Articole despre valorile românești.

ioan aurel pop, academia romana, presedintele academiei romane, patriot, revolutia sexuala, educatia sexuala, homosexualitate, periculosii batrani, patriotism

Ioan Aurel Pop – Periculosii batrani

ioan aurel pop, academia romana, presedintele academiei romane, patriot, revolutia sexuala, educatia sexuala, homosexualitate, periculosii batrani, patriotism

Ioan Aurel Pop - Periculosii batrani

Cu mai bine de doua secole in urma, pe cand desfasura campania din Egipt, Napoleon (pe atunci el era doar generalul Bonaparte) a decis, in fata mamelucilor si a unei situatii-limita, sa aplice o tactica de aparare de tip circular, cu valorile puse la mijloc si cu militarii francezi desfasurati pe lungimea cercului. Se zice ca atunci viitorul imparat ar fi dat un ordin memorabil, care nu a sunat bine deloc: „Magarii si savantii la mijloc!”. Asta insemna sa fie protejate aceste doua categorii de fiinte (adevarate valori) prin asezarea lor cat mai departe de primejdie. Nu era rau, ci era bine pentru ca savantii nu erau asimilati cu magarii, decat din punctul de vedere al utilitatii lor.

Dincolo de gluma, magarii erau de nepretuit pentru ca erau cei mai buni carausi, iar savantii erau indispensabili pentru descifrarea comorilor istorice ale Egiptului, inclusiv a scrierii hieroglifice. Ambele categorii si-au facut datoria, fapt pentru care Parisul s-a ales cu obeliscuri egiptene jefuite si carate cu greu, iar umanitatea cu mesaje in clar despre o lume careia ii datoram, intre altele, civilizatia greco-romana, din care se trage civilizatia noastra moderna si contemporana.

Unii au inteles astazi, tot intr-o situatie-limita, dar fara umorul lui Napoleon, sa-i puna alaturi de protejatii „magari si savanti” si pe batrani, si tot cu intentia benefica de aparare.

Rafinamentul comunicarii

Pandemia aceasta este o nenorocire cum nu s-a mai intamplat una la fel in istoria celor vreo 80-90 de ani recenti (adica timp de trei generatii). Planeta, de la Al Doilea Razboi Mondial incoace, a trait (in mare parte din Europa, America, Asia, Australia) multe decenii linistite, prospere si chiar pline de rasfat pe ici, pe colo. Criza declansata de aceasta boala si de numeroasele cazne si morti pricinuite de ea a trezit in oameni si lupta feroce pentru existenta. Modul de a gandi „politiceste corect” – criticat, pe buna dreptate, in multe privinte – a fost inlocuit uneori cu o gandire pragmatica, de genul „scapa cine poate”.

Evident, nu se spune asta in mod direct. Noi traim intr-un continent numit Europa, unde sedimentarile de civilizatii una peste alta sunt ca sendvisurile cu multe straturi, spre care ne lacomim uneori. Aceasta evolutie ne-a obisnuit cu un anumit rafinament al comunicarii, cu disimularea minciunii, cu ascunderea relelor intentii, cu ademeniri inselatoare. De exemplu, acum, in mijlocul acestui morb (care ne distruge, in oarecare masura, nu numai vieti, ci ne intuneca si judecata limpede), unor conducatori ai nostri – inclusiv de la nivelul cel mai inalt al Uniunii Europene – le-a casunat pe batrani.

Natural, istoricii stiu ca batranii au fost tapi ispasitori, de la Socrate incoace, in multe perioade istorice si in multe comunitati declarate civilizate. Ce sa faci cu unii neputinciosi si socotiti inutili, care-ti complica viata de pomana, cand vietile tinerilor sunt in pericol? Ba, acesti expirati mai cer si de mancare, mai au pretentia sa primeasca si medicamente scumpe, mai indraznesc – acum, cand ambulantele nu prididesc cu tinerii si cu cei activi – sa sune la 112 si sa clameze ca au febra sau tusesc? Dar, in fine, astea s-ar mai putea suporta, pentru ca societatile europene au inca resurse, deopotriva alimentare si medicale.

Mai grava pentru locuitorii grabiti ai planetei este insa sacaiala acestor batrani, pretentia lor de a fi activi, dorinta de a umbla pe strazi precum ceilalti oameni, de a merge la piata, la supermarket etc. Insuportabile sunt plangerile lor neincetate, lamentarile lor, repetarea acelorasi lucruri din viata lor trecuta si chiar sfaturile pe care le dau fara sa le fie cerute.

Batranii nu sunt de lepadat

In vremuri normale, acesti batrani nu erau, insa, intotdeauna de lepadat. Isi ingrijeau constant nepotii, pe care ii hraneau, ii rasfatau asa cum numai bunicii pot si stiu, ii duceau in parc la joaca si reuseau sa-i lase liberi din cand in cand pe parintii acestor nepoti. Ba, de multe ori, acesti batrani aduceau periodic mancare gatita, in lipsa activilor casei si o lasau in frigider, incat, la venirea acasa, tinerii se puteau infrupta „ca la mama acasa”. Mai mult, unii dintre acesti pensionari scoteau din economiile lor de o viata sume de bani pentru tineri, pentru nevoile lor, le dadeau maturilor casele lor (si se mutau ei in spatii mici, chiar meschine, „ca doar noi ne-am trait traiul”).

Sigur, tot pisalogi erau, tremurau din cand in cand ori schiopatau, cand veneau spre noi adusi de spate, dar purtau cu sine si avantaje care nu erau deloc minore. Nici atunci nu erau tocmai rasfatati de lume, pentru ca lumea lor trecuse. Mai auzeai pe la cate o televiziune ca „un batran de 60 de ani a fost surprins de un automobil pe trecerea de pietoni, pentru ca nu s-a asigurat” si simteai in vocea crainicului (mustind de tinerete si de sanatate) un naduf abia retinut, de genul: „Ce-o mai fi cautat si mosulica asta prin oras, cand il cauta moartea pe-acasa?”.

Tot pe la noi, prin mioritica noastra lume originala, mai erau, dupa 1989, si alte reprosuri la adresa batranilor. Vedeai des tineri imberbi, plini de zel, activi si atoatestiutori care condamnau „nesimtirea” celor care au trait sub comunism, care s-au ghiftuit sub comunism, care au construit comunismul si care mai voiau sa si traiasca in continuare, sa munceasca, sa faureasca o lume democratica. Sa ne amintim ca avem acum in Romania tineri de 30-40 de ani care nu stiu deloc, pe viu, ce a fost comunismul. Unii nu inteleg inca nimic din lumea asta si condamna generatia celor de 60-70 de ani pentru simplul fapt ca a indraznit sa traiasca sub comunism, ca si-a ales, din toata istoria asta lunga si mare, tocmai „epoca de aur” ca sa fiinteze. Batranii, aceste „relicve decrepite” – cum zicea nonsalant un comunicator nu demult – sunt afectate si chiar infectate de comunism si nu prezinta nicio incredere.

Sigur, asemenea judecati nu erau tocmai curente si nu erau rostite Urbi et Orbi mereu si cu voce tare, dar razbateau din cand in cand. Le cenzura bunul simt si nevoia de batrani, care erau, pentru unii, un rau, dar „un rau necesar”. Societatea prea activa, maturii prea ocupati, goana dupa castig material cat mai mare, obtinut din cate 2-3 slujbe (azi joburi) concomitente, ii facea, oarecum, indispensabili pe batrani.

Dar acum, cand stam cu totii acasa, ce sa mai faci cu acesti „paraziti”? Au nevoie de mancare, de medicamente, de companie, de stat la o poveste si nu „produc” nimic in schimb! Ba mai au si neobrazarea sa se imbolnaveasca – ceea ce ar putea sa fie treaba lor – si sa si raspandeasca boala – ceea ce e treaba tuturor. Daca s-ar imbolnavi doar ei intre ei, daca si-ar da boala numai unul altuia, ar mai fi cumva, dar ei dau virusul tinerilor si copiilor, ceea ce este de-a dreptul revoltator.

De cate ori ii vezi pe strada sau oriunde in afara casei lor, parca umbla intentionat cu panere pline de covid-19, ca sa strice cheful si viata oamenilor folositori de pe lumea asta, sa-i infecteze si sa-i distruga. Sigur ca sunt si exceptii intre batrani, de exemplu batranii politicieni. Ei pot umbla liber pe afara si pe dinauntru, pe oriunde, pentru ca ne conduc si ce ne-am face fara indicatiile lor! Nu-i evoc aici doar pe politicienii batrani romani (si nu le dau numele, fiindca ei s-ar putea simti ofensati si m-ar putea dojeni), dar ii spun concret pe cativa din cei mondiali si europeni (pentru ca lor, oricum, nu le prea pasa de noi, rudele sarace).

Sa-l luam, de pilda, pe presedintele Donald Trump, care (nascut in 1946) are, deci, 74 de ani si care se incapataneaza sa fie presedintele celei mai importante natiuni din lume, cum o spune el insusi, mereu. Ba, ilustrul presedinte american a indraznit ca, aproape expirat fiind, sa aiba, la varsta de 60 de ani, chiar si un copil. Sa-l luam si pe domnul Jean Claude Junker (nascut in 1954), care are 66 de ani si care, desi plin de boli, a condus Uniunea Europeana pana de curand. Poate ca el, totusi, sta acum mai mult in casa lui modesta.

