[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465×390.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/calin-georgescu-465×390.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Calin Georgescu sau iesirea din Matrix” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533755205143{margin-bottom: 0px !important;}”]Zilele acestea asistam la sfarsitul unei epoci. Degringolanda clasei politice, disolutia autoritatii statului, revolta populatiei umilite si infometate marcheaza prabusirea pseudodemocratiei postdecembriste.
S-au spulberat iluziile prosperitatii importate, create de modelele de dezvoltare neocoloniala, pana mai ieri sacre si obligatorii. Tara nu este numai in prag de faliment economic. in ceea ce priveste demnitatea noastra nationala, am ajuns pe treapta cea mai de jos pe care o poate atinge o natiune care se considera suverana. De pilda, Romania si-a abandonat pozitiile economice nu numai prin transferuri de proprietate de la stat catre multinationale si catre oligarhii locali, dar si prin transferuri de proprietate de la statul roman catre alte state (Romtelecom catre OTE – companie greceasca de stat, Distrigaz Sud catre Gaz de France – companie franceza de stat etc. etc.) Aceste jafuri au fost legitimate de un intreg aparat academic si propagandistic. Recent, Universitatea din Iasi a anuntat ca-i va acorda titlul de Doctor Honoris Causa unui economist libertarian din Spania care propavaduieste disolutia statelor nationale si inlocuirea lor cu pseudostate aflate in proprietatea privata a unor oligarhi. La randul lor, nu demult, cateva multinationale din Romania au lansat cu turle si trambite „un plan de dezvoltare” a Romaniei in 12 puncte. Practic, vor desfiintarea tarii noastre ca entitate economica independenta. Nici cele mai ingenunchiate tari din Africa nu au permis asemenea blasfemii la adresa demnitatii lor nationale.
Principala vinovata pentru actuala situatie este, fara doar si poate, asa-zisa clasa politica. Din pacate, de la opinca la vladica, toata lumea nu vede, nu concepe si nu viseaza decat „solutii politice”. De fapt, „solutii politicianiste”. Politicianismul a modelat universul mental, nu numai al asa-ziselor elite, dar si al omului de rand. A creat o pseudo-realitate in care orice fleacuri devin „probleme serioase” si orice nulitate, o „personalitate”. Mai nimic in „Romania profunda”, Romania oamenilor reali cu probleme reale, nu-si poate gasi rezolvare datorita ecranului ce se ridica intre cetatean si realitatea pe care o traieste. Este vorba de o constructie artificiala (politica) ce se ofera pe sine ca solutie generala si functioneaza cu scopul de a eluda situatiile si rezolvarile concrete. Traim in plin marxism fara marxism; totul este mistificat prin politizarea problemelor si valorilor.
Ce inseamna, de fapt, politizarea unei probleme reale? In primul rand, „descarnarea” ei de continut. Odata intrata in centrifuga politicianista, problema reala isi pierde realitatea, profunzimea si incarcatura umana. Nu ne mai trimite la o situatie concreta, tragica de multe ori, care isi cere o rezolvare imediata, ci la un „discurs despre…”, o „naratiune”. In Romania, tot ceea ce este politizat primeste si o dimensiune mitica – spun „mitica” intrucat politicianismul, precum mitul, explica totdeauna o situatie sau o conditie printr-o poveste, in acest caz, o poveste oferita de mass media si de oamenii politici. Fara acest aspect mitologizant al politicianismului romanesc, cum am putea explica fascinatia exercitata asupra populatiei de catre personaje si probleme care nu ar insemna nimic in afara pseudo-realitatii politicianiste?
Vine insa vremea cand miturile se sfarma. O vreme in care ordinea politica, pentru a se salva din ghearele politicianismului si a iluziilor sale, pentru a deveni din nou legitima, este obligata sa discute in alti termeni decat cei politici. Asta nu inseamna sfarsitul democratiei in Romania, ci doar inceputul ei.
Un guvern de tehnocrati adevarati care ar destrama iluziile pseudo-realitatii create de politicianism ar repune politica intr-o matca democratica. Ar face-o smerita si la locul ei. Politicianismul nu poate actiona decat prin violenta, dezbinare, constrangere spirituala, ideologica si fizica. Nu urmareste decat Puterea bruta. Or, exercitarea puterii brute este incompatibila cu statul democratic modern care, pentru a functiona corect, are nevoie de solidaritate sociala, de o „big society” (in sensul atribuit de conservatorii britanici acestei sintagme), nicidecum de o adunatura de clanuri orligarhice.
Daca scriu din nou despre Calin Georgescu si nevoia unui guvern de tehnocrati reali o fac din dorinta de a atrage atentia cititorului grabit asupra schimbarii de paradigma care se desfasoara sub ochii nostri. Un guvern de tehnocrati condus de Calin Georgescu nu ar fi doar o solutie de avarie, cum au fost guvernele conduse de Isarescu si Stolojan. Ar insemna plasarea Romaniei pe o alta traiectorie de dezvoltare. Pur si simplu, am iesi din Matrix – un Matrix satanic al politicii neghioabe, al ingineriilor sociale si economice, al denationalizarii, incompetentei si coruptiei.
Intr-unul din interviurile sale din „Adevarul”, Calin Georgescu lanseaza idei de-a dreptul incandescente. Care politician roman a avut curajul sa declare ca actuala criza „este o greseala de sistem” iar „sistemul a fost construit gresit si trebuie refacut”? Ni s-a impuiat capul cu ideea ca in capitalism doar banul, care nu are miros, conteaza; Calin Georgescu pune la baza capitalismului munca si competenta. Ce personalitate politica din Romania a ridicat in mod serios problema mediului? Calin Georgescu isi doreste ca tara noastra sa devina un „tigru verde” (in alt interviu, publicat in revista AS, s-a pronuntat in mod hotarat impotriva „afacerii Rosia Montana”). Este reconfortant si incurajator sa vezi, in sfarsit, un barbat care enumera in mod clar prioritatile tarii: asigurarea hranei, a apei potabile, a energiei si protectia mediului.
Dar poate cel mai important lucru pentru Romania, in eventualitatea in care Calin Georgescu ar deveni prim-ministru, este accentul pe care l-ar pune, fara echivoc, pe apararea interesului national, promovarea binelui comun si a unei economii civice bazate pe un model romanesc care sa imbine principiile dezvoltarii durabile cu raspandirea larga a proprietatii productive. Politicienii de toate culorile nu vad redresarea Romaniei decat printr-un alt val de privatizari, atragerea de noi fonduri speculative si „investitori strategici” – altfel spus, prin colonizarea completa a Romaniei; Calin Georgescu vede revigorarea Romaniei „prin oamenii ei” si prin investitia masiva in tineri si in sistemul educational.
Nu stiu daca expertul Calin Georgescu va ajunge primul ministru al Romaniei. Sau daca, odata ajuns in fruntea unui guvern de tehnocrati, va putea sa duca la bun sfarsit ceea ce si-a propus. Indiferent de cursul evenimentelor politice, zarurile schimbarilor radicale au fost aruncate. Un perete al Matrixului a fost daramat. Paradigma s-a schimbat, harta viitorului este conturata.
Depinde de noi daca vom pune umarul sa construim „modelul romanesc” de la firul ierbii, printr-o ampla mobilizare si solidaritate populara, sau asteptam in continuare ordine „de sus”.
Articol intocmit de catre pr. dr. Ovidiu Hurduzeu pentru Blogul „A Treia Forta – Romania Profunda”.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
00Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick Matis2018-08-09 04:20:262018-08-09 04:20:26Calin Georgescu sau iesirea din Matrix
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/ovidiu-hurduzeu.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/ovidiu-hurduzeu.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Romania si modelul extractiv” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533326898765{margin-bottom: 0px !important;}”]Pentru a intelege esecul actual al modelului de (ne)dezvoltare romanesc, trebuie sa intelegem de ce o societate este prospera sau este saraca. De ce o societate, precum societatea romaneasca, inzestrata de Dumnezeu cu daruri extraordinare, este saraca, iar alte societati mult mai putin inzestrate sunt prospere? De ce Finlanda si Danemarca au un nivel de trai atat de ridicat iar noi am ramas codasii Europei?
De prea multe ori s-a spus ca Romania este saraca fiindca romanii sunt hoti, lenesi, ortodocsi sau situati geografic prea la sudul continentului. Nu geografia, cultura sau religia ne-au adus in situatia de astazi, ci modelul politic si economic pe care l-am adoptat, cu voia sau fara voia noastra, de 60 de ani incoace. Prosperitatea unei tari depinde mult mai mult de contextul politic, de tipul de institutii economice si politice decat de contextul etnic sau rasial. Spre ilustrarea ideii de mai sus vom oferi un exemplu concludent.
Orasul Nogales este situat la granita dintre SUA si Mexic. Practic, granita, marcata de un gard, desparte in doua o comunitate care are aceeasi origine etnica, aceleasi obiceiuri culturale, aceeasi religie si acelasi profil moral. Orasul american Nogales tine de comitatul Santa Cruz din Arizona, orasul mexican Nogales, de statul Sonora din Mexic (Sonora fiind una dintre regiunile bogate ale Mexicului). Locuitorii orasului american Nogales au un venit mediu anual de 30.000 de dolari pe familie, cei din partea mexicana doar o treime din venitul nogalezilor americani. Orasul american beneficiaza de avantajele unui sistem politic, administrativ si economic in care domnesc „legea si ordinea“ (law & order, cum spun americanii), institutiile statului functioneaza fara coruptie si birocratie inabusitoare. Cetateanul stie ca functionarul public actioneaza in interesul lui si nu pentru a-si umfla propriile buzunare. Daca functionarul public abuzeaza de puterea sa, el poate fi tras la raspundere prin instrumentele democratiei americane. In orasul american Nogales, infrastructura si starea sanitara a orasului sunt la nivelul unei tari dezvoltate, copiii merg la scoala, populatia adulta are cel putin studii medii. Mediul de afaceri este stabil, micul intreprinzator fiind incurajat si protejat de autoritati. Locuitorii de peste 65 de ani, care formeaza o mare parte a populatiei, au acces gratuit la Medicare, sistemul american de asigurari de sanatate.
De partea mexicana, practic, de partea cealalta a gardului, intalnim o situatie care nu este mult diferita de situatia multor orasele din Romania. Veniturile cetatenilor mexicani din Nogales sunt de trei ori mai scazute decat ale nogalezilor americani, majoritatea adultilor nu au mai mult de 8 clase primare, abandonul scolar este ridicat. Tot ridicata este si mortalitatea infantila, conditiile sanitare din oras fiind deplorabile. Strazile sunt desfundate, gunoaiele te intampina peste tot. Rata inalta a criminalitatii, coruptia, birocratia si ineficienta nu au nimic in comun cu „legea si ordinea” care domnesc in partea americana a orasului. Ca sa-ti deschizi o mica afacere in orasul mexican, trebuie sa dai spaga functionarilor corupti si sa platesti taxa de protectie grupurilor infractionale. Te astepti in orice moment ca micul tau magazin sa fie jefuit de raufacatori.
Analizand situatia celor doua comunitati, doi autori americani, Daron Acemoglu, profesor de economie la prestigiosul MIT, si James A. Robinson, profesor de stiinte politice la Harvard au observat (vezi lucrarea lor Why Nations Fail. The Origins of Power, Prosperity, and Poverty, Crown Publishers, New York, 2012) ca singurul lucru care le diferentiaza este natura si modul diferit de functionare a institutiilor politice si economice. Ei numesc tipul de institutii predominante in partea mexicana a orasului Nogales institutii de tip extractiv. Astfel de institutii sunt o trasatura distinctiva a realitatilor latinoamericane, realitati care nu se explica prin factorul geografic, ci prin cel politic. Nu ne propunem aici sa analizam situatia din America Latina sau din alte tari din lume unde predomina institutiile extractive. Ne vom referi exclusiv la Romania. Vom pastra termenul „model extractiv” propus de cei doi autori americani – termenul „extractiv” ni se pare semnificativ in contextul romanesc actual – dar ii vom da un continut diferit.
In linii generale, putem afirma ca de 60 de ani incoace, Romania a cunoscut doar institutii extractive. Stim cu totii ca Romania este sustinatoarea ferventa a patru gigantice proiecte „extractive”: proiectul Rosia Montana, proiectul de exploatare a gazelor de sist, proiectul de defrisare a padurilor tarii – acesta din urma fara binecuvantarea oficiala a statului, dar sistematic implementat de entitati economice si politice extractive interesate in maximizarea profitului privat in dauna interesului national si al comunitatilor locale. Statul se face vinovat pentru ca nu vrea sa opreasca jaful din padurile romanesti, ci, dimpotriva, incurajeaza un dezastru ecologic care pune in pericol viitorul tarii. (Pe langa defrisarea padurilor, statul a incurajat construirea de microhidrocentrale care distrug raurile de munte.) In fine, cel de-al patrulea proiect extractiv este „spaguirea”, programele de privatizare prin care activele industriei romanesti au fost vandute pe nimic unor indivizi aflati in stransa legatura cu statul mafiot. O parte importanta a programului de privatizare include instrainarea terenurilor agricole, o practica extractiva ale carei consecinte devastatoare se vor simti in anii viitori.
Aceste patru proiecte economice si sociale distrugatoare – un adevarat ecocid – NU ar fi posibile daca Romania nu ar fi incatusata de o structura politica si administrativa extractiva bazata pe institutii care nu creeaza bogatie, ci doar o „extrag” prin diferite metode distructive. Cianura si fracturarea hidraulica isi au corespondent in metodele distrugatoare folosite de institutiile romanesti, in speta, incompetenta, iresponsabilitatea, lipsa de viziune, lipsa de spirit civic si moral. Ca sa nu mai vorbim de lipsa credintei in Dumnezeu. In tara noastra, institutiile au fost deturnate de la menirea lor naturala, de a servi societatea, spre un obiectiv toxic, acela de a extrage bogatia creata de societate in avantajul unui numar restrans de grupuri de interese. Institutiile extractive nu sunt interesate de inovatie, nici de asigurarea unor oportunitati egale pentru toti membrii societatii. Nici nu sunt interesate de asigurarea unui cadru legal si investitional care sa promoveze o competitie corecta. Ele sunt interesate doar de a extrage cat mai multa bogatie intr-un timp cat mai scurt, indiferent de mijloacele folosite si indiferent de consecintele pentru tara. Este o bogatie extrasa in avantajul exclusiv al unei oligarhii. Imaginea care imi vine in minte este cea a conchistadorilor spanioli, interesati doar de aurul, argintul si mana de lucru ieftina din teritoriile cucerite. Romania a cazut prada conchistadorilor interni si externi care o vor abandona cand tot ce putea fi extras se va fi epuizat.
Sa incercam o comparatie dintre orasul mexican Nogales si situatia din Romania. Orasul Nogales este situat in desert. In partea americana, desertul este transformat intr-o oaza de prosperitate economica si de stabilitate sociala; in partea mexicana, desertul institutiilor extractive apare ca o continuare a peisajului parjolit de soarele necrutator. Desertul capteaza energia solara, pe care o risipeste noaptea, nu o poate retine si raspandi pentru a crea viata. Prin contrast, jungla si padurea retin caldura soarelui, o prelucreaza si o distribuie apoi in intregul ecosistem sub forma de energie vitala. In orasul mexican Nogales, institutiile parjolesc bogatia reala, storc capitalul uman si nu fac nimic pentru a inmulti aceasta bogatie in mod sustenabil, spre binele generatiilor prezente si viitoare. Aceeasi situatie este valabila in Romania, unde bogatia este stoarsa prin truda poporului sau creata prin indatorare, tot pe spezele poporului, fiind risipita apoi precum caldura desertului noaptea. Metaforic vorbind, banii emigrantilor romani, fondurile europene si banii imprumutati de la FMI incalzesc economia si umfla unele buzunare „glocale” privilegiate pentru perioade din ce in ce mai scurte. In curand se va instala lunga noapte cu frig desertic care va ingheta intreaga societate romaneasca.
