Entries by Patrick Matis

Mircea Eliade – „Intelectualii e fasciști!”

Mircea Eliade - „Intelectualii e fasciști!”

Un domn de la „Cuvîntul liber”, pe nume Miron R. Paraschivescu, mă întreabă ce înţeleg prin „autonomia spiritualităţii”, şi dacă nu cumva aceasta nu înseamnă pur şi simplu „fascism”. Am citit articolul d-lui Miron Paraschivescu cu stupoare. Mi se părea că lămurisem lucrurile destul de clar, în repetate rînduri. Autonomia spiritului înseamnă a nu explica viaţa spirituală prin altceva decît legile spiritului. Adică, a nu confunda „spiritul” cu sîngele (cum fac rasiştii), nici cu sexul (cum face Freud), nici cu fenomene economice (cum fac marxiştii). Ştiam că atitudinea aceasta se numeşte „spiritualism”; d. Paraschivescu afirmă că adevăratul său nume este „fascism” sau „escrocherie”. Treaba d-sale să creadă astfel. Reaua-credinţă, în rîndurile marxiştilor noştri, nu cunoaşte margini. Şi este cu atît mai deprimantă această rea-credinţă, cu cît d. Paraschivescu se mărturiseşte dornic de discuţie cinstită. „Noi am iubit discuţia”, scrie d-sa. Şi noi o iubim. Dar ca să poţi sta de vorbă cu cineva, e indispensabil un minimum de bună-credinţă, şi oarecare informaţie prealabilă asupra subiectului discutat. Cînd cineva vine şi îţi spune că afirmarea autonomiei spiritului înseamnă „fascism” şi „escrocherie” (şi aceasta numai pentru că o asemenea atitudine este antimarxistă), aş vrea să ştiu cum am mai putea „discuta”. Asta implică ori o extraordinară rea-credinţă, ori o ignoranţă fără margini. Să fi fost toţi filosofii lumii „fascişti” sau „escroci”? Să fie un Croce, un Bergson, un Russel, un Husserl – escroci şi lichele? Să fie oare întreaga psihologie contemporană – care verifică autonomia vieţii sufleteşti – o creaţie fascistă? Să fie fizicianul Heisenberg, el însuşi, un fascist sau un escroc? De! Mai ştii? Nu l-au scos marxiştii noştri pe Eminescu hitlerist şi pe Pârvan un huligan rasist? Într-o discuţie cu asemenea „revoluţionari” te poţi aştepta la orice…

D. Paraschivescu are curajul să mă „someze”. D. Paraschivescu mă face atent că trebuie să-i răspund „cinstit”. Dacă lucrul acesta n-ar fi semnificativ pentru întreaga presă marxistă românească, aş zîmbi şi l-aş ignora. Dar se trădează aici toată reaua-credinţă, toată ipocrizia, toată ignoranţa, tot semidoctismul şi toată suficienţa acestei prese. Căci „răspunsul” pe care mi-l cere d. Paraschivescu, eu l-am dat demult; în vreo zece articole, nu în unul (Viitorul inteligenţei?, Noul barbar, Criza românismului, Poimîine etc., etc.!) Şi atunci, ori d. Paraschivescu nu le-a citit, şi a criticat în vînt; ori le-a citit, dar nu le-a înţeles, şi atunci vina nu o port eu, ci ignoranţa d-sale.

Eu nu sînt obligat să ţin aici un curs de fizică, altul de psihologie şi altul de „filosofie”, ca să completez cultura oricărui marxist care îmi iese în drum. Lucrurile acestea se învaţă acasă; şi se presupun ştiute într-o discuţie asupra „reabilitării spiritualităţii”. Nu poţi discuta muzica lui Beethoven cu unul care n-a auzit în viaţa lui decît Titanic Vals! După cum nu poţi explica unui analfabet – care te întreabă cum merg tramvaiele – legile curentului electric. O discuţie e ca un joc de şah. Poţi ieşi înfrînt sau biruitor; dar ca să începi, trebuie să cunoşti jocul de şah. Sînt oameni care se aşază înaintea ta, te provoacă la joc, si apoi trîntesc cu un pumn toate piesele şahului. „L-am făcut marţ de la început!”, adaugă ei, victorioşi. Cam aşa se „discută” la noi în ţară…

D-le Parasehivescu, dacă eşti cel puţin atît de „cinstit” cît îmi ceri mie să fiu faţă de d-ta, du-te întîi la o bibliotecă, informează-te pe îndelete, află ce înseamnă „spiritualitate” – şi apoi vino să stăm de vorbă. Căci la strigătul d-stră de revoluţionari marxişti – „intelectualii e fascişti!” – eu nu pot, deocamdată, decît ridica din umeri.

24 Martie 1935

«Vremea», Anul VIII, Nr. 381, 24 Martie 1935

Mihai Eminescu – La Bucovina (poem)

Mihai Eminescu - La Bucovina (poem)

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ți romantic, munții în lumină,
Văile în flori,
Rîuri resăltînde printre stînce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste cîmpii-n zori.

Ale sorții mele plîngeri și surîse,
Îngînate-n cînturi, îngînate-n vise
Tainic și ușor,
Toate-mi trec prin gîndu-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură și cu dulci cuvinte
Îmi șoptesc de dor.

