Mugur Vasiliu – Țăran egal român

Iată de ce este interesant țăranul român. Fiindcă el este purtătorul destinului poporului român; fiindcă la el a ajuns mai greu ciuma anticreștină și pentru că el n-a primit-o sau a primit-o mai greu. Mai există sau nu mai există țăranul român? Sau satul românesc este doar subiect de studiu? Există o „soluție” pentru a rezolva această problemă sau totul este pierdut, depășit, revolut și „evoluat”? Care este acea „soluție”?

Ceea ce este în afară de orice întrebare, este că soluția stă în reapropierea poporului de existența firească proprie lui, în reapropierea de Hristos. Sigur este, de asemenea, că instrumentul prin care se poate face aceasta la nivelul întregului popor, adică la nivelul statului în întregimea lui, este actul conducerii acestui stat. Conducerea, guvernarea statului român trebuie încreștinată, cu alte cuvinte actul guvernării trebuie să se bazeze pe legătura organică cu felul de a fi creștin al poporului român. Trebuie întreruptă politica anticreștină care stă la baza statului român; trebuie oprit șirul conducătorilor și politicilor anticreștini – șir care ne duce la ruptura de Hristos; trebuie distrus, prin orice metode, aparatul de propagare a pierzaniei noastre ca popor – aparat care nu este altceva decât instrumentul de manipulare a sufletelor și gândurilor noastre și care a fost construit și folosit de acești oameni politici. Dacă se poate acest lucru? Istoria ne învață că da. Iar propaganda puterii – cea care a împlinit 150 de ani de luptă neîntreruptă împotriva lui Hristos și a neamului românesc – se străduiește să ne convingă că nu și că nici nu este necesar, ba chiar că ar fi terorist de contraindicat.

După Sfânta Liturghie, m-am oprit în fața bisericii din sat – o construcție veche cam de o sută de ani, cu un aspect oarecum îngrijit.

Singurul lucru supărător, care îți sărea în ochi din primul moment era crucea mare de pe biserică, care era înclinată pe o parte. Am hotărât să aștept să iasă lumea din biserică și să întreb un bătrân sau o bătrână sau chiar pe părintele paroh dacă au băgat de seamă că crucea de pe biserică stă să cadă.

Am intrat în vorbă cu o bătrână, care mi s-a părut mai ursuză și mai grăbită – așa poți obține răspunsul cel mai concis, fără prea multă bătaie de cap. După câteva cuvinte de început am întrebat-o dacă oamenii din sat sunt gospodari.

– Sigur că sunt gospodari; n-ai văzut cum arată satu?
– Da, am mers mai departe eu, în curând cred că n-o să mai aveți cruce pe biserică. Sau aici, în sat, se folosește crucea strâmbă?

M-a privit în primul moment nedumerită. Eu i-am arătat crucea de pe biserică. Nu numai că nu s-a uitat, dar părea că nu înțelege ce-i spun. Înainte de a-i repeta – mă gândeam că nu are auzul prea bun – s-a dat un pas înapoi și a spus:

– Sigur că avem cruce dreaptă. Cum altfel, decât dreaptă?
– Păi, unde e? Ia s-o văd! m-am bucurat eu oarecum că am prins-o pe bătrână. Replica ei a venit definitiv, cu o hotărâre solemnă.

Și-a pus cele trei degete strânse la frunte și și-a făcut semnul crucii:

– Uite-o! E dreaptă și o am cu mine toată vremea! Aceasta este una dintre replicile cele mai dure pe care le-am primit vreodată.

A ridicat din sprâncene și a rostit rece:

– Dumnezeu și Maica Domnului să te ajute!, apoi a plecat.

Această poveste m-a făcut să cred că dacă, la marea și înfricoșata Judecată, v-a ajunge o singură „babă românească”, atunci noi, ca popor, suntem mântuiți. De atunci mă rog pentru ea.

— Mugur Vasiliu – „Țăran egal român”, Raportul Orbului

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!