Entries by Patrick Matis

Ninel Ganea – Motive de optimism


ninel ganea, valaam, motive de optimism, optimism

Ninel Ganea - Motive de optimism

Oamenii îmbătați de miasmele seducătoare ale modernismului vedeau și încă văd lumea cu un optimism descurajant de naiv. „Binecuvântare era în zorii zilei de-a fi în viață / Dar să fii tânăr era adevăratul rai”, scria Wordsworth la puțin timp după Revoluția Franceză. Un alt scriitor englez, Charles Dickens, cu avantajul unei distanțe temporale, avea să-și înceapă cronica evenimentelor din Franța astfel: „Era cea mai bună dintre vremi, era cea mai năpăstuită dintre vremi, era epoca înțelepciunii, epoca neroziei, veacul credinței, veacul necredinței, răstimpul Luminii, răstimpul întunecimii, primăvara nădejdii, iarna deznădejdii, aveam totul în față, aveam doar nimicul în față, ne înălțam cu toții de-a dreptul la ceruri, ne cufundam cu toții de-a dreptul în iad”.

Zilele noastre, mai ales privite în lumina ultimelor întâmplări, nu se pot măsura până la capăt cu ecloziunea revoluțiilor violente, deși presimțim schimbări înfricoșătoare. Ne lipsește în primul rând optimismul. Nimeni, sau cel puțin nimeni serios, nu mai crede că ne așteaptă în față o epocă grandioasă de realizări și împliniri care vor modifica fundamental în bine soarta omului pe lume.

Suntem de fapt într-o situație exact pe dos: debordăm de pesimism. Majoritatea oamenilor lucizi se prăbușește într-o acută disperare văzând ușurința cu care masele imbecilizate răspund la comenzile unor ingineri sociali dereglați. Se tem pentru ei și pentru familiile lor. Văd doar negru în față și nimic nu le poate ridica moralul. Știrile îi deprimă prin conținutul vulgar de manipulatoriu, discuțiile cu prietenii anesteziați de poveștile oficiale se termină tot mai prost, lumea întreagă se dezintegrează sub ochii lor, iar ei nu mai au nicio putere de a opri degringolada și dezastrul. Deși știu exact cum stau lucrurile.

Există destul argumente care să susțină o viziune întunecată a lumii. Capitalul de virtute creștină pare că s-a epuizat, oamenii se animalizează pe zi ce trece, nivelul de educație al indivizilor se reflectă în nivelul precar al dezinformărilor șamd.
În același timp, argumentele de mai sus nu epuizează nici pe departe, de fapt nici nu ating, dezbaterea în jurul întrebării ce e de făcut când lumea se prăbușește.

Primul și cel mai important lucru de avut în vedere este că lumea unui creștin nu se află neapărat aici, ci dincolo. Odată fixat cum trebuie azimutul și odată îndreptată energia acolo unde trebuie, cred că se poate observa destul de rapid o schimbare în bine. Măcar și la nivel de moral. De pildă, în plan personal a fost o bucurie nesupusă participarea la prima Liturghie după perioada de recluziune forțată iar sentimentul părea a fi răspândit printre mai toți oamenii de acolo. Nu era doar o senzație privată, ci existau și urmări „politice”. De pildă, hotărârea preotului de împărtăși oamenii în ciuda decretelor oficiale, dar în duhul și litera Tradiției, era o astfel de consecință a unei trăiri ortodoxe plenare a credinței. La foarte scurtă vreme după această întâmplare, repetată în multe alte parohii, decretul de suspendare a împărtășaniei a fost la rândul său suspendat.

Din acest punct de vedere, cea mai mare problemă a oamenilor lucizi din  zilele noastre o reprezintă angajamentul în purtarea unor bătălii care sunt de la bun început pierdute. Este imposibil să demontezi fiecare minciună vânturată pe gardurile mass media măcar și pentru faptul că sunt mult prea multe, iar oamenii mult prea susceptibili la influența „surselor oficiale”. Nu ne stă în puteri să facem asta și nici nu e foarte productiv.

Și din acest motiv, războiul frontal cu modernitatea nu are nicio șansă de a fi câștigat. Nici măcar coabitarea nu poate fi o alegere rezonabilă deoarece duce destul de repede la o înfrângere totală. Suficient să vedeți cât de goală este o biserică modernistă.

Așadar, singura opțiune, după cum a intuit mai recent printre alții Rod Dreher, o reprezintă boicotul și evadarea din modernitate, crearea unei lumi care să ocolească aproape în totalitate molohul actual, soluția Sf. Benedict și a tuturor celor care au ales să întoarcă spatele unei lumi în ruină. Aceasta a fost aproape întotdeauna strategia creștinilor în vremuri de restriște și prigoană. Nu s-au luat la trântă cu prigonitorii, ci s-au rugat mai tare, mai intens, mai mult și au încercat să-și ducă viața cât mai bine după rânduială. Pare puțin dar nu este. După cum ne învață Viețile Sfinților, lumea este ținută de Dumnezeu, cel mai adesea, pentru rugăciunile unor pustnici și nebuni întru Hristos. Rugăciunile contează, ceea ce poate explica de ce bisericile au fost închise în ultimele două luni. 

De asemenea, există în continuare suficient de multe alte lucruri care stau la îndemâna oamenilor, iar cel mai important dintre ele îl reprezintă educația copiilor. Adică educația acasă sau într-un cadru ortodox.  Mulți părinți au descoperit abia în ultimele luni că au copii și au văzut pentru prima oară cât de stupidă, greoaie și tembelă este programa școlară. Au realizat și că nu este atât de dificil să faci educație acasă și să renunți pentru totdeauna la o școală imbecilizantă. De altfel, o mare parte din dezastrul actual provine din universități și din scrierile intelighenției, și nu neapărat din influența pernicioasă a mass-media. Presa nu face decât să disemineze punctul de vedere construit în academii. „Nu vi s-a părut ciudat sau cel puțin nefericit că astăzi când proporția oamenilor educați din Europa Occidentală este mai mare decât a fost vreodată, oamenii au devenit permeabili la influența publicității și a propagandei de masă într-o măsură până acum nemaivăzută și de neimaginat? Credeți că asta se datorează simplului fapt mecanic că presa și radioul au făcut propaganda mult mai ușor de diseminat? Sau uneori aveți bănuiala inconfortabilă că produsul metodelor educaționale moderne este mai puțin bun decât crede în a distinge opinia de fapt și demonstrabilul de plauzibil?”, scria Dorothy Sayers în 1947 într-un eseu clasic despre educație.

Pentru cei care tânjesc după schimbări radicale sau revoluții ale binelui s-ar putea ca toate acestea să nu reprezinte mare lucru.  Dar asta doar pentru că ei mai își pun nădejea în modernitate. Doresc o renaștere măcar parțială, o prelungire a agoniei, o soluție de compromis care să mai lungească și să mai îndulcească suferința catastrofei. Cred însă că orice speranțe într-o aterizare lină par cam fără temei. Cancerul modernității este atât de adânc, iar demonii sunt atât de stârniți încât nu avem altă șansă în afara celei oferite de Tradiție. În realitate, nu am avut niciodată altă soluție, ci doar am preferat să ne furăm singuri căciula pâna am ajuns în această fundătură.

Dacă e să vedem vreun câștig din ultimele luni acesta rezidă în dezvăluirea Leviathanului în toată hidoșenia lui. Vremea totalitarismului soft a apus, iar de acum nu ne mai putem baza pe acumulările civilizației deoarece barbarii le distrug sau se pregătesc să o facă.

Comentând pe marginea Historia Augusta, o colecție de biografii ale împăraților și uzurpatorilor romani dintre anii 117 și 284 după Hristos, Marguerite Yourcenar observă că toți acești cronicari ai decadenței romane ignoră complet ascensiunea creștinismului. Nu vreau să sugerez că ne așteaptă în față un nou Sf. Împărat Constantin. Încerc doar să atrag atenția că normalitatea și civilizația nu se conservă neapărat în văzul lumii.

A consemnat Ninel Ganea via karamazov.ro.

/0 Comments/by

Ion Coja – DOSARELE IMPOSTURII: Disidenta Ana Blandiana


ion coja, contrarevolutionari, roman, romanii, romani, trianon

Ion Coja - DOSARELE IMPOSTURII: Disidenta Ana Blandiana

Una dintre cele mai mari mistificări de după Revoluție a fost statutul de dizident al poetei Ana Blandiana. S-a scris de mai multe ori despre acest subiect controversat și voim relua aici cîteva dintre argumente, însă, de data aceasta, suntem în fața unui document care ar trebui să pună capăt discuției. Iată-l:

Despre ce este vorba? Ana Blandiana, cea prezentată deseori drept „cunoscuta disidentă anticomunistă”, a primit în anul 1982 Premiul Gottfried von Herder din partea Universității din Viena, motiv pentru care a fost invitată la festivitatea de premiere în ziua de 11 mai 1982.

Trebuie specificat că Premiul Herder era un premiu destul de politic, cam ca Eurovisionul de azi. Mai adăugăm că, potrivit cutumelor premiului, la… comandarea Anei Blandiana, în 1982 a ajuns la Viena și apoi la München, cu o bursă Herder, tânărul, pe-atunci, Emil Hurezeanu, azi ambasadorul regimului de la București în Republica Germania. Dar, cum la vremea aceea orice plecare în străinătate se făcea doar cu acordul PCR, cunoscutul scriitor Dumitru Radu Popescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, se adresează celebrei Suzana Gâdea, care era atunci președinta Consiliului Culturii și Educației Socialiste, căreia îi comunică dorința Anei Blandiana și a soțului său, Romulus Rusan, de a face cu acest prilej o excursie prin mai multe țări timp de 90 de zile:

„Tovarășii Ana Blandiana și Romulus Rusan doresc să viziteze, de asemenea, Franța, R.F. Germania, Elveția, Italia, Grecia, Turcia, Egipt, Israel, în scop de studii și documentare cultural-literară, în vederea scrierii unor cărți despre civilizațiile mediteraneene și interferența lor cu cultura română. Această deplasare în țările mai sus menționate urmează să aibă loc de la începutul lunii mai 1982, PENTRU O DURATĂ TOTALĂ DE 90 DE ZILE”!

