Repere esentiale ale istoriei miscarii legionare din Romania

Istoricul prof. univ. dr. Corvin Lupu a fost invitat de catre Marius Albin Marinescu, director al revistei „Justitiarul”, la o discutie cu privire la rolul si locul pe care il are Miscarea Legionara in istoria Romaniei. Va oferim aici respectivul interviu, iar in finalul acestuia puteti urmari si doua inregistrari video deosebit de semnificative cu un fost legionar, Iulian Constantin, ajuns dupa eliberarea din detentie profesor universitar doctor si presedintele Federatiei Romane a Fostilor Detinuti Politici.

Intelegerea paginii legionare a istoriei noastre este cu atat mai importanta cu cat inmiscarea legionara prezent au aparut o serie de acte normative ce sunt menite sa elimine libertatea cuvantului referitor la adevaratele repere ale miscarii legionare. Cu toate acestea, in constiinta publica, spiritul Miscarii Legionare a ramas treaz, ca urmare a faptului ca, practic, in marea majoritate a familiilor de etnici romani a trait cel putin un legionar.

Marius Albin Marinescu: Incep discutia noastra, domnule profesor, rugandu-va sa ne spuneti cum a aparut aceasta miscare nationala romaneasca.

Corvin Lupu: Miscarea Legionara s-a desprins din miscarea de dreapta aparuta si dezvoltata dupa primul razboi mondial. „Parintele” acestei miscari este profesorul universitar de Drept de la Iasi, Alexandru C. Cuza.

Dupa primul razboi mondial si dupa crearea Romaniei Mari, pe plan european s-a dezvoltat foarte mult miscarea socialista. Ea a castigat in prestigiu la nivelurile de la baza popoarelor europene. Succesele bolsevicilor, care au ajuns sa preia puterea in Rusia, au influentat mult societatea europeana, mai ales in statele invinse in razboi si in care existau comunitati evreiesti puternice. Evreii erau cei care propovaduiau si raspandeau bolsevismul in Europa. Efectele au fost imediate. Preluarea puterii politice de catre bolsevicii evrei Karl Liebknecht si Rosa Luxemburg in Republica Sovietica Bavaria si de catre Bela Kuhn, tot evreu, in Republica Sfaturilor din Ungaria, au incurajat si socialistii din Romania, dominati majoritar tot de evrei, sa actioneze impotriva regimului politic si a statului roman. Inca nu se terminase bine razboiul si, in decembrie 1918, au avut loc mari revolte muncitoresti in Bucuresti, dirijate de comunisti. In anul 1919, Lenin a infiintat Internationala a III-a Comunista, care avea ca proiect politic raspandirea internationalismului proletar, pana la preluarea puterii de catre comunisti in intreaga lume. Comunistii promovau un fel de globalizare de astazi, numita „internationalism proletar”, doar ca astazi globalizarea este promovata in interesele altei supraputeri.

In Romania, in 1919, a luat fiinta Partidul Socialist, iar apoi, in vara anului 1920, aripa lui cea mai radicala a imbratisat bolsevismul, votand aderarea partidului la Internationala a III-a Comunista, ceea ce a condus la aparitia Partidului Comunist Roman, in mai 1921. In 1920, avusese loc atentatul din Parlamentul Romaniei: trei evrei comunisti au pus o bomba in Senat si au ucis si ranit numerosi parlamentari. In anii urmatori, acest Partid Comunist a inclus in programul sau politic obiectivul de lupta a provinciilor romanesti impotriva statului national unitar, pana la desprinderea lor de Romania. In aceste conditii, partidul a fost scos in afara legii. Aceste evenimente au scandalizat societatea romaneasca, au renascut sentimente antievreiesti mai vechi, pe care o foarte mare parte a societatii le-a perceput ca fiind firesti si au dus, de asemenea firesc, la o actiune contrara de aparare impotriva acestor excese.

Pericolele pe care le reprezentau actiunile destabilizatoare, opozitia ascunsa sau fatisa a minoritatilor nationale fata de statul national unitar, mai ales a ungurilor si a evreilor comunisti, nu a permis promovarea in Romania a unei democratii reale, conducerile Romaniei fiind nevoite sa foloseasca adeseori represiunea pentru apararea statului. In acest sens, in anul 1924 a fost promulgata Legea Marzescu, care limita drastic intrunirile si dreptul la asociere.

Initiatorul miscarii de dreapta, pe care eu nu as numi-o „radicala”, ci, mai degraba, ca fiind gruparea politica „pozitionata cel mai la dreapta esichierului”, a fost profesorul A.C. Cuza. Avea un mare prestigiu profesional. Era decanul Facultatii de Drept din Iasi, oras majoritar populat si controlat de evrei. In constiinta publica, comunistii erau identificati cu evreii, iar romanii care se alaturau acestei doctrine erau perceputi ca fiind „jidoviti”. Corneliu Codreanu ii fusese student si a aderat o vreme la ideile sale, dupa care si-a nuantat pozitiile. In martie 1920, Corneliu Codreanu, dand dovada de mare curaj, a patruns in fieful comunistilor din Iasi, Atelierele „Nicolina”, ai caror muncitori erau instigati de comunisti sa declanseze greva generala. Corneliu Codreanu s-a suit pe cladire, a inlaturat drapelul rosu care arbora si l-a inlocuit cu tricolorul romanesc. Aceasta actiune temerara a blocat pur si simplu greva generala care fusese proiectata la „Nicolina”. Prin acest gest, Codreanu a castigat notorietate si o mare simpatie in randurile majoritatii romanilor din Iasi, care erau anticomunisti. Autoritatile nu avusesera curaj si initiativa sa dea jos drapelul rosu de pe cladirea atelierelor.

Profesorul A.C. Cuza propunea o replica dura si imediata impotriva acestor evrei si a miscarii comuniste. Corneliu Codreanu a intrat in dispute ideologice cu fostul sau magistru, pe probleme ideologice si tactice. Cu toata adversitatea la care au ajuns, cand Corneliu Codreanu, in legitima aparare, dovedita definitiv in Justitie, l-a ucis pe prefectul Politiei Iasi, Constantin Manciu, profesorul A.C. Cuza l-a aparat. Cand ideile lui Corneliu Codreanu privitoare la necesitatile etniei romane s-au cristalizat, el a infiintat Legiunea Arhanghelului Mihail, in 1927.

Marius Albin Marinescu: Relatati-ne pe scurt impuscarea prefectului Manciu, eveniment de mare rasunet in acel timp.

Corvin Lupu: Impuscarea prefectului Manciu de catre Codreanu a facut mare valva in epoca si in perioada urmatoare, fiind folosita ca motiv de defaimare a lui Corneliu Codreanu. In realitate, lucrurile s-au clarificat la procesul care a urmat si in cadrul caruia judecatorii regimului politic de care apartinea prefectul Manciu au retinut si motivat legitima aparare si l-au achitat definitiv pe Corneliu Codreanu, ceea ce detractorii „capitanului” ocolesc, prezentand doar ceea ce conduce la denigrare.

Studenti si elevi de liceu romani, in frunte cu Corneliu Codreanu militau pentru drepturile romanilor, in special pentru numerus clausus, aratand ca ei nu vor sa invete intr-o scoala in care 80% din elevi si studenti sunt etnici straini si nici sa traiasca intr-o societate in care 80% din conducatori urmau sa fie straini, colegii lor evrei de scoala si de studentie.

Prefectul Politiei Iasi, Constantin Manciu, era un sustinator al comunitatii evreiesti din Iasi. In mod repetat, politistii efectuau descinderi la casa din Ungheni unde se intalneau tinerii romani pentru a se organiza. Cu ocazia acestor descinderi, tinerii romani au fost, in mod repetat, batuti pana la sange, iar unii dintre ei dusi la sediul Politiei unde au fost torturati. Erau batuti la talpi si alte parti ale corpului cu vergele si cu vana de bou. In mod repetat, au fost salvati de profesorul A.C. Cuza care mergea sa-i elibereze insotit de personalitati ale orasului care aveau influenta in Politie. La Politie, Corneliu Codreanu a fost si el batut cu bestialitate. Aceste abuzuri colosale i-au revoltat mult pe romani. In cadrul unui proces al unui tanar roman, care a reclamat bataile si torturile la care a fost supus, pe care Corneliu Codreanu l-a aparat in fata instantei in calitate de avocat, intre avocatii reclamantului si agentii de politie incriminati s-au iscat dispute care au condus la suspendarea sedintei de judecata. La iesire, in strada, prefectul Manciu, impreuna cu mana sa dreapta, comisarul evreu Clos, au incercat, sub amenintarea pistoalelor sa il retina pe Corneliu Codreanu pentru a-l duce la sediu. Impotriva lui Codreanu nu se emisese nici un mandat, actiunea fiind abuziva. Prefectul Manciu a ordonat agentilor sa puna mana si sa-l loveasca pe Corneliu Codreanu. Acesta s-a opus si, amenintat fiind cu pistolul de catre comisarul Clos si lovit cu pumnul de catre prefectul Manciu, a folosit el primul arma, ucigandu-l pe Manciu si ranind pe Clos si pe un alt agent, dupa care s-a intors in cladirea judecatoriei de la Ocolul I Urban si s-a predat procurorului, relatand cele intamplate. Notorietatea lui Codreanu a crescut si mai mult. A fost arestat, dus la Bucuresti si judecat in stare de arest. Achitarea lui definitiva de catre instanta a trezit entuziasm in randul romanilor, dar a intaratat autoritatile.

Marius Albin Marinescu: Oare ce-i framanta atat de mult pe romani, in acea perioada, incat sa simta nevoia sa se organizeze pentru a se apara in propria lor tara?

Corvin Lupu: Romania Mare a coagulat vechile teritorii romanesti care apartinusera imperiilor inconjuratoare. In primii ani dupa primul razboi mondial existau legislatii diferite de la o regiune la alta, cu traditii diferite si din acest punct de vedere. Numeroase minoritati nationale ajunsesera, prin schimbarea frontierelor, sa traiasca in Romania Mare. Pe acest fond de lipsa de unitate legislativa, societatea nu era stabilizata. Din majoritari sustinuti de fostele state care au stapanit respectivele regiuni, etniile conlocuitoare s-au trezit minoritari in statul national unitar roman, statut care nu le convenea. Asa era cazul ungurilor din Transilvania, bulgarilor din Cadrilater si rusofonilor din Basarabia. Apoi, cifra evreilor crescuse foarte mult si, ca urmare a prigonirii lor in diverse state europene, refugiati evrei intrau permanent in Romania. Cu cat statul roman se consolida, cu atat se mai simteau minoritatile nationale mai putin confortabil, inclusiv sasii.

