Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic (13) – Anglia pastreaza si astazi vechile forme istorice, pururea reimprospatate de spiritul modern

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Anglia pastreaza si astazi vechile forme istorice, pururea reimprospatate de spiritul modern” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1531771946661{margin-bottom: 0px !important;}”]Sa discutam cu „Romanul” lucruri elementare pentru orice cunoscator al istoriei, sa-i facem abecedarul istoriografiei sau fiziologiei statului? Ar fi o misiune de doua ori ingrata, intai pentru ca oamenii cu cari discutam, fie oricat de destepti, nu vor gasi in reminiscentele celor patru clase primare si a unui curs de violoncel elemente indestule pentru a ne intelege, apoi pentru ca, coborandu-ne noi chiar la nivelul lor intelectual si copilarindu-ne mintea ca s-o punem pe o treapta egala cu a lor, totusi n-ar voi sa inteleaga, pentru ca nu e in interesul lor sa inteleaga.

Intr-o discutie cu totul teoretica spusesem, de exemplu, ca aristocratia adevarata are un rol esential in viata unui stat. Aceasta am spus-o bazati pe cele mai stralucite exemple din istorie. Avem Roma, Anglia actuala, republica Venetiei, Olanda s.a.

Din aceasta teorie sustinuta in genere, „Romanul” ne atribuie in specie ca pentru Romania voim domnia unei oligarhii aristocratice, desi tot organul ilustrului Costinescu are imprudenta de-a cita conditiile ce le credem noi neaparate pentru existenta unei aristocratii adevarate. Se cere a fi istorica am zis noi. Poate insa exista o aristocratie istorica intr-o tara in care, cu indignare si rusine trebuie s-o spunem, un strain ca tatal d-lui C. A. Rosetti a fost asemenea boier? Dupa epoca vechilor fanarioti, a Caradalelor, Gianiilor, Cariadgiilor din generatia intaia, nu mai poate exista aristocratie istorica in generatia a doua. Odata ce virusul personificat prin lepadaturile Orientului, lipsite de iubire de adevar si de curaj, a intrat in organismul viu al unui popor, nu mai poate fi vorba de aristocratie istorica. Ea ramane un ideal de invidiat, pe care putine popoare l-au ajuns in toata curatia lui si de la care alte popoare, a caror viata a fost corupta prin demagogie sau prin despotism, cata sa renunte pentru secole inainte, daca nu pentru totdeauna. Exista in adevar familii istorice in tara; numele lor e format in genere dupa numele vreunui munte din Carpati.

Dar, sub domnia unui regim de ereditate care avea in vedere impartirea averilor, in cursul timpului ele n-au putut pastra nici o avere destul de mare, nici o influenta politica covarsitoare pentru a fi ceea ce baronii au fost pentru Anglia, patricianii pentru Roma sau pentru Venetia. De aceea am repetat-o de atatea ori ca reactie in sensul adevarat al cuvantului, reactie ca incercare a unei reconstructiuni istorice anterioare fanariotismului, nu mai e cu putinta in Romania si nu suntem utopisti pentru a cere ceea ce n-ar fi cu putinta nici pentru Dumnezeu din ceruri.

Dar, adevarate naturi de spioni si de agenti provocatori, a caror esperiente si apucaturi politienesti sunt esplicabile prin trecutul lor misterios, ei estrag bucatele din articole ce n-au a face unul cu altul si formeaza apoi un act formal de acuzatie in contra noastra. Astfel, pasajul privitor la aristocratie ca element de dezvoltare istorica se pune alaturi cu consideratiunile ce le facem asupra manifestului principelui Bulgariei. E evident ca n-are a face. Bulgaria nu are, nu poate avea aristocratie, precum n-o poate avea Serbia. Dupa batalia din Campul Mierlei, intr-o robie de cinci sute de ani aproape, sub domnia egalizatoare a unei rase straine, care ea insasi n-are aristocratie si care totdeuna a fost domnita de despotismul obicinuit in statele Orientului asiatic, bulgarii si sarbii n-au putut pastra o institutie proprie popoarelor celor mai libere si epocelor celor mai libere. Prin urmare cu totul altul este rolul manarhului in Bulgaria, cu totul alte conditii de organizare sociala cere un stat fara trecut si unul care are trecutul lui istoric. Ar fi absurd din parte-ne a pretinde ca Statele Unite ale Americei sa fie conduse de-o aristocratie istorica, cand ea nu s-a putut nici naste pe pamant american; ar fi absurd a o pretinde chiar pentru imparatia Braziliei si pentru orice stat nascut in urma acelei primaveri etnice care se numeste evul mediu.