Toată lumea, nu numai cei care au trăit în acea perioadă, știe că era aproape imposibil să plece cineva în străinătate pentru trei luni, mai ales dacă pleca împreună cu familia, cu atît mai mult, cu cît motivul era unul de-a dreptul hazliu, cum este cel invocat de cuplul Blandiana-Rusan, adică… „documentarea” în 9 țări occidentale! Iar dacă solicitantul era un „cunoscut disident al PCR”, nici nu se punea problema ieșirii din țară, darămite susținerea unei asemenea excursii de documentare. Cu toate acestea, pentru Ana Blandiana și soțul său, Romulus Rusan, s-a putut obține aprobarea de la PCR! Călătoria a avut loc, o mărturisește chiar Ana Blandiana într-un interviu din 5 martie 2020 pentru Agerpres, în care vorbește despre cartea „O călătorie spre marea interioară”, scrisă de soțul ei:

„Este o carte din multe puncte de vedere interesantă. Este, în primul rând, o descriere a călătoriei pe care am făcut-o împreună în Mediterana, marea dintre pământuri, în latină, de unde și titlul sugestiv. Am făcut aceacălătorie cu banii Premiului Herder pe care l-am primit în 1982. Cartea a apărut în trei volume, în 1987,;88 și ;89. Într-un fel a fost o carte fără noroc, pentru că în atmosfera de atunci nu s-a scris despre ea, iar după aceea a venit Revoluția. Mai trebuia să apară un volum despre Grecia,Turcia, Egipt și să se termine cu Israelul. Noi doi nu ne dorisem, toată viața,decât să facem această călătorie”.

Nu a fost singura călătorie de acest gen a cuplului în cauză. Cei doi au mai avut și un lung turneu în patria popoarelor, URSS, pe traseul Moscova,Leningrad, Tașkent, Samarkand, Erevan. Din URSS, cei doi urmează să petreacă nu mai puțin de 144 de zile, între decembrie 1973 și mai 1974, în Statele Unite, rezultatul excursiei de documentare fiind publicat în volumul lui Romulus Rusan „America ogarului cenușiu”, apărut în 1977 (anul rascoalei minerilor) la editura Cartea Românească într-un tiraj de 47.870 de exemplare. Ca să nu se lase mai prejos, peste ani, în 1987 (anul revoltei muncitorilor brașoveni), Ana Blandiana publică la Editura Sport-Turism volumul „Orașe de silabe”, care cuprinde impresiile disidentei RSR de pe tot globul, descriind (numai) 100 de orașe dragi de pe toate meridianele lumii, după cum a numărat un coleg ziarist…

Extrem de recunoscătoare Partidului pentru excursia privilegiată din 1982, Ana Blandiana avea să publice și ea în 1983, în „Almanahul Luceafărul” două poezii care-i definesc „disidența”. Cităm aici două strofe din pezia „Odă”:

 „Candoarea mi-a-nflorit în ochi definitiv
Cu-ntâiul plâns în curtea școlii sub castani
Când clasa mea primea cravata roșie festiv,
Și sufeream respinsă grav de colectiv
Că nu-mplinisem încă nouă ani…
Candoarea scrijelată de mâna ta lucid
În ochii mei, dramatic deschiși spre mâna ta,
Oricâte maluri s-ar sedimenta,
Nu-mi vor putea-o șterge.
Candoarea ca un zid
Va măsura maturitatea mea, Partid!”

De altfel, chiar prima strofă a acestei poezii „anticomuniste” a fost folosită într-un scheci de la revelionul din 1996 de la TVR, interpretat senzațional de Dem Rădulescu și Jean Constantin. Dem Rădulescu era un fost Prim-secretar PCR, ajuns capitalist după Revoluție, care are nostalgia vremurilor comuniste, invocînd chiar poezia Anei Blandiana!

Mulți se vor întreba cum am intrat noi în posesia acestui document senzațional care aruncă în aer statutul de disident al Anei Blandiana. Nimic mai simplu. Cele două file originale ale „Propunerii” lui D.R. Popescu către Suzana Gâdea pentru aprobarea vastei excursii cerute de familia Anei Blandiana au fost scoase la licitație de Artmark, pornindu-se de la prețul de 40 euro. Documentul a fost însă retras, fiind achiziționat de Arhivele Naționale pe baza dreptului de preempțiune:

Așadar, este vorba despre un document autentic, publicat aici pentru prima oară (pe site-ul ioncoja.ro – n. red.), fiind extrem de important pentru orice istorie adevărată a literaturii române, astfel încît să înceteze această mistificare privind așa-zisa disidență anticomunistă a poetei Ana Blandiana! De altfel, despre această „disidență” noi am scris de atîtea ori, fără ca Ana Blandiana să renunțe la ipocrizie, continuînd să vorbească despre interdicțiile sale decise de PCR.
Reluăm aici argumentele prezentate de noi încă din 2015.

Într-un interviu a declarat că a avut parte de 3 perioade de interdicție, informație preluată și de pe Wikipedia, acestea fiind delimitate astfel: 1959-1964, 1985, 1988-1989. Informație prețioasă: Ana Blandiana s-a născut în anul 1942.

Deci, prima perioadă de interdicție ar fi fost între 1959-1964. Un calcul simplu ne arată că în anul 1959 Ana Blandiana avea doar… 17 ani, deci interdicția este absurdă, căci, la această vârstă, oricât de talentată ar fi fost, nu putea avea pretenția să i se publice vreun volum de versuri!

Dacă ar fi să-i dăm crezare, înseamnă că toți scriitorii sunt interziși pentru că nici lor nu li se publică volumele din anii de liceu! Și, culmea, Blandiana se plânge că era interzisă la 17 ani, deși, dintr-o Fișă de cadre a Comitetului Central al PCR, pe care o vom publica mai jos, aflăm că ea publicase deja mai multe poezii în revista liceului pe care-l urma! Penibilul acestei „interdicții” se observă și în faptul că, la numai 22 de ani, fiind proaspătă absolventă a facultății, în anul 1964 îi apare primul volum de versuri, „Persoana întîi plural” – despre utecisti și utemiști, apărut la Editura pentru literatură (1964) cu o prefață elogioasa de la fel de tânărul și chipesul Nicolae Manolescu!

Tot atunci inclusă și în antologia „30 de poeți tineri”. În 1963 deja publică în „Contemporanul” condus de George Ivașcu.

Din aceeași „perioadă de interdicție”, Arhivele rețin și o scrisoare adresată de Otilia Rusan (Ana Blandiana) tovarășului MIhai Beniuc, președintele USR de atunci, din care cităm:

M-am născut la 25 martie 1942, am absolvit școală medie în 1959, am colaborat până acum (debutând în 1959), la „Luceafărul”, „Tribuna”, „Iașul literar”, Scrisul bănățean”, unde am publicat poezii și poeme (dintre acestea din urmă notez: Despre cei ce se nasc, Cântec de zidari, în ianuarie, Poem despre mine, Cântec dintr-o fereastră, 1973 etc.).

Vreau să continui să scriu pe aceeași linie a cunoașterii adânci a omului nou, la o temperatură cât mai înaltă.

București, la 1 iunie 1961 – Ana Blandiana (Otilia Rusan).

(„Intelectuali români în arhivele comunismului”, colecția Biblioteca de Istorie a Editurii Nemira (2006, Pag. 537).

Cererea i-a fost aprobată și, ca urmare, așa i s-a născut, în acea toamnă, minunatul poem publicat în presă vremii, Vibratoarele pe Argeș”:

„Ca niște sentimente zguduitoare
Vibratoarele intră-n beton
Împodobind cu emoția vibrațiilor
Trupul lor mare și monoton
Vibrați pentru munți, pentru frumusețea femeii
Pentru șantierele din Onești și de la Galați,
Pentru Cosmos și pentru tunelul de aducțiune,
Vibrați, băieți, vibrați!”

A doua perioadă… de interdicție cu care se laudă Blandiana ar fi fost în anul 1985. Consultînd vasta sa bibliografie, aflăm că în acest an de „interdicție”… tot îi apar două cărți: volumul de eseuri „Autoportret cu palimpsest”, precum și „Valaki engem almodik”, o traducere în limba maghiară, apărută la editura Kriterion din București!

Un mic amănunt care, poate, contează: director al Editurii Kriterion era un alt mare disident: Domokos Géza, decorat de trei ori pentru activitatea sa în timpul regimului comunist apoi, în decembrie 1989, a schimbat PCR-ul cu… membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale și a devenit primul președinte al UDMR. Apoi a fost deputat în legislatura 1990-1992, ales în județul Covasna pe listele UDMR, fiind, evident, și un fervent susținător al… autonomiei regionale. Dar în timpul disidenței sale a fost, rând pe rând: membru al Biroului Comitetului Central al UTC (1956-1966), consilier la Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, membru supleant al CC al PCR (1969-1984). Din 1971 a fost vicepreședintele Consiliului Național al Radio-Televiziunii, iar între anii 1969-1990 director fondator al Editurii Kriterion din București.

Tot în anul 1985, revista „Tribuna” publică în nr. 44 eseul „Starea de insomnie” al lui Marian Papahagi despre… Ana Blandiana! Îi lăsăm pe cititori să decidă dacă acesta este „tratamentul” unui scriitor într-o perioadă de interdicție!

