Capitalism, marxism si distributism

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/12/dinu-lazar-cer-vara-3.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/12/dinu-lazar-cer-vara-3.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Capitalism, marxism si distributism” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1545080783876{margin-bottom: 0px !important;}”]

Distributismul si marxismul*

Distributismul este adesea respins pe motiv ca ar fi o forma de marxism. In realitate, cu greu ne putem imagina o asociere mai eronata. Distributismul nu are nimic comun cu marxismul, in afara de faptul ca nu este capitalism. Din pacate, pentru multi capitalisti este suficienta aceasta trasatura pentru a-l confunda cu un model provenind din teoriile lui Engels si Lenin. Insa distributismul se opune categoric tuturor celorlalte trasaturi ale marxismului. De fapt, distributismul ar putea fi descris drept antimarxism.

Marxismul se defineste prin trei trasaturi principale. In primul rand, critica fata de capitalism; in al doilea rand, principiul filozofic al materialismul dialectic; in al treilea rand, teza despre „revolutia proletariatului” care va conduce la abolirea proprietatii private si la instaurarea proprietatii colective. Exista forme variate de marxism – leninismul, trotkismul si altele –, diferentiindu-se intre ele prin anumite detalii, insa orice sistem care nu imbratiseaza aceste trei concepte fundamentale nu poate purta numele de marxism. Distributismul, dupa cum vom vedea, poate fi descris ca impartasind cu marxismul o singura trasatura, dar nici pe aceasta in totalitate. Se disociaza de marxism intr-o asemenea masura incat a le considera similare sau a stabili o legatura reala intre ele inseamna cel putin a da dovada de miopie filozofica.

Prima trasatura fundamentala a marxismului, si anume critica adusa capitalismului, prezinta unele similitudini vagi cu analiza pe care distributismul o aplica aceluiasi sistem. Marx sustinea ca in sistemul capitalist masa muncitorilor (proletariatul) ajunge sa fie controlata de o minoritate (proprietarii, sau burghezia). Marx se opunea comodificarii muncii, pe care si distributismul o denunta; el sustinea ca acest fapt il impiedica pe muncitor sa dispuna de putere politica si economica, aspect pe care si distributismul il constata. Totusi, similaritatile inceteaza in acest punct.

Critica pe care distributismul o aduce capitalismului incepe – ca si cea a lui Marx – cu observatia ca sistemul capitalist concentreaza proprietatea productiva in mainile catorva oameni. Insa obiectiile aduse de Marx difera de cele formulate de distributisti. Distributismul arata ca mijloacele de productie sunt detinute de un numar mic de persoane, ceea ce conduce la situatia ca masa de oameni lipsiti de proprietate sa nu se poata bucura de independenta economica, nici de puterea de a influenta sfera politica, sau, cel putin, sa fie extrem de dificil sa beneficieze de ele; solutia este incurajarea raspandirii pe scara larga a proprietatii productive in randul oamenilor obisnuiti. Dupa faimoasa constatare a lui G. K. Chesterton, „Prea mult capitalism nu inseamna prea multi capitalisti, ci prea putini capitalisti”. Pe de alta parte, potrivit lui Marx, chiar si cei cativa proprietari privati care controleaza mijloacele de productie in capitalism sunt prea multi; mijloacele de productie nu ar trebui sa fie detinute de nimeni, ci doar de stat, astfel incat sa fie lipsiti de proprietate nu majoritatea, ci toti muncitorii. Cu alte cuvinte, obiectiile pe care distributismul le aduce capitalismului sunt ca mijloacele de productie apartin unui numar prea restrans de persoane, in timp ce Marx contesta faptul ca prea multi oameni dispun de ele. Argumentele distributistilor sunt corecte, cele formulate de marxisti sunt eronate. Asa cum am constatat mai sus, aceasta este o vaga similaritate intre cele doua teorii in privinta unei singure trasaturi, care nu este nici pe departe suficienta pentru a putea pune semnul egalitatii intre ele.