Principala problema social-politica a perioadei interbelice a fost problema evreiasca. Statul national unitar roman era mereu sub presiune si amenintari internationale cerandu-i-se de catre marile puteri sa dea diverse drepturi sociale, politice si economice minoritatilor nationale, cu deosebire evreilor. Privitor la acestia din urma, incepand cu perioada primului razboi mondial si pana dupa venirea la putere in Germania a Partidului National-Socialist, cateva sute de mii de evrei au escaladat frontierele Romaniei, patrunzand fraudulos in tara, prin mituirea functionarilor vamali, sau cu ajutorul unor filiere care ocoleau punctele de trecere a frontierei. Ei erau alungati sau persecutati, in cea mai mare parte a Europei, datorita modului in care se insinuau in punctele cheie ale societatii asupra careia exercitau apoi o influenta pe care majoritatea europenilor au ajuns sa o considere ca fiind nociva. La aceasta se adauga sustinerea comunismului de catre evrei, bolsevismul fiind considerat ca fiind o plaga periculoasa. Odata patrunsi in Romania, evreii se aciuiau pe la conationalii lor, isi gaseau activitati de desfasurat, locuri de munca si se incadrau repede in societate, chiar daca nu aveau acte legale. Nu este vorba despre cateva mii de oameni, ci de cateva sute de mii de oameni, ceea ce reprezenta o mare problema pentru societatea romaneasca, mai ales pentru etnicii romani, a caror rezultate ale muncii erau traficate de evrei. Printr-un sistem pervers de complicitati, coruptie si influenta, punctele cheie in societate erau preluate de evrei, iar romanii erau mereu impinsi catre periferia societatii. Este fara putinta de tagada ca minoritatile nationale au fost principalul factor de risc pentru securitatea nationala a Romaniei. De altfel, si dupa 1989, minoritatile nationale, mai ales cei ascunsi si deghizati in romani (Iliescu, Roman, Nastase etc.) au contribuit cel mai mult la aservirea totala a Romaniei si la transformarea ei in colonie.

Marius Albin Marinescu: Numarul total al evreilor in perioada interbelica a fost de aproximativ un milion.

Corvin Lupu: In principiu, da, dar numarul evreilor din Romania a fost mereu greu de apreciat cu exactitate, in toate epocile, pentru ca, la fel ca astazi, multi evrei preluau nume romanesti, germane, maghiare sau rusofone si isi ascundeau etnia reala. Pentru perioada interbelica, in afara recensamintelor, in cadrul carora fiecare isi declara etnia dupa dorinta, studiile aflate in circulatie apreciaza cifra evreilor intre minimum un milion si maximum un milion si jumatate. Cand vorbim despre evrei, avem in vedere atat evreii pamanteni, asezati in Tarile Romane de sute de ani, bine integrati in societatea romaneasca, multi dintre ei elite cu contributii semnificative, multi dintre ei originari din Palestina, dar avem in vedere si evreii khazari.

Marius Albin Marinescu: Cei originari din nordul Marii Negre.

Corvin Lupu: Evreii khazari sunt o populatie de origine asiatica (turcica – n.r.) asezata intre anii 600 si 800 d.Hr. in nordul Marii Negre si care au imbratisat religia mozaica, potentandu-i exclusivismul.

Marius Albin Marinescu: Ce doreau evreii patrunsi fraudulos in Romania?

Corvin Lupu: Ajunsi in Romania, n-au mai vrut sa plece. Este o constanta a istoriei Romaniei ca toti veneticii sa doreasca sa ramana definitiv aici. Tara bogata si frumoasa, popor tolerant cu strainii, oportunitati foarte variate… Din aceasta cauza, liderii Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania au cerut comunitatii evreiesti internationale, foarte puternica si bine organizata, sa faca presiuni asupra guvernului de la Bucuresti sa acorde cetatenia romana din oficiu tuturor evreilor patrunsi fraudulos in tara. Cand este vorba de evrei, liderii lor accepta si ilegalitatile, inclusiv infractiunile. Liderii evreilor argumentau toleranta fata de infractiuni, la timpul potrivit, cu faptul ca evreii si-au parasit locurile de origine datorita dificultatilor pe care li le-au creat diverse state europene. Ei puneau problema ca si cum Romania ar fi avut obligatia sa preia asupra ei toate suferintele create evreilor de alte state, sa accepte drept legale sutele de mii de escaladari frauduloase ale frontierelor de stat si ramanerea ilegala a evreilor, fara acte de identitate pe teritoriul tarii si sa ofere sanse acestei populatii straine, in dauna romanilor si pe seama romanilor. Acest lucru era cerut imperativ, as spune intr-un limbaj neacademic, cu tupeu maxim. Opozitia societatii romanesti si a unei parti a clasei politice, aceea care nu fusese acaparata de internationalismul evreiesc, a creat mari convulsii in societatea romaneasca, cu urmari pana in zilele noastre.

Existau si atunci complicitati ale unor inalti functionari romani cu acesti evrei, complicitati bazate de cele mai multe ori pe coruptie, tolerandu-li-se evreilor infractiunile, pe de o parte si reprimand pe legionarii care se opuneau sufocarii societatii romanesti de catre evrei, pe de alta parte. Pozitiile evreiesti interbelice au fost preluate, dupa 1945, intr-o forma nuantata, de judeo-bolsevici, care au reprimat cu cruzime spiritul national romanesc, pe toate planurile.

Corneliu Codreanu a formulat idei coerente pentru a proteja pe romani, incepand cu problemele de educatie, pe care le punea la baza interesului national romanesc. Invatamantul nu era generalizat. Nu erau scoli suficiente si nici resurse si cadre didactice pentru a fi dezvoltat in conformitate cu necesitatile etniei romane. Liderul legionar a propus reducerea numarului de elevi evrei, in favoarea celor de etnie romana, prin sistemul numerus clausus, respectiv proportional cu numarul populatiei evreiesti si romanesti, ceea ce era foarte corect si nu dezavantaja pe nimeni. Or, politica evreilor era ca ei sa-si scoleasca intreaga populatie si romanii sa fie cei care sa ramana pe dinafara. In acest fel, romanii erau mentinuti in cea mai mare parte in afara scolii, devenind o masa inapoiata, ale carei rezultate ale muncii si resurse naturale puteau fi usor achizitionate ieftin, iar accesul romanilor in pozitii cheie in societate era limitat. Din statisticile vremii rezulta ca proportiile evreilor in scoli, licee si universitati depaseau 50%, uneori cu mult, mai ales in domeniile „cheie”, cu deosebire in Drept, Economie, Finante si Medicina. In marile orase din Moldova, Cernauti, Iasi, Dorohoi, Botosani si altele, acest procent era uneori de 80% evrei si 20% romani.

De asemenea, Corneliu Codreanu s-a impotrivit aplicarii articolului din Constitutie, impus cu forta prin presiuni externe, care prevedea dreptul evreilor de a primi cetatenia romana si de a fi admisi in viata politica. Codreanu si legionarii au prevazut si masuri prin care etnicii romani sa-si creeze retele comerciale aparte, de la achizitia produselor, pana la raft, altele decat cele evreiesti, unde romanii sa-si poata promova produsele la preturi corecte, fara ca producatorii romani sa fie extorcati si fara a fi nevoie de masuri represive impotriva evreilor, care sa creeze tensiuni sociale interne si politice internationale. Corneliu Codreanu nu a propus niciodata folosirea fortei, decat in scop defensiv si ca raspuns la masurile ilegale antilegionare si antiromanesti ale evreilor sau ale autoritatilor de stat. Ulterior, programul legionar s-a imbogatit si perfectionat si s-au facut si alte propuneri.

Marius Albin Marinescu: Programul politic al legionarilor a deranjat si i-a speriat pe mai marii societatii romanesti. Cum explicati aceasta problema, in conditiile in care conducatorii tarii erau etnici romani?

Corvin Lupu: Da, romani, cu exceptia regilor, a unor consilieri regali, ai camarilei regale evreiesti si ai celor mai mari bancheri si oameni de afaceri evrei. Programul legionar ii speria pe oamenii politici de atunci, ca si pe cei de astazi, care-l interzic in continuare, pentru ca el propunea reformarea din temelii a sistemului. In 1927, cand Corneliu Codreanu a creat „Legiunea Arhanghelului Mihail”, programul acesteia era total diferit de al partidelor politice. Aplicarea acestui program ducea la inlaturarea sistemului politic al partidelor. Pe de o parte, acest sistem al partidelor era corupt in adancul sau, ca si astazi, mostenind tarele fanariotismului, pe de alta parte, intretinea o confruntare continua intre partide si elite care eroda majoritatea energiilor societatii romanesti. In finalul epocii interbelice, regele Carol al II-lea, care a fost mult influentat si de legionari, a trecut si el la politica partidului unic, in februarie 1938. Va reamintesc ca anii 1938-1939-1940, au fost cei mai buni ani ai perioadei interbelice, din punct de vedere economic, dar nu numai.

Legionarii propuneau in primul rand redresarea morala, prin promovarea de modele spirituale, intr-o masura mai mare decat prin masuri politice si administrative. Legionarii propuneau exclusiv lupta parlamentara impotriva partidelor politice corupte si ajungerea la putere prin alegeri democratice, ceea ce ei numeau „biruinta legionara”, pozitie din care doreau sa promoveze actele normative prin care sa elimine marile tare ale societatii romanesti. Tot programul legionar promova virtutile umane, indeosebi onoarea, demnitatea, onestitatea, modestia, bunul simt, curatenia sufleteasca, cinstea, respectul pentru munca, moralitatea, constiinciozitatea si punctualitatea si, mai presus de toate, dragostea de tara si de stramosi.

Asa cum am aratat, programul legionar avea in vedere inlaturarea prin alegeri democratice, prin vointa nationala, a partidelor politice de la conducerea societatii romanesti. Pe langa faptul ca erau corupte in adancul lor, ele reprezentau grupuri de interese ale caror actiuni politice interne si externe erau dezavuate de morala legionara si nu slujeau interesele profunde ale romanismului, asa cum erau ele vazute de legionari.

Am mentionat coruptia mare din acele timpuri. Evreii aveau multe si mari interese in Romania, ca si astazi. Patrunderea capitalului evreiesc in Romania era daunatoare societatii romanesti, motiv pentru care cei mai patrioti dintre liberali, au constientizat fenomenul si au promovat doctrina Prin noi insine!, care i-a consacrat si le-a adus mari succese in guvernarea Romaniei. Evreii aduceau bani in tara, acaparau activitatile economice si le integrau sistemului lor comercial, din care majoritatea romanilor era exclusa. Dupa primul razboi mondial, Ionel I.C. Bratianu a promovat cu mult succes aceasta doctrina, dar nu i-a putut opri pe evrei sa-si extinda controlul asupra societatii romanesti. Evreii au gasit solutii de promovare a propriilor interese, avand ca „varf de lance” bancile evreiesti. Una dintre acestea era Banca Marmorosch, Blank & Co. Pentru promovarea intereselor evreiesti, printre altele, banca acorda credite si garantii bancare politicienilor romani de varf care le sustineau interesele. Cu alte cuvinte ii cumparau. Se acordau credite fara termen fix de rambursare, un fel de credite nerambursabile, pe care eu imi permit sa le numesc taxa de protectie. Sumele erau foarte mari. La falimentul Bancii Marmorosch, Blank & CO, politicienii romani au ramas cu imprumuturile nerambursate, ceea ce s-a si dorit, iar zecile de mii de depunatori, majoritatea oameni de rand si din clasa mijlocie, au fost deposedati de depuneri.

Or, Corneliu Codreanu, ajuns deputat in Parlamentul Romaniei a trecut si la deconspirarea acestor politicieni si a sumelor uriase pe care le acordau bancile evreiesti politicienilor romani. In 1931, in plenul Parlamentului, Corneliu Codreanu a dat citire unei liste cuprinzand pe Carol Davila, Rudolf Brandsch, Nicolae Titulescu, Virgil Madgearu, Constantin Argetoianu, Eugenia Goga, Mihail Popovici si altii, care primisera sume foarte mari de bani de la Marmorosch, Blank & CO, pe care, dupa cum s-a vazut ulterior, nu le-au mai restituit, banca intrand in faliment. Corneliu Codreanu era un justitiar, spunea ce gandea, nu facea compromisuri si nu menaja pe nimeni, ca urmare, nici sistemul corupt de atunci nu il agrea si toti se temeau de el si de miscarea lui, in ansamblu.

