Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic (18) – Amenintarea partidului rosu

[vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic (18) – Amenintarea partidului rosu” font_container=”tag:h3|font_size:24px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1536485505736{margin-bottom: 0px !important;}”]O serioasa turburare socialista ameninta Europa. Cetatenii liberi, independenti si infratiti ai republicei universale, cari la noi sunt reprezentati prin partidul rosu, incearca a rasturna toate formatiunile pozitive de stat, si daca n’o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai nainte sigur, totusi vor incerca s’o faca pe calea lor obicinuita a atentatelor, a scenelor de ulite, turburarilor etc, iar acele incercari incep a-si arunca umbrele de pe acum.

Noi, cari suntem siguri ca victoria principiilor liberale-socialiste insemneaza moartea oricarii culturi si recaderea in vechea barbarie, vom combate tendentele lor, ori in ce punct s’ar fi ivind.

Lucrul sta astfel. Cultura omenirii, adica gramadirea unui capital intelectual si moral nu seamana cu gramadirea capitalelor in bani. E drept, ca cei ce traiesc astazi se folosesc de rezultatele dobandite de alti cugetatori inaintea lor, insa acele rezultate ei nu le capata deodata ca o stransura parinteasca, ci trebue sa si le aproprieze prin o noua munca intelectuala, prin studiu.

Civilizatia omeneasca se’ncepe oarecum din nou si din fundament cu orice generatie noua care, daca nu e silita a repeta anevoioasele cercetari, facute de parinti, totusi trebue sa-si castige prin propria memorie si judecata cunostintele lor. Prin urmare, cercul de oameni intr’adevar culti, cari conduc societatea si au fost in stare sa-si aproprieze suma de cunostinte gramadite de parinti, acest cerc e relativ foarte mic; imprejurul acestui cerc e unul mai mare al publicului cult, care poate sa priceapa si sa aprecieze munca invatatilor, fara insa de-a produce ceva pe acest teren. In afara de aceste cercuri, e massa sau inculta sau pe jumatate culta, lesne crezatoare, vanitoasa si lesne de amagit, pe care oamenii cu cunostinte jumatatite, semidocti sau inculti cu totul, cauta a o asmuta asupra claselor superioare, a caror superioritate consista in nastere, avere sau stiinta. Cultura oricarei natii e impresurata de-o multime oarba, gata a recadea in orice moment in barbarie. Aceasta multime nu se recruteaza mai niciodata la tara, intre tarani, ci tocmai in orase, intre acei oameni produsi in conditii nefavorabile si traind in ele, cari-s crescuti inchirciti fiziceste si intelectual, cari n’au mintea clara si sanatoasa a omului nascut si crescut in conditii normale.

Socialismul industrial porneste de la o iluzie economica. El ignoreaza pe deplin faptul ca, chiar si de s’ar imparti averea toata, a claselor bogate intre cele sarace, chiar de s’ar organiza altfel munca, mijloacele prime de existenta nu se pot inmulti in infinit si ca nevoile sociale trebue neaparat sa consiste in renumita disproportie formulata de Malthus, conform careia populatia se’nmulteste in progresie geometrica, adeca in patrat, pe cand mijloacele de traiu se’nmultesc numai in progresie aritmetica. Contra acestei legi, in temeiul careia omul e condamnat la munca aspra, pentru a putea sa-si intretie existenta fizica, nu exista remediu. Dar omul se distinge tocmai prin aceasta de lumea animalelor, ca are o existenta deosebita morala, ca are o cultura a mintii si a inimei, ale carii hranitoare sunt putin numeroasele clase avute. A le rasturna pe acestea sau a le face existenta imposibila, insemneaza a darama temelia culturei.

(Articolul aparut in TIMPUL, la 6 august 1878, fara titlu)[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!