Articole despre valorile românești.

adrian bejan, teoria constructala

Adrian Bejan – Viitorul lumii si Teoria Constructala

/0 Comments/in , /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/02/62005579.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/02/62005579.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Adrian Bejan – Viitorul lumii si Teoria Constructala” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1549232313836{margin-bottom: 0px !important;}”]Ecuatiile o dovedesc: natura creeaza forme perfecte. Iar omul poate, de-acum inainte, sa atinga aceasta perfectiune! O teorie complet noua, elaborata de un reputat profesor universitar roman de termodinamica, ne ofera cheia construirii ideale a unor obiecte, masini, locuinte, retele. Aceasta este Teoria Constructala, iar unul din savantii care a lucrat la elaborarea sa se cheama Adrian Bejan.

Cunoscuta pana acum doar de cativa initiati, teoria constructala a romanului Adrian Bejan promite sa revolutioneze viitorul ingineriei si sa ne schimbe perceptia asupra lumii. Inca din 1995, acest cercetator a dezvoltat o metoda simpla, logica si eficienta de a desena planul perfect al aparatelor.

„Teoria constructala” se bazeaza pe principiul potrivit caruia toate lucrurile de pe planeta curg, tinzand spre perfectiune.

Cercetatorul sustine ca „daca pui un milion de irakieni intr-o cutie, o vreme poate se vor impusca, dar in final se va instaura o organizare, o ierarhie”.

Publicatia „Science et vie” l-a elogiat pe roman – care a fugit in SUA in urma cu 40 de ani – pentru ca a inventat „cheia formelor perfecte din Univers”.

Un an mai tarziu dupa emigrarea sa, profesorul Bejan face o descoperire care il propulseaza in prezent in elita primilor 100 de mari savanti ai lumii. In mai, anul trecut, i-a fost acordata celebra medalie „Benjamin Franklin”, care de-a lungul timpului a fost decernata de institutul cu acelasi nume oamenilor de geniu precum Nikola Tesla, Marie Curie, Thomas Edison, Albert Einstein, sau, mai recent, Stephen Hawking.

„Am produs 25 de doctori in inginerie care sunt profesori pretutindeni in lume. Am scris 20 de carti si vreo 450 de articole. Cand sunt mai deprimat ma mangaie gandul ca sunt cel mai citat cercetator de la Duke University si singurul in inginerie globala”, spune Bejan. Prestigioasa „Science et vie” a explicat pe zece pagini teoria constructala pe care romanul a descoperit-o cu matematica de gimnaziu.

„Toate lucrurile in natura tind spre perfectiune, spre un randament maximal. Toate functioneaza precum o uzina – fie ca vorbim de lucruri facute de om, fie ca e vorba de vascularizari naturale precum muschii umani sau cursurile de apa. De exemplu, un bolovan blocheaza un canal din Amazon. Atunci fluviul isi face autocritica si va incerca sa isi indrepte cursul peste sau pe langa bolovan”, spune inginerul.

In anii ‘70, facand o munca de rutina – instalatii ingineresti – si-a dat seama, intr-o noapte, ca succesul inseamna schimbarea la nesfarsit a configuratiei fiecarui sistem, ca un fel de desen animat in care imaginile se succed intr-o anumita directie. „Aceasta succesiune este explicata de teoria constructala si se aplica tuturor sistemelor curgatoare indiferent ca este vorba de organismul uman, automobilele care merg pe sosele sau animale urcand spre pasunile Vrancei. Totul tinde sa curga spre mai bine, spre perfectiune. Toata geografia pamantului se bazeaza pe ideea asta”, sustine cercetatorul.

A existat si un echivalent al teoriei constructale a lui Adrian Bejan, si anume teoria statului organic al lui Mihai Eminescu. Sa vedem care ar fi asemanarile in doua citate ale acestora doi:

„Pentru ca un sistem de dimensiuni finite sa persiste in timp (sa traiasca), el trebuie sa evolueze astfel incat sa ofere un acces mai usor la curentii impusi care trec prin el” – Adrian Bejan.

„(…) garantia duratei si trainiciei dezvoltarii unui stat, cu institutiile lui cu tot, e impacarea formelor traditionale de existenta cu cuprinsul lor nou; (…) improspatarea continua a fondului si pastrarea formelor. Forme vechi dar spirit pururea nou.” – Mihai Eminescu.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Cheia formelor (im)perfecte” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1552413544489{margin-bottom: 0px !important;}”]Principiul teoriei constructale se hraneste din ideile lui Euclid, Aristotel, Leonardo Da Vinci, Darwin, D’Arcy Thompson, dar reperul cel mai insemnat al lui Adrian Bejan este lucrarea Reflectii asupra puterii focului si asupra aparatelor potrivite sa dezvolte aceasta putere, publicata de politehnistul francez Sadi Carnot, in 1824. Aici, Carnot demonstra ca randamentul masinilor este limitat de ireversibila degradare a energiei. Pornind de la aceasta constatare, Bejan a descoperit ca forma perfecta nu este naturala.

Sau, mai degraba, ca perfectiunea nu poate fi atinsa in lumea materiala decat prin optimizarea inevitabilelor ei imperfectiuni. Aceasta sintagma a fost tradusa de cercetatorul american intr-un principiu morfologic intemeiat pe termodinamica. Teoria constructala porneste de la o constatare banala: fie ca este vorba de caldura, de electricitate, de apa sau de orice alt flux care se scurge prin circui­tele unui sistem, fluxul respectiv este confruntat obligatoriu cu rezistente, frecari sau difuziuni ce deturneaza energia spre locuri in care nu poate fi exploatata. De aceea, nu exista sistem perfect. Adrian Bejan propune ca, in loc sa neglijam inevitabilele rezistente care fac sistemele imperfecte, sa ne concen­tram exclusiv asupra lor: „Pentru ca suntem condamnati la imperfectiune”, rezuma el, „singurul lucru care ne ramane de facut este sa o repartizam cat mai bine, cu ajutorul geometriei.”

Daca inginerul defineste limpede lista de constrangeri ale sistemului sau si isi precizeaza obiectivele, nimic nu-l impiedica sa studieze in detaliu felul in care variaza aceste rezistente in functie de modul cum sunt repartizate. Iar constatarea inevitabilei degradari energetice a lui Sadi Carnot este transformata intr-un principiu mobilizator, care face din geometrie singura necunoscuta a unei probleme ce a devenit pur matematica: date fiind aceste obiective si aceste constrangeri, cum poate fi elaborata forma care sa distribuie cat mai bine rezistentele la nivel de timp, spatiu, scari si structura, astfel incat randamentul sau puterea furnizata sa fie maxima?

Este un desen perfect, fiindca… este cel mai putin imperfect posibil. Natura, primul inginer constructal. Dincolo de realizarea unor aparate cu cel mai performant design, este oare posibil sa explicam si sa prezicem formele naturii cu niste instrumente pur termodinamice? Pentru asta, trebuie sa regandim toate sistemele naturale ca pe niste masinarii supuse unor constrangeri si obiective specifice si, in plus, sa fim convinsi ca natura a implinit o lucrare demna de cei mai buni ingineri, optimizand formele pe care le-a generat. In secolul al XIX-lea, Charles Darwin si-a intemeiat explicarea formelor si a diversitatii speciilor vii pe procesul de selectie, insa nu a definit din punct de vedere fizic acest criteriu de adaptare.

Or, punctul de vedere constructal ingaduie, astazi, lamurirea miezului principiului darwinian: „Pentru ca un sistem natural sa persiste in timp”, rezuma Adrian Bejan, „trebuie sa evolueze astfel incat sa asigure un acces mai simplu fluxurilor care il strabat.” Daca biologii descriu functionarea sistemelor naturale, inginerul descrie felul in care poate fi sporita performanta acestor sisteme si este in masura sa prevada formele pe care natura are tendinta sa le modeleze in timp, deducand, prin intermediul unui rationament fizic, calea pe care ea a strabatut-o prin incercari succesive.

Plamanii umani, penele pasarilor sau crapaturile solului, toate structurile vii sau inerte pot, deci, sa fie investigate de acum inainte prin optica inginerului, adica sa fie considerate niste sisteme energetice supuse, deopotriva, unor fluxuri, unor constrangeri si unor obiective. Rationamentul constructal permite, de pilda, sa explicam de ce diametrele vaselor sanguine ale corpului nostru se reduc cu un factor constant la fiecare ramificare, de ce pasarile zboara in grup compact sau, in sfarsit, de ce matca raurilor are forma de semicerc.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”World Wide Constructal” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1552413777397{margin-bottom: 0px !important;}”]Teoria constructala s-a raspandit in Statele Unite, in Romania si, mai ales, in Franta. Sylvie Lorente, de la Departamentul de Inginerie Civila al Institutului National de Stiinte Aplicate din Toulouse, a utilizat cu succes teoria constructala in cazul retelelor de distributie a incalzirii urbane, cu scopul de a diminua frecarile si pierderile de caldura. Alt savant francez, Jocelyn Bonjour, a exploatat teoria constructala pentru a determina numarul si forma optime ale aripioarelor unei instalatii de adsorbtie a gazelor. Domeniile de aplica­re a teoriei sunt aproape infinite, intrucat ea priveste toate sistemele supuse unor curgeri. Adaptand ecuatiile la fiecare dintre fluxurile respective, este de ajuns sa urmam principiul construc­tal, care este simplu, unic si fecund: cat mai buna repartizare geometrica a imperfectiunilor, de la scarile cele mai mici, pana la cele mai mari.

Adrian Bejan este convins, chiar, ca teoria sa e necesara si pentru transpu­nerea in aplicatii practice a promisi­unilor nanotehnologiei. „Cercetarile actuale nu abordeaza decat o jumatate din problema”, spune el. „La ce slujeste construirea unor aparate de dimensiuni moleculare, cata vreme nu suntem in stare, apoi, sa le unim intr-un mecanism care sa poata fi exploatat la scara noastra de marime? Aceasta tehnologie nu va putea fi utilizata vreodata decat in complementaritate cu abordarea constructala.” Iata, de altfel, motivul pentru care teoria lui Bejan este revolutionara: in­ver­sand curentul reductionist al fizicii moderne, ea merge de la mic spre mare; elaboreaza structura macroscopica globala plecand de la asamblarea locala a structurilor elementare; traseaza un drum rational care il calauzeste pe in­gi­ner pas cu pas, treapta cu treapta, catre desenul optim. Precum o scara ducand spre paradisul formelor perfecte…[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][mk_image src=”https://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Dec2018/62005578.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Dec2018/62005578.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Teoria Constructala, Inteligenta Naturii si Adrian Bejan” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1552414249310{margin-bottom: 0px !important;}”]De la simple observatii, a ajuns sa ofere omenirii o noua teorie a istoriei planetei si a ceea ce inseamna viata, iar Teoria Constructala are multe aplicatii practice in prezent, de la carcase de ventilator pentru calculatoare si pana la modul in care este afisata organigrama intr-o institutie.

Acelasi tipar, spune Adrian Bejan, il gasim si in modul in care sunt imprastiate cunostintele, stiinta sau religia, pornind de la dascalul de la catedra, catre discipolii sai, care, la randul lor, vor deveni profesori si ii vor invata pe altii.

In prezent, preda la facultate si un curs de predictii, pe baza Teoriei Constructale, in care explica tinerilor ca in urmatorii 1000 de ani toata omenirea va vorbi o singura limba. Tot pe baza teoriei, Adrian Bejan a prezis in 2012 unei televiziuni din Asia ca Donald Trump va castiga alegerile. Iar astazi sustine ca Trump, aflat pe o linie ascendenta, pentru ca e intr-o continua adaptare si schimbare, va mai castiga un mandat.

Bejan vorbeste studentilor si despre modul in care viata omului va fi mai usoara cu ajutorul inteligentei artificiale si al tehnologiei inalte, care nu numai ca vor conduce masinile, dar vor da dependenta tot mai mare oamenilor.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][mk_image src=”https://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Dec2018/62005577.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Dec2018/62005578.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1552416299229{margin-bottom: 0px !important;}”]Teoria spune ca orice organism viu trebuie sa aiba libertatea sa se dezvolte pe cat mai multe canale, pentru a avea acces la mai multa resursa. Cu cat e mai liber sa se ramifice, va evolua si va fi mai mult decat este. Conform parintelui teoriei, aceasta „curgere” nu trebuie oprita, indiferent unde are loc, pentru ca va crea anomalii si va perturba sistemul in jur.

Adrian Bejan e galatean, nascut in 1948, intr-o familie de intelectuali, cu mama farmacist si tatal medic veterinar, pentru cavaleria Armatei Romane. Doi oameni cu gandire libera, care l-au incurajat sa emigreze, pe fondul socialismului care se instalase in Romania. A plecat in America pentru un concurs international in 1968 si nu s-a mai intors decat dupa Revolutie, cand tatal sau se stinsese.

Are un fiu student la Drept si doua fiice absolvente de studii geopolitice si spune ca i-a educat in spiritul culturii romanesti, in educatia primita acasa, la Galati.

Si mai precizeaza ca exodul romanilor in strainatate se desfasoara tot dupa Teoria Constructala, pentru toti cei care parasesc tara se raspandesc natural, firesc catre alte locuri, daca gasesc o opreliste sau un blocaj acasa.

Iar in era globalizarii, toti emigrantii romani au de invatat de la popoarele in care merg. Generatia copiilor romanilor plecati acum 20 de ani in America, de exemplu, e deja schimbata total fata de cum ar fi fost daca ar fi crescut in Romania.

A fost invitat la sfarsitul lunii noiembrie 2018 si la Bucuresti, de catre autoritatile romane, care i-au oferit o diploma la Ateneul Roman. A vorbit si atunci despre modul in care ar trebui sa fie orice roman.

Un profesor roman a uluit planeta cu o teorie uluitoare, prin care oamenii de stiinta pot intelege mai usor cum evolueaza viata pe Pamant. Adrian Bejan e singurul roman din galeria primilor 100 de mari savanti ai lumii. Un galatean a intrat in elita academica a lumii si arata lumii intregi ca si Romania poate!

In continuare expunem cateva intrebari dintr-un interviu acordat celor de la Romania Libera de acum cativa ani. Sa vedem:

Romania Libera: Potrivit teoriei dumneavoastra, democratia ar fi cel mai bun sistem politic de organizare?

Adrian Bejan: Am o vorba despre asta – daca exista, inseamna ca a fost mai bun decat cel dinainte. Democratia de azi e mai buna, mai maleabila decat cea greceasca. Este o formula mai complexa de a se lua in considerare vointa fiecarui individ pentru ca acestia pot vota. Unele democratii sunt mai de succes, mai longevive pentru ca sunt reproiectabile, usor de ajustat. Unii invata de la altii. Uniunea Europeana si-a dat seama, un secol mai tarziu decat America, ca e bine sa elimine obstacolele comertului intre state.

RL: Exista Dumnezeu in ecuatii?

AB: Exista, la fel cum exista in legea caderii gravitationale. A spus-o cel mai bine Einstein – toate sunt legile lui Dumnezeu, iar eu trebuie sa le descopar. 

RL: Societatea romaneasca nu mai vrea sa auda de ingineri…

AB: In America exista o societate profesionala a inginerilor mecanici care numara aproape 100.000 de membri. In total, cred ca exista 500.000 de ingineri la o populatie de 300 de milioane. Acest procent de unu la mie este inregistrat intr-o tara libera, cu o democratie veche. si in Romania – dupa ani de comunism – acest raport s-a redefinit in mod natural cunoscand descresteri. Ingineria, si nu doar in SUA, este luata ca o intreprindere obisnuita. De fapt, sunt doua inginerii. Una tehnica, care urmareste aplicarea principiilor in vederea realizarii anumitor lucruri. Acest fapt da impresia de banal, de comun a acestei meserii, mai ales ca 999 din 1.000 de ingineri intra in aceasta categorie.

Doar rar, lumea descopera stiintele ingineresti care urmaresc descoperirea principiilor, legilor care se intemeiaza pe fizica. Inginerii sunt oameni de stiinta prin definitie.

RL: Cum arata o zi din viata dumneavoastra?

AB: Incerc sa gasesc jumatate de ora in care sa nu fiu intrerupt, dar este foarte dificil. Chiar si in mediul universitar, lumea vede numai partea tehnica a ingineriei, adica ce facem cu ideile vechi, si nu stiintele ingineresti. Raspunsul serios este ca lucrez de la trezire si pana noaptea, tot timpul. Jumatate din timp il dedic vanatului de fonduri pentru sustinerea grupului meu de doctoranzi. Restul zilei scriu, predau si fac lupte greco-romane sufocante cu corespondenta.

