[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/dumitru-grigore1.jpg” image_size=”medium” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2019/06/dumitru-grigore1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center”][mk_padding_divider size=”20″][vc_custom_heading text=”Dumitru Grigore – Normalitate si patologie spirituala” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes”][mk_padding_divider size=”20″][vc_column_text css=”.vc_custom_1561234270615{margin-bottom: 0px !important;}”]Dumitru GRIGORE este fizician, psiholog, teolog (si preot), inventator, cercetator asociat la Institutul de Studii, Cercetare, Dezvoltare si Inovare „Titu Maiorescu”, Universitatea Bucuresti, doctor in mecatronica. Recent, a obtinut Medalia de Aur la Salonul de Inventica de la Geneva (cu inventia „Sistem psihometric de evaluare psihologica rapida”), fapt semnalat in nr. 38 al revistei CERTITUDINEA. Textul de fata este un colaj (asumat de redactie) alcatuit din fragmente extrase dintr-un amplu studiu academic cu acelasi titlu, in care Dumitru Grigore prezinta o abordare originala a domeniului spiritual din perspectiva sistemica. Studiul porneste de la identificarea factorilor si vulnerabilitatilor care fac posibila iesirea din normalitate a manifestarilor spirituale si alunecarea acestora spre forme specifice de patologie.

Intr-o lume in care prerogativele sacerdotale sunt substituite abrupt si exclusiv de cele manageriale, o lume in care omul simplu este pus in fata unui sistem de valori rasturnat, iar selectia intre liderii spirituali pare sa se faca dupa bogatia lor materiala, nicidecum cea spirituala, este necesar un discernamant axiologic menit sa identifice in spatiul spiritual normalitatea, pentru ca aceasta sa poata fi promovata corect si in beneficiul umanitatii. Toate celelalte aspecte care umbresc si alieneaza perceptia spirituala tin de resortul unei patologii pe care psihologia moderna inca nu o abordeaza sistematic, acest subiect fiind extrem de sensibil.

Pe de alta parte, confuzia intre credinta si credulitate, intretinuta uneori voit de institutiile religioase, din considerente straine cu totul devenirii spirituale, genereaza si intretine comportamente la limita patologiei, din acest amalgam manipulat procurandu-se de multe ori substantiale venituri materiale si chiar optiuni electorale, fapt care ar explica lesne unele legaturi inadecvate dintre liderii spirituali si cei politici.

Dupa o experienta sacerdotala de peste douazeci de ani in arealul spiritual crestin ortodox, timp in care, pe langa asistenta spirituala asigurata comunitatii incredintate, am intreprins numeroase cercetari aplicative in biocibernetica, neurostiinte si psihometrie, propunandu-va acum o abordare speciala a aspectelor spirituale aflate intre normalitate si patologie, incercand sa ofer cu metoda stiintifica indiciile necesare in discernerea corecta a tipologiilor in cauza.

Constiinta

Asupra modului de intelegere a constiintei se pot formula diverse critici. Abordarea psihologica a acesteia insa, releva o latura sociala mult speculata in ideologia marxista (a se vedea constiinta de clasa), respectiv o latura individuala, aspecte care nu pot fi tratate decat intr-o maniera unitara, sinergica, integrativa, deoarece intre constiinta sociala si constiinta individuala sunt raporturi complexe si de unitate, in care operatorul parte-intreg pare sa nu poata fi aplicat, abordarea cea mai corecta fiind cea referitoare la esenta-fenomen.

In sens sinergic, constiinta sociala inglobeaza constiintele individuale fara insa a se reduce la acestea sau a se identifica structural cu ele.

Spiritualitatea umana. Sacrul si profanul, spatiul spiritual

Fiinta umana este singura fiinta care isi raporteaza constient existenta la transcendent. Ea va realiza acest mod de raportare printr-o viziune dualista asupra lumii: sacrul si profanul. Despre aceasta, Mircea Eliade spunea ca „sacrul si profanul sunt doua modalitati de a fi in lume, doua situatii existentiale asumate de catre om de-a lungul istoriei”.

Intelegerea corecta a aspectelor spirituale rasfrange o perspectiva avansata asupra relatiei dintre sacru si profan. Astfel, putem intelege ca spiritualitatea poarta cu sine o legatura speciala cu sacrul, iar aceasta nu trebuie confundata in mod exclusiv cu religiozitarea. De aceea, o abordare corecta a spiritualitatii presupune operarea cu evenimente care au loc intr-un areal specific, pe care aici il vom denumi camp sau spatiu spiritual.