Numai lîngă sînu-ți geniile rele,
Care îmi descîntă firul vieții mele,
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cînt în lume,
Să-mi visez o soartă mîndră de-al meu nume
Și de steaua mea.

Cînd pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blînd răsunătoare
Cînt-a nopții dulce, mistică cîntare,
Cînt din Valhala.

Atunci ca și silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, și nu tace,
Tremură ușor,
În fantazii mîndre ea își face cale,
Peste munți cu codri, peste deal și vale
Mînă al ei dor.

Mînă doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeauna cînd gîndesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea!

Eugen Mihăescu – Patru plus cinci egal zero

Eugen Mihăescu - Patru plus cinci egal zero

Am așteptat câteva zile ca să se limpezească apele în privința incidentului cu racheta care a căzut la granița dintre Polonia și Ucraina. În timp, Istoria va scoate la iveală tot mâlul din străfunduri. Toată lumea a răsuflat ușurată după ce Polonia a renunțat să mai invoce articolul 4 din Tratatul alianței nord atlantice și am scăpat de temutul articol 5, care ar fi însemnat intrarea NATO în război. 4 + 5 = 0!

A ieșit la iveală însă slăbiciunea politicienilor, verigi friabile în lanțul de comandă. Ne-a îngrozit zelul istericului Zelenski, care, acuzând Rusia de încă o agresiune, s-a zbătut disperat, ca să facă să explodeze Lumea. Ne-a îngrozit iresponsabilul președinte PSD Marcel Ciolacu care, cu nonșalanță, anunța în direct, la televizor invocarea articolului 5 și posibila intrare a României în război. L-a întrecut și pe Nicolae Ciucă, premier și fostă cătană, o bună ordonanță care curăță cizmele stăpânului, dar și pe Klaus Iohannis care, adunat de pe drumuri, s-a grăbit să-l asigure pe omologul său ucrainean că România „îl va susține până la capăt” în apărarea democrației și, în general, a valorilor europene… Inculți care nu știu nimic despre război, dar vor să-l conducă. Zelenski este bastionul „democrației” așa cum Justin Trudeau, premierul canadian, este cel al „transparenței”

Zelenski a ținut-o ca gaia mațu’ că Rusia a vrut să atace un stat membru NATO până când stăpânii de peste ocean au tras de lanț și i-au mai tăiat din avânt. Am fost curios să văd de ce a ieșit totuși tărăboiul acesta acum. În fond, Suedia tocmai a recunoscut că Nord Stream, conducta rusească de gaze care îi trecea prin apele teritoriale, a fost sabotată. Ceea ce înseamnă un act de război, dar Danemarca și Germania, care erau și ele afectate direct, nu s-au grăbit să invoce articolul 5 sau măcar articolul 4, deși au acuzat Rusia că și-a aruncat propriul gazoduct în aer…

COMUNICAT PROTEST AL PARTIDULUI S.O.S. ROMÂNIA: Față de discursul antiromânesc, iredentist, insultător și secesionist al U.D.M.R. cu ocazia Ședinței Solemne a Camerelor Reunite ale Parlamentului pentru Aniversarea Zilei Naționale a României ținută la data de 28.11.2022

COMUNICAT PROTEST AL PARTIDULUI S.O.S. ROMÂNIA: Față de discursul antiromânesc, iredentist, insultător și secesionist al U.D.M.R. cu ocazia Ședinței Solemne a Camerelor Reunite ale Parlamentului pentru Aniversarea Zilei Naționale a României ținută la data de 28.11.2022

Partidul S.O.S. ROMÂNIA își exprimă profunda indignare și dezaprobare față de discursul reprezentantului U.D.M.R. din Camera Deputaților care a adus o gravă ofensă Zilei Unității Românilor – 1 Decembrie, Ziua formării României Mari, prin afirmațiile iredentiste și antiromânesți care au jignit o națiune întreagă și au fost de natură a aduce atingere integrității teritoriale și suveranității României și a poporului român.

Solicităm ca U.D.M.R. să ia poziție față de această atitudine inacceptabilă a reprezentantului lor și să își ceară scuze publice față de poporul român care i-a acceptat cu dragoste frățească, precum și față de România, Țara-Mamă care le-a oferit inclusiv posibilitatea accederii în Parlamentul României, precum le-a respectat toate drepturile aferente minorităților, și chiar mai mult decât atât, implicându-i în procesul de guvernare continuu după momentul 1989.

În cazul în care U.D.M.R. nu înțelege să își revizuiască atitudinea și să își retragă cu scuzele de rigoare, discursul antiromânesc menționat, solicităm scoaterea acestuia de la guvernare, precum și scoaterea acestuia în afara legii, pentru infracțiunea de Înaltă Trădare, ca urmare a nenumăratelor derapaje de la ordinea de drept și constituțională a României, culminând cu discursul insultător menționat.

PREȘEDINTE DIANA IOVANOVICI-ȘOȘOACĂ,

28.11.2022

,

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia – Ansamblul folcloric NEDEIA la Palatul Mogoșoaia

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia - Ansamblul folcloric NEDEIA la Palatul Mogoșoaia

Aflați în vizită în Capitală, tocmai de la poalele Transalpinei, Ansamblul folcloric Nedeia, înființat în anul 1977, va face o oprire și la Palatul Mogoșoaia, vineri, 25 noiembrie 2022, unde va susține un spectacol în cadrul căruia vor fi prezentate mai multe suite de dansuri ciobănești și melodii populare specifice zonei folclorice Oltenia de Nord. Ansamblul este format din 35 de tineri dansatori și se bucură de o largă apreciere la nivel național pentru profesionalismul și autenticitatea repertoriului, promovând cu succes țara noastră și în cadrul festivalurilor folclorice din mai multe țări ale Europei: Macedonia, Serbia, Turcia, Olanda, Franța.

