Articole Archives - Page 98 of 128 - Revista România Culturală

Articole despre valorile românești.

Parintele Justin Parvu – Prin ce-am trecut noi dar prin ce-o sa treceti voi!

Parintele Justin Parvu - Prin ce-am trecut noi dar prin ce-o sa treceti voi!

– Parinte, cum sfatuiti poporul sa procedeze cu privire la aceste vaccinuri criminale care se vor impune cu forta, asupra copiilor nostri si asupra mamelor insarcinate, si poate pe viitor asupra tuturor?

– Dragii mei, e greu sa dai un raspuns unui popor intreg, pentru ca nu avem decat solutii dureroase, pentru ca aceasta este realitatea in care traim, foarte, foarte dureroasa. Am spus de la inceputul anului ca trebuie sa ne pregatim pentru martiraj si mai mult de atat nici nu as mai fi avut de grait, dar oamenii sunt neputinciosi cu duhul si cu mintea ca sa inteleaga. Nu e usor sa traiesti in ziua de azi. Dar daca Domnul asa a binevoit ca noi sa suferim aceste vremuri, apoi trebuie sa ne supunem si sa primim cu bucurie toate cele ce vin asupra noastra, ca din mana lui Dumnezeu, si nu a vrajmasului. E mai greu acum, pentru ca ne-am invatat cu comoditatea, cu televizorul si cu toate mofturile si libertatile; ei bine, dragii mei, abia acum se vede efectul daunator al acestor libertati ne-au slabit puterile sufletului. Mintea este ingreuiata, trupul slabit si datorita alimentatiei otravite cu care ne hranesc mai marii nostri, si nu suntem obisnuiti sa purtam niciun fel de razboi, nici duhovnicesc, nici trupesc. De aceea, va rog sa nu mai cautati solutii. Solutii omenesti nu sunt, dragii mei! Solutia este moartea pentru Hristos. Tata pe fiu si mama pe fiica va da la moarte. Iata ca asistam la implinirea acestei proorocii. Daca mama va lasa copilul sa fie vaccinat, este ca si cum l-ar da la moarte. Am spus de mai multe ori sa luam modelul lui Brancoveanu, care cu marime de suflet privea mucenicia fiului sau cel mic, Matei. Invatati copiii sa traiasca in legea crestineasca, aceste obiceiuri sa le deprinda mai cu seama; nu mai e nevoie de nicio alta stiinta, de nicio scoala; prin orice mijloace copiii nostri sunt otraviti nu numai cu aceste vaccinuri, ci cu atatea informatii mincinoase la adresa creatiei lui Dumnezeu, cu calculatorul si cu tot soiul de filme, care ofera copilului o educatie antihristica. Daca nu aveti unde sa va retrageti din societatea aceasta potrivnica lui Dumnezeu, stati fiecare la locurile dumneavoastra si marturisiti pe Hristos, opunandu-va tuturor masurilor viclene de exterminare a omului. Pentru ca asta tanjeste vrajmasul sa faca, sa distruga faptura lui Dumnezeu. Invidia lui cea mai mare, aceasta este crearea OMULUI: De ce il iubeste Dumnezeu atat de mult pe om? Tocmai de aceea ar trebui sa prindem putere si curaj, pentru ca daca suntem asa de tare luptati si impresurati din toate partile de atatea primejdii si nevoi, inseamna ca si invidia vrajmasului se mareste datorita dragostei lui Dumnezeu sporite fata de noi, chipul si asemanarea Sa. Dar iata cat de mult ne iubeste Dumnezeu ca inca mai rabda toate pacatele si faradelegile noastre. Numai dracul nu intelege mila si iertarea lui Dumnezeu, ca daca ar fi inteles-o, cred ca s-ar fi pocait si el.

De aceea va zic aveti incredere ca Domnul va va da putere sa marturisiti pentru El. Traim intr-o lume anarhica, intreaga clasa politica este vrajmasa a lui Hristos si slujitoare raului, de aceea numai simpla noastra vietuire, fara sa abdicam de la principiile noastre crestine, este o marturisire si o mucenicie de zi cu zi.

Asadar: Nu primiti acest vaccin si nimic ce aduc nou puterile politice de azi. Evreii conduc lumea si americanii lucreaza pentru ei si cred ca au ajuns sa o stapaneasca deoarece nu mai au nicio sfiala; totul este la vedere si sunt constienti ca nu mai au niciun adversar de temut si lupta pentru exterminarea populatiei, ca cei putini care vor ramane sa se inchine lor. Acum ei studiaza si fac trierea iar modul prin care vor distinge oamenii intre ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Caci in fond cipul ce este? O arma impotriva omului. Iar noi nu mai avem arme; tineretul nostru este obosit, incat chiar sa vrea sa se ridice din vraja in care traieste, nu mai are putere. Singurele noastre arme sunt numai cele duhovnicesti: rugaciunea, smerenia, dragostea, dar si marturisirea. Nu se poate dragoste fara marturisire. Dragostea este jertfitoare, iar noi daca ne temem sa marturisim adevarul, ce jertfa mai avem? Sau daca nu ne pasa de aproapele nostru care este in nestiinta si noi nu il informam si il lasam sa cada prada acestui sistem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai lupta astazi sa trezeasca pe fratele lor, care nu au ramas nepasatori fata de viitorul unei natii si al unei Biserici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dumnezeu, care isi pun viata pentru fratii lor.

De aceea, mamelor, educati-va crestineste copiii si nu ii lasati necontrolati! Nu ii lasati sa isi faca mendrele lor, nu ii lasati prada educatiei acestei societati, pentru ca le-ati asigurat si moartea sufleteasca, dar iata ca si pe cea trupeasca! Mai degraba iesiti din mijlocul acestei societati si va cresteti copiii in dragoste si simplitate. Saracia si greutatile va vor intari mai mult si mintea, si sufletul, si trupul. Nu vedeti ca prin atatea libertati si drepturi ale copilului, ei ajung sa aiba dreptul de a ti-l ucide, dreptul de a distruge o natie?

– Sf. Apostol Pavel spune sa ne supunem stapanirilor si mai marilor nostri? In ce masura ne mai putem supune in astfel de conditii?

– Tot Sfantul Pavel spune sa ascultam de Dumnezeu mai mult decat de oameni. Nu mai avem de cine asculta, dragii mei, decat numai de Dumnezeu. Diavolul s-a intrupat in acest sistem politic si se lupta cu noi prin ei, mai aprig ca niciodata. Iti ofera mai intai toate pricinile pacatuirii: carciumi si alcool, dezmat si imagini cat mai desfranate, amuzament si libertati de tot soiul. Asa se alege un conducator: prin harul lui Dumnezeu si vointa natiunii, nu? Dar acestia ce har de la Dumnezeu sa aiba? Acestia sunt lupi rapitori, nu mai este o stapanire aleasa, este o stapanire antihristica, potrivnica lui Hristos. Daca se impotriveste lui Hristos, glasul acelei stapaniri nu va mai fi unul de ascultat. Ce stapanire este aceasta care ne da paine otravita sa mancam? Care ne ucid copiii? Nu vedeti ca au inceput cu copiii, cu sufletele acestea nevinovate? De ce? Pentru ca ii ucide nevinovatia copiilor. Cu martirajul copiilor a inceput Biserica lui Hristos, cu martirajul pruncilor, iata ca incepe si prigoana acestui veac de pe urma. Dar socotesc ca jertfa nevinovata a acestor copii nu va fi nelucratoare, ci ea va da putere alesilor Bisericii lui Hristos. Si cred ca va fi o incununare a crestinismului prin jertfa copiilor nevinovati. Este foarte periculos acum pacatul nestiintei; toti vedem pericolul in care ne gasim si suntem obligati sa ne informam si avem datoria de a informa si pe ceilalti frati ai nostri mai simpli si neajutorati. Nimeni nu va putea spune ca nu a stiut ca vaccinul acesta este ucigas… iar pentru cei care nu au stiut cu adevarat, pentru acestia Biserica, prin preotii si slujitorii ei, este responsabila si va raspunde pentru sufletele lor. Omul vine sa se formeze in Biserica si ce formare ii dam noi, daca propovaduim aceeasi invatatura cu a statului antihristic? Biserica nu ramane straina fata de toata conjunctura aceasta politica si sociala si este datoare sa se implice atat in societate cat si in politica, atata timp cat legile politice impiedica porunca lui Dumnezeu. Preotul, la hirotonie, jura ca se va supune lui Dumnezeu si poruncilor Lui, dar si stapanirii statale. Pai cui juram noi? Presedintilor si parlamentarilor care legalizeaza prostitutia si actele cu cip? Pai rolul preotului este numai sa cunune si sa inmormanteze? Nu. El este sarea pamantului si lumina oamenilor. Ce lumina mai aduce, daca el se supune legilor intunecate ale acestui veac? Iar daca tace, inseamna ca refuza sa aduca lumina oamenilor. Nu ei sunt urmasii apostolilor, carora Mantuitorul le-a poruncit: Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura (Mc. 16:15)? Nu le-a poruncit sa taca. Daca s-ar ridica o elita de preoti si de calugari, care intr-adevar sa se angajeze in slujba Adevarului, atunci s-ar mai schimba situatia. Iar prin aceasta schimbare eu nu inteleg imbunatatirea conditiilor de viata si nici macar a caracterului celor ce ne conduc, ci inteleg o schimbare in sufletele credinciosilor, o intarire a credintei care ne va da forta sa marturisim impreuna, ne va da unitatea si dragostea jertfirii. Important este sa ne opunem tuturor antihristilor si sa murim demn; sa nu avem o pozitie de lasitate. Iar poporul cum sa se mobilizeze, cum sa aiba tarie duhovniceasca, daca nu are lideri?

– Poate ca preotii acestia se tem sa nu fie inlaturati din posturile lor si astfel sa nu mai poata catehiza credinciosii pe care ii mai avea.

– Represalii au fost dintotdeauna si vor fi. Noi nu trebuie sa calculam cat timp de cateheza avem la dispozitie. Poate sa fie si o saptamana, dar sa imi fac datoria cu toata jertfelnicia fata de Evanghelia lui Hristos si neamul meu. Au fost 12 Apostoli si pana si acolo a intrat diviziunea, tradarea. Si ce catehizare este aceea daca taci? Pe mine nu trebuie sa ma ingrijoreze faptul ca ma va schimba si va trimite alt preot in locul meu, cu mult mai slab si care sa corespunda baremului. Daca patimim ceva pentru Hristos, mai mult folos vom aduce natiei. Jertfa naste viata. Nu este suficient sa marturisesti un adevar numai celui de sub epitrahilul tau, ci trebuie sa il propovaduiesti in auzul tuturor, avem datoria sa scoatem adevarul la lumina. Te mai poti retrage din strategie, dar cat dureaza aceasta strategie, mai? Sufera poporul asta de atata strategie si nu mai facem nimic. Sa nu confundam strategia cu depunerea armelor. Doar nu suntem facuti numai pentru zile bune; un razboi cine il mai sustine? Si cine sunt luptatorii? Nu noi cei din lumea aceasta de aici? De ce i se zice Biserica luptatoare? Luptatoare inseamna zi de zi sa sustii un atac impotriva puterilor intunericului. O asceza retrasa in individualitatea ei nu mai este un adevar marturisit in plenitudinea lui. Foarte frumos citeam la Evdokimov mai devreme: Biserica nu trebuie sa isi asume treburile concrete ale cetatii, dar constiinta crestina este chemata sa actioneze din plin pana si in chestiunile cele mai tehnice. Politica, economia, dezvoltarea sunt sferele comune in care credinciosii si necredinciosii se intalnesc. Si ce imensa sarcina aceea de a desavarsi lumea prin sobornicitatea calitativa a tuturora, de a insamanta in cultura lumina Taborului. Un om al luminii poarta o lumina care straluceste peste intreaga lume. Marii duhovnici spun ca orice asceza lipsita de dragoste si care nu este un sacrament al fraternitatii este desarta. Vorbind despre euharistie, Sf. Ioan Gura de Aur spune: Aici este odaia inalta in care au sezut ucenicii; de aici au plecat spre Muntele Maslinilor. Sa plecam si noi in cautarea mainilor de saraci, caci ele sunt pentru noi Muntele Maslinilor. Intr-adevar, multimea saracilor este asemenea unui codru de maslin sadit in casa lui Dumnezeu. De acolo curge uleiul de care vom avea nevoie spre a ne infatisa, precum fecioarele cele intelepte purtand lampile pline inaintea Mirelui.