In relatia sa cu sacrul, spatiul spiritual dobandeste atributul normalitatii. Altfel spus, starea de normalitate a spatiului spiritual este conferita de sacru, iar desacralizarea acestuia tine de o forma specifica de patologie.

Supranatural, transcendent, imanent, sacrul da dimensiunea spirituala lumii. El este sursa primordiala si permanenta a moralei manifestate in arealul devenirii istorice a fiintei umane.

Din punct de vedere al logicilor profanului si sacrului, profanul poate fi abordat prin logica liniara reductionista, in timp ce sacrul poate fi corelat mai degraba prin logicile complexitatii (ex. retele neuronale, fractali, automate celulare, teoria haosului, teoria catastrofei, sisteme disipative, quantum computing etc.).

Morala, in general, oglindeste modul de raportare a sacrului la profan: sacrul este legat de calitati (care daruindu-se, respectiv dobandindu-se si iterandu-se, se inmultesc), in timp ce profanul este caracterizat de valori (obiecte care, prin impartire se imputineaza). Aceasta caracteristica corespunde iterarilor infinite pentru sacru, iterarilor finite pentru profan.

Considerand ca aceste reguli ale sacrului si profanului au interferat in permanenta in timpul istoriei omenirii, derivand in sisteme de gestiune a resurselor finite (profane) si in cai de urmat pentru eliberarea omului de starea finita prin transcendenta, (sacrul), in aceasta perioada istorica vor aparea in mod evident reguli noi de comportament social si insusiri noi care sa raspunda la gestionarea problemelor curente si de viitor.

Cum regulile apar din interferarea naturii umane (nature) cu mediul de hranire (nurture), aceasta generare de noi caracteristici care permit reflectarea sacrului in profan se poate modela tot prin teoriile complexitatii, in particular, prin sistemele disipative.

Amprenta sacrului, implicit a moralei care il proiecteaza manifest in acest proces complex de schimb, va relationa insa sistemul etic, conditionand comportamentul fiintei umane de gradul de cunoastere a propriei realitati. Sistemul etic in cunoastere poate pastra fiinta, implicit societatea umana, in arealul normalitatii (sinergiei sistemului nature-nurture). Realitatea lumii nu este una in care doar stiinta discerne structuri, relatii, si mecanisme. Realitatea lumii este integrala. Cunoasterea stiintifica nu exclude o alta ordine a realitatii, ci dimpotriva, o evidentiaza. Vorbind despre o etica a stiintei, vorbim despre o etica a cunoasterii. Exista o cunoastere pozitiva, benefica, dupa cum exista si o cunoastere malefica, distructiva. Si pentru un discernamant etic, normalitatea devine fara dubiu indicatorul cel mai corect al caii de urmat.

Asa dupa cum afirmam mai sus, spiritualitatea religioasa nu epuizeaza spatiul spiritual. Astfel putem admite ca exista o latura ne-religioasa a manifestarilor spirituale, unde pot fi identificate aspectele spirituale ontice la interfata sacru-profan. Desi termenul poate fi contestat, il vom folosi totusi pentru modelarea conceptuala a spatiului spiritual, in perspectiva intelegerii corecte a comportamentelor care implica proiectia sacrului in realitatea noastra de viata.

Spiritualitatea ontica:

– se constituie si se dezvolta in baza insusirilor autonome ale personalitatii umane;
– se dobandeste prin educatie si cultura;
– se asuma prin cultivarea simtului estetic;
– se manifesta prin inspiratie si creativitate in: literatura, muzica, arta etc.

Spiritualitatea religioasa:

– se circumscrie relatiei dintre om si Dumnezeu;
– are ca izvor revelatia;
– se asuma prin credinta;
– se manifesta prin traire religioasa si comportament moral (sau etic – n. r.);

Autoritatea spirituala

In general autoritatea este asociata cu puterea, cu atributul de a administra reguli si de a aplica sanctiuni, de a guverna sau stapani. De asemenea, autoritatea este influenta si primeste recunoastere, uneori pe merit, alteori prin forta. De-a lungul timpului, atunci cand liderii spirituali indeplineau si rolul de conducatori laici, de organe statale, atributul autoritatii spirituale a degenerat, conducatorii spirituali fiind indeosebi perceputi drept autoritate administrativa. Acest aspect, din pacate se va pastra pe componenta religioasa a spiritualitatii, chiar si atunci cand liderii religiosi, aparent nu mai indeplinesc roluri in statul laic. Sunt foarte cunoscute dealtfel situatiile in care acestia influenteaza indirect politicile statale, intretinand relatii improprii spatiului religios, cu liderii politici ai timpului.