RL: De ce isi doreste un tanar sa studieze la Duke?

AB: Societatea libera e ca un bazin fluvial, unde intalnesti canale mari si repezi, dar si parauri si mlastini. Duke este situata a opta in clasamentul universitatilor americane. Tanarul plonjeaza in fluviu, pentru ca vrea sa fie purtat departe. In asta consta forta de atractie la Duke. La fel s-a intamplat cu figurile care au facut Romania moderna. Au trecut pe la Sorbona, Padova, Oxford, Viena. Toata Europa moderna a fost carata si depusa pe malurile Dambovitei de aceste personalitati.

RL: Campusul universitar seamana cu ce vedem in filme? 

AB: Nu. La Duke, studentul isi vede de treaba, incearca sa ia note bune pentru ca plateste bani grei pentru a studia aici. Decizia de a fi serios – nimeni nu lipseste de la cursuri, de exemplu – este deprinsa de departe, de acasa. Studentul de la Duke stie ca a avut o chemare pentru ca este unul dintre putinii acceptati. 

RL: Traim intr-o lume prea tehnologizata?

AB: Nu. Lumea mereu a parut prea tehnologizata pentru ochii celor care stau si privesc fara sa contribuie la puhoiul de masini si „smecherii” care defileaza in fluxul evolutiei tehnologiilor. Cei care vin de la o distanta mare de acest fluviu sunt ingroziti. Exista cronici care descriu groaza provocata bastinasilor de catre romani – atunci cand acestia le-au construit poduri si sosele – in incursiunile lor in mlastina barbarilor. 

RL: Ce stiti din sportul romanesc? 

AB: Am fost crescut ca jucator de baschet, deci raman jucator. Urmaresc sportul romanesc, cu orice ocazie, fie pe internet, fie la televiziune. Fiul meu William este jucator de fotbal si cu el fac galerie pentru Steaua si Dinamo in Europa. William, la 17 ani, poarta la antrenament tricoul Stelei.

„Natura are busola ei, care tinde catre perfectiune” – Adrian Bejan

„In cartea mea aparuta in engleza in 2000 si tradusa sub titlul «Forma si structura – de la inginerie la natura» a trebuit sa ma ocup de subiecte precum curgerea sangelui, a fluviilor, a umanitatii prin traficul urban. De exemplu, am descris cum ar trebui sa se deplaseze lumea din Manhattan pentru a ajunge in timpul cel mai scurt intr-un anumit punct. Omul in oras merge pe jos si cu mijloacele de transport, trebuie sa decida ce distanta trebuie parcursa pe jos, cu tramvaiul, cu masina proprie sau cu metroul. Aplicand legea constructala si cu matematica de clasa a VII-a, descoperi ca exista o impartire ideala a timpului petrecut in pantofi si cu fundul pe scaun. Pornind de la aceste calcule, arhitectii isi pot face o idee despre cum trebuie proiectata strada – intre ce case, pe ce suprafata. De aici se naste desenul orasului, imaginat ca pe o curgere a oamenilor catre locurile pe care ei le frecventeaza cel mai des. De aici poti deduce ca viitorul va fi al arterelor foarte lungi, cu imobile aranjate de o parte si de alta.

Astfel, oamenii descopera lucruri care s-au aflat sub ochii lor mereu, dar de care nu aveau habar, pentru ca nu stiau principiul prin care s-a evoluat de la arhitectura Romei Antice la cea din Manhattan. Natura are mintea, busola ei si merge in directia descrisa de teoria constructala pe care eu am enuntat-o. Aceasta curgere tinde catre perfectiune, dar nu pretinde ca aceasta va fi atinsa. Tabloul final ar fi cel mai putin imperfect din cate pot exista.”

„Lumea mereu a parut prea tehnologizata pentru ochii celor care stau si privesc fara sa contribuie la puhoiul de masini si «smecherii» care defileaza in fluxul evolutiei tehnologiilor.”[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

 [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

wilhelm filderman, testamentul lui filderman

Ion Coja – Testamentul lui Wilhelm Filderman (comentarii)

/0 Comments/in /by

De citit articolul anterior: Testamentul lui Wilhelm Filderman. (n. r.)

1. Existenta acetui text a fost mereu contestata de asa zisii holocaustologi, care sustin ca este vorba de un text inventat in redactia revistei „Baricada”, unde a fost prima oara publicat, imediat dupa decembrie 1989. Daca nu ma insel, „Baricada” a publicat numai fragmentul despre Maresalul Ion Antonescu, de departe cel mai interesant.

2. Textul a fost integral publicat (pentru prima oara?) in volumul Memorial anticomunist din inchisoare, de Oliviu Beldeanu, Editura Jurnalul Literar, 1999. Volumul relateaza amplu cele petrecute la Berna, cu ocazia acelui atac, si tot ce a urmat. Sau aproape tot. La Bucuresti, adica in Romania, circula inainte de 1990 zvonul ca acel atac avusese o tinta precisa: documentul care cuprindea lista parlamentarilor francezi platiti de Moscova sa blocheze diverse proiecte si mai ales proiectul legislativ de infiintare a Pietei Comune, punctul de plecare al Uniunii Europene de azi! Documentul a fost gasit in geanta pe care bietul Aurel Setu, tinta si victima atacului, colonel KGB sub acoperirea de sofer al Legatiei, nu a vrut s-o dea de buna voie atacatorilor sai. Se povestea ca presedintele de atunci al forului legislativ francez, inarmat cu acest document, i-ar fi chemat la el in birou pe toti parlamentarii in cauza, i-a comunicat fiecaruia ca numele sau figureaza pe lista cu pricina, dar ca el nu crede ca acea lista poate fi adevarata… Cum sa existe parlamentari francezi in solda Kremlinului?! De aceea asteapta plin de incredere votul! Iar votul celor de pe lista, abil santajati, a fost in favoarea infiintarii Uniunii Europene de azi… Ordinul Moscovei nu a putut fi urmat gratie acelor romani!

Petre Tutea tragea concluzia: flacaii aceia, cu pretul vietii lor, au salvat Europa de la bolsevizare pe cale parlamentara!… E greu de stiut daca chiar asa s-au petrecut lucrurile. Francezilor le vine peste mana sa recunoasca, daca au ce recunoaste!

3. Revin la declaratia lui Filderman. E neasteptata referinta sa la Ion Antonescu, mai ales ca este atat de ampla si fara nicio legatura cu procesul. Care sa fie explicatia? Eu as pune-o in legatura cu faptul ca evreii chemati sa depuna marturie in apararea celor acuzati in „Procesul Marii Tradari Nationale” au avut atunci, in 1946, o prestatie penibila. Cei mai multi, in frunte cu Marele Rabin Alexandru Safran, nu s-au prezentat, iar cei care s-au prezentat, in frunte cu Wilhelm Filderman, au dat declaratii marcate de teama de a nu fi considerati complici ai regimului defunct. Cine are timp, sa compare aceasta declaratie, din 1955, cu declaratia aceluiasi Filderman de la procesul din 1946. Si sa puna pe doua coloane declaratiile lui Filderman. Sa vedem ce iese!

Vreau sa zic ca prin aceasta declaratie Filderman si-a potolit probabil niscai mustrari de constiinta. La fel cum s-a intamplat si cu Alexandru Safran, cand a revenit in Tara, in 1995, si a tinut sa se vada cu Serban Alexianu, vechi prieten, fiul lui George Alexianu, inmanandu-i acestuia la sfarsitul intalnirii urmatorul inscris: „Lui Serban Alexianu, amic din tineretea noastra, in amintirea ilustrului sau parinte, care in intreaga-i viata si activitate profesionala si mai ales in perioada neagra a razboiului a facut din inima si total dezinteresat atat de mult pentru comunitate. A platit la comanda omunista cumplit si total nedrept. Intreaga-i suferinta sa-i fie izbavita.”

Comisia Wiesel a pus la indoiala autenticitatea acestei declaratii si l-a trimis la Geneva pe nepotul rabinului Safran, sa afle daca declaratia este olografa. A aflat ca este, dar nu s-a invrednicit sa publice si sa comenteze in raportul comisiei acest inscris, atat de clar si atat de important. Evident, bietul Safran a avut de suferit dupa aceasta declaratie. El, saracul, o daduse cu intelegerea de a fi publicata dupa moartea lui… Imi fac mea culpa ca nu am respectat promisiunea pe care i-o facuse in acest sens dl Serban Alexianu. De indata ce am obtinut o copie xerox a inscrisului l-am publicat fara nicio remuscare, fara sa astept acordul dlui Serban Alexianu. De la Verite avant toute chose!…

4. Interesanta mentiunea pe care Filderman tine s-o faca cu privire la confiscarea averilor evreiesti pe vremea Maresalului. Act pur formal, efectuat de ochii lumii, ai Uniunii Europene de atunci, cu sediul la Berlin… Da, daca il judeci pe Ion Antonescu si pe romani pentru legile si decretele promulgate in acei ani, se poate vorbi de mari crime si abuzuri impotriva evreilor. Daca faci apel insa la fapte, la efectele legilor anti-semite, nu ai niciun motiv de indignare, de suparare, nici ca vreu, nici ca roman!

5. „Miscatoare scene de solidaritate intre romani si evrei”… Sa ne aducem aminte de scrisorile lui Filderman adresate Maresalului, adevarate strigate de groaza si disperare, provocate de macelul la care evreii erau supusi in Transnistria, unde fusesera deportati din ordinul Maresalului. Scrisoarea de raspuns a Maresalului este un text impecabil sub toate aspectele. Nereusind totusi sa fie convingator prin cuvintul scris, Maresalul s-a vazut nevoit sa recurga la solutia extrema: l-a deportat si pe Filderman, liderul evreilor din Romania, l-a trimis si pe el in Transnistria, sa vada cu ochii sai cat erau de adevarate si de intemeiate acuzele cu care Filderman s-a adresat Conducatorului statului. Cateva luni a stat Filderman in Transnistria, a putut sa se intalneasca cu fiecare evreu si sa afle tot adevarul. Revenit la Bucuresti, Filderman n-a mai rostit dupa aceea niciun cuvint impotriva Maresalului, nicio plangere in legatura cu soarta evreilor stramutati – acesta este cuvintul potrivit, stramutati in Transnistria.

Scenele de solidaritate umana, intre romani si evrei, au fost nenumarate. Daca este ceva ce n-am sa iert niciodata evreilor si romanilor care clameaza holocaustul din Transnistria, nu este faptul ca evreii aceia spun minciuni si ca inventeaza crime abjecte neintamplate. Ii acuz si niciodata n-am sa le iert faptul ca ascund si lasa uitarii acele miscatoare scene de solidaritate care s-au petrecut. Se pierd astfel in neantul uitarii, raman neconsemnate nenumarate fapte minunate de omenie activa, eficienta, eroica! Care deseori tin de domeniul sublimului, al fantasticului in ordinea morala a lumii! Da, exista si un astfel de fantastic!…

Un singur exemplu: la un moment dat, de la Bucuresti a venit in Transnistria dispozitia ca evreii pana la 18 ani sa fie trimisi inapoi, in Tara. Un roman, jandarm, comandant de lagar, le-a comunicat evreilor care erau vizati prin acest ordin sa-si faca bagajele si sa se pregateasca de drum. S-au prezentat insa la comandant si evreii care abia ce implinisera 19 ani de cateva zile sau saptamani. Nu era pacat, pentru o diferenta de cateva zile, sa nu plece si ei inapoi?! Comandantul s-a invoit, le-a dat dreptate, si a adaugat pe lista celor disponibilizati si persoanele de 19 ani… Imediat s-au prezentat tinerii care aveau 20 de ani, cu acelasi argument. Rezultatul a fost acelasi. S-a ridicat si pentru acestia limita de varsta. Si tot asa, pana cand comandantul a decis ca toti clientii sai indeplineau conditiile de varsta pentru a se intoarce in Tara… Aveau sub 18 ani chiar si bunicii celor vizati de ordinul de la Bucuresti. Daca nu ma insel, in matematica asta se numeste regresie la infinit!… Evident, germanii, ca ocupanti, aveau acces in primul rand la textul legilor si decretelor anti-semite, si mai putin sau deloc la maniera romaneasca de a le aplica. Daca ne incapatinam sa vorbim de un Holocaust in Romania, atunci trebuie sa precizam ca e vorba de Holocaustul vesel, Holocaustul luat la misto, in derizoriu, conform unei formule sui generis de comportament in istorie, indelung exersata de romani! A se vedea in acest sens si consemnarile lui Nicolae Steinhardt, alt mare roman evreu!

Pare un basm ca asa s-au petrecut lucrurile. Dar tine de domeniul cosmarului si al abjectiei umane sa constati ca niciunul dintre acei evrei „sub 18 ani”, cateva sute, nu a lasat marturia sa la Yad Vashem despre acest „moment miscator de solidaritate umana, dintre evrei si romani”! Ceva-ceva din onoarea iudaica a salvat Wilhelm Filderman prin aceasta declaratie data cu putina vreme inainte de a trece si el in nefiinta.

6. De la Wilhelm Filderman ne-au ramas si niste memorii, scrise minutios si lasate in pastrarea secretarului sau Grinberg(?), care a trait la Paris pana dupa 1990. Intelegerea era ca aceste Memorii sa fie predate Academiei Romane, spre pastrare si publicare, imediat ce in Romania va inceta regimul comunist. Cand, dupa 1990, la Bucuresti, la Academie, s-a aflat de acest veritabil tezaur, preluarea a fost taraganata din motive inca neelucidate, rastimp in care Mossadul a putut sa fie informat de existenta Memoriilor lui Filderman si sa intervina in forta, ridicand materialul respectiv din casa bietului evreu, care ar fi avut dreptul sa intre in Istoria Poporului Roman daca apuca sa predea pretiosul document. Isi facuse datoria, pastrase cu grija acel document si a transmis Academiei mesajul venit de la Filderman, evreul despre care in presa americana se afirma deseori ca este „cel mai important evreu din Europa”! Cel mai probabil este ca informatia catre Mossad a plecat de la o persoana din conducerea Academiei Romane. Pentru cine incearca sa afle adevarul, motivele pentru care am ratat insusirea si publicarea unui document de maxima importanta pentru istoria Romaniei, am un singur sfat, antic si de demult: cherchez la femme!… Nu bag mana in foc, ci doar emit o supozitie.

7. Declaratia de la Berna a lui Filderman ne permite sa stim cam cum arata in Memorii marturia sa despre Transnistria, despre asa zisul Holocaust. Este foarte probabil ca nu vom citi niciodata aceste memorii. Sau le vom citi cu multe modificari, asa cum s-a intamplat si cu alte texte de acelasi fel. Ma refer in primul rand la Memoriul facut de Siegfried Jagendorf, fost sef al lagarului de la Moghilau – Moghilev. Memoriul a fost scris imediat dupa razboi, in SUA, unde a emigrat familia Jagendorf. Si a fost predat la Yad Vashem, asa cum se obisnuieste. Si tot asa, precum se obisnuieste, memoriul a fost returnat autorului cu indicatii precise ce anume sa scoata si ce sa mai adauge, pentru ca aminitirile sale sa se potriveasca cu versiunea oficiala a Transnistriei. Autorul, incapatinat si rebel, asa cum putini sunt evreii cand e vorba de Holocaust, a refuzat sa revina asupra textului. Paguba in ciuperci!… Dupa moartea sa, usor suspecta, in 1970, s-a gasit cine sa faca modificarile respective. Le-a facut insa atat de stangaci incat miros de la o posta a facatura… Prostanaca si murdara… Ca si modificarile operate asupra celebrului Jurnal semnat de Mihail Sebastian. Semnat, dar nu si scris in intregime de marele Sebastian. Unii zic, dar eu nu cred, cum ca Vicu Mandra ar fi acceptat sarcina de mare onoare si incredere de a colabora atat de intim cu un mare scriitor. O palarie mult prea mare pentru capul fostului meu coleg de partid… Dar pentru cine n-ar fi fost prea mare?! Atat palaria, cat si neobrazarea gestului!