Problema noastra cea mai mare acum este ca ne aflam intr-o bezna a ignorantei si socotim pacatul nestiintei un mare privilegiu. Generatia aceasta a ajuns la apogeul nihilismului. Si ce daca fac lucrul acesta? A! Nu-i nimic! Iei cipul Ei, n-are nimica!; slujesti cu catolicii: Ei, n-are nimica si tot asa… toate nu au nimic. Nihilismul a nascut acest libertinaj si aceasta stare te indreptateste pe tine cumva sa faci orice, ce vrei, sa amesteci lumina cu intunericul, sa mergi si cu Dumnezeu si cu mamona. In acest caz noi nu mai suntem ucenici al lui Hristos.

Sursa: Paul Evdokimov, Iubirea nebuna a lui Dumnezeu, p.23.

02/05/2020/0 Comments/by Tudor Urse

Articole

Nagy Attila-Mihai – Scopul maghiarimii/secuimii este de a trai fara romani in Romania!

Nagy Attila-Mihai - Scopul maghiarimii/secuimii este de a trai fara romani in Romania!

La inceputul anilor ’90, chiar imediat dupa 1989, eram student la Cluj Napoca, la sectia unitariana din cadrul facultatii de teologie protestanta. Fiind membru al unei biserici liberale (pana la ateism ascuns chiar), dupa cursuri, impreuna cu colegul meu de clasa intram uneori intr-o crasma din apropiere, caci asta nu era o problema! Prima data cand am intrat acolo m-a surprins privirea calda a unui maramuresean. Cu un accent romanesc, a inceput sa vorbeasca cu noi pe ungureste si a pus muzica maghiara! Era un roman deschis fata de unguri! Nu vreau sa sugerez, prin relatarea acestei intamplari, ca asa „ar trebui” sa se comporte, cu noi, ungurii, toti romanii, sa ne mangaie, sa ne flateze. Nu e o asteptare, n-as vrea sa fiu inteles gresit. Am povestit-o doar ca pilda a unui comportament deschis din partea unui roman fata de doi secui si ca sa arat, prin comparatie, comportamentul aflat de cealalta parte, cel al secuilor, care refuza tot ce e romanesc!

In judetul Covasna nu se respecta deloc Constitutia si nici limba oficiala a tarii: inscriptiile oficiale sunt in ungureste.

Dar, in acelasi timp, ce am putut observa in zona Odorheiului, unde locuiam? Autobuzele care mergeau in satele din jur erau inscriptionate exclusiv in limba maghiara. Pe marginea drumului, intre Miercurea Ciuc si Sovata, cei care vindeau cate ceva aveau denumirea marfurilor doar in ungureste. Ungurii, secuii, chiar din primele momente de dupa ’89 isi aratau refuzul fata de romani! In locul unei deschideri fata de romani, prin recunoasterea greselilor istorice ale maghiarimii vizavi de romani de pilda, ei au adoptat imediat o pozitie de refuz, de izolare, pozitia ariciului!

Iar acesta era doar inceputul evolutiei negative a atitudinii secuilor din Harghita si Covasna. Evolutie pe care o tot urmaresc in Covasna, indeaproape, si care a capatat o forma grava, de cand Tamás Sándor si Ántál Arpad András au ajuns la putere! In istoria orasului Sfantu Gheorghe nu se afla scris nimic despre romani, despre personalitatile marcante romanesti, iar asta se poate vedea in cartea publicata cu prilejul aniversarii a 550 de ani ai orasului Sfantu Gheorghe!

Trebuie sa ma reintorc la problema inscriptionarii exclusiv in limba maghiara, care nu s-a terminat odata cu entuziasmul de dupa ’89! In judetul Covasna, in satele preponderent locuite de secui, din ce am vazut nu se respecta deloc Constitutia si nici limba oficiala a tarii! Desigur, nici in Harghita situatia nu e diferita, dar eu ma refer la ceea ce cunosc in mod concret, pe baza experientei proprii. Inscriptiile oficiale sunt in ungureste sau, in cel mai bun caz, inscriptia in limba romana, cea oficiala adica, atunci cand exista, este pe locul doi, ceea ce, la urma urmei, tot ilegal ramane! De pilda, la Ghidfalau caminul cultural are o inscriptie exclusiv in limba maghiara: „Müvelődési ház”! E posibil sa se fi remediat intre timp, caci atat eu, cat si Dan Tanasa am sesizat acest lucru, iar primaria a primit ordin de inlaturare!

De asemenea, un proprietar din Odorhei al unui lant de magazine aflat in doua judete, ii discrimina pe romani, inscriptionand marfurile din magazinul din Ciuc exclusiv in limba maghiara, caz care a ajuns sa fie sesizat la CNCD.

Kelemen Hunor, babuinul de serviciu din fruntea UDMR

La postul Duna TV, un tanar aflat intr-un bar din Balvanyos a afirmat senin: „Noi nu-i iubim pe romani!”. Iar declaratia acestui tanar nu este ceva izolat! Reprezinta spiritul antiromanesc general, existent in Harghita si Covasna! Degeaba vin unii sa nege – iar eu am prieteni si maghiari, si romani, si ne intelegem bine – spiritul in genere este antiromanesc! Asta a simtit si un fost ofiter de cariera, care a ajuns din Moldova in comuna Bodoc, langa Sfantu Gheorghe. Valeriu Tanasa, dupa ’89, in cartea sa „Rostiri ziditoare”, spune ca simtea nevoia de a se intoarce inapoi in Moldova, din cauza urii fata de „tot ce este romanesc”! Atunci si acolo unde secuii se izoleaza prin ura fata de „tot ce e romanesc”, prietenia intre cele doua natii e doar poveste sau exista doar cazuri izolate!

Cum spuneam, de cand cei doi „magnifici grofi”, Tamás Sándor si Ántál Arpad András, au pus mana pe judet, nu doar din istorie vor sa-i excluda pe romani, ci si din imaginarul cultural al orasului Sfantu Gheorghe! La inaugurarea statuii Turul – pasarea mitologica a maghiarimii – Ántál a declarat ca „trebuie sa ne ocupam spatiul nostru vital cu simbolurile noastre nationale”! Cred ca in urma acestui indemn a declarat apoi Kelemen Hunor, babuinul de serviciu din fruntea UDMR-ului (caci el e doar un babuin politic, altii conduc de fapt), ca trebuie sa ne ocupam „pamantul natal”! Declaratia lui Ántál poate fi comparata cu ideologia revolutiei culturale chinezesti a lui Mao. Cred ca Ántál este Mao cel mic al secuilor, care a declansat o astfel de revolutie culturala impotriva romanilor, el intentionand sa inlature si statuia lui Mihai Viteazul!

Izolarea prin imaginar, prin simbol, a maghiarimii, inseamna o criza de identitate

Problema imaginarului colectiv nu este asa simpla cum crede si gandeste primarul orasului, caci imaginarul, ancorat in adancimea omului, are o mare incarcatura de energie si raportul omului la ele nu poate fi arbitrar. Daca asa gandeste, nu stie ce inseamna problema identitatii, care are ca fond, ca baza, imaginarul adancimii omului. Raportul arbitrar, prin marea sa incarcatura de energii ale imaginarului, poate declansa tensiuni, daca mintea omului nu se raporteaza si la energiile arhetipului, integrand in constiinta! Pentru ca arbitrarul se raporteaza numai la exterioritatea imaginii, fara o raportare la fondul sau inconstient, adica la arhetip, care contine inestimabil mai mult decat imaginea sa exterioara! In acest fel, imaginea exterioara a arhetipului devine o realitate inchisa, contrara naturii arhetipului, care este o realitate deschisa! Iar cand vrei sa-l inchizi, energiile, care prin natura lor sunt deschise spre infinit – prin imaginarul exterior al arhetipurilor – erup, situatia devine tensionata si reprezinta un pericol de explozie in adancul omului! Caci rolul arhetipurilor, al energiilor acestora, nu este sa izoleze omul! Nu au rolul de a izola un neam de altele, ci invers, cel de a le uni, in integritatea Fiintei, a Existentei!

De aici vedem ca cei doi magnifici ai Covasnei nu cunosc natura imaginarului adancimii omului, ca vor sa le foloseasca, aceste imagini universale, in primul rand pentru izolare, cand natura acestora e de a fi deschise din interior catre exterior, spre infinit. In alte parti, rolul simbolului este cel de a lega, de a uni doua neamuri, si nu de a izola, a se impotrivi, a refuza.

Cand se produce izolarea prin imaginar, prin simbol, e vorba despre o criza de identitate! A te retrage in cadrul intimitatii imaginii, a te inchide prin imagini in intimitatea proprie neamului nu inseamna altceva decat sa fii dominat, dependent de arhetipul mamei. Iar acest fapt este foarte explicit exprimat in izolarea prin autonomie!

Concluzia este, cred, foarte simpla: scopul maghiarimii, secuimii – in afara defrisarilor padurilor de catre conducatorii lor – este cel de a trai fara romani in Romania!

Al vostru devotat, Nagy Attila-Mihai.

01/05/2020/1 Comment/by Patrick Matis

Articole

Alexandru Ghyka – Comunismul e o utopie

Alexandru Ghyka - Comunismul e o utopie

„Comunismul e o utopie! E cel mai greu blestem ce a cazut pe neamul romanesc!”
Alexandru Ghyka.

Alexandru Ghyka reprezinta un model de lupta. Stranepot al domnitorului Grigore Ghica al V-lea (1807-1857), domnitorul Tarii Moldovei intre 1849-1853 si 1854-1856, a fost director general al Politiei (1940-1941). El avea sa patimeasca indelungat, fiind inchis in temnite aproape un sfert de veac, in perioada 1941-1964.

Ortodox, cult, vertical, patriot, roman de o rara demnitate, a rezistat tuturor asalturilor reeducarii. In total a facut 24 de ani de puscarie. A fost detinut in puscariile de la Jilava, Pitesti, Vacaresti, Aiud, Alba, Sibiu, Brasov, Ploiesti, Ghencea, Galati, Giurgiu, Suceava, Gherla si a fost urmarit de Securitate pana la sfarsitul vietii (1982).

Alexandru Ghyka s-a nascut la 8 februarie 1903 la Iasi. Parintii sai au fost Grigorie (1858-1912), capitan de cavalerie, fost atasat militar la Legatia din Viena, din ramura domnitoare a Moldovei.

Principele Ghyka a primit o aleasa educatie intru romanism, demnitate, patriotism fierbinte.

El a urmat Liceul Militar de la Manastirea Dealu, institutia unde s-au format atatea caractere puternice ale tarii. In anul 1926 a intrat la Facultatea de Drept, pe care a terminat-o in 1930.

A fost comandant legionar, numit in randul celor apropiati „Printul”, caracterizat de verticalitate morala, credinciosie, demnitate. In fisele penale, dupa ce a fost condamnat, apare ca un barbat, avand o statura de 1,85 m, bine proportionat, ochi albastri. A fost casatorit cu Maria-Eliza Orleanu.

„O adevarata teroare impotriva elementelor comuniste si a evreilor!”

Alecu Ghyka a fost sef al politiei in timpul statului national-legionar, in perioada 16 septembrie 1940 – 1 februarie 1941, cand a fost destituit. La 24 ianuarie 1941, dupa rebeliune, a fost arestat de generalul Emanoil Leoveanu si condamnat de Curtea Militara de Casare si Justitie la 5 iunie 1941.

Pe cand se afla in temnita de la Aiud, printul a adresat o cerere conducatorului statului, maresalul Ion Antonescu, prin care solicita sa aiba voie in celula cu o icoana a Sf. Arh. Mihail, cu o Sfanta Cruce, cu cateva scrisori de la defunctii Corneliu Zelea Codreanu (asasinat), Ioan Mota si Vasile Marin (morti in Spania) si cu portretele acestora.

Apogeul suferintei il va atinge in timpul regimului comunist.

O proba serioasa la dosar, de care anchetatorii comunisti s-au folosit indelung – pentru ca ea este fotocopiata si apare ca un leitmotiv la interogatorii – a fost o „Lista de recompensare” semnata de C. Maimuca si de Alecu Ghyka, prin care o serie de politisti care au contribuit la descoperirea si arestarea unei mari si periculoase organizatii clandestine comuniste din Bucuresti, au primit diverse sume de bani.

In 1955 a recunoscut ca a numit 49 de sefi de politie legionari in fiecare capitala de judet si 10 inspectori ai Politiei de Siguranta.

Anchetatorii afirmau ca a desfasurat „activitate criminala care reiese si din procesul lotului III fosti politisti in frunte cu Maimuca C. judecat in iunie 1944”.

La 19 decembrie 1954, lt.Constantin Oprea, anchetator in Directia Anchete a MAI propunea prelungirea arestarii lui Ghyka.

Evident, aceasta s-a aprobat, sub semnatura sefului de serviciu lt.col. de Securitate Matusei Andreescu (Nathan Mathusievici) si a sefului directiei, col. de Securitate Francisc Butyk.

Intrebat de problema cetatenilor straini, Ghyka declara ca era supravegheata, pentru ca intrat in atributiile sale de cap al Politiei.