E de amintit chiar cazul doamnei Ursula von der Leyen care, cu toata particula ei de noblete din nume, nu este nemuritoare. Domnia sa are 62 de ani (fiind nascuta in 1958) si ne-a avertizat senin, de curand, ca „este posibil ca persoanele in varsta sa fie izolate pana la sfarsitul anului”, in vreme ce „copiii si tinerii se vor bucura de mai multa libertate”. Cer scuze pentru devoalarea varstei unei doamne, dar era nevoie pentru demonstratie. Sa notam delicatetea traducatorului acestui text in romaneste, care nu a redat „elderly people” prin „batrani” ori prin „oameni batrani”, ci prin „persoane in varsta”.

Prin urmare, „persoanele in varsta” vor sta in izolare inca aproape un an, in vreme ce animalele de companie vor fi plimbate liber, chiar daca ele misuna si musina prin microbii si virusii din praful strazilor si chiar daca nu s-a demonstrat deloc ca nu sunt si ele purtatoare ale ucigasului virus. Ba, animalele de companie pot sa se bucure de libertate, desi se spune ca acest teribil morb ar veni chiar de la animale (nu de la cele de companie, desi nu putem sa stim ce fel de animale au mai ajuns sa fie acum „de companie”). Departe de mine gandul sa cer ingradirea libertatii animalelor, dar ce facem cu oamenii, pentru ca si batranii sunt oameni? As cere timid sa fie batranii asimilati, pe langa „magari si savanti”, si cu aceste fericite animale care au dreptul la libertate.

Izolarea batranilor

Dorinta aceasta rasuna deocamdata in desert. Decidentii tarii si ai lumii, care au nevoie de voturi nu peste mult timp, invoca grija lor sincera si dezinteresata pentru binele social, dar nu s-ar da in laturi sa-i izoleze pe batrani pentru toata viata. Treaba asta – suntem asigurati – le-ar face si lor, batranilor, bine. In izolare, batranii s-ar plictisi, ar muri de inima rea ori s-ar imbolnavi intre ei si le-ar face bine si celorlalti, care s-ar simti in siguranta, s-ar vindeca definitiv si nu si-ar mai pierde vremea cu cai verzi pe pereti. Doar nu se propune ca batranii sa fie gazati, impuscati, aruncati in prapastii, cum au facut alti decidenti din alte epoci si locuri, insa nu de pe Marte, ci de aici de pe Pamant.

Se decide, in chip umanitar, sa fie impiedicati batranii sa se miste liber, ceea ce ar fi un privilegiu de pe urma caruia ar muri singuri. Dar asta nu se mai spune, ca nu da bine si nici nu este bine sa fie spus, deoarece s-ar trezi unii nostalgici, slabi de inima, milosi sa sara in apararea acestor oamenii inutili. Nu este un scenariu de George Orwell, dar ar putea sa fie, daca ar fi fost scris cu talentul inimitabil al celebrului scriitor invocat. Asa, e doar un gand al unui istoric batran, care, evident iti apara batranetea sa si batranetea batranilor in general.

Scenariul acesta este unul imaginat si nu se va intampla decat daca ne va lua Dumnezeu tuturor mintile, pentru ca societatea este ca un corp. Unui corp, daca ii tai bratele nu poate munci, daca ii amputezi picioarele nu poate umbla, daca ii scoti plamanii nu poate respira, daca ii zbori crierii nu poate gandi etc. Sa stiti ca unii dintre acesti ganditori extravaganti nu sunt originali deloc. Au mai fost confrati ai lor cu mintea cat o nuca si daruiti cu putere, care au voit sa extermine copiii, altii care au scos din joc maturii pacatosi ca sa-i pastreze pe copiii inocenti (trimisi la moarte sigura prin „Cruciada copiilor” din 1212), altii care au vrut sa izoleze sau sa extermine „rasele inferioare”, altii care au vrut sa-i ucida pe cei care nu credeau in zeii „buni”, altii care i-au exterminat pe cei care gandeau altminteri decat guvernantii etc.

Nici ideea ca batranii sunt inutili nu este noua. Au incercat multi sa o promoveze si nu au castigat nimic. Comunitatea nu poate trai nici fara tineri, nici fara maturi, nici fara copii si nici fara batrani. Natural, motivarile cu grija fata de batranii contemporani sunt insinuante, sunt ascunse, sunt imbracate in bune intentii. Tot ceea ce se gandeste de catre anumite minti ratacite este prezentat frumos: personale in varsta au nevoie de protectie, iar protectia inseamna izolare, restrictii de circulatie pe ani in sir, ca sa le prelungim viata. De fapt, este teama de boala, pe care, pasamite, ar raspandi-o prioritar batranii. Faptul este nedovedit si judecata care-i incumba este falsa. Toti oamenii sunt sau pot sa fie purtatori de virus si toti oamenii il pot raspandi. Batranii au un singur „avantaj”, anume sunt mai vulnerabili, pentru ca au si alte afectiuni. Aceasta vulnerabilitate se rasfrange, insa, asupra lor, nu asupra altora. Din cate am vazut, dupa datele statistice prezentate, cei mai multi bolnavi de aceasta gripa au intre 40 si 65-70 de ani si nu intre 65 si 90 de ani. Prin urmare, ar fi de asteptat sa nu distorsionam lucrurile, sa nu ne punem numai pe noi la adapost si sa nu dam mereu vina pe altii.

Natural, este nevoie de o anumita disciplina, de ordine si de restrictii severe, dar discriminarea batranilor (chiar si cand este, aparent pozitiva) devine jignitoare, injositoare, rusinoasa. Haideti sa-i protejam pe toti oamenii, sa nu-i lasam pe bolnavi (inclusiv pe batrani) sa ia boala si s-o raspandeasca, sa-i izolam pe cei care au si alte boli, favorizante (inclusiv pe batrani), sa tratam cu grija toate aceste boli (inclusiv ale batranilor). A le fixa insa batranilor ore de iesire in lesa, a le construi tarcuri, a-i desparti complet de lume, de lumea lor, pe care si ei au creat-o, este absurd.

Tinerii de azi vor deveni si ei, iremediabil si indubitabil, batrani. Nu ne mai convingeti ca batranetea este o boala sau un handicap, pentru ca nu este. Iar daca pentru unii batrani este asa, atunci nu au nevoie sa li se aminteasca mereu asta, sa li se spuna ori sugereze ca sunt o povara. Faptul ca ei au ticuri verbale si fizice, ca sunt oropsiti si umiliti de povara anilor si de sacrificiile facute de ei pentru copii si nepoti, ca au in ei un frig sufletesc greu ca viscolul Siberiei este evident si nu trebuie mereu reamintit. Batranii stiu ei si singuri, in mod dureros, „ce e suta de lei”, ce este suferinta fizica, ce este singuratatea, ce este dorul de copii si de nepoti. Nu va mai chinuiti sa-i izolati, pentru ca multi sunt izolati oricum, nu-si vor mai imbratisa pe dragii lor de departe, cozonacul nu va mai avea acel miros unic de Sfintele Pasti iar drobul de miel (daca va mai fi) va fi oricum fara gust in acest an.

De viata si de moartea noastra se ocupa Dumnezeu si noi insine

Nu le mai spuneti batranilor si nu ne mai spuneti, obsedant, tuturor ca vom muri catastrofic, ca va veni al doilea val al epidemiei care va fi mai dur, ca starea de urgenta va mai dura o luna, ca nimic nu va mai fi ca odinioara. Lasati grija asta excesiva, ca de viata si de moartea noastra se ocupa Dumnezeu si noi insine, dupa puterile noastre omenesti. Luati-ne cu binisorul, fiti gentili si blanzi, dati-ne termene mai scurte pentru rau si mai lungi pentru bine.

Nu ar fi mai constructiv sa ne puneti cateodata in fata si binele, sa alternati avertismentele dure cu raze de speranta, sa insistati mai mult pe vindecari, pe ganduri si vorbe bune? Cui foloseste crearea de psihoze si de depresii, din moment ce nu avem atatia psihologi ca sa ne vindece ori sa ne aline? Este drept ca suntem in Saptamana Patimilor, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fim supusi doar patimirilor.

Nicolae Iorga (1871-1940) a fost ucis acum 80 de ani, dupa ce fusese dascalul de romanitate al tuturor regilor Romaniei. Poate ca si din pricina asta a avut de la Cel de Sus harul sa-si stie clipa mortii. Astfel, cu o zi inainte de „marea trecere”, a scris poezia „Brad batran”. E bine sa ne-o reamintim acum:

Au fost taind un brad batran
Fiindca facea prea multa umbra
Si-atuncea din padurea sumbra
Se auzi un glas pagan:

„O, voi, ce-n soare cald traiti
Si ati rapus stramosul nostru,
Sa nu va strice rostul vostru,
De ce sunteti asa grabiti?