În formula actuală, Ansamblul Nedeia a obținut o serie de distincții importante la manifestările folclorice internaționale, bifând totodată și participări importante la diferite evenimente de prim rang, din afara țării.

Evenimentul va începe la ora 17.30 și va fi transmis și pe contul de Facebook al Centrului Cultural „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”: Centrul de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”. Vă așteptăm în Sala Scoarțelor sau LIVE pe Facebook!

Patrick Matiș – Roata Norocului

Patrick Matiș - Roata Norocului

Ce interesant dansează destinurile! Se învârt într-un vals precum în Roata Norocului, dar orizontal, nu vertical. Oamenii nu se mai satură să se nască, să moară și să se nască din nou. Trăiesc cu impresia ca și când totul s-ar sfârși, însă nu văd continuitatea lucrurilor.

În mijlocul Roții Norocului este o cruce, Crucea lui Ariton, am găsit-o gravată-ntr-un fotoliu în Vestibul, pe partea dreaptă cum mă uit de la intrare. Nu știu s-o fi lăsat acolo. Dar îmi amintesc acest nume, fiind din semințiile străvechi, din clanurile ce nu mai sunt. Un Înger de Om și un Om de Înger!

În lume mă uit și văd natură moartă și natură vie. Prima, murind din inconștiență, iar cealaltă trăind din intenție. Tot ceea ce pare de nepătruns se revelează ochilor care cred și văd: natura care se gestează mereu. Un continuu al vieții! Nemurirea!

Se termină un ciclu, vine altul.. flux și reflux. E parcă o respirație continuă a unui gigant pe care nu-l vedem, că e prea mare. Dar dacă ne facem mici și zburăm în spațiu de departe vedem că El respiră.

Orice fel de coagulare de tip Monolit, din frică, nu este decât un neg, un coș, o pustulă plină cu puroi, plină de lichid care nu mai servește vieții și trebuie să se spargă. Aceasta se formează piramidal, iar cu cât este centralizată mai mult, cu atât se subțiază, se simplifică și arată ca un țugui înalt, ca un fus. Prea mult acumulat în sine va sparge buba. Și focul Lui iese și întră în măruntaiele lumii stârnindu-ne din nou să creăm sau să fim creați.

Am închis ochii în Vestibul pentru un moment chemat de o meditație în liniștea nopții concentrându-mă la cât de apăsător este Monolitul în Lume și cât de nesemnificativ este văzut din Spațiul Înstelat. M-am uitat la el cu ocheanul întors. Am văzut ceva ce nu poate fi de speriat: un băiețel în pantalonași scurți, plângând râzgâiat că vrea și el ceva! Poate o vrea pe mamă-sa! Poate îi cam lipsește…

Era o imagine, la un moment dat, în lume cu astfel de copii abandonați în maternități și preluați de surogați, adică înlocuitori de mame și tați, că altceva n-aveau ce să facă… Firescul vieții lor era dat cu aroganță la o parte pentru că credeau că știu mai bine. Însă nașterea și moartea, chiar și maternitatea existau firesc, nu o puteau înlocui, doar imita, chiar și artificial. Ce ironic!

Ridurile vieții sunt mucegaiul morții! Nu am spus-o eu. Mi s-a arătat că nu îmbătrânești, ci mucegăiești, de aceea albești.. se pune iarna vieții tale peste tine. Dar care este sunetul bătăii din palme cu o singură palmă?

Enigme, vieți scurse, vieți izvorâte! E ca un flux continuu. Roata Norocului.. așa cum îți vine sorocul. Te naști în puf, sau în mizerie, dar cum trăiești? Și mai ales cum mori? Fericit sau fericită? Cu zâmbetul pe buze? Mori într-o îmbrățișare, sau singur în cărare?

Aproape că nu mai am cuvinte… Gândul meu rămâne la Muza mea, Lupoaica cu Ochii de Smarald. Îi aștept privirea tăioasă, prin care ori te înspăimânți, ori plângi. Prefer să plâng în îmbrățișarea ei, căci în Ea este răspunsul. Doctrinele nu au viitor, pentru că nu au Mamă! Viața are Mamă!

Monolitul dacă ne va învinge, va muri! Nu va mai avea aliment. Se va face praf și pulbere.

Monolitul sunt Eu!.. De mine trebuie să scap ca să trăiesc. Și apoi SĂ FIU!

Și m-am trezit. Am deschis ochii.

S-a făcut Lumină! Pot intra în Castel, am o Lampă. Deschid ușa și intru timid, întinzând un deget, iar Mâna din Întuneric, Marele Stăpân întinde toată mâna sa albă și imaculată pe care o văd aievea cu ochii minții și mă-ndeamnă să purcedem în interior! Atunci.. să mergem, confrate!

Am consemnat,

Patrick Matiș

Monolitul Pământesc, capitolul XII, „Roata Norocului”.

