Entries by Patrick Matis

Constantin Cojocaru – Deficitul bugetar, intre diversiune si hotie

Constantin Cojocaru - Deficitul bugetar, intre diversiune si hotie

Acest articol a fost scris de domnul Constantin Cojocaru, unul dintre cei mai mari economisti pe care i-a avut Romania in secolele XX si XXI, la sfarsitul verii anului 2017. Asadar, datele economice furnizate in cele ce urmeaza sunt specifice anului respectiv, insa metodele aplicate sunt valabile si astazi. (Nota redactiei)

In prima jumatate a acestui an, bugetul public a inregistrat un deficit de peste 6 miliarde de lei, dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut. Miliarde, care, evident, au fost imprumutate si vor trebui date inapoi, cu dobanda aferenta.

Cresterea datoriei publice reprezinta unul din instrumentele prin care PSD-ul poate face rost de banii cu care sa plateasca cresterile da salarii si pensii, promise prin programul electoral cu care a castigat 18% din voturile cetatenilor Romaniei, suficiente pentru a obtine dreptul de a guverna tara, pentru a o fura, in continuare.

Mai sunt si alte astfel de instrumente financiare, prin care PSD va incerca sa-i traga pe sfoara pe romani, printre care si inflatia, declansata, deja, de Banca Nationala a Romaniei, care a inceput sa erodeze puterea de cumparare a salariilor si pensiilor.

Prin cresterea datoriei publice, pentru a mitui actuala generatie de votanti. pesedistii condamna viitoarele generatii de romani sa plateasca pentru mentinerea lor la guvernarea tarii.

Prin programul electoral, ca si prin cel de guvernare, PSD s-a angajat sa nu ajunga la un deficit bugetar mai mare de 3% din PIB, prag stabilit prin normele Uniunii Europene.

Acum, vazand ca au nevoie de mai multi bani, pe care nu-i pot obtine decat prin imprumuturi, economistii vopsiti ai PSD-ului au inceput sa tipe impotriva Uniunii Europene, care, vezi Doamne, nu permite Romaniei sa se imprumute mai mult, ca sa investeasca, sa se dezvolte etc. Acesti economisti mai au un pic si il vor declara pe Liviu Dragnea erou national, pentru ca „indrazneste” sa incalce normele convenite de organele de conducere ale UE referitoare la limitarea deficitelor bugetare, a datoriilor publice, a inflatiei etc.

Este adevarat ca multe norme, multe politici economice ale Uniunii Europene sunt contrare intereselor popoarelor europene, ele aparand, de fapt, interesele mafiei financiare transnationale, care controleaza organismele Uniunii, tot asa cum controleaza si statele membre. Normele UE referitoare la disciplina financiara, la limitarea deficitelor bugetare, a datoriilor publice, a inflatiei etc. sunt, insa, printre putinele norme UE care apara interesele popoarelor europene.

Datoria externa totala, publica plus privata, a Romaniei se mentine, de multi ani, la peste 90 miliarde de euro, pentru care platim, IN FIECARE AN, ca rate si dobanzi, peste 50 miliarde de euro, adica mai mult de o treime din PIB-ul pe care il cream. Cu aceste 50 miliarde de euro am putea, IN FIECARE AN, sa construim 5.000 kilometri de autostrada. In numai doi ani, am fi putut construi un sistem de autostrazi de peste 10.000 kilometri, de aceeasi densitate si calitate ca cel al Germaniei. Noi platim cei 50 miliarde de euro mafiei financiare transnationale, in fiecare an, de peste un deceniu.

Cresterea uriasa a datoriilor guvernelor lumii reprezinta una din cele mai mari amenitari la adresa prosperitatii si securitatii popoarelor. Priviti ce s-a intamplat si se intampla cu Grecia, Italia, Spania, Portugalia etc. Mafia financiara transnationala corupe guvernele, pe care le imprumuta, in conditii inrobitoare, obligand, apoi, popoarele sa plateasca dobanzi uriase. In final, trebuie sa plateasca cu porturi, aeroporturi, insule etc.

Banii imprumutati de guvernele corupte nu sunt folositi pentru investitii, pentru dezvoltare, asa cum li se spune popoarelor, ci pentru achizitii de bunuri si servicii, in special de arme, furnizate tot de mafia financiara transnationala, care isi umfla, astfel, conturile, pe seama popoarelor.

Statele, guvernele nu au nevoie de imprumuturi. Ele pot si trebuie sa functioneze cu banii pusi la dispozitia lor de catre cetatenii lor, prin sistemele de taxe si impozite. Statele suverane pot si trebuie sa functioneze cu bugete echilibrate.

Statele si popoarele suverane pot decide sa aloce oricat din PIB-ul lor pentru investitii, publice si private, pentru dezvoltare. Nu au nevoie de imprumuturi. Daca sunt suverane si responsabile fata de generatiile viitoare ale cetatenilor lor.

De peste 10 ani, prin proiectul cunoscut sub denumirea de LEGEA COJOCARU, am propus crearea unui Fond National de Capital Distributiv, prin instituirea unui impozit progresiv pe marile proprietati, marile averi, marile capitaluri, prin care am putea prelua la Fond circa 20% din PIB.

Dupa 1989, in Romania, marile capitaluri nu s-au acumulat pe calea naturala, prin economisirea unei parti din veniturile castigate cinstit si investirea acestora, transformarea lor in capitaluri: constructii, masini, utilaje, echipamente etc. Marile capitaluri, marile averi, s-au acumulat prin furt, prin megahotiile „legale” numite „privatizari” si „retrocedari” sau prin contracte cu statul roman corupt. Furt pe baza legilor strambe, adoptate de parlamente de hoti.

Cei care au devenit proprietarii capitalului romanesc, peste 80% fiind straini, isi insusesc profituri care reprezinta aproape doua treimi din PIB-ul creat, in prezent, in Romania, adica peste 90 miliarde de euro, pe an, in timp ce, in tarile civilizate ale Europei, ponderea profiturilor in PIB este de numai o treime, restul revenind salariilor.

Prin impozitarea progresiva a marilor capitaluri, am putea prelua la Fondul National de Capital Distributiv circa o treime din cele 90 miliarde de euro, care, acum, sunt insusite de „baietii destepti”, adica peste 30 miliarde de euro, pe an.

In prezent, statul roman preia la bugetul public circa 30% din PIB, in timp ce statele dezvoltate ale Europei preiau la bugetul public 50% si chiar 60% din PIB. Prin aplicarea impozitului progresiv pe marile averi nu vom face decat sa ne apropiem de lumea civilizata, ca impozitare, si sa ne cream o sursa sigura pentru finantarea dezvoltarii tarii.

Cele 30 miliarde de euro, colectabile la Fond in primul an de aplicare a Legii, ar insemna, in 10 ani, peste 500 de miliarde de euro disponibili pentru investitii, atat in sectorul privat, prin improprietarirea cetatenilor cu capital productiv, cat si in sectorul public, prin dotarea cu capital a regiilor autonome care vor putea exploata toate resursele naturale ale tarii si activitatile economice cu caracter strategic, in beneficiul tuturor cetatenilor Romaniei.

Tot acest capital ar intra in proprietatea romanilor, privata, sau publica.

Asa ar putea sa devina Romania un stat cu adevarat suveran, capabil sa functioneze si sa se dezvolte fara deficite bugetare, fara imprumuturi inrobitoare.

Constantin COJOCARU
1 august 2017

/0 Comments/by

Decalogul romanilor din diaspora


ion ratiu, decalogul romanilor din diaspora, diaspora

Decalogul romanilor din diaspora

„Cele zece porunci” ale romanului, infatisate de Ion Ratiu la primul Congres al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi, desfasurat la Geneva in anul 1984:

1. Fii mandru ca esti roman. Afirma-te intotdeauna ca atare. Suntem un popor nobil si vechi. Civilizatia are radacini adanci in pamantul tarii noastre.

2. Afirma-ti dragostea pentru Patrie ori de cate ori ai ocazia. Nu faci asta pentru ca esti sovin ci pentru ca doresti sa ii servesti pe cei ramasi acasa.

3. Apara drepturile poporului roman, in totalitatea sa. Nu regateni, nu transilvaneni, nu basarabeni, nu timoceni, aromani sau megleniti. Toti suntem romani.

4. Ajuta-ti compatriotii din mult-putinul ce il ai. Da-ti tainul, nu il precupeti.

5. Sustine institutiile romanesti din diaspora, oricat de modeste sau de imperfecte ar fi acestea.

6. Nu critica niciodata, nici macar prieteneste, pe romanul care se straduieste sa apere sau sa promoveze cauza nationala. Fa tu mai bine decat el.

7. Nu aduce nici o critica, nici macar „constructiva”, semenului tau care lupta. Critica ta sa se afirme prin fapta: fa mai mult si mai bine decat face el.

8. Fii intotdeauna constient ca gelozia, invidia si calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat si slab, care nu mai are nici tara, nici pozitie in societate. Nu te lasa prada acestor sentimente inferioare.

9. Opune-te numai celor care siluiesc vointa poporului roman. Opozitia fata de eforturile altor patrioti romani este o irosire de energie.

10. Fa ceva pozitiv pentru tara ta si pentru compatriotii tai. Oricat de modest sau neinsemnat este ceea ce faci, fa-o in fiecare zi.

Sursa: CERTITUDINEA nr. 47, 2019.

/0 Comments/by

Educatia, sub asaltul multiculturalismului


multiculturalism, educatie

Educatia, sub asaltul multiculturalismului

Noul curriculum pentru gimnaziu, care ar trebui sa fie aplicat din toamna acestui an, aduce cu sine o noua directie in Educatie. Sub pretextul directivelor Uniunii Europene, scoala urmeaza sa asigure formarea, pas cu pas, a unei identitati multiculturale noilor generatii, identitatea nationala fiind cu desavarsire ignorata. Ne aflam astfel in fata unei noi ideologii, a unui nou program educational. Practic, asistam la o adevarata revolutie culturala, la folosirea invatamantului public pentru indoctrinarea politica cu ideologia marxismului cultural, in buna traditie a perioadei comuniste.