Apoi, intr-o pozitie centrala, a fost asezata dragostea si respectul fata de munca. Legionarii au organizat, in toata tara, mai ales in timpul vacantelor, tabere de munca pentru elevi, studenti si tineri. Totul se facea benevol. De fapt, Miscarea Legionara a fost mai mult o scoala educativa a etniei romane, decat o miscare politica. Extinderea curentului legionar in randurile romanilor din toate provinciile tarii a cunoscut un crescendo continuu, cu salturi deosebite in anii 1935-1937. Sub influenta Miscarii Legionare, tinerii elevi de liceu, studenti, muncitori, intelectuali si tarani isi formau aspiratii si idealuri de viata. La anvergura miscarii, o contributie importanta a avut figura carismatica a lui Corneliu Codreanu, admirat pentru moralitate, patriotism, determinare si spirit de sacrificiu pentru semeni. In randul legionarilor se aflau intelectuali de mare clasa, valori ale istoriei culturii romanesti, pe care unii lideri ai evreilor si alti romani jidoviti i-au interzis prin nefericita Lege 217/2015.

Marius Albin Marinescu: L-a citit in Parlament si pe Titulescu…

Corvin Lupu: Da, l-a citit cu suma de 19.000.000 (nouasprezece milioane) lei. Era o suma foarte mare. O pereche de boi de jug costa 200 de lei… Va dati seama ce putere de cumparare aveau acei bani. Dar sa nu credeti ca platind atata mita bancile evreiesti pierdeau. Nu, ele castigau, fiindca actionarii lor erau recompensati cu comenzi de produse, cu lucrari de investitii, de reparatii, primeau acces la resurse naturale etc. Fiindca ati pomenit de Titulescu, doresc sa amintesc ca el a fost si a ramas toata viata omul evreilor, care i-au promovat mereu o imagine exceptionala. Eu nu ii neg calitatile de diplomat, carisma, cultura, intr-un cuvant valoarea. Dar a fost cumparat de evrei, cum s-a dovedit. Titulescu, pe langa realizarile diplomatice importante pe care le-a avut, a contribuit foarte mult la declansarea si mentinerea adversitatii Germaniei si Italiei fata de Romania, in perioada interbelica. Aceasta adversitate a fost de negestionat de catre Romania. Ea a avut urmari dramatice pentru tara, conducand la prabusirea Romaniei Mari, in 1940. Multa lume a dat vina exclusiv pe regele Carol al II-lea, care era, ca si presedintii de mai tarziu ai tarii, conducatorul politicii externe romanesti, dar ministrul Titulescu a jucat si el un rol foarte important si, adeseori, l-a influentat pe rege. Titulescu a adunat si el o mare avere, in parte, de la evrei. Atat el cat si alti politicieni au plecat din tara si au trait ca niste nababi, din banii adunati din politica, pe baza de coruptie, nu din salariile de demnitari de stat.

In anii 1995-1997, am studiat mult arhiva diplomatica a Legatiei SUA la Bucuresti. Ea fusese oferita Romaniei de Departamentul de Stat al SUA, la schimb cu alte documente secrete ale statului roman. Printre aceste documente, am gasit o copie a unui raport inaintat Departamentului de Stat de la Washington de catre ambasadorul SUA la Paris, William Bullitt. Acesta isi informa superiorii ca Nicolae Titulescu a predat guvernului Frantei documente secrete ale statului roman.

Marius Albin Marinescu: Din cele citite de mine, se pare ca si regele Carol al II-lea i-a admirat pe legionari in tinerete.

Corvin Lupu: Dupa primul razboi mondial, Carol al II-lea a urmarit cu interes ascensiunea fulminanta a lui Benito Mussolini in Italia. Era entuziasmat de personalitatea acestuia si de modul in care poporul italian il urma pe Mussolini si cum s-a dezghetat dintr-o data intreaga societate italiana, dezghet urmat de o dezvoltare deosebita, pe multiple planuri. In 1920, inainte ca Mussolini sa preia puterea, principele Carol al II-lea avea in proiect sa infiinteze o miscare nationala de extrema dreapta, pe care sa o conduca el personal si care sa-i fie baza de sustinere mai tarziu, cand avea sa devina rege. Nu si-a putut pune planul in aplicare, pentru ca au urmat ani de mare agitatie in viata printului: casatoria morganatica cu Zizi Lambrino, nasterea primului sau fiu, Mircea, recasatoria cu Elena a Greciei, nasterea lui Mihai, relatia cu Elena Magda Wolff Lupescu, dezmostenirea, parasirea Romaniei, indatorarea in strainatate, lovitura de stat din iunie 1930… Intre timp, Corneliu Codreanu i-a luat-o inainte si a infiintat, organizat si dezvoltat Miscarea Legionara.

Mai tarziu, in deceniul al patrulea, Carol al II-lea i-a propus lui Corneliu Codreanu sa conduca impreuna Miscarea Legionara, prin aducerea regelui la conducerea ei, alaturi de Codreanu. In acest proiect, regele vedea singura modalitate de a-i putea controla si supune pe legionari. Corneliu Codreanu i-a spus regelui cu multa seninatate ca morala legionara are exigente mari si el, regele, care este un om imoral, nu se califica pentru a face parte din Legiune. Aceasta a fost ruptura totala dintre rege si „capitanul” legionar, care va culmina cu intemnitarea abuziva, dovedita ulterior, la rejudecare, a fi fost fara probe, iar in 30 noiembrie 1938, cu asasinarea primitiva a lui Corneliu Codreanu si a altor 13 mari conducatori legionari. Astfel, acestia au devenit martiri si au completat lunga lista de patrioti romani, de mari patrioti romani, care au murit naprasnic pentru ca nu au vrut sa se supuna acaparatorilor Romaniei.

Oferta regelui ar fi scurtat drumul legionarilor spre guvernare, dar Corneliu Codreanu nu accepta guvernarea cu orice pret. La el, principiile organizatiei erau puse deasupra necesitatii de a prelua rapid puterea. Codreanu a spus mereu ca Legiunea nu trebuie sa preia puterea decat atunci cand va fi foarte bine pregatita organizatoric, atat la nivel central, cat si in toate judetele tarii. In alegerile din noiembrie 1937, dreapta romaneasca, adica legionarii lui Codreanu si partidele mai mici ale lui A.C. Cuza si O. Goga, a obtinut cel mai mare procentaj: peste 25% din voturi, dar regele nu a vrut sa dea guvernarea legionarilor si i-a oferit-o lui Octavian Goga. Au fost ultimele alegeri organizate in Romania interbelica.

Dezvoltarea Miscarii Legionare in conditiile unui regim electoral era de neoprit. Tineretul intelectual, dar si elitele satesti activau in numar tot mai mare in Fratiile de Cruce si in Legiune. Dupa alegerile din noiembrie 1937, regele, camarila regala si partidele „istorice” si-au dat seama ca in urmatorii patru ani legionarii vor prelua puterea prin alegeri, la pas si ca erau de neoprit. Acesta a fost principalul motiv pentru care, in februarie 1938, Carol al II-lea a instaurat regimul regal si a desfiintat partidele politice, trecand la politica partidului unic. National Liberalii si National Taranistii nu s-au opus vointei regelui, constienti ca ei nu vor mai avea sanse electorale pentru a conduce tara si intre legionari si rege, il preferau pe rege, care nu le dezavua coruptia si le tolera promovarea intereselor, dupa cutumele traditionale in care morala juca un rol mai mic.

Marius Albin Marinescu: Cred ca si procesiunile legionare i-au retinut atentia regelui Carol al II-lea. El credea in efectul acestor manifestari asupra poporului. Manifestarile publice la care participa regele Carol al II-lea erau foarte atent concepute si organizate in toate detaliile lor.

Corvin Lupu: De acord cu dumneavoastra. Cateva procesiuni/manifestatii legionare au fost cu totul deosebite si au ramas in constiinta publica, chiar daca autoritatile statului roman, care, trebuie sa recunoastem, nu era unul democratic, au dispus distrugerea filmelor realizate cu respectivele ocazii, pentru a nu ramane marturii ale atasamentului poporului roman fata de Miscarea Legionara. Asa a fost cazul cu alaiul care a insotit mirii la nunta lui Corneliu Codreanu, sau inmormantarea legionarilor cazuti in razboiul civil din Spania in lupta impotriva comunistilor internationalisti, sau manifestatia de exprimare a satisfactiei pentru achitarea lui Corneliu Codreanu in procesul in care s-a judecat impuscarea prefectului Politiei din Iasi, Constantin Manciu.

In aceste filme distruse, se vedeau manifestari legionare la care participa, in ordine perfecta, cum nu se prea intalneste la noi, un numar impresionant de oameni. Coloanele se intindeau pe mai multi kilometri.

Marius Albin Marinescu: Revenind la Miscarea Legionara, Corneliu Codreanu a fost mereu asimilat de catre detractorii sai cu fascistii italieni, cu nazistii germani si cu SS-istii. Ce parere aveti?

Corvin Lupu: Miscarea Legionara nu se poate asimila nici cu fascismul italian si nici cu nazismul german. Miscarea Legionara a fost o miscare nationala, bazata in mare masura pe Biserica Ortodoxa. Codreanu a fost socotit de dreapta europeana un nationalist mistic. El nu a promovat doctrina fascista asa cum se nascuse ea in Italia si cum o preluase Hitler, cu unele modificari ideologice. Corneliu Codreanu nu era un „soldat al noii ordini” fasciste. Pentru Codreanu, poporul roman insemna unitatea romanilor in viata, cu cei care inca nu s-au nascut si cu sufletele celor morti. Statul nu trebuia sa fie deasupra societatii. El trebuia sa fie doar „un vesmant infasurat in jurul natiunii”. Autoritatea era promovata pe baza unei discipline liber consimtita si a unor legi clare, drepte si dure. Codreanu dorea sa creeze omul nou de care Romania ducea lipsa pentru ca tara sa apartina romanilor, adica tuturor celor de origine romana. Ideile lui l-au inspirat, in parte, cateva decenii mai tarziu, pe Nicolae Ceausescu. Pe baza acestei linii nationale si morale, desigur, si cu conotatii politice, Codreanu s-a pronuntat, cum am mai aratat in discutia noastra, impotriva dominatiei societatii romanesti de catre evrei si a combatut sistemul parlamentar al partidelor, de esenta liberal-occidentala, care nu era, dupa parerea lui, corespunzatoare intereselor Romaniei. El s-a pronuntat totdeauna pentru libertatea si drepturile taranilor, care reprezentau 80% din populatia tarii si pe munca si saracia carora se baza prosperitatea micului procent de oligarhi si de elite de la varful societatii romanesti.

