Patrick Matiș – Viktor Orban anunță la Tușnad o nouă ordine mondială multipolară

viktor orban, tusnad

Patrick Matiș - Viktor Orban anunță la Tușnad o nouă ordine mondială multipolară

Am studiat și noi fragmentele cele mai importante din discursul lui Viktor Orban de la Tușnad, de pe 28 iulie 2022, cu ocazia universității de vară a tineretului unguresc Tusvanyos, și am dori să facem câteva comentarii în acest sens.

Am lăsat să treacă ceva timp de la acel eveniment ca să putem să cercetăm chestiunea și să reflectăm asupra informațiilor. A trebuit să facem niște săpături și să adunăm ceea ce am urmărit chiar și dintre cele mai recente evenimente. Le vom expune pe scurt aici.

Să o luăm cronologic. Sfârșitul plandemiei, în data de 24 februarie 2022 (chiar de Dragobete, o oarecare sărbătoare ritualică de la noi, care anunță Primăvara Iubirii, care nu mai contează pentru omul modern de azi), Rusia atacă Ucraina, după o lungă „răbdare” de care a dat dovadă fostul (oare?) Mare Urss. Nici până în ziua de astăzi Rusia nu a declarat război Ucrainei. Urmăriți seria noastră de interviuri luate d-lui profesor istoric Corvin Lupu.

9 martie 2022, ora zero, adică 12 noaptea, s-a încetat așa-numita Stare de Alertă în România, ilegală și neconstituțională, s-au ridicat restricțiile atât în spațiile deschise cât și în spațiile închise, „masca”, denumită de unii și alții „scutec de bărbie”, „botniță” etc., nu mai era obligatoriu de purtat nicăieri și rămânea doar ca „recomandare”. Practic s-a încetat plandemia la noi. Interesant este că s-a incheiat după 8 martie, ziua femeii și a mamei. Ținem să sugerăm faptul că aceste date par ritualice, cumva… în fine.

26-28 iunie 2022, are loc Summit-ul G7, la două zile după data de 24 iunie, de Sânziene la noi, în Castelul Elmau din Landul Bavaria, Germania. Scopul era să îl oprească pe demonizatul de către mass-media mainstream Vladimir Putin să își continue acțiunile beligerante asupra Ucrainei, țară în care s-au pompat foarte multe zeci de miliarde de euro de către statul profund de peste ocean. Sancțiunile economice impuse asupra Rusiei duc la eșecuri care s-au dovedit devastatoare în țările dependente, spre exemplu, de gazul rusesc.

Mergem mai departe și ne regăsim la Davos, la așa-numitul Forum Economic Mondial, în care îi vedem pe cei doi mari corifei ai mondializării, și anume Gyorgy Schwartz (alias George Soros), speculant financiar pe Wall Street, cel care în anii ’90 era să falimenteze două țări speculând asupra monedelor lor, și Henry Kissinger, fost secretar pentru Securitate Naţională la Casa Albă şi fost secretar de stat al SUA, adept al eugenismului și al reducerii demografice, adică a populației globului la vreo 500 de milioane cel mult, care l-a avut ca discipol pe nimeni altul decât Klaus Schwab, actualul președinte al Forumului de la Davos.

henry kissinger, klaus schwab

Henry Kissinger și Klaus Schwab în 1980 la Davos.

Amândoi și-au ținut discursul. Schwartz a punctat asupra societății deschise care este Uniunea Europeană cu toate „valorile” pe care le propovăduiește și despre „societatea închisă” care este Federația Rusă, clar și vizibil împotriva lui Putin, pe care-l detestă de multe zeci de ani. A propovăduit în continuare noua ordine mondială unipolară, probabil de tip chinezesc pe care îl adoră pentru rigiditatea și fermitatea sa.

La antipozi, Henry Kissinger, de mulți ani un mare confident al lui Vladimir Putin, a avut un discurs diferit susținând pacea în Heartland, spunând că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei și să încheie pacea cât de curând posibil. A ținut să menționeze printre altele că trebuie să ne întoarcem la „status quo ante”, sugerând noua ordine mondială multipolară, în care vor coexista mai mulți poli de putere geopolitică în lume. Discurs de altfel foarte interesant și vom vedea în continuare de ce. Acest status quo ante, considerăm noi, că se referea la perioada interbelică, în care găsim în Europa multiple dictaturi de multe feluri, ba de stânga, ba de dreapta, fascistă, nazistă (adică național-socialistă), bolșevică, apoi sovietică etc.