In anii multi cat el a fost,
De-a lungul ceasurilor grele,
Supt paza cracilor rebele
Multi si-au aflat un adapost.

Mosneagul stand pe culme drept
A fost la drum o calauza
Si-n vremea aspra si ursuza
El cu furtunile-a dat piept.

Folos aduse cat fu viu,
Ci mort acuma cand se duce,
Ce alta poate-a va aduce,
Decat doar inca un sicriu?!…”

Se duc batranii oricum, fiindca asa e datul firii, dar, cat sunt pe lume, ei ne dau poate si altceva decat sfaturi. Dupa moarte, ce ne pot aduce decat sicrie in plus, vorba lui Iorga? Sa presupunem macar ca, trecand prin mai multe situatii-limita decat noi, ei au si niscaiva solutii pentru chinul prin care trecem, sa credem ca ne lamuresc cat de importante sunt in comunitate iubirea si jocul, din moment ce – cum ne spune in zadar Lucian Blaga – iubirea si jocul lor e-ntelepciunea. Batranii sunt (inca) oameni ca toti oamenii. Acum sunt si ei primejduiti de molima, dar nu sunt periculosi. Nu-i mai „protejati” peste masura, fiindca le striviti umanitatea si le patati demnitatea. Omenia nu le-o puteti distruge si nici pata, deoarece o au din belsug si o revarsa neincetat asupra acestei lumi bolnave.

Va rog, dragi cititori, sa luati cele de mai sus ca pe-o marturisire simpla, ca pe o lamentatie fara nicio importanta, ca si cum ar fi niste ganduri dezlanate, poate mai ironice decat s-ar fi cuvenit si menite sa fie puse intre paranteze. Va rog chiar sa iertati – cei care v-ati simtit jigniti – vorba aceasta proasta a unui om batran care nu s-a ramolit inca de tot, care este si el ingrijorat si care nu stie cum s-ar putea proteja acum mai bine copiii, tinerii si maturii (adica cei adusi pe lumea asta pacatoasa de batrani, de batranii fosti odinioara si ei copii, tineri si maturi). In Saptamana Patimilor, in anul de la Nasterea Domnului 2020.

Sursa: clujulcultural.ro.

/0 Comments/by
mihai eminescu, ziua lui eminescu, romania, societatea, statul, basarabia
,

Mihai Eminescu – Societatea e miscarea, statul e stabilitatea

mihai eminescu, ziua lui eminescu, romania, societatea, statul, basarabia

Mihai Eminescu - Societatea e miscarea, statul e stabilitatea

Istoria dinlauntru a popoarelor este o lupta intre ideea statului si individualism. Ce este individualismul? Fiecare fiinta organica e pentru sine lucrul principal, semenul sau lucru secundar[…]. Acest element e si periculos, si folositor. Periculos, daca o putere mai mare nu-i pune margini; folositor, daca in margini legiuite el cauta a-si realiza prin munca aspiratiile sale; individualismul este tatal inflorirei si al decaderei, justitiei si injustitiei, binelui si raului.

Fata cu aceasta iluzie a inteligentiei si a inimei individuale, care e cauza ca om pe om se exploateaza, om pe om se nimiceste, fata cu acest bellum omnium contra omnes, un ochiu mai limpede zice: Stai! Nimicind pe vecinul tau, tu lovesti in tine, caci puterile care exploateaza natura bruta s’au imputinat, TU esti mai sarac cu o suma oarecare de puteri.

Deci, vecinul sa traiasca. El produce grau, el are trebuinta de mine, eu de el, nimicirea sa ar fi o pierdere vadita pentru mine, care nu ma pot ocupa cu toate celea. Va sa zica interesele individuale sunt armonizabile. Iata dar ideea statului: ideea armoniei intereselor[…].

Statul insa, ca o forma si mai inalta a aceluias princip, nu vede in clase indivizi deosebiti, ci un complex de organe sociale: natiunea. Toate clasele sunt inaintea sa egal de importante, menirea sa este de a stabili armonia intre ele, de a opri ca una sa fie exploatata prea mult prin alta, caci toate traesc si infloresc una de la alta si peirea uneia conditioneaza peirea mai curanda sau mai tarzie a celeilalte.

Statul mai are si un scop moral. Drept va ramane, totdeauna, ca societatea exista prin exploatare a unei clase prin alta – afara de clasa, dupa parerea noastra cea mai importanta, care exploateaza de-a dreptul natura, care produce materiile brute[…]. Deci pe langa aceea ca statul va ingriji ca aceasta clasa, acesti hamali ai omenirei sa stea cat se poate de bine, el va cauta a deprinde si clasele superioare la o munca folositoare, care sa compenseze pe deplin sacrificiile celor inferioare. Deci societatea e campul schimbarilor vecinice, a luptelor pentru existenta si suprematie, un bellum omnium contra omnes, statul este regulatorul acestei lupte, el opreste ca aceste puteri egal de folositoare sa se nimiceasca una pe alta. Societatea e miscarea, statul stabilitatea.

„Convorbiri literare”, 1 august 1876.

/0 Comments/by
pandemie, psihicul uman

Teodor Palade – Psihicul uman in pandemie. Cum se va transforma omul

pandemie, psihicul uman

Teodor Palade - Psihicul uman in pandemie. Cum se va transforma omul

Se implinesc patru luni de cand omenirea traieste un teribil soc psihic. Discursurile catastrofice ale politicienilor, masurile dure luate de guverne, anularea libertatilor socotite pana acum de ne atins si o campanie furibunda de presa destinata amplificarii fricii pana la paroxism au marcat aproape fiecare suflet al planetei. S-a nascut, astfel, psihoza pandemiei!

Cetateanul, declarat ca fiind prima grija a guvernantilor, o entitate lipsita de simtaminte.

Cu fiecare iesire in public a oficialitatilor, indiferent de tara, publicul este asigurat ca prima grija a guvernelor o reprezinta cetateanul. Da, dar cum arata acest cetatean? Intr-un fel arata cetateanul adevarat, real, si cu totul altfel cel pe care il vede autoritatea publica. Dupa cum se comporta autoritatile cu el, cetateanul lor pare a fi un erou de basm. El nu are simtaminte omenesti. Nici suflet. Poate rabda orice, oricat. Nimic nu-l influenteaza, nimic nu-l zdruncina, nimic nu-l destabilizeaza. Pentru „protectia” acestui cetatean, au fost si continua sa fie inventariate o multitudine de masuri economice, financiare, politice, menite sa evite consecintele cu adevarat dezastruoase ale crizei generate de COVID-19. Pentru ca cetateanul pe care il vede politicianul nu are simtaminte, nimic pentru psihic. Nimic pentru sanatatea sa mintala. Ca si cum cetateanul de azi ar fi lipsit de creier.

In mod normal, comunitatea internationala ar fi trebuit sa fie pregatita pentru eventualitatea unei pandemii catastrofale. O repetitie generala avusese loc in octombrie 2019, cu ocazia exercitiului pandemic „Event 201”. Exercitiu desfasurat (intamplator sau nu) cu mai putin de doua luni inainte de explozia noului coronavirus in Wuhan. Urmare a concluziilor desprinse cu ocazia Event 201, Johns Hopkins Center for Health Security, Forumul Economic Mondial si Bill & Melinda Gates Foundation au emis, de comun acord, o serie de propuneri amanuntite destinate guvernelor, organizatiilor internationale, centrelor de afaceri si corporatiilor, prin care sa fie prevenite ori reduse posibilele urmari ale unei pandemii de proportii globale. Oricat am cauta, intre acestea nu gasim nimic, absolut nimic, care sa se refere la prevenirea socului psihic al pandemiei si a urmarilor acestuia. Chiar daca realitatea ulterioara a aratat ca nimeni nu a luat in serios atentionarile oferite de cei implicati in exercitiul Event 201, lipsa laturii psihologice a fenomenului demonstreaza ca factorii de decizie sunt dezinteresati de ceea ce se intampla cu psihicul omului sau ca, la fel de condamnabil, opereaza cu entitati umane incorect percepute, complet dezumanizate. Variante care, in oricare circumstanta imaginata, pot fi extrem de periculoase pentru societate.

Daca pentru efectele economice, financiare si politice au existat o serie de predictii, daca pentru pastrarea sub control a efectelor de mai sus au fost, sunt si vor fi elaborate sute, mii de analize si recomandari, pentru prevenirea si consecintele psihologice ale acestui cataclism global nu exista studii serioase, iar guvernele par a nu realiza ca, in afara de hrana si de bani, cetateanul mai are si creier, minte, sentimente. Factorii de decizie par a nu intelege ca omul este stapanit de emotii, de afectiuni, de credinte, aspecte care, de cele mai multe ori, sunt mai importante la nivel individual sau al colectivitatii decat cei cativa dolari in plus sau in minus din buzunar, inclusiv de ceea ce punem in farfurie la pranz sau la cina.

