Entries by Patrick Matis

Bogdan Tiberiu Iacob – Fenomen periculos: Ungaria își scoate istoria la lumină, România și-o îngroapă


ungaria, romania, istorie

Bogdan Tiberiu Iacob - Fenomen periculos: Ungaria își scoate istoria la lumină, România și-o îngroapă

O știre difuzată recent de presa de stat din Ungaria ar merita să ne dea de gîndit: vecinii noștri derulează un program masiv de cercetări legate de voievozii lor, prin analizarea ADN a osemintelor. Scopul declarat este aflarea cît mai multor date despre ei, inclusiv reconstituirea fizionomiilor, dar și dorința „de a oferi foştilor domnitori maghiari un loc de veci demn”. Problema e că România a blocat acum 10 ani un proiect similar, invocând în sens contrar tot nevoia de respect la adresa voievozilor noștri. De ce se chinuie Ungaria să își scoată ctitorii de țară la lumină, iar România face exact contrariul? Și ce impact ar putea avea cercetările ungurilor într-un viitor neprecizat, eventual asupra disputelor privind anumite teritorii?

Regele Cavaler Ladislau, canonizat la 1192.

Regele Cavaler Ladislau, canonizat la 1192.

Ce transmite agenția de stat Hirado.hu, pe data de 9 august 2022:

Cercetătorii de la Universitatea din Szeged (SZTE) au identificat rămăşiţele mai multor domnitori maghiari, printre care şi rămăşiţele regelui Sfântul Ladislau, printre osemintele descoperite în grădina ruinelor medievale din oraşul Székesfehérvár.

În cadrul proiectului coordonat de Endre Neparáczki, director al Grupului de Cercetare în Arheogenetică al Institutului de Cercetare a Maghiarimii, respectiv membru al Catedrei de Genetică de la Institutul de Biologie al Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii şi Informatică din cadrul Universităţii din Szeged, s-a putut dovedi că în osuarul de la Székesfehérvár se află rămăşiţele regilor Dinastiei Arpadiene.

Analizarea craniilor pe care personalul SZTE le-a putut transporta de la ruinele medievale de la Székesfehérvár, la Szeged, a fost finalizată zilele trecute. Rămăşiţele osoase vor fi returnate la osuarul din Székesfehérvár. Endre Neparáczki a relatat că în osuar se regăsesc osemintele a peste 900 de oameni, amestecate.

SZTE analizează rămăşiţele umane a 400 de oameni, fiind prelevate probe ADN. Scopul cercetătorilor este acela de a identifica mai mulţi domnitori maghiari – prin compararea acestor eşantioane cu profiluri determinate anterior. Oasele au fost supuse şi unor analize pentru datare cu ajutorul izotopilor de carbon, care a relevat că acest cimitir din Székesfehérvár a fost folosit pentru înmormântări între secolul al IX-lea şi al XVI-lea.

Gravură, regele Béla al III-lea al Ungariei

Gravură, regele Béla al III-lea al Ungariei

Punctul de plecare cert al investigaţiei oamenilor de ştiinţă din Szeged îl reprezintă proba ADN a regelui Béla al III-lea, descoperită anterior. Cu ajutorul acesteia a fost posibilă cartografierea rudelor din Dinastia Arpadiană. Până acum au fost identificate osemintele Anei de Antiohia (1154-1184), prima soţie a lui Béla al III-lea, precum şi osemintele regelui Sfântul Ladislau (1040-1095) şi ale lui Endre Halicsi (1210-1234), al treilea fiu al regelui maghiar Andrei al II-lea.

Cercetătorii deţin şi probe ADN de la János Corvin (1473-1504), fiul regelui Matei Corvin (1443-1490), respectiv de la nepotul său, Kristóf (1499-1505), astfel că se află foarte aproape de posibilitatea identificării rămăşiţelor regelui Matei Corvin.

După analizarea craniului reginei Maria de Napoli (1257-1323) din Dinastia Arpadiană, dintre rămăşiţele descoperite în osuar vor putea fi selectate şi rămăşiţele regilor de Anjou. Pentru acest lucru va fi nevoie, însă, ca cercetătorii să călătorească la Napoli, pentru a preleva mostre din mormintele regale aflate acolo.

Un alt scop al analizării rămăşiţelor de la osuarul din Székesfehérvár este acela de a oferi foştilor domnitori maghiari un loc de veci demn. Pe de altă parte, se doreşte ca în baza prelucrării informaţiilor colectate să se afle mai multe despre domnitorii maghiari.

Cercetătorii de la Szeged au scanat toate craniile, iar în baza acestora va urma şi realizarea unor reconstrucţii faciale. Întrucât informaţiile ADN includ şi culoarea ochilor, respectiv a părului, cei interesaţi vor putea vedea – prin intermediul unor ochelari VR – cum au arătat unii domnitori din Dinastia Arpadiană, se mai arată în material.

Și acum să remintim pe scurt ce s-a întîmplat în România acum un deceniu. Un mare proiect de cercetare similar cu cel al ungurilor, numit „Proiectul Genesis”, coordonat de academicianul Octavian Popescu, a reunit Institutul de Biologie București și universitățile „Babeș-Bolyai” și „Alexandru Ioan Cuza”. Cercetătorii noștri, la fel ca ungurii, au preconizat exhumarea și analizarea osemintelor unor figuri de seamă ale neamului, pentru a stabili dacă sunt chiar ele, și a obține alte informații de preț.

Proiectul implica prelevarea de probe din oseminte aparținînd unor populații maghiare, române, pecenege, cumane, secuiești, care trăiseră începând cu secolul III d.Hr. până la anul 1500 d.Hr. Se mai știa, de asemenea că există resturi osoase care puteau fi atribuite dacilor, iar astfel s-ar fi putut identifica și ADN-ul acestora. Cu toatele, informații extrem de prețioase pentru istoria țării, mai ales că România era cu mult în urma cercetărilor similare făcute în celelalte state europene.

În iunie 2012, a fost deschis mormîntul vechi de 700 de ani al lui Vlaicu Vodă (Vladislav l), de la Curtea de Argeș, și s-au prelevat mostre pentru analiză, operațiuni similare fiind programate pentru alți voievozi din neamul Basarab, inclusiv pentru Mircea cel Bătrîn.

Imediat după acest prim pas, a venit lovitura de măciucă: ministrul liberal al Culturii, Puiu Hașotti, istoric de profesie, a anunțat precipitat că a anulat „din respect pentru ceea ce au însemnat acești domnitori” întreaga operațiune care, culmea, fusese inițiată chiar de ministerul Culturii..



Citește mai departe..

/0 Comments/by

Mihai Eminescu – Studii asupra situației


mihai eminescu, ziua lui eminescu, romania, societatea, statul, basarabia

Mihai Eminescu - Studii asupra situației

Un nou program? Va întreba cititorul, devenit neîncrezător prin pompoasele liste de făgăduinţe şi de vorbe mari, câte au văzut pân-acum lumina zilei.

Într-adevăr, nici noi nu suntem tocmai bucuroşi de-a alege, pentru o serie de principii sincer espuse, un nume care-a trebuit, de voie de nevoie, să figureze în fruntea tuturor făgăduinţelor câte nu s-au ţinut. De mult încă am însemnat asemenea izvoade de fericiri promise şi pururea ne-mplinite cu numirea de negustorie de principii, de pretexte invocate pentru a urmări cu totul alte scopuri. Ştim asemenea că un viu sentiment de stat, o conştiinţă întemeiată despre solidaritatea intereselor naţionale, cari sunt şi trebuie să fie armonizabile, nu în opunere unele cu altele, un patriotism luminat şi mai presus de tendenţe înguste mai nu are nevoie de-a formula în teze generale lucruri care se-nţeleg de sine la alţi oameni şi în alte ţări.

Din nefericire însă cată să constatăm că în ţara noastră multe lucruri evidente şi simple nu se mai înţeleg de sine, încât – ca la noi la nimenea – evidenţa însăşi are nevoie de-a fi comparată cu miile de căi strâmbe câte se urmează, pentru a se dovedi că ea este singura linie dreaptă.

Atâtea programe au apărut în ţară la noi de patrusprezece ani încoace, emanate ba de la guverne provizorii, ba de la partizi, ba de la personalităţi politice izolate, şi atâtea decepţiuni amare au urmat tuturora încât orice om cu bun-simţ trebuie să învingă un sentiment de sfială când încearcă a recuceri pentru cuvântul „program” înţelesul lui adevărat de serie de principii mărturisite, împărtăşite sincer de mii de cetăţeni, realizabile.

Ceea ce se cere de la o profesie de credinţe politice este desigur, înainte de toate, ca ea să corespunză cu simţimintele şi aspiraţiunile legitime ale ţării şi să fie adaptată instituţiunilor ei. S-ar putea într-adevăr imagina un sistem de idei politice, folositoare chiar, care să nu fie conforme cu sentimentele şi aspiraţiunile ţării, dar în lumea strictei necesităţi un asemenea sistem n-ar fi cu mult mai mult decât productul unei imaginaţii fecunde. Căci un principiu absolut, netăgăduit de nici un om cu bun-simţ, este că o stare de lucruri rezultă în mod strict cauzal dintr-o altă stare de lucruri premergătoare şi, fiindcă atât în lumea fizică cât şi cea morală, întâmplarea nu este nimic alta decât o legătură cauzală nedescoperită încă, tot astfel aspiraţiunile şi sentimentele sunt rezultatul neînlăturat al unei dezvoltări anterioare a spiritului public, dezvoltare ce nici se poate tăgădui, nici înlătura. O profesie de credinţe politice care ar face abstracţie de linia generală descrisă prin spiritul public nu s-ar deosebi cu mult de scrierile regelui Iacob al Angliei, de Utopia lui Thomas Morus, de Statul ideal al lui Plato, de Contractul social al lui Jean Jacques Rousseau.

Deci, stabilind principiul fundamental că orice politică practică nu poate lucra decât cu elementele cari-i sunt date, iar nu cu cele pe cari şi le închipuieşte a le avea, şi convinşi că idei şi interese, fie cât de diverse, sunt şi trebuie să fie armonizabile pentru ca statul să fie cu putinţă, nici înţelegem, nici avem vreo încredere în mişcări violente sau estralegale şi, mai puţin încă, în conspiraţiuni, deşi aceste din urmă s-au bucurat în trecut de o nejustificată glorie, de laurii pe cari cu uşurinţă-i plăsmuiesc gazetele, de aureola pe cari cei interesaţi o creează cu aceeaşi uşurinţă cu care cei dezinteresaţi o condamnă.

Tăgăduim că pe calea aceasta se poate realiza un adevărat progres, pe care nu-l vedem şi nu-l aprobăm decât în dezvoltarea treptată şi continuă a muncii fizice şi intelectuale. Căci cine zice „progres“ nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată. A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri nu e progres, ci devastare.

Precum creşterea unui organism se face încet, prin superpunerea continuă şi perpetuă de nouă materii organice, precum inteligenţa nu creşte şi nu se-ntăreşte decât prin asimilarea lentă a muncii intelectuale din secolii trecuţi şi prin întărirea principiului înnăscut al judecăţii, precum orice moment al creşterii e o conservare a celor câştigate în trecut şi o adăogire a elementelor cucerite din nou, astfel, adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăogind pe de alta: o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială. Deci, progresul adevărat fiind o legătură naturală între trecut şi viitor, se inspiră din tradiţiunile trecutului, înlătură însă inovaţiunile improvizate şi aventurile hazardoase.

Ne putem făli cu drept cuvânt cu probele de vitalitate pe cari le-a dat poporul nostru de cinzeci de ani încoace. E drept că în această periodă de ani aceste probe nu sunt repărţite în mod egal, că unii ani se deosibesc prin un mare prisos de putere intelectuală, bine întrebuinţat, alţii din contra prin o risipă puţin justificată a acelor puteri pe căi improductive, totuşi însă sumând la un loc şi mărimile pozitive şi cele negative, găsim prin mijlocul cărărilor laterale cari sau pierdut în pustiu calea generală a unui progres real, mai cu seamă pe terenul politic.

Farmecul ce ne ţinuse în întuneric şi înapoiare nu era atât de imaterial precum şi-ar închipui cineva la prima vedere. El era, din contra, reprezentat prin un sistem de cetăţi turceşti din stânga Dunării, ale căror ameninţătoare brâie de pământ şi piatră trebuiau dărâmate pentru ca să-nceteze epoca întunericului.

După pacea de la Adrianopol s-au dărâmat în sfârşit şi cele din urmă fortificaţii pe cari Turcia le avea pe malul stâng al Dunării, şi de-odată cu aceasta se ridicară una câte una piedecele de pân-atunci ale negoţului şi agriculturii şi astfel, începând a se dezvolta bogăţiile pământului nostru şi căutându-şi schimbul pe producte apusene, am fost puşi în contact cu civilizaţia, cu ideile Apusului, cari şi-au făcut drum şi s-au răsădit la noi fără nici o greutate, fără nici o împotrivire din parte-ne.