8. In fine, despre pozitia afirmata de Filderman in aceasta declaratie mai gasim o confirmare in carticica scrisa de Filderman in colaborare cu Sabin Manuila, un raport prezentat la Conferinta Mondiala de Statistica tinuta la Stockolm in 1957, daca nu ma insel. Tot asa, nici urma de Holocaust. Dar, din pacate, cu cifre total inexacte cu privire la legionari… Le trecem cu vederea, multumiti sa constatam ca, la nivelul celei mai inalte functii din interiorul comunitatii evreiesti din Romania acelor ani, teza Holocaustului a fost complet infirmata, sub toate aspectele in care ea a fost imaginata si scornita.

9. O ultima precizare: declaratia a fost data de Wilhelm Filderma in limba engleza si se afla la dosarul cauzei amintite. Traducerea pe care am publicat-o mai sus are vizibile stangacii. Este de interes national ca autoritatile romanesti sa intervina in Elvetia pentru a obtine o copie autentificata a acestui act. O traducere ca lumea se impune si ea, pentru ca fragmente din acest text sa figureze la locul cuvinit in manualele de istorie. Nu de istorie a Holocaustului, ci de istorie a Romaniei!

Speram sa nu ne-o ia Mossadul inainte din nou!… Si sa ne-o ia! Cine sa-i impiedice?!

Sursa: ioncoja.ro.

ion luca caragiale, alexandru vlahuta

Caragiale, scrisoare catre Vlahuta – despre soarta neamului romanesc

/0 Comments/in /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/i-l-caragiale-al-vlahuta.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/i-l-caragiale-al-vlahuta.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Caragiale, scrisoare catre Vlahuta – despre soarta neamului romanesc” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1551951668697{margin-bottom: 0px !important;}”]„Incotro Alecule?”. Astfel isi incepea Ion Luca Caragiale o scrisoare adresata lui Alexandru Vlahuta, prietenul sau bun alaturi de care a lucrat la „Timpul”. Epistola, datata 1894, a fost redescoperita de „Magazin Istoric” si publicata in 2012.

Un text mai actual decat oricand, in care Caragiale ii raspunde, cu umor, inteligenta si patriotism nedisimulat dezamagitului de tot si de toate, Vlahuta.

Epistola lui Caragiale este nu doar o incercare de ridicare a moralului „fratelui Vlahuta”, ci si un elogiu adus virtutilor neamului romanesc „nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura franta”. Un neam despre care, spunea Caragiale, „inca nu crede in dreptate; inca nu poate scoate din sanu-i pe cine sa-i poata comanda; inca nu stie de cine sa asculte – fiindca nu are deocamdata incredere in nimeni…”.

Pe acelasi ton optimist, lipsit de incrancenare sau cinismul ironic pe care l-a abordat in operele sale, Caragiale il linisteste astfel pe destinatarul scrisorii: „Sa se piarza neamul romanesc! – Auzi dumneata! … Dar sa ne temem ca are sa se prapadeasca, sa se piarza, asa de azi pe maine, pana nici nu s’a ridicat inca bine ‘n picioare, un neam de zece milioane!…”.

Asadar, sa vedem:

„Frate Vlahuta,

De ce sa ne facem spaima si inima rea degeaba? La noi nu e nici mai multa nici mai putina stricaciune decat in alte parti ale lumii, si nici chiar nu s’ar putea altfel. Calitatile si defectele omenesti sunt pretutindeni aceleasi; oamenii sunt peste tot oameni. Limba, costume, obiceiuri, apucaturi intelectuale si morale, religiuni – precum si toate celelalte rezultate ale locului unde au trait, ale imprejurarilor prin care au trecut – ii pot arata ca si cum s’ar deosebi mult cei dintr’un loc de cei dintr’altul; ei insa, in fundul lor, pretutindeni si totdeauna sunt aceiasi. Nu exista pe pamant speta zoologica mai unitara decat a regelui creatiunii. Intre un polinezian antropofag si cel mai rafinat european, alta deosebire hotarata nu exista decat modul de a-si gati bucatele. Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rau, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai asa, altul mai altminterea; dar, la urma urmelor, toti sunt la fel. Zi-le oameni si da-le pace!

Asadar, sa nu ne mai facem inima rea si spaima gandindu-ne ca lumea romaneasca ar fi mai stricata decat altele. Nu, hotarat; neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefacut inca; nu e pan’acum dospit cumsecade. E inca nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura franta; inca nu crede in dreptate; inca nu poate scoate din sanu-i pe cine sa-i poata comanda; inca nu stie de cine sa asculte – fiindca nu are deocamdata incredere in nimeni… Fript cu lapte, sufla si ‘n branza. N’a ajuns sa cumpaneasca bine ceea ce i se pune impotriva; si astfel inca nu intelege ca in mana lui ar sta sa-si indrepteze soarta si sa dispuna apoi de ‘ntregul de ea – precum e drept si precum are sa si fie odata.

In fine, nu are inca destula indrazneala sa-si rafuiasca socotelile cu ‘binevoitorii lui epitropi’. Dar cu vremea, trebuie sa vina si asta; trebuie sa vina si intelegerea fara de care nu poate fi o natiune sigura de avutul ei, nici de onoarea, nici de viitorul ei.

Romanii sunt astazi un neam intreg de peste zece milioane de suflete, avand una si aceeasi limba (nu ca s’o laudam noi), extraordinar de frumoasa si de … grea, avand un mod de gandire deosebit al lui, o comoara nepretuita de filosofie morala, de humor si de poezie – cu atat mai originala avutie cu cat este un amestec de mosteniri si de dobandiri antice, grecesti, slave, orientale si altele, pecetluite toate cu netagaduita lui nobila pecetie romanica, latina, care-l arata bun si netagaduit stapan al lor.

Din aceasta stapanire seculara a lui rezulta si puterea nebiruita de asimilare a acestui popor, ce inca d’abia pe departe incep a-si simti importanta in lumea europeana. Si de aceea, este asa greu de ‘nteles teama ce o au unii de ‘instrainarea neamului romanesc’, ‘de alterarea spiritului national’, de… ‘pierderea romanismului’!

Sa se piarza neamul romanesc! – Auzi dumneata!… Dar sa ne temem ca are sa se prapadeasca, sa se piarza, asa de azi pe maine, pana nici nu s’a ridicat inca bine ‘n picioare, un neam de zece milioane!…

De ce?… Fiindca un Fanica oarecare, sec, n’are destul respect pentru antemergatorii progresului nostru cultural?… Fiindca un mutunache maimuteste apucaturile si tonul de boulevardier parisien?… Fiindca inteligente tinere isi risipesc zadarnic vremea in a critica, in loc sa si-o intrebuinteze in a face mai bine decat au facut aceia pe care ii critica?… Tanar, batran, face omu, individual, ce-i place si ce stie face… Ei, si? Aici nu e vorba de ce-i place unuia sau altuia sa faca; e vorba de ce poate face o lume intreaga… Si lumea isi vede inainte de mersul ei; faca oricine ce-o pofti… Cine nu merge cu ea inainte si sta, cu gandul la sine – sa-si faca in ceafa cararea, sa critice tot fara a face nimica, sa tafneasca de necaz ca altii au facut ceva inainte-i ori ca altii vor insemna ceva pentru dansul – acela isi crede ziua lui eterna; si, maine, lumea o sa fie departe de el inainte, si el o sa se afle inapoi, departe de ea. Ba, adesea, lumea trebuie sa dea cativa pasi inapoi, ca sa-si ia vant spre a merge mai sigur inainte. Vai de cel ce n’a luat seama la miscarea ei prudenta!… Se va gasi ratacit, ca s’a bizuit a merge cu capul inainte fara socoteala. Oamenii toti mor; unii mai de timpuriu, altii mai tarzior… Dar, toti mor; dar numai unii imbatranesc: aceia cari nu simt ca lumea merge si ca omul nu trebuie sa se intepeneasca ‘n calcae pe loc, ci trebuie sa se lase dus, in pasul lumii. De aceea vedem atatia tineri batrani si atatia batrani tineri… atatia sdraveni si verzi pana la chemarea de sus si atatia ofiliti si mucezit inainte de a fi legat rod… …

Sa se prapadeasca neamul romanesc? Dar intoarca-se Oltul si Muresul de-a’ndaratelea catre obarsia lor in creerii muntilor Ciucului, neamul romanesc tot el, neam romanesc va fi, lucrand cuminte, asteptand cu rabdare vremea cand sa dea si el culturii si civilizatiei europene concursul lui specific, pe cat va fi fost inzestrat pentru asta de Pronia cereasca – fiindca oricum ne-om invarti si ne-om rasuci noi oamenii, legile care stapanesc mersul omenirii tot in mana Proniei ceresti sunt si trebuie sa ramana; caci a puterii acesteia nepatrunse de noi este si omenirea o aratare.
Fie data in omenire parte cat mai frumoasa si neamului romanesc!
Dumnezeu sa te tina in sfanta lui paza!

Al tau vechiu,

Caragiale”

Sursa: I.L.Caragiale – „Despre lume, arta si neamul romanesc”, Editura Humanitas, 1994.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

dumitru constantin dulcam, creier, neorologie

Dumitru Constantin Dulcan – Despre creier – cum sa ramanem cat mai mult tineri si sa imbatranim frumos?

/0 Comments/in /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/fullscreen-capture-1292018-34859-pm-768×537-1.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/03/fullscreen-capture-1292018-34859-pm-768×537-1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Dumitru Constantin Dulcan – Despre creier – cum sa ramanem cat mai mult tineri si sa imbatranim frumos?” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1551731203337{margin-bottom: 0px !important;}”]Ati participat vreodata la o conferinta sustinuta de profesorul doctor neurolog Constantin Dulcan?

Daca da, atunci stiti deja ca este o experienta care te transforma. Si care iti da putere prin simplul fapt ca te face sa fii mai constient. Mai constient de tine, de cine esti, mai constient de rostul tau in aceasta existenta.

Daca nu, atunci ne bucuram sa putem impartasi cu voi cateva din sfaturile domniei sale, prin care explica in termeni cat se poate de logici ce este fericirea, care sunt motivele pentru care ne imbolnavim, ce conduita trebuie sa avem pentru a ne bucura de o viata sanatoasa, cum putem trai intr-o tara mai buna.

Dar sa-l lasam pe domnul prof. dr. Constantin Dulcan:

1. Primul pas: sa intelegem ce se intampla in creierul nostru.

Creierul nostru, vazut microscopic, arata ca un cer instelat.

Cunoastem astazi ca neuronii au si ei posibilitatea de a se reface. O parte din ei, nu toti. Intr-o maniera extrem de inteligenta, din 100 de celule, intre 3 pana la 4 luni, 50 de celule devin neuroni care se impart in doua. Toate lucrurile functioneaza cu + si -, cu excitatie si inhibitie, 25 de neuroni vor fi dedicati functiei de excitabilitate, 25 functiei de inhibitie. Intrebarea este: cine ii numara?

Cine numara albinele dintr-un stup, in care ele isi refac exact atat cat au pierdut? Iata ce inseamna inteligenta din natura.

Tot ceea ce gandim noi si tot ceea ce ni se intampla are o reprezentare in diferite zone din creier.

Noi avem acum mijloacele necesare pentru a putea urmari ce se intampla intr-un creier si cand exercitam o actiune, si cand gandim.

Stim acum, de foarte recent, ca intre creier si periferie este un dialog permanent. Asadar, intre aria din creier care reprezinta mana sau piciorul si membrele propriu-zise este un permanent dialog. In momentul in care un segment il pierdem accidental, aria respectiva ori se atrofiaza, ori pur si simplu migreaza spre o alta arie si o dubleaza ca functie. Lucru extrem de important.

Unui tanar caruia dupa 6 luni i s-au grefat alte maini, aria din creier responsabila de coordonarea acestora a revenit la normal – aceasta in situatia in care, dupa accident, respectiva arie migrase catre alta zona din creier.

Sunt lucruri foarte noi pe care le aflam despre creier. Au toate acestea importanta? Colosala.

Legaturile din creier, in boala Alzheimer, se rup, si atunci omul care trebuie sa vorbeasca nu mai are coerenta lucrurilor. Nu mai poate duce o idee pana la capat. De pilda, daca am vazut o imagine, creierul meu trebuie sa o transporte din zona frontala catre lobul occipital. Daca legaturile dintre aceste zone din creier sunt alterate, nu se mai poate face acest transfer.

„Ce-ai vazut ieri la spectacol?” sau „ce-ai vazut ieri in oras?”. Iar raspunsul este: „Nu mai stiu”. De ce nu mai stie omul? Pentru ca pur si simplu legaturile din creier sunt intrerupte.

Nevazatorii invata Braille pentru ca lobul parietal, care percepe sensibilitatea, este dublat ca functionalitate. Lobul occipital → Lobul parietal (Braille). Lobul prefontal are functionalitatea marita atunci cand nevazatorul aude sunetele.

Cei care nu aud au limbajul gesturilor: Lobul Temporal → Lobul occipital – se dubleaza vederea ca functie.

Prin antrenament noi ne putem forma, utiliza, functionalitatea noastra.

2. Pasul doi: adaugarea de noi retele neuronale.

Cantatul la pian favorizeaza dezvoltarea ariei din creier responsabila de coordonarea degetelor. S-a spus unor oameni sa imite apasarea clapelor, dupa o partitura, fara apasarea efectiva a claviaturii si s-a vazut ca zona degetelor, din creier, este din nou augmentata, favorizata de imitatia gestului. Dar in momentul in care au fost pusi sa imite fara partitura, nu s-a mai intamplat nimic. Creierul pur si simplu nu a putut fi mintit. Ce importanta are asta?

Revin la ceea ce am vorbit inainte cand am afirmat ca noi suntem propria noastra creatie.

Asta inseamna sa invatam ce putem face cu noi. Iata ce putem face cu noi! De pilda, se stie ca violonistii au partea care lucreaza pe coarde mult mai dezvoltata decat cealalta.

ESTE VORBA DE ANTRENAMENTUL ORICAREI INSUSIRI PRIN IMAGERIE MENTALA.

Incepem sa ne imaginam un lucru, sa-l vedem cu mintea in realitatea lui, si creierul nostru se antreneaza si preia aceasta functie ca si cum ar fi reala. Reactiile noastre la imaginatie sunt aproape de cele reale.

Din studiile lui Richard Davidson, aflam ca gandurile, cuvintele, ideile, conceptele, emotiile, sentimentele, in functie de semnificatia lor, si ele au proiectii in creier. Iar fiecare dintre acestea, daca sunt noi, creeaza o noua retea in creier.

Asadar, daca noi ne antrenam, daca citim, invatam o noua limba straina sau invatam notiuni noi, se adauga retele noi neuronale si atunci putem spune urmatorul lucru:

CREIERUL SE MODELEAZA IN FUNCTIE DE CEEA CE GANDIM, SIMTIM SI FACEM. CREIERUL ESTE CEA MAI PUTIN RIGIDA STRUCTURA DIN CORPUL NOSTRU. IN PERMANENTA SE REFACE ANATOMIC SI FUNCTIONAL.

Sunt lucruri extrem de noi. El pur si simplu adauga noi neuroni in functie de antrenamentul pe care-l avem. Iar aceasta este una din conditiile prin care noi putem sa ramanem cat mai mult tineri. Este o tema prezenta in conferintele mele, si anume cum sa ramanem cat mai mult tineri si sa imbatranim frumos.

UNA DINTRE CONDITII ESTE ANTRENAMENTUL. CREIERUL ESTE CA UN MUSCHI. DACA NU-L FOLOSESTI, SE ATROFIAZA.

3. Pasul trei: sentimentele pozitive produc hormonii starii de bine.

In functie de semnificatia lor, gandurile, cuvintele, emotiile, sentimentele, sunt procesate in arii diferite din creier. Daca ii spui unui om – Te iubesc – atunci lobul frontal stang preia informatia mai mult decat lobul frontal drept.

Daca invers, ii spui – Te urasc – aceasta informatie este trimisa de doua, de 4 ori mai incet catre lobul frontal drept si nu in cel stang, ca si cum creierul ar refuza pur si simplu aceasta stigmatizare. Asta este valabil pentru toate sentimentele pe care le putem avea.

Gandirea pozitiva inseamna iubirea, compasiunea, empatia, credinta, calmul, iertarea, optimismul.

Iubirea, stim ca este una dintre prerogativele, daca vreti, porunca esentiala a lui Iisus. Dar poate ca noi suntem prea moderni sa mai spunem ca ne iubim semenii. Haideti sa spunem macar: ne acceptam semenii.

