Entries by Patrick Matis

Phillip Blond – Societatea destramata


phillip blond, societatea destramata

Phillip Blond - Societatea destramata

Liberalismul de dreapta si liberalismul de stanga ne-au transformat in sclavi, in indivizi izolati unii de ceilalti.

In februarie 2009, eseul Rise of the Red Tories (Ascensiunea conservatorilor rosii) scris de filozoful britanic Phillip Blond, publicat in revista „Prospect Magazine” din Londra, a declansat o dezbatere la nivel transatlantic referitoare la incapacitatea manifestata in plan politic, atat la nivelul stangii, cat si al dreptei, de a aborda cele mai presante probleme sociale cu care ne confruntam. „Suntem o natiune bipolara —scria Blond— un stat birocratic si centralizat care conduce in mod deficient niste cetateni din ce in ce mai fragmentati, mai lipsiti de putere si izolati”. Fiecare dintre cele doua sfere ale spectrului politic a cunoscut propria revolutie. Revolutia culturala initiata de liberali a rasturnat valorile traditionale si a instituit guvernul drept sursa a tuturor beneficiilor. Conservatorii au jurat credinta pietei, venerand capitalismul ca arbitru al valorilor fundamentale. In acest mod, ambele directii au condus la inrobirea individului fata de forte inaccesibile lui si la desfiintarea institutiilor intermediare care ii asigurau odata stabilitatea si beneficiile.

Apelul lui Blond in sensul promovarii unei miscari civice dinamice bazate pe asociere a condus la scrierea unei carti, Red Tory, aparuta de curand in Anglia. „Termenul «rosu» semnifica preocuparea pentru nevoile celor dezavantajati si sustinerea justitiei economice; «Tory»  desemneaza ideea de  virtute, de traditie si prioritatea binelui”.

In timpul unui turneu de conferinte sustinut recent de Blond in America, columnistul David Brooks de la New York Times a constatat ca, in America, dispretul tot mai accentuat manifestat fata de clasa politica a capatat o expresie mai mult libertariana prin miscarea recenta „Tea Party”, dar a recunoscut si faptul ca asociatia civica ar putea fi mai eficienta in restabilirea increderii publice.

Oferim aici o mostra de conservatorism rosu, insotita de o analiza a posibilitatii ca aceste idei sa capete adeziune in S.U.A. — sau daca ar trebui chiar sa fie adoptate. (Introducere preluata de pe www.amconmag.com).

Traim intr-o societate care se afla pe o panta a decaderii. Cunoastem tot mai putine unii despre ceilalti. Traim singuri si mancam singuri, deseori in compania unui televizor sau a unui computer, nu a unui om. Daca ne casatorim, durata unei relatii obisnuite scade cu fiecare an.

In lumea anglo-saxona, am abandonat vechea si sustinuta preocupare fata de soarta tinerilor. Bunicii nostri isi pot aminti vremurile fericite cand matusile si unchii, nepotii si nepoatele alcatuiau impreuna tesatura unei societati stabile, mutualiste. Aproape jumatate dintre copii se nasc in afara casatoriei. Multi copii cresc fara tata, altii sunt total privati de iubirea unui parinte. Tinerii care provin dintr-un astfel de mediu, lipsiti de o educatie reala in privinta virtutilor publice si private, sunt sedusi cu usurinta de iluzia ademenitoare a consumului pe care nu si-l pot permite. Straini de idealurile de iubire si fidelitate, ei actioneaza fara sa stie ce inseamna angajamentul, disciplina si responsabilitatea. Aceste deficiente necorijate, specifice adolescentilor de acum, devin mai tarziu deprinderile unui adult si sunt menite sa ruineze vieti, formand niste oameni incapabili de a stabili legaturi unii cu ceilalti.

Pe barbati, mai ales pe cei care se afla pe treapta de jos a scarii sociale si care rateaza in mod constant posibilitatea de a avansa in educatie si cariera, ii asteapta o viata esuata la marginile societatii. Pentru tinerele femei de succes, studiile si realizarea in cariera devin semnele care anunta un viitor fara copii. Nimeni nu ar alege si nu i-ar dori cuiva un astfel de mod de viata, mai cu seama intrucat conduce la epuizarea vietii domestice si la terifianta situatie de a imbatrani singur. Pretutindeni, legaturile care ar trebui sa uneasca oamenii se destrama, iar fundamentul unei existente linistite si fericite este subminat.

Ce anume sta la originea acestei degenerari? Privind inapoi spre ultimii 30 de ani, am putea considera ca de vina sunt numarul mai mare al orelor pe care familiile trebuie sa-l aloce muncii —data fiind necesitatea ca, in cele mai multe familii, ambii adulti sa munceasca pentru a-si asigura traiul—, nivelul ridicat al datoriilor private, lipsa sigurantei unui loc de munca, neincrederea in institutii si suspiciunea pe care o purtam unii fata de ceilalti. Societatea noastra a devenit precum o scara ale carei trepte se ridica tot mai mult astfel incat devine tot mai dificil sa o urci. Cei aflati in varful scarii s-au delimitat rapid de restul oamenilor prin practicarea unui capitalism de stat care le serveste interesele egoiste, care nu are la baza nici un fel de valori etice si care exista doar pentru a-si finanta propriile excese. Oamenii din clasa de mijloc sunt striviti de birocratie si de efortul de a-si ajusta salariile stagnante la necesitatile ridicate. Cei din straturile de jos sunt mai izolati si mai dispretuiti decat oricand.

Dar oricat de decisivi sunt acesti factori, nu ei stau la baza dezastrului social pe care il traim si pe care, in mod ciudat, oamenii il vad tot mai mult ca pe o situatie normala. O societate mai sanatoasa ar fi rezistat acestor tendinte. O societate care s-ar fi intemeiat inca pe familii puternice ar fi putut dezvolta un stil de viata care sa asigure baza economica a familiei, nu sa o submineze. Daca am fi trait inca intr-o societate in care vecinii se cunosc unii pe ceilalti, am fi avut si acum comunitati pe care oamenii sa se poata bizui si institutii care sa raspunda nevoilor noastre, si nu cerintelor birocratice ale unui stat ostil si indepartat.

Comunitatilor mutualiste le-au luat locul indivizii pasivi

Insa prin privilegierea unor stiluri de viata alternative, prin prioritatea acordata politicilor minoritare si prin acapararea pietelor de catre monopoluri, am distrus societatea care ne-ar fi oferit stabilitate. Nu ne mai mira ca, intr-o lume in care respectul fata de norme, conduita civica si notiunea de bine comun au incetat sa existe, oamenii framantati de griji si izolati apeleaza la statul din ce in ce mai mai autoritar pentru a le impune ordinea pe care nu si-o mai pot asigura ei insisi.

Decaderea culturii noastre este inteleasa cel mai clar ca rezultat al disparitiei societatii civile. Raman doar doua puteri: statul si piata. Nu mai exista, in mod eficient si independent, guvern local, biserici, sindicate, societati cooperatiste sau organizatii civice care sa opereze la nivel de comunitate. In trecut, aceste institutii functionau ca mijloace prin care oamenii obisnuiti isi exercitau puterea. Acum comunitatilor mutualiste le-au luat locul indivizii pasivi si izolati unii fata de ceilalti. Sferele civile fie au disparut, fie au devenit aservite statului dictatorial sau pietei monopolizate.

Nici stanga, nici dreapta nu pot oferi o solutie, intrucat ambele ideologii s-au prabusit pe masura ce s-au evaporat distinctiile dintre ele. Cei care vad in individualismul libertarian esenta gandiri de dreapta se apropie, in fond, de o conceptie extrem stangista ce isi are originea in gandirea lui Rousseau, care sustinea ideea ca societatea a fost initial o inchisoare. Teoria sociala a lui Rousseau a fost cea care a impus unei lumi diverse constrangerea de a se conforma vointei generale —care nu reprezinta decat acelasi individualism exagerat de acum—, contribuind astfel la declansarea terorii rosii rationaliste si seculare a Revolutiei Franceze. In definitiv, orice interpretare in sens anarhist a individualitatii presupune, in scopul realizarii ei sociale, existenta unui stat autoritar care sa controleze fortele ce sunt dezlantuite. Colectivismul si individualismul nu sunt decat doua fete ale aceleiasi monede devalorizate. Istoria modernitatii recente s-a constituit din oscilatia dintre stat si individ, fapt care a condus treptat la erodarea asociatiei civile —aceasta reprezentand, in fond, singura piedica impotriva alunecarii spre una dintre cele doua extreme.

Individualismul libertarian contemporan si colectivismul de stat sunt doua realitati care s-au zamislit una din cealalta

In 1960, Noua Stanga, pentru a se opune statului autoritar instaurat tot de stanga, a pledat pentru crearea unei zone personale ce nu poate fi controlata, care sa permita repudierea tuturor normelor si a contribuit la propagarea ideii nocive a eliberarii prin utilizarea drogurilor si prin experimentarea sexuala. Insa atunci cand acesti exponenti ai Noii Stangi militau pentru experimentarea placerii ca mijloc de eliberare pentru toata lumea, ei nu opuneau rezistenta controlului din partea statului. Prin promovarea unei libertati fara limite si a unei vieti lipsite de responsabilitati, ei au subminat toate structurile autonome prin care ar mai fi fost posibila autoconducerea, lasand in urma mostenirea ingrozitoare a unui individualism anarhic care reclama existenta autoritarismului etatist ca unica modalitate de restabilire a ordinii si de mentinere a societatii. Individualismul libertarian contemporan si colectivismul de stat sunt doua realitati care s-au zamislit una din cealalta, fiind in mod fatal legate intre ele, legatura menita sa conduca la ruinarea clasei de mijloc, precum si la distrugerea vietii si a economiei cetatenilor uniti asociativ.

Mi-a devenit clar acest scenariu cand mi-am dat seama ca prietenii mei afiliati stangii nu cred in mod real in comunitate. Ei cred doar in libertatea optiunii. Ei sustin avortul pentru ca il considera un drept legitim, reflectand adevarata autonomie personala. Dar, in acelasi timp, considera vanatoarea de vulpi un lucru monstruos, care trebuie in mod ferm contestat. Fara indoiala ca aceeasi relaxare a legii este promovata in Statele Unite.

Stanga nutreste un dispret profund si staruitor fata de valorile permanente, traditionale, o desconsiderare fata de orice este consacrat. In cartea sa, A treia cale —carte aparuta in perioada posterioara revolutiei initiate de Blair in Anglia—, Anthony Giddens vorbeste despre modul cum un nou cosmopolitism va elibera omul de constrangerile naturale, incercand sa arate ca minunata noastra Anglie vazuta in acest mod incarneaza ideea emanciparii permanente fata de tabuuri si constrangeri. Potrivit sustinatorilor radicali ai politicii lui Blair, trebuie sa ne reinventam permanent, printr-o afirmare rebela care sa stearga trecutul cu buretele, sa avem posibilitatea unui nou inceput printr-un act neincetat al liberei alegeri —atat timp cat o astfel de actiune nu este indreptata intr-o anumita directie sau spre un anumit scop. Nimanui nu trebuie sa i se spuna ce sa aleaga intrucat actul moral in cadrul paradigmei contemporane nu este reflectat prin ceea ce alegi, ci prin actul in sine al alegerii. In definitiv, a alege inseamna a reactualiza si a repeta ideea de individualitate izolata, atomizata.

Foarte frecvent, dreapta contemporana vede lucrurile exact in acelasi mod, dar isi exprima viziunea in termeni economici. Din perspectiva lor, factorul dominant in sfera economica il reprezinta individul condus de propriile interese. „Mana invizibila” are rolul de a mijloci distribuirea bunurilor si de a aloca resursele in functie de sistemul pretului si de ciclul de piata eficient. Dar aceasta piata „libera” a condus la o centralizare masiva de capital si la alimentarea unui balon (inflatia care conduce catre „crack-ul” financiar — n. red.) a carui dilatare si contractie dezastruoasa s-au produs cu sustinerea statului.

A fost denuntata agenda lor comuna cuprinzand libertarianismul cultural de la care se revendica stanga si libertarianismul economic sustinut de dreapta. Nu exista, in realitate, nicio diferenta intre ele, intrucat ambele sustin aceeasi ideologie liberala denaturata.

Renasterea unui Conservatorism reprezentand interesele intregii natiuni

Prabusirea acestei ideologii s-a produs in Anglia cand David Cameron a fost ales lider al conservatorilor si a inceput sa utilizeze expresia „Anglia destramata” pentru a se referi la dezintegrarea pe care o cunoastea societatea noastra. Conservatorii au abordat, dintr-odata, tema justitiei sociale, iar conservatorismul sustinut de acestia nu avea nimic in comun cu forma falimentara a „conservatorismului compatimitor”. Era vorba despre renasterea unui Conservatorism reprezentand interesele intregii natiuni (One Nation Toryism), ce isi propunea in mod serios sa raspunda necesitatilor jumatatii de jos a populatiei.

Acest conservatorism a fost atacat virulent de catre stanga. Jurnalistii liberali s-au gasit pusi in dificultate: „E o absurditate. Vietile oamenilor saraci merg bine. Vai! Nu putem spune asta; reprezentam aripa stanga. Nu este vorba de o scindare, ci de o diferenta. Daca exista oameni care vor sa aiba sapte parteneri intr-o saptamana si sa ia droguri in fata copiilor lor, aceasta este alegerea lor. Dar stati putin, acest lucru nu poate fi ceva bun. Atunci vom evita sa vorbim despre asta”. Stangistii au fost prinsi pe picior gresit, iar conservatorii, care nu avusesera sansa sa ajunga la putere in cursul ultimelor trei scrutine si puteau foarte usor sa piarda din nou, s-au ridicat in fruntea listelor prin adoptarea politicii justitiei sociale.

