Nu cu fraze si maguliri, nu cu garde nationale de florile marului se iubeste si se creste natia adevarata. Noi o iubim asa cum este, cum a facut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferintele seculare pana in zilele noastre. O iubim sans-phrase; o iubim fara a-i cere nimic in schimb, nici chiar increderea ei, atat de leste de indus in eroare, nici chiar iubirea ei, inadita azi la lucruri straine si la oameni straini.
Noi sustinem ca poporul romanesc nu se va putea dezvolta ca popor romanesc decat pastrand, drept baze pentru dezvoltarea sa, traditiile sale istorice astfel cum ele s-au stabilit in curgerea vremilor; cel ce e de o alta parere, s-o spuna tarii!
Suntem romani si punctum.
Noi sustinem ca e mai bine sa inaintam incet, dar pastrand firea noastra romaneasca, decat sa mergem repede inainte, dezbracandu-ne de dansa prin straine legi si straine obiceiuri…
Nu e permis nimanui a fi stapan in casa noastra, decat in marginile in care noi ii dam ospetie. Daca natia romaneasca ar fi silita sa piarda o lupta, va pierde-o, dar nimeni, fie acela oricine, sa n’aiba dreptul a zice c’am suferit cu supunere orice masura i-a trecut prin minte sa ne impuna.
Noi am zis de la inceput ca nu exista compensatii pentru Basarabia, precum nu exista niciodata vro plata pentru o palma macar din pamantul patriei.
Aceste sunt lucruri sfinte, cari se pierd sau se castiga prin imprejurari istorice, dar nici se vand, nici se cumpara, nici se schimba.
Eu las lumea ce merge deja, ca sa mearga cum ii place dumisale. Misiunea oamenilor ce vor din adancul lor binele tarii e cresterea morala a generatiunii tinere si a generatiunii ce va veni. Nu caut adepti la ideea intai, dar la cea de-a doua sufletul meu tine cum tine la el insusi.
Crist a invins cu litera de aur a adevarului si a iubirei, Stefan cu spada cea de flacari a dreptului. Unul a fost libertatea, celalalt aparatorul evanghelului ei. Vom depune deci o urna de argint pe mormantul lui Stefan, pe mormantul crestinului pios, al romanului mare.
Discurs cu ocazia primului Congres al Studentilor Romani de la Putna, din 25 mai 1871 (fragment).
Având în vedere că suntem pentru cercetarea istorică, dreptul la liberă exprimare, dreptul la a avea o opinie cu privire la subiectele de interes public și pentru că nici o publicație nu poate fi suprimată conform Constituției României, în acest episod vom vorbi despre Vasile Voiculescu, poetul îngerilor și medicul fără de arginți, răsplătit mortal cu lovituri de bocanc în cap.
Acest material vă este adus via fericiticeiprigoniti.net și marturisitorii.ro.
Cum l-au ucis pe Sfântul Vasile Voiculescu
„Sfântul” Vasile Voiculescu medic, prozator și poet – cândva, la liceu se studiau operele sale, „Lostrița” sau „Ultimele sonete” – a fost săltat de staliniști pe cand avea 74 de ani. A fost acuzat că păstrase legături cu intelectualii din „Rugul Aprins” și trimis la închisorile de la Jilava, ori Aiud. La ultima a fost batut crunt, cu bocancul în cap, în timp ce era întrebat: „Boșorogule, mai trăiești?” S-a stins din viață la un an după ce a fost eliberat…
L-au saltat în noaptea de 4 spre 5 august 1958. Avea 74 de ani. L-au băgat în lotul „Teodorescu Alexandru și alții”. Scurt, l-au acuzat că a păstrat legături cu intelectualii care, odinioara, făcuseră partea din faimoasa organizație culturală „Rugul Aprins”, așa că l-au trecut la „uneltire contra ordinii sociale”, prevăzută și pedepsită de articolul 209 din Codul Penal. Au mers mai departe, punându-i în cârcă apartenența la „activitatea fascistă”, pentru colaborarea cu revista „Gândirea”, i-au trecut la dosar participarea la „grupuri contrarevoluționare”. Pe 8 noiembrie 1958, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a București, prin sentința nr. 125 îl condamnă pe Vasile Voiculescu la cinci ani de temniță grea și la cinci de degradarea civică. Următoarele destinații: Jilava și Aiud…
Medic decorat pe frontul Primului Razboi Mondial
Vasile Voiculescu se născuse în noaptea de 12 spre 13 octombrie 1884, într-o familie de gospodari de mijloc. De mic copil s-a dovedit o fire evlavioasă, sensibilă, dornică de a cunoaște tainele și sensurile existenţei. Buna sa mamă i-a sădit în suflet credința și, după cum însuși mărturisea, adesea-i strecura, pe lângă povești sau basme, citiri din „Viețile Sfinților”. Mai târziu afirma că pregătirea ştiinţifică, studiile medicale, cursurile de la Filozofie, lectura numeroaselor cărți de religie, cultură ori artă l-au apropiat foarte mult de Dumnezeu. Obișnuia adesea să spună: „credința trebuie să stea la temelia spiritului omului normal”. De altfel, mai târziu a mărturisit: „dacă n-aş fi ajuns medic, cred că aş fi fost preot”.
Și-a depășit condiția studiind medicina şi practicând nobila meserie pusă în slujba oamenilor, dar şi dedicându-se literaturii pentru care a avut reală chemare. Adevărata depăşire a condiţiei a făcut-o însă printr-o trăire demnă de „Vieţile Sfinţilor”. Termină Facultatea de Medicină în 1909 și-și susține, anul următor, teza de licență, în chirurgie. „Devorează”, în același timp, literatura română și pe cea franceză. Îl citește pe Schopenhauer, citește Upanișadele, Scripturile Hinduse.
La 21 februarie 1910, tânărul medic Voiculescu s-a căsătorit cu o colegă de facultate și consăteană, Maria Mitescu, având împreună cinci copii. Cariera medicală și-a început-o într-o localitate din judeţul Gorj.
Participă, ca medic, la Războiul de Reîntregire ca şef al Spitalului Mobil Nr. 6. Cu răspundere, cu dragoste, îi îngrijea în egală măsură pe soldați şi pe refugiați. Se dovedea un samarinean milostiv, turnând pe rănile lor untdelemnul devotamentului, amestecat cu vinul bucuriei de a se jertfi pentru greu încercații lui pacienți. Cu iubire altruistă, a slujit la căpătâiul militarilor români sfârtecați de gloanțe ori schije, până ce s-a îmbolnăvit de tifos. Primește decorația „Steaua României cu spade”, apoi îl găsim profesor de igienă la Institutul Pompilian din București și șef al Circumscripției 12 medical din Capitală.
Pe lângă misiunea grea, epuizantă, de vindecător al trupurilor, Vasile Voiculescu și-a găsit timp să aștearnă pe hârtie gânduri albe, versuri de o frumusețe aparte. A debutat în revista „Convorbiri literare” cu poezia Dorul, în anul 1912. În 1916 a publicat volumul Poezii, iar în 1927, Poeme cu îngeri, urmând ca până în 1939 să publice și alte volume de versuri: Destin, Urcuș, Întrezăriri. Mare parte a operei sale dramatice și a prozei a fost publicată postum. În urma activității literare susținute, Societatea Scriitorilor Români l-a ales ca membru în 1920. Din 1934, Vasile Voiculescu a activat ca director de programe culturale la Radio România, până în 1946, când, după unele mărturii, se pare că a fost interzis.