Iisus aduce doua lucruri pe care nu le-a adus niciunul dintre invatatorii lumii, din acest motiv pentru mine este de departe cel mai mare invatator al lumii, pentru ca el este singurul care aduce porunca iubirii si a iertarii. Iubirea inseamna iertare. Neiertarea inseamna razboi, conflict, moarte.

Daca, spre exemnplu, vrei sa-ti vindeci o boala, fara optimism nu faci nimic. Iata de ce este asa de important.

DIN PUNCT DE VEDERE BIOCHIMIC, TOATE ACESTE SENTIMENTE DEVIN HORMONII BUNEI DISPOZITII: DOPAMINA, ENDORFINE, OXITOCINA. ACEASTA DIN URMA A FOST NUMITA MOLECULA INTELEPCIUNII SI A MORALEI.

Molecula oxitocina intervine in relatia dintre mama si fiu, pentru ca imediat ce s-a nascut copilul, secretia de oxitocina devine prevalenta si astfel intensitatea iubirii pentru nou-nascut este foarte mare.

Oxitocina este prezenta, de asemenea, intr-un cuplu de indragostiti, intr-o prietenie.

In intelegerea semenilor nostri, in starile de pace, de liniste, oxitocina este neuro-hormonul care mediaza aceste lucruri la nivel de sinapse, un lucru extrem de impotant.

Gandirea pozitiva determina intarirea sistemului imunitar, favorizeaza neurogeneza, mareste energia vitala, creste longevitatea si aduce un tegument frumos si sanatos.

STRESUL, FURIA, REDUC SUBSTANTIAL NUMARUL DE NEURONI SI NE TREZIM MAI TARZIU CA NU MAI STIM CUM NE CHEAMA.

Toate guvernele dictatoriale din lume isi stapanesc oamenii prin frica. Ce rost credeti ca au toate aceste vesti nefericite care se propaga tot timpul? Se scumpeste lumina, la iarna o sa fie frig, o sa bata vantul. Cine ii invata pe acestia sa prezinte astfel de stiri, de unde vin ordinele acestea? Cei mai multi oameni se imbolnavesc din cauza stresului.

Gandirea negativa inseamna ura, invidia, lacomia, furia, rautatea, indoiala, pesimismul, depresia, frica, mania, furia. Acestea inseamna altceva d.p.d.v. biochimic, si anume hormonii de stres adrenalina, nonadrenalina si cortizol. Cand se adauga testosteron se ajunge deja la violenta. Acestia se gasesc in cantitate normala, dar in stare de stres secretia lor este excesiva. Cortizolul intretine hipertensiunea si tahicardia.

4. Aveti grija cum va cresteti copiii!

Am stabilit la inceput ca noi suntem niste campuri de energie. Aceste campuri de energie, de fapt, se condenseaza in structura noastra fizica. Daca m-am certat cu cineva, raman preocupat de lucrul acesta ceva timp. Chiar daca uit de el, am un camp negativ pe care l-am creat si care infiltreaza toate celulele mele. Aceasta este consecinta faptului de a gandi altfel decat normal.

Campul cuvintelor rostite si nerostite il purtam in permanenta cu noi si lucreaza asupra noastra – pro sau contra noastra.

Epigenetica actuala afirma ca genele nu sunt in totalitate destinul nostru.

Se spune ca avem 5% din gene care sunt suport al genetici, structurarii noastre, si ca 95% ar fi doar deseuri. Nu. In corpul nostru nu este nimic inutil.

Genele se modifica in functie de alimentatie, stres, emotii, gandire, comportament, convingeri sau credinte. Toate acestea pot modifica genele, iar modificarile pot fi transmise la urmasi.

Exista o gena a violentei pe care unele persoane o mostenesc. Oxitocina este neuro-hormonul care se opune genei violentei.

S-a facut urmatorul experiment: Un pui de soarece purtator de gena violentei este dat unei mame soarece care l-a ingrijit cu o atitudine protectoare. Devenind adult, gena patogena a violentei nu s-a mai exprimat. S-a luat un pui de soarece normal si a fost dat unei mame care nu l-a dorit, nu l-a ingrijit, ostila. Ca adult a devenit violent, s-a exprimat deci gena violentei.

Un copil care nu este iubit de catre parinti, pe masura ce se dezvolta, vazand ostilitatea parintilor va crede ca lumea toata este ca cei care i-au dat lui nastere, o lume ostila, o lume rea. Si cand ajunge el adult, atunci se razbuna pe aceasta lume. Acesta este potentialul infractional. Asadar, este extrem de important cum crestem un copil.

VA RECOMAND O CARTE PE CARE AM TRADUS-O DIN LIMBA FRANCEZA-CANADIANA, IN CARE PUTETI VEDEA CUM SE FORMEAZA UN COPIL IN PANTECUL MAMEI. LUCRURI EXTRAORDINAR DE INTERESANTE.

Se numeste „Cele noua trepte” – o privire spirituala asupra genezei fiintei umane, scrisa de Daniel Meurois si Anne Givaudan. Autoarea a obtinut informatiile printr-o calatorie astrala, in urma careia a intalnit o fata pe nume Rebeca, intrupata undeva prin S.U.A. Aceasta povesteste tot ce se intampla in pantecul mamei sale, in fiecare moment.

Veti vedea acolo cum mama este centrul tuturor actiunilor Universului, cum in jurul ei sunt lumini trimise din pamant si din inalturi. Veti vedea cum un copil este construit, inca din interiorul mamei, ca un adult. Medicina clasica afirma ca creierul unui copil se formeaza de la 3 la 6 luni si ca un copil nu are cum sa auda daca vorbeste mama de bine sau de rau. Nu. El, acolo, este un adult care se intrupeaza intr-un copil mic, si el povesteste tot ce se intampla la acest nivel. Mi se par lucruri extraordinare.

Atunci deducem ca Universul da unei mame un copil sa-l creasca si ea are obligatia morala sa dea Universului inapoi ceea ce i s-a dat. Ceea ce implica o extraordinara responsabilitate. Imi este greu sa inteleg cum unele mame pot sa-si abandoneze copiii. Indiferent de situatie.

5. Alimentatia: sa ramanem, dupa fiecare masa, cu o usoara senzatie de foame

Sunt 48 de gene care constituie o orchestra. Fiecare gena din aceasta orchestra are partitura ei, iar in momentul in care functioneaza bine, este ca o simfonie cantata armonic, sau invers.

Ne sunt favorizate genele daca dieta noastra este hipocalorica. Aceasta inseamna sa nu ne umflam cu carne si cu de toate, ci sa ramanem, dupa fiecare masa, cu o usoara senzatie de foame. Atunci cand mananci pana la saturatie toate celulele grase se absorb imediat si se depun pe abdomen.

Acordati-va cel putin 30 minute de miscare pe zi. Miscarea este importanta si pentru creier, pentru corp, pentru inima, chiar si pentru bolile pe care le avem.

Optimismul, cum am mai spus este foarte important. Precum si blandetea, generozitatea, credinta.

Genele ne sunt defavorizate (adica se scurteaza viata) de catre dieta hipercalorica, poluarea, radicalii liberi, alimentatia cu aditivi, alcoolul si fumatul, depresia si frica.

Inainte de ’89, am scris o carte despre longevitate si am adunat din toata lumea informatii despre conditiile avute de catre cei care au trait mult. Ultima concluzie suna asa: Traiesc mult cei care mananca prost. Si pentru ca, la acel timp, coincidea cu al XIX-lea Congres, am zis ca daca public asa ceva, toata lumea va crede ca am facut serviciul lor (n.r. al comunistilor). Si pur si simplu nu am mai publicat. Ce inseamna sa mananci prost? Adica sa mananci fara exces. Totul se rezuma la proportii.

Radicalii liberi sunt niste structuri pe care corpul nostru le fabrica pentru a ne apara de diverse boli, doar ca, in exces, cu varsta, acestia ne pot face foarte mult rau. De aceea, antioxidantii sunt foarte utili la orice varsta.

Se mai spune ca noi nu luam din natura numai oxigen, ci ca pur si simplu radiatia solara contine particule de lumina care devin parte din propriul nostru corp, propria noastra substanta.

Se spune ca ele ajung in corpurile si in celulele noastre, pe niste circuite descrise de chinezii din antichitate, aceste meridiane energetice, dar cu o conditie. Stresul, supararile, si toate de acest gen le blocheaza. Si atunci noi nu mai primim aceasta lumina care ar trebui sa intre in structurile noastre, pentru ca aceste canale sunt blocate. Este de inteles.

Cand sa ne reprogramam creierul? In starile de relaxare si inainte de a adormi. Noaptea se materializeaza gandirea.

Ce-i de facut? Urmatoarele lucruri as vrea sa le retineti:

1. Momentul de relaxare, la jumatatea zilei

Noi consumam energia prin procesul de activitate, indiferent daca este vorba de oamenii care merg la serviciu sau de gospodinele de acasa, care uneori muncesc mai mult decat sotii de la serviciu. Aceasta energie pe care o consumam prin procesul de munca, daca nu o refacem la jumatatea zilei, atunci consumam energie din propriile noastre structuri. Este extrem de important sa ne refacem la jumatatea unei zile cel putin aceasta energie. Este greu sa inveti pe toata lumea sa se relaxeze, dar simplul fapt ca poti sa stai o jumatate de ora, fie intr-un fotoliu cat mai comod, fie culcat pe spate, neincercand sa te gandesti la nimic, decat sa iti golesti mintea. Daca vei face asta, zi de zi, vei vedea ca ajungi sa respiri alt ritm, care este unul natural impus de propriul corp. Ritmul firesc este altul decat cel 2/4 pe care-l citim in carti. Fiecare dintre noi are alta capacitate respiratorie. Veti vedea ca respiratia profunda este o respiratie care te incarca cu energie. Acest lucru este extrem de important pentru sanatatea noastra. Aceasta pauza aparent banala schimba creierul enorm de mult.

2. Alegerea inteleapta a cuvintelor

Nu uitati, toate cuvintele pe care le aveti in minte ne programeaza. Daca noi mereu spunem ca imbatranim, atunci chiar imbatranim. Pentru ca ii dam creierului acest program. Sunt cuvinte pe care trebuie sa le scoatem din dictionar: imbatranire, indoiala, cuvantul „nu”, toate acestea ne programeaza pe negativ.

3. Exercitiul imaginatiei

Daca va doriti sa va mentineti cat mai mult tineri, faceti-va o imagine care va corespunde varstei care va convine si incercati sa o pastrati permanent in minte.

4. Postura si respiratia corecta

Nu mergeti cocosati. Este nevoie doar sa duceti umerii in spate. Daca mergeti cocosati cutia toracica este sufocata. Astfel cantitatea de oxigen care intra in plamani va fi diminuata.

DACA TOATE ACESTEA LE FACETI DIN JOI IN PASTE, LE FACETI DEGEABA. PERMANENTA ESTE CEA CARE RIDICA STRUCTURILE DIN NOI SI NU MODUL „DIN CAND IN CAND”.

Asadar, gandurile, sentimentele, cuvintele noastre devin propria noastra fiinta. In functie de semnificatia lor, buna sau rea, este in beneficiul sau in pierderea noastra. Daca inainte cu ceva timp toate aceste lucruri erau cunoscute ca o simpla conventie sociala, acum stim ca aceasta lege a controlarii unui anumit tip de comportament, generos, altruist, calm, linistit, este inscrisa in propria noastra structura. Asadar, daca nu ai atata dorinta de a-l respecta pe celalalt, macar de dragul de a te respecta pe tine, propria ta sanatate, sa respecti aceasta lege.

Exista, in consecinta, o cale pentru fiecare dintre noi de a ne salva viata gratie acestei cunoasteri, si faptul ca sunt atat de multi tineri prezenti aici si ca ati solicitat atat de intens sa stam de vorba, mie mi se pare ca este de un foarte bun augur, iar asta ma face sa va spun ca sunteti niste oameni minunati, ca va iubesc si va doresc tuturor succes.

Sesiunea de intrebari din cadrul Conferintei „Gandirea in Dialog cu Sinele” – AUDIO

  • sesiunea a inceput cu intrebarea: Cum ii putem ajuta pe cei aflati in depresie?

Prof. dr. Constantin Dulcan

[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_video link=”https://youtu.be/jvsmw2XL9pA” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1551731077973{margin-bottom: 0px !important;}”]Nota:

Notorietatea domnului profesor este corelata preponderent cu revolutionarul volum „Inteligenta materiei”, publicat in 1981, insa aceasta este sustinuta si de alte lucrari ale domniei sale precum „In cautarea sensului pierdut” sau „Mintea de dincolo” si, mai ales, de impresionanta activitate stiintifico-medicala in calitate de neurolog si psihiatru.

Va urma…

Sursa: eromaniata.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

 

 

wilhelm filderman, testamentul lui filderman

Ion Coja – Testamentul lui Wilhelm Filderman

/0 Comments/in /by

Un document care ar trebui sa puna capat discutiilor si acuzatiilor privitoare la suferintele evreilor in vremea guvernarii Maresalului ION ANTONESCU.

Reproducem in intregime asa zisul TESTAMENT AL LUI FILDERMAN. In realitate este vorba de o declaratie oficiala, sub juramint, data de Wilhelm Filderman in procesul desfasurat in Elvetia avandu-i ca inculpati pe tinerii romani, membri ai PNT, aflati in exil, care au efectuat celebrul atac asupra Legatiei Romaniei de la Berna. De maxim interes este marturia pe care o depune Filderman cu privire la perioada guvernarii Maresalului Ion Antonescu. Drept care aceasta portiune din declaratie am cules-o cu litere mai ingrosate, cu aldine.

A consemnat, Ion Coja.

„Subsemnatul Wilhelm Filderman, doctor in Drept de la Facultatea de Drept din Paris, fost presedinte al Federatiei Uniunilor Comunitatilor Evreiesti din Romania si presedinte al Uniunii Evreilor Romani, domiciliat actualmente in New York, SUA, Hotel Alamac, Broadway at 71st St., declar urmatoarele:

In opinia mea, actul de violenta al celor cinci tineri refugiati romani care au luat cu asalt Legatia comunista de la Berna, la 14-15 februarie 1955, este produsul disperarii in care intregul popor roman a fost azvarlit, ca urmare a ocupatiei straine si a terorii exercitate de regimul comunist impus cu forta. In calitate de reprezentant al cetatenilor romani de religie mozaica, am fost in situatia exceptionala care mi-a permis sa urmaresc indeaproape evenimentele care au dus la actuala situatie din Romania. Si, intrucat eu consider ca aici trebuie cautata sursa exploziilor psihologice de felul celei petrecute la Berna, va trebui sa-mi dirijez atentia asupra acestor evenimente.

Pentru a scoate in evidenta diferenta dintre situatia de dinainte si de dupa instalarea comunistilor la putere, de catre Armatele Sovietice, voi aminti doar cateva fapte.

A fost mereu acuzat regimul Maresalului Ion Antonescu ca a fost un regim infeudat nazismului si insusi Maresalul a fost executat de agentii de la Moscova pentru ca ar fi fost fascist. Adevarul este ca Maresalul a fost acela care a pus capat miscarii fasciste in Romania, oprind, cu inceperea anului 1941, activitatile teroriste ale Garzii de Fier si suprimand toate activitatile politice ale acestei organizatii. Eu insumi, raspunzand unei intrebari a lui Antonescu la propriul proces, montat de comunisti, am afirmat ca teroarea fascista de strada a luat sfarsit in Romania la data de 21 ianuarie 1941, ziua in care Maresalul a luat masuri draconice ca sa opreasca anarhia fascista, provocata de aceasta organizatie, si sa restabileasca ordinea in tara.

In perioada dominatiei hitleriste in Europa, am fost in legatura sustinuta cu Maresalul Antonescu. Acesta a facut tot ce a putut pentru a imblanzi soarta evreilor expusi la persecutia germanilor nazisti. Trebuie sa subliniez ca populatia romaneasca nu este antisemita, iar vexatiile de care au avut de suferit evreii in Romania au fost opera nazistilor germani si a Garzii de Fier.

Am fost martor al unor miscatoare scene de solidaritate intre romani si evrei in momente de grea incercare din timpul imperiului nazist in Europa.

Maresalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea masuri dure impotriva evreilor. As aminti doar urmatoarele doua exemple:

– Gratie interventiei energice a Maresalului a fost oprita deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pasapoarte in alb pentru a salva de teroarea nazista evreii din Ungaria, a caror viata era in pericol.