Din capul locului cată să negăm că ar fi existat în ţările noastre o reacţiune în sensul feudal al cuvântului. Din timpul războaielor lui Napoleon I se ivise în ţările noastre un reflex, la început încă slab dar nefalsificat, al înaltei culturi şi lipsei de prejudicii a secolului al XVIII-lea, reflex care avea caracterul acelui secol: un raţionalism strălucit şi spiritual, lipsit de cunoştinţe pozitive.

Zeiţa raţiunii credea în Apus să pună lumea în orânduială numai prin propriul aparat al deducţiunilor logice, ale căror premise nu erau bazate pe nici o experienţă, nici pe organizaţia înnăscută a statului şi a societăţii, ca obiecte ale naturii. Golul nostru intelectual, setos de civilizaţie, a primit fără control, fără cântărire, idei şi bune şi rele, şi potrivite şi nepotrivite, ba naţiunea întreagă, cu prea puţine excepţii, nu vedea că niciodată o vorbă nu poate înlocui o realitate, că niciodată fraza culturii nu e echivalentă cu munca reală a inteligenţei şi mai ales cu întărirea propriei judecăţi, care e cultura adevărată, că niciodată fraza libertăţii nu e echivalentă cu libertatea adevărată, care e facultatea de a dispune de sine însuţi prin muncă şi prin capitalizarea muncii. Nu e o utopie, o mie de utopii populau capetele generaţiei trecute, care-şi închipuiau libertatea fără muncă, cultura fără învăţătură, organizaţia modernă fără o dezvoltare economică analoagă. O serie de fraze ieftine, copiate din gazete străine, din scriitori de a doua mână, din discursurile unor politici trăiţi şi crescuţi în alte ţări, a înlocuit şi înlocuieşte încă în mare parte silinţa de-a învaţa singuri; raţionamente străine, răsărite din alte stări de lucruri, înlocuiesc exerciţiul propriei judecăţi.

Deci tocmai lipsa unei reacţiuni adevărate, raţionalismul foarte strălucitor, dar şi foarte superficial al epocei trecute au făcut ca introducerea tuturor formelor nouă de cultură să se întâmple fără controlul, fără elementul moderator al tradiţiilor trecutului. În loc ca un spirit nou de muncă şi de iubire de adevăr să intre în formele vechi ale organizaţiei noastre, s-a păstrat din contra incultura şi vechiul spirit bizantin, care a intrat în formele nouă ale civilizaţiei apusene.

Nu ceva esenţial, nu îmbunătăţirea calităţii a fost ţinta civilizaţiei române, ci menţinerea tuturor neajunsurilor vechi, îmbrăcate în reforme foarte costisitoare şi cu totul în disproporţie şi cu puterea de producţiune a poporului şi cu cultura lui intelectuală.

Programul publicat în nr-ul de ieri, asupra căruia vom reveni în deosebite rânduri, a răsărit din acest viu sentiment al contrazicerii între fond şi forme care se arată atât de deschis în toate fenomenele vieţii noastre publice.

Chiar dacă epoca formelor goale, care domneşte de douăzeci de ani şi mai bine în ţările noastre, s-ar putea explica, deşi nu justifica, prin cuvântul „epoca de tranziţiune”, e evident că sarcinile cu care tranziţiunea neau încărcat cu asupra de măsură ne dictează în mod serios de-a ne întoarce de pe calea greşită, de-a privi în mod limpede starea adevărată a ţării, de-a judeca în mod mai limpede necesităţile ei.

O schimbare a opinei publice în înţeles conservator se poate constata de mai multe timp încoace.

Foaia noastră, de acum doi ani încă a prezis că ţara, prin tristele experimente la care e supusă de domnia frazei, va ajunge până în sfârşit să fie conservatoare.

În urma acestei preziceri, îndealtmintrelea lesne de făcut, s-a văzut că însuşi liberalii au fost siliţi să recunoască necesitatea unei legi contra uzurei şi a unei alte legi contra înstrăinării pământurilor ţărăneşti. Aceste legi stau însă în flagrantă contrazicere cu însăşi raţiunea de-a fi a liberalismului, care recunoaşte oricărui cetăţean dreptul absolut de-a dispune de bunurile şi de munca sa după propria şi libera sa chibzuinţă. Iată dar că din haosul de idei liberal-cosmopolite, pentru care clasele şi statul nu sunt nimic, iar individul totul, răsare ca din senin necesitatea absolută de existenţă a unei clase asigurate de muncitori agricoli. Nu ne îndoim că mai târziu capetele mai clare dintre liberali vor recunoaşte tot atât de mult necesitatea absolută a proprietăţii mari, care este în toate ţările sprijinul cel mai puternic al neatârnării de carcacter, al celei mai înalte forme a libertăţii omeneşti. Nu o dată în istorie se va confirma adevărul fabulei lui Meneniu Agrippa.

Încheiem aceste şiruri aducând cetăţenilor aminte că nu există nici libertate, nici cultură fără muncă.

Cine crede că prin profesarea unei serii de fraze a înlocuit munca, deci libertatea şi cultura, acelea se prenumără fără s-o ştie între paraziţii societăţii omeneşti, între aceia cari trăiesc pe pământ spre blestemul, ruina şi demoralizarea poporului lor.

„Timpul”, 17 februarie 1880

/0 Comments/by

La 11 august 1456 murea Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei


iancu de hunedoara

La 11 august 1456 murea Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei

La 11 august 1456 murea Iancu de Hunedoara (n.r. alternativ Ioan de Hunedoara), mare comandant militar, ban al Severinului între 1438-1441, voievod al Transilvaniei între 1441-1446, guvernator și regent al Ungariei între 1446-1453.

În favoarea originii etnice românești a voievodului există mai multe argumente. De exemplu, până în anul 1439, Iancu este numit în documente Ioan Românul, mai mulți cronicari ai epocii referindu-se la originea românească a acestuia. După ce fiul său, Matei Corvin, a devenit rege, Frederic de Habsburg i-a reproșat că nu are origini regale, ci că are un tată român.

După obiceiul epocii, Voicu a luat numele Hunyadi (de Hunedoara), când a primit în 1409 de la Sigismund de Luxemburg domeniul și castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii.

Ioan de Hunedoara a fost un mare aristocrat al regatului Ungariei, care își avea domeniul feudal la Hunedoara. A devenit ulterior ban al Severinului, comite de Timișoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei. Era unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului său.

Ioan de Hunedoara a murit în 11 august 1456, de ciumă, în tabăra de la Zemun. S-a instaurat, după victoria creștinilor de la Belgrad, o perioadă de 70 de ani de liniște relativă la granița de sud est a regatului ungar.

/0 Comments/by
,

Iată că se poate: satul în care s-a descoperit secretul belșugului. Sătenii se gospodăresc singuri, fac poduri și repară străzi


satul limba, judetul alba, distributism

Iată că se poate: satul în care s-a descoperit secretul belșugului. Sătenii se gospodăresc singuri, fac poduri și repară străzi

Un sat din județul Alba cu doar 360 de locuitori a ajuns un exemplu pentru modul în care o comunitate mică se gospodăreşte singură. Sătenii au format o asociaţie cu ajutorul căreia repară străzi, își fac poduri, organizează evenimente sau îi ajută pe săraci, relatează adevarul.ro.

Satul Limba este parte componentă a comunei Ciugud, devenită celebră în România pentru rata foarte ridicată de absorbţie a fondurilor europene. Satul Limba este urbanizat, are drumuri asfaltate şi trotuare pavate şi nu există o gospodărie care să nu aibă apă curentă, gaz sau canalizare.

Deoarece satul se află la doar 8 kilometri de Alba Iulia, cei mai mulți dintre locuitori muncesc la oraș, însă după serviciu își îngrijesc gospodăriile proprii, care s-au dezvoltat atât de mult încât oamenii de aici nu mai folosesc animale de tracțiune.

În urmă cu câțiva ani, locuitorii au constituit asociaţia „Limbenii” prin intermediul căreia organizează toate evenimentele din comunitate şi le oferă sprijin celor care au nevoie. Totul a început în 2007, când turla bisericii trebuia reparată, iar oamenilor le-a venit ideea să se adune şi să pună toţi umărul la treabă.

De atunci, în fiecare luna, 130 de familii din cele 150 donează câte 5 lei pentru comunitate, iar banii sunt investiţi cu folos.

„Şi cu ajutorul acestor bani străzile sunt mai frumoase, satul mai frumos, iar oamenii sunt mai uniţi. Fiecare dintre noi are un sentiment foarte plăcut că a ajutat cu ceva comunitatea”, a declarat pentru adevarul.ro Augustin Muntean, membru în asociaţie.

satul limba, judetul alba, distributism

Satul Limba se află pe malul Mureșului. Foto: adevarul.ro

satul limba, judetul alba, distributism

Dorin Bucur este liderul asociației. Foto: adevarul.ro

Infrastructura a fost realizată cu ajutorul banilor europeni obţinuţi de primărie, dar există multe alte lucruri de care se îngrijesc prin intermediul asociaţiei.

Împreună, oamenii au construit un monument al eroilor, au ajutat la ridicarea căminului cultural, au săpat şanţuri pentru introducerea apei în sat, au adunat bani şi au lucrat împreună la ridicarea Casei Parohiale, au plătit şi au săpat şanţuri pentru introducerea gazului în sat, au angajat un pictor pentru pictarea bisericii.

satul limba, judetul alba, distributism

Satul Limba are un cămin cultural modern. Foto: alba.transilvania-tv.ro

Un alt proiect dus la bun sfârşit a fost construirea unui pod.

„Ne-am adunat 21 de oameni şi într-o după-amiză și l-am construit. Este un pod mai mic pe care se ajunge la pământurile pe care le cultivăm. Ca să ajungem acolo, trebuia să ocolim o vale de un kilometru. Aşa, ne-am adunat fiecare cu materiale, cu lemn, cu fier şi l-am construit”, a povestit Dorin Bucur, preşedintele Asociaţiei „Limbenii”, care este și liderul mişcării civice din sat.

satul limba, judetul alba, distributism

Monumentul eroilor din satul Limba. Foto: ziarulunirea.ro

Sătenii au grijă și să îi ajute pe vecinii lor care au diferite probleme.

„Au existat cazuri prin care au fost ajutaţi oameni ce aveau nevoie de medicamente sau chiar intervenţii chirurgicale. De exemplu, unei doamne îi trebuie un stent care costa destul de mult şi a fost ajutată de oamenii din sat”, a mai spus Bucur.

De asemenea, copiii satului au fost trimişi în tabere, inclusiv la Marea Neagră.

În urmă cu câţiva ani, la o şedinţă a asociaţiei, locuitorii au refuzat oferta unui patron care dorea să deschidă o crâşmă în sat. Sătenii au spus că au de lucru acasă şi nu au timp de stat prin baruri. Așa că, până în ziua de astăzi, satul Limba nu are cârciumă.

satul limba, judetul alba, distributism

Obiceiul Noaptea Pricolicilor în satul Limba. Foto: plaiuluminatu.ro

Sursă: greatnews.ro.

/0 Comments/by
,

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă prezintă „Crustacee sub lupă”


muzeul antipa, crustacee sub lupa, crustacee

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă prezintă „Crustacee sub lupă”

Vă invităm la ultimul modul al Şcolii de Vară 2022 la Antipa – „CRUSTACEE SUB LUPĂ”, care va avea loc în perioada 29 august – 2 septembrie, în Sala Atelier de la etajul Muzeului!

Îi invităm pe copiii pasionaţi de explorări la malul mării să îmbrace halatul de cercetător şi să petreacă o săptămână alături de coordonatorii modulului „Crustacee sub lupă” – Dr. Ana-Maria Petrescu şi Maxim-Jean Bâlcu.

Cursanţii vor descoperi locuitorii palatelor de coral ale Pacificului, cârdurile de languste din marea Caraibilor sau micile crustacee îmbrăcate în haine multicolore!

Încântaţi de noile descoperiri, copiii vor cerceta toate micile amănunte ale vieţuitoarelor cu carapace şi antene, din mările calde şi din corali, din abisul oceanelor, dar şi din marea noastră, Marea Neagră.

Vă puteţi înscrie prin formularul https://antipa.ro/rezervari, în limita a maximum 15 locuri/grupă.

Programările se fac în ordinea înscrierii, în limita a 10-15 locuri/modul, iar costul de participare este de 240 lei/modul/copil sau 430 lei/modul/2 fraţi, respectiv 430 lei/ 2 module/participant.

Vă aşteptăm cu drag!