Ceea ce s-a intamplat nu este un fapt total nou. In timpul secolului al XIX-lea, conservatorii erau cu mult mai combativi si mai interesati de cauza oamenilor saraci decat erau liberalii. Conservatorii au fost cei care au condus, in mare parte, campania impotriva saraciei; ei protestau fata de conditiile pe care clasa muncitoare formata din oamenii albi le suportau in fabricile unde munceau, conditii asemanatoare cu cele ale sclavilor negri si tot ei au fost cei care au pledat pentru reducerea orelor de munca. De asemenea, prin legislatia industriala implementata, ei s-au opus liberalilor care obligau femeile si pe copiii sa munceasca 16 ore pe zi.

Conservatorii trebuie sa revina la ideile sustinute de William Cobbett, Thomas Carlyle si John Ruskin, care criticau autoritarismul etatist si denuntau efectele nocive ale capitalismului axat pe interesele egoiste. Ei atrageau atentia asupra consecintelor culturale ale industrializarii: crearea unei mase de oameni deposedati, obligati sa munceasca la limita subzistentei, privati de orice posibilitate de propasire culturala. Apoi a urmat, in 1912, cartea lui Hilaire Belloc, Statul servil, un adevarat tur de forta, in care autorul denunta modul cum atat capitalismul, cat si socialismul au instituit relatia sclav-stapan. Capitalistul monopolizeaza pamantul, proprietatea si capitalul, constrangandu-i pe oamenii care se bucurau inainte de independenta sa munceasca pentru salarii de subzistenta. Socialistul ii deposedeaza pe oameni in numele unei forme de proprietate detinute in comun si al unui monopol colectiv. Pentru muncitor, ambele sisteme conduc la acelasi rezultat.

Acest nou conservatorism are o mare rezonanta, intrucat reaminteste despre un trecut nobil si radical. Dar se raliaza inca vechiului model neoliberal al pietelor. Conservatorii pot fi preocupati de justitia sociala, dar inca mai sustin economia politica neoliberala care a avut efecte dezastruoase asupra jumatatii de jos a societatii. In 1976, 50% din populatia Angliei reprezentand clasele inferioare detinea 12% din bogatie (excluzand proprietatea). Din 2003, procentul a scazut la 1%. Acestea sunt consecintele ideii ca bunurile si capitalul propriu se vor distribui in mod corect prin mecanismele pietei.

Ma consider un ganditor pro-piata care sustine un capitalism popular si crede in ceea ce gandirea utopica a dreptei si-a propus sa obtina: o economie de piata bazata pe distribuirea pe scara larga a proprietatii, pe existenta unor multiple centre de inovatie, pe descentralizarea capitalului, a bogatiei si a puterii.

Dar neoliberalismul nu a realizat niciunul din aceste obiective. A condus, dimpotriva, la centralizare, la reducerea pluralitatii, la concentrarea catre cei din varf a oportunitatilor, a beneficiilor si a inovatiilor. Neoliberalismul a reinstaurat tocmai starea de lucruri impotriva careia pretindea ca lupta.

O parte insemnata dintre cetateni a fost impiedicata de catre stanga sa-si cunoasca propria cultura si sa beneficieze de propriul ei capital de catre dreapta. Deposedati in acest mod, ei urca pe „ringul de tranzactii” al vietii pentru a-si vinde doar munca. Acesti indivizi, a caror conditie este consecinta complicitatii dintre piata si stat, nu pot alcatui o societate in adevaratul sens, intrucat le lipseste capitalul social, precum si baza economica pentru a forma o astfel de asociatie.

Tot ceea ce a facut neoliberalismul a fost sa inlocuiasca sistemul bazat pe clase cu cel compus din caste si sa ii priveze pe oameni de mijloacele care i-ar fi ajutat sa-si imbunatateasca in mod real viata.

Dar cei mai multi oameni nu inteleg ce anume le-a dat peste cap viata, ce anume a condus la alienarea noastra unii fata de ceilalti. Nu stim de ce ideologia pe care o predicam si limba care pretindem ca ne apartine ne-au creat o situatie radical diferita fata de cea pe care acestea vor sa o reprezinte. Liberalismul a facut ca stanga si dreapta sa se uneasca pentru a da nastere celei mai neliberale formatiuni politice de pana acum. In cartea mea contest, chiar dintr-o perspectiva liberala, aceasta formatiune:

Sunt in parte ingrozit de mostenirea liberalismului modern tocmai fiindca ma consider un liberal veritabil. Cred intr-o societate libera, in care oamenii, sub protectia legii si calauziti de virtute, traiesc potrivit felului lor de a intelege binele, opunandu-se celor care vad diferit lucrurile si solidari cu cei care le impartasesc viziunile. Cata vreme in aceasta viata nu putem sti tot ceea ce se poate sti si intrucat cunoasterea noastra este conditionata de propria noastra viata si de cultura in care ne-am nascut, nu putem transcende aceasta conditie astfel incat sa cunoastem in mod direct si complet principiul ultim care sta la baza a tot ceea ce exista…

Nu inseamna, insa, ca nimic nu poate fi cunoscut. Din nefericire, extrem de multi studenti englezi, care au avut nenorocul sa urmeze un curs de zece saptamani de filozofie franceza nociva sau de filozofie analitica empirista ies de pe bancile universitatii condusi de convingerea ca nu exista adevar obiectiv si ca tot ceea ce tine de cultura este arbitrar. Ei raman cu mentalitatea ca orice afirmatie despre adevar implica ideea ierarhiei si, in consecinta, e sinonima cu fascismul si cu alte aspecte nefaste considerate ca rezultate ale conservatorismului. Captivati de acest mesaj radical, prea multi dintre tinerii nostri talentati renunta la posibilitatea de a initia o politica transformatoare si isi croiesc asiduu drum spre sectoarele care se ocupa cu administrarea si guvernarea tarii noastre. Ajunsi aici, reusind sa-si satisfaca deplin propriul interes, ei reiau si aplica aceeasi reteta liberala, constand, in mod ironic, in proceduri din ce in ce mai centralizate si birocratice menite sa-i inlature pe oamenii nevoiasi si pe cei care nu sunt atat de bine pozitionati sau avantajati incat sa detina o functie in acest sistem. Daca ideea unui relativism universal nu sta in picioare supusa unei reflectii rationale serioase, astfel de conceptii copilaresti au fost adoptate de catre elita noastra guvernamentala si au subminat bazele tuturor marilor noastre institutii…

Individualismul extrem conduce la collectivism extrem și viceversa

Daca suntem doar niste indivizi atomizati si goliti de substanta, pentru care unica modalitate de progres se constituie din ceea ce ne dicteaza capriciile si inclinatiile personale, atunci intre noi nu poate exista o legatura care sa ne uneasca, de vreme ce aceasta legatura limiteaza vointa egoista si ne cere sa ne raportam la ceva dincolo de noi insine. Pentru un liberal, nu exista o incalcare mai grava a libertatii individuale. Mai mult, individul condus de interesele egoiste are nevoie de stat ca instanta menita sa controleze legaturile cu ceilalti indivizi. In consecinta, individualismul extrem conduce la colectivism extrem si viceversa.

Aceasta stare de lucruri defineste viata noastra politica. Stanga este atrasa de ideea colectivizarii: statul reprezinta singura autoritate morala; statul imi protejeaza drepturile, iar micile mele libertati individuale si liberalismul cultural pot fi aparate de catre Curtea Suprema. In acelasi timp, dreapta impune un sistem economic care promoveaza exact aceeasi viziune.

Aceste oscilatii care predomina in lumea occidentala —intre liberalismul extrem al dreptei si colectivismul extrem al stangii— reflecta aceeasi realitate si au o origine comuna: ambele provin dintr-un liberalism violent, secular, care s-a desprins de modelul antic al libertatii si a condus la anularea a ceea ce dreapta si stanga reprezentau in esenta.

Utopia competition fara competitori

Vreau sa sugerez trei modalitati de iesire din impas, referitoare la sferele economic, politic si social.

In primul rand, trebuie sa acceptam faptul ca intreaga noastra economie de piata a fost adaptata la modelul neoliberal al Scolii de la Chicago. Ne-am concentrat doar asupra unui singur aspect al legii competitiei, si anume asupra rolului pe care il are pretul in obtinerea avantajelor, astfel, cu cat este o companie mai mare, cu atat mai ieftine sunt bunurile pe care le furnizeaza. Prin urmare, ne propunem monopolizarea in numele libertatii si acapararea capitalului sub pretextul extinderii bunastarii. Acest sistem economic implementat de dreapta a rezultat intr-o adevarata utopie a competitiei fara competitori. Am creat conditiile favorabile dominatiei marilor companii prin intermediul unei piete false, dirijata de interesele vanatorilor de renta (obtinerea de catre capitalisti de avantaje necinstite in detrimentul omului de rand, prin manipularea pietei – n. trad.), intr-o economie care bareaza drumul spre dezvoltare si prosperitate al majoritatii oamenilor.

Ce facem pentru oamenii care nu sunt atat de dibaci, nici atat de bine pozitionati, nici atat de instariti, dar care, in schimb, muncesc din greu? Ei bine, atat ei, cat si copiii lor, si copiii copiilor lor vor avea mereu salarii mici. Spui ca vrei sa iti deschizi un magazin sau sa incepi o afacere pentru a capata o autonomie financiara? Ei bine, acest lucru nu se poate. Adevarul este ca nu putem crea conditiile ca tu sa prosperi intrucat nu poti fi competitiv —nu poti trata furnizorii de pe o pozitie dominanta, nu poti practica subventiile incrucisate, nu poti avea acces la lanturile de aprovizionare care sunt deja controlate de noii monopolisti, astfel ca este imposibil sa practici preturile pe care le practica marile companii. (Nu are importanta ca modelul corporatist este subventionat prin acordarea de diverse scutiri fiscale). Asadar, pentru cei care fac parte din clasa mai putin privilegiata a populatiei, nu exista nicio posibilitate de a-si imbunatati situatia.

Pana cand nu vom schimba structura economica, nu vom putea incalca legea. Astfel ca, ramanand in sectorul privat, trebuie sa adoptam un model liberal mai vechi, pe care sa-l imbunatatim cu o versiune crestina, distributista a principiului pluralitatii, model care sa le confere oamenilor sansa de a detine un rol important in companiile unde lucreaza. O economie care sa nu depinda de un model unic de piata vulnerabil la turbulentele care au loc in sistemul financiar global ar putea sa raspandeasca bunastarea in toate sectoarele, creand o economie flexibila si pluralista, capabila sa se autosustina in cazul in care ar esua un segment.

Cred in piata libera, dar nu avem o piata libera. Intr-un stralucitor document, directorul Directiei de Stabilitate Financiara din cadrul Bancii Angliei se intreba recent de ce economia speculativa o duce atat de bine. Fiindca statul si-a asumat toate riscurile. Capitalul va avea mereu ca scop obtinerea celui mai mare castig si daca luam in considerare sporirea puterii statului si modul cum acesta a elaborat legile pentru sectorul bancar, vedem ca statul a luat practic asupra sa (prin asigurarea depozitelor, a capitalului si a lichiditatii) riscul pe care il presupune activitatea de investitii bancare. Bancherii de investitii pot risca orice, fara sa plateasca vreun pret. Din aceasta cauza, intregul capital este centralizat.

Firmele prestatoare de servicii publice ar trebui sa fie transformate in cooperative detinute de angajati

De ce s-ar duce cineva in Wisconsin pentru a deschide o uzina metalurgica daca poate obtine un profit mai sigur si mai substantial lucrand pe Wall Street si City of London, intrucat este angajat in cea mai profitabila activitate, cu o prima de risc suportata de catre platitorii de impozite? Ceea ce poti sa pierzi in afacerile mari este miza initiala, insa uneori nici aceasta nu se pierde, intrucat statul pare sa nu cunoasca nicio limita in actiunea de captare a capitalului financiar. Daca adunam toate datoriile nationale —cuprinzandu-le pe cele private, de stat si ale corporatiilor— acestea se ridica la 468% din PIB. Aceasta ar putea insemna ca un proces de „deleveraging” (reducerea gradului de indatorire — n. trad.) sa se intinda pe o perioada de 10-20 de ani —cauzand o contractie economica. Nimic din toate acestea nu este compatibil cu ideea de libertate.

Daca marele capital a acaparat sectorul privat, statul ale carui puteri s-au extins a acaparat sectorul public. Firmele prestatoare de servicii publice ar trebui sa fie transformate in cooperative detinute de angajati si nu privatizate —prin privatizare, cei care au interese financiare mari ar castiga sumele rezultate din diferenta dintre salariile celor din sectorul public si salariile pe care ar fi dispusi sa le plateasca. Este necesar sa avem companii detinute de lucratori (actionari-lucratori) in locul companiilor achizitionate cu fonduri imprumutate care pagubesc atat actionarii cat si lucratorii. Sa cream conditiile ca acesti lucratori care sunt si proprietarii companiilor prestatoare de servicii sa reuseasca debirocratizarea muncii si scoaterea ei de sub controlul managerial excesiv, sa detina un interes in aceste companii si sa furnizeze serviciile de care au avut mereu nevoie.

In ceea ce priveste asistenta sociala, pledez pentru redirectionarea bugetului catre comunitatile civice

In ceea ce priveste asistenta sociala, pledez pentru redirectionarea bugetului catre comunitatile civice. Sunt alocati milioane de dolari serviciului de asistenta sociala, insa acest lucru nu face decat sa alimenteze pasivitatea beneficiarilor. Oamenii de rand, destinatarii ajutoarelor publice, nu pot in nici un chip sa intemeieze asociatiile si cultura care pot contribui la propria lor renastere. De ce sa nu le permitem comunitatilor civice sa preia bugetele guvernamentale si sa le gestioneze in propriul folos? Sa ne imaginam, de exemplu, o solidarizare intre femeile care nu vor sa-si vada copiii decazand pe panta delincventei si degradarii. Oferindu-le acestor oameni posibilitatea de a-si conduce propriile comunitati cu ajutorul banilor publici —care i-au subventionat, dar nu le-au imbunatatit viata—, vom reusi sa recapitalizam saracii. Si daca vor putea castiga acces pe piata, vor face cu adevarat posibila existenta unei economii libere, despre care toti au vorbit cu ardoare, dar careia nimeni nu i-a creat conditiile sa existe. Vom cunoaste astfel o situatie in care statul nu va mai interveni pentru a impune intreprinderilor mici si mijlocii reglementarile care sa le impiedice sa mai existe, o situatie in care oamenii vor putea fi in mod real competitivi.