Cei doi nonagenari au avut un discurs politic foarte diferit. Dar, ce legătură are cu discursul lui Viktor Orban la Tușnad? Vom vedea în continuare legăturile pe care le-am găsit.

În primul rând vrem să atragem atenția că premierul Ungariei a venit în România ca la el acasă, având totuși o vizită oficială, dar neîntâlnindu-se cu omologul său român și cu oficialii săi etc. Mai mult, au fost câteva mici incidente, unul dintre ele fiind când un domn la un moment dat a afișat din mulțime un banner făcut de el pe care scria „Transilvania Pământ Românesc!”. Foarte interesant, nu-i așa?! A sfidat total faptul că se află în vizită într-o altă țară decât a lui, venind ca un turist, cum am merge noi, de exemplu, la Budapesta. Acestea sunt lucruri față de care merită să reflectați.

Discursul său a fost într-adevăr un discurs istoric așa cum a spus-o și Ion Cristoiu, în care vorbea despre eșecurile politico-economice etc. ale marilor puteri occidentale, vădit adeptele unipolarității și ale așa-zisei „societăți deschise” de tip neo-marxist, în speță UE, NATO & Co., mai ales în contextul plandemiei care a arătat gradul de spălare pe creier și supușenie a maselor față de „autoritățile” abuzive. S-au dat tunuri, nu uitați, s-au comis crime care au fost mușamalizate, s-a pus batista pe țambal și s-a băgat sub preș ceea ce trebuia să fie la vedere ca să vedem adevărul gol-goluț.

Uită Viktor Orban că Tratatul de la Trianon este o decizie internațională acordată de facto atât României cât și altor state în 1920 prin care se confirmă Ungaria ca și stat independent și de sine stătător dar și România Mare unită la 1 decembrie 1918. Mai mult, astăzi este 4 august și celebrăm 103 ani (4 august 1919) de la salvarea Ungariei de bolșevicii genocidari ai lui Bela Kun de către armata română. Ar trebui să ne mulțumească și să ne respecte că vizitează oficial România, o altă țară decât Ungaria! Ar trebui să respecte protocoalele de vizită oficială și nu să vină în România, la fel ca și președinta lor, ca un simplu turist!

Spicuim în continuare următorul citat al premierului ungar:

„De când ne-am întâlnit ultima oară, lumea s-a schimbat foarte mult. În 2019 am fost participanţii unei tabere deosebit de optimiste şi încrezătoare, însă deceniul care s-a deschis în faţa noastră, după cum se vede bine, va fi deceniul pericolelor, războiului şi nesiguranţei. (…)

Deci, am intrat în epoca pericolelor, iar acum se fisurează aceşti piloni ai civilizaţiei occidentale pe care îi credeam indistructibili. Voi aminti aici trei asemenea zdruncinări. Anterior am crezut că trăim într-un scut protector al ştiinţei, dar a venit COVID-ul. Am crezut că în Europa nu mai poate fi război, dar acum avem război în vecinătatea Ungariei. Am crezut că războiul rece nu se mai întoarce, dar foarte mulţi lideri ai lumii acţionează în direcţia organizării vieţii noastre într-un bloc. Acestea sunt evoluţii pe care în 2019 nu le-am amintit deloc, acestea ne învaţă să fim mai modeşti, deoarece posbilităţile noastre de previziune sunt serios limitate. Acest lucru este valabil şi pentru cei care vorbesc despre viitor. În 2019 nu am vorbit nici despre pandemie, nici despre războiul din Europa, nici despre o victorie de două treimi, nici despre reîntoarcerea la putere a stângii în Germania şi nici despre faptul că îi vom învinge pe englezi acasă la 0-4 (la fotbal). Deci, dacă cercetez viitorul, cel mai important lucru este modestia şi supunerea. Nu poţi să iei pâinea de la gura Domnului.”

Vrea să sugereze căderea totală a puterilor occidentale tocmai datorită acestor planuri puse în aplicare, acestor probleme-reacții-soluții, a se citi crize, impuse în lume doar-doar vor reconfigura globul pământesc după bunul plac și își împart între ei ciolanele.