Patrick Matiș – Sobrietate (poem)

Patrick Matiș - Sobrietate (poem)

Cu seriozitate
Am să încondeiez
Aceste rânduri dacă și numai dacă,
Cu sobrietate voi năzui ca să încarnez
Principiul Vieții în Eternitate.

Și totuși, voi scrie
Din a mea simțire proprie…

Din sobrietate
Voi spune, deci relatez,
Că îmi amintesc, parcă,
A voii să mă înarmez și să sui pe cal înaripat, plecând la luptă,
Luând cu asalt Cerul în totalitate.

Simplu!.. M-am întors, am căzut.
M-am julit, m-am lovit, m-am zdrelit
…M-am zvârcolit în plânset, dar
Am pătimit.. dar.. am iubit.
Și m-am refăcut.
Și m-am reconstruit.

Prin sobrietate,
Am meditat la Nemurirea Sufletului,
La Casa Domnului și la neantul Pustietății,
La Drumul drept și sec, fără apă, fără nor, fără zbor,
Fără flori,
Dar a nădejdei zori,
Cu multă forfotă-n minte și de Dumnezeu întru dor,
Către a Ființei Unitate.

Caută și vei găsi!
Suntem mereu îndemnați
Și pe cale mânați de Oameni de Sus,
Cu toate că este mai presus
Dezvăluirea propriei Realitate.

Întru sobrietate,
Și prin originalitate,
Ne vom construi propria individualitate!
Este o promisiune de austeritate.

Ai grijă cum pășești pe alunecuș
Și nu dormii când ești de gardă!
Nu-ți purta la piept propria cocardă
Ca nu cumva în van să știe cine ești!
Toate acestea ca să nu-ți pierzi propriul urcuș.

Patrick Matiș – Valea Norilor (poem)

Patrick Matiș - Valea Norilor (poem)

Valea Norilor e sus pe creastă
Cine urcă, o coboară
Spre a culmilor fereastră
Și a lumilor comoară.

Valea Norilor e sus în zare.
Cine o urcă, o trăiește.
Cu a Soarelui licoare
Se hrănește și iubește.

Printre rocile pe vârfuri
Poți găsi o Piatră Rară,
Iar pe șlefuite drumuri
Îngeru-ți indic-o scară.

Valea Norilor e sus în Cer.
Cine o urcă, înțelege
Universul efemer,
Pe Pământ totul va trece.

Valea Norilor e sus pe creastă
Cine o urcă, o coboară,
Spre a zeilor fereastră,
Către a Inimii comoară.

Lecția de istorie – 13 noiembrie: Uciderea cămătarilor turci de către Mihai Viteazul

Lecția de istorie - 13 noiembrie: Uciderea cămătarilor turci de către Mihai Viteazul

După ce în septembrie 1593 a trebuit să cumpere cu bani tronul Țării Romanești, mulți dintre ei împrumutați de la cămătarii Porții Otomane, Mihai Viteazul a fost înscăunat ca domn, dar nu a trecut decât un an și cămătarii turci s-au înfățișat spre a-i cere să plătească banii împrumutați și o mare dobândă.

Astfel, sătul de intervenția turcească în treburile țării și de lăcomia cămătarilor ce „jupuiau” țara, Mihai s-a hotărât să acționeze, iar la data de 13 noiembrie 1594 i-a anunțat pe cămătarii turci că le va plăti datoria și i-a chemat pe toţi la vistierie pentru a le da banii. Însă după ce toţi cămătarii turci au intrat în clădirea visteriei, aceasta a fost bombardată cu tunurile și incendiată. Cei care au scăpat totuși de tunuri şi de foc au fost ucişi de oștenii lui Mihai, care vor anihila și garnizoana turcă, de peste 2.000 de ieniceri, ce se afla la București.

După această acțiune, Mihai va rosti în fața poporului următoarele cuvinte: „Mă liberez în fața lui Dumnezeu și a voastră, de toate îndatoririle și închinăciunile de până acum. O viață avem, români, și o cinste; deșteptați-vă, că am dormit destul”.

Și ca să preîntâmpine orice răzbunare a turcilor, Mihai trece la ofensivă, învingând trupele otomane la Giurgiu, Brăila, Hârşova, Putineiu, Stăneşti şi Rusciuk. După aceasta, Mihai începe tratativele cu principele Transilvaniei Sigismund Báthory şi cu domnul Moldovei Aron Tiranul, în vederea inițierii unei ample acțiuni antiotomane în țările române.

Însă această acțiune inițiată de către Mihai Viteazul nu putea rămâne fără reacție și de aceea, sultanul Murad al III-lea va trimite o armată numeroasă, condusă de Sinan Pașa, spre a-l înlătura pe Mihai de la domnie. Astfel, după mai multe luni de pregătiri din partea turcilor, la data de 23 august 1595 are loc memorabila confruntare de la Călugăreni, unde oastea condusă de Mihai Viteazul îi zdrobește pe otomani și obține o nouă și strălucită victorie.

Sursă: Lecția de Istorie.