Nici pentru tara noastra n-am gandit vreodata de-a propune un sistem care sa invieze veacul al XVII-lea, epoca lui Matei Basarab. Cu toate acestea, oricine va voi sa defineasca marele mister al existentei va vedea ca el consista in improspatarea continua a fondului si pastrarea formelor. Forme vechi, dar spirit pururea nou. Astfel vedem cum Anglia, care sta in toate celea in fruntea civilizatiei, pastreaza si astazi vechile sale forme istorice, pururea reamprospatate de spiritul modern, de munca moderna. De aceea o si vedem ramaind ca granitul, mareata si sigura in valurile adancelor miscari sociale de cari statele continentale se cutremura. Un stat mare si puternic ca Rusia, dar absolutist, se cutremura din temelii de o miscare sociala, tot astfel Germania, tot astfel republicana si egalitara Franta. Ba chiar membrii internationalei de la noi, ajunsi aci ministri si membri la Curtea de Casatie, sunt siliti a vota o lege in contra strainilor socialisti, de vreme ce indigenii socialisti ocupa functii inalte. Ei bine, in Anglia sunt organele centrale ale Internationalei rosie, traieste Marx, generalisimul partidului si nici pe guvernul, nici pe poporul englez nu-i doare capul de aceasta.

Cu acelasi sistem oligarhic vedem Roma devenind imperiu, vedem Venetia, un oras, devenind putere, adesea de rangul intai, in curs de o mie si mai bine de ani. Dar se intelege ca nici prin gand nu ne trece a admite ca aristocratia istorica, substratul oligarhiei, se poate improviza si ca putem scoate din pamant oasele Basarabilor spre a le da o noua viata. Cu totul altul e rolul monarhiei in tara noastra. E indeajuns daca sub ea se asigura inaintarea meritului si a muncii si daca acestea se pun la adapost de escamotarea din partea Caradalelor si Costinestilor; e destul atata, si pentru atata numai se cere o reorganizarea sociala. Acestea doua nu sunt asigurate in dezvoltarea lor. Vedem pe cucernicul Simeon, ce merita o chilie la manastirea Ocnei, decorat cu Steaua Romaniei, senator si om mare; vedem cavaleri de industrie imbogatindu-se peste noapte din rascumpararea drumurilor de fier; vedem oameni prinsi in rebeliune fatisa devenind adiutanti domnesti, vedem pe altii vanand, prin cotituri sub masca patriotismului, posturi la Casatie ori la drum de fier; c-un cuvant, nici merit, nici munca nu sunt considerate, iar ignoranta, felonia politica, viclesugul comun devin titluri de recomandatie pentru inaintare in statul roman. Si toti acesti paraziti sociali, toata secta asta de spioni si cavaleri de industrie, acest odium generis humani cum i-ar zice Tacit, costa mult, foarte mult. Sarcinele de intretinere ale politicianilor de la noi diminueaza panea de toate zilele a poporului de jos, care ca rasa, ca inteligenta, ca inima este superior paturii de parveniti si de scursaturi din catesipatru unghiurile lumii, cari s-au asezat deasupra lui din secolul trecut incepand.

Aceasta problema sociala ar fi trebuit sa-i fie cunoscuta regelui la venirea sa in tara; s-ar fi cazut sa cunoasca ca nu oamenii legati de sute de ani de soarta acestui pamant si a acestui popor pot fi inamicii lui, ci cei scursi de ieri, de alaltaieri, cari uzurpasera pentru ei privilegiul de a fi ei singurii romani, nefiind romani si singurii patrioti, neavand o patrie hotarata. Si cand Epureanu a dat consiliului sau M. Sale l-a dat dupa indemnul a o suma de deputati cari amenintau a nu voi sa treaca Milcovul daca e vorba ca samsarii din porturi si declasatii cafenelelor din Bucuresti sa determine si pe viitor soarta acestei tari.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1531771936036{margin-bottom: 0px !important;}”]Articol publicat in TIMPUL, la 6 mai 1881.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!