„Ceea ce izbea în persoana lui Vasile Voiculescu era bunătatea serafică pe care știa să o arate orișicui: nici nu critica pe nimeni, nu găsea defecte nimănui și nu blama pe nimeni, aflând întotdeauna scuze și înțelegându-l pe fiecare. Simpatia pe care o arăta pentru fiecare bolnav pe care îl consulta era lesne receptată de pacienții lui, care îl adorau. Îi examina cu atenție, le prescria medicamente, pe care de multe ori le aducea chiar el, le spunea cuvinte de îmbărbătare și nu uita niciodată să le lase un mic dar, fie în bani, fie în alimente sau îmbrăcăminte”, spuneau colegii. Este botezat „Medicul fără de arginți”.
Anul 1946 a însemnat pentru el o răscruce. La 22 noiembrie, soția îi moare de hemioragie cerebrală. Viața i se schimbă. Se sihăstrește, mai face doar mici plimbări prin Cișmigiu. Își blochează soba cu carti si nu mai aprinde focul in ea vreme de un deceniu. A scos din alimentație carnea, a refuzat să participe la serate ori întruniri culturale, trăind retras, supunându-se unor nevoințe din ce în ce mai aspre. Tot atunci frecventează cercul cultural „Rugul Aprins” (denumit și „Grupul de la Mănăstirea Antim”), unde leagă prietenii cu minți luminate: părintele Agaton Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Benedict Ghiuș, Andrei Scrima. De la membrii monahi ai grupării a învățat să se apropie și să practice Rugăciunea inimii.
Vinovatele-i versuri sunau cam aşa:
„O, ţara mea, mâncată de jivine, / Pe drumurile-ţi albe-n triste sate, / Cu traistă de cerşetor în spate, / Azi iar colindă Dumnezeu prin tine”.
Simțind „pericolul” reprezentat de o mână de oameni pașnici, iubitori de frumuseți spirituale, culturale, regimul totalitar a desființat „Rugul aprins”, în 1948, numeroşi membri sfârșind în închisorile staliniste.
Nu a plăcut deloc mesajul lor, dar este posibil ca şi fără să fi scris aceste versuri cu caracter „mistic” Vasile Voiculescu să fi fost închis numai pentru întâlnirile de la Antim. Sentinţa a fost nemiloasă cu un om aflat la acea vârstă: cinci ani de temniţă grea şi confiscarea averii.
Vasile Voiculescu, asa cum este cunoscut din manualele de literatura
Dupa 10 ani, în noaptea de 4 spre 5 august 1958, Vasile Voiculescu este arestat și acuzat de uneltire contra ordinii sociale. Are 74 de ani.
Despre comportamentul său în temnițele staliniste s-au păstrat câteva mărturii valoroase. „Eram istovit de puteri, iar in salon era liniste. […] Dupa o vreme, cand m-am trezit fara sa ma pot misca, am rotit doar ochii prin incapere incercand sa ma familiarizez cu locul. Am zarit atunci intr-un pat din coltul salonului, un batran cu parul alb, purtand parca o aura de sfant”, scrie istoricul Vasile Boroneanț. Asa avea sa i se spuna la Aiud: „Sfântul”. Este batut non-stop. Contracteaza TBC la coloana si este aproape imobilizat. Dar nu scapa de bataie. Distractia preferata a gardienilor era sa-l intrebe, dis-de-dimineață: „Boșorogule, mai traiesti?”„Traiesc, tovarase sergent!” Si, poc, urma un bocanc in cap! „Acolo, printre detinutii care veneau de la Bucuresti, m-a impresionat figura de Crist a unui om varstnic cu care am intrat in vorba. Tarziu aveam sa aflu ca omul acela plin de blandete si bunatate era marele scriitor Vasile Voiculescu”, noteaza si Aristide Dobre.
Vasile Voiculescu (stânga), alături de Antonie Plămădeală (viitorul Mitropolit al Ardealului, 1982 – 2005) și de Andrei Scrima, în curtea Mănăstirii Antim
În perioada dramaticelor interogatorii, venerabilul om de cultură a încercat să se apere cu demnitate, susținând că „Rugul aprins” nu constituia o mișcare antinațională, nici fascistă, ci doar un cerc literar, religios. După patru luni de chinuri, de nenumărate umilințe, procesul s-a încheiat la 8 noiembrie 1958 cu o nedreaptă condamnare la cinci ani de temniță. Inițial, l-au închis pe Voiculescu la Jilava, transferându-l apoi la Aiud. Demn, tăcut, Vasile Voiculescu a suportat cu nădejde creștinească torturile încarcerării. După eliberare nu a povestit nimic, nici nu a încercat să se victimizeze cu atrocitățile suferite în detenție. Însă după 1990, mulți colegi de suferință au amintit în memoriile lor despre Vasile Voiculescu. Bunăoară, istoricul Vasile Boroneanţ afirma: „am zărit (în celulă, n.r.) un bătrân cu părul alb, purtând parcă o aură de sfânt. Atitudinea şi figura lui iradiau linişte şi blândeţe. Acesta a fost momentul întâlnirii mele cu cea mai scumpă şi dragă persoană din câte am cunoscut în cei zece ani de închisoare, poetul Vasile Voiculescu”.
Este schingiuit pentru a spune „tot”. „Nu pot scrie poezii pentru regim și nu voi face asta niciodată”, le spune. În scurt timp s-a îmbolnăvit foarte rău, suferea de TBC la coloana vertebrală. Din cartea lui Florentin Popescu, „Detenţia şi sfârşitul lui Vasile Voiculescu”, apărută la Editura Vestala, aflăm că, atunci când unul dintre gardieni i-ar fi cerut lui Vasile Voiculescu să fie delatorul celorlalţi deţinuţi, el a spus cu demnitate: „Nu, eu sunt un mistic şi stau retras”.
În 1962, scriitorul a fost eliberat. Se apropie de opt decenii de viață, iar anii de temniță grea își spun cuvântul. După eliberare nu mai trăiește mult. În aceeaşi carte aflăm cât de bolnav a ieşit din închisoare şi cum era îngrijit de fiul său, Ion. Era o epavă, durerile creşteau mereu, începuse să refuze mâncarea ca să moară mai curând. Îşi ruga fiul să nu-i mai facă tratamentul: „Te conjur să nu-mi mai faci nimic, nici o injecţie cu morfină, ca să adorm şi să nu mă mai scol”. Il cheamă, lângă pat, pe fiul său. „Ionică, eu mor! Mor! M-au omorât. Nu le dau nimic! Ai grijă, sunt mai perverși decât crezi tu”, sunt ultimele sale vorbe. Trece la Domnul în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963.
La un de la moarte, a început reabilitarea sa. I-au apărut poemele extraordinare din volumul: „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakesperare, în traducere imaginară de…”, i-au fost reeditate proza şi dramaturgia care îl situează între scriitorii de prim rang ai literaturii române.
Virgil Ierunca, în volumul „Româneşte”, povesteşte despre un moment petrecut după eliberare şi care ne arată încă o dată verticalitatea poetului. Trăia în odaia sa în mod voit neîncălzită când a primit vizita lui Tudor Vianu, în încercarea de a-l face pe bătrân să scrie în spiritul noului regim. Răspunsul poetului a fost unul negativ. „Vasile Voiculescu s-a uitat adânc în ochii foarte gândiristului de altădată şi i-a spus un nu atât de răspicat, atât de greu, încât Ispititorul a trebuit să plece repede, foarte repede”, scrie Ierunca.