– Gratie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie carora, lasand impresia ca sunt date altora, le era asigurata conservarea in scopul restituirii la momentul oportun.

Mentionez acestea pentru a sublinia faptul ca poporul roman, atat cat a avut, chiar in masura limitata, controlul tarii, si-a demonstrat sentimentele de umanitate si de moderatie politica. Dar cand ocupatia sovietica a impus tirania totalitara dirijata de Moscova, conditiile s-au schimbat. Romanii nu au mai fost in stare sa aiba nici cea mai mica autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne.

Asemenea situatie poate fi inteleasa, cu usurinta, intr-o tara aflata sub ocupatie militara de Soviete – cum e si astazi Romania – administrata de o echipa de comunisti, cei mai multi aserviti ordinelor Kremlinului.

In ansamblul sau, populatia romaneasca a suferit si sufera cele mai ingrozitoare opresiuni sub regimul comunisto-sovietic. Ea a fost lipsita de orice drepturi si libertati. I-au fost confiscate toate bunurile mobiliare, i-a fost expropriata, fara compensare, proprietatea imobiliara. Prin asa zise reforme monetare, a fost supusa regimurilor de confiscari periodice, dandu-i-se iluzoriu speranta de reconstituire, cat de cat, a independentei materiale, necesare unei vieti omenesti scapate de sclavie. Regimul comunist a distrus mai ales profesiunile liberale, privand zeci de mii de oameni de dreptul de a-si exercita meseria, fiind astfel redusi la mizerie si la degradare.

Am fost martor tuturor acestor tragedii. Am fost martor persecutiilor politice dirijate de la centru impotriva oamenilor politici democrati, am fost martor intemnitarilor fara judecata si a judecatilor fara justitie.

Omnipotenta si ubicuitatea politiei secrete si a informatorilor au facut din teroare trasatura permanenta a existentei zilnice a romanilor.

Cat despre extorcarea sub amenintari, santaj si puscarie, evreii au constituit subiect special al atentiei din partea comunistilor. Orice devenea motiv ca evreii sa fie furati, jefuiti, pradati pana la ultimele lor bunuri. Persecutia impotriva evreilor s-a manifestat prin multiple obstacole ce li s-au ridicat celor care voiau sa emigreze in Israel si prin rusinoasa exploatare careia i-au devenit obiect.”

Sursa: ioncoja.ro.

ioan dragalina, generalul ioan dragalina

Generalul Ioan Dragalina, cu fata catre Banat si faptele sale eroice

/0 Comments/in /by

Generalul Ioan Dragalina, cu fata catre Banat si faptele sale eroice

Dupa ce se decide, in august 1916, intrarea tarii noastre in razboi impotriva Puterilor Centrale, trupele romane intra in Transilvania pentru eliberarea acesteia. Strategia generalului Ioan Dragalina, numit comandant al Diviziei I de Infanterie, ce apara frontiera de vest a tarii, a fost de a ocupa si fortifica inaltimile muntilor, pentru a nu risca o confruntare pe teren deschis avand in vedere superioritatea numerica si tehnica a dusmanului. Divizia sa a luptat vitejeste si, dupa ce au atacat in dimineata zilei de 15 august 1916 la Portile de Fier, trupele romane aflate sub comanda sa au reusit sa ocupe culmile muntoase si sa stopeze ofensiva inamica pana la inceputul lui octombrie.

Situatia devine disperata atunci cand inamicul strapunge apararea romana prin trecatorile Vulcan si Lainici. Generalul scrie atunci in carnetul sau personal: „Cate si cate idei negre nu mi-au trecut prin cap, tulburandu-mi mintea. Capul sus, Dragalina! Nu te lasa sclavul gandurilor rele. Cu trupe multe oricine stie sa lupte. Arata ca stii si cu putine sa faci mult. Increde-te in Dumnezeul parintilor tai si in steaua ta ce intotdeauna te-a luminat. Doamne, fii cu mine!”

Increzator in strategia sa de lupta la adapostul muntilor, Generalul Dragalina da, pe 11 octombrie, acest ordin trupelor romane, facand apel la curajul si demnitatea fiecarui soldat roman: „Ofiteri si soldati ai Armatei I-a romane, din acest moment am luat comanda armatei si cer imperios la toti, de la General la soldat: in primul rand apararea cu viata a sfantului pamant al tarii noastre, apararea vetrei stramosesti, a ogorului si a cinstei numelui de roman. Cer la toti cea mai deplina ascultare si cea mai stricta executare a ordinelor… Trupa care nu inainteaza, sa moara pe loc… Ofiteri si soldati ai Armatei I-a! Aparati cu viata voastra pamantul sfant al Olteniei si al Tarii!… Dumnezeu, Maestatea Sa Regele si Tara vor rasplati pe viteji. Cu Dumnezeu inainte! Victoria e a noastra!”

Insa Generalul nu da doar un ordin, ci decide imediat sa plece personal in recunoastere, in primele linii. In Armata I, sub comanda generalului Ion Dragalina, era incadrata si eroina Ecaterina Teodoroiu, pe care acesta a intalnit-o pe Valea Jiului, la un post sanitar inaintat, unde tanara ingrijea ranitii. A numit-o „o adevarata eroina” si, fiind imbracata foarte subtire pentru vremea rece de toamna, i-a daruit mantaua sa de general. Apoi, insotit de un maior si de un colonel, trece podul din apropierea Manastirii Lainici (cel mai inaintat punct al liniilor romane), unde merge pentru a se spovedi si impartasi. La intoarcere, inamicul a deschis focul asupra podului, insa Generalul i-a cerut soferului sa treaca in viteza prin zona periculoasa. Astfel, este ranit de doua gloante in bratul stang si in omoplat. Ulterior este transportat intr-un spital din Bucuresti, unde i-a fost amputat bratul. Fiind internat, Generalul l-a intrebat pe medic: „Dar, ia spune doctore, cum as putea fi vindecat mai repede, pentru a ma intoarce in lupta, pastrandu-mi bratul sau taindu-l?”. „Prin amputarea bratului vindecarea ar fi mai grabnica”, raspunde medicul. „Ei bine, taie-l doctore, o sa-mi ajunga si un singur brat.”

Dupa ce Generalul a fost ranit in inspectia pe front, totusi, planul sau de operatii a fost continuat si dus la indeplinire de catre colonelul Ioan Anastasiu, ceea ce a facut ca, dupa alte trei zile de lupte inversunate, trupele germane sa fie respinse dincolo de fosta frontiera.

Pe patul de suferinta, Dragalina primeste din partea Regelui Ferdinand cea mai inalta decoratie de razboi a tarii, Ordinul Mihai Viteazul, pentru strategia si bravura sa. Insa pe 24 octombrie, generalului ii creste brusc temperatura si intra in septicemie. Simtindu-si sfarsitul aproape, este impartasit si i se adreseaza lui Corneliu: „Indreapta-ma cu fata spre Banat. Tu sa le spui ca am murit cu ei in gand!”. Generalul Ioan Dragalina se stinge la varsta de 56 de ani, scriind o pagina de eroism care nu se va sterge niciodata din istoria si memoria noastra.

Pe front luptau inclusiv cei doi baieti ai sai: Virgiliu pe Dunare si Corneliu in Dobrogea. Virgil Dragalina a ajuns comandor de marina, fiind veteran al celor doua razboaie mondiale, iar Corneliu Dragalina, general in cel de-al Doilea Razboi Mondial, comandant de Corp de Armata, a condus cele patru divizii de infanterie (cu peste 64.000 de soldati aflati in subordinea sa) pe frontul de rasarit pana la Stalingrad.

Marele istoric Nicolae Iorga (care ii dedica Generalului pagini in valoroasele sale carti de istorie) a spus, in discursul rostit la funeraliile eroului: „Generalul care a aparat cu mintea lui de cugetator, cu energia lui de soldat si cu calda lui inima de banatean Oltenia, nu mai este! (…) Cu pietate fiecare va privi ultimul lui drum intre noi. Caci lacrimile le-am ispravit! Dar maine, cand Banatul lui parintesc va fi carne din trupul Romaniei biruitoare, cand colo departe-n Caransebes va flutura steagul supt care el si-a varsat sangele, vom ridica pe locul unde el a fost daruit neamului statuie de bronz intru pomenirea curatei figuri de erou care se ascunde acum vederilor noastre.”

Articol realizat de Irina Monica Bazon pentru Concursul Fapte ale Demnitatii Romanesti.

Ion Coja – Maghiarilor le trebuie o oglinda buna

/0 Comments/in /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/134064.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/134064.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”flip-x”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”De ce refuza UNGURII sa-si accepte istoria, asa cum si-au facut-o!?” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][vc_column_text css=”.vc_custom_1550176861767{margin-bottom: 0px !important;}”]Catastrofa de la Mohacs, din 1526 a fost urmata vreme de aproape doua secole de o crunta ocupatie turceasca (atunci cand „mareata” Ungarie a fost transformata intr-un biet Pasalic turcesc!). A urmat apoi momentul 1848-1849, cand lupta pentru libertate, dar si nejustificata… ambitie de neam mic, cu pretentii de cuceritor al altor neamuri (!), a fost inabusita de armatele unite ale Habsburgilor si ale tarului Rusiei, avand si adeziunea tacita de simpatie a romanilor, slovacilor, sarbilor, croatilor, slovenilor etc.

A urmat apoi destructurarea fantomei „Ungaria istorica(?!)” prin Tratatul (prezentat de unguri drept… diktat) de la Trianon. Au urmat, dupa adevaratul Diktat antiromanesc de la Wiena si dupa teribilul al doilea razboi mondial, cele 4-5 decenii de dominatie sovietica si de… impaciuitor comunism Kadarist, precedat de reprimarea sangeroasa a rascoalei din octombrie 1956. Au fost „catastrofe” proprii ale ungurilor care au acutizat in permanenta constiinta de „popor parasit”… metafora lansata de cel mai mare agitator al Istoriei Europei Centrale – Petofi Sandor (Dar oare, numai ei, ungurii, au fost atunci victime, dupa inventia „Ungariei Mari” si a Revolutiei bolsevice de la Budapesta din 1918?) – asa a aparut, in mijlocul Europei, bomba bolsevica „Republica Sovietica Ungaria”, care era preconizata de Lenin si de ucenicul sau Bela Kuhn drept modelul ce urma sa explodeze… in intregul viitor lagar comunist, inclusiv Romania!

Spre cinstea ei, Armata Romana a pus capat republicii bolsevice maghiare, cucerind Budapesta.

„Cine ar putea sa conteste insa vreodata capacitatea de a rezista si desavarsita arta de a ‘supravietui’ a acestui popor?” scrie admirabil Paul Lendvai. Fiecare cu „durerile lui!”, dar au avut UNGURII puscariile socialiste staliniste de la Aiud, Gherla, Sighet, Pitesti etc., si „Scoala” de reeducare tragica de la Canalul Dunare-Marea Neagra? Si, in ciuda secolelor de dominatie straina, caci si Habsburgii plus garzile grofilor unguri in Ardeal, puteau fi in Romania usor „asimilati”, prin metode si „politici”, cu… asupritori sovietici! Si totusi ungurii au fost capabili sa-si pastreze – tocmai in Transilvania… Mare (unde, la o populatie de aproape 6 milioane, majoritatea Romani, ungurii fiind sub 2 milioane, cu secui cu tot!) – si sa-si dezvolte propria identitate nationala. Dragostea lor fierbinte de patrie (in fapt, de Marea Lor Ungarie, in care, incredibil, ungurii erau mai putin de… jumatate!) a fost aceea care le-a dat forta ca, stransi intre germani si slavi (dar unde erau cei aproape 4,5 milioane de romani din Transilvania?), lipsiti de „rude” si izolati de restul lumii prin „zidul chinezesc” al limbii lor singulare (doar prin atat?) sa supravietuiasca si sa treaca de catastrofe…

Una dintre cheile pentru intelegerea ascensiunii si prabusirii Ungariei, de la descalecat pana la sfarsitul Primului Razboi Mondial, dar si pentru intelegerea succesiunii precipitate a rasturnarilor de situatie dintre 1920 si 1990, o furnizeaza pilduitor… chiar invataturile din jurul anului 1030 (redactate probabil de un preot german) ale primului rege crestin din dinastia Arpad, devenit in Legenda – Stefan cel Sfant, catre fiul sau:

„O tara care are limba numai de un fel si obiceiuri numai de un fel este slaba si neputincioasa. De aceea, fiul meu, iti poruncesc sa te intalnesti cu ei si sa te porti cuviincios cu ei, pentru ca lor sa le fie mai placut a zabovi la tine decat altundeva, caci de vei distruge cele construite de mine, de vei imprastia cele adunate de mine, atunci, fara indoiala, stapanirea ta de mare paguba va avea parte.” (Dar au respectat urmasii sai acea porunca istorica de bun simt? Nici pomeneala!)

Inca din secolul al Xl-lea, la invitatia dinastiei, au fost dusi germani in Ungaria de Sus si in Transilvania. De-a lungul secolelor, ungurimea a absorbit, ca sa zicem asa, nu numai popoarele nomade ca, de pilda, pecenegi si cumani, ci si nemti si slovaci, romani si sarbi, croati si evrei. Unul dintre cele mai uluitoare fapte ale istoriei ungare — trecute sub tacere de istoriografii nationalisti — este acela ca fauritorii mitului national, mult cantatii eroi si „titani ai razboaielor cu turcii, conducatorii politici si militari ai luptei pentru libertate impotriva Habsburgilor, plus unele figuri proeminente ale literaturii si stiintei” au fost, in intregime sau partial, cetateni de origine… germana sau croata, romana, slovaca sau sarba.

In vremea imparatului Iosif II, maghiarii de-abia de formau o treime din populatia de-atunci a Ungariei, dar… brusc, in cateva decenii pana in 1910 au atins o pondere de 54,5 la suta, ceea ce, fara indoiala, inseamna ca putem vorbi de o… dinamica… statistica de-a dreptul senzationala a asimilarii lingvistice si politice in vechea Ungarie. Daca nu cumva…

Potrivit datelor statistice, numarul germanilor proaspat convertiti la hungarism depasea 600 000, iar cel al slovacilor asimilati si al evreilor deveniti maghiari pare sa fi fost tot de cate o jumatate de milion. In general, se apreciaza ca, inca inainte de Primul Razboi Mondial, ponderea in Ungaria a germanilor, slavilor,romanilor si evreilor asimilati, reprezenta aproape o treime (!) din maghiarimea certificata statistic. Ideea fixa… ungureasca de stat, inclusiv presiunea asupra nationalitatilor – facuta sub semnul unei viziuni total nerealiste (de peste 30 milioane maghiari!) despre rolul viitor al unui… mare imperiu al coroanei lui Stefan in spatiul dunarean – , nu ar fi avut un caracter rasist, ci doar unul… cultural.

Oricarui om care… se declara ungur i se promitea, mincinos, ca avea… aceleasi sanse de a promova. In aceasta a constat, desigur, si sansa acelor evrei mai „descurcareti” care, ca unguri evrei, s-au identificat voluntar, inca din timpul revolutiei de la 1848 cu… miscarea nationala maghiara (O, Doamne!) iar in deceniile urmatoare mai ales cu limba si cultura maghiara. Pe de alta parte, Ungaria avea nevoie de oameni loiali, care sa mareasca ponderea elementului unguresc in interiorul… provinciilor coroanei lui Stefan si in acelasi timp sa fie gata sa preia „franele” in domeniile economiei si al finantelor, precum si in profesiunile liberale, constata excelentul istoric P. Lendvai!

Raportul (unic in felul lui!) cand peste 10% dintre evrei erau si maghiari… a marcat revirimentul economic si cultural din deceniile de dupa compromisul cu Austria (1867). Destinul evreimii dispuse sa se lase asimilata tine de capitolele stralucite si apoi, mai ales dupa ocupatia germana din 1944, de capitolele cele mai intunecate ale istoriei ungare. A fost una dintre consecintele absurde si totusi logice de asteptat ale legislatiei antievreiesti promovate de statul sovin faptul ca multe dintre marile talente, printre care vreo sapte-opt laureati ai Premiului Nobel, si-au conirmat reputatia nu in patria lor „natala”, ci mai ales in Marea Britanie, Italia sau Statele Unite, care si-au valorificat acolo succesele lor in stiinta si arta, in finante si industrie.

