karl marx, ion iliescu, 1989, capitalism, comunism, revolutie, privatizare, privatizarea comunismului
,

Serban Popa – Concluzii la privatizarea comunismului. Incheiere la „Capitalul” lui Marx

karl marx, ion iliescu, 1989, capitalism, comunism, revolutie, privatizare, privatizarea comunismului

Serban Popa - Concluzii la privatizarea comunismului.
Incheiere la „Capitalul” lui Marx

Referiri la natura si esenta comunismului, precum si la privatizarea sa ca parte a devenirii, decurgand din propria (auto)definire, au fost permanent facute pe tot parcursul ciclului de peste 20 de articole publicate in CERTITUDINEA.

Credem de aceea ca, in mod absolut justificat, este necesar ca, la finalul demersului nostru, sa incercam sa decupam un set de concluzii finale, daca se poate cu valoare apodictica, si care sa fie prezentate ca provenind ierarhizat tocmai din natura, esenta si practica comunista.

Astfel, analizand doctrina, impreuna cu punerea ei in lucrare, vom fi nevoiti sa postulam faptul ca NU exista comunism fara proprietate comuna a tuturor membrilor colectivitatii asupra mijloacelor de productie, deoarece, prin transformarea capitalului in proprietatea colectiva, caracterul social al proprietatii (isi) pierde caracterul sau (privat) de clasa. Poate exista comunism fara „electrificare si puterea sovietelor”, fara dictatura proletariatului, fara partid unic, fara cultul personalitatii… Si chiar ar fi (fost) bine sa existe un astfel de comunism. Dupa cum, de altfel, ni se si promive la sfarsitul Manifestului comunist. Iar unii chiar au si incercat astfel de experimente.

Fara proprietate comuna a tuturor membrilor colectivitatii asupra mijloacelor de productie NU poate insa exista comunism deoarece, prin definitia data de insisi inventatorii lui, se postuleaza ca: „Ceea ce caracterizeaza comunismul nu este desfiintarea proprietatii in general, ci desfiintarea proprietatii burgheze […]. In acest sens, comunistii pot rezuma teoria lor la desfiintarea proprietatii private.”

De aceea, de la aceasta FUNDAMENTALA premisa ontologica, expunerea noastra privind identificarea concluziilor referitoare la comunism va urmari doua cai care, in final, se vor reuni.

Astfel, o prima cale va fi aceea a concluzionarilor privitoare la natura preponderent teoretica (si) intrinseca a fenomenului comunist, plecand de la insasi definirea comunismului.

Si, ca o prima concluzie a caii alese, va trebui sa observam ca, in comunism, proprietatea comuna, colectiva, devalmasa, asupra mijloacelor de productie poate fi gestionata – asemeni oricarei alte proprietati indivize – DOAR prin consensul TUTUROR proprietarilor. Decizia majoritara, proprie capitalului privat, nu numai ca nu functioneaza in comunism, ci este chiar CONTRARA spiritului si literei acestuia.

Din acest punct de vedere, de exemplu, bolsevismul leninins abdica, cu siguranta, de la marxism.

De altfel, este elementara observatia – pe care, totusi, nu am gasit-o nicaieri si de nimeni expusa – potrivit careia „unanimitatile” comuniste sunt tocmai reflectarea consensului obligatoriu impus de gestionarea proprietatii socialiste, comune, apartinand tuturor.

In consecinta, comunismul este incompatibil cu democratia careia, pentru a functiona, ii este suficienta majoritatea.

Mergand pe aceasta cale in continuare, prima concluzie o impune si pe cea de-a doua. Caci, afirma marxistii, principala si ireductibila contradictie in capitalism (generatoarea tuturor relelor) consta in incompatibilitatea dintre caracterul privat si caracterul social al muncii. Se intelege, prin „social”, contributia (directa a) general comuna a tuturor participantilor la actul lucrativ si, prin extensie, contributia, fie ea si indirecta a tuturor membrilor colectivitatii.

Desigur, afirmatia este falsa!!!

Motivul este unul cat se poate de evident – desi nu l-am vazut a fi invocat – si el este dat de diviziunea sociala a muncii, care cuantifica calitativ si cantitativ (inca din preistorie) activitatea individuala. Inclusiv cea prestata intr-un grup. Cuantificare care, daca este luata in calcul, interzice practic si teoretic capitalizarea egala a unor prestatii lucrative, diferite calitativ si cantitativ. Faptul e confirmat inclusiv de principiul socialist al repartitiei: „de la fiecare dupa posibilitati/aptitudini, fiecaruia dupa munca”.

In realitate – si aceasta este cea de-a doua concluzie la care ajungem, vrand, nevrand – incompatibilitatea fundamentala, ireductibila, este cea existenta in comunism, prin care constatam ca: proprietatea comuna asupra bunurilor mijloace de productie este incompatibila cu proprietatea privata/personala a fiecarui individ asupra propriei sale forte de munca, cea care creeaza bunurile mijloace de productie.

De unde rezulta si cea de-a treia – si poate cea mai importanta – concluzie: comunismul este INCOMPATIBIL cu LIBERTATEA. Sau, si mai precis spus: din punctul de vedere al libertatii, comunismul nu este (doar) o utopie, ci o CONTRADICTIE IN TERMENI.

Sa abordam acum cea de-a doua cale, care tine cu precadere de transpunerea dogmei marxiste, in practica socialismului real.

Si vom observa cum, din premisa primordiala, fundamentala, decurge, in mod implacabil, prima concluzie privitoare la transpunerea, in praxisul socialismului real, a naturii si esentei doctrinare a comunismului, concluzie care statueaza ca: in comunism, statul NU poate fi proprietarul mijloacelor de productie, deoarece acestea se afla in proprietatea COMUNA a TUTUROR membrilor colectivitatii, a INTREGULUI POPOR. Daca, totusi, in practica socialismului real, statul isi aroga dreptul de proprietate asupra mijloacelor de productie, atunci organduirea cu pricina nu mai este socialista, ci capitalista. Mai precis, capitalist monopolista.

Iar daca privim lucrurile din perspectiva inversa, cea in care, prin invocarea neavenita a unui fals punct de vedere juridic, intregului popor i se refuza calitatea de proprietar in comun al mijloacelor de productie, atunci comunismul nu poate da nastere la alcatuiri juridice, potrivit normelor de drept. Prin definitie adica, comunismul se situeaza atunci in afara legii. A oricarei legi.

Ca o a doua concluzie, corolar al primei, se va impune atunci constatarea ca, in comunism/in socialismul real, statul poate fi DOAR administratorul mijloacelor de productie, nicidecum proprietarul lor.

Drept urmare, ca o a treia concluzie decurgand din cea de-a doua, vom constata ca, pe cale de consecinta, nici statul post-comunist, in calitate de mostenitor asumat al statului comunist, NU esti si nici NU poate fi proprietar al mijloacelor de productie acumulate in socialism si, dupa caz, redevenite capital. Proprietarul lor, al mijloacelor de productie, ramane in continuare, si dupa 1990, intregul popor, toti membri colectivitatii, traitori in fostele state socialiste.

In atare situatie, statul post-comunist este un INFRACTOR care a FURAT – in cazul Romaniei, prim promulgarea de catre Ion Iliescu a legii 15/1990 – de la propriii cetateni, intreaga lor avere comuna, avere pe care a instrainat-o si o instraineaza la fel de INFRACTIONAL, prin ceea ce, in mod cu totul fals, este numit a fi „privatizare”.

Punand acum la final, cap la cap, cele doua seturi de concluzii derivate din premisa fundamentala privitoare la natura, esenta, si practica comunista vom (putea) afirma urmatoarele:

  • Avem convingerea ca, la originile pe care i le cunoastem (atat cat le cunoastem), comunismul este o conspiratie menita a se derula pe parcursul mai multor generatii, avand ca scop final acapararea absoluta a puterii in beneficiul unei minoritati oculte, privilegiate.

Aceasta convingere ne este data de chiar analiza principalelor texte doctrinare comuniste, care releva incongruente ireconciliabile, provenite nu dintr-o insuficienta cunoastere a unei realitati (pe care comunismul vrea oricum sa o schimbe), ci dintr-o patenta rea credinta. Patenta rea credinta pe care exegetii comunismului, fie ei critici sau adepti, o pun (cei mai multi tot cu rea credinta) doar in seama exponentilor vizibili: Marx, Engels, Lenin, Stalin, Mao, Castro. Exegeti care, astfel, au evitat si evita, in continuare, sa demanteleze nucleul dur al doctrinei, care consta in raportarea cauzala a tuturor aspectelor cu statul de efect: lupta de clasa, teroare revolutionara, economie planificata, birocratie omniprezenta si omnipotenta etc., la cauza primordiala reprezentata de desfiintarea proprietatii private si inlocuirea ei cu proprietatea comuna.

  • Avem deci convingerea ca, de fapt, cei peste 150 de ani de iesire la rampa a comunismului, mai intai ca proiect si apoi ca punere in practica a acestuia, au avut menirea de a crea, pas cu pas, conditiile propice de dominare absoluta a lumii de catre acea minoritate oculta care nu este neaparat cel mai fidel reprezentata de finanta mondiala. Pentru credibilitatea enuntului anterior este suficient sa aducem ca argument episodul (declansarii) „Marii Revolutii Socialiste din Octombrie”, episod care nu este altceva decat o succesiune nesfarsita de evenimente nici acum pe deplin elucidate.
  • Drept pentru care, in final, luand aminte la instaurarea comunismului, avem convingerea ca asa-zisa lui cadere este doar o etapa de parcurs a acestuia si ca privatizarea comunismului, despre care am scris in paginile „Certitudinii”, este o CERTITUDINE in contextul mai larg al globalizarii.