Avem nevoie de o doctrina democratica radicala a subsidiaritatii

Referitor la sfera politica, trebuie sa admintem ca democratia, in fond, nu functioneaza, este extrem de centralizata si confiscata in mare masura de interese private. Trebuie sa inversam aceasta situatie: avem nevoie de o doctrina democratica radicala a subsidiaritatii care ar permite asociatiilor locale sa-si selecteze si sa-si voteze proprii candidati. Nu putem aplica aceasta doctrina in conditiile actualului sistem politic. Este un sistem blocat; sunt prea multe interese private. Daca am recupera democratia in sensul ei real, am face ca ea sa functioneze in folosul omului de rand. Daca am putea uni economia politica si democratia reala, am putea avea efectiv asociatii constituite de jos in sus, iar existenta statului centralizat ar deveni tot mai inutila.

Acest model de subsidiaritate nu vizeaza exclusiv asocierile la scara redusa. Este cea mai adecvata metoda, care poate functiona chiar si in cazul corporatiilor transnationale. In plus, statul va avea mereu rolul de reprezentant al ordinii si echitatii, avand puterea de a interveni cand lucrurile nu merg bine. Prin urmare, nu mai este vorba de statul minimal [night-watchman state] teoretizat de Robert Nozick, nici de statul centralizat promovat de socialistii fabieni. Statul va avea rolul de a facilita producerea rezultatelor pe care le urmareste, dar trebuie sa ii fie indiferent modul cum ajung oamenii la aceste rezultate. Si ar trebui sa intervina doar atunci cand scopurile propuse nu sunt realizate –de exemplu, daca oamenii saraci nu primesc educatie.

Restaurarea unui conservatorism social care recunoaste primatul binelui comun asupra interesului individual

In concluzie, adevaratul reviriment trebuie sa se produca la nivelul societatii civile. Societatea este cea care trebuie sa conduca, sa reglementeze, sa detina suveranitatea. Este necesar ca atat statul, cat si piata sa fie subordonate asociatiilor civice care vor fi din nou infiintate. Aceasta presupune restaurarea unui conservatorism social care recunoaste primatul binelui comun asupra interesului individual. Decat sa se constituie ca o forta reactionara care lupta impotriva minoritatilor si condamna familiile compuse dintr-un singur parinte, ar trebui, de pilda, sa promoveze familia ca pe o institutie care, intemeindu-se pe valorile reciprocitatii si mutualitatii, le inlesneste atat femeilor cat si barbatilor posibilitatea de a-si indeplini rostul pe care il urmaresc, constand in bunastarea si inflorirea vietii lor, rost care ii implica, desigur, si pe copiii lor. Acest conservatorism ar trebui, de asemenea, sa nu se limiteze la familie, ci sa vizeze si sfera sociala. Restabilirea coeziunii dintre oameni le va oferi celor care nu au o familie sansa de a face parte dintr-o comunitate civica, dintr-o familie extinsa.

In Anglia, exista o regiune in Birmingham numita Castle Vale, care nu beneficiaza de bani de la stat. Dar locuitorii au reusit sa alunge de pe strazile lor comerciantii de droguri, prostituatele, infractorii. Au preluat controlul complet asupra localitatii numai prin recurgerea la capitalul social si prin autoadministrare, iar numarul de infractiuni si acte de violenta a scazut substantial; nici o actiune intreprinsa de stat nu a avut un astfel de rezultat. Intrebuintand capitalul social, au putut dobandi putere politica si economica.

Traditia liberala occidentala consta, in esenta, in extinderea asociatiilor, ceea ce presupune existenta unui stat care sa nu fie condus de oligopolurile pietei si de un guvern centralizat. Scopul unei politici conservatoare radicale este revigorarea societatii civile. Satele si orasele trebuie sa se autogestioneze, iar cartierele sa-si administreze propriile strazi si parcuri. In plus –si acesta este aspectul cel mai important–, un conservatorism transformator trebuie sa se opuna individualismului vehement promovat de catre libertarienii condusi de propriul interes, indeosebi fiindca un astfel de individualism care submineaza toate valorile sociale prin respingerea principiilor etice nu reflecta o viziune conservatoare. Dimpotriva, individualismul extrem este produsul unei viziuni stangiste, prin urmare, trebuie recunoscut ca atare si respins.

Viitorul apartine unei politici care sustine clasa de mijloc, viata societatii civice si care confera putere omului de rand. Este de asteptat ca un conservatorism radical sa imbratiseze aceasta oportunitate, facand posibila pentru noi toti existenta in viitor a unei lumi alcatuite din asociatii libere, din cetateni capabili sa se autoguverneze, punand bazele unui stat civic, ale unei societati plurale si ale unei economii participative.

Traducere de Irina Bazon via distributistreview.com.

/0 Comments/by

Dan Diaconu – Popor si populatie


popor, populatie

Dan Diaconu - Popor si populatie

Sunt oameni pe care-i simti aproape instantaneu ca sunt romani si in care stii ca poti avea incredere. Oameni care respira romaneste intr-un mod atat de natural, fara pic de falsitate si fara a incerca sa amplifice cumva acest lucru. Ii gasesti pe unde te astepti mai putin, atat pe varful unui multe cu turma de oi cat si la conducerea unei companii sofisticate. Adevaratii romani sunt distribuiti uniform pe toata suprafata acestei tari. Si, repet, absolut totul e natural in comportamentul lor, fara urma de falsitate sau ingamfare. Acesti oameni formeaza ceea ce numesc eu poporul roman.

Exista insa si un balast masiv format din elemente degenerate. Ii recunosti fara efort. Sunt usor de isterizat, rudimentari indiferent de studii, reactionand violent, incruntati tot timpul si negativi. N-au mare lucru in cap deoarece nu gandesc niciodata cu propriul cap, ci cu al altora. Indiferent de limbajul pe care-l utilizeaza sunt niste carcase. A incerca sa-i provoci la o discutie logica e pierdere de timp. Cand li se termina argumentele livrate de propaganda care-i manipuleaza, o dau pe muie, incep sa urle isteric, se tavalesc pe jos si fac circ. Ti-e jena ca te afli in proximitatea lor si ti-e rusine ca si ei sunt romani. De altfel, vazandu-i asa, fara nicio radacina, te si intrebi daca intr-adevar sunt romani. Ei isi clameaza gaunos patriotismul, sunt vocali si cauta sa te acopere. Din nou, cand le spui ca ceea ce sustin s-ar putea sa prabuseasca tara si ca tocmai ei vor suferi, dau indiferenti din umeri si-ti spun pe un ton nonconformist ca „asta e, daca se duce totul de rapa plecam in alta parte”. Acesti dezradacinati, incruntati, degenerati, intr-o majoritate covarsitoare isterici, fac parte din ceea ce numesc populatia romaneasca.

Retineti va rog diferenta covarsitoare dintre popor si populatie. Din popor face parte cel care se uneste, se coaguleaza, il cauta pe celalalt pentru placerea de a fi impreuna, de a-si impartasi trairile. Din populatie face parte individul rudimentar, lipsit de complexitate, haoticul, schizoidul, degeneratul. Omul cu bun simt, care-si stie limitele si care are o aplecare catre a-l asculta pe celalalt face parte din popor. Dimpotriva, cel care bate cu pumnul in masa, cel care in loc de argumente vine cu urlete pentru a-l acoperi pe celalalt face parte din populatie.

Mai este un instrument care poate fi folosit pentru a identifica grupul din care face parte un individ: liderul pe care si-l alege. Cei care intra in categoria populatiei sunt fascinati de alogeni. Nu-i niciun rasism aici, e doar o chestiune care tine de logica. Populatia nu are (sau si-a inhibat) radacina. Alogenul, genetic are un comportament de venetic, de „pasare calatoare”, simtindu-se la fel oriunde. El n-are radacina si din aceasta cauza devine element aspirational pentru degeneratul din corpul populatiei. Astfel, intr-un mod aproape natural, populatia impinge in fata un alogen deoarece visul celui care face parte din corpul amorf al populatiei este libertatea de miscare a alogenului. De partea cealalta, poporul se simte bine in proximitatea unuia care sugereaza stabilitatea, trainicia. Daca un rau iese din matca si inunda o localitate, cel care face parte din popor cauta sa construiasca un dig, in timp ce reprezentantul populatiei cauta sa fuga.

Din pacate, educatia care le este impusa copiilor nostri e una ticaloasa, avand ca unic scop taierea radacinilor si transformarea lor in unelte aruncate in maldarul populatiei. De-aceea generatia tanara e atat de lipsita de sens si degenerata. Este, desigur, in primul rand vina familiilor din care provin acei copii. Parintii, care nu si-au dat seama de crima care se face sub ochii lor, stau acum si se uita cruciti la copiii cu care nu mai gasesc un limbaj comun. Ii privesc cu ingrijorare simtindu-i ca apartinand populatiei, dar se linistesc gandindu-se ca celor mici le e bine acolo unde sunt. E fals, nu le e bine! Le e rau, dar ei nu mai constientizeaza asta. De-aia sunt atat de incruntati, de-aia nu le mai convine nimic si devin violenti.

Parerea si credinta mea este aceea ca, indiferent de vicisitudini, de incercarile ticaloase si de vremuri, poporul nu moare, gasindu-se destui oameni care sa prefere sa nu ingroase masa grobiana a populatiei. De altfel, pare ca nici nu e o alegere constienta, poate ca e vorba de o genetica specifica sau de altceva. E o adevarata placere sa constati ca mai sunt oameni ca tine si de-aceea va spun ca lupta nu va fi pierduta niciodata. Poporul acesta din care simtim ca facem parte ramane, indiferent de vremuri si dusmani. Pana la urma aici e marele nostru castig si ceea ce ne face sa stim ca pentru noi va exista intotdeauna speranta. Ramaneti in randul poporului si separati-va de populatie!

A consemnat pentru dumneavoastra, Dan Diaconu via trenduri.blogspot.com.

/0 Comments/by

Ioan Scurtu – O lectie de demnitate nationala


ion i. c. bratianu, ioan scurtu, bratianu

Ioan Scurtu - O lectie de demnitate nationala

Au fost vremuri cand oamenii politici romani promovau interesele nationale ale Romaniei, cu demnitate si competenta, neacceptand sa se supuna deciziilor luate de marile puteri.

Un astfel de lider politic a fost Ion I. C. Bratianu, seful delegatiei Romaniei la Conferinta de pace de la Paris, intrunita dupa incheierea Primului Razboi Mondial.

Acest razboi a fost declansat la 28 iulie 1914, prin atacarea Serbiei de catre Austro-Ungaria. Dupa doi ani de neutralitate, tara noastra a intrat in lupta alaturi de Antanta, care – prin Conventia politica din 4/17 august 1916 – s-a angajat sa recunoasca dreptul Romaniei de a-si anexa teritoriile locuite de romani in Austro-Ungaria, adica Transilvania, Banatul, Crisana, Maramuresul si Bucovina.

Armata romana a adus o pretioasa contributie la cauza Antantei, ajutand la macinarea fortelor militare ale Puterilor Centrale (au ramas inscrise in istorie marile batalii de la Marasti, Marasesti si Oituz din vara anului 1917). Razboiul s-a incheiat in ziua de 11 noiembrie 1918, prin capitularea Germaniei.

In 1917-1918, cele doua mari imperii multinationale (habsburgic si tarist) s-au prabusit sub loviturile luptei de eliberare a popoarelor asuprite. Pe ruinele lor au aparut noi state: Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehoslovacia. In acelasi timp, slavii de sud au creat Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, iar romanii din Basarabia, Bucovina si Transilvania s-au unit cu Romania.

Conferinta pacii de la Paris, care si-a inceput lucrarile la 18 ianuarie 1919, nu a fost – cum spera Bratianu – un for de dezbatere si decizie a unor state egale, asa cum fusesera pe campul de lupta. El se intemeia pe Conventia din 4 august 1916, care prevedea ca Romania se va bucura de aceleasi drepturi ca si aliatii ei la viitoarea Conferinta a pacii.

Intre principiile enuntate si modul corect de desfasurare a Conferintei de pace, existau deosebiri fundamentale. Deciziile erau luate de „Consiliul celor patru” (Woodrow Wilson – S.U.A., Georges Clemenceau – Franta, Lloyd George – Marea Britanie si Vittorio Emanuele Orlando – Italia), numit si Consiliul Suprem. Statele mici, intre care si Romania, au fost incluse in randul statelor „cu interese limitate”.

Seful delegatiei romane avea sa declare ca, la 28 iunie 1919, a trebuit sa semneze tratatul de pace cu Germania, „fara a fi avut textul scris si fara ca vreunul din noi [membri ai delegatiei] sa-l fi citit”.

Pentru a nu avea un tratament similar si in privinta urmatorului tratat – cel cu Austria, in care Romania avea interese directe, intrucat Imperiul Habsburgic stapanise partea de nord a Moldovei, numita Bucovina – Ion I. C. Bratianu a luat initiativa asocierii statelor cu „interese limitate” pentru a se prezenta solidar in fata Consiliului Suprem. El a negociat cu reprezentantii Poloniei, Greciei, Cehoslovaciei si Regatului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, astfel ca s-a convenit adoptarea unei pozitii comune, solicitand cunoasterea din timp a tratatului, pentru a putea face observatii si propuneri.

Ca urmare, la 29 mai 1919, delegatii acestor cinci tari au fost invitati la Ministerul de Externe al Frantei, unde li s-a prezentat un rezumat al proiectului de tratat, fara clauzele militare si cele privind reparatiile, care urmau sa fie formulate ulterior. In seara zilei de 30 mai li s-a pus la dispozitie textul (incomplet) al acestui tratat.