Citește mai departe

/0 Comments/by
,

Călin Georgescu – Proiect de Țară: Hrană, Apă, Energie! (interviu TV online Riposta pe net)


modele, agricultura, calin georgescu, dezvoltare sustenabila, noua ordine mondiala, noul nationalism, distributismul, călin georgescu

Călin Georgescu - Proiect de Țară: Hrană, Apă, Energie! (interviu TV online Riposta pe net)

„Oligarhia globalisto-corporatistă s-a prăbușit, sunt auto-invinși, sunt practic niște simpli escroci penibili care nu-și pot recunoaște înfrângerea și continuă pe aceleași teme.”

Călin Georgescu.

Riposta pe Net TV: Salutare prieteni și bun găsit România! Vă salutăm dinnou de aici din studioul televiziunii online Riposta pe Net din Târgoviște. Echipa RPNTV și dâmbovițeanul.com vă invită să fiți alături de noi și în minutele următoare pentru că o să discutăm pe marginea unui proiect de țară, Hrană, Apă, Energie.

Autorul, semnatarul și inițiatorul acestui proiect, cel care se află în studioul nostru, iată; este vorba de o revenire spectaculoasă, domnul Călin Georgescu, expert în dezvoltare durabilă. Bună seara, bine ați revenit la noi în studio!

Călin Georgescu: Bună seara, vă mulțumesc frumos pentru invitație!

RPNTV: Vă propun să începem pe marginea reuniunii Forumului Economic Mondial de la Davos de anul acesta. România a fost reprezentată la nivelul ministrului de externe, Bogdan Aurescu. Care sunt concluziile și implicațiile pentru România, ca urmare a întâlnirii de la Davos, în opinia dumneavoastră?

C.G.: Mulțumesc, sigur, de întrebare. Sunteți sigur că a participat ministrul de externe? Eu nu știam de acest lucru.

RPNTV: Am citit un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe..

C.G.: Mi-e greu să cred, dar oricum, presupunem că ar fi fost așa, Davos-ul are în acest an o acțiune, să spunem așa, decisivă de schimbare de paradigmă, pentru că până acum totul era conceput în culise, totul se făcea acolo. De data aceasta concluzia este următoarea, că oligarhia globalisto-corporatistă s-a prăbușit cu ocazia intrării în arenă și nu deloc întâmplătoare a lui Kissinger care a avut o replică foarte pertinentă legată de acțiunea globalistă care practic, sigur, ne afectează pe toți, întreaga omenire. Practic, a fost Kissinger versus Soros, un speculant. Aici s-a văzut intrarea în care Kissinger a pledat foarte precis și clar pentru realismul în politică deoarece este o temă veche, de la George Cannon, marele diplomat american și istoric, care spunea că viața este sigură și ești în deplină siguranță atunci când politica își vede de drumul ei în sensul de a fi subordonată binelui cetățeanului și este o stabilitate politică foarte serioasă.

Deci, Kissinger a pledat pentru trei lucruri, pentru status quo, pentru situația Ucrainei, care a avut cea mai numeroasă delegație la forumul de la Davos, a pledat pentru cedarea unor părți din teritorii pentru ca pacea să revină, de asemenea a pledat pentru poziția Rusiei, care este o stabilitate de peste patru sute de ani, de care trebuie să se țină cont.

Soros a fost perdantul care țipă și aici subliniez că, cu trei săptămâni înainte de Davos, Papa Francisc a avut o prezență uluitoare spunând că situația din Ucraina și intervenția Rusiei a fost legată de modul în care NATO – exact așa s-a exprimat – a lătrat la porțile Rusiei.

Așadar este un fapt foarte precis, încă odată spun, că oligarhia globalistă s-a prăbușit și sunt dovezi certe. Mai ales că după Davos, ajungând până astăzi, lucrurile s-au desfășurat cu o rapiditate foarte mare. Iar pentru România, repet, nu cred că a fost nici un reprezentant, nici nu avea cum să fie, de altfel, dar chiar dacă a fost ei nu au înțeles despre ce este vorba pentru că trebuie să înțelegi de ce a fost Kissinger acolo, ce înseamnă prezența lui, ce înseamnă Council of Foreign Relations, o organizație din care Kissinger face parte de foarte mult timp, încă de la fondare, ce înseamnă realismul politic și ce înseamnă de fapt, pentru noi ca lecție, cum ar fi să înțelegem că ar trebui să ne inventariem în primul rând cum stăm în agricultură, cum stăm în energie, și cu ocazia asta transmit și un mesaj că ar trebui să înțelegem să nu mai facem cadouri și să nu mai cădem în capcană.

Asta este o poziție foarte precisă pe care o pot sublinia astăzi aici.

RPNTV: Da, este foarte interesant. Iată, o concluzie a d-lui Călin Georgescu, doamnelor și domnilor! Oligarhia globalisto-corporatistă s-a prăbușit. A fost o întâlnire Kissinger versus Soros, în care câștigul de cauză l-a avut Kissinger la reuniunea de la Davos. E o veste bună din punctul nostru de vedere. Și ar trebui ca România să învețe ca urmare a acestei reuniuni.

După aceea am observat că la nivelul Uniunii Europene rând pe rând șefii executivului din mai multe state occidentale au demisionat, au căzut precum un joc de domino, domnule Călin Georgescu.

C.G.: Da, este adevărat. Semnalul a fost dat, repet, cu prezența lui Kissinger și lucrurile se văd în primul rând la întâlnirea fabuloasă care a avut loc între Rusia, Iran și Turcia. După aceea se vede la cooperarea, de curând, militară (în care au fost recent introduse Rusia, Venezuela, Africa de Sud și China) și la extinderea mare a BRICS-ului la nivel internațional. Se vede masiv tot ce se întâmplă în Africa, faptul că China a preluat supremația deja în zona Africii, nemaivorbind că Rusia a fost cea care a sprijinit cel mai mult tot acest continent. Cred că ar trebui să învățăm de aici și un alt aspect, de fapt cel mai important lucru, că ce se întâmplă în Ucraina nu este treaba noastră.

Noi trebuie să ne vedem de propria noastră țară, de problemele majore pe care le avem, de faptul că nivelul de trai a scăzut și scade vertiginos, în special pe două elemente importante, pe hrană și energie, unde românii nu mai fac față la aceste două lucruri absolut esențiale.

Se vede la capitolul de educație unde suntem, practic, desființați din lipsa de coordonare și din anihilarea totală a acestui important pilon într-un stat, adică educația. Faptul că s-a vorbit de această Românie Educată, un proiect de care am auzit și în care nu s-a făcut absolut nimic. Este un proiect al secolului XIX. Noi suntem în zona de analfabetism exact dinainte de cel de-al doilea război mondial astăzi.

Este o țară care nu-și mai valorifică talentele, iar când nu se mai întâmplă acest lucru statul devine sărăcit.

Astăzi în România ne aflăm la 44% analfabetism funcțional și cu 10% de cel standard, discutăm de peste 50% populație analfabetizată. Nu este un lucru simplu pentru că școala fundamentează astăzi prostia în mod absolut real și îl dezonorează pe copil. Asta se întâmplă astăzi în mod special în România. Spun acest lucru, mai ales raportat la ceea ce nu mai avem, pentru că este o fugă a creierelor imense în occident, din o mie cinci pleacă, conform INS, oficial cinci adulți cu copii, din o mie, pleacă din România.

Cu toate acestea, pericolul iminent este căderea demografică serioasă.

Deci, noi avem pe de-o parte probleme economice de mare însemnătate, problema demografică este într-o situație foarte, foarte delicată – și spun acest lucru pentru că 2021 a fost anul cu cele mai puține nașteri din istoria țării. Nici după al doilea război mondial nu am avut asemenea căderi. Suntem la opt născuți la mia de locuitori, adică extrem de puțin, în schimb nivelul deceselor este foarte ridicat și ne situează de departe printre primele locuri în lume la nivel de decese și mortalitate infantilă. Iar toate aceste lucruri nu fac decât să ne îngrijoreze pentru că clasa politică nu s-a preocupat de nimic din ceea ce înseamnă demografie, care este un punct extrem de important. Noi pierdem teren zi de zi ajungând practic la jumătate de secol în pragul dispariției dacă se continuă în felul acesta.

Prin urmare, cred că problemele noastre sunt altele, nefiind cele legate de ceea ce se întâmplă în Ucraina, dar în Ucraina ceea ce ar trebui să ne intereseze sunt cei nu 500.000 ci cred că peste un milion de români care nu au fost deloc luați în considerare privitor la limbă, la trai, la obiceiuri, la cultură. Au fost practic desființați și nimeni în 32 de ani nu s-a preocupat de românii din Ucraina, așa cum nu s-au preocupat de românii din Bulgaria, sau din Valea Timocului, din Serbia, și exemplele pot continua.

Este un stat care practic și-a părăsit cetățenii, iar cetățenii categoric și-au abandonat statul. Cam asta este starea României.

Însă, oricum ar fi, noi trebuie să privim către lumină, să înțelegem că ne putem ridica, să înțelegem că am avut parte de strămoși de mare elită și de mare anvergură pe care trebuie să-i urmăm și pe care îi avem tot timpul în suflet putând să reîntoarcem istoria, astfel că trebuie să facem istorie nu politică astăzi în momente cruciale pe care le avem de urmat.

RPNTV: Oricum am privi, trebuie să privim spre lumină, spre bine, concluzionează Călin Georgescu. Domnia sa susține că, iată, n-ar trebui să ne preocupe ce se întâmplă în Ucraina. Problemele noastre de zi cu zi ar trebui să fie principala preocupare a guvernanților.

Trecem la criza energetică, domnule Călin Georgescu. Care sunt soluțiile diminuării efectelor acestei crize energetice? Și iată se previzionează, se anticipează și un nou val de COVID-19, un nou val de pandemie, o criză sanitară care este previzionată de specialiști. Cum am putea să facem față acestor două crize, care se suprapun peste criza economică extrem de gravă? Chiar astăzi am văzut un anunț extrem de îngrijorător din partea BNR-ului care a majorat cu 0,75% dobânda monetară. La ce să ne așteptăm în perioada următoare, domnule Călin Georgescu?

C.G.: Da, v-am auzit ce-ați spus de Banca Națională.. nu știu cât de națională.. sau este anti-națională.. pentru că Banca Națională ar trebui să se ocupe de investiții în productivitatea economică și nu în a susține bănci comerciale, bănci cămătărești de la care practic poporul român este sărăcit, care ia credite cu o dobândă absolut uluitoare. Deci, Banca Națională, în primul rând, ar trebui să-și ajute poporul, cetățenii, și în nici un caz să se preocupe de astfel de alte lucruri.

Și cred că ar trebui să ne rezumăm strict spunând că nu mai trebuie să mai continuăm pe banul cămătăresc, trebuie să ne ocupăm de moneda noastră națională care efectiv trebuie naționalizată în așa fel încât să înțelegem că avem nevoie de bănci românești – este o țară care nu mai deține bănci românești și nici nu știu dacă CEC-ul, care se spune că este singura bancă românească, una din nu știu câte. Nu poți să faci față unei economii atâta timp cât tu nu ai bănci românești, care ar trebui să fie majoritare. Dacă vrem să sprijinim agricultura, care este punctul cel mai important, ar trebui să avem banca țăranului, pentru creșterea bunăstării populației, banca țărănească, cum vreți s-o luați, care să poată să sprijine micul producător.

Economia în esență, pentru cine vrea să înțeleagă, înseamnă micul producător, punct, și cooperarea între ei. Asta înseamnă economia. Iar economiștii până acum nu au vorbit decât de profit și de piața liberă, care oricum nu mai există pentru că a fost desființată de globaliști, ca și profitul, și ar trebui să se preocupe că economia ține de energie. Noi am creat un sistem care este total dependent de energie, iar acum noi avem un deficit de energie. Țara noastră are deficit de energie pentru că ne-am vândut resursele. Ar trebui să naționalizăm resursele, asta este singura soluție, și atunci România va avea din plin energie, așa cum va avea din plin hrană. Este de neimaginat ca o țară precum România să importe 90% alimente. Asta este o crimă nu doar la adresa României, ci a poporului român. Așa ceva nu se poate întâmpla.

Dar asta s-a întâmplat datorită furtului pe care l-am spus de multe ori, furtului minții. Omului i s-a furat mintea și, la rândul lui, omul și-a vândut sufletul. Asta este situația astăzi.

Și ar trebui să înțelegem un lucru, a propos de ce-ați spus mai devreme, legat de alte componente, de criză sanitară și alte crize de alt ordin, și am să vă explic din ce motiv sunt astea. Sunt aceste lucruri venite nu din starea existentă ci din faptul că cineva se ocupă serios de un control total al omenirii. Așa cum s-a vehiculat faptul că suntem foarte mulți, s-a vehiculat și de către Forumul Economic de la Davos, care nu este decât o bandă de psihopați, nu este altceva – am participat acolo și știu despre ce vorbesc, îmi asum cele spuse –, s-a vehiculat și de către alte organizații, inclusiv de Clubul de la Roma, că suntem prea mulți. Este o minciună! Suntem 7 miliarde, putem să fim 14 miliarde, numai că globul pământesc ne poate hrăni pe toți dar nu poate să hrănească lăcomia unora. Despre asta vorbim aici. Și n-are legătură cu nimic din ceea ce se întâmplă la nivel mondial, pe această idee.

