Calin Georgescu – Profesii si profesionalism in Romania – puncte de vedere

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465×390.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465×390.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Calin Georgescu – Profesii si profesionalism in Romania – puncte de vedere” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1562514422014{margin-bottom: 0px !important;}”]Exista mai multe modalitati de a scrie istoria unui popor – in general, insa, adversarii ii prezinta numai defectele, iar prietenii exclusiv calitatile, si unii si altii exacerbandu-le.

Istoria poporului roman nu face exceptie de la aceasta regula. Majoritatea istoricilor straini – mai precis cei apartinand unor popoare vecine, cu care am avut conflicte constante, cronicizate de-a lungul secolelor – au insistat pe infrangerile noastre, pe incapacitatea de a ne adapta la civilizatia occidentala si la schimbarile aduse de progres, pe oroarea de nou si pe lipsa de mobilitate culturala si psihologica a unei societati de tip agrar, avand la baza obstile satesti. Acestor autori, subiectivi sau doar insuficient informati, li s-au adaugat, dupa 1990, unii istorici romani din generatia care si-a facut cultura pe internet, preluand idei si etichete sumare, fara efortul de a le trece prin filtrul critic al gandirii proprii.

La polul opus, incepand cu generatia pasoptista, atingand un apogeu in perioada anilor 1971–1989 si pastrandu-si reprezentantii pana astazi, se situeaza curentul – integral autohton – care prezinta istoria romanilor ca o evolutie ascendenta continua, un mars triumfal, marcat doar de victorii rasunatoare, de contributii majore la cultura, stiinta si istoria civilizatiei umane.

Au existat, este drept, voci singulare – atat printre istoricii straini, cat si printre cei romani – care fac opinie separata fata de ambele tabere. Sunt aceia ce incearca, asemeni cronicarului Jan Duglosz si domnitorului Dimitrie Cantemir, sau, mai recent, unor istorici prestigiosi ca Robert si Hugh Seton-Watson, Keith Hitchins, Catherine Durandin, Barbara Tuchman, David Spector, John Keegan, Constantin C. Giurescu, Florin Constantiniu, Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Alexandru Zub, Bogdan Murgescu, sa prezinte o imagine mai apropiata de realitatea romaneasca, intotdeauna plina de lumini, dar si de umbre.

Este si pozitia raportului de fata, caci, dupa cum scria Florin Constantiniu in „O istorie sincera a poporului roman”: „Daca vrem sa evitam raul, trebuie sa-i cunoastem cauzele. Nu facem un serviciu unui om bolnav tainuindu-i maladia, ci spunandu-i realitatea, pentru a sti cum trebuie sa se trateze. Acesta este si rostul infatisarii pacatelor trecutului nostru (…), a preveni repetarea unor greseli care, nemarturisite, continua sa apese, sa stinghereasca sau chiar sa blocheze progresul societatii romanesti”.

Nicaieri nu se poate aplica mai bine – si mai necesar – aceasta noua modalitate de a privi trecutul, decat la problema profesionalismului in societatea romaneasca. Am invatat la scoala despre inventiile, inovatiile, cercetarile, descoperirile stiintifice facute de romani. Despre „traditia milenara a meseriilor si breslelor in spatiul carpato-danubiano-pontic”. Ba chiar despre „dezvoltarea mestesugurilor ca o coloana vertebrala a societatii romanesti medievale si moderne”.

Exemplele cu „morile de apa” din Transilvania, cu „racheta in trepte” inventata tot acolo, in secolul XVI (de un german), cu pionierii romani ai aviatiei si aerospatialelor de la inceputul secolului XX, cu numele mari romanesti prezente in chimia, medicina si biologia mondiala, sunt – sau ar trebui sa fie – familiare oricarui licean.

Ceea ce nu se spune nici astazi este ca, pe teritoriul actual al Romaniei, manufacturile de calitate, inventiile si inovatiile din perioada medievala, marile constructii in piatra, preocuparea continua de a aduce noi tehnologii din Occident apartineau, majoritar, sasilor din Transilvania. Ceea ce nu este amintit ramane lipsa de sprijin din partea elitelor locale si populatiei pentru domnitorii vizionari ca Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Dimitrie Cantemir sau Alexandru Ioan Cuza, care incercau sa aduca „Occidentul in Orient”, cum s-a exprimat Barbara Tuchman, scriind elogios despre numele mari ale istoriei acestei parti de lume. Si, in sfarsit, ceea ce nu prea se spune este cat de putin au fost apreciati, la ei acasa, inventatorii si oamenii de stiinta romani ai ultimelor doua secole, cu care se mandresc manualele noastre scolare.

De aceea propunem o viziune putin diferita a istoriei profesionalismului si profesiunilor din Romania, bazata pe lucrari istorice de mare valoare: „Istoria romanilor din Dacia traiana” de A.D. Xenopol, vol. I-XIV; „Istoria Romanilor” de Constantin C. Giurescu, vol. I-III (1935–1946); „O istorie sincera a poporului roman” de Florin Constantiniu (1997); „A History of the Roumanians” de Robert W. Seton-Watson (1934); „Histoire des Roumains” de Catherine Durandin (1995); „Istoria Poporului Romanesc” de Nicolae Iorga, vol I-IV (1922–1928); „Istoria Romanilor”, aparuta intre 2001 si 2006 sub egida Academiei Romane si coordonata de Virgil Candea.

De asemeni, au fost folosite si surse mai strict specializate: „Izvoarele istoriei romanilor”, vol. I-XIV, de G. Popa-Lisseanu (1934–1939), pentru texte medievale; colectia de documente externe si interne „Acte si documente relative la istoria renascerei Romaniei”, vol. I-X (1889–1909); „Enciclopedia Romaniei”, vol. I–IV (1938–1943); „Burghezia romana”, de Stefan Zeletin (1925); „Istoria romanilor in secolul XX”, de Ioan Scurtu si Gheorghe Buzatu (1999); „Unitatea romaneasca medievala” de Ion Toderascu (1988); „Repere istorice ale industriei romanesti de petrol”, de Gheorghe Buliga (2007).

Sursa: Raportul de reprofesionalizare al Romaniei, realizat de Institutul de Proiecte si Inovatie si Dezvoltare (Bucuresti, 2008).[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!