Corvin Lupu – Rolul evreilor în trecerea Rusiei de la regimul naționalist țarist la regimul internaționalist proletar

Corvin Lupu - Rolul evreilor în trecerea Rusiei de la regimul naționalist țarist la regimul internaționalist proletar

Rusia țaristă a fost un stat naționalist condus de 3000 de mari familii ruse, în frunte cu țarul. Regimul țarist a fost în toate perioadele sale un regim naționalist rus pravoslavnic. Chiar și țarina Ekaterina a II-a, de origine germană fiind ea, a devenit o naționalistă rusă. Biserica Ortodoxă a fost tot timpul cupola care a ocrotit națiunea rusă. În fața altarelor ei s-au aplecat și cei mai temuți autocrați. Au fost și momente de conflict între puterea politică și prelați ai Bisericii Ortodoxe, dar aceste conflicte nu au avut un caracter distructiv. Niciuna dintre părți nu a dorit distrugerea sau măcar vătămarea instituțională gravă a celeilalte. Conflictele au fost doar episoade trecătoare din lupta pentru puterea politică de moment.

Cu acest regim naționalist, țarii Rusiei au întărit statul, au făcut cuceriri, au dezvoltat cultura, au conservat în favoarea Rusiei și a dinastiei lor marile bogății ale țării.

Evreii au pătruns de timpuriu în Rusia, fiind atrași de bogățiile țării și de faptul că poporul rus era înapoiat și în cea mai mare parte analfabet, ceea ce crea mari oportunități celor instruiți și dornici de înavuțire, cum erau evreii. Țarii ruși nu au permis evreilor să acceadă la putere politică, administrativă și economică, la nivel înalt. Din această cauză, regimul țarist rus a fost identificat în SUA și în Occidentul Europei ca fiind antisemit și conducătorii organizațiilor internaționale evreiești au căutat îndelung soluții pentru a putea penetra și submina regimul țarist din Rusia.

Din cauza antisemitismului țarilor ruși, în anul 1914, când a început primul război mondial, SUA a refuzat invitația și rugămintea Marii Britanii de a se alia împotriva Germaniei, invocând acest antisemitism al Rusiei, aliata Marii Britanii. Conducerea SUA, aflată deja sub mare influență, chiar sub control evreiesc, nu dorea să-i vadă pe antisemiții ruși, aliați ai Marii Britanii și Franței, învingători în război.

Nu doresc să mă opresc asupra importantelor aspecte care au condus la preluarea puterii de către iudeo-bolșevici în Rusia. Evenimentele sunt foarte cunoscute.

Reamintesc doar faptul că liderii khazaro-evreimii din SUA, marii bancheri de pe Wall Street, sunt la originea ascensiunii bolșevicilor la putere în Rusia. Pe de o parte, ei i-au finanțat și consiliat pe iudeo-bolșevicul Lev Troțky și pe social-democratul Aleksandr Fiodorovici Kerensky, tot evreu, iar pe de altă parte, tot liderii evreimii de pe Wall Street l-au influențat pe fratele magnatului bancher evreu Paul Warburg, pe nume Max Warburg, care deținea funcția de șef al serviciului de contrainformații al armatei Germaniei, să-l convingă pe Keiserul Wilhelm al II-lea să-l înarmeze și să-l finanțeze pe iudeo-bolșevicul Vladimir Ilici Ulianov (Lenin), în schimbul angajamentului acestuia că după preluarea puterii în Rusia bolșevicii vor ieși din războiul mondial, ceea ce permitea Germaniei și Austro-Ungariei să lichideze frontul de est și să-și mobilizeze toate forțele în Apus, împotriva Marii Britanii și Franței.

Cu forțe unite, iudeo-bolșevicii lui Lenin și Troțky și iudeo-social-democrații lui Alexandr Kerensky l-au înlăturat pe țarul Nicolae al II-lea, la 25 februarie 1917. După doar cinci zile, SUA au rupt relațiile cu Germania, iar în martie Rusia a ieșit din război și a încheiat pacea cu Germania. Temeiul pentru care SUA nu intraseră până atunci în război a dispărut. La 4 aprilie 1917 SUA a intrat în război și a dezechilibrat raportul de forțe în favoarea Antantei.

În toamna lui 1917, bolșevicii au dat lovitura de palat decisivă, i-au înlăturat pe social-democrați și au preluat puterea, Rusia devenind Sovietică. Kazaro-evreii au ajuns la putere în Rusia, „pohta ce au pohtit”. Baza de masă a khazaro-evreimii era suficientă pentru a asigura un control asupra majorității rusești. Evreimea internațională îi asimilase deja pe khazari, deși aceștia nu erau în nici un fel înrudiți cu evreii, dar migraseră din Asia Centrală către Europa. S-au așezat în teritoriile din nordul Mării Negre și înconjurați de ortodocși, tătari musulmani și catolici, au preferat să adopte religia mozaică și s-au ținut de ea, ajungând să fie acceptați de evrei ca parte a comunității lor.

În duplicitatea lor, conducătorii SUA și cei ai tuturor aliaților americanilor din Europa, au dezavuat noul regim politic bolșevic din Rusia, pe care ei l-au instaurat și au instituit un embargo, o blocadă, pe care tot ei au încălcat-o. Prin acest embargo, firmele europene au fost oprite de a face afaceri cu Rusia Sovietică, aceste afaceri rămânând rezervate doar evreimii americane. Guvernanții occidentali au pornit și un război împotriva Rusiei Sovietice. Dacă europenii ar fi vrut în mod sincer să schimbe regimul politic al Rusiei Sovietice, Casa Albă a mimat doar că ar vrea să schimbe regimul politic din Rusia.