Adrian Nicolae Petcu, în articolul „Închisorile lui Vasile Voiculescu”, consemna o mărturisire a istoricului Vasile Boroneanţ, fost deţinut politic:
„Era impresionantă purtarea lui de faţă de toţi cei din jur. Se hrănea parcă din Duh sfânt şi era un creştin desăvârşit. Nu-l interesa prea mult hrana, împărţind-o cu ceilalţi. Se crease în jurul lui un cerc de profitori, care uneori îi luau mâncarea fără ca măcar să-l întrebe. Într-o zi, un bolnav, deşi operat, s-a repezit să-i ia mâncarea pe care i-o aduseseră deţinuţii de drept comun. Răspunsul lui la riposta colegilor a fost: «Lăsaţi-l, şi el este creatura lui Dumnezeu şi, dacă s-a repezit s-o ia, înseamnă că el are nevoie mai mare decât mine de această mâncare». Cuvintele lui mi-au rămas pentru totdeauna în memorie. Era sumumul de sublimare a fiinţei umane!”.
Radu Gyr relatează în Calendarul meu. Prieteni, momente și atitudini literare”, apărut la Editura Ex Ponto, în 1996, următoarele despre Vasile Voiculescu:
„L-am admirat și l-am iubit sub triplul său aspect de mare poet, de om cu totul deosebit și de apostolic ‘doctor fără de arginți’. I-am citit toate volumele de poezii, așteptându-le cu nerăbdare să iasă de sub tipar și-i știu pe dinafară – și acum – multe bucăți, ca de pildă ‘Pe decindea Dunării’ – splendidă resurecție a unui secular și frust peisaj autohton, din care reproduc câteva strofe: ‘Pe decindea Dunării, la vale, / Printre triste miriști cu ciulini, / Trece-n baltă, legănat agale, / Un chervan cu coviltir de rogojini / … Omul stă cu capul gol și mână, / Înfundat în maldărul din car; / Și-ațipit, cu jordia în mână / se tot duce drum fără hotar. / Cât un urs, întins, el dormitează / Peste sarica din patru piei de oi, / Numai ghioaga aprigă-l veghează, / Ghintuită cu alămuri noi /’ … ‘Foaie verde, firul peliniții / Cântă cărăușul cătinel / Și treziți, cu el odată cântă sciții / Ce-au trecut, cândva, prin stepă ca și el!’”
Postum, în 1970, îi apare o capodoperă, „Lostrița”, în volumul „Iubire magică”. Prea puțin și prea târziu…
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/vasile-voiculescu-poet-martir.jpg512600Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick Matis2019-08-04 09:00:282023-10-16 00:50:19Vasile Voiculescu, Poetul îngerilor și medicul fără de arginți, răsplătit mortal cu lovituri de bocanc în cap
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Constantin Cojocaru – Impozitul progresiv pe avere” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1564580759248{margin-bottom: 0px !important;}”]In articolul trecut, intitulat „fumigena controlului averilor” am aratat ca atat „proiectul Bodu” privind controlul si impozitarea averilor a caror provenienta nu poate fi justificata cat si „proiectul Voiculescu” privind confiscarea averilor ilicite sunt demersuri politicianiste, ambele fiind menite sa induca in eroare cetatenii tarii, sa impiedice despagubirea cetatenilor pentru avutia si veniturile de care au fost deposedati dupa 1989.
Pe scurt, proiectul de lege propus de domnul Sebastian Bodu prevede verificarea averilor tuturor celor 22 de milioane de romani si impozitarea cu 16% a diferentei dintre averea pentru care s-a platit impozit si aceea pentru care nu s-a platit impozitul cuvenit. Pe domnul Bodu nu-l intereseaza de unde provine „diferenta”. Poate fi mita, spaga, delapidare, furt, talharie. Important este ca statul sa ia si el 16% din aceasta mita, spaga, delapidare etc.
Pentru verificarea averilor celor 22 de milioane de romani va fi necesara crearea unei noi armate de birocrati, de controlori financiari „experti” in „slefuirea”, in sus, sau in jos, a valorii averilor nedeclarate, adica un imens izvor de coruptie, ale carui efecte finale vor fi acelea ca marii imbogatiti nu vor pati nimic, micii intreprinzatori vor si fi mai haituiti, jefuiti si descurajati, iar sumele incasate din impozitarea cu 16% nu vor ajunge nici pentru plata salariilor noii armate de controlori.
Proiectul de lege propus de domnul Dan Voiculescu prevede confiscarea tuturor averilor ilicite, adica obtinute prin incalcarea legii. In acest caz, problema este ca cele mai multe din marile averi ale perioadei de „tranzitie” nu s-au acumulat prin incalcarea legii, ci cu ajutorul legii, asa cum spunea, recent, presedintele Basescu, prin „acte normative” emise de guvernele postdecembriste in favoarea grupurilor de interese de tip mafiot. Aplicarea legii propuse de domnul Voiculescu va avea efecte similare celor ce s-ar obtine si prin aplicarea legii propuse de domnul Bodu: amplificarea aparatului birocratic al statului, cresterea coruptiei, haituirea micilor intreprinzatori, mentinerea caracterului oligarhic si neproductiv al economiei romanesti.
In mod cert, exista o problema a marilor averi acumulate in mod nelegitim in Romania postdecembrista. S-au acumulat averi uriase pentru care nu s-a platit pretul cuvenit si nici impozitul datorat statului. Aceste averi constituie principalul izvor al coruptiei care erodeaza economia si societatea romaneasca, principala piedica in calea construirii unei economii capitaliste concurentiale, productive, competitive, performante.
Solutia prin care cei care au acaparat aceste averi pot fi obligati sa plateasca pretul corect, cuvenit proprietarilor de drept, adica cetatenilor, si venitul cuvenit statului, fara confiscari si nationalizari si fara controlul averilor tuturor celor 22 de milioane de romani, o constituie instituirea unui impozit progresiv asupra averilor. Adoptarea acestei solutii ar avea ca rezultat o redistribuire a veniturilor si a avutiei, o reducere treptata a ponderii averilor acumulate prin mijloace nelegale si nelegitime, insotita de cresterea, tot treptata, a ponderii averilor acumulate din surse specifice economiei concurentiale, adica din munca, inovatie si economisire.
Majoritatea cetatenilor tarii, adica cele 6 milioane de familii de romani care nu au participat la „ospatul” privatizarii nu vor plati nici un leu in plus la bugetul statului, prin instituirea impozitului progresiv pe avere. Dimpotriva, ei vor avea de castigat.
„Varianta” de proiect de lege pe care o propun in acest sens ar cuprinde, in esenta, urmatoarele:
Instituirea unui impozit progresiv asupra terenurilor si constructiilor amplasate in Romania si a valorilor mobiliare emise de persoane juridice domiciliate in Romania.
Reevaluarea obligatorie a tuturor activelor aflate in proprietatea agentilor economici din Romania, de orice fel, in conformitate cu standardele internationale in materie.
Includerea diferentelor din reevaluare in capitalul social al agentilor economici in cauza, cu modificarea corespunzatoare a valorii impozabile a actiunilor si partilor sociale detinute de actionarii si/sau asociatii respectivilor agenti economici.
In declaratia de impunere, pe langa articolul care atrage atentia contribuabililor ca falsul in declaratii se pedepseste, sa fie inclus si un articol care sa precizeze ca terenurile, constructiile si valorile mobiliare nedeclarate se confisca automat, fara indeplinirea vreunei alte formalitati. Sumele incasate din impozitul progresiv pe terenuri, constructii si valori mobiliare sa fie utilizate, integral, alaturi de sumele incasate din vanzarea capitalului de stat, la despagubirea cetatenilor Romaniei pentru capitalul de care au fost deposedati prin legea 15/1990. Suma pe care o va primi drept despagubire o persoana fizica sa fie limitata, luandu-se in considerare valoarea reala a capitalului social trecut in proprietatea privata a statului roman prin Legea 15/1990 si numarul estimat al cetatenilor care ar beneficia de o astfel de despagubire.