Observam ca noul curriculum a adus marginalizarea disciplinelor identitare si impunerea unor discipline noi, create artificial, servind indoctrinarii politice. Astfel, Limba Romana a devenit victima unui joc cu suma nula, pierzand o ora, la clasa a V‑a, in favoarea Educatiei Sociale. In acest caz, designerii nostri curriculari au fost mai inovativi decat zelosii comunisti nord‑coreeni, care n‑au avut ideea unei indoctrinari atat de timpurii cu pretentioasa filosofie neomarxista a Scolii de la Frankfurt.

Credem ca nu este deloc de dorit si aplaudat implementarea ideologiei multiculturaliste in scoala, pentru ca aceasta ideologie neaga sau ignora identitatea romaneasca. Chipurile, identitatea nationala n‑ar exista ori n‑ar mai fi la moda in Europa sau ar duce la formarea unor atitudini nationaliste, sovine, xenofobe, legionar‑fasciste. Pentru romani, se sugereaza, studiul istoriei nationale ar fi nociv, educatia pentru identitate putand fi facuta doar in familie sau pe marginea santului, in nici un caz in invatamantul public.

Poate ca am intrat fara sa stim in epoca post‑adevarului, a post‑culturii, in epoca corectitudinii politice si a subculturii Facebook, dar tot n‑am reusit sa aflam cand a fost inlocuita cetatenia romana cu o cetatenie multiculturala. De asemenea, nu intelegem de ce noua educatie propune aruncarea unor valori, precum patriotismul, munca, cinstea, la gunoi, pentru a le inlocui cu altele de „viata noua”. Nu a demonstrat nimeni, deocamdata, ca patriotismul reprezinta o anti‑valoare rasist‑xenofoba, trebuind sa fie eliminat din educatie, pentru a fi inlocuit cu multiculturalismul si educatia de gen.

Asteptam inca, din partea ministerului, argumentele si justificarile deciziei de izgonire din educatie a patriotismului, a valorilor nationale si a tot ceea ce tine de educatia identitara. Afirmarea identitatii cetatenilor statului national roman este obligatorie, neexistand reglementari UE care sa interzica acest lucru. Daca scoala nu ofera o educatie identitara, nu formeaza constiinta istorica a noilor generatii, nu este aflata in slujba natiunii romane si a statului roman, atunci ce fel de serviciu public este? In slujba cui se afla atunci, a unor „culturi” imaginare, de dragul de a avea si noi multiculturalism?

De ce romanii sunt discriminati in materie de educatie istorica? Cine si‑a permis sa marginalizeze studiul istoriei nationale? Apoi, designerii noului curriculum ar trebui sa explice ce inteleg prin termenul de „cultura” si unde apare acest termen in Constitutia Romaniei si legislatia Educatiei. De asemenea, ei ar trebui sa ne arate care sunt „culturile” existente in Romania si daca acest stat a devenit multicultural.

Din pacate, observam cu stupoare ca atat noul plan-cadru pentru gimnaziu, cat si programele supuse unei dezbateri formale pun intre paranteze Constitutia in vigoare si L.E.N. Din cate stim, statul de drept se bazeaza pe respectarea Constitutiei, iar art. 1, alin. 5 din legea fundamentala precizeaza: „In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”.

Apararea Constitutiei statului national roman, nu a sublimei Constitutii a U.E. (care nu exista, fiind respinsa aproape in unanimitate in 2003, distrugand ideea europeana – n.r.), nenascuta inca, tine de interesul national si de securitatea nationala. Iata de ce, spre exemplu, S.R.I. are o intreaga divizie care se ocupa cu apararea valorilor constitutionale, cu „protejarea valorilor supreme ale statului roman”, cu apararea in fata „agresiunilor asupra valorilor identitare romanesti”.

Este inadmisibil, inacceptabil, un scandal, o bataie de joc, cum ar spune presedintele, sa ignori faptul ca Romania este un stat national si sa nu tii seama de prevederile Constitutiei in filosofia noului curriculum. Tot de la domnul presedinte am aflat ca natiunea romana este vie, putand fi atenta, in alerta si nemultumita. Aceasta apreciere a existentei natiunii romane contrazice insa noul curriculum, care trateaza statul ca fiind multinational si multicultural, iar natiunea ca fiind de mult disparuta.

Un aspect, ignorat sau bagatelizat de multiculturalisti, este acela ca invatamantul public e romanesc, pentru ca, in conformitate cu recensamantul din 2011, s‑au declarat romani 16.792.900 de persoane, reprezentand 88,9% din populatia Romaniei. Formand imensa majoritate a cetatenilor acestei tari, oare romanii nu au dreptul la o educatie identitara, fiind si principalii finantatori, din taxe si impozite, ai scolii publice? Daca identitatea nationala a disparut in Romania, atunci nu s‑ar impune scoaterea adjectivului „national” din titulatura Ministerului Educatiei, acest adjectiv putand fi considerat anacronic si generator de atitudini extremiste?

Situatia este cu atat mai grava cu cat se profileaza o ruptura intre institutiile statului si scoala. Astfel, in timp ce titulatura institutiilor statului exprima identitatea nationala, iar juramintele presedintelui si ministrilor sunt legate de poporul roman si de respectarea Constitutiei, in timp ce valoarea suprema a Armatei Romane, S.R.I. si a celorlalte institutii legate de apararea nationala este patriotismul, scoala promoveaza multiculturalismul si ignora total identitatea nationala.

Este fireasca si legala aceasta situatie? Este normal ca presedintele, Guvernul, Parlamentul si institutiile statului sa se afle in slujba poporului roman, iar scoala in slujba multiculturalismului? Sa intelegem ca I.S.E. este un fel de stat in stat, iar M.E.N. o institutie autonoma, separatista, care nu recunoaste si nu respecta Constitutia Romaniei? In fapt, viziunea autorilor noului curriculum se dovedeste a fi antinationala, discriminatorie fata de imensa majoritate a cetatenilor acestei tari si in raspar cu prevederile Constitutiei si ale M.E.N.

Planul‑cadru si programele reprezinta proiectul educational al Romaniei de maine. Dupa cum a fost creionat profilul dezirabil al absolventului, dupa cum arata noul curriculum, vom avea un cetatean fara identitate si orizont cultural, un cetatean, in schimb, bine indoctrinat cu dogmele multiculturalismului, gata sa respecte orice daca tine de diversitate, chiar daca despre sine nu stie mai nimic, in afara de faptul ca are interese personale si trebuie sa‑si respecte propriile valori si pe cele ale grupului din care se intampla sa faca parte.

Daca un astfel de profil este dezirabil pentru unii politruci ai corectitudinii politice, ma indoiesc ca acesta este tentant pentru societatea romaneasca de astazi, oricat ar fi ea de dezinteresata de viitor. Proiectul omului de maine nu poate fi acela al ignorantului multiculturalist, plin de complexe de superioritate. De fapt, cetateanul fara identitate nationala ori cu identitati multiple este un profil indezirabil in epoca turbulentelor si incertitudinii.

Dupa ce in 2016 a fost aprobat un plan‑cadru pentru gimnaziu prin care au fost introduse abuziv noi discipline, precum Gandire critica si drepturile copilului (clasa a V‑a) si Educatie interculturala (clasa a VI‑a), discipline care nu servesc dezvoltarii competentelor civice ale elevilor si nu sunt relevante pentru educatia acestora, in prezent au fost supuse unei dezbateri formale noile programe, venite cu o intarziere de peste o jumatate de an, acestea fiind, cum era de asteptat, gandite exclusiv din perspectiva multiculturalista, avand menirea „sa stimuleze asumarea multiculturalitatii si multiperspectivitatii” si sa formeze „mecanisme intelectuale care sa previna orice forme de nationalism”.

Introducerea unor noi discipline si noi programe, servind unei indoctrinari multiculturaliste camuflate, nu poate fi aplaudata. In primul rand, importanta unei discipline este data de relevanta pe care o are in formarea personalitatii elevului, de impactul in plan educational. Nu toate disciplinele sunt egal importante si nu ar trebui sa existe mai multe discipline abordand aceeasi problematica, acelasi spatiu al educatiei. Nu vad de ce am multiplica disciplinele pentru un singur domeniu, de ce am fragmenta inutil cunoasterea, mai ales in conditiile unui buget de timp limitat.

Apoi, daca misiunea scolii este sa educe si sa instruiasca, de ce sunt introduse, in conditiile unor restrictii asupra bugetului de timp, discipline urmarind indoctrinarea si controlul gandirii? Nu stim sa existe discipline socio‑umane purtand numele de multiculturalism si drepturile copilului. Si atunci, ce cauta acestea in aria „Om si societate”? Unde vor fi gasiti profesorii pentru a le preda? Ideologiile, activistii si indoctrinarea sunt una, educatia si disciplinele socio-umane cu totul altceva. Din acest punct de vedere, noul curriculum lasa impresia ca este realizat de activistii lui Ceausescu de la „Stefan Gheorghiu”, reconvertiti la marxismul cultural si la alte „isme” asa‑zis progresiste.

Planul‑cadru si programele sunt documente oficiale emise de M.E.N. Prin aceste documente, M.E.N., ca reprezentant al statului, transmite idealul educational, ideologia statului, sistemul sau de valori, memoria si identitatea sa. Un stat national care promoveaza multiculturalismul isi neaga propria identitate. Este cel putin ciudat ca ideologia multiculturalismului sa fie promovata de un stat national, in timp ce identitatea nationala este ignorata.

Anul 2016 a fost unul al asaltului corectitudinii politice asupra Educatiei, anul construirii omului nou, al mankurtizarii. A introduce pe furis marxismul cultural in invatamantul public, dupa ce marxism‑leninismul a fost experimentat o jumatate de secol si a fost condamnat in 2006, reprezinta un scandal de proportii, peste care nu se poate trece cu usurinta. Sa intelegem ca marxism‑leninismul a fost totalitar si nociv, in timp ce neomarxismul reprezinta o culme a democratiei?