Revenind, dupa casatoria in anul 996 a lui Stefan cu printesa bavareza Gisela, raportul dintre unguri si germani a fost si el in unele privinte un unicat. La Curtea primului rege al Ungariei, preotii, cavalerii si nobilii germani veniti in suita Giselei au jucat un rol de prim-plan.

Succesorii sai din dinastia arpadiana au incurajat si ei formarea de mari colonii germane, ceea ce l-a facut pe un istoric maghiar din secolul al XIX-lea sa spuna: „Ungurii au creat statul; germanii, orasele.” Orasele libere regale dominate de burghezia germana au ramas neatinse de razboaiele cu turcii. In timp ce regii unguri au implantat primele grupuri mari de germani in partile de nord ale tarii si pe sasi in Transilvania, Habsburgii aduc si in secolul al XVIII-lea colonisti mai ales in regiunile Backa si Banat. Privilegiile acordate, inclusiv in Transilvania, cetatenilor germani au trezit suspiciuni nu doar in majoritatea romaneasca, dar si in randul ungurilor dezavantajati…
Mai importanta din punct de vedere politic a fost insa miscarea condusa la inceputul secolului al XlX-lea de nobili si literati insufletiti de sentimente nationale si desfasurata sub semnul pastrarii si innoirii limbii maghiare amenintate de germanizare. In multe familii unguresti se considera pe atunci ca nu este de bonton sa conversezi in limba materna sau sa aduci vorba despre poezii si romane unguresti… Poetul Karoly Kisfaludi, avertiza: „Poporul care nu poseda o limba materna nici patrie nu are.” Iar in ajunul revolutiei din anul 1848, scriitorul Jozsef Bajza a tinut o cuvantare inflacarata la Academia din Budapesta: „Limba si cultura germana reprezinta un pericol pentru natiunea noastra. Ar trebui in sfarsit sa ne venim in fire si sa intelegem ca aceasta moda ne duce la pierzanie si ca in special prin patrunderea limbii germane ni se pregateste sfarsitul. […] Nu trebuie sa-l uram pe german, ci sa ne ferim de el. […] Eu nu sunt barbar si nu vreau sa ma ridic impotriva civilizatiei. […] Dar consider ca este un pacat ca un popor sa plateasca civilizatia cu propria lui existenta”.

Sinteza de Deak Andrei si D. D. Rujan.

Sursa: ioncoja.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Calin Georgescu – Mestesugurile in Tarile Romane – sec. XIV – XIX

/0 Comments/in /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465×390.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465×390.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Calin Georgescu – Mestesugurile in Tarile Romane – sec. XIV – XIX” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1549883799246{margin-bottom: 0px !important;}”]Cele trei tari romane (Muntenia, Moldova si Transilvania) au urmat, timp de noua secole (1000–1850), cai relativ diferite de dezvoltare, datorita particularitatilor istorice, plasarii geografice, dar si traditiilor locale sau influentei popoarelor din jur.

Aflate in calea navalirilor tatare si a inexorabilei inaintari otomane, cu vaste granite deschise, neprotejate decat iluzoriu de fluvii sau rauri, Valahia (Muntenia si Oltenia) si Moldova (incluzand Basarabia si Bucovina) erau dezavantajate din start. In plus, influentele occidentale au fost aici mai reduse, predominand cele orientale si asiatice. Rezultatul este evident pentru orice istoric: organizarea sociala, bazata pe existenta obstilor satesti si apoi pe relatiile de vasalitate piramidala, tipic feudale, se vor mentine pana in plin secol al XIX-lea! La fel, gradul de urbanizare extrem de scazut, inexistenta unei industrii bazate pe capital si pe comertul la scara mare, imposibilitatea acumularilor calitative si cantitative in avutii nationale sau realizari dainuitoare. Practic, cele doua principate au ramas, economic si social vorbind, societati agrare, cu o economie de subzistenta si doua clase sociale predominante, la fel de imobile, conservatoare si refractare la progres si innoire: boierii si taranimea.

Daca in plan militar si diplomatic, Muntenia si Moldova au reusit performanta de a ramane independente sau macar autonome pana la 1850, nedevenind niciodata parte componenta a vreunui stat strain, in schimb viata lor culturala si economica a avut mult de suferit, desi nu lipsesc realizari remarcabile si cu atat mai uimitoare (manastirile din nordul Moldovei fiind un exemplu care confirma regula: ele au putut fi ridicate si au rezistat tocmai datorita pozitiei, cea mai protejata din cele doua principate). Practic, Muntenia si Moldova nu au depasit niciodata nivelul de zone exportatoare de materii prime si produse agricole ieftine si importatoare de produse finite, cu volum mic si valori ridicate.

Transilvania, insa, aparata de munti spre sud-est, a cunoscut un masiv influx de populatii dinspre vest. Influentele culturale, tehnice, valorile diferitelor grupuri etnice sosite in zona transilvana, chiar pluralitatea religiilor, au dus la o societate cu o mobilitate si o receptivitate sporite. Si aici trebuie subliniat ca aportul pozitiv si principal in toate domeniile cultural-economic-sociale a apartinut populatiilor germanice venite din Saxonia, Renania, Flandra si Suabia. Ele au adus o serie de valori specifice Europei de Nord, practic necunoscute in estul si sudul continentului: seriozitatea si profesionalismul in activitatea si comportamentul zilnic, predilectia pentru meseriile cu inalt grad de calificare inclusiv productia agricola, constientizarea necesitatii procesului de invatare continua in timpul vietii, organizarea in comunitati de tip urban, in care bunastarea si libertatea individuala erau puse pe acelasi plan cu cele ale urbei, deschiderea spre nou, prin schimburile de valori si bunuri la scara larga. Inlocuind sistemul feudal-agrar autosuficient cu unul bazat pe existenta unor orase libere, care traiau din mestesuguri si comert, din productia bunurilor de inalta calitate, populatiile germanice au constituit un indiscutabil factor civilizator, atat pentru romanii autohtoni, cat si pentru maghiarii care au venit in zona intre secolele VIII si XII.

Putem privi profesionalizarea drept unul din procesele care asigura supravietuirea si dezvoltarea oricarei societati, functionand ca principalul motor de adaptare la schimbarile istoriei. Ea reflecta insa, la orice moment dat, specificul societatii respective.

Regula se aplica si in cazul celorlalte doua tari romane. Ca orice alte societati agrare din istorie, Muntenia si Moldova au avut o patura mestesugareasca si negustoreasca mica in raport cu numarul total al populatiei in comparatie cu societatile urbanizate, dispunand de sol prea putin fertil, din nordul Europei.

Mestesugurile se dezvolta si se diversifica in tarile romane, intre secolele XIV si XVI, procesul accelerandu-se in secolele XVII–XVIII. In cele doua principate au existat destui mestesugari autohtoni pentru a permite domnitorilor cu viziune sa duca la bun sfarsit proiecte importante: crearea unei retele de drumuri (de pamant, deci functionale cateva luni pe an), unor sisteme de fortificatii, unor monumente arhitectonice (in principal cu destinatie religioasa), dotarea armatelor, incurajarea unor forme de arta si artizanat adesea de reala valoare. „Tehnologiile populare”, specifice Balcanilor, sunt rezultatul concret al inventivitatii unei populatii confruntata cu necesitatea gasirii unor solutii de moment, din imposibilitatea – datorata vicisitudinilor istoriei – de a pasi pe calea unei adevarate evolutii tehnologice. Ele se aplicau atat la dispozitivele si uneltele care facilitau viata cotidiana, cat si, mai ales, la portul si obiectele de arta sau de folosinta curenta, in care artizanii romani excelau. Aceste tehnologii nu puteau sustine, insa, vaste proiecte edilitare, de infrastructura, militare si de modernizare.

Dezvoltarea si specializarea mestesugurilor s-a putut baza intr-o mare masura pe existenta si cultivarea de-a lungul secolelor a tehnicilor taranesti, practicate curent in cadrul gospodariilor rurale, anonime si neomologate, dar dovedind pana in ziua de azi o imensa capacitate inventiva, o vocatie a inovatiei care combina finalitatea utilitara cu gustul estetic.

Tehnologiile folosite pentru producerea tuturor ustensilelor necesare gospodariei (care, juguri, roti, mori, unelte), consumului domestic (farfurii, oale, linguri), folosirea fantanilor drept frigidere, constructia de case, cuptoare si depozite este remarcabila. Dar si mai impresionant este produsul de tesaturi de lana sau de in, precum si complexitatea si varietatea costumului popular. Generatii dupa generatii perpetuau cunoasterea empirica si priceperile acestei imense activitati continue.

Vedem zeci de mii de femei aplecate asupra bluzelor si fotelor, brodand infloriturile al caror stil se distingea de la un sat la altul. Pentru epocile de mai tarziu, performantele productiei populare servesc ca un certificat de atestare a unei capacitati si vocatii, o „inteligenta a mainilor”, atat de pretioase pentru ceea ce numim astazi „skills” (priceperi sau aptitudini). Epoca cunoasterii proclamata recent include la un loc de cinste dezvoltarea priceperilor atat de neglijate in sistemul educativ oficial. Am putea considera acest unghi antropologic ca un supliment al viziunii istorice pentru intelegerea formarii unui mental colectiv, inzestrat de capacitatea de a sustine si dezvolta nivelul de civilizatie.

Pentru acoperirea nevoilor curente existau totusi mesterii pietrari, fierari, lemnari, zugravi (pictori), caramidari, cizmari, croitori, selari, curelari, rotari, dogari, precum si cei specializati intr-o minima prelucrare a produselor alimentare exportate (in special mierea si branza). Prezenta lor este atestata de nenumarate hrisoave si acte domnesti, atat in Moldova, cat si in Muntenia.

Actele emise de cancelariile celor doua principate atesta ca domnitorii romani vizionari (Mircea cel Batran, Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Petru Rares, Petru Cercel, Matei Basarab, Serban Cantacuzino, Constantin Brancoveanu, Dimitrie Cantemir), care s-au preocupat si de dezvoltarea economica a tarilor romanesti, au pus un accent deosebit pe comert, pe produse de inalta calitate, pe mentinerea deschisa a marelui traseu comercial ce unea Orientul cu Occidentul si care trecea prin tarile lor spre Polonia si Transilvania (traseu intrat in declin si apoi disparut odata cu transformarea Marii Negre intr-un „lac turcesc” – secolele XVI–XVII). Totodata, in numeroase acte, scrisori si tratate, multi domnitori munteni si moldoveni recunosc implicit ca, pentru marfuri de calitate si produse tehnologice indispensabile functionarii oricarui stat feudal, depindeau exclusiv de importuri.

Astfel, de la Mircea cel Batran si pana la Mihai Viteazul, abunda privilegiile acordate negustorilor sasi din Sibiu, Brasov si Bistrita in schimbul armelor albe si zalelor din otel (ulterior al armelor de foc si prafului de pusca), postavului, brocartului si catifelei, al pielii fin argasite, orfevrariei, uneltelor agricole din fier, tunurilor si clopotelor din bronz, sticlariei, dispozitivelor mestesugaresti pentru prelucrarea metalelor (forje, nicovale) si vinului (teascuri), uneltelor specializate pentru minerit sau prelucrarea pietrei (tarnacoape, ferastraie, dalti, ciocane) si a lemnului. Este evident ca marfurile de calitate (ca sa nu mai vorbim de cele de lux) veneau din Occident sau din Transilvania, fiind produsul unor societati care trecusera la productia specializata cu secole inaintea noastra.

Un exemplu semnificativ: prin tratatul de la 1413, Mircea cel Batran le face brasovenilor reduceri la toate taxele vamale, pentru a aduce in tara armuri, sabii si lanci din Germania si Italia, postav si catifea din Flandra, produse de sticlarie din Cehia, fiare de plug si ferastraie sasesti, dar si… cerneala si vopseluri din Austria.

In schimb, Muntenia exporta vite, piei si blanuri, sare, miere, ceara, peste, branza si grane, la preturi foarte avantajoase pentru straini.

Similar, Alexandru cel Bun, importa, prin sasii din Brasov si din Bistrita, matrite pentru monezi, arme pentru garda domneasca, clopote de bronz, sticlarie, coifuri, camasi de zale, postav si pocale de aur din Occident sau din Polonia, exportand oi, vite cornute, grau si miere prin tratatul de la 1408.

In 1432–1433, Vlad Dracul adreseaza un apel disperat brasovenilor, cerandu-le „pusci” (tunuri), pulbere si ghiulele, precum si arcuri, sageti, scuturi, sabii, apel reinnoit in 1445, cu accent pe tunuri, salitra, arcuri si sageti.

Pe vremea lui Stefan cel Mare, situatia se repeta. Moldova si Muntenia nu produceau nimic nou, dupa un secol, si aceleasi exporturi vor predomina pana in secolul XVII, cand li s-a adaugat lemnul. Deci marfuri cu volum mare si valoare mica. Se importau in schimb arme albe si de foc europene, tesaturi occidentale dar si orientale, mirodenii, vin, ulei, unelte agricole, sticlarie, obiecte mari de bronz turnat, ba chiar si feronerie germana!

Exploatarea aramei (in Muntenia) si a aurului (in Moldova) erau absolut aleatorii, sarea ramanand, pana in secolul al XVII-lea, principalul mineral exportat.

In aceste conditii nu se poate discuta despre o adevarata profesionalizare in randul unor paturi semnificative ale populatiei pentru cele doua principate pana tarziu, in secolul XVIII. In plus, o tara care exporta aceleasi produse agrare timp de noua secole nu poate inregistra vreun progres vizibil.

Prin contrast, Transilvania, prin zona ei urbana organizata de sasi, a cunoscut, inca din secolul XIV, o dezvoltare deosebita a manufacturilor, extractiei de metale (aur, argint, cupru si fier), metalurgiei specializate, productiei la scara larga a armelor, uneltelor, tesaturilor, dar si a unor marfuri mai rare, medicamente, unelte fine, orfevrarie, mecanisme de tot mai mare precizie (in secolul al XVII-lea, in Transilvania, sasii produceau orologii si turnau tunuri sau roti dintate). Constructiile din piatra, cetatile, orasele, podurile, manastirile si satele fortificate, au dus la dezvoltarea unei vaste retele de pietrari si constructori – desi, la fel ca in celelalte doua principate romane, arhitectii pentru lucrarile importante, fie religioase, civile sau militare, au venit, pana in secolul XIX, din Italia si Germania (tipic fiind cazul fortificatiilor din Sibiu, Alba-Iulia si Oradea, castelelor Bran si Hunedoara, Bisericii Negre gotice din Brasov etc.).

Si in secolul XVII situatia ramane neschimbata, decalajul intre Transilvania pe de o parte si Moldova si Muntenia de cealalta, persistand. El nu era doar de tip economic, ci si social: daca in Transilvania, breslele germane fusesera de la inceput o forta puternica, impunandu-si adesea punctul de vedere feudalilor maghiari, in principate ele erau firave si reuneau meserii cu o calificare mai redusa, tinand in special de domeniul alimentar, al imbracamintei sau prelucrarii lemnului.

Exceptii ca meseriasii ajunsi parcalabi sau soltuzi in Moldova si zugravii (pictorii) de biserici romani al caror renume era cunoscut in Rusia nu faceau decat sa confirme regula: intr-o economie de subzistenta, diversele meserii devenisera parte din activitatea curenta a oamenilor liberi si erau „un rau necesar” al marilor domenii boieresti. Insa calitatea unui astfel de act productiv, rezultat in urma unor asemenea conceptii, nu putea decat sa lase de dorit. Dupa cum scria Vasile Alecsandri, in secolul al XIX-lea, la curtile boieresti din Moldova se mai produceau cuie de lemn si incaltari de piele neargasita!

Breslele medievale erau organizatii profesionale ale mestesugarilor din diverse domenii, functionand in baza unui act constitutiv (statutul) si a unor reglementari precise de natura sociala si economica, destinate apararii si promovarii intereselor membrilor organizatiei respective. Ele prevedeau insa reguli stricte privind activitatea profesionala, controlul calitatii produselor, cuantumul si modalitatile de productie. Curand, devin si structuri politice, nu doar organizatorice, intervenind in viata sociala si statala. Acest lucru a deranjat intotdeauna clasa feudala a marilor proprietari de pamant, interesati in mentinerea status-quo-ului social si economic. Iar daca in vestul Europei, aparitia oraselor libere si sporirea puterii lor prin asociere (Hansa, Liga oraselor suabe) a dus, treptat, la pierderea puterii de catre nobilime in favoarea burgheziei si a autoritatii centrale, in schimb in sud-est, acest fenomen nu s-a produs decat mai tarziu (in Moldova si Muntenia, meseriasii s-au organizat in bresle abia dupa jumatatea secolului XVII!).