Mai presus de numaratul sicrielor, intrebari care asteapta un raspuns concret

Ce se intampla in subconstientul unui om obligat la izolatie sociala timp de saptamani sau de luni de zile? Cum este personalitatea sa modificata? Cum sunt influentate sentimentele reciproce in familiile obligate la distantare sociala pentru perioade indelungate? Cum evolueaza creierul copilului lipsit de libertate, constrans sa stea intre patru pereti timp indelungat, fara nicio legatura cu cei de varsta sa? Care sunt consecintele imediate si ulterioare ale panicii impuse de o mass-media aflata intr-o permanenta campanie de inducere a fricii (cunoscand ca panica se acumuleaza pe principiul bulgarelui de zapada) si sustinuta de un guvern care impune restrictii dupa restrictii si pedepse tot mai exagerate destinate amplificarii fricii? Cum se readapteaza la rigorile societatii un angajat trimis perioade lungi de timp in somaj sau in concediu fara plata? Dar cel aflat permanent fata in fata cu spectrul mortii iminente indus prin toate mijloacele mass-media? Cum face fata socului lipsei bruste de mijloace de existenta un cetatean si asa stresat de faptul ca traia de la o zi la alta? Cum se rasfrang toate acestea asupra situatiei unei tari, sau a unui continent unde legaturile bilaterale, suspendate acum, reprezentau suportul real al dezvoltarii? A contabilizat cineva, alaturi de intimidantele cifre ale victimelor acestui virus ciudat, pe cei care si-au pierdut mintile din cauza fricii prelungite, pe cei care au ajuns internati in ospicii, pe cei care s-au sinucis fiindca n-au putut suporta presiunea psihica la care au fost supusi in mod irational, pe cei ale caror maladii s-au accentuat din cauza depresiei pana la limita fatalului? Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a rostit vreun cuvant in legatura cu consecintele psihologice pe termen scurt si pe termen lung ale anxietatii generate de izolarea sociala, de instituirea carantinei in masa, de urmarirea cu politia a posibililor infectati si a familiilor acestora? A fost preocupata, macar un moment, OMS de consecintele anxietatii induse de masurile de separare sociala la care este supusa populatia globului?

Intrebari. Intrebari fara de sfarsit. Intrebari care au nevoie de un raspuns, mai presus de numaratul zilnic al sicrielor. Intrebari care ar trebui sa preocupe guvernele lumii si care azi par a fi acoperite de valul nemasurat al restrictiilor si de produsele nenumarate ale masinariei de inducere a fricii.

De ce raspunsul la aceste intrebari este important? Fiindca practic, noi, oamenii, am devenit, prin declansarea (voita sau nu) acestei pandemii, obiectul unui imens experiment psihiatric. Fiindca, indubitabil, readucerea lumii intr-o matca a firescului va trebui efectuata cu oameni. Cu oamenii acestia care, desi guvernantii nu observa, au simtaminte, au trairi, au suflet. Si, tocmai aceste trasaturi specifice noua ne deosebeste de animale. Negarea lor ne poate intoarce, adanc, in istorie.

Glasul ratiunii, un deziderat necesar dar de ne gasit

Intregul set de disfunctionalitati induse de pandemie, fie ele financiare, economice, comerciale sau in legatura cu disparitia locurilor de munca, lasa o amprenta, uneori de nesters, pe plan psihic. Ele se acumuleaza si prezenta acestora poate disturba, pentru perioade masurate in ani, activitatea umana.

Cu numai o luna in urma, psihiatrul indian Debanjan Banerjee enunta cateva dintre caile prin care pandemia COVID-19 ataca psihicul fiecaruia dintre noi. Ele sunt importante si merita mentionate: frica permanenta de a nu supravietui unei eventuale infectari; sentimentul continuu de insecuritate indiferent de locul unde te-ai afla; acumularea starii de anxietate ca urmare a distantarii de familie si de prieteni; fobia iesirii din casa; stigmatizarea si perceperea ca dusmani a tuturor celor care tusesc sau prezinta semnalmentele unei raceli; dorinta nestapanita de a lua medicamente; frica de a sta fara masca, chiar atunci cand aceasta nu este necesara; abuzul nestapanit de dezinfectante; aparitia fricii fata de alti oameni; frustrarea indusa personalului medical obligat la contactul nemijlocit cu bolnavii si teama transformarii din curant in agent transmitator ai bolii.

Dar cine are timp sa se aplece asupra celor spuse de un psihiatru? Experienta de pana acum demonstreaza ca, desi sunt priviti cu interesul pe care il acorzi in mod normal unui specialist, psihiatrii si psihologii nu au fost niciodata ascultati cu adevarat de autoritati.

Specializat in geopolitica, jurnalistul si scriitorul francez Renaud Girard, fost corespondent de razboi si confruntat pe front cu efectele devastatoare ale panicii, ale fricii de moarte, se intreaba daca nu cumva izolarea impusa populatiei reprezinta un rau mai periculos decat boala in sine. El apreciaza ca, anul acesta, mortalitatea ar putea creste in comparatie cu anii trecuti nu datorita celor rapusi de COVID-19, ci prin moartea celor ucisi ca urmare a dezorganizarii impuse de isteria colectiva, de distrugerea cailor de aprovizionare si, mai ales, de efectele nefaste ale carantinei generalizate. „Mai tirziu va trebui ca sociologii sa analizeze cu grija rolul jucat de mediile de informare in aparitia unei psihoze mondiale fata de o maladie care de fapt nu este asa de letala”, spune Girard.

Este putin probabil ca, in viitorul apropiat sau mai indepartat, vreo entitate guvernamentala sa analizeze in profunzime si cu onestitate raul generat de presa in aceasta perioada. Mai mult ca sigur, nicaieri pe glob, nu vor fi contabilizate vreodata victimele directe sau indirecte ale inducerii fricii de catre o presa aflata intr-o cursa fara precedent pentru senzationalul morbid. Azvarlite in anonimatul pierderilor colaterale de catre numaratorii profesionalizati ai sicrielor umplute de „pandemia secolului”, cei ucisi de frica, de anxietate, de depresie, vor ramane pe veci nestiuti.

In mod bizar aproape nimeni nu este preocupat de aspectul psihologic al masurilor dure luate impotriva cetateanului, masuri care, in mod cinic, de cele mai multe ori sunt justificate tocmai prin dorinta autoritatilor de a-si demonstra „grija fata de om”. Privim, cu neputinta de reactie, cum ipocrizia este ridicata la nivel de politica globala. Glasul ratiunii nu razbate de nicaieri si o concluzie ingrijoratoare capata un contur tot mai ferm: se pare ca societatea de azi nu este interesata de felul cum va arata din punct de vedere mintal societatea de maine.

Sperante?

Preocupati de situatia lor politica, care a fost perturbata brusc din linistea sa fireasca de pandemia sosita pe neasteptate, politicienii isi indreapta acum toata atentia spre modificarea discursului politic. Unii aflati in prag de alegeri, altii in plina campanie electorala, ei se adreseaza unui cetatean standard croit dupa tiparul prezentat de consilieri. Nu este timp de analizat si intelese sentimentele. Nu intereseaza pe nimeni frustrarile omului de rand, ale turmei. Se alege calea cea mai usoara. Cel mai simplu pentru politician este sa se copieze masurile, bune-rele, luate in state care s-au confruntat deja cu criza, sa anticipeze evolutia situatiei in favoarea lui si sa incerce castigarea de capital politic prin promisiuni cat mai tentante. Daca privim atent, asa se si intampla. Prin urmare, si realitatea a demonstrat-o, sunt slabe sperante ca cineva sa ia in considerare efectul psihologic al pandemiei. S-a ajuns la situatia in care te intrebi, cu justificata mirare, daca suita de masuri de o duritate fara precedent si incomplet sustinuta de realitate nu reprezinta ea insasi o fateta a efectului psihologic pe care pandemia il are asupra politicianului de varf, un mod de manifestare a psihozei pandemiei. O analiza atenta a fenomenului ar fi absolut necesara.

Vrand-nevrand, ne aflam deja la poarta infernului. Gandul ne duce spre genialul Dante si spre opera sa de ne egalat, Divina Comedie. Si n-o facem pentru a descoperi cum Dante ierarhizase defectele si viciile omenesti asigurand pentru fiecare dintre ele (lasitate, desfrau, zgarcenie, proxenetism, risipa, lingusire si tradare) cate o cazna pe masura. Ci, pentru ca, avand in minte imaginea politicianului modern si in fata ochilor infernul zamislit de noi, numit COVID-19, sa ne reamintim cuvintele pe care, cu geniul sau care transcende timpul, Dante le asezase deasupra portii de intrare in infern: „Lasciate ogni speranza, voi ch’intrate” ( „Lasati orice speranta, voi cei care intrati”).

A consemnat pentru dumneavoastra Teodor Palade via teopal.ro.

/0 Comments/by
spiru haret, scoala muncii
,

Spiru Haret si armata de apostoli ai scolii

spiru haret, scoala muncii

Spiru Haret si armata de apostoli ai scolii

Nu putem incepe o prezentare a lui Spiru Haret fara a aminti celebra lui asertiune: „Cum arata astazi scoala, va arata maine tara”. In timpul sau s-au pus bazele unui sistem public de scoala, la care, din pacate, s-a renuntat astazi.

Spiru Haret a fost om de stiinta, matematician de succes si, in acelasi timp, organizator al sistemului de invatamant romanesc.