Repetam: desertificarea mediului natural si jefuirea resurselor subsolului din Romania are drept cauza directa procesul de desertificare a institutiilor statului cu tot ceea ce el implica: epuizarea resurselor bugetare, epuizarea capitalului natural si uman, epuizarea capitalului de incredere in clasa politica, lipsa mobilitatii sociale si, mai ales, risipirea oricarei sperante. Altfel spus, procesele entropice accentuate produse de exploatarea nechibzuita a resurselor naturale sunt insotite de procese accentuate de entropie sociala.
Totdeauna in istorie un model extractiv a dus la ecocid.
Termenul „ecocid” provine din grecescul oikos – „casa” si latinescul caedere – „a distruge”. In prezent nu distrugem numai natura tarii, ci dam foc si casei in care locuim, casa Romania. Experienta istorica ne arata ca in coplesitoarea majoritate a cazurilor, regimurile de tip extractiv s-au prabusit in mod spectaculos. Istoria insangerata a Americii Latine este o lunga insiruire de regimuri extractive care s-au prabusit unul dupa altul, producand o imensa suferinta populatiei. Abia in ultimele doua decenii unele tari din America latina (Ecuador, Bolivia, Argentina) au incercat sa renunte la modelul extractiv in urma unor revolutii pasnice.
Romania trebuie sa abandoneze definitiv modelul extractiv si sa inceapa de indata tranzitia spre un model civic-distributist. Bogatia produsa sustenabil urmeaza sa fie larg raspandita in societate asa cum jungla si padurea capteaza energia soarelui si o prelucreaza cu „valoare adaugata” in folosul intregului ecosistem. Daca vrem o alta Romanie, avem nevoie de altfel de institutii. Desertul trebuie transformat in padure. Pana acum, noi am trait in sistemul extractiv inaugurat de comunisti si perfectat de securistii mafioti de astazi.
Comunismul a urmat propriul lui model extractiv. Acesta a produs pentru un timp crestere economica datorita centralizarii puterii politice. Centralizarea puterii politice, cu alte cuvinte, un stat puternic este o conditie a cresterii economice, fiindca asigura stabilitatea sociala necesara oricarei investitii. Capitalul va ocoli Somalia, unde nu exista o putere centrala. Un stat puternic este si chezasul apararii interesului national in fata atacurilor de tot felul provenite din afara granitelor tarii. Daca aceasta centralizare si intarire a puterii statului nu este insa insotita de raspandirea unei retele largi de institutii cu caracter inclusiv (care sa asigure mobilitatea sociala), productiv (sa creeze bogatie in loc sa o secatuiasca pe cea existenta) si distributist (distributist in sensul de raspandire a proprietatii productive si a democratiei participative, nu numai in sfera politica, dar si in cea economica – vezi intreprinderile cu lucratori-proprietari si cele de tip mutualist) – dezvoltarea nu este sustenabila. Ea va fi o dezvoltare de tip extractiv, care neglijeaza sanatatea si reproducerea organica a intregului sistem. (Un model de crestere nesustenabila, dirijata de institutii extractive il urmeaza China de astazi. Un alt exemplu recent il furnizeaza Turcia lui Erdogan. In zadar s-a dezvoltat Turcia in mod spectaculos, in zadar si-a platit datoriile daca intarirea statului turc nu a fost insotita de larga raspandire a democratiei economice si politice participative.)
Astazi Romania continua modelul extractiv, mostenit de la comunisti, asa cum America Latina a continuat timp de secole modelul extractiv mostenit de la conchistadorii spanioli. Resursele tarii noastre sunt stoarse si alocate de catre grupuri private unor scopuri care nu sunt in interesul poporului, ci in scopul mentinerii status quo-ului. Ca si in comunism, in Romania de astazi exista prea putina inovatie institutionala. Exista doar structuri institutionale anchilozate si „inovatie” in perfectionarea tehnicilor de jefuire a bogatiei create.
Un sistem extractiv este inchis, clientelar, de casta – un „sistem-acvariu”. Institutiile extractive, politice si economice, nu au nici un interes sa se primeneasca, sa promoveze mobilitatea si dreptatea sociala, sa investeasca in competenta si inovatie. In statele dezvoltate, investitia in competenta si inovatie este sprijinita de aranjamente politice de tip distributist, care impiedica grupuri restranse sa monopolizeze puterea politica si s-o foloseasca doar in interesul lor si in detrimentul societatii. (Este adevarat ca neoliberalii incearca din rasputeri sa reinstaureze sistemul extractiv si in economiile avansate.) In Romania, un stat slab a permis sustinatorilor modelului extractiv sa acapareze unitatile economice si institutiile publice si sa le deturneze de la menirea lor initiala.
Vrem sa fie bine inteles! Nu statul este extractiv prin definitie, ceea ce ar justifica dupa unii restrangerea atributiilor sale (conceptul de „stat minimal”), ci institutiile publice si entitatile private sunt deturnate spre scopuri extractive. Cand intregul sistem urmareste doar astfel de scopuri, ceea ce urmeaza este incompetenta generalizata, inegalitati sociale flagrante, ruina economica si colapsul final.
Pentru o anumita perioada de timp, institutiile extractive creeaza mari avantaje grupurilor de „alesi” aflate temporar in fruntea bucatelor. Aceste avantaje fiind insa concentrate doar la varf, ele sunt mereu revendicate de alte grupuri cu mentalitate extractiva. Este vorba despre „lupta pentru ciolan” care creeaza o instabilitate politica permanenta si mari animozitati sociale.
Daca nu vom opera o transformare politica si economica fundamentala a institutiilor extractive, cat de curand acvariul se va sparge si pestii din el se vor trezi pe uscat, zbatandu-se precum pestii aruncati pe mal dupa o furtuna pe mare. Iar furtunile in regiuni in curs de desertificare tind din ce in ce mai mult sa aiba puterea unor taifunuri.
Ce-i de facut? Pentru Romania, alegerea nu este intre un capitalism de stat, gen capitalismul chinezesc, sau un capitalism neoliberal de tip anglo-saxon – ambele pot avea derapaje extractive, dupa cum se observa in acesti ultimi ani – ci intre institutii anchilozate de tip extractiv si institutii inclusive de tip productiv-distributist. Daca vom continua sa mentinem institutiile extractive, orice model economic pe care l-am adopta va fi deturnat.
In primul rand, sa oxigenam intreaga societate, nu numai apa din piscinele potentatilor. Societatea romaneasca se sufoca. Se sufoca IMM-urile – numai in 2011, de ex., au dat faliment 100.000 de IMM-uri –, se sufoca medicii, profesorii, se sufoca tinerii care nu mai au nici o perspectiva, satele sunt muribunde iar majoritatea oraselor din tara se gasesc si ele intr-o stare jalnica. Sa nu mai vorbim de infrastructura de transport, educatie, cercetare sau institutiile de cultura. Nici natura nu mai poate respira sub greutatea lobby-ului industriei extractive. Romanii responsabili, nemanelizati se simt de parca ar fi fost inghesuiti in vagoanele unui tren de marfa care-i duce spre locul ecocidului. Ajunsi in pragul disperarii, oamenii nu vor avea de ales; vor sparge usile vagoanelor si se vor napusti asupra celor care conduc trenul spre pierzanie.
Reformati statul, deschideti sistemul politic si economic daca nu vreti ca el sa fie deschis prin violenta si anarhie. Nu mai mizati pe faptul ca v-ati trimis odraslele in strainatate si ca tot ce-ati jefuit ati ascuns prin paradisuri fiscale. Cand nu vom mai putea rabda / Cand foamea ne va rascula / Hristosi sa fiti, nu veti scapa / Nici in mormant!
Institutiile politice si economice trebuie sa redevina inclusive, adica sa permita mobilitatea sociala. Daca un tanar capabil emigreaza in Australia, SUA sau Canada, el are sanse reale sa avanseze pe scara sociala datorita capitalului de cunostinte si integritatii sale morale (cel putin asa a fost pana la declansarea crizei). In Romania, aceste calitati, care constituie un avantaj decisiv intr-un sistem inclusiv-distributist, sunt considerate „periculoase” intrucat pun in pericol supravietuirea sistemului extractiv.
In Romania interbelica, fii de tarani au ajuns mari personalitati fiindca in acea perioada sistemul politic romanesc nu era extractiv ci inclusiv-distributist: proprietatea productiva era larg raspandita in societate, iar bogatia era folosita pentru reproducerea unui sistem in care fiecare avea sanse sa avanseze pe scara sociala daca isi vedea in mod serios de treaba lui si conlucra cu aproapele sau. Clasa politica nu reprezenta doar interesele unei oligarhii, ci diversitatea intereselor din societate. Raspunzand vointei poporului, elitele romanesti au creat institutii distributist-inclusive. Taranii au fost improprietariti, clasa politica s-a deschis, s-au creat noi partide care au exprimat interesul maselor populare, precum PNT-ul, iar vechile partide, partidul liberal de pilda, au inteles sa imbratiseze interesul national si nu al unui grup restrans. Astfel, Romania a blocat cu succes influentele bolsevice, bucurandu-se de o perioada infloritoare de progres social si economic intr-o vreme in care tarile dezvoltate treceau prin cea mai neagra perioada din istoria lor moderna.
Sistemul actual trebuie deschis si permisa intrarea pe scena politica romaneasca a unor noi actori, cu noi oferte electorale, care sa reprezinte cu adevarat aspiratiile populare. Este aproape imposibil sa formezi azi un partid cinstit, pornind de la firul ierbii, pe baza actualei legislatii. De asemeni, este tot mai greu sa pornesti o firma si s-o mentii in hatisul de reglementari, de impozite covarsitoare si fara sa platesti o anumita „taxa de protectie”. Democratia participativa trebuie intarita si insotita de o economie participativa in care firmele mici sa aiba o sansa reala pe piata.
In Romania, formele economice participative – asocieri de tip cooperatist si mutualist – lipsesc aproape cu desavarsire desi acestea si-au dovedit rezilienta pe timp de criza. In schimb, se promoveaza pe toate canalele media entitati economice de tip extractiv: compania RMGC care vrea sa distruga Rosia Montana, multinationale al caror model de afaceri este eminamente extractiv (fonduri speculative, firme care defriseaza padurile sau vor sa exploateze gazele de sist); sau firme care vin in Romania pentru a deversa deseuri toxice (fabrici de formaldehida, de incinerat gunoaie). Cate locuri de munca au creeat IMM-urile in Romania? Cate joburi creeaza transnationalele venite sa stoarca din tara un profit maxim intr-un timp cat mai scurt? De ce le tot descurajam pe unele si le tot incurajam pe celelalte?
O tara poate oricand evolua de la un sistem extractiv la unul productiv-distributist si vice-versa. Orasul mexican Nogales nu este condamnat la saracie, iar orasul american Nogales s-ar putea s-o ia pe panta extractiva. Derivele extractive ale societatii occidentale din timpul crizei economice ne arata ca democratia nu este scutita de propriile ei riscuri. Cert este ca institutiile din Romania, pentru a pastra status quo-ul, vor cauta sprijin oriunde in lume exista structuri si mentalitati extractive.
Daca poporul se va trezi din letargie si va pune piciorul in prag, mafiile de tot felul vor fi obligate sa renunte la actualul sistem extractiv (in speranta ca isi vor salva astfel pielea). Avem capacitatea necesara sa construim efectiv un model regional si chiar global pentru secolul XXI. Doar sa vrem cu adevarat!
Articol scris de pr. dr. Ovidiu Hurduzeu.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/8351692484_b1e469b5a1_b.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/8351692484_b1e469b5a1_b.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Ovidiu Hurduzeu – Solutia ortodoxa la criza: restaurarea oikonomiei” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533611853631{margin-bottom: 0px !important;}”]Inainte de a ne da cu parerea in materie de „economie”, ar trebui sa intelegem care este, de fapt, esenta ei. In acest scop, invit cititorul sa ne intoarcem la Aristotel si la distinctia pe care filozoful grec o face dintreoikonomia si khrematisike. Oikonomia se refera la „gospodarie”, la „legea casei”: oikos (casa, camin) + nomos (lege, randuiala). In viziunea lui Aristotel, oikonomia este „stiinta sau arta (techne – nota mea) producerii, distribuirii si pastrarii valorilor de uz concrete ale caminului si comunitatii pe o perioada mai indelungata”. Crematistica este „arta acumularii maxime de catre indivizi a valorii de schimb abstracte sub forma banilor intr-un timp scurt”.
Altfel spus, oikonomia este administrarea casei si a caminului, o rinduiala „naturala” intrucat satisface necesitati reale; domeniul ei este valoarea de folosinta. Crematistica se bazeaza pe „nenaturala” valoare de schimb, fiind arta de a produce resurse (bogatie) folosind banii in chip de metron universal. Exista doua forme de crematistica. Cea „buna” se subordoneaza oikonomiei si actioneaza in folosul ei; chremata (bogatie) este un mijloc si nu un scop in sine, „bogatia” denotand lucruri cu valoare de folosinta pentru individ si chiar in sistemul de schimb. De pilda, o crematistica „naturala” este trocul in care schimbul urmareste satisfacerea unor nevoi „naturale”, „firesti”, „primare”.
Dacă crematistica devine o „tehnica de imbogatire” in sensul ca „bogatiile si proprietatea nu mai au limite”, ea se situeaza in afara oeconomiei. Cea mai respingatoare forma de crematistica este camata, tehnica de a face bani de dragul banilor. O alta forma „rea” de crematistica consta in a cumpara ieftin si a vinde scump.
Este evident ca economia de azi este mai degraba o practica crematistica nociva decat o oiconomie cinstita. Crematistica contemporana se manifesta prin primatul unei anti-economii menite sa produca permanent nevoi artificiale. Intreaga societate, nu numai sfera economica, a devenit crematistica. Omul contemporan, sclavul fericit, nu mai traieste intr-o societate bionormata (cf. bios viata, norma, regula) in care structurile sociale, educative si culturale se inspira din organicitatea naturii, se conduc dupa regulile firii.Omul si-a uitat telos-ul sau adevarat: cresterea duhovniceasca, apropierea de Dumnezeu si cautarea mantuirii in Biserica lui Hristos. Mijloacele tehnice pe care le are la dispozitie au devenit chiar scopurile vietii sale.
In viziunea aristoteliana, un lucru natural are potentialitatea de a ajunge la o deplina dezvoltare asa cum ghinda se implineste pe sine devenind stejar – stejarul fiind telos-ul firesc al ghindei. Ce telos are insa sclavul fericit? Ce inseamna pentru el „implinirea de sine”? Munceste din greu in regim de sclavie voluntara pentru a-si satisface niste dorinte artificiale prin obiecte marfa si actiuni standardizate. In oikonomia antica satisfacerea nevoilor reale urmarea un telos mai inalt: participarea la viata publica a cetatii grecesti. Auto-suficienta oikos-ului asigura viata, dar nu era un scop in sine, ci pava calea spre „viata mai buna” in care omul, „animal politic” – zoon politokon (cf. Platon – n.r.), descoperea „adevaratele bogatii” ale participarii la viata cetatii grecesti. In crestinism, nu exista telos mai inalt, viata mai buna decat cresterea in Hristos prin lucrarea Duhului Sfant.