Desigur că i-a stârnit pe mulți europeniști și occidentaliști care cred cu tărie în puterea de mântuire a democratismului din vest, ateizat și neo-marxistizat total. Și ai noștri au avut reacții de acolo de unde sunt, ca sunt prea grași și prea lenți să se miște la fața locului ca să-l omologheze sau să-l însoțească în vreun fel pe vizitator. Sau probabil că nici nu trebuia că noi nu mai contăm..

A mai făcut niște afirmații foarte curioase despre faptul că ei ungurii nu doresc să fie o rasă mixtă, nu vor să se amestece cu alte populații, stârnind o sumedenie de interpretări. Unii au spus că se referea la cultura ungurească, și nu la rasa biologică, alții au ținut să sublinieze clar rasa biologică, etichetându-l ca fiind rasist, ba chiar analizându-i trecutul și dezvăluind legătura cu eugenismul (ingineria genetică) practicat în Ungaria anilor 1916-1920. Am cita următoarele:

„Istoricul Marius Turda, profesor la universitatea Oxford Brookes, care a scris prima carte din lume despre mişcarea eugenistă maghiară de la începutul secolului al XX-lea, analizează şi explică pentru ‘Adevărul’ discursul lui Viktor Orban de la Tuşnad. El vorbeşte despre ‘nuanţele rasiste’ ale afirmaţiilor premierului maghiar, dar şi despre rasismul UDMR şi al AUR.

Pentru a putea contracara discursul lui Viktor Orban de la Tuşnad, ‘trebuie să-l înţelegi mai întâi, să fii familiar cu sursele lui intelectuale şi abia după aceea poţi să îi dai o «replică»’, susţine, într-un interviu pentru ‘Adevărul’ profesorul de istorie la universitatea Oxford Brookes, Marius Turda.

El este cel care a scris prima carte din lume despre mişcarea eugenică maghiară de la începutului secolului al XX-lea. ‘«Războiul sfânt» al rasei: Eugenia şi protecţia naţiunii în Ungaria, 1900-1919’.

Deşi la începutul secolului al XX-lea, eugenia era un curent de idei influent printre intelectualii şi politicienii din întreaga Europă, după Al Doilea Război Mondial acesta a fost asociat cu nazismul şi rasismul.

Prin definiţie, eugenia este o disciplină care studiază aplicarea practică a biologiei eredităţii în ameliorarea genetică a individului; ansamblul metodelor care stau la baza acestei discipline.”

Iată legătura pe care am descoperit-o cu discursul lui Kissinger și trecutul său eugenist, legăturile cu Putin, strânse de altfel cu Ungaria lui Orban, vizita în Transilvania, nu în România, după felul în care s-a realizat așa cum am spus mai sus și cu trecutul eugenist al întregului ansamblu de factori geopolitici incluzând și forumul de la Davos. Așa cum spuneam, este vorba de status quo ante din perioada interbelică, nemenționându-se faptul ca și suveraniștii, patrioții naționaliști au vreun loc sub soare.

„Eugeniştii maghiari se străduiau să salveze naţiunea pentru a-i asigura un viitor rasial sănătos şi luminos. Pledoaria lor pentru un stat naţional maghiar s-a tradus printr-o căutare a comunităţii organice, rasiale, complet integrate în spaţiul ei bio-geografic”, explică Turda în carte.

Acuma.. în prima fază am putea spune că Orban s-a referit la neamestecarea cu imigranții de pe celelalte continente susținând integritatea națională a Ungariei și poporului său, ceea ce considerăm că este un act de patriotism. În fond și la urma urmei, politicile UE cu privire la primirea cotelor de imigranți în țările membre, inspirate din Idealismul Practic al lui Kalergi, produc niște breșe în siguranța națională deosebit de periculoase, pe care nici ai noștri ca brazii nu sunt în stare să le oprească, având în vedere faptul că sunt oricum la butoane din afară.. Aici am putea înțelege. Nici o țară nu dorește să primească cu brațe deschise pe oricine, mai ales că au crescut criminalitatea în țările primitoare.