De ce este inlocuit internationalismul proletar stalinist cu multiculturalismul? Nu ar trebui sa vedem cine isi asuma introducerea pe furis a ideologiei corectitudinii politice in gimnaziu? Nu analfabetismul functional, infloritor dupa doua decenii de reforme, ci implementarea corectitudinii politice si edificarea omului nou par a fi grijile mari ale I.S.E. si M.E.N.

Atletii marxismului cultural au reusit sa intre cu tavalugul corectitudinii politice in invatamantul public, care a devenit unul ideologizat si ideologizant. Pana si o analiza sumara a planului‑cadru si a programelor poate releva acest lucru. Revolutia culturala, inceputa cu invatamantul primar, continua acum la gimnaziu, colectivizarea ideologica urmand sa se incheie cu liceul.

Este drept, nu s‑a reusit introducerea educatiei sexuale din fasa, dar iata ca a fost impusa gandirea critica a Scolii de la Frankfurt la clasa a V‑a! In aceste conditii, care mai este menirea invatamantului public? Sa formeze un european de nicaieri, analfabet functional, anarhist creativ, bine indoctrinat cu ideologia corectitudinii politice? Un om nou, de secol XXI? Pana la urma, sa fie neomarxism cat cuprinde, daca o cer interesele unor propagandisti si activisti de tip nou, dar s‑o stim si noi!

Generatia clasei zero este prima generatie a reformei invata­mantului primar, avand privilegiul de a fi generatia fara manuale si singura generatie din istoria invatamantului romanesc care n‑a avut abecedare in clasa I! Aceasta generatie, care trebuie sa suporte noua ideologizare, are mari sanse ca la toamna sa inceapa scoala fara manuale, pentru ca noile programe pentru clasa a V‑a au avut o mare intarziere, fostul ministru Mircea Dumitru avand alte prioritati decat acelea legate de reforma curriculara. Dar lipsa manualelor este cea mai mica problema, fata de cum arata noul curriculum care urmeaza sa fie aplicat.

Introducerea unor noi discipline in planul‑cadru, derivate din utopia totalitara a Scolii de la Frankfurt, inseamna introducerea marxismului cultural in invatamantul public.

In afara de faptul ca nu putem vorbi de reformarea si modernizarea scolii prin intermediul unei ideologii totalitare, trebuie sa avem in vedere pericolele reprezentate de aceasta ideologie, propusa de I.S.E. pentru indoctrinarea timpurie a noilor generatii. Poate nu ar trebui sa trecem cu usurinta peste avertismentul lui Leszek Kołakowski, care arata ca filosofii Scolii de la Frankfurt au „creat iluzia ca prin condamnarea «reificarii», a valorii de schimb, a culturii comercializate si a scientismului ei ofereau ceva in loc, cand de fapt nu ofereau mai mult decat nostalgia unei elite dupa cultura precapitalista.

Staruind intr-una asupra nebuloasei perspective a unei evadari universale din civilizatia prezentului, ei au incurajat in mod involuntar o atitudine de protest lipsit de discernamant si distructiv” (Leszek Kołakowski, Principalele curente ale mar­xis­mului. Prabusirea, vol. III, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2010, p. 308). Servind pe paine ideologia Scolii de la Frankfurt, nu cred ca educatia elevilor va avea de castigat de pe urma negatiei si ambiguitatii acestui neomarxism, intrat in disolutie si paralizie.

Este absurd ca teoria critica a Scolii de la Frankfurt a ajuns sa se studieze inca din clasa a V‑a, situatie pe care nu o intalnim nici in Coreea de Nord. Teoria critica nu este legata, cum ar parea la o prima vedere, de stiinta, operatiile gandirii, de spiritul critic sau de „nebunia de a gandi cu mintea ta”, de care vorbea recent domnul Gabriel Liiceanu. Aceasta teorie, care a fost elaborata in 1937 de catre Max Horkheimer, unul dintre reprezentantii Scolii de la Frankfurt, s‑a dovedit plina de ambiguitati, afirmand, in esenta, ca „civilizatia era incurabil bolnava si necesita nu o reforma partiala, ci o transformare radicala” (ibidem, p. 271) si condamnand, dupa model marxist, omenirea la fericire.

Kołakowski arata ca „predictiile lui Horkheimer se marginesc la generalitati rasuflate: fericirea si libertatea universale, omul care va deveni propriul stapan, abolirea profitului si a exploatarii (…), ca «totul» trebuie schimbat, ca nu poate fi vorba de reformarea societatii, ci de transformarea ei, nu insa si cum urmeaza sa fie facut acest lucru sau ce anume va fi pus in locul societatii actuale” (ibidem, pp. 279‑280). In esenta, teoria critica, care face furori in randul unor pedagogi de la noi, nu este altceva decat „o forma partiala de marxism, care nu inlocuieste prin nimic componentele abandonate ale acestuia” (ibidem, p. 280).

Altfel spus, am regresat ideologic, de la maretul marxism‑leninism, la decadentul neomarxism cultural. Practic, unii doresc sa reformeze scoala cu marxismul de acum un secol, aplicat cu o fervoare ideologica, pe care nu am mai intalnit‑o decat la Kim Jong‑il, tatal actualului despot nord‑coreean, care recomanda ca ideile Ciuce sa fie studiate cu maxima sarguinta, pentru ca toti sa se „patrunda de ele pana in maduva oaselor” (Opere alese, Editura Politica, Bucuresti, 1989, p. 131).

In ceea ce priveste Educatia interculturala de la clasa a VI‑a, chiar trecand peste caracterul ei ideologic, aceasta este impropriu plasata la gimnaziu, in primul rand pentru ca, la varsta de 12‑13 ani, elevii nu au un orizont cultural care sa le permita fructificarea eficienta a potentialului formativ pretins de acest tip de educatie, cursurile trebuind sa abordeze predominant aspectele legate de obiceiuri si traditii.

Nu mai vorbim de utilitatea si relevanta acestei discipline. Multiculturalismul poate fi o ideologie minunata in societatile multiculturale, dar nu este acceptabil ca aceasta ideologie sa devina filosofia noului curriculum si sa fie promovata agresiv prin invatamantul obligatoriu al statului national roman. In acelasi timp, nu putem ignora faptul ca multiculturalismul este ideologia care isi propune integrarea si obtine in practica segregarea, fiind mai degraba un apartheid al dezvoltarii separate a culturilor.

O educatie in spiritul cunoasterii si respectarii diversitatii se realizeaza in mod firesc si autentic de catre Istorie, pe tot parcursul studierii ei. Oare nu Istoria abordeaza trecutul si specificul tuturor comunitatilor etno‑lingvistice si religioase de la noi si din intreaga lume? Nu ea abordeaza, in mod amplu, diversitatea si alteritatea, fiind o adevarata stiinta a cunoasterii „celuilalt”? Si atunci, pentru ce mai inventam discipline cu iz ideologic, fara identitate academica, fara utilitate, care cel mult detaliaza unele dintre aspectele abordate in cadrul Istoriei?

Cauzasii multiculturalismului au destule parghii si fonduri la indemana pentru a‑si atinge obiectivele, nefiind necesar sa impuna acum politizarea sectar‑ideologica a invatamantului public, de parca ne‑am intoarce la invatamantul politic ceausist. Totusi, care este relevanta pentru elevii romani a acestei educatii interculturale? Este Romania stat multicultural si multirasial? Avem probleme cu integrarea „culturala”? Nu stim sa ne comportam, exista intoleranta?

De ce minoritatile din statul roman nu provoaca razboaie civile sau atentate, oare nu pentru ca ele au fost excelent integrate si beneficiaza de toate drepturile legitime? Si chiar aceasta integrare reusita la noi nu ar putea fi luata drept model de catre statele occidentale care promoveaza de o jumatate de secol multiculturalismul, ajungand doar sa enclavizeze minoritatile, sa practice un segregationism dezastruos, in numele unei integrari ramase in continuare iluzorii?

Prioritatea statului roman este formarea constiintei istorice si identitare a cetatenilor sai. Nu are sens sa inventam noi si noi discipline, cand competentele acestora pot fi atinse in mod firesc in cadrul Istoriei, o disciplina a culturii generale, prin excelenta pluri‑, inter‑ si transdisciplinara.

In conditiile adoptarii noului curriculum, nu vedem cum analfabetismul functional, rodul a doua decenii de reforme, poate fi eradicat prin implementarea dogmelor corectitudinii politice. Asistam practic la o noua mankurtizare, la o noua tentativa de formare a omului nou, elevii fiind indoctrinati de timpuriu cu ideologia marxismului cultural. In aceasta opera de inginerie sociala, Istoria, Limba Romana si nou inventata Educatie Sociala au ajuns sa fie instrumentate ideologic.

Noul curriculum pentru gimnaziu este rupt de realitatea scolii, aduce indoctrinarea politica in invatamantul public, eludeaza componenta identitara si vine cu o mare intarziere. Ar fi fost de dorit un nou curriculum, pentru gimnaziu si liceu, temeinic regandit, mai ales ca au fost facute suficiente observatii si propuneri pentru necesarele revizuiri.

Acest curriculum, prin riscurile si amenintarile pe care le aduce, ar trebui prorogat. Prin Cantarea Diversitatii si formarea unui om nou, cu o constiinta multiculturala inaintata, un cetatean de nadejde al patriei fara identitate si istorie, se va ajunge la alienarea identitara a noilor generatii, la edificarea unui nou totalitarism. De aceea, a impune autoritar si arbitrar un curriculum unanim criticat, disfunctional, puternic ideologizat, pentru a fi implementat orbeste, reprezinta un risc major pentru educatie, securitatea nationala si viitorul acestei tari.

Prof. Constantin TOADER

Sursa: tribunainvatamantului.ro, adevarul.eu.