Cum sa te dezvolti? Cum sa mai „cresti” cand relativismul generalizat al societatii postmoderne a distrus orice ierarhie a valorilor? Gonim dupa forme fara fond, ne investim energia in implinirea unor scopuri artificiale si echivalente (dar mereu altele). Activitatile noastre crematistice sunt producatoare de insignifianta si, drept urmare, de jinduiri nelimitate care insa nu ne implica in mod esential. Ne lasam condusi de logica excedentului, deriziunii si autoproliferarii delirante a imaginilor, instrumentelor si practicilor artificiale.
In societatea tehnoglobalista dezvoltarea mijloacelor tehnice a devenit un scop in sine, un surplus de dragul surplusului. Tehnologia se bazeaza pe logica cresterii rapide si nelimitate; rupta de constrangerile naturale si divine, o astfel de logica a dus la proliferarea practicilor artificiale in toate domeniile.
Azi resursele sunt exploatate pana la completa lor epuizare; nici o resursa nu are valoare atata timp cat nu este „prelucrata” – copiii nu au valoare pana nu devin „forta de munca”; padurile, hartie, case si „centre de recreere”. Transformati in „resurse umane”, oamenii stau mereu, ca orice resursa, „in rezerva”. Sunt valorificati pentru versatilitatea lor, nu conteaza valoarea personala: oamenii au pret atata timp cat inlocuiesc o persoana-marfa „perimata” si pot fi rapid retrasi de pe piata cand ei insisi devin „prea scumpi” sau „rezidu-uri”. Idealul crematistic de astazi este „profit maxim cu minima responsabilitate”. O lume entropica in care devine din ce in ce mai dificil sa separi „piata libera” de actiunile criminale, hrana „sanatoasa” de otrava, libertatea de sclavie.
Grava mi se pare incercarea de a „vinde” crematistica contemporana drept „oiconomie” crestina. Este greu de reconciliat „interesul de sine” capitalist cu altruismul crestin. O viata economica bazata doar pe interesul de sine se indeparteaza de normele unei societati crestine. Sfantul Ioan Gura de Aur vede in acumularea excesiva de bunuri sursa tuturor relelor. Precum filozofii Greciei antice, Sfintii Parinti considera „interesul de sine” sursa lacomiei si a multor comportamente aberante. Bogatia trebuie sa satisfaca nevoi reale, sa fie acumulata in mod onest, sa duca la achizitionarea de lucruri utile si la fapte de caritate. Actiunile crematistice de acumulare nelimitata a bogatiei (si folosirea ei pentru procurarea de bunuri de lux) distrug pacea sociala (homonia) si sunt impotriva bunelor randuieli lasate de Dumnezeu. Pentru Sfantul Ierarh Grigorie Teologul, goana dupa bogatie constituie sursa razboaielor, nedreptatii si sclaviei.
In lumea de astazi restaurarea fundamentelor unei oiconomii crestine nu este o utopie, ci o necesitate vitala. Intr-o lume de resurse limitate, prada dezechilibrelor economice, autarhia promovata de Sfintii parinti este un concept valabil. „Asa cum masura unei incaltari este piciorul, tot asa dimensiunile proprietatii sunt nevoile trupului. Dumnezeu a creat lumea spre folosinta noastra, dar noi dobandim bunurile materiale ca sa realizam starea de autarhie. Autarhia formeaza oameni buni pentru societate, mai ales cand este insotita de dragoste”. – scrie Clement din Alexandria in Paedagogus (2, I, 132). Acela care „se gandeste insa doar la bani… dobanda, credite, profit si comert murdar tradeaza nobletea umana si libertatea” (Ioan Gura de Aur, „Omiliile la Matei”).
In Romania, cand se dezbat probleme economice, multi ortodocsi nu au nici un cuvant de spus, se afla intr-o totala robie babiloniana. Pentru a-si justifica neputinta, invoca scuza ca Biserica nu se preocupa de treburile materiale, nu are o doctrina economica.
Dar iata, si in domeniul economic, a venit timpul sa redevenim oameni liberi intru Hristos. Restaurarea oiconomiei este o conditie a mantuirii noastre.
Herman E. Daly, „Cuvant inainte” la volumul What Matters? Economics for a Renewed Commonwealth, de Wendell Berry (Counterpoint, Berkeley, 2010), p. X.
Antologia Economia libertatii. Renasterea Romaniei profunde (Editura Logos, 2009) este prima lucrare in limba romana in care sunt redescoperite valorile oikonomiei. Cei patrusprezece autori ne invita sa eliberam economia actuala din lanturile chrematisticii, cu care, de fapt, se identifica, si sa-i restauram sensul initial de „oikonomia”.
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/06/eminescu-1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Mihai Eminescu – Teoria Statului Organic (14) – Patura superpusa” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533473028752{margin-bottom: 0px !important;}”]«Romanul» a contractat naravul de-a ne atribui articole pe cari nu noi le-am scris, ci le-am reprodus din alte ziare, si de-a polemiza apoi cu «Timpul» combatand, ca ale noastre, idei pe cari le impartasim poate numai in parte sau cu oarecari rezerve. Astfel se’ntimpla si in numarul de sambata, in care vedem ca polemizeaza cu noi pe temeiul unui articol reprodus din «Posta», privitor la antagonismul dintre moldoveni si munteni. Nu doar ca ne-ar parea rau de-a fi scris acel articol pe care l-am reprodus. Ceea ce insa nu e al nostru, nu e, si e o apucatura de rea credinta de-a ne atribui in total si direct idei pe cari nu le impartasim decat in parte sau indirect si cari au nevoie sau de-o rectificare, sau de tranzi ia printr-un nou punct de vedere.
Noi, de ex., avem in privinta asa numitului antagonism dintre moldoveni si munteni o parere proprie, bazata pe observatiuni etnologice, care modifica esential maniera de-a privi cestiunea.
Nu exista, dupa a noastra parere, nici o deosibire intre rasa romana din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabila parte a Ardealului si a Tarii Unguresti. E absolut aceeasi rasa, cu absolut aceleasi inclinari si aptitudini. Dar in Bucuresti si in orasele de pe marginea Dunarii s-au ivit un element etnic cu totul nou si hibrid care ne-au furnizat generatia actuala de guvernanti. Acestea sunt ramasitele haimanalelor de sub steagurile lui Pasvanoglu si Ypsilant si resturile numeroase ale cavalerilor de industrie din Fanar. Din aceasta semintie noua fac parte oameni ca Giani, Carada, C.A. Rosetti, Pherekydis, Serurie s.al. Toata spuma asta de fanarioti novisimi, cari s-au pripasit in tara de 50-60 de ani incoace, formeaza naturalmente elementul de disolutiune, demagogia Romaniei.
Fizic si intelectual starpituri, neavand nici traditii, nici patrie, nici nationalitate hotarata, le vedem punandu-se la discretia strainilor si votandu-le cand pe Stroussberg, cand rascumpararea, ba le vedem aliindu-se in Moldova cu evreii ca sa paralizeze lupta de emancipare nationala de acolo. Aprinsi de o instinctiva ura contra tuturor elementelor istorice si autohtone ale acestei tari, le-am vazut introducand in toate ramurile legi straine neadaptate nici intereselor, nici naturii ei.
Aceste elemente sunt cu mult mai numeroase in Tara Romaneasca decat in Moldova, dar si aci ele se afla mai cu seama in centrele sesului, nu prin orasele de la munte, nici prin tinuturile de acolo. Pe aceste producte de balta moldovenii’i confunda apoi cu populatia istorica a Tarii Romanesti, precum se afla in sate in genere si indeosebi la Campulung, la Tirgoviste, la Targu-Jiului s.a.m.d. Acestor producte de balta moldovenii le zic din eroare munteni, caci nu sunt munteni. Asadar: distinguendum est.
Ceea ce sunt pentru Moldova evreii sunt pentru Tara Romaneasca aceste venituri cari, prin identitatea religiei, au stiut sa se strecure printre romani, sa-i amageasca si sa ajunga a-i stapani; si, pentru ca lucrul sa le succeada si mai bine, au precupetit tocmai instinctele noastre nationale. Vedem bunaoara pe-un C.A. Rosetti, un grec, si pe Carada, un alt grec, infiintand o gazeta. Ce nume-i dau? „Romanul”. Ei, cari n-au fost romani neam de neamul lor. De-aceea e destul ca acesti oameni sa lipseasca de la guvern, fie oricine altul, si numaidecat nu se mai simte nici o deosebire intre roman si roman. Dar cum o fi Carada, Giani, Cariagdi, C.A. Rosetti, Pherekydis s.a., romanul de oriunde incepe a se simti strain in tara lui proprie si, precum zice « Posta », guvernul i se pare tot atat de strain ca cel unguresc ardelenilor, ca cel muscalesc basarabienilor .
E un axiom in mecanica ca efectul trebuie sa fie egal cu cauza. Domnia fanariota si scurgerea sistematica de starpituri si faliti in sesul Tarii Romanesti a tinut 121 ani. Abia la 1821 avem perspectiva ca, prin o lunga reactiune a spiritului national si a puterii de asimilatiune a solului si a rasei, vom fi exterminat pana si urmele acelei domnii odioase. Abia atunci caracterul meschin, lipsit de onoare si de curaj al acestor venetici se va fi adaptat caracterului inimos al natiei romanesti si abia stranepotii Caradalelor vor putea fi romani. Caradalele actuale, chiar sa vrea, nu pot sa fie romani, precum din salcie, oricat ne-am sili, nu putem corci stejar. Lupta Moldovei contra numitilor munteni nu este deci indreptata in contra elementelor istorice ale Tarii Romanesti, ci in contra celor neistorice. E o lupta comuna, la care tot neamul romanesc ia parte in mod instinctiv, cucerind bucata cu bucata bunurile lui nationale. Azi e limba, pe care aceste starpituri o prefacusera intr-o pasareasca neinteleasa, mani va fi poate organizatia sociala, poimani biserica si scoala, una cite una. Totul trebuie smuls din mana acestor oameni c-o innascuta incapacitate de-a pricepe adevarul si lipsiti de posibilitatea patriotismului: totul trebuie dacizat oarecum de acuma-nainte.
Desi poporul roman e numeros, lupta lui e disproportionat de grea, de vreme ce acesti oameni au sprijin pe straini. Adusi la putere de Rusia, sustinuti azi de alianta austro-germana, vedem parghiile cari-i ridica asezate in afara, pe cand inlauntru n-avem decat poporul nostru propriu, esploatat cu neomenie, saracit, scazand numeric si fara o constiinta limpede de ceea ce trebuie sa faca.
Natia romaneasca n-are de gand inca sa instituie, pentru regularea acestui soi de stapanitori, ordinul Sfintei Canepe spre a ridica la aceleasi demnitati pendente si pe grecul Serurie, si pe grecul C.A. Rosetti, si pe bulgarul Mihalescu, si toata semintia dominanta.
Dar sa nu desperam. Planta creste la noi. Ar trebui numai niste mani vartoase, mocanesti, cari sa stie s-o intrebuinteze. Apara ele in Moldova, apara peste Olt, ca-n vremea lui Tudor, natia le-ar primi asternandu-le flori si covoare pe drumuri, precum i le asternea lui Matei Basarab la intrarea in Tirgoviste. Si Matei Basarab, adormitul intru fericire, facea un uz imbelsugat de aceasta planta, distribuind cordoane la Caradalele din zilele lui. Asadar, inca o data, distinguendum est.
Avem de-o parte rasa romana, cu trecutul ei, identica in toate tarile pe cari le locuieste, popor cinstit, inimios , capabil de adevar si de patriotism. Avem apoi, deasupra acestui popor, o patura superpusa, un fel de sediment de pungasi si de cocote, rasarita din amestecul scursaturilor orientale si occidentale, incapabila de adevar si patriotism, rasa Caradalelor, pe care moldovenii din eroare o numesc munteni. Aceasta teorie am espus-o in mai multe randuri, dar „Romanul” s-a ferit de-a ne raspunde.
E o cestie foarte neplacuta pentr-un guvern compus in cea mai mare parte din asemenea adunaturi si pentru un partid in care, la zece nume, afli abia unul romanesc. Cine va face lista functionarilor mai cu seama inalti, a pensionarilor, a deputatilor, a arendasilor bunurilor publice si private, c-un cuvant a tot ce reprezinta circulatiunea si reglementarea vietii generale a tarii, va observa cu inlesnire ca franele stapanirii reale au scapat din mana elementului autohton si istoric si au incaput pe mani straine. Dar acest din urma element, aceasta formatiune hibrida, se pretinde romana? Neaparat se pretinde, caci altmintrelea n-ar avea pretext sa stapaneasca . Dar nu este inca si nu are inca nici posibilitatea organica de-a fi romana. Nu tagaduim ca foarte numeroase elemente s-au asimilat pe deplin cu rasa romana, dar acelea sunt intrate demult, de-o suta, doua, ba chiar de doua sute cinzeci de ani. Insa nu acestea domina, ci imigranti proaspeti, cari sunt abia in generatia a doua, a caror limba materna era inca straina si cari s-au romanizat, in privirea limbei, in scoalele noastre. Limba singura nu constituie insa nationalitatea. Calitatile morale si intelectuale ale rasei au o insemnatate cu mult mai mare.
Dac-am incerca sa determinam exact timpul in care elementul autohton au invins pe cel imigrat, sau a fost invins de el, am zice:
La 1700 invinge elementul imigrat prin domnia fanariota. La 1821 incepe reactiunea elementului autohton si merge biruitoare si asimiland, pana la 1866. La 11 fevruarie 1866 invinge din nou elementul imigrat.
Exista si de-atunci o oscilatiune, o mutare a punctului de gravitatie, cand asupra elementelor instinctiv nationale, cand asupra celor instinctiv straine, dar victoria, precum vedem, e momentan a acestor din urma. Dar care-i semnul prin care se disting acesti oameni neasimilati, de provenienta transdanubiana, de populatiunea de rasa? Cerem a se constata aceasta in toate punctele. Noi zicem prin sterilitate fizica si intelectuala. Sunt intelectuali si fizic sterpi, sunt catari in toata privinta. Sau nu produc copii defel sau produc starpituri menite la o degenerare gradata si la stingere in generatia a treia ori a patra. Constatam apoi la ele simptome permanente de slabiciune intelectuala. La ei mintea e substituita prin viclenie. Viclenia e un semn de slabiciune, caci mintea omeneasca veritabila sta in raport direct cu capacitatea de-a pricepe in mod dezinteresat un adevar. Ca slabiciune de caracter e de citat falsitatea. Prietenosi, lipindu-se si magulind pe oricine de care au trebuinta, ei urasc in realitate orice putere superioara, fie intelectuala, fie de caracter. Istoria lui Tudor si a lui Cuza ar ilustra aceasta teorie. Oameni ce linguseau a impartasi ideile acestor spirite cu totul lipsite de viclenie, nu aceia cari ar fi avut curajul de-a li se opune pe fata, ii tradeaza. Daca am cerceta originea ofiterilor de garda de la 11 fevruarie, am afla ca e straina, incepand cu fiul unui faclier grec de la Botosani si urmarind toate numele.