Privatizarea comunismului fiind, asadar, procesul care serveste in cea mai mare masura puterea absoluta, conferita de monopolul proprietatii private, controlate ocult, putem spune fara teama de a gresi: iata adevarata incheiere la „Capitalul” lui Marx.

A consemnat pentru dumneavoastra Serban Popa via CERTITUDINEA, nr. 57 din 2020.

/0 Comments/by
,

Catalin Berenghi – Antidotul la CORONAVIRUS

Catalin Berenghi - Antidotul la CORONAVIRUS

Revin la ideea, formulata in urma cu doua numere, ca, daca nu putem salva tara, macar sa salvam Bucurestiul. N-are legatura cu ONG-ul lui Nicusor Dan, e vorba de salvarea oamenilor, pentru ca, de fapt, omul e tinta finala a oricarui demers cinstit. Omul concret din Bucuresti, in cazul de fata, cu necazurile lui, cu nemultumirile lui, cu problemele lui create de inconstienta sau lacomia altor oameni, dar si cu propria complicitate prin tacere si lipsa de reactie la jaful si distrugerea care se desfasoara sub ochii lui. Am vorbit atunci despre un proiect concret de transformare a gunoaielor in resurse, prin tehnologia EcoHornet.

Acum a aparut o amenintare planetara care ne pune tuturor in pericol iminent vietile. In timp ce intreg mapamondul a intrat in fibrilatii de teama inspaimantatorului flagel Coronavirus, solutia impotriva lui se afla in Romania si apartine inginerului inventator Dumitru Panculescu (aflat deja in negocieri, pe mai multe filiere, cu chinezii). Inventia lui este un aparat care functioneaza cu plasma rece si care distruge, prin ardere si prin alimentare cu ozon, ORICE FEL DE MICRO-ORGANISME, inclusiv Coronavirus-ul.

Mai mult decat atata, poate consuma tot fumul ce polueaza atmosfera din spatiile inchise sau deschise, in functie de marimea aparatelor. Este o tehnologie (numita Tehnologia PANCUANTIC) prin care aerul atmosferic este depoluat fara utilizarea consumabilelor si fara sa genereze poluanti secundari. Nu mai pomenesc de faptul ca Romania a avut deschise, in anul 2017, doua proceduri de infringement pe subiectul calitatii aerului, iar Comisia Europeana a aratat ca poluarea atmosferica provoaca mai mult de 25.000 de decese premature pe an in Romania.

Aparatele si echipamentele realizate in ultimii 10 ani prin tehnologia PANCUANTIC, au produs peste 1 milion km3 de aer curat. Inventia inginerului Dumitru Panculescu este brevetata in Romania si SUA, iar aparatele realizate au fost medaliate cu aur la saloanele de inventica nationale si internationale de la Bucuresti, Bruxelles si Geneva.

Pentru cei care pretind ca Primaria nu are instrumente sau bani pentru dezvoltarea unei linii de productie, reamintesc ca, inca din 2007, Comisia Europeana a creat un sistem transnational dedicat transferului tehnologic in UE, care se numeste „Enterprise Europe Network”. Reteaua e construita cu scopul de a ajuta institutele de cercetare, universitatile si intreprinderile mici si mijlocii sa-si dezvolte potentialul de inovare, oferind si un serviciu la care antreprenorii pot solicita consiliere.

Pot sa pun problema si altfel: se apropie termenul scadent acordat Romaniei pentru conformarea la directivele europene pe probleme de mediu. Daca nu ne conformam, urmeaza amenzile Comisiei Europene. Stiti cat vor fi de mari? 200.000 Euro/zi, respectiv 6 milioane de Euro/luna, in primele luni, si 1.000.000 Euro/zi, respectiv 30 de milioane de Euro/luna, in urmatoarele luni. Asta in timp ce calculul estimativ al unui metru cub de aer proaspat, rezultat ca urmare a functionarii aparatelor Pancuantic, pentru un necesar de 12.000 m3/ora de aer proaspat, este de 0,01 Euro centi.

Dar sa revin la Coronavirus, care poate „exploda” din clipa in clipa si in Romania, extinzandu-se necontrolabil, in toate spatiile de carantina. Aparatul inginerului Dumitru Panculescu poate face o sterilizare totala cu ozonul produs, astfel incat virusul nu se mai poate propaga de la om la om.

Multi vor spune, probabil, ca problema prezentata nu e de competenta Primariei Capitalei. Proabil asa au gandit si primarii care s-au perindat pana acum. Nimic nu era de competenta primarului, de aceea nu au facut nimic pentru bucuresteni. De aceea, va intreb direct: vreti tot asa? Votati-i pe oricare dintre ei! Ei sunt Coronavirus-ul vietii noastre publice, caci vin din zonele politice infectate. Vreti antidotul la Coronavirus? Votati-ma pe mine!

A consemnat pentru dumneavoastra, Catalin Berenghi via certitudinea.ro, numarul 58, 2020.

/0 Comments/by
pamfil seicaru, 23 august 1944

Pamfil Seicaru – Despre tradarea regala de la 23 august 1944 (II)

pamfil seicaru, 23 august 1944

Pamfil Seicaru - Despre tradarea regala de la 23 august 1944 (II)

Cunoasteti Dv., Domnule General, in istorie un popor care sa se faleasca, sa manifeste o bucurie asa de zgomotoasa pentru ziua infrangerii? Stai nedumerit in fata acestei rasturnari cinice a notiunilor tuturor valorilor morale.

Si nu vi se pare Dv. suspecta insistenta cu care atribuie actul capitularii en rase campagne Regelui Mihai, astfel ca cei in adevar responsabili sa se poata lepada de raspunderea consecintelor provocate?

Nu cunosc in istorie ca un rege sa fie proclamat erou, pentru ca nefericitul a capitulat, si ma inspaimanta consecintele politice ale celor intamplate intre 23 august si 12 septembrie [1944], consecinte menite sa dea un aspect dramatic crizei constitutionale create prin abdicarea Regelui, indiferent de conditiile in care a fost data abdicarea. Sunt probleme de viitor pe care numai naivii isi pot imagina ca vor fi solutionate cantand Traiasca Regele si proclamand ca Regele Mihai a salvat poporul roman, printr-un fals armistitiu. Dar acestea sunt probleme pe care numai natia are autoritatea sa le solutioneze.

Eu raman mai departe credincios valabilitatii razboiului contra Rusiei. Condamnat la moarte in 1945 ca criminal de razboi, pentru crima de a fi crezut in dreptatea natiei mele, de a fi crezut ca Basarabia si Bucovina erau pamanturi romanesti, cuprinsul de tara in care nu-i palma de pamant sa nu fie udata cu sange moldovenesc. Pastrez ca un titlu de glorie acea condamnare care a omagiat activitatea mea de gazetar al razboiului contra Rusiei Sovietice si veti recunoaste si Dv., Domnule General, ca nu-i greu azi sa mi se dea dreptate, sa mi se ratifice mandria pe care o simt de a fi primul condamnat la moarte de regimul ocupatiei rusesti.

De aceea ma simt dator sa fiu interpretul acestei legitime revolte a poporului roman fata de spectacolul rusinos al asa-zisilor reprezentanti ai partidelor, care va impiedica sa formati acel comitet de actiune romaneasca, pe care il doreste – se pare – Departamentul de Stat american. De aproape sapte luni stiu ca va zbateti cu o nobila persistenta de a netezi asperitatile si a gasi o formula impaciuitoare, ca cel putin in aparenta sa dea impresia unei unitati a tuturor exponentilor opiniei publice nationale. Si n-ati izbutit. In momentul cand vi se pare ca ati potolit toate pasiunile invrajbite, ca ati amutit toate pretentiile, survine un accident neprevazut, care naruie ceea ce vi se pare bine consolidat.

S-ar parea ca asistam la stradania Mesterului Manole. Nimic nu va indreptateste sa credeti ca ceea ce nu ati izbutit pana astazi, cu toate sfortarile facute, veti realiza maine.

Dar sa admitem ca aceasta truda ar fi incoronata de succes: ce valoare politica ar avea aceasta vremelnica ajustare de interese, intr-un moment in care se cere o unitate de vointa, de sacrificiu, demne de cel mai neprihanit idealism?

Nu intreb cat timp pot dura reconcilierile unor interese, cand interesele sunt atat de triviale. Ma intreb numai ce poate reprezenta ca autoritate un asemenea guvern sau comitet national pentru poporul roman. De ce pun aceasta intrebare?

Pentru ca un asemenea comitet national sau guvern in exil, maine cand va incepe razboiul, va avea pretentia sa ceara poporului roman organizarea insurectiei nationale. Acest guvern va lua desigur si angajamente de viitor, obligatorii pentru poporul roman. Fiecare are dreptul si datoria sa va intrebe: Cum credeti ca veti putea intreprinde ceva la inaltimea tragica a vremurilor cu indivizi ce nu fac decat sa-si agite pretentiile, fara sa fie un singur moment emotionati, intimidati de ingrozitoarea mucenicie a natiei? Cred ca nu veti putea prezenta drept o echipa idealista aceasta colectie abjecta de haimanale. Nimeni nu va crede, si in fondul constiintei, nici Dv. nu o credeti.