/0 Comments/by

PUNCT SI DE LA CAPAT. Catalin Berenghi isi anunta candidatura la Primaria Capitalei

PUNCT SI DE LA CAPAT. Catalin Berenghi isi anunta candidatura la Primaria Capitalei

N-a fost sa fie. La ora la care scriu aceste randuri, Catalin Berenghi adunase peste 190.000 de semnaturi, dar sub 200.000, deci mult prea putine pentru a mai putea schimba ceva, chiar daca au fost semnaturi PE BUNE. Totusi, daca stam sa analizam altfel, nu sunt chiar atat de putine. Catalin Berenghi a intrat in competitie cu 3 saptamani mai tarziu, din motive de „hartuire” politica: decizia juridica de recunoastere a sa ca lider al Partidului DAC i-a venit dupa ce incepuse demult campania de strangere a semnaturilor. Iar dupa ce, cu chiu, cu vai, a reusit sa obtina autorizatia pentru amplasarea corturilor, chiar in ziua aceea, Catalin Berenghi a primit citatie de la Politia din Suceava, pentru un dosar in care el ar fi condus fara carnet. Ceea ce nu era adevarat, dar a trebuit sa se duca. A pierdut, pentru aceasta diversiune electorala, inca o zi si o noapte.

A pierdut si intrarea efectiva in competitia pentru alegeri. A ramas cine „trebuia”, caci jocurile pentru putere se fac in afara si se joaca la toate capetele. Deci vom avea iarasi de ales, vorba lui Ioan Rosca, intre ciuma si holera.

Catalin Berenghi a fost batut („neregulamentar”), dar nu a fost invins. Infrangerea nu l-a demoralizat, dimpotriva, l-a indarjit caci, vorba lui Thomas Mann (parafrazat abuziv de Eugen Teodorovici), „vantul stinge focurile mici, dar le inteteste pe cele mari”. Sa nu uitam ca in aceasta lupta Catalin Berenghi a pierdut startul si a intrat in „ring” cu mainile legate. N-a avut niciun sprijin financiar de la vreun sponsor „patriot” (in timp ce „calificatii” au avut), iar el in jocuri de culise n-a acceptat sa intre. Sa nu uitam, de asemenea, ca a fost singurul care si-a asumat cel mai functional (si mai radical!) proiect de tara, CONSTITUTIA CETATENILOR, incercand sa duca mai departe visul neimplinit al marelui economist Constantin Cojocaru.

Si sunt chiar curios daca vreunul dintre candidatii ramasi in cursa are inspiratia (sau determinarea launtrica) sa-si asume acest proiect profund patriotic, conceput de niste specialisti romani patrioti. Uite, de exemplu, Theodor Paleologu, care e un intelectual rasat, de Sorbona, bun vorbitor etc., etc., cu suficient discernamant intelectual pentru a intelege valoarea si anvergura proiectului. Ca sa nu mai vorbim de capitalul electoral pe care si-l va adjudeca prin aceasta asumare. Pot sa pariez ca nu va indrazni sa-i pronunte nici numele, caci CONSTITUTIA CETATENILOR – proiect dedicat Romaniei si romanilor este… politically in-correct…

Pana una-alta, Catalin Berenghi face doua anunturi importante:

1. Va candida la Primaria Capitalei, pentru functia de primar general;

2. Imprena cu Mircea Serban, senior editor al publicatiei Cronica Viseuana (si colaborator al revistei CERTITUDINEA), cheama in judecata Comunitatea Evreilor din New York, vinovata, asa cum reiese dintr-un comunicat remis spre publicare de Mircea Serban, de „incalcarea legislatiei romanesti in constructii”, respectiv „ridicarea unui edificiu de cult (sinagoga), la Sighetu Marmatiei, fara ca la Primaria municipiului sa fi fost depuse si inregistrate actele impuse de legislatia romaneasca, asa cum sunt stipulate in legea nr. 50/1991, privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii – republicata si actualizata in 2019, art. 1 (alin, 1 si 2)”, ceea ce „reprezinta un act de sfidare a suveranitatii patriei noastre, a Constitutiei Romaniei”.

Cat priveste proiectul de tara CONSTITUTIA SETATENILOR, revista CERTITUDINEA (dar si Revista România Culturală – n. red.) il va tine permanent in actualitate, asa cum o face de la primul numar, ca pe o candela care nu trebuie sa se stinga. Cine stie? – poate candela va deveni candva foc…

P.S.: Vom vedea, in zilele urmatoare, si numarul semnaturilor trimise prin Posta Romana, care vor sosi, evident, dupa termenul limita al depunerilor. Poate vom avea de tras si de aici niste concluzii…

Sursa: CERTITUDINEA, nr. 48, 2019.

/0 Comments/by

Calin Georgescu – Strategia de dezvoltare a Romaniei


modele, agricultura, calin georgescu, dezvoltare sustenabila, noua ordine mondiala, noul nationalism, distributismul, călin georgescu

Calin Georgescu - Strategia de dezvoltare a Romaniei

In orice imprejurare, trebuie sa gandesti Adevarul, sa spui Adevarui si sa iubesti Adevarul. Civilizatia este fructul muncii si efortului, al cunostintelor si invatarii. Decadenta se instaleaza atunci cand ele inceteaza sa devina virtuti.

Cheia succesului in dezvoltarea tarii sta in dragoste, unire, intarirea familiei si micul producator. Restul sunt detalii.

Insist pe rolul familiei in societatea de azi. Vigoarea tineretului se trage din radacinile familiale. Daca familia este sanatoasa, crestina si unita, atunci si societatea va fi la fel. Strategia tarii se poarta in inima si are cateva puncte, care incap pe o pagina:

  1. Intarirea legislativa si constitutionala a statului. Legi administrate eficient de functionari in a caror autoritate populatia sa aiba incredere.
  2. Lansarea cercetarii si dezvoltarii, cu implicarea universitatilor.
  3. Politici monetare si fiscale ferme. Nivelul taxelor sa fie scazut. Pastrarea monedei nationale este un mare atu, care nu trebuie neglijat. Si sub nici o forma nu trebuie aderat la moneda euro.
  4. Dezvoltarea cailor de transport. O tara curata si ingrijita.
  5. O politica externa regionala si globala de promovare a concilierii.
  6. Transformarea unui handicap intr-un avantaj de nisa economica: agricultura romaneasca – cu scopul final de a asigura independenta alimentara a tarii. Protectia padurilor si dezvoltarea mediului. Dezvoltarea durabila – concept national.
  7. Securitatea persoanei: strategia de sanatate bazate pe preventie, hrana sanatoasa, educatie prin miscare, politica demografica stabila.

Romania are la dispozitie o Strategie Nationala pentru Dezvoltare Durabila (SNDD), documente elaborat conform cerintelor UE si prezentat oficial in 2008. Nu s-a pus in practica nici o propozitie din acest document realizat pe parcursul unui an, completat si imbunatatit prin dezbatere publica, insusit si aprobat oficial de guvernul de la acea vreme. SNDD este un pas spre civilizatie, este strategia interesului comun, care ar trebui sa primeze asupra confruntarilor politice si momentelor electorale.

SNDD stabileste cadrul de manifestare a dorintei de dezvoltare, care nu poate fi programata si garantata decat pe termen lung si numai daca structura si functionalitatea sistemului socio-economic sunt dimensionate si adaptate continuu la configuratia si capacitatea de suport a capitalului natural accesibil. Pe aceasta ne fundamentam obiectivele care sunt si trebuie sa fie integratoare. Ideea dezvoltarii durabile este incompatibila cu ceea ce s-a intamplat in Romania in ultimii aproape 26 de ani. Este o incompatibilitate sistemica. In practica politico-economica, asistam doar la actiuni post-factum, menite sa repare deficientele constatate, fara a fi bazate pe previziuni care sa le modeleze si preintampine. Dificultatile in elaborarea documentului nu au constat in introducerea de idei noi, ci in efortul de a scapa de cele vechi.

Un ultim aspect esential este politica demografica, neglijata total de toate fortele politice din tara: Romania se afla intr-un declin demografic prelungit, cu deteriorarea structurii pe varste a populatiei, scaderea natalitatii si accentuarea procesului de imbatranire. Recensamantul din 2011 este foarte discutabil ca date si organizare, dar chiar si asa, cifrele sunt graitoare. Pierderea demografica a insumat, intre 1990 si 2014, peste 3 milioane de oameni.

Sursa: Cumpana Romaniei, de Calin Georgescu, Editura Christiana, Bucuresti, 2016.

/0 Comments/by

Marian Badea – Poetul martir Vasile Militaru


vasile militaru, mos craciun

Marian Badea - Poetul martir Vasile Militaru

Vasile Militaru s-a nascut la data de 19 septembrie 1886 (dupa alte surse oficiale, in 1885), in comuna Dobreni – Campurelu, plasa Vidra, judetul Ilfov. A decedat in lagarul de la Ocnele Mari, la circa trei saptamani de la incarcerare (la data de 8 iulie 1959), la varsta de 74 de ani. Potrivit sentintei nr. 320 din 20 iunie 1959 a Tribunalului militar, citez: „Inculpatul Vasile Militaru, nascut in anul 1885, in comuna Dobreni – Campurel, regiunea Bucuresti, fiul lui Ghita si Dinca, de profesie functionar, domiciliat in Bucuresti, str. Luiblanc nr. 8 este condamnat la 20 (douazeci) de ani de temnita grea, 10 (zece) ani de degradare civica, cu aplicarea art. 31 Codul penal pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, la 12 (doisprezece) ani inchisoare corectionala pentru delictul de detinere de publicatii interzise, confiscarea averii personale si obligatia de a plati 1000 de lei cheltuieli de judecata…”. Adica, in fapt, a fost condamnat la moarte!