Pe de altă parte trebuie spus că acest sistem tehno-globalist s-a impus prin toate componentele economice, sociale, educaționale în așa fel încât să aibă un control total asupra oamenilor și de aici se poate înțelege ce înseamnă, de fapt, noua ordine mondială, sau resetarea, și această piramidă care s-a dorit a fi construită prin manipulare, prin furt, prin hoție, furând, cum spuneam mai devreme, mințile oamenilor. Furând mintea omului, i-ai furat statul, și furând statul, practic, ai anihilat o țară. Asta s-a întâmplat în toți acești mulți ani de zile de când ce-a mai importantă speculă și înșelăciune a fost că totul depinde de bani. „Avem nevoie de bani ca să trăim.” Și ei au făcut crizele de bani tocmai ca să îți inoculeze frica. Cea mai importantă emoție care a fost speculată la maxim a fost frica.

În momentul în care s-a speculat acest lucru nu s-a înțeles că totul depinde de energie și avem acest deficit pentru că nu mai sunt resurse, iar tiparnița care a funcționat în ultimii 20 de ani nu poate să înlocuiască resursele. Vezi restricțiile care s-au impus asupra Rusiei și care se întorc împotriva Europei. De fapt, când v-am spus că oligarhia globalistă s-a prăbușit, sunt auto-invinși, sunt practic niște simpli escroci penibili care nu-și pot recunoaște înfrângerea și continuă pe aceleași teme.

Avem nevoie să înțelegem că noi nu trebuie să producem mai mult, ci trebuie să producem mai bine. Iar această corectitudine politică care a fost impusă ne-a înlăturat de a pune întrebări esențiale. De exemplu, cum poate să fie o țară bogată cu oameni săraci, cum este România? De ce trebuie să câștigăm bani via Uniunea Europeană, sau via Bruxelles? De ce? Nu are nici un sens povestea asta! Și în mod special de faptul că acest sistem comercial securist care domnește în România după lovitura de stat din 1989 a perpetuat și a îngăduit ca sistemul tehno-globalist de care spuneam mai devreme, cu filiala România, să-și continue furtul de resurse în țara noastră.

România este o țară care se poate auto-susține singură, se poate hrăni singură și nu are nevoie de sprijinul nimănui din afară. Și asta trebuie să înțelegem că putem să fim pe picioarele noastre atâta timp cât înțelegem trei lucruri care s-au întâmplat pe partea sistemului tehno-globalist: ne-au ascuns adevărul, și asta s-a întâmplat nu doar pentru noi, ci la nivel global, ne-au furat libertatea, practic, dată de Dumnezeu oricărui om, suntem după mila și asemănarea Lui, și ne-au făcut să pierdem suveranitatea, adică nu mai știi cine ești. În momentul în care nu mai știi cine ești, nu mai înțelegi că cel mai important lucru înseamnă suveranitatea Ființei tale, evident pierzându-se și suveranitatea statului. Și asta s-a întâmplat pentru noi: am pierdut și adevărul, și libertatea, și suveranitatea. Ori eu vă spun că nu s-au defrișat doar trunchiuri de pădure, ci s-au defrișat trunchiuri de suveranitate. Și pentru asta trebuie să ne luptăm s-o recăpătăm înapoi, și o putem recăpăta înapoi atâta timp cât știm cine suntem.

Eu personal sunt pentru suveranitatea ființei umane și punct, după acest lucru. Nu există altcineva care să decidă dincolo de tine, prin urmare toate aceste gogorițe legate de crize sanitare, de covid, sunt doar niște alarme false, niște steaguri false, care au demonstrat deja, au fost demonstrate că sunt false, și se continuă această imbecilizare pentru cine crede.

Sunt țări deja care-și revendică suveranitatea. Uitați-vă ce se întâmplă pe glob. Uitați-vă ce se întâmplă cu India, ce se întâmplă cu Brazilia, cu Africa de Sud. Și exemplele pot continua. Uitați-vă nu mai departe de vecinii noștri, de Ungaria – este o țară care știe ce vrea, este o țară care se respectă. Uitați-vă ce se întâmplă cu Serbia.

Și mai mult de atât, vă spuneam că pleacă cinci dintr-o mie de români din România în străinătate, pentru că nu mai suportă situația care este de nedorit pentru oricine vrea să aibă o viață demnă.

Dar Ungaria și Polonia sunt la pozitiv. În Ungaria se întorc oamenii înapoi care au fost plecați și au lucrat în străinătate. Se întorc în Polonia oamenii înapoi, și exemplele pot continua.

Deci, să ne înțelegem bine, nu suntem într-o poziție în care am fi singulari. Sunt țări pe glob care-și revendică suveranitatea, foarte multe, sunt blocuri care se reconstruiesc și nu va avea succes tot acest demers globalist pentru că lumea deja este multipolară. Nu mai este unipolară și nu va mai fi. Lumea trebuie să fie suverană, plecând de la fiecare persoană în parte, și așa va fi. Iar pentru noi ca țară, născuți din istorie, iviți din lumină, un popor care și-a apărat totdeauna neamul, credința, pământul și legea dată de Dumnezeu nu are cum să piară.

Sigur că cel mai mare păcat al nostru este nemunca, așa cum spunea Mihai Eminescu, conștiința noastră națională, dar pentru asta trebuie să ne unim cu toții și să înțelegem că această țară am primit-o în dar de la Dumnezeu și este o singură lege pe care să o apărăm și anume legea de a nu sta în genunchi în fața nimănui. Putem să stăm în genunchi doar în fața lui Dumnezeu, atât și nimic mai mult. Iar pentru asta trebuie să ne refacem și să înțelegem cine suntem noi înainte să ne spună altcineva și în nici un caz cei care ne-au cotropit până acum. Și din acest mod de a gândi, pentru că din gând pleacă libertatea, să ne unim forțele și împreună să ne regăsim unici în această țară a noastră, un pământ care a fost apărat de către strămoși, iar în fața lor nu poți decât să te pleci.

Prin urmare avem toate șansele și toate posibilitățile, dar pentru a reface această țară trebuie să știm că nu va dispărea atunci când vor alții, ci doar atunci când practic nu vom mai fi noi. Noi suntem aici! Aici este România! Nu este altă țară! Nu este țara nimănui și nu are nimeni dreptul să-ți dicteze în țara ta ce ai de făcut!

RPNTV: Nu are dreptul nimeni să-ți dicteze în țara ta ce ai de făcut, iată, subliniază, doamnelor și domnilor, Călin Georgescu, expert în dezvoltare durabilă. Dar acest proiect de țară, domnule Călin Georgescu, Hrană, Apă, Energie, poate fi aplicabil și la nivel mondial?

C.G.: Păi, Hrană, Apă, Energie, în momentul acesta depășește granițele României. Este un proiect care se vede că este de natură să fie perceput la nivel mondial. Toată lumea are nevoie de hrană, toată lumea are nevoie de apă și toată lumea are nevoie de energie.

Proiectul Hrană, Apă, Energie, însă, este esența de a ne elibera din această sclavie a minții în care am fost aduși de către sistemul tehno-globalist, cum spuneam mai devreme, de către sistemul corporatist, neo-liberal. Ce se întâmplă astăzi în lume dovedește din plin că am dreptate pentru că se regrupează foarte multe țări, așa cum se vede, iar elementele meschine care ne-au ținut și ne-au împiedicat dezvoltarea poporul român ar trebui să le înlăture.

Hrană, Apă, Energie este o nișă. Dincolo de orice altceva, este faptul că am putea să fim suverani în întreaga Europă. Avem o țară care, cum spuneam, se poate hrăni singură și nu poate accepta să primească alimente din partea altora. În plus, aceste alimente pe care le luăm de pe galantare din supermarket-uri nu sunt deloc, majoritate din ele, sănătoase. Avem nevoie de producția locală, să o întărim, să întărim distribuția locală, ca producătorii locali să coopereze între ei, să înțelegem ce înseamnă piețele pentru țăranul român, să înțelegem ce înseamnă țăranul român în esența lui, care este regele neîncoronat, cum spuneam de fiecare dată, al României, și să înțelegem că doar prin producția locală, prin modul în care putem să ajutăm să crească distribuția la nivel local și piețele în România să fie cât mai dese și cât mai multe, așa ne putem ridica.

Ne putem ridica prin noi înșine. Avem toate posibilitățile și capacitățile de a o face, iar proiectul Hrană, Apă, Energie, unic, de altfel, în 32 de ani – România nu a avut până acum un proiect de țară –, este steagul pe care-l ridicăm nu doar din punct de vedere economic și social, ci și din punct de vedere al libertății noastre.

Libertatea este o responsabilitate, nimic altceva, și această stare haotică în care am fost aduși, pentru că la putere s-au instalat indivizi care n-au nimic de-a face cu țara – spuneți-mi dacă există în Parlament vreun țăran, vreun fabricant, vreun mic întreprinzător? Sunt practic doar niște uzurpatori de țară, niște demagogi, niște neica-nimeni și cu ei, practic, am ajuns astăzi la mila altora, o țară care putea să fie stindardul european.

Putem să facem acest lucru. Uitați-vă la vecinii care-și doresc asta, mă refer în mod special la Ungaria și Polonia, lângă ea, și care nu au mai nimic din ceea ce avem noi.

Noi suntem, în primul rând, o țară foarte bogată, extrem de binecuvântată de Dumnezeu prin toate resursele de care avem nevoie și nu putem să neglijăm că în primul rând ele au fost sfințite de Dumnezeu și apărate cu sângele de către strămoșii noștri. Ori ceea ce s-a întâmplat în istorie și născuți fiind, cum spuneam, din istorie trebuie să ne trezească, să fim mândri de tot ce s-a întâmplat, de istoria noastră, pe care trebuie să ne-o însușim și din care trebuie să învățăm ceea ce avem de făcut în viitor. Iar referitor la această poziție, unul din marii președinți americani, de fapt, care a pus bazele corecte și oneste ale procesului democratic, Abraham Lincoln, spunea că viitorul nu trebuie să-l prevezi, ci trebuie să-l construiești astăzi, acum. Ori, exact asta trebuie să facem și noi, viitorul se poate construi aici și acum atâta timp cât vom înțelege că singura soluție pentru România se găsește în interiorul ei, în iubirea de neam, de pământ, de credință și de limbă a fiilor ei, aici și acum, în nici un caz în exterior.

Este o acțiune simplă economică pe care trebui s-o facem și anume internalizarea externalităților. Totul se face în interiorul țării. Și atâta timp cât totul se face în interiorul țării, ulterior găsești resorturile ca să exporți tu, nu să imporți ceea ce de fapt ai în țara ta.

RPNTV: Da, foarte interesant, internalizarea externalităților, iată soluția pe care a identificat-o Călin Georgescu pentru ieșirea țării noastre din criză. A propos.. mă gândeam la cei e la OMV, ați văzut că au anunțat un profit pe primul semestru de 1 miliard de euro, profit care, în mod evident, nu e la noi în țară, s-a dus, a fost externalizat..

C.G.: Dom’ne, să ne înțelegem un lucru. OMV a semnat un contract, sigur, fraudulos cu Statul Român. (Un guvern responsabil și un președinte la fel de responsabil care nu trebuie să aibă decât o singură condiție, să-și iubească țara.) Contractul nu a fost respectat și trebuie pus pe masă și OMV dat afară. Asta trebuie făcut, e o chestie foarte simplă. Resursele ne aparțin nouă, am spus mai devreme. Este o singură variantă pe care o avem, și anume naționalizarea resurselor.

Nu are ce să caute un furt de acest fel și în nici un caz nu mai trebuie să lucrăm prin samsari! Burghezia care a construit această țară a noastră a fost înlocuită de samsari. Este precum țăranul în loc să-și vândă produsul lui, el însuși, trebuie să treacă prin alții ca să și-l vândă. Exact cum se întâmplă, am auzit mai nou, evident pentru că s-au prins, aceste supermarket-uri spun că „promovăm micul producător”, sau „luăm de la țăranul român”, sau ceva de genul, nu spun „de la producătorul local”, nu este adevărat! Aceia sunt producătorii lor care pun îngrășăminte chimice date de ei și care sunt aduse în supermarket-uri. Și chiar și așa fiind, dacă ia cu 1 leu de la producătorul local și vine în supermarket cu 3 lei înseamnă că tot la hoție am ajuns, pentru că banul ăla se duce tot la corporații.