La picioarele lui Crist care agoniza pe cruce, paznicii isi imparteau hainele crucificatului. Este imaginea sinistrei tocmeli dintre asa-zisii reprezentanti ai partidelor si a natiei crucificate.

Deci, Domnule General Radescu, valoarea morala a unui asemenea comitet a fost anulata prin chiar penibilele tocmeli care sunt mai exact cunoscute in tara decat le cunosc eu la Palma de Mallorca. Veti ramane poate surprins ca eu am aflat din scrisorile primite din tara de fazele prelungite ale acestei gestatii a faimosului comitet national. Si sa nu va imaginati un singur moment ca concluziile politice din tara sunt favorabile acestei farse.

Dar sa analizam si alt aspect. Ce valoare au partidele ca expresie a vointei nationale? In ce masura, in situatia lor de astazi, pot angaja poporul roman in ceea ce priveste viitorul?

Orice razboi inseamna o revolutie, si cu atat mai mult vor insemna aceste doua razboaie, caci trebuie sa luam in consideratie si pe cel de-al treilea razboi mondial, altfel toata zbaterea Dv. nu si-ar avea nici un obiect, nici o ratiune. Va amintiti ce partide existau in 1916, ce personal politic si ce partide noi au aparut in 1919. Pastrez amintirea acelui Parlament din 1919, asa de neasteptat in compozitia lui, pentru cei care isi inchipuiau ca viata politica a unei natiuni se creeaza si se continua in cluburile partidelor, si nu se zamisleste din existenta eroica a transeelor. Si Dv. stiti prea bine ca Ionel Bratianu luase toate masurile sa reduca cat mai mult din libertatea de exprimare a curentelor de opinie, punand la interne pe Generalul Arthur Vaitoianu, in guvernul zis de alegeri al Generalului [Constantin] Coanda. Nu discut valoarea politica a curentelor de opinie care s-au impus prin acele alegeri, ci constat doar faptul ca in afara de Partidul Liberal, care s-a mentinut in actualitate numai datorita mijloacelor laturalnice (regizor fiind Barbu Stirbey), nici Partidul Conservator nuanta [Alexandru] Marghiloman, nici Partidul Conservator, nuanta M. Cantacuzino, nici Partidul Conservator al lui Tache Ionescu nu au mai putut exista. Razboiul lichidase tot ce fusese viata politica pana in 1916. Imi amintesc de nedreapta popularitate a lui Ionel Bratianu care realizase unitatea nationala si in iunie 1919 daduse Romaniei rolul de jandarm al Europei, lichidand republica lui Bela Kun, [pentru] ca, in august, poporul roman sa aiba satisfactia de a vedea armata romana intrand in Budapesta. Si totusi… Ar fi o naivitate sa se creada ca partidele care au existat inainte de februarie 1938 vor mai reprezenta maine ceva.

Pe la 500 inainte de Hristos, filosoful Heraclid spunea, pentru a plasticiza ideea eternei deveniri, ca nu te scalzi de doua ori in apa unui rau. Era imaginea curgerii continui a istoriei.

Dar sa admitem ca dupa aceste razboaie mondiale nu se va schimba nimic in viata politica a Romaniei si partidele care au fost (cum au fost si ce au facut nu ne mai intrebam) vor fi aclamate maine si, din toate aceste suferinte, poporul s-ar dovedi incapabil sa traga vreo concluzie politica, sa desprinda o idee noua. Indreptatiti suntem sa ne intrebam: cine reprezinta Partidul National-Taranist, cine sunt agresivii lui mandatari?

Nu cunosc validitatea mandatelor pe care se spune ca le-ar fi eliberat personal Iuliu Maniu si in ce imprejurari, nici nu le voi pune in discutie. Dar orice roman este indreptatit sa puna in discutie valoarea morala a persoanelor care pretind a fi mandatare ale Partidului National-Taranesc, Gr. Niculescu-Buzesti, [Constantin] Visoianu si [Alexandru] Cretzianu, atunci cand aceste persoane urmeaza sa figureze intr-un comitet national roman.

Pot figura, indiferent de orice hartie emanata de la Iuliu Maniu, ca membri intr-un comitet national roman, romani care maine vor fi chemati de natie la raspundere pentru crima de inalta tradare? Poate veti fi surprins de gravitatea afirmatiei, de aceea ma simt obligat ma explic.

In cursul anului 1943, ministrul de externe, Mihai Antonescu, s-a straduit sa realizeze un contact si ulterior un acord de armistitiu cu anglo-americanii. Inutil sa insist asupra importantei unei asemenea actiuni, facuta inainte de Conferinta de la Teheran, daca ar fi izbutit sa realizeze ceea ce isi propusese. Toate straduintele ministrului de externe au fost sabotate de functionarul Niculescu-Buzesti, care a organizat in Ministerul de Externe cea mai infama oficina impotriva intereselor romanesti, o vasta asociatie care cuprindea majoritatea functionarilor acelui minister. Nimeni nu putea fi trimis in misiune fara aprobarea lui Buzesti. Un curier nu putea pleca fara aprobarea acestui individ, care tesuse ca un paianjen panza necesara spre a capta intreaga actiune diplomatica a tarii. Incepand din februarie 1943, M. Antonescu era doar formal ministru de externe, pentru ca, de fapt, ministru era Niculescu-Buzesti, a carui unica ambitie era de a ajunge ministrul acordului de armistitiu. Si nu mai este nici un secret ca in timpul razboiului acest domn a avut schimb de scrisori cu ambasadoarea Rusiei la Stockholm, Doamna [Alexandra] Kolontay.

In august 1943, Antonescu numeste la recomandarea lui Maniu pe Cretzianu, ministrul Romaniei la Ankara, cu acelasi scop de a contribui la ajungerea unui acord de armistitiu.

Indiferent de inferioritatea ministrului de externe, admitand chiar nulitatea lui M. Antonescu, erau in joc interesele tarii si oricine era obligat sa sprijine sfortarile ministrului de externe pentru a smulge Romania dintr-o alianta care incepuse sa arate perspective amenintatoare. Cretzianu, de acord cu Niculescu-Buzesti, nu a actionat, facand tot ce i-a stat in putinta ca sa zadarniceasca sfortarile ministrului de externe. Fara indoiala, o scelerata conspiratie de ambitii disparate, dar curios e ca efortul lui Buzesti coincidea perfect cu interesele Rusiei Sovietice, care cereau ca Romania sa continue sa ramana alaturi de Germania pana ce trupele rusesti vor ajunge pe teritoriul romanesc. Si asa a fost…

In aprilie 1944 se designeaza delegati pentru tratativele de la Cairo, Barbu Stirbey, socrul lui Cretzianu si al lui Buzesti, iar al doilea delegat Visoianu, cel mai nerusinat sovietofil, care, in decembrie 1939, a cutezat sa scrie un articol prin care a justificat atacul Rusiei Sovietice impotriva Finlandei.

Ce au determinat pe Rege si pe Iuliu Maniu sa-si dea consimtamantul la designarea acestor delegatii, recomandati de Buzesti, nu stiu si nici nu ma intereseaza. Dar sa admitem ca designarea ar fi fost impecabila, suntem indreptatiti ca romani sa examinam rezultatele obtinute de cei doi delegati. De la 14 aprilie la 22 august 1944, nu s-a izbutit sa se ajunga la semnarea unui acord de armistitiu, informatiile trimise Regelui si lui Iuliu Maniu au fost false, astfel ca Regele a ordonat incetarea ostilitatilor, fara sa existe un acord de armistitiu semnat.

Un armistitiu este un act bilateral, acordul a doua vointe, or, la 22 august, Regele Mihai a fost impins la o capitulare fara conditii, o capitulare en rase campagne, exact cum au voit-o rusii. Va rog, Domnule General, sa consultati specialisti in dreptul international si veti vedea ca, fara exceptie, vi se va spune ca actul de vointa unilaterala de incetare a ostilitatilor se cheama capitulare. Primul rezultat a fost 130.000 de ostasi romani luati prizonieri, batuti, scuipati, schingiuiti de rusi, prizonieri a caror vina era de a fi executat ordinul Regelui. Si nu se vorbeste nici de cei 20.000 de deportati din Moldova, in primele zece zile dupa capitulare. Acestea sunt primele rezultate ale acceleratei mistificari de la Cairo, opera brelanului tradarii Niculescu-Buzesti, Cretzianu, Visoianu.

Credeti Dv., Domnule General, ca aceasta crima de inalta tradare poate fi acoperita? Credeti ca se pot evita raspunderile? In tara a inceput lumea sa confrunte situatia Romaniei si a Finlandei, sa-si dea seama ca Finlanda, nefiind operata de tradatori, a semnat intr-adevar un armistitiu, iar Romania a fost impinsa la o capitulare fara conditii. Si cum vreti sa figureze asemenea indivizi intr-un comitet national, chemat sa ia hotarari asa de grave si sa impuna poporului roman tragicul sacrificiu al unei insurectii armate?

In ziua cand plutonul de executie ciuruia trupul Maresalului Antonescu, se da pentru prima data in Romania un continut ideii de raspundere. Si acest precedent forma norma dupa care vor fi stabilite raspunderile mistificarilor de la Cairo, care au dus la capitularea de la 23 august si aplicate sanctiunile. Cine ar voi sa le evite, ar deveni implicit complice, neputand sa realizeze altceva decat o teribila incruntare a natiei, unica instanta de judecata a tuturor, a umilului soldat ca si a Regelui.

