Expansiunea rusească la Marea Neagră – de Gheorghe I. Brătianu
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Expansiunea rusească la Marea Neagră” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][vc_custom_heading text=”de Gheorghe I. Brătianu” font_container=”tag:h3|font_size:27px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/Diego-homem-black-sea-ancient-map-1559.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/Diego-homem-black-sea-ancient-map-1559.jpg” frame_style=”border_shadow” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1520749671178{padding-right: 60px !important;padding-left: 60px !important;}”]Recent am descoperit un vechi document scris de marele istoric Gheorghe I. Brătianu despre expansiunea rusească la Marea Neagră. Iată ce spune:
„Frumoasele perspective pentru chestiunea Mării Negre, libertatea de navigație și liberă trecere prin Strâmtori au fost în mod progresiv închise de condițiile care prevăd criza actuala și războiul. Ne-am oprit prezentarea la Tratatul de la Lausanne. Acest tratat are deschise mari și frumoase perspective, care s-au dovedit a fi iluzii. Pentru prima dată s-a realizat pentru Marea Neagră un regim de asimilare a acesteia cu alte mări, libertate prin Strâmtori, nu numai pentru navele comerciale dar și pentru navele de război. A existat doar o singură limitare: faptul că tonele deplasare ale navelor de război străine să nu depașească pe cele ale acelora din țările riverane la Marea Neagra – ceea ce înseamnă, de fapt, puterea flotei rusești.
Cu toate acestea, în comparație cu fostele prevederi, a fost un important pas înainte în normalizarea regimului naval pentru această mare și care dă o perspectiva foarte interesanta pentru țara noastră, pentru care regimul de la Marea Neagră și din Strâmtori a fost recent descris ca fiind plămânii României. Situația încă depinde de câțiva factori permanenți, descriși de către istoricul american Gibbons în istoria sa a Imperiului Otoman din 1916, de la care eu însumi am împrumutat informații despre comerțul genovez la Marea Neagră: atâta timp cât această mare va avea apă și va fi grâu pe plaiurile Rusiei întotdeauna vor fi probleme în Strâmtori. (…) Între timp a apărut o noutate, ceva care perturbă toate datele – așa cum perturbă toate problemele geopolitice ale acestei lumi. Nu aș îndrăzni să spun că este ceva permanent pentru că nu știm dacă acest nou element va rămâne timp de secole, nu se va schimba (…) trebuie să spunem că este vorba despre petrol – acesta este noul element care a apărut la sfârșitul secolului trecut, devenind din ce în ce mai important pentru timpurile noastre. Deja se caută o înlocuire pentru această resursă, pregătind lumea pentru timpurile în care nu va mai fi disponibil. Sunt unii care spun chiar că aceste timpuri nu sunt atât de departe: copiii copiilor noștri e posibil că nu vor cunoaște ce este extracția de petrol. Dezvoltarea industriei de petrol implica ambele extremități ale Mării Negre. Pe de o parte, în latura de est a Mării Negre, din ce în ce mai multe regiuni sunt deschise pentru extracția de petrol – a început la Baku, Peninsula Apcheron, către Groznîi, atât în Caucaz cât și în Maikop. Această regiune pare a fi în întregime un lanț de câmpuri de extracție. De asemenea, nu este nici un secret că în jurul Mării Caspice, aceste câmpuri de petrol ajung mai departe în est. Începând cu momentul în care resursele caspice curg către Batumi, petrolul devine elementul decisiv pentru Marea Neagră, prin dezvoltarea industriei petroliere în România, curgând spre Dunare. (…)
Mult regretatul Take Ionescu a avut dreptate spunând acestea, la o reuniune a partidului său: ‘Va fi o vreme când se va dovedi că atmosfera grea ce presează asupra României conține niște vapori de petrol’. (…)
În același timp cu dezvoltarea industriei românești de petrol, dincolo de Marea Neagră s-a dezvoltat industria caucaziana de petrol. Unii dintre autorii care s-au ocupat de această problemă, ne relateaza o conversație avută între Țarul Rusiei Alexandru al III-lea și ministrul său de finanțe; Țarul era interesat în materie de petrol, mai ales că, la Baku, se desfășura o activitate intensă, iar monarhul avea nevoie de informații despre acest subiect, astfel întrebându-și ministrul, contele Witte: ‘În cele din urmă, spune-mi, ce este acest petrol? – Înălțimea Voastră – a răspuns ministrul – petrolul este un lichid ce izvorăște din pamant și are un miros urât. – Ce fel de miros? – Înălțimea Voastră, miroase a aur!’ (…)