I-au imputat ca a trimis zece politisti sa urmeze o scoala de politie administrativa la Berlin. Cat a fost director, stie de arestarea unui cetatean sovietic, care, interogat la Siguranta, a reiesit ca este functionar la Legatia URSS.

Interogat a fost si Florentin Cernaianu, fost subinspector de politie, care a declarat, ori asa s-a consemnat in 1954, ca Ghyka a dezlantuit „o adevarata teroare impotriva elementelor comuniste si a evreilor”.

De altfel, in toate interogatoriile, inclusiv in cel luat de UM 0123 de ziua lui, la 8 februarie 1955, era intrebat de zeci de ori despre activitatea anticomunista. Fondul operativ era folosit pentru informatori, recompensarea politistilor si plata diurnistilor.

Refuzul reeducarii

La 13 noiembrie 1954 era audiat de lt. Constantin Oprea, anchetator in Directia Anchete a MAI, care propunea prelungirea mandatului de arestare pana la 19 decembrie 1954.

Exasperat de prostiile debitate de comunisti, in 1956, in cursul unui interogatoriu din 4 iulie, pur si simplu printul refuza sa raspunda intrebarilor lui Ion Braovici, maior de justitie la Tribunalul Militar Bucuresti. Dupa atatea anchete, la 17 ianuarie 1957, a fost condamnat la detentiune grea pe viata.

Intr-o cerere adresata Tribunalului Militar Bucuresti, din 20 ianuarie 1963, cand se afla la Aiud, rememorand calvarul sau, printul declara ca a fost arestat la 21 ianuarie 1941 si condamnat la 15 ani munca silnica. In 1952 a fost trimis de la Jilava in lagarul de la Ghencea, unde i s-a comunicat ca MAI l-a pedepsit cu 5 ani de munca silnica.

La 29 iunie 1954 a fost pus in libertate de la Pitesti si a primit domiciliu obligatoriu doi ani, in comuna Schei. A fost arestat din nou la 29 octombrie 1954 si condamnat de Tribunalul Militar Bucuresti la detentiune pe viata, prin sentinta din 24 ianuarie 1957.

Intre 1962 si 1964 a facut 75 de zile de izolare pentru ca a refuzat „reeducarea” de la Aiud. Marturiile detinutilor de aici – ne referim la cei care au scapat – il asaza pe Ghyka pe un piedestal.

A fost printre putinii care au refuzat reeducarea si a rezistat pana la final. Indelung rugator Domnului, era hotarat sa moara fara a face vreun compromis. I-a avut colegi de suferinta pe Bartolomeu Anania (viitor mitropolit al Clujului), pe Ilie Tudor (lui Tudor Gheorghe), multi intelectuali si ofiteri de politie si de armata.

„Voi, cei din zarca, ati invins!”

O marturie deosebit de importanta ne-a lasat fostul invatator si detinut politic Grigore Caraza, care a impartit celulele din temnite si cu Alecu Ghyka si cu fosti politisti. In toamna anului 1962, in cele 60 de celule de la „Zarca” Aiudului erau peste 250 de detinuti.

Printre ei se aflau fostii politisti Ion Batovici, Cantaragiu (din Suceava), Valeriu C. Iuga, Ion Lemnaru (dobrogean), Constantin Maimuca, Dimitrie Mantulescu (doctor in Drept), Constantin „Ticu” Steriu, Vasiliu (din Piatra Neamt).

Potrivit memorialistului amintit, ei si cu viitorul mitropolit Bartolomeu nu au rezistat pana la final asaltului reeducarii.

„Au rezistat numai aceia care au fost decisi sa moara, decat sa-si vanda sufletul”, scrie Caraza. In 1961, unii din cei de mai sus fusesera dusi la Bucuresti, pentru a da declaratii in procesele inscenate dupa 1958.

Pentru a li le invinge rezistenta, erau izolati in 20 de celule, in care pe jos era ciment, iar peretii fusesera tencuiti cu un soi de grund amestecat cu sare, care mentinea o permanenta umezeala.

Ferestrele erau batute in cuie. In celula nu era soba, ci doar un pat rabatabil, in care te odihneai intre 22 si 5 dimineata, o tineta comuna pentru nevoi, pe care nu aveai voie sa stai. Vara mirosul era absolut ingrozitor. Masa consta intr-o cana cu apa sarata, seara. Straiele lor – camasa si izmene – erau numai petice si zdrente, fiind destinate doar sa le acopere goliciunea.

Fostul detinut politic Caraza a incercat sa reconstituie numele celor 56 de detinuti „care au rezistat si ultimului asalt, calcand in picioare si sfidand toate metodele folosite de a injosi demnitatea omului”.

Printre acestia, printul Alecu Ghyka, diaconul Ion Grebenea, preotul ortodox Dumitru Bejan din Harlau. La 29 iulie 1964 conducerea temnitei Aiud a dat ordin sa se puna scaune in curte.

In fata, cateva zeci de nereeducati, in spate 1.000 de insi, considerati reeducati. Colonelul Craciun a zbierat atunci, recunoscandu-se infrant: „Cei din zarca, care plecati nereeducati, ati invins!”.

Alexandru Ghyka a fost eliberat de la Aiud prin decretul de gratiere la 1 august 1964. A avut zile si murit la 10 ianuarie 1982.

Urmarit toata viata de securisti

N-a avut liniste nici in asa-zisa libertate. Nu mai erau ziduri de puscarie. Ele se metamorfozasera in alte „ziduri”. Dupa ce a scapat din gulagul comunist, documentele din Arhiva CNSAS releva monitorizarea la care a fost supus printul pe toata durata vietii.

Prin ordinul strict secret din 11 iunie 1965, al lt.col. de securitate Vasile Lupu din Directia a III-a a MAI, „Grupul Operativ Aiud a deschis actiune informativa asupra fostului director Alexandru Ghyka, pentru atitudine legionara, refractara, facand parte din grupul celor rezistenti pana la eliberare”.

Practic, dupa eliberare, toti detinutii politici erau urmariti pana la sfarsitul zilelor de catre securitate si militie. Ei faceau parte din „problema comunista”.

Cand a iesit, a declarat ca se va stabili cu domiciliul la fiul sau, medicul Grigore Ghyka, in str. I.C. Frimu nr. 5. Sotia sa locuia in Galati, str. Logofat Tautu nr. 12. Dupa o vreme, Militia Capitalei i-a acordat o adeverinta provizorie pentru trei luni.

Ulterior i-a dat aviz negativ si a fost nevoit sa plece la Galati, unde, evident, Securitatea a transferat „actiunea informativa” exercitata asupra lui, asa cum raportau mr. Ion Burac (seful Biroului 5) si lt.col. George Popescu, seful Serviciului I.

La 27 ianuarie 1967, informatorul Costica Badiu discuta cu Alecu Ghyka. Potrivit acestuia din urma, toata lumea se mira ca dupa 23 de ani de inchisoare mai este sanatos la corp si la minte.

„Tot ce l-a sustinut in inchisoare si in viata a fost credinta ca Dumnezeu nu l-a parasit. N-ar fi crezut niciodata ca comunistii sa-i dea drumul din inchisoare, ba inca mai mult, sa-i dea si serviciu.

Eliberarea i-o datoreaza lui Dej, care a cerut expres eliberarea legionarilor, nu doar trierea lor, asa cum intentiona Securitatea. Nutrea un mare dispret pentru Nichifor Crainic. Are vreo 750 de lei pe luna, functionar la baza I.T.O. din Tiglina, nu e grozavenie, dar tot e bun ca este pe picioarele lui”.

Fusese „gazar”, dispecer la I.T.B. apoi jurisconsult intr-un birou. Pentru ca i se luasera si cartile, citea la Biblioteca V. Ureche din Galati. S-a multumit cu putin fara a voi sa aiba salarii mari, pentru care, bineinteles, i s-ar fi pretins anumite compromisuri pe care nu voia sa le faca.

Intr-un moment de sinceritate, anchetatorul lui politic i-a spus ca securitatea hotaraste anii de inchisoare si Tribunalul doar confirma si asa a fost si in cazul lui. A facut un sfert de veac de puscarie.

Alecu Ghyka a adormit in Domnul la 10 ianuarie 1982, in aceeasi curatenie sufleteasca, patriotism si demnitate, in care a trait toata viata. Ii puteti aprinde o lumanare la cimitirul Eternitatea din Galati (bd. George Cosbuc nr.221), unde este inmormantat. Dumnezeu sa-l ierte!

A consemnat pentru dumneavoastra, comisarul Florin Sinca via certitudinea.ro.

30/04/2020/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Pelaghia Rosu – Ioana d’Arc a motilor lui Avram Iancu

La sfarsitul anului 1848, ungurii invinsesera armatele habsburgice din Transilvania, stapaneau Clujul si impresurasera Muntii Apuseni, singura reduta libera aparata de legiunile lui Avram Iancu.

Ungurii fortau patrunderea in aceasta fortareata naturala de pe Valea Muresului, Ariesului si Somesului, aparata cu trup si suflet de moti. De la Gilau, fosta resedinta a voievodatului lui Gelu, patrunderea pe Somes in sus era aparata de motii din Marisel, condusi si organizati de Indrei Rosu si mama sa, Pelaghia Rosu.

In cartea sa, „Pelaghia Rosu eroina motilor” profesorul Teodor Sandor ne prezinta pe larg, cu fapte in cuvinte alese biografia Pelaghiei Rosu, o femeie inzestrata cu agerime si istetime, cu nemarginita dragoste de oamenii asezarii ei natale, care cu darzenie si curaj a luptat intru apararea lor.

Pelaghia era unica fiica a unui jude stiutor de carte si iubitor de dreptate, care a dorit ca Pelaghia sa stie si sa aiba si mai multa carte de care era atata trebuinta motilor.

Dupa ce face trei ani la un colegiu la Budapesta, se intoarce la Marisel si este alaturi de motii ei cu multa dragoste si ajutor, motiv pentru care este numita de ei, cu respect, cand capitan, cand dascalita.

Se casatoreste si are un fiu, pe Indrei Rosu, caruia ii insufla aceeasi dragoste de neam si idealurile lor de dreptate si libertate.

Avea de acum 48 de ani, cand ceasul apararii vetrei si obstii romanesti a sosit, pe plaiurile ei natale dintre Muntii Gilaului si Muntele Mare, de unde isi aduna apele Somesul Mic, si a fost alaturi de motii aparatori, in fruntea unei cete darze de femei.

Dupa cucerirea Clujului, Kossuth il numeste comisar pe Ladislau Csany, care, in proclamatia data romanilor, pe care ii numeste slugi, le porunceste sa se supuna in opt. Cum slugile nu s-au supus, agresiunea ungurilor impotriva satelor romanesti s-a manifestat prin jafuri, torturi si violuri, omoruri si incendieri.

Nelinistiti si infricosati, multi romanii ardeleni s-au supus, dar altii au plecat in Apuseni, inrolandu-se in legiunile lui Avram Iancu, ce incepuse razboiul national de nesupunere, impotriva ungurilor lui Kossuth ce asaltau fortareata de piatra a Muntilor Apuseni.

In jurnalul sau de razboi, Avram Iancu noteaza ca, in 3 Ianuarie 1849, a avut prima ciocnire pe Valea Somesului Rece, pe care au patruns „o mie de unguri, comandati de un anume Geley din Iulia (Gyula) pe care vreo optzeci de feciori i-au oprit la trecatoare, timp de vreo patru ceasuri, timp cat a fost destul ca ceilalti sateni sa se ascunda in padure, la munte, dupa care s-au retras si feciorii, ramasi fara gloante. Satul pustiu a fost transformat in cenusa”.

Nu a trecut decat o luna si ungurii atacatori au urcat pana la Marisel, dar strajile au dat de veste din timp despre venirea lor, asa ca barbatii, „sub comanda centurionului Indrei Rosu i-au asteptat la trecatori”.

In aceasta a doua confruntare, castigata de motii din Marisel, profesorul Teodor Sandor ne face cunoscuta participarea Pelaghiei Rosu, impreuna cu ceata de femei, intr-un mod original, dar de mare ajutor.

Femeile, sub conducerea ei, s-au imbracat barbateste, si-au pus palarii pe cap si pe cai au urcat pe coama muntelui, de unde au dat semnale de lupta si, prin zarva mare, framantari si tulburari asurzitoare, au speriat atacatorii, care s-au retras lasand in urma raniti si morti.

Gazeta de Transilvania consemneaza cu laude aceasta victorie a motilor: „Trupa ungureasca o ia la fuga, fara a incerca sa se mai apere, dupa ce comandantul lor a fost ranit”, iar pe Pelaghia Rosu o considera Ioana d’Arc a Romanilor pentru contributia ei esentiala la aceasta victorie .

