Tag Archive for: constantin cojocaru

Constantin Cojocaru – Iesirea Romaniei din prapastie prin capitalismul national-democratic
,

Constantin Cojocaru – Iesirea Romaniei din prapastie prin capitalismul national-democratic

Constantin Cojocaru - Iesirea Romaniei din prapastie prin capitalismul national-democratic

Iesirea natiunii romane din prapastia economica si sociala in care a fost impinsa de „reforma” capitalist-oligarhica nu poate fi realizata decat printr-un capitalism national-democratic, concurential, productiv si eficient, subordonat intereselor natiunii romane. Programul propus de mine are urmatoarele caracteristici:

  • dreptul la existenta al capitalului, dreptul capitalului la profit si dreptul cetateanului de a fi proprietar de capital;
  • intregul capital national este detinut in proprietatea privata de cetateni; statul nu este proprietar de capital, el este proprietar numai asupra averii publice;
  • principala functie a statului national modern este aceea de a apara dreptul la proprietate si prosperitate al cetateanului si al natiunii;
  • majoritatea capitalului se afla in proprietatea majoritatii cetatenilor;
  • munca, inovatia si spiritul de economisire sunt singurele surse firesti, legitime, legale si morale, ale accesului la proprietate si prosperitate;
  • clasa mijlocie este forta motrice si obiectiv social al capitalismului national-democratic;
  • capitalismul national-democratic se opune atat comunismului, cat si capitalismului oligarhic;
  • economia nu este scop in sine, ci mijloc in serviciul prosperitatii si fericirii cetateanului si familiei sale, al intaririi si infloririi natiunii;
  • ca agent economic, individul are libertatea deplina de actiune, aceasta libertate fiind limitata numai de recunoasterea si respectarea aceleiasi libertati de actiune pentru ceilalti cetateni si de respectarea intereselor de intarire si inflorire continua a natiunii.

Revoltele anticomuniste creasera conditii favorabile pentru trecerea tarilor central-est-eropene la capitalismul national-democratic intr-un timp scurt si fara costuri economice si sociale. Numai ca, in conducerea celor mai multe dintre statele postcomuniste, printre care si Romania, s-au infiltrat grupuri mafiote, straine de interesele natiunilor, care au impus aplicarea unor asa-zise „reforme de tranzitie”, ale caror obiective fundamentale constau in acapararea capitalurilor acumulate de aceste tari de-a lungul istoriei, diminuarea potentialului lor productiv si competitiv, transformarea acestor tari in debusee pentru subprodusele strainatatii, orientarea economiilor lor in directia capitalismului oligarhic, controlat de mafia financiara internationala.

„Reforma” capitalist-oligarhica aplicata in Romania, in perioada 1990-1997, este una dintre cele mai devastatoare din intreaga lume postcomunista. Comparativ cu anul 1989, in anul 1997, Produsul Intern Brut al Romaniei a fost mai mic cu aproape 20%, valoarea productiei industriale a fost de 2 ori mai mica; salariul real al romanilor a fost, de asemenea, de 2 ori mai mic, in timp ce consumul guvernamental (parazitar) a fost de 2,1 ori mai mare. Comparativ cu perioada 1985 – 1989, in perioada 1990 – 1997, in medie, anual, cheltuielile bugetului de stat pentru invatamant au scazut cu 10%, cele pentru sanatate, cu 42%, cele pentru cercetare stiintifica, tot cu 42%, iar alocatiile pentru copii, cu 70%, in timp ce cheltuielile pentru intretinerea masinariei statului (autoritati publice centrale – presedintie, parlament, guvern – ordine publica, siguranta nationala) au crescut de 7 (SAPTE) ORI, iar cheltuielile militare de 2,6 ori, ceea ce demonstreaza caracterul politienesc, anticetatenesc al statului roman postcomunist.

In perioada 1990 – 1997, Romania a inregistrat un deficit comercial extern cumulat de 13,6 miliarde de dolari SUA, o datorie externa de peste 12 miliarde de dolari, un deficit bugetar cumulat de 7,7 miliarde dolari, o „pierdere” de Produs Intern Brut de 59 miliarde de dolari, mult mai mare decat pierderile materiale suferite de Romania in cele doua razboaie mondiale.

Iesirea din aceasta prapastie economica si sociala se poate face numai prin aprobarea directa, de catre popor, prin vor, prin referendum, sau alegeri anticipate, a Legii Proprietatii si Prosperitatii Romanilor (LEGEA COJOCARU) si a Programului Economic pentru Natiunea Romana.

(Dr. Constantin Cojocaru, „Iesirea din prapastie” – fragment)

VA CONTINUA..

/0 Comments/by
,

Serban Popa – Poporul roman – vinovat de propria decadere

Serban Popa - Poporul roman - vinovat de propria decadere

La finalul unui text mai vechi, publicat in revista CERTITUDINEA, promiteam cititorilor sa aducem lamuriri amanuntite in legatura cu ratarea – la inceputul anilor ’90 – de catre cetatenii Romaniei a sansei de a deveni, practic, cu totii, proprietari privati de capital.

Sansa pe care, atat la vremea respectiva, cat si in prezent, o oferea si (inca) o ofera punerea in practica a Variantei Cojocaru, ca ALTERNATIVA la asa-zisa „privatizare prin vanzare”, promovata si implementata (adica pusa in aplicare) de catre artizanii „tranzitiei” – a „solutiei” de iesire din comunism!

Lasandu-i la o parte, desigur, pe insisi autorii INFRACTIONALEI doctrine a privatizarii prin vanzare, trei erau – constatam in articolul scris atunci – entitatile responsabile de esecul punerii in aplicare a Variantei Cojocaru.

Entitati care, ele insele, colectiv sau individual, presupuneam ca alcatuiau si alcatuiesc societatea, ca sunt, sau au fost, parte a societatii.

Si, (ii) nominalizam ca responsabili, in ordine (alta decat cea pe care o vom infatisa in continuare) pe: Constantin Cojocaru, breasla juristilor si poporul roman.

Dupa o analiza, pe care, de altfel, functionarea justitiei din ultima vreme a validat-o fara echivoc, am ajuns insa, in momentul actual, la convingerea ca, din lista mai sus infatisata, trebuie eliminata breasla juristilor, corpul profesional alcatuit din procurori, judecatori, avocati, de cele mai multe ori chiar (si) din simpli juristi, angajati/salariati. In cazul lor, termenul de „vinovatie” este insuficient si impropriu deoarece, facand parte din sistemul de putere, sunt parte a raului insusi, rupt de societate, actionand impotriva ei.

Sistem care, inainte de 1990, era fundamental/prin definitie REPRESIV, iar dupa 1989 este fundamental/prin definitie MANIPULATORIU si, „dupa nevoi”, REPRESIV.

Asadar, vom renunta sa ii mai consideram pe procurori, judecatori si avocati responsabili de esecul luptei pentru evitarea dezastrului, a prapastiei in care a fost aruncat poporul roman.

In realitate (multi dintre ei fiind inrolati efectiv si acum in structuri informative ale statului paralel si perpendicular) respectivii sunt, alaturi de aparatcicii pcr si dss, metamorfozati dupa 1989 in oligarhie autohtona superpusa, AUTORII dezastrului, CIOCLII care, prin expertiza pe care o poseda au fost cei care au sapat groapa.

De altfel, experienta directa, pe care am avut-o la jumatatea anilor ’90, a fost cat se poate de edificatoare. Atunci, incercarea de a gasi sprijin pentru fundamentarea juridica a dreptului de proprietate, inalienabil si imprescriptibil, al cetatenilor Romaniei asupra bunurilor de alcatuiesc/provin din proprietatea comuna a intregului popor, s-a lovit, ca un zid, de refuzul net al profesionistilor – multi dintre ei fiind somitati in materie – de a coopera.

Si acelasi refuz transant s-a produs si recent, odata cu reluarea preocuparilor mai sus amintite.

De aceea, din lista initiala de trei vinovati de esecul Variantei Cojocaru, mai raman doi.

Vinovati care, in ordinea gravitatii vinovatiei, sunt: poporul roman si Constantin Cojocaru.

Drept urmare, in prezenta expunere, ne vom ocupa, prioritar, de vina poporului roman de propriul esec.

Pentru aceasta vom lasa deoparte consideratiile de ordin (mai mult sau mai putin) general, atat de uzitate si care stau la temelia discursului prin care ne justificam ca eterni „luzeri”.

Consideratii care fac trimitere la toate acele „calitati” pe care autori precum Constantin Radulescu-Motru sau Dumitru Draghicescu ori, mai de curand, Daniel David, sunt nevoiti sa le contabilizeze la pasivul nostru ca popor.

Evident „calitatile” cu pricina (pe care nici nu vrem, macar, a le enumera) reprezinta un fundal la care trebuie sa ne raportam si fara de care greselile ultimelor trei decenii par a fi mai greu explicabile.

Lucrurile se for infatisa insa, in adevarata lor lumina, atunci cand le vom privi de sus: de la inaltimea caderii comunismului.

O prabusire relativ asemanatoare, desi diferita (de)caderea disecata de un Eduard Gibbon, sau profetita de un Dimitrie Cantemir…

Pentru ca, desi la sfarsit de secol XX aveam de-a face cu un imperiu, cel sovietic, structurat ca o entitate de putere asemanatoare imperiului roman sau a celui otoman, miza disparitiei sau supravietuirii lui a fost alta.

O miza situata mai dincolo de comandamentele istoriei de manual, sau de obiectivele oculte ale celor care au prabusit „comunismul stiintific”, dupa ce (stra)strabunicii lor il inventasera cu aproape doua secole mai inainte.

O miza care a fost in 1989, este si acum si va continua sa fie, intr-un oricare viitor imaginabil, stabilirea (pentru unii restabilirea) raportului corect – daca corectitudinea poate exista intr-un astfel de raport – dintre PROPRIETATE si LIBERTATE.

Or, in concertul popoarelor lumii (nu doar al celor est-europene, care au fost scoase la poarta unui lagar pentru a fi varite pe poarta altuia!), poporul roman este – dupa stiinta noastra – singurul care a avut printre fii sai pe cineva care a gasit, la momentul oportun, solutionarea practica a problemei transferului bunurilor, aflate in proprietatea socialista, in proprietatea privata a tuturor cetatenilor.

Ar fi putut rezolva astfel, fie si partial – ca solutie de etapa – mai sus pomenita problema, cea a raportului dintre proprietate si libertate.

De aceea, faptul ca poporul roman, elita si mase deopotriva – exceptandu-i, desigur, pe infractorii si complicii lor din umbra care au deposedat cu premeditare si cinism pe proprietari de intregul lor avut comun – a ales insa, in cunostinta de cauza, sa ignore – mai mult, sa respinga! – Varianta Cojocaru, ii va impovara pe contemporanii nostri concetateni, cu o vina IMPARDONABILA in ochii generatiilor viitoare.