În realitate, obiectivul iudeo-american în Rusia era altul, nu cel de a-i înlătura pe iudeo-bolșevici de la putere. Pe de o parte, evreimea americană dorea să facă mari afaceri în bogata Rusie, pe de altă parte, evreimea dorea să distrugă elitele naționale ale etniei ruse, pentru a o slăbi și a consolida stăpânirea kazaro-evreiască asupra Rusiei, pe termen lung. Etnicii ruși au umplut gulagul iudeo-bolșevic, creat de celebrul Felix Edmundovici Dzerjinski, temutul fondator și conducător al CEKA, imediat după preluarea puterii de către bolșevici. Sovieticii nu au fost ruși și nu au pus interesele rușilor ca obiectiv politic al lor.

Opinia publică internațională, în mare parte neatentă, nu a înțeles că regimul sovietic nu este unul rusesc și nu este pentru ruși, ci împotriva etniei ruse.

Minoritățile, în frunte cu khazaro-evreii, au condus Rusia Sovietică asuprindu-i pe ruși, folosindu-le munca și resursele pentru a-și consolida puterea. În istoriografia kazaro-evreiască se fac referiri la suferințele unor evrei în gulagul sovietic. Da, au fost și kazaro-evrei în gulagul sovietic. Au ajuns în gulag în principal două categorii de evrei: cei care erau înstăriți și s-au opus naționalizării și colectivizării și numeroșii informatori ai Ohranei țariste, care și-a creat o rețea puternică între evrei, pentru a proteja statul țarist de pericolul bolșevic.

Iudeo-americanii, cei care au impus embargo împotriva Rusiei Sovietice, au demarat tot ei o largă colaborare pe multiple planuri cu guvernul rus.

Timp îndelungat opinia publică internațională nu a cunoscut în profunzime relațiile dintre Rusia Sovietică/URSS şi SUA din deceniul care a urmat încheierii războiului civil şi a intervenţiei militare străine împotriva bolşevicilor. După detronarea ţarului Nicolae al II-lea, SUA i-a sprijinit mult pe bolşevici, din toate punctele de vedere. În anul 1921, în SUA a luat ființă Council on Foreign Relations, care a devenit principalul propagator al „Noii Ordini Mondiale” şi sprijinitor necondiţionat al noului stat comunist iudeo-sovietic.

Sovieticii au ajuns să dispună în SUA de importante „capete de pod” pentru a spiona tehnologic şi economic, într-o epocă în care, oficial, relaţiile dintre cele două ţări erau rupte. Astfel, în centrul New York-ului, în World Tower Building, funcționa Biroul Martens, agentură de spionaj sovietic. Acolo lucrau 23 de agenţi. Alături, în aceeaşi clădire, se afla American International Corporation, al cărui director, William Boyce Thomson, a vizitat Petrogradul în august 1917 şi a discutat cu Troţki şi cu Lenin cum să colaboreze după lovitura de stat pe care o preconizau bolşevicii.

Societăţile americane au fost implicate discret dar masiv în economia sovietică, mai ales în electrificarea Uniunii Sovietice, dar şi în alte ramuri. O mulţime de firme americane evreiești îşi deschiseseră afaceri prospere în cadrul unor societăţi mixte. Activitatea lor nu era cunoscută de opinia publică din SUA.

Biroul Martens a creat baze solide pentru promovarea intereselor sovietice în SUA şi a contribuit mult la consolidarea unei puternice reţele de spionaj, bazată mai ales pe agenţi evrei din elita societății din SUA.

Printre cei mai importanţi funcţionari sovietici ai Biroului Martens s-a numărat evreul Genrich Grigorevici Iagoda, pe numele său adevărat Enokh Gershevich Ieguda. Era o eminenţă cenuşie a NKVD. Era sprijinit de Kenneth du Ran, secretarul personal al lui Edward Mandell House, consilierul preşedintelui W. Wilson. Prin Kenneth du Ran, Iagoda l-a recrutat ca agent pe Joseph Lash, viitor membru al Partidului Comunist din SUA şi amantul soţiei preşedintelui SUA, Eleonor Roosevelt. Iagoda a organizat, cu ajutorul lui du Ran, un număr de 22 de reţele de spionaj sovietic în SUA. După 1945, când relaţiile dintre cele două ţări s-au răcit, au căzut doar 4 dintre aceste reţele. Unele s-au perpetuat, continuând să funcționeze.

Iagoda a obţinut informaţii de importanţă foarte mare. De la el, Stalin a fost informat din timp asupra conceperii crahului de pe Wall Street (octombrie 1929), ceea ce i-a permis să facă o serie de proiecte de acţiuni externe în scopul răspândirii şi consolidării mişcării comuniste internaţionale, căutând să profite la maximum de criza economică a cărei declanşare a putut-o anticipa.

În noiembrie 1932, Iagoda i-a trimis lui Stalin o notă informativă prin care îl sfătuia să îi finanţeze campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din SUA guvernatorului de New York, Francis Delano Roosevelt. Acesta îi promisese lui Iagoda că, dacă va primi bani şi va câștiga alegerile, va recunoaşte de îndată oficial statul sovietic și va încheia relații diplomatice cu URSS, ceea ce însemna deschiderea accesului sovietic la tehnologii americane în mod legal. Stalin a reacţionat pozitiv şi a finanţat generos campania lui Roosevelt, care a câștigat alegerile. El va fi singurul președinte american care a deținut patru mandate. În primul său an de președinție, 1933, SUA a recunoscut oficial URSS. În anul următor, 1934, Iagoda a fost recompensat și numit de Stalin în funcția de șef al NKVD.