Individul Niculescu-Buzesti, in tactica lui, nu aduce nimic nou si nici nu prezinta ceva inedit in procedeele rusesti. In 1919 a izbucnit scandalul Azef, unul din cei mai teribili sefi ai terorismului rusesc, pe care ziaristul Bultzef il demasca, dovedind ca este un simplu agent al Ohranei (bunica Cekai, G.P.U.- ului si N.K.V.D.-ului). Sa admitem [ca] informatiile mele se reduc la simple banuieli, dar se poate constitui un comitet national de actiune, chemat sa angajeze poporul roman intr-o insurectie armata, un comitet avand in compozitia lui oameni banuiti a fi avut legaturi tradatoare cu Moscova? Si printr-o stranie coincidenta – studiati cazul Azef – in 1946 politia Anei Pauker descopera planul unei conspiratii organizata de Partidul National-Taranesc, precum si toate piesele necesare, pentru a condamna pe Maniu, Mihalache etc. …

Dar, alta coincidenta, Buzesti, regizorul conspiratiei, iesise la timp din tara, la fel cum se evaporase, la momentul oportun, agentul Azef. De ce nu examinati la lumina acestor fapte si actiunea de azi a brelanului accelerat? Nu serveste mai departe interesele Rusiei Sovietice? Ar fi pacat sa incercati a prezenta natiei, careia i se vor cere noi si inspaimantatoare sacrificii, niste indivizi suspecti, drept autoritate chemata sa zvarle poporul roman in inclestarea unei lupte teribile. Sunteti sigur ca nu vor continua sa joace mai departe rolului lui Azef de agenti provocatori? De ce aveti nevoie de girul partidelor, cand acest gir nu are nici o valoare si nu vi-l cere nimeni? De ce e nevoie in acest moment?

In primul rand de formarea unui comitet chemat sa recruteze voluntari pentru injghebarea unei armate romanesti. Sunteti mai in masura sa stiti ce imens numar de romani capabili sa poarte armele se afla peste hotare. Si cu atat mai necesara este constituirea unui corp de voluntari, cu cat in Germania si Austria se afla atatia ofiteri si soldati romani, sortiti sa fie primele victime ale unei inaintari sovietice. Ma intreb cu groaza ce soarta le este rezervata acestor romani. Vor fi ucisi ca niste caini, atunci cand ei ar putea forma adevarate armate romanesti. V-ati trudit atata amar de vreme sa amintiti unor suflete sterpe de imperativele Patriei, nu este mai politic, mai national ca sa indreptatiti nobilele Dv. eforturi pentru a scoate din campurile de concentrare energiile romanesti aflate in Germania. Nu este obligatie pentru oricine are posibilitatea sa ia contact cu autoritatile militare, sa faca toate sfortarile spre a salva aceste vieti romanesti? Si, tocmai pentru ca va bucurati de increderea Departamentului de Stat american, trebuie s-o faceti.

Acest corp de voluntari ar forma un element de mai mare autoritate si eficienta decat calomnia unui guvern in exil, care sa consume banii tarii si sa ceara natiei noi sacrificii. Sunteti militar, ganditi ca militar, nu va lasati prins in smarcurile politicianismului, actionati ca un soldat, deoarece este mai util decat jocul dozajului pentru a impaca toate trivialele ambitii si toate vulgarele pretentii. Romania cere o solutie eroica, natia cere sa-i dam exemplul sacrificiului si orice credinta are atata valoare cate sacrificii poate sa impuna. Chemarea libertatii este o chemare eroica, nu indemn la lasitate. Deci, nu vad necesitatea unui guvern. Daca l-ati realiza, nu ar avea nici o valoare morala pentru ca nu ar fi expresia unei actiuni spontane, tresarirea unor constiinte romanesti stapanite de tragedia natiei, ci rezultatul celei mai rusinoase tocmeli. Si ce scop ar avea acest guvern? Sa dea doar justificare banilor tarii, consumati de acesti amatori de confort? In Tara Romaneasca se stie tot si mai dureros este ca contrastul intre tragedia poporului roman si amatorii de valuta forte rascoleste pana in adancuri sufletul natiei.

Un comitet restrans, a carui unica menire sa fie crearea corpului de voluntari, destinat parasutarii in Romania, spre a duce lupta contra ocupantilor. Ca presedinte al unui asemenea comitet, cine v-ar putea contesta? Si, daca disperatii ambitiilor vor sa-si manifeste pasiunea pe care pretind ca o au pentru liberarea tarii, cine le-ar refuza dreptul de a participa la lupta ca voluntari, si a face rezistenta pe teritoriul tarii? Stiu ca acestia se vor imbolnavi subit, dar pentru natie va fi o verificare.

Cand fac o asemenea propunere, inteleg sa ma socotiti printre primii voluntari. La 54 de ani ma simt inca destul de tanar pentru a plati tributul datorat Patriei, si puteti sa dispuneti de mine cum veti socoti ca pot fi mai util intr-o actiune de liberare a tarii. In razboiul trecut, va amintiti de sergentul Donici, boierul moldovean, mort eroic in sarja de la Robanesti. Iubirea de Patrie ii scuturase de pe umeri povara anilor, ii redase vigoarea tineretii si impetuozitatea de a infrunta cu elan moartea. Istoria nu cunoaste natii care si-au cucerit dreptul la viata urcand pe branci pe scara de serviciu, ocolind cu staruitoare lasitate pretul sangelui pe care misterioasele legi ale istoriei i le cere. Incheiati comedia tratativelor si treceti la unica actiune pe care o impune tragedia natiei, organizarea armatei eliberatoare. Puteti fi pentru Romania ceea ce a fost generalul Draja Mihailovici pentru Iugoslavia. Sa fiti comandantul efectiv al corpului de voluntari care, parasutat in tara, va reinvia codrii, traditia haiducilor, dand pateticul exemplu al vointei de sacrificiu. Aceasta va insemna mai mult si mai efectiv pentru mangaierea poporului roman, decat sa fiti seful unui guvern de caraghiosi, pe care orice roman demn de acest nume il va dispretui.

Pentru americani, o asemenea actiune va egala cea mai reala si efectiva contributie in lupta impotriva bolsevismului. Viata nu are in sine nici o valoare, ideea pe care o reprezentam, sacrificiile inchinate acestei idei dau un pret vietii. Si cum pe toti ne asteapta la capatul vietii o moarte, este mai bine in numele unei credinte, careia ii dam ofranda multul sau putinul din cat ne-a mai ramas de trait. Sunt sigur ca nu veti ezita, atunci cand la Chisinau sunt atatia camarazi pe care ii asteapta asasinii ca sa-i rostogoleasca intr-o groapa comuna.

Natia asteapta nu un guvern, colectie de triviali ambitiosi, ci vointa de sacrificiu a noastra in lupta pentru eliberare, atunci cand, de mai bine de patru ani, cei care au ramas in infernul bolsevic indura martirajul.

Faceti apel, si la apelul Dv. vor raspunde toti cei pentru care Patria este altceva decat un grup de partid, vor raspunde toti cei care peste hotare nu sunt decat romani si sunt stapaniti de imaginea Golgotei Romanesti.

As dori sa dati acestei scrisori o singura interpretare, ca este expresia unei constiinte romanesti, strabatuta de tragicul vremii pe care o traieste natia. Nu am nimic de cerut, am insa de oferit, puterea mea de munca, energia mea, viata mea.

Pentru o actiune de eliberare a Patriei, puteti dispune de mine ca si de toti romanii egal de revoltati de palmuitorul spectacol al asa-zisilor exponenti ai partidelor.

Politica de partid maine, azi politica nationala.

Cu sentimente romanesti, al Dumneavoastra,

Pamfil Seicaru

/0 Comments/by
ecotree, bogdan andronache, reciclare
,

Bogdan Andronache – EcoTree, sau cum putem recicla mai usor (interviu)

ecotree, bogdan andronache, reciclare

Bogdan Andronache - EcoTree, sau cum putem recicla mai usor (interviu)

EcoTree este serviciul care va usura procesul de reciclare si reducere a deseurilor, iar Bogdan Andronache ne-a povestit mai multe in interviul de mai jos!

Care este povestea din spatele ideii, cum a aparut dorinta de a crea acest serviciu? Povesteste-ne putin despre tine si echipa, ce background aveti si de ce vreti sa porniti un startup in industria reciclarii?

Conceptul EcoTree a luat nastere acum 2 ani, pornind de la premisa ca putem aduce tehnologia si inovatia mai aproape de reciclare. La drum am plecat eu, Bogdan Andronache pasionat de tehnologie si inovatie inca de la varsta de 15 ani si asociatul meu, Alexandru Petrescu care administreaza propriul business inca din facultate.

In prezent, am reusit sa aducem in echipa membri talentati si parteneri care ne ajuta sa planificam corect, acoperind toate perspectivele necesare (marketing, design, juridic, development, research).

Impreuna, ne-am propus sa folosim cunostintele IT si de management dobandite in a imbunatati acest domeniu al reciclarii, avand convingerea ca un sistem inteligent poate revolutiona modul in care alegem sa actionam pe viitor in raport cu mediul.

Ce face mai exact EcoTree? Exista ceva asemanator in piata? Daca da, cu ce se diferentiaza?

EcoTree este un serviciu de tip cloud, o platforma deschisa, in care orice persoana fizica sau companie, fie generator de deseuri sau colector/valorificator sa poata administra usor si eficient actiunile de reciclare.

