Imoralitatea clasei conducatoare romanesti, care detine „puterea” politica de la 1918 incoace, nu este cea mai grava crima a ei. Ca s-a furat ca in codru, ca s-a distrus burghezia nationala in folosul elementelor alogene, ca s-a napastuit taranimea, ca s-a introdus politicianismul in administratie si invatamant, ca s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime impotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupa marea victorie finala – sa fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pastra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916-1918 – lasand sa se astearna uitarea asupra intunecatei epoci care a urmat unirii tuturor romanilor. Dar cred ca este o crima care nu va mai putea fi niciodata uitata: acesti aproape douazeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai ca i-am pierdut (si cand vom mai avea inaintea noastra o epoca sigura de pace atat de indelungata?!) – dar i-am folosit cu statornica voluptate la surparea lenta a statului romanesc modern.

Clasa noastra conducatoare, care a avut franele destinului romanesc de la intregire incoace, s-a facut vinovata de cea mai grava tradare care poate infiera o elita politica in fata contemporanilor si in fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politica. Nu e vorba de o simpla gainarie politicianista, de un milion sau o suta de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui insasi existenta istorica a neamului romanesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vad.

Intr-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult incercata Europa – luntrea statului nostru este condusa de niste piloti orbi. Acum, cand se pregateste marea lupta dupa care se va sti cine merita sa supravietuiasca si cine isi merita soarta de rob – elita noastra conducatoare isi continua micile sau marile afaceri, micile sau marile batalii electorale, micile sau marile reforme moarte. Nici nu mai gasesti cuvinte de revolta. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vad, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de capetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

Istoria cunoaste unele exemple tragice de state infloritoare si puternice care au pierit in mai putin de o suta de ani fara ca nimeni sa inteleaga de ce. Oamenii erau tot atat de cumsecade, soldatii tot atat de viteji, femeile tot atat de roditoare, holdele tot atat de bogate. Nu s-a intamplat nici un cataclism intre timp. Si deodata, statele acestea pier, dispar din istorie. In cateva sute de ani dupa aceea, cetatenii fostelor state glorioase isi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt inghititi de popoare vecine.

Luntrea condusa de pilotii orbi se lovise de stanca finala. Nimeni n-a inteles ce se intampla, dregatorii faceau politica, negutatorii isi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si taranii de ogorul lor. Numai istoria stia ca nu va mai duce multa vreme povara acestui starv in descompunere, neamul acesta care are toate insusirile in afara de aceea capitala: instinctul statal. Crima elitelor conducatoare romanesti consta in pierderea acestui instinct si in infioratoarea lor inconstienta, in incapatanarea cu care isi apara „puterea”. Au fost elite romanesti care s-au sacrificat de buna voie, si-au semnat cu mana lor actul de deces numai pentru a nu se impotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune in calea destinului acestui neam. Clasa conducatorilor nostri politici, departe de a dovedi aceasta resemnare, intr-un ceas atat de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i sta in putinta ca sa-si prelungeasca puterea. Ei nu gandesc la altceva decat la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu in aceste cateva miliarde risipite si cateva mii de constiinte ucise sta marea lor crima, ci in faptul ca macar acum, cand inca mai este timp, nu inteleg sa se resemneze.

Sa amintim numai cateva fapte si vom intelege de cand ne conduc pilotii orbi.

Cel dintai lucru pe care l-au facut iugoslavii dupa razboi a fost sa colonizeze Banatul romanesc aducand in masa de-a lungul frontierei cele mai pure elemente sarbesti. Iugoslavii, atunci ca si acum, erau departe de a avea linistea si coheziunea politica pe care am fi putut-o avea noi: problema croata izbucnise cu violenta. Cu toate acestea, stiind ca adevarata granita nu e cea insemnata pe hartie, ci limita pana unde se poate intinde un neam (Nae Ionescu) – au facut tot ce le-a stat in putinta ca sa deznationalizeze judetele romanesti. Si se pare ca au reusit. In orice caz, acum, la granita Banatului, stau masive colonizari sarbesti, sate care nu existau la conferinta pacii….

La „plebiscitul” din 1918-1919, toate satele svabesti au votat alipirea la Romania Mare. S-a obtinut astfel o impresionanta majoritate. Nici un guvern roman n-a facut, insa, nimic pentru aceste elemente germanice, singurii aliati sinceri pe care i-am fi putut avea ca sa contrabalansam elementele maghiare. Dimpotriva, de la unire incoace sasii si svabii au fost necontenit umiliti – iar ungurii favorizati. (Ce imbecil complex de inferioritate am dovedit, fiindu-ne teama de unguri!)

In 1918 sasii nu se intelegeau cu svabii. Am fi putut profita de aceste neintelegeri. N-am profitat. Dimpotriva, am facut tot ce ne-a stat in putinta ca sa acceleram unirea tuturor elementelor germanice. Si astazi, sasii si svabii sunt uniti – si sunt impotriva noastra.