Noi trebuie să promovăm micul producător complet! Produce, este sprijinit de stat, și își vinde produsul, iar pentru asta nu trebuie să-l mai împiedici, nu trebuie să-i mai pui taxe nemăsurate și nu trebuie să-i mai aduci o fiscalitate care și așa este într-un haos generalizat în România, aspectul fiscal, cred că nu mai știe nimeni despre ce este vorba în acest sens. Și practic îl înrobești, ținând cont că iobăgia a dispărut. N-a dispărut deloc, este mai puternică ca niciodată, astăzi în România. Este practic un popor care-și părăsește țara pentru că nu mai are în țara lui ce să muncească. Nu se poate așa ceva!

Ori noi trebuie să înțelegem că avem nevoie de un sistem educațional performant. Educația este peste școală, este un lucru sacru. Cu educația rămâi, cum spunea Einstein, după ce din școală nu îți mai aduci aminte de nimic. Însă, pentru asta trebuie să aducem oameni de ținută, trebuie să aducem români iubitori de țară, patrioți care să conducă România către un destin demn și nu cum este astăzi îngropată sub papucul străinătății, în nici un caz. Deci trebuie să avem un sistem educațional performant care să producă, într-adevăr, oameni de valoare și cu talent, trebuie să realizăm o securitate materială permanentă pentru toți locuitorii și cetățenii români, un climat sigur în care Statul se implică complet pentru tot ce ai nevoie cu o fiscalitate redusă, un ajutor real dat pentru toți oamenii de afaceri, control sigur al tuturor resurselor țării, așa ca puncte, vă spun, principale, de asemenea să creezi active de care să beneficieze tot poporul român, cum ar fi în domeniul energiei, și nu doar o șleahtă de hoți, și, sigur, să ai o organizare perfectă cu o birocrație redusă. Linia și coloana vertebrală a țării o reprezintă administrația, sistemul de administrație publică, în nici un caz sistemul de securitate, cum tot timpul se vehiculează permanent de către media și în toată țara. Nu, securitatea în primul rând nici nu trebuie să apară, ca nume, trebuie să-și vadă doar de treabă și să apere țara, nu să o denigreze și să o fure. Sistemul de administrație publică trebuie să fie coloana vertebrală a țării. Că de aceea șanțurile sunt pline de gunoaie, drumurile sunt proaste și toate parcările sunt, la rândul lor, pline de gunoaie. Nu se poate așa ceva! Practic, astăzi în România nu mai funcționează nimic!

Problema numărul unu a României este că este o țară care se împrumută și nu produce nimic, aceasta este problema imensă pe care o avem astăzi. Și ne împrumutăm cu niște dobânzi colosale ajunse până la 9%.. păi cine plătește aceste lucruri în viitor? Atunci când te împrumuți și tu, practic, plătești salariile și pensiile. Înseamnă că habar n-ai despre ce este vorba! Deci, acest lucru trebuie să se oprească și poporul român să înțeleagă că este dreptul lui să-și revendice țara, așa cum au făcut-o moșii și strămoșii noștri.

RPNTV: Practic, astăzi în România nu mai funcționează nimic, este semnalul de alarmă pe care-l trage la noi în studio Călin Georgescu. Ne apropiem de finalul emisiunii. Vă propun să abordăm și subiecte ce țin de politica externă. Ne referim aici la războiul din Ucraina. Astăzi a avut loc, iată, o reuniune istorică, o întâlnire între un președinte al unui stat membru NATO, e vorba de Recep Erdogan și președintele Vladimir Putin. Dacă există vreo șansă de soluționare pașnică a acestui conflict.. dar ne gândim și la tensiunile uriașe între Taiwan și China, dar vă propun spre final să vorbim pe marginea subiectului BRICS versus Banca Mondială.

C.G.: În primul rând, este un război surogat, nu putem discuta de altceva. Și cum am spus mai devreme, nu este treaba noastră ce se întâmplă acolo. Noi ar trebui să ne vedem de propria noastră țară și să nu ne mai lăsăm vânduți pe nimic tuturor. Ar trebui să ne preocupe de cetățenii români și nu de cetățenii ucraineni care ne tranzitează țara, în nici un caz. Și să înțelegem că principalul nostru obiectiv sunt românii din Bucovina de Nord, dacă e să o iau așa.

Referitor la întâlnirea între președintele Putin și Erdogan al Turciei.. este, cum să spun, o chestiune de strategie diplomatică mare. Oamenii își continuă viața. Nu stau să-și piardă timpul cu nimicuri, pentru că aceste lucruri se întâmplă și la ce mi-ați spus mai devreme, la Taiwan și China. Taiwan este un Donbas al Chinei, creată de personalitatea deșartă a celei care se numește Nancy Pelosi, al treilea om în stat în SUA, cu un președinte… care nici nu se poate numi președinte.. cu un vicepreședinte care nu există, și o persoană, Nancy Pelosi care se impune să iasă la pensie la 82 de ani și este ultimul ei, să spunem așa, joc de teatru.. un joc de teatru ieftin care nu face decât să întărească relația dintre China și Rusia, și este practic același narcisim occidental – și sincer vă spun acesta este virusul, Occidentul, ăsta este virusul principal. Este o chestiune ieftină, doar mediatizată pentru că au în mână canalele de televiziune care sunt în buzunarul lor, în rest nu trebuie să ne preocupe.

China are o strategie pe termen lung, mult peste termenul rusesc care doar așteaptă iarna. China este un jucător de marcă, și în nici un caz nu trebuie să ne preocupe așa ceva. Noi avem problemele noastre imense.. imense! Dacă stăm să ne uităm la ce s-a întâmplat mai de curând legat de discursul premierului Ungariei Viktor Orban la Tușnad și înțelegem ce mesaje a dat acest lider. Este un lider adevărat al Ungariei. Sigur, nu pot să fiu de acord cu lucrurile istorice și patria mea, și pământul meu, dar pot să fiu de acord cu el că-și iubește țara și face orice este posibil pentru poporul lui. Astea sunt chestiuni importante.

Diplomația românească nu mai înseamnă nimic astăzi. Este zero. Noi trebuie să ne întoarcem la ce a însemnat școala românească imensă, trebuie să ne întoarcem la Titulescu, la oamenii mari pe care i-am avut, și să înțelegem ce înseamnă diplomația.

Politica externă înseamnă să stabilești priorități. Ce prioritate are astăzi România, în afară de a fi lacheu la Washington? Nimic altceva! Nu are nici o prioritate. Iar asta nu este o prioritate!

A fi în diplomația mare, a fi în istorie, înseamnă că ești un actor pe o scenă unde se întâmplă evenimente la care participi, pe care le produci tu însuți și ai un obiectiv esențial: supraviețuirea.

Unde suntem noi în acest peisaj, la nivel mondial? Nicăieri! Noi nu participăm la nici un panel legat de ce se întâmplă în politica externă mare. Nu știm să valorificăm. Păi noi în situația din Ucraina, am mai spus asta, e a doua sau a treia oară când vă spun, putea să ne aducă într-o poziție de a recupera ce-am pierdut de peste cincizeci de ani. Noi puteam să ne luăm, în primul rând teritoriile înapoi, puteam să jucăm o carte uriașă din punct de vedere al unei mediatizări dacă puteam să fim între cele două puteri. În cancelariile occidentale care se respectă se spune așa, că occidentul, sau America și NATO luptă împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean. Asta este tema! „Războiul din Ucraina”! Deci, băiatul ăla care e acolo președinte.. e vai de mama lui!.. de la Kiev.. nici nu știe ce face!

În plus de atât, m-ați întrebat de Davos, de aici a venit tot pericolul, așa cum a venit și în România, de la Soros. La noi în țară nu a intrat capitalismul, a intrat manipularea sorosista, care pe de-o parte a format așa-zisa clasă capitalistă, de fapt cei care au furat, și a format așa-zisa clasă a societății civile prin celebrul Grup pentru Dialog Social în care n-a fost altceva decât o enumerare de teze date la vremea respectivă de Brucan și încolonate de Soros de către cei care practic au anihilat întreaga societate civilă din România. Astea sunt adevărurile!

Deci noi trebuie să înțelegem că a venit momentul să discutăm răspicat de ceea ce s-a întâmplat, să ne dăm măștile jos și să privim în față adevărul unic dat de Dumnezeu, atât. Că avem o țară hărăzită nouă și pe care avem datoria față de strămoși s-o apărăm.

RPNTV: O ultimă întrebare, domnule Călin Georgescu, ce șanse au românii să fie conduși de un guvern prezidat de Călin Georgescu?

C.G.: Este o stare care se va întâmpla pentru că lucrurile nu mai trebuiesc tratate ca politică, ci ca istorie. Iar istoria se face cu oameni curajoși.

RPNTV: Istoria, deci, se face cu oameni curajoși, acestea ne transmite domnul Călin Georgescu, un interviu excepțional! Vă mulțumim pentru participare!

/0 Comments/by

Ernest Bernea – Credință și certitudine


ernest bernea, simplitate

Ernest Bernea - Credință și certitudine

Pe om îl caracterizează întrebarea; ea l-a dus la reflexiune. Permanenta întrebare l-a mânat înainte și l-a făcut mai om. Niciodată mulțumit cu ceea ce știe și posedă, întotdeauna căutător în necunoscut, el a căzut adesea în stări de neliniște; omul a trecut prin crize.

Dacă întrebarea și căutarea continuă îi sunt caracteristice, nu mai puțin îi aparține certitudinea.

A fi permanent în criză înseamnă a te irosi, a coborî panta vieții. Criza e bună numai dacă aduce după sine o cucerire nouă, o luminare a ființei morale. Omul nu poate fi om rămânând ca o corabie fără cârmă, plutire fără țel și fără sens în apele neliniștite ale lumii. Omul aleargă pentru a câștiga certitudinea; în certitudine crește ca o floare scăldată în soare; se armonizează, capătă sevă și plinătate.

Certitudinea aparține firii omului; ea înseamnă echilibru și liniște, înseamnă putere.

Există certitudini intelectuale și o singură certitudine morală. Ea se definește prin obiectul ei și prin condițiile pe care le cere.

Adevărata certitudine a omului este legătura cu Dumnezeu. Credința în Dumnezeu este certitudinea prin excelență, certitudinea desăvârșită. În ea omul nu se mai clatină, nu se mai supune întâmplărilor; este stăpân pe sine.

Credința este o experiență interioară, adică o experiență trăită direct ca o lumină, nu gândită și nici închipuită. Credința în Dumnezeu este o mare experiență a omului; cea mai mare. Ea cere toată ființa și toată energia noastră spirituală; ea cere dilatarea la maximum a ființei noastre interioare.

Credința nu înseamnă subiectivism și nici lipsă de mărturii. Credința nu înseamnă proprie înșelare acolo unde mintea nu poate ajunge. Credința este o stare morală în care cunoașterea vine din situarea omului în realitatea concretă, în viață, în așa fel încât nimic nu se interpune. Credința este cunoaștere pe calea trăirii directe a unui fapt, a unei realități. Credința este un act liber pentru că este un act de trăire, de viață; ea apare ca o consecință firească a naturii morale.

Credința dă stabilitate și sens vieții lăuntrice. Omul credincios stă în preajma valorilor permanente; este bun și bogat. Când trece peste el o încercare a vieții, nu se năruie, ci crește. Omul credincios se aseamănă copiiilor; râde cu lacrimile pe obraz.

Încercare, luptă și bucurie.

Ernest Bernea – Îndemn la Simplitate, 1941

/0 Comments/by

Părintele Iustin Pârvu despre domnitorul Mihai Viteazul: un Sfânt!


mihai viteazul

Părintele Iustin Pârvu despre domnitorul Mihai Viteazul: un Sfânt!

„Cele ce am făcut, nu am făcut de slava cuiva, ci ca să am și eu un loc în creștinătate.”

Mihai Viteazul

Fără îndoială că este Sfânt, ca de altfel majoritatea voievozilor români care şi-au iubit neamul, şi mai mult decât neamul, dreapta credinţă a Bisericii de Răsărit. Mihai Viteazul, însă, a excelat mai mult decât toţi prin această dorinţă divină de a unifica pe toţi românii, toți locuitorii acestei vechi Dacii, dezbinaţi de popoarele păgâne de-a lungul timpului, într-o singură naţiune – naţiunea română. Dacă nu era Mihai Viteazul, să spunem că astăzi am fi avut Moldova şi Ţara Românească, dar Ardealul sigur nu mai era al nostru. Datorită lui, în pământul Ardealului încă se mai săvârşesc Liturghii ortodoxe, unde românii ardeleni se pot împărtăşi cu Sângele şi Trupul lui Hristos. De aceea ungurii nu îl suferă deloc şi au dus constant o campanie de denigrare a voievodului, astfel încât istoria să îl scoată din paginile ei.

