Mircea Eliade – Cel mai scurt tratat de istorie a romanilor

Mircea Eliade are, in „Caderea in istorie” (1952) cateva fragmente care, puse cap la cap, pot constitui cel mai scurt tratat de istorie a romanilor: sub 400 de cuvinte. Intelegi totul, surprinzator, din doua pagini. Cu conditia sa fii de acord cu viziunea despre istorie a autorului.

„Noi, ROMANII, nu avem niciun motiv sa idolatrizam Istoria. Printre neamurile fara noroc, ne numaram in frunte.”

„Cu ce am idolatriza, noi, romanii, Istoria? Descindem dintr-unul din neamurile cele mai numeroase din lume si praful s-a ales de el; nici macar limba nu i se mai cunoaste.”

„Ca sa supravietuim in Istorie, ne-am istovit mai mult decat s-au cheltuit alte neamuri sa cucereasca pamantul”.

„Nicolae Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon: in loc sa-si ridice privirile spre miaza-noapte si sa uneasca toate neamurile tracice intr-un mare imperiu, Alexandru s-a lasat atras in orbita civilizatiei mediteraneene si, ajuns la culmea puterii, s-a indreptat spre Asia”.

„Cu o mie de ani in urma, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvant o catastrofa de incalculabile consecinte pentru istoria romanilor: slavii au ocupat Peninsula Balcanica si s-au intins pana la Adriatica”.

„Istoria neamului romanesc e alcatuita din atata sange si atata nenoroc datorita in primul rand incapacitatii Occidentului de a vedea dincotro vine primejdia. Pe noi, timp de cinci secole, ne-a scos din istorie victoria Imperiului Otoman; si aceasta victorie se datoreaza neputintei occidentalilor de a se uni impotriva unui dusman comun.”

„Istoria se facea in Apus; fara noi, datorita si sangelui nostru. Occidentalii nu stateau nici ei cu mainile in san, ci se luptau; dar se luptau intre ei. Evident, lupta aceasta intre frati, veri si cumnati, nu putea avea aceeasi sangeroasa intensitate ca, prin partile noastre, lupta cu turcii si tatarii. Se ardeau orasele in apus, dar parca tot mai ramanea ceva. Occidentul e bogat in ruine si toate sunt istorice. La noi, nu ramanea nimic, nicio urma. Inca din timpul navalirilor barbare, oamenii invatasera cum sa-si arda satele si sa le refaca primavara urmatoare.”

„In timpul acesta, la o mie, doua de kilometri spre Apus, se inaltau catedralele, se imbogateau castelele, se infrumusetau manastirile si oamenii aveau prilejul, macar la rastimpuri, sa citeasca pe sfinti, pe teologi si pe poeti, sa inteleaga ca sunt oameni si sa se bucure ca traiesc omeneste – iar nu ca fiarele salbatice, prin munti, prin paduri, ca stramosii nostri, care nu aveau alta vina decat aceea de a se fi nascut in calea rautatilor.”

„Romanii nu au sabotat istoria. Au infruntat-o si i-au rezistat din toate puterile lor”.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!