De altfel, dacă ne uităm pe lista cărților sale, observăm că în perioada 1964-1989, adică în cei 25 de ani de la debut pînă la Revoluție, „dizidenta” Blandiana nu a trecut prin generoasa Uniune a Scriitorilor fără să fi publicat… măcar o carte în anii 1965, 1967, 1968, 1973, 1976, 1979. Dar asta nu pentru că… ar fi fost interzisă de cineva, căci, în aceeași perioadă, a publicat mai multe cărți chiar în același an: 1970, 1982, 1985, 1987! Ori, după cum bine se știe, în acele vremuri oricare alt scriitor abia dacă putea să publice o carte în cinci ani. Văzîndu-i bibliografia, ai sentimentul că Ana Blandiana a publicat mai mult decît a scris! A treia perioadă de… interdicție s-ar fi consumat în anii 1988-1989. Aici minciuna este și mai evidentă, căci în acești doi ani Blandiana a publicat următoarele volume:

– 1988: „Întâmplări de pe strada mea”, „Poezii” (colecția BPT, unde nu era publicat oricine…) și „Kopie eines Alptraums”, la ed. Spektrum din Berlin;

– 1989: „The Hour of Sand”, Anvil Press Poetry, London, „Mineviku – Plaanid”, L.R., Tallinn în limba estonă și „Sniega Stunda”, Liesna, Riga în limba letonă!

– 1989: „Poezii”, Colecția Biblioteca Pentru Toți (BPT), Ed. Minerva, prefață de Eugen Simion, 100.000 de exemplare (…calculați și enormele beneficii materiale directe):

Iată cum simpla consultare a listei cărților publicate de Ana Blandiana arată că nu a fost nicidecum supusă vreunor interdicții ci, mai degrabă, a fost unul dintre scriitorii cei mai privilegiați din timpul comunismului, cu un debut timpuriu, cu numeroase apariții editoriale, cu toate premiile posibile, cu traduceri în limbile cele mai exotice și chiar cu burse internaționale în Occident!

La toate acestea nu visa nici măcar vreun poet de curte al regimului, darămite un „disident”!

Și, ca totul să fie pus pe masă, iată și „Fișa de cadre” întocmită de Comitetul Central al PCR, referitoare la Ana Blandiana și Romulus Rusan, din care aflăm că „disidenta” Ana Blandiana a fost decorată de Partidul Comunist Român, prin decret semnat de peședintele Nicolae Ceaușescu, cu „Ordinul Meritul Cultural” clasa a IV-a:

…Anul trecut, poeta a primit același ordin din partea unui alt președinte al României, Klaus Iohannis, care i-a acordat tot decorația „Ordinul Meritul Cultural”, de data aceasta pentru meritele sale ca… președinte fondator al Memorialului Victimelor Comunismului…

Cititorii noștri poate știu, de asemenea, că și în manualele școlare Ana Blandiana este prezentată elevilor ca mare disident anticomunist, avînd chiar un Festival care-i poartă numele, în care sunt angrenați absolut toți elevii, studenții și profesorii din România. Mai mult, disidenta și-a transformat propria casă de vacanță de la Comana în Casă memorială, Primăria plătind acum toate angaralele.

Un amănunt interesant: azi, Ana Blandiana este membru corespondent al Academiei Române, avînd exact același statut pe care-l avea și Suzana Gâdea, cea care i-a aprobat în 1982 excursia de 90 de zile în nouă țări occidentale. Numai că Suzanei Gâdea i-a fost retras în 1990 acest titlu de academician, fără ca, din recunoștință, Ana Blandiana să protesteze, așa cum a făcut în 1990, atunci cînd a fost arestat mult prea apropiatul său prieten de la Comana, Gogu Rădulescu, membru marcant al PCR, motiv pentru care a și căpătat porecla „Disidenta lui Gogu”!

Ana Blandiana nu este însă singurul scriitor care a făcut eforturi disperate de a poza ca „disident anticomunist”, încercând să profite de avantajele acestui statut. Motiv pentru care vom publica în perioada următoare și alte dosare ale scriitorilor comuniști convertiți după Revoluție în disidenți anticomuniști. Va fi spectaculos, cu multe surprize.

A consemnat pentru dumneavoastra prof. Ion Coja via ioncoja.ro.

/0 Comments/by
,

Mihai Eminescu – Arta guvernării


mihai eminescu, ziua lui eminescu, romania, societatea, statul, basarabia

Mihai Eminescu - Arta guvernării

Ceea ce dă guvernului roșu aproape caracterul unui guvern străin, tot atât de vitreg precum ar fi domnia muscalilor sau a turcilor, este atât lipsa de respect pentru tradiție și trecut, cât și deplina necunoaștere a naturii statului și a poporului românesc, pe cari le privesc, pe amândouă, ca pe niște terene de experimentare.

John Stuart Mill observă deja, în scrierea sa asupra guvernului reprezentativ, că sunt spirite cari privesc arta guvernământului ca o chestie de afacere. O mașină de vapor sau una de treier, o moară, c-un cuvânt orice operă mecanică cu resorturi moarte, a cărei activitate și repaos se regulează după legile staticei și ale dinamicei, e pentru ei ceva asemănător cu statul; maniera lor de-a privi lumea, societatea, poporul, e o manieră mecanică. Formulele și frazele cari umplu programele acestor oameni nu sunt adevăruri în sine, ci numai niște expediente timporare, pe cari e sau nu oportun de-a le aplica.

Tradiția? Nu-i nimic. Vechile datini de drept ori de cuviință ale poporului sunt niște prejudiții. Modul de a exista al statului, forma lui monarhică, bunăoară, sunt lucruri despre cari e în sine indiferent de există sau nu; valoarea lor e numai relativă și are numai atâta preț pe cât contribuie la realizarea ambiției personale a unui om sau a unui grup de oameni, cari văd în stat un mijloc de-a face avere, de-a-și câștiga nume, de-a ajunge la ranguri și la demnități.

Dar se ruinează poporul? Le e cu totul indiferent. Dar se alterează dreptatea moștenită a caracterului național, dar se viciază bunul simț, dar se împrăștie ca de vânt comoare de înțelepciune și de deprinderi pe cari neamul a moștenit-o din bătrâni mai vrednici decât generația actuală? Ce-i pasă liberalului de toate astea? Toată lumea să piară, numai Manea să trăiască! Orice idee a priori, răsărită în creierii strâmți ai unui om curios, orice paradox e bun, numai să aibă puterea de-a aprinde imaginația mulțimii și de-a o duce pe calea aceea cari n-o conduce pe ea spre bun trai, spre muncă și adevăr, ci cari poate ridica o pătură nouă de oameni în sus, o pătură turbure, despre care să nu știi bine nici ce voiește, nici ce tradiții are, nici dacă e capabilă a conduce un stat ori nu.

Există alți logiciani politici, continua John Stuart Mill, cari privesc știința de-a guverna ca o ramură a științelor naturale. Nu pe ales deci sunt formele de guvern, nu expediente sunt, nu opera unor intențiuni premeditate, ci un produs organic al naturii, gingaș ca toate produsele de soiul acesta: afacerea noastră e de-a cunoaște proprietățile lui naturale și nu de a-i dicta noi legi, ci a ne adapta legilor cari-i sunt înnăscute.

Genialul Montesquieu însuși, întemeietorul cercetării naturaliste în materie de viață publică zice (în cartea „De l’esprit des lois”) că, „înainte de-a exista legi, existau raporturi de echitate și de justiție. A zice că nu există nimic just și nimic injust decât ceea ce ordonă sau opresc legile pozitive este a zice – adaugă el – că înainte de-a se fi construit un cerc razele lui nu erau egale”.

Această îndoită manieră de-a vedea am găsi-o petrecând istoria tuturor statelor; ea e istoria paralelă a ideilor conservatoare pe de-o parte, a celor demagogice pe de alta. Deosebirea pătrunde școală, justiție, administrație, vederi economice, tot. Pe terenul muncii, liberalul, care nu vede decât rezultatele, va zice: scopul economiei politice e producțiunea. Producțiunea numeroasă, bănoasă, ieftenă, iată singura țintă ce-o urmărim. De aci apoi o împărțeală a muncii după națiuni; una să producă numai un lucru și să fie absolut ineptă și incapabilă de-a produce altceva; alta – alt lucru. În adevăr imens, ieften, bănos. Ființa inteligentă a omului, redusă la rolul unui șurub de mașină, e un produs admirabil al liberalismului în materie de economie politică.

Oare nu are mai multă dreptate acela carele zice că obiectul îngrijirii publice e omul care produce, nu lucrul căruia-i dă ființă? E vorba ca toate aptitudinile fizice și morale ale omului să se dezvolte prin o muncă inteligentă și combinată, nu ca să degenereze și să se închircească în favorul uneia singure. E vorba apoi ca totalitatea aptitudinilor unui popor să se dezvolte, nu să degenereze toate și să se condamne poporul întreg la un singur soi de muncă, care să-l facă unilateral, inept pe toate terenele, afară de unul singur.

Natura poporului, instinctele și înclinările lui moștenite, geniul lui, care adesea, neconștiut, urmărește o idee pe când țese la războiul vremii, acestea să fie determinante în viața unui stat, nu maimuțarea legilor și obiceilor străine. Deci, din acest punct de vedere, arta de-a guverna e știința de-a ne adapta naturii poporului, a surprinde oarecum stadiul de dezvoltare în care se află și a-l face să meargă liniștit și cu mai mare siguranță pe calea pe care-a apucat. Ideile conservatoare sunt fiziocratice, am putea zice, nu în sensul unilateral dat de d-nul Quesnay, ci în toate direcțiile vieții publice. Demagogia e, din contră, ideologică și urmărește aproape totdauna realizarea unor paradoxe scornite din mintea omenească. Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine, supte din deget, pe când ele ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puțin dictate și născute din necesități reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol.

Măsurile economice ale demagogiei sunt maimuțărie. Îi vezi creând drumuri nouă de fier, tot atâtea canaluri pentru scurgerea industriei și prisosului de populație din străinătate, pe când adevărate măsuri ar fi acelea menite a dezvolta aptitudinile cari sunt în germene în chiar poporul românesc. Căile ce se deschid concurenței absolute, departe de-a dezvolta unul din acei germeni, îi face să se usuce și să degenereze, restrângând pe român numai la acel teren mărginit pe care mai poate suporta concurența, la agricultură. Dar, nefiind toți plugari, ce devine restul?