Sumele primite drept despagubire sa fie folosite exclusiv pentru finantarea de proiecte de investitii in combinatie cu fondurile primite de la Uniunea Europeana sau alte finantari disponibile. Proiectele de investitii sa fie selectate prin procedura utilizata la selectarea proiectelor finantate de Agentia SAPARD. De sumele platite drept despagubire ar trebui sa beneficieze numai persoane fizice sau juridice, constituite din persoane fizice, care nu au „cumparat” active reale sau financiare de la statul roman sau de la autoritatile administratiei publice locale, in perioada dintre data de 22.12.1989 si data adoptarii legii propuse.
Termenul de „cooperative” este de regula privit cu suspiciune mai ales in Romania, unde utopicele „cooperative” din comunism au desproprietarit si au distrus taranii si, in loc sa cultive spiritul de asociere si de incredere (adica pilonii de baza ai unei intreprinderi cooperatiste), au desfiintat comunitatile organice, alterand complet relatiile dintre oameni prin masificarea si dezradacinarea rezultate in urma colectivizarii.
Este un termen care trebuie sa-si recapete legitimitatea, data chiar de sensul lui real, intrucat adevaratele cooperative au functionat la noi nu in comunism, ci in perioada 1864-1947, inainte de a se instala ciuma comunista. Istoricul Emilia Corbu s-a documentat temeinic cu privire la sistemul economic cooperatist din perioada mentionata, organizand expozitii unice prin tara pe acest subiect (https://distributistreview.com/intreprinderile-de-tip-cooperatist/#easy-footnote-bottom-1-11573).
Practici cooperatiste se intalnesc si in prezent in tara noastra (de exemplu, cooperativa Biocoop din Sibiu, agricultura sprijinita de comunitate, desi pe o scara redusa, din cauza ca modelul este insuficient cunoscut si promovat). Inca se crede ca nu exista alternativa la modelul corporatist falimentar, centralizat, bazat pe „cresterea nelimitata”, pe „maximizarea profitului” cu orice pret si pe acumularea in cateva maini a unei bogatii financiare uriase pe seama omului de rand lipsit de independenta economica. Daca la noi este tinut sub tacere, modelul cooperatist si-a dovedit din plin functionalitatea concret, pe teren, in diverse zone ale lumii, unde aceste intreprinderi sunt adaptate la realitatile specifice tarilor respective. Zonele in care acestea functioneaza nu au cunoscut criza devastatoare care a afectat regiuni si tari intregi inrobite si ruinate de sistemul neoliberal pagubos si viciat de nereguli si deficiente insurmontabile.
Voi da cateva date din doua carti apartinand unor economisti si specialisti de marca:
In intreprinderile de tip cooperatist lucreaza o suta de milioane de oameni din intreaga lume. Urmatoarele date reflecta importanta pe care o au pentru economiile mai multor tari cooperativele care fac parte din lista celor mai mari 300 de cooperative din lume: In Finlanda, 20% din PIB provine din veniturile realizate de cooperative, in Elvetia, 13,8%, in Noua Zeelanda, 13,6%, in Tarile de Jos 13,4%, in Franta 10,1%, in Canada 2%, in Quebec 6,1%. In Statele Unite, cooperativele din domeniul sanatatii realizeaza venituri de peste 2 miliarde de dolari (Health Cooperative of Puget Sound, Health Partners of the Twin Cities). Alte exemple edificatoare sunt Credit Mutuel CIC din Franta (care a cumparat cu 5,2 miliarde de dolari activitatile germane ale Citigroup), grupul bancar Desjardins din Quebec, cooperativele Mondragón din Tara Bascilor, cu 50 de ani de activitate si 80.000 de lucratori-proprietari, cele aproximativ 8.000 de cooperative din regiunea italiana Emilia-Romagna, unde veniturile realizate de acestea reprezinta 40% din PIB (Date preluate din Yvan Allaire, Mihaela Firsirotu, Black Markets and Business Blues, FI Press, 2009, aparuta si in Romania sub titlul Pledoarie pentru un nou capitalism. Despre cauzele profunde ale crizelor financiare si despre mijloacele prin care putem iesi din ele, trad. de Alexandru Ciolan, Editura Logos, 2011, pp. 115-117; si John Chrysostom Médaille, Spre o piata cu adevarat libera, trad. de Irina Bazon, Editura Logos, 2012, p. 14, pp. 195-199).
Exista tipuri diverse de cooperative: uniunile de credit, societatile mutuale de asigurari, cooperative de locuinte, cooperative de distributie a energiei electrice, cooperative de cumparatori, de producatori etc., activand si in domenii precum ingrijirea medicala, ingrijirea copilului, telecomunicatiile.
In SUA, National Rural Electric Cooperative Association (NRECA) este o organizatie reprezentand mai mult de 900 de cooperative de distribuire a energiei electrice in zonele rurale, deservind 42 de milioane de consumatori din 47 de state (nreca.coop). Sistemele locale de distributie sunt detinute de consumatori.
Site-ul Coop Directory Service (http://www.coopdirectory.org/index.htm#What%20is%20a%20Co-op?) prezinta o ampla lista a cooperativelor din SUA si din lume, in special cooperative specializate in productia de hrana sanatoasa, organica, la nivel local.
Prin ce difera cooperativele de lucratori-proprietari de corporatiile-gigant?
Dupa cum explica John Médaille in cartea sa, „Spre o piata cu adevarat libera”, corporatiile din capitalismul neoliberal nu functioneaza diferit de economiile socialiste planificate. Managerii corporatisti devin, ca si managerii socialisti dintr-un sistem socialist, proprietarii efectivi ai sistemului. Cooperativele despre care vorbim functioneaza diferit de CAP-urile din comunism si de corporatiile-gigant ineficiente economic, in cadrul carora mijloacele de productie, puterea si recompensele sunt concentrate in mainile catorva birocrati, in timp ce riscurile sunt transferate catre nivelurile inferioare, iar pierderile, socializate.
„De fapt socialismul este stadiul final spre care evolueaza un sistem capitalist, intrucat interesele birocratilor guvernamentali si cele ale birocratilor corporatisti sunt convergente. Istoria arata ca ambele tipuri de birocratii mai degraba se sprijina reciproc decat sa-si impuna restrictii una alteia.” (John Médaille)
In cooperativele de lucratori-proprietari, oamenii nu sunt simpli angajati care presteaza o munca pentru altcineva, sunt proprietari ai mijloacelor de productie, ai propriei munci si ai recompenselor, de care beneficiaza intreaga comunitate de lucratori, in functie de contributia adusa.
In locul managementului corporatist „de sus in jos”, aceste firme se bazeaza pe managementul de tip „open-book” (toti membrii firmei au acces la inregistrarile contabile ale companiei), astfel toti membrii devin responsabili pentru modul cum functioneaza firma.