In anul 1927, inspirat de icoana Arhanghelului Mihail din paraclisul inchisorii Vacaresti, unde a fost detinut politic, Codreanu a infiintat Legiunea Arhanghelului Mihail, ca pe o formatiune fara program politic, care a reprezentat o scoala a formarii caracterelor, o scoala de educatie morala, nationala romaneasca si religioasa. Asta nu era nici fascism si nici nazism. Baza legiunii o constituia cuibul. In cadrul cuibului, legionarii erau educati sa abandoneze grijile personale si sa-si inchine gandurile Romaniei si celor sase postulate: Disciplina, Munca, Tacere, Educatie, Iubire si Onoare. Initial, selectia pentru Legiune a fost foarte severa. Din 20 de candidati, era primit doar unul. Cei acceptati faceau un stagiu de trei ani inainte de a fi primiti. Modelul a fost preluat si de comunisti, care, pana la preluarea conducerii de catre Ceausescu, introdusesera modelul legionar al candidatilor de partid. Astfel, miscarea a ajuns sa cuprinda elite, iar in anul 1930, cand a devenit Garda de Fier, era mult superioara, cel putin din punct de vedere organizatoric si moral, celorlalte partide, inclusiv celor care functionau de la jumatatea secolului al XIX-lea.

Dupa al doilea razboi mondial, invingatorii in razboi au pedepsit crunt pe nazisti si pe fascisti. Toate organizatiile naziste si fasciste au fost identificate, judecate, iar conducatorii lor care nu au fost asasinati sau condamnati la moarte si executati, au fost intemnitati pe viata sau pentru foarte multi ani. Miscarea Legionara nu a fost incriminata de nici o autoritate politica sau judiciara, interna sau internationala, pentru apartenenta la fascism sau la nazism. In cadrul procesului de la Nürnberg, nu a comparut si nu a fost acuzata de nimeni, pentru nimic. Cu toate acestea, in ciuda Decretului regal de amnistie dat dupa lovitura de stat de la 23 august 1944, guvernul regal roman nu i-a eliberat pe legionari din inchisorile in care fusera detinuti dupa „rebeliunea” din 21-23 ianuarie 1941. „Democratul” rege Mihai i-a tinut in continuare pe legionari in temnita, predandu-i comunistilor, care i-au tinut mai departe, pana cand Gheorghe Gheorghiu-Dej a proclamat incheierea luptei de clasa in Romania, singura tara socialista care s-a pronuntat in acest sens. Unii dintre legionari au murit in penitenciare inainte de marele decret de amnistie din 1964.

Acuzele abuzive la adresa Miscarii Legionare, de „nazism” si de „fascism”, sunt proferate de judeo-capitalistii de dupa 1990, care, astazi, exercita o influenta nociva asupra societatii romanesti si o intoxica cu neadevaruri, in scop de acuzare a poporului roman si de reprimare a oricarei forme de miscare nationala.

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, haideti sa aducem discutia noastra la crimele legionarilor, foarte controversate si care ofera, dupa parerea mea, principalul „argument” al contestatarilor Miscarii Legionare, cei care se pronunta in favoarea interzicerii in continuare a spiritului ei. Ma refer la respingerea cererii de inscriere a unui partid legionar, in anii din urma, la prevederile Legii 217/2015, la diverse alte masuri si la discursul public de dupa decembrie 1989 al unor oficiali, incepand cu Ion Marcel Ilici Iliescu si continuand cu liderii evrei Aurel Vainer, Maximillian Katz, Radu Ioanid si multi altii, cand fenomenele negative din societatea post-comunista erau adeseori numite peiorativ, cu vadita nuanta de invinovatire, ca fiind „de factura legionara”, „de esenta legionara”, „legionarisme” etc.

Corvin Lupu: Da, intr-adevar, acele crime au fost de o mare violenta si au fost mediatizate pe masura, mediatizarea facuta cu mult profesionalism amplificand impactul lor negativ asupra opiniei publice interne si internationale. Dar, eu propun cititorilor nostri sa nu priveasca doar crimele in sine. Unii autori care relateaza aceste crime incep prin a spune cum s-au organizat criminalii sa-l asasineze pe I.G. Duca, sau pe Armand Calinescu, sau pe Madgearu, cum ar fi dorit sa-l asasineze pe Titulescu, ce au facut, cum au acostat victimele etc. In acest fel, putem vedea crimele doar in sine, analizate criminalistic, politienesc, dar nu le putem vedea in profunzime, nu vom afla niciodata cauzele care le-au generat si nu vom cunoaste fenomenele care au condus la reactia prin crima a unor legionari, fata de situatiile in care au fost adusi de autoritatile timpului. Oricum, cand este vorba de crime, in teorie, nimic nu le justifica, dar in razboiul politic, in practica tuturor statelor Lumii, situatia este diferita: crima cu caracter politic a existat, exista si din pacate este foarte probabil ca vor mai exista.

Nu doresc sa fac o interpretare psihologica a fenomenului crimei, nu apartine specializarii mele, dar eu fac o distinctie intre crimele facute in conditii de aparare sau legitima aparare dovedite, cum a fost impuscarea de catre Corneliu Codreanu a politistului Manciu, cele in care criminalii au avut un temei national real si au tratat viitoarea victima ca pe un inamic al natiunii si l-au tratat ca in conditii de razboi si cele in care sunt pur si simplu asasinati adversarii politici, cum a facut regele Carol al II-lea cu capii legionarilor. La aceasta categorie de asasinate in conditii de adevarat razboi intern, as incadra eu asasinarea lui I.G. Duca si a lui Armand Calinescu. Am sa ma opresc asupra acestor doua, cele mai „celebre” crime legionare.

Marius Albin Marinescu: Pentru cititorii mai tineri, care au facut scoala in perioade mai apropiate de zilele noastre, dupa ce s-a redus drastic studiul istoriei si s-a eliminat esentialul din manuale, poate ca ar fi bine sa faceti o scurta introducere necesara intelegerii contextului in care a fost asasinat prim-ministrul I.G. Duca.

Corvin Lupu: Dupa primul razboi mondial, timp de 10 ani, liberalii au condus Romania cu multe succese, pe multiple planuri, bazandu-se pe doctrina lor nationala „Prin noi insine!” Dar, vrand, nevrand, in 10 ani s-a produs eroziunea guvernarii. Masurile impotriva legionarilor, sprijinirea evreilor pe baza de coruptie, promovarea unor legi nedemocratice, cum ar fi Legea Marzescu, imbogatirea elitei liberale prin mijloace indoielnice si multe altele, au facut poporul sa uite meritele liberalilor in crearea si consolidarea Romaniei Mari, in dezvoltarea tarii etc. In 1927 a murit Ionel I.C. Bratianu si Partidul Liberal si-a pierdut stalpul. In acelasi an a murit si regele Ferdinand, care si-a bazat domnia in primul rand pe liberali. In 1926, Partidul National Roman, puternic in Transilvania, condus de Iuliu Maniu, a fuzionat cu Partidul Taranesc, mult raspandit in Moldova, Muntenia si Oltenia, condus de Ion Mihalache. Astfel, s-a nascut Partidul National Taranesc, care a acaparat majoritatea electoratului romanesc si, in decembrie 1928, a castigat alegerile cu peste 77% din voturi. Ganditi-va ca a fost una din cele mai mari victorii electorale din istoria tarii. Ajunsi la putere, national-taranistii au vazut ca ei detineau functiile de conducere, dar puterea economica si resorturile adanci ale societatii erau tot in mana liberalilor. Pentru a-i lovi pe adversarii lor liberali, national-taranistii au conceput un plan care s-a dovedit dezastruos pentru tara. Ei au inlocuit doctrina „Prin noi insine!” cu doctrina „Portilor deschise”. Astfel, national-taranistii au redus drastic taxele vamale si au anulat o serie de masuri care protejau economia romaneasca, aflata majoritar in mana liberalilor si au umplut tara cu produse straine mai ieftine care au doborat economia Romaniei. La aceste masuri profund gresite s-a adaugat criza economica internationala care a agravat si ea situatia Romaniei. Iuliu Maniu si-a dat seama ca a gresit si a renuntat la unele din masurile luate, revenind la legislatia anterioara, dar era prea tarziu. In 1930 a avut loc lovitura de stat a printului Carol, care a inlaturat regenta condusa de patriarhul Miron Cristea si pe regele minor, Mihai I, iar dupa incoronare noul rege Carol al II-lea, s-a inconjurat de o camarila evreiasca.

Curand, dupa preluarea conducerii statului de catre Carol al II-lea, acesta a intrat in conflict cu Iuliu Maniu, cel care a avut un rol determinant in readucerea sa in tara. Pe acest fond, legionarii, in frunte cu Corneliu Codreanu, au castigat tot mai multa aderenta populara, au intrat in Parlament si au devenit o forta redutabila.

In vara anului 1933, liderul liberal I.G. Duca, a intreprins o calatorie la Paris, unde a incercat sa-si foloseasca influenta pentru a obtine sprijin in vederea preluarii guvernarii la Bucuresti. I.G. Duca era mason. A luat legatura cu masoneria franceza, compusa majoritar din evrei si le-a cerut sprijinul. Masoneria contribuise mult la aducerea pe tron a lui Carol al II-lea si il putea influenta decisiv. Multi dintre evreii din masoneria franceza erau socialisti. Socialistii francezi erau angajati in a oferi sprijin umanitar evreilor persecutati in Germania, unde, incepand din ianuarie 1933, conduceau national-socialistii in frunte cu Hitler. Evreii francezi, socialisti si masoni, i-au promis sprijin decisiv lui I.G. Duca pentru a deveni prim-ministru, cu conditia ca, ajuns la putere, sa primeasca in Romania 60.000 de familii evreiesti care urmau sa se refugieze din Germania si sa le acorde cetatenia romana si toate drepturile. I.G. Duca a promis ca va face ceea ce i s-a cerut, fiind dispus sa repare persecutia evreilor din Germania, pe seama romanilor, de parca romanii ar fi fost vinovati de ceea ce pateau evreii in tara lui Hitler.

In toamna anului 1933, guvernul condus de Alexandru Vaida Voevod a cazut si Parlamentul a fost dizolvat. Liberalii nu mai fusesera la putere de cinci ani si doreau cu ardoare puterea. Adversarii lor national-taranisti erau in mare parte compromisi de esecul guvernelor lor, dar perspectiva ajungerii la putere se indeparta pe masura ce legionarii castigau tot mai multa aderenta populara. In aceste conditii, regele Carol al II-lea l-a numit prim-ministru interimar pe I.G. Duca si l-a insarcinat cu organizarea alegerilor parlamentare. In perioada de dinaintea celui de al doilea razboi mondial, partidul care organiza alegerile le si castiga, pentru ca se fura mult… Numirea lui I.G. Duca ca prim-ministru al Romaniei a fost o confirmare istorica a faptului ca reteaua de influenta masonica a functionat fara gres.

Marius Albin Marinescu: I.G. Duca a dovedit si el ca puterea se dorea a fi obtinuta cu orice pret.

Corvin Lupu: Din pacate, de multe ori in istoria Romaniei, anumite masuri s-au luat fara a se calcula toate urmarile si care este pretul cu care se atinge un obiectiv. De multe ori, pretul platit a fost mai mare decat castigul obtinut.

Dar I.G. Duca nu s-a oprit aici, ci a luat masuri extreme, lovind tare in democratia firava a Romaniei. Desi conducea doar un guvern interimar, desi urmau alegeri si constituirea unui nou parlament care sa decida marile probleme ale tarii, I.G. Duca a decis sa-i elimine pe legionari din viata politica, dandu-si seama ca exista pericolul ca ei sa preia puterea prin mijloace democratice. Astfel, in 9 decembrie 1933, prin Hotararea Consiliului de Ministri, Garda de Fier a fost desfiintata. Localurile legionarilor si arhivele au fost preluate de autoritati, s-au interzis toate simbolurile legionare, s-a interzis orice actiune politica sau de promovare, s-a interzis orice adunare cu caracter legionar, s-a interzis strangerea de fonduri pentru legionari. Listele de candidaturi in alegeri, depuse legal, in baza legii electorale, au fost declarate nule si neavenite. La aceasta masura dictatoriala, indreptata impotriva romanismului, au contribuit si alti politicieni. De exemplu, Nicolae Titulescu l-a informat pe ambasadorul Frantei ca daca Garda de Fier nu va fi interzisa, el va demisiona din guvern. Aceeasi atitudine de santaj a fost sustinuta de Titulescu si in cercurile guvernamentale din Romania.