Liderul roman a adresat in scris un memoriu presedintelui Conferintei de pace (Georges Clemenceau), prin care protesta impotriva unor clauze care inlesneau interventia Marilor Puteri in treburile interne ale tarii sale. El se referea la obligatia Romaniei de a semna un tratat special care sa garanteze drepturile minoritatilor nationale si sa legitimeze dreptul marilor puteri de a controla aplicarea legislatiei privitoare la minoritatile nationale. De asemenea, Romania trebuia sa accepte ca, timp de 5 ani de la incheierea pacii cu Austria, sa acorde liberul tranzit pentru toate marfurile, mijloacele de transport si supusii statelor Aliate si Asociate, fara nici un fel de vama si in conditii cel putin egale cu cele rezervate supusilor romani.

Ca urmare a demersurilor facute, sefii delegatiilor Romaniei, Cehoslovaciei, Poloniei, Greciei, Regatului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor au fost invitati sa-si expuna punctul de vedere privind tratatul de pace cu Austria in sedinta plenara din 31 mai 1919. Seful delegatiei romane a avut o atitudine ferma, neacceptand interventia Marilor Puteri in treburile interne ale tarii sale.

Bratianu avea sa relateze ca nu putea sa renunte, in calitate de „reprezentant al Regatului Roman, la situatia de stat independent, pe care aveam convingerea ca am nu numai dreptul, dar si datoria stricta si imperioasa ca s-o reprezint in orice caz”. Referindu-se la tratatul minoritatilor impus celor cinci state, Bratianu a sustinut ca Romania a asigurat drepturi egale cu etnicii romani pentru toate minoritatile nationale si ca era gata sa primeasca orice conditie care ar fi acceptata de celelalte state membre ale Societatii Natiunilor. Acesta teza a fost respinsa de Consiliul Suprem. [Presedintele Wilson ar fi trebuit sa acorde asemenea drepturi pentru negrii din S.U.A., Lloyd George si Georges Clemenceau pentru indienii si africanii din propriile colonii etc.]. Era limpede ca marile puteri urmareau sa-si asigure o parghie pentru interventa in treburile interne ale Romaniei sub pretextul ca se interesau de soarta minoritatilor.

Bratianu a protestat si contra prevederilor privind liberul tranzit, care ar fi insemnat „sa punem pur si simplu intreaga politica economica si de transporturi a Romaniei sub controlul marilor puteri”. Aceste state, care practicau o politica protectionista pentru propria lor economie, cautau sa impuna Romaniei sa-si deschida portile in fata marfurilor si capitalurilor occidentale, pentru ca acestea sa-si asigure propriile interese, in defavoarea celor romanesti.

Consiliul Suprem, care a inlocuit Conferinta de pace, a refuzat sa tina seama de obiectiile lui Bratianu, urmarind „sa impuie Romaniei conditiuni pe care nu le poate primi, deoarece sunt incompatibile cu demnitatea, neatarnarea si interesele sale politice si economice”.

In fata acestei realitati, Ion I. C. Bratianu a depus, in ziua de 2 iulie 1919, un amplu memoriu la Biroul Conferintei de pace, in care detalia punctul de vedere al delegatiei romane, dupa care a parasit Parisul.

Explicand, in sedinta Adunarii Deputatilor din 16 decembrie 1919, pozitia sa, Ion I. C. Bratianu a rostit aceste cuvinte memorabile: „In chestiunile cele mari, in acelea de ordin moral care stapanesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare si nationalitate, nu pot fi preturi de tocmeala, nu pot fi motive de oportunitate care sa hotarasca a te compromite, coborandu-te de pe taramul inalt si sigur al principiilor. Oricare ar fi vicisitudinile zilelor si anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora rasplatei”.

Nota redactiei: Poporul roman ar trebui sa fie profund recunoscator ca au existat acesti mari romani cu coloana vertebrala, verticalitate si demnitate omeneasca, nu numai romaneasca, care au actionat la timp sa nu ne pierdem tara, sa ramanem fermi pe pozitie. Daca nu erau ei, la nici un an dupa Marea Unire, Romania s-ar fi dizolvat sau ar fi inceput sa se dizolve, sau poate ca nu ar fi existat dinainte si nu ar mai fi ajuns sa faca Marea Unire.

Sursa: ioanscurtu.ro.

/0 Comments/by

Mircia Chelaru – Recurs istoric centenar – „Slutirea la fata a Romaniei”


slutirea romaniei, romania

Mircia Chelaru - Recurs istoric centenar – „Slutirea la fata a Romaniei”

Constiinta de sine a popoarelor, si cu atat mai mult a natiunilor statornice, se plamadeste in timpul istoric, iar istoria nu este o suma de intamplari inregistrate de scrisuri arhivate, ci viata producatoare de civilizatie autentica.

Istoria, alaturi de limba, credinta, cantec, steag, port, onomastica si toponimie, este temeiul constiintei identitatii de sine a unei natiuni. Spatiul in care aceste repere de identitate se manifesta este asemenea pantecului fertil unde se adaposteste tainica nastere a popoarelor.

Nasterea poporului roman nu a fost rodul unei combinatii „in vitro” dupa alchimii romane, si nici nu s-a facut dupa vreo reteta de cocteiluri migratoare, dupa cum incearca sa ne invete unii venetici.

Pamantul ereditar al romanilor a fost dintotdeauna cel pe care l-au avut antecesorii nostri certificati de memoria istoriei scrise sau vorbite, iar dreptul asupra acestui pamant nu este unul tranzitoriu si nu poate fi uzurpat, nici macar dupa ce a fost rapit prin taisul sabiei, bubuit de tun sau tratate semnate cu pistolul la tampla.

Recursul la istoria recenta este imperativ necesara, nu atat pentru a reproduce evenimentele vremii, cat pentru o binemeritata dreptate reparatorie. Demnitatea unei natiuni nu este un produs comercial de raft si nici donatie filantropica pentru azilanti. Demnitatea unei natiuni este semnatura pe propriul act de identitate si se produce prin vointa sa manifesta in istoria concertata a omenirii.

Recursul romanilor la propria istorie este tocmai dreptul lor la adevarul istoric, adesea stalcit prin silnicia imperiilor, care ne-au tranzactionat nepermis destinul, prin tradari ticaloase!

Anul 2018 a fost incarcat de mare povara! Este povara celor 2.000 de ani de blesteme grele ale romanilor care si-au vazut rupta vatra straveche a neamului. Este povara faradelegilor ce am suferit pana atunci, dar si rusinea de a nu fi putut sa aparam mostenirea de mosie veche a lui Decebal cel Harnic, Regalian Cuceritorul, Mircea cel Mare, Vlad Tepes Pedepsitorul, Stefan cel Mare si Sfant, Mihai Voda –„Malus Dacus”–Unificatorul, Pintea Viteazul – Morosanul fara de Moarte, Avram Iancu – Craiul Muntilor, Tudor din Vladimir Cel Taiat si, nu cei din urma, Voda Cuza, Ferdinand si Maresalul!

Anul 2018 a implinit pe muteste si cei 22 ani de tratat nevrednic cu vecinul de la nord, pe care l-au incheiat niste aventurieri politici sicofanti, de dragul unei iluzii mincinoase. Recunoasterea frontierelor strainilor, trase peste trupul tarii romanilor, a fost un act de tradare si acesta nu este prescriptibil!

Este nevoie acum, mai mult ca niciodata, de vana si minte sanatoasa de a-l pune pe chituci si a-l trimite la vidanja istoriei. Tratatele se semneaza nu de dragul unui guvern sau altul, ci pentru implinirea dreptului natural al propriului popor!

Dar anul 2018 a fost si un an al marilor sperante, ale marilor schimbari asteptate de un popor gata de trezire. A fost anul unei posibile, dar si necesare recuperari a timpului risipit si, prin lucrarea barbatilor si femeilor acestui pamant, am asteptat sa repunem in matca sa fireasca ordinea lucrurilor dintru inceputuri. Au fost doar asteptari neimplinite…

Anul 2019 a venit si trece ca un viscol peste noi, cu poveri de neindurat, cu ura si sarcasme patologice care slutesc chipul, intuneca mintea si innegureaza inima unui intreg popor.

Nimic memorabil. Nici macar Centenarul eliberarii Budapestei, de catre Armata Regala a Romaniei, de sub guvernarea bolsevica a lui Bela Kun! Un an vitreg, aproape demonic, la capatul caruia ne vom alege si pe cel din Capul Tarii… dupa chipul si asemanarea noastra…

Sa ne punem, asadar, sperantele in magia lui 2020! Poate ca implinirea Numeriilor si asezarea Celestelor va cantari a minune in gandul cel bun al romanilor. Pentru Noi, Constiinta unitatii neamului nostru nu trebuie sa mai produca nici un compromis istoric, nu trebuie sa mai produca eroarea abandonului deliberat, nu trebuie sa mai puna pret pe iluziile vandute la taraba in poleiala globalista si fals europenista.

ABC-ul romanitatii nu poate fi invatat la scoala teoriilor fandosite a unor propagandisti integrationisti, ci la altarul sacrificiului pentru maretia Neamului Romanesc. Nici o lucrare a vreunui traitor al acestui pamant nu va dainui, daca ea nu va fi prin romani si pentru romani.

Iata de ce de aici, din vintrele Daciei Strabune, facem chemarea catre barbatii de stat, catre constiintele lucide ale intelectualitatii, catre poporul cel mare si tacut, dar maiestuos si suveran, sa aprindem flacara unitatii tuturor romanilor prin vrednica, dreapta si tenace lucrare.

Deajuns, fratilor! Am stat prea multa vreme dezbinati! Aceasta lucrare izbandita sa o punem chezas vietii noastre ca mostenire eterna a generatiilor viitoare.

(Curtea de Arges, 06 august 2019 – de Ziua Schimbarii la Fata)

/0 Comments/by

Calin Georgescu – Agricultura si Taranul

 

 


modele, agricultura, calin georgescu, dezvoltare sustenabila, noua ordine mondiala, noul nationalism, distributismul, călin georgescu

Calin Georgescu - Agricultura si Taranul

„Fericirea este de a trai Spiritul Vietii.”

Calin Georgescu.

Vesnicia s-a nascut la sate, spunea Blaga. Taranul roman reprezinta gena autentica a civilizatiei mileniului actual. El reprezinta nu doar sansa redresarii Romaniei, ci insasi speranta renasterii lumii occidentale, care incearca cu disperare sa-si indrepte nesabuintele trecutului.

Taranul roman a fost in mare parte distrus de febra consumista si de supermarketurile care s-au inmultit enorm la nivelul intregii tari.

Apoi, a fost redus la tacere, fiindu-i atacat cadrul natural de care depinde existenta sa. A fost jefuit orbeste, vanzandu-i-se pe nimic resursa lui naturala primara, pamantul!

Eu nu as promova industria alimentara bio, ci gospodaria taraneasca traditionala. Prin ea am ajunge la bio in mod natural. Romania, tara bio! Cu ea as cuceri toata lumea!

Rosia romaneasca – cultiva aceasta rosie in Germania! Pune-l pe neamt sa o faca! Ei bine, nu poate, cu toata tehnologia lui, pentru ca pamantul tarii noastre este cel mai roditor. De aceea este un pamant sfant.

Daca se pune la punct agricultura taraneasca traditionala, exporturile de grane romanesti se vor face nu pe bani, ci contra aur.

Modul in care iti gasesti nisa mondiala pe baza propriilor resurse constituie cheia jocului in arena internationala si sansa tarii tale in momentele grele prin care trece lumea acum. Pentru Romania, sansa se numeste: agricultura traditionala. Iar agricultura traditionala tine prin definitie de respectarea legilor solului, adica de cei 25 de cm aflati la suprafata pamantului.

Ideea de baza este sa stii unde vrei sa ajungi si ce mijloace ai pentru a-ti atinge obiectivele. Este o regula simpla – am numit-o mai devreme „regula de doi simpla”. Aceasta, de fapt, reprezinta esenta deciziei politice responsabile, care rezulta dintr-o evaluare profesionista a realitatii. Agricultura traditionala poate prinde viata cu adevarat atunci cand devine politica de stat, iar mijloacele de punere in aplicare sunt solul Romaniei, extrem de productiv, si capacitatea profesionala romaneasca dezvoltata prin stiinta-cercetare si prin incurajarea industriilor conexe, cu o traditie fabuloasa in tara noastra. De altfel, agricultura traditionala poate sa fie sansa relansarii economice a Romaniei pentru urmatorii cativa zeci de ani.

„Ceea ce nu stii nici nu apreciezi!” Iar cazul agriculturii este relevant cand, la ora actuala, importam inca peste 80% din produsele alimentare intr-o tara care poate hrani o Europa intreaga. Acum importam de trei ori mai multe produse agroalimentare decat exportam, cu un deficit de peste doua miliarde de euro. Cu un potential de 9,7 milioane de hectare de teren arabil si 14 milioane de teren agricol, Romania poate sa produca de trei ori mai mult decat cer nevoile proprii. Nu este foarte grav ce faci bine sau ce gresesti, pentru ca asta face toata lumea, dar sa ratezi sansa pe care o ai ca tara si sa nu intelegi ca acesta este viitorul, asta e de neiertat. Nu se intelege ca temele mari ale lumii, criza anilor 2020, se vor numi „hrana si apa”, iar la acest capitol Romania poate sa exceleze. Preturile la alimente cresc si vor creste din ce in ce mai mult, iar cine are agricultura buna, si in special traditionala, nechimizata, va avea numai de castigat. Intrebarea este daca stii sa exploatezi aceasta oportunitate. Criza economica si financiara de acum va pali in fata celei care urmeaza dupa ea, adica o criza a hranei sau a apei. Trebuie sa dobandim luciditatea de a privi in viitor, de a intelege ca avem sansa unui avantaj competitiv, si anume, solul acestei tari, mult superior altora, unde s-a constatat o prabusire constanta a activitatii biologice a solurilor. Solurile, sau complexul argilo-humic, sunt extrem de fragile si deci usor de distrus, mai ales prin poluare. Pe de alta parte, in special pentru situatia geomorfologica a Romaniei, solurile sunt protejate de padure in general, o componenta esentiala a Capitalului Natural romanesc, perdelele lor de protectie. Degradarea biologica a solurilor este urmata de cea chimica. Calciul dispare si argila nu mai este legata de humus. Ni se pare firesc astazi sa vedem, dupa ploaie, apele pline de noroi, insa, in zonele neatinse de agricultura nesanatoasa, de tip industrial, apele raman limpezi. Ne pierdem solurile pentru ca nu respectam legile biologice.