Intreprinderile de tip cooperatist se deosebesc de corporatiile-mamut din capitalismul monopolist prin urmatoarele aspecte, pe care le redau pe scurt (prezentate pe larg in cartea lui John Médaille):
– productia flexibila (care presupune circulatia rapida intre diferite linii de productie, in functie de cerere);
– utilajele de mici dimensiuni, multifunctionale, care sunt larg raspandite si care pot fi cu usurinta mutate de la o linie de productie la alta (spre deosebire de utilajele scumpe din sistemul corporatist, care necesita investitii mari de capital si care sunt specifice doar pentru fabricarea anumitor tipuri de produse);
– productia in functie de cerere, care incurajeaza localizarea liniilor de aprovizionare, atenueaza ciclurile avant-prabusire si apeleaza mai putin la publicitate pentru vinderea produselor (spre deosebire de cea de tip „supply-push”, din sistemul corporatist, bazata pe stimularea ofertei, care dezvolta o cultura consumista si recurge la propaganda publicitara abuziva si manipulatoare, strategii fara de care sistemul nu ar supravietui);
– lanturile locale de aprovizionare, proprietatea productiva larg raspandita (aceasta solutioneaza problemele cauzate de separatia dintre poprietate si munca si dintre management si cunoasterea procesului de productie).
Toate acestea fac posibila dezvoltarea unei piete locale si relocalizarea economiei.
Un astfel de sistem este favorabil agriculturii traditionale, singura care ne poate asigura o hrana sanatoasa, un sol de calitate si un mediu natural curat. Agricultura moderna, de tip intensiv, care ne distruge pamantul si sanatatea, este practicata in regim industrial corporatist. Taranii trebuie sa se uneasca in cooperative (fiind vorba nu de asocieri „fortate”, ci voluntare, care raspund nevoilor fiecarui taran, dar actioneaza si in slujba binelui comun), astfel incat intermediarii si marile lanturi de hipermarketuri sa nu mai poata detine monopolul pentru a-i strivi.
Subventiile, rentele economice si costurile externalizate
Sistemul actual corporatist, ineficient economic si costisitor, bazat pe productia industriala si pe comertul global (sistem dependent de investitii mari de capital, de costuri externalizate, de productia de tip „supply-push” etc.), nu ar supravietui daca nu ar fi generos subventionat, dupa cum arata John Médaille. Daca s-ar elimina subventiile, s-ar realiza mai usor o reforma a sistemului industrial si a celui agricol, care sa relocalizeze economia si sa creeze conditiile pentru infiintarea de intreprinderi de tip cooperatist. Nu doar sistemul bancar are mari probleme, ci, in primul rand, aceste doua sisteme, care creeaza, de fapt, bogatie. Pentru a fi relocalizata economia, trebuie inceput cu localizarea productiei de bunuri, cu inlaturarea subventiilor (acordate de stat corporatiilor) si a costurilor externalizate (de care profita marile companii in detrimentul competitorilor mici si locali, de exemplu, cheltuielile de transport subventionate; alt tip de costuri externalizate sunt efectele negative ale tranzactiilor economice –poluarea, problemele de sanatate, epuizarea resurselor naturale–, suportate de terti, asadar, de comunitati care nu participa la aceste tranzactii). Vor putea fi sprijinite, apoi, pietele taranesti locale in locul importurilor, agricultura locala, durabila si diversificata, in locul celei industriale.
„Sistemul industrial actual depinde de enormele cheltuieli guvernamentale, de rentele economice si de abilitatea de a externaliza costurile” (John Médaille). Prin urmare, pentru aplicarea unei reforme industriale si agrare, trebuie inceput cu rezolvarea acestor probleme: subventiile, rentele economice (bogatia fara munca) si costurile externalizate.
Prin nenumaratele exemple practice ale functionarii lui, modelul despre care am vorbit isi dovedeste viabilitatea. Sistemul corporatist neoliberal prezinta deficiente structurale care conduc la saracirea si inrobirea tarilor unde este aplicat, la subminarea specificului, dar si a suveranitatii economice a acestor tari.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/handshake-584096_1280.jpg459700Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick Matis2019-08-01 08:19:112024-08-01 23:54:15Solutia de care avem nevoie – Intreprinderile de tip cooperatist
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/constantin-cojocaru.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Constantin Cojocaru – Fumigena controlului averilor” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1564563736596{margin-bottom: 0px !important;}”]Guvernantii romani stiu ca marile averi acumulate in Romania postdecembrista nu provin din venituri create prin productia si comercializarea de bunuri si servicii intr-o piata concurentiala, sau din mosteniri si donatii legale si legitime. Ei stiu ca aceste averi au fost acumulate prin hotie si inselaciune, prin deposedarea marii majoritati a cetatenilor, atat de capitalurile acumulate din veniturile create de acesti cetateni pana in 1989, cat si de o buna parte a veniturilor create de aceiasi cetateni dupa 1989, fie direct, prin inginerii de tipul FNI, fie indirect, prin jefuirea bugetului de stat.
Guvernantii romani mai stiu ca romanii au inceput sa stie si ei ca au fost jefuiti, au inceput sa stie si de catre cine au fost jefuiti.
Guvernantii romani mai stiu, de asemenea, ca se apropie momentul in care vor trebui sa dea socoteala.
Pentru a amana sosirea acestui moment, domnii guvernanti inventeaza fumigene propagandistice cu ajutorul carora spera sa incetoseze mintea romanilor, sa-i impiedice sa inteleaga mecanismul si autorii jafului, in final, sa-i faca sa renunte la orice incercare de a fi despagubiti pentru avutia de care au fost deposedati.
Una dintre aceste fumigene o reprezinta asa-zisa verificare a averilor tuturor cetatenilor si impozitarea acelor averi pentru care nu au fost platite impozite, idee relansata, recent, in mass-media, de catre domnul Sebastian Bodu, actualul conducator al Fiscului.
O buna parte a mass-media, aceeasi care, in ultimii 16 ani, a sustinut „reforma”, isi aduce si ea contributia la punerea in scena a fumigenei. Iata, de exemplu, titlul unui articol prin care „proiectul Bodu” este adus la cunostinta cetatenilor: „Averile tuturor celor 22 de milioane de romani, luate la bani marunti de Fisc”. Romanii cinstiti, cei care au fost inselati si jefuiti, pot dormi linistiti: nu va scapa nimeni de controlorii domnului Bodu. Nici chiar cei care traiesc in colibe de carton in groapa de gunoi de la Glina! Toti cei 22 de milioane de romani! Halal mass-media, halal a patra putere in stat!
Mai-marele Fiscului ne spune, de fapt, ca lucreaza la un proiect de lege care prevede verificarea oricarui „contribuabil care nu poate sa justifice diferenta dintre impozite si avere”. In treacat fie spus, atrag atentia domnului „finantist” Sebastian Bodu ca, in mod natural, impozitul este un procent subunitar din avere, deci nu „diferenta dintre impozite si avere” trebuie „justificata”, ci, eventual, diferenta dintre averea pentru care s-a platit impozit si averea pentru care nu s-a platit impozit.
Proiectul domnului Bodu are doua componente care-i pun in evidenta caracterul de fumigena. Primul este legat de faptul ca verificarea se va face printr-un sondaj, care va avea la baza „criterii matematice”. Se face si precizarea ca, in conformitate cu „criteriile matematice”, fiecare dintre noi am putea primi vizita oamenilor de la Fisc cam o data la 20 de ani. Cu banii de care dispun, marii rechini ai tranzitiei vor putea astepta, in liniste, sa le vina randul la primul control, pana prin anii 2026-2030! Atunci cand vor fi trecut, de mult timp, la cele vesnice! Nu-i greu de intrevazut ca proiectul boduist reprezinta o sursa inepuizabila pentru alimentarea birocratiei, a vanatorilor de adversari politici si a coruptiei.
Al doilea aspect este legat de rezultatul „verificarii”. Acesta va consta in impozitarea cu 16% a averii pentru care controlorii Fiscului vor descoperi ca nu s-a platit impozit.