Platforme de „waste management” sau software in general, care si-au propus sa digitalizeze reciclarea mai exista, insa noi vrem sa realizam un ecosistem digital comun, deschis, unde sa isi poata da intalnire atat cei care „predau”, cat si cei care „colecteaza”. Abordarea este similara cu a companiilor de taxi, rezervari hoteliere, food delivery, speram ca si succesul lor sa ne urmeze (Uber, AirBNB, FoodPanda etc.).

Simplu spus, vrem sa facem sa fie foarte usor sa ai grija de mediul inconjurator.

Cum a fost experienta acceleratorului ReUse, cu ce lectii concrete ati ramas?

ReUse Hub este in sine o lectie, un loc in care multi oameni cu idei inovatoare si perspective diverse din domeniul reciclarii si-au dat intalnire. Am dobandit multe cunostinte atat de la ceilalti participanti, cat si de la oameni de afaceri de succes.

Spre exemplu, analizand planul de afaceri, arhitectura sistemului si modul de adresare de acum doi ani si prin comparatie astazi, observand cat de clare au devenit, cu siguranta putem afirma ca programul a contribuit semnificativ.

Care sunt planurile de viitor, ce veti face daca veti castiga?

Ne dorim sa lansam cat mai repede serviciul, sa contribuim la imbunatatirea indicatorilor de reciclare ai Romaniei, care oficial sunt pe la 5%, dar si sa ne facem cunoscuti international, unde apetitul pentru inovatia digitala si interesul fata de protejarea mediului sunt la cote inalte in acest moment.

Care crezi ca este viitorul antreprenoriatului in industria de reciclare/reducere a deseurilor?

Domeniul reciclarii merita si trebuie sa obtina multa atentie si promovare, fiind un loc neexplorat, fascinant. Pentru cei pe care il aleg, satisfactia poate fi dubla: o data prin succesul unei afaceri de nisa, dar si prin a fi parte din ajutorul dat mediului inconjurator.

Sursa: reusehub.ro.

/0 Comments/by
nicolae iorga, omul universal

Nicolae Iorga – Popoare turanice parazitare

nicolae iorga, omul universal

Nicolae Iorga - Popoare turanice parazitare

„Popoare turanice parazitare” este o lucrare aparuta in 1915 la Editura Neamul Romanesc, dupa conferinta tinuta de Nicolae Iorga la Ateneul Roman, in ziua de 7 decembrie 1914. Cartea a fost reeditata dupa 100 de ani de la discursul marelui istoric, la cunoscuta editura Vicovia, din Bacau.

Titlul nu e pretentios, cum ar parea, la prima vedere, „Popoare turanice parazitare”. Sunt totusi dator un cuvant de explicatie in ceea ce priveste felul special cum popoarele turanice pot fi parazitare. Un popor turanic trebuie sa fie parazitar pana la disparitie sau pana la convertirea lui – lucru foarte greu, pentru ca cere bun simt; nu toate lucrurile grele cer bun simt, dar toate lucrurile care cer bun simt sunt grele – deci, pana la acel act, foarte greu, care este convertirea unui brutal popor entuziast intr-un modest popor inzestrat cu bun simt. Cum de am ajuns sa gandesc la aceasta problema? Ea mi s-a impus inca de la inceputul razboiului actual, si mai ales din momentul cand, pe langa ascutita nota maghiara care, amintea campiile catalaunice, in razboiul acesta a rasunat – daca se poate intrebuinta acest eufemism –, guturalul strigat de razboi otoman, scos insa din gatlejurile care, va asigur, nu isi au originile fiziologice in veacul al XIV-lea si al XV-lea, caci gatlejurile care scot strigatele de „razboi sacru” astazi sunt, in foarte multe cazuri, cate un onorabil gatlej semit sau armenesc – de June Turc daca voiti, de foarte June Turc, de tot ce poate fi mai June Turc, asa de june chiar incat nu mai e Turc de loc. Mi s-a parut – desi, de o parte, era un glas asa de ascutit, iar, de alta, o guturalitate asa de necajita, ca intre unul si altul este oarecare legatura, ca seamana in actiunile lor prezente aceste doua popoare.

Si atunci m-am gandit si la alte popoare care se gasesc in situatia lor ori s-au gasit candva, si mi-am pus intrebarea: cum se poate explica aceasta? Ar zice cineva: acestea sunt popoare exagerate, si in special Maghiarii au reputatia de popor exagerat. Numai cat zicand aceasta nu se explica mare lucru.

Noi, acei care avem si ocupatii stiintifice, chiar cand facem politica, e natural sa ne satisfacem mai greu cu un raspuns usor, si am cautat deci sa-mi explica astfel de ce seamana vechiul meu obiect de studiu, Turcul cu noul meu obiect de studiu, Maghiarul, in felul cum se comporta, si nu numai astazi, fata de alte natiuni.

Ungurii, Maghiarii, sunt un popor turanic. Si Turcii vechi, si Tatarii, tot Turani au fost; Hunii, Avarii, Cazarii, Pecenegii, Cumanii tot Turani au fost, ca si ceilalti. Ba inca – spune cu dreptate, intr-o brosura foarte putin citita, dar plina de vederi ingenioase, Renan – si intre Evrei cea mai mare parte nu sunt Semiti, ci Turani; si, deci, intelegeti ca eu aveam in fond dreptate cand nu stiu cine ma acuza pentru ca la un proces am declarat solemn ca nu sunt antisemit: citisem brosura lui Renan.

E foarte usor, pentru un Turanian viteaz si neastamparat, sa cucereasca. Este foarte usor, pentru un an brutal si fara scrupule, sa-si mentina dominatia. E imposibil insa, pentru un Turanian sa creeze o civilizatie, si nespus de greu pentru el sa-si acomodeze macar sufletul cu o civilizatie pe care a intalnit-o si a imprumutat-o.

/0 Comments/by
antreprenoriatul in romania, romania, antreprenoriat

Antreprenoriatul in Romania

antreprenoriatul in romania, romania, antreprenoriat

Antreprenoriatul in Romania

In anul 2008, a fost scrisa Strategia Nationala pentru Dezvoltarea Durabila a Romaniei – Orizonturi 2013-2020-2030, avand ca slogan sau subtitlu „Mentine sanatos ceea ce te mentine sanatos”. Acest document a fost scris de mai multi experti din mai multe domenii care compun impreuna ceea ce se numeste dezvoltarea durabila, un concept pe care unii care cocheteaza cu domeniul antreprenoriatului cred ca, daca faci profit, ca si afacere, timp de cel putin cinci ani, inseamna ca practici dezvoltarea durabila in afacerea ta, ceea ce este incomplet spus. Acest document a fost elaborat la cererea Uniunii Europene dupa ce s-au tras mai multe semnale de alarma, de catre oamenii de stiinta, ca modelul corporatisto-consumist nu mai este sustenabil de mult, resursele naturale fiind finite si unele dintre ele pe cale de a se termina. Modelul intelectual, reperul la care au apelat si de la care s-a pornit a fost lucrarea inginerului italian Aurelio Peccei din 1972, un raport in colaborare cu mai multi oameni de stiinta de la MIT, denumit Limitele Cresterii. In aceasta lucrare s-a spus clar ca, daca vom continua in stilul tipic Revolutiei Industriale, a sistemului corporatist de astazi, care polueaza intreaga planeta la toate nivelurile, vom ramane fara resurse naturale pana in pragul anilor 2030-2050. Oare s-a luat in considerare si acest raport cu mult timp in urma scris fata de primul pe care l-am mentionat? Ne indoim, dat fiind faptul starii lumii de astazi.

Un timp, dupa ce a fost elaborata strategia nationala pentru dezvoltarea durabila a Romaniei, nu s-a pus nimic in practica din ea. Credem noi ca nici acum nu a fost implementat ceva din aceasta, insa o putem gasi pe internet in trei variante, doua dintre ele fiind asemanatoare. Si anume: https://www.edu.ro/sites/default/files/Strategia-nationala-pentru-dezvoltarea-durabila-a-Rom%C3%A2niei-2030.pdf , http://www.mmediu.ro/beta/wp-content/uploads/2012/06/2012-06-12_dezvoltare_durabila_snddfinalromana2008.pdf , http://strategia.cndd.ro/docs/sndd10.ro.pdf. Ca si lectura, oricine poate sa se delecteze, dar in ceea ce priveste implicarea, foarte putini oameni ar fi interesati de o asemenea agenda.

Citam doar cateva dintre capitolele acestui document ca si indicare la ceea ce ar trebui sa indeplinim pana in 2030, fara intarziere. Sa vedem:

  • Schimbarile climatice si energia curata;
  • Transport durabil;
  • Productie si consum durabile;
  • Saracia globala si sfidarile dezvoltarii durabile;
  • Cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica, inovarea;
  • Politica de investitii si diversificarea surselor de finantare;
  • Dezvoltarea rurala, agricultura, silvicultura si pescuitul.

Dintre toate acestea, cate credeti ca ati vazut ca au fost si sunt implementate in Romania? Poate transportul durabil? Masurile de combatere a saraciei globale (in cazul nostru nationale, locale), dar si metode de combatere a sfidarilor dezvoltarii durabile? Sau poate dezvoltarea rurala, agricultura, silvicultura si pescuitul? Acestea sunt doar cateva dintre capitolele acestui document. Cuprinsul este destul de elaborat. Ce sa mai spunem de continutul documentului in sine?