In realitate, tocmai EXECRABILA alegere facuta de catre locuitorii spatiului „carpato-danubiano-pontic”, aceea prin care au renuntat in mod imbecil, de a fi proprietari privati de capital, ii coboara in prezent, de la statutul de popor, la acela de populatie gregara.

De aceea, intrucat respectivii locuitori s-au lasat, vreme de aproape treizeci de ani (la data prezenta a sfarsitului de an 2019 – n. red.) si se lasa, in continuare, prostiti de MINCIUNA INCALIFICABILA a legitimitatii si legalitatii FALSEI privatizarii prin vanzare, ei isi asuma inclusiv DISPARITIA ca romani.

In consecinta, dezastrul economic si social, marasmul moral si politic, statutul colonial si diaspora hipertrofiata, ca EFECTE ale promulgarii si punerii in aplicare a legii 15/1990, urmate de implementarea pachetelor legilor privatizarii sunt, asadar, IMPUTABILE IN TOTALITATE, atat TUTUROR romanilor, cat si FIECARUI roman in parte.

Roman care NU a inteles si NU vrea sa inteleaga – din (pseudo)ratiuni ce tin de acceptul sau de a se lasa mituit cu firimiturile de la masa bogatilor „nemilostivi” – care este CAUZA FUNDAMENTALA a raului: faptul ca a acceptat si accepta sa fie FURAT de catre propriul stat.

Romani care NU a facut si NU vrea sa faca nimic pentru a inlatura cauza cu pricina (FURTUL) si, pe cale consecinta, efectele ei.

Ii dam o veste proasta acelui „fiecare roman” care refuza sa se implice in recuperarea a ceea ce i s-a furat. De fapt, ii reconfirmam vestea, dupa ce l-am avertizat deja intr-un precedent articol publicat in revista CERTITUDINEA: el, romanul in speta, este si astazi PROPRIETAR al bunurilor mijloace de productie ce au facut obiectul proprietatii socialiste.

Aceasta calitate a sa este de netagaduit si in prezent, caci TOATE instrainarile, de catre stat, bunurile aflate in proprietatea socialista au fost si sunt NELEGALE si NELEGITIME.

Motivul fiind acela ca furtul, infractiunea savarsita prin promulgarea si punerea in aplicare a legii 15/1990, NU nasc drept de proprietate pentru infractor (statul roman si, dupa caz, cei in favoarea carora au fost instrainate, de catre statul roman, bunurile furate de el, din proprietatea [socialista a] intregului popor…).

Si ii mai dam o veste – si mai proasta! – aceluiasi roman care refuza sa se implice in recuperarea a ceea ce i s-a furat. De fapt, ii reconfirmam vestea dupa ce, de asemenea, l-am avertizat deja intr-un alt articol, publicat tot in revista CERTITUDINEA: cata vreme achizitioneaza si vinde bunuri furate – de pilda cumpararea de catre chiriasi a apartamentelor ICRAL la pretul unui frigider – el, romanul in speta, ESTE pasibil a fi autor, dupa caz, complice la traficul cu bunuri furate!

Traficul cu bunuri furate este INFRACTIUNE!!

Iar el, romanul, este un posibil INFRACTOR!!!

Sursa: revista CERTITUDINEA nr. 53, 2019.

/0 Comments/by

Constantin Cojocaru – Filozofie si tehnica fiscala

Constantin Cojocaru - Filozofie si tehnica fiscala

In ultimul timp, in mai multe publicatii romanesti, domnii „analisti” in ale economiei au pornit o adevarata cearta legata de contributiile sociale, adica de modul in care se constituie fondurile de asigurare de batranete (pensii), de sanatate si de somaj. La originea discordiei se pare a se afla o afirmatie a domnului Sebatian Vladescu, care, intrebat fiind daca i se pare normal ca angajatorul sa plateasca contributii sociale mai mari decat angajatul, a raspuns ca „nu-i vorba ca plateste cineva in locul cuiva, ci de o suma de bani care reprezinta costurile cu forta de munca intr-o companie”. Ca le plateste compania sau angajatul „e o chestie de tehnica de plata”, ar fi conchis domnul ministru.

Din cauza acestei afirmatii, domnul Vladescu este pus la zid, este etichetat ca fiind un birocrat, un tradator al „culturii” economice liberale, cu „o mentalitate de contabil de SRL” si nu una „de vizionar care sa faca politica fiscala sa asigure bunastarea peste generatii”.

Disputa dintre domnul Vladescu si criticii sai porneste de la faptul ca, in Romania, in prezent, ca si in ultimii 16 ani, fondurile de asigurare mentionate – pentru pensii, sanatate, somaj – ar fi alimentate mai mult de angajatori decat de catre cei asigurati, de catre beneficiarii acestor fonduri, adica de catre salariati.

In prezent, pentru asigurarile sociale (pensii), angajatorul plateste o contributie egala cu o suma reprezentand 20,50% din valoarea salariului platit angajatului, in timp ce angajatul contribuie cu 9,50% din salariul sau. La sanatate, contributia angajatorului este de 7,00%, iar a salariatului este de 6,50%, ambele procente fiind aplicate tot la valoarea salariului angajatului. La fondul de somaj, angajatorul participa cu 2,50%, iar angajatul cu 1,00%, procentele fiind aplicate tot la salariul angajatului. Adunand procentele de mai sus, ajungem la concluzia ca angajatorul plateste 30%, iar salariatul numai 17%.

„Criticii” domnului Vladescu apreciaza ca raportul dintre cele doua procente nu reprezinta „o chestie de tehnica de plata”, ci rezultatul unei „filozofii” economice, al unei anumite „culturi” economice, una care nu are nimic de-a face cu liberalismul, pe care, pasamite, l-ar reprezenta domnul Vladescu, in calitatea sa de ministru liberal al finantelor. In conceptia domnilor „critici”, procentul ridicat al participarii angajatorului la constituirea diverselor fonduri de asigurare in beneficiul salariatului ar fi rezultatul aplicarii unei politici fiscale de esenta socialista, asistentiala.

Intr-o economie liberala, ne spun domnii „analisti”, salariatul este un „jucator” economic care isi poarta singur de grija, se asigura singur, din propriul buzunar, si pentru batranete (pensie), si pentru sanatate, si pentru situatia in care si-ar pierde locul de munca (somaj).

Personal, cred ca nu are dreptate domnul Vladescu, dar nu au dreptate nici criticii sai. Modul de constituire a fondurilor de asigurare care fac obiectul discutiei nu este „o chestie de tehnica de calcul”, ci reprezinta o componenta fundamentala a politicii economice a statului, la baza careia ar trebui sa stea principiile doctrinare ale guvernantilor.

Faptul ca, in prezent, in Romania, pe hartie, angajatorul „plateste” de doua ori mai mult decat angajatul pentru asigurarea acestuia, a angajatului, pentru batranete, boala si somaj, nu este rezultatul unei politici economice bazata pe principii doctrinare socialiste.

Modul de constituire a fondurilor de asigurare pentru batranete, boala si somaj este o componenta intrinseca a „reformei” postdecembriste, adica a sistemului legislativ, administrativ si financiar prin care cetatenii Romaniei au fost si sunt jefuiti de veniturile create de ei inainte si dupa 1989.

In perioada 1948-1989, cetatenii Romaniei au platit contributii sociale, incasate de statul roman si investite in capitalul real (uzine, fabrici, constructii etc.) acumulat pana in 1989. In 1990, statul roman postdecembrist avea puterea si obligatia sa calculeze exact contributia fiecarui cetatean la fondul de asigurari sociale, sa faca acest fond actionar la societatile comerciale, astfel incat fiecare cetatean sa fi putut avea propriile polite de asigurare, si de batranete, si de boala, si de somaj, platite la zi. Statul roman a preferat, insa, sa confiste contributiile sociale platite de romani, asa cum a facut cu tot capitalul acumulat de romani pana in 1989. Tot statul roman a avut puterea si obligatia sa instituie un astfel de nivel al salariilor in care sa fi fost incluse, de la inceput, din 1990, toate contributiile la fondurile de asigurare de batranete, de boala, de somaj.

Angajatorul, de stat, sau privat, nu ar mai fi trebuit sa plateasca nici o contributie la nici unul din fondurile de asigurare despre care vorbim.

Ceea ce trebuia si putea fi facut in 1990, poate fi si trebuie facut si acum. Ce s-ar intampla daca, incepand cu ziua H, ora 0, toate cele 30 de procente platite acum de angajator ar fi incluse in salariu, ca si celelalte 17, si platite catre cele trei fonduri de asigurare de catre salariat? Ar fi mai multe consecinte, printre care si aceea ca salariatii romani s-ar intreba de ce ei platesc aproape 50% din veniturile lor pentru a se asigura impotriva batranetii, a bolii si a somajului, adica un procent de cateva ori mai mare decat cel platit de colegii lor din tarile civilizate, tari in care statul nu functioneaza ca instrument de jefuire a cetatenilor, ci ca instrument de aparare a avutiei si veniturilor acestora.

Bursa, 03.07.2006.

/0 Comments/by

Constantin Cojocaru – Deficitul bugetar, intre diversiune si hotie

Constantin Cojocaru - Deficitul bugetar, intre diversiune si hotie

Acest articol a fost scris de domnul Constantin Cojocaru, unul dintre cei mai mari economisti pe care i-a avut Romania in secolele XX si XXI, la sfarsitul verii anului 2017. Asadar, datele economice furnizate in cele ce urmeaza sunt specifice anului respectiv, insa metodele aplicate sunt valabile si astazi. (Nota redactiei)

In prima jumatate a acestui an, bugetul public a inregistrat un deficit de peste 6 miliarde de lei, dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut. Miliarde, care, evident, au fost imprumutate si vor trebui date inapoi, cu dobanda aferenta.

Cresterea datoriei publice reprezinta unul din instrumentele prin care PSD-ul poate face rost de banii cu care sa plateasca cresterile da salarii si pensii, promise prin programul electoral cu care a castigat 18% din voturile cetatenilor Romaniei, suficiente pentru a obtine dreptul de a guverna tara, pentru a o fura, in continuare.

Mai sunt si alte astfel de instrumente financiare, prin care PSD va incerca sa-i traga pe sfoara pe romani, printre care si inflatia, declansata, deja, de Banca Nationala a Romaniei, care a inceput sa erodeze puterea de cumparare a salariilor si pensiilor.

Prin cresterea datoriei publice, pentru a mitui actuala generatie de votanti. pesedistii condamna viitoarele generatii de romani sa plateasca pentru mentinerea lor la guvernarea tarii.