Deci, domnul „X”, fie el vames, politist, procuror, judecator, consilier –local, judetean, ministerial, parlamentar– sau chiar prefect, ministru, senator sau deputat, desi a fost angajat neintrerupt al statului din 1990 pana la data cand va primi vizita baietilor domnului Bodu, iar din salariul castigat ar fi putut economisi, adica ar putea „justifica” o avere echivalenta cu 40 – 50 de mii de euro, el este, de fapt, proprietarul unei averi de 2 milioane de euro. Conform „proiectului Bodu”, domnul „X” plateste 16% din 1.950.000 de euro, adica 312.000 de euro, ramanand sa se bucure de restul de 1.688.000 de euro, din care 1.638.000 de euro sunt „nejustificati”, adica furati. Halal echitate fiscala!
Proiectul Bodu nu-l afecteaza in nici un fel pe „omul de afaceri” care a pornit la drum, in 1990, cu un capital banesc, a carui provenienta o poate dovedi, echivalent cu 1.000 de euro, iar in 2006 este proprietarul unei averi de 200 de milioane de euro. Dupa legile stiintei si practicii financiare, intr-o economie de piata concurentiala, in 16 ani, cei 1.000 de euro nu s-ar fi putut metamorfoza in 200 de milioane, decat daca ar fi fost investiti intr-o inovatie de dimensiunile fuziunii nucleare, ceea ce, evident, nu este cazul pentru nici unul din miliardarii Romaniei postdecembriste.
Aceste averi uriase nu ar cadea nici sub incidenta „proiectului Bodu” privind controlul si impozitarea averilor nejustificabile, nici sub incidenta „proiectului Voiculescu” privind confiscarea averilor ilicite, o alta fumigena politicianista menita sa creeze confuzie si sa impiedice despagubirea romanilor pentru avutia si veniturile de care au fost deposedati dupa 1989. Exista, totusi, o solutie a problemei averilor nejustificabile si nelegitime, o „varianta” care ar face inutile cohortele de controlori ale domnului Bodu si pe cele de confiscatori ale domnului Voiculescu. O „varianta” care i-ar face pe toti cei care s-au imbogatit necuvenit in perioada „tranzitiei” sa plateasca pretul cuvenit pentru averile asupra carora au devenit proprietari, ca si impozitul datorat pentru aceste averi.
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/dromihete.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/dromihete.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Lectia data de catre getul Dromichete lui Lisimah, elogiata de antici ca un gest de noblete” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1564128366888{margin-bottom: 0px !important;}”]Pe baza surselor istorice actuale, istoria dacilor nu se poate scrie in mod continuu pana la Decebal. Sunt epoci pentru care ne lipsesc documente. Cu toate acestea, o perioada din istoria indepartata a dacilor este mentionata de izvoarele antice gratie unei figuri admirabile din perioada incipienta a stramosilor nostri: regele Dromichete, aflat in conflict cu un general si urmas al lui Alexandru cel Mare, anume Lisimah. Acesta din urma, dupa moartea lui Alexandru, a devenit conducatorul regatului elenistic din Grecia si Tracia.
Razboiul dintre cei doi a izbucnit, se pare, pe de o parte din cauza pretentiilor macedoneanului de a-si intinde stapanirea la nord de Dunare, iar pe de alta parte Dromichete revendica cetatile de pe malul dobrogean, ele dominand campia munteana. Au fost mai multe lupte, toate nefericite pentru Lisimah. Intr-una din ele, probabil prin 300 i. Hr, a cazut prizonier la daci chiar tanarul Agatocle, fiul conducatorului macedonean. Regele Dromichete s-a purtat insa bine cu el, ba chiar l-a trimis indarat dupa ceva timp inapoi incarcat cu daruri „in nadejdea de a capata prin omenia aceasta pamantul ce i-l rapise Lisimah”, dupa cum spune Diodor din Sicilia.
Regele macedonean avea alte planuri insa. Dupa ce face cuceriri in Asia, el porneste cu o mare armata – istoricul grec Polyainos spune ca 100.000, cifra exagerata probabil – in anul 292 i. Hr. impotriva lui Dromichete. Provizii nu isi luase presupunand ca va gasi la dusman. Armata macedoneana trece Dunarea usor si inainteaza. In drum insa gasesc doar pamant parjolit de daci.
La invadatori se prezinta generalul Seleuthes, oferindu-si serviciile. Asta ii arata lui Lisimah ca in tabara daca erau frictiuni. Totul era insa doar o stratagema. Seleuthes nu era un tradator, ci agent dublu. Ii va conduce pe macedoneni probabil prin Baragan unde acestia vor incepe sa sufere din cauza lipsei apei si a proviziilor. Lisimah e sfatuit sa fuga, dar refuza. Intr-un final, geto-dacii ii inconjoara si invadatorii devin prizonieri.
Dromichete se va purta foare bine cu intrusii. Diodor din Sicilia ne spune: „Ca Dromichaites, regele Tracilor, aratandu-i lui Lysimachus in toate privintele ca il pretuieste si il iubeste, ba numindu-l si tata, l-a dus impreuna cu copiii in orasul care se numea Helis (probabil prin estul Campiei Romane). Ca dupa distrugerea fortelor lui Lysimachus, Tracii, adunandu-se in fuga la un loc strigau sa fie adus in mijlocul lor regele prins, ca sa-l invete minte, fiindca ar trebui ca multimea, care a participat la primejdii, sa aiba oarecari drepturi si asupra prinsilor, dar Dromichaites, opunandu-se pedepsirii regelui, le arata soldatilor ca era in interesul lor sa-l crute pe (acel) om. Caci eliminandu-l pe el, alti regi aveau sa puna mana pe statul sau, poate inca si mai de temut decat cel de dinainte; pe cand daca el scapa, ei vor obtine recunostinta pe care cel crutat le-o datoreaza Tracilor, si vor lua inapoi fara nici un pericol cetatile care mai inainte erau ale Tracilor. Si convingand multimea, Dromichaites ii cauta printre cei prinsi pe prietenii lui Lysimachus si pe cei care se ocupau cu slujirea lui si-i duse la regele prins.
Dupa acestea, savarsind impreuna cu ei o jertfa, ii lua la ospat pe Lysimachus cu prietenii sai si cu cei mai de seama dintre Traci. Pregati doua locuri de ospatare, asternand pentru cei din jurul lui Lysimachus un asternut regesc din cele capturate, iar siesi si prietenilor lui o saltea obisnuita de paie. Tot astfel, fura gatite doua mancari, pentru aceia o multime de felurite bucate asezate pe o masa de argint, iar Tracilor legume si carne foarte simplu gatita, pe o tava obisnuita de lemn asezata pe masa in fata lor. La sfarsit, lor le puse vinul in potire de argint si de aur, iar celor care erau cu el in potire de corn si de lemn, cum aveau Getii obiceiul. Iar la sfarsitul mesei, umplandu-si cel mai mare dintre cornuri si numindu-l pe Lysimachus ‘tata’, il intreba care ospat i se pare lui ca fusese mai regesc, cel macedonean ori cel trac. Iar Lysimachus, raspunzand ca cel macedonean, zise: ‘Atunci de ce ai parasit astfel de obiceiuri si traiul stralucit, ba si o slavita domnie, dorindu-ti sa ajungi la oameni barbari, care traiesc o viata de fiara, si intr-o tara cu ierni grele, ce duce lipsa de cele de zi cu zi si te-ai straduit prosteste sa-ti duci fortele in astfel de locuri in care e invederat ca o putere straina nu are cum sa supravietuiasca?’ Iar la acestea raspunse din nou Lysimachus ca din cauza ca n-a stiut cele legate de aceasta expeditie, dar ca pe viitor se va dovedi un aliat fidel si va rasplati marinimia, ca sa nu ramana in urma celor ce i-au facut bine. Incuviintandu-l cu draga inima, Dromichaites lua inapoi tinuturile cucerite de cei care erau cu Lysimachus si, incoronandu-l cu diadema, il lasa sa plece.”