Taranul roman, prin gospodaria lui traditionala, va imbogati aceasta tara. Eu am convingerea ca taranul roman reprezinta, de asemenea, sansa de renastere a Europei, aflata azi intr-un mare impas economic si spiritual. Prin urmare, vom putea lucra nu doar la refacerea Romaniei, ci contribui la salvarea unui continent. Romania profunda traieste prin taranul roman si prin crestinatatea autentica a acestuia. Proprietatea agricola taraneasca este cea mai pretioasa avere a statului roman actual.

Ponderea actuala a populatiei din mediul rural (45%) este cea mai mare din statele membre ale U.E.

Solutii posibile de indreptare a situatiei: dezvoltarea rurala integrata, deschisa activitatii economice si serviciilor; diversificarea structurii ruralului pentru a permite crearea de conditii favorabile sub aspect social si a asigura apropierea conditiilor cu cele din mediul urban; scaderea ponderii populatiei agricole in populatia ocupata, astfel incat spatiului rural sa i se confere statut si functii complexe, cuprinzand o paleta larga de activitati (in conexiune cu ramura agricola si, prin extindere, in amonte si in aval, cu alte activitati din zona industriei, mestesugurilor etc.).

Sursa: Cumpana Romaniei, de Calin Georgescu, Editura Christiana, Bucuresti, 2016.

/0 Comments/by

Marius Albin Marinescu – Dupa trei decenii de spalarea creierului, romanilor li se fura tara si ei aplauda!


iohannis, romania

Marius Albin Marinescu - Dupa trei decenii de spalarea creierului, romanilor li se fura tara si ei aplauda!

Motto: „Elemente straine, imbatranite si sterpe, s-au amestecat in poporul nostru si joaca comedia patriotismului si a nationalismului. Neavand traditii, patrie hotarata ori nationalitate hotarata, au pus totusi, mana pe statul roman. Constiinta ca ele sunt deosebite de neamul romanesc nu le-a disparut inca – ele se privesc ca o oaste biruitoare intr-o tara vrajmasa. De-aceea nu-i de mirare ca intreaga noastra dezvoltare mai noua, n-a avut in vedere conservarea nationalitatii, ci realizarea unei serii de idei liberale si egalitare cosmopolite.”

Mihai Eminescu, ziarul „TIMPUL” din 14 noiembrie 1880.

Se minte non-stop ca romanii sunt de vina pentru distrugerea si ruinarea tarii! Care romani? Toate partidele politice de dupa decembrie 1989 au fost infestate cu alogeni! Primul guvern de dupa asasinare lui Nicolae Ceausescu, condus de premierul evreu Petre Roman, a avut un roman si un tigan in componenta, restul fiind evrei!!! Toata mass-media romanesca, cu 90% proprietari alogeni, este infiltrata cu evrei. Fiecare post de televiziune are cel putin un evreu ca formator de opinie!

Nicolae Ceausescu a fost ultimul roman care a condus Romania. Cei care i-au urmat au fost toti alogeni. Nu se poate permite accesul bastinasilor in fruntea tarii, fiindca un roman adevarat nu ar fi capabil sa devina tradator absolut, sa lupte pana la capat impotriva propriei tari si sa participe, in calitate de complice, la jefuirea acesteia! Din 1990 incoace romanii nu au mai avut acces la functia de presedinte al tarii, iar din anul 1996 presedintii au fost numiti, nu alesi. Votul a fost doar praf in ochii naivului electorat pentru mimarea democratiei.

Klaus Werner Iohannis, presedintele alogen al Romaniei, face sluj in fata evreilor, fiind decorat de acestia pentru merite deosebite, adica recunoasterea unui asa-zis holocaust in Romania, prin care a transformat poporul roman in neam de ucigasi, bun de plata unor zeci de miliarde de euro ca despagubiri catre statul Israel. Cine aduce acuzele acestea grave? Taman unul al carui bunic se inrolase in trupele Waffen SS, vestitii ucigasi de evrei din Al Doilea Razboi Mondial! Nici pesedeii nu sunt mai breji. Liviu Dragnea a facut naveta in Israel ca sa ia lumina de la stapanii lui, iar Gabriela Firea a oferit evreilor un palat ultracentral din Bucuresti pentru „muzeul holocaustului”, de unde o sa fim acuzati ca suntem un popor de criminali! Acum tradatorii care conduc Romania nici macar nu se mai feresc, numesc direct cetateni israelieni in guvernul Romaniei, ca ministrul Ilan Laufer, promovat initial de postul de televiziune Antena 3. Suntem ca la sfarsitul anilor ’40, cand evreii bolsevici conduceau tara si umpleau puscariile cu patrioti romani!

Unde au fost serviciile secrete, ce au pazit ele in cei 27 de ani de jefuirea a Romaniei? Au pazit hotii sau au fost chiar complicii lor! Nici serviciile secrete nu mai apartin Romaniei, ele au devenit sucursale subordonate altor servicii straine. Sa nu uitam ca prima grija a presedintelui alogen Klaus Werner Iohannis, imediat dupa inscaunare, a fost sa numeasca alti doi alogeni ca sefi ai principalelor servicii secrete! Cei nominalizati si instalati ca directori la SRI si SIE, evreii Eduard Hellvig si Mihai Razvan Ungureanu, au fost angajati/bursieri ai lui George Soros, a carei prima directoare in Romania, alogena Sandra Pralong, este principala consiliera de la Cotroceni. Aceasta stabileste agenda intalnirilor presedintelui cu asa-zisa „societate civila” si componenta participantilor: doar oengeurile sorosiste, parte din ele create chiar de ea!

Unde-i dragostea de tara? De ce sunt tefelistii #rezist lipsiti de sentimentul patriotic? I-ati vazut fluturand in piata steagurile SUA, Israelului, Canadei si UE. I-ati vazut luand apararea multinationalelor, la care parte din ei chiar lucreaza. I-ati vazut sustinand si votand alogeni ca sa ajunga conducatori in Romania. V-ati intrebat de ce acestia au atrofiat simtul apartenentei nationale, aceasta „amprenta” identitara a neamului nostru, o particica din „reteaua” neamului, conexiunea care trebuie sa ne uneasca si sa ne faca solidari si puternici in fata altora pe noi, romanii?

Pe vremea cand Andrei Marga – nu intamplator clujean, din cuibul de vipere secesioniste! – era ministrul Invatamantului si a provocat scandalul manualelor alternative, multi au fost revoltati ca noile manuale de istorie dedicau pagini intregi evreilor Silviu Brucan, Andreea Esca si Mihai Tatulici (vedete ale televiziunii sioniste PRO TV, instrument de imbecilizare in masa al romanilor), iar eroii neamului, Mihai Viteazul sau Stefan cel Mare, aveau dedicate doar cateva fraze.

O colega jurnalista m-a intrebat daca am citit manualul respectiv. Nu-l citisem. Ea, insa, a avut rabdarea si curiozitatea sa-l lectureze cap-coada. Ziarista nu a fost intrigata doar de ducerea in derizoriu a simbolurilor poporului roman, ci mai ales de faptul ca, dupa ce a terminat de citit acel manual, a simtit efectiv sentimentul de rusine ca apartine acestui popor de „pigmei” care nu a realizat nimic de-a lungul istoriei, conform celor citite in cartea ticaloasa. Asta transmitea si inducea in mentalul elevilor manualul alternativ de istorie: rusinea de a fi roman!!! Acest aspect a fost cel mai grav, dar nu l-au sesizat multi la vremea respectiva!

Cei care s-au incolonat sub stindardele #rezist si #LGBT sunt exact generatia manualelor alternative! Scopul pentru care acestea au fost create si impuse in scoli de dusmanii Romaniei a fost atins.

Romanilor le-a fost inoculata ideea ca sunt un neam de tradatori, lenesi, corupti si hoti si de aceea nu sunt capabili sa se conduca singuri, musai sa fie condusi de alogeni!

Sa o lamurim pe asta cu „tradarea fata de nemti”, pe care continuam sa-i lingusim, ba mai sunt si romani dobitoci care sunt tare mandri ca sunt condusi de un „neamt”, care a fost numit Gauleiter peste colonie. Doar naivii – ca sa nu spun „prostii gramada”! – pot sa creada ca Iohannis a fost ales prin vot. Nemtii ne-au urat dintotdeauna si ne-au considerat tradatori pentru intoarcerea armelor din 23 august 1944, uitand ca mai intai ne-au tradat ei prin Dictatul de la Viena (30 august 1940), cand au dat ungurilor jumatate din teritoriul Transilvaniei. La fel, germanii ne-au tradat si prin Pactul Ribbentrop – Molotov (23 august 1939) cand s-a pecetluit soarta Basarabiei, care a fost rapita de URSS in iunie 1940!

Mai sus am scris despre rolul manualelor alternative de a crea o generatie careia sa-i fie rusine de originea ei romaneasca. In paralel cu „lucratura” aceasta din scoli, mass-media condusa 90% de evrei „a muncit” din greu, in special prin intermediul televiziunilor, ca sa-i convinga pe romani ca sunt niste degenerati incapabili, pusi numai pe trandaveala si hotii, ceea ce este cu totul fals!

Romancele au fost prezentate ca fiind curve si ahtiate dupa bani nemunciti, prin transformarea unor tiganci inculte, ca Tonciu, in vedete si „modele” demne de urmat, iar barbatii au fost aratati ca niste betivi violenti, lenesi si hoti. Totodata, romanii au fost prezentati ca niste ticalosi care-si omoara pruncii – cazuri izolate de mame vinovate de pruncucid au fost generalizate! – si s-a mintit enorm cu copiii crescuti in orfelinate ale groazei inventate, tocmai ca sa aparem in ochii altora ca niste fiinte iresponsabile si inumane! Nu mai vorbesc de DNA si asa-zisa „coruptie”, de-ti vine sa crezi ca romanii au inventat-o! Culmea este ca doar romanii sunt cercetati si bagati in puscarii, in timp ce corupatorii straini sunt bine mersi si-si vad de jefuirea tarii in continuare!

La fel, s-a mintit prin intermediul televiziunilor despre cum ne-au salvat pe noi strainii, despre binefacerile regilor germani, prin rescrierea istoriei si omitere faptelor reprobabile ale veneticilor incoronati si incornorati.

Intoxicarea cu regii germani si „minunile” facute de ei pentru romani este un fals, la care s-a lucrat intens din 1990 incoace. Ba, se pare ca „germanii” mult laudati au fost evrei, conform celor spuse de Nicolae Iorga despre familia Hohenzollern, afirmatii care i-au adus si moartea, aruncata in mod mincinos si infam asupra legionarilor. Afacerea Strousberg, un fel de „Bechtel” pe vremea lui Carol I, prin care statul roman a fost pacalit de catre nemti cu sume uriase de bani, prin acte de coruptie la nivel inalt, este trecuta sub tacere. La fel, s-a uitat rascoala din 1907 cu mii de razvratiti impuscati, cand sub Carol I taranii romani traiau ca in Evul Mediu, tara noastra fiind cea mai inapoiata din Europa. De fapt, Carol I a abdicat, inainte de moarte, fiindca nu a vrut ca Romania sa lupte impotriva nemtilor carora el le ramasese loial toata viata. Ferdinand a fost un pamapalau care, la fel, s-a opus razboiului impotriva nemtilor si austriecilor, fiind impiedicat sa semneze predarea neconditionata a intregii tari (pacea de la Buftea) doar de regina Maria. In fond, singurul „rege barbat”, si care a iubit cu adevarat Romania a fost… regina Maria. Dar, din pacate pentru cei cu filogermanismul in cap, ea a avut tata englez si mama rusoaica!

S-au organizat, in scopul promovarii strainilor, emisiuni televizate cu clasamente ale celor mai mari „romani”, unde s-a incercat impunerea regilor germani pe primele locuri, in detrimentul domnitorilor romani. Evreul comunist Richard Würmbrand, convertit la evanghelism lutheran, un personaj de care nu auzise nici dracu’, a fost scos prin „vot popular” pe locul cinci in acest clasament facut de niste prosti ticalosi si manipulatori pentru alti prosti, naivi si manipulabili (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mari_rom%C3%A2ni). Detalii despre acest impostor aici: Evreul comunist si necunoscut Richard Wurmbrand s-a dat peste cap de trei ori, a devenit pastor luteran, dupa care a ajuns sa-i concureze pe Eminescu si Mihai Viteazul la concursul „fake” zis „Mari romani”.

Alogenii care au condus si conduc Romania cu sprijinul partidelor politice tradatoare, din 1990 pana in prezent, au reusit sa goleasca tara de romani ca sa creeze spatiu vital pentru alte popoare, care deja ne invadeaza. Unele fatis, prin mult trambitata migratie a „refugiatilor”, altele subtil si mult mai pervers. Departe de mine gandul de a ma erija in oracol, dar tare ma tem ca peste foarte putini ani romanii vor deveni straini in tara lor!

Articol realizat de Marius Albin Marinescu via justitiarul.ro.

/0 Comments/by

Mircea Dogaru – Avem suficienta inteligenta, ea trebuie doar adunata si coordonata! (interviu)


mircea dogaru, poporul de imparati, tara nimanui, romani

Mircea Dogaru - Avem suficienta inteligenta, ea trebuie doar adunata si coordonata! (interviu)

Col. Dr. Mircea Dogaru (n. 30 ianuarie 1955, Targu-Mures) este un istoric si autor roman.

Este absolvent al Facultatii de Istorie-Filosofie din Bucuresti in 1979. Este repartizat ca profesor de liceu in Bucuresti. Insa, in acelasi an, renunta la invatamant in favoarea cercetarii. Devine cercetator-stiintific la Institutul de Istorie si Teorie Militara (1979-1999), specialitatea „Istorie militara antica, medievala si arheologie”. Este specializat in istoria Uniunii Europene la Institutul Francez (1997) si in Politici de aparare NATO in Canada (1998).