Patologia spirituala

In ceea ce priveste manifestarile patologice in zona spirituala, acestea pot sa apara imediat ce anumite institutii umane administrative isi aroga calitate de „institutie spirituala”, patologia spirituala constand in imposibilitatea de a corela spatiul de constiinta cu cel institutional. Astfel, prima consecinta a asumarii institutionalizate a spatiului spiritual este eludarea (omeneasca) a sistemului normativ.

Patologia spirituala nu trebuie confundata cu patologia clinica. Ea poate fi identificata cu precadere la persoane sanatoase clinic, cu preocupari declarate in „spatiul spiritual institutionalizat”, acesta din urma purtand cu sine inadecvarea si contradictiile cu care asumarile spirituale autentice sunt incompatibile.

In ceea ce priveste sesizarea instalarii comportamentului patologic in zona spirituala, singurul „simt” manifest la nivelul constiintei este constiinta existentei sacrului, pentru toate celelate simturi, patologia spirituala fiind transparenta. In consecinta, putem intelege ca acolo unde patologia spirituala prolifereaza, sacrul se retrage.

Patologia spirituala ontica

Desacralizarea spatiului spiritual ontic survine prin:
– alterarea simtului estetic;
– agresarea bunului simt prin creatii subculturale;
– promovarea la nivel de arta, a kitsch-ului;
– pervertirea emotionalitatii estetice;
– impostura, asumarea unei false eruditii;
– promovarea creativitatii de inspiratie malefica;

Patologia spirituala religioasa

– este identificabila prin expresia comportamentala a unei intelegeri eronate a mesajului religios;
– poate fi efectul unei manipulari;
– tine de instabilitatea convingerilor religioase – alterarea credintei;
– este masura desacralizarii spatiului spiritual religios;

Cunoasterea contemplativa

Cunoasterea contemplativa este posibila datorita unor predispozitii interioare pe care fiinta umana le manifesta, considerand ca realitatea materiala este doar revelarea exterioara a unei dimensiuni spirituale profunde. Acest gen de interiorizare a reprezentarilor spirituale face ca interesul pentru lumea materiala si legile acesteia sa fie extrem de redus, conducand chiar la o detasare de bunurile materiale. La limita, o asemenea viziune asupra realitatii lumii poate considera materia doar o iluzie, iar tot ceea ce exista si da valoare realitatii este numai spirit. Pe acest nivel se manifesta gandirea contemplativa, al carei pattern va fi puternic influentat de preocuparile filosofico-religioase, de cele pentru valorizarea potentialului latent, de aspiratia catre o armonie plenara cu sine, cu ceilalti si cu lumea.

Din dorinta de a cuprinde si intelege realitatea profund spirituala, de a relationa propriul eu la aceasta, experimentand contemplatia de tip religios, fiinta umana va urma o cale interior-ascendenta, mistica, ce presupune asumarea unei forme de liniste interioara, de pace profunda, pentru a primi iluminarea. Pe de alta parte, imposibilitatea de a cuprinde totul, de a intelege complet realitatea din semnificatiile descoperite senzorial, face ca experienta contemplativa sa urmeze o cale transcendentala, in convingerea ca dincolo de toate lucrurile intelese, explicabile, se mai afla ceva, care nu poate fi sesizat prin perceptie.

Ocupand pozitia consonantica a „ratiunii spirituale”, inspiratia religioasa se manifesta ca poarta de acces catre revelatie, deschidere care survine unei trairi religioase capabile sa dea masura constiintei religioase autentice. Astfel, comportamentul moral va gira starea de sfintire ca manifestare lucratoare a sacrului in profan, dobandirea de harisme, viata spiritualizata etc.

Mesajul religios. Exemple de tipologii religioase

Comportamentul portant-spiritual (forma de normalitate)

Tipul astenicului luminos. Temperament ascetic, interiorizat, desprins de interesul pentru imagistica lumii inconjuratoare. Vede lumea in ratiunile ei ultime, in sensuri si rosturi. Se descopera in sine modestie, simplitate, bunatate si nevinovatie. Pentru el nu exista lucruri, ci doar idei; nu exista trup, ci doar duh; nu exista evenimente, ci doar intelesuri care decurg din evenimente. Este firav in cele din afara, dar robust in incredintari si intelept la cuget. Nu crede in rostul cuvintelor multe. Iubeste tacerea si intelege linistea nu ca pe o absenta, ci ca pe o fascinanta, eterna, imperturbabila prezenta. Stie cele ce vrei sa spui, intelege ceea ce nu reusesti sa alcatuiesti in cuvinte, asteptandu-te rabdator si altruist sa te manifesti. E vazator in duh si prevazator peste timp. Spiritul sau tacut, interiorizat, da falsa aparenta a unei asprimi; deasupra chipului acestei asprimi rasare insa inocenta unui suflet cald, abia trezit din reveria copilariei sale tarzii. Inima lui are doua definitii: iubirea si bucuria infanta a descoperirilor din slava in slava. Contemplativ, auster, manat in acelasi timp de o tandrete tainica pogorata pe chip din inalturile duhului, apare ca o raza de lumina ascunsa subtil in desisurile unei paduri, luminand amanuntele aparent nesemnificative, precum gazele si lichenii. Nu are idealuri cruciale, nu-si doreste vizibilitatea capeteniei de osti. E umil pentru sine, insa luminos si pregnant conturat pentru o statura de inger.