Intelepciunea cu care Dromichete a rezolvat conflictul cu Lisimah a avut un mare rasunet in lumea antica. Numerosi istorici greci au consemnat-o. Frumoasei epoci a lui Dromichete ii va urma insa o epoca de scadere si tulburare. In spatiul carpato-danubiano-pontic se vor instala celtii, iar pana la Burebista nu vom mai avea o personalitate atat de importanta precum cea a lui Dromichete.
Sursa: Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu – Istoria românilor din cele mai vechi timpuri pana astazi, editura Albatros, Bucuresti, 1971.
Nota redactiei: Frumoasa poveste a lui Dromichaites a inspirat si o piesa de teatru, scrisa de Paul Anghel si jucata la Bulandra, intitulata Regele descult. De remarcat prezenta in numele regelui get a sufixului -ete, viu inca si azi in limba celor care se trag din getii si daci: românii.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/dromihete.jpg404646Tudor Ursehttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgTudor Urse2019-07-26 10:03:352019-07-26 10:06:11Dromichete, un nume din Pantheonul traco-roman
Mircea Eliade are, in „Caderea in istorie” (1952) cateva fragmente care, puse cap la cap, pot constitui cel mai scurt tratat de istorie a romanilor: sub 400 de cuvinte. Intelegi totul, surprinzator, din doua pagini. Cu conditia sa fii de acord cu viziunea despre istorie a autorului.
„Noi, ROMANII, nu avem niciun motiv sa idolatrizam Istoria. Printre neamurile fara noroc, ne numaram in frunte.”
„Cu ce am idolatriza, noi, romanii, Istoria? Descindem dintr-unul din neamurile cele mai numeroase din lume si praful s-a ales de el; nici macar limba nu i se mai cunoaste.”
„Ca sa supravietuim in Istorie, ne-am istovit mai mult decat s-au cheltuit alte neamuri sa cucereasca pamantul”.
„Nicolae Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon: in loc sa-si ridice privirile spre miaza-noapte si sa uneasca toate neamurile tracice intr-un mare imperiu, Alexandru s-a lasat atras in orbita civilizatiei mediteraneene si, ajuns la culmea puterii, s-a indreptat spre Asia”.
„Cu o mie de ani in urma, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvant o catastrofa de incalculabile consecinte pentru istoria romanilor: slavii au ocupat Peninsula Balcanica si s-au intins pana la Adriatica”.
„Istoria neamului romanesc e alcatuita din atata sange si atata nenoroc datorita in primul rand incapacitatii Occidentului de a vedea dincotro vine primejdia. Pe noi, timp de cinci secole, ne-a scos din istorie victoria Imperiului Otoman; si aceasta victorie se datoreaza neputintei occidentalilor de a se uni impotriva unui dusman comun.”
„Istoria se facea in Apus; fara noi, datorita si sangelui nostru. Occidentalii nu stateau nici ei cu mainile in san, ci se luptau; dar se luptau intre ei. Evident, lupta aceasta intre frati, veri si cumnati, nu putea avea aceeasi sangeroasa intensitate ca, prin partile noastre, lupta cu turcii si tatarii. Se ardeau orasele in apus, dar parca tot mai ramanea ceva. Occidentul e bogat in ruine si toate sunt istorice. La noi, nu ramanea nimic, nicio urma. Inca din timpul navalirilor barbare, oamenii invatasera cum sa-si arda satele si sa le refaca primavara urmatoare.”
„In timpul acesta, la o mie, doua de kilometri spre Apus, se inaltau catedralele, se imbogateau castelele, se infrumusetau manastirile si oamenii aveau prilejul, macar la rastimpuri, sa citeasca pe sfinti, pe teologi si pe poeti, sa inteleaga ca sunt oameni si sa se bucure ca traiesc omeneste – iar nu ca fiarele salbatice, prin munti, prin paduri, ca stramosii nostri, care nu aveau alta vina decat aceea de a se fi nascut in calea rautatilor.”
„Romanii nu au sabotat istoria. Au infruntat-o si i-au rezistat din toate puterile lor”.
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/11/eliade-850x468.jpg468850Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick Matis2019-07-23 15:34:192023-12-21 14:34:53Mircea Eliade – Cel mai scurt tratat de istorie a romanilor
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/turda-izgonirea-romanilor.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/turda-izgonirea-romanilor.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Politici „administrative” de izgonire a romanilor din Turda la 1711″ font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1563502709200{margin-bottom: 0px !important;}”]Pe 17 iulie 1711, Congregatia tuturor nobililor din Turda ia hotararea de a-i izgoni pe romani din oras, nobilii fiind deranjati de faptul ca se modifica procentul demografic in defavoarea maghiarilor si sasilor:
„Aflam ca romanii se inmultesc foarte tare printre noi, in paguba noastra. Orasele si satele vechi, frumoase si locuite de maghiari si sasi, intru atat sunt pustiite de locuitori, prin inmultirea romanilor, ca acum nu mai auzim de ele.”
Iata un extras din acele politici:
„Anul 1711. Ziua 19. Luna iulie. Congregatia tuturor nobililor din Turda
Aflam ca romanii se inmultesc foarte tare printre noi, in paguba noastra. Orasele si satele vechi, frumoase si locuite de maghiari si sasi, intru atat sunt pustiite de locuitori, prin inmultirea romanilor, ca acum nu mai auzim de ele. Pentru motivul amintit mai sus hotaram in comun, ca fiecare gospodar, sau vaduva din oras, este indatorata sa alunge in timp de 8 zile pe toti romanii din case si de pe pamanturile lor, iar daca nu voiesc sa plece, sa fie izgoniti. Daca va fi un gospodar, ori vaduva, atat de neajutorata, incat sa nu-i poata izgoni cu forta, ofiterul orasului e obligat sa le dea ajutor. Daca se va afla un cetatean, sau vaduva, care nu va indeplini ordinul, pana la 12 zile, sa fie pedepsit irevocabil si ofiterul luand cu sine destule forte, e dator sa alunge pe romanii indaratnici si pe vitele lor, din cuprinsul orasului […] Nimeni dintre locuitorii din Turda-Noua si Veche, sa nu dea romanului nici loc de casa, nici loc afara, sa nu-i vanda si sa nu-i dea loc de locuit aici […]”
Surse: Romulus Seisanu, La Roumanie. Roumania. Romania. Atlas istoric, geopolitic, etnografic si economic, Bucuresti, 1936, tiparituriromanesti.wordpress.com.
