Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic (10) – Conservatori si liberali

[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic (10) – Conservatori si liberali” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1529492610169{margin-bottom: 0px !important;}”]„Tot sistemul acesta este atit de vicios incit din nenorocire numai cestiuni de-a dreptul vitale, cestiuni unde nimicirea existentei nationale e evidenta pina in cele mai mici amanunte, e in stare sa zguduie opinia publica si inca nici atunci cu destul folos.

Cind vedem deci ca partizile devin un stat in stat, ca totul atirna de la ele iar statul adevarat, acel al claselor pozitive, nu e decit o masa impozabila si exploatabila, atunci intrebam daca nu e o superinfluenta de cutezare, de cinism chiar, de a tagadui lucruri cari izbesc vederile oricui, lucruri despre cari sint convinsi si guvernamentalii in acelas grad in care sintem convinsi noi. Cu singura deosebire ca noi le spunem pe fata, nefiind nici in interesul, nici in maniera noastra de-a le ascunde, pe cind, din contra, interesul de capetenie al adversarilor a fost pururea si trebuie sa fie de-a ascunde aceste adevaruri si de-a ameti lumea cu fraze sforaietoare despre o libertate in alegeri cari nu exista decit atunci cel mult cind Coroana o asigura prin propria ei vointa.

Cit despre aluatul protoplasmatic care formeaza la noi un stat in stat, asezat asupra institutiilor si poporului, avem putine de adaos. Traind din politica si prin politica, si neavind nici un alt soi de resurse materiale sau de putinta de a-si cistiga existenta, el e capabil de a falsifica totul, si liste electorale, si alegeri, si forme parlamentare, si idei economice, si stiinta, si literatura. De aceea nu ne miram daca vedem acest proteu al unui universalism incapabil si ambitios imbracind toate formele posibile: ministri, financiari, intreprinzatori de lucrari publice (cu capital de palavre), deputati, administratori, membri la primarie, soldati (care au luat Grivita cu gura), actori, totul in fine. Nimeni nu se va mira daca-i vom spune ca in tara noastra se afla advocati profesori de teologie, advocati revizori de scoale si nu ne-am mira daca s-ar constitui si in Sinod, pentru a canoniza, adica a trece in rindul sfintilor, daca nu pe altcineva, cel putin pe marele mucenic Warszawsky de pilda.

Si aceasta sa fie natia, natia noastra modesta, iubitoare de adevar si cu minte? Asadar, cind un advocat se face soldat, cu scopul anumit de a se ilustra, cind un altul se face prezident de republica – fie chiar numai ploiesteana – , cind un al treilea joaca pe arheologul, un al patrulea e ales in Academie ca filolog, desi n-a dovedit printr-un singur sir scris ca e specialist in aceasta, cind vedem toate astea ne vom convinge cu durere ca golul reformelor trebuie sa fie cumplit de mare daca trebuie pentru el atit de multi comentatori inaintea forului, ba cu mai multa deceptiune inca ne vom convinge ca aceasta imensa suma de aluat protoplasmatic are, la dreptul vorbind, rolul de a incurca si intuneca intelesul legilor, caci vedem ca adevarati jurisconsulti ex professo joaca un rol secundar intre ei.

Iata dar o noua clasa dominanta in Romania, care se distinge prin absoluta ei improductivitate. Taranul, mare sau mic, caci tarani sint si proprietarii mari si cei mici, pune un fir de griu in ogor si scoate zece, deci el inzeceste valoarea obiectului ce i s-a dat in mina spre munca. Meseriasul ia o bucata de lemn, de piele, de metal, o supune muncii sale si scoate obiecte cari au o inzecita, adesea o insutita valoare de cea care o aveau inainte. Negustorul cauta, din mii de piete existente, pe aceea unde productele nationale se pot desface mai cu folos, din miile de preturi relative el cauta pretul absolut al obiectului intr-un moment dat. Deci si el augumenteaza – nu totdeauna fara pericol pentru alte clase – valoarea productiunii nationale. Vedem ca activitatea tuturor claselor pozitive ale societatii consista in a augumenta prin munca lor valoarea productiunii nationale, in a o inzeci, a o insuti chiar.

Este aceasta misiunea proletariatului de incurcatori de legi, a proletariatului cenusarilor? Din contra. Averi descurcate le incurca, stari de drept sigurele primejduiesc, introduc dezordinea si turburarea in toate clasele. Se poate intemeia un stat serios, o organizatie serioasa pe aceasta clasa de oameni fara soliditate, fara stiinta, fara avere, al caror instrument de munca e o inteligenta sofistizata, a caror stiinta n-ajunge nici macar in corectitudinea gramaticala a frazei? Desigur ca nu. Poate ca si ei se pot intrebuinta in vrun mod practic, dar nu pentru a domina statul, nu pentru a vina rolul de organizatori. O populatie flotanta nu poate reprezenta stabilitatea institutiilor, nu poate reprezenta sentimentul inradacinat al ideei statului, al armoniei si solidaritatii intereselor nationale.

E prea adevarat ca ideile noastre sint adeseori escamotate si anticipate de catre acesti adversari generis nullius si ca, pentru a se putea gera ei in adevarati proprietari ai ideilor noastre, ne taxeaza de reactionari cu instincte medievale, adica ne numesc scara la Dumnezeu si pod peste mare. Toate acestea le fac pe cuvintul ca ne numim ‘conservatori’ si pentru ca in carti si in gazete din Franta si Germania intre conservatorii de acolo exista, din cauza unei vechi civilizatii, o seama de reprezentanti ai culturelor si formelor trecutului. Cuvintele ‘conservator’ si ‘liberal’ au insa la noi cu totul alt inteles si, fata cu rationalismul frazelor, gol, insipid, inexact al asa-numitilor liberali, noi reprezentam realismul naturii innascute a statului si pretindem ca formele introduse sa nu ramina forme goale, coji pentru a se juca partizile cu ele, ci sa aiba cuprins real. Voim a conserva libertati si institutiuni prin realizarea lor, prin aplicarea lor sincera fata cu un curent care le discrediteaza prin abuz si prin ducerea la absord.”[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1529492743749{margin-bottom: 0px !important;}”]Fragment din articolul „Studii asupra situatiei”, aparut in TIMPUL, in februarie 1880.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!