Restul caută funcții și liberalii esploatează inepția economică pe care ei au creat-o, deschizând din ce în ce mai multe funcții pentru miile de nevolnici economici, cărora le-a dat naștere tocmai liberalismul în materie de economie politică […].

(Articol apărut în TIMPUL, la 1 aprilie 1882.)

/0 Comments/by

Mihai Șomănescu – Profesor universitar de la București anunță că pleacă din țară după alegerea lui Fritz și a lui Clotilde


horea badau, universitatea din bucuresti, profesor universitar

Mihai Șomănescu - Profesor universitar de la București anunță că pleacă din țară după alegerea lui Fritz și a lui Clotilde

Horea Mihai Bădău este lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și printre altele, Profesor-cercetător la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franța, iar joi a anunțat că în urma rezultatelor alegerilor locale din weekend, va pleca din țară.

Mai precis, este vorba despre faptul că Timișoara l-a ales pe germanul Dominic Fritz ca primar, iar la Sectorul 1 din București a fost votată franțuzoiaca Clotilde Armand.

Horea Bădău scrie pe blogul său că a primit mailuri de la colegi din Franța care erau stupefiați că „un om cu un CV atât de slab cum este cel al lui Fritz, poate ajunge primarul unui oraș atât de mare cum este Timișoara?”.

Reacțiile au fost și mai puternice în cazul Clotildei Armand.

„La al doilea mail aflaseră că a câștigat și Clotilde Armand. Și atunci s-a dezlănțuit cumplita ironie franțuzească, mi-au scris: ‘Formidabil, atunci vin și eu să fiu primar la București’! Etc. Formidabil! Adică dacă e atât de ușor la voi să ajungi primar, adică dacă oamenii sunt atât de proști și slab pregătiți încât nu există cineva mai bun decât Clotilde Armand, atunci vin și eu la voi în Bangladesh, să fiu boier… Acest ‘Formidabil’ ascunde tot disprețul, arată opinia care se creează despre noi ca popor, mai exact opinia că suntem un popor de mâna a doua, un popor slab pregătit, atât de slab pregătit, că nu are reprezentanți proprii mai bine pregătiți decât Clotilde și Fritz. Ne-am făcut de râs în Europa. Francezii râd de noi, cu siguranță râd și alții. Și eu m-am săturat să mă lupt cu asta. M-am săturat să văd că râd de noi, pentru că români cu studii superioare fac munci necalificate în Franța, Germania, Anglia etc., m-am săturat să râdă de noi, că aproape toate femeile care curăță veceuri în hotelurile din Franța sunt românce și peste 50% au studii superioare, m-am săturat să râdă de noi, pentru că românii sunt atât de proști, încât apelează la Fritz și Clotilde, pentru că nu au alte persoane mai deștepte și mai bine pregătite de atât, m-am saturat să râdă de noi pentru că românii din străinătate pleacă capul pentru bani (iar românii din țară cred că străinii sunt rasă superioară)”, a scris Horea Bădău.

Tânărul spune că în urma acestor evenimente, a hotărât să plece din țară, pentru că nu vrea să mai trăiască într-o țară în care oamenii au mentalitatea de iobagi.

„De aceea, acum, mi-e rușine că sunt român.

Și, sincer, am început să mă satur să-mi fie rușine să fiu român. Aș vrea să aparțin unei nații mândre, cum sunt sârbii, care să nu spele veceuri în străinătate, să nu se umilească și să nu plece capul în fața străinilor, să nu se poarte cu ei ca și cum ar fi o rasă superioară, aș vrea să nu simt că trăiesc într-o țară unde oamenii nu pot să uite că au fost iobagi și nu se pot dezbăra de mentalitatea de iobagi”, a continuat el.

Sursă: r3media.ro.

/0 Comments/by
,

Iuliean Horneț – Eu pot și vreau! Voi – Președinte, Guvern, Parlament – de ce nu puteți, de ce nu vreți?


iuliean hornet, ecohornet

Iuliean Horneț - Eu pot și vreau! Voi – Președinte, Guvern, Parlament – de ce nu puteți, de ce nu vreți?

Cu toții ați aprobat sau ați asistat 30 de ani la distrugerea CAPITALULUI NATURAL

Eu am creat în 7 ani (2003-2010) tehnologii noi și 70 de modele de echipamente inovatoare, brevetate și aplicate, iar de 10 ani (2010-2020) 700 dintre ele functionează în 3 sectoare economice indispensabile vieții, asigurăm confort și sănătate într-un mediu curat.

  1. Mediu: ecoHORNET recicleaza 100%, prin tratare termică (piroliză), deșeurile solide și lichide neutilizate și le transformă în combustibili și energie;
  2. Energie: ecoHORNET asigură conversia biomasei peletizate în energie termică și electrică în mod eficient, economic, ecologic (eee);
  3. Agricultură: ecoHORNET tratează termic biomasa agricolă excedentară, salvează terenurile arabile prin colectarea deșeurilor, asigură ameliorarea și fertilizarea solului, oprește deșertificarea, asigură energia pentru lucrările agricole și irigații.

Este momentul să recunoaștem starea de fapt din România, printr-o analiză succintă a principalelor domenii ale vieții economico-sociale și să adoptăm măsurile cele mai potrivite de relansare accelerată, pentru o dezvoltare durabilă a României.

Eu propun Instituțiilor Statului Român să adopte o serie de măsuri ACUM.

Președinția, Guvernul și Parlamentul să utilizeze de urgență prerogativele legale oferite de Legea nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), și să declare starea de siguranță națională pentru urmatoarele domenii: Mediu, Energie, Agricultură, fără încălcarea drepturilor cetățenești.

Legea nr. 51 din 1991 (7 august 1991) privind siguranta națională a României:

Art. 1.

Prin siguranța națională a României se întelege starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economic și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român, ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție.

Art. 2.

Siguranța națională se realizează prin cunoașterea, prevenirea și înlăturarea amenințărilor interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor prevăzute în art. 1.

Cetățenii români, ca expresie a fidelității lor față de țară, au îndatorirea morală de a contribui la realizarea siguranței naționale.

Solicit Guvernului să activeze imediat legea Offset nr.354/2003, ciopârțită de Guvernul BOC prin OUG 7/2010 și suspendată de Guvernul Cioloș prin OUG 58/2015, cu intrare în vigoare deîndată pentru domeniile enumerate și să se aplice pentru toate achizițiile din aceste domenii, inclusiv militare, operațiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziții pentru nevoi de apărare, ordine publică și siguranță națională privind reinvestirea în România a minim 60% din valoarea de achiziție a tuturor bunurilor produse sau importate, inclusiv din UE.

Acum, după Pandemie, România are urgent nevoie de CSAT deoarece națiunea română este în pericol!

CSAT are dreptul să stabilească bugetele pentru dezvoltarea acestor domenii critice și să aloce fondurile pe direcții strategice de dezvoltare durabilă stabilite în prealabil;

Guvernul să inițieze de urgență măsuri de organizare civică și socială de tip „Planul Marshall” din care sa nu fie excluse:

  • Nivelarea salariilor și pensiilor la praguri de bun simț și pe principiul contributivități;
  • Inghețarea salariilor si pensiilor just stabilite până când România va atinge pragul de dezvoltare aprobat în CSAT și va reuși să reducă datoria externă la un prag confortabil;
  • Reducerea aparatului de stat după criterii profesionale, cu 50%, excepția M.Ap.N și M.A.I. unde pot crește prin selecție profesională;
  • Restructurarea Parlamentului la 300 parlamentari conform deciziei cetățenilor la referendum;
  • Formarea de comisii de profesioniști de mare valoare, pe domeniile vizate, care să întocmescă planul de redresare economică a României în perioada de criză.

Aceste comisii de specialiști vor analiza domeniile de siguranță națională Mediu, Energie, Agricultură și vor elabora cele mai severe măsuri care pot redresa România de urgență prin direcționarea imediată de fonduri pentru finanțarea acestor domenii vulnerabile și vitale.

Pentru popularizarea măsurilor de redresare economică a României se pun la dispoziția Poporului Român Televiziunea Naționala (1,2,3 și internațional) și radioul, (susținute financiar de popor), unde specialiștii vor mediatiza măsurile luate prin CSAT pentru ieșirea din criză. Este necesară o relansare economică accelerată de creștere a PIB-ului, pe principii nou aplicate în lumea intreagă, pe care le promovează științific, prin emisiuni adecvate și cu impact emoțional real.

Soluții pentru Ministerul Mediului

Situația actuală este promovată de ani de zile de Ministerul Mediului prin adoptarea unor soluții depășite moral, ineficiente, așa-zisele gropi conforme, pentru depozitarea gunoaielor.

– Este o crimă ce se întâmplă, se consumă 10 miliarde de euro anual, ca să ingroape 5.000.000 tone de deșeuri și care prin neglijență, poluează mai departe mediul (solul, apa și aerul) prin descompunerea lor naturală.

– România îngroapă practic 12.000.000 MWh energie termica în loc să o extragă și să o utilizeze în folosul oamenilor, prin metodele de economie circulară, la costuri derizorii.

– Nu există legi clare, aplicative și mai ales interes de promovarea tehnologiilor moderne.

Propun Președintelui, Guvernului și Parlamentului soluții rapide și ieftine pentru scoaterea României pentru totdeauna din Invringement! O Românie curată.

A) CONSERVĂM ENERGIA DEȘEURILOR NEUTILIZATE (de groapă).

Eu pot și vreau. Tu, decidentule, de ce nu vrei?