Nu se termina luna si ungurii, care erau cantonati la Gilau, vin din nou, in numar si mai mare, pentru a-i pedepsi pentru nesupunere si rezistenta, pentru infrangerea de la inceputul lunii.

La aceasta noua confruntare, mariselencele sau amazoanele, cum le mai numeste autorul, isi aduc din nou o importanta contributie la o noua victorie a motilor, punandu-i pe fuga pe unguri ce lasa in urma lor 13 morti iar pe ranitii ii duc in patru care.

Avram Iancu vine la Marisel sa gratuleze si sa incurajeze pe moti, sa le arate noi tactici de lupta, fiindca ungurii vor veni din nou.

Sta de vorba cu centurionul Indrei Rosu si in mod special si admirativ cu mama lui, Pelaghia Rosu: „Vreau sa-ti spun ca ideea dumnitale m-a surprins. Este nemaiintalnita de cand luptam impotriva dusmanului nostru de moarte”.

In 12 martie 1849, „dusmanii nostri de moarte in si mai mare numar, o mie sase sute, avand si armament greu”, vin cu planuri decisive. Dar si mariselenii sunt mult mai bine organizati, pe trei coloane la trecatori, iar de pe culmi se aud puternice tulnice dupa care apar, calarind in mare iures, mariselencele imbracate barbateste, producand un efect psihologic puternic de ingrozire si teama asupra dusmanilor, de descurajare a lor.

Dupa o scurta rezistenta, acestia se retrag in debandada, crezandu-se inconjurati din toate partile. Motii continua sa-i urmareasca si sa-i atace, provocandu-le grele pierderi. Doua sute de honvezi isi pierd viata.

Vestea celei de-a treia victorii a mariselenilor condusi de centurionul Indrei si Pelaghia Rosu a facut inconjurul Muntilor Apuseni. Avram Iancu scrie frumoase cuvinte de pretuire in jurnalul lui de razboi despre curajul, darzenia si victoria mariselenilor si ale femeilor lor.

Dar vestea atator infrangeri suferite pe Somesul Rece a lovit puternic si orgoliul ungurilor, care nu vor sa inteleaga drepturile romanilor si se incapatineaza sa le infranga rezistenta si sa-i supuna, cu orice pret, in numele revolutiei lor.

In acest sens aduc trupe noi la Gilau si la Huedin, unde in fruntea lor soseste tanarul generalul Pal Vasvari, zis si Kossuth cel Mic.

Tanarul general era un om inteligent si educat, cu inclinatii si activitate literara, ce a fost captivat de idealurile revolutionare prin care Ungaria aspira la independenta fata de Imperiul Habsburgic.

A facut parte din grupul celor ce au conceput programul revolutiei maghiare in 12 puncte, ce prevedea, la punctul 12, unirea Transilvaniei cu Ungaria si acum a sosit cu forte armate sa impuna romanilor unirea Transilvaniei cu Ungaria.

Abia sosit, incepe ofensiva militara pentru cucerirea Apusenilor si supunerea motilor. Trupele lui ataca, jefuiesc si incendiaza asezarile motilor de pe Somes, ucigand in cale tot ce era romanesc.

Pe rand, cad si sunt incendiate asezarile fara aparare, fiindca motii, in inferioritate numerica si fara armament corespunzator, se retrag tot mai sus in munti, in paduri.

Cade si Mariselul, in care mai ramasesera, fara nicio aparare, doar batranii si femeile cu copii mici. Cu aceasta ocazie, ungurii nu s-au multumit sa scoata din lupta taranii, ci au trecut la spintecarea femeilor si batranilor.

Mariselenii, impreuna cu motii din celelalte asezari jefuite si incendiate, cu intariturile primite de la Avram Iancu, organizeaza o confruntare cu armata generalului Pal Vasvari sus, in Muntele Mare, la locurile numite Fantanele.

Generalul Pal Vasvari, in fruntea unei coloane de 3.000 (trei mii) de honvezi, impreuna cu ofiterii sai, este decis sa invinga definitiv rezistenta motilor, sa treaca muntele si sa asedieze Campenii lui Avram Iancu.

Dar, pana la Campeni, trebuiau sa treaca de Fantanele. Fara sa intru in amanunte, atat de bine descrise de profesorul Teodor Sandor batalia, a avut loc, in data de 6 iulie 1849 si a fost ziua sfintei biruinte.

Nu mai mult de cinci, sase sute de moti, condusi de tribunii Nicolae Corchis si Iacob Olteanu, de centurionul Indrei Rosu si moatele Pelaghiei Rosu, au zdrobit multimea pradatorilor unguri. Generalul Pal Vasvari – Kossuth cel Mic – trei comandanti din patru si peste opt sute de honvezi si-au gasit sfarsitul vietii la Fantanele.

La inceputul lunii august 1849, Kossuth cel Mare isi rade bine cunoscuta lui mustata si barba, se imbraca in haine de valet polonez, ii paraseste pe unguri pe campul de lupta si fuge in Turcia cu pasaport fals.

Comuna erou Marisel s-a schimbat foarte mult, are case noi, frumoase si cladiri publice necesare, printre care si o scoala ce poarta numele Pelaghiei Rosu. In curtea scolii, pe un soclu inalt este asezat un frumos bust al eroinei, mandra, hotarata si cutezatoare pana la sacrificiu.

Este opera sculptorului Emil Cretu. Felicitari maestre, felicitari urmasilor recunoscatori! Pe soclu se afla un citat din jurnalul de razboi al lui Avram Iancu: „Pelaghia Rosu sufla din bucium. Femeile calarete se ivira din toate laturile, inaltara un strigat mare si se pusera in miscare. Aceasta fu pentru Mariseni, barbatii lor, semnalul de lovitura generala”.

In cimitirul comunei se afla mormantul leoaicei din Marisel marcat, la inceput, doar cu o cruce de lemn care, dupa un timp, ajunsese in stare rea. Atunci femeile din Abrud si Sibiu s-au hotarat si au contribuit la inlocuirea vechii cruci cu una de piatra. Sub numele si datele eroinei motilor au incrustat si initialele F.R.R. adica Femeile Romane Recunoscatoare.

Era in 1902, in plin dualism-compromis austro-ungar. Crucea a fost adusa si instalata in taina, dar nu a trecut multa vreme pana ce jandarmii unguri au inceput inversunate cercetarile despre cruce si mai ales ce inseamna F.R.R.

De teama sa nu fie daramata crucea, cei anchetati au hotarat sa traduca initialele cu „Familia Rosu Recunoscatoare” si asa au salvat profanarea mormantului de catre ungurii asupritori.

Cu aceste cuvinte am incheiat, al vostru devotat, Corneliu Florea via certitudinea.ro.

27/04/2020/0 Comments/by Tudor Urse

Articole, Modelul de Tara

Calin Georgescu – Noua Ordine Mondiala

Calin Georgescu - Noua Ordine Mondiala

Este putin cunoscuta originea actualei Noi Ordini Mondiale, prin care principiile globalismului sunt impuse intregii omeniri. Noua Ordine Mondiala este rezultatul unei uriase inginerii economice si geopolitice, care a dus la convergenta sistemelor sovietic si occidental intr-un proiect unipolar de dimensiuni planetare. Propaganda neoliberala, atat de dreapta cat si de stanga, prezinta Noua Ordine Mondiala ca pe implinirea definitiva si glorioasa a istoriei omenirii. De fapt, este doar o legitimare a ordinii neoliberale care functioneaza in avantajul marilor corporatii si al institutiilor financiare.

Pe 15 decembrie 1987, in fata Senatului american, republicanul Jesse Helms, presedintele Comisiei pentru relatii externe din cadrul Senatului, demasca proiectul Noii Ordini Mondiale care urma sa fie construita dupa caderea planificata a comunismului:

„Examinand atent ceea ce se petrece in spatele usilor inchise, constatam ca grupuri de interese de pe langa Departamentul de Stat, Departamentul de Comert, marile centre bancare, marile retele mass-media, universitati, industria filmului, mari fundatii non-profit actioneaza impreuna cu stapanii de la Kremlin in slujba a ceea ce unii numesc Noua Ordine Mondiala. Organizatii private precum Council of Foreign Affairs, The Royal Institute of International Affairs, The Trilateral Commission, The Darmouth Conference, The Aspen Institute for Humanistic Studies, The Atlantinc Institute si grupul Bilderberg sunt puse sa raspandeasca si sa coordoneze planurile in vederea realizarii asa-numitei Noi Ordini Mondiale in marea finanta, marile centre de afaceri, cercurile universitare si guvernamentale… Astazi, ideologia acestor grupuri se numeste globalism. […] Din punctul de vedere globalist, statele si granitele nationale nu mai conteaza. Filosofiile si principiile politice par sa devina o chestiune relativa. Chiar si constitutiile devin irelevante in exercitarea puterii. Libertatea si tirania nu mai sunt privite ca fiind in mod necesar rele sau bune si, in nici un caz, nu sunt o componenta a politicii. Globalismul considera ca activitatile fortelor financiare si industriale trebuie sa fie orientate spre transpunerea in viata a proiectului unei singure societati globale. Aceasta se va realiza in principal prin convergenta sistemelor american si sovietic. Singurul lucru care conteaza cu adevarat pentru acecste grupuri este obtinerea de profituri maxime, profituri rezultate dintr-o practica pe care eu o numesc capitalism financiar, un sistem bazat pe doi mari piloni: indatorarea tarilor si politica de monopol. Acesta nu este capitalismul real, este drumul spre concentrarea monopolista a activitatii economice si spre sclavie politica.”
Senator JESSE HELMS, Congressional Record, Vol. 133, p. 18146, 1987.

Globalismul

Ideologiile globalismului incearca sa legitimeze o lume unipolara reconstruita dupa dogmele neoliberale, militeaza pentru slabirea sau distrugerea autoritatii statelor nationale in fata entitatilor non-statale (companiile transnationale, institutiile financiare gen FMI) si pentru „corectitudinea politica”.

Globalismul nu este in folosul omului de rand si al statului national, ci in folosul elitelor cosmopolite si al superbogatilor, al marilor corporatii si al institutiilor financiare.

Nu trebuie sa ne fie insa teama. De globalism si de sustinatorii lui interni si externi ne va apara dragostea de tara, daca stim sa o traim cu adevarat si s-o crestem in suflet. Sau, ca sa-l citez pe paleoconservatorul american Pat Buchanan, „nationalismul, nu NATO este aliatul nostru”.

Sursa: Cumpana Romaniei, de Calin Georgescu, Editura Christiana, Bucuresti, 2016.

26/04/2020/0 Comments/by Tudor Urse

Articole, Modelul de Tara

Calin Georgescu – Pandemia fricii restarteaza Romania

Calin Georgescu - Pandemia fricii restarteaza Romania

„Omenirea este tinuta sub frica ca sa poata sa fie controlata si observata.”
Calin Georgescu.

„Aceasta pandemie este o pandemie a fricii si a prostiei, si are menirea sa controleze si sa tina sub observatie omenirea”, ne spune domnul doctor Calin Georgescu, expert in dezvoltare durabila si autosustenabilitate la nivel international, un mare patriot, o mare constiinta romaneasca, ce merita a fi pus in panteonul marilor romani care au contribuit la schimbarea Romaniei de-a lungul veacurilor.

„Atata timp cat esti patriot, nu conteaza pozitia si nivelul dusmanului. Patriotismul este o forta extraordinara, care consta, in primul rand, in iubirea de tara si asta nu poate sa aiba egal.” Sunt lideri ai lumii care astazi se lupta din rasputeri cu statul subteran, imperiul globalist si cu marile concernuri globaliste care au o agenda bine determinata in lume pentru a instaura un guvern mondial, totalitar si prin care sa tina sub control intreaga omenire. Dar intrebam si noi, oare vor putea sa supravietuiasca fara baza piramidei lor? Oare acest sistem falimentar, care a distrus resursele naturale ale lumii si continua sa o faca, pot sa mai existe fara resurse, chiar si cea umana?

„Daca oamenii vor intelege cine sunt si ce inseamna viata ca atare, care este un dar Divin – ea nu poate sa fie transformata intr-o marfa si supusa vanzarii, pentru ca viata nu poate sa fie supusa unui troc, adica ‘iti predau eu viata contra Fiintei mele, contra adevarului fundamental al Fiintei mele’, pentru ca viata este o capodopera data de Dumnezeu – vor intelege ca tot acest sistem a fost fundamental gresit si facut in asa fel incat o minoritate sa conduca aceasta lume, iar telul este coordonarea si observarea permanenta a omenirii.” Este evident ca in momentul in care ne predam vietile si libertatile, cei care se cred la putere vor uita de ele, vor uita cine este stapanul si pe cine ar trebui sa serveasca. De aceea toate impunerile totalitariste, toate ordonantele peste ordonante si restrictii peste restrictii. Atata timp cat nu intelege ce este viata, nu intelegem nici omul, nici natura, nici pe Dumnezeu, nu intelegem nici macar ca suntem construiti de aceeasi forta creatoare si nu avem nici un drept asupra vietilor altor persoane, nici macar asupra vietii noastre. Tocmai aceasta smerenie ar trebui sa ne faca sa respectam si sa iubim viata.