Îmi aduc şi acum aminte, când eram mic, în şcoala primară, cu câtă demnitate şi patriotism ne preda învăţătorul lecţia despre Mihai Viteazul. Astfel de cuvinte ţi se imprimă în suflet şi îţi insuflă şi ţie această iubire şi jertfă de neam şi ţară. Aşa mi-a rămas imaginea lui Mihai Viteazul în vederea mea de copil de atunci, impresia de stăpân, o figură demnă şi neslugarnică. Aceasta era pentru mine imaginea poporului român – demn şi neslugarnic. Acum însă istoricii îţi predau altceva, altă variantă istorică sau vorbesc prea puţin despre domnitorii noştri viteji, special pentru a stinge din noi orice urmă de patriotism, de jertfă şi onoare. Nu, noi trebuie să fim slugi şi cerşetori şi în faţa Occidentului, şi în faţa Răsăritului.

Iată că s-au descoperit acum, într-un sat din Teleorman, aceste oseminte, fără cap, galbene şi frumos mirositoare. Nu ştim dacă sunt ale lui Mihai Viteazul, dar sunt câteva argumente ce ar demonstra că ar fi cu adevărat ale domnitorului. Faptul că s-au găsit într-o mănăstire, Plăviceni îi zice acum, ridicată de doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail, ocrotitorul ceresc al domnitorului. Se spune că această Biserică îi era dragă domniţei, deoarece din alunul în care s-a adăpostit odată de turci, scăpând de la moarte, a construit Sfânta Masă, unde se află Altarul acestei Biserici. Ei bine, în curtea acestei mănăstiri, părinţii cu muncitorii de acolo au observat cum se surpa pământul într-un loc unde ei făcuseră un foc. Săpând puţin, pământul s-a scurs ca într-o clepsidră şi s-au descoperit nişte cărămizi ce alcătuiau un zid ce împrejmuiau nişte oseminte, Sfinte Moaşte, care în timpul Liturghiei izvorăsc bună mireasmă. Acum sperăm că se vor face cercetări pentru a verifica dacă sunt sau nu ale voievodului Mihai acele Sfinte Moaşte.

Mihai Viteazul a legat ţările acestea de peste Carpaţi într-un singur neam, aşa cum au fost de la început lăsate de Dumnezeu. Singur Mihai Viteazul care a cutezat să facă această unitate între cei de un neam, între cei de o limbă, între cei de o credinţă ortodoxă. Oameni care au pus mai presus neamul şi naţia decât propriile lor interese şi de aceea Dumnezeu i-a ales pe ei să împlinească acest plan divin, al unităţii noastre româneşti.

Mihai Viteazul a fost investit cu puterea Harului lui Dumnezeu, prin vitejie şi dibăcie neîntrecute, încât şi Apusul şi Răsăritul se temeau de vitejia lui. Mihai Viteazul a fost cel prin care Harul Domnului a lucrat mântuirea popoarelor creștine de păgânii turci care au fost opriţi la Dunăre de domnitorul român, în dorinţa lor avară de cucerire a Europei. Dacă Europa ar fi fost vrednică atunci, poate că Mihai Viteazul ar fi eliberat Constantinopolul. Dar invidia vecinilor noștri creştini a spulberat acest ideal.

/0 Comments/by

Patrick Matiș – Viktor Orban anunță la Tușnad o nouă ordine mondială multipolară


viktor orban, tusnad

Patrick Matiș - Viktor Orban anunță la Tușnad o nouă ordine mondială multipolară

Am studiat și noi fragmentele cele mai importante din discursul lui Viktor Orban de la Tușnad, de pe 28 iulie 2022, cu ocazia universității de vară a tineretului unguresc Tusvanyos, și am dori să facem câteva comentarii în acest sens.

Am lăsat să treacă ceva timp de la acel eveniment ca să putem să cercetăm chestiunea și să reflectăm asupra informațiilor. A trebuit să facem niște săpături și să adunăm ceea ce am urmărit chiar și dintre cele mai recente evenimente. Le vom expune pe scurt aici.

Să o luăm cronologic. Sfârșitul plandemiei, în data de 24 februarie 2022 (chiar de Dragobete, o oarecare sărbătoare ritualică de la noi, care anunță Primăvara Iubirii, care nu mai contează pentru omul modern de azi), Rusia atacă Ucraina, după o lungă „răbdare” de care a dat dovadă fostul (oare?) Mare Urss. Nici până în ziua de astăzi Rusia nu a declarat război Ucrainei. Urmăriți seria noastră de interviuri luate d-lui profesor istoric Corvin Lupu.

9 martie 2022, ora zero, adică 12 noaptea, s-a încetat așa-numita Stare de Alertă în România, ilegală și neconstituțională, s-au ridicat restricțiile atât în spațiile deschise cât și în spațiile închise, „masca”, denumită de unii și alții „scutec de bărbie”, „botniță” etc., nu mai era obligatoriu de purtat nicăieri și rămânea doar ca „recomandare”. Practic s-a încetat plandemia la noi. Interesant este că s-a incheiat după 8 martie, ziua femeii și a mamei. Ținem să sugerăm faptul că aceste date par ritualice, cumva… în fine.

26-28 iunie 2022, are loc Summit-ul G7, la două zile după data de 24 iunie, de Sânziene la noi, în Castelul Elmau din Landul Bavaria, Germania. Scopul era să îl oprească pe demonizatul de către mass-media mainstream Vladimir Putin să își continue acțiunile beligerante asupra Ucrainei, țară în care s-au pompat foarte multe zeci de miliarde de euro de către statul profund de peste ocean. Sancțiunile economice impuse asupra Rusiei duc la eșecuri care s-au dovedit devastatoare în țările dependente, spre exemplu, de gazul rusesc.

Mergem mai departe și ne regăsim la Davos, la așa-numitul Forum Economic Mondial, în care îi vedem pe cei doi mari corifei ai mondializării, și anume Gyorgy Schwartz (alias George Soros), speculant financiar pe Wall Street, cel care în anii ’90 era să falimenteze două țări speculând asupra monedelor lor, și Henry Kissinger, fost secretar pentru Securitate Naţională la Casa Albă şi fost secretar de stat al SUA, adept al eugenismului și al reducerii demografice, adică a populației globului la vreo 500 de milioane cel mult, care l-a avut ca discipol pe nimeni altul decât Klaus Schwab, actualul președinte al Forumului de la Davos.

henry kissinger, klaus schwab

Henry Kissinger și Klaus Schwab în 1980 la Davos.

Amândoi și-au ținut discursul. Schwartz a punctat asupra societății deschise care este Uniunea Europeană cu toate „valorile” pe care le propovăduiește și despre „societatea închisă” care este Federația Rusă, clar și vizibil împotriva lui Putin, pe care-l detestă de multe zeci de ani. A propovăduit în continuare noua ordine mondială unipolară, probabil de tip chinezesc pe care îl adoră pentru rigiditatea și fermitatea sa.

La antipozi, Henry Kissinger, de mulți ani un mare confident al lui Vladimir Putin, a avut un discurs diferit susținând pacea în Heartland, spunând că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei și să încheie pacea cât de curând posibil. A ținut să menționeze printre altele că trebuie să ne întoarcem la „status quo ante”, sugerând noua ordine mondială multipolară, în care vor coexista mai mulți poli de putere geopolitică în lume. Discurs de altfel foarte interesant și vom vedea în continuare de ce. Acest status quo ante, considerăm noi, că se referea la perioada interbelică, în care găsim în Europa multiple dictaturi de multe feluri, ba de stânga, ba de dreapta, fascistă, nazistă (adică național-socialistă), bolșevică, apoi sovietică etc.

Cei doi nonagenari au avut un discurs politic foarte diferit. Dar, ce legătură are cu discursul lui Viktor Orban la Tușnad? Vom vedea în continuare legăturile pe care le-am găsit.

În primul rând vrem să atragem atenția că premierul Ungariei a venit în România ca la el acasă, având totuși o vizită oficială, dar neîntâlnindu-se cu omologul său român și cu oficialii săi etc. Mai mult, au fost câteva mici incidente, unul dintre ele fiind când un domn la un moment dat a afișat din mulțime un banner făcut de el pe care scria „Transilvania Pământ Românesc!”. Foarte interesant, nu-i așa?! A sfidat total faptul că se află în vizită într-o altă țară decât a lui, venind ca un turist, cum am merge noi, de exemplu, la Budapesta. Acestea sunt lucruri față de care merită să reflectați.

Discursul său a fost într-adevăr un discurs istoric așa cum a spus-o și Ion Cristoiu, în care vorbea despre eșecurile politico-economice etc. ale marilor puteri occidentale, vădit adeptele unipolarității și ale așa-zisei „societăți deschise” de tip neo-marxist, în speță UE, NATO & Co., mai ales în contextul plandemiei care a arătat gradul de spălare pe creier și supușenie a maselor față de „autoritățile” abuzive. S-au dat tunuri, nu uitați, s-au comis crime care au fost mușamalizate, s-a pus batista pe țambal și s-a băgat sub preș ceea ce trebuia să fie la vedere ca să vedem adevărul gol-goluț.

Uită Viktor Orban că Tratatul de la Trianon este o decizie internațională acordată de facto atât României cât și altor state în 1920 prin care se confirmă Ungaria ca și stat independent și de sine stătător dar și România Mare unită la 1 decembrie 1918. Mai mult, astăzi este 4 august și celebrăm 103 ani (4 august 1919) de la salvarea Ungariei de bolșevicii genocidari ai lui Bela Kun de către armata română. Ar trebui să ne mulțumească și să ne respecte că vizitează oficial România, o altă țară decât Ungaria! Ar trebui să respecte protocoalele de vizită oficială și nu să vină în România, la fel ca și președinta lor, ca un simplu turist!

Spicuim în continuare următorul citat al premierului ungar:

„De când ne-am întâlnit ultima oară, lumea s-a schimbat foarte mult. În 2019 am fost participanţii unei tabere deosebit de optimiste şi încrezătoare, însă deceniul care s-a deschis în faţa noastră, după cum se vede bine, va fi deceniul pericolelor, războiului şi nesiguranţei. (…)

Deci, am intrat în epoca pericolelor, iar acum se fisurează aceşti piloni ai civilizaţiei occidentale pe care îi credeam indistructibili. Voi aminti aici trei asemenea zdruncinări. Anterior am crezut că trăim într-un scut protector al ştiinţei, dar a venit COVID-ul. Am crezut că în Europa nu mai poate fi război, dar acum avem război în vecinătatea Ungariei. Am crezut că războiul rece nu se mai întoarce, dar foarte mulţi lideri ai lumii acţionează în direcţia organizării vieţii noastre într-un bloc. Acestea sunt evoluţii pe care în 2019 nu le-am amintit deloc, acestea ne învaţă să fim mai modeşti, deoarece posbilităţile noastre de previziune sunt serios limitate. Acest lucru este valabil şi pentru cei care vorbesc despre viitor. În 2019 nu am vorbit nici despre pandemie, nici despre războiul din Europa, nici despre o victorie de două treimi, nici despre reîntoarcerea la putere a stângii în Germania şi nici despre faptul că îi vom învinge pe englezi acasă la 0-4 (la fotbal). Deci, dacă cercetez viitorul, cel mai important lucru este modestia şi supunerea. Nu poţi să iei pâinea de la gura Domnului.”

Vrea să sugereze căderea totală a puterilor occidentale tocmai datorită acestor planuri puse în aplicare, acestor probleme-reacții-soluții, a se citi crize, impuse în lume doar-doar vor reconfigura globul pământesc după bunul plac și își împart între ei ciolanele.

Desigur că i-a stârnit pe mulți europeniști și occidentaliști care cred cu tărie în puterea de mântuire a democratismului din vest, ateizat și neo-marxistizat total. Și ai noștri au avut reacții de acolo de unde sunt, ca sunt prea grași și prea lenți să se miște la fața locului ca să-l omologheze sau să-l însoțească în vreun fel pe vizitator. Sau probabil că nici nu trebuia că noi nu mai contăm..

A mai făcut niște afirmații foarte curioase despre faptul că ei ungurii nu doresc să fie o rasă mixtă, nu vor să se amestece cu alte populații, stârnind o sumedenie de interpretări. Unii au spus că se referea la cultura ungurească, și nu la rasa biologică, alții au ținut să sublinieze clar rasa biologică, etichetându-l ca fiind rasist, ba chiar analizându-i trecutul și dezvăluind legătura cu eugenismul (ingineria genetică) practicat în Ungaria anilor 1916-1920. Am cita următoarele:

„Istoricul Marius Turda, profesor la universitatea Oxford Brookes, care a scris prima carte din lume despre mişcarea eugenistă maghiară de la începutul secolului al XX-lea, analizează şi explică pentru ‘Adevărul’ discursul lui Viktor Orban de la Tuşnad. El vorbeşte despre ‘nuanţele rasiste’ ale afirmaţiilor premierului maghiar, dar şi despre rasismul UDMR şi al AUR.