Prin programul electoral, ca si prin cel de guvernare, PSD s-a angajat sa nu ajunga la un deficit bugetar mai mare de 3% din PIB, prag stabilit prin normele Uniunii Europene.

Acum, vazand ca au nevoie de mai multi bani, pe care nu-i pot obtine decat prin imprumuturi, economistii vopsiti ai PSD-ului au inceput sa tipe impotriva Uniunii Europene, care, vezi Doamne, nu permite Romaniei sa se imprumute mai mult, ca sa investeasca, sa se dezvolte etc. Acesti economisti mai au un pic si il vor declara pe Liviu Dragnea erou national, pentru ca „indrazneste” sa incalce normele convenite de organele de conducere ale UE referitoare la limitarea deficitelor bugetare, a datoriilor publice, a inflatiei etc.

Este adevarat ca multe norme, multe politici economice ale Uniunii Europene sunt contrare intereselor popoarelor europene, ele aparand, de fapt, interesele mafiei financiare transnationale, care controleaza organismele Uniunii, tot asa cum controleaza si statele membre. Normele UE referitoare la disciplina financiara, la limitarea deficitelor bugetare, a datoriilor publice, a inflatiei etc. sunt, insa, printre putinele norme UE care apara interesele popoarelor europene.

Datoria externa totala, publica plus privata, a Romaniei se mentine, de multi ani, la peste 90 miliarde de euro, pentru care platim, IN FIECARE AN, ca rate si dobanzi, peste 50 miliarde de euro, adica mai mult de o treime din PIB-ul pe care il cream. Cu aceste 50 miliarde de euro am putea, IN FIECARE AN, sa construim 5.000 kilometri de autostrada. In numai doi ani, am fi putut construi un sistem de autostrazi de peste 10.000 kilometri, de aceeasi densitate si calitate ca cel al Germaniei. Noi platim cei 50 miliarde de euro mafiei financiare transnationale, in fiecare an, de peste un deceniu.

Cresterea uriasa a datoriilor guvernelor lumii reprezinta una din cele mai mari amenitari la adresa prosperitatii si securitatii popoarelor. Priviti ce s-a intamplat si se intampla cu Grecia, Italia, Spania, Portugalia etc. Mafia financiara transnationala corupe guvernele, pe care le imprumuta, in conditii inrobitoare, obligand, apoi, popoarele sa plateasca dobanzi uriase. In final, trebuie sa plateasca cu porturi, aeroporturi, insule etc.

Banii imprumutati de guvernele corupte nu sunt folositi pentru investitii, pentru dezvoltare, asa cum li se spune popoarelor, ci pentru achizitii de bunuri si servicii, in special de arme, furnizate tot de mafia financiara transnationala, care isi umfla, astfel, conturile, pe seama popoarelor.

Statele, guvernele nu au nevoie de imprumuturi. Ele pot si trebuie sa functioneze cu banii pusi la dispozitia lor de catre cetatenii lor, prin sistemele de taxe si impozite. Statele suverane pot si trebuie sa functioneze cu bugete echilibrate.

Statele si popoarele suverane pot decide sa aloce oricat din PIB-ul lor pentru investitii, publice si private, pentru dezvoltare. Nu au nevoie de imprumuturi. Daca sunt suverane si responsabile fata de generatiile viitoare ale cetatenilor lor.

De peste 10 ani, prin proiectul cunoscut sub denumirea de LEGEA COJOCARU, am propus crearea unui Fond National de Capital Distributiv, prin instituirea unui impozit progresiv pe marile proprietati, marile averi, marile capitaluri, prin care am putea prelua la Fond circa 20% din PIB.

Dupa 1989, in Romania, marile capitaluri nu s-au acumulat pe calea naturala, prin economisirea unei parti din veniturile castigate cinstit si investirea acestora, transformarea lor in capitaluri: constructii, masini, utilaje, echipamente etc. Marile capitaluri, marile averi, s-au acumulat prin furt, prin megahotiile „legale” numite „privatizari” si „retrocedari” sau prin contracte cu statul roman corupt. Furt pe baza legilor strambe, adoptate de parlamente de hoti.

Cei care au devenit proprietarii capitalului romanesc, peste 80% fiind straini, isi insusesc profituri care reprezinta aproape doua treimi din PIB-ul creat, in prezent, in Romania, adica peste 90 miliarde de euro, pe an, in timp ce, in tarile civilizate ale Europei, ponderea profiturilor in PIB este de numai o treime, restul revenind salariilor.

Prin impozitarea progresiva a marilor capitaluri, am putea prelua la Fondul National de Capital Distributiv circa o treime din cele 90 miliarde de euro, care, acum, sunt insusite de „baietii destepti”, adica peste 30 miliarde de euro, pe an.

In prezent, statul roman preia la bugetul public circa 30% din PIB, in timp ce statele dezvoltate ale Europei preiau la bugetul public 50% si chiar 60% din PIB. Prin aplicarea impozitului progresiv pe marile averi nu vom face decat sa ne apropiem de lumea civilizata, ca impozitare, si sa ne cream o sursa sigura pentru finantarea dezvoltarii tarii.

Cele 30 miliarde de euro, colectabile la Fond in primul an de aplicare a Legii, ar insemna, in 10 ani, peste 500 de miliarde de euro disponibili pentru investitii, atat in sectorul privat, prin improprietarirea cetatenilor cu capital productiv, cat si in sectorul public, prin dotarea cu capital a regiilor autonome care vor putea exploata toate resursele naturale ale tarii si activitatile economice cu caracter strategic, in beneficiul tuturor cetatenilor Romaniei.

Tot acest capital ar intra in proprietatea romanilor, privata, sau publica.

Asa ar putea sa devina Romania un stat cu adevarat suveran, capabil sa functioneze si sa se dezvolte fara deficite bugetare, fara imprumuturi inrobitoare.

Constantin COJOCARU
1 august 2017

/0 Comments/by

Constantin Cojocaru – Restructurarea economiei romanesti

Constantin Cojocaru - Restructurarea economiei romanesti

Nota introductiva

Republic, aici, studiul „Restructurarea economiei romanesti” care a vazut lumina tiparului, prima data, intr-o forma prescurtata, in ziarul Adevarul, din 13-14 februarie 1990, studiu ce avea sa se transforme, de-a lungul anului 1990, in „Varianta Cojocaru” de reforma economica.

Primavara visata de mine in luna ianuarie a anului 1990 nu si-a facut, din pacate, aparitia in economia si societatea romaneasca. Dimpotriva, iarna comunista, metamorfozata in iarna fesenista, si-a prelungit existenta, cu aproape un sfert de secol. Refuzand si incalcand drepturile de proprietate ale romanilor, fesenistii si-au pus in aplicare propria lor „politica de restructurare” economica, aceea de acaparare a capitalului romanesc si de transformare a romanilor intr-o natiune de robi salariati, lipsiti de proprietate, obligati sa-si castige existenta din salarii de mizerie.

In ciuda pierderilor si a degradarilor la care a fost supusa economia, ca si societatea romaneasca, de catre fesenisti, Romania are inca sansa de a iesi din iarna comunisto–fesenista si a se bucura de soarele primaverii adevaratei democratii. „Varianta Cojocaru” a carei esenta consta in apararea dreptului romanilor la proprietate si prosperitate, a rezistat si va rezista timpului si criticilor. Mai devreme, sau mai tarziu, natiunea romana va impune aplicarea ei in practica.

Iata, textul integral al studiului „Restructurarea economiei romanesti”, scris de mine in luna ianuarie 1990, perioada in care eram refugiat politic, in orasul Chicago, din Statele Unite ale Americii.

Restructurarea economiei romanesti

Cu oarecare intarziere, mi-a parvenit, la Chicago, Comunicatul Consiliului Frontului Salvarii Nationale, dat publicitatii in ziua de 24 Decembrie 1989. Comunicatul contine 20 de puncte, de propuneri, al caror ansamblu trebuie privit ca reflectand platforma politica a acestuia. 6 din cele 20 propuneri se refera direct la problemele economice ale tarii. Ele sunt urmatoarele:

7 – Se actioneaza pentru restructurarea intregii economii nationale pe baza rentabilizarii si eficientei, renuntarea la conducerea centralizata;

8 – Promovarea initiativei libere si competentei in conducerea unitatilor economice;

9 – Restructurarea agriculturii prin ajutorarea micilor proprietari si producatori;

15 – Reorganizarea intregii activitati de comert;

16 – Stoparea exportului de alimente si produse agro-alimentare;

17 – Diminuarea exportului de produse petroliere, pentru a asigura necesitatile nationale.

Ultimele, doua puncte – stoparea exportului de produse alimentare si diminuarea celui de produse petroliere – sunt actiuni de moment, desigur, bine venite, insa ele pot, cu greu, fi legate de notiunea de platforma politica.

Pe termen lung, Romania va continua sa faca schimb de produse agricole cu alte tari, sa exporte unele produse agricole – sunt ramuri ale agriculturii in care tara, in conditii normale de eficienta, va avea, intotdeauna, un surplus – si sa importe produse agricole, pe care nu le poate produce rentabil. La fel cu produsele petroliere. Ce si cat va importa si exporta tara din aceste produse va depinde de conditiile concrete ale fiecarei perioade, deciziile urmand a fi luate de catre intreprinzatori, pe criterii economico-financiare, nu in mod arbitrar, de catre birocrati incompetenti. Guvernul va trebui insa sa-si asume raspunderi proprii in acest domeniu, sa ajute intreprinzatori particulari prin actiuni diplomatice si parghii financiare adecvate, sistem judicios de taxe vamale, de garantii pentru creditele acordate de banci exportatorilor si importatorilor etc.

Celelalte patru puncte ale Comunicatului, referitoare la economie, pot fi, cu usurinta, grupate intr-unul singur: RESTRUCTURAREA ECONOMIEI NATIONALE. Intr-adevar, punctul 7 se refera la „restructurarea intregii economii nationale”, punctul 9 – la „restructurarea agriculturii”, punctul 15 la „reorganizarea intregii activitati de comert”. Agricultura si comertul nu sunt nimic altceva decat COMPONENTE ale economiei nationale – alaturi de industrie, transporturi, banci etc. –, iar „reorganizarea” este un alt fel de a spune „restructurare”. Punctul 8, privind „promovarea initiativei (care, in paranteza fie spus, nu poate fi decat ‘libera’ si ‘competenta’, asa ca nu are nevoie de aceste atribute) in conducerea unitatilor economice”, este o dependenta a structurilor, intrand si ea in conceptul de restructurare a economiei nationale.

Comunicatul nu ne spune nimic despre structura ACTUALA, respectiv, cea lasata de dictatura, nici despre structura VIITOARE, ce va rezulta ca urmare a procesului de schimbare, de restructurare. Nu capatam prea multe detalii nici relative la CUM, prin ce mijloace, se va face restructurarea.