Nota redactiei: Politici de acest gen au fost implementate in repetate randuri de-a lungul secolelor in Transilvania, parte a planului de deznationalizare fortata a marelui popor roman cu origini vlaho-trace. Acest tip de atitudini ingrate au contribuit la aneantizarea si distrugerea sistematica, inclusiv prin genocid, a mii si mii de familii de buni romani de pe acele meleaguri. Consideram si astazi actuale aceste tipuri de politici si total anticonstitutionale si criminale aduse la adresa noastra ca popor si la adresa sigurantei nationale. Un popor care tolereaza asa ceva este pe cale de extinctie totala. Si pentru ce? De unde atata ura?![/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/turda-izgonirea-romanilor.jpg412700Tudor Ursehttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgTudor Urse2019-07-19 04:23:382019-07-19 04:23:38Politici „administrative” de izgonire a romanilor din Turda la 1711
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/tarani-bunica-copil-drc483guc899-1929.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/tarani-bunica-copil-drc483guc899-1929.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”In Romania, are loc un „cataclism cu epicentrul la sat” – Disparitia taranului e echivalenta cu disparitia Romaniei” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1562929379030{margin-bottom: 0px !important;}”]O componenta esentiala si ampla a Romaniei nereprezentate – si pe care elita neoliberala a dispretuit-o cu aceeasi inversunare pe care au manifestat-o comunistii – o constituie satul romanesc. Daca in comunism au fost instrainati de pamant prin colectivizare (ceea ce a distrus satul si spiritual, fiindca randuiala dupa care functiona era una in armonie cu credinta ortodoxa), precum si prin stramutarea fortata de la sat la oras pentru a deveni „unitati de productie” in marea industrie, astazi taranilor li s-a oferit „darul libertatii” de a deveni „capsunari”, de a-si parasi vetrele stramosesti si tara; fiind lipsiti de orice mijloace de a-si munci pamantul si de a trai cinstit din munca mainilor lor, sunt nevoiti sa emigreze in masa si sa-si vanda pamanturile. Avand in vedere ca taranul e „pastratorul teritoriului national”, cum il definea Rebreanu, al fondului nostru spiritual si identitar, dar si singurul care poate asigura hrana sanatoasa unei tari intregi, disparitia lui e echivalenta cu disparitia Romaniei.
Insa aceasta e o problema inexistenta pentru „alesii” nostri. In conditiile in care avem – dupa cum spun si specialisti care cunosc realitatile Romaniei, precum acad. Yvan Allaire si prof. Mihaela Firsirotu – un pamant de calitate superioara care poate permite trecerea direct la practicarea unei agriculturi biologice, care la noi ar oferi oportunitati imense (si putine tari sunt capabile sa treaca la o astfel de agricultura), se vinde pe nimic aceasta resursa fundamentala, chiar daca „nu exista aur pe lume care sa echivaleze pretul taranii stramosesti” (Nichifor Crainic). Faptul ca pamantul nu poate fi tratat ca marfa o dovedeste si un reputat economist american, John Médaille, in cartea tradusa si in Romania, Spre o piata cu adevarat libera, care a trecut neobservata de asa-zisii „specialisti in economie” de la noi, apologeti ai „laissez-faire”-ului neoliberal. Mai mult, importam 80% din alimente, majoritatea de calitate proasta, cand, daca s-ar fi acordat sprijin micilor producatori si agriculturii bio, taranului roman si modului de productie la scara umana, Romania ar fi excelat pe o zona care constituie punctul ei forte si care ne-ar fi asigurat stabilitatea in vremuri de criza si suveranitatea alimentara.
Un irlandez atasat de Romania profunda, Peter Hurley, convertit la ortodoxie, care a fost director de promovare in cadrul Unitatii de Sprijin a Retelei Nationale de Dezvoltare Rurala, atrage atentia asupra unora dintre aceste aspecte ingrijoratoare. Postez cateva fragmente dintr-o scrisoare a acestuia catre comisarul european pentru agricultura:
„Are loc un cataclism in Romania, Comisare, iar epicentrul sau se afla la sat.”
„In anii 1920, clasa taraneasca a Romaniei era una dintre cele mai bogate din Europa. Am auzit ca isi trimitea copiii la scoala in Franta. In 1930 in Romania erau 7.500 de cooperative cu 1,5 milioane de actionari, in timp ce populatia totala a tarii era de 10 milioane de persoane.
Aceasta cultura infloritoare a primit trei lovituri de gratie: 1949 – 1990 – 2007
(…) Micul producator roman nu este doar dezavantajat. A fost scos definitiv din modul sau de trai fiind fortat sa-si paraseasca tara natala. A devenit un refugiat economic. Ceea ce au inceput comunistii, UE reuseste sa finalizeze.
(…) Romania este ultima civilizatie rurala autentica a Europei. Este o mostenire agricola a carei unicitate nu o vom mai revedea. Si totusi strategiile noastre nu par sa fi avansat fata de politica de „laisssez-faire” din secolul al XIX-lea.
… Am cu mine o fotocopie a unei carti rare. A fost scrisa in 1921 de catre un alt irlandez, trimis aici de Horace Plunkett. Se numeste Miscarea cooperatista din Iugoslavia si Romania – lectii pentru reconstructia postbelica. Candva micii producatori ai Romaniei au fost un model pentru Irlanda in perioada de tranzitie.”
Intreaga scrisoare o puteti citi aici.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/07/tarani-bunica-copil-drc483guc899-1929.jpg425347Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick Matis2019-07-13 09:00:052019-07-12 13:22:56Irina Bazon – In Romania are loc un „cataclism cu epicentrul la sat!”
Constitutia actuala a inlesnit un sistem juridic… aiuritor care are coduri facute sa ajute inechitatea, furtul si… interpretabilitatea!
Constitutia actuala a deposedat poporul si statul roman de suveranitate.
Constitutia actuala asigura, prin sistemul electoral, de 30 de ani, rotirea acelorasi garnituri politice, si le da puterea de a „ne” REPREZENTA prin… reprezentanti alesi!
Constitutia actuala este cea care a permis adoptarea legilor princare Romania a devenit colonie! (Art . 74 alin (2): „Nu pot face obiectul initativei legislative a cetatenilor problemele fiscale, cele cu caracter international , amnisita si gratierea”! )
– ANAF-ul se uita doar in ograda romanilor, a micilor investitori, nu si in cea a „marilor investitori” a corporatiilor straine care sunt ajutate de legi „constitutionale” sa investeasca putin sau deloc (exemplu ENEL) dar sa scoata profit imens peste granite.
– Inventarea smecheriei cu Fondul Proprietatea ajuta ca halci din avutia nationala sa fie in proprietatea strainilor, astfel incit, in prezent, 90% din capitalul autohton este controlat de straini si mai mult de jumatate din PIB-ul Romaniei, in valoare de peste 100 miliarde de euro, pleaca in fiecare an, in afara tarii, ca profituri nedeclarate si neimpozitate.
– Peste 40% din terenul arabil al tarii este in proprietatea strainilor care il vor distruge prin chimicale si il vor vinde sau parasi dupa ce se vor imbogatii. Padurile, apele cu acele MHC-uri si cu smecheria certificatelor verzi, sistemul energetic al tarii, cel de comunicatii si tot ce tine de siguranta nationala, toate sunt devalizate, compromise sau controlate de entitati straine, datorita actualei Constitutii.
– „Reprezentantii” alesi de noi, conform Constitutiei, hotarasc, impotriva interesului national, sa stearga datoriile catre statul roman, catre noi, Munai Gaz-ul, folsindu-se, pentru aceasta,de Parlament.
– In baza legilor „constitutionale”, Serviciul Roman de Informatii, in loc sa apere tara, face politica. Ii ajuta pe politicieni in afaceri in defavoarea interesele natiunii si tarii.
„Reprezentantii” nostri vor afirma mereu ca: „am respectat Constitutia”!
Mai vrem exemple? Sunt prea multe, sunt sufocant de multe. Vrem sa respiram aer curat.
Reconstructia societatii romanesti trebuie sa inceapa prin schimbarea Constitutiei actuale si a sistemului juridic construit pe baza ei si curatarea clasei politice!