Fara indoiala lupta aceasta e purtata in mod instinctiv, fara claritate de vederi, cu tendente elementare de atractiune si repulsiune . Precum celtii Irlandei, desi anglificati, simt dominatiunea anglo- saxona ca pe-o dominatiune straina de rasa si inclinatiunile lor, tot astfel poporul romanesc simte instinctiv ca e dominat de oameni cari se pretind numai romani, fara a fi, si cari n-au nici mila de el, nici pricepere pentru geniul lui. Geniul neamului romanesc e o carte cu sapte peceti pentru generatia dominanta.
Articol publicat in TIMPUL, in 29 Iulie 1881.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”http://2.bp.blogspot.com/_BCaxUbxzEVo/TOYorohT17I/AAAAAAAAAl4/uNNHDicnr40/s1600/tinutul%2Bsecuiesc.gif” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://2.bp.blogspot.com/_BCaxUbxzEVo/TOYorohT17I/AAAAAAAAAl4/uNNHDicnr40/s1600/tinutul%2Bsecuiesc.gif” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Pretentia de autonomie a secuilor, o analiza a inconstientului colectiv” font_container=”tag:h3|font_size:25px|text_align:center|line_height:1.8em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533448092467{margin-bottom: 0px !important;}”]Articol scris de Nagy Attila, vineri, 19 noiembrie 2010 (dar valabil si astazi). L-am republicat si aici datorita ultimelor insistari ale persoanelor in cauza care vor autonomia respectiva impreuna cu anumite schimbari legislative facute fara referendum la noi in tara. Constitutia trebuie respectata, altminteri pe aceia ii vom acuza (pe unii) de inalta tradare nationala (iar pe altii) si de subminarea identitatii, integritatii si sigurantei nationale etc.
O scurta analiza a inconstientului colectiv national al secuilor si maghiarilor ne va ajuta sa gasim acele elemente care infirma pretentiile autonomiste.
Noi am scris de nenumarate ori ca autonomia este o inventie a constiintei secuiesti care nu provine din strafundul sufletului nostru. La baza pretentiilor autonomiste nu gasim o justificare adanca pentru a pune in valoare energiile noastre sufletesti. Vointa de autonomie apartine mentalului de suprafata, gandirii care incearca sa rationalizeze situatiile, dar nu exprima o dorinta pornita din suflet.
Secuii se gandesc la autonomie dar, in mod inconstient, actioneaza impotriva ei. De pilda, la alegerile prezidentiale l-au votat pe Basescu, care s-a pronuntat clar impotriva autonomiei. Secuii gandesc la autonomie, dar fac exact contrariul, il voteaza pe Basescu, care nu vrea autonomie. Votul dat lui Basescu a decurs din inima sau din dorinta, construita pe baza unui calcul mental? Unde a actionat mintea si unde inima?
Prin firea lor, secuii sunt putin inclinati spre agresivitate – nefiind agresivi se lasa sedusi de discursuri agresive cum ar fi cele ale extremei drepte Jobbik. Si Basescu are ceva agresiv in comportament. Nici unul dintre presedintii Romaniei nu i-a vizitat pe secui atat de des. Oare exista o simpatie reciproca stabilita la nivelul agresivitatii? Este posibil ca simpatia secuilor pentru Basescu sa fie reala, in ceea ce-l priveste pe Basescu, ea este clar un truc. Agresivitatea secuiasca nu are sprijin in strafundurile sufletului nostru, ea deriva doar din vointa de autonomie.
Autonomia este o constructie mentala, exterioara sufletului si tradata mereu de inconstientul colectiv secuiesc. Cum ar putea oare sa reuseasca o miscare autonomista care vine in contradictie cu inconstientul colectiv al secuimii? Nu cumva in vointa de autonomie continua sa se oglindeasca o istorie tragica in care am dorit ceva aflat in dezacord cu inconstientul maghiar sau secuiesc? Nu ne-am orientat niciodata dupa semnalele venite din strafundul sufletului nostru! Am omis sa vedem ca tragedia noastra a fost cauzata de dezacordul dintre minte si inima. Acest lucru nici macar nu a intrat in atentia ganditorilor maghiari, nu mai vorbesc de rezolvarea in profunzime a problemei, care ar trebui sa inceapa cu armonia dintre minte si inima, asa cum se intampla in spiritualitatea ortodoxa. Doar atunci cand mintea lucreaza in armonie cu sufletul, vointa nationala vine din adancul sufletului.
Si ne intrebam: Nu cumva simpatia fata de Basescu, care este destul de popular printre secui, dincolo de agresivitatea de care am amintit, provine dintr-o nesiguranta colectiva a secuilor? Se stie ca un conducator perceput a fi puternic poate inspira un fals sentiment de siguranta.
Putem sa facem o legatura intre obiectivele autonomiei, care este o constructie pur mentala, si frica secuilor. Eugen Drewermann, teolog si psiholog romano-catolic german scrie ca o morala bazata numai pe rationamentele constiintei este exterioara omului, nu-l satisface in adancurile sufletului, ba chiar agraveaza situatia sa, ii adanceste frica din suflet, care este adevarata problema a fiintei umane. Asa cum spune Drewermann, frica se naste in mintea omului despartit de Dumnezeu; frica provine dintr-o constiinta lipsita de Dumnezeu, din dezacordul dintre minte si suflet, din netrairea continuturilor provenite din inima omului.
Acum ne intrebam: Constructiile autonomiste pur mentale, aflate in contradictie cu strafundurile sufletului secuiesc si lipsite de Dumnezeu, nu cumva exprima tocmai frica omului despartit de Dumnezeu?! Cum ar putea sa dureze, sa fie viabile cerintele secuilor nascute din frica, niste reactii care incearca doar sa mascheze frica?!
Jung a scris ca tragedia omului occidental este o problema religioasa. Noi credem ca situatia de criza a omului vine din neexperimentarea vie a strafundurilor sufletului sau, din contradictia dintre minte si suflet si, drept urmare, din neexperimentarea vie a Adevarului intrupat. Aceasta este si problema colectiva a maghiarimii si ea imbraca un aspect mult mai accentuat. Daca ne oprim la problema autonomiei, la problema drepturilor minoritatilor, ne oprim la suprafata, discutam in mod superficial si nu vedem ca problemele noastre au cauze adanci, care tin de inconstientul nostru colectiv. Rezolvarea lucrurilor numai la suprafata, fara a armoniza mintea cu sufletul si fara sa luam in consideratie lucrarea lui Dumnezeu, asa cum se obisnuieste in cultura occidentala, ne-a dus la o catastrofa nationala.
Drewermann spune ca radacina depresiei, a nevrozei provine dintr-o situatie in care omul nu are o relatie vie cu Dumnezeu. Depresia este boala noastra nationala, ea tradeaza o epuizare a vointei de a mai trai. Aceasta se reflecta si in mentalul autonomist. Constiinta autonomista e optimista, dar inconstientul o tradeaza, ii dicteaza nevointa de a trai ca natiune. Dintr-o contradictie de genul acesta nu poate iesi nimic viabil. Autonomia devine o slabiciune cand nu este sustinuta de o temelie interioara pe care sa se inalte o constructie sufleteasca a miscarii autonomiste.
Problema distantarii dintre minte si suflet si de Dumnezeu pare a fi cel mai grav lucru la noi, la unguri. Este fondul insusi al crizei de identitate a maghiarimii. O identitate nationala vie este bazata pe armonia dintre minte si suflet si pe o convietuire vie cu Dumnezeu. La baza identitatii nationale trebuie sa stea armonia mintii cu sufletul in prezenta lui Dumnezeu. O constiinta nationala, daca nu are la baza armonia dintre minte si suflet, daca constiinta nationala nu are legatura cu Dumnezeu, este slaba, se bazeaza numai pe o frica ascunsa. O astfel de identitate nationala va fi totdeauna sovaielnica; oricat de tare s-ar arata la suprafata, chiar taria suprafetei ii tradeaza frica ascunsa. In Ungaria, ungurii se minuneaza cat de tare este constiinta nationala a secuilor. Dar aceasta tarie este exterioara, tradeaza o frica, o neliniste, o nesiguranta colectiva interioara. Secuii cer autonomie – altfel spus, cer siguranta exterioara pe care cred ca le-ar oferi-o institutionalizarea autonomiei – pentru a compensa frica lor de a-si scruta propria natura interioara, de a avea o identitate nationala adevarata, o viata interioara intru Dumnezeu.
Noi pornim de la premisa ca sufletul colectiv al secuimii si al maghiarilor este tare bolnav. Noi, ungurii, totdeauna ii acuzam pe altii pentru nenorocirile noastre nationale, dar inconstientul nostru ne tradeaza, da semnalul ca natiunea maghiara, in adancurile ei sufletesti pare ca trage sa moara, parca ar vrea sa dispara. La o natiune sanatoasa, vitalitatea provine din inconstientul national. La noi, ungurii, inconstientul parca ar vrea sa ne sfarseasca – acolo unde ratiunea nationala (constiinta) nu este in armonie cu inconstientul national, acolo unde nu sunt asumate si traite continuturile si energiile interiorului, care sunt semnele transcendentei, se pierd energiile colective si vine moartea natiunii.
Oare vointa de autonomie la secui este un semn de vitalitate?! Daca ne uitam la comportamentul inconstient al secuilor, nu. Inconstientul vrea moartea, ratiunea vrea altceva, doreste autonomia pentru ca secuimea sa nu dispara. Aceasta este o contradictie care demasca miscarea pentru autonomie a secuimii si orice miscare nationalista maghiara aflata in neconcordanta cu strafundurile sufletului maghiar si fara relatie cu Dumnezeu. Chiar daca vom reusi sa dobandim autonomia, nu va fi de mare folos in timp, intrucat energiile pustiitoare ale inconstientului secuiesc vor actiona in continuare pentru a ne distruge; fara o vitalitate sufleteasca lucratoare in lumina lui Dumnezeu, o autonomie exterioara nu va putea impiedica procesul de disparitie a secuimii. O adevarata miscare autonomista, ca sa fie viabila, trebuie sa se bazeze pe armonia dintre minte si inima desfasurata prin lucrarea divina. Orice alt fel de autonomie este inselatoare, un fals succes care inseamna de fapt o moarte ascunsa.
Problemele enuntate mai sus sunt si ale omului in general. As indrazni sa spun ca impartasim multe dintre aceste probleme cu Romanii – Romanii au insa un avantaj fata de noi, au religia ortodoxa (dreapta credinta – n.r.), care este o marturisire vie a prezentei lui Dumnezeu in mijlocul lor.
Dupa o privire scrutatoare aruncata in adancurile sufletului secuiesc, noi am ajuns la concluzia ca pretentia de autonomie nu reprezinta o vointa reala provenita din inima natiunii secuiesti. Este o cerinta artificiala creata de o minte care actioneaza in dezacord cu sufletul. Pretentia de autonomie este raspunsul bolnav al unui popor al carui suflet se afla in profunda suferinta.
N.r.: Dintre toate acestea putem concluziona urmatoarele. A dori autonomia fata de o tara gazda, fata de o natiune sau un popor gazda care niciodata nu a discriminat pe nimeni, indiferent de etnie, nici macar pe tigani sau evrei, ci din contra, gazduindu-i pe toti si ingaduindu-le tuturor sa fie ceea ce sunt (ei insisi), denota faptul ca isi doresc propria auto-distrugere. In momentul in care o minoritate vrea autonomia fata de tara in care traieste si vrea sa infiinteze un stat in stat, cu legi si administratii proprii etc., inseamna ca isi doreste o moarte inevitabila.
A nu recunoaste natiunea gazda inseamna a nu recunoaste natiunea insasi. Si astfel ne intrebam si noi: cum poate sa se recunoasca pe sine ca si natiune de sine statatoare daca nu le recunoaste pe altele, inclusiv si mai ales pe cea care ii gazduieste? Dar oare pe ceilalti din Europa ii recunoaste ca natiuni?! Oare ei sunt capabili sa recunoasca natiuni? Sau odata cu autonomia isi doresc o izolare maxima fata de celelalte fiinte umane de pe suprafata acestei planete? Vor sa traiasca singuri (cu ei insisi) si de ce?
A nu recunoaste natiuni inseamna a nu te recunoaste pe tine insuti ca natiune. Sa reamintim, totusi, ca aceste persoane sunt fosti romani deznationalizati prin maghiarizare, la origine. Se urasc pe ei insisi, aceia care gandesc in acest fel, si multumim lui Dumnezeu ca sunt putini la numar, chiar daca au influenta mai sus, sa spunem asa. Nu se pot suporta pe ei insisi. In schimb, ceilalti unguri nu au nici o problema cu noi, romanii, iar noi, niciodata cu ei. Tocmai datorita acestor deznationalizari nu se suporta pe ei insisi. Au fost victimele unor experimente atroce, ca si noi, de altfel. Ii intelegem perfect. Sunt fratii nostri. In fine.. la aceste lucruri este de reflectat.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section][vc_row][vc_column][vc_column_text]
00Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick Matis2018-08-05 07:39:302018-08-05 07:48:17Pretentia de autonomie a secuilor, o analiza a inconstientului colectiv
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Gogu Constantinescu, un savant de dimensiune planetara” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533295867507{margin-bottom: 0px !important;}”]Multi dintre noi suntem de acord ca am avut, mai ales in secolul XX, fiind cel mai la indemana sa ne ofere informatii, mari personalitati, mari savanti, mari intelepti si genii in toate domeniile si inca mai avem. Vreau sa ne ocupam de George (Gogu) Constantinescu in acest articol, unul dintre cei mai mari inventatori, inovatori, ingineri romani din secolul trecut. Gogu Constantinescu este unul dintre cei mai prolifici inventatori romani din istorie, cu peste 190 de brevete inregistrate de-a lungul vietii sale.
Daca ar sta cineva sa rasfoiasca un dosar cu toate ideile sale, cel mai probabil s-ar opri la inventii ca perforatorul de roci, sistemul de tragere sincronizata cu mitraliera pe avioanele britanice cu elice din Primul Razboi Mondial, denumit G.C. Gear, si convertizorul sonic de cuplu care a dus la crearea unui automobil cu o transmisie automata rudimentara.
Totodata, nu trebuie uitata nici Teoria Sonicitatii, elaborata de Constantinescu, care se refera la transmiterea puterii prin lichide, solide sau gaze.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”O scurta biografie” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533292153553{margin-bottom: 0px !important;}”]George (Gogu) Constantinescu s-a nascut in Craiova, la 4 octombrie 1881, in „casa doctorului”, de langa gradinile Mihai Bravu, fiu al unui profesor de matematica si nepotul unui inginer. Mama sa, Ana Constantinescu, era de origine alsaciana si iubea muzica, fiind o pianista desavarsita, in vreme ce tatal sau, George, a fost profesor de matematica si inginerie. Astfel, inca de la varsta de cinci ani, Gogu Constantinescu a primit primele sale lectii de muzica, iar abilitatile de matematician s-au dezvoltat natural de-a lungul anilor urmatori.
Inca din copilarie manifesta interes pentru stiinta si in liceu si-a transformat camera intr-un adevarat laborator de fizica si chimie. A realizat in acea perioada o lampa electrica cu mercur, acumulatori, baterii, motoare, un calculator mecanic. Tatal sau a murit cand Gogu Constantinescu avea doar 15 ani.