Tot ceea ce ni se spune este ca „restructurarea intregii economii nationale” se va face „pe baza rentabilizarii si eficientei”, in timp ce „restructurarea agriculturii” se va face „prin ajutorarea micilor proprietari si producatori”.

Relatia naturala intre restructurare, pe de o parte, si rentabilizare si eficienta, pe de alta parte, este exact inversa, in sensul ca rentabilizarea constituie SCOP, in timp ce restructurarea este MIJLOC, eficienta (cum o arata si numele) este EFECT, in timp ce structura este CAUZA. Altfel spus, trebuie sa ne propunem sa ridicam nivelul rentabilitatii si eficientei economice nationale prin/pe baza restructurarii acesteia. Sa punem boii si carul la locul lor natural. In ceea ce priveste agricultura, observ, mai intai, ca nu numai MICII proprietari-producatori agricoli au nevoie de ajutor, ci toti agricultorii, mici si mari. In al doilea rand, ajutorul pe care guvernul il va da intreprinzatorilor romani, nu numai celor din agricultura, ci din toate ramurile economiei nationale, este de dorit si va fi bine-venit, insa el, ca atare, nu este de natura sa schimbe structura economiei.

Elemente de optimism

Conceptul de structura economica este unul deosebit de complex.

Elementele sale constitutive pot insa fi grupate astfel: structura materiala, de ramura (produse, ramuri, subramuri), structura tehnica (utilaje, tehnologii), structura fortei de munca (meserii, nivele de calificare), structura financiara (taxe, impozite, dobanzi) etc. si structura de proprietate. Aceste componente sunt interdependente, se influenteaza reciproc, fiecare contribuind la crearea avutiei nationale, fie direct, fie indirect, prin influenta, favorabila, sau nefavorabila, pe care o exercita asupra celorlalte elemente structurale.

Ce este rau in structura economiei romanesti, ce trebuie schimbat, restructurat? Raspunsul meu la aceasta intrebare este ca, DESI TOATE COMPONENTELE STRUCTURII ECONOMIEI NATIONALE VOR SUFERI SCHIMBARI, AJUSTARI, ACEEA CARE ARE CEA MAI MARE SI ACUTA NEVOIE DE SCHIMBARE, CU CARE TREBUIE INCEPUT SI ASUPRA CAREIA TREBUIE CONCENTRATA ATENTIA FACTORILOR POLITICI IN ACESTE MOMENTE ESTE STRUCTURA DE PROPRIETATE.

Aceasta, deoarece schimbarea formei de proprietate va determina si schimbarea celorlalte componente structurale, schimbare favorabila, care sa le faca propice cresterii eficientei, rentabilitatii. Altfel spus, SCHIMBAREA FAVORABILA A CELORLALTOR COMPONENTE ESTE IMPOSIBILA FARA SCHIMBAREA FORMEI DE PROPRIETATE.

Referitor la acest subiect, circula multe idei eronate, nascute fie din necunoastere, fie din nu prea laudabile intentii.

Nu sunt putini aceia care afirma ca structura de ramura a economiei romanesti este complet necorespunzatoare, dandu-se ca exemplu construirea unor ramuri industriale – siderurgie, petrochimie – consumatoare de materii prime de care tara nu dispune, trebuind sa le importe. Pe cei ce fac astfel de afirmatii ii invit sa priveasca la alte tari – spre exemplu, Japonia – care, desi sunt si mai putin dotate cu acele materii prime, au construit puternice industrii in domeniile respective, foarte, foarte rentabile. RAUL NU CONSTA IN FAPTUL CA S-AU CONSTRUIT FABRICI SIDERURGICE SI PETROCHIMICE, CI CA, DIN CAUZA FORMEI DE PROPRIETATE, CARE A GENERAT INCOMPETENTA SI IRESPONSABILITATE, NU S-A CONSTRUIT SISTEMUL DE PIATA, DE MARKETING, CARE SA PERMITA VANZAREA EFICIENTA A PRODUSELOR ACESTOR INDUSTRII, ATAT PE PIATA INTERNA, CAT SI, MAI ALES, PE CEA EXTERNA.

O idee particulara, legata de structura de ramura, o reprezinta asa-zisa „industrializare fortata” a Romaniei in perioada postbelica. Aceasta idee vrea sa spuna ca, in respectiva perioada istorica, Romania s-a industrializat prea repede si prea mult, dincolo de posibilitatile si nevoile sale. Ideea este gresita, deoarece o analiza mai atenta arata ca, pe de o parte, industria romaneasca actuala este mult sub nevoile si posibilitatile tarii, iar, pe de alta parte, alte tari s-au industrializat intr-un ritm mult mai accelerat.

Exista numeroase produse, industrii – tehnica de calcul, telecomunicatii, medicamente, echipament turistic, de cercetare, invatamant, bunuri de larg consum etc. – De care tara are acuta nevoie si pe care le poate asimila rapid. INDUSTRIALIZAREA TARII VA CONTINUA; DEOSEBIREA VA CONSTA IN ACEEA CA NOILE INDUSTRII VOR FI RENTABILE, EFICIENTE, DEOARECE VOR FI CREATE DE INTREPRINZATORI COMPETENTI DIN PUNCT DE VEDERE TEHNIC SI COMERCIAL.

O alta idee falsa referitoare la economia romaneasca priveste forta de munca. Se afirma ca forta de munca de care dispune tara este slab calificata, incapabila sa manuiasca tehnologia moderna. Din acest motiv, spun vocile descurajatoare, vor fi necesari ani multi pentru reeducarea tehnica a populatiei, implicit ajutorul strain in acest domeniu. Adevarul este altul. Corpul profesoral romanesc, format in covarsitoarea lui majoritate din romani in prima generatie de la opinca, a preluat de la parinti o atitudine corecta fata de munca si profesie, un profund atasament fata de interesele poporului, este inzestrat cu bune cunostinte tehnice, profesionale. In pofida interventiilor distrugatoare ale clicii comunist-dejist-ceausiste, sistemul instructiv-educativ romanesc si-a pastrat independenta functionala, asigurand o buna pregatire profesionala a poporului, nu numai la nivelul muncitorilor, dar si al celor cu pregatire medie si superioara. O dovada o constituie faptul ca, dupa o perioada scurta, desi grea, de adaptare, numerosi emigranti romani – muncitori, tehnicieni, ingineri, economisti, medici etc. – devin la fel de buni, in multe cazuri mult mai buni, decat colegii lor autohtoni: americani, francezi, germani, australieni etc.

ROMANIA DISPUNE DE UN POTENTIAL PRODUCTIV CARE O POATE TRANSFORMA INTR-O TARA BOGATA SI PROSPERA, INTR-UN SCURT INTERVAL DE TIMP. POPORUL ROMAN A FOST ADUS IN STAREA DE SARACIE ACTUALA CA URMARE A DOI FACTORI PRINCIPALI:

1) PRODUCTIVITATEA SCAZUTA A ECONOMIEI NATIONALE, DETERMINATA DIRECT DE FACTORI MOTIVATIONALI – LIPSA DE INITIATIVA, COINTERESARE, COMPETENTA, RESPONSABILITATE – DETERMINATI, LA RANDUL LOR, DE STRUCTURA DE PROPRIETATE – PROPRIETATEA COMUNISTA, DE CLICA, ASUPRA AVUTIEI NATIONALE;

2) JEFUIREA TARII DE CATRE CLICA, IN CARDASIE CU ACOLITII EI DIN AFARA, JEFUIRE CARE N-AR FI FOST POSIBILA FARA EXISTENTA RESPECTIVEI STRUCTURI DE PROPRIETATE.

Restructurarea proprietatii

Structura de proprietate se refera la relatia dintre individ si rezultatele muncii sale si ale muncii altora, la relatia dintre membrii societatii si bogatia acesteia. Omenirea a cunoscut, practic, doua forme fundamentale de proprietate: proprietatea individuala (care ar putea fi denumita si proprietate provenita din munca), in care individul producator este si proprietar in sensul ca-si insuseste si dispune liber de rezultatele muncii sale – si numai ale muncii sale – si proprietatea instrainata, care, indiferent de formele ei istorice concrete – iobagista, feudalista, comunista – se caracterizeaza prin aceea ca producatorul este deposedat de o parte a rezultatelor muncii sale, acestea fiind insusite de un grup redus de membri ai societatii, detinatori ai puterii politice, financiare si/sau militare – stapanii de sclavi, feudali, clicile comuniste.

PROPRIETATEA INDIVIDUALA TINE LA DISTANTA PUTEREA DE VIATA ECONOMICA, IN TIMP CE PROPRIETATEA COMUNISTA INFILTREAZA PUTEREA IN ECONOMIE CU TOATE CONSECINTELE RELE, CE DECURG DE AICI. IN ROMANIA, CLICA DE LA CONDUCEREA TARII, ADUSA DIN AFARA TARII, MAI INTAI A EXPROPRIAT POPORUL ROMAN, insusindu-si avutia acumulata de acesta de-a lungul secolelor, APOI, treptat, a instaurat proprietatea sa, a clicii – cunoscuta sub denumirile de proprietate de stat si cooperatista – prin care, an de an, SI-A INSUSIT PARTEA CEA MAI IMPORTANTA A REZULTATELOR MUNCII POPORULUI, lasandu-i acestuia strictul necesar pentru a fiinta ca forta de munca, iar in ultimii ani nici atata. O buna parte a avutiei creata de poporul roman in aceasta jumatate de secol a fost consumata in mod parazitar de clica, o alta parte a fost transferata, fara echivalent, in strainatate, iar restul se gaseste in tara, sub forma de fabrici, uzine, drumuri etc. ACEASTA AVUTIE ESTE A POPORULUI SI EA TREBUIE DATA INAPOI ROMANILOR, PRIN IMPROPRIETARIRE, PRIN TRANSFORMAREA PROPRIETATII COMUNISTE IN PROPRIETATE INDIVIDUALA. IMPROPRIETARIREA ESTE PRIMUL SI CEL MAI IMPORTANT ELEMENT AL „RESTRUCTURARII INTREGII ECONOMII NATIONALE”.

PROPRIETATEA INDIVIDUALA – sub formele in care ea este practicata astazi in tarile democratice ale lumii – proprietate personala, de asociatie si corporatista – prin faptul ca garanteaza producatorului insusirea rezultatelor muncii sale si libertate deplina in folosirea acestora, ESTE GENERATOARE DE INITIATIVA, CREATIVITATE, INVENTIVITATE, COINTERESARE, COMPETENTA SI RESPONSABILITATE, din partea TUTUROR participantilor la activitatea economica, nu numai, a cadrelor de conducere, tot asa cum IRESPONSABILITATE, LENE, PARAZITISM, IMPOSTURA, SPIRIT DE DESCURCAREALA, NEPOTISM SI, PRIN TOATE ACESTEA, INEFICIENTA SI SARACIE.