În această funcție de președinte al NKVD, Iagoda a intensificat lichidarea elitelor de etnie rusă, inclusiv din interiorul Partidului Comunist, ceea ce l-a făcut pe Stalin să înțeleagă că în curând va fi izolat și înconjurat numai de evrei și îi va veni și lui rândul să fie eliminat din joc.

Ca urmare, după un timp, Stalin a declanșat politica antisemită și a trecut la promovarea în partid, în NKVD și în armată a unui număr tot mai mare de etnici ruși și de georgieni de ai lui.

Iagoda a intrat în dizgrația lui Stalin și înlăturat de la putere. În anul 1938, Iagoda a fost executat împreună cu un grup de alți 21 de lideri bolșevici, kazaro-evrei, în baza unor acuzații halucinante, pe care învinuiții le-au recunoscut cu toții.De asemenea, împreună cu Iagoda, a fost executat și importantul bolșevic Nikolai Ivanovici Buharin.

Politica antisemită a lui Stalin a fost întreruptă brusc în momentul în care el și-a dat seama că va trebui să se războiască cu Germania lui Adolf Hitler și că va avea nevoie de alianța cu SUA, iar politica antisemită ar fi fost o piedică de nesurmontat pentru asigurarea alianței cu SUA. Politica antisemită a lui Stalin va fi reluată după încheierea păcii de după al doilea război mondial și continuată până la moartea sa, prin asasinare, în martie 1953.

Politica antisemită a lui Stalin a fost principala cauză a uriașei campanii a presei iudeo-occidentale de denigrare a sa. Marea Teroare stalinistă din deceniul al patrulea al secolului trecut, care a fost doar parțial „opera” lui Stalin, cea mai mare parte a crimelor fiind „opera” NKVD-ului iudeu împotriva etnicilor ruși, a fost pusă integral de presa și istoriografia oficială din lumea occidentală pe seama lui Stalin.

După ce Stalin a întrerupt politica antisemită, în timpul celui de al doilea război mondial, când kazaro-evreii din URSS au primit puteri depline, presa din SUA l-a elogiat la modul absolut pe Iosif Stalin, l-a declarat în mod repetat „erou între eroi” și i-a făcut imaginea de cea mai mare personalitate de pe Glob. Această imagine a fost proiectată după ce avuse loc Marea Teroare, care era cunoscută în SUA. După 1947, când Stalin a reluat politica antisemită, presa americană și cea vest-europeană, aflată sub control evreiesc, au reluat campania de denigrare a lui Stalin.

Politica antisemită a lui Stalin a avut urmări importante și în România. Ca urmare a acestei politici, naționaliștii români din Partidul Muncitoresc, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, au obținut aprobare de la Stalin să elimine cea mai puternică grupare evreiască de la conducerea țării, în frunte cu Ana Pauker (Hanna Rabinsohn), Teohari Georgescu (BaruhTescovici) și Vasile Luca (Laszlo Luka, ungur) și să demareze un proces de românizare a societății și de promovare a unui regim socialist „adaptat nevoilor specifice ale României”, punându-se bazele politicii de independență și declanșând dictatura de dezvoltare, care a condus la o mare dezvoltare economico-socială, culturală și științifică a țării.

Revenind la subiectul articolului nostru, arăt că în vederea coordonării activităţii partidelor comuniste, a răspândirii şi a consolidării partidelor comuniste şi muncitoreşti din întreaga lume, în anul 1919, bolşevicii au creat Internaţionala a III-a. Răspândirea bolșevismului în întreaga lume, prin promovarea așa numitului internaționalism proletar, era dezideratul liderilor sovietici. Conducătorul Internaţionalei a III-a a fost numit evreul Ovsel Gershon Aronov Radomâsliski, cunoscut și ca Hirsch Apelbaum, zis Zinoviev. Alături de Lenin, Troțky, Zinoviev și alți evrei, roluri centrale l-au jucat și evreii Yakov Aaron Mikhailovici Sverdlov și Lev Borisovici Kamenev, pe numele său real Rozenfeld, care era căsătorit cu Olga Kameneva, sora lui Lev Troțki.

La înființarea Internaţionalei a III-a (numită și Komintern), Zinoviev a declarat că „Avem nevoie de un Partid Comunist cu o disciplină de fier. De o organizație internațională din același metal. Pentru războiul civil pe care îl vom întreprinde, nu există alte mijloace”. În iulie 1920, Zinoviev a prezentat un set de 21 de condiţii care se puneau în faţa partidelor comuniste pentru a fi acceptate în Internaţională. Disciplina de fier, de tip militar, epurarea celor care nu se poziţionau ferm pe poziţia bolşevicilor, denunţarea patriotismului şi a pacifismului şi combinarea acţiunilor legale cu cele ilegale, erau condiţii impuse ferm.