In 1904 a absolvit Scoala Nationala de Poduri si Sosele ca sef de promotie. In timpul studiilor si dupa absolvire s-a preocupat de demonstrarea utilitatii unui material de constructii nou, betonul armat, atat teoretic, cat si practic. A proiectat numeroase constructii cu structura din beton armat, dar nu a gasit sprijin la guvernul vremii pentru a-si pune in practica ideile si a infiintat propria companie, impreuna cu inginerul Tiberiu Eremia. Costurile reduse ale betonului armat i-au adus castigarea unei licitatii de 5 poduri.
In acea perioada s-a construit drumul Bucuresti-Doftana si Gogu Constantinescu a avut ideea primului material care seamana cu asfaltul de astazi. S-a ocupat de asemenea si de utilaje si mijloacele de transport, gasind solutii de imbunatatire sau creand altele noi.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/41/1831/14666270/2/constantinescu-02.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/41/1831/14666270/2/constantinescu-02.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Viata la Londra si colaborarea cu Fortele Aeriene Britanice” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533292339960{margin-bottom: 0px !important;}”]Dupa cativa ani in care a lucrat ca inginer civil in cadrul Serviciului de drumuri si poduri al Ministerului Lucrarilor Publice, timp in care a contribuit cu succes la construirea catorva cladiri din beton armat, printre care si Marea Moschee din Constanta (intr-o perioada in care folosirea acestui material era extrem de controversata), Gogu Constantinescu se muta la Londra in 1910 pentru a lua parte la revolutia ingineriei care era condusa de Anglia si America. Acolo introduce o noua ramura a mecanicii mediilor continue numita sonicitate. In 1918 a publicat lucrarea The Theory of Sonics. A treatise on transmission of power by vibrations. S-a preocupat apoi de aplicatiile practice ale acestei stiinte, in special din electrotehnica.
[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”http://www.gogu-constantinescu.ro/application/files/thumbnails/large/1514/5199/7270/foto_Graphic_1926-_Gogu_C.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://www.gogu-constantinescu.ro/application/files/thumbnails/large/1514/5199/7270/foto_Graphic_1926-_Gogu_C.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533292928576{margin-bottom: 0px !important;}”]Este autorul a numeroase inventii precum: motoarele, pompele, ciocanele şi perforatoarele sonice, injectoarele sonice, convertizoare de cuplu (cutii de viteze sonice), generatoare de energie sonica, aparate pentru transmisii si receptoare ale acestei energii. A realizat dispozitivul de tragere la orice turatie a motorului prin discul format de palele elicei in rotatie, numit G.C. Gear (Constantinesco Fire Control Gear).Guvernul britanic a realizat in 1918 pentru inginerul roman Gogu Constantinescu laboratorul din West Drayton numit Uzinele Sonice.
Cu bani foarte putini, Gogu, care va deveni cunoscut si sub numele de Constantinesco, a trecut la treaba pentru a-si pune in practica ideile cu entuziasm. Pe taram britanic, Constantinescu a reusit sa-si breveteze nu mai putin de 18 inventii in trei ani, unele dintre ele referindu-se la imbunatatirea combustiei motoarelor cu ardere interna, iar altele la metode de transmitere a puterii prin energia transmisa prin unde in lichide.
In 1914 s-a casatorit cu Sandra Cocorescu si au divortat dupa 12 ani. S-a recasatorit cu Eva Litton, o femeie cu simtul afacerilor, care-l va ajuta sa depaseasca problemele financiare.
In 1916, inventatorul roman are parte de recunoasterea Fortelor Aeriene Britanice si primeste o comanda care se va dovedi extrem de banoasa pentru Constantinescu: un sistem de sincronizare a mitralierelor cu elicele avioanelor britanice de razboi, care urma sa ii ajute pe piloti sa traga in zbor fara a gauri elicea. Primul avion adaptat pentru sistemul dezvoltat roman a fost testat in august 1916, iar rezultatele foarte bune ale incercarilor i-au convins pe englezi ca banii reginei merita investiti in sistemul cunoscut sub numele de G.C. Gear. In cele din urma, nu mai putin de 50.000 de exemplare ale au fost fabricate si au devenit echipament standard al Fortelor Aeriene Britanice, iar inventatorul a fost premiat cu 50.000 de lire sterline, bani pe care i-a impartit cu partenerul sau de afaceri, Walter Haddon.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/41/1831/14666270/3/constantinescu-03.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/41/1831/14666270/3/constantinescu-03.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533292994760{margin-bottom: 0px !important;}”]Spre deosebire de sistemele mecanice de sincronizare ale vremii, conceptul hidraulic al lui Constantinescu avea cateva avantaje clare: rata de tragere era mult mai buna, sincronizarea dintre mitraliera si elice era mai precisa, iar adaptabilitatea era foarte mare, putand fi montat fara prea multe modificari pe orice tip de motor si sasiu.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Transmisia automata pentru masini” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533293530062{margin-bottom: 0px !important;}”]In 1919, dupa sfarsitul razboiului, legaturile armatei britanice cu Gogu Constantinescu sunt intrerupte, iar inventatorul roman este din nou pe cont propriu, deziluzionat de lipsa de interes pentru munca sa si cu bani din ce in ce mai putini.
Craioveanul, care a fost descris de unele publicatii ca fiind grec, incepe munca la o idee care nu-i dadea pace inca din 1910 – aplicarea principiilor sonicitatii la motoare de orice fel. Chiar si in timpul razboiului, Constantinescu a aprofundat analiza pentru transmisiile cu variatie continua si a ajuns la conceptul convertizorului (in unele publicatii apare sub numele de convertor).
Primele brevete sunt inregistrate de roman in 1923, respectiv 1924, timp in care a prins radacini urmatoarea idee in mintea inventatorului: crearea unei masini ieftine, in care soferul sa nu aiba grija pedalei de ambreiaj, care sa poata parcurge 100 de mile cu un galon de petrol (adica un consum mediu de 2,3 l/100 km) la o viteza de croaziera de 30-40 de mile pe ora (48-64 km/h).
Potrivit informatiilor vremii, Constantinescu considera ca aceste performante ar putea fi obtinute cu un motor ieftin de 500 cmc in doi timpi, cu un singur cilindru, impreuna cu un convertizor de cuplu care ar fi eliminat cutia de viteze manuala traditionala si ambreiajul.
Primul test a fost facut cu succes in 1923, cu un model experimental care avea un sasiu vechi de Sheffield Simplex si un motor Singer de doar 10 CP. Masina a fost dusa la marginea Londrei si incarcata cu zece oameni, printre care si inventatorul, la volan, iar testul a fost un succes. Pe platforma sasiului au calatorit alte 9 persoane. Alte teste au fost efectuate tractand sarcini in rampa sau trecand peste obstacole.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/41/1831/14666270/4/test-prototip1-automobilia.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/41/1831/14666270/4/test-prototip1-automobilia.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533293725372{margin-bottom: 0px !important;}”]Ca o paranteza, suntem convinsi ca daca ar fi realizate cateva replici ale acestui automobil, chiar si la scara redusa, orice muzeu de automobile din lume ar fi bucuros sa le gazduiasca. Asa poate fi promovata imaginea Romaniei in lume solid si pe termen lung. Desigur ca si ouale incondeiate, mititeii sau sarmalele, dansurile, mastile si hainele populare, obsesiv prezentate in exterior in diferite ocazii, au importanta lor in refacerea imaginii tarii, insa ponderea cea mai mare in aceasta promovare consideram ca trebuie sa o aiba oamenii, romanii de geniu, din prezent sau din trecut, inventatori, scriitori, pictori, muzicieni, sportivi etc.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”http://3.bp.blogspot.com/_o32Us7-pwL4/Sct_es6DJQI/AAAAAAAAA-c/4V5fsMvtIeo/s1600/paris.gif” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://3.bp.blogspot.com/_o32Us7-pwL4/Sct_es6DJQI/AAAAAAAAA-c/4V5fsMvtIeo/s1600/paris.gif” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533293740126{margin-bottom: 0px !important;}”]Revenind la automobilul Constantinescu acesta s-a bucurat de un mare interes din partea producatorilor de automobile, in special dupa ce a fost expus in 1926 la saloanele de la Paris si Londra. Prezent la salonul parizian, pe atunci M.S. Printul Carol al II-lea a testat personal automobilul alaturi de inventator. In 1926 General Motors achizitioneaza licenta automobilului cu convertizor.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”http://1.bp.blogspot.com/_o32Us7-pwL4/Sct_aIivXEI/AAAAAAAAA-U/IRGWDtU0WOQ/s1600/printul.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://1.bp.blogspot.com/_o32Us7-pwL4/Sct_aIivXEI/AAAAAAAAA-U/IRGWDtU0WOQ/s1600/printul.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533294868129{margin-bottom: 0px !important;}”]Un an mai tarziu, acelasi concept a fost folosit pentru crearea unui automobil cu motor in doi timpi cu un singur cilindru, care a fost prezentat la Palatul Ingineriei in timpul Expozitiei de la Wembley din 1924.
Masina s-a comportat conform asteptarilor, dar motorul racit cu aer reprezenta un dezavantaj, la fel si balansul cauzat de el. Pentru productia de serie, insa, Gogu a pregatit un nou concept, care folosea un motor de 500 cmc cu doi cilindri, racit cu apa, cu convertizorul montat intre cei doi cilindri. Puterea maxima dezvoltata era de 5,58 CP, iar carburatorul, mai bun decat cel folosit inainte, era brevetat de inventatorul roman.
Nu a durat mult pana cand noua inventie a inginerului a fost popularizata in presa. In editia din aprilie 1924 a revistei americane de stiinta Popular Science, convertizorul lui Constantinescu a fost descris astfel: „Transmisiile manuale pentru automobile ar putea disparea in cativa ani, dupa aparitia unei noi inventii revolutionare care conecteaza motorul cu rotile propulsoare fara a folosi nici o treapta de viteza. Este munca lui George Constantinesco, un distins inginer britanic (sic!)”.
Cu o masina noua, mai buna, inventatorul roman a mers la Salonul Auto de la Paris in 1926, unde si-a prezentat creatia. De altfel, exista si o filmare in care Gogu Constantinescu arata lumii cum functioneaza inventia sa – el sta langa masina cu motorul pornit, iar cu un baston apasa pe pedala de acceleratie.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_video max_width=”700″ link=”https://youtu.be/tXUtWnswOPA” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533371296587{margin-bottom: 0px !important;}”]In editia din februarie 1927 a aceleiasi reviste americane Popular Science, masina prezentata de Constantinescu la Paris e descrisa cu cuvinte de lauda. „Un nou tip minunat de automobil ruleaza acum pe strazile Parisului. La prima vedere, seamana cu miile de masini mici care isi fac drumul prin capitala Frantei. Dar totusi aceasta masina este capabila sa faca lucruri atat de remarcabile, incat a incitat interesul inginerilor din lumea intreaga. Masina nu are o transmisie de tip conventional. Nu exista trepte de viteza si nici schimbator de viteza”, scria, in urma cu 91 de ani, revista americana.
Modelul aratat la Paris respecta caracteristicile impuse chiar de Constantinescu inainte de inceperea experimentelor – 100 de mile parcurse cu un galon de petrol, la o viteza de 38 de mile pe ora –, insa pretul a crescut de la 100 de guinee (gandit initial pentru un motor cu un singur cilindru) la 215 guinee, respectiv 315 guinee (pretul de expozitie).[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Afacerea ratata cu General Motors, constructia in Romania si problemele de sanatate” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533295517788{margin-bottom: 0px !important;}”]Inca de la prezentarea prototipului la Wembley, in 1924, inventatorul roman a fost coplesit cu peste 300 de cereri pentru automobilul de 100 de guinee fara pedala de ambreiaj, insa Gogu Constantinescu nu avea inca fondurile necesare pentru a incepe constructia in serie, asa ca solicitantilor li s-a spus ca masina se afla inca in stadiul experimental, dar ca au fost pusi in fruntea listei si ca vor fi primii serviti in cazul in care vor incepe livrarile.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/41/1831/14666270/6/im19261111ae-const.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/41/1831/14666270/6/im19261111ae-const.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533296264918{margin-bottom: 0px !important;}”]
Reclama din 1926 pentru masina lui Constantinescu pe piata britanica. Sursa: Grace’s Guide.
La fel ca in trecut, inginerul a intampinat greutati in gasirea unor finantatori pentru ideea sa, reactia producatorilor de motoare variind de la interes la opozitie clara. De altfel, autoritatile britanice i-au interzis lui Constantinescu sa-si prezinte inventia langa celelalte masini prezente la Expozitia din Wembley, dupa ce Societatea Comerciantilor si Fabricantilor de Motoare a obiectat ca romanul nu este un membru al acestei organizatii.
Gogu Constantinescu a dat in judecata autoritatile, dar a pierdut cazul. In cele din urma, i s-a permis sa-si expuna sasiul in Palatul Inginerilor.
Romanul a primit sustinerea mai multor mici companii si sindicate, care au format cateva companii pentru a-l finanta pe inventator. Una dintre ele, denumita Constantinesco Torque Ltd., avea un capital de 75.000 de lire in 1922, cand a fost fondata (o suma uriasa pentru acele vremuri), si a cumparat drepturile pentru inventia convertizorului de cuplu.
In februarie 1925, un moment critic apare in cariera inginerului, care promitea castiguri financiare foarte generoase. Compania americana General Motors se arata interesata de cumpararea licentei pentru convertizorul de cuplu de la Constantinesco Torque Ltd. si Gogu Constantinescu. Intelegerea spunea ca americanii urmau sa plateasca, in functie de optiune, trei milioane de dolari pentru trei ani sau patru milioane de dolari pentru patru ani, precum si cate doi dolari pentru fiecare convertizor vandut in State. De altfel, GM a facut si un avans de 100.000 de dolari, pentru a acoperi costurile de cercetare.
In plin declin, Gogu a intalnit-o pe Eva Litton, care i-a devenit sotie si l-a ajutat sa iasa din incurcatura, sfatuindu-l sa vanda casa scumpa din Weybridge in care locuise in anii de glorie.
Cei doi s-au stabilit in resedinta Oxen House din imprejurimile lacului Coniston din Marea Britanie, iar dezvoltarea convertizorului a continuat in Romania, unde se crease nevoia pentru trenuri ieftine. Motoarele relativ mici, cu combustie interna, ale lui Constantinescu pareau sa indeplineasca cerintele, asa ca Gogu s-a mutat temporar inapoi in Romania, alaturi de sotia sa, Eva.
Testarea, dezvoltarea si constructia trenurilor cu convertizor Constantinescu au fost facute la firmele Malaxa din Bucuresti, in 1930. Initial, testele s-au facut cu un motor de zece cai-putere si un convertizor montat pe o locomotiva de zece tone, dupa care s-a trecut la pregatirea productiei pentru un tren de pasageri de 30 de tone cu 60 de locuri, propulsat de doua motoare de 20 CP fiecare.
Lucrurile mergeau bine la Malaxa, insa o schimbare in politica trenurilor, intr-o vreme in care electrificarea cailor ferate luase avant, a taiat fondurile pentru proiectul lui Constantinescu.
Inginerul roman s-a intors in Anglia, unde s-a vazut, din nou, fara bani si fara prea multe sperante la inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
In 1963 a vizitat pentru ultima data Romania alaturi de sotia sa, in ciuda impotrivirii medicului sau, care il sfatuise sa nu calatoreasca departe de casa, iar in decembrie 1965 a murit la Oxen House, macinat de problemele de sanatate care i-au afectat sistemul respirator si inima inca din tinerete.