In al doilea rand, marxismul are la baza o doctrina filozofica numita materialism dialectic. Spatiul nu ne permite sa explicam detaliat aceasta teorie. Pe scurt, potrivit materialismului dialectic, intreaga istorie umana este, de fapt, istoria luptei de clasa. Societatea se lupta sa ajunga treptat la un stadiu superior de evolutie, trecand prin diferite etape de dezvoltare, de la societatile sclavagiste ale antichitatii, evoluand la forma societatilor feudale ale Evului Mediu, pana la societatile capitaliste din vremea lui Marx. Cu fiecare etapa, proletariatul cucereste, inevitabil, tot mai multa libertate, iar omenirea se indreapta gradual catre scopul final: revolutia proletara, abolirea proprietatii private si instaurarea societatii comuniste, in care statul va fi eliminat definitiv, fiindca forta sa coercitiva nu va mai fi necesara. Acesta este materialismul istoric. Nu exista Dumnezeu si nici un principiu transcendent care sa influenteze cursul istoriei. Istoria exista pur si simplu, este o un fenomen natural, echivalentul social al evolutiei darwiniste [1]. Religia este o iluzie, „opiumul maselor”, o alta unealta folosita de burghezie, prin care aceasta incerca in zadar sa impiedice declansarea revolutiei comuniste iminente.

Distributismul combate categoric aceasta viziune. Este un model care are radacini in principiile crestine, fiind validat oficial pentru prima data de papa Leon XIII in enciclica sa Rerum Novarum [2]. Distributismul neaga ideea de progres istoric inevitabil [3]. Chesterton a ironizat aceasta idee in The New York Times Magazine, definind-o drept „faptul de a prefera ziua de joi celei de miercuri fiindca este joi”. Nu evolutia istorica le poate fi de ajutor muncitorilor; ei trebuie sa se ajute pe ei insisi ghidandu-se dupa principiile vietii sociale stabilite de Creator. Statul nu va disparea pur si simplu, asa cum prevede Marx in sinistra sa utopie; statul reprezinta, de fapt, o parte esentiala a societatii umane, prezenta sa in cadrul societatii este indispensabila, avand rolul de a coordona catre realizarea binelui comun activitatile oamenilor si ale intreprinderilor organizate conform principiului subsidiaritatii. Aceasta cooperare a tuturor membrilor societatii, fie indivizi, fie intreprinderi, in vederea realizarii binelui comun[4] poarta mai multe denumiri, cea mai recenta fiind aceea de „solidaritate”. Este puternic contestata conceptia ca ar trebui sa existe un razboi intre diferitele elemente ale societatii, fiind sustinuta, in schimb, ideea ca toti oamenii sunt membrii aceluiasi organism social si trebuie sa aiba ca scop binele comun. Este greu de imaginat o viziune asupra societatii, a istoriei si a originii teoriei sociale mai in raspar cu cea marxista.

In sfarsit, marxismul militeaza pentru realizarea unei revolutii proletare care sa rastoarne definitiv ordinea bazata pe posesia individuala a mijloacelor de productie si sa instaureze o oranduire in care aceste mijloace sa fie detinute in comun. Distributismul nu adera la o astfel de viziune aberanta. Distributistii au pledat pentru diferite idei menite sa conduca la transformarea societatilor capitaliste in societati bazate pe justitia sociala, insa toate aceste idei au in comun faptul ca transformarile in societate sunt graduale si pasnice. Nu e nevoie de revolutii care sa rastoarne naprasnic ordinea existenta, de baricade, de violenta; are loc o schimbare constienta pasnica, produsa prin actiunea rationala a membrilor societatii. Notiunea de solidaritate descrisa pe scurt mai sus exclude net orice idee marxista precum revolutia proletara[5]. Inca o data, este greu sa concepem un alt sistem in afara celui distributist care sa se opuna atat de transant marxismului.