Zinoviev a condus Kominternul sub coordonarea lui Lenin şi Troţki. În Balcani, obiectivul Internaţionalei a III-a a fost acela de a crea Republica Sovietică Socialistă Balcanică, în urma unor repetate revolte comuniste în interiorul statelor naţionale. În România, Internaționla a III-a a inspirat conducerea alogenă a Partidului Comunist din România să introducă în Programul său de acțiune lupta pentru autonomie a tuturor provinciilor istorice românești, până la desprinderea de statul național unitar român. Cum liderii partidului erau evrei, proveniți din țări vecine, nemulțumirile societății românești față de acest proiect antinațional al bolșevicilor din România s-a convertit în antisemitism.

Internaționala a III-a a funcționat până în anul 1943, când a fost desființată, din rațiuni politice internaționale, în toiul negocierilor sovietice cu SUA și Marea Britanie, pentru împărțirea sferelor de influență. Pentru a le adormi vigilența aliaților săi occidentali și a da impresia că renunță la internaționalizarea comunismului, Stalin a decis desființarea Internaționalei comuniste. Atribuțiile ei au continuat să fie exercitate de către alte structuri ale Uniunii Sovietice, cu deosebire de către serviciile de informații și secțiile de resort din cadrul conducerii comuniste de partid și a celei guvernamentale.

Internaționala a II-a a catalizat mișcarea comunistă internațională. Imediat după război, în multe țări ale lumii, cu deosebire în Europa, au avut loc reformulări doctrinare în cadrul partidelor socialiste și în unele partide social-democrate, astfel încât multe dintre ele s-au transformat în partide comuniste și s-au afiliat Internaționalei a III-a. În majoritatea partidelor comuniste din Europa, conducerea a fost preluată de etnici evrei. De altfel, însuși Lenin a declarat, într-o scrisoare către Maxim Gorki, că: „Dacă un rus este inteligent, înseamnă că este evreu sau are sânge evreiesc…”.

În conştiinţa timpului, mişcarea comunistă a fost asociată cu activitatea centralelor evreieşti de influenţă internaţională. Ca urmare a susţinerii comunismului preponderent de către evrei , el era numit mai ales iudeo-bolşevism, iar din punct de vedere ideologic avea un caracter majoritar internaţionalist, interesele naţiunilor fiind plasate constant în urma celor ale comunismului internaţional. Abia târziu, în timpul Războiului rece, unele partide comuniste şi-au reformulat doctrinele, plasând interesele naţionale pe primul loc în cadrul programelor de partid. Contribuţia decisivă a evreilor la naşterea ideologiei comuniste, la fondarea mişcării comuniste internaţionale şi la conducerea partidelor comuniste, mai ales din Europa, a fost unul dintre motivele principale care au condus la dezvoltarea sentimentelor antievreiești într-o mulţime de ţări ale lumii, în rândul numeroşilor adversari ai comunismului, pe fondul antisemitismului mai vechi, datorat altor cauze. Acest fapt nu trebuie neglijat. După primul război mondial, urmarea imediată a dezvoltării mişcării comuniste internaţionale a fost dezvoltarea mişcărilor de dreapta, cu un puternic caracter naţional, anticomunist şi antievreiesc, fenomen care va deveni preponderent în întreaga Europă Occidentală, Centrală şi de Est.

În România, iudeo-comuniştii au săvârşit acte teroriste încă înaintea înfiinţării partidului lor. Astfel, în 8 decembrie 1920, la ora 14.45, în momentul în care generalul Constantin Coandă se pregătea să deschidă şedinţa Senatului României, s-a produs o explozie puternică. În explozie au decedat Demetriu Radu, episcop de Oradea Mare, Dimitrie Grecianu, ministrul Lucrărilor publice şi ad-interim la Justiţieşi senatorul Spirea Gheorghiu, preşedintele Sfatului negustorilor. Agenţii Inspectoratului General de Siguranţă i-au depistat pe făptaşi. Aceştia erau trei evrei, agenţi ai CEKA, membri ai unei reţele sovietice de spionaj, controlată de Moscova, via Odessa. Ei se numeau Max Goldstein, Saul Osiasşi Leon Liechtblau.

Acest atentat, care a avut un ecou foarte mare în epocă a inflamat şi mai tare reacţiile antievreiești din societatea românească şi a identificat încă o dată pe comunişti cu evreii, întărind convingerea adversităţii evreilor faţă de statul naţional unitar român şifaţăde poporul român, convingând o mare parte a societăţiiromâneşti că iudeo-bolşevicii sunt marii duşmani care trebuie neapărat reprimaţi. Această idee a cuprins conştiinţa publică, a pătruns adânc şi va produce efecte şi în viitor.

Internaționalismul proletar promovat prin Comintern și, în perioada Războiului rece, prin intermediul rețelelor serviciilor secrete sovietice și ale statelor supuse URSS, a fost produsul evreimii de pe Wall Street, cea care, ulterior a declanșat procesul de globalizare în jurul lor, cu mâna guvernelor aservite lor din Commonwealth și din Europa de Vest. Internaționalismul proletar și globalizarea au fost frați de sânge evreiesc, nicidecum dușmani reali. Adversarul real al internaționalismului proletar și al globalizării, în trecut și în prezent, a fost și este naționalismul, susținătorul națiunilor, cu cultura, civilizația, tradițiile și tot ce au popoarele mai frumos, mai bun, mai trainic, care le identifică și care oferă fiecărui popor unicitate.

A consemnat prof. ist. Corvin Lupu.