In secolul XVIII apar semne de sporire a gradului de urbanizare si de polarizare tot mai evidenta a bogatiei spre orase si in cele doua principate romane de peste Carpati (in Transilvania, procesul devenise ireversibil de la inceputul anilor 1600, iar in Occident inca de la 1500). Insa, pe la 1700 existau doar cate doua orase demne de acest nume in fiecare principat, cu populatii de 20.000–60.000 locuitori: Bucuresti si Targoviste in Muntenia si, respectiv, Iasi si Suceava in Moldova.

Gradul de profesionalizare se poate deduce si din diversitatea paletei de profesiuni si de domenii acoperite de acestea. Or, in Moldova si Muntenia, destule profesiuni vitale erau ca si inexistente: cea medicala, spre exemplu, aflata mult in urma Transilvaniei si a Europei Occidentale. De asemeni, lipseau cronic turnatorii de tunuri si clopote, armurierii specializati in mijloace de lovire la distanta (in primul rand arme de foc), constructorii de nave, de mecanisme si utilaje specializate, minerii de adancime (tunelistii) etc.

De altfel, populatia celor doua principate era foarte redusa si asta influenta pana si recoltele de cereale (toti calatorii straini care au trecut prin Moldova si Muntenia intre secolele XIV–XVIII au remarcat contrastul dintre fertilitatea extraordinara a pamantului si numarul extrem de mic al bratelor de munca), taranii si boierii preferand cresterea vitelor ca principala sursa de existenta. Situatia se agraveaza in secolul XVIII: comertul cu sasii din Transilvania si cu polonezii scade drastic, principalii „parteneri comerciali” devenind turcii, care achizitionau produse agricole romanesti la preturi derizorii. Paradoxal, din aceasta cauza rezulta o diversificare a meseriilor in Principate si chiar germenii unei firave industrii: Matei Basarab infiinteaza o fabrica de hartie (din textile), una de sticla, intensifica exploatarea cuprului in Mehedinti si a fierului in Gorj, Moldova lui Vasile Lupu produce potasiu, exportat in Germania, in ambele tari se construiesc lacasuri religioase impresionante si apar primele tiparnite; toate acestea, dupa ce Mihai Viteazul, in scurta sa domnie, facuse planuri de reinvigorare a vietii economice in cele trei tari romanesti unite datorita geniului sau militar, prin legaturi stranse cu Apusul (in special Germania si Italia).

Urmeaza epoca ultimilor mari domni romani in Principate: Serban Cantacuzino, Constantin Brancoveanu, Dimitrie Cantemir. Meseriile prind, in sfarsit, contur datorita proiectelor de constructii tot mai numeroase (castele, conace, manastiri, biserici), adevarate bijuterii in piatra, se incurajeaza artele, se pun bazele invatamantului romanesc, apar orfevrarii si arme albe autohtone de buna calitate, ocazional se toarna tunuri si clopote in atelierele curtilor domnesti (in Muntenia, Petru Cercel turnase tunuri de bronz acceptabile inca de la 1584, dar experimentul a ramas izolat), unelte agricole competitive din lemn si fier incep sa fie facute regulat de mesterii locali, se pun bazele unor industrii manufacturiere textile si alimentare, apar tipografii adevarate, este prezenta o acumulare primitiva de capital in minerit si manufacturi pe la 1790.

Dar decalajul fata de Occident si chiar fata de Transilvania ramane prea mare. Cei care se extaziaza inaintea bisericilor maramuresene de lemn din secolul XVII n-ar trebui sa uite ca in toata Europa de Vest s-au construit, intre anii 1000–1600, catedrale gotice de piatra cu inaltimi de pana la 60 m si cu nave centrale uriase, performanta arhitecturala ramasa neegalata pana pe la 1870! Iar fortificatiile Sibiului, spre exemplu, il faceau mai puternic decat oricare cetate valaha sau moldoveana ridicata vreodata.

Caci Europa trecuse la productia de serie cu doua sute de ani inainte de Revolutia Industriala Engleza (1760–1790). In secolul XVIII, agricultura asigura 30% din produsul intern brut in Imperiul German (care includea pe atunci Cehia, Austria, Ungaria, Transilvania, Croatia si Italia de Nord), 10% in Tarile Scandinave, Olanda si Anglia, 40% in Franta. Si toate aceste state incepusera cursa pentru industrializare. Toate aveau un grad ascendent de urbanizare, incurajau schimburile comerciale prin legi speciale, facilitau mobilitatea populatiei, puneau bazele unui sistem organizat de invatamant, facusera progrese remarcabile in domeniul medical, in diverse stiinte. In pragul secolului XIX, odata cu Revolutia Franceza si razboaiele napoleoniene, totul explodeaza. Lumea feudala primeste lovitura de moarte (dupa ce agonizase trei secole in urma socului produs de Renastere). Burghezia, orasele, industria, comertul triumfa in dauna nobilimii, comunitatilor agrare, imobilismului.

Meseriasii devin industriasi, artizanii specialisti in arte si tehnologii, eruditii umanisti se transforma in oameni de stiinta. Lumea se micsoreaza odata cu aparitia propulsiei cu abur, industria capata un avant de neconceput in urma cu un secol, chiar si in Polonia sau Transilvania (considerate frontierele Europei civilizate) se observa schimbari masive.

In cele doua principate razbat prea putine ecouri din aceasta furtuna care spulbera vechile oranduiri. Epoca fanariota nu exceleaza in modernizare, desi se inmultesc scolile, apar primele spitale si biblioteci publice, creste numarul fabricilor de sticla, hartie, textile, produse alimentare – doar cele de la Bucuresti avand insa produse de calitate egala cu ale Transilvaniei.

Abia cu miscarile de la 1821 si cu Revolutia de la 1848, se poate considera ca si Principatele intra in epoca moderna, din toate punctele de vedere. Cultura o luase cu mult inaintea economicului, fii de boieri luminati si de burghezi instariti aducand din Apus intreg vartejul de innoire care avea, in doar un deceniu, sa primeneasca aerul statut al celor noua secole de feudalism romanesc. Schimbarile se intrevad deja: in 1843 apar, in Bucuresti si Buzau, primele fabrici care foloseau forta aburului.

Insa tot atunci explodeaza si in Principate un fenomen cunoscut de Occident inca din 1550: o extrema polarizare, o prapastie intre urban si rural, ce se va adanci continuu in urmatoarea suta de ani, stand la baza imenselor carente ale Romaniei moderne.

Sursa: Raportul de reprofesionalizare al Romaniei, realizat de Institutul de Proiecte si Inovatie si Dezvoltare (2008).[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

ateu, ateism, dumnezeu, religie

Un ateu vorbeste si crede ca Dumnezeu este o fantezie a omului

/0 Comments/in /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/02/religious-confusion-1500w-56a04bd95f9b58eba4afcdc2.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/02/religious-confusion-1500w-56a04bd95f9b58eba4afcdc2.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Un ateu vorbeste si crede ca Dumnezeu este o fantezie a omului” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1549889151188{margin-bottom: 0px !important;}”]Mi s-a intamplat recent. Am fost martorul unei conversatii dintre cateva persoane, colegi de serviciu la biroul unde lucrez, despre Dumnezeu si chestiunea de a fi ateu. Desi am fost un simplu observator, sigur ca am avut in mine raspunsuri contra colegului nostru care s-a declarat ateu, insa nu mi le-am exprimat.

Acesta a afirmat in acea conversatie ca el nu vrea sa aiba de-a face cu chestiuni inchipuite de mintea omului, precum Dumnezeu sau religie, considerandu-le niste fantezii, in ultima instanta. Spunea ca omul a inventat pe Dumnezeu ca sa creada in ceva. Pe langa faptul de a fi ateu, dumnealui se considera socialist si marxist. Aceasta gandire si auto-considerare „de stanga” abunda foarte mult in lumea noastra si face parte din ceea ce numim apostazia in care traim in prezent. Apostazie care se traduce prin lipsa luminii, adica lipsa intelepciunii, mai degraba.

In momentul in care, din pacate, numim lucrurile asa cum am facut in cele scrise mai sus, aceste persoane care se considera astfel se simt cel putin usor jignite, chiar daca ei se intituleaza astfel, ca atunci cand ar fi vorba de un soi de antisemitism din partea noastra, interlocutorul lor. Mi s-a intamplat si acest lucru, fapt care m-a surprins. Insa, una peste alta, conceptul acelei persoane a fost cel putin interesant de studiat.

Despre ateism s-a vorbit extraordinar de mult. Daca luam si studiem trecutul, istoria lumii, observam diferite stadii de abordare a subiectului, de la cele mai violente, in care in lumea antica un ateu era considerat un paria, un nelegiuit, era eliminat din comunitatea in care traia, ba chiar era considerat un infirm, o rusine pentru cetatea in care se afla. Altii erau dezmosteniti precum persoanele care se declarau sau erau descoperite ca fiind homosexuale, pana nu de mult, chiar acum cativa zeci de ani sau mai bine de o suta de ani, in diverse tari. Aceste tipuri de gandire au fost considerate ca un fel de boala mentala care se abate asupra acelor persoane. Oare o fi fost pe buna dreptate sau majoritatea oamenilor de pe Pamant erau nebuni?

In alte situatii, gandirea atee era considerata o gandire inferioara care pierdea mereu in dezbaterile publice, pana cand chiar cei care credeau in Dumnezeu au inceput sa piarda din lipsa de dovezi, pentru ca ei insisi nu mai aveau trairi religioase profunde si reale.

Cred ca o prima dovada pentru a evidentia acest lucru, in civilizatia noastra, a fost acum multe mii de ani in Babilonia. Pe atunci s-a tinut un congres extraordinar de tip stiintific, filozofic dar si religios a carui tema era daca omul are suflet sau nu. Pe atunci, spun traditiile antice, s-a pronuntat un mare avatar, un mesager spiritual foarte elevat pe nume Ashiata Shiemash, un venerabil maestru spiritual, spunand ca mintea umana nu poate demonstra nimic din ceea ce nu a trait si nu poate trai. Mintea umana este in limitele ei, iar pentru a dovedi sufletul uman este nevoie de un cu totul alt instrument, care este constiinta. A fi constienti de sufletul uman este modul de a dovedi acest lucru. Atunci a fost un prim semn de decadere spirituala in care omenirea se afla.

Mai tarziu au aparut alte forme, inclusiv cele care au dus la apogeu rationalismul de mai tarziu, de exemplu cel care s-a manifestat in Franta, in timpul si dupa revolutia de la 1789. Acel rationalism s-a declarat victorios in istorie. Vreau sa ma refer la gandirea de tip aristotelian. Aceasta a reusit devierea gandirii naturale umane din sfera inimii, in sfera creierului si a mintii. Inainte-vreme, pe timpurile Egiptului Antic, inainte de caderea lui, oamenii gandeau cu inima si simteau cu creierul, cu mintea. Aristotel a reusit inversarea acestui proces prin gandirea pe care a impus-o, prin exercitiile logicii formale, prin silogisme, asilogisme, prosilogisme etc., care au excitat mintea umana aruncand-o din sfera ei de receptivitate, in sfera emitatoare. Astfel, oamenii am inceput sa gandim mai mult, sa emitem ganduri nu din inima, ci din minte, cea care pana atunci a fost precum un lac linistit in care se oglindeau misterele Universului. Dupa ce s-a tulburat au disparut trairile transcendentale pe care le-au avut oamenii, si cu ele si trairea de Dumnezeu. A aparut ateismul afirmat public si s-a consolidat in secole.

Deci, problema nu este noua. E veche. E precum un demon tentator care da tarcoale si vrea sa se instaleze in mintea umana pentru a o perverti. Desi aceasta afirmatie pare dura, sa observam istoria recenta si atrocitatile, milioanele de crime umane comise de catre personaje care s-au declarat atee si au declansat atat revolutii sangeroase cat si (dar mai ales) cele doua razboaie mondiale, mizerie pe care vrem s-o trecem sub pres.

Ajungand la Marx si Engels, indivizi cu totul controversati datorita amestecului de informatii intelectuale de cele mai multe ori eronate, fraudate de la alti exponenti ai vremii, si care au condus la o confuzie enorma, desi cei care le-au fost si sunt adepti considera ca l-au gasit pe Salvatorul omenirii, descoperim niste idei de tip aristotelian care deviaza teologia si o transforma in ceea ce banuiam ca era: teoretizare exacerbata pe tema lui Dumnezeu. Acestia doi isi iau ideile in istorie de la alte personaje precum Ludwig Feuerbach (cu a sa Esenta a Crestinitatii) si Jakob Bachofen (cu al sau Matriarhat).

Ce spunea Feuerbach despre Dumnezeu:

„Ideea de Dumnezeu este ignoranta care rezolva toate indoielile prin reprimarea ei.”

Dar trairea de Dumnezeu? Vedeti, insasi etichetarea chestiunii prin cuvantul idee taie toate elanurile spirituale, sa spunem asa. Omul, deja nu mai vrea sa traiasca pentru ca Dumnezeu este o idee in conceptia acestui personaj. La fel si in conceptia colegului nostru.

Dar despre teorie, ce spunea in a sa carte Feuerbach:

„Bucuriile teoriei sunt cele mai dulci placeri intelectuale ale vietii.”

Nici pe departe trairile mistice. Acestea sunt blamate mai ales in ziua de azi. Cel mai bine este teoretizarea si atat. Devine un drog pentru aceste persoane. Nu au o viata plenara ci o viata in placeri, precum hedonismul din Grecia Clasica.

Ce mai spunea despre Dumnezeu:

„A cunoaste pe Dumnezeu si nu pentru a fi Dumnezeu, a cunoaste binecuvantarea si a nu se bucura de ea, este o stare de dezbinare sau de nefericire.”

Imbutelierea in minte adoarme constiinta intr-adevar. Francisco Goya a descris-o foarte plastic in ale sale Capricii, ale caror motto este „somnul ratiunii naste monstri”. Insasi gandirea este tranchilizata pentru ca este emitenta unor fantezii despre Dumnezeu, si nu fantezii de Dumnezeu. Astfel ca, Dumnezeu nu este o fantezie ci fantazmam despre Dumnezeu, fara ca macar sa fi trait ceva in legatura.

Incalcelile mintii, labirintul teoriilor este teribil de incurcat si abisal. Este intuneric total, insa un joc al formelor fara de sfarsit in fata ochilor mintii. Numai o lovitura puternica aplicata constiintei ne mai poate trezi.

Persoanele atee pe care le-am cunoscut recent au, de asemenea, o aversiune foarte viscerala, uneori, fata de biserica. Aproape ca nu suporta ideea. Iar in ceea ce priveste, de exemplu, chestiunea Catedralei Mantuirii Neamului spun ca o astfel de cladire foarte somptuoasa nu poate sa mantuiasca un popor intreg, ceea ce poate ca sunt de acord dintr-un punct, si ca, mai degraba sa se construiasca spitale pentru cei suferinzi, bolnavi, decat astfel de biserici mari. Dar eu va intreb: credeti ca spitalele vor putea mantui sau macar vindeca poporul nostru? Aceasta in masura in care sistemul medical de la noi este aproape complet decazut. Alopatia reductionista domneste suverana peste acest sistem si nu vindeca pe nimeni. Deci, la ce bun? Si va mai intreb: stim sa gandim sau nu gandim? Este doar o reflectie.

Bisericile au menirea de a atrage asupra noastra si energii superioare care ne incarca. Acestea, pentru oamenii mai sensibili, sunt o realitate. Ateul, in schimb, nu este un om sensibil pentru ca nu are astfel de valori launtrice. Insasi notiunea de constiinta sau suflet ii este complet straina, o fantezie. Nu crede in asa ceva si pleaca din aceasta lume poate netraind niciodata asa ceva. Cei sensibili simt compasiune pentru astfel de persoane care gandesc asa de straniu. Iar pe unii ii supara aceste afirmatii pe care le fac ateii.