Pentru ca sa se inteleaga cine a fost Vasile Militaru, va rog sa va aduceti aminte de poezia „Mama”, elaborata de acest poet talentat, in anii ’30, transformata intr-o romanta de succes si dedicata compozitorului George Enescu. Ulterior, cei care au condus destinele culturii romanesti (in timpul comunismului) au atribuit aceasta poezie lui George Cosbuc. Redau mai jos, o strofa din aceasta minunata poezie:

A venit aseara mama, din satucu-i de departe,
Ca sa-l vada pe feciorul, astazi domn cu multa carte.
A batut sfios la usa, grabnic i-am iesit in prag,
Mi s-a umezit privirea, de iubire si de drag.

Ei bine, cu toate acestea, in anii ’80, poeziile lui Vasile Militaru se citeau la televizor (in diferite ocazii – surpriza!), de catre unii actori romani, oarecum ca o forma de protest fata de regimul comunist alat in descompunere…

Vasile Militaru nu si-a negat nicicand originea marunta (fiu de plugar, cu doar patru clase primare), dimpotriva, el a actionat permanent asa cum a fost obisnuit inca din copilarie, in sensul de a cugeta la valorile umane, asa cum faceau taranii de pe vremuri, care participau la sezatori. Intrarea in literatura si-a facut-o prin fabule (publicate in reviste – Porunca vremii, Drum nou, si altele), dar acestea sunt nesemnificative fata de intreaga sa opera scrisa. Intre anii 1918 – 1944, in Bucuresti a scris mai mult de douazeci de volume de versuri (unele reeditate), precum si diferite articole inserate in unele publicatii ale vremii.

Treptat, Vasile Militaru a devenit un foarte popular poet. Astfel, in toate casele unde oamenii stiau sa citeasca, se aflau volumele cu scrierile acestui autor. A fost descoperit de catre Duiliu Zamfirescu.

Temele abordate de el sunt diverse. Poeziile sale te invita la cugetare si la condamnarea racilelor umane. Unele sunt patriotice sau religioase. Problema existentei si a unei anumite revelatii in sensul dreptatii divine sunt apreciate de poet, ca fiind specifice firii umane si, in mod firesc, se regaseste in fiecare dintre noi. Credinta imprastie indoiala si confera omului incredere si optimism. Vasile Militaru considera ca fiecare vietate are un mod propriu prin care se realizeaza un anumit fel de rugaciune catre divinitate, ceea ce este remarcabil. Poetul a avut un succes enorm la public, in domeniul literar fiind o exceptie, in sensul ca a castigat multi bani din scrierile sale si chiar a facut avere. Cu toate acestea, George Calinescu (Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent) l-a considerat „autorul unor fabule triviale… de un succes extraordinar”, o apreciere oarecum nefondata si care nu a tinut seama de opera sa reala, ci poate numai de felul in care Vasile Militaru era perceput de catre public.

Operele sale publicate sunt: „Treziti-va romani”, „Vorbe cu talc”, „Spre imparatia lui Iisus”, „Viermi si stele”, „Cantarea neamului”, „Curcubee peste veac” etc., publicate in epoca interbelica. Ulterior s-au publicat in strainatate volumele: „Stropi de roua”, „Temelie de veac nou” – 1988 si „Poemele nemurii” – 1989. In timpul razboiului a publicat un volum de versuri patriotice sub pseudonimul Radu Barda.

Redau aici impresiile lui Alex Cetateanu (Observatorul, Toronto, 14.07.2006) care reflecta reactia de dezaprobare a cititorilor la decizia autoritatilor comuniste, de interzicere a operei lui Vasile Militaru, fragment care m-a impresionat pentru ca in copilaria mea, tatal meu a procedat intr-un mod similar, cu mine:

„Mama mea, Elisabeta Gh. Costeanu, imi citea adesea versuri de Vasile Militaru pe vremea cand nu stiam sa citesc, dintr-o carte jerpelita, fara coperti si fara prefata. Mai tarziu, am aflat de ce, in mod intentionat, mama a mutilat acea carte. Era o lucrare interzisa si prezenta un mare pericol pentru ea, daca ar fi fost denuntata ca detinea publicatii interzise. Nu a putut sa se desparta de cartea idolului ei si al milioanelor de romani, dar a sters, pentru siguranta, orice urma cu numele autorului. Am retinut pana in ziua de azi multe poeme citite de mama mea din acea carte fara nume si fara autor, care pana la urma a disparut din casa noastra tocmai cand doream sa invat si mai multe poeme pe dinaara, imbogatit fiind cu puterea cititului. Nu am intrebat-o niciodata pe mama cum de a disparut acea biblie a copilariei mele; presupun ca speriata de arestarile cu scop terorist ce se practicau in perioada stalinista, a pus pe foc acea carte minunata de versuri, asa cum a fost nevoita sa o faca si cu alte carti din casa. Multe poeme insa le-a memorat si mi le recita ca rasplata cand eram cuminte”….

Vasile Militaru nu a fost reabilitat niciodata. Se pare ca numai romanii din diaspora au inteles adevarata sa valoare si l-au publicat in strainatate (Bruxelles, 1988), iar in Canada, Vasile Militaru are astazi numerosi simpatizanti.

In final, vreau sa evidentiez o poezie de-a lui Vasile Militaru, pe care o admir foarte mult. La noi, aceasta poezie este actuala oricand (si nu numai!). Se intituleaza „Am vorbit cu Mos Craciun”.

„Mos Craciune, Mos Craciune, vrajitor cu barba alba,
Ce te-arati la toti copiii in a visurilor salba,
Cata sfanta bucurie mi-aduceai, la toate leac,
Cand veneai, luptand prin vifor, mai acum juma de veac!

Te-am vazut in vis si-azi noapte, Mos Craciune bun si sfant:
Se facea ca, eu, caruntul, tot copil ca-n vremuri sint,
Insa, trist iesind in cale-ti si de doruri mari patruns,
Tu m-ai intrebat, mosnege, de ce-s trist, si ti-am raspuns:

´Mos Craciune, Mos Craciune, vesel nu mai pot sa fiu,
Fiindca azi, nu stiu de unde, stiu atatea cate stiu:
Si, anume, stiu, mosnege, ca, in tolba ce-ai in spate,
Tu duci daruri la copiii fericiti de prin palate;

Duci acelor cari in lume sunt in adevar bogati,
Ce-n caminuri mangaioase au si mame, au si tati,
Insa uiti mereu orfanii aruncati de nenoroc
In coliba fara paine, in bordeiul fara foc!…

Si-astfel, sfinte Mos Craciune, pe cand unii veseli canta,
Incarcati de-atatea daruri ce le-aduci in tolba sfanta,
Altii, tristi, cu frigu-n oase, lunecand pe-al mortii iaz,
Plang in umbra si le-ngheata lacrimile pe obraz!´…”

Vasile Militaru, „Stropi de roua”, Editura „Cartea Romaneasca”, Bucuresti, 1934, p. 134.

A consfintit pentru dumneavoastra, Marian Badea via justitiarul.ro.

/0 Comments/by

Ovidiu Hurduzeu – Distributism, ortodoxie si „modelul bizantin”


ovidiu hurduzeu, distributism, distributismul ortodox, economia distributiva, economie, economia, modelul extractiv

Ovidiu Hurduzeu - Distributism, ortodoxie si „modelul bizantin”

Prima intalnire organizata de Liga distributista romana are loc in contextul celei mai grave crize economice si sociale pe care a cunoscut-o omenirea in ultima suta de ani. O criza de sistem, cu implicatii mult mai profunde decat cea din anii treizeci. Intalnirea noastra nu si-ar avea rostul daca nu si-ar propune sa dea raspunsuri, chiar si modeste, gravelor intrebari pe care ni le punem cu totii in fata tragediilor de tot felul ale lumii contemporane.

Oamenilor de astazi le este foarte greu sa ofere raspunsuri clare intrucat nu mai stapanesc limbajul care ar permite analiza problemelor societatii in alti termeni decat cei ai „eficientei” industriale si ai „austeritatii” financiare. Iata de ce, in cadrul acestei intalniri, vom incerca sa regandim situatia noastra actuala dintr-un unghi de vedere diferit: ne vom raporta la realitati ultime, marturisind in Duhul Adevarului cealalta dimensiune a omului.

Numai in felul acesta vom putea sa depasim cadrul stramt al economismului, vom reusi sa privim dincolo de masti. Nu este un secret pentru nimeni ca in Romania, mass media, institutiile statului, majoritatea expertilor si „figurilor publice” ascund situatia reala prezentand-o in mod dezlanat, trunchiat, ambivalent sau de-a dreptul mincinos, asa incat oamenii sa nu priceapa decat ceea ce convine sistemului la putere.

Ca peste tot in lume, si in Romania concentrarii puterii si a bogatiilor in mainile unei plutocratii ii corespunde monopolizarea criteriilor adevarate, a tuturor semnificatiilor umane. Asa cum Monsanto urmareste sa detina monopolul asupra semintelor din intreaga lume, sa exercite controlul asupra hranei noastre, tot asa ideologiile globalismului incearca sa exercite monopol asupra valorilor, moravurilor si comportamentului nostru. Pentru a fi usor dominati, romanilor li s-a inoculat ideea ca banii si cresterea economica reprezinta singurele valori autentice. Consumatori de iluzii, inrobiti unei viziuni comerciale asupra vietii, romanii au devenit participanti entuziasti la uriasa mistificare planetara a „veacului acestuia”. In cadrul intalnirii noastre, ne propunem sa spargem zidul neintelegerilor si mistificarilor care ne impiedica sa gasim raspunsuri adecvate la provocarile lumii de astazi. O vom face apeland in primul rand la ortodoxie si la distributism.

Ortodoxia ne ofera vederea si cunoasterea adevarului, intelegerea situatiei noastre intr-o lume a carei menire autentica este sa fie scara spre Dumnezeu in Treime si sprijin in urcusul spre El. Ortodoxia nu ne indeamna sa ne separam de lume pentru a-l cauta pe Dumnezeu, ci sa cautam acea lume transfigurata prin lucrarea Duhului Sfant in si prin Iisus Hristos.