Acest document are menirea de a da Romaniei un plan bine structurat pentru a se dezvolta sustenabil pe un interval de peste 30 de ani, incepand cu 2008, care sa dureze in timp (un plan pe termen lung, gandire mare) si sa fie ca un element activ al economiei Romaniei functionand de la sine. Scopul? Dezvoltarea unei culturi participative de tip antreprenorial. Practic, tara (si cand spunem Romania, spunem romani, din toate profesiile, categoriile sociale, din toate structurile, atat de stat, cat si private) ar fi avut menirea sa devina antreprenoarea propriului sau viitor. Ce credeti, se vede ceva din tot ceea ce este scris intr-un asemenea document? Vedeti vreo dezvoltare care sa se simta ca este durabila, in Romania, si sa tina pe termen lung? Suntem in 2020. Mai avem 10 ani pana in 2030 si nu am pus aproape nimic (cu exceptia unor proiecte pe fonduri europene pentru antreprenoriat local) din ceea ce scrie acolo. Iar noua criza economica bate la usa, deja…

Dezvoltarea durabila locala, pe ici, pe colo practicata, nu este dezvoltarea durabila la nivel national. Faptul ca se infiinteaza cateva zeci sau sute de mici intreprinderi peste tot in tara, nu inseamna ca tara se dezvolta, nicidecum ca, dintr-odata, avem autostrazi si drumuri expres deja construite si practicabile. Din contra…

Cultura antreprenoriala in Romania exista, dar in foarte mica masura. Ba unii spune ca este in continua dezvoltare, iar noi am spune ca foarte lent si anevoios, datorita unei educatii financiare reale (care abia acum un an a venit si la noi prin intermediul unor echipe din organizatii educationale de acest tip, din Statele Unite), dar si din alte motive, mai mult sau mai putin personale pentru fiecare individ roman in parte. Nu exista o cultura antreprenoriala nationala. Putine comunitati sunt de-a dreptul antreprenoriale in tara, la noi. Altele sunt razlete si foarte mici in dimensiune socio-geografica.

Am mai descoperit pe wall-street.ro un paragraf care spune textual urmatoarele: „Cultura antreprenoriala a Romaniei este in continua dezvoltare, insa aceasta crestere este incetinita de mai multi factori, precum birocratia, lipsa infrastructurii, dar si nesiguranta si aversiunea fata de risc a antreprenorilor.” Acestea sunt altele dintre motivele pentru care cultura antreprenoriala este anevoioasa in Romania. In mare parte pentru ca exista factori care blocheaza mult acest tip de dezvoltare care ar putea sa ne scoata din mainile unor stapani oligarhi straini, proprietari de afaceri, de capital si chiar de teren arabil de la noi si sa ne aduca pe terenul micului proprietar care am fost cu multe sute de ani in urma cand nu devenisem inca vasali marilor imperii de atunci.

A fi antreprenor inseamna, dupa cercetarile noastre: a stii sa platesti, a muncii inteligent (construind active), a cunoaste si a fi educat financiar in ceea ce priveste fiscalitatea, a stii sa risti inteligent. Acestea se pot datora multor factori, atat personale pentru fiecare antreprenor in parte, cat si factori externi, cum sunt cele mentionate anterior, printre care si birocratia care ingradeste multe dintre deciziile pe care le iau antreprenorii romani astazi. Cel mai mare obstacol ramane, insa, cel al fiscalitatii precare si al incapacitatii functionarilor fiscali de a o aplica in mod corect. Practic, se ajunge chiar la abuzuri din partea aparatelor de stat, care au in componenta persoane care sunt angajate, nicidecum persoane care detin o afacere proprie, nicidecum proprietari de afaceri. Aceste persoane nu se pot pune in locul oamenilor de afaceri romani, fie detinatori de intreprinderi mici, mijlocii sau chiar mari. Redactia Revistei România Culturală a realizat un interviu in exclusivitate cu domnul Romeo Dunca, foarte bun prieten al nostru si al revistei noastre, despre povestea telescaunului de la Muntele Mic. O puteti viziona aici. In acest documentar interviu ne povesteste in detaliu obstacolele prin care a trecut cu functionari ai statului roman, despre litigiile prin care a trecut cu ei si despre statiul actual al proiectului sau din Muntii Trascau.

Unii antreprenori romani pot si fac sacrificii, uneori chiar mari pentru a cristaliza ceva durabil in tara noastra.

Personal, am lucrat pe proiecte realizate pe fonduri europene in antreprenoriat in Romania si pot spune ca mai avem mult pana sa avem o cultura antreprenoriala in adevaratul sens al cuvantului. Desi sunt putini dintre beneficiarii respectivelor proiecte care au un spirit antreprenorial bine dezvoltat, mentionam ca majoritatea sunt la un nivel intelectual sub-mediocru, de exemplu, ba chiar la nivel de analfabetism functional, si ne asumam ceea ce spunem pentru ca am verificat aceste cazuri. Am intalnit astfel de persoane recrutate in diversele grupuri tinta si chiar am observat printre castigatorii concursurilor de planuri de afaceri astfel de persoane, pe care nu le putem considera in categoria romanilor antreprenori. Iar din punct de vedere geo-demografic, mentionam ca jumatatea de sud a Romaniei este cea mai afectata in sensul acesta. In aceasta parte a tarii gasim multe astfel de persoane care nu ar indeplini deloc conditiile de cetateni responsabili ai tarii, sa nu mai spunem de conditiile de a fi antreprenori.

In curand vom realiza o serie de articole si pe tema antreprenoriatului si cum trebuie sa se practice acest minunat domeniu in tara noastra.

Incheiam acest articol spunand ca este timpul ca micul producator roman sa isi cunoasca geografia tarii pe indelete, nu numai la nivel fizic, dar si economic, sa stie ce resurse naturale mai are la dispozitie si sa inceapa sa creeze.

Nu uitati, un antreprenor intotdeauna este un om creativ, original, iar prin acestea devine un vizionar pe termen lung ce poate salva chiar o tara intreaga.

Asteptam toti antreprenorii romani sa iasa la rampa si sa isi exprime creativitatea si originalitatea!

Pana la o urmatoare intalnire, va uram creativitate maxima, inovatie cat cuprinde si mult spor in tot ce faceti pentru voi, pentru familiile voastre!

A incondeiat digital pe paginile virtuale ale publicatiei online Revista România Culturală, al vostru devotat, Patrick Matiș, fondator si redactor-coordonator.c

/0 Comments/by
modele, agricultura, calin georgescu, dezvoltare sustenabila, noua ordine mondiala, noul nationalism, distributismul, călin georgescu
,

Calin Georgescu – Noul nationalism

modele, agricultura, calin georgescu, dezvoltare sustenabila, noua ordine mondiala, noul nationalism, distributismul, călin georgescu

Calin Georgescu - Noul nationalism

Societatea romaneasca, bine manipulata, echivaleaza nationalismul cu sovinismul, xenofobia, antisemitismul. In ultimii 26 de ani am fost conditionati sa gandim ca apararea identitatii si suveranitatii nationale inseamna aceste trei cuvinte. Ele au fost folosite pe post de spray paralizant ca sa ne anihileze reactiile de aparare cand incercam sa protestam impotriva pierderii identitatii si jafului sistematic la care a fost supusa Romania de catre agentii culturali si economici ai neoliberalismului globalizant. Nu NATO a distrus Uniunea Sovietica! Nu tancurile Abrams au sfaramat bolsevismul care stergea identitatile nationale pentru a forma un om nou fara radacini, ci sacrificiul patriotilor romani, rusi, polonezi, lituanieni. Daca rusii n-ar fi fost nationalisti, Uniunea Sovietica nu s-ar fi destramat. Nationalismul polonez, cu radacinile lui crestine, a insuflat rezistenta anticomunista a sindicatului Solidaritatea; nationalismul lui Ceausescu a salvat Romania in 1968, iar, in 1989, romanii au murit pentru dezrobirea Romaniei, nicidecum pentru Noua Ordine Mondiala, „drepturile omului” si ale comunitatii gay!

Romania are nevoie de un nou nationalism, adaptat provocarilor secolului XXI!

Un nationalism bazat, mai presus de toate, pe viziunea crestina a limitei, a infranarii si a dragostei fata de Hristos si fata de aproapele nostru. Suveranitatea nationala cere actiune si fapta crestin-ortodoxa care sa intareasca mediul comunitar, ideea de dezvoltare durabila si de cooperare intre natiuni suverane, pentru apararea propriului patrimoniu natural si cultural, tinand seama ca avem o singura planeta. Trebuie sa cooperam cu celelalte natiuni, nu pe baze abstracte si interese financiare inguste, dupa legile neoliberalismului, ci pe baza de vecinatate sau/si afinitati etnice si culturale.

Nationalistul roman adevarat actioneaza din dragoste, nu din ura. Resentimentul si ura fata de alte popoare ii sunt sentimente necunoscute. Dimpotriva, el considera ca binele pe care-l doreste tarii sale, cum ar fi suveranitatea nationala sau controlul asupra patrimoniului natural si cultural, trebuie sa fie si binele de care sa beneficieze celelalte natiuni. De pe aceasta pozitie incearca sa inteleaga conflictele din lume. Nu este insetat de razbunare, ci de dreptate. Desi iubeste traditia si respinge partea decadenta a societatii moderne, nationalistul nu este pironit in trecut sau intr-o viziune defetista asupra lumii. Nici nu este „izolationist”, repliat asupra lui insusi. In relatiile internationale, va condamna orice stat artificial care va oprima o colectivitate istorica de pe teritoriul lui. Nu este etnicist sau rasist. Lupta ca sa-si apere „nevoile si neamul” si intreaga civilizatie romaneasca.