Pe de alta parte, nu este dificil sa ne imaginam un sistem care sa fie in multe privinte similar celui marxist. Acest sistem este capitalismul. Ca si in marxism, in capitalism societatea va fi compusa, in cea mai mare parte, din oameni care muncesc pentru un salariu si care au mici sanse sa devina proprietari ai mijloacelor de productie. Asemenea marxismului, capitalismul nu va permite masei de lucratori sa aiba vreo putere politica semnificativa, fiindca acestia nu vor dispune niciodata de independenta economica prin care sa-si poata exercita, chiar si intr-o masura mai mica, influenta asupra procesului politic, asa cum se intampla in cazul celor care poseda mijloacele de productie. Capitalistii concep societatea, precum marxistii, ca fiind impartita strict in doua clase: cei care detin controlul asupra proprietatii productive si asupra modului cum este aceasta utilizata si masa de oameni care nu au nici un control asupra mijloacelor de productie. Sistemul capitalist, precum cel marxist, permite oamenilor care apartin primei categorii sa aiba cea mai mare putere in societate, inclusiv puterea asupra oamenilor care se incadreaza in cea de-a doua categorie.

Unul dintre marii parinti ai distributismului spune in cartea sa intitulata sugestiv Ce este in neregula cu lumea?, „Nu contest socialismului pentru ca va revolutiona comertul nostru, ci pentru ca il va face sa ramana absolut la fel.”

*Traducere de Irina Bazon dupa: Donald P. Goodman, Distributism and Marxism, Gilbert Magazine, noiembrie-decembrie 2010, vol. 14 / nr. 2-3, revista publicata de American Chesterton Society.

Notele traducatorului:

[1] Intr-o analiza intitulata De ce a sustinut Karl Marx libertarianismul – http://distributist.blogspot.com/2007/04/why-karl-marx-supported-libertarianism.html), Dr. K. R. Bolton arata ca darwinismul tradus in sfera economica, determinismul economic si viziunea materialista asupra istoriei si omului sunt comune atat marxismului, cat si liberalismului: „Marxismul a fost, in foarte mare masura, un produs al economiei engleze, imaginea in oglinda a teoriei comertului liber. Acesta s-a dezvoltat odata cu aparitia darwinismului, pe care atat marxistii, cat si libertarienii l-au transpus din sfera strict biologica in cea economica. Potrivit darwinismului economic, istoria nu este decat evolutie economica, urmand o traiectorie progresiv-liniara («evolutiva»). Ambele doctrine se bazeaza pe determinismul economic, pe conceptia materialista asupra istoriei si a relatiilor sociale.Conceptia materialista contrasteaza cu ceea ce reprezinta o unitate organica, precum familia, natiunea si cultura. Pentru marxisti, acestea sunt concepte «burgheze». Pentru libertarieni, ele sunt expresii ale «colectivismului», piedici in calea individului suficient lui insusi si autonom. Cu toate ca libertarienii se considera si sunt considerati oponenti ai socialismului, ei au in comun cu stangistii perspectiva materialista.”

[2] Termenul de „distributism” nu se refera la ideea impartirii bogatiei, decisa de o comisie de birocrati, ci la crearea conditiilor existentei unui numar cat mai mare de mici intreprinzatori, detinatori de proprietate productiva, care pot crea bunastare prin propriile mijloace, dar si prin cooperare cu semenii. Asadar, principiile de baza ale distributismului sunt proprietatea asupra mijloacelor de productie, subsidiaritatea (transferulputerii economice si politice catre cele mai mici segmente ale societatii), solidaritatea in vederea realizarii binelui comun, formele asociative. Acest model reprezentand o „a treia cale”, intre capitalism si comunism, a fost inaugurat la noi, in perioada interbelica, de catre taranistii Ion Mihalache si Virgil Madgearu. Dupa cum arata Ovidiu Hurduzeu, G.K. Chesterton, parintele distributismului englez, vorbeste cu admiratie despre partidele agrariene interbelice din Europa de Est, care au reusit o „lupta impotriva bolsevismului si a fratelui sau geaman, Marea Corporatie” (conferinta „Distributismul romanesc, intre Ion Mihalache si societatea de maine” sustinuta de Ovidiu Hurduzeu la Cluj, mai 2011). Fiind redescoperit de catre occidentali, iar la noi de catre ganditorii Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon, modelul a fost propus ca alternativa viabila la sistemul neoliberal aflat in faliment. Unul dintre principalii teoreticieni contemporani ai neodistributismului este economistul si teologul american John Medaille, coeditor impreuna cu Ovidiu Hurduzeu a antologiei Economia libertatii. Renasterea Romaniei profunde, aparuta la Editura Logos, 2009 si autorul cartii Spre o piata cu adevarat libera (Editura Logos, 2012).

