Nicolae Iorga – Cuza-Vodă și dușmanii săi

A mai fost iubit Cuza-Vodă până la fanatism – un fanatism care se pastrează și până astăzi pentru vitejia lui. Că a fost fără îndoială un viteaz, unul din cei mai buni viteji: niciodată nu i-a păsat de dânsul, de tronul său, de sănătatea sa, de viața și chiar de reputația sa. Țara era totul pentru dânsu, țara pe care a întemeiat-o, pe care a știut să o represinte cu demnitate și pe care a putut s-o părăsească fără blestem.

Astfel de viteji nu se formează prin nici un exemplu nici o lectură: ei se nasc. Ferice de țara care ajunge să-i aibă în fruntea sa, căci, altfel, viteazul vegetează fară folos pentru dânsa într-o situație care-l impiedică de a avea înrâurirea binefăcătoare asupra mersului poporului!

Om fără frică, dar nu fără prevedere; fără cruțare de sine, dar nu fară grija țerii, Cuza a meritat astfel pe deplin, și în această privință, recunoștința contimporanilor săi, ca și a celor cari au venit după dânsul.

Și l-au iubit cu toții pentru popularitatea sa. Din vechi vremuri, așa sîntem noi deprinși, find un neam nobil și născut pentru libertate, să vorbim de-a dreptul cu stăpânitorii noștri. Domnii de odinioară primiau pe orșicine și judecau după obiceiul pământului și după înțelepciunea lor ceasuri întregi judecățile supușilor până la cei din urmă, cari aveau bucurie, chiar dacă pierdeau procesul, că au avut judecată înnaintea Mariei Sale.

De sigur că astăzi lucrurile s-au schirnbat și ce se putea atunci, nu se mai poate în zilele noastre. Pe cât e, posibil însă, ca sä se capete inimile Românilor, trebuie să se apropie cineva de dânșii, să trăiască în mijlocul lor, trebuie să arate că i-i drag de dânșii și are încredere în ei. Așa a fost Alexandru ca Domn român.

Acum câteva săptămâni, am avut cinstea de a fi primit în audiență pe nobila și sfânta femeie care a pastrat cu mai multă credință amintirea lui, pe Măria Sa Doamna Elena, și, vorbindu-mi despre popularitatea de care se bucura răposatul ei soț, îmi vorbia cam în cuvintele acestea: Lui Cuza-Vodă nu-i plăcea pompa strălucirea; se amesteca bucuros în mulțime; de câte ori nu i-am spus: păzește-te, poți întâmpina pe un nebun care să tragă asupra ta; de ce să nu te ferești?

lar el răspundea, cu un gest care voia să spuie: ei, ce mare pagubă! De la începutul până la sfârșitul Domniei sale, a fost văzut oriunde, de oricine. S-a apropiat fără trufie și de cei mai mici și a avut urechea deschisă pentru plângerile lor. El n-a scăzut prin aceasta, dar i-a înnălțat pe ei, căci oamenii se înnalță totdeauna prin acea superioară virtute a iubirii și recunoștinței către cei mai mari, cari a dovedit tragere de inima și bunătate față de dânșii.

Iată de ce a fost iubit Cuza-Vodă.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!