Marius Albin Marinescu: Aceste masuri pe care ni le insirati dumneavoastra nu au nimic in comun cu democratia. Ele sunt masuri absolut dictatoriale.

Corvin Lupu: Categoric dictatoriale, iar cei care au savarsit aceste fapte antiromanesti au sustinut sus si tare, chiar batand cu pumnul in masa, atat ei cat si urmasii lor, pana astazi, ca ei sunt port-drapelul democratiei romanesti si detinatorii „marelui adevar” in domeniul democratiei. Nici un alt partid politic si nici o alta forta din tara nu au protestat fata de aceasta masura, bucurosi ca scapa de cea mai redutabila forta politica nationala romaneasca, eliminata cu mana lui I.G. Duca, fara ca ei sa trebuiasca sa se murdareasca incalcand legi, incalcand democratia si incalcand precepte morale. Ma refer la national-taranisti, la rege, la armata, la politie, la justitie.

Hotararea Consiliului de Ministri din 9 decembrie 1933, initiata si sustinuta de I.G. Duca, dovedeste si limitele regimului „democratic”. Chiar daca legionarii doreau reformarea societatii, pe alocuri chiar schimbarea ordinii de drept, numai prin masuri democratice, electorale, respectiv ca urmare a vointei poporului constient, acest lucru nu era tolerat de grupurile de interese din partidele istorice si, bineinteles, de rege si camarila sa.

Marius Albin Marinescu: Dupa aceasta Hotarare a Consiliului de Ministri, legionarii nu au mai avut nici o sansa…

Corvin Lupu: Nu au mai avut nici o sansa legala, de lupta politica democratica, cinstita, asa cum o cereau ei si in care sa-si poata promova morala si modelul de dezvoltare a natiunii romane. Dintr-o data, toate idealurile nationale pe care le promovau legionarii, care acestor romani le pareau ca fiind singurele care asigurau etniei romane o sansa in istorie, s-au naruit. Desigur, instantaneu, s-a nascut ca de la sine intrebarea: „Ce facem?” Toate nemultumirile care s-au coagulat s-au orientat impotriva lui I.G. Duca, masonul vandut evreilor. In tara s-a aflat de intentia aducerii celor 60.000 de familii evreiesti din Germania, care totalizau in jur de 300-350.000 de oameni. Unii evrei incepusera sa se refugieze din Germania in diverse tari, inclusiv in Romania. Autoritatile germane se bucurau sa scape de ei, ii persecutau, ii determinau sa plece in toate directiile, facandu-si „curat in tara”, in viziunea majoritara europeana, antievreiasca, din acele timpuri. Nu doar in Germania exista convingerea ca mijloacele pe care le foloseste evreimea pentru a-si promova interesele economico-financiare si de control asupra societatii sunt neavenite, grav daunatoare popoarelor. In multe state din Europa, formatiunile politice de dreapta au ajuns la putere si nu-i mai lasau pe evrei sa actioneze nestingherit pentru promovarea propriilor interese, in dauna majoritatilor nationale, ci, din contra, luau masuri impotriva lor, pe baza motivatiilor generale, pe de o parte si a celor proprii fiecarei tari, pe de alta parte. O mare parte a Europei era condusa de regimuri de dreapta: Italia, Ungaria, Portugalia, Spania, Bulgaria, Germania, Austria. Apoi, nemultumiri si reactii antievreiesti se manifestau si in celelalte state europene, unde nu conduceau inca regimuri de dreapta. In aceste conditii, dintre statele Europei, Romania era destinatia preferata a evreilor. Un rege de alta etnie decat majoritatea nationala, care avea o metresa evreica si se inconjurase de o camarila evreiasca, era tot ce-si puteau dori evreii persecutati in diverse tari. Problema evreiasca era cea care framanta cel mai mult societatea europeana a timpului, nu doar pe Hitler, nu doar pe Mussolini, nu doar pe legionari, ci majoritatea statelor europene. Antisemitismul nu a cazut din cer, nu a fost o „facatura” fara motivatie, ci a avut cauze profunde in multe state. Astazi, mai marii Lumii euro-atlantice conduse de evrei pun problema ca si cand antisemitismul si zecile de milioane de antisemiti ar fi fost niste simpli criminali nebuni care s-ar fi pravalit peste evrei fara nici un motiv. Retoric, ne putem intreba de ce aceasta multitudine de state si popoare nu s-a indreptat impotriva romanilor, sau a chinezilor, sau a altora? De ce erau evreii dezagreabili in majoritatea Europei? Categoric, ca nu din senin!

In Romania, intinzandu-li-se o mana, incepand cu un secol in urma, evreii s-au inghesuit si au vrut mereu mai multe drepturi social-politice si posibilitatea de acaparare a industriei, finantelor, justitiei, invatamantului, comertului, presei etc. In timp, tensiunile intre evrei si romani s-au acumulat si la noi si cei care au propus masuri legale de aparare a romanismului impotriva expansiunii economico-sociale evreiesti au fost legionarii si celelalte grupari de dreapta, conduse de Octavian Goga si de A.C. Cuza.

Marius Albin Marinescu: Relatati-ne cum a fost asasinat I.G. Duca.

Corvin Lupu: La toate nivelurile din Miscarea Legionara se discuta exclusiv despre nenorocirea nationala romaneasca a desfiintarii Garzii de Fier, asa cum aparea ea in opinia legionarilor si a preluarii puterii de catre masoni si „jidoviti”, cum era considerat si prim-ministrul I.G. Duca. Conducerea legionarilor s-a temut ca masura va genera miscari de masa in tara si legionarii nu vor mai putea fi tinuti sub control, astfel ca autoritatile ar fi putut avea motive de represiune crunta impotriva membrilor Legiunii. De aceea, in numele „capitanului”, generalul Gheorghe Cantacuzino-Granicerul a emis o circulara in care le cerea legionarilor calm, liniste si disciplina. Circulara stabilea caror candidati sa li se acorde voturile in scrutinul care urma dupa cateva zile.

Cu toata aceasta circulara, s-a constituit un grup de voluntari, numiti in istoria Miscarii Legionare „Nicadorii”, compus din Nicolae Constantinescu, Doru Belimace si Ion Caranica. Nicolae Constantinescu, originar din Galati, fusese arestat abuziv, intemnitat, batut crunt si torturat de jandarmi.

Marius Albin Marinescu: Dupa venirea comunistilor la putere, jandarmii, temnicerii, politistii si ofiterii de siguranta si din SSI au fost intemnitati la Fagaras.

Corvin Lupu: Da, in cetatea Fagarasului a fost o inchisoare speciala pentru ei, renumita pentru duritatea regimului penitenciar. Dupa 1964, supravietuitorii acelei inchisori s-au plans mereu de cele indurate, uitand cat de brutal s-au comportat ei insisi, la randul lor, cu legionarii si, pe alocuri, cu comunistii. Roata istoriei se invarte mereu…

Revin la Nicolae Constantinescu si precizez ca in perioada cat a fost torturat in puscarie, a promis acolo, intre detinuti, sa se razbune. Politia a aflat despre complotul impotriva lui I.G. Duca de la varul unuia dintre complotisti, care era informator. Seful Politiei, Gabriel Marinescu, l-a informat imediat pe rege despre complot, dar acesta i-a cerut sa nu transmita guvernului informatia si sa o tina secret. In data de 29 decembrie 1933, I.G. Duca s-a prezentat la castelul Peles din Sinaia, la regele Carol al II-lea, pentru consultari. Intoarcerea prim-ministrului de la Peles la Bucuresti a fost prevazuta a se efectua cu un vagon ministerial atasat unui tren de seara. Pe peronul garii din Sinaia, Nicolae Constantinescu l-a abordat pe I.G. Duca, l-a apucat de umeri si l-a intors cu fata spre el si l-a impuscat in cap, cu cinci gloante. Legionarii nu impuscau pe la spate. Dupa aceasta, s-a predat autoritatilor, declarand cauzele pentru care l-a impuscat pe I.G. Duca si primind, ca si complicii sai, condamnarea la munca silnica pe viata. Autoritatile nu s-au multumit cu aceasta condamnare si, in anul 1938, Nicadorii vor fi toti trei asasinati de jandarmi, fara ca sa fi fost judecati si condamnati la moarte de vreo instanta. Corneliu Codreanu nu a avut nici un amestec in complot. Arestat si judecat pentru moartea lui I.G. Duca, Corneliu Codreanu a fost achitat din lipsa oricarei probe. Autoritatile au constientizat dimensiunea reactiei romanilor fata de politica filo-evreiasca si nu au mai acceptat incetatenirea in Romania a evreilor persecutati in Germania, iar in anii urmatori, inclusiv la urmatoarele alegeri, legionarii au fost lasati sa candideze. In 1938, cand a instaurat regimul regal, Carol al II-lea nu a desfiintat doar Miscarea Legionara, pe care o ura cel mai mult, ci a desfiintat toate partidele politice. Pentru cativa ani, crima Nicadorilor a adus conducatorii Romaniei cu picioarele pe pamant.

Marius Albin Marinescu: Din ce cauza credeti ca regele Carol al II-lea a refuzat sa transmita guvernului informatia si a blocat actiunea de prevenire a complotului de asasinare a lui I.G. Duca?

Corvin Lupu: In anul 1930, in iunie, cand printul Carol a revenit in Romania, ca sa se incoroneze pe tronul la care renuntase in decembrie 1925, cei care s-au opus loviturii de stat au fost liberalii, cei mai vehementi fiind I.G. Duca si Vintila Bratianu. In decembrie 1933, I.G. Duca a platit cu viata pentru abuzurile impotriva legionarilor, dar si fata de rege, pentru impotrivirea sa la Restauratia din iunie 1930.

Marius Albin Marinescu: Ce a urmat, dupa condamnarea „Nicadorilor”?

Corvin Lupu: Au urmat trei ani de pace relativa intre autoritati si legionari. Prim-ministrul liberal Gheorghe Tatarescu a inteles ca nu poate lovi la nesfarsit dreapta romaneasca si nu poate folosi metode de represiune brutala, in paralel cu afirmarea statului „democratic”. Pe de alta parte, in toata Europa, dreapta era intr-o mare ascensiune si, brutalizand dreapta nationala, Romania risca sa intre in opozitie cu multe state, inclusiv cu cele mai mari puteri ale centrului Europei, Germania si Italia.

In 1936, Nicolae Titulescu, un mare sprijinitor al evreilor si dusman al legionarilor, a plecat din guvern, incetand astfel presiunile permanente pe care marele diplomat le facea asupra autoritatilor pentru a se lua masuri represive impotriva legionarilor. A trait bine toata viata cu banii primiti de la evrei, in primul rand prin intermediul lui Aristide Blank. Succesele sale internationale, care au adus prestigiu international Romaniei, s-au bazat in mare masura pe politica sa filo-evreiasca si au fost indreptate impotriva dreptei europene, inclusiv impotriva dreptei din Romania. Dar, pe cat a fost mai mare faima care i s-a construit lui Titulescu in tabara antantista, pe atat a fost mai mare adversitatea fata de el in randul statelor de dreapta, in primul rand in Germania si in Italia. Aceasta adversitate fata de Nicolae Titulescu s-a indreptat si impotriva Romaniei, in ansamblul ei si, cum am mai aratat intr-o alta discutie a noastra, a avut ca efect prabusirea Romaniei Mari, in vara anului 1940.

