Comunism nu, autoritarism da

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/01/dictatura.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/01/dictatura.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Comunism nu, autoritarism da” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”fadeInUpBig”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1546939880446{margin-bottom: 0px !important;}”]Eu nu cred ca exista comunism pe lumea asta! Si nici ca a existat vreodata! Eu cred ca exista – si ca au existat – doar regimuri politice autoritare, care impun supunere neconditionata si ascultare obligatorie, care nu admit nici cea mai firava replica, pentru ca nu sufera contrazicerea, si care uzeaza si abuzeaza de dreptul exclusiv de a comanda. Comunismul nu a fost – si nu este – decat pretextul teoretic menit a argumenta autoritarismul si a parafa dominatia absoluta, caracteristica dictaturilor. Dominatia absoluta este scopul oricaror minti bolnave aureolate, printr-o metafora a absurdului si printr-un renghi al istoriei, de gloate iresponsabile social.

Oriunde in lume, autoritarismul se instaleaza in momentul in care o societate este intr-atat de permisiva, incat unii oameni puternici devin atotputernici. De la atotputernicie porneste totul. Tot raul, toata pacostea, toate suferintele.

In tanara Romanie, autoritarismul a gasit mereu fagasuri pentru a se cultiva si a se dezvolta. Pentru instaurarea autoritarismului, in tara asta, au fost de-ajuns, mereu, o conjunctura socio-politica si o mana de oameni. Perioada 1946 – 1989, de pilda, a favorizat aparitia unui tip de autoritarism care, ca sa-si justifice teroarea, propovaduia comunismul, ca act coercitiv fata de nedreptatile sociale. Din 2010 incoace, noul regim autoritarist cauta a se infiripa propovaduind antagonismul, ca forma a aversiunii supreme impotriva a ceva.

Autoritarismul este produsul finit al luptei de clasa si de casta. Pentru a antagoniza o societate umana este nevoie intotdeauna de doua tabere. Pe calapodul organizatoric al acestor multimi opuse, apar liderii. Ei sunt cei care dirijeaza lupta si care o intretin. Antagonizarea societatii scoate la suprafata oameni care nu au niciun Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu se considera ei insisi. Oameni care sunt capabili de orice. Oameni care isi fac un tel din detinerea suprematiei. Or, suprematia conduce la puterea de decizie neingradita. Cand puterea de a decide nu mai poate fi contrapusa dezbaterii, iar controlului nici atat, ea se transforma in putere excesiva. Apoi, in putere nelimitata. Adica, in autoritarism! Adica, in atotputernicie!…

Articol realizat de Florin Matei via justitiarul.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!