Ultimii ani de viata si i-a petrecut in Anglia, unde a lucrat la diferite proiecte personale, vizitand ocazional Romania, unde a fost invitat ca oaspete de onoare la diferite evenimente.
Potrivit Automobilia, Costantinescu ar fi construit sase exemplare functionale ale masinii sale cu transmisie automata, unul sau mai multe ajungand in Romania. Totodata, se pare ca un exemplar ar fi supravietuit vremurilor si s-ar afla, nerestaurat, in depozitul unui muzeu din Marea Britanie.
Masina cu transmisie automata facuta de Gogu Constantinescu nu a fost prima si nici ultima din istorie, insa a fost una dintre cele mai sofisticate automobile de acest gen din acele vremuri, daca nu cea mai sofisticata. Acesta este poate si unul dintre motivele pentru care interesul producatorilor auto s-a lasat asteptat, in ciuda mediatizarii puternice din partea presei si a multiplelor cereri din partea publicului. Un lucru e clar, insa – George Constantinescu, romanul nascut la Craiova in 1881, isi merita locul pe tabloul celor mai stralucite minti ale anilor 1900-1925.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Alte lucrari de insemnatate mondiala” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533298253838{margin-bottom: 0px !important;}”]In ultima parte a vietii a cercetat transformarea energiei electrice in energie sonicasi a energiei mecanice in energie calorica, utilizarea ultrasunetelor in practica. A murit la 11 decembrie 1965, la Londra.
Gogu C. Constantinescu a demonstrat ca lichidele sunt compresibile (tot domeniul sonicitatii se bazeaza pe acest lucru) desi toate manualele de fizica sustin si azi exact opusul. I-au fost refuzate primele brevete in America deoarece conducerea institutului de patente a considerat nerealizabile inventiile tocmai datorita teoriei incompresibilitatii lichidelor. A fost responsabil pentru crearea unui nou domeniu al mecanicii, numit sonicitate, care descrie transmiterea energiei prin vibratii in corpurile fluide sau solide. A aplicat noua teorie in numeroase inventii: motorul sonic, pompa sonica, ciocanul sonic si altele.
A fost printre primii care a folosit betonul-armat in constructia cladirilor din Romania – printre cladirile construite de acesta: Cazinoul din Constanta, Castelul de apa de la Peris, podurile de peste raul Siret de la Adjud, Racatău, Roman, Palatul Patriarhiei, Hotelul Athénée Palace, Marea Moschee din Constanta (Moscheea Carol I).
Gogu Constatinescu a fost unul dintre acele minti geniale ale carui idei au devansat cu mult timpul existentei sale fizice, dar care astazi isi pastreaza actualitatea, surprinzand prin acuratete, inventivitate si aplicabilitate.
In contul lui Gogu Constatinescu figureaza circa 400 de brevete de inventie, patentate in SUA, Danemarca, Elvetia, Austria, Germania, Marea Britanie, Franta, Romaniaetc., precum si altele, care nu au fost niciodata publicate. Un mic calcul ne arata ca de la aparitia primei inventii (1907), pana la data trecerii in eternitate (1965), a realizat cate un brevet la mai putin de 2 luni. A cucerit faima academica si onoare profesionala atat acasa cat si in strainatate, dar a fost mai putin rasplatit pentru ceea ce a facut in domeniul materialelor. Ca si cei mai multi inventatori, a suferit dezamagiri in straduintele sale de a convinge industria si oficialitatile de valoarea ideilor sale.
Cu toate ca opera lui Gogu Constatinescu este de o valoare inestimabila, ea nu a fost cunoscuta indeajuns, in buna parte datorita caracterului secret dat de utilizarile preponderent militare, iar pe de alta parte putinelor publicatii referitoare la aceasta. Astfel, primul volum publicat in 1918 la Londra, intr-un numar limitat de exemplare, a fost declarat secret de catre guvernul Marii Britanii, din cauza explicatiilor pe care le avea noua teorie in domeniul armelor si mijloacelor de razboi.
Cu ocazia implinirii a 127 de ani de la nasterea ilustruluisavant roman Gogu C. Constantinescu s-a incercat umplerea golului de informare privind realizarile sale prin aparitia a trei lucrari semnificative: „Inventeurs de genie. Gogu Constantinescu.”, Editura Mediamira, Cluj-Napoca 2006, „Tratat de Teoria Sonicitatii”, (600 pagini) si „Integrala Inventiilor” (4 volume, peste 2000 pagini), Editura Performantica a Institutului National de Inventica, Iasi 2006 (lucrari aparute cu sprijinul Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica).
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_padding_divider size=”30″][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/mihail-manoilescu-marturisitorii.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/mihail-manoilescu-marturisitorii.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Mihail Manoilescu, geniul care a realizat independenţa economică a Braziliei” font_container=”tag:h2|font_size:30px|text_align:center|line_height:2.5em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533208958751{margin-bottom: 0px !important;}”]Acum 126 de ani, la 9 decembrie 1891, la Tecuci, se nastea Mihail Manoilescu. La varsta de noua ani se muta, impreuna cu parintii, in centrul istoric si cultural stiintific, supranumit „dulcele targ al Iesilor“. Mihail Manoilescu a fost o personalitate de prima dimensiune a comunitatii ingineresti din Romania, considerat – deopotriva – un mare economist si om politic. Aceasta plurivalenta a fost definitorie pentru cel care a avut o cariera stralucita in toate domeniile amintite si care, din nefericire, si-a sfarsit viata la 30 decembrie 1950, in varsta de numai 59 de ani, in temnita comunista de la Sighet. Ca orice mare personalitate, Mihail Manoilescu a fost si este apreciat intr-o maniera contradictorie, a facut si face obiectul unor evaluari controversate, dar niciun analist demn de acest nume nu poate sa nu-i recunoasca uriasele merite stiintifice, manageriale si, nu in ultimul rand, politice. Am tinut sa fac aceste remarci inainte de trecerea in revista a unor momente mai importante din activitatea sa deoarece – si in cazul Manoilescu – istoria trebuie respectata integral, nu de pe pozitii partizane, nu in functie de diverse conjuncturi, iar noi, cei de astazi si cei care vor veni, avem datoria sa pretuim, in cel mai inalt grad, meritele reale ale inaintasilor.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Patriotismul faptelor” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533208334569{margin-bottom: 0px !important;}”]Inainte de orice alt element biografic, aflati inca sub impresia manifestarilor dedicate implinirii a 130 de ani de la infiintarea Societatii Politehnice, doresc sa reamintesc un moment legat de Gazeta Matematica, publicatie initiata, realizata si condusa stralucit de ingineri. Astfel, la serbarea prilejuita de incheierea concursului din anul 1910 organizat de Gazeta Matematica, un elev din clasa a VIII-a reala a citit o poezie care – potrivit presei vremii – „a entuziasmat pe ascultatori“. De fata se aflau, printre altii, Gheorghe Titeica, Ion Ionescu, Traian Lalescu. Autorul a 123 de versuri lungi, in stil eminescian, a folosit 123 de termeni din domeniul matematicii pentru a-si exprima sentimentele patriotice. Era Mihail Manoilescu, cel care – cum se spune – „se tragea“ dintr-o familie cu o indelungata traditie in domeniul politicii, traditie care incepea cu Logofatul Tautu, fost sfetnic al lui Stefan cel Mare.
Tanarul Manoilescu a imbratisat, la inceput, o cariera tehnica, devenind primul pe lista celor admisi, tot in 1910, ca student la Scoala de Poduri si Sosele, precursoarea Politehnicii bucurestene. In 1915 a fost seful promotiei de absolventi. Numit intr-un post ingineresc al Ministerului Lucrarilor Publice, in preziua intrarii Romaniei in razboi, a fost detasat la Directia Munitiilor, unde, sub conducerea lui Tancred Constantinescu, a proiectat si construit un model original de obuzier in atelierele Wolff, evacuate la Nicolina Iasi. A fost obuzierul de 210 mm care, dupa razboi, a strajuit Monumentul Soldatului Necunoscut din Parcul Carol. Consider ca acest „detaliu“ are o valoare simbolica deosebita, intrucat a definit un inginer creativ, angajat direct si responsabil in slujirea celei mai inalte cauze nationale, cea a reintregirii neamului.
Aceasta cauza a fost slujita, in continuare, de Mihail Manoilescu in calitate de conducator al Directiei Refacerii Industriale din amintitul minister, activitatea sa in acest post fiind marcata de programe si proiecte de anvergura nationala destinate progresului tarii in noua ei etapa de dezvoltare. El s-a numarat printre principalii organizatori ai Expozitiei Industriale deschise in Parcul Carol la 21 septembrie 1921.
Mai mult decat atat: Mihail Manoilescu a avut un rol esential in infiintarea Oficiului de Studii Industriale, in organizarea statisticii industriale, in aparitia Buletinului Industriei si in conceperea procesului de unificare a legilor industriale.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Dezamagiri si impliniri” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533208808432{margin-bottom: 0px !important;}”]Functiile publice pentru care avea o incontestabila vocatie l-au dezamagit, intrucat a fost confruntat cu numeroase „bune obiceiuri dambovitene“. Retragerea din astfel de posturi dupa anul 1921 a fost benefica pentru gandirea inginereasca si economica deoarece a elaborat, in numai patru ani, lucrari fundamentale intre care: Taranism si democratie (1922), Neoliberalismul (1923), Cum putem reinvia leul aur? (1923), Politica productiei nationale (1924). De asemenea, a publicat lucrari doctrinare mai ales pe teme economice si sociale in revistele Tara noastra, Revista vremii s.a., remarcandu-se, totodata, in postura de conferentiar si ca un stralucit orator la Institutul Social, al carui conducator era prof. Dimitrie Gusti.
In memoriile sale noteaza urmatoarele: „In guvernarea Averescu, de la 21 martie si pana la 4 iunie 1927, adica timp de 75 de zile, am avut activitatea ministeriala cea mai fecunda din tot cursul carierei mele si epoca politica cea mai fericita din viata mea, singura epoca de care imi amintesc cu placere… O viata de om m-am pregatit si am invatat.
Si invat si astazi. Dar, fie din vina oamenilor, fie din a imprejurarilor, fie din a mea, nu mi-a fost o singura data sa am atata libertate si atat ragaz ca sa pot face acestei tari dovada cea mare“. Din aceasta perioada se pot mentiona Legea timbrului, Legea cifrei de afaceri, Legea armonizarii salariilor si Tariful vamal. Se cer amintite rezultatele benefice pentru tara in cele doua misiuni in Italia: un imprumut, reglementarea datoriilor de razboi cu Italia, incheierea unui contract comercial si recunoasterea unirii Basarabiei cu Romania.
Pe firul cronologiei sale biografice consemnam faptul remarcabil din 1928, si anume elaborarea, direct in limba franceza, a volumului La theorie du protectionnisme et de l’echange international, care va aparea in august 1929 la Editura Giard din Paris. Este opera exceptionala a lui Mihail Manoilescu. Peste ani, profesorul Costin Murgescu remarca: „La aproape sase decenii, lucrarea lui fundamentala si-a croit drum in intreaga lume, ea constituie prima strapungere romaneasca in gandirea economica universala si a intrat definitiv in istoria doctrinelor economice moderne, fiind citata in studii de specialitate, cursuri universitare, tratate si enciclopedii, dar nu a vazut pana in 1986 lumina tiparului in limba romana“.
In 1931, in calitate de guvernator al Bancii Nationale, s-a opus cu fermitate formulelor de sacrificare a finantelor secatuite ale tarii si a militat pentru salvarea Bancii Blank. A refuzat sa dea curs dorintei regelui, in sensul amintit, si, astfel, Mihail Manoilescu va fi destituit din postul de guvernator la 27 noiembrie. In schimb, a reusit sa fie ales senator al Colegiului Camerelor de Comert si Industrie la alegerile din 1932 si 1933, demnitate pe care o va pastra pana la sfarsitul anului 1937.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”O incontestabila reputatie internationala” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533232658639{margin-bottom: 0px !important;}”]In perioada 1930 – 1937, Manoilescu a desfasurat o ampla activitate stiintifica, demna de cea mai mare atentie. In Bibliografia selectiva, intocmita si publicata ca anexa la volumele sale Fortele nationale si comertul exterior – Teoria protectionismului si a schimbului international, sunt amintite 46 de articole si studii economice aparute in publicatiile romanesti, cat si in marile reviste straine cu circulatie internationala, in care – pentru prima oara – se face cunoscuta gandirea economica romaneasca. In 1940, la Editura Politehnica, apare Cursul de economie politica si rationalizare.
Mai retinem ca, in 1937, Revue Economique International din Bruxelles a initiat o ancheta, printr-o circulara trimisa la 30 de savanti din diferite tari, care continea urmatoarea intrebare: „Schimbul produselor agricole contra produselor industriale este avantajos – cum sustineau Smith si Ricardo – atat pentru tarile agricole, cat si pentru cele industriale, sau – cum sustine Manoilescu – el reprezinta un dezavantaj pentru tarile agricole?“
Faptul ca alaturi de intemeietorii stiintei economice a fost mentionat Mihail Manoilescu echivaleaza cu cea mai inalta recunoastere a valorii stiintifice a compatriotului nostru.
In acelasi an, 1937, in iulie, a participat, la Paris, la Congresul International al Stiintelor Economice, unde a prezentat comunicarea Necesitatea unei terminologii unificate pentru stiinta economica. Manoilescu propunea elaborarea unui dictionar international al notiunilor economice, ceea ce Congresul a acceptat. Ca urmare, s-a constituit un „Comitet de initiativa pentru Vocabularul International al Stiintelor Economice“ si a luat fiinta un Birou permanent, tot cu sediul la Paris, pentru centralizarea lucrarilor preparatoare si executorii ale Vocabularului. Conducerea acestui birou a fost incredintata lui Mihail Manoilescu, care a detinut aceasta functie pana la sfarsitul vietii.
Pentru a contura mai pregnant importanta internationala a operei lui Mihail Manoilescu, ma voi referi la un eveniment relativ recent.
La 9 iunie 2000, a avut loc o intalnire la sediul AGIR intre reprezentantii Corpului Diplomatic ai tarilor din America Latina si mari personalitati ai ingineriei romanesti.
Excelenta Sa, dl. Jeronimo Moscardo de Sousa, fost ministru de stat al Culturii din Brazilia, fost membru al Consiliului Executiv al UNESCO, ambasadorul Braziliei de atunci, in discursul sau intitulat „Influente reciproce“ a calificat Romania „ca o putere culturala, care a influentat Brazilia in doua momente decisive: la dobandirea independentei intelectuale prin Tristan Tzara si in realizarea independentei economice prin Mihail Manoilescu“.
In ceea ce priveste contributia romaneasca in organizarea economiei braziliene, remarcam influenta imensa pe care inginerul Mihail Manoilescu a avut-o in anii ’30, cand, in Brazilia, aveau loc numeroase discutii privind avantajele si dezavantajele industrializarii.
In anul 1932, a fost tradusa in Brazilia cartea lui Mihail Manoilescu Teoria protectionismului si a schimburilor internationale, care a devenit „biblia industriasilor brazilieni“, autorul devenind un mentor al gandirii economice pentru brazilieni.