Marius Albin Marinescu: Anii de relativa liniste politica interna 1935, 1936 si 1937 au fost anii in care Miscarea Legionara s-a dezvoltat cel mai mult din toata istoria ei.

Corvin Lupu: Tineretul de elita al tarii, de la tarani si oraseni de rand, la intelectuali, s-a orientat in majoritate spre Miscarea Legionara, care raspundea intereselor nationale ale etnicilor romani si aspiratiilor lor. Elitele intelectuale ale legionarilor erau la cel mai inalt nivel romanesc al tuturor timpurilor: Mircea Eliade, Nae Ionescu, Petre Tutea, Nicolae Paulescu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcanescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Ion Barbu, Lucian Blaga. In randurile capilor Miscarii Legionare se aflau reprezentanti ai unora dintre cele mai valoroase familii din Romania, cum ar fi familiile Sturdza, Cantacuzino, Ghica. Toti cei mentionati mai sus, ca si multi altii, sunt monstrii sacri ai stiintei si culturii romanesti, adevarate monumente ale poporului roman. Este revoltator si dezgustator cum au fost infierate cu manie judeo-capitalista aceste mari valori romanesti, de catre regimul antiromanesc care conduce astazi colonia Romania! Romania euro-atlantica de astazi… Ma refer din nou la mizerabila Lege 217/2015 si la tot discursul evreiesc al catorva indivizi plini de ura, dar foarte influenti, impotriva etniei romane, impotriva romanismului autentic.

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, alegerile din decembrie 1937, organizate de liberali, cei care au si numarat voturile, i-au adus pe legionari pe locul al treilea in viata politica romaneasca. A fost acest fapt o surpriza?

Corvin Lupu: Nu a fost o surpriza. Opinia publica romaneasca interbelica a constientizat ascensiunea constanta a Miscarii Legionare, care atragea mase tot mai mari de oameni din toate categoriile sociale, inclusiv din randul taranimii care reprezenta 80% din populatia tarii. Surpriza, negativa insa, au reprezentat-o national-liberalii, care, cu toate ca numarau voturile, in ciuda fraudei mari, semnalata de presa timpului, au obtinut doar 35% din voturi si nu au beneficiat de „prima electorala”, care le-ar fi permis sa faca guvernul singuri. Legionarii au obtinut oficial 15,5 % din voturi (66 de parlamentari), dar au fost furati ingrozitor. In anul 1946, fiind arestat si anchetat, directorul S.S.I., Eugen Cristescu, marele as al serviciilor romane de informatii, a declarat in timpul unui interogatoriu ca, in decembrie 1937, de la legionari s-au furat un milion de voturi! In diverse publicatii, inclusiv in lucrari cu pretentii stiintifice, alegerile din decembrie 1937 sunt elogiate ca fiind ultimele „democratice” si se ocoleste mereu adevarul despre fraudele din aceste alegeri. Ce democratie este aceea in care o singura formatiune este furata de un milion de voturi? Cred ca manipularea opiniei publice privitor la superioritatea acestui regim politic ar trebui sa inceteze si regimul politic „democratic” interbelic, care a fost reintrodus in Romania post-decembrista, ar trebui reevaluat.

Aceasta realitate a fraudelor electorale din decembrie 1937 a fost cunoscuta si de rege, care avea informatii bune de la toate structurile de resort (S.S.I., Siguranta, Politie). In afara de legionari, dreapta romaneasca a mai avut doua partide in alegeri, Partidul National Crestin, condus de profesorul A.C. Cuza, care a obtinut peste 9% din voturi (35 de parlamentari) si Partidul Agrar, condus de Octavian Goga, care a obtinut 1,7 % din voturi. In conditiile in care P.N.L. si P.N.T. nu s-au putut intelege si coaliza pentru a prelua guvernarea, cum ar fi dorit regele, guvernul l-a format Octavian Goga, regele refuzand sa dea presedintia Consiliului de Ministri lui Corneliu Codreanu, desi el a fost indreptatit, detinand pozitia imediat urmatoare dupa liberali si national-taranisti. Goga a format o coalitie de guvernare cu partidul profesorului A.C. Cuza, care nu aspira personal la functia de prim-ministru din cauza varstei inaintate. Guvernul Goga era format exclusiv din somitati: academicieni si profesori universitari, pe care ii respecta intreaga societate, cu exceptia evreilor care-i acuzau de antisemitism.

Codreanu nu a protestat si nu a criticat numirea lui Octavian Goga. Codreanu nu se grabea la guvernare. El aprecia ca legionarii trebuiau sa se consolideze in continuare din punct de vedere organizatoric, iar Legiunea nu avea doar scopuri politice, sa doreasca doar puterea, cu orice pret. Legionarii indeplineau in primul rand misiuni educative, sociale, de educatie morala a poporului, centrul de greutate al Miscarii Legionare fiind la baza societatii, in cuiburile legionare. Totusi regele era constient ca in viitor nu-i va mai putea opri pe legionari sa preia puterea si, probabil, sa o mentina multa vreme. Aceasta realitate il framanta pe rege, marele dusman at legionarilor, care cauta solutii impotriva acestei realitati a societatii romanesti si impotriva romanismului care devenise in sine o mare putere in societate. A fost ceva unic, in primul rand prin faptul ca toti cei care aderau la miscare isi asumau liber consimtit adeziunea la morala, la disciplina severa si la munca. Niciodata in istoria Romaniei nu s-au mai atins atatea performante in domeniul moralei si al disciplinei in randul romanilor. De aceste valori au nevoie romanii. Totdeauna.

Marius Albin Marinescu: Guvernarea lui Octavian Goga a fost de foarte scurta durata…

Corvin Lupu: Guvernarea Goga a fost de doar 44 de zile, dupa care regele a dizolvat Parlamentul si l-a fortat pe Octavian Goga sa plece de la guvernare. Regele a numit un guvern format din fosti prim-ministri, condus de patriarhul Miron Cristea. Doar Octavian Goga si Iuliu Maniu au avut demnitatea de a refuza participarea la guvernarea nascuta prin calcarea in picioare a putinelor componente democratice ale societatii interbelice romanesti.

Majoritatea zdrobitoare a tineretului care nu implinise inca varsta majoratului si care nu votase in decembrie 1937 erau legionari. Viitorul parea sa fie al lor, in conditii de normalitate. Acest fapt a fost constientizat de toata clasa politica si de aceea partidele istorice nu au protestat fata de introducerea dictaturii personale a regelui. Singurii care au protestat vehement si au sustinut mentinerea regimului democratic multipartid au fost legionarii. Acesta este adevarul. Toti au vorbit cu emfaza despre democratie, dar cand regele a desfiintat partidele politice, singurii care s-au opus au fost legionarii. Ulterior, dupa 23 august 1944 si mai ales dupa 1990, partidele politice istorice au afirmat si afirma ca ele au fost singurele forte democratice din Romania interbelica. Vor recunoaste oare, in viitor, partidele istorice acest adevar? Eu ma indoiesc. Astazi, cei care se declara urmasi ai partidelor istorice se lauda cu trecutul, retusand continuu si prezentand propria istorie idilic. Protestele legionarilor au fost reprimate cu violenta de autoritatile regale.

Marius Albin Marinescu: Dupa instaurarea dictaturii regale, a inceput marele calvar al legionarilor.

Corvin Lupu: Da. Cei care si-au asumat represaliile sangeroase impotriva legionarilor au fost, in principal, ministrul de Interne, Armand Calinescu, ministrul de Justitie, Victor Iamandi, seful Politiei, colonelul Gavrila („Gabi”) Marinescu si, eu sunt de parere ca nu putem sa-l extragem din lista pe seful S.S.I., Mihail Moruzov. Represiunea s-a bazat pe acte normative nedemocratice, legiferate de ministrul de Justitie si puse in aplicare de Armand Calinescu, adeseori pe baza informatiilor primite de la Mihail Moruzov. Totul se petrecea la ordinul regelui. Legionarii erau batuti crunt si aruncati in inchisori, adeseori fara sa fie judecati, de cele mai multe ori fara probe. Prin acest mod de reprimare a Miscarii Legionare, regele si anturajul sau politic, cu deosebire camarila evreiasca, urmareau descurajarea populatiei de a continua sa adere si sa activeze in Miscarea Legionara. Pentru ca, practic, legionarii umbreau toate gruparile politice si, suparator pentru partide, le luau constant din electorat, clasa politica nu a protestat impotriva abuzurilor colosale comise impotriva legionarilor.

Ca urmare, in prima parte a anului 1938, Corneliu Codreanu a fost condamnat fara probe la sase luni de inchisoare, timp in care i s-a nascocit un alt dosar in care a fost condamnat la zece ani de inchisoare. In 30 noiembrie 1938, a fost asasinat miseleste, in mod primitiv, impreuna cu 13 alti membri importanti ai Miscarii Legionare, din ordinul regelui Carol al II-lea. Cadavrele lor au fost aruncate intr-o groapa, peste ele s-a turnat acid sulfuric, iar groapa a fost acoperita cu o placa groasa de beton. Operatiunea a fost efectuata din ordinul lui Armand Calinescu si girata de ministrul Justitiei, Victor Iamandi si, desigur, de catre regele Carol al II-lea. La rejudecarea procesului lui Corneliu Codreanu, in 1940, el a fost achitat din lipsa de probe, dar conducatorul Miscarii Legionare era mort de doi ani… In memoriile sale, respectiv in Insemnari politice, Armand Calinescu a notat faptul ca regele i-a cerut sa-i inlature pe Corneliu Codreanu si pe Iuliu Maniu, iar el i-a spus ca accepta sa-l inlature pe Codreanu, dar nu si pe Maniu, care ii fusese sef de partid si era un erou al Marii Uniri. Regele si Armand Calinescu se dovedeau a fi doar doi simpli criminali cocotati la varful statului roman… Avem o istorie foarte incarcata de fapte sangeroase.

Marius Albin Marinescu: Acest regim politic a fost elogiat dupa 1989 si opinia publica l-a perceput ca fiind democratic…

Corvin Lupu: Ce regim democratic a fost acesta? Nici vorba! A fost un regim mizerabil din punct de vedere moral si al statului de drept. Patriotismul era doar afirmat in cuvantarile pompoase ale regelui si ale inaltilor demnitari, dar, de fapt, regimul lovea necrutator in componenta social-politica cea mai importanta a romanismului: Miscarea Legionara. Din punct de vedere economic, regimul regal a functionat mai bine decat in perioada anterioara, dar, ca si astazi, nu in favoarea etnicilor romani. Din punct de vedere cultural si al invatamantului elitist, regimul a fost unul dintre cele mai bune din toata istoria Romaniei. In deceniul al patrulea, salariul unui profesor de liceu era de 7.000 lei. Era foarte mult. Am dat acest exemplu ca sa se vada interesul pe care regimul il acorda educatiei. Acest lucru nu poate fi negat. In acelasi timp, sa nu uitam ca 80% din populatie traia la sate, majoritatea zdrobitoare in case cu pamant pe jos, fara asistenta sanitara de specialitate, fara electricitate, lucrand cu tehnologii agricole vechi de secole, cu scoala foarte putina, inclusiv cu un procent mare de analfabeti. Infrastructura satelor era inexistenta. Ploile mai lungi faceau drumurile impracticabile. Adeseori, oamenii ajungeau sa se deplaseze prin noroiul de pe ulitele satelor cu niste bete numite „picioroange”. Sa mai amintim ca Romania avea cea mai mare rata a mortalitatii infantile din Europa si cel mai mare procent de bolnavi de TBC…

Marius Albin Marinescu: In timpul regimului comunist, in domeniul reducerii mortalitatii infantile si a TBC-ului, s-au facut progrese foarte mari.