Imi aduc aminte, totusi, ca am aflat recent despre un medic ateu. Doctorul Brian Weiss este unul dintre aceia care s-au declarat atei. Insa, metoda sa de lucru, de terapie, implica regresii si retrospectii asupra vietilor anterioare si asupra reincarnarii. Desi este ateu, acesta a avut si are anumite trairi foarte speciale care nu au nimic de-a face cu ateismul obisnuit, acela teoretic, intelectualoid, ci nu crede in fantezia de Dumnezeu, dar a trait realitati in legatura cu Dumnezeu si cu faptul ca omul nu are numai o singura viata. Eu nu l-as mai numi ateu, ci din contra. Este un om al faptelor, nu al teoriilor. A scris si carti precum Crescendo, Amintirile unei vieti trecute, Multe vieti, multi maestri, Acelasi suflet, multe corpuri etc. Dansul este psihoterapeut, hipnoterapeut si a descoperit aceasta chestiune a vietilor anterioare prin practica facuta pe pacientii sai, cand acestia isi aminteau de anumite traume pe care le-au trait in alte vieti. Dovezile sunt uimitoare in acest sens. El era sceptic si totodata ateu cu privire la teoria despre Dumnezeu. Astfel ca, a inceput sa practice pe el insusi si a trecut prin anumite faze in care si-a dovedit singur existenta acestor lucruri. A ajuns sa scrie carti despre aceasta, sa tina conferinte, seminarii si ateliere de lucru, sa practice meditatia si regresia asupra vietilor anterioare inclusiv cu pacientii sai. Marturiile sale sunt mai mult decat suficiente pentru a convinge orice ateu, daca doreste sa se convinga asupra realitatii acestor lucruri.

In alta ordine de idei, chestiunea ateismului si apostaziei in care s-a cufundat societatea umana dupa sfarsitul asa-zisului Ev Mediu a cunoscut o schimbare de paradigma odata cu aparitia contrapartei materialismului dialectic si rationalismului de tip pozitivist, si anume Miscarea Teozofica prin exponentii sai Blavatski, Leadbeater, Besant, Bailey, Steiner etc. Acestia, dar mai ales Madame Blavatski, au incercat sa aduca interesul in zona paranormalului si a esoterismului real. Impreuna cu acestia au mai aparut si curentul spiritist prin reprezentatii sai Camile Flamarion, Florence Cook sau Eusapia Palladino, Harry Houdini, celebrul iluzionist cu puteri necontestate la acea vreme, persoane care au incercat, prin experimentele lor, sa arate societatii, oamenilor ca mai exista si altceva in afara de lumea fizica. Din pacate, in pofida multimii de dovezi pe care le-au demonstrat, au esuat in a trezi un interes masiv in stirpea umana a acelor vremuri, mai ales in Europa, primul continent crestinat dar si primul afectat de un materialism ateu de o foarte densa vibratie. Doar un interes foarte mic, trezit in putine persoane, a fost rezultatul eforturilor lor.

Si totusi, cum se face ca in acelasi timp cu farsorii Marx si Engels, cu ale lor minciuni epocale care au dus la crime oribile in masa, au mai fost si persoane cu adevarate capacitati interioare precum clarvedere, intuitie, capacitatea de teleportare, cum se numeste acum, si nu au fost cunoscuti atat de mult, precum primii doi mentionati, incat sa stie toata lumea despre ei, decat o mica parte din omenire? Existenta lor s-a incercat a fi tinuta ascunsa pe cat posibil pentru a mentine umanitatea intr-o ignoranta incredibila, sa nu se intrebe, sa nu cerceteze, sa nu inteleaga si sa nu simta nevoia de a-l gasi pe Dumnezeu. Cu toate acestea, materialismul dialectic a dat gres masiv in epoca si va da gres in continuare.

Cu toate acestea, experimentul lui Florence Cook, in Londra, in anii 1870,  a fost unul foarte interesant, prin care a demonstrat fizic realitatea unei fantome. A fost vorba despre un personaj numita Katie King. Aceasta, prin intermediul mediumului Florence Cook, a fost materializata in plan fizic in timpul sedintelor de spiritism. Aparea foarte reala fizic, iar participantii au putut verifica realitatea ei. Era o aparitie care putea fi verificata inclusiv prin atingere. Se simtea foarte clar ca acea aparitie era fizica, deja, era in carne si oase. Ei bine, cu toate acestea, impactul asupra oamenilor nu a fost unul scontat. Putini au fost convinsi insa, multi oameni au si uitat de aceste dovezi.

Vedem ca lumea se impartea in doua: materialista si spiritualista, iar din aceasta impartire au iesit alte doua categorii de oameni mai tarziu in epoca, in secolele ce urmau. Materialistii s-au dezvoltat prin -ismele lor care au umplut lumea de sange prin sec. XX, ca mai apoi, dupa 1990, sa actioneze la nivelul mentalului colectiv prin imensa confuzie teoretica pe care au lansat-o in spatiul public. Chiar si asa, marxistii esueaza prin succesul lor. Desi multe persoane le umple randurile, acest tip de sofism de distragere are menirea sa esueze lamentabil si fatal pentru ca sufletul uman, constiinta umana nu poate fi distrusa, cel mult adormita, redusa la starea sa latenta de embrion. Insa, chiar si asa, aceasta continua sa fie in pofida tuturor supliciilor istorice.

Spiritualistii s-au distins prin amputarea acum peste o mie de ani a doctrinelor religioase. Vina a fost in totalitate a clericilor care au inceput adulterarea si distrugerea invataturilor orale si scrise. Apoi a fost data mai departe, aceasta vina, pe esecul religiei de parca religia ar fi avut vreo vina pentru rea-vointa oamenilor din acele vremuri, care au comis asemenea delicte asupra invataturilor. Toate religiile, atat cele orientale, cat si cele occidentale, au avut de suferit asemenea amputari si grefari cu minciuni, cu falsitati si escrocherii intelectuale provenite din mintea subiectiva a auto-proclamatilor reformatori religiosi. Daca si in ziua de azi, actualul Papa isi permite blasfemiator sa modifice dupa bunul plac rugaciunea Tatal nostru, va puteti imagina pana unde s-a ajuns.

Mai departe in timp, spiritualistii, intai cei din cadrul bisericilor, sinagogilor, templelor si moscheelor, apoi cei din afara locasurilor de cult, au comis delictul de a ateiza religia prin masiva activitate de modificare a invataturilor. In timp s-a ajuns la actuala forma, de exemplu, a Bibliei, o forma aproape total adulterata pe care ignorantii dau vina ca este minciuna lui Dumnezeu si marxistii jubileaza prin celebrarea motto-ului lor ca „religia este opiul popoarelor”, in masura in care Marx a fost rabin, desi a fost expulzat din cadrul religios al conationalilor sai. Ignoranta umana, astfel, a dus la concluzia ca, chipurile, Dumnezeu este de vina pentru asemenea invataturi sangeroase. Sa mai mentionam si Coranul? A fost si este o alta scriptura masiv adulterata de catre oameni, nu de Dumnezeu. Mai putem avea incredere in ceea ce scrie in aceste scripturi, daca s-a umblat la ele?

Mai tarziu, prin secolul XX, s-au realizat incredibile experimente atat stiintifice, cat si profund spirituale, dovedind existenta altor dimensiuni decat cea fizica. Ne aducem aminte de faimosul experiment al fantelor duble realizat la inceputul secolului trecut. De asemenea, Nikola Tesla, Albert Einstein, Erwin Schrodinger sau Niels-Bohr au fost mari oameni de stiinta care au demonstrat puterea energiei si a luminii ca fascicole de fotoni. A aparut ceea ce numim astazi fizica cuantica, care, culmea pentru materialistii atei, isi trage seva din Vedele Indice. Mai tarziu, experimente asupra apei, de exemplu, realizate de Henri Coanda si Patrick Flannagan au adus dovezi in plus despre realitatea invizibila a vietii, a lumii fizice si dimensiunile de un grad mai inalt de vibratie. Apoi, putem vorbi si despre Tao al Fizicii, o lucrare realizata de catre binecunoscutul om de stiinta austriac, Fritjof Capra. Toate acestea sunt suficiente dovezi pentru ca ateii sa cerceteze si sa inceteze a mai crede in falsuri istorice de proportii precum marxismul. Sa ne aducem aminte ca, intr-unul din congresele comuniste din sec. XIX, Marx insusi s-a ridicat in picioare si a declarat cu voce tare: „Domnilor, eu nu sunt marxist!”. Aceasta afirmatie a starnit rumoare si multe urlete, galagie in sala. Asa ceva era, in mod hilar, inadmisibil pentru ei. In fine..

Religia, in cele din urma, a dovedit mereu oamenilor ca este o traire interioara foarte profunda si complexa, cu multe aspecte. Doar cei care au chemarea reala de a intelege procesul religios al omului vor putea sa o si puna in practica. In schimb, persoane care nu au astfel de chemari, si pe deasupra mai au si astfel de idei eronate, venite din ignoranta, nu traiesc asa ceva. Nici nu mai este indicat sa ii convingem de ceva in legatura cu aceste chestiuni. S-a spus foarte clar: cere si ti se va da, bate si ti se va deschide. Pai, atunci, sa caute si sa gaseasca, sa afle. Este inutil sa li se spuna ca Dumnezeu nu este o fantezie, ci mai degraba o forta creatoare care face, sustine si desface intregul Univers. Insusi atomul contine o parte divina, de o energie uimitor de inalta, imposibil de cuprins cu mintea umana. Asistam, sau vom asista, la o unire naturala dintre religie si stiinta asa cum a fost odinioara. Astfel religia va putea deveni stiintifica (si nu teologica), iar stiinta religioasa, prin care se vor putea (daca nu deja se intampla) explica marile fenomene paranormale (adica dincolo de „normalul fizic”), redevenind esoterismul real de alta data.

Pentru cei atei mai este doar o intrebare simpla cu care sa le inchidem gura si sa ii smerim: oare electricitatea exista? Nu o vedem, dar ii vedem efectele, nu-i asa?

Astfel ca, a afirma astazi ca esti ateu, oricine altcineva ai fi tu, este o dovada de o masiva ignoranta. Trezeste-te, omule, sau vei ramane in urma cu intregul trecut istoric in putrefactie![/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]

 [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

economia romaneasca, puterea otomana

Ilie Serbanescu – Capitulatiile medievale din Romania centenara

/0 Comments/in /by

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/02/politicieni-afaceri.vnwoqi4g81-1000×600.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/02/politicieni-afaceri.vnwoqi4g81-1000×600.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Ilie Serbanescu – Capitulatiile medievale din Romania centenara” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1549876388921{margin-bottom: 0px !important;}”]Istoriografia romaneasca tinde sa prezinte faptul ca, in secolele de dominatie otomana asupra tarilor romane, acestea n-au fost transformate in pasalac (adica nu au fost preluate in administrare turceasca directa), ca un fel de dibacie victorioasa a romanilor pentru supravietuire in vremuri de restriste, in timp ce in realitate nu era nimic altceva decat o modalitate prin care opresorul strain obtinea acelasi efect, dar cu un cost infinit mai mic, in masura in care – si este de accentuat! – exista o administratie romaneasca gata sa-si oprime propriul popor chiar mai abitir decat o administratie straina. Forma juridica prin care puterea straina isi impunea conditiile o constituiau asa-numitele „capitulatii”.

La baza, regimul „capitulatiilor” a izvorat din ­necesitatea reglementarii intr-un fel a relatiilor dintre statele europene crestine si Poarta Otomana (islamica), inclusiv a prezentei cetatenilor celor dintai pe teritoriul acesteia din urma, unde dreptul comun se confunda cu cel religios. Si atunci Poarta consimtea sa acorde un ­statut intermediar (ahdname) – respectiv nici teritoriu inglobat islamului (dar al islam), nici teritoriu de cucerit (dar al harb) – care consta intr-o serie de privilegii privind ­practicarea negotului sau drepturi pentru cetatenii din statele europene prezenti in ­Imperiul Otoman (de a fi judecati de consulii proprii ori de a-si profesa religia etc.). Daca insa tara europeana crestina (cum a fost cazul Tarilor Romane) era una slaba in raport cu puternica Poarta Otomana, statutul intermediar acordat era citit si opera in cheie inversa: respectiva tara era considerata ca acceptata intr-un fel de vasalitate, ­presupusele privilegii (precum ­autonomia administrativa si alegerea ­domnilor) erau in fapt ­contra cost (un tribut mai mare sau mai mic, in functie de conjunctura politica din zona), iar adevaratele privilegii erau ale ­otomanilor prezenti pe teritoriul tarii respective (practic, nu intrau sub jurisdictia locala).

Nu seamana tulburator de mult situatia aceasta din ­Tarile Romane medievale cu situatia actuala din Romania, parte a NATO, membra a UE si care mai implineste si centenarul existentei sale intregite de sine statatoare?!

Dupa ce au simtit, veacuri de-a randul, stransoarea bratelor estice, romanii au ajuns, din anii 2000, in mult ravnitele brate vestice. Acestea, in numai cativa ani, ­le-au luat totul de atata iubire: resursele subsolului, industriile, bancile, telecomunicatiile, utilitatile, comertul, padurile si cea mai mare parte din pamanturile agricole. Ca urmare, in baza proprietatilor dobandite, au preluat, in virtutea regulilor capitaliste insele, decizia, transformand rapid si, foarte important de mentionat fara ocupatie militara, Romania intr-o biata colonie! Dar, mirare!, nu i-a luat, asa cum ar fi firesc, si administrarea, dupa preluarea proprietatii si deci deciziei. De ce ? Pai, bratele vestice, care combina inteligent forta cu eficienta (de traiesc astfel bine-mersi de secole pe seama altora), au trei motive. Lasand administrarea in carca romanilor, stapanii straini ies mai ieftin (o ­administratie straina platita ca la ea acasa ar necesita cheltuieli coplesitor mai mari). Dar, mai ales, stapanul strain nu raspunde de nimic, ba poate arunca in capul romanilor toate relele din lume. Romanul devine vinovatul de serviciu, iar culpabilizarea permanenta este conditia jecmanirii culpabilului. Neasumarea administrarii de catre stapani nu inseamna cumva delegarea catre vatafii romani a vreunei farame din decizie, ci doar lasarea acestora sa fure ceva milioane pentru ca stapanii sa poata fura ei, in liniste si in aplauzele generale, miliarde peste miliarde. Si mai este vorba de ceva: de imensa, inimaginabila ipocrizie a puterilor coloniale; nu „cadreaza” a mai pune pe tapet in secolul XXI existenta cu acte in regula a unor colonii, si inca unde, in Europa! De fapt insa, falsa suveranitate a ­Romaniei este folosita ca paravan pentru montarea unor masinatiuni si experimente economice si politice, care ar fi descalificante si ­compromitatoare daca ar fi vizat colonii oficial recunoscute (ca, de pilda, guvernari de „tehnocrati” fara parlament si fara partide politice sau deresponsabilizarea sociala completa a capitalului prin transferul integral al contributiilor sociale asupra muncii).

Cat priveste statutul in ­periferia Romania al strainilor din centrele puterii ­vestice, lucrurile sunt clare, fara echivoc. Exista peste 30.000 de firme din aceste centre in Romania. Folosesc, bineinteles, salariati ­romani (peste un milion), dar sefii fiecareia din firme sunt straini. Acestia ­manevreaza jumatate din economia din Romania si, atentie mare, 70-80% din contractele din bani publici romanesti. Tinand cont de rata de randament la care lucreaza, dispun de peste doua treimi din profiturile obtinute in Romania. ­Raporteaza insa Fiscului doar vreo 10-15% din ­acestea. Restul, adica grosul, il evazioneaza inainte de ­fiscalizare, in total vreo 40-50 miliarde euro anual! ANAF si DNA nu descopera niciun evazionist strain, niciun corupt strain! Acesti sefi, venind din tarile „mantuitoare”, sunt, desigur, niste ingeri! Dar chiar toti?! Si de te calca vreunul din ei cu masina pe trecerea de pietoni, este scos repede din tara de ai lui, sa nu-i puna cumva nici macar o intrebare vreun politist sau procuror roman! Trai nineaca in Romania centenara in virtutea unor „capitulatii”, scrise sau mai ales nescrise, dar operationale, din Evul Mediu. Chiar si pentru salahorii romani este mai bine: oricum, e altceva sa te calce in picioare un „mister” in ­numele democratiei, ­decat un „tovarisci” in numele dictaturii proletariatului sau un „bey” in numele Sublimei Porti.

Sursa: cotidianul.ro.

 [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]