Ce s-a intamplat cu lumea contemporana? Din punct de vedere ortodox, lumea a devenit opaca, s-a invartosat, refuza bucuria harului dumnezeiesc si, drept urmare, si-a slabanogit putinta de a primi energiile divine. In loc ca omul sa creasca si sa se sporeasca la infinit, sa-si realizeze pe deplin natura omeneasca, desavarsind-o prin har, a sporit tot ceea ce este material consumabil. Enorma aglomerare de mijloace redundante, proliferarea superfluului si a insignifiantei, epuizarea realului prin secatuirea resurselor naturale si desertificarea ordinii simbolice, prin virtualizare, viteza paroxistica imprimata fiecarei activitati umane, insotita de imposibilitatea unei gandiri clare – intr-un cuvant hipercomplexitatea lumii moderne actioneaza asupra noastra prin mii si mii de cauze tangentiale si interpuse.

Cu fiecare ultim model de automobil, cu fiecare „gigabyte” adaugat, cu fiecare noua functie a telefonului celular si „facilitate” oferita de banci si companiile de asigurari, existenta noastra se complica in mod inutil. Aceasta „complexificare” este o crestere demonica, inversul cresterii noastre in Hristos; ea ne separa de Dumnezeu, de lume si de noi insine (in greaca, Diabolos inseamna „cel ce separa, dezbina”).

Cresterea in Hristos, prin lucrarea Duhului Sfant, este o „simplificare” ascetica, o adancire in dragoste si smerenie – ne transfigureaza, ne incarca de energie duhovniceasca binefacatoare. Treziti la viata cea adevarata, redescoperim „simplitatea” si frumusetea lumii in adevarata ei dimensiune personala. Adeseori insa, in loc sa ne simplificam viata, sa ne-o despatimim pentru a spori capacitatea de a primi lucrarea Duhului Sfant, noi ne „complicam existenta”, ratacind bezmetic prin acest univers hipercomplex care absoarbe nu numai energiile noastre spirituale, dar si pe cele trupesti.

In ortodoxie, transfigurarea omului nu poate fi conceputa in mod gnostic, in afara relatiei noastre personale – relatiei de iubire – cu Dumnezeu, in Hristos prin mijlocirea Duhului Sfant. „Toate s-au facut prin El si pentru El” spune Apostolul Pavel in epistola catre Coloseni. Iisus Hristos este temeiul ontologic al unitatii lumii, nu numai al persoanei induhovnicite, iar prin lucrarea harului toata faptura cauta sa se desavarseasca, un proiect care nu va fi implinit decat in viata veacului ce va sa vina.

Deseori, in mod neortodox – si aici as vedea un clar derapaj gnostic – viata economica este exclusa din cadrul iconomiei dumnezeiesti, nu este supusa procesului transfigurativ, ca si cand trupul omenesc si universul natural, care ne asigura existenta fizica, nu ar avea si ele un destin eshatologic. Uitam ca pentru noi ortodocsii totul este menit unei impliniri liturgice. In ortodoxie, nu exista o separare reala intre sacru si profan. Nimic nu este sacru in sine, totul poate fi insa sanctificat prin participarea la viata hristica. Biserica este sobor al intregii fapturi – pamantesti si ceresti.

Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca lumea este un templu cosmic in care omul iti exercita sacerdotiul. Prin urmare, liturghia euharistica nu poate exclude viata economica. Homo oeconomicus este chemat sa participe, si el, la viata vesnica si la regasirea logos-ului, a adevaratei ratiuni de a fi a lucrurilor materiale. Cand prefacem produsele culturii materiale sau natura in simple bunuri de consum, reducandu-le la simpla lor valoare utilitara sau valoare de schimb, logos-ul lor personal nu se mai manifesta. Altfel spus, ele isi pierd adevarata ratiune de a fi. Daca „satisfacerea nevoilor” nu este intru Sfanta Treime, ea este lipsita de semnificatie. Nu exista o sfera economica neutra. Economia este orientata fie spre Sfanta Treime – si atunci participa la marea iconomie cereasca, fie catre demonism – si atunci devine activitatea „maimutelor lui Dumnezeu”.

Distributistii sunt chemati sa acorde economiei si vietii sociale o valoare sanctificatoare. O adevarata schimbare economica nu este posibila fara o transfigurare, fara o sublimare a existentei materiale. Intr-un sens larg, distributistii sunt niste preoti ai vietii economice. Ei nu schimba legile interne ale economiei, ci le canalizeaza in alta directie, raportandu-le la lucrarea treimica prin care omul redescopera logos-ul personal (adevarata ratiune de a fi) al vietii materiale.

In Romania, distributismul va contura in sfera economica un spatiu iconic. Afacerea de familie, economia domestica, cooperativele, agricultura ecologica si alte componente distributiste nu se vor concentra doar asupra propriei lor utilitati. Ele vor deveni deschideri spre „altceva”, marturii vii ale chemarii „omului economic” spre comuniune cu Dumnezeu. Economia distributista va functiona in cadrul coeziunii sobornicesti a societatii romanesti si se va intari sub „acoperamantul” icoanelor.

In Romania, omul este inconjurat de icoanele profetilor, ale apostolilor, mucenicilor si sfintilor. Mai exista si icoanele vii ale duhovnicilor care stabilesc cu fiii lor duhovnicesti o relatie personala transfiguratoare. Aceasta lume liturgica, inca vie, il va inzdraveni pe homo oeconomicus; eliberat din robia egoismului si a stricaciunii morale, se va fi lepadat si el de ramasitele omului vechi.

Am fost intrebati daca astazi mai este posibila restaurarea unui astfel de spatiu economic. Cred ca intrebarea ar trebui reformulata: mai este posibila oare o restaurare in parametrii functionali ai modelului economic actual? Cat timp ne mai ramane pana la prabusirea finala? Societatea comunista, una dintre ramurile societatii hipercomplexe globale, s-a prabusit deja. Nu va dura mult pana cand intregul trunchi al esafodajului globalist va cadea la pamant. Colapsarea societatii globale este o probabilitate matematica, incertitudinile privesc doar perioada in care ea va avea loc.

Reputatul istoric si antropolog american Joseph Tainter sustine ca colapsul societatilor complexe este inevitabil intrucat aceste societati raspund provocarilor la care sunt supuse prin „complexificari” din ce in ce mai costisitoare. In istoria omenirii, afirma Tainter, o singura societate complexa, Imperiul bizantin, a evitat prabusirea prin adoptarea unui model distributist de „simplificare sistematica”. In prima parte a secolului al saptelea, Imperiul bizantin era in pragul prabusirii, parea ca va impartasi soarta Imperiului roman (de Vest). Strategiile de „complexificare” – cresterea birocratiei imperiale si a armatei, cresterea impozitelor – nu puteau fi aplicate in conditiile unei populatii secatuite si a unui imperiu mult restrans geografic (arabii cucerisera jumatate din teritoriile Imperiului).

Bizantinii au gasit insa o solutie distributista salvatoare. In jurul anului 659, au luat masuri radicale care au micsorat costurile de intretinere ale imperiului si au reenergizat populatia. Printre altele, au simplificat in mod sistematic guvernul si armata, le-au dat pamant soldatilor, transformandu-i din consumatori in producatori; orasele, de dimensiuni mult mai reduse, s-au restrans pe varful dealurilor; „simplificata”, educatia a fost redusa la notiuni elementare de aritmetica si povestiri hagiografice.

Economia s-a dezvoltat in maniera feudala prin raspandirea latifundiilor auto-suficiente. Soldatul-taran lupta acum pentru credinta, familia si pamantul sau, nu numai pentru gloria imperiului. Aceasta „simplificare sistematica”, desi este cunoscuta sub numele de Evul intunecat bizantin, a deschis o epoca luminosa. In cateva secole, Bizantul renascut a devenit prima putere din Europa si Orientul Apropiat. „Modelul bizantin – scrie Tainter – este o solutie de restaurare prin simplificare deseori recomandata pentru o societate moderna, o cale de urmat mai putin vatamatoare pentru mediul inconjurator si clima, un mod de a trai in limitele unui buget energetic mai redus… Bizantul poate fi un model sau prototip al propriului nostru viitor, in linii mari dar nu in detalii specifice.”

La intalnirea noastra, as propune distributismul drept „modelul bizantin” de urmat, nu numai de catre Romania, dar si de catre „Europa unita” aflata in pragul colapsului economic si civilizational. Miscarile de decomplexificare contemporana – slow food, slow money, slow travel, slow media, cittaslow (anti-omogenizarea localitatilor) – ne atrag atentia asupra pretului enorm pe care il avem de platit pentru faptul ca viata noastra economica a pierdut buna masura.

Ele nu ofera insa decat remedii temporare si de mica anvergura. O reforma distributista ampla, care sa duca la schimbarea la fata a universului nostru material si spiritual, ar fi salvarea noastra. Este insa un medicament greu de inghitit de lumea seculara iar in afara vietii crestine, sansele ei de reusita sunt minime.

A reveni la intelesul „simplu” al lucrurilor implica o asceza, o lupta impotriva „prea multului” care urateste omul si-l separa de Dumnezeu. Fara o despatimire a vietii noastre materiale, fara sa revenim la armonia si firescul unei existente traite in dragoste si smerenie, nu va mai exista un „model bizantin” distributist care sa ne salveze. Probabil nu va exista nici civilizatie. Avem de ales!

A consemnat pentru dumneavoastra, pr. Ovidiu Hurduzeu, 3 martie 2017.

