Mihai Eminescu – Romania e prada minciunii disciplinate

Unul din relele culturii in strainatate si mai ales a acelei culturi care in doi sau trei ani, adesea in mai putin, galopeaza prin facultatea juridica, este ca tinerii iau in mod absolut ceea ce li s-a predat in mod relativ numai. Cutare teza e pentru ei absolut adevarata pentru ca profesorul a sustinut-o, cutare adevar e absolut statornic, pentru ca cutare carte frantuzeasca sau nemteasca zice asa. Despre judecata proprie nici vorba.

Pe cand in fericita si-ntr-adevar neintrecuta anticitate greco-romana scoala era o gimnastica a mintii omenesti, adeca o continua si roditoare dezvoltare a inteligentii proprie, tinerii nostri cred a fi oameni mai mari cu cat mai multe coji de gandiri straine au gramadite nemistuite in cap, cu cat mai putina cugetare proprie au. Pentru tarile respective, in cari tinerii invata carte, nenorocirea nu-i tocmai mare. Lucrurile ce se predau sunt rezultate ale unei culturi vechi si continuitive, incat in momentul in care se predau se si potrivesc sau c-o stare actuala de lucruri sau c-un viitor foarte apropiat la care natia aspira.

Dar oare e tot astfel la noi?

Sa luam un singur caz. Cum se preda si cum stiu oamenii la noi dreptul roman? Astfel cum l-au avut romanii? Astfel cum l-am avut noi cu modificarile aduse de bizantini, cunoscut prin suta a XVI si a XVII pana mai alaltaieri sub numele de pravila imparateasca? Defel. Se preda dreptul roman asa cum el au fost admis, modificat si inteles de spiritul popoarelor germanice.

Si tot astfel e cu toate disciplinele dreptului. Lipsa de judecata in materia aceasta e atat de mare incat am auzit vorbindu-se in Senat si Camera despre principii eterne si nestramutate de drept. Deie-ni-se voie a spune ca aceasta eternitate nestramutata e un moft. Acele principii, asa-numite eterne, nu sunt juridice, ci morale. Cine voieste sa se convinga n-are decat sa deschiza Coranul, Evanghelia, Drumul spre Virtute a lui Lao-Tse, cartile budiste, si va vedea ca acele eterne principii sunt identice la moralistii de origine foarte deosebita si din timpi foarte deosebiti. Dreptul insa – dupa natura sa – e pozitiv, adeca stabilit de oameni dupa natura lor individuala, dupa scopurile ce urmaresc, dupa nevoile cu cari au a se lupta, dupa timp si imprejurari si, asemenea individelor, scopurilor, nevoilor, timpului si imprejurarilor, dreptul adevarat e supus unei necontenite miscari, e trecator.

C-un cuvant stiintele de stat si cele juridice nu sunt, asemenea astronomiei, matematicei, mecanicei, stiinte absolute, ci istorice si cazuistice oarecum. Pentru o stare de lucruri date ele au un sistem dat. De aceea ele trebuiesc predate si invatate in mod genetic, aratandu-se cum o stare de lucruri s-a dezvoltat dintr-alta si o teorie dintr-alta, ceea ce la astronomie de ex. ar fi un lucru cu totul de prisos. La stiintele istorice, adevarul sta nu in ceea ce sunt astazi in cutare punct al pamantului, ci in consectiune, in seria de intamplari cari au premers.

Deci aproape tot bagajul droaii de juristi cu care se imple in fiece an inapoiata noastra tara nu e de nici o treaba, caci d-nia lor, in loc sa fi-nvatat a potrivi legile cu tara, vor, din contra, sa schimbe tara data, obiect al naturii greu de stramutat, cu istoria si gintea ei, dupa legi cari s-au nascut din alte stari de lucruri, adaptate unor alte imprejurari.

Ei, bine, aceasta minima suma de cunostinti despre raporturile juridice dintr-o tara straina e la noi alfa si omega a intregei intelepciuni politice. Aceasta adevarata ignoranta, pe langa ceea ce trebuie sa stie un om de stat, respira la noi din presa, din discutii parlamentare. Se vorbeste atata despre civilizatiunea noastra. Cu toate astea nu exista tara in lume – neesceptand Serbia, Grecia, poate chiar Bulgaria – in care sa se citeasca mai putin decat la noi in tara. Intrebe cineva bunaoara cate exemplare din Dictionarul etimologic al lui Cihac s-a vandut in Romania, cate exemplare din cartea lui Rosler sau a lui Jung, cati abonati au foile literare? Cate exemplare s-a petrecut din Istoria lui Balcescu sau din colectia de Documente a lui E. Hurmuzache? Se vor afla cifre ridicole pentru un stat de cinci milioane de locuitori, pentr-o natie de aproape zece milioane.

Alfa si omega tuturor lucrurilor raman advocatii si pace.

O ignoranta grea ca plumbul despre tot ce atinge tara, poporul si lumea-ntreaga apasa toate spiritele. Niciuna din breslele si tagmele de cultura ale vechei Romanii n-au putut rezista erei innoiturelor si importului de legi incurcate din toate colturile lumii.

Si cata avere nationala s-au cheltuit pentru acest nimic?

S-ar putea zice ca Romania si-a preschimbat patura cea mai roditoare a pamantului, milioane de chilograme de grane, produsa de o grea munca omeneasca, pe cuvinte deserte, pe fraze stereotipe, pe-un rationalism insipid si cosmopolit, cari acestea formeaza astazi averea unica a acelei clase de carciocari ce traieste din traficul zilnic al frazei, cheltuita in moneta mica a profesiilor de credinta, a articolelor de fond, a discutiilor parlamentare, a pledoariilor la tribunale.

Vlad Tepes, Lapusneauu, Mihnea cel Rau sau Aron Voda erau asupritori stapani, dar stapanirea lor era tiranica, nu rusinoasa. Acum insa Romania are rusinea de-a geme sub jugul carciocarilor, a oamenilor a caror breasla, mestesug, meserie este ca sa prefaca negrul in alb si albul in negru, de-a arata ca ce-i stramb e drept si ce-i drept, stramb; Romania e prada minciunii disciplinate si, pentru corifeii si reprezentantii minciunii, se face totul in tara aceasta si toate ramurile vietii publice ii sunt aservite.

Cu putine deosebiri, caracterele acestei noua clase domnitoare sunt: incapacitatea, prostia, nestiinta.

(MIHAI EMINESCU, Manuscrisul 2.264)