„Ce urmeaza? Urmeaza o trezire, adica pe acest val conflictual care este in acest moment in lume, el (sistemul – n. red.) nu poate sa fie schimbat decat prin trezire.” Cand omul se trezeste exista si unitate, pentru ca unitatea este din Constiinta, iar dezbinarea este din egoism. „Sa moara capra vecinului!” si „in primul rand eu, in al doilea rand eu, iar in al treilea rand, daca se poate, tot eu” sunt vechi dictoane la care aderam si noi romanii, inca, astazi.

Cat despre proiectul de tara, „Apa, Hrana si Energie”: „Daca Romania nu tinteste suveranitatea este o tara care dispare. Romania are nevoie sa devina un stat suveran si nu este. Pentru ca toate parghiile economice sunt in mana strainilor. Tot sistemul bancar este in mana strainilor. Toate deciziile care se iau, se iau de catre straini. Si nu de unul.. sunt mai multi. […] Eu va spun ce inseamna un proiect de tara in cinci puncte: 1. sa dai legi simple, usoare pe intelesul tuturor; 2. sa ai functionari devotati care sa respecte aceste legi; 3. sa ai taxe si impozite mici ca sa se poata misca tara; 4. sa ai o moneda sigura si stabila si 5. sa ai o tara curata si ingrijita.”

Sa vedem:

23/04/2020/0 Comments/by Tudor Urse

Articole, Stiri

Teodor Palade – Cand ipocrizia este ridicata la nivel de politica globala

Teodor Palade - Cand ipocrizia este ridicata la nivel de politica globala

Pe masura ce timpul trece este tot mai evident ca ceea ce se intampla in jurul acestui „nou coronavirus” nu face parte dintr-un joc al hazardului. Declaratiile, mai directe sau mai pe ocolite ale unor personalitati care au in mana viitorul a miliarde de oameni conduc spre o concluzie sinistra. Se doreste imputinarea fortata a populatiei lumii! Prin ce metode, vedem cu totii.

Cu riscul de a fi acuzat ca sunt obtuz, ca sunt manipulat de nu mai stiu care puteri straine, ca sunt adeptul teoriei conspiratiei sau ca sunt reticent fata de politicile de protectie pe care, ingrijorate de soarta mea, autoritatile nationale si ale UE le-au elaborat pline de empatie, voi spune ce am de spus.

Pe cine deranjeaza existenta generatiilor dinainte de 1955?

Cei carora li s-au suprimat aproape toate drepturile omenesti, inclusiv dreptul de a respira aer curat, sunt varstnicii nascuti inainte de 1955. Obligati la izolare timp de 22 ore din 24, ramasi fara asistenta medicala daca nu au „norocul” sa fie infectati cu virusul la moda, lipsiti de medicamentele care le asigurau supravietuirea, scosi de la ventilatie in salile de terapie intensiva pentru a se asigura supravietuirea altora mai tineri, urmariti de politie ca niste infractori, obligati sa traiasca intre patru pereti si sa se hraneasca cu minimul necesar, lipsiti de interactiunea cu restul familiei, eliminati practic din viata sociala si priviti ca o povara, ei au ajuns sa pizmuiasca libertatile mult mai largi pe care le au, prin lege, animalele lor de companie. Mesajul guvernantilor? Ramaneti in casa pana cand vrem noi. Muriti linistiti acolo, noi ne vom ingriji de contabilizarea zilnica a sicrielor voastre.

Sefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, trecuta si ea bine de o a treia tinerete (nascuta in oct. 1958), declara cu doua zile in urma: „Este posibil ca persoanele in varsta sa fie izolate pana la sfarsitul anului pentru a le proteja de coronavirus.” Si este putin probabil ca Ursulei von der Leyen sa-i iasa vorbele din gura fara rost. Este cat se poate de sigur ca la nivelul UE, acolo unde nu s-a miscat nimic pentru ajutorarea celor loviti din greu de gripa aceasta ciudata (desi ar fi avut obligatia s-o faca), se coace ceva pentru batranii statelor din Uniune. Pare tot mai clar ca masurile, identice, luate in toate statele Uniunii pentru izolarea si excluderea din societate a varstnicilor nu s-au luat la initiativa statelor suverane. Pare tot mai clar ca a fost un ordin sau, mai diplomatic spus, o indicatie din partea celor care conduc Uniunea Europeana.

Va puteti inchipui cum va arata (daca va scapa cu viata) un batran dupa ce a stat inchis in casa opt luni de zile? Va fi asemenea unei salbaticiuni, speriat de lumea inconjuratoare, lipsit de repere si simtindu-se de prisos intr-o lume care il respinge si pe care o simte ostila in fiecare clipa.

Asa va doriti sa arate seniorii natiunilor din Uniunea Europeana, doamna von der Leyen? Dumneavoastra ati sta inchisa intre cei patru pereti ai unei camarute 3×3 metri timp de 300 de zile, fara rude, fara prieteni, fara asistenta medicala, fara nicio mangaiere sufleteasca, sub discutabilul pretext ca ar exista o probabilitate de 0,3% sa contractati o gripa despre care pana acum nimeni nu stie nimic si a carei singura regula este ca nu respecta nici o regula? S-a stabilit cumva la nivelul Uniunii Europene ca timp de doua ore pe zi, intre 11.00 si 13.00, virusul acesta sa nu atace persoanele in varsta inghesuite ca oile la strunga, in cozi interminabile, pentru a avea un kilogram de cartofi in traista sau pentru a-si cumpara o aspirina? Ori batranii sunt adunati acolo, unul in altul, acum cand propavaduiti „distantarea sociala”, cu un alt scop?

Confruntat cu aceasta realitate, oricat de ingaduitor ai fi, nu se poate sa nu te indignezi observand ca, in aceste zile, ipocrizia a capatat dimensiunea unei politici globale.

Sa fie insistenta pentru vaccinarea in masa o obsesie gratuita?

„Fara vaccin trebuie sa limitam cat mai mult contactul cu persoanele in varsta”, a mai adaugat sefa Comisiei Europene. Nici aceasta propozitie nu este aruncata din greseala in malaxorul mass-media.

Vom vedea, ideea vaccinarii obligatorii a intregii populatii a globului insoteste ca un leitmotiv spusele celor mai importanti oameni de pe planeta.

In 1988, Printul Philip al Marii Britanii spunea ca, daca ar fi sa se reincarneze, si-ar dori sa fie un „virus mortal”, care sa reduca populatia lumii.

Bill Gates, nici el un tinerel (nascut la 28 oct 1955!), sustinea cu argumente demne de adormit copiii ca intreaga populatie trebuie vaccinata. „Lucrurile nu vor reveni la normal pana nu vom avea un vaccin care va ajunge in toata lumea”, a declarat el despre ceea ce, referindu-se la COVID-19, numea „un scenariu de cosmar”. Presa internationala ne mai informeaza ca Bill Gates investeste in linii de productie din 7 fabrici diferite in vederea obtinerii celor mai promitatoare vaccinuri anti-COVID-19. Sumele investite sunt de ordinul miliardelor de dolari! La inceputul lunii martie, acelasi Bill, la fel de preocupat de soarta omenirii declara: „Daca ne descurcam foarte bine cu noile vaccinuri, sistemul de sanatate si serviciile de sanatate a reproducerii, am putea reduce (populatia planetei) cu 10% sau 15%”. Fondatorul Microsoft sustine ca reducerea populatiei Pamantului este necesara pentru a opri procesul de incalzire globala, reducand emisiile de dioxid de carbon, in conditiile in care populatia planetei se indreapta vertiginos spre pragul de 9 miliarde de oameni.[1]

La 13 aprilie 2020, Organizatia Mondiala a Sanatatii, forumul Mondial care e preocupat de sanatatea intregii omeniri, anunta ca virusul COVID-19 este de 10 ori mai ucigator decat o gripa sezoniera (conform oricarei statistici este o minciuna de 10 ori mai mare decat o minciuna obisnuita!) si ca urmare va trebui sa devina obligatorie vaccinarea in masa a populatiei globului!

Desigur, nu poti ignora aceste semnale (si multe altele asemenea), considerand ca sunt vorbe aruncate in vant. Nici nu poti sa nu te intrebi: de ce tocmai acum sunt ei preocupati de problematica vaccinarii? Doar din dragoste dezinteresata pentru noi, saracii planetei, sa se fi investit miliardele de dolari la care acesti megabogati tin atat de mult? Despre ce fel de vaccinari este vorba, cine si cu ce scop le produce, ce altceva se mai poate inocula odata cu vaccinul avand in vedere posibilitatile aproape nelimitate ale tehnologiei manipularii virusurilor in secolul XXI, posibilitati combinate cu dorinta exprimata deschis de reducere a populatiei planetei?

Sunt intrebari legitime. Si, atata vreme cat nu sunt clarificate aceste aspecte intentionat pastrate in ceata, nimeni nu poate fi invinuit pentru ca se gandeste la ele.

Un refren vechi, niciodata uitat: Sa reducem fortat populatia lumii!

Cu peste doua sute de ani in urma, Thomas Malthus isi exprima public ingrijorarea dupa ce ajunsese la concluzia ca populatia lumii creste in progresie geometrica iar mijloacele de subzistenta in progresie aritmetica. Ceva trebuie facut, sustinea el. Si, desi de atunci s-au scurs doua secole, aceasta preocupare nu a murit niciodata.

Cu numai unsprezece ani in urma, in mai 2009, la New York, a avut loc o intrunire a celor cei mai bogati oameni ai planetei. O adunare a miliardarilor, cum o caracteriza The Wall Street Journal. Care credeti ca a fost tema cea mai discutata (in secret, desigur) de acestia? Da, ati ghicit. A fost tema pericolului suprapopularii planetei din cauza cresterii necontrolate a numarului celor varstnici(!). Va inchipuiti cumva ca cei de acolo erau niste pusti fara minte? Nu! Nici pe departe.

Conform jurnalistului Robert Frank, cel care a scris in The Wall Street Journal articolul „Billionaries Try to Shrink World’s Population” („Miliardarii incearca sa reduca drastic populatia lumii”), au fost prezenti la intalnirea de la New York urmatorii: Bill Gates (66 ani); Warren Buffett (90 ani); David Rockefeller (94 ani atunci, decedat cinci ani mai tarziu); Eli Broad (87 ani); George Soros (90 ani); Ted Turner (82 ani); Oprah Winfrey (67 ani); Michael Bloomberg (79 ani) si altii cam din aceeasi generatie.

Intre masurile discutate acolo, ne spune Robert Frank, s-a aflat si problematica eugeniei. Pentru cei care nu cunosc termenul, „eugenia s-a folosit ca justificare pentru masuri coercitive discriminatorii sustinute de anumite state, precum sterilizarea fortata a persoanelor cu defecte genetice, omorarea persoanelor cu afectiuni grave, si chiar, in anumite cazuri, genocid asupra raselor privite ca rase inferioare.” (citat din Wikipedia.)

Problema este ca ei, bogatii lumii nu discuta de dragul discutiei. Ei sunt cei care dicteaza iar politicienii, legati ombilical de sursa banilor, ii asculta orbeste!

Christine Lagarde (o juna si ea, nascuta la 1 ianuarie 1956), fosta presedinte a FMI, este de asemenea preocupata de faptul ca, odata cu trecerea timpului, prea multi varstnici raman in viata. „Batranii traiesc prea mult si asta reprezinta un risc pentru economia globala” a spus ea (desi, ulterior, s-a incercat sa se dea vina pentru aceasta memorabila gafa politica pe presedintele Bancii Central Europene din urma cu cativa ani).

Observati? Nu tinerii sunt ingrijorati. Nu tineretul doreste disparitia celor varstnici. In mod inexplicabil pentru omul de rand, disparitia batranilor o doresc unii batrani care se cred deasupra societatii, care se socotesc atotputernici fiindca au functii mari si miliardele le umfla conturile, fiindca au impresia ca sunt responsabili de viitorul lumii sau fiindca isi inchipuie ca, din cauza problemelor generate de suprapopularea planetei, lumea viitoare nu va fi suficient de ofertanta cu cei care le vor urma in varful piramidei si, prin urmare, ar putea pierde mormanele de bani stranse de ei de la sarantocii globului.