IMPROPRIETARIREA POPORULUI ESTE O NECESITATE ECONOMICA – FARA EA NU VA FI EFICIENTA, PRODUCTIVITATE, RENTABILITATE, BOGATIE, PROSPERITATE – ESTE O NECESITATE POLITICA – FARA EA NU VA FI DEMOCRATIE, UNITATE, PACE SOCIALA – ESTE O NECESITATE MORALA – FARA EA NU VA FI DREPTATE SI CINSTE.

Tehnica improprietaririi

Exista desigur mai multe modalitati tehnice de infaptuire a improprietaririi si invit specialistii, ca si publicul larg, sa-si exprime parerile in acest sens. Personal, consider ca aceea care raspunde cel mai bine necesitatilor economice si politice, de moment si de perspectiva, ale Romaniei este urmatoarea:

1 – Impartirea intregii avutii nationale, reflectata in valoarea neta de bilant la data de 31 decembrie 1989, catre populatie, prin emiterea de TITLURI DE PROPRIETATE (TDP-uri) prin care romanii, particulari, vor deveni CREDITORI asupra avutiei nationale existente la acea data.

2 – Transformarea unitatilor economice de stat si cooperatiste in CORPORATII (pe care le voi denumi DE STAT, pentru a le distinge de cele ce vor fi infiintate exclusiv cu capital particular, denumite CORPORATII PUBLICE). Corporatiile de stat vor emite ACTIUNI DE CORPORATIE (AC-uri), ce vor reflecta valoarea neta de bilant a unitatilor respective la data de 31 decembrie 1989.

3 – Schimbarea, treptata, de catre populatie a TDP-urilor pe actiuni si activele corporatiilor de stat, astfel incat, in final, toate aceste corporatii de stat sa devina corporatii publice.

4 – Infiintarea, treptata, de INTREPRINDERI particulare, care vor utiliza drept capital initial TDP-uri si bani economisiti de populatie.

5 – Introducerea mecanismelor PIETEI LIBERE pentru desfasurarea schimbului de marfuri, pe baza legii cererii si ofertei, prin reactivarea vechiului Cod Comercial Roman, imbunatatit cu experienta din ultimele decenii a tarilor democratice.

6 – Introducerea in economia romaneasca a unor forme moderne de organizare – leasing, franchising etc. – prin care intreprinzatorii particulari – mari sau mici – pot folosi, prin inchiriere, mijloace fixe – cladiri, echipamente, vehicule etc. – cate raman in proprietatea marilor corporatii sau a statului.

7 – Crearea unui nou sistem de taxe – pe venituri, salarii, vanzari, proprietati etc. – care sa asigure organelor de stat suficiente venituri pentru indeplinirea functiilor lor, sa introduca disciplina si spirit de raspundere financiara; atat in activitatea intreprinzatorilor particulari, cat si a organelor de stat, ELEMENTUL CENTRAL AL PROPUNERII MELE IL CONSTITUIE TITLUL DE PROPRIETATE (TDP-ul). EL VA INDEPLINI DOUA FUNCTII PRINCIPALE:

1) TRANSFERAREA PROPRIETATII DIN MAINILE STATULUI IN CELE ALE POPULATIEI, FARA PERTURBAREA CIRCULATIEI BANESTI, CU EVITAREA COMPLICATIILOR TEHNICE SI SOCIALE PE CARE LE-AR PROVOCA IMPARTIREA „IN NATURA” A AVUTIEI NATIONALE INTRE MEMBRII SOCIETATII;

2) SURSA DE CAPITAL PENTRU DEMARAREA RAPIDA A ZECI DE MII DE INTREPRINDERI PARTICULARE: PERSONALE, IN ASOCIATIE SAU CORPORATII. TDP-urile vor fi hartii de valoare, ce vor putea fi schimbate pe bani, la valoarea lor de piata, care va fi egala, mai mare sau mai mica decat valoarea lor nominala, ca si pe actiuni si active ale corporatiilor. De asemenea, ele vor putea fi ipotecate, la banci, pentru obtinerea de imprumuturi (de capital, nu si pentru consum), sau drept garantii pentru obtinerea de contracte de leasing sau franchising. Ele vor circula pe piata prin simpla andosare, care va preciza cine este cel caruia i-au fost vandute, noul proprietar, cu formularea: „Plateste D-lui…” sau „Plateste Companiei…”. Cele schimbate pe active si actiuni ale corporatiilor de stat vor fi anulate, retrase de pe piata si distruse.

In acest moment, ele isi incheie existenta, misiunea lor, aceea de transferare a proprietatii in mainile intreprinzatorilor particulari, fiind indeplinita.

Titlurile de Proprietate vor avea o valabilitate de 4 ani, in sensul ca cele care pana la 31 decembrie 1994 nu vor fi fost schimbate de catre detinatorii lor pe actiuni sau active ale corporatiilor, vor fi anulate.

Valoarea nominala a TDP-urilor va reflecta valoarea neta de bilant (capitalul net) a avutiei nationale la data de 31 decembrie 1989. Sa presupunem ca la acea data, prin estimari competente, se stabileste ca aceasta valoare este de 5.000.000.000.000 lei. Sa presupunem, in continuare, ca la aceeasi data, numarul celor indreptatiti sa fie improprietariti (poate fi si numar de ani lucrati, la randul lui corectat cu un coeficient dat pentru proprietatile confiscate – colectivizate – de catre comunisti) este de 10.000.000. Rezulta ca, in medie, fiecare roman este indreptatit la 500.000 lei, primind 5.000 TDP-uri, fiecare cu o valoare nominala de 100 lei.

Concomitent cu emiterea TDP-urilor, toate unitatile economice de stat si cooperatiste – cu exceptia unor sectoare care, prin natura lor specifica, pot si trebuie sa ramana in proprietatea organelor de stat, locale si centrale – gospodarirea localitatilor, posta, invatamantul general obligatoriu, asigurarile sociale, banca nationala etc. – vor fi transformate in CORPORATII de stat. Pe masura ce populatia va cumpara actiunile lor, corporatiile de stat se vor transforma in corporatii publice. Pe timpul existentei lor, corporatiile de stat vor avea doua conturi de capital: capitalul actionarilor particulari – actiuni vandute populatiei – si capitalul guvernului – actiuni inca nevandute populatiei. Evident, fiecare actiune va avea drept de vot in numirea consiliilor de administratie – si de participare la profit, la dividende, ca si la pierderi.

Activele corporatiilor de stat vor fi oferite spre vanzare numai prin licitatii publice, atat contra bani, o astfel de tranzactie neafectand conturile de capital – se va reduce un cont de activ, mijloace fixe, de exemplu – si va creste alt cont de activ, cel de bani – cat si contra TDP-uri, caz in care reducerea contului de activ – mijloace fixe – va fi compensata prin reducerea contului de capital al guvernului, reducerea numarului de actiuni detinut de guvern. TDP-urile respective fiind anulate, vor fi retrase din circuit. Dividendele incasate de stat de la corporatiile in care el va detine actiuni – cele rentabile – precum si diferentele favorabile de pret obtinute din vanzarea la licitatie a activelor corporatiilor de stat vor fi folosite pentru sprijinirea (subsidii, imprumuturi etc.) acelor corporatii de stat care, desi se vor dovedi nerentabile in arena pietii libere, vor fi angajate in realizarea de produse si servicii considerate vitale pentru buna functionare de ansamblu a economiei nationale in aceasta perioada de tranzitie.

Fara indoiala ca aplicarea in practica a propunerilor de mai sus va cere un sustinut si competent efort legislativ si organizatoric. Acesta poate si trebuie sa fie facut: prin el vom aduce… PRIMAVARA in economie, in intreaga societate romaneasca.

Dr. Constantin COJOCARU

31 ianuarie 1990

Chicago. USA

/0 Comments/by

Constantin Cojocaru – Reintregirea patriei prin sporirea puterii economice a natiunii

Constantin Cojocaru - Reintregirea Patriei prin sporirea puterii economice a natiunii

Suntem singura natiune a Europei care traim in doua state diferite, constituite pe parti ale teritoriului national, definit ca atare de istorie.

Cele doua state „romanesti”, Romania si Republica Moldova, se declara state „independente” si „suverane”, adica, vezi Doamne, „stapane”, avand puterea de a face „ce vor muschii” lor, nefiind, in nici un fel, obligate sa ceara voie, sau sa dea socoteala, vreunui alt stat, pentru ce fac, sau pentru ce nu fac.

Nici unul din cele doua state „romanesti” nu este „legat” prin vreun tratat, cu un alt stat, sau cu un grup de state, care sa-i limiteze suveranitatea, adica puterea de a hotari ce sa faca si ce sa nu faca, printre altele, puterea de a hotari unirea celor doua state intr-unul singur, de a hotari deci, Reintregirea Patriei.

Fara a subevalua raspunderea ce revine si clasei politice de la Chisinau, trebuie sa recunoastem ca principala raspundere pentru nerealizarea Reintregirii Patriei revine clasei politice de la Bucuresti, din Romania. Ea, aceasta clasa politica, este responsabila pentru situatia economica dezastruoasa in care a fost adusa tara, iar dezastrul economic al Romaniei constituie cauza fundamentala a neinfaptuirii Reintregirii Patriei.

Cu totul alta ar fi fost pozitia clasei politice de la Chisinau, ca si a populatiei Republicii Moldova daca, in deceniul scurs de la Revolutie, economia Romaniei, in loc sa se afunde tot mai adanc in prapastie, si-ar fi sporit, an de an, puterea si ar fi devenit un exemplu de urmat, un punct de sprijin si un punct de atractie pentru partea natiunii romane care locuieste in Republica Moldova.

Asa cum am aratat, in cei 8 ani (anul in care a fost scris acest articol din compilatia Iesirea din prapastie a fost 1997 – n. r.) scursi de la Revolutie, Produsul Intern Brut al Romaniei, in loc sa creasca, a scazut dramatic, astfel incat „pierderea” de valoare economica inregistrata in aceasta perioada nefasta din istoria noastra se ridica la aproape 60 miliarde de dolari SUA, salariile romanilor din dreapta Prutului s-au redus la jumatate, datoria externa a Romaniei a depasit 12 miliarde de dolari SUA.

De ce sa doreasca romanii din stanga Prutului sa se uneasca cu Tara? Sa le scada si lor nivelul de trai, sa le scada si lor puterea de cumparare a salariilor la jumatate, sa se inhame si ei (si copiii lor) sa plateasca datoria externa angajata de clasa politica iresponsabila de la Bucuresti?

Numai 2,5% din pierderea de PIB realizata in perioada 1990-1997, respectiv 1,5 miliarde dolari SUA, ar fi fost ultrasuficienti pentru terminarea, cu multi ani in urma, a celui de-al doilea reactor nuclear de la Cernavoda.

Nimic si nimeni nu ne-ar fi impiedicat sa punem acest reactor la dispozitia Republicii Moldova, sa taiem „ombilicul” dependentei energetice a Republicii Moldova fata de alte state, sa construim, astfel, „podul” integrarii noastre energetice, un pod de milioane de ori mai necesar si mai benefic, pentru natiune, decat „podurile de flori” ale propagandei politicianiste.

Cu numai 5% din pierderea de PIB realizata in Romania in perioada 1990–1997, deci cu 3 miliarde de dolari SUA, am fi putut face suficiente investitii in Republica Moldova, in aceasta perioada, prin care am fi putut creea suficiente locuri de munca, pentru ca fratii nostri de peste Prut sa lucreze la ei acasa, si nu prin Dombas si prin Crimeea, sa lucreze pentru ei si pentru copii lor, si nu pentru straini, sa lucreze in fabricile lor, care ar fi putut importa materiale si subansamble din Romania, ar fi realizat produse care sa se vanda in Romania. Sporirea substantiala a schimbului de produse dintre unitatile agricole, industriale si comerciale amplasate in stanga si in dreapta Prutului, ar fi cerut si ar fi facut posibila construirea si altor „poduri” peste Prut, poduri adevarate, din fier si beton, prin care puteam realiza si „integrarea” sistemului de cai ferate, ca si a celui de cai rutiere.

Iata de ce, la dimensiunea „economica” si „sociala” a „reformei” postcomuniste din Romania, trebuie adaugata si dimensiunea „nationala”, ea, „reforma” distrugatoare, fiind principala cauza a nerealizarii Reintregirii Patriei.

Aplicarea prevederilor LEGII (autorul se refera la Legea Proprietatii si Prosperitatii Romanilor, care mai tarziu a devenit Legea Cojocaru si a inspirat proiectul Constitutia Cetatenilor – n. r.) si ale PROGRAMULUI (este vorba despre Programul Economic pentru Natiunea Romana [denumit GATA] – n. r.), atat in Romania, cat si in Republica Moldova, va asigura sporirea puterii economice a natiunii romane, singura parghie realista pe care trebuie sa ne sprijinim in eforturile noastre de a ne realiza visul Reintregirii Patriei.

O buna parte din cele 150 de miliarde dolari SUA ce urmeaza a fi investite de catre cetatenii Romaniei in perioada 1999–2010, pot si trebuie investite in stanga Prutului si pentru romanii din stanga Prutului.

Ca si aceea din Romania, actuala industrie din Republica Moldova trebuie grabnic repusa pe picioare. Trebuie create noi sectoare si ramuri industriale, care sa asigure prelucrarea tuturor materiilor prime realizate in aceasta parte a teritoriului national, in primul rand a celor agricole.

Pentru urmatorii 10–12 ani, obiectivul nostru fundamental, al tuturor romanilor din dreapta si din stanga Prutului, trebuie sa-l constituie crearea sistemului economic national romanesc, integrat, capabil sa valorifice cu maximum de eficienta munca nationala si capitalul national al Romaniei Reintregite.

In aceasta perioada, la Cernavoda, Romania va construi nu inca unul, ci inca patru reactoare nucleare, adica toate cele cinci proiectate initial. Romania are nevoie si are puterea de a construi aceasta forta energetica. Costul celor 4 reactoare – circa 6 miliarde dolari SUA – reprezinta mai putin de o treime din pierderea de PIB inregistrata in cei trei ani ale guvernarilor Roman si Stolojan si mai putin decat pierderea de PIB realizata intr-un singur an de guvernarea Ciorbea. Cele 6 miliarde dolari SUA reprezinta numai 10% din investitiile prevazute in PROGRAM pentru perioada 1999-2002.

Nu banii ne-au lipsit si ne lipsesc, ci increderea in fortele noastre, vointa politica de a transforma in fapta dreptul natiunii romane de a trai in prosperitate si demnitate.

Integrarea energetica a sistemului economic national romanesc, de la extremitatea estica la cea vestica si de la extremitatea nordica la cea sudica, si asigurarea independentei energetice a intregului teritoriu national reprezinta conditii fundamentale pentru realizarea visului de Reintregire a Patriei si, apoi, pentru asigurarea integritatii si suveranitatii Romaniei Reintregite, pentru prosperitatea natiunii romane, pentru participarea ei cu eficienta si demnitate la schimburile economiei internationale.

Dr. Constantin Cojocaru, Iesirea din prapastie, capitolul 12.

/0 Comments/by

Constantin Cojocaru – Impozitul progresiv pe avere

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Constantin Cojocaru – Impozitul progresiv pe avere” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1564580759248{margin-bottom: 0px !important;}”]In articolul trecut, intitulat „fumigena controlului averilor” am aratat ca atat „proiectul Bodu” privind controlul si impozitarea averilor a caror provenienta nu poate fi justificata cat si „proiectul Voiculescu” privind confiscarea averilor ilicite sunt demersuri politicianiste, ambele fiind menite sa induca in eroare cetatenii tarii, sa impiedice despagubirea cetatenilor pentru avutia si veniturile de care au fost deposedati dupa 1989.

Pe scurt, proiectul de lege propus de domnul Sebastian Bodu prevede verificarea averilor tuturor celor 22 de milioane de romani si impozitarea cu 16% a diferentei dintre averea pentru care s-a platit impozit si aceea pentru care nu s-a platit impozitul cuvenit. Pe domnul Bodu nu-l intereseaza de unde provine „diferenta”. Poate fi mita, spaga, delapidare, furt, talharie. Important este ca statul sa ia si el 16% din aceasta mita, spaga, delapidare etc.

Pentru verificarea averilor celor 22 de milioane de romani va fi necesara crearea unei noi armate de birocrati, de controlori financiari „experti” in „slefuirea”, in sus, sau in jos, a valorii averilor nedeclarate, adica un imens izvor de coruptie, ale carui efecte finale vor fi acelea ca marii imbogatiti nu vor pati nimic, micii intreprinzatori vor si fi mai haituiti, jefuiti si descurajati, iar sumele incasate din impozitarea cu 16% nu vor ajunge nici pentru plata salariilor noii armate de controlori.

Proiectul de lege propus de domnul Dan Voiculescu prevede confiscarea tuturor averilor ilicite, adica obtinute prin incalcarea legii. In acest caz, problema este ca cele mai multe din marile averi ale perioadei de „tranzitie” nu s-au acumulat prin incalcarea legii, ci cu ajutorul legii, asa cum spunea, recent, presedintele Basescu, prin „acte normative” emise de guvernele postdecembriste in favoarea grupurilor de interese de tip mafiot. Aplicarea legii propuse de domnul Voiculescu va avea efecte similare celor ce s-ar obtine si prin aplicarea legii propuse de domnul Bodu: amplificarea aparatului birocratic al statului, cresterea coruptiei, haituirea micilor intreprinzatori, mentinerea caracterului oligarhic si neproductiv al economiei romanesti.

In mod cert, exista o problema a marilor averi acumulate in mod nelegitim in Romania postdecembrista. S-au acumulat averi uriase pentru care nu s-a platit pretul cuvenit si nici impozitul datorat statului. Aceste averi constituie principalul izvor al coruptiei care erodeaza economia si societatea romaneasca, principala piedica in calea construirii unei economii capitaliste concurentiale, productive, competitive, performante.

Solutia prin care cei care au acaparat aceste averi pot fi obligati sa plateasca pretul corect, cuvenit proprietarilor de drept, adica cetatenilor, si venitul cuvenit statului, fara confiscari si nationalizari si fara controlul averilor tuturor celor 22 de milioane de romani, o constituie instituirea unui impozit progresiv asupra averilor. Adoptarea acestei solutii ar avea ca rezultat o redistribuire a veniturilor si a avutiei, o reducere treptata a ponderii averilor acumulate prin mijloace nelegale si nelegitime, insotita de cresterea, tot treptata, a ponderii averilor acumulate din surse specifice economiei concurentiale, adica din munca, inovatie si economisire.

Majoritatea cetatenilor tarii, adica cele 6 milioane de familii de romani care nu au participat la „ospatul” privatizarii nu vor plati nici un leu in plus la bugetul statului, prin instituirea impozitului progresiv pe avere. Dimpotriva, ei vor avea de castigat.

„Varianta” de proiect de lege pe care o propun in acest sens ar cuprinde, in esenta, urmatoarele:

  1. Instituirea unui impozit progresiv asupra terenurilor si constructiilor amplasate in Romania si a valorilor mobiliare emise de persoane juridice domiciliate in Romania.
  2. Reevaluarea obligatorie a tuturor activelor aflate in proprietatea agentilor economici din Romania, de orice fel, in conformitate cu standardele internationale in materie.
  3. Includerea diferentelor din reevaluare in capitalul social al agentilor economici in cauza, cu modificarea corespunzatoare a valorii impozabile a actiunilor si partilor sociale detinute de actionarii si/sau asociatii respectivilor agenti economici.

In declaratia de impunere, pe langa articolul care atrage atentia contribuabililor ca falsul in declaratii se pedepseste, sa fie inclus si un articol care sa precizeze ca terenurile, constructiile si valorile mobiliare nedeclarate se confisca automat, fara indeplinirea vreunei alte formalitati. Sumele incasate din impozitul progresiv pe terenuri, constructii si valori mobiliare sa fie utilizate, integral, alaturi de sumele incasate din vanzarea capitalului de stat, la despagubirea cetatenilor Romaniei pentru capitalul de care au fost deposedati prin legea 15/1990. Suma pe care o va primi drept despagubire o persoana fizica sa fie limitata, luandu-se in considerare valoarea reala a capitalului social trecut in proprietatea privata a statului roman prin Legea 15/1990 si numarul estimat al cetatenilor care ar beneficia de o astfel de despagubire.

Sumele primite drept despagubire sa fie folosite exclusiv pentru finantarea de proiecte de investitii in combinatie cu fondurile primite de la Uniunea Europeana sau alte finantari disponibile. Proiectele de investitii sa fie selectate prin procedura utilizata la selectarea proiectelor finantate de Agentia SAPARD. De sumele platite drept despagubire ar trebui sa beneficieze numai persoane fizice sau juridice, constituite din persoane fizice, care nu au „cumparat” active reale sau financiare de la statul roman sau de la autoritatile administratiei publice locale, in perioada dintre data de 22.12.1989 si data adoptarii legii propuse.

Bursa, 06.03.2006.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by

Constantin Cojocaru – Fumigena controlului averilor

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Constantin Cojocaru – Fumigena controlului averilor” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1564563736596{margin-bottom: 0px !important;}”]Guvernantii romani stiu ca marile averi acumulate in Romania postdecembrista nu provin din venituri create prin productia si comercializarea de bunuri si servicii intr-o piata concurentiala, sau din mosteniri si donatii legale si legitime. Ei stiu ca aceste averi au fost acumulate prin hotie si inselaciune, prin deposedarea marii majoritati a cetatenilor, atat de capitalurile acumulate din veniturile create de acesti cetateni pana in 1989, cat si de o buna parte a veniturilor create de aceiasi cetateni dupa 1989, fie direct, prin inginerii de tipul FNI, fie indirect, prin jefuirea bugetului de stat.

Guvernantii romani mai stiu ca romanii au inceput sa stie si ei ca au fost jefuiti, au inceput sa stie si de catre cine au fost jefuiti.

Guvernantii romani mai stiu, de asemenea, ca se apropie momentul in care vor trebui sa dea socoteala.

Pentru a amana sosirea acestui moment, domnii guvernanti inventeaza fumigene propagandistice cu ajutorul carora spera sa incetoseze mintea romanilor, sa-i impiedice sa inteleaga mecanismul si autorii jafului, in final, sa-i faca sa renunte la orice incercare de a fi despagubiti pentru avutia de care au fost deposedati.

Una dintre aceste fumigene o reprezinta asa-zisa verificare a averilor tuturor cetatenilor si impozitarea acelor averi pentru care nu au fost platite impozite, idee relansata, recent, in mass-media, de catre domnul Sebastian Bodu, actualul conducator al Fiscului.

O buna parte a mass-media, aceeasi care, in ultimii 16 ani, a sustinut „reforma”, isi aduce si ea contributia la punerea in scena a fumigenei. Iata, de exemplu, titlul unui articol prin care „proiectul Bodu” este adus la cunostinta cetatenilor: „Averile tuturor celor 22 de milioane de romani, luate la bani marunti de Fisc”. Romanii cinstiti, cei care au fost inselati si jefuiti, pot dormi linistiti: nu va scapa nimeni de controlorii domnului Bodu. Nici chiar cei care traiesc in colibe de carton in groapa de gunoi de la Glina! Toti cei 22 de milioane de romani! Halal mass-media, halal a patra putere in stat!

Mai-marele Fiscului ne spune, de fapt, ca lucreaza la un proiect de lege care prevede verificarea oricarui „contribuabil care nu poate sa justifice diferenta dintre impozite si avere”. In treacat fie spus, atrag atentia domnului „finantist” Sebastian Bodu ca, in mod natural, impozitul este un procent subunitar din avere, deci nu „diferenta dintre impozite si avere” trebuie „justificata”, ci, eventual, diferenta dintre averea pentru care s-a platit impozit si averea pentru care nu s-a platit impozit.

Proiectul domnului Bodu are doua componente care-i pun in evidenta caracterul de fumigena. Primul este legat de faptul ca verificarea se va face printr-un sondaj, care va avea la baza „criterii matematice”. Se face si precizarea ca, in conformitate cu „criteriile matematice”, fiecare dintre noi am putea primi vizita oamenilor de la Fisc cam o data la 20 de ani. Cu banii de care dispun, marii rechini ai tranzitiei vor putea astepta, in liniste, sa le vina randul la primul control, pana prin anii 2026-2030! Atunci cand vor fi trecut, de mult timp, la cele vesnice! Nu-i greu de intrevazut ca proiectul boduist reprezinta o sursa inepuizabila pentru alimentarea birocratiei, a vanatorilor de adversari politici si a coruptiei.

Al doilea aspect este legat de rezultatul „verificarii”. Acesta va consta in impozitarea cu 16% a averii pentru care controlorii Fiscului vor descoperi ca nu s-a platit impozit.

Deci, domnul „X”, fie el vames, politist, procuror, judecator, consilier –local, judetean, ministerial, parlamentar– sau chiar prefect, ministru, senator sau deputat, desi a fost angajat neintrerupt al statului din 1990 pana la data cand va primi vizita baietilor domnului Bodu, iar din salariul castigat ar fi putut economisi, adica ar putea „justifica” o avere echivalenta cu 40 – 50 de mii de euro, el este, de fapt, proprietarul unei averi de 2 milioane de euro. Conform „proiectului Bodu”, domnul „X” plateste 16% din 1.950.000 de euro, adica 312.000 de euro, ramanand sa se bucure de restul de 1.688.000 de euro, din care 1.638.000 de euro sunt „nejustificati”, adica furati. Halal echitate fiscala!

Proiectul Bodu nu-l afecteaza in nici un fel pe „omul de afaceri” care a pornit la drum, in 1990, cu un capital banesc, a carui provenienta o poate dovedi, echivalent cu 1.000 de euro, iar in 2006 este proprietarul unei averi de 200 de milioane de euro. Dupa legile stiintei si practicii financiare, intr-o economie de piata concurentiala, in 16 ani, cei 1.000 de euro nu s-ar fi putut metamorfoza in 200 de milioane, decat daca ar fi fost investiti intr-o inovatie de dimensiunile fuziunii nucleare, ceea ce, evident, nu este cazul pentru nici unul din miliardarii Romaniei postdecembriste.

Aceste averi uriase nu ar cadea nici sub incidenta „proiectului Bodu” privind controlul si impozitarea averilor nejustificabile, nici sub incidenta „proiectului Voiculescu” privind confiscarea averilor ilicite, o alta fumigena politicianista menita sa creeze confuzie si sa impiedice despagubirea romanilor pentru avutia si veniturile de care au fost deposedati dupa 1989. Exista, totusi, o solutie a problemei averilor nejustificabile si nelegitime, o „varianta” care ar face inutile cohortele de controlori ale domnului Bodu si pe cele de confiscatori ale domnului Voiculescu. O „varianta” care i-ar face pe toti cei care s-au imbogatit necuvenit in perioada „tranzitiei” sa plateasca pretul cuvenit pentru averile asupra carora au devenit proprietari, ca si impozitul datorat pentru aceste averi.

Despre acestea, insa, in urmatorul articol.

Bursa, 27.02.2006

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by

Constantin Cojocaru – Despre declaratiile lui Hans Klemm

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Constantin Cojocaru – Despre declaratiile lui Hans Klemm” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1561104106216{margin-bottom: 0px !important;}”]Economistul Constantin Cojocaru face o analiza a discursului rostit de ambasadorul SUA la Bucuresti, Hans Klemm, cu ocazia Zilei Nationale de Comemorare a Holocaustului si in care diplomatul american i-a criticat pe cei „care imbratiseaza nationalismul economic”.

Capitalul acumulat de popoarele Europei de Est in timpul regimului comunist a fost, mai intai, impins in faliment, apoi, cumparat, la preturi de nimic, de catre multinationale, in cea mai mare parte, si de catre cozile de topor autohtone, restul. Multe dintre popoarele Europei de Est au fost aduse in stare de sclavie. Printre acestea si poporul roman, sustine Cojocaru, care analizeaza modul in care multinationalele au pus stapanire pe economia Romaniei.

Publicam mai jos textul intitulat „Ambasadorul american face lumina”, postat pe Facebook de economistul Constantin Cojocaru:

In mesajul sau publicat in data de 9 octombrie 2017, cu ocazia Zilei Nationale de Comemorare a Holocaustului, Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, a scris urmatoarele:

„Si totusi astazi, cei care se opun liberalismului si imbratiseaza nationalismul economic cauta din nou sa ii atace si sa ii demonizeze pe evreii din Europa si pe cei din afara ei. Fac acest lucru direct, prin manifestatii nationaliste si vandalizarea memorialelor si a cimitirelor. Dar fac acest lucru si indirect, prin atacarea companiilor multinationale si prin aluzii la pretinse si presupus infame legaturi evreiesti ale unor intreprinderi legitime cu scopul de a crea animozitate si de a prezenta concluzii funeste.”

Sa incercam sa traducem mai pe intelesul nostru, al celor mai putin initiati in arta diplomatiei, ce vrea sa ne spuna domnul ambasador.

Deci, „cei care imbratiseaza nationalismul economic” cauta sa ii atace si sa ii demonizeze pe evreii din Europa si din restul lumii.

Oare domnul ambasador ii are in vedere pe toti „cei care imbratiseaza nationalismul economic” sau numai pe unii dintre acestia? Presedintele Statelor Unite ale Americii, pe care il reprezinta domnul ambasador la Bucuresti, este un adept declarat al nationalismului economic. Face si el parte dintre cei care „cauta din nou sa ii atace si sa ii demonizeze pe evreii din Europa si pe cei din afara ei”? Domnului ambasador i-ar fi foarte greu sa aduca probe in acest sens.

Domnul ambasador nu are in vedere pe toti „cei care imbratiseaza nationalismul economic”, ci numai pe cei din coloniile aflate sub dominatie economica straina.

Mai departe, domnul ambasador ne spune ca „cei care imbratiseaza nationalismul economic” „cauta din nou sa ii atace si sa ii demonizeze pe evreii din Europa si pe cei din afara” atat direct, „prin manifestatii nationaliste”, cat si indirect, „prin ATACAREA COMPANIILOR MULTINATIONALE”.

Aici este miezul mesajului domnului ambasador. Atacarea companiilor multinationale inseamna atacarea evreilor. Companiile multinationale inseamna evrei. Evrei inseamna companii multinationale.

Noi stim bine ca in spatele sintagmei companii MULTINATIONALE se ascund companiile TRANSNATIONALE, cele care nu au ca proprietari persoane ce apartin mai multor natiuni, ci persoane care apartin numai unei anumite natiuni si care nu se multumesc cu profiturile pe care le obtin intr-o singura tara si isi intind ghiarele sa insface capitaluri de la cat mai multe alte popoare. De regula, pe cai necinstite, acesta fiind si motivul apelarii la manipularea mentionata.

Mesajul ambasadorului Hans Klemm se constituie intr-un document de exceptionala importanta pentru intelegerea starii actuale a economiei mondiale, a economiei tarilor din Europa de Est, inclusiv a economiei romanesti…

Recent, cunoscutul economist francez Thomas Piketty, impreuna cu colaboratorii sai Filip Novokmet si Gabriel Zucman, intr-un studiu preluat si de agentia Bloomberg, ajung la concluzia ca tarile Europei de Est au devenit „tari cu proprietari straini”.

Acesta este rezultatul uriasei escrocherii financiare numita PRIVATIZAREA capitalului acumulat de popoarele Europei de Est in timpul regimului comunist, impotriva careia eu am luptat, cu fortele de care am dispus, in toata perioada scursa din 1989 incoace, propunand si solutia care ar fi oprit aceasta crima odioasa – VARIANTA COJOCARU.