A fi nationalist roman inseamna sa fii, fara rezerve, un aparator al statului-natiune. Natiunea este vatra comunitatilor organice – familia, parohia, satul, comunitatile voluntare gen bresle, cooperative – fara de care nu poate exista o societate stabila, prospera si dreapta. In ultimii 26 de ani, natiunea noastra a fost fragmentata in mici „bisericute” cu interese divergente. Dintr-un popor unit, suntem pe cale sa devenim o populatie dezbinata, care si-a pierdut rostul.

Nationalismul romanesc al secolului XXI respinge in mod hotarat nationalismul expansionist, fie el teritorial sau cultural (vezi Jobbik din Ungaria, Sectorul de Dreapta din estul Ucrainei). Acesta este o relicva a secolului XX si se bazeaza pe ideologii rasiste si pe darwinism social. De fapt, nationalismul expansionist este o forma de imperialism, caci vrea sa-si exporte ideologia si sa controleze interesele economice in statele vecine sau chiar in unele mai indepartate. In locul nationalismului expansionist, nationalismul romanesc va promova un nationalism crestin – crestin in sensul in care provocarile acestor timpuri (provocari economice, ecologice, sociale sau de alta natura) isi gasesc solutia in felul nostru de a fi crestin, in general, si crestin-ortodox in particular. Aceasta implica respingerea fariseismului, a habotniciei si a oricarei utilizari a Bisericii in promovarea unei agende politicianiste.

Nu putem reveni la dreapta randuiala romaneasca daca scopul nostru ultim, ca persoana si colectivitate, nu este cautarea, mai intai si cum se cuvine, a Imparatiei lui Dumnezeu, incepand de aici, din lumea aceasta. Mai presus de toate, avem nevoie de solidaritate in virtutea unui ideal comun, care este din aceasta lume si de dincolo de ea.

Sursa: Cumpana Romaniei, de Calin Georgescu, Editura Christiana, Bucuresti, 2016.

/1 Comment/by
grigore vieru, eminescu

Grigore Vieru – Continuatorul lui Eminescu

grigore vieru, eminescu

Grigore Vieru - Continuatorul lui Eminescu

In parcul Herastrau, la intrarea dinspre piata Charles de Gaulles, printre multele statui de poeti si scriitori amplasate se afla si cea a poetului Grigore Vieru. Putina lume cunoaste si intelege importanta acestui om de tara. Unul din putinii oameni de cultura care a militat constant pentru reunificarea Romaniei cu Basarabia. Astazi se implinesc 85 de ani de la nasterea sa. Astfel, din partea redactiei Romania Culturala enumaram cateva momente importante din viata poetului.

Se naste pe 14 februarie 1935, in satul Pererita din Basarabia. Scoala o face in satul sau natal urmand scoala medie din Lipscani, pe care o termina in 1953.

Inca din studentie, scrie o serie de versuri pentru copii intitulata Alarma fiind foarte apreciat de critica literara.

Dupa studentie, continua ca redactor la diverse publicatii, in special pentru copii.

A fost un mare iubitor al poeziei eminesciene, drept pentru care in 1964 publica in revista Nistru poemul Legamant:

Stiu: candva, la miez de noapte,

Ori la rasarit de Soare,

Stinge-mi-s-or ochii mie

Tot deasupra cartii Sale.

In anul 1968 apare volumul de poezii Numele tau, care ii aduce o recunoastere binemeritata a criticii literare. Este considerata o aparitie poetica originala si devine, incepand din anul lansarii, obiect de studiu la cursurile universitare de literatura nationala contemporana. Poemele sale sunt dedicate lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Constantin Brancusi, Nicolae Labis si Marin Sorescu si devine un autor demn de a intra in cadrul eminent al literaturii romane pentru prima data cand asemenea dedicatii apar in lirica basarabeana postbelica.

In volumul de poezii pentru copii Trei iezi (1970), se gasea si poezia Curcubeul, in care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor romanilor. Evident ca „Marele URSS” se pune in miscare si peste cateva zile de la difuzare, retrage cartea din librarii, dand-o la topit, iar autorul a fost acuzat de diversiune.

In 1973 ajunge in Romania, in cadrul unei delegatii de scriitori sovietici, pentru a se intalni cu redactorii revistei „Secolul 20” (Dan Haulica, Stefan Augustin Doinas, Ioanichie Olteanu, Geo Serban si Tatiana Nicolescu). In urma acestei vizite poetul marturiseste:

„Daca visul unora a fost sa ajunga in Cosmos, eu viata intreaga am visat sa trec Prutul.”

Colaboreaza cu marele (Ion Popescu) Gopo, scriind versurile pentru coloana sonora a filmului-animat Maria Mirabela in anul 1981. De asemenea, Zdob si Zdub a facut un cover dupa piesa.

Grigore Vieru a compus mult, insa cel mai mult a scris pentru copii. Astfel ii sunt recunoscute meritele in 1988 primind cea mai prestigioasa distinctie internationala in domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

La sfarsitul anilor ’80, Grigore Vieru se gaseste in prima linie a Miscarii de Eliberare Nationala din Basarabia, textele sale (inclusiv cantecele pe versurile sale) avand un mare rol in desteptarea constiintei nationale a romanilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova si se afla printre organizatorii si conducatorii Marii Adunari Nationale din 27 august 1989. Participa activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM in care se voteaza limba romana ca limba oficiala si trecerea la grafica latina.

In anul 1990 Grigore Vieru a fost ales membru de onoare, iar in 1993 membru corespondent al Academiei Romane. In 1992, aceeasi academie l-a recomandat pentru Premiul Nobel pentru Pace.

Pe 16 ianuarie 2009, intorcandu-se de la un eveniment dedicat lui Eminescu, este grav ranit intr-un accident de masina. A incetat din viata pe data de 18 ianuarie a aceluiasi an, la exact doua zile dupa accident, in Spitalul de Urgenta din Chisinau, in urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat. Avea 73 de ani.

Lasa in urma sa, ideea de unire intre doua tari care bat cu aceeasi inima si o poezie pentru care ramane cunoscut ca un mangaietor de suflete. Fie ele mici sau mari. La multi ani, mare ucenic eminescian!

Ca sa fii roman, trebuie sa poti!


Doina

de Grigore Vieru

Ceva se-ntampla azi cu noi:
Azi lacrimile sunt gunoi.
Eu mor pe cruce pentru ea,
Iar lumea hohoteste rea.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!
Din paine iau, sa pot zbura,
Cat de pe flori albina ia.
Dar tot eu sunt si judecat
Ca, trandavind, m-am imbuibat.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!
Ajuns-am a umbla mereu
In brate cu mormantul meu.
Si nu stiu unde sa-l mai pun
Sa am un somn mai lin, mai bun.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!

/0 Comments/by
,

Catalin Berenghi – Voi repune in drepturi contul Eminescu, in valoare de 3.000.000 de euro

Catalin Berenghi - Voi repune in drepturi contul Eminescu, in valoare de 3.000.000 de euro

Nu sunt deloc uimit de mascarada politica la care asistam. E consecinta fireasca a unui mod fraudulos de a determina electoratul sa aleaga intotdeauna – chiar intotdeauna! – intre doua nenorociri. Toata aceasta miscare de trupe politice pentru demiterea – la cerere! – a guvernului incearca sa mascheze incapacitatea de a guverna in mod real, asa cum, tot in mod real, nici cei dinaintea lor nu au fost capabili.

Dar, indiferent daca noul guvern va fi validat sau nu, indiferent daca vom avea sau nu anticipate, jocurile au fost deja facute. Adica raul a fost deja facut, prin cel putin una din cele 25 de ordonante (privatizarea mascata a sistemului public de sanatate) si prin viitorul program de guvernare care, daca va fi sa fie, cuprinde si privatizarea sistemului feroviar de transporturi (CFR Marfa, CFR Infrastructura si CFR Calatori).

Ce au facut cei de dinaintea lor am vazut. Ce vor sa faca actualii, ne-au anuntat ei. Si au demarat impetuos, eliminand, chiar din prima sedinta de guvern, din denumirea Ministerului Culturii si Identitatii Nationale, exact „identitatea nationala”. Asadar, Romania este fezandata sa fie livrata la cheie, gratis.

Am putea sa salvam, totusi, macar Bucurestiul. In numarul trecut am vorbit despre un proiect concret de transformare a gunoaielor in resurse, prin tehnologia EcoHornet. Mai sunt si alte solutii concrete, total ignorate sau evitate de primarii care s-au succedat pana acum, solutii pe care le voi puncta in numerele viitoare.

Primaria Capitalei are insa si o mare datorie morala fata de Mihai Eminescu. O datorie in valoare de 3.000.000 de euro, care trebuie restituiti. Nu din conturile Primariei, ci doar prin implicarea Primariei, de care depinde totul. Voi relata pe scurt povestea acestei sume care a fost prezentata si in CERTITUDINEA, intr-un numar anterior, si care are ca baza documentara Dosarul Eminescu Nr. 715, aflat la Arhivele Nationale. Conform acestui dosar, in 1889, dupa moartea poetului, s-a constituit un comitet de initiativa care a colectat, prin subscriptie publica, o suma de 7.392 lei pentru ridicarea monumentului de la Bellu. Din acestia au fost folositi doar 6.392 lei. „Pentru restul de 1.000 lei – se arata in Darea de seama ‘asupra sumelor incasate si cheltuite cu monumentul funerar Eminescu’ (din 14/26 iunie 1892, aflata la dosar), ‘s-a cumparat un titlu de renta romana perpetua 5%, de aceeasi valoare, care va fi depus la Onorab. Primarie a Capitalei, sub a carei administrare se afla cimitirul cu mormantul lui Eminescu. Venitul anual de 50 lei al acestui titlu de renta va fi intrebuintat prin ingrijirea Primariei pentru mentinerea in buna stare a monumentului si a plantatiilor de pe mormantul poetului”.