Pentru a putea contracara discursul lui Viktor Orban de la Tuşnad, ‘trebuie să-l înţelegi mai întâi, să fii familiar cu sursele lui intelectuale şi abia după aceea poţi să îi dai o «replică»’, susţine, într-un interviu pentru ‘Adevărul’ profesorul de istorie la universitatea Oxford Brookes, Marius Turda.

El este cel care a scris prima carte din lume despre mişcarea eugenică maghiară de la începutului secolului al XX-lea. ‘«Războiul sfânt» al rasei: Eugenia şi protecţia naţiunii în Ungaria, 1900-1919’.

Deşi la începutul secolului al XX-lea, eugenia era un curent de idei influent printre intelectualii şi politicienii din întreaga Europă, după Al Doilea Război Mondial acesta a fost asociat cu nazismul şi rasismul.

Prin definiţie, eugenia este o disciplină care studiază aplicarea practică a biologiei eredităţii în ameliorarea genetică a individului; ansamblul metodelor care stau la baza acestei discipline.”

Iată legătura pe care am descoperit-o cu discursul lui Kissinger și trecutul său eugenist, legăturile cu Putin, strânse de altfel cu Ungaria lui Orban, vizita în Transilvania, nu în România, după felul în care s-a realizat așa cum am spus mai sus și cu trecutul eugenist al întregului ansamblu de factori geopolitici incluzând și forumul de la Davos. Așa cum spuneam, este vorba de status quo ante din perioada interbelică, nemenționându-se faptul ca și suveraniștii, patrioții naționaliști au vreun loc sub soare.

„Eugeniştii maghiari se străduiau să salveze naţiunea pentru a-i asigura un viitor rasial sănătos şi luminos. Pledoaria lor pentru un stat naţional maghiar s-a tradus printr-o căutare a comunităţii organice, rasiale, complet integrate în spaţiul ei bio-geografic”, explică Turda în carte.

Acuma.. în prima fază am putea spune că Orban s-a referit la neamestecarea cu imigranții de pe celelalte continente susținând integritatea națională a Ungariei și poporului său, ceea ce considerăm că este un act de patriotism. În fond și la urma urmei, politicile UE cu privire la primirea cotelor de imigranți în țările membre, inspirate din Idealismul Practic al lui Kalergi, produc niște breșe în siguranța națională deosebit de periculoase, pe care nici ai noștri ca brazii nu sunt în stare să le oprească, având în vedere faptul că sunt oricum la butoane din afară.. Aici am putea înțelege. Nici o țară nu dorește să primească cu brațe deschise pe oricine, mai ales că au crescut criminalitatea în țările primitoare.

Însă, modul în care și-a realizat vizita, discursul pe care l-a ținut aici și contextul geopolitic trădează altceva. Practic, România a fost sfidată în cadrul acestei întâlniri într-un mod subversiv astfel încât mulți ochi neantrenați să nu vadă, ca și când o astfel de întâlnire este normală și obișnuită printre demnitarii din țări învecinate. Așa ceva nu s-a mai întamplat niciodată, ca doi demnitari să vină pe rând în felul acesta în România, și anume în Transilvania, referindu-ne la președinta Ungariei Katalin Novak și desigur premierul Viktor Orban.

UDMR-ul, prin președintele lor Kelemen Hunor a avut o reacție interesantă care se poate considera ca și justificare la cele afirmate în discurs de către Orban, conform HotNews. Să vedem:

„Liderul UDMR a afirmat că-l cunoaşte foarte bine pe premierul maghiar, a discutat cu el în repetate rânduri, şi nu are nicio urmă de rasism în el, iar faptul că vrea pace nu-l face să fie ‘un putinist’.”

Această afirmație vine în contrapartida celor spuse de către europeniști care imediat l-au taxat pe cuvinte cheie pe Orban.

Ceea ce putem noi să spunem în continuare ca și concluzie este că discursul său lasă mult loc de interpretare, dar are o valoare istorică pentru că vine și anunță un punct de cotitură pe șinele pe care merge trenul umanității astăzi, și anume cel al deciziei finale: unipolaritate sau multipolaritate?! Avem de ales între o lume unipolară propovăduită și pusă deja în practică de către neo-marxiștii de extremă stânga și o lume multipolară în care se poate să mai avem o șansă ca și putere în lume. Observați că vorbim de noi.. care noi? Oamenii în general, sau românii în particular?

Oamenilor în general li s-a dat un peisaj respectabil în care să trăiască, cel al mai multor centre de putere și a posibilității afirmării propriilor voci în lume. Dar atenție! Nu înseamnă și reușita. Suveraniștilor, sau cum vor ei să se numească, li se da ocazia să își construiască propria lor lume și să se afirme cu fermitate ca și putere politică notabilă. Poate e prea mult ceea ce spunem, dar este o portiță care se deschide. Este un tren în care trebuie să urcăm.

Dacă este vorba de noi românii, trebuie ținut cont că suntem foarte întârziați la gara unde acest tren a venit deja. Practic, noi acum nu avem în funcții oameni de caracter care să ne reprezinte și s-a văzut în ceea ce am dezvăluit. Așa cum suntem acum pierdem sigur trenul.

Legătura trebuie să se facă de jos în sus astfel încât susul politic să facă jocțiunea cu josul societății civice în așa fel încât să se creeze acea unitate națională pe care ne-o dorim. Acuma, poate e prea abstract ce spunem! Să reformulăm! Avem nevoie ca cei care nu mai votează să știe că au cu cine și să-și exprime votul pe cei care sunt în strigare că vor candida. Sunt câteva grupări patriotice care vor candida în politic și care sunt profesioniștii care au conștientizat că dacă nu se implică, vom dispărea. Oamenii, votanții avem nevoie să ne punem ștampila pe ei în buletinele de vot în număr cât mai mare, ca să nu se poată frauda. Astfel se va face joncțiunea.

Tare mă tem că vom pierde acest tren pentru că încă e multă confuzie și dezbinare atât printre patrioții care vor să se implice politic, cât și, dar mai ales, printre marea masă a românilor și încă nu se acționează cu entuziasm și fervoare, așa cum trebuie.

Astfel că, noua ordine mondială multipolară ori ne va prinde dezmembrați și distruși, și mădularele noastre confiscate de către străini, ca și neam și țară, ori ne va prinde uniți într-o singura voce: SUNTEM ȘI NOI PE AICI! Așa că.. să reflectăm, dragi români! Nu ne mai rămâne mult timp…

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Am consemnat,

al vostru devotat, Patrick Matiș

/1 Comment/by

Vasile Astărăstoae – Bioetica într-o societate orfană de Dumnezeu (partea întâi)


vasile astarastoae, pandemie, conspiratie

Vasile Astărăstoae - Bioetica într-o societate orfană de Dumnezeu (partea întâi)

La sfârșitul secolului al XIX-lea, filozoful Friedrich Nietzsche (1844-1900), în Die fröhliche Wissenschaft, a făcut un anunț: Dumnezeu este mort („Gott ist tot”) – exprimând ideea că Iluminismul a „ucis” posibilitatea credinței în Dumnezeu sau în orice zeu care a fost venerat vreodată. Cu alte cuvinte suntem orfani.

Friedrich Nietzsche

Friedrich Nietzsche

Pe măsură ce societatea este bântuită de tot felul de crize, iar cultura occidentală pătrunde din ce în ce mai adânc fie în ceea ce istoricul Christopher Henry Dawson (1889 – 1970) numea „creștinătate secularizată”, fie în secularism „progresist”, domeniul interdisciplinar, care din 1970 poartă numele de bioetică, poate fi înțeles doar ca un microcosmos al întregului. De aici întrebarea: ce fel de bioetică este acceptabilă într-o lume orfană de Dumnezeu?

1.Context cultural-istoric

Cunoașterea este întotdeauna încorporată în anumite perspective condiționate din punct de vedere cultural și istoric. 

H. Tristam Engelhardt Jr.

H. Tristam Engelhardt Jr.

În ultima sa carte, After God: Morality & Bioethics in a Secular Age/ După Dumnezeu: morală și bioetică într-o epocă seculară (2017), scrisă pe patul de spital, în timp ce urma un tratament pentru cancer, H. Tristam Engelhardt Jr. (1941-2018) a arătat implicațiile morale și epistemice ale trăirii într-o cultură, care a ajuns să-L respingă pe Dumnezeu. Este o lucrare profetică, strălucitoare și serioasă, scrisă știind că timpul îi era limitat. Engelhart ne atrage atenția asupra unei realități de necontestat – hipersecularizarea societății și consecințele acesteia.

Trebuie să acceptăm, vrem, nu vrem, că, până în secolul al XVIII-lea, întreaga istorie a civilizației europene s-a desfășurat sub semnul credinței creștine. Odată cu apariția Iluminismului are loc o schimbare semnificativă ale cărei urmări le simțim și în prezent.

Filozofii iluminiști nu constituiau un grup omogen în ceea ce privește credința: unii, precum Diderot, pun la îndoială existența lui Dumnezeu și se declară atei, alții, ca Voltaire, se proclamă deiști, dar anticlericali – refuzând riturile și dogmele religiei, și, în fine, cei precum Jean Jacques Rousseau, pentru care religia era esențială. Ce-i aduna la un loc erau ideologia și scopurile comune.

Jean Jacques Rousseau

Jean Jacques Rousseau

Filosofia Iluminismului afirmă primatul rațiunii asupra credinței. Creștinismul este redus la principiile sale etice. Scopul Iluminismului este de a lupta împotriva „superstițiilor” legate de practicile religioase și de aceea a fost atacată și ridiculizată Biserica Creștină. Această secularizare a gândirii constituie începutul decreștinarii Europei vestice.

Revoluția Franceză din 1789 a preluat ideile iluminiștilor, transformând anticlericismul violent în anticreștinism. Biserica Creștină a fost interzisă (la fel și alte religii), iar creștinismul a fost înlocuit cu o nouă religie de stat – Cultul „Rațiunii” cu „Temple ale Rațiunii”. În această perioadă, mii de credincioși au fost ghilotinați, toate mănăstirile au fost distruse, 30.000 de preoți au fost executați sau exilați. În secolul XX, bolșevicii, în Rusia, au făcut din ateism „religie de stat”. În scurta perioadă în care a existat cea de-a Doua Republică Spaniolă (1931 – 1936), precum și în timpul Războiului civil spaniol (1936-1939), Biserica a fost una dintre principalele ținte ale propagandei republicane. „Extazul” republican din primele luni ale conflictului a produs cea mai mare parte din pagubele Bisericii înregistrate de-a lungul războiului. S-a estimat că mii de preoţi, călugări, maici şi alți slujbași ai Bisericii şi-au pierdut viaţa în urma execuțiilor republicane, iar acțiunile de incendiere a lăcașurilor de cult și de profanare a cimitirelor au distrus aproape în totalitate posesiunile bisericii din teritoriile controlate de republicani. Numărul victimelor „Terorii Roşii” din Spania este estimat a fi între 38.000 şi 72.000.

Filosofia iluminismului din secolul al XVIII-lea modelase scepticismul și batjocorirea credinței creștine și dorea să-i facă pe oameni să creadă în dihotomia dintre credință și rațiune. Chiar dacă sentimentul religios a început să se trezească la începutul secolului al XIX-lea, el era încă zdrobit de sofismele secolului precedent. 

Peste Ocean, Statele Unite ale Americii au fost timp de un secol mai puțin influențate de iluminismul anticreștin. Aceasta deoarece Părinții Fondatori erau profund religioși. În anii ’30 ai secolului XX, din cauza persecuțiilor, intelectualii europeni (mulți fiind atei, agnostici, anticreștini, afiliați curentelor de stânga etc.) și-au găsit adapost în universitățile americane unde au putut să-și propage ideile. În decurs de șase decenii universitățile mari americane s-au transformat în bastioane ale ideologiei de stânga și instrumente ale decreștinizării. Tot felul de „progresisme” elaborate în aceste creuzete s-au răspândit (prin intermediul politicenilor, a unor mișcări civice și a mass-mediei) în societatea americană și, apoi, au fost exportate în Europa. Nu fără a exista o rezistență din partea majorității oamenilor religioși.

În anumite privințe definitorii, impactul iluminismului din secolul al XVIII-lea a fost resimțit în mod unic în ultimele decenii ale secolului al XX-lea, având efecte bune și rele. Alungarea din mediul academic și ștergerea discursului religios din dezbatera publică însoțite de fragmentarea constantă a profesiilor sub presiunile reducționiste ale forțelor economice și ale altor forțe sociale, arată acest impact întârziat care a diminuat radical posibilitatea exprimării unei viziuni creștine în cultura occidentală. Dacă religia este îndepărtată din metafora dezbaterilor publice, atunci pierde orice oportunitate de a modela instituțiile publice și implicit pe cele ale culturii.

În această dorință de a exclude discursul religios din „piața publică” și de a-l anula pe Dumnezeu, toate mijloacele au fost utilizate inclusiv știința.