Ce știm să facem noi și am propus permanent Ministerului Mediului, fără rezultat:

– Uscăm, tocăm, peletizăm 5.000.000 tone/an cu umiditate de 45% din care rezultă 3.000.000 tone peleți/an cu umiditate de 10%;

– Fabricăm peleți cu 375 fabrici peleți 1 to/h, investiție 75.000.000 euro;

– Depozităm 3.000.000 tone peleti/an in 75 hale de 10.000 mp amplasate la sursă;

75 hale x 10.000 mp (40.000 tone/hala)  x 300 euro/mp =225.000.000 euro

– Rezultatul, 3.000.000 tone peleți x 4 MWh/to = 12.000.000 MWh/an energie termică și electrică;

Conversia peleților în energie se face prin coincinerare la fabricile de ciment, îmbunătațim puterea calorică a carbunelui în termocentrale sau prin combustie la temperature înalte.

> 1200°C în  arzătoare special ecoHORNET.

Peletizarea și depozitarea se susțin financiar din taxele existente la groapă 60-80 euro/tona.

Investiția totală 225.000.000 euro + 75.000.000 euro = 300.000.000 euro.

– Costul energie conservată în peleți, pentru 30 ani durată investiție = 12.000.000 MWh /an x 30 ani = 360.000.000MWh = 0,833euro/MWh energie termică.

– Locuri de munca = 28.000

– Se elimină total depozitarea la gropile de gunoi și efectele acestora-infrigimentul gunoaielor.

– Se asigură o depoluare imediată a solului, apei și aerului.

Concluzia o trageți dumneavoastră. De ce nu se vrea? Realizarea este la vedere.

Doresc un parteneriat într-un mediu curat.

Depozit ecologic de peleți din deșeuri de groapă. De ce nu se vrea? Ce este poluant aici?

A gândit sau văzut cineva din Ministerul Mediului așa ceva?

Soluții pentru Ministerul ENERGIEI

– Situația actuală și perspectivele sectorului energetic sunt dramatice,

– Strategia energetică actuală este un act de trădare naţională!

– Trădați am fost și când ne-ați vândut sursele de energie strategice, producția de energie și transportul energiei. Efectul?

– Am trecut de la excedent de energie electrică la import.

– Vindem ieftin și cumpărăm scump, pe spinarea populației.

Propun Președintelui, Guvernului și Parlamentului soluții pentru ieșirea din criza energetică, din exploararea energetică, de eradicare a sărăciei energetice, folosind biomasa peletizată:

B) VALORIFICĂM BIOMASA PELETIZATĂ PRIN COMBUSTIE LA TEMPERATURI ÎNALTE  > 1200°C

Eu pot și vreau. Tu, decidentule, de ce nu vrei?

Arzător ecoHORNET cu curățare automată, accelerator de ardere și colector cenuși.

Biomasa este cea mai abundentă bogație a planetei, iar conversia ei în energie se realizează prin combustie la temperaturi înalte > 1200 °C cu 70 de echipamente ecoHORNET (efficient, economic, ecologic).

Natura ne dăruiește în fiecare an, de pe terenurile încă fertile, cultivate sau nu, 3-4 tone de biomasă pe hectar cu o valoare energetică de 4-4,5 MW/tona.

Potențialul este mare și nevalorificat, ne lipsește o legislația adecvată.

Solicitam de mulți ani introducerea biomasei ca sursă strategică de energie, în zadar.

România are capabilitatea să înlocuiască peste 60% din combustibili fosili cu SRE.

Folosind biomasa peletizată si ecoHORNET obținem toată gama de fluxuri termice: apa caldă, apa supraîncalzită, abur, ulei diatermic, aer cald, aer supraîncălzit, radiații termice, biocombustibili (gaz de piroliză, ulei de piroliza), biochar.

„Biomasa este partea biodegradabilă a produselor, deșeurilor și reziduurilor din agricultură, inclusiv a substanțelor vegetale și animale, silvicultură și industriile conexe, culturi energetice, precum și partea biodegradabilă a deșeurilor menajere și industriale”.

Nu mai avem nevoie sa tăiem pădurile pentru a produce energie primitivă.

Se poate demonstra valoarea economică a strategiei propuse pentru ieșirea din criza energetică prin exemplul de mai jos.

România a folosit în 2015, pentru confortul termic al populației circa 115.000.000 MW energie termică, repartizați astfel:

– încălzirea locuințelor =82.000.000 MW/an;

– preparare apă caldă  = 10.000.000 MW/an;

– încălzirea publică = 23.000.000 MW/an.

– total = 115.000.000MW/an.

Această energie termică, se poate obține din 25.000.000 tone peleți, echivalent a: 12.000.000 mc gaz sau 80.000.000 t lemn sau 10.500.000 t motorină sau lignit 100.000.000 t.

Peleții pot fi obtinuți de pe aproximativ 5.000.000 ha de culturi agricole, deșeuri, toaletarea parcurilor și pădurilor.

Se creează locuri de muncă bine plătite = 450.000.

Rămâne la latitudinea guvernanților în cât timp se va declara România cea ma verde țară din lume. Avem tehnologii produse în țară, cu aport de creștere PIB însemnat. Ce ne lipsește? Decideți dumneavoastră, iubiții nostri guvernanți! Noi va stăm la dispoziție de peste 10 ani.

Dacă utilizăm biomasa, deșeurile, energia de la soare, apa, vânt și energia geotermală asigură mai mult de 90% din energia termică și 40% din energia electrică a României.

Tratare termică a carbunelui pentru desulfurare (piroliza).

Prin acest procedeu realizăm desulfurarea cărbuneleui prin el însuși sau cu peleți.

Se modernizează sistemului energetic pe cărbune desulfurat și hidrogen.

Să transformăm termocentralele de la Turceni, Rovinari, Ișalnița pe gaz sau cărbune desulfurat și gaz – 4.250 MWh;

Solutii pentru MINISTERUL AGRICULTURII

Situația actuală este alarmantă

– Peste 75% din terenul agricol al României a intrat într-un proces de deșertificare accentuat printr-o exploatare intensivă fără principii, bazată pe profit imediat;

– Degradarea, epuizarea și eroziunea solului se produce și prin introducerea la adâncime a deșeurilor agricole cu ajutorul plugului („Nebunia aratului – Edward Faulkner”) necesitând o chimizare suplimentară.

Chimizarea masivă și abuzivă, a distrus mare parte din terenurilor agricole cu valoare nutritivă naturală; fertilitatea solului României era în 1989 circa 70%, iar în 2018 a fost redusă la 35% (INS);

Propun Președintelui, Guvernului și Parlamentului soluții de refacerea fertilității solului în mod natural și oprirea deșertificării (Terra Pretta do Indio, o experiență de 2500 de ani).

C) RECICLAREA DEȘEURILOR PRIN TRATARE TERMICĂ (PIROLIZĂ)

Eu pot și vreau. Tu, decidentule, de ce nu vrei?

Ameliorarea și fertilizarea solului

Biochar-ul este un cărbune vegetal activ, este energia pământului, un ameliorator și fertilizator pentru solurile nefertile sau secătuite de nutrienți, revigorează solurile deșertificate, sporește productivitatea agricolă și oferă protecție împotriva transmiterii unor boli, este hygroscopic cu capacitate mare de a atrage și de a reține apa în sol, scade considerabil necesarul de îngrășăminte chimice și contribuie la atenuarea schimbărilor climatice prin sechestrarea carbonului.

Biochar-ul se obține prin tratarea termică (piroliză) din biomasă excedentară agricolă la fața locului, din gunoi de grajd (ovine, suine, păsări etc.), deșeuri menejere și nămoluri de epurare. Piroliza este un proces de descompunere endotermă, în lipsa oxigenului, cu poluare 0, din care rezultă: biochar 50%, ulei de piroliză 30% și gaz de piroliză 20%.

Procedeul este de viitor, asigură descompunerea în materii prime: cărbune vegetal (biochar), compuși volatili și gaze combustibile ale tuturor deșeurilor neutilizate.

Locuri de munca = 100.000

Echipamentele sunt Brevetate și produse de ecoHORNET, tratează termic: biomasă, deșeuri menajere, nămoluri de epurare, deșeuri din plastic și cauciuc, slamuri și pământ cu hidrocarburi, cărbune, ulei uzat etc.

Dacă vreți și nu știți vă invătăm;

Dacă vreți și nu puteți vă ajutăm;

Dacă nu vreți, mergeți acasă.

Inventator Iuliean  Horneț

Dir. Gen. ecoHORNET.

Președinte Cluster MedGreen Romania.

Tel. 0745050050 – mail: president@ecohornet.ro.

/0 Comments/by

Teodor Palade – Planeta se revoltă

Teodor Palade - Planeta se revoltă

Nu știm dacă cei care au gândit manipularea la scară globală numită COVID au luat în calcul limita de suportabilitate a populației și nici dacă au prevăzut contramăsuri la revolta (de cele mai multe ori încărcată de violență) oamenilor care, pe zi ce trece, descoperă intenția oficialităților de a folosi existența virusului în scopuri politice.

Motivele împotrivirii

Forța protestului populației și dimensiunea sa spațială au evoluat direct proporțional  cu sporirea durității restricțiilor impuse de oficialități. Pe măsură ce, sub lozinca falsă „sănătatea voastră reprezintă cea mai importantă îndatorire a noastră”, politicienii restrângeau drepturilor cetățenești, prezentau cifre ale îmbolnăvirilor lipsite de suport real, insistau în înmulțirea  aberantă a deceselor atribuite virusului gripal și se străduiau să transforme această pandemie instituită dubios de către o instituție internațională bănuită de corupție într-o criză economică mondială devastatoare, cetățeni de pe cuprinsul întregii planete au întrevăzut un scop oneros în amplificarea efectelor pandemiei și s-au revoltat.