Obtine in 1994 titlul de doctor in istorie militara. In calitate de publicist obtine premiul pentru debut in 1984, devenind membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din 1999. Incepand cu anul 2002 este profesor asociat la Facultatea de Istorie, Geografie, Filosofie a Universitatii Craiova. Este realizator de emisiuni TV de succes la postul Romania de Maine.

Din 2009 este presedintele-fondator al „Sindicatului cadrelor militare disponibilizate, in retragere si in rezerva”, singurul sindicat de acest tip din Romania.

Calin Mihaescu: Ce credeti despre trecerea la armata de profesionisti?

Mircea Dogaru: Este unul din gesturile de tradare din partea autointitulatei noastre elite politice. In traditia romaneasca si a altor popoare se considera ca fiecare tanar are datoria de a se inrola in armata pentru a participa la apararea patriei, in caz contrar nu era considerat barbat. In calitatea mea de lider sindical pot sa va spun ce s-a intamplat cu armata de profesionisti: armata in Romania a fost redusa de la 320 de mii de oameni la 52 de mii si s-a trecut la un sistem de recrutare in baza unei legislatii cel putin ciudate. Primii componenti ai asa-zisei „armate de profesionisti” si-au incheiat contractele la ora actuala, nu li se ia in considerare nimic din ceea ce au invatat sub aspect profesional, nimic din ce au devenit in cadrul unei armate de tip NATO, cu instructori NATO. Cei care au luptat sub drapel NATO si drapel romanesc in uniforme romanesti in Afganistan, in Irak, in perioada anterioara in Angola, au fost aruncati pe piata muncii in calitate de muncitori necalificati la 35-40 de ani. S-a constatat ca legislatia noastra nici macar nu-i mai considera militari. Deci, avem o „armata de profesionisti” care, conform legii, nu mai este formata din profesionisti, ci e o armata formata din voluntari. Asta este situatia la ora actuala, practic nu mai avem armata. Cu alte cuvinte este un dezastru si era un dezastru previzibil, pentru ca trecerea la asa-zisa „armata de profesionisti”, a insemnat slabirea capacitatii de aparare a unei tari, lipsirea de motivatie a unor generatii intregi.

In situatii exceptionale cum sa mai duci tineretul total neinstruit si sa-l imbraci in uniforme? Cum si pentru ce? Ca sa-l faci carne de tun? Este o chestie absolut aberanta, pentru statele din Europa centrala si rasariteana si s-a urmarit slabirea lor sub toate aspectele, punerea lor la dispozitia marilor puteri.

Calin Mihaescu: Dar NATO ce interes ar avea in acest scenariu sa slabeasca o armata a unei tari aliate, partenere?

Mircea Dogaru: Sunt istoric si as vrea sa discutam adevarul. Pentru ca militarii nostri sunt pusi cu spatele la zid, nimic nu mai poate trezi tara decat adevarul. S-a ajuns la o situatie aberanta la noi: in trecut, in cuvantul „tara” intrau doua componente: militarii profesionisti (curtenii) si gloatele, adica lumea din strada. In prezent, gloatele au fost intoarse impotriva militarilor profesionisti printr-un razboi psihologic si de imagine astfel incat conceptul de „tara” s-a distrus. Dupa parerea mea, ne aflam la ora actuala in faza unei lovituri de stat in plina desfasurare, o lovitura de stat de tip stalinist. Mai mult decat atat, masele au fost intr-atat de indobitocite, in Romania, in acesti 20 de ani de mankurtizare, incat nu mai inteleg ca lupta impotriva propriilor interese si sprijina ocupantul.

Noi am inteles in decembrie 1989 cum stau lucrurile, insa nu am putut lupta cu agresorii. Romania a fost atacata de fortele profesioniste ale statelor celor doua tratate. Nu au fost doar SPETNAZ si OMON, au fost si batalioane franco-germane care s-au antrenat in Debretin (localitatea din Ungaria care se afla in apropierea frontierei cu Romania), pe macheta Transilvaniei. Deci, a fost o lucrare generala, pentru ca era vorba de o preschimbare si explic imediat de ce: pentru a ajuta Rusia sa se preschimbe, dar sa ramana mare imperiu. Noi am identificat agresorii dar nu am putut sa ne batem pentru ca intre ei si noi erau masele mankurtizate. Mai mult, agresorul tragea lepadand unul dupa altul vestoane ba de Securitate, ba de Armata, ba de Militie, ba de nu stiu ce…

Am o singura intrebare: era nevoie sa se deplaseze masele de prosti la televiziune, care putea fi inchisa printr-o simpla apasare de buton in punctul de comanda? Acolo unde au lipsit masele, adica gloatele, intre noi si adversari, cum a fost la podul de la Slatina, acolo adversarul a fost facut tandari. Esaloanele venite dinspre Craiova au fost facute praf de TAB-urile (TAB = transportor auto blindat) armatei. Supravietuitorii care urlau „mama!” in ruseste au fost dusi la spitalul de la Slatina, de unde au fost recuperati. In schimb, ofiterii nostri au dat ani de zile cu subsemnatul la ambasada sovietica: „cum de si-au permis sa-si apere tara?”.

Ceea ce se petrece acum este identic. In 1989, dupa o lucrare de 20 ani (fuga lui Pacepa a fost un semnal), noi am fost loviti sistematic in stomac ca sa iesim in strada si am iesit din disperare, iar in strada nimeni nu a gandit. La ora actuala nu ne mai grabim pentru ca nu numai in stomac suntem loviti: ni se interzice dreptul la viata, nu mai avem siguranta zilei de maine, ni se stabileste si de catre un ministru al muncii si cat trebuie sa traim dupa ce iesim la pensie. Mai mult decat atat, s-au reactualizat toate nucleele KOMINTERN-iste. Avem bine in vedere acest lucru, nu este vorba de interesele Rusiei, ci de indivizi care lucreaza in Rusia impotriva intereselor rusesti, in Israel impotriva intereselor evreiesti, in Romania impotriva celor romanesti si in America impotriva celor americane. E vorba de vechiul KOMINTERN care s-a reactivat si sunt oameni care nu pot pati nimic pentru ca nu apartin nimanui. Nu au nici un Dumnezeu, sunt atei, sunt fiii si nepotii celor debarcati de pe tancurile rusesti, diferenta este ca „tatuca” le-a murit, nu mai e Stalin, dar ei merg mai departe.

Calin Mihaescu: Tatuca s-a reincarnat la Vest?

Mircea Dogaru: Probabil. Nu il cunoastem noi. Stalin s-a multiplicat in cateva zeci de persoane care considera oamenii simpli-cifre si incearca sa destructureze toate statele, nu numai Romania. Este o putere a banului, „ochiul dracului” care dizolva toate natiunile pentru ca „tot ce este mic, este minunat”. Este un principiu enuntat de Leopold Kohr, state sub zece milioane care pot fi usor gestionate asemenea unor S.R.L.-uri, cu politia corporatiei care asigura toate afacerile si ii pedepseste pe cei care protesteaza.

Calin Mihaescu: Oare nu cumva cei care fac propaganda antiromaneasca in Rusia de azi, deseori cu clisee sovietice, sunt aceiasi care fac propaganda antiruseasca, aici in Romania?

Mircea Dogaru: Cei care, fac propaganda antiromaneasca in Rusia sau Ucraina nu o fac nici in interesul Rusiei, nici a Ucrainei, este un praf in ochii. Sa va dau un exemplu: nu Ianukovici era omul rusilor, ci Iuscenko si Timosenko, iar „revolutia portocalie” a fost instrumentata in sensul asta. Lucrurile stau cu totul altfel, exact pe dos fata de cum consideram noi.

Realitatea a condus spre un bipolarism. Aceasta a fost realitatea, aceasta va fi. E o aberatie sa se incerce altceva. Exista putere bipolara si acum pe pamant.

Va exista o singura voce doar cand ne vom confrunta cu… martienii. Abia atunci ne vom alinia in spatele unui „führer”. Pana atunci, nu. Chestia este ca aceasta lege, etern valabila, nu poate fi contestata. Si la ora actuala sunt aceleasi doua puteri, Federatia Rusa si Statele Unite.

Calin Mihaescu: Cand s-a conturat aceasta formula bipolara?

Mircea Dogaru: In clipa in care vechiul parteneriat a cazut. Germania care s-a considerat stapana Vestului si era, a intins o mana si a facut in tratat de alianta militara cu Uniunea Sovietica, tratatul Stalin-Hitler fiind o reeditare a tratatului Alexandru I – Napoleon pentru impartirea Europei. In momentul acela in Germania a aparut microbul hegemoniei universale si Hitler a ajuns la concluzia ca poate elimina partenerul si poate ramane de unul singur si a atacat Uniunea Sovietica, si-a atacat aliatul. Acel pact, „Ribbentrop-Molotov” nu era unul al impartirii Romaniei, ci al Europei in doua, in functie de interesele celor doi. In momentul in care Germania a innebunit si a stricat jocul, era firesc ca Occidentul sa produca un nou partener pentru Rasarit. Si acest partener a fost inca din 1939 Statele Unite ale Americii. Pentru ca fratii nostri de dincolo de Prut sa stie cine i-a vandut cu adevarat, o sa dau citire urmatoarelor enunturi: la 17 decembrie 1939 (razboiul incepuse la 1 septembrie) s-a infiintat la Departamentul de Stat al Statelor Unite un organism special numit „Committee on Problems of Foreign Relations”, care s-a numit din ianuarie 1940, „Advisory Committee on Problems of Foreign Relations”, iar din mai 1940 „Interdepartmental group to Consider post-war international problems and policies”, condus de internationalul Leo Pasvolsky.

Ce analiza acest comitet? Zonele de conflict postbelice care vor exista dupa cel de al doilea razboi mondial. Analiza a inceput in septembrie 1939 cand razboiul abia incepea. In vara anului 1941, in plin razboi antisovietic, acest comitet a devenit foarte activ pentru ca era vorba de ajutorarea rusilor in calitate de viitor partener in locul nemtilor si s-a numit „Advisory Committe on Post-War Foreign Policy”, cu un subcomitet pentru probleme teritoriale, condus din februarie 1942 de Harley Notter. La 24 aprilie 1942 s-au identificat 24 de chestiuni teritoriale care vor pune probleme stapanilor lumii dupa razboi. Printre acestea si problemele teritoriului dintre Romania si Ungaria, dintre Romania si Rusia, indiferent cum urma sa se numeasca dupa razboi Rusia, Uniunea Sovietica sau altfel.

Chestiunea a continuat, deci am devenit obiect de analiza, iar realitatea in ceea ce ne priveste, din punct de vedere al intereselor viitorilor stapani, s-a conturat la 27 ianuarie 1943, cand s-a luat in calcul pentru prima data ca Bucovina si Basarabia sa ramana in Uniunea Sovietica. Negociatorii, adica vanzatorii, cei care ne-au vandut, sa stie si fratii nostri de dincolo, s-au numit: Grayson Louis Kirk, Marion W. Boggs, Charles Eustis Bohlen, John C. Campbell, Cavendish Wells Cannon, Norris W. Chipman, Otto E. Gutte, Harry N. Howard, Philip E. Mosley, colonel James Olive, capitan H.L. Pence. Acestia sunt cei care au facut raportul acceptat de presedintele Statelor Unite ale Americii de atunci, in baza caruia se spunea ca in Basarabia, in acea perioada, „la 3 martie 1944, locuiesc 1,6 milioane romani, 700 de mii de rusofoni, 165 mii de bulgari, 100 de mii de gagauzi si 200 de mii de evrei. Basarabia si Bucovina sunt teritorii romanesti, fara nici un fel de dubii, dar Romania nu va avea de suferit daca nu le va mai avea dupa razboi. In schimb, pentru aliatul lor rus, ar fi inca o incomensurabila pierdere strategica in posibilitatea de a ajunge rapid prin Bucovina in centrul Europei.” In aceasta situatie s-a decis ca aceste teritorii sa ramana dupa razboi Rusiei. Decizia finala a fost luata la 3 martie 1944, in plin razboi. Din acel moment, s-a perfectat alianta care functioneaza si astazi intre Statele Unite si Rusia.

„Catelul” americanilor, Marea Britanie, a lansat pe piata conceptul de „Cortina de Fier”, pentru ca el trebuie preluat de undeva. Realitatea este cu totul alta, acest concept a fost lansat in „Das Reich” la 25 februarie 1944, de Goebbels, care spunea ca „pe masura ce tancurile germane se retrag si ‘mareea rosie’ inainteaza, o ‘cortina de fier’ se va lasa asupra Europei, in spatele careia vor fi lichidati milioane de oameni.” Britanicilor le-au placut foarte mult conceptul, cu cinism l-au preluat, au batut palma si au creat ceea ce prostii au numit si numesc in continuare „razboiul rece”. „Razboiul rece” a avut un singur scop: sa pastreze bipolaritatea – asupra fraierilor din occident tronau americanii, asupra fraierilor din rasarit tronau rusii. In momentul in care unii incercau sa se ridice si sa pretinda dreptul sa cugete asupra democratiei, erau speriati cu „pericolul rosu”, iar in rasarit erau speriati cu „imperialismul anglo-american”. Uite asa rusii au tinut jumatate de planeta in frau si americanii cealalta. Intre ei exista o coordonare perfecta, telefonul rosu a functionat intotdeauna. Desigur, mai existau excese, se mai calcau pe picioare un pic, dar atunci se amenintau reciproc de ochii lumii si treaba se rezolva in culise. Criza a izbucnit din cauza sistemului aflat in Rusia.

Calin Mihaescu: Se agita atat mult in Romania de azi acuzatia de comunism, „cripto”-comunism, la adresa poporului roman in ansamblu. Democratia noastra pare determinata sa nimiceasca comunismul. E o treaba serioasa cu comunistii astia?