/0 Comments/by

Catalin Berenghi, singurul candidat la presedintie care are curajul sa-si asume referendumul pentru Constitutia Cetatenilor


catalin berenghi, constitutia cetatenilor

Catalin Berenghi, singurul candidat la presedintie care are curajul sa-si asume referendumul pentru Constitutia Cetatenilor

„M-am saturat de atatea carpeli care au dus Romania in pragul disparitiei ca stat –declara Catalin Berenghi, in exclusivitate pentru CERTITUDINEA, in numarul trecut al revistei, nr 47. Totul trebuie resetat si singura solutie pe care o vad este scoaterea la referendum a Constitutiei Cetatenilor si a Legii Cojocaru. Romania a ratat o sansa uriasa, in 1990, cand a avut de ales intre Legea 15 (Legea Brucan) si Legea Cojocaru. A ales – cei care au „ales”! – Legea Brucan, prin care Romania a pierdut aproape tot. E timpul sa recuperam si asta nu se poate face decat prin CONSTITUTIA CETATENILOR. Iar singura solutie practica, rapida si directa de a o aplica este referendumul propus de Presedintele Romaniei, care are aceasta prerogativa. Deci, referendum pentru CONSTITUTIA CETATENILOR, dupa un an de informari si dezbatere publica, aceasta este promisiunea mea. Sa decida poporul. Si daca, si de data asta, va decide prost, inseamna ca chiar nu se mai poate face nimic. Dar, pana atunci, trebuie incercata si ultima solutie”.

Motivele care l-au determinat sa ia decizia de a candida la presedintie sunt aproximativ aceleasi care l-au determinat pe marele economist CONSTANTIN COJOCARU sa ia decizia de initia proiectul legislativ CONSTITUTIA CETATENILOR. De aceea, Catalin Berenghi e hotarat, in cazul in care ajunge presedinte, sa declanseze referendum pe aceasta tema. In speranta ca „palaria” nu e prea mare pentru el (pentru TOTI ceilalti candidati angajati in competitia electorala este mult prea mare!), CERTITUDINEA ii va acorda intregul sprijin. Catalin Berenghi poate deveni astfel port-drapelul unui proiect urias, la care au lucrat nume grele ale vietii publice din Romania. Iata, prezentate de el insusi pe pagina sa de Facebook, motivele (o parte din ele) care l-au impins pe fostul combatant din Legiunea Franceza sa intre in razboiul electoral:

– Intre 6-8 milioane de romani sunt plecati din tara, obligati sa munceasca departe de casele lor; unii sunt chiar membri ai familiei mele; una din urmari: peste 400.000 copii romani s-au nascut, in 2018, in afara Romaniei;
– Taierea padurilor cu acordul politicienior;
– Vanzarea pamantului catre straini (40% din pamantul romanilor este deja vandut strainilor);
– Exploatarea resurselor minerale de catre straini, cu acordul ultimilor 3 presedinti ai Romaniei;
– Tratarea poporului roman ca o populatie de lumea a treia (romanii nu mai pot produce nimic in tara lor!);
– Industria este pusa pe butuci, aproape inexistenta;
– Turismul: avem munte, mare, campie, delta, traditii si multe obiective UNESCO dar, din pacate, e incurajat doar turismul sexual;
– Agricultura: Romania era candva „granarul Europei”, iar astazi balariile, indolenta si pesta porcina inventata, domnesc peste tara noastra (NU MAI GASESTI O PAINE ROMANEASCA!);
– Sanatatea: ocupam detasat primul loc la imbolnavirile de cancer din UE; NU MAI AVEM NICI MACAR INDUSTRIA MEDICAMENTELOR ROMANESTI, CUMPARAM DE LA ALTII VACCINURI SI OTRAVA!;
– Invatamantul: candva performant, este astazi caracterizat de mii de scoli cu wc-ul in curte si fara aviz de functionare;
– Transporturile: flota navala s-a evaporat, transporturile aeriene sunt varza, iar celor feroviare li se astepta sfarsitul;
– Apararea: cu resursele si moralul la pamant;
– Justitie: judecatori, procurori, avocati implicati in protocoale si tot felul de combinatii, fraude si faradelegi. Acesti functionari de lux au pensii si salarii uriase, fara niciun fel de responsabilitate;
– Mediu: dispar zilnic zeci de hectare de padure, raurile sunt poluate zilnic cu diverse otravuri, sute de tone de gunoi sunt aduse din toata Europa pentru a fi incinerate la noi in tara;
– Apa: o platim la francezi;
– Curentul electric: il platim la italieni;
– Gazul: il platim la francezi si rusi;
– Benzina si motorina: la austrieci;

Romania este o tara extrem de bogata, iar poporul roman este harnic si mandru. A fost insa victima politicii de exterminare a intregii clase politice care ne-a condus in ultimii 30 de ani. Poporul are nevoie de un conducator credincios, care sa-si iubeasca tara si care sa stie sa-i redea demnitatea pe care o merita. Este ceea ce voi incerca sa fac eu.

UN AVERTISMENT DIN PARTEA LUI CATALIN BERENGHI!

„Atentie! Colectarea adeziunilor cu semnatura online este o capcana. Am fost la B.E.C. si m-am documentat. Mi-ar fi fost si mie de folos dar, din pacate, legea electorala nu permite asa ceva. ESTE ILEGAL. Aceasta diversiune are, probabil, scopul de a paraliza o parte din alegatori sau, si mai grav, de a folosi datele personale pentru alte liste de sustinatori. Faceti ceea ce am facut si eu: documentati-va!”

Descarca si semneaza pentru „Catalin Berenghi 

A consemnat pentru dumneavoastra, Miron Manega via Certitudinea.ro.

/0 Comments/by

Irina Bazon – Distributismul si economia politica


distributism, economie politica, intreprinderi cooperatiste

Irina Bazon - Distributismul si Economia Politica

„Capitalismul –scria G.K. Chesterton– devine contradictoriu de indata ce ajunge la o dezvoltare completa. Aceasta, deoarece se raporteaza la masa de oameni in doua moduri simultan opuse. Cand cei mai multi oameni sunt salariati, este din ce in ce mai dificil pentru ei sa fie si cumparatori. Capitalistul incearca mereu sa limiteze cererile sclavilor lui si, astfel, sa reduca din ceea ce pot cheltui acestia. Isi doreste ca acelasi om sa fie bogat si sarac in acelasi timp.”

Perioada de glorie a capitalismului s-a sfarsit si nu ne surprinde sa vedem ca acest sistem se afla in criza, o criza care poate fi iremediabila. Un semn al falimentului capitalismului este faptul ca inegalitatea veniturilor a atins acelasi nivel ca in 1929. Nu pot sa cred ca aceste date sunt doar o simpla coincidenta. Ele reflecta, in definitiv, adevarul intuit de Chesterton: capitalismul a reusit sa blocheze cresterea salariilor si astfel sa limiteze cererea. Salariul mediu al unui muncitor alb nu a mai crescut din 1973, in timp ce productivitatea, in acelasi interval de timp, a explodat in toate sferele muncii. (Femeile si minoritatile au realizat castiguri reale, dar pornind de la o baza mult mai mica.) Astfel, lucratorul trebuie sa cumpere o cantitate mult mai mare de bunuri cu acelasi salariu pe care il obtinea si acum 40 de ani. Acest lucru este imposibil.

La inceput, solutia a constat in a determina mai multi membri ai familiei sa munceasca, pentru a asigura resursele necesare traiului comun. Apoi, veniturile familiei au stagnat timp de doisprezece ani. Urmatoarea „solutie” a fost acordarea de imprumuturi salariatilor – cu rate care ajungeau in general la 30% sau mai mult din veniturile lor –, pentru a asana pietele. Acest lucru a condus la o a doua „performanta” a capitalismului: utopia camatarilor. Mai exact, o utopie creata de camatari si functionand in folosul lor, intrucat, atunci cand acestia ajung in dificultate, cum, inevitabil, se intampla, apeleaza la banii publici pentru a se salva din situatia critica.

Este, oare, inghetarea salariilor legata de esecurile noastre economice? Economistii acorda prea putina atentie acestui fapt. Recesiunile, atat cele majore, cat si cele mai putin severe, se petrec la intervale de timp relativ regulate si au caracteristici relativ comune. Cu toate acestea, economistii nu reusesc niciodata sa le prevada; „expertii” sunt, precum niste amatori, surprinsi de aceste evenimente. 90% dintre economisti nu au fost capabili sa intrevada declansarea dezastrului de acum si nici a celor dinainte. Daca doctorul dvs. ar fi evaluat in acelasi mod starea dvs. de sanatate, nu ati mai fi in viata. Concluzia care se desprinde inevitabil de aici este aceea ca economia este o stiinta incompleta. Ce anume ii lipseste?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare, trebuie sa ne intoarcem la inceputurile „economiei”, in secolul al XIX-lea. Studierea economiei politice incepe inca din vremea lui Aristotel, insa pe atunci filozofii tratau acest subiect integrandu-l in contextul politicii si al eticii. Pana in vremea lui Adam Smith, el insusi profesor de teologie morala, economia politica era o ramura a eticii. Utilitaristii secolului al XIX-lea s-au simtit insa deranjati de aceasta asociere cu moralitatea. In conceptia lor, economia politica, pentru a fi o stiinta „reala”, trebuia separata de etica, asemenea fizicii. Prin urmare, stiinta economiei politice s-a divizat in doua discipline separate, si anume, politica si economia; dreptatea si alte principii cu o incarcatura morala au fost restranse la prima disciplina, in timp ce economia trebuia sa fie „eliberata” de astfel de principii, asemeni tuturor stiintelor „reale”. Adam Smith a folosit termenul de „dreptate” de peste o suta de ori in lucrarea Bogatia natiunilor, in timp ce A. E. Marshall, in lucrarea sa din 1891, Principiile economiei, l-a utilizat doar de patru ori. Stanley Jevons, un alt fondator al noii stiinte, l-a mentionat o singura data – si atunci doar pentru nega necesitatea de a mai fi vreodata folosit.

Ceea ce a fost trecut cu vederea este faptul ca economia nu este o stiinta fizica, ci o stiinta umana. Si, asemeni tuturor stiintelor umane, se refera la o anumita categorie de relatii interumane, respectiv cele necesare pentru asigurarea resurselor materiale ale societatii. Relatiile dintre oameni sunt conduse dupa principiul dreptatii. Dreptatea exista nu doar ca principiu moral, ci si intr-un sens practic, stiintific. Nu putem ignora acest fapt. Orice sistem pe care il va adopta o societate va reflecta o anumita viziune morala. „Supravietuirea celui mai bine adaptat” sau „lacomia e buna” oglindesc o anumita perspectiva morala, ca si ideea de „salariu echitabil”.