Acest om providential a inteles ca nimeni altul faptul ca viitorul unui popor se contureaza prin educatie, prin instructie calificata. A inteles, ca nimeni altul, faptul ca un rol deosebit in realizarea acestui deziderat il au invatatorii, mai din ales din mediul rural, pe care i-a incurajat prin diverse avantaje sa ramana stabili in satele lor.

Voi aminti cateva dintre rezultatele stiintifice obtinute de Spirul Haret. A beneficiat prin concurs de o bursa pentru a continua studiile matematice la Paris si a abtinut o noua licenta in matematica (1875) si in fizica (iulie 1876). In ianuarie 1878 a sustinut o stralucita teza de doctorat, care va fi publicata in Memoriile Observatorului din Paris si citata in diverse articole de celebrul matematician francez Poincaré.

Cercetarile sale in domeniul astronomiei (in primul rand pentru lucrarea sa de doctorat de la Sorbona, „Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare”) au fost recunoscute prin atribuirea, de catre Uniunea Internationala Astronomica, a numelui sau unui crater de pe Luna, descoperit in 1959.

„Pentru a lucra asupra masei, nu sunt deajuns numai mijloacele administrative”

In afara de activitatea didactica, „Omul scolii”, cum a fost supranumit, Spiru Haret a desfasurat o bogata activitate in interesul invatamantului romanesc unde a ocupat urmatoarele functii: inspector general al invatamantului, membru in consiliul permanent al instruc¡iunii, secretar general al Ministerului Instructiunii Publice, si in trei randuri ministru al acestui departament.

Raportul sau din 1884 asupra invatamantului cuprinde informatii despre starea invatamantului din acea vreme din care citam:

„Este admis, si e un adevar, ca tara noastra a realizat in 60 de ani progrese de neinchipuit. Izolata pana deunazi prin situatiunea sa geografica, si mai mult inca prin forta imprejurarilor, ea s’a gasit deodata intr’o situatiune de inferioritate necompatibila cu vigoarea si cu inteligenta poporului sau, atunci cand a incetat izolarea sa de mai inainte. Energia si succesul cu care ea lupta de atunci pentru a recastiga timpul pierdut ii vor da, fara indoiala, locul ce merita in lume. Dar trebue sa lucram prin toate mijloacele pentru ca momentul acela sa soseasca cat mai curand. Paturile de jos ale poporului sunt acelea cari au cu deosebire trebuinta de solicitudinea noastra. Ele sunt acelea care au beneficiat mai putin de lucrarea de transformare din ultimele decenii, si aceasta este natural, deoarece miscarea, venita de sus in jos, are trebuinta de timp mai lung pana sa se comunice masei.

Pentru a lucra asupra masei, nu sunt deajuns numai mijloacele administrative, nici in genere acele restranse intre limitele unui formalism riguros. Trebue ca toti care au o putinta cat de mica de a contribui la ridicarea nivelului poporului, sa-si dea concursul muncii sale, fara tocmeala si fara ezitare. Corpul didactic, prin numarul cel mare al membrilor sai, prin cultura lor, prin faptul ca sunt raspanditi pe toata suprafata tarii si pana in colturile cele mai indepartate, este chemat in prima linie la aceasta mare opera. Ceea ce lucreaza el in scoala este, fara indoiala, meritoriu; dar atata nu ajunge. Daca invatatorul ar considera rolul sau ca terminat, indata ce a dat strict cantitatea si felul de munca pentru care este platit, el ar fi un bun functionar, dar nu ar merita numele de apostol cu care se glorifica, si nu ar fi un bun patriot.

Invatatorul trebue sa invete si sa faca mai buni, nu numai pe copii, dar pe toti cei care au trebuinta sa fie instruiti si luminati. Condusi de aceste vederi, si convinsi ca aducem tarii un serviciu de prima ordine, noi ne-am silit sa utilizam activitatea corpului didactic si inafara de scoala, punand-o in serviciul luminarii poporului si al desteptarii lui la o vieata intelectuala, morala si economica mai buna. La prima vedere, intreprinderea se parea foarte grea.

Se parea putin probabil ca corpul didactic sa-si impuna de buna voie un adaus de munca si raspundere. Modul plin de vrednicie cum el a raspuns la asteptarea noastra ne dispenseaza de a mai dovedi cat de netemeinice erau temerile acelea“.

„Am vrut sa fac din invatatori o forta nationala, pe care s-o indrept contra mizeriei si intunericului de la sate”

In cei zece ani cat a fost ministru al invatamantului, in perioada 1897-1910, a creat o scoala, o epoca haretiana – si post haretiana – dupa cum o numeste G. Tepelea.

Spiru Haret a inteles mai bine decat nimeni altul ca invatamantul romanesc trebuie sa constituie o prioritate nationala si ca, fara un taran luminat, Romania nu poate aspira la dezvoltare economica.

Pentru a lumina locuitorii satelor, el a dat o importanta deosebita „armatei de cazaci” (asa erau supranumiti invatatorii si preotii lui Spiru Haret) in lupta sa contra „mizeriei si intunericului de la sate”. In acest sens spunea: „Am vrut sa fac din invatatori o forta nationala, pe care s-o indrept contra mizeriei si intunericului de la sate”.

Prin intreaga sa activitate a inteles sa transforme scoala intr-un focar de iradiere, cerandu-le invatatorilor sa creeze banci populare, obsti taranesti, cooperative, sa nu se rezume numai la activitatea de la catedra, instituindu-se in adevarati „Apostoli ai satelor” (dupa G. Tepelea). Prin eforturile sale a lasat o opera stiintifica deosebita, a creat acea armata de „Apostoli” ai scolii care au contribuit la o inflorire fara precedent a patriei sale.

Activitatea parlamentara

Spiru Haret a avut o bogata activitate parlamentara. A fost timp de 10 ani ministrul invatamantului, caliate in care a elaborat 35 legi, 168 regulamente si 157 circulare si decizii. Dintre acestea fac parte: „Legea asupra invatamantului secundar si superior” elaborata la data de 23.03.1898, cu modificarile aduse prin decretul regal nr 2727/9.07.1901, care a pus invatamantul pe baze moderne. Aceasta lege a dus la cresterea importanta a numarului de intelectuali in perioada urmatoare.

In 1909 Spiru Haret a fost preocupat de cresterea numarului de invatatori prin calificarea „ajutorilor de invatatori”. Au fost introduse cursuri pentru acestia, care au avut ca scop „inaintarea pe loc”, cel mai eficient mijloc de emulatie.

A insistat pentru modificarea articolului 7 din legea pentru regularea proprietatii rurale, astfel incat preotii si invatatorii sa fie considerati „cultivatori sateni” pentru a putea dobandi „locuri de casa sau cultura” pentru a-si intemeia gospodarii model pentru sateni.

Prin legea „Scoalelor elementare de agricultura si de gospodarie rurala”, venitul provenit din exploatarea terenului si a vitelor scoalei se va imparti conform articolului 12, conform caruia invatatorii primesc 10 % din venit.

In 1911 un institutor scria: „Cel mai valoros omagiu pe care corpul invatatorilor il poate aduce domnului Spiru Haret este ca intreg acest corp sa se faca si in viitor demn de situatia ce i s-a dat de dl S. Haret”.

Trebuie amintite, de asemenea, contributiile lui Spiru Haret la organizarea invatamantului horticol din tara, asa cum frumos este descris de catre profesorul Nicolae Pomohaci.

Spiru Haret a fost acuzat de adversarii politici, ca ar fi fost instigator al rascoalei taranesti din 1907. Ca n-a fost asa, ci dimpotriva, sta marturie circulara sa, ca ministru al „scoalelor”, emisa in 14.03.1907 catre „toti cucernicii preoti si catre toti invatatorii din comunele rurale ca sa ajute la potolirea spiritelor” care au condus la la acea rascoala, unul dintre cele mai dureroase evenimente din istoria moderna a tarii.

Sursa: certitudinea.ro.

/0 Comments/by
ciuma rosie, dan diaconu

Dan Diaconu – Ciuma rosie

ciuma rosie, dan diaconu

Dan Diaconu - Ciuma rosie

Romanii sunt asemeni copiilor care, in ciuda sfaturilor primite de la parinti, nu se lasa pana nu se lovesc de pragul de sus. Cand parintii le spun copiilor ca fumatul nu e bun, in loc ca sfatul sa fie luat de bun, acesta are efectul contrar, transformand obiectul interdictiei intr-o atractie de nerefuzat. Asa se face ca, mai devreme sau mai tarziu, fiecare adolescent are tentatia fructului oprit.

Unii se lasa pagubasi dupa primul fum tras din tigara. Gustul amar si senzatia de ameteala/lesin ii face pe cei mai norocosi sa nu mai puna gura pe tigara. Sunt altii insa care, vazand cum „cercul maturilor” se invarte in jurul tigarii, continua sa se chinuiasca sa traga din tigara pana cand „durerea” devine placere. Nu stiu daca-si cuceresc locul dorit in cercul celor maturi, dar cu siguranta isi ocupa locul damnarii pe banca viciosilor.