Este evident pentru orice minte deschisă că responsabilitatea guvernelor pentru apărarea sănătății publice a fost prost înțeleasă sau mai degrabă intenționat deturnată. Nu este nevoie de un curs intensiv de administrație pentru a afla că treaba guvernanților este: să asigure la nivel național condițiile necesare ca cetățeanul bolnav să se poată trata și însănătoși; să repartizeze fonduri pentru construirea de spitale moderne și să cumpere pentru ele aparatură medicală de calitate; să organizeze instituții unde să fie pregătiți medici de valoare, pe care să-i plătească  îndeajuns pentru a-i păstra în țară; să fie preocupați de existența unui număr suficient de paturi în spitale; să aducă pentru populație medicamentele cele mai eficace și la prețuri rezonabile etc.

Nu ei, politicienii, sunt cei care ar trebui să se lupte cu virusurile sau cu bacteriile așa cum se procedează acum. Nu aleșii neamului sunt aceia care stabilesc și recomandă măsurile profilactice. Nu administrația politică numără îmbolnăviții și decedații. Nu prefectul stabilește cine să poarte și unde să se poarte masca de protecție, ce comunitate să intre în carantină sau cum să fie depistați posibilii purtători de viruși, ci specialistul în epidemiologie. Nu președintele țării și nici prim-ministrul nu sunt cei care trebuie să-mi spună să mă spăl pe mâini fiindcă ei nu sunt nici mama și nici tatăl meu. Nu prin Ordonanțe Militare se vindecă bolnavul și nu prin amenzi aberante se blochează răspândirea bolii. Nu abuzurile forțelor de ordine însănătoșesc poporul! Puțin îi pasă virusului de fandoselile celor care cerșesc votul cetățeanului…

Dimensiunile revoltei

Pe bună dreptate, dimensiunile revoltei sunt impresionante. Toate continentele, cu excepția firească a Antarcticei, au cunoscut gustul amar al luptei împotriva unor decizii oficiale apreciate ca abuzive. „Este vorba de o înspăimântătoare ignoranță vizavi de studii internaționale recunoscute, față de experți de asemenea recunoscuți internațional din toate domeniile, fie că e vorba de virologi, bacteriologi, epidemiologi sau experți în științe economice care nu sunt audiați sau sunt ignorați. Sau și mai rău, ei sunt numiți ‘mincinoși’, ‘șarlatani’, sau ‘teoreticieni ai conspirației’,cuvânt ce va fi cu siguranță ‘necuvântul’ anului 2020.”1

Până la începutul lunii septembrie, proteste populare semnificative s-au desfășurat în America de Nord (Canada, Mexic, Statele Unite), în America de sud (Argentina, Brazilia, Chile), în Africa (Coasta de Fildeș, Kenia, Malawi, Nigeria, Ruanda, Africa de Sud, Zimbabwe), în Asia (China, Pakistan, India, Israel, Irak, Liban, Filipine, Thailanda), în Europa (Bulgaria, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Polonia, România, Rusia, Serbia, Spania), în Oceania (Australia, Noua Zeelandă).

Și acestea nu sunt toate statele în care au avut loc proteste. S-a protestat împotriva instituirea stărilor de urgență pe baza unor date eronate, amplificate intenționat, împotriva obligativității purtării măștii în spații libere, contra măsurilor guvernamentale aberante care au dus la blocarea unor sectoare importante ale economiei, împotriva limitării nejustificate a unor drepturi elementare ale omului etc.

La refuzul oficialităților de a cerceta și deferi justiției vinovații, s-au instituit comisii extra-parlamentare de analiză a abuzurilor guvernanților având ca motivație pandemia, comisii care să constate dimensiunea reală a deturnării fondurilor publice destinate măsurilor sanitare. Primele concluzii ale comisiei extra-parlamentare din Germania, spre exemplu, relevă că în spatele pandemiei se află oligarhii industriei de medicamente, inclusiv vaccinuri, și că prin dimensiunea implicațiilor asupra psihicului populației globului și destabilizării economiei mondiale „afacerea” COVID poate fi socotită crima secolului. S-a mai constatat că  „…guvernele țin oamenii în teroare pentru o boală care nu este mai periculoasă decât o gripă obișnuită, impunând restricții aberante și nejustificate, și inducând sentimente de frică și panică constante pentru o boală care este prezentată de autorități în baza unor previziuni exagerate.”2

Valul de proteste continuă. Protestele nu contenesc pentru că politicienii se încăpățânează, după șase luni de eșecuri evidente, să „biciuiască” cetățenii nevinovați în speranța declarată public că vor speria virusul. Iată ce spunea, cu ocazia ședinței de deschidere a Comisiei extra-parlamentare germane, medicul austriac Prof. Haditsch: „Sunt și medic generalist de profesie, și de asemenea și din această perspectivă nu am mai suportat să fiu martorul acestor proceduri disprețuitoare atât din punct de vedere uman cât și medicinal. Proceduri ce stau în crasă contradicție cu esența și etosul meseriei medicale. Această frică permanentă- am putea spune panică provocată – cât și daunele psihice și sociale rezultate din ea, imensele daune colaterale medicale și economice, masivele intervenții în viața noastră, a tuturor, culturală și socioculturală, toate acestea sunt motiv și motivație suficientă de a ne trezi, ridica și a protesta.”

Fire pragmatică și dovedind că a înțeles perfect tentativele politicienilor (dictate de prostie sau de interese obscure) de a înlocui medicația cu măsuri administrative aberante, medicul israelian Yoram Lass, Director General la Ministerul Sănătăţii din Israel declara cu câtva timp în urmă: „Oricine crede că statele vor putea opri viruşii se înşeală.”

Reacția forțelor de ordine

Reacția forțelor de ordine a fost, de cele mai multe, ori extrem de dură. În Kenia spre exemplu, la 8 mai, din ordin guvernamental au fost distruse 7000 de case. În Zimbabwe trei femei care au participat la proteste au fost internate în spital după ce au fost bătute și abuzate sexual de membri ai forțelor de ordine. În Pakistan au fost arestați zeci de doctori care cereau echipament de protecție mai eficient, În India au avut loc ciocniri violente între poliție și demonstranți, centrul revoltelor fiind orașul Mumbay (Bombay). În Israel mișcarea populară Black Flag s-a alăturat demonstranților și au avut loc numeroase arestări. În Liban au existat morți ca urmare a brutalității intervenției poliției. Nenumărate arestări au avut loc în Filipine. Sunt cunoscute măsurile violente ale forțelor de ordine din țările europene, sutele de arestări din Franța, Spania, Italia sau Germania. Situația explozivă din Statele Unite, care a cumulat periculoase caracteristici politice, a uimit și îngrijorat omenirea, efectele destabilizării sociale americane fiind simțite pe întregul glob.

Acum, în România

În România situația devine tot mai complicată. Populația a ajuns deja la limita pragului de suportabilitate. Alegerile locale bat la ușă și politicienii se întrec în a câștiga simpatia electoratului. Au început școlile în condiții conforme stilului de perpetuu provizorat și ignoranță specific actualei guvernări iar nemulțumirile acumulate au atins pragul exploziei. Presiunea populară impune ceea ce, în mod eronat, s-a numit relaxare. Adică revenirea la fireasca normalitate. Prin urmare, același guvern care în luna  martie, pentru o situație epidemiologică mult mai puțin periculoasă decât azi, obliga populația să stea închisă între patru pereți și a înghețat întreaga economie, acum s-a răzgândit. Caută motive pentru renunțarea la restricțiile pe care, inutil, le susținuse până acum prin amenințări repetate și amenzi amețitoare.

Numai că, se pare, revenirea la o viață normală nu convine acelor forțe obscure care au cheltuit enorm pentru crearea impresiei unui pericol apocaliptic și pentru instituirea unor măsuri restrictive nemaiîntâlnite. Probabil nu au fost încă atinse obiectivele stabilite pentru luna septembrie. Ca urmare, oficialitățile sunt obligate să susțină că relaxarea este periculoasă, că ne așteaptă un nou val de îmbolnăviri, că se poate reveni oricând la măsurile restrictive anterioare. De aici, păstrarea în mod artificial a unui nivel ridicat de contaminări și de decese cauzate de SARS Cov-2. Jurnalista Adriana Balint a comparat datele oficiale date publicității cu numărul real al internărilor și a celor izolați. Iată calculele: „Din data de 22 iulie, de când ni se comunică numărul spitalizaților și al celor asimptomatici izolați, până azi, zi de zi, adunați, sunt 61.942 de nou pozitivi.

În data de 22 iulie nu băteau cifrele cu 7.671 de persoane pozitive. Ieri nu băteau cifrele cu 31.096. Deci din 22 iulie pâna ieri, s-au umflat cifrele cu 31.096-7.671= 23.425 de persoane anunțate aiurea ca fiind pozitive, care nu se regăseau nici în spitale, nici izolate.

Știti ce înseamnă 23.425 din 61.942, raportații din 22 iulie până azi? 38%!!!!
38% sunt anunțați în fals!”3

Situația din România nu este singulară. Dezorientați, nu facem decât să ne uităm peste gard și să copiem măsurile celor pe care îi considerăm mai deștepți ca noi. Fie că acele măsuri ni se potrivesc, fie că nu.

Numai în ceea ce privește dimensiunea protestelor nu reușim să ne aliniem cu ceilalți, mai deștepți ca noi. Și, prin urmare, valul de revoltă care agită planeta pare a se stinge rușinat la contactul cu nisipul nepăsării românești.

Note:

1. https://acu2020.org/wp-content/uploads/2020/07/Text-ACU-rom%C3%A2n%C4%83.pdf. Cuvântul lui dr. Bodo Schiffmann.

2. https://bpnews.ro/2020/07/15/comisie-germana-de-ancheta-opriti-nebunia-covid/

3. https://rgnpress.ro/2020/09/14/jurnalista-adriana-balint-38-la-suta-din-raportarile-zilnice-cu-cei-infectati-cu-covid-19-sunt-anuntati-in-fals-cine-ne-minte-cine-raspunde-de-manipularea-populatiei/

A consemnat Teodor Palade via teopal.ro.