Politica si economia s-au disociat complet in 1891, odata cu aparitia lucrarii lui Marshall. Insa, la sase luni dupa aparitia cartii, un episcop al Romei, Leon XIII, a publicat enciclica Rerum Novarum, in care a pledat pentru „salariul echitabil”, imbinand astfel termenul etic cu cel economic. Sa nu separam ceea ce Dumnezeu a lasat de nedespartit in esenta.

Pentru ca o economie sa ajunga la echilibru, acel echilibru relativ intre cerere si oferta, de care depinde existenta unei piete stabile, este evident ca cererea trebuie sa fie distribuita suficient la nivelul masei de oameni, iar acest lucru ar conduce la normalizarea pietelor. Dar, de vreme ce majoritatea oamenilor nu dispun de proprietatea productiva necesara pentru a-si imbunatati situatia, cantitatea de bunuri trebuie sa fie impartita masei de oameni prin salarii. Pentru aceasta, este insa necesar ca salariile sa fie distribuite intr-un mod echitabil. Daca lucratorii obtin o cantitate din ce in ce mai redusa din bunurile care sunt create, pietele se prabusesc. Nu va fi destula putere de cumparare pentru a asana pietele. Prin urmare, veniturile oamenilor vor trebui completate prin ajutoarele acordate de stat sau prin imprumuturi pentru consum. Acestea sunt, insa, solutii temporare, care nu fac decat sa amane colapsul, in loc sa remedieze cu adevarat problema. Ameliorarea problemei consta in a indrepta insusi sistemul salarizarii.

Salariul este o parte a justitiei distributive, care vizeaza modul cum este distribuit produsul unei intreprinderi sociale, fie ca este vorba de stat, de o firma sau de familie. Distributismul este economia politica a carei menire este sa analizeze efectele justitiei distributive asupra ordinii economice. Cand vorbim despre remoralizarea pietelor – un obiectiv propus de Phillip Blond –, nu ne referim la a adauga ceva unei stiinte deja complete a economiei, ci vorbim despre un aspect central al economiei politice, fara de care aceasta stiinta nu poate fi completa.

Daca distributistii au dreptate, atunci am avut de strabatut o cale lunga pentru a ajunge sa intelegem de ce economistii par a nu fi deloc in pas cu evenimentele. In primul rand, fara a avea nici o notiune despre ce inseamna justitia distributiva, acestia nu pot sa ofere decat o analiza incompleta a situatiei economice actuale. Si, de vreme ce sistemele economice se integreaza intr-o retea de legi si institutii, orice economie rationala va trebui sa fie o economie politica. Din pricina divizarii in doua discipline distincte, studiile politice nu au in vedere si baza economica a sistemelor politice, iar studiile economice sunt desprinse de contextul legal si institutional. Drept urmare, in locul unei stiinte integrale, avem doua discipline incomplete, incapabile sa furnizeze o analiza deplina a evenimentelor in cadrul domeniilor la care se limiteaza cercetarea lor, si asta fiindca, de fapt, alcatuiesc impreuna un singur domeniu.

Actuala perspectiva distributista asupra economiei politice si solutiile pe care le propune nu face obiectul acestui scurt eseu. Dar necesitatea unei noi analize ar trebui sa fie evidenta. In definitiv, e imposibil sa gasim solutia la o problema cata vreme pastram acelasi mod de gandire care a generat-o. Trebuie sa intelegem ca echitatea este o parte esentiala a economiei, fara de care nu poate fi mentinut echilibrul. In fond, echitatea si echilibrul nu vor putea fi concepute niciodata una fara cealalta.

Traducere de Irina Bazon.

/0 Comments/by

Romania, o piata de exploatare


romania, piata de exploatare

Romania, piata de exploatare

Intr-o cetate nimeni nu are voie sa intre sau sa iasa fara permisiunea celor din cetate. Acolo exista ochi vigilenti care vegheaza la aceste intrari si/sau iesiri. Nimic nu le scapa si acolo nu exista subminare, coruptie, delapidari, inselatorii, fraude sau extorcari, vanzare de pamant, paduri, imobile sau alte bunuri fara acordul proprietarului, oricare ar fi acela sau aceea. Aceasta este o cetate in adevaratul sens al cuvantului.

Dam timpul pe repede inainte si ajungem in zilele noastre. Nu mai avem cetati si nici iubirea de mosie nu mai este un zid. Nici garduri nu mai avem, chiar daca ne punem, totusi, garduri la blocuri, insa le facem din deseuri, din fiare care au ramas nefolosite sau care au fost folosite candva dar date la o parte, si le reutilizam pentru acest scop. Nimic nou. Dam, oare, dovada astazi ca suntem sustenabili si reciclam, daca folosim astfel de resturi metalice pentru a ne face garduri? Si bordurile trotuarelor? Si gropile de pe strazi cu ce le acoperim? Dar renovarea unora dintre arterele capitalei, odata pe la vreo cinci sau zece ani, din ce le facem? Daca renovam asa de tarziu, inseamna ca materialele pe care le folosim rezista in timp? Nici pe departe! Gaurile si gropile raman ani de zile si se vad…

Cetate nu mai exista insa suntem bine protejati de norul de praf existent in marele oras. Acesta nu iese, nu pleaca, orasul nu se aeriseste, chiar daca ziduri nu mai exista. La nivel interior, ne-am construit ziduri de rezistenta fata de noi insine si intre noi. Cu greu ne relationam unul cu celalalt, chiar daca suntem foarte primitori. Dar am devenit foarte primitori si ingaduitori cu gunoaiele altora. Le atragem? De ce le permite sa prospere in cetatea noastra? A, am uitat: nu mai avem cetate!

„Vrem o tara ca in afara.” Ca ne-am saturat de Romania. Ce mai cautam aici? Hai sa plecam!

Ce este acest „in afara”. In afara casei, in afara contextului, in afara de-… cum e? Ce inseamna „in afara”? Ce e in afara? E curat, frumos, sunt bani, e lux, sunt conditii, asigurari, beneficii, servicii? Ce sunt?! Ne convine sa mergem sa-i spalam la fund pe neputinciosii altora?!

Ce sa mai facem aici, in tara asta (nu a mea, nu a noastra.. asta!)? Pai, avem multe de facut!

Statistica ne spune ca majoritatea banilor din tara nu ne apartin. Iar daca nu ne apartin banii, inseamna ca nici capacitatea de a-i produce nu ne mai apartine. Iar apoi nici locurile unde ii producem, nu. Romania este o piata de exploatare, a romanilor de catre altii…

„Vrem o tara ca in afara.” Inseamna ca vrem sa primim, nu sa dam. Nu spunem niciodata „vrem sa dam o tara ca in afara!” De dat, dam mult si bine altora, atat aici cat si afara, iar cel mai de pret capital este capitalul uman. Majoritatea traim cu salariul minim pe economie si foarte putini cu cel mediu. Iar cand il avem pe cel mediu, ne place sa cumparam, sa facem shopping, nu sa vindem, nu sa cream/producem, comercializam, negociem, legam relatii inauntru si in afara, nu sa fim proprietari, nu sa ne facem bunastare. Sa ne-o faca altii! Noi suntem satui de munca!…

A propos de proprietate.. ne-am dat-o! De aceea nu mai avem cetate. Daca am fi proprietari pe propriul teren, pe propria casa, pe propriul oras/sat, pe propriul judet, pe propria tara, am face ceva cu ea. Am fi liberi si impliniti. Nu am mai avea ochi de peste mort, ci ochii vii, ca ai Cristosului Viu, ochi plini de poveste si vitalitate.

Paradoxul este ca nu mai suntem proprietari pe noi insine, de aceea ne complacem in situatia oglinda in care ne vedem: fara proprietate. La inceputul anilor ’90, romanilor li s-a furat pamantul de sub picioare. Astazi, aproape ca tara nu ne mai apartine. Se cumpara terenuri intr-o veselie cu acordul si complicitatea noastra, chiar daca neconstitutional. Privind fetele, ochii romanilor vedem o ignoranta, o prostie crasa, o imbecilitate iesita din comun.

Intr-o cetate nu intra si nu iese nimeni fara acordul celor din cetate. Celula impenetrabila numita cetate, cu ale sale ziduri groase, a fost sparta de catre elementele alogene care au venit sa ne satisfaca dorinta de a ne da progenitura pe treizeci de arginti. Au venit sa ne prostitueze! Iar noi, cu ochii tampi, cu privirea beata si lipsita de poveste creatoare, plini de tristeti ne lasam pagubasi in fata valului de virusi informationali si de indivizi hrapareti, lacomi si rapaci care au venit, vin si vor veni sa ne pape, pentru ca-si vad interesul lor efemer, de satisfacere a placerilor (pofta de bani, de pamant, de proprietati, de bunuri, de resurse). Ne vor cu totul, inclusiv ca si carne de tun. Se numeste exploatare de cea mai complexa speta. Exploatarea omului de catre om!

Astazi, majoritatea romanilor salariati din tara lucreaza pentru corporatiile multinationale, si vor mai munci mult si bine de acum incolo. Nu-mi doresc asa ceva, ci fac doar o modesta predictie avand in vedere lipsa de nevoie a schimbarii de care dam dovada, lipsa de vointa, iar vointa inseamna sa vrem.

Totusi, sa dea Dumnezeu sa ne trezim pana nu va fi prea tarziu! Caci, pamantul ne fuge de sub picioare. Sa nu dea Domnul sa ne pierdem total si sufletele! Pentru ca, astfel, Romania ar fi rasa de pe suprafata acestei planete. Si stiti vorba aceea: dupa mine, potopul! Cine stie ce se poate intampla dupa ce noi disparem, noi, cea mai buna resursa umana din lume. Si nu ne laudam degeaba…

/0 Comments/by