Pentru acesti „invingatori” ai piedicilor initiale incepe o lunga perioada de sclavie in care, treptat, tigara se lipeste pe fiecare molecula a lor. Nu mai poti bea o cafea fara tigara, o masa nu mai e desavarsita fara aprinderea tigarii s.a.m.d. Treptat, fiecare intelege ca fumatul e o prostie, dar e prea tarziu. Tigara se lipeste de tot ce e al tau, aproape ca nu mai esti tu fara „furnalul” fumegandu-ti in coltul gurii. Evadarea din „lumea fumatorilor” e aproape imposibila.

Exista oameni inzestrati cu o vointa de fier care, in momentul in care inteleg ca viciul pe care-l au e rau, ii pun capat. Intr-adevar, e nevoie de vointa, insa odata scapat de belea, nu mai e greu deloc intrucat organismul nu are nevoie de respectivul drog. Apoi vin la rand cei carora propriul organism le da semne ca nu-i OK. Ba o tuse persistenta, ba o stare continua de epuizare, ba greutati in respiratie sau lipsa unei minime rezistente la efort. Toate acestea sunt semnale de alarma. Ajunsi in fata medicului, cei mai multi se ingrozesc si, mai sub imperiul fricii, mai sub impulsurile primite din jur, o lasa balta si renunta. Cei care-au facut-o la timp sunt salvati.

Exista insa o categorie care nu renunta niciodata. Tusea pe care-o au e din cauza ca „asa tuseste toata lumea”, rezistenta scazuta e cauzata de faptul ca „toti imbatranim”, iar sfatul medicului e dat pentru ca „asa l-au invatat aia de la facultate sa spuna”. Acestia sunt „invingatorii”, cei pe care nimeni nu-i intoarce din drumul pe care-au apucat-o, indiferent cat de gresit ar fi. In majoritatea covarsitoare a cazurilor, „rasplata” le vine dupa ceva vreme sub forma unui cancer la plamani, gat sau pe undeva prin cavitatea bucala. Si, multi dintre ei, chiar si-atunci se lamenteaza spunand ca „de murit moare toata lumea”. Asta in timp ce-si aprind ultima tigara, cea care le scurteaza distanta catre dincolo.

In tot acest joc inceput pentru marea majoritate in adolescenta si terminat dupa norocul fiecaruia, e limpede ca cei „din teren” au de pierdut. Pierd banii pe care-i dau pe tigari, dar isi jertfesc si propria sanatate. De castigat castiga insa doar producatorii de tigari. Fiecare tigara fumata ii imbogateste. Iar dac-ar fi sa-i dai in judecata pentru daunele produse, n-ai avea nicio sansa. Imaginile scabroase de pe pachetele de tigari – ti se va spune in instanta – au avut rolul de a te preveni, dar tu n-ai tinut cont de ele. Deci vina iti apartine in totalitate! Cam asta e morala intregii povesti a fumatorului.

In politica, a te lovi de sus inseamna a da puterea celui care nu merita. Cand neghiobul se vede cocotat pe culmile puterii ii uita pe cei care l-au dus acolo si-si vede propriul interes, anume imbogatirea rapida a lui si-a celor de care depinde mentinerea sa pe pozitie. Asta in timp ce votantul credincios si inept sufera de pe urma dorintei de imbogatire a preferatului sau si-a haitei adusa la putere. Unii se trezesc la primul impact, isi dau seama de eroarea facuta si nu-l mai voteaza pe ticalos sub nicio forma. Altii, in schimb, persista prosteste la infinit si nici cand sunt condamnati la moarte de catre „eroii” pe care i-au votat nu se dezic. Stiu, e prostie, dar e prostia lor.

Sau, mai bine zis, prostia e a noastra. Asta deoarece noi ne definim prin pozitia adoptata de majoritatea cetatenilor nostri. Iar atunci cand nu te potolesti indiferent de ticalosiile celor din varf cum altfel se numeste? Mai cunoasteti istoria acestui PNL cocotat acum la putere? Mai tineti minte cum a intrat la guvernare cu „odiosul” FSN al lui Iliescu? Mai tineti minte ca, intre altele, portofoliul de la Justitie in acel guvern le-a apartinut liberalilor? Ati uitat, desigur. La fel cum ati uitat peripetiile acelorasi liberali in perioada 1996-2000, atunci cand industria autohtona a fost decimata, vanduta pe 1$ tuturor ticalosilor care stiau sa cotizeze unde trebuie pentru privilegiul de a intra in clubul select al vanzatorilor de fier vechi. Ati uitat ca tot liberalii (Alianta DA – PNL-PD) l-au cocotat pe basescu pentru zece ani de mandat? Si ca tot ei s-au curvasarit cu PPE pentru a-i recupera pe esuatii lui basescu din PDL? Si ca tot ei l-au adus pe Plavan la putere?

Pare ca ati uitat toate aceste evidente. La fel cum ati uitat ca notiunea de „ciuma rosie” a aparut in urma cu 150 de ani, folosita fiind de Eminescu impotriva… liberalilor. Nu a fost oare profetic Eminescu atunci cand le-a pus eticheta de ciumati? Reluati episoadele istorice ale venirii lor la putere si-o sa constatati ca toate au fost ciumate. Doar cele recente pe care vi le-am enumerat ar trebui sa va ridice serioase semne de intrebare.

Acum, intr-un mod total nelegitim si bucurandu-se de complicitatea unui PSD care nu mai e decat o extensie a Securitatii, PNL alaturi de Plavanul din fruntea tarii au putere discretionara. Fac ce vor. Si vor multe: contracte cu dedicatie, inrobirea romanilor, saracirea tarii, toate alaturi de o teroare culminand cu armata tabarata in strada, cu armele in pozitie de tragere. Cica pentru binele vostru. Asta in timp ce-si trag banii din buget fara niciun control. Probabil neam de neamul liberalilor n-a visat o asemenea dibacie: sa te cocotezi la butoane avand absolut totul in mana ta si, ca bonus, armata in strada gata sa-l friga pe oricare dintre cei care-ar indrazni sa ridice glasul. Frumos nu?

Acest viciu liberal in care ne scufundam de atata amar de vreme ne produce numai pagube, numai rateuri majore. De fiecare data dupa ce pleaca de la putere lasa tara in dezastru, precum ogoarele dupa trecerea lacustelor. Va amintiti cum au lasat-o in anul 2000? Dar in 2012, dupa ce i-a expirat mandatul basescului? Ati uitat de „restitutio in integrum” sau de magaria cu imprumutul de la FMI? Ati uitat in ce hal v-a lasat de fiecare data mareata conducere liberala? Pare ca da din moment ce in locul lui basescu l-ati pus pe Plavan. Si-o sa va ajunga cu varf si indesat in conditiile in care va trebui sa suportati lacustele inca patru ani de-acum inainte.

De data aceasta, sincer sa fiu, nu stiu daca veti mai rezista lacustelor. S-ar putea ca tara sa ajunga in situatia cancerosului tabagic. Ce iesire sa mai ai atunci cand s-a pus saua pe noi? Cu melitia si armata-n strada, hai sa va vad ce scapare aveti!

In final, o scurta recapitulare:

– V-au spus ca pesedistii sunt hoti, pana ati ajuns sa asociati precum cainele lui Pavlov notiunea de hot cu cea de pesedist. Le-a mers, iar acum fura in voie in timp ce voi dati vina in continuare pe pesedisti.

– V-au spus ca pesedistii sunt prosti, iar voi ati luat-o pe Veorica drept etalon al prostiei. Acum, cu Grinda, Vela, Orban sau cu regele lor absolut, Plavanul cel gangav, ati orbit brusc. Pai Veorica era o lumina pe langa toti prostovanii astia tristi. Doar degeaba a fugit Plavanul de confruntare precum iepurasul?

Ce-ati mai vrea sa va spun? Persistati in continuare deoarece nu mai e decat un mic pas. Asemeni doctorului expunandu-i verde-n fata situatia cancerosului-tabagic aflat in stadiu terminal, la fel va vor spune si liberalii in scurt timp ca vi se-apropie moartea. Iar, pentru a va adormi simturile, va vor spune ca veti muri doar putin, putin de tot. Asta intrucat sunt ei la putere si nu hotii de la pesedeu! Persistati, dragii mei, persistati!

A consemnat pentru dumneavoastra Dan Diaconu via trenduri.blogspot.com.

/0 Comments/by
ioan voda cel viteaz, uciderea boierilor tradatori

Uciderea boierilor tradatori de catre Ioan Voda cel Viteaz

ioan voda cel viteaz, uciderea boierilor tradatori

Uciderea boierilor tradatori de catre Ioan Voda cel Viteaz

La 6 aprilie 1572, in ziua de Paste, din porunca domnitorului Ioan Voda cel Viteaz al Moldovei, vornicul Ionascu Sbierea si un numar de 30 de boieri care uneltisera impotriva domnitorului, sunt executati intr-un targ din apropierea Iasului.