Mircea Dogaru: Fosti kominternisti care mai traiesc, fosti agenti ai lui Stalin, fii si nepotii lor, arunca pe piata din Romania acuzatia comunismului. Comunismul exista in Israel, exista poate in Singapore, dar nu a existat in Rusia, nu a existat in Romania, aici a existat cu totul altceva. Comunismul dupa Karl Marx si Engels urma sa se instaureze intr-o societate superdezvoltata din punct de vedere economic, prin concentrarea capitalului la varf, in nici un caz prin revolutie.

Rusia nu putea prospera cu modul sau de productie pentru ca ducea la o scleroza a structurilor economice in special, Este vorba despre „modul de productie asiatic”, numit de rusi „socialist”, de occidentali „hidraulic” si de romani „tributal”, o societate in care exista proprietate colectiva asupra mijloacelor de productie dar si exploatarea e exercitata de o aristocratie birocratica de functii, care tinde sa devina de sange. Adica Leon Tismenitzky, tatal kominternist, ni-l lasa mostenire pe Volodea (Vladimir) Tismaneanu, fiul… (nota redactiei – Vladimir Tismaneanu este profesor universitar american, lider de opinie de orientare democrat-liberala, emigrat din Romania in 1981; a fost coordonatorul comisiei prezidentiale care a redactat si prezentat in Parlamentul Romaniei „Raportul final” de condamnare a comunismului.)

Era ca un capac pe orizontala, care trebuia inlaturat periodic si inlocuit cu altul, pentru ca generatia urmatoare sa poata respira. Dar daca se constituie dupa aceleasi principii, matematic, dupa 30-50 de ani va trebui din nou inlocuit prin revolutie. Or, Rusia ajunsese la final, pentru ca inghetase si trebuia sa se produca acolo o rasturnare. Ca lucrurile sa poata merge inainte, o rasturnare de alt tip, cu revenire la economia de piata controlata de stat, se putea face doar cu sprijinul aliatului. In concluzie, tot ce s-a intamplat in rasarit, s-a intamplat pentru ca a fost conceput la sfarsitul anilor ’50, de catre serviciile speciale ruse si americane, mana in mana. Va dau un singur exemplu: cel mai mare luptator „antiamerican” si „antiimperialist” Brucan, devine goarna intereselor americane (nota redactiei – Saul Bruckner alias Silviu Brucan – lider comunist in Romania anilor ’50, dizident anti-ceausist, profund implicat in revolutia din 1989 si in viata politica de imediat dupa Revolutie). In ceea ce ne priveste… si-au pus agentii la mijloc, impreuna, in aceeasi caciula. Rusia trebuia sa se refaca, dar nu sa se prabuseasca si nu se va prabusi, pentru asta avea nevoie de un cerc de foc la granitele ei si asta au fost revolutiile in tarile din est. Trebuia sa se dea fraierilor iluzia libertatii. Basarabenilor li s-au dat 20 de metri de frau ca sa creada ca sunt liberi, in loc de 2 metri sau 1,5 metri, dupa care nu au mai inteles ce se intampla si s-a terminat si cu libertatea lor.

Calin Mihaescu: Care va fi efectul amplasarii scutului antiracheta in Romania?

Mircea Dogaru: Pai, de ce se discuta atat despre scutul antiracheta? Ameninta interesele rusesti? Nu. Totul e un praf in ochi, totul este o mare cacealma intrucat se trece la incheierea acordului SALT II, pentru ca acordul SALT I s-a incheiat. Bineinteles ca Nicolai Makarov si altii urla ca scutul antiracheta este impotriva rusilor, dar in nici un caz nu este impotriva Rusiei. A scapat un ziar azer, „Trend News” de la Baku, acum trei zile, o opinie interesanta a doamnei Beata Kviatek-Simanska, publicat de un ziar din Israel, conform careia, Rusia si nimeni altul a propus ca radarele de interceptare sa fie instalate in Romania sau Bulgaria ca o alternativa la intentia de desfasurare a lor in Polonia sau Cehia. Deci, rusii au decis sa fie instalate la noi si nu in Cehia. Tot scandalul il fac pentru a detine controlul maritim total in Marea Neagra.

Calin Mihaescu: S-a decis la vizita lui Obama in Rusia?

Mircea Dogaru: Asta se poate doar presupune. Chestiunea consta in interesele cui foloseste toata treaba asta? In primul rand scutul este indreptat impotriva Iranului. Romania este cel mai apropiat stat in care SUA poate amplasa asa ceva si subsidiar impotriva altora. Ca o consecinta directa, o declaratie a fostului comandant al flotei ruse de la Marea Neagra, amiral al Statului Major, general al marinei militare ruse, Viktor Kravcenko, precizeaza ca Moscova va fi nevoita, in replica, sa intareasca flota de la Marea Neagra. In cele din urma, beneficiarii scutului antiracheta vor fi rusii, nicidecum romanii. Eventual pe ideea lui Putin de desfiintare a acestei inventii a serviciilor speciale rusesti si germane, care se cheama „la margine”, adica, „Ucraina”.

Calin Mihaescu: Romania ar putea sa se apropie de Ucraina pentru a rezolva problema Transnistriei si a Basarabiei?

Mircea Dogaru: Este o aberatie, nu putem face o alianta cu Ucraina pentru ca suntem un stat membru NATO si putem face parte dintr-o alianta cu Ucraina doar in cadrul NATO. Nu mai putem face alianta cu nimeni de capul nostru. Suntem stat NATO si stat membru al Uniunii Europene. E o iluzie ca reprezentam ceva. Nu mai reprezentam nimic, suntem partea a unui superstat care se cheama Uniunea Europeana, cu legislatie proprie, care prevaleaza asupra legislatiei romanesti. Asta nu inteleg KOMINTERN-istii de la Bucuresti si slugile lor, ca nu mai pot face ce vor.

Calin Mihaescu: Poate ei asta vor, au pregatit directia asta…

Mircea Dogaru: Ei au pregatit distrugerea Ungariei si proiectul le-a reusit. Ungurii abia acum si-au dat seama ca nu mai stapanesc nimic in tara lor. Noi i-am urmat. La ora actuala pamantul nu mai este al nostru, este al italienilor sau cipriotilor, industrie nu mai avem pentru ca am facut-o praf, banci nu mai avem nici una. Ne intrebam de ce mai avem criza. Ce fel de criza? Ca in afara de criza de nervi nu mai putem identifica nici un fel de criza, nici economica, nici financiara. Practic, noi ne-am distrus ca si ungurii, ca si cehii, sarbii sau polonezii, singuri, Tara!

Calin Mihaescu: Nu puteam sa iesim din NATO, UE si sa facem o uniune ortodoxa?

Mircea Dogaru: Astea sunt capcane in care suntem aruncati ca sa ne irosim energia degeaba. Nici nu ar fi de interes. Interesul Romaniei, ca inteligenti ce suntem, ar fi sa utilizam parghiile NATO si UE ca sa ne facem propria politica. Dar conditia este sa ai patrioti lucizi in fruntea statului si sa „te faci frate si cu dracul pana ce treci puntea”. Din moment ce NATO e mana in mana cu Rusia, am avea liniste in toate partile si am putea invinge dusmanii interni care intamplator sunt si dusmanii NATO si dusmanii Rusiei. NATO ne-ar da mana libera.

Calin Mihaescu: Nu cumva strategia asta a aplicat-o Ceausescu intr-un alt context istoric?

Mircea Dogaru: Ceausescu urma strategia lui Brancoveanu, a lui Mihai Viteazu, prin care Mihai Viteazu a propus aliante in februarie-martie 1600, pe rand: lui Boris Godunov impotriva polonezilor si impotriva turcilor si tatarilor, polonezilor impotriva rusilor si impotriva austriecilor, Habsburgilor le oferea alianta impotriva turcilor, turcilor impotriva tuturor. Asta si era politica lui Brancoveanu, care era prieten al tarului, ceea ce era un titlu, era baron al Imperiului romano-german si in acelasi timp era Pasa Bei cu trei tuiuri de la Poarta. Intre trei mari puteri, el a manevrat in interesul romanesc. Asta a facut si Ceausescu, de aia a si platit cu viata. Dar astazi este alt context istoric, nu ne mai putem permite sa facem asta. Astazi suntem la marginea NATO si UE. Cu acordul Rusiei se pune scutul antiracheta in Romania. Si de ce cu acordul Rusiei? Pentru ca noi am fost cedati. Noi si polonezii din cadrul NATO suntem cei mai periculosi. Aia pentru ca sunt turbulenti in nebunia lor de sleahta, noi pentru ca, indiferent ce s-ar negocia cu noi, facem pe dos, facem altceva.

Calin Mihaescu: Daca exista aceasta bipolaritate si aceasta coordonare, de ce s-a desfiintat Tratatul de la Varsovia dar nu s-a desfiintat si NATO? Mai este necesar NATO? Care este rolul lui?

Mircea Dogaru: Imi pun si eu intrebarea: in afara de Rusia, ceilalti membri ai Tratatului de la Varsovia unde sunt? Nu sunt in NATO? Nu s-a produs o desfiintare, s-a produs o strangere a fortelor intre cele doua state care ne-au facut noua revolutiile. Ei le-au facut, pe teren au fost specialistii lor, militarii lor.

Calin Mihaescu: Exista si acum o coordonare intre Rusia si NATO?

Mircea Dogaru: Bineinteles. „Lasa-mi mai mult din Polonia si Romania, ia-ti mai mult din Bulgaria”, sigur ca este o coordonare, o regrupare, o strangere a fortelor. La ora actuala membrii tratatului de la Varsovia sunt in NATO, mai putin Rusia.

Calin Mihaescu: Dar aceasta nu s-a produs totusi in dezavantajul Rusiei?

Mircea Dogaru: Va recomand sa va duceti in Cipru, in Antalya, oriunde in Marea Mediterana. Acolo se vorbeste in rusa, ca prima limba, in palate, in hoteluri de cinci stele; toate sunt proprietati rusesti. Rusia nu s-a destramat, ci s-a extins. Noi gandim la nivelul secolului XIX – inceputul XX: „o armata fata in fata cu granita”. Nu, Rusia e peste tot, inclusiv in Romania. Rusia exista politic acolo unde o concentrare de populatie ruseasca face jocul in zona, iar economic Rusia a cuprins toata Marea Mediterana, Rusia a trecut oceanul. Suntem in alta lume, suntem in mileniul trei, nu mai putem gandi soldatul fata in fata cu soldatul inamic. Cei mai cumpliti inamici suntem noi insine, in vanitatea, in lacomia, in prostia noastra, in setea noastra de putere!

Calin Mihaescu: Asta inseamna ca rusii au gandit foarte bine si au foarte buni strategi… Dar totusi cum au putut accepta groaznica suferinta si dezastrul din anii ’90? Atunci Rusia a fost aproape distrusa.

Mircea Dogaru: Nimic nu se produce fara suferinta. Trebuie sa distrugi cangrena ca sa reinvii, iar asta face victime colaterale. Iar pentru Rusia niciodata nu a contat omul de rand; acesta a fost o simpla cifra statistica. Sacrificiul a fost necesar pentru ca sa supravietuiasca intregul.

Calin Mihaescu: Daca exista aceasta coordonare, inseamna ca noi nu avem probleme de securitate reale?

Mircea Dogaru: Depinde. Adversarul lucreaza oriunde. El poate lucra la noi, poate lucra in America…

Calin Mihaescu: Atunci, pericolul ne poate veni si dinspre NATO?

Mircea Dogaru: Nu dinspre ceea ce reprezinta NATO, ci dinspre fortele care paraziteaza NATO, asa cum si dinspre fortele care paraziteaza Rusia, dinspre fortele care paraziteaza Israelul. Adversarul tuturor il constituie astazi nu state, nu armate, nu servicii de spionaj, ci Asasinii Economici Mondiali.

Calin Mihaescu: Si in ce masura este capabil NATO sa ne asigure securitatea?

Mircea Dogaru: In masura in care intelegem ca NATO ne asigura securitatea doar daca o cerem. Nu vine din propria initiativa, suntem stat membru NATO. NATO se straduieste sa aiba un partener de dialog realist in noi si nu il are, Rusia se straduieste si ea sa aiba un partener de dialog realist si nu il are… nu e vina noastra? Adica, aici ar trebui noi sa constientizam si sa nu ii alegem pe toti imbecilii in frunte care trec de la o culoare la alta cu nonsalanta si care sunt in stare sa vorbeasca 24 de limbi si 24 de ore sa spuna multimii „Aleluia!”, iar multimea imbecilizata ii urmeaza ca pe „omul care aduce ploaia”.

Calin Mihaescu: Daca nici cei din Rusia, nici cei din Statele Unite nu isi gasesc parteneri de dialog printre asemenea oameni…

Mircea Dogaru: Deocamdata suntem prea mici. Rusia il are pe Putin, care si-a pus tara pe sine si care i-a expediat in inchisori, sau i-a obligat sa fuga mancand pamantul, pe regii banului. Obama incearca acelasi lucru. Nimic nu se face fara avizul celor doi. Presedintele Romaniei devine presedinte doar daca are avizul celor doi.

Calin Mihaescu: Acest lucru inseamna ca puterea poate fi luata de oricine prezinta incredere celor doi?

Mircea Dogaru: Nu, pentru ca nu exista nici o structura in Romania care nu este penetrata. Nu putem sa fim decat masa de manevra si mana de lucru. Deocamdata nu noi propunem. Trebuie sa retineti ca tot ceea ce ni se infatiseaza este contrariul realitatii: hotul este prezentat drept negustor cinstit, tradatorul drept erou, agresorul drept luptator pentru pace, patriotul drept terorist. Mai avem de tras dupa pacaleala „revolutiilor” democratice, astfel incat sa fim in stare sa raspundem razand in hohote la orice tentativa de manipulare.

Astazi doar un singur razboi este valabil, cel al inteligentelor. Avem suficienta inteligenta, trebuie doar adunata si coordonata!

Interviu realizat de Calin Mihaescu, martie 2010.

/0 Comments/by

Dinu Pillat – un tanar bogat sufleteste


dinu pillat, ioan ianolide

Dinu Pillat - un tanar bogat sufleteste

Un tanar bogat sufleteste, descinzand din familia renumita a Bratienilor. Din fire sensibil si generos, s-a daruit pe sine in tot ce a intreprins.