/0 Comments/by

Angajamentele lui CĂTĂLIN IOAN BERENGHI


catalin ioan berenghi

Angajamentele lui CĂTĂLIN IOAN BERENGHI

Marele atu al lui Cătălin Ioan Berenghi în candidatura pentru postul de primar al Capitalei este expertiza faptelor sale publice, făcute din poziția de simplu cetățean (remontarea inscripției „BUDAPESTA” pe Arcul de Triumf, implicarea directă în obținerea și accesarea de fonduri pentru Biserica Sfântul Nicolae și refacerea cladirii „Barac” din Șcheii Brașovului – locul înființării Primei Școli Românești, campania anti-moschee, pe care a dus-o la bun sfârșit, reușind să blocheze ridicarea acestei construcții etc.). Un alt atu îl constituie chiar faptul că a făcut parte din Legiunea Străină, ceea ce îi consolidează imaginea de bărbat curajos, dârz, necorupt și incoruptibil. Teoretic e candidatul cel mai credibil. Practic, îi lipsesc pârghiile de promovare (mass-media) care să-i asigure o distribuție echitabilă, în raport cu ceilalți candidați, a mesajelor sale. Aceste alegeri locale constituie, de fapt, un test. Dar nu pentru el, ci pentru alegători. Și un material de studiu pentru sociologi. Se va vedea, la sfârșit, pe de o parte gradul de interes al populației în ansamblu pentru propriul lor oraș, iar pe de altă parte nivelul de „captivitate” al electoratului în plasa partidelor „tradiționale”, care au jefuit și distrus, prin rotație, Capitala Țării. Teoretic, Cătălin Ioan Berenghi, e o șansă fără precedent. Practic… vom vedea. (M.M.)

Meritocrație și surse de venit, înainte de orice!

La nivel de București, înainte de a începe să promiți ceva, trebuie făcut un audit, întrucât fondurile Primăriei pentru 2020 sunt cheltuite aproape integral, iar din anul 2021 nu mai este mare lucru. Creditele multiple și datoriile făcute anterior, ca și proastele investiții, nu permit o dezvoltare normală. De aceea, Primăria Municipiului București trebuie să se transforme în prima faza într-o uzina de produs bani pe bandă rulantă, pentru a putea investi ulterior.

  • Implementarea sistemului meritocrat de specialiști, eliminarea sistemului actual care căpușează și îngreunează bună desfășurare a instituției;
  • Transformarea Primăriei, dintr-un turn de cristal închis și respingător, cum este astăzi, într-o instituție publică de rezolvare a problemelor comunitare, în care contribuabilul e primit cu respect și amabilitate de cei pe care-i plătește;
  • Înființarea unui departament de accesare și atragere a fondurilor nerambursabile și europene (cu oamenii plătiți la comision pentru fondurile atrase);
  • Transformarea gropilor de gunoi în surse de profit și de energie termică, prin folosirea tehnologiei românești EcoHornet, deja brevetată și folosită în alte țări, tehnologie prin care se desființează gropile de gunoi. Practic, Bureștiul poate deveni importator de gunoi din județele vecine care plătesc că să scape de el. Noi îl vom transformă în bani fără foc, fum și mirosuri insuportabile;
  • Plantarea intensivă și chiar agresivă a mii de arbori în București;
  • Implementarea unui sistem de curățenie exigent, în regim permanent;
  • Asfaltarea urgență și la standarde obligatorii a bulevardelor și străzilor din București;
  • Extinderea numărului de piețe pentru ca țăranii să-și poată vinde marfă (exclusiv pentru cei cu certificat de producător, fără bișnițari);
  • Digitalizarea traficului rutier (fluidizarea circulației prin montarea unor sisteme inteligente, folosite déjà în multe țări cu orașe aglomerate);
  • Construirea și implementarea unor pasarele originale prin frumusețe și utilitate peste marile bulevarde sufocate de traficul intens. (viitoare surse de venit);
  • Crearea câtorva mii de locuri de parcare și digitalizarea lor (viitoare sursă de venit);
  • Construirea a 5 parcări ultramoderne pentru autocarele care staționează și aduc turiști (viitoare sursă de venit);
  • Sistematizarea și modernizarea marilor intersecții, pentru fluidizarea traficului;
  • Transport public electric (nepoluant) integral, cu mijloace de transport construite în România;
  • Refacerea și renovarea tuturor muzeelor capitalei;
  • Înființarea, în Palatul Dacia de pe Lipscani, a unei PINACOTECI. Primăria posedă o colecție de aproximativ 35.000 de tablouri;
  • Înființarea unui Muzeu al Instrumentelor Muzicale;
  • Înființarea Muzeului Mihai Eminescu și recuperarea Contului Eminescu, ajuns prin capitalizare la 3 milioane de euro;
  • Înființarea Muzeului Constantin Antonovici, singurul discipol al lui Brâncuși;
  • Rezolvarea problemei apei calde (anual, toate cartierele, prin rotație, rămân vara o luna fără apă caldă), prin construirea unor centrale între blocuri, eventual tot centrale EcoHornet, care funcționează cu peleți făcuți din gunoaie – cea mai ieftină tehnologie de termoficare de pe pământ (Există un bloc în București care funcționează astfel și un cartier întreg în Buzău).
  • Renovarea, igienizarea spitalelor și înzestrarea cu aparatură modernă;
  • Sprijinirea construirii până la finaliazare a Catedralei Mântuirii Neamului Românesc;
  • Montarea unui sistem de turbine producătoare de energie electrică pe tot traseul zonei Dâmbovița: Crângași-Eroilor-Timpuri Noi-Văcărești-Vitan (viitoare surse de venit);
  • Modernizarea sistemului de canalizare (cel actual este vechi și neperformant, rămas la nivelul anilor 1980, investițiile făcute fiind doar soluții provizorii);
  • Montarea unor turbine producătoare de energie electrică în casetele colectoare ale sistemului de canalizare (viitoare surse de venit);
  • Dezvoltarea și refacerea turismului balnear (apele termale ale Bucureștiului, râul și lacul subteran;
  • Exploatarea turistică a buncărelor și tunelurilor secrete din perioadele interbelică, din timpul războiului și din perioada comunistă (viitoare surse de venit);
  • Construirea unui centru educațional de excelență, pentru copiii hiperactivi și supradotați;
  • Construirea unor școli și grădinițe moderne;
  • Sprijinirea și dezvoltarea micilor comercianți (cafenele, restaurante, hoteluri, magazine);
  • Stoparea fenomenului grafitti, din cauza căruia orașul nostru, capitală europeană, arată că un ghetou (No go zone);
  • Desființarea Poliției Locale (economie la buget);
  • Desființarea companiilor municipale din cadrul PMB, care căpușează și îngreunează funcționarea instituției și care sunt, de altfel, declarate ilegale, prin hotărâre judecătorească (economie la buget);

Toți politicienii din ultimii 30 de ani au promis multe în campaniile electorale, dar niciunul nu a făcut ce a promis, cu foarte puține excepții.

Problemele Bucureștiului sunt multe, am expus doar câteva. Toate au însă soluții, iar soluțiile sunt realizabile. Multe dintre ele sunt chiar viitoare surse de venit.

Promisiunile electorale ale candidaților din partidele „tradiționale” nu sunt nimic altceva decât niște „gogoși electorale”. Spre deosebire de alți politicieni, eu am o expertiză a faptelor personale, adică a ceea ce am făcut până acum. Ei vorbesc doar despre ceea ce vor face, evitând să spună ce au făcut timp de 30 de ani. Adică nimic.

CĂTĂLIN IOAN BERENGHI

Candidat independent la
Primăria Generală a Capitalei
E-mail: pmb.candidatindependent@gmail.com.

/0 Comments/by

Cătălin Berenghi – Democrație înseamnă, în primul rând, respectarea Libertății de Exprimare


catalin berenghi, democratie

Cătălin Berenghi - Democrație înseamnă, în primul rând, respectarea Libertății de Exprimare

Democrație înseamnă, în primul rând, respectarea Libertății de Exprimare. Nu voi face referire la modul în care unii înțeleg să abuzeze de această libertate. Ci, cu profundă indignare, voi face referire la instituțiile Statului, care au fost îndrituite să vegheze ca, și libertatea mea de exprimare, atât ca cetățean dar mai ales ca și Candidat Independent la Primăria Generală, să fie respectată și asigurată! Aceste instituții, în privința mea, au încălcat atât Legea Electorală cât și propriile Decizii!

Mă voi opri la nici mai mult nici mai puțin decât Decizia din 14 August 2020 a Consiliului Național al Audiovizualului care, în conformitate cu Legea 115/2015 cu completările și modificările ulterioare, a stabilit, la Articolul 2, următoarele:

„Candidații și reprezentanții partidelor politice, alianțelor politice (…), precum ȘI CANDIDAȚII INDEPENDENȚI au acces GRATUIT la posturile de Radio și de Televiziune publice și private, în condițiile art. 66-68 din Legea nr. 115/2015.”

Iar la Articolul 3 din aceeași Decizie a CNA, se stipulează că:

„Radiodifuzorii publici și privați sunt OBLIGAȚI sa asigure desfășurarea unei campanii electorale ECHITABILE și CORECTE pentru TOȚI competitorii electorali, respectând următoarele principii:

a) echitate – toți candidații trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuți electoratului (…)”!

Doresc să o întreb pe distinsa doamnă Maria Monica Gubernat, Președinta Consiliului Național al Audiovizualului, dacă Consiliul dumneaei a monitorizat, așa cum prevede LEGEA, desfășurarea campaniei electorale de la televiziuni. Căci, dacă ar fi făcut-o, nu se putea să nu observe încălcarea flagrantă de către acestea a articolelor de mai sus, în sensul că, de mai mult de două săptămâni, asistăm la prezentarea, chiar și în afara timpilor legali de emisie, a doar trei candidați. Îi reamintesc doamnei în cauza și instituției pe care o conduce din banii poporului român, că eu, candidat independent, nu am putut sub nicio formă să îmi expun programul electoral, asa cum prevede legea.