Corvin Lupu: Da, in timpul regimului socialist de stat aceste doua racile ale societatii romanesti au coborat la procente care se incadrau in limitele in care erau apreciate a fi eradicate, asa cum, de altfel, figura Romania la Organizatia Mondiala a Sanatatii.

Regele, cum aratam, a inceput propria dictatura, in februarie 1938, cu brutalitati si acte normative abuzive indreptate impotriva legionarilor si a ajuns, inainte de incheierea anului 1938, la terorism de stat. Prin tot ce s-a intamplat in politica interna interbelica, tara a fost subminata, energiile romanilor s-au erodat in mari convulsii interne, iar agresiunea internationala impotriva Romaniei, din vara anului 1940, bazata pe intelegerea Uniunii Sovietice cu Germania, respectiv pe Tratatul Ribbentrop-Molotov, a gasit tara izolata, slabita si cu o conducere compromisa pe plan intern si international. Toate acestea au fost si ele cauze ale dezastrului care s-a rasfrant cel mai mult asupra viitorului Romaniei si al etniei romane.

Marius Albin Marinescu: Criminalii lui Corneliu Codreanu au platit cu viata!

Corvin Lupu: Din pacate criminalii lui Corneliu Codreanu au platit cu viata fiind asasinati de legionari, nu pedepsiti de instante judecatoresti, cum ar fi trebuit sa se intample intr-o societate asezata, in care pedepsele sa indeplineasca, pe langa rolul punitiv, si un rol educativ si unul descurajator pentru viitor.

Armand Calinescu a fost asasinat in ziua de 21 septembrie 1939 de un grup de legionari numit „Razbunatorii”, format din 10 oameni. Masina ministrului a fost blocata la podul Cotroceni de o caruta si tamponata din spate de o camioneta, ceea ce a determinat coborarea ministrului de Interne din masina pentru a discuta cu soferul camionetei, moment in care sase dintre asasini au coborat si au deschis foc asupra sa ucigandu-l cu rafale intense de arme automate. Dupa aceasta, asasinii au gonit la sediul Radio Romania, din strada General Berthelot, au intrat in forta in emisiune si au anuntat intreaga tara ca l-au pedepsit pe asasinul „capitanului” si l-au ucis. Doi dintre „razbunatori” s-au sinucis, iar ceilalti au fost ucisi fara judecata pe locul unde a fost impuscat Armand Calinescu, cadavrele lor fiind lasate zile intregi pe caldaram. Represaliile au fost conduse de seful Politiei pe tara, generalul Gavrila Marinescu si de seful Jandarmeriei, generalul Ioan Bengliu, la ordinul regelui si al noului prim-ministru, generalul Gheorghe Argesanu. In Bucuresti si in restul tarii, au fost ridicati de acasa 252 de legionari care nu aveau nimic in comun cu asasinatul, unii dintre ei nici nu apucasera sa afle ca Armand Calinescu a fost asasinat, au fost impuscati sumar, iar cadavrele lor au fost aruncate in intersectii circulate din diverse orase ale tarii. Au urmat apoi alte mii de intemnitari si asasinate ale legionarilor. Terorismul de stat a fost unul de modelul celor din Evul Mediu timpuriu, mult mai apropiat de modele ale unor popoare afro-asiatice si nu avea nimic in comun cu civilizatia europeana. Diplomatii americani acreditati la Bucuresti au transmis si ei la Washington stirile despre duritatea represaliilor autoritatilor regale, apreciindu-le drept „barbarii”, dar presa controlata de evrei a trecut sub tacere crimele comise impotriva adversarilor influentei evreiesti din Romania.

Marius Albin Marinescu: Asasinarea lui Armand Calinescu a fost mediatizata manipulator, in diverse timpuri.

Corvin Lupu: Da, asa este. Imediat dupa asasinat, intreaga presa din Romania, controlata in cea mai mare parte prin fonduri evreiesti si slugarnica fata de rege, a prezentat cu insistenta crima legionarilor, a condamnat-o si a trecut cu vederea asasinarea primitiva a sute de legionari nevinovati, asa cum trecuse cu vederea si asasinarea lui Corneliu Codreanu si a celorlalte capetenii legionare, despre care a intretinut ideea falsa a impuscarii lor in timp ce ar fi incercat sa evadeze. In timpul regimului judeo-bolsevic de dupa al doilea razboi mondial, in ciuda faptului ca Armand Calinescu a fost prim-ministru al unui regim politic puternic contestat, el a fost prezentat ca o victima si menajat, comparativ cu alti oameni politici din tabara lui, care au infundat puscariile perioadei ocupatiei militare sovietice.

Pe parcursul intregii perioade interbelice, legionarii au fost persecutati politic, supusi unei represiuni crunte si nevoiti sa suporte terorismul de stat practicat impotriva lor de regele Carol al II-lea si de organele de forta ale statului. Statul roman a fost in toata aceasta perioada sub influenta totala a puterilor occidentale, in primul rand a Frantei si a Marii Britanii, state in cadrul carora comunitatile evreiesti si masoneria erau cei mai importanti decidenti. Acesta este motivul pentru care statul roman era sub influenta celor care doreau distrugerea Miscarii Legionare. Pe langa opozitia fata de bolsevici, care erau identificati cu evreii si fata de influenta evreiasca de sorginte occidentala, nationala si internationala, pe care o considera nefasta, Miscarea Legionara se pronunta si pentru strangerea legaturilor cu Germania si cu Italia, rivale/adversare ale Frantei si Marii Britanii. Acest lucru deranja sistemul international care tinea Romania blocata pe o singura directie, care atragea, desigur, adversitatea Germaniei si Italiei, fapt care, dupa cum s-a vazut in discutiile noastre, a fost de negestionat de catre rege si clasa politica aflata la conducerea Romaniei.

Ma opresc pentru cateva clipe pentru a arata un lucru foarte important. Poporul roman avea un puternic spirit anti-bolsevic, iar dupa cum vedem bolsevicii erau identificati cu evreii, atat in Romania, cat si pe plan international. Anticomunismul se manifesta mult si la sate, populatia taraneasca din Romania fiind formata majoritar din mici proprietari de pamant care stiau ca daca vin comunistii la putere le vor lua pamanturile si vor face colhozuri, precum in U.R.S.S. Dupa 1924, toata conducerea Partidului Comunist din Romania a fost formata din evrei originari din diverse alte state. In perioada interbelica, conducerea Uniunii Sovietice, a Republicii Sovietice Bavaria, a Republicii Sfaturilor din Ungaria si liderii partidelor comuniste din Europa erau in cea mai mare parte evrei. Aici este cheia antisemitismului!

Ajunsi la guvernare, prin Decret-lege regal, in 14 septembrie 1940, legionarii au manifestat dorinta de revansa politica. Ei au solicitat conducatorului statului arestarea si judecarea conform legilor in vigoare a crimelor de stat savarsite impotriva legionarilor. Cei care au fost prinsi, cu deosebire sefii Politiei si Jandarmeriei, Gavrila Marinescu si Ioan Bengliu, generalul Argesanu, Mihail Moruzov, Victor Iamandi, Nicky Stefanescu si alte cateva zeci de demnitari ai regimului regal, care au comis crime odioase sau alte abuzuri impotriva legionarilor, au fost arestati. Generalul Gavrila Marinescu a fost arestat de niste legionari, care l-au recunoscut, in timp ce facea un popas la Baile Herculane, fiind in drum spre Insula Ada-Kaleh, de unde voia sa fuga in Iugoslavia, unde domnea o regina care era sora a regelui Carol al II-lea. Este de cercetat de ce nu l-au arestat autoritatile imediat dupa 4 septembrie. Pe Mihail Moruzov l-au arestat pe 5 septembrie 1940, imediat dupa revenirea in tara dintr-o misiune la Venetia.

Conducatorul Statului, Ion Antonescu, a promis ca va dispune celeritate in judecarea celor vinovati de crime, de tortura si de represiune impotriva legionarilor, cei mai multi dintre acestia fiind persoane care nu incalcasera legea in nici un fel si fusesera pedepsiti doar pentru ca faceau parte din Miscarea Legionara. Asupra lui Antonescu se faceau mari presiuni pentru a se da criminalilor pedepse usoare, pentru a-i ierta, sau chiar pentru a-i face fugiti din inchisoarea Jilava, unde erau incarcerati. Zvonurile s-au amplificat in noiembrie 1940, cand paznicii legionari ai arestatilor au fost inlocuiti din ordinul lui Antonescu, cu militari. In acelasi timp, Antonescu si comandantii structurilor de forta se temeau ca descurajeaza politistii, jandarmii si militarii sa-si mai faca datoria in viitor, daca ii vor pedepsi pe predecesorii lor, care au facut crimele si ororile la ordinul regelui si a prim-ministrului Armand Calinescu. Detinutilor Marinescu si Bengliu li s-a cerut transferul intr-un sanatoriu, fapt ce a ingrijorat pe legionari, care se temeau ca acestia vor evada, stiut fiind ca erau oameni foarte bogati si influenti.

Marius Albin Marinescu: Toate acestea au creat suspiciuni si au grabit asasinatele savarsite de legionari la Jilava. Horia Sima si anturajul lui nu a vrut sa riste sa-i scape din mana.

Corvin Lupu: Da, legionarii nu mai aveau rabdare, dar Antonescu nu se grabea. S.S.I.-ul, aflat intr-o situatie noua, cu o noua conducere a tarii pentru care lucra si cu o alta orientare politica externa a guvernului, dorea sa afle mai multe secrete de la cei arestati, depozitarii celor mai mari secrete ale fostului regim, necesare deciziilor pe care urma sa le ia noul regim, care, cerea aceste informatii de la serviciul secret. Or, legionarii cereau moartea cat mai rapida a acestor surse de informatii. Ca urmare, Ion Antonescu a cerut rabdare sa se judece atent toti vinovatii si clementa pentru faptuitori, ceea ce legionarii nu doreau sa accepte. Horia Sima ii spusese profesorului Mihai Antonescu, viitorul adjunct al conducatorului statului, ca degeaba vrea Ion Antonescu sa-i scape pe vinovati, ei trebuie sa plateasca, si nu oricum, ci cu viata.