Numai un redus mintal poate socoti ca toti batranii sunt bolnavi si prin urmare sunt singurii vulnerabili in fata bolii

Daca nu vrei cu tot dinadinsul sa scapi de ei, este o prostie monumentala (sau o manipulare ordinara) sa lipsesti oamenii de libertate pe criterii de varsta. Si, ciudat, nimeni nu remarca asta. Sa mai si spui ca ii inchizi, adica sa le faci rau, pentru a-i proteja impotriva altui rau, o boala care i-ar ataca letal numai pe cei deja suferind de unele maladii „socotite” ca fiind specifice varstei a treia, este o alta mare minciuna. De ce este o stupizenie de ne iertat? Fiindca e la mintea oricarui Gaga ca cineva aflat la 75 de ani poate fi mai sanatos decat altcineva la 50 sau la 40 de ani. E la mintea oricui nelovit de boala pupincurismului (maladie careia inca nu i s-a descoperit antidotul desi e veche de cand lumea; prin urmare, e la fel de periculoasa ca acest nou coronavirus fara antidot si el) ca atunci cand iei masuri punitive la gramada cu oamenii, avand ca unic criteriu varsta, daca nu esti tacanit sau tampit cu diploma, atunci inseamna ca executi ordinele cuiva, ori ca urmaresti niste scopuri necurate.

In fond, varstnicii nu cer decat sa fire tratati identic cu ceilalti membri ai societatii. Nu guvernantii sunt cei care hotarasc cand sa traiasca si cand sa moara batranii tarii. Discriminarea pe criterii de varsta este un abuz de netolerat. Un exces care intoarce societatea de azi cu milenii in urma.

Iata cum, intr-un mod subtil si elegant, Matei Visnec (poet si dramaturg roman traitor in Franta) ne atrage atentia ca este ceva in neregula in ceea ce priveste mortalitatea sporita a varstnicilor atribuita acestui virus. Ca cineva, undeva, doreste cu tot dinadinsul disparitia batranilor: „Or, iata acum (…) ca de transferarea batranilor in lumea cealalta se ocupa un coronavirus. Statisticile sunt unanime, majoritatea celor morti in urma contaminarii cu COVID-19 sunt oameni avind peste 60 de ani. De la inceputul epidemiei, in Franta, jurnalele televizate incep aproape sistematic cu dramele intervenite in diverse case de batrani unde virusul a intrat nu se stie cum, iar pensionarii mor pe capete. Este ca si cum COVID-19 ne-ar fi auzit in ultimii ani ca ne tot plangem de fenomenul imbatranirii populatiei si ar fi decis, in felul sau, ‘sa ne dea o mana de ajutor’”.

In loc de concluzii

In mod normal, un astfel de expozeu ar trebui sa se incheie cu niste concluzii. Numai ca, de data aceasta, concluziile raman pe seama celor care, supravietuind iadului creat de noi noua, peste ani, vor reusi sa dezlege sarada acestui eveniment dezastruos numit COVID-19. Daca vor reusi!

In mod cert, ceea ce se vede acum seamana cu un experiment la scara globala creat de un geniu al raului. Scopurile sale adevarate, obiectivele reale, nu pot fi decat banuite azi. Si, fiindca istoria este intotdeauna scrisa de invingatori (tradatori – n. red.), ma indoiesc ca ele vor fi vreodata cunoscute pe deplin si ca cei responsabili de atata suferinta adusa semenilor lor vor fi in cele din urma pedepsiti. Insa, ceea ce se vede cu ochiul liber, este ca acum, cu o insistenta diabolica, impostura este ridicata la nivel de politica globala. Iar impostorii sunt tocmai aceia care conduc lumea.

A consemnat pentru dumneavoastra Teodor Palade via teopal.ro.

1. Valentin Dimitriu: Bill Gates vrea un vaccin pentru reducerea populatiei; ziare.com, vineri 5 martie 2020.

22/04/2020/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Cetatea dacica din Sasciori

Ca orice zona de munte, Sureanu nu inseamna doar munti, lacuri si partii de schi. Mai exista ceva, dincolo de natura, ceva care va poate fura la fel de mult privirea. Sunt lucruri pe care mana omului le-a fixat de zeci si sute de ani si care pot avea la fel de multa greutate turistica. Cetatea dacica din Sasciori, chiar daca a cazut in uitare, chiar daca un strat gros de vegetatie impiedica turistul sa ajunga cu usurinta la ea, este un loc important.

Nu mult dupa ce treceti de satele Petresti si Sebesel veti ajunge in Sasciori, comuna unei cetati dacice, aflate pe una dintre cele mai inalte culmi de langa sosea. Urcarea nu e dificila si nu dureaza, nici macar pentru turistul neechipat. Dar este inca una dintre cetatile care, gratie stranietatii lor terifiante, par sa fie de la capatul pamantului.

Din pacate, la fel o veti gasi si astazi. Dar asta nu ii scade farmecul de loc pustiu, de la „capatul lumii”, in care istoria palpita parca pe muteste. In ruinele sale, cocotate pe dealul comunei, puteti ghici o cetate in forma ovala, destul de lunga (49 m), cu o latime undeva intre 35 m si 45 m, construita in intregime din piatra. Nici zidurile nu se lasa mai prejos, fiind in ton cu toate cetatile redutabile din epoca. Vorbim de 4-5 m inaltime si alti 2 m, in grosime.

Este una dintre cel mai bine conservate cetati dacice din Romania, istorici spunand ca probabil a fost inaltata de Burebista si a durat pana la cucerirea romana fiind resedinta unui nobil dac si avand scop militar. Cetatea este pozitionata strategic la o altitudine de aproape 650 de metri avand o pozitie dominanta pe Valea Sebesului. Fortificatia avea ziduri de piatra, insa istoricii care au cercetat-o spun ca nu era foarte bine fortificata si aparata astfel incat romanii au asediat-o in ambele razboaie. In urma celui de-al doilea razboi, romanii au incendiat cetatea, care a fost distrusa in totalitate de flacari. Ceatatea dacica de la Capalna a fost cercetata amplu in perioada 1982 – 1983 descoperindu-se aici numeroase artefacte din periaoda dacica precum unelte de fier, obiecte de podoaba, ceramica sau chiar monezi romane.

Cetatea Dacica de la Capalna (sec. I i. Hr. – II d. Hr.) a fost edificata pe „Dealul Cetatii” care se inalta in stanga raului Sebes (Valea Frumoasei), legat fiind de restul inaltimilor de o sa ingusta si marginit de doua paraie (Valea Gargalaului si Paraul Rapii).

Saua de legatura a fost barata de daci cu santuri si valuri de pamant prevazute cu palisade. Partea superioara a mamelonului, amenajata in terase, este aparata de un turn – locuinta prins in zidul de incinta.

Turnul – locuinta se afla in dreptul zonei de acces in sit, pe o platforma taiata in stanca. Are plan patrat (latura de 9,5 metri si grosimea zidului de 1,73 m) si intrarea pe latura de est (larga de 1,26 m).

Zidul de incinta, inegal ca grosime (de la 1,5 m la 2,5 m) se pastreaza acum pe cea mai mare parte din lungimea sa doar cu un singur parament (cel exterior). Perimetrul cetatii (zidul si turnul – locuinta) masoara 280 de metri.

Intrarea in cetate se facea prin turnul de pe latura de S. Pe latura de N-E se afla o intrare secundara marginita de doua ziduri. In interioriul cetatii se ridicau mai multe constructii: pe cea mai inalta terasa un turn de veghe din lemn, o constructie cu peretii de lemn si baza din piatra langa turnul – locuinta, o scara cu baza de piatra, un canal si mai multe adaposturi de lemn.

„Zona protejata Capalna” are o suprafata de 490 ha (din care situl Capalna – 55 ha) si se situeaza in sud-vestul teritoriului administrativ al comunei Sasciori, la circa 2 kilometri de vatra satului Capalna. Calea de acces este DN 67 C Transalpina, care leaga orasele Sebes (Alba) si Novaci (Gorj).

Situl are un singur acces, prin saua care leaga Dealul Cetatii de Dealul Staunilor. Accesul pe platoul pe care este amplasata Cetatea Dacica Capalna se poate face pornind de la sosea pe o poteca de cca. 2,3 kilometri, partial circulata cu mijloace auto 4 x 4.

Institutul National al Patrimoniului din cadrul Ministerului Culturii a lansat recent o licitatie pe SEAP privind servicii de proiectare pentru elaborare: studii si investigatii, D.A.L.I., P.T.E., D.E., D.T.A.C. si asistenta tehnica pentru lucrari de restaurare, consolidare si punere in valoare a monumentului istoric „Cetatea dacica de la Capalna”, sat Capalna, comuna Sasciori, jud. Alba, cod LMI AB-I-s-A-00020. Licitatia a fost insa ANULATA din cauza lipsei de ofertanti.

Surse: sebes-alba.ro, mnuai.ro.

21/04/2020/0 Comments/by Tudor Urse

Articole

Teodor Palade – Romania, o „natiune iresponsabila”?

Teodor Palade - Romania, o „natiune iresponsabila”

(Adnotari pe marginea articolului „The Irresponsability of Small Nations” scris de P.C. Roberts.)

Nu stiu daca ati auzit pana azi de Paul Craig Roberts, octogenarul director al The Institute for Political Economy cu sediul principal in Florida. El e un american nascut in Atlanta, Georgia, si este autorul unei lungi suite de articole si carti de succes. In scrierile sale analizeaza, critic de cele mai multe ori, cu un realism de necontestat, politica interna si internationala a SUA. Trei titluri, selectate dintre cele peste 12 carti publicate, ilustreaza cum nu se poate mai bine aria preocuparilor sale: „The Tyranny of Good Intentions” (Tirania Intentiilor Bune), „How America was Lost” (Cum s-a pierdut America) si „Alienation and the Soviet Economy (The Collapse of the Socialist Era)” (Instrainarea si Economia Sovietica [Caderea Epocii Socialiste]).

Ziua care poate schimba dramatic viitorul omenirii – 1 februarie 2019

De curand am primit, din partea unui general roman cu merite in efortul indelungat al Romaniei de a fi admisa si apoi de a se afirma in NATO, un articol al analistului, economistului, scriitorului, profesorului si jurnalistului american PC Roberts. Publicat in luna august 2019, articolul se intituleaza „The irresponsability of Small Nations”.[1]

Merita acest articol, unul dintre cele peste o mie publicate de P.C. Roberts, o atentie atat de mare incat sa-i acordam vreo zece minute din pretiosul nostru timp? Eu zic ca da. De ce? Fiindca, va veti convinge, dl Roberts ne spune lucruri interesante despre prezentul si viitorul Americii, Europei, inclusiv despre ce se poate intampla cu Romania din cauza deciziilor conducatorilor ei – actiuni politice lipsite de responsabilitate.

Tema principala a articolului o reprezinta analiza efectelor imediate si de perspectiva ale uneia dintre cele mai controversate si mai riscante decizii luate de Administratia Trump. Si anume, declinarea unilaterala, la 1 februarie 2019, a Tratatului dintre SUA si URSS (semnat la 8 decembrie 1987, ora 1:45 pm, la Casa Alba, Washington D.C.) privitor la eliminarea din arsenalul celor doua state a tuturor rachetelor nucleare cu raza medie si cu raza scurta de actiune. Consecintele acestui act politic sunt teribile! Putem spune, fara a gresi prea mult, ca 1 februarie 2019 este ziua in care a renascut razboiul rece, confruntarea tacuta dintre cele doua mari puteri militare mentinuta sub control mai mult de trei decenii. Masurile si contramasurile imediate luate de cei doi mari dupa 1 februarie confirma pe deplin revenirea in forta a spectrului razboiul rece. Cunoscut si ca Tratatul privind Fortele Nucleare cu Raza Medie de Actiune (INF Treaty), intelegerea dintre SUA si URSS a marcat un moment istoric in procesul de destindere a climatului international de la sfarsitul anilor ’80 si a dat startul eforturilor americano-sovietice, deloc simple, menite sa conduca catre disparitia razboiului rece care, prin cursa nebuneasca a inarmarii, prin amenintarea permanenta cu un cataclism nuclear evitat de mai multe ori in ultima clipa, inspaimantase omenirea timp de trei lungi decenii. Ca sa ilustram beneficiile reale ale INF Treaty ar mai trebui spus ca, la patru ani dupa intrarea sa in vigoare, cele doua superputeri militare distrusesera deja, sub supraveghere reciproca, 2692 de rachete nucleare. Puterea totala a acestora ar fi fost suficienta pentru a distruge de 18 ori, consecutiv, viata pe Terra…

Exista vreun vinovat pentru reinvierea razboiului rece?