Conspiratia boiereasca organizata sub conducerea vornicului Ionascu a fost sprijinita din afara tarii de catre poloni, ei fiind interesati de reinscaunarea lui Bogdan Lapusneanu in tronul Moldovei. Inabusirea complotului si executarea celor ce uneltisera contra domnitorului a avut o semnificatie aparte pentru Moldova, deoarece domnia lui Ioan Voda, scurta ce-i drept, a avut o importanta deosebita in istoria Moldovei, deoarece dupa multi ani traiti prin strainatate si in anonimat, Ioan Voda se va remarca ca domn al Moldovei, printr-un caracter puternic, prin vitejie si prin neinduplecarea fata de boieri, fapt pentru care va fi numit Ioan Voda cel Cumplit.

Desi a avut o domnie scurta, de numai doi ani, domnitorul a luat mai multe masuri menite sa consolideze puterea statului, iar abilitatile sale politice sunt confirmate de recastigarea cetatii Hotinului, cetate care era una dintre cele mai puternice fortificatii din rasarit la acea data.

Tot el schimba capitala de la Suceava la Iasi si ia masuri in favoarea oamenilor de rand prin scutirea de dari, bate monede de arama care cresc avutia tarii si reglementeaza contributiile fiscale ale marilor boieri.

Ura boierimii si clerului fata de el nu il impiedica sa ramana fidel principiilor sale, iar o masura cu totul extraordinara o reprezinta aplicarea controlului personal al actelor emise de cancelaria domneasca, domnitorul cunoscand limbile turca, greaca, polona si armeana.

De asemenea, studiind arta militara a turcilor, tatarilor, polonezilor si germanilor, Ioan le invata punctele tari si punctele slabe, iar geniul sau militar se intrevede in momentul in care anticipeaza importanta artileriei pe campul de lupta. Intr-un spirit cu adevarat vizionar, voievodul formeaza cea mai insemnata artilerie a timpului si intr-o epoca in care marile state dispuneau doar de 30-40 de tunuri, Ioan Voda ajunge la impresionantul numar de 200, cele mai multe realizate chiar in Moldova.

Boierii l-au urat din tot sufletul pe domnitor, iar sentimentul era reciproc, deoarece Ioan nutrea convingerea ca boierii si clericii sunt responsabili de starea precara a tarii, pentru ca ii exploateaza pe tarani si pentru ca tes numai comploturi. Aceste comploturi vor ajunge pana la sultan, iar in 1574, acesta decide ca trebuie sa ia masuri mai radicale pentru a scapa de domnitorul care nu stie sa cedeze. Asadar, sultanul aduna o oaste uriasa, in jur de 200.000 de oameni, care pornesc spre Dunare cu gandul sa scape de viteazul domn o data pentru totdeauna. Usor neincrezator, voievodul Ioan, il trimite pe parcalabul Ieremia Golia sa-i infrunte pe turci dar acesta il va trada pentru 30 de pungi cu galbeni si se va uni cu turcii la Iezerul Cahului.

Oastea moldoveana va fi coplesita si se va retrage in satul Roscani, unde voievodul ramas cu foarte putini osteni se sacrifica, acceptand sa se predea cu conditia ca ostenii sa fie crutati si sa fie lasati sa se intoarca acasa. Dupa ce se jura ca vor respecta cerinta, turcii savarsesc cea mai teribila fapta: il injunghie pe domnitor, apoi ii taie capul si ii leaga trupul de patru camile si il sfasie in bucati.

Sursa: Lectia de Istorie.

/0 Comments/by
karl marx, ion iliescu, 1989, capitalism, comunism, revolutie, privatizare, privatizarea comunismului
,

Serban Popa – Virusul Coro(a)na si privatizarea comunismului

karl marx, ion iliescu, 1989, capitalism, comunism, revolutie, privatizare, privatizarea comunismului

Serban Popa - Virusul Coro(a)na si privatizarea comunismului

Apel catre romani:

Daca am fost atat de naivi si 30 de ani am iesit din casa de buna voie ca sa votam asa cum am votat, acum, cand cei pe care i-am votat 30 de ani ne obliga sa nu iesim din casa, chiar a venit momentul sa ne desteptam.

Atunci cand, nu cu mult timp in urma, publicam in Certitudinea textul intitulat „Ce-i de facut ca fii sefilor nostri sa nu fie sefii copiilor nostri?”, credeam ca este ultimul articol din seria Privatizarea comunismului.

Iata insa ca „viata, cu puterea de netagaduit a faptelor” ne obliga sa revenim.

Sa revenim pentru ca, mai ales in conditiile in care se va iesi din catastrofa pandemica, sa le spunem inca o data romanilor ce au de facut. Macar de acum inainte.

Si anume:

  1. Pentru ca statul roman post-comunist a FURAT, prin promulgarea si punerea in aplicare a legii 15/1990, IN TOTALITATE, bunurile mijloace de productie, impreuna cu resursele solului si subsolului, aflate in proprietatea comuna a INTREGULUI POPOR, toate aceste bunuri si resurse TREBUIE SA FIE CONFISCATE de la cei care, in mod INFRACTIONAL, le detin in prezent. De asemenea, TREBUIE SA FIE CONFISCATE toate bunurile (mijloace de productie sau nu) care au rezultat ca produs al exploatarii INFRACTIONALE a mijloacelor de productie si a resurselor FURATE, detinute actualmente fara drept, fie de catre statul roman, fie de catre cei pe care statul i-a inzestrat cu ele.
  2. Pentru ca experimentul comunist a demonstrat ca punerea in aplicare a tezelor marxiste duce in mod inexorabil la falimentul generalizat al societatii, comunismul TREBUIE sa fie si sa ramana mort si ingropat pentru TOTDEAUNA. Iar dupa 30 de ani de „tranzitie” este limpede ca ADEVARATA iesire din comunism TREBUIE sa urmeze o cu totul alta cale. Aceasta cale este cea pe care, inca din ianuarie 1990, a propus-o Constantin Cojocaru: LEGEA COJOCARU, VERSIUNEA 1990 prin care, inclusiv in momentul de fata, (inca) poate fi si trebuie sa fie inlocuita societatea oligarhica existenta in Romania. Inlocuire echivalenta cu nasterea unei noi societati care va putea si va trebui sa aspire la DEMOCRATIE, la domnia LEGII pe baza accesului individual, egal si direct la capital al tuturor membrilor societatii.
  3. Pentru ca ideologia liberala este cea care a statuat capitalismul (inclusiv cel oligarhic), TREBUIE ca – dupa iesirea din proprietatea comuna/socialista indiviza, odata cu punerea in aplicare a VARIANTEI COJOCARU, adusa la zi – noilor proprietari privati sa li se asigure perpetuarea detinerii si sporirea capitalului cu care vor fi inzestrati.

Va trebui deci ca, dupa distribuirea capitalului in proprietatea privata a milioane de cetateni, proprietari privati, sa fie INHIBATA tendinta (dupa unii) naturala in capitalism de (re)concentrare a respectivului capital in din ce in ce mai putine maini.

Va TREBUI, asadar ca, prin masuri adecvate: economice, sociale, politice, educationale, sa fie INTERZISA renasterea unei societati oligarhice, asa cum este, in prezent, cea romaneasca. Si nu numai cea romaneasca…

Va trebui promovata asadar calea DISTRIBUTISMULUI, doctrina (laica) inspirata de distributismul papal de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX.

Distributismul, preluat de catre Chesterton si Belloc, a fost adus la noi, dupa 1990, de catre Ovidiu Hurduzeu si adoptat, si adaptat la realitatile romanesti, de catre acelasi Constantin Cojocaru, printr-o suma de solutii economice concrete.

Acum, cand este finalizat acest text, in Romania sunt 433 de infectati. Si doua decese.

Ne abtinem sa facem previziuni.

Stim insa, cu certitudine, ca NU avem un sistem sanitar capabil sa faca fata tsunami-ului ce vine peste noi.

Stim, de asemenea, cu certitudine, ca am fi avut o sansa daca nu am fi fost impovarati cu „repatrierea” a sute de mii, poate chiar a unui milion de romani, multi dintre ei deja infectati.

De ce nu avem insa un sistem sanitar?

Pentru ca – asa dupa cum am aratat – statul roman a FURAT de la poporul roman intreprinderile pe care apoi le-a dat pe nimic comunistilor si securistilor care, fie le-au distrus ca sa le vanda ca fier vechi, fie le-au vandut direct strainilor. Straini care platesc impozite si redevente statului, doar atunci cand vor muschii lor.

De ce avem 5-6 milioane de romani in diaspora, din care un milion a fost nevoit sa se adaposteasca in Tara?

Pentru ca statul roman a FURAT de la poporul roman intreprinderile pe care apoi le-a dat pe nimic comunistilor si securistilor care, distrugandu-le, au lasat pe drumuri milioane de lucratori, nevoiti sa ia calea bejeniei.

Vom intra asadar in colaps pentru ca, acum 30 de ani, statul roman a FURAT de la poporul roman – prin promulgarea, de catre ion iliescu, a legii 15/1990 – toata averea aflata in proprietatea comuna/socialista a acestuia. Precizez inca o data: statul roman nu era PROPRIETAR, ci ADMINISTRATOR al averii publice. PROPRIETAR era POPORUL ROMAN.

A venit momentul sa ne prabusim pentru ca, prin ceea ce a avut loc atunci, prin acel act normativ INFRACTIONAL, comunismul s-a privatizat pentru a se putea privatiza pcr-ul si dss-ul.