[3] Virgil Madgearu a combatut, in lucrarea sa Agrarianism, Capitalism, Imperialism (1936), miturile marxiste privind evolutia „fatala” a societatii capitaliste, conform carora taranii vor fi inevitabil transformati intr-o masa de proletari, care vor avea rolul de a pregati infaptuirea revolutiei proletare (aceasta conducand, in final, la desfiintarea definitiva a proprietatii private), si a argumentat in favoarea unei ordini economice bazate pe mica proprietate de familie, pe micile gospodarii taranesti: „Cercetarea conditiilor de evolutie a agriculturii a dovedit, insa [spre deosebire de ceea ce credea Marx] ca nu exista in aceasta ramura de activitate economica tendinta naturala de concentrare a pamantului si de despartire a muncitorului de instrumentul sau de munca, iar in loc de «transformarea intregii proprietati a pamantului in forma de proprietate rurala corespunzatoare modului de productie capitalist», are loc un proces invers: prefacerea proprietatii private a pamantului din instrument de exploatare si dominatie in instrument de munca – proprietatea de munca.

Aceasta constatare contrazice trilogia claselor sociale, intrevazuta de Marx, ca un rezultat fatal al legii evolutiei societatii capitaliste burgheze, si nimiceste valoarea caracterizarii taranimii drept o clasa de tranzitie intermediara. (…) Taranimea nu poate fi socotita clasa intermediara, in sensul dat de Kautsky si alti neomarxisti, dupa care taranii «nu sunt nici numai lucratori, nici numai capitalisti sau proprietari de pamant» [K. Kautsky, 1921], pentru ca taranul tipic n-are venit din proprietatea sa «ca si capitalistul sau proprietarul de pamant», produsul obtinut de el din cultivarea propriului sau pamant, cu munca sa si a familiei lui, fiind un venit din munca si nu un venit din exploatare, ca al capitalistului sau al proprietarului de pamant. Numai in intelesul ca «taranul tipic nu este nici exploatator, nici nu e direct exploatat» poate fi exact caracterizata taranimea drept o «clasa intermediara», intre cea a capitalistilor, de o parte, si a proletarilor, de alta parte.” (Agrarianism, Capitalism, Imperialism, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1999,pp. 45-59)