Ungurii au colonizat granita inca din 1920, desi si astazi se gasesc inapoia acestei centuri de fier nu stiu cate sute de mii de romani. Noi n-aveam nevoie de colonizari, pentru ca toate satele de pe frontiera sunt romanesti. In schimb, am stat cu mainile in san si am privit cum se intareste elementul evreiesc in orasele din Transilvania, cum Deva s-a maghiarizat complet, cum tara Oasului s-a paraginit, cum s-au facut colonizari de plugari evrei in Maramures, cum au trecut padurile din Maramures si Bucovina in mana evreilor si maghiarilor etc., etc.

Cei 10.000 de tarani romani veniti din Ungaria continua sa moara de foame. Am luat sate de romani din Banat si am colonizat Cadrilaterul – in loc sa pastram pe banateni acolo unde sunt si sa aducem la frontiera bulgara numai macedoneni, singurii care raspund la cutit cu toporul si la insulte cu carabina. Astazi romancele banatene cersesc in Balcic…

Dintre toate minoritatile noastre, in afara de armeni, numai turcii erau cei mai inofensivi; i-am lasat sa plece. Pamanturile lor, in buna parte, au intrat in stapanirea bulgarilor. Bazargicul este complet bulgarizat. Ceva mai mult. Am lasat pe bulgari sa-si cumpere si sa cultive pamant pana la Gurile Dunarii.

Pilotii orbi s-au facut unealta celei mai inspaimantatoare crime impotriva fiintei statului romanesc: inaintarea elementului slav din josul Dunarii spre Delta si Basarabia.

N-a fost un singur om politic roman care sa inteleaga ca ultima noastra nadejde, asa cum suntem inconjurati de oceanul slav, este sa ne impotrivim cu toate puterile unirii slavilor dunareni cu slavii din Basarabia. In loc sa alungam elementul bulgaresc din intreaga Dobroge – noi am colonizat pur si simplu Gurile Dunarii cu gradinari bulgari.

In acelasi timp, pilotii orbi au deschis larg portile Bucovinei si Basarabiei. De la razboi incoace, evreii au cotropit satele Maramuresului si Bucovinei si au obtinut majoritatea absoluta in toate orasele Basarabiei. Ceva mai grav: rutenii s-au coborat de-a lungul Basarabiei si astazi mai au foarte putin sa-si dea mana cu bulgarii care au suit pe Dunare. Reni este punctul de unire a celor doua populatii slave – pe pamant romanesc.

Imediat dupa razboi, in Basarabia romanii reprezentau 68% din populatie. Astazi, dupa statisticile oficiale, ei sunt numai 51%. Elitele politice romanesti, in loc sa se intereseze de-aproape de problema Ucrainei prin incurajarea agitatiilor separatiste – asa cum au facut guvernele austriece pana la razboi, incurajand sistematic pe ruteni ca sa loveasca in romani si in poloni – s-au multumit sa tolereze intinderea ucrainienilor nu numai in Bucovina, dar si in Basarabia.

In anul 1848, rutenii din Galitia revendicau o parte din Bucovina pentru provincia lor (Galitia), care ar fi trebuit sa devina semi-autonoma in reorganizarea Austriei pe baze federale (planul Palacki). Romanii bucovineni de atunci au stiut sa se apere (in Constituanta austriaca de la Kremsir). Dar rutenii, dupa razboiul cel mare, au gasit un neasteptat aliat in pilotii orbi ai Romaniei care, in loc sa lupte pentru revendicarile ucrainiene dincolo de Nistru (crearea statului-tampon Ucraina) si-au aratat prietenia fata de acesti slavi lasandu-i sa se inmulteasca peste masura in Bucovina si sa coboare cat mai jos in Basarabia. Astazi, un savant ucrainean de la universitatea din Varsovia, refugiat politic, expune la seminarul de geografie din Berlin harti ale viitorului stat ucrainean in care se gasesc inglobate Bucovina si Basarabia. Nadajduiesc ca la ceasul cand stiu lucrurile acestea, prietenul care mi-a atras atentia asupra hartilor profesorului ucrainean (profesor la universitatea din Varsovia) a izbutit sa le fotografieze pe toate – pentru ca sa facem amandoi dovada, daca va fi nevoie.

Inutil sa mai continui.

Si am fost stapanit de acest inspaimantator sentiment al inutilitatii in tot timpul cat am scris paginile de fata. Stiu foarte bine ca ele nu vor avea nici o urmare. Stiu foarte bine ca evreii vor tipa ca sunt antisemit, iar democratii ca sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine ca unii imi vor spune ca „administratia” e proasta – iar altii imi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritatilor. Ca si cand aceleasi tratate au putut impiedica pe Kemal Pasa sa rezolve problema minoritatilor macelarind 100.000 de greci in Anatolia. Ca si cand iugoslavii si bulgarii s-au gandit la tratate cand au inchis scolile si bisericile romanesti, deznationalizand cate zece sate pe an. Ca si cand ungurii nu si-au permis sa persecute fatis, cu inchisoarea, chiar satele germane, ca sa nu mai vorbesc de celelalte. Ca si cand cehii au sovait sa paralizeze, pana la sugrumare, minoritatea germana!