Comportamentul fetisist (forma patologica)

Are simtul proprietatii. Este un arghirofil innebunit de dorinta de a atinge bancnotele, aurul, argintul, pietrele scumpe. Viata sa se rezuma la „a avea” sau „a nu avea”. Ii place sa domine prin a-si face simtita prezenta la modul extrem de presant. Este primul care intinde mana spre celalalt pentru a-si da salutul, si nu se sfieste sa-si ia superiorul de umeri sau de brat pentru a-l convinge ca si-a facut aparitia in decorul acestuia. Dominant, tupeist, nonconformist, arivist, cleptoman. Mizeaza pe propria imagine incercand o pedanterie ieftina, usor badarana. Poarta amulete, cruciulite, talismane, bratari si lanturi ostentative; crede in zodii, soarta si noroc. Este de o superstitiozitate tactila – considerand ca trebuie sa poarte cu sine totdeauna un obiect, sau o categorie de obiecte pentru a-i fi asigurat succesul. Ii place sa-si mangaie lucrurile, hainele, blanurile, masina, recuzita casnica sau de serviciu, ca si cum si-ar lua adio pentru totdeauna de la lucrurile pe care s-a obisnuit sa le insufleteasca totdeauna cu bogata sa imaginatie obiectuala. E in stare, in situatii limita, sa aleaga sa salveze lucruri in defavoarea fapturilor vii, chiar in defavoarea oamenilor. Se inconjoara de nimicuri. Forma clinica a acestui comportament este tulburarea obsesiv-compulsiva legata de acumularea de bunuri, sau anxietatea ritualica, fetisista.

Comportamentul mistic-tactil (forma patologica)

Este miscat de energii care curg interior si-i bantuie intreaga existenta. Incearca sa dea definitii lumii inconjuratoare folosind simturile ca instrumente de relevare. Atinge rosturile lucrurilor cu finete si eterna vibratie. Crede ca lumea este facuta din lumina taborica a inceputurilor. Asemenea crede ca fiinta sa este un trup de lumina care se plineste pe sine prin relatia subtila care il conecteaza la celelalte lumini. Absoarbe sensuri din orice prezenta. Se roaga cu mainile, atinge in eter taine numai de el stiute. Ii place sa valseze, sa cante, sa-si umple ochii de culori si auzul de armonii. Este un artist al sunetelor, al formelor, al culorilor si al expresiei trupului: este muzician, pictor, sculptor, dansator; Are o imperturbabila gratie! E pedant, onest, orientat cu grija spre relevanta detaliilor. In registrul de normalitate al acestei tipologii se afla maestrii iconari, si taumaturgii.

Comportamentul portant-malefic (forma patologica)

Tipul astenicului intunecat care obisnuieste a se reinventa pe sine. Are intuitia timpului, a locului si a avantajelor ce decurg din acestea. Este un spirit ascutit, patrunzator, iscusit in verdicte si definitii. Stie ca se poate substitui inteligent oricarei identitati credibile. Vrea sa convinga, sa cucereasca inimi, vrea sa se faca vizibil. Are patrunderea specifica cunoscatorului, rabdarea si viclenia pradatorului, forta ariciului incoltit. Orice idee, orice situatie, orice descoperire, are pentru sine valoare sau nonvaloare functie doar de avantajele sau dezavantajele de imagine. Vede cu luciditate mutarile din viitor; este strateg, ambitios, insolent, razbunator, dar in aceste directii se manifesta cu maxima pretiozitate. Cunoasterea pentru el este egala cu norma orgoliului, ori suma amorului propriu. Disimuleaza dispretul pentru ceilalti refugiindu-se in complexitatea riturilor unei minti care developeaza continuu roluri, rosturi, mutari si permutari de avantaje si contexte ideologice menite sa-l puna in superioritate. Este egoistul perfect mascat in frunzisul preocuparilor recreativ-contemplative. In fond arta contemplativitatii sale este construita special spre a-i umili pe ceilalti cu potopul unor cunostinte si simtiri din cele mai inchipuite, si mai greu de atins. Este farsorul prin excelenta, manat de aventura unor subtilitati inteligente pe care doreste a le inmuia in sangele celorlalti. Este absent doar atunci cand il intrebi in avantajul tau; este rece, sticlos, indiferent; uneori mut de framantari si bantuieli launtrice.