Cine este culpabil pentru anularea tratatului care, de bine-de rau, asigurase timp de 32 de ani o oarecare liniste in sufletele populatiei Pamantului? Dl Roberts afirma, cu subiect si predicat, ca numai SUA este responsabila de anularea Tratatului: „Dupa falsa acuzare a Rusiei de violarea Tratatului privind Fortele Nucleare cu Raza Medie de Actiune (INF Treaty), in mod unilateral Washingtonul a repudiat Tratatul” si, P.C. Roberts continua: „La numai doua saptamani dupa ce Washingtonul s-a retras din Tratat, Washingtunul a testat o racheta al carei proces de cercetare si dezvoltare, nu numai amplasarea, erau interzise de Tratat. Daca voi credeti ca Washingtonul a proiectat si a si fabricat o noua racheta in doua saptamani, nu sunteti suficient de inteligenti pentru a citi acest articol. In timp ce Washingtonul acuza Rusia, Washingtonul viola tratatul”.

Ar fi o copilarie sa credem ca Federatia Rusa nu a cunoscut, pana in cele mai mici amanunte, cele de mai sus. Prin urmare, putem fi siguri ca increderea liderilor rusi in promisiunile administratiilor americane, atat cat ea mai exista, a disparut definitiv, concluzioneaza dl Roberts. Si, tot el, adauga: „Desigur ca guvernul rus a inteles ca exista numai doua motive pentru care Washingtonul impinge rachetele pana la frontiera Rusiei: 1. sa dea posibilitatea Washingtonului sa lanseze lanseze primul o lovitura nucleara care sa nu dea Rusiei timp de raspuns, ori 2. sa permita Washingtonului sa ameninte cu un asemenea gen de lovitura, incat sa poata impune Rusiei vointa Washingtonului”.

Intrebari si concluzii care ar trebui sa ne trezeasca pe noi, romanii, din nepasare.

Lasand deoparte contrele dintre cele doua superputeri, firesti pana la un anumit punct, dl Roberts pune cateva intrebari ravasitoare: „Caror scopuri serveste anularea tratatului? De ce tace Congresul? De ce este atata liniste in Europa? De ce tace media din SUA si din Europa? De ce Romania si Polonia autorizeaza aceasta amenintare permitand ca rachete americane sa fie plasate pe teritoriul lor? Unde sunt rezolutiile ONU care sa condamne Romania si Polonia pentru resuscitarea spectrului razboiului nuclear permitand amplasarea rachetelor SUA la granita lor cu Rusia? Este intreaga lume atat de nepasatoare incat consecintele atat de evidente ale acestui act de nebunie sa nu fie intelese?”.

Una dintre concluziile autorului articolului ar trebui sa trezeasca si pe noi, romanii, din amorteala noastra proverbiala. Ar trebui sa ne zguduie mai mult decat a reusit s-o faca recenta afirmatie a presedintelui Frantei privitoare la starea actuala a NATO. Despre ce afirmatie este vorba? Despre aceea din 21 octombrie 2019 cand, intr-un interviu pentru The Economist, Macron a spus ca Alianta in mainile careia, fara nicio masura suplimentara de siguranta si aproape desfiintandu-si propria armata, Romania si-a incredintat existenta, este ca si inexistenta. „NATO este in moarte cerebrala!”, a declarat el. Presedintele Frantei, si nu primarul comunei Cacaletii din Vale, sustinea cu acelasi prilej ca „a sosit timpul ca Europa sa se trezeasca!” pentru ca siguranta sa este in pericol intrucat Alianta din care face parte nu este dispusa sa intervina pentru apararea sa. Intrebat daca, personal, crede in eficienta art. 5 din Tratatul NATO care obliga toate statele din Alianta sa intervina in cazul in care un stat al Aliantei este atacat, el raspundea: „Nu stiu. Dar ce va mai insemna maine articolul cinci?” [2] Am detaliat pentru dumneavoastra acest eveniment pentru ca, desi ne afecteaza in mod hotarator, la Bucuresti, declaratia presedintelui Macron a trecut aproape neobservata. Recent, intrebat ce masuri s-ar impune dupa cele sustinute de Macron, la fel de slugarnic si lipsit de simtul raspunderii ca in toti anii de prezidentiat, presedintele Romaniei a declarat ca nu vede nicio problema. SUA este si va ramane partenerul nostru strategic, iar NATO reprezinta garantia de ne discutat a apararii Romaniei impotriva oricaror amenintari…

Dar, intorcandu-ne la dl Roberts, de ce este atat de important pentru noi ceea ce sustine el? De ce spusele sale ar trebui sa ne scoata din amorteala, sa ne ingrijoreze? Fiindca, fara menajamente, el avertizeaza ca Romania se confrunta azi cu pericolul real al disparitiei sale de pe fata Pamantului: „Rachetele amplasate la frontiera Rusiei, care nu-i permit acesteia un timp de raspuns reprezinta o problema serioasa pentru Rusia. Eu ma astept ca Moscova sa anunte public ca la primul semn privind lansarea unei rachete din Romania sau Polonia, aceste tari sa inceteze imediat sa mai existe. Asta ar trezi poate populatiile Romaniei si Poloniei, determinandu-le sa constientizeze pericolul pe care guvernele lor corupte l-au adus. De ce n-ar fi suficiente Rusiei provocarile romanesti si poloneze pentru a justifica ocuparea preventiva a celor doua tari?”.

Si, parca stiindu-ne proverbiala indolenta, analistul americam insista, punand de asta data degetul pe rana: „Nimeni nu este capabil sa dea vreun ajutor Romaniei si Poloniei, chiar daca cineva ar fi inclinat s-o faca. NATO este o gluma. N-ar rezista nicio singura zi in lupta cu Rusia. Cum ar putea gandi cineva ca Statele Unite ar fi in stare sa se sinucida pentru Romania si Polonia?”.

Iresponsabilitatea „guvernelor idioate si corupte” e hranita cu teancuri de dolari

Credeti ca-i pasa vreunuia dintre guvernanti de avertizarile sosite una dupa alta, inclusiv din SUA? Va inchipuiti ca, in grija lor pentru tara, pe undeva, printre nenumaratele rezolutii ale CSAT, printre preocuparile Parlamentului, printre hotararile nenumarate ale Guvernului, printre planurile de aparare elaborate de Statul Major al Apararii, se afla vreun document care sa materializeze aceste pericole, stiute, simtite de noi toti? Va amagiti ca ar exista cumva vreo strategie care sa evidentieze primejdiile si sa stabileasca modul de prevenire si de reactie dincolo de incerta interventie salvatoare de peste ocean? Daca da, va inselati amarnic. De ce? Pentru ca, fiind determinate in mare parte de inconstienta si de slugarnicia lor, pericolele sesizate si intelese de toata lumea nu pot reprezenta o tema de interes pentru politicienii romani.

Exista si un alt motiv real al nepasarii? Exista! Ni-l arata, din indepartata si insorita Florida, tot P.C. Roberts: „Sunt mici dubiile ca guvernele roman si polonez nu au primit valize pline de bani din partea complexului militar/de securitate al Statelor Unite care doreste contracte de multe miliarde de dolari pentru a produce noi rachete. Aici se vede iresponsabilitatea extrema a tarilor mici. Fara guvernele idioate si corupte ale Romaniei si Poloniei, Washingtonul n-ar fi putut reinvia o amenintare care fusese ingropata acum 31 de ani de Reagan si Gorbaciov”.

Unde a gresit dl. P.C. Roberts

Dl Roberts a scris, fara indoiala, un articol curajos, plin de adevaruri zguduitoare. Imi permit, totusi, sa-i atrag atentia ca a comis o impardonabila greseala. Aceea de a-si intitula lucrarea „The Irresponsability of Small Nations”. In opinia mea, de-ar fi sa respectam ceea ce ne demonstreaza in mod dureros realitatea zilelor de azi, titlul ar fi trebuit sa fie „The Irresponsability of Big Nations”.

De ce a gresit? Fiindca nu micile natiuni sunt acelea care incheie si rup apoi tratate menite sa le apere interesele globaliste fara a le pasa de consecintele dezastuoase pentru comunitatea internationala sau de existenta unor eventuale „victime colaterale”. Nu micile natiuni au fabricat, intr-o cursa cu adevarat iresponsabila, mii si mii de rachetele nucleare capabile sa distruga de sute de ori consecutiv tot ce este viu pe Pamant. Nu micile natiuni pornesc razboaie pustiitoare si nu ele ameninta lumea cu uriasa lor putere militara. Nu micile natiuni au ambitia de a conduce lumea calcand totul in picioare. Nu ele se amesteca, iresponsabil, in viata altora, schimband guverne, impunand embargouri sau fabricand revolutii pustiitoare cu scopul de a intimida, ori de a pedepsi pe cei nesupusi. Nu micile natiuni au mituit cu saci de bani, pe cei neputinciosi si traitori permanent sub spectrul alegerii raului celui mai mic pentru a le permite sa-si plaseze rachetele aducatoare de moarte cat mai aproape de granita inamicului politic – o natiune la fel de mare, la fel de ambitioasa si la fel de iresponsabila. Cu tot respectul, dle Roberts, nu iresponsabilitatea statelor mici ameninta pacea lumii (ci iresponsabilitatea statelor mari – n. red.)!

Nota bene din partea redactiei: Nu micile natiuni vin cu teancurile de dolari sau euro pentru a cumpara, schimba si vinde guvernele altor natiuni, ci invers, marile natiuni, marile puteri si cartelurile finantist-bancare din spatele lor care au fost cumparate la randul lor de catre ele.

[1] https://www.paulcraigroberts.org/2019/08/23/the-irresponsibility-of-small-nations/

[2] https://www.economist.com/europe/2019/11/07/emmanuel-macron-warns-europe-nato-is-becoming-brain-dead

A incheiat aceste cuvinte al dumneavoastra Teodor Palade via teopal.ro.

19/04/2020/0 Comments/by Patrick Matis

Articole

Ioan Aurel Pop – Periculosii batrani

Ioan Aurel Pop - Periculosii batrani

Cu mai bine de doua secole in urma, pe cand desfasura campania din Egipt, Napoleon (pe atunci el era doar generalul Bonaparte) a decis, in fata mamelucilor si a unei situatii-limita, sa aplice o tactica de aparare de tip circular, cu valorile puse la mijloc si cu militarii francezi desfasurati pe lungimea cercului. Se zice ca atunci viitorul imparat ar fi dat un ordin memorabil, care nu a sunat bine deloc: „Magarii si savantii la mijloc!”. Asta insemna sa fie protejate aceste doua categorii de fiinte (adevarate valori) prin asezarea lor cat mai departe de primejdie. Nu era rau, ci era bine pentru ca savantii nu erau asimilati cu magarii, decat din punctul de vedere al utilitatii lor.

Dincolo de gluma, magarii erau de nepretuit pentru ca erau cei mai buni carausi, iar savantii erau indispensabili pentru descifrarea comorilor istorice ale Egiptului, inclusiv a scrierii hieroglifice. Ambele categorii si-au facut datoria, fapt pentru care Parisul s-a ales cu obeliscuri egiptene jefuite si carate cu greu, iar umanitatea cu mesaje in clar despre o lume careia ii datoram, intre altele, civilizatia greco-romana, din care se trage civilizatia noastra moderna si contemporana.

Unii au inteles astazi, tot intr-o situatie-limita, dar fara umorul lui Napoleon, sa-i puna alaturi de protejatii „magari si savanti” si pe batrani, si tot cu intentia benefica de aparare.

Rafinamentul comunicarii

Pandemia aceasta este o nenorocire cum nu s-a mai intamplat una la fel in istoria celor vreo 80-90 de ani recenti (adica timp de trei generatii). Planeta, de la Al Doilea Razboi Mondial incoace, a trait (in mare parte din Europa, America, Asia, Australia) multe decenii linistite, prospere si chiar pline de rasfat pe ici, pe colo. Criza declansata de aceasta boala si de numeroasele cazne si morti pricinuite de ea a trezit in oameni si lupta feroce pentru existenta. Modul de a gandi „politiceste corect” – criticat, pe buna dreptate, in multe privinte – a fost inlocuit uneori cu o gandire pragmatica, de genul „scapa cine poate”.

Evident, nu se spune asta in mod direct. Noi traim intr-un continent numit Europa, unde sedimentarile de civilizatii una peste alta sunt ca sendvisurile cu multe straturi, spre care ne lacomim uneori. Aceasta evolutie ne-a obisnuit cu un anumit rafinament al comunicarii, cu disimularea minciunii, cu ascunderea relelor intentii, cu ademeniri inselatoare. De exemplu, acum, in mijlocul acestui morb (care ne distruge, in oarecare masura, nu numai vieti, ci ne intuneca si judecata limpede), unor conducatori ai nostri – inclusiv de la nivelul cel mai inalt al Uniunii Europene – le-a casunat pe batrani.