Însă, modul în care și-a realizat vizita, discursul pe care l-a ținut aici și contextul geopolitic trădează altceva. Practic, România a fost sfidată în cadrul acestei întâlniri într-un mod subversiv astfel încât mulți ochi neantrenați să nu vadă, ca și când o astfel de întâlnire este normală și obișnuită printre demnitarii din țări învecinate. Așa ceva nu s-a mai întamplat niciodată, ca doi demnitari să vină pe rând în felul acesta în România, și anume în Transilvania, referindu-ne la președinta Ungariei Katalin Novak și desigur premierul Viktor Orban.

UDMR-ul, prin președintele lor Kelemen Hunor a avut o reacție interesantă care se poate considera ca și justificare la cele afirmate în discurs de către Orban, conform HotNews. Să vedem:

„Liderul UDMR a afirmat că-l cunoaşte foarte bine pe premierul maghiar, a discutat cu el în repetate rânduri, şi nu are nicio urmă de rasism în el, iar faptul că vrea pace nu-l face să fie ‘un putinist’.”

Această afirmație vine în contrapartida celor spuse de către europeniști care imediat l-au taxat pe cuvinte cheie pe Orban.

Ceea ce putem noi să spunem în continuare ca și concluzie este că discursul său lasă mult loc de interpretare, dar are o valoare istorică pentru că vine și anunță un punct de cotitură pe șinele pe care merge trenul umanității astăzi, și anume cel al deciziei finale: unipolaritate sau multipolaritate?! Avem de ales între o lume unipolară propovăduită și pusă deja în practică de către neo-marxiștii de extremă stânga și o lume multipolară în care se poate să mai avem o șansă ca și putere în lume. Observați că vorbim de noi.. care noi? Oamenii în general, sau românii în particular?

Oamenilor în general li s-a dat un peisaj respectabil în care să trăiască, cel al mai multor centre de putere și a posibilității afirmării propriilor voci în lume. Dar atenție! Nu înseamnă și reușita. Suveraniștilor, sau cum vor ei să se numească, li se da ocazia să își construiască propria lor lume și să se afirme cu fermitate ca și putere politică notabilă. Poate e prea mult ceea ce spunem, dar este o portiță care se deschide. Este un tren în care trebuie să urcăm.

Dacă este vorba de noi românii, trebuie ținut cont că suntem foarte întârziați la gara unde acest tren a venit deja. Practic, noi acum nu avem în funcții oameni de caracter care să ne reprezinte și s-a văzut în ceea ce am dezvăluit. Așa cum suntem acum pierdem sigur trenul.

Legătura trebuie să se facă de jos în sus astfel încât susul politic să facă jocțiunea cu josul societății civice în așa fel încât să se creeze acea unitate națională pe care ne-o dorim. Acuma, poate e prea abstract ce spunem! Să reformulăm! Avem nevoie ca cei care nu mai votează să știe că au cu cine și să-și exprime votul pe cei care sunt în strigare că vor candida. Sunt câteva grupări patriotice care vor candida în politic și care sunt profesioniștii care au conștientizat că dacă nu se implică, vom dispărea. Oamenii, votanții avem nevoie să ne punem ștampila pe ei în buletinele de vot în număr cât mai mare, ca să nu se poată frauda. Astfel se va face joncțiunea.

Tare mă tem că vom pierde acest tren pentru că încă e multă confuzie și dezbinare atât printre patrioții care vor să se implice politic, cât și, dar mai ales, printre marea masă a românilor și încă nu se acționează cu entuziasm și fervoare, așa cum trebuie.

Astfel că, noua ordine mondială multipolară ori ne va prinde dezmembrați și distruși, și mădularele noastre confiscate de către străini, ca și neam și țară, ori ne va prinde uniți într-o singura voce: SUNTEM ȘI NOI PE AICI! Așa că.. să reflectăm, dragi români! Nu ne mai rămâne mult timp…

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Am consemnat,

al vostru devotat, Patrick Matiș

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
1 reply

Trackbacks & Pingbacks

  1. […] noastre imense.. imense! Dacă stăm să ne uităm la ce s-a întâmplat mai de curând legat de discursul premierului Ungariei Viktor Orban la Tușnad și înțelegem ce mesaje a dat acest lider. Este un lider adevărat al Ungariei. Sigur, nu pot să […]

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu