Bună seara, bună ziua, sau bună dimineața, dragi români de pretutindeni!

Revista România Culturală își propune să adune, să apere și să promoveze cultura română așa cum a fost, este și să sperăm că va mai fi. Suntem o echipă extinsă de investigatori cultural istorici, etnologi, muzicologi, psihologi, interpreți muzicali, filozofi și eseiști, ghizi turistici, economiști, jurnaliști, profesori universitari conferențiari, care lucrăm împreună ca să readucem România Culturală încă odată în atenția românilor.

Motto-ul nostru este: La început a fost Valoarea!

Avem articole, știri (care vizează tot ceea ce reprezintă cultura românească dar și ceea ce îi amenință existența, cât și integritatea românească de neam și țară), prezentări, podcast-uri și interviuri, documentare etc. Avem un proiect de țară pe care îl cultivăm în fiecare zi om cu om, față către față, care vizează libertatea românilor și promovarea micului producător autohton, acel țăran, om de glie care știe să cultive pământul și să-și crească ograda, mica gospodărie țărănească, tradițiile și cultura ei. Fiecare avem valori, talanți ca daruri de la Dumnezeu, fiecare avem o vocație și pe acestea ne bazăm, pentru că da, parafrazând primul verset din Apocalipsa după Ioan spunând că la noi, LA ÎNCEPUT A FOST VALOAREA.

Rămâneți cu noi să promovăm România Culturală cu adevărat, să-i facem cor! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Urmăriți-ne pe RRC Podcast

Dumitru Grigore – Normalitate si patologie spirituala

Calin Georgescu – Profesii si profesionalism in Romania – puncte de vedere

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465x390.jpg" image_size="medium" lightbox="true" custom_lightbox="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465x390.jpg"…
Dumitru Grigore – Normalitate si patologie spirituala

Ion Coja – Alexandru Florian, generatorul national de antisemitism

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/134064.jpg" image_size="medium" lightbox="true" custom_lightbox="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/134064.jpg" frame_style="border_shadow"…
Scoala de Vara organizata de ASTRA Carei

Scoala de Vara organizata de ASTRA Carei

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/sigla-astra-carei.jpg" image_size="medium" lightbox="true" custom_lightbox="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/sigla-astra-carei.jpg"…
Proiectul MyAntipa

Proiectul MyAntipa

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/myantipa.jpg" image_size="medium" lightbox="true" custom_lightbox="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/myantipa.jpg" frame_style="border_shadow"…
Dumitru Grigore – Normalitate si patologie spirituala

Calin Georgescu – Prin noi insine

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465x390.jpg" image_size="medium" lightbox="true" custom_lightbox="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465x390.jpg"…
Hraniti animalele abandonate, in drumul vostru – indemn la bunavointa si mila

Hraniti animalele abandonate, in drumul vostru – indemn la bunavointa si mila

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/ob_01d14e_kitten-2.jpg" image_size="full" lightbox="true" custom_lightbox="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/ob_01d14e_kitten-2.jpg"…
Un europarlamentar roman sfideaza globalismul UE

Un europarlamentar roman sfideaza globalismul UE

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/laurentiu-rebega.jpg" image_size="medium" lightbox="true" custom_lightbox="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/laurentiu-rebega.jpg"…
Statul micilor proprietari – solutia crizei economice

Statul micilor proprietari – solutia crizei economice

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/oh1.jpg" image_size="medium" lightbox="true" custom_lightbox="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/oh1.jpg" frame_style="border_shadow"…
Mircea Platon – Destinul romanesc si mantuirea mecanica

Mircea Platon – Destinul romanesc si mantuirea mecanica

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/mircea-platon.jpg" image_size="medium" lightbox="true" custom_lightbox="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/mircea-platon.jpg"…
Dumitru Grigore – Normalitate si patologie spirituala

Dumitru Grigore – Normalitate si patologie spirituala

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/dumitru-grigore1.jpg" image_size="medium" lightbox="true" custom_lightbox="https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/dumitru-grigore1.jpg"…