S-a inceput cu anchetarea arestatilor pentru crimele facute in regim de terorism de stat. Ulterior urma ca arestatii sa fie storsi de informatiile secrete de stat. In timpul anchetei, generalul Argesanu a mintit, afirmand ca nu a stiut nimic despre crime. Adevarul nu a putut fi ascuns. Cel care a recunoscut crimele cu sange rece a fost generalul Gavrila Marinescu, care banuia de mult ca va fi ucis de legionari pentru toate cate facuse. Gavrila Marinescu a declarat insa ca la Cotroceni, impreuna cu Ernest Urdareanu, Carol al II-lea si Constantin Argetoianu, au urmarit permanent modul in care aveau loc executiile legionarilor nevinovati din judete… Nu putea refuza ordinele criminale ale regelui, stiind ca acesta ar putea da altora aceleasi ordine de suprimare si impotriva lui. Pe langa crime, Gavrila Marinescu facuse si o mare avere din jefuirea unora dintre victimele bogate ale operatiunilor politienesti pe care le-a efectuat. Cand sotia si fiul sau l-au inmormantat, au ascuns o parte a averii sale in cripta cavoului sau de la Bellu, unde aurul si bijuteriile au stat ascunse peste 40 de ani, pana cand fiul sau, Gheorghe Marinescu, ajuns in situatie materiala grea, a scos o parte din avere si a incercat sa o valorifice prin intermediul unui tigan de pe langa Bucuresti, care „l-a turnat” la militie. La perchezitionarea cavoului, militia a gasit si confiscat numeroase bijuterii si 23 de kg de aur. Marinescu a intampinat moartea cu curaj, fiind singurul detinut din celula sa care a ramas drept in fata asasinilor sai, pe care, cu ultimele puteri, i-a injurat cu multa ura si vulgaritate.

Marius Albin Marinescu: Asasinarea de catre legionari a demnitarilor vinovati de crime impotriva legionarilor, inchisi la Jilava, s-a petrecut cand Antonescu era plecat in Germania, la intalnirea cu Hitler?

Corvin Lupu: Asasinatele legionarilor la Jilava au avut loc in noaptea de 26-27 noiembrie 1940. Antonescu si mica sa delegatie care il insotise la intalnirea cu Hitler au plecat din Berlin spre Romania in seara de 25 noiembrie, deci seful statului era in tara. Horia Sima nu a fost in Germania, ceea ce i-a fost reprosat ca fiind o greseala, care a contribuit la construirea si consolidarea relatiei Hitler-Antonescu, fara participarea legionarilor. Conducatorul statului nu l-a luat la Berlin nici pe ministrul de Externe legionar, Mihail Sturdza. Incepuse raceala intre Antonescu si legionari, care se va transa prin ruptura totala in 21-23 ianuarie 1941.

Asasinatele legionarilor l-au suparat pe Antonescu, care nu suporta nici un act de indisciplina, de insubordonare, pe de o parte, pe de alta parte, i-au conferit argumente de nemultumire pentru etapa urmatoare, cea in care s-a debarasat de legionari, cei cu ajutorul carora a luat puterea si si-a consolidat-o intr-o prima etapa, el neavand alaturi nici o alta forta politica si administrativ-organizatorica. Fara legionari, Antonescu nu putea sa preia puterea in tara, neavand cadrele necesare administratiei centrale si locale, in conditiile in care regele a fugit, administratia regimului regal era total compromisa, atat la centru, cat si in judete, iar partidele istorice au refuzat participarea la guvernare. Legionarii au fost singurii care s-au implicat pentru scoaterea Romaniei din criza uriasa in care a lasat-o regele Carol al II-lea. Regele Mihai I nu avea nici forta, nici abilitatea si nici structurile necesare sa compenseze situatia celor mentionate de mine anterior.

In cele doar patru luni cat s-au aflat la guvernare, legionarii au dorit sa ofere un model de administrare eficienta a tarii. In primul rand au luat masuri foarte eficiente in agricultura, mobilizand cu succes intreaga populatie rurala pentru cultivarea tuturor suprafetelor agricole nevalorificate, care, la nivelul anului 1940 erau foarte intinse. Acest fapt a contribuit mult la cresterea substantiala a productiei agricole din Romania, asigurand atat livrarile catre Germania, cat si piata interna, cat si asigurarea unor importante rezerve. In august 1944, cand regele Mihai a predat intempestiv tara sovieticilor, rezervele alimentare ale tarii erau foarte mari. Ele au devenit captura de razboi a Armatei Rosii si au luat drumul Uniunii Sovietice. Din aceste mari cantitati de cereale si alte produse agricole, Romania nu a beneficiat decat de 150.000 de tone de grau pe care conducatorii sovietici le-au acordat cu titlu gratuit cu ocazia secetei foarte mari din anii 1946 si 1947, cand in Romania s-a murit de foame. Legionarii au luat si alte masuri economice si administrative utile tarii.

Marius Albin Marinescu: Interesant este ca la Jilava se aflau si detinuti comunisti, adversari politici ai legionarilor, unii dintre ei evrei. Pe acestia legionarii nu i-au asasinat. De ce?

Corvin Lupu: Ati atins o problema foarte importanta. Analizand crimele facute de legionari, veti constata ca legionarii nu au ucis pe nimeni care nu a comis crime sau fapte grave impotriva Romaniei sau a legionarilor. Legionarii nu i-au ucis la Jilava pe comunisti, marii lor adversari ideologici, nici macar pe comunistii evrei, pentru ca acestia nu au comis fapte reprobabile impotriva lor. Asasinii legionari au mers din celula in celula si au asasinat doar 64 dintre detinuti. Intr-una din celulele in care au intrat se afla si Nicolae Ceausescu. Nu i-au facut nimic si au plecat mai departe in cautarea demnitarilor vinovati. Este necesar sa spunem ca se fac afirmatii mincinoase despre faptul ca legionarii ar fi ucis evrei, pentru simplul motiv ca erau evrei. Se mistifica istoria cu buna stiinta si rea vointa. Nici povestea/legenda/scorneala cu evrei ucisi la abatorul din Bucuresti nu are nimic adevarat in ea. Repet, este o mistificare. Noi stim ce crime au facut legionarii, erau facute dupa un anumit tipic. Asasinii recunosteau crima si o motivau, apoi se predau autoritatilor. Nu fugeau de raspundere. Desigur, nu a fost cazul cu crimele pe care le-au comis in noaptea de 26-27 noiembrie 1940, cand ei erau la putere si nu s-au predat nimanui, actiunea lor avand acordul lui Horia Sima, al doilea om in stat.

Dupa asa-numita „rebeliune” din ianuarie 1941, asasinii de la Jilava au fost si ei pedepsiti cu moartea de catre Ion Antonescu.

Marius Albin Marinescu: Asasinarea de catre legionari a demnitarilor vinovati de crime impotriva legionarilor inchisi la Jilava a fost si este in continuare folosita pentru lansarea de acuze si pentru mentinerea oprobiului public asupra legionarilor si pentru pozitionarea lor in afara legii.

Corvin Lupu: Categoric ca acele crime sunt in continuare folosite drept argument pentru a decreta Miscarea Legionara ca fiind criminala. Dar, dupa acest model, ar trebui sa scoatem si monarhia in afara legii, pentru ca a practicat terorismul de stat si a ucis cu cruzime mai multi legionari decat au ucis legionarii inamici ai lor. Monarhia nu a fost trecuta in afara legii desi oferea aceleasi motive ca si Miscarea Legionara. Din contra, monarhia este finantata in continuare, asa cum a cerut Iosif Stalin in 1947, cu bani grei, proveniti din munca romanilor.

Istoria este foarte importanta. Cine intelege trecutul, intelege si prezentul si poate controla viitorul. De aceea este Istoria „regina stiintelor umaniste” si de aceea vor acaparatorii Romaniei sa scoata istoria de tot din scoala. De fapt, au scos-o deja… Un popor care nu-si stie istoria si realitatile in care traieste se indobitoceste si poate fi jefuit usor. Or, stapanii nostri actuali sunt experti in colonialism.

…

Iata acum si cele doua interviuri acordate de prof. universitar doctor Iulian Constantin, in care descrie din propria experienta detalii importante despre miscarea legionara.

In primul interviu domnul Iulian Constantin relata de exemplu ca in anii ’40, pe cand era liceean, nu exista in tara niciun liceu in care sa nu existe fratii de cruce legionare. In aceste fratii de cruce se formau legionarii, fiind admisi doar cei mai buni elevi. Ei urmareau sa lupte atat pe plan istoric (cu raul din tara), cat si pe plan spiritual (cu raul din ei insisi).

Iulian Constantin subliniaza ca desi multi istorici romani au in prezent acces la diferite documente foarte clare, ei nu indraznesc sa spuna adevarul si continua sa condamne miscarea legionara. Spre exemplu, dumnealui a mentionat un document desecretizat de catre administratia SUA (ordinul nr. 71/1940, vezi si aici), in care se regaseste dovada ca scoaterea de la guvernare a miscarii legionare s-a produs in anul 1941 in urma unei inscenari (ce avea sa fie folosita ca pretext) pusa la cale de Eugen Cristescu, seful de atunci al serviciului de informatii speciale. In document se constata ca Eugen Cristescu incheiase un protocol cu conducerea partidului comunist pentru producerea de catre serviciile secrete a unor tulburari si violente in cartierul evreiesc, iar acestea sa fie puse pe seama legionarilor.

Considerat un „erou in viata”, Iulian Constantin a fost pedepsit de comunisti timp de 13 ani la Suceava, Jilava, Pitesti, Canal, Aiud, Jilava si Gherla pentru apartenenta sa la miscarea legionara. In timpul acestui periplu a fost supus la batai si torturi cumplite, dar in tot acest calvar in care multi detinuti au murit, a fost salvat de credinta in Dumnezeu.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_video max_width=”700″ link=”https://youtu.be/Qu1zhbscM1U” animation=”scale-up”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1549310210430{margin-bottom: 0px !important;}”]In cel de-al doilea interviu pe care vi-l propunem, Iulian Constantin a relatat ca in noaptea de 14 spre 15 mai 1948 Partidul Comunist Roman a declansat o actiune masiva de represiune a Miscarii Legionare, care reprezenta Rezistenta anti-comunista autentica din acea vreme. In acea noapte au fost arestate cateva zeci de mii de persoane, in special tineri din toate centrele studentesti. Conditiile de detentie erau ingrozitoare. In temnita din Suceava, de exemplu, nu exista curent electric, infometarea ii aducea pe cei mai multi in pragul mortii, iar celulele erau invadate de sobolani. Cei care nu au acceptat „re-educarea” socialista au fost supusi unui regim si mai sever, in asa-numitul „experiment Pitesti”, in care detinutii erau instigati sa batjocoreasca simbolurile crestine, iar apoi sa devina turnatorii, tortionarii si chiar ucigasii fostilor camarazi. Printre legionarii care nu au cedat niciodata in fata acestor atrocitati au fost preotii Valeriu Gafencu, Adrian Fageteanu, Ilarion Felea, Iustin Parvu, Arsenie Papacioc.

Urmarind sa afle cine a pus la cale acest „genocid al sufletelor”, cum a mai fost numit „Experimentul Pitesti”, Iulian Constantin a aflat din arhivele CNSAS ca din cei 45 de ofiteri ai Directiei a VI-a de Securitate – cea care se ocupa si cu anchetele de la Pitesti – 31 erau evrei. Toti acestia au emigrat din tara fara probleme dupa desfiintarea inchisorii de la Pitesti si nu au fost niciodata judecati pentru crimele pe care le-au ordonat.

Fiind invitat la mai multe discutii publice si comemorari, fostul presedinte al Asociatiei Detinutilor Politici din Romania, Iulian Constantin, supravietuitor al represiunii salbatice a legionarilor, i-a intrebat adeseori in mod direct pe numerosi istorici, profesori universitari si jurnalisti: „DOMNILOR, DE CE VA ESTE FRICA SA SPUNETI ADEVARUL DESPRE MISCAREA LEGIONARA?”

Sursa: justitiarul.ro.