Natural, istoricii stiu ca batranii au fost tapi ispasitori, de la Socrate incoace, in multe perioade istorice si in multe comunitati declarate civilizate. Ce sa faci cu unii neputinciosi si socotiti inutili, care-ti complica viata de pomana, cand vietile tinerilor sunt in pericol? Ba, acesti expirati mai cer si de mancare, mai au pretentia sa primeasca si medicamente scumpe, mai indraznesc – acum, cand ambulantele nu prididesc cu tinerii si cu cei activi – sa sune la 112 si sa clameze ca au febra sau tusesc? Dar, in fine, astea s-ar mai putea suporta, pentru ca societatile europene au inca resurse, deopotriva alimentare si medicale.

Mai grava pentru locuitorii grabiti ai planetei este insa sacaiala acestor batrani, pretentia lor de a fi activi, dorinta de a umbla pe strazi precum ceilalti oameni, de a merge la piata, la supermarket etc. Insuportabile sunt plangerile lor neincetate, lamentarile lor, repetarea acelorasi lucruri din viata lor trecuta si chiar sfaturile pe care le dau fara sa le fie cerute.

Batranii nu sunt de lepadat

In vremuri normale, acesti batrani nu erau, insa, intotdeauna de lepadat. Isi ingrijeau constant nepotii, pe care ii hraneau, ii rasfatau asa cum numai bunicii pot si stiu, ii duceau in parc la joaca si reuseau sa-i lase liberi din cand in cand pe parintii acestor nepoti. Ba, de multe ori, acesti batrani aduceau periodic mancare gatita, in lipsa activilor casei si o lasau in frigider, incat, la venirea acasa, tinerii se puteau infrupta „ca la mama acasa”. Mai mult, unii dintre acesti pensionari scoteau din economiile lor de o viata sume de bani pentru tineri, pentru nevoile lor, le dadeau maturilor casele lor (si se mutau ei in spatii mici, chiar meschine, „ca doar noi ne-am trait traiul”).

Sigur, tot pisalogi erau, tremurau din cand in cand ori schiopatau, cand veneau spre noi adusi de spate, dar purtau cu sine si avantaje care nu erau deloc minore. Nici atunci nu erau tocmai rasfatati de lume, pentru ca lumea lor trecuse. Mai auzeai pe la cate o televiziune ca „un batran de 60 de ani a fost surprins de un automobil pe trecerea de pietoni, pentru ca nu s-a asigurat” si simteai in vocea crainicului (mustind de tinerete si de sanatate) un naduf abia retinut, de genul: „Ce-o mai fi cautat si mosulica asta prin oras, cand il cauta moartea pe-acasa?”.

Tot pe la noi, prin mioritica noastra lume originala, mai erau, dupa 1989, si alte reprosuri la adresa batranilor. Vedeai des tineri imberbi, plini de zel, activi si atoatestiutori care condamnau „nesimtirea” celor care au trait sub comunism, care s-au ghiftuit sub comunism, care au construit comunismul si care mai voiau sa si traiasca in continuare, sa munceasca, sa faureasca o lume democratica. Sa ne amintim ca avem acum in Romania tineri de 30-40 de ani care nu stiu deloc, pe viu, ce a fost comunismul. Unii nu inteleg inca nimic din lumea asta si condamna generatia celor de 60-70 de ani pentru simplul fapt ca a indraznit sa traiasca sub comunism, ca si-a ales, din toata istoria asta lunga si mare, tocmai „epoca de aur” ca sa fiinteze. Batranii, aceste „relicve decrepite” – cum zicea nonsalant un comunicator nu demult – sunt afectate si chiar infectate de comunism si nu prezinta nicio incredere.

Sigur, asemenea judecati nu erau tocmai curente si nu erau rostite Urbi et Orbi mereu si cu voce tare, dar razbateau din cand in cand. Le cenzura bunul simt si nevoia de batrani, care erau, pentru unii, un rau, dar „un rau necesar”. Societatea prea activa, maturii prea ocupati, goana dupa castig material cat mai mare, obtinut din cate 2-3 slujbe (azi joburi) concomitente, ii facea, oarecum, indispensabili pe batrani.

Dar acum, cand stam cu totii acasa, ce sa mai faci cu acesti „paraziti”? Au nevoie de mancare, de medicamente, de companie, de stat la o poveste si nu „produc” nimic in schimb! Ba mai au si neobrazarea sa se imbolnaveasca – ceea ce ar putea sa fie treaba lor – si sa si raspandeasca boala – ceea ce e treaba tuturor. Daca s-ar imbolnavi doar ei intre ei, daca si-ar da boala numai unul altuia, ar mai fi cumva, dar ei dau virusul tinerilor si copiilor, ceea ce este de-a dreptul revoltator.

De cate ori ii vezi pe strada sau oriunde in afara casei lor, parca umbla intentionat cu panere pline de covid-19, ca sa strice cheful si viata oamenilor folositori de pe lumea asta, sa-i infecteze si sa-i distruga. Sigur ca sunt si exceptii intre batrani, de exemplu batranii politicieni. Ei pot umbla liber pe afara si pe dinauntru, pe oriunde, pentru ca ne conduc si ce ne-am face fara indicatiile lor! Nu-i evoc aici doar pe politicienii batrani romani (si nu le dau numele, fiindca ei s-ar putea simti ofensati si m-ar putea dojeni), dar ii spun concret pe cativa din cei mondiali si europeni (pentru ca lor, oricum, nu le prea pasa de noi, rudele sarace).

Sa-l luam, de pilda, pe presedintele Donald Trump, care (nascut in 1946) are, deci, 74 de ani si care se incapataneaza sa fie presedintele celei mai importante natiuni din lume, cum o spune el insusi, mereu. Ba, ilustrul presedinte american a indraznit ca, aproape expirat fiind, sa aiba, la varsta de 60 de ani, chiar si un copil. Sa-l luam si pe domnul Jean Claude Junker (nascut in 1954), care are 66 de ani si care, desi plin de boli, a condus Uniunea Europeana pana de curand. Poate ca el, totusi, sta acum mai mult in casa lui modesta.

E de amintit chiar cazul doamnei Ursula von der Leyen care, cu toata particula ei de noblete din nume, nu este nemuritoare. Domnia sa are 62 de ani (fiind nascuta in 1958) si ne-a avertizat senin, de curand, ca „este posibil ca persoanele in varsta sa fie izolate pana la sfarsitul anului”, in vreme ce „copiii si tinerii se vor bucura de mai multa libertate”. Cer scuze pentru devoalarea varstei unei doamne, dar era nevoie pentru demonstratie. Sa notam delicatetea traducatorului acestui text in romaneste, care nu a redat „elderly people” prin „batrani” ori prin „oameni batrani”, ci prin „persoane in varsta”.

Prin urmare, „persoanele in varsta” vor sta in izolare inca aproape un an, in vreme ce animalele de companie vor fi plimbate liber, chiar daca ele misuna si musina prin microbii si virusii din praful strazilor si chiar daca nu s-a demonstrat deloc ca nu sunt si ele purtatoare ale ucigasului virus. Ba, animalele de companie pot sa se bucure de libertate, desi se spune ca acest teribil morb ar veni chiar de la animale (nu de la cele de companie, desi nu putem sa stim ce fel de animale au mai ajuns sa fie acum „de companie”). Departe de mine gandul sa cer ingradirea libertatii animalelor, dar ce facem cu oamenii, pentru ca si batranii sunt oameni? As cere timid sa fie batranii asimilati, pe langa „magari si savanti”, si cu aceste fericite animale care au dreptul la libertate.

Izolarea batranilor

Dorinta aceasta rasuna deocamdata in desert. Decidentii tarii si ai lumii, care au nevoie de voturi nu peste mult timp, invoca grija lor sincera si dezinteresata pentru binele social, dar nu s-ar da in laturi sa-i izoleze pe batrani pentru toata viata. Treaba asta – suntem asigurati – le-ar face si lor, batranilor, bine. In izolare, batranii s-ar plictisi, ar muri de inima rea ori s-ar imbolnavi intre ei si le-ar face bine si celorlalti, care s-ar simti in siguranta, s-ar vindeca definitiv si nu si-ar mai pierde vremea cu cai verzi pe pereti. Doar nu se propune ca batranii sa fie gazati, impuscati, aruncati in prapastii, cum au facut alti decidenti din alte epoci si locuri, insa nu de pe Marte, ci de aici de pe Pamant.

Se decide, in chip umanitar, sa fie impiedicati batranii sa se miste liber, ceea ce ar fi un privilegiu de pe urma caruia ar muri singuri. Dar asta nu se mai spune, ca nu da bine si nici nu este bine sa fie spus, deoarece s-ar trezi unii nostalgici, slabi de inima, milosi sa sara in apararea acestor oamenii inutili. Nu este un scenariu de George Orwell, dar ar putea sa fie, daca ar fi fost scris cu talentul inimitabil al celebrului scriitor invocat. Asa, e doar un gand al unui istoric batran, care, evident iti apara batranetea sa si batranetea batranilor in general.

Scenariul acesta este unul imaginat si nu se va intampla decat daca ne va lua Dumnezeu tuturor mintile, pentru ca societatea este ca un corp. Unui corp, daca ii tai bratele nu poate munci, daca ii amputezi picioarele nu poate umbla, daca ii scoti plamanii nu poate respira, daca ii zbori crierii nu poate gandi etc. Sa stiti ca unii dintre acesti ganditori extravaganti nu sunt originali deloc. Au mai fost confrati ai lor cu mintea cat o nuca si daruiti cu putere, care au voit sa extermine copiii, altii care au scos din joc maturii pacatosi ca sa-i pastreze pe copiii inocenti (trimisi la moarte sigura prin „Cruciada copiilor” din 1212), altii care au vrut sa izoleze sau sa extermine „rasele inferioare”, altii care au vrut sa-i ucida pe cei care nu credeau in zeii „buni”, altii care i-au exterminat pe cei care gandeau altminteri decat guvernantii etc.

Nici ideea ca batranii sunt inutili nu este noua. Au incercat multi sa o promoveze si nu au castigat nimic. Comunitatea nu poate trai nici fara tineri, nici fara maturi, nici fara copii si nici fara batrani. Natural, motivarile cu grija fata de batranii contemporani sunt insinuante, sunt ascunse, sunt imbracate in bune intentii. Tot ceea ce se gandeste de catre anumite minti ratacite este prezentat frumos: personale in varsta au nevoie de protectie, iar protectia inseamna izolare, restrictii de circulatie pe ani in sir, ca sa le prelungim viata. De fapt, este teama de boala, pe care, pasamite, ar raspandi-o prioritar batranii. Faptul este nedovedit si judecata care-i incumba este falsa. Toti oamenii sunt sau pot sa fie purtatori de virus si toti oamenii il pot raspandi. Batranii au un singur „avantaj”, anume sunt mai vulnerabili, pentru ca au si alte afectiuni. Aceasta vulnerabilitate se rasfrange, insa, asupra lor, nu asupra altora. Din cate am vazut, dupa datele statistice prezentate, cei mai multi bolnavi de aceasta gripa au intre 40 si 65-70 de ani si nu intre 65 si 90 de ani. Prin urmare, ar fi de asteptat sa nu distorsionam lucrurile, sa nu ne punem numai pe noi la adapost si sa nu dam mereu vina pe altii.

Natural, este nevoie de o anumita disciplina, de ordine si de restrictii severe, dar discriminarea batranilor (chiar si cand este, aparent pozitiva) devine jignitoare, injositoare, rusinoasa. Haideti sa-i protejam pe toti oamenii, sa nu-i lasam pe bolnavi (inclusiv pe batrani) sa ia boala si s-o raspandeasca, sa-i izolam pe cei care au si alte boli, favorizante (inclusiv pe batrani), sa tratam cu grija toate aceste boli (inclusiv ale batranilor). A le fixa insa batranilor ore de iesire in lesa, a le construi tarcuri, a-i desparti complet de lume, de lumea lor, pe care si ei au creat-o, este absurd.

Tinerii de azi vor deveni si ei, iremediabil si indubitabil, batrani. Nu ne mai convingeti ca batranetea este o boala sau un handicap, pentru ca nu este. Iar daca pentru unii batrani este asa, atunci nu au nevoie sa li se aminteasca mereu asta, sa li se spuna ori sugereze ca sunt o povara. Faptul ca ei au ticuri verbale si fizice, ca sunt oropsiti si umiliti de povara anilor si de sacrificiile facute de ei pentru copii si nepoti, ca au in ei un frig sufletesc greu ca viscolul Siberiei este evident si nu trebuie mereu reamintit. Batranii stiu ei si singuri, in mod dureros, „ce e suta de lei”, ce este suferinta fizica, ce este singuratatea, ce este dorul de copii si de nepoti. Nu va mai chinuiti sa-i izolati, pentru ca multi sunt izolati oricum, nu-si vor mai imbratisa pe dragii lor de departe, cozonacul nu va