Studiu de caz – Neuroteologia

Ludwig Andreas von Feuerbach

Ludwig Andreas von Feuerbach

Filozoful Ludwig Andreas von Feuerbach (1804 – 1872), susținator al ateismului și materialismul antropologic, în cartea sa, Das Wesen des Christentums (Esența creștinismului), publicată în 1841, afirma că omul l-a creat pe Dumnezeu. Dumnezeu nu este nimic altceva decât om: el este, ca să spunem așa, proiecția exterioară a naturii interioare a omului. Această proiecție este numită himeră de Feuerbach. Afirmația centrală a lui Feuerbach, în Esența creștinismului, este că religia constituie o formă alienată a conștiinței de sine umană în măsura în care implică relația ființelor umane cu propria lor esență, ca și cum ar fi cu o ființă distinctă de ei înșiși.

In anii noștri, o nouă ramură a neuroștiințelor – neuroteologia – încearcă să susțină cu „probe științifice” același lucru. Susținătorii neuroteologiei (dintre care amintim pe Michael Persinger, Andrew B. Newberg, David Biello, Chris A. Gajilan, Matthew Alper, Jeff Anderson, Michael Ferguson, Jared Nielsen Jace King, Li Dai, Danielle Giangrasso, Rachel Holman, Julie Korenberg, James Giordano) spun că există o bază neurologică și evolutivă pentru experiențele subiective clasificate în mod tradițional ca spirituale sau religioase. Ei încearcă să explice experiența și comportamentul religios în termeni neuroștiințifici.

Aldous Huxley

Aldous Huxley

Termenul de neuroteologie a fost folosit pentru prima dată de scriitorul și filozoful mistic Aldous Huxley (1894-1963) în romanul utopic Island (1962) – o reluare peste ani și într-un alt context a înfricoșătoarei distopii Brave New World (1932). Huxley l-a folosit într-un context filosofic.

Termenul a fost preluat de Laurence O. McKinney în cartea „Neurotheology: Virtual Religion in the 21st Century”(1994). Potrivit lui McKinney, dezvoltarea pre-frontală, la oameni, creează o iluzie a timpului cronologic ca parte fundamentală a cunoașterii normale a adulților după vârsta de trei ani. Incapacitatea creierului adult de a recupera imaginile anterioare experimentate de un creier infantil creează întrebări precum „de unde am venit” și „unde se duce totul”, despre care McKinney sugerează că a dus la crearea diferitelor forme și explicații religioase.

Există un interes considerabil pentru neuroteologie la nivel mondial. O căutare în decembrie 2021 în Thompson ISI arată 86 de articole, iar în Google Scholar, peste 152 pagini de referințe, atât de cărți, cât și de articole științifice.

În esență, adepții neuroteologiei, utilizând mai ales tehnologiile de imagistică a creierului, sugerează următoarele:

– contemplarea spirituală intens concentrată declanșează o alterare a activității creierului care ne conduce la perceperea experiențelor religioase transcendente ca realitate solidă, tangibilă;

– exista o baza neurobiologică a sistemului de credințe uman în care sunt implicate rețele cerebrale bine caracterizate; zonele esențiale ale creierului pentru această funcție se află în partea frontală a creierului, iar sentimentele spirituale au fost asociate cu cortexul prefrontal medial, care este o regiune complexă, activată de sarcini care implică evaluare, judecată și raționament moral; sentimentele spirituale au activat și regiuni ale creierului asociate cu atenția concentrată;

– sentimentele spirituale puternice au fost asociate reproductibil cu activarea în nucleul accumbens, o regiune esențială a creierului pentru procesarea recompensei;

– explicațiile supranaturale pot fi întărite de rețele neuronale antice din punct de vedere evolutiv, care codifică recompense și pedepse; într-o lume încărcată de pericole, o teorie coerentă a lumii, care presupunea existența unei ființe sau a unor ființe supranaturale ar avea valoare de supraviețuire la nivel individual;

– implicarea în practici religioase poate crește durata de viață și crește rezistența față de boli, rugăciunea crește bunăstarea fizică și psihică a unei persoane prin activitate neuro-endocrină (nu prin intervenție divină);

– implicarea în practici spirituale crește nivelul de serotonină, care este neurotransmițătorul „fericirii” și de endorfine; se sugerează că experiența religioasă activează aceleași circuite ale creierului ca sexul și drogurile; vă aduceți aminte de lozinca marxistă: Religia, opiu pentru popor?

Rezultatele cercetării neuroteologice trebuie privite și interpretate cu precauție.

Interpretate tendețios de curentul progresist – scientist și de presa avidă de senzațional se induce în opinia publică ideea că religia este o creație constructivă a creierului, iar Dumnezeu o iluzie, o halucinație, o percepție fără obiect (care poate fi creată artificial prin stimularea anumitor regiuni ale creierului) sau cum spune întemeietorul curentului The new atheism, Richard Dawkins: „Religia este, în primul rând, o greșeală patologică făcută de creier”.

Una dintre problemele majore cu care se confruntă neuroteologia, este problema capacității de a determina starea subiectivă a subiectului. La urma urmei, nu se poate ști niciodată exact ce gândește un subiect de cercetare în momentul exact al imagisticii. Când se iau în considerare stările spirituale, abilitatea de a măsura astfel de stări empiric, fără a le perturba, este aproape imposibilă.

Andrew Newberg

Andrew Newberg

Apoi, toate cercetările au examinat influența practicilor religioase asupra creierului și nu a creierului asupra acestora. A extrapola rezultatele în domeniul teologic, nu este numai un materialism vulgar, dar și neștiințific. Cercetările arată, de fapt, că arhitectura creierului uman este astfel construită încât face posibil accesul la expierența spirituală. Așa cum declara Andrew Newberg în 2019 „Religia satisface nevoile pentru care creierul nostru este creat a le avea. Aș susține că până când creierul nostru nu va suferi o schimbare fundamentală, religia și spiritualitatea vor fi cu noi pentru mult, mult timp.”

In 2014, Tristam Engelhardt scria că evaluările unui număr dintre cei mai proeminenți și venerați intelectuali creștini din ultima jumătate de secol, cum ar fi papii Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea arată o decreștinare a lumii. Ioan Paul al II-lea a recunoscut decreștinarea radicală a Occidentului, o „decreștinare, care atinge foarte multe popoare și comunități întregi cândva bogate în credință și viață creștină, [și care] implică nu numai pierderea credinței sau a oricărui eveniment religios care devine irelevant pentru viața de zi cu zi, dar, de asemenea, și în mod necesar, un declin sau o întunecare a simțului moral” (Ioan Paul al II-lea, 1993). Dar spune Engelhardt „nici Ioan Paul al II-lea, nici Benedict al XVI-lea nu au apreciat în mod adecvat că ceea ce s-a întâmplat a fost, cel puțin parțial, un rezultat al încercării romano-catolicismului post-Vatican II de a vorbi și gândi într-un idiom laic sau filosofic deschis tuturor. Printre altele, această concentrare asupra filosofiei a ridicat întrebarea de ce ar trebui să se acorde atenție argumentelor teologilor, care au scris ca filosofi morali, când aceleași argumente filozofice erau adesea (de obicei) făcute mai clare și mai bine de către filozofi laici”. De aceea, deși diagnosticul a fost corect, terapia recomandată a fost la fel de greșită. „Atât Ioan Paul al II-lea, cât și cardinalul Josef Ratzinger au cerut ajutor nu spre Ierusalim, ci spre Atena. Ei au reafirmat credința în rațiune care a condus dialectica credinței, rațiune care a contribuit la modelarea creștinismului occidental. Ioan Paul al II-lea a văzut că remediul pentru decreștinizarea Occidentului se află într-o filozofie mai bună”. Altfel spus, apelul lor s-a adresat filozofilor și profesorilor de filozofie pentru recuperarea adevărului metafizic, dezvoltând o etică rațională (care să apropie etica seculară de etica religioasă) și nu către teologi pentru a explica adevărurile credinței (H. T. Engelhardt, The Recent History of Christian Bioethics Critically Reassessed, Christian Bioethics 20 (2):146-167 -2014).

Alungarea religiei din societate a afectat însăși știința. Accentul s-a mutat de la adevărul științific la evaluări încorporate politic cu privire la utilitatea socială, inclusiv cât de bine astfel de judecăți presupus „științifice” corelează cu viziuni deosebite asupra lumii favorizate în prezent. Aceasta îl face pe Mark Cherry să afirme „Nietzsche a avut dreptate: cultura dominantă a Occidentului caută să fie pe deplin după Dumnezeu. Un lucru este însă să apreciezi că pentru cultura seculară, Dumnezeu este mort, alta este să ne dăm seama că moralitatea seculară, ca urmare, nu are niciun fundament final sau punct final de focalizare morală pentru a fundamenta judecățile etice”. Unul dintre exemplele prezentate de Mark Cherry merită reținut „analiza morală și explorarea științifică se îndepărtează în mod obișnuit de considerentele adevărului în sine, în sensul corespondenței unei propoziții cu natura profundă a realității, față de considerentele mai mult sau mai puțin utile. În plus, astfel de considerații sunt întotdeauna plasate în anumite contexte sociale, politice și culturale. Aici s-ar putea lua în considerare, de exemplu, modalitățile în care a devenit aproape imposibil din punct de vedere politic pentru oamenii de știință să studieze implicațiile disforiei de gen sau ale regretelor față de operația transgender. Universitatea Brown, de exemplu, a scos recent un articol de pe site-ul său web, care raportează un studiu al unui membru al propriei facultăți cu privire la „disforia de gen”. În loc să susțină căutarea științifică atentă a adevărului, universitatea a decis să se conformeze presiunilor din partea activiștilor „transgender” conform cărora cercetarea este „transgenderfobă” (Mark J.Cherry, Bioethics without God: The Transformation of Medicine within a Fully Secular Culture, Christian bioethics: Non-Ecumenical Studies in Medical Morality, Volume 25, Issue 1, April 2019).

Exista însă și un revers.

A fost suficient ca în societatea orfană de Dumnezeu, în universul biotic să-și facă simțită prezența în 2020, un nou membru (microscopic) pentru ca viața să se schimbe fundamental. De la senzația că omul a devenit stăpân al gândirii și al naturii, de la confortul individual și imaginea de maximă securitate (induse de progresul științific și de tehnologiile moderne) a trecut brusc la sentimente de neputință și frică irațională. Atunci când s-a aflat în fața unui nou dușman pentru care nu era pregătit omul contemporan, lipsit de credință, a ales să fugă și să se izoleze social. Aceasta deoarece omul contemporan a ales să înlocuiască spiritualitatea și sacralitatea vieții cu un idol nou: știința. În momentul în care a constat că idolul este fals, omul s-a simțit dezarmat și vulnerabil (mai ales cel fără o viață religioasă). Speriați, oamenii par să se fi resemnat și cu noile intruziuni ale autorităților în viața lor și, uneori, chiar acceptă cu bucurie limitarea drepturilor. Filozoful Peter Sloterdijk găsește explicația acestui derapaj în fragilitatea nevrotică a omului contemporan, care duce la o adevărată psihopatologie determinată de frică. Cu mii de ani în urmă, înţeleptul Solomon scria „Pentru toți cei vii este o speranță” (Eclesiastul, 9:4). Omul credincios are aceasta speranță. Omul lipsit de credință, care L-a ucis pe Dumnezeu, vrea să fie zeu în loc să fie om. Și-a pierdut speranța.

(Va urma)

P.S.1 Afirmația completă a lui Nietzsche: Dumnezeu este mort. Dumnezeu rămâne mort. Și l-am ucis. Cum ne vom mângâia pe noi înșine, ucigașii tuturor ucigașilor? Ce a fost cel mai sfânt și mai puternic dintre tot ce a deținut lumea până acum a murit sub cuțitele noastre: cine va șterge acest sânge de pe noi? Ce apă avem pentru a ne curăța? Ce sărbători ale ispășirii, ce jocuri sacre trebuie să inventăm? Nu este măreția acestei fapte prea mare pentru noi? Nu trebuie să devenim noi înșine zei pur și simplu pentru a părea demni de asta?

P.S.2 „Creștinismul secularizat” a pătruns și în România. Este suficient să le vezi pe „amazoanele creștine” Gabriela Firea și Alina Gorghiu în fruntea celor care luptă pentru dreptul la avort (pe care de altfel nu l-a luat nimeni) sau să citești declarațiile ambigue ale lui Vasile Bănescu și a altor intelectuali declarați creștini, pentru a constata asta. Îmi vine în minte o epigramă atribuită lui Păstorel Teodoreanu – „Ia te uită mangafaua/ Când cu crucea când cu steaua/ Parc-ar fi popa Burducea/ Când cu steaua când cu crucea” – Preotul Burducea a fost ministru în guvernul Petru Groza.

A consemnat pentru dumneavoastră prof. dr. Vasile Astărăstoae.

/0 Comments/by