Intelectual subtire, a facut o buna critica, fiind asistent al lui George Calinescu. A scris un roman inspirandu-se din anii grei, plini de evenimente tragice pentru tara (1930-1940), o lume pe care nu o cunoscuse, cu care nu avea tangente dar care il fermecase cu intensitatea ei spirituala si dramatica. Pentru acest roman in ciorna, el si cei ce l-au citit au fost condamnati ca idealisti, mistici si legionari.

In temnita s-a remarcat prin noblete, prin intensa stradanie duhovniceasca si prin cultura sa aleasa. A fost capabil de acte de sacrificiu pentru a salva viata unora mai bolnavi ca el. Postea si se ruga intens. Ajunsese la inalte trairi duhovnicesti. Purta pe chip o lumina din interior.

Dupa eliberare a muncit din greu, apoi a fost rechemat de George Calinescu la catedra. Datorita unor relatii de familie a putut sa publice fara insa sa se compromita cu ceva. Si-a ingrijit cu devotament mama, care a suferit mult.

A murit de cancer la creier.

(Ioan Ianolide – Intoarcerea la Hristos. Document pentru o lume noua, Editura Bonifaciu, Bucuresti, 2012, pag. 310-311)

Dinu Pillat (19 noiembrie 1921 – 6 decembrie 1975) apartine acelei clase de scriitori pentru care biografia reprezinta osatura fundamentala a Operei, acea tesatura inextricabila de fibre care hranesc scrisul, ce devine astfel un „exercitiu de supravietuire”, dupa cum se va si intitula una din cartile sale.

Dinu Pillat, fiul poetului interbelic Ion Pillat si al pictoritei Maria Pillat si fratele Piei Pillat, a mostenit din familie talentul scriitoricesc si harul sensibilitatii creatoare. In anii 1940, a fost unul dintre asistentii profesorului George Calinescu la catedra de istoria literaturii romane, alaturi de Adrian Marino, Ovidiu Papadima, Valeriu Ciobanu si Alexandru Piru. Arestat de regimul comunist in 1959, alaturi de Constantin Noica si un grup important de intelectuali, printre care Alexandru Paleologu, Arsavir Acterian, Nicolae Steinhardt, datorita implicarii in cunoscutul proces „Noica-Pillat”. Dinu Pillat a trecut prin penitenciarele Jilava si Gherla. Aflam ca, intocmai „ca si ceilalti 21, ei sunt considerati vinovati de magistrati, pentru ca se intalnisera si intretinusera ‘discutii dusmanoase prin care se calomniau si aduceau jigniri regimului pe baza stirilor instigatoare transmise de posturile capitaliste’. La acest capat de acuzare se adauga cele individuale. In cazul lui Dinu Pillat, cel mai mare delict poarta numele ‘Asteptand ceasul de apoi’. Un roman despre miscarea legionara, pe care l-au citit mai multi scriitori si critici literari si din care autorul a lecturat cateva fragmente la celebrul cenaclu din casa lui Barbu Slatineanu. Romanul, batut la masina in doua exemplare, este ‘arestat’ si el odata cu autorul. Destinele lor se despart pentru totdeauna in sala de judecata”. (Cititi intregul articol aici.)

Fie ca traduce din Rainer Maria Rilke, lucru care il reconforteaza sufleteste datorita afinitatii sentimentale pe care o are cu poetul german, scrie „Jurnal de adolescenta”, pregatindu-se sa devina romancier, sau publica la diferite reviste literare ale vremii articole care ii pun in evidenta formatia de critic si istoric literar, scriitorul nu are cum sa nu iasa in evidenta, pentru ca e un inzestrat. Prin descendenta nobila, aristocratica, din familia Bratienilor si cea spirituala – fiu al poetului Ion Pillat, printr-o formatie intelectuala superioara si rafinata, devine unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai „generatiei de aur” din perioada interbelica, ceea ce ii aduce si un mare dezavantaj: e vanat de comunisti si incarcerat in 1958, trecand, impreuna cu ceilalti intelectuali straluciti ai vremii, filozofi si literati (printre ei Alexandru Paleologu, Arsavir Acterian, Nicolae Steinhardt), printr-o perioada de detentie la limita dintre viata si moarte.

Pentru multi ani, e scos in afara vietii literare si publice, traind acut suferinta privarii de libertate si a crizei spirituale care a insotit-o. Tata a fost asemeni unui copac pus sa creasca intr-un ghiveci de flori. Ar fi trebuit sa ajunga un mare scriitor daca vremurile ar fi fost altele, daca Securitatea nu i-ar fi pierdut manuscrisele. Nu cred ca suferintele familiei mele au fost in zadar. Eu cred in cursa lunga a destinului, nu in cea scurta, omeneasca, spune Monica Pillat, la randul ei mostenitoare a vocatiei scriitoricesti a tatalui ei, rescriind documentele vii ale celor 25 de ani de calvar prin care a trecut familia. Impresionanta este cartea ei, sugestiv intitulata Biruinta unei mari iubiri, poate cea mai importanta sursa a reconstituirii biografiei lui Dinu Pillat.

dinu pillat, cornelia pillat, monica pillat

Dinu Pillat, Cornelia Pillat si fiica lor, Monica Pillat.

Corespondenta dintre el si sotia lui, Cornelia Pillat, scoate la lumina povestea unei iubiri dincolo de orice limita. Acceselor de slabiciune, teama inerenta, cautare a unor revelatoare raspunsuri la tragice intrebari despre rostul vietii in lipsa libertatii si a creatiei, Nelli Pillat ii raspunde cu constiinta unei asumari a sacrificiului total pentru celalalt, imbarbatandu-l si revitalizandu-l: „Sa nu-ti fie teama nici de tine, nici de ceilalti, caci fiecare isi are viata lui. Uita ca esti inchis, salbatec si timid…” sau „Te rog un singur lucru: sa ai incredere in tine. Tu nu-ti poti da seama de ceea ce esti si de ceea ce ai putea insemna, daca nu te-ai gandi niciodata la infrangeri posibile. Eu nu cer vietii altceva decat sa ma lase sa stau langa tine…”, scria in 1943.

dinu pillat, nelli pillat

Dinu si Nelli Pillat

Tinerete ciudata, titlul generic al romanului in care se regaseste, alaturi de Jurnalul unui adolescent si scrierea simbolica Moartea cotidiana, esentializeaza, in fapt, destinul tragic al unei victime sublime a unor vremuri potrivnice si a unui destin nefavorabil. Ultimul roman, ingrijit si publicat de fiica lui, tradeaza o stare si o premonitie cutremuratoare care se limpezeste in urma unei lecturi de profunzime: Asteptand ceasul de apoi va oferi lectia euharistiei, ca la Nicolae Steinhardt, mantuit si el prin credinta, din infernul pe care oamenii il construiesc in anumite momente ale Istoriei. Semn ca spiritele superioare au acea capacitate extraordinara de a gasi o cale de salvare, chiar si atunci cand toate drumurile par a duce la dezastru, pentru ca viziunea lor asupra existentei este una senina perpetuu, asemenea lumii inalte din care au descins.

Acum sa pleci din tot ceea ce este confuz
din ceea ce este al nostru si totusi nu ne apartine,
din ceea ce, ca apa in vechile puturi,
ne oglindeste tremurand si ne zadarniceste chipul;
din toate acestea, care se agata inca o data
de noi ca si cu spini, – sa pleci
si pe acest lucru si pe acela
pe care aproape nu le mai vedeai
(atat de cotidiene erau si atat de obisnuite)
sa le privesti deodata: cu blandete, impaciuitor
si ca la un inceput si de aproape
si presimtind sa te uiti inlauntrul lor, ce impersonal,
cum se desavarsea peste toate suferinta
cu care copilaria era plina pana la margine.

Si atunci totusi sa pleci, mana din mana,
ca si cum ai rupe din nou ceva vindecat
si sa pleci: incotro? In nelamurit,
departe, intr’o neinrudita tara calda,
care, dincolo de orice actiune, are sa fie
nepasatoare ca un decor: gradina sau perete
si sa pleci: de ce? Din impuls, dintr-un fel de-a fi,
din nerabdare, dintr’o intunecata asteptare,
din neputinta de-a intelege si lipsa de minte:
sa iei toate acestea asupra ta si zadarnic
sa parasesti poate ceva de valoare, pentru
a muri singur, nestiind
de ce este acesta inceputul unei vieti noui?

Surse: bel-esprit.ro, fericiticeiprigoniti.net.

/0 Comments/by

Calin Georgescu – Profesionalizarea conducerii


modele, agricultura, calin georgescu, dezvoltare sustenabila, noua ordine mondiala, noul nationalism, distributismul, călin georgescu

Calin Georgescu - Profesionalizarea conducerii

Conducerea unei tari necesita patriotism si pricepere, nu doctrine. Necesita pragmatism, necesita eficienta, necesita retea de proiecte si programe, necesita sa intelegi ca nu conteaza si nu trebuie pus accentul pe loialitatea de partid, cat pe loialitatea fata de tara. Si atunci vei intelege ca nu poti sa lasi tara pe mana unor creditori, ba sa mai fie si administrata de ei, pentru ca independenta trece prin capacitatea de a te finanta singur.

Intreprinderile de stat, ca resurse naturale, trebuie sa fie guvernate corect si gospodarite cu chibzuinta, pentru ca ele sunt singurele parghii de suveranitate economica si politica a tarii. Avem o datorie morala si fiduciara sa le aparam.

Castigam si vom castiga stand alaturi de Europa prin programe mari, prin proiecte indraznete si prin competitivitate, aceasta ramanand problema de fond a tarii noastre, care nu intelege ce inseamna termen lung si metoda. Sa gandesti solutii bazate pe rationalitate economica si suportabilitate sociala. Sa detii excelenta profesionala si tinuta morala exemplara prin oamenii care conduc natiunea.

Din pacate, se gandeste mic in aceasta tara si se actioneaza si mai mic.

Cu toata situatia jenanta din politica romaneasca, sustin ferm ca nu exista nici o fatalitate atunci cand suntem animati de un ideal comun, atunci cand stim unde mergem si atunci cand, uitandu-ne la geografia tarii, cu luciditatea de a privi viitorul, ne fructificam sansele mari pe care le avem: hrana, apa si energia. Capitalul natural bun si pozitia geografica strategica la granita cu Asia. Increderea in tineri, motivati de istoria noastra, si investitia in om, care sa fructifice genialitatea romaneasca, acestea sunt caile de progres. Excelenta si competenta nu depind de marimea tarii, ci de sistemul ei de educatie.

Imi stabilesc lista de baza a prioritatilor prin teme mari: conciliere, plus marii stimuli ai civilizatiei secolului XXI – educatia si stiinta, buna vecinatate. Si imi pun la punct un plan: Strategia Dezvoltarii Durabile, apoi zeci de politici, sute de programe nationale si mii de proiecte. Sigur, trebuie sa am un Guvern de inalta capacitate profesionala. Nu doctrine, ci retele de programe si proiecte. Pragmatism si profesionalism autentic, in care competenta este rasplatita, ca si loialitatea fata de tara si nu fata de partid.

Vitalitatea unui popor, credinta in viitorul si taria lui rezida in capacitatea sa de creatie. Pentru aceasta, avem nevoie de o economie puternica, de un sistem financiar care sa ne apartina, de politici monetare si fiscale care sa raspunda nevoilor specifice ale tarii, de o structura solida a invatamantului, sanatatii si serviciilor sociale. Resursele naturale si umane trebuie sa fie administrate corect si gospodarite cu chibzuinta, pentru ca ele sunt singurele parghii de suveranitate economica si politica a tarii. Avem datoria morala si politica sa le aparam.

Castigam si vom castiga actionand in cadrul U.E., alaturi de aliatii si partenerii nostri, prin programe si proiecte mari si prin sporirea constanta a competitivitatii. Trebuie sa iesim din capcana oportunismului pe termen scurt, fara orizont, sa dobandim o intelegere profunda a avantajelor modului de a gandi pe termen lung si de a ne apleca mai mult spre metoda. Avem nevoie de solutii bazate pe rationalitate economica si suportabilitate sociala. Este nevoie sa veghem ca excelenta profesionala si tinuta morala exemplara sa fie insusirile de baza ale oamenilor care conduc natiunea.

Sursa: Cumpana Romaniei, de Calin Georgescu, Editura Christiana, Bucuresti, 2016.

/0 Comments/by

Catalin Berenghi – Romania trebuie aparata chiar impotriva celor care sunt platiti s-o apere

Catalin Berenghi - Romania trebuie aparata chiar impotriva celor care sunt platiti s-o apere

Pentru Catalin Berenghi campania pentru strangerea de semnaturi, in vederea alegerile presedintiale, n-a fost un prilej oportunist de a demara o cariera politica pentru a intra si el in randul aspirantilor la „ciolan”. A fost o lupta sincera in incercarea de a stopa jaful, vanzarea si tradarile de tara. Angajamentul lui fundamental a fost referendumul pentru Constitutia Cetatenilor. N-a reusit sa adune insa decat 194.000 de semnaturi (reale!), deci pragul impus de legea electorala n-a fost atins. Totusi, avand in vedere intrarea sa in competitie cu 3 saptamani mai tarziu decat ceilalti candidati (din motive de hartuire politica pe care le-am prezentat in numarul trecut), ca si inscenarea unei chemari la Politia din Suceava pentru un dosar in care el ar fi condus fara carnet (asta cu cateva zile inaintea termenului de depunere a semnaturilor), cele peste 194.000 de semnaturi capata o alta relevanta decat conventia in sine a pragului. Mai exact, in sensul acumularii unui substantial capital favorabil de imagine. In acest moment, Catalin Berenghi este perceput in spatiul public, din ce in ce mai clar (si pe buna dreptate), ca lider hotarat si sincer, dedicat cauzei celor multi. In acest sens, el a dat, pentru CERTITUDINEA, urmatoarea declaratie:

Sursa: CERTITUDINEA nr.49, 2019.

/0 Comments/by