Credulitatea – forma de patologie spirituala

Caracterizare:

– Constiinta religioasa este deformata;
– Sistemul de valori moral-religioase este incert, uneori substituit cu superstitii, fetisism, reminiscente din credintele pagane;
– Analiza valorica este suprimata prin mimetism si experimentarea unor emotii gregare;
– Lipsesc cu desavarsire educatia si modelele morale;

Atentatul spiritual religios. Desacralizarea spatiului spiritual

Caracterizare:

– Interventie brutala in spatiul spiritualitatii religioase;
– Anularea sistemului de valori spriritual-religioase si inlocuirea lor cu ideologii politice, devenite ”noua religie”;
– Eliminarea totala a orcarei forme de educatie moral-religioasa;
– Deteriorarea si eliminarea constiintei moral-religioase;
– Suprimarea modelelor moral-religioase;
– Deturnarea si manipularea modului de intelegere a mesajului religios autentic;
– Stimularea necredintei;
– Secularizarea;
– Desacralizarea spatiului spiritual-religios;

Factori de agresiune asupra spatiului spiritual religios

– Ceremonialistica epatanta, in contradictie cu virtutea smereniei; utilizarea de mijloace exagerate pentru punerea in valoare a actului religios (statii de amplificare, proiectoare, clopote electrice, accesorii sclipitoare, unele incadrandu-se mai degraba in „estetica” kitsch-ului); desacralizarea ritualului religios prin transmiterea televizata a momentelor tainice, pline de incarcatura spirituala (momente asupra carora exista recomandari clare in acest sens in cartile ritualului de cult), altfel spus: banalizarea prin hiperfolosinta;

– Supralicitatea abilitatilor manageriale, punerea in umbra sau eliminarea personalului din spatiul sacerdotal, din considerente legate de lipsa abilitatilor acestora pentru a strange cat mai multe venituri materiale, intr-un timp cat mai scurt – o pervertire totala a misiunii sacerdotale (Ex. Conceptul de „Marketing religios”);

– Aroganta teologica: pretentia de atotcunoastere a tuturor tainelor lumii; amestecarea nejustificata a viziunii stiintifice asupra lumii in argumentele teologice, din dorinta aroganta de a epata.

Concluzii

Latura spirituala a fiintei umane nu poate fi inteleasa corect daca nu este relationata sistematic la intregul ansamblu psihofiziologic. Aceasta integrare poate fi realizata printr-un model fractal capabil sa releve conexiunile profunde ale vietii spirituale in dinamica psiho-afectiva. Dimensiunile acestor conexiuni sunt reflectate de conjunctia campului de constiinta (Henry Ey) cu spatiul spiritual.

Normalitatea spatiului spiritual este conferita de proiectiile sacrului in lumea profana. Ea presupune un sistem de norme si asumarea acestuia la nivel de constiinta, vizibila in comportament. Patologia spirituala apare ca expresie a imposibilitatii de a corela spatiul de constiinta cu cel institutional. Patologia spirituala nu trebuie confundata cu patologia clinica, deoarece este intalnita numai la persoane sanatoase clinic, dar care isi declara public preocuparile spirituale, fara a le proba in realitate prin asumare individuala si comportament adecvat. Din acest motiv, autoritatea spirituala nu poate fi institutionalizata, singura „institutie spirituala” fiind cea a constiintei, iar singurul „simt” manifest la nivelul constiintei este constiinta existentei sacrului, pentru toate celelate simturi, patologia spirituala fiind transparenta. In acest considerent, putem intelege ca acolo unde patologia spirituala prolifereaza, sacrul se retrage.

Credinta releva sacrul prin asumarea personala si proba comportamentala. Ea poate fi caracterizata sistemic, fiind puternic ancorata in sistemul de valori, modelele morale si educationale, girata fiind de un nivel inalt de constiinta.

In spatiul spiritual, evenimentul de constiinta ca eveniment de viata se bazeaza pe un sistem de valori solid, pe modele si educatie.

Orice manifestare nesincera in spatiul spiritual tine de resortul patologiei.

Sursa: Certitudinea, nr. 41, 2019.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]