[4] In distributism binele comun are prioritate. De exemplu, un aspect esential al binelui comun este protejarea sanatatii oamenilor. Acest lucru depinde de existenta unui mediu natural sanatos, ceea ce presupune protejarea patrimoniului natural al unei tari (pamantul, apa si aerul au o valoare nepretuita, prin ele dispunem de o bogatie reala; distributismul condamna acumularea de bogatie financiara in mainile catorva pe seama mediului inconjurator si a celorlalti semeni – cum s-ar intampla, de exemplu, in cazul demararii unui proiectul criminal cum este cel de la Rosia Montana – si indiferent de consecintele sociale ale goanei dupa profit); problema hranei este cruciala, distributistii atrag atentia asupra nocivitatii hranei produse la scara uriasa, in regim industrial corporatist, prin folosirea intensa a substantelor chimice si a ingineriei genetice, precum si asupra modalitatilor de productie la aceasta scara, cu impact distructiv asupra mediului si ecosistemului. De aceea, ei incurajeaza existenta si raspandirea micilor gospodarii taranesti, fiindca o hrana sanatoasa nu poate fi produsa decat la scara umana, fireasca si prin practicarea unei agriculturi diversificate (in locul monoculturilor) in cadrul unor ferme mici, locale. Apararea satului romanesc si a micii gospodarii taranesti, atentia acordata taranului si agriculturii traditionale sunt, astfel, vitale pentru realizarea binelui comun. Istoria arata ca atat marxismul, cat si capitalismul liberal au desproprietarit si decimat taranimea (Kerry Raymond Bolton subliniaza, intr-un alt eseu, „Socialism, Revolution and Capitalist Dialectics” http://www.foreignpolicyjournal.com/2010/05/04/socialism-revolution-and-capitalist-dialectics/, ca si capitalismul se bazeaza, asemeni marxismului, pe o dialectica, potrivit careia o oranduire capitalista nu va putea fi instaurata pana cand o societate rurala sau „anacronica” din punct de vedere economic nu va fi trecut din etapa rurala in faza industriala. Scriitorul conservator sustine ca anumite cercuri capitaliste au folosit socialismul, privind favorabil sau chiar sprijinind revolutiile socialiste pentru rolul pe care l-au avut in rasturnarea societatilor taranesti traditionale, considerand ca acestea ar putea fi industrializate mai eficient prin metodele dictatoriale folosite de socialism. „Odata ce socialismul a fost folosit pentru industrializarea acestor societati, urmatoarea etapa in cadrul dialecticii a fost privatizarea si globalizarea economiilor din fostul bloc rasaritean.”)

[5] Revolutia proletara apare in urma intensificarii luptei de clasa. Ceea ce acutizeaza conflictul dintre proletari si burghezie este, potrivit lui Marx, sistemul bazat pe comertul liber. Marx lauda efectul distructiv al acestuia asupra statelor nationale si a comunitatilor traditionale, organice, acest lucru pregatind, de fapt, terenul pentru declansarea revolutiei socialiste. Astfel, potrivit dialecticii marxiste, „sistemul comunist putea sa apara doar intr-o tara capitalista industrializata, cu o masa proletara extinsa. Astfel, primul stadiu in marsul dialectic spre comunism este capitalismul, care creeaza conditiile prielnice pentru aparitia comunismului. (…) Putini marxisti recunosc aceasta sustinere aparent paradoxala a naturii subversive a liberalismului. Totusi, se poate observa in publicatiile trotkiste ca acestea adera la o astfel de perspectiva atunci cand ataca protectionismul comercial ca aparator al «capitalismului national», determinand astfel intarzierea realizarii dialecticii care va conduce la revolutia comunista.

Marx a scris in Manifestul comunist despre rolul subversiv pe care il are comertul liber in procesul dialectic: «Diferentele nationale si antagonismele intre popoare se estompeaza intr-o masura tot mai mare datorita dezvoltarii burgheziei, a libertatii comertului, a pietei globale, datorita uniformizarii metodelor de productie si a conditiilor de viata decurgand de aici». Anterior, in 1847, Marx scria in Mizeria filozofiei: «Sistemul protectionist este astazi conservator, in vreme ce sistemul bazat pe comertul liber are un efect distructiv. Acesta distruge vechile unitati nationale si acutizeaza antagonismele dintre proletariat si burghezie. Cu alte cuvinte, sistemul bazat pe comertul liber accelereaza declansarea revolutiei socialiste. Doar in acest sens revolutionar votez pentru comertul liber.»” Globalismul apare, astfel, ca „dezvoltare naturala a capitalismului”, rezultatul fiind „crearea unui sistem economic international, independent de statele nationale. O cultura consumista globala, care este promovata de industria publicitara, transcende culturile etnice si nationale care sunt stavile in calea comertului de masa global. Va aparea, astfel, omul nou cosmopolit, dezradacinat, pe care il putem numi Homo Economicus” (K. R. Bolton, Why Karl Marx Supported Libertarianism).

Traducerea citatului din imagine: Irina Bazon.

Sursa: irinamonica.wordpress.com.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!