Teoria industrializarii a lui Manoilescu se baza pe faptul ca, la produsele industriale, preturile se mentin sau chiar cresc, in timp ce preturile produselor agricole au tendinta de scadere continua. Aceste teorii au fost preluate de Guvernul Vargas si, pe aceasta baza, s-a produs industrializarea Braziliei. Influenta acestei teorii s-a continuat si asupra programului de guvernare a lui Kubitschek, din al carui guvern faceau parte multi ministri care se considerau discipolii lui Mihail Manoilescu, printre care si Celso Furdado, marele economist brazilian. Intre 1932 si 1960, teoriile lui Celso Furdado au fost predate in universitatile braziliene, fiind inspirate de ideile lui Manoilescu.
In anul 2000, presedintele Braziliei, Fernando Henrique Cardoso, un discipol a lui Manoilescu, a scris cartea Teoria dezvoltarii, in care se recunosc influentele maestrului.
Josef Love, profesor la Universitatea Illinois, a scris o carte despre constructia lumii a treia, in care arata ca un inginer roman a construit economia din America Latina prin principiile sale de industrializare.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Un glas lucid intr-o lume confuza” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533209636567{margin-bottom: 0px !important;}”]Revenind la cronologia biografica, retinem alte cateva date importante.
In ianuarie 1938, conducand un pelerinaj de 1500 de persoane in Italia, a adus, din Roma, o piatra din Columna lui Traian, monument care urma sa fie reconstituit la Bucuresti, iar in iunie – iulie 1939 s-a aflat pentru ultima data la Paris, unde a participat la sedintele Comitetului pentru vocabularul stiintelor economice. In acelasi an, a luat parte la regatele organizate de Auslandsklub din Kiel, la care erau invitate personalitatile de seama din lumea economiei mondiale. Aici, intr-o cuvantare improvizata, a prezentat viziunea sa asupra Europei economice. Cuvantarea a fost, apoi, reconstituita si publicata. In sfarsit, in iunie a intreprins o calatorie in Germania, in calitate de presedinte al AGIR. Primirea care i s-a facut in lumea stiintifica l-a determinat pe Carol al II-lea sa considere ca Mihail Manoilescu ar putea salva ceva in tragica situatie in care se gasea tara dupa cedarea Basarabiei. Pornind de la conceptia ca, in asemenea situatii, nici o sansa nu trebuie neglijata, profesorul Mihail Manoilescu a acceptat, la 4 iulie 1940, sa fie ministru de Externe in guvernul Gigurtu.
Situatia internationala a fost, cum se stie, potrivnica unui curs in favoarea Romaniei.
Ca urmare, nici vizitele la Hitler si Mussolini, din iulie 1940, nici intretinerea de raporturi bune cu URSS, prin trimiterea lui Grigore Gafencu ca ministru la Moscova, nu au putut schimba ceva in bine, in sprijinul tarii noastre. La Viena, delegatia romana a fost pusa – ca si presedintele Hacha al Cehoslovaciei, in 1939 – in fata unui ultimatum de cateva ore. In urma acceptarii „Arbitrajului“ de catre Consiliul de Coroana, Mihai Manoilescu, in calitate de imputernicit al Guvernului roman, a semnat documentele respective, la 30 august 1940. Tragedia cedarii temporare a Ardealului de Nord si a Cadrilaterului este consemnata cu multa si sincera durere de Mihail Manoilescu in volumul Dictatul de la Viena, aparut in anul 1991, in Editura Enciclopedica.
In toamna aceluiasi an a fost trimis in misiune la Roma, pentru a protesta fata de atrocitatile autoritatilor ungare in Transilvania ocupata, iar in iulie 1942 a intreprins ultimul voiaj in strainatate, la Zagreb, pentru a lua contact cu prof. Franges, cu care a scris, in colaborare, o lucrare asupra economiei complexului sud-est european. Manuscrisul a fost trimis in 1944 la Zagreb, dar despre soarta lui nu se stie nimic.[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Finalul tragic al unei existente pilduitoare” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.3em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533209914990{margin-bottom: 0px !important;}”]La 12 octombrie 1944, Mihail Manoilescu a fost arestat si retinut un an si doua luni, fara a fi judecat, timp in care este destituit de la Catedra de economie politica a Politehnicii din Bucuresti. Eliberat in decembrie 1945, se consacra redactarii memoriilor privind activitatea sa politica si elaborarii unor lucrari – ramase nedefinitivate – care se adauga celor 13 studii publicate dupa 1937 in revistele economice romanesti si straine, inclusiv volumul Rostul si destinul burgheziei romanesti. Ultimul sau studiu, Productiviad del trabajo y comercio exterior, a aparut in 1947 in revista Economia din Santiago de Chile. Tot in aceasta perioada a studiat folosirea energiei geotermice si a brevetat rezultatele pe care le-a obtinut in tara si in Elvetia, sub numele fiului sau Alexandru.
La 19 decembrie 1948 a fost arestat din nou. A ajuns, in 1950, la Sighet, unde se aflau detinuti, intr-un regim de exterminare, toti fostii demnitari ai tarii. Aici, lipsit de asistenta medicala, asemenea celorlalti detinuti, moare la 30 decembrie 1950, in varsta de 59 de ani. Decesul a fost comunicat familiei abia dupa aproape 8 ani, in mai 1958. In 1951, cand Mihail Manoilescu nu mai era in viata, i s-a intentat un proces de catre un tribunal civil, privind activitatea sa ca ziarist, iar la 12 aprilie 1952 a fost condamnat „in lipsa“ (!) la 15 ani temnita grea si 10 ani degradare civica, cu confiscarea totala a averii, fapt probabil unic in analele judiciare ale tuturor tarilor civilizate.
Tara, intreaga umanitate au pierdut, in imprejurarile tragice de atunci, o personalitate de exceptie – stralucit inginer, orator, profesor, om politic, diplomat si, mai presus de toate, economist recunoscut pe plan international.
Amintesc ca Mihail Manoilescu a fost membru in Consiliul de administratie al Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania (AGIR) inca din 1919 (la un an de la infiintare), cu functia de secretar general delegat al Biroului. In 1932, odata cu inaugurarea Sectiei economice a AGIR, a fost ales presedintele acesteia. Cu ocazia Congresului de la Brasov din 1934, este ales vicepresedinte, iar la 11 februarie 1935, cu unanimitate de voturi, Consiliul de administratie il alege presedinte al AGIR, functie in care ramane pana in 1940.
Personalitatea sa stiintifica si manageriala si-a pus amprenta asupra activitatii AGIR, recunoscuta prin decret regal ca organizatie de utilitate publica si cu reprezentare in Parlamentul tarii. Cum bine se stie, AGIR s-a implicat in dezvoltarea moderna a Romaniei, in elaborarea legislatiei economice si in apararea intereselor profesiei de inginer.
In timpul in care Mihail Manoilescu a facut parte din conducerea asociatiei, mai ales ca presedinte, AGIR a avut cele mai importante realizari de pana atunci. Este inca un motiv esential pentru a-i aduce un omagiu la implinirea a 126 de ani de la nasterea sa.
Material realizat de dr. ing. Mihai Mihaita al AGIR, via Marturisitorii.ro.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][/vc_section]
https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/03/mihail-manoilescu-marturisitorii.jpg470600Patrickhttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick2018-08-03 08:38:432018-10-06 20:11:51Mihail Manoilescu, geniul care a realizat independenta economica a Braziliei
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/filosofia-romaneasca-scrisoare-emil-cioran-constantin-noica-eminescu.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2018/08/filosofia-romaneasca-scrisoare-emil-cioran-constantin-noica-eminescu.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Emil Cioran catre Constantin Noica, despre Eminescu” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533198260097{margin-bottom: 0px !important;}”]Dintre filosofii contemporani romani, Emil Cioran a fost acela care gasise extrem de multe cusururi in cultura romaneasca, insa nu intr-atat de multe incat sa isi ingroape mintea cu privire la semenii lui, la neamul romanesc, caci a dat peste piatra de hotar numita Mihai Eminescu. Marele geniu eminescian l-a surprins teribil si iata ca recunoasterea unui astfel de geniu i-a trezit lui Cioran o amintire ancestrala in aceast sens, incat neamul romanesc, in ochii sai, in mintea si inima sa, nu mai era atat de demn de a fi dispretuit. Spunea, la un moment dat, despre Eminescu: „acest geniu fata de care si Buddha ar fi fost gelos”. Marele detractor al neamului romanesc, parte constituenta din generatia Criterion din anii ’30 (Eliade, Cioran, Vulcanescu, Comarnescu si Noica), si-a plecat capul in ceea ce priveste pe Eminescu si s-a intors din drumul contumaciei sale pentru a privi pozitiv asupra romanitatii. A fost singurul dintre acesti mari filozofi care s-a abatut de la esenta crestina a filozofiei romanesti incercand sa rationalizeze filozofia prin propria sa gandire. Ceilalti, in schimb, nu. Insa, consideram ca de la el a pornit astazi o serie intreaga de pseudo-filozofi dilematici, unii dintre ei fiind fosti dizidenti sau urmasii unor fosti dizidenti de tip sovietic, cativa dintre ei discipoli directi ai lui Noica in perioada Paltinis.
In ceea ce il priveste pe Mircea Eliade, acesta a devenit mai mult decat crestin. A devenit universal prin opera sa de frontiera numita Istoria Ideilor si Credintelor Religioase.
In continuare va vom prezenta o mica scrisoare a lui Emil Cioran catre Constantin Noica, despre Eminescu. Sa vedem:[/vc_column_text][mk_padding_divider size=”30″][mk_blockquote font_family=”none”]Draga Dinu,
E de la sine inteles ca-ti impartasesc admiratia pentru acest geniu care nu incetez sa ma mir ca a putut sa apara printre noi. M-as exprima chiar mai dur decat tine: fara Eminescu, neamul nostru ar fi neinsemnat si aproape de dispretuit… Chiar daca entuziasmul meu pentru limba noastra e in continua crestere, pana la punctul de-a o considera una dintre cele mai expresive din cate-au existat vreodata, in schimb in ceea ce priveste semintia noastra ma vad silit sa ma temperez si chiar sa revin la scepticismul meu primar.
Orice s-ar intampla, nu vom scapa de un destin minor, asta e convingerea mea adanca; altadata, ea era un prilej de suferinta, azi abia o mai deosebesc de o simpla parere de rau mai mult sau mai putin detasata. Nu as risca asemenea judecati „definitive” daca ele nu s-ar fi nascut, macar in parte, dintr-o indelungata experienta a cunoasterii de sine…
Acestea fiind spuse, si oricat de aspru as fi cu mine insumi ori cu generatia noastra, nu sunt totusi de parere ca avem dreptul sa-i supraestimam pe tineri, pe acei de care ziceai nu demult ca sunt singurii care l-ar fi meritat pe Eminescu. Ceva – nu prea stiu bine ce – imi spune ca te inflacarezi prea tare. In orice caz noi – si ma gandesc la tanara generatie dinainte de razboi – noi am fost capabili de un mare, incontestabil si rasunator esec. Noii veniti ar trebui sa mearga in reusita la fel de departe pe cat am mers noi in infrangere. Numai atunci s-ar putea afirma ca sunt demni de Eminescu.
Nu stiam ca «Rugaciunea unui dac» are ca varianta de titlu «Nirwana» (scris in germana). Nu ma pot impiedica sa nu ma gandesc ca acest neant care nu e unic, caci Nirvana inseamna si vid si extaz, este una dintre obsesiile mele constante si ca la aparitia primei mele carti in franceza (acel biet «Précis de décomposition») un compatriot (Stamatu, ca sa nu-i zic numele) a remarcat: „Toate astea au iesit din «Rugaciunea unui dac». Era adevarat, atat de mult mi-a marcat adolescenta poemul acesta. Vezi cate a rascolit in mine articolul tau.
[vc_section][vc_row][vc_column][mk_image src=”https://i2.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/26/Portrait_of_Mikl%C3%B3s_Ol%C3%A1h_1740.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://i2.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/26/Portrait_of_Mikl%C3%B3s_Ol%C3%A1h_1740.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Nicolaus Olahus si umanismul ungar din veacul al XVI-lea” font_container=”tag:h2|font_size:27px|text_align:center|line_height:2em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”Nicolaus Olahus Romanul, mare european al veacului al XVI-lea” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533026353074{margin-bottom: 0px !important;}”]Nicolaus Olahus (10 ianuarie 1493, Sibiu – 15 ianuarie 1568, Pojon, astazi Bratislava) a fost un umanist, istoriograf si om politic de origine romana care a activat in Regatul Ungariei, ocupand demnitatea de arhiepiscop de Esztergom (in latina Strigonium), regent al Ungariei si apoi guvernator al tarii.
Nicolaus Olahus a fost o minte romaneasca limpede si ascutita, educata si echilibrata, inventiva si spontana, care a cucerit Europa secolului al XVI-lea. Profesorul Stefan Bezdechi de la Universitatea Clujeana il numeste pe Olahus „cel dintai mare european de sange romanesc”.[/vc_column_text][mk_image src=”https://thraxusares.files.wordpress.com/2015/03/screenshot-2015-03-07-23-12-12.png” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://thraxusares.files.wordpress.com/2015/03/screenshot-2015-03-07-23-12-12.png” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533026929931{margin-bottom: 0px !important;}”]Nicolaus Olahus, „os domnesc“ din Tara Munteneasca, se tragea din Vlad Tepes si era nepot al lui Matei Corvin. Tatal sau, Stefan, era originar din Orastie. Mama sa, Barbara Huszar, era descendenta din familia lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. Pe unde a umblat prin Europa, pe la curtile domnesti, in palatele episcopale, si’a semnat toate scrisorile si cartile pe care le-a scris cu numele de „Romanul“. Prin aceasta, Romania sau Valahia au circulat prin Europa secolului al XVI-lea cu nume de cinste.
Nicolaus Olahus s’a nascut la Sibiu in ziua de 10 ianuarie 1493. A devenit catolic inca din leagan, religie imbratisata de tatal sau fie cand s’a stabilit definitiv in Transilvania, fie la casatorie ori cu ocazia innobilarii. (Din interese personale sau politice, la catolicism au trecut si Vlad Tepes sau Mihnea Voda cel Rau, rude ale sale). In 1504, Stefan Olahus se muta cu intreaga familie la Orastie, fiind numit aici judecator si primar. Nicolaus mai urmeaza un an scoala saseasca din Orastie, dupa care, in 1506, la 13 ani, paraseste casa parinteasca, fiind trimis sa’si continue studiile la Oradea, unde isi avea sediul un influent episcopat catolic, adevarata pepiniera de secretari si diplomati in serviciul curtii regale ungare. La scoala capitulara de aici se invatau, in latina, gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia si muzica. Pe langa profesorii recrutati dintre canonici erau adusi profesori si de la universitati straine (Padova, Leipzig, Viena). Remarcat de superiorii sai mai cu seama pentru usurinta dovedita in asimilarea limbii latine, ravna la invatatura si buna purtare, este numit, in 1510, paj la curtea regelui Vladislav al Ungariei, functie in care ramane pana la moartea suveranului (1516), cand se hotaraste sa devina cleric. La 23 de ani este numit secretar al episcopului de Pecs, dupa doi ani hirotonit canonic, dupa alti patru ani devenind arhidiacon de Komarom si canonic al Episcopiei de Strigoniu (azi Esztergom).