Si pentru ca, mai apoi, conform planului/intelegerii, pcr-istii si dss-istii sa VANDA transnationalelor si statelor straine ceea ce primisera gratis.

„Dupa cadere”, va trebui sa vina insa un alt moment.

Momentul in care poporul roman va lua inapoi, CU DOBANDA, to ceea ce i s-a furat.

Abia atunci, intr-adevar, vom putea spune: FINIS CORONAT OPUS!

P.S. Pentru a avea imeginea completa: sa nu ne imaginam ca Coroana Romaniei (cacofonie intentionata n.r.) poate fi exonerata de cele intamplate, atat la jumatatea anilor ’40, ai secolului trecut, cati si in ultimii 30 de ani.

/0 Comments/by
4 aprilie 1944, bombardament asupra bucurestiului

Marele bombardament asupra Bucurestiului din 4 aprilie 1944

4 aprilie 1944, bombardament asupra bucurestiului

Marele bombardament asupra Bucurestiului din 4 aprilie 1944

La data de 4 aprilie 1944, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Bucurestiul este bombardat masiv de catre aviatia anglo-americana, in urma atacului inregistrandu-se importante distrugeri materiale si numerosi morti si raniti. Au fost vizate zone civile, in special partea centrala a orasului, cartierul Grivita si zona Garii de Nord, tinta principala fiind aceasta gara, deoarece prin bombardarea ei se incerca impiedicarea transporturilor militare spre frontul din Moldova, unde armata sovietica forta inaintarea spre vest.

Pe la ora pranzului, un numar circa 220 de bombardiere B-17, numite si „fortarete zburatoare” si peste 100 bombardiere B-24 Liberador, au intrat in spatiul aerian al Romaniei, venind de la Baza Aeriana de la Foggia din Italia si in scurt timp au fost deasupra capitalei Romaniei. In acel moment, in Gara de Nord se aflau cateva sute de moldoveni refugiati din zona Moldovei, care urmau sa fie repartizati in diferite locatii din Bucuresti si din provincie. Erau mai ales femei, copii si batrani, intr-o stare de totala de deprimare si de deruta dupa ce isi parasisera casele si agoniseala de o viata, asteptand flamanzi si obositi ca autoritatile sa gaseasca locuri unde sa fie repartizati.

Cand s-a dat alarma, aproape toti au ramas in vagoane, deoarece nu aveau unde se adaposti, iar dezastrul a fost total deoarece sub ploaia de bombe au murit majoritatea acestor refugiati. De asemenea, mii de case au fost distruse in bombardament, iar cartiere precum Grant, Grivita, Giulesti, Triaj, Chitila, au devenit de nerecunoscut, suferind pagube enorme. Au cazut bombe si in Calea Victoriei asupra Hotelului „Splendid” si a Teatrului National, a Ateneului Roman, asupra Universitatii si a multor alte cladiri cu valoare de patrimoniu. Numarul victimelor bombardamentului din 4 aprilie 1944 a fost deosebit de mare, iar bilantul oficial consemneaza un numar de 2942 de morti, peste 4000 de raniti si peste 55.000 de oameni care au ramas fara adapost.

Concluziile desprinse de contemporani sunt unanime si spun ca bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logica, deoarece a fost macelarita populatia civila, lipsita de aparare, Bucurestiul neavand la acea data zone economice strategice sau cu asa de mare importanta, incat sa influenteze soarta razboiului. Si chiar daca reteaua feroviara si nodurile de comunicatie sunt obiective militare si sunt atacate in timp de razboi, bombardarea Bucurestiului din ziua de 4 aprilie 1944 ramane un atac fara ratiune asupra populatiei civile.

Acea zi de Pasti din 4 aprilie 1944 a fost un moment tragic pentru capitala Romaniei, un moment care nu trebuie uitat, niciodata.

Sursa: Lectia de Istorie.

/0 Comments/by
daniel roxin, scrisoare
,

Daniel Roxin – Despre Tradarea sau Protejarea INTERESULUI NATIONAL in vreme de Pandemie cu Coronavirus

daniel roxin, scrisoare

Daniel Roxin - Despre Tradarea sau Protejarea INTERESULUI NATIONAL in vreme de Pandemie cu Coronavirus

Este evident ca astazi culegem roadele tradarii interesului national din ultimii 30 de ani, perioada in care politicienii romani au avut grija sa puna umarul la instrainarea unei mari parti din resursele nationale, la distrugerea industriei autohtone, la privatizarea unor bunuri economice de interes strategic care, prin natura lor, erau profitabile sau puteau sa devina profitabile cu un pic de buna intentie.

Intr-o lume tot mai globalizata, unde interesul marilor corporatii a primat in fata interesului national, am ajuns in situatia in care, pe vreme de criza cum este acum, nu dispunem de prea multe resurse interne pentru a-i face fata si ne este foarte greu sa obtinem un minim necesar si de peste hotare.

Si atunci, te intrebi: Oare ce s-ar intampla daca granitele Romaniei ar fi inchise total pentru un an, perioada in care nimeni si nimic nu ar mai iesi sau nu ar mai intra in tara? Nu vreau sa ma gandesc la dezastrul de care am avea parte, in conditiile in care politicienii romani au avut grija sa ne faca dependenti de alte tari pe aproape orice directie!…

Tocmai de aceea, Pandemia cu Coronavirus si criza globala ne obliga sa facem scenarii si pentru cele mai negre perspective si sa gasim, DIN TIMP, solutii la acestea pentru ca situatia de acum ne arata ca stam foarte prost si ca intr-o situatie si mai grava decat aceasta, vom intra in colaps! Cu atat mai mult cu cat realitatea ne arata ca toate tarile, in situatii de forta majora, isi trag spuza pe turta lor fara rezerve si isi fura unele altora produsele necesare supravietuirii.

Prin urmare, ce ar trebui sa faca de acum inainte statul roman, pentru a apara interesele Romaniei si ale poporului roman, lucruri pe care, daca nu le face, se cheama ca ne tradeaza?

Pai, e simplu: tot ce tine de supravietuire trebuie produs OBLIGATORIU in interiorul Romaniei – alimente, medicamente si echipamente medicale, energie, materiale de constructii s.a.m.d. Absolut tot ce inseamna resurse vitale si industrii strategice trebuie sa poata fi produse si sa functioneze in interiorul tarii. Este o conditie a supravietuirii ca natiune!

Mai mult decat atat, statul roman mai trebuie sa faca ceva ce NU A FACUT aproape DELOC in ultimii 30 de ani: sa investeasca in creativitatea tehnica romaneasca, pentru ca zeci sau chiar sute de inventii romanesti de interes global, cu un potential de sute de miliarde de euro, stau in sertarele inventatorilor nevalorificate sau ajung in proprietatea strainilor pentru cateva milioane de dolari, si asta pentru ca statul roman incompetent si fara viziune nu a facut si nu face aproape nimic pentru valorificarea mintilor geniale ale multor romani, in interesul national!

Iar ca lucrurile sa fie clare, va invit mai jos sa vizionati doua emisiuni pe care le-am facut pe tema marilor inventii romanesti, inventii care asteapta implicarea statului roman!

Daniel Roxin

/1 Comment/by
certitudinea, calendar certitudinea aprilie 2020

Calendar „CERTITUDINEA” – Luna Aprilie 2020 – Centralizarea guvernarii unice, de la Bucuresti

certitudinea, calendar certitudinea aprilie 2020

Calendar „CERTITUDINEA” – Luna Aprilie 2020 – 4 Aprilie 2020, centralizarea guvernarii unice, de la Bucuresti

De la Unirea din 1918, timp de doi ani, provinciile istorice unite s-au guvernat singure, insa au avut si reprezentanti la Bucuresti, pentru a face mai usor si mai rapid procesul de unificare administrativa. Fiecare provincie venise cu model distinct de organizare teritoriala. Transilvania, Banatul si Partile Unguresti cu cele 25 de comitate si comune, Bucovina cu 11 capitanii fara personalitate juridica, cu teritorii domeniale, cu orase cu statut si comune, Basarabia cu gubernia sau provincia, judetul si volostea (comuna), cu 8 judete divizate in ocoale. A durat mult disputa ivita pe marginea unei legi a administrarii teritoriului, daca va fi una bazata pe centralizare sau, dimpotriva, pe autonomie.

In 4 aprilie 1920, a intrat in vigoare Decretul-Lege nr. 1462, prin care s-a pus capat tuturor formelor regionale de conducere, din Transilvania, Bucovina si Basarabia, deci si Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului si Partilor Unguresti (Partium).

Alte evenimente ale luni aprilie 1920:

  • 20 aprilie: Se deschid Jocurile Olimpice de la Anvers, Belgia.
  • 24 aprilie: Razboiul polono-sovietic: Trupele poloneze si ucrainiene ataca armata sovietica care ocupa Ucraina.
  • 26 aprilie: infiintarea, la Cluj, a primului Institut speologic din lume.
  • 28 aprilie: Azerbaijan intra in componenta Uniunii Sovietice.
/0 Comments/by