Îmi poate spune CNA de ce? Mi-e greu să cred că, o instituție care se prezintă ca fiind o adevărată „poliție” ce controlează respectarea drepturilor cetățenești de către televiziuni, nu știe care e tariful la aceste televiziuni. Sau, mai exact, șpaga cerută. Păi nu scrie în lege căci competitorii electorali au acces GRATUIT la spațiile de antenă, fără discriminare și echitabil? Sau doar milioanele de euro date de 3 dintre candidați sunt importante și televiziunile, prezentându-i numai pe ei, manipulează electoratul?

Răspunde cineva moral, penal, administrativ pentru nerespectarea Legii?

A consemnat Cătălin Berenghi pe pagina sa de facebook, într-un comunicat de presă.

/0 Comments/by

Gheorghe Piperea – Despre Bucureștiul nostru drag


gheorghe piperea

Gheorghe Piperea - Despre Bucureștiul nostru drag

Bucureștiul este cel mai mare pol de dezvoltare urbană din România și chiar din această zonă a Europei.

PIB-ul pe locuitor este mai mare decât cel din Berlin și chiar decât cel din Helsinki, având șanse să prindă din urmă PIB-ul pe locuitor din Viena.

Salariul mediu net este de 3800 de lei/luna (775 euro). Față de salariul mediu ale vienezului este cu mult în urmă, dar în raport de veniturile medii pe țară este dublu, iar în raport cu pensia medie este aproape triplu.

De aceea în București sunt și cele mai multe credite de retail, cele mai multe dezvoltări imobiliare, cele mai multe super și hipermarketuri sau mall-uri și toate acestea au profit. Ca să nu mai vorbim că în București există cel mai mare (și cel mai poluant) parc auto din țară – peste 5 milioane de automobile.

Rata șomajului este neglijabilă – sub 0,1%.

Foarte multă lume lucrează în comerț, servicii și activități independente. Șoferi pe taxi sau uber/bolt/yango, frizeri, coafeze, cărăuși de mâncare sau produse, antrenori de fitness sau de dans, experți, consultanți, hotelieri etc., cei mai mulți și mai pe picioarele lor din țară.

Zonele turistice ale țării există și supraviețuiesc doar pentru că bucureștenii merg în concediu.

Chiar și vecinii bulgari sau unguri o duc bine pentru că bucureștenii merg în concedii în Bulgaria și Ungaria. Turismul din Grecia și cel din Turcia fac bani frumoși din concediile bucureștenilor.
Toate aceste realizări economice incontestabile au început să se vadă în urmă cu 15 ani, dar au explodat în ultimii 4 ani.

Deși produce 24% din PIB-ul național (în masura în care România nu mai are economie – n. red.), Bucureștiul nu primește înapoi de la buget mai mult de 2,5% din PIB. Și nu se plânge de acest dezechilbru ciudat și injust decât rar, atunci când porțiunea din impozitele pe veniturile bucureștenilor care se cuvine administrației publice locale (principala încasare la bugetul capitalei) nu este în totalitate și la timp virată de la bugetul de stat, pentru ca politicieni ca Dragnea sau Orban/Cîțu au alte „priorități”.

În schimb, orașe ca Clujul, Timișoara, Aradul, Oradea sau Sibiul primesc mereu bani excedentari de la buget, deși se plâng permanent de „corupțea” de la București. Este clar că aceste orașe (pe care le iubim, căci nu contează politicienii care le gestionează temporar) primesc bani de la bucureșteni, în ciuda proiectelor (cel puțin interesante) de „aliante ale vestului” pe care le mojmondesc primarii lor de driapta, proiecte care vizează independența financiară de București (preferând, probabil, dependența financiară de Budapesta sau de Viena, adica statutul multisecular de vasal al suzeranului vestic).

Asta este o realitate a anului 2020, dar numai pana la „pandemie”.

În timpul pandemiei, principalul perdant este bucureșteanul, obișnuit să nu aștepte intervenția puterii centrale, politice, pentru a se descurca și dezvolta personal sau ca afacere.

Șomajul, înghețarea sau chiar încetarea activităților profesiilor liberale sau independente, falimentul, spectrul executării silite fiscale (final de octombrie) sau bancare (final de decembrie), blazarea, stresul constant generat de un sistem medical public închis aproape total (90% din capacitate nu lucrează, căci tot efortul este concentrat pe „lupta” cu covidul), costul ridicat și tensiunea maximă referitoare la școală și facultate etc., toate acestea vor șterge mare parte din realizările economice ale Bucureștiului și din veniturile bucureștenilor, cu consecința unei unde de șoc enorme în buget și în economia restului regiunilor țării (mai ales în turism).

O nouă stare de urgență – foarte probabilă, la cum arată cifrele și mutrele pământii ale statuilor pandemice – va pune bucureșteanul la pământ pentru mulți ani de acum încolo.

La această belea se adaugă si potențialul (nu foarte ridicat, din fericire) ca autoritățile publice locale – primar general, consiliu general, primari de sector, consilii locale – să fie populat cu prieteni ai interlopilor.

După „regulile” mafiei, interlopii cu nume de scenă de toate felurile (Câine, Capone, Duduianu) nu fac cadouri politicienilor, ci își cumpără privilegii. Donațiile, sponsorizările, voturile puse pe tavă în favoarea plicușor-danilor nu sunt daruri din inimioara lor, ci prețul plătit în avans pentru viitoare puz-uri, piețe agroalimentare, locuri de casă în parc, gropi de gunoi „ecologice”, parcări și alte „mizilicuri” de acest gen.

Cu acest gen de administrație locală nu doar că întreaga capitală va putea fi dusă în faliment și sub controlul interlopilor, dar noi toți vom ajunge in pragul sărăciei și vom fi nevoiți să ascultăm zilnic, pe stradă, la maxim maximorum, dedicații și manele pentru „fratele Câine” sau „barosanul Capone”.

Așa că vă întreb – asta vă doriți, stimați concitadini?

Surse: zf.ro, economica.net.

/0 Comments/by

Mădălina Diaconu – Un experiment mai dureros decât „fenomenul Pitesti”: pandemia care ucide omenia


pandemie, omenie

Mădălina Diaconu - Un experiment mai dureros decât „fenomenul Pitesti”: pandemia care ucide omenia

Mi-a fost dat să văd, să simt, cum românul și-a pierdut omenia. Cum părinții nu-și mai iubesc copiii și le este indiferentă viața lor de azi înainte. Mi-a fost dat să simt, în după amiaza zilei de 19 septembrie 2020, că suntem supuși unui experiment mai dureros decât cel de la Pitești din perioada comunistă, pentru că acest experiment al zilelor noastre, atinge fiecare locuitor al acestei țări iar repercusiunile vor fi pe toată durata existenței neamulu românesc. Îmi este rușine de cei care au crezut în acest popor, în acest pâmânt, imi este rușine să recunosc că românul este în pragul absolut al pierderii oricarei noțiuni de om, de ființă cu sentimente și trăiri.

Ne plac filmele de la Hollywood cu nave spațiale și lumi intergalactice, cu roboți inteligenți care fac de toate… Dar de ce trebuie să devenim și noi roboți și să nu ne păstrăm statutul de Om?! Ne încruntăm când citim despre sclavi, ne bucurăm când descoperim că sclavia a fost abolită… Dar oare chiar a fost abolită? Nu cumva facem parte din noul tip de sclavie? Nu cumva suntem pe o plantație care se numește Pământ și suntem biciuți și supuși unor reguli care ne țin îngenunchiați și înfricoșați? În secolul XXI, NE ESTE TEAMĂ să ridicăm ochii și să-l privim drept, în față, pe asupritor. Iar partea cea mai dureroasă este că nu mai suntem în stare nici măcar să-l privim în față pe asupritorul propriului nostru copil! Cât de trist este acest lucru? Cum am ajuns aici? Răspunsul este simplu: prin subjugare, prin instaurarea sentimentului de teamă, prin răspândirea PANDEMIEI CARE UCIDE OMENIA. Acesta este virusul ucigaș răsărit în anul de grație 2020 și acest virus ne-a distrus sufletele, iar pentru această boală nu există un vaccin, ci doar un viitor sumbru. Cei care urmăresc acest lucru stau frumos tolăniți în fotoliu și se bucură de apogeul războiului pornit fără arme de foc, un război mai ucigaș decât toate războaiele lumii la un loc.

Protestul care a avut loc în după amiaza zilei de sâmbătă 19 septembrie 2020 în Piața Universității a fost un răspuns clar al gândurile mele de mai sus. Mi-a fost rușine de oamenii prezenți în locul unde s-a murit pentru libertate, de prea puținii oameni care au avut curajul să iasă în stradă pentru a cere respectarea drepturilor copiilor lor, pentru a cere ca celor mici să li se permită să fie copii. Cum să ieși în stradă doar 2 – 3 mii de oameni când Bucureștiul are milioane de părinți? Acest lucru spune tot, spune că această nație, acest popor, își pierde din omenie. Știm să ne luptăm pe toate rețelele de socializare, dar când vine momentul să susținem public un gând, o dezbatere… fugim ca potârnichiile.

Rușine reprezentanților presei care au transmis știri despre acest protest așa cum li s-a dictat și nu cum a fost la fața locului. Rușine membrilor presei care nu au participat la protest nici măcar cu rolul de observator.

Jos pălăria pentru cei care au organizat protestul și Dumnezeu să-i apere pe părinții și profesorii care au avut curajul să vină în stradă și să ceară respectarea drepturilor copiilor și elevilor lor.

Din păcate, concluzia mea este tristă și sunt convinsă că magicienii vremurilor în care trăim și-au atins scopul și, într-adevăr, PANDEMIA UCIDE OMENIA.

/0 Comments/by