Este cunoscut faptul ca in anii tineretii sale, intre 1522-1526, Olahus a fost consilier al regelui Ludovic al II-lea si mai ales al reginei Maria a Ungariei, totodata regenta a Olandei, detinand functia de secretar-consilier la curtea regala. In 1542 Nicolaus Olahus si’a inceput cariera politica. Prin calitatile sale diplomatice, a fost consilier al imparatului Ferdinand I al Sfantului Imperiu Roman de natiune Germana, Olahus a avut o influenta covarsitoare in luarea deciziilor politice din Europa Centrala, activand in special in interesul Bisericii Catolice. Doua decenii mai tarziu, in anul 1562, devine arhiepiscop de Strigonium si, prin aceasta, primat al Bisericii Catolice din Regatul Ungariei, pentru ca in final sa ajunga regent si guvernator al Regatului Ungariei. Nicolaus Olahus a fost creat cardinal de catre papa Pius al IV-lea. De numele lui se leaga Academia Iezuita din Nagyszombat (1554), considerata de unii ca fiind prima universitate din Regatul Ungariei. In aceasta calitate va fi numit guvernator al teritoriilor maghiare de vest, controlate de Habsburgi ca noi titulari ai coroanei Ungariei, dupa moartea regelui Ludovic al II-lea in timpul bataliei cu turcii la Mohács in anul 1526.
In calitate de umanist si carturar, Olahus a intretinut o vasta corespondenta cu capetele luminate ale epocii, castigand simpatia si recunoasterea lui Erasmus din Rotterdam. Lucrarile sale cele mai importante, Hungaria si Attila, redactate, se pare, in perioada sederii in Olanda, ofera pretioase informatii cu privire la topografia si istoria Ungariei si, in special, a Transilvaniei.
Activitatea: 1536 Ungaria, 1537 Attila, fiul regelui Ferdinand Genezei, ziare, scurta descriere a vietii Fericitului Zerchsky , 1763 , sau despre originile poporului regatul Ungariei si Attila Ungaria (…) emondato coniumctim editi, Viena.[/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-1.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-1.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”CAPITOLUL AL XII‑LEA – Despre Ungaria de dincolo de Tisa” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027169315{margin-bottom: 0px !important;}”]1. Acea parte a Ungariei care este dincolo de riul Tisa, dupa cele sustinute de Ptolemeu, se numea candva Dacia. Atingand la Miazanoapte o regiune a Sarmatiei, se intinde de la Muntii Carpati pana la curbura raului Nistru. Iar spre Miazazi tine pana la Dunare, unde [aceasta] incepe a se numi Istru; la Apus, pina la Tisa si iazigii metanasti. In ea sunt provinciile: Valahia Mare, care se mai numeste si Transalpina, Moldova, Transilvania, Maramuresul, tinutul Somesului, Crisana, Nyir si tinutul Timisului. Transalpina, care se spune ca odinioara s’a numit Flaccia, de la Flaccus care adusese aici o colonie a romanilor, incepand de la muntii prin care este despartita de Transilvania…[/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-2.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-2.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027259265{margin-bottom: 0px !important;}”]…se intinde aproape pana la Marea Neagra. Pamantul [ii este] neted si sarac in apa. La Miazanoapte se invecineaza cu roxanii, care acum se numesc ruteni, la Miazazi cu acea parte a Ungariei care este indreptata spre cetatea Timisului si spre campul Maxons, iar la Rasarit, cu fluviul Dunarea, care separa de ea Moesia Inferioara.
2. Principele ei se cheama voievod; in zilele noastre este Radu, care, puternic in bogatie si stapanire, are cetatea de scaun in orasul Targoviste. Se spune ca, daca este nevoie, poate chema la arme, de pe teritoriile sale, si duce la lupta pana la patruzeci de mii de osteni. Este supus regelui, caruia ii depune juramantul de credinta prin trimisii sai. In aceasta provincie, din vremurile strabunilor nostri pana in zilele noastre, au fost doua familii [voievodale], provenind la inceput [sic] din aceeasi casa: una, a Danestilor, de la voievodul Dan, cealalta, a Dragulestilor, de la Dragula; de acestea aminteste si Aeneas Sylvius, in capitolul al doilea din Europa. Dintre acestia, ba prin puterea regelui nostru, ba prin a imparatului turcilor, sunt alesi voievozii indreptatiti […][/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-3.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-3.jpg” align=”center”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”CAPITOLUL AL XIII‑LEA – Despre Moldova” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027450713{margin-bottom: 0px !important;}”]1. Provincia Moldova se invecineaza la Rasarit cu Muntenia, la nord‑vest cu polonezii, la Miazanoapte, interpunandu’se Podolia, nu este departe de tatarii care sunt vecini cu Marea Azov. Si principele acestei provincii se numeste voievod, nefiind expus atator schimbari primejdioase ca cel al Munteniei. Totusi, ca si acela, si acesta depune juramant de credinta regelui Ungariei. Ca sa ramana devotati, ei detin, cu ingaduinta regelui Ungariei, cateva cetati in Transilvania. In vremea noastra, aceasta provincie o conduce Petru‑Voda. Moldovenii au aceeasi limba, rit [si] religie ca muntenii; pe alocuri, se deosebesc partial in port. Ei socotesc ca sunt si de vita mai aleasa si mai harnici si mai buni calareti decat muntenii. Se indeparteaza mai des de regele Ungariei; se razboiesc mai des cu regele Poloniei. Se spune ca pot chema la arme mai bine de patruzeci de mii de osteni. Graiul lor si al celorlalti valahi a fost candva latin, ca al unora ce se afla intr’o colonie a romanilor; in vremea noastra se deosebeste foarte mult de acela, numai ca multe cuvinte ale lor sunt de inteles pentru cei [care vorbesc] latineste.[/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-4.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-4.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][mk_padding_divider size=”30″][vc_custom_heading text=”CAPITOLUL AL XIV‑LEA – Despre Transilvania” font_container=”tag:h4|font_size:22px|text_align:center|line_height:1.66em” use_theme_fonts=”yes” css_animation=”bounceInUp”][mk_padding_divider size=”30″][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027608617{margin-bottom: 0px !important;}”]1. Transilvania este inconjurata pretutindeni de munti foarte inalti, mai cu seama in partea in care se delimiteaza de Muntenia; pe o latura, prin care se orienteaza spre Miazanoapte si spre moldoveni, are o trecatoare mai larga. Din Ungaria se deschid catre ea trei cai, si acelea greu de umblat si noroioase. Una se numeste Calea Mesesului, in partea unde curge Somesul; alta se cheama [Calea] Crisului, pe unde curge Crisul; celei de a treia i se spune Poarta de Fier, pe unde aluneca raul Mures. Intrarea dinspre Muntenia este stramta si abrupta. Din aceasta cauza,[/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-5.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-5.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027737434{margin-bottom: 0px !important;}”]turcii, care au invadat pe aici Transilvania, s‑au ales in dese randuri cu o mare infrangere, din partea unei mici ostiri. Din Transilvania, care are lungimea de vreo treizeci de mile maghiare si aproape aceeasi latime, sau ceva mai mica, poti supune Ungaria intreaga, mai usor decat din Ungaria Transilvania. Caci drumurile sale pot fi usor inchise prin taierea stejarilor.
2. In afara de aceasta, populatia este strans unita in privinta membrilor sai, razboinica, dispunand de arme, precum si de cai puternici si buni. Tinutul intreg este format, in alternanta, cand din sesuri, cand din paduri, brazdat de cursuri si meandre de apa, cum vom spune putin mai tarziu, pamantul fiindu’i roditor, bun pentru vita‑de‑vie, bogat in aur, argint, fier si in alte metale si – dincolo de acestea – si in sare, abundand in vite, salbaticiuni, ursi si pesti, incat nu poti condamna natura ca nu ar fi daruit acest meleag cu toate cele prielnice traiului. Aici traiesc patru neamuri de obarsie diferita: maghiarii, secuii, sasii, valahii; dintre ele, sasii sunt considerati mai nepotriviti pentru lupta. Maghiarii si secuii vorbesc aceeasi limba, numai ca secuii au unele cuvinte specifice neamului lor […][/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-6.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-6.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533027939984{margin-bottom: 0px !important;}”]Nota editorului Kollarus (1763):
Orasele mai de seama si mai populate sunt locuite de unguri, germani si slavi, care impreuna cu valahii alcatuiesc populatia intregului regat. Dar neamurile slave, impartite in slavi, poloni, ruteni, boemi, moravi, croati, dalmati, slavoni, sarbi, rascii, ocupa partea cea mai mare a regatului, incat partea aceasta a Europei pare ca’si reia infatisarea pe care a avut-o inainte de venirea ungurilor. Caci de la Nord si Sud incetul cu incetul neamurile slave se reintorc in inima tarii si se raspandesc foarte mult prin toate provinciile regatului. Popoarele germane vin de la Apus, iar valahii isi trimit la noi coloniile lor dinspre Rasarit. Cea mai mica parte a Ungariei e aceea care cuprinde pe unguri, adica pe poporul ce se slujeste exclusiv de limba ungara si ma tem sa nu piara insasi limba lor, in acelasi chip in care a pierit limba cumanilor […][/vc_column_text][mk_image src=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-7.jpg” image_size=”full” lightbox=”true” custom_lightbox=”https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/05/nicolaus-olahus-7.jpg” frame_style=”border_shadow” align=”center” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533028230746{margin-bottom: 0px !important;}”]Valahii in limba lor isi zic rumunyi (rumani) adica romani si socot ca vorbesc rumunyeschte (rumaneste), adica in limba romanilor. Limba lor mai pura are cea mai mare afinitate cu limba italiana, dar limba de care se slujesc, mai ales bihorenii, in biserica, e sporita cu vocabule slave, din pricina religiei pe care, primind-o, daca nu ma insel, de la popoarele slave care se inchina dupa ritul si dogma greaca, o pastreaza cu cea mai mare incapatanare. Lucrul acesta l’am constatat eu insumi, cand fiind la Oradea Mare intr’o misiune de Stat, am avut prilejul sa stau cu ei de vorba […]
„Valahii sunt crestini, numai ca urmand pe greci, se deosebesc de biserica noastra catolica in privinta purcederii duhului Sfant si a altor articole mai putin importante.“
Despre moldoveni: „Moldovenii au aceeasi limba, obiceiuri si religie ca si muntenii, se deosebesc numai prin imbracaminte. (…) Limba lor si a celorlalti valahi a fost candva romana, caci ei sunt copii din Roma“.
Despre Transilvania: „Neamul acesta de oameni robusti, razboinici inarmati, sunt prevazuti cu cai buni, zdraveni. (…) Intreaga regiune este alcatuita cu sesuri si paduri, intretaiata de ape cotite, plina de pamant roditor. Bogata in vin, aur, argint, fier si alte metale si sare; cat se poate de imbelsugata in boi, fiare, ursi si pesti, asa ca nu poti invinui firea ca n’ar fi gramadit in acest tinut toate bunatatile traiului.“
Nicolaus Olahus aminteste si de bogatiile aurifere din Ardeal, exploatate de stapanitori straini: „… Aur ca acesta pe care altii l’au aflat de marimea unui ou de gaina. De curand, mi’a scris episcopul Nicolae Gerendi de Transilvania, ca a gasit aur din acesta de marimea unei paini taranesti, cantarind mai bine de 1.600 ducati.“ Aceasta consemnare se facea la 1544.
Ne punem intrebarea fireasca, acum, la inceput de secol XXI: Cine va putea evalua vreodata cantitatea de aur extrasa cin Muntii Apuseni ai Ardealului?
Imperiul Roman si’a redresat economia cu aurul din Muntii Apuseni. Tot aurul Apusenilor a curs prin vreme spre alte semete capitale. Cu aurul motilor s’au ridicat catedrale marete la Viena si Budapesta.[/vc_column_text][vc_video max_width=”700″ link=”https://youtu.be/3AEQfSFMw6A” animation=”fade-in”][vc_column_text css=”.vc_custom_1533028422921{margin-bottom: 0px !important;}”]Este foarte important ca, desi Transilvania se proclamase inca din secolul al XV-lea (dupa Rascoala de la Bobalna, 1437) UNIO TRIUM NATIONUM, din care romanii nu faceau parte, Nicolaus Olahus scrie despre Transilvania: „… in ea sunt patru natiuni: unguri, secui, saxoni si valahi“. Deci si romanii sunt recunoscuti de el, impotriva curentului oficial, ca a patra natiune. O face ca o a patra natiune, in virtutea convingerilor constiintei lui de roman.
Pe baza monedelor romane, descoperite in Transilvania, el spune ca: „Acestea sunt un semn neindoielnic al vechimii stapanirii romane prin partile acestea“, adaugand inca o data cuvintele comune romano-romane, ca semn al romanitatii poporului roman.
Nicolaus Olahus a murit la Bratislava, la 14 ianuarie 1568 si a fost inmormantat la Tyrnavia.
Nicolae Iorga scria ca: „… arhiepiscopul de Strigonium primatul si cancelarul este cel mai de seama umanist al regatului maghiar din secolul al XVI-lea. El nu si’a ascuns originea, ci a iscalit cu hotarare Olahus-romanul.“
00Patrick Matishttps://culturaromana.ro/wp-content/uploads/2023/06/romania-culturala-logo-6.jpgPatrick Matis2018-07-31 11:14:032018-07-31 11:21:31Nicolaus Olahus si umanismul ungar din veacul al XVI-lea
Ma gandesc cu placere la clipa cand ne-am cunoscut. Tin sa subliniez ca apari, pregnant, in constiinta mea in mod pur, detasat de timp si spatiu. Incerc sa gandesc jocul pe care-l port intre prietenie si admiratie. Am certitudinea ca te-ai implinit, eu insa nu. Ma consolez nu cu aceasta iluzorie forma a nemuririi: gloria, ci cu nemurirea religioasa, care puncteaza cimitirele cu cruci. Crucea simbolizeaza anularea distinctiei intre gloriosi si invinsi. Fara religia crestina omul ar trai nelinistea produsa de limitele vietii si de moartea absoluta. Ce glorios este crestinismul ce populeaza templele si cimitirele cu nemuritori! Religia crestina asigura fraternitatea intre gloriosi si anonimi si invinsi. Fara crestinism, umanitatea ar fi alcatuita din bipezi anonimi si gloriosi. Ce glorioasa e viziunea crestina asupra omului in care nebunii, neimplinitii si geniile se intalnesc, fratern, aici si dincolo.
Religia crestina ne permite sa vorbim despre oameni fara deosebire. Este si firesc, pentru ca, desi fizic se aseamana, metafizic se deosebesc prin destin. De altfel, metafizica, aceasta disciplina filosofica fundamentala, nu a putut si nu poate inlocui religia. Religia crestina, prin puterea ei nivelatoare, inlatura oamenii de prisos; ea inlatura dezgustul existentei si spaima mortii absolute.
Draga Emil, sunt batran, bolnav si trist. Sunt nelinistit de perspectiva mortii. Ce pustie ar fi viata fara temple, sacerdoti si credinciosi. Imi pare bine ca scoala, cu toate disciplinele ei, nu poate inlocui Biserica.
P.S. Draga Emile, cred ca-ti aduci aminte de scrisoarea, trimisa acum cativa ani, prin care te rugam sa-ti las camera de langa Cismigiu. Acum, cand perspectiva mortii ma preocupa mai mult ca altadata, revin cu aceeasi rugaminte, pentru a avea si tu, cand te vei fi intorcand la Bucuresti, un acoperis.