Spre deosebire de România – din cauza dimensiunilor sale – Rusia și-a apărat mai bine interesele. Majoritatea acestor interese în extracția de petrol în Caucaz se aflau în mâini rusești încă înainte de Marele Război – pentru că însuși Grupul Nobel a fost un grup rusesc. Trusturi străine sunt din ce în ce mai mult interesate de aceasta situație, industria petrolieră era în plină expansiune, iar fluxul produselor sale la Marea Neagră explică în mare parte interesul rusesc pentru această mare și controlul strâmtorilor sale. (…)
Expansiunea sovietică la Marea Neagră între cele două războaie este un nou capitol. Această problemă are două laturi: una politică, dar de asemenea, alta economică. (…) La un moment dat a existat o adevarată descărcare pe piață a petrolului sovietic. Se poate afirma că petrolul a fost agentul principal al politicii sovietice în timpul deceniului al treilea al secolului XX. De asemenea, petrolul este explicația pentru cum regimul sovietic s-a menținut pe sine și capacitațile sale financiare într-o țară răvășită de razboaie și experimente sociale – precum și ridicarea sa pe plan mondial ca și mare putere. Acțiunea dublă a răspândirii petrolului sovietic și a propagandei comuniste a fost simțită peste tot. (…)(Odată cu avansul german, după preluarea puterii de către Hitler) politica europeană a intrat într-o nouă fază, iar aceasta a fost folosită de către Turcia și Soviete pentru a aduce o schimbare în politica Mării Negre. Tratatul de la Lausanne a fost modificat într-o conferință de la Montreux, Elveția, când, pe data de 20 iulie 1936, s-a semnat un nou tratat, în care au fost schimbate dispozițiile de la Lausanne în sensul că regiunea din jurul Strâmtorilor, declarată neutră, nu se mai afla sub acest statut. Turcia a avut de atunci dreptul de a fortifica Strâmtorile și l-a folosit. A doua schimbare a fost limitarea tonelor deplasare pentru navele de război care intrau în Marea Neagră. S-a convenit asupra unei limite de 30.000 de tone, care ar putea fi ridicată la 40.000. Al treilea punct era perioada în care navele de război străine aveau să rămână în Marea Neagră: 21 de zile. Fortificarea Strâmtorilor a fost un avantaj pentru Turcia, iar limitarea pentru navele de război străine a fost un avantaj pentru Rusia. Acest lucru a fost subliniat de catre ministrul sovietic Litvinov: ‘Conferința a recunoscut, chiar dacă nu complet, drepturile speciale ale statelor riverane la Marea Neagră, la fel ca și situația geografică specială a Mării Negre unde nu se poate aplica în întregime ideea de libertate absolută a mărilor’. (…)
Acum, dați-mi voie să revin asupra ideii pe care am folosit-o pentru a deschide acest curs. Am spus că problema Mării Negre ne amintește de cei doi factori permanenți ai istoriei noastre: munții și marea. Munții – de unde provenim – și marea – de unde putem respira aerul libertății. Aleg pentru acest curs problema mării din două motive. În primul rând, pentru că această parte a mării ne aduce în câmpul universal: prin mare intrăm în istoria lumii. Partea muntoasă este o problemă națională, limitată în spațiu. În al doilea rând, deoarece cred că această problemă a mării ar trebui inscripționată mai adânc în conștiința noastră.
A vorbi despre munți este precum am bate la uși deschise. Nu este nevoie să vorbim despre problema munților, căci se află adânc înrădăcinată în conștiința noastră; orice român își are gândurile ațintite în această direcție. Problema mării este una națională. Nu este pentru prima dată când avem această dilemă a inimii față de rațiune. În 1916 am ales inima, pentru că problema mării nu a fost așa de importantă precum este astăzi. Pe partea mării am avut o Rusie în cădere, în timp ce astăzi problema mării conține amenințarea unei puteri formidabile, Uniunea Sovietică de azi. (…) Problema mării ne presează judecată mai mult decât cea a generațiilor trecute. Ni se cere, prin urmare, să avem o conștiință activă a datoriei noastre individuale și colective față de aceste probleme, să rămânem uniți, lăsând deoparte factorii care ne aduc diferențe naționale și sociale. Numai uniți vom fi capabili să rezolvăm aceste probleme și să apărăm existența însăși a poporului nostru.“
„Problema Mării Negre”, de Gheorghe I. Brãtianu, Curs pentru Universitatea din București, 1942-1943.
(Prezentat de Media Civică conducătorilor misiunilor Summit-ului NATO la București).
Mă abțin de la orice comentariu personal asupra acestui document. Vă las pe voi să îl studiați și să trageți concluzii.
Sursă: Russian expanssion at the Black Sea – by Gheorghe I. Brătianu (martyr of Romania).
Citiți și: Gheorghe I. Brătianu: Geografia Istorică și Politică a Mării Negre.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!