Asa-zisa privatizare a fost conceputa si pusa in opera de catre companiile multinationale, in cardasie cu guvernele corupte postcomuniste. Corupte de catre multinationale.

Capitalul acumulat de popoarele Europei de Est in timpul regimului comunist a fost, mai intai, impins in faliment, apoi, cumparat, la preturi de nimic, de catre multinationale, in cea mai mare parte, si de catre cozile de topor autohtone, restul. Multe dintre popoarele Europei de Est au fost aduse in stare de sclavie. Printre acestea si poporul roman.

In anul 2015, Institutul National de Statistica al Romaniei a efectuat un foarte pretios studiu al grupurilor de intreprinderi din aceasta tara. Rezultatele studiului au fost publicate in Comunicatul INS cu numarul 102/2015 si ele arata ca din cele 44.575 grupuri de intreprinderi identificate in Romania, 5.248 (12%) erau rezidente, adica romanesti, iar 39.327 (88%) erau multinationale (60 controlate din interior, respectiv 39.267 controlate din strainatate).

Multinationalele au ajuns sa controleze aproape 90% din capitalul utilizat in economia romaneasca desi, in perioada 1990-2016, in 27 de ani, din cele 500 miliarde de euro cat a fost valoarea investitiilor, cele facute din capital strain au o valoare de numai 5 miliarde de euro, adica 1%.

Cu mici particularitati, lucrurile stau la fel si in celelalte tari foste comuniste.

Multinationalele au devenit proprietarii capitalului fostelor tari comuniste cumparand acest capital la preturi subevaluate, prin coruperea guvernantilor autohtoni. Ele nu au investit si nu investesc banii lor in aceste noi colonii. Nu investesc decat bani facuti tot in colonii. Foarte putini. Incaseaza, insa, profituri uriase, pe care le transfera in strainatate. Folosesc o parte din aceste profituri pentru coruperea guvernantilor autohtoni, ca sa-si poata pastra sursa profiturilor.

„Cei care imbratiseaza nationalismul economic”, nationalistii de pretutindeni, nu au nimic impotriva evreilor, sau a americanilor, a rusilor, a chinezilor, a francezilor, a nemtilor etc. Nu au nimic impotriva niciunei etnii. Ei nu urasc nici o etnie. Cei care isi iubesc neamul nu sunt capabili de ura impotriva altor neamuri. Nu sunt nici rasisti, nici xenofobi.

„Cei care imbratiseaza nationalismul economic” nu se impotrivesc liberalismului, liberei circulatii a marfurilor, a informatiilor si tehnologiilor. Se impotrivesc acapararii capitalurilor si statelor de catre oligarhi, autohtoni, sau straini.

„Cei care imbratiseaza nationalismul economic” se impotrivesc naravului multinationalilor, care nu se multumesc cu profiturile pe care le pot face la ei acasa si-si intind tentaculele sa acapareze capitalurile create de popoarele lumii, intotdeauna pe cai necinstite, prin hotie, inselaciune, coruptie, in ultima instanta, prin forta armelor.

„Cei care imbratiseaza nationalismul economic” stiu, insa, ca asa cum a crapat comunismul tot astfel va crapa si oligarhia financiara transnationala, oficial numita companii multinationale. Amandoua vor ramane in istorie ca cele mai odioase creatii ale celor mai mari criminali ai omenirii.

Sa speram ca, in momentul declansarii viitoarei lupte de eliberare a popoarelor de sub tirania oligarhiei financiare transnationale, poporul roman nu se va mai lasa tras pe sfoara si va deveni proprietarul tarii sale, Romania…

Sursa: activenews.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by

Constantin Cojocaru – Crima numita „privatizarea” Oltchim

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Constantin Cojocaru – Crima numita „privatizarea” Oltchim” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1560155525973{margin-bottom: 0px !important;}”]Iata ca am, din nou, dreptate. Scopul tuturor partidelor care s-au rotit la conducerea statului roman, dupa lovitura de stat din decembrie 1989, a fost unul singur: jefuirea avutiei acumulate de poporul roman in timpul regimului comunist, imbogatirea lor prin acapararea unei parti cat mai mari din aceasta avutie, vanzarea, pe nimic, a restului avutiei catre straini, pentru a obtine sprijinul acestora sa ajunga si sa se mentina la conducerea statului, ca sa jefuiasca, mereu, poporul roman, in cardasie cu strainii.

In timp ce ne serveau circul cu suspendarea si referendumul pentru demiterea presedintelui, guvernantii U.S.L. pregateau, cu profesionalism si sange rece, executarea programului conceput de Basescu si P.D.L. pentru vanzarea a ceea ce a mai ramas din capitalul de care a fost deposedat poporul roman prin Legea 15/1990. Daca vor fi lasati, vor vinde tot ce a mai ramas din tara.

De cateva zile, asistam la ultima faza a crimei numita „privatizarea OLTCHIM”, una din zecile de mii de fabrici si uzine construite de romani in timpul regimului comunist, la timpul punerii in functiune, aceasta fiind dotata cu utilaje si echipamente la cel mai inalt nivel al tehnicii mondiale (la fel a fost situatia – atat referitor la crima, cat si „la cel mai inalt nivel al tehnicii mondiale” – si in cazurile COMTIM, SIDEX, SIDERCA etc. – nota red.). In primul rand, nu este vorba de nici o „privatizare”. Nu este vorba de trecerea unui bun din proprietate PUBLICA in proprietate PRIVATA, adica de privatizare. In acest moment, capitalul OLTCHIM este PRIVAT 100 la suta. 54 la suta din capital se afla in proprietatea PRIVATA a statului roman, restul, de 46 la suta, se afla in proprietatea PRIVATA a altor persoane fizice si juridice, in cea mai mare parte, straini (aceste informatii sunt inregistrate la data mentionata mai jos, data publicarii articolului de catre domnul Constantin Cojocaru – nota red.). Daca cele 54 procente s-ar afla in proprietatea publica a statului roman, ele nu ar putea fi vandute. Guvernantii folosesc cuvantul de „privatizare” pentru a ascunde faptul ca ei VAND o uzina pe care ei au furat-o de la cetatenii Romaniei prin Legea 15/1990 (Legea Brucan). Pentru a ascunde faptul ca ei vand tara.

Asa cum au procedat cu toata industria romaneasca, guvernantii au adus OLTCHIM-ul in stare de faliment, astfel incat sa poata fi vandut pe nimic, apoi, inchis, demolat, vandut ca fier vechi, la pret de sute de ori mai mare decat cel incasat de stat, la „privatizare”. La aceasta crima, au participat toate guvernele postdecembriste. Guvernul Vacaroiu a inclus ARPECHIM-ul pitestean in capitalul PETROM-ului, desi combinatul pitestean era legat ombilical, fizic, de OLTCHIM, prin conductele care ii livreaza materia prima. Normal, PETROM-ul s-a vandut cu ARPECHIM cu tot, astfel ca viata OTLCHIM-ului, ca si a miilor de salariati ai sai, ca si ai altor cateva zeci de unitati din amontele si avalul OLTCHIM-ului a ajuns la cheremul OMV, firma austriaca devenita stapana pe perla industriei romanesti, pe care a cumparat-o, de la guvernul Nastase, cu un pret de zeci de ori mai mic decat valoarea reala a PETROM-ului. A venit, apoi, randul guvernului Tariceanu sa reduca valoarea capitalului social, astfel incat firma straina PPC sa obtina 20 la suta din capitalul OLTCHIM, desi nu a platit decat o suma care ii dadea dreptul la nu mai mult de 2 la suta din capital.

Asa cum era de asteptat, OMV a inchis ARPECHIM-ul, a taiat, astfel sursa de aprovizionare cu materie prima a OLTCHIM-ului, obligand-o, pe acesta, sa se aproviziopneze din alte surse, dar la costuri mult mai mari. A venit, ca peste tot, randul administratorilor, care au inteles ca, in final, trebuie sa se aleaga si ei cu ceva, astfel ca au „externalizat” o buna parte din activele societatii, la „oameni de incredere”, ceea ce a insemnat si externalizarea profiturilor, adica reducerea veniturilor OLTCHIM-ului.

Asa a ajuns OLTCHIM sa inregistreze datorii de sute de milioane de euro, sa nu mai poata plati salariile si facturile furnizorilor.

Tot ca de obicei, adica asa cum au procedat cu zecile de mii de intreprideri pe care le-au vandut pe nimic, in cea mai mare parte strainilor, guvernantii mint poporul, nu numai cu televizorul, ca nu exista alta solutie decat „privatizarea”, adica vanzarea celor 54 procente detinute de stat in capitalul societatii, ca numai astfel va veni un „investitor strategic”, evident strain, care se va obliga, prin „contractul de privatizare”, sa pastreze locurile de munca, sa plateasca salariile si datoriile, sa asigure capitalul de lucru pentru societate. O minciuna criminala, dovedita de miile de „contracte de privatizare” anterioare, calcate in picioare de „investitorii strategici”, care au inchis fabricile si uzinele, le-au demolat, le-au vandut ca fier vechi, au luat banii si au plecat, au distrus, astfel, peste 4 milioane de locuri de munca.

OLTCHIM este o unitate economica VIABILA. Ea fabrica produse care SE CER pe piata romaneasca, pe cea europeana si extraeuropeana. Cu administratori competenti si responsabili, ea fabrica produsele sale la costuri cu mult mai mici decat preturile cu care le vinde pe piata, putand sa asigure salarii decente la mii de romani. O demonstreaza cele patru decenii de existenta. Ea a fost adusa in stare de faliment nu de factori interni, nu de piata, ci de deciziile iresponsabile ale proprietarului nelegitim care este statul roman, guvernantii tarii.

Pentru OLTCHIM exista o SOLUTIE. Aceasta consta in adoptarea si aplicarea imediata a Legii Cojocaru. Cu cei 20.000 de euro de fiecare, cei 10.000 de salariati de la OLTCHIM, de la furnizorii si clientii acestuia, plus rudele acestora, s-ar strange, repede, peste 200 milioane de euro, capital de lucru, printr-o prima majorare de capital, urmata de alte subscriptii, de la cetateni din toata tara, prin care sa fie cumparate si actiunile detinute de statul roman, ca si cele provenite din conversia creantelor AVAS si ale celorlalti creditori cu capital de stat. Inclusiv, cumpararea ARPECHIM-ului de la OMV.

Victor Ponta are de ales. Ori anuleaza licitatia din 18.09.2012 pentru vanzarea celor 54 procente detinute de statul roman la OLTCHIM si, concomitent, introduce Legea Cojocaru in Parlament, pentru a fi adoptata in regim de urgenta, ori devine complice la crima numita „privatizarea” OLTCHIM. Nu va putea sa spuna NU AM STIUT.

14 septembrie 2012

Sursa: variantacojocaru.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

/0 Comments/by