Pe 17/29 decembrie 1892, Comitetul Eminescu inainteaza primarului Capitalei o scrisoare oficiala, prin care ii solicita acestuia sa binevoiasca „a primi acest titlu de renta in depozitul Primariei”. La data de 8 ianuarie 1893, Primaria ii adreseaza lui Titu Maiorescu urmatorul raspuns: „Domnule, / Am onoare a ve comunica, ca s’a primit la Cassa Comunala un titlu de renta Romana perpetua 5% sub Nr. 112 cu cuponul de Octombrie 1892, ‘naintat Primariei de Comitetul pentru ridicarea monumentului Poetului Mihail Eminescu pe langa hartia registrata la Nr. 57610/92”. Documentul era semnat de primar si contrasemnat de „Seful Comptabilitatei”.

Aceste documente se afla la Arhivele Nationale in dosarul amintit si constituie dovada existentei titlului de „renta romana perpetua 5%” preluat, conform numarului de inregistrare 57610/1892, de Primaria „comunei Bucuresci”. Dupa cativa ani insa, Primaria a uitat de existenta contului iar urma lui s-a pierdut. Dar, conform principiilor elementare de drept, acesta nu a incetat sa-si produca efectele, adica sa se capitalizeze, el facand parte din categoria titlurilor de valoare cu termen de scadenta sine die. Ceea ce inseamna ca, avand ca reper pretul aurului (cel din 1892, comparativ cu cel de astazi) si aplicand formula de calcul a capitalizarii prin dobanda de 5%, suma initiala a ajuns astazi la impresionanta valoare de peste 3.000.000 de euro.

In 2007 ziaristul Miron Manega a redescoperit existenta contului si a publicat toata povestea in „Saptamana Financiara”, pe care a continuat-o in CERTITUDINEA. In februarie 2013, Realitatea TV, pornind de la datele furnizate de ziarist, a realizat si ea un reportaj cu acest subiect (difuzat in emisiunea „Reporterii Realitatii”.

Niciuna din institutiile statului, responsabile direct sau indirect de existenta acestui cont (Primaria Capitalei, Banca Nationala, Ministerul de Finante), nu a catadixit sa faca vreun demers pe baza datelor furnizate si facute publice, desi au fost sesizate si li s-a cerut insistent sa rezolve aceasta chestiune de morala si de onoare istorica fata de numele marelui nostru poet si ziarist. Si chiar mai mult de atat, deoarece Eminescu n-ar mai trebui sa stea „cu mana intinsa” la sponsori de ziua lui – sau de ziua mortii lui – pentru a fi celebrat cum se cuvine. Exista un cont dedicat acestor momente, cont care continua sa se capitalizeze.

Am prezentat datele de baza ale acestui dosar pentru a arata ca prima persoana responsabila de redarea acestui cont propriei lui functionari este Primarul General al Capitalei, functie la care m-am decis sa candidez. Iar daca voi castiga, identificarea si reactivarea acestui cont va una dintre marile mele prioritati ca primar.

A raportat, Catalin Berenghi, via certitudinea.ro.

/0 Comments/by
,

Dan Diaconu – Cartelurile care ne sufoca

mafioti, multinationale, carteluri

Dan Diaconu - Cartelurile care ne sufoca

Comertul romanesc este controlat de sapte entitati: Auchan, Carrefour, Louis Delhaize Group (Cora & Profi), Schwarz Gruppe (Lidl & Kaufland), Metro AG, Coop (Selgros) si Royal Ahold (Mega Image). Oricum am da-o, cam tot ce se vinde prin tara trece pe la aceste mega companii. In prezent ele controleaza aproape tot ceea ce mancati si beti, detergentii pe care-i folositi, dar si o mare parte din imbracamintea pe care o purtati, multe dintre electronicele pe care le aveti in case s.a.m.d.

O concentrare de asemenea proportii e greu de inteles din perspectiva securitatii nationale. E clar ca domeniul a fost lasat voit nereglementat pentru a le permite marilor rechini europeni sa acapareze tot, lasandu-ne practic in voia vantului. Acesta este motivul pentru care comertul autohton e sugrumat, iar grosul profitului se duce la marile lanturi. Practici comerciale incorecte, achizitii dupa bunul plac, cresterea nesustenabila a importurilor si multe altele sunt efectul direct al prezentei pe piata a acestor veritabile lipitori catre care se duc o buna parte din banii romanilor. Partea proasta e ca acum e atat de tarziu incat nu-mi dau seama ce s-ar mai putea face. Asta pentru ca, in cazul in care companiile mentionate decid sa paraseasca Romania – suparate de vreo decizie pe care-o percep negativa – pot declansa o foamete mai ceva decat pe vremea lui Ceausescu.

Laptele pe care-l beti dimineata, branza din farfurie, iaurtul si celelate specialitati va sunt oferite de doar cinci companii: Lactalis (liderul absolut al pietei autohtone), Olympus, Danone, Friesland Campina, Hochland Romania. In afara acestora, restul fac figuratie. Fermierii romani produc anual 5 milioane tone de lapte, dar de procesat nu se proceseaza decat a cincea parte. De ce? E simplu: telemeaua pe care-o mancati dimineata se face in Polonia, cascavalul afumat e adus din Germania s.a.m.d. Un alt domeniu in care bravul Consiliu al Concurentei a declansat anchete din care a rezultat ca totul e OK.

Combustibilul pe care-l folositi la masina provine de la doar trei producatori. Asta in timp ce monopolul extractiei de petrol e detinut de OMV. La Revolutie, Romania avea zece rafinarii si procesa aproximativ 34 milioane de tone de petrol. Nu aveam capacitatea sa consumam atata petrol, dar planul de dezvoltare prevedea ca, la un moment dat, se va ajunge la aceasta capacitate. Asa ca, pana sa ne dezvoltam, exportam in draci in Occident carburant rafinat aici. Acum am mai ramas cu doar trei rafinarii, iar necesarul de combustibil il importam. Am ajuns mai rau decat iranienii din vremea lui Ceausescu: ei ne dadeau titei contra tractoare, ciment s.a.m.d. Noi acum pompam petrolul autohton pana la rafinaria OMV din Viena pentru a importa produse petroliere finite. Asta in timp ce rafinariile noastre au fost date la fier vechi.

Gazul cu care va incalziti e furnizat de Romgaz (slava Domnului, inca apartinand statului) si de omniprezentul OMV. In afara lor mai sunt doar rusii prin cozile de topor de prin Elvetia.

Graul romanesc este colectat si depozitat de o mana de companii care, dupa dorinta, pot creste sau scadea pretul fara nicio problema. Ei controleaza exportul si tot ei fac falsele importuri. Variatia pretului painii de la raft ar trebui sa va puna pe ganduri, dar intrucat ei sunt invizibili, de aceea vi se pare ca toata cresterea e un blestem. Poate o fi, dar unul fabricat cu atentie.

Stiati ca sunteti obligati ca orice tranzactie peste 5000 EUR s-o faceti prin intermediul bancilor? Probabil nu vi se pare exagerat, doar salariul/pensia vi le incasati aproape obligatoriu prin intermediul bancii si tot acolo va pastrati banii. Asa e ca nu e nimic in neregula? Oare? V-ati gandit totusi ca avem de-a face cu un cartel format din cateva banci si ca pe aceasta piata statul mai are undeva sub 5%? Ca aceste „plati obligatorii” vin la pachet cu tributul obligatoriu pe care trebuie sa-l platiti bancilor sub forma diverselor comisioane? Nu-i totusi ciudat ca banul, un monopol al statului, devine prin aceasta cartelizare o chestiune strict privata si controlata din afara tarii? Probabil acum intelegeti de ce Guvernatorele e atat de scump la vedere si alege sa ignore audierile solicitate de comisiile parlamentare.

Sunt doar cateva exemple pe care vi le-am dat si care ar trebui sa va traga un semnal de alarma. In realitate, „libertatea” economica pe care-am sperat-o nu s-a dovedit a fi decat o mutare a proprietatii de stat in portofoliul unor entitati private straine care mimeaza concurenta. Si daca statul mai avea mila in ceea ce priveste preturile, privatii optimizeaza in draci profiturile, facandu-va sa scoateti cat mai multi bani din buzunare. De asemenea, cei care au acaparat economia produc daune iremediabile tarii intrucat, in locul productiei interne prefera importurile, destabilizand astfel si contul curent, dar si piata fortei de munca.

Atunci cand va intrebati de ce ne-a plecat din tara atata amar de forta de munca, uitati-va cu atentie spre cei carora le-am amanetat economia. De asemenea, daca va ingrijoreaza cresterea gradului de indatorare al tarii, dati un ochi in farfurie si constientizati ca eticheta frumos colorata si otravurile dichisite le luati din import, alimentand astfel deficitul de cont curent si, automat, influentand gradul de indatorare. Si nu doar propria sanatate o distrugeti consumand fake-urile acelea penibile, ci si sanatatea economica a tarii. Realitatea e ca suntem captivi, iar libertatea ne-am vandut-o pe nimic atunci cand urlam ca ne-am luat-o inapoi. N-am luat de fapt nimic altceva in afara iluziilor.

A consemnat Dan Diaconu via trenduri.blogspot.com.

/0 Comments/by