Cred ca suntem singura tara din lume care respecta tratatele minoritatilor, incurajand orice cucerire de-a lor, preamarindu-le cultura si ajutandu-le sa-si creeze un stat in stat. Si asta nu numai din bunatate sau prostie. Ci pur si simplu pentru ca patura conducatoare nu mai stie ce inseamna un stat, nu mai vede.

Pe mine nu ma supara cand aud evreii tipand: „antisemitism”, „fascism”, „hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvazatori, isi apara primatul economic si politic pe care l-au dobandit cu atata truda risipind atata inteligenta si atatea miliarde.

Ar fi absurd sa te astepti ca evreii sa se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupa ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atatea posturi de comanda. Evreii lupta din rasputeri sa-si mentina deocamdata pozitiile lor, in asteptarea unei viitoare ofensive – si, in ceea ce ma priveste, eu le inteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.

Tristetea si spaima mea isi au, insa, izvorul in alta parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducatoare, mai mult sau mai putin romaneasca, politicianizata pana-n maduva oaselor – care asteapta pur si simplu sa treaca ziua, sa vina noaptea, sa auda un cantec nou, sa joace un joc nou, sa rezolve alte hartii, sa faca alte legi. Acelasi joc si acelasi lucru, ca si cand am trai intr-o societate pe actiuni, ca si cand am avea inaintea noastra o suta de ani de pace, ca si cand vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar daca le spui ca pe Bucegi nu mai auzi romaneste, ca in Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, ca pier satele romanesti, ca se schimba fata oraselor – ei te socotesc in slujba nemtilor sau te asigura ca au facut legi de protectia muncii nationale.

Sunt unii, buni „patrioti”, care se bat cu pumnul in piept si-ti amintesc ca romanul in veci nu piere, ca au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitand, saracii, ca in Evul Mediu romanii se hraneau cu grau si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitand ca blestemul a inceput sa apese neamul nostru o data cu introducerea secarei (la sfarsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul graului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slabind considerabil rezistenta taranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Malaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (in Moldova se bea pana in secolul XVI bere), austriecii in Ardeal si „cultura” in Principate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politica si administrativa. Toata Muntenia si Moldova de jos se hraneau iarna cu peste sarat; carutele incepeau sa colinde Baraganul indata ce se culegea porumbul si pestele acela sarat, uscat cum era, alcatuia totusi o hrana substantiala. Pilotii orbi au creat, insa, trustul pestelui. Nu e atat de grav faptul ca la Braila costa 60-100 lei kilogramul de peste (in loc sa coste 5 lei), ca putrezesc vagoane intregi de peste ca sa nu scada pretul, ca in loc sa se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brailei se recolteaza numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e ca taranul nu mai mananca, de vreo 10 ani, peste sarat. Si acum, cand populatia de pe malul Dunarii e secerata de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane pe medicamente, uitand ca un neam nu se regenereaza cu chinina si aspirina, ci printr-o hrana substantiala.

Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi in pieptul de arama al romanului. Sarmanul roman, lupta ca sa-si pastreze macar o inima obosita care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevarul e acesta: neamul romanesc nu mai are rezistenta sa legendara de acum cateva veacuri. In Moldova si in Basarabia cad chiar de la cele dintai lupte cu un element etnic bine hranit, care mananca grau, peste, fructe si care bea vin in loc de tuica. Noi n-am inteles nici astazi ca romanul nu rezista bauturilor alcoolice, ca francezul sau ca rusul bunaoara. Ne laudam ca „tinem la bautura”, iar gloria aceasta nu numai ca e ridicula, dar e in acelasi timp falsa. Alcoolismul sterilizeaza legiuni intregi si ne imbecilizeaza cu o rapiditate care ar trebui sa ne dea de gandit.

…Dar pilotii orbi stau surazatori la carma, ca si cand nimic nu s-ar intampla. Si acesti oameni, conducatori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de buna-credinta, si cu bunavointa; numai ca, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteaza in ceasul de fata – instinctul statal – nu vad suvoaiele slave scurgandu-se din sat in sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pamant romanesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lasand locul altor neamuri… Nu simt ca s-au schimbat unele lucruri in aceasta tara, care pe alocuri nici nu mai pare romaneasca.

Uneori, cand sunt bine dispusi, iti spun ca nu are importanta numarul evreilor, caci sunt oameni muncitori si inteligenti si, daca fac avere, averile lor raman tot in tara. Daca asa stau lucrurile nu vad de ce n-am coloniza tara cu englezi, caci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam in care o clasa conducatoare gandeste astfel, si-ti vorbeste despre calitatile unor oameni straini nu mai are mult de trait. El, ca neam, nu mai are insa dreptul sa se masoare cu istoria… Caci pilotii orbi s-au facut sau nu unelte in mana strainilor – putin intereseaza deocamdata. Singurul lucru care intereseaza este faptul ca nici un om politic roman, de la 1918 incoace, n-a stiut si nu stie ce inseamna un stat. Si asta e destul ca sa incepi sa plangi.

Semnat Mircea ELIADE

Articol aparut in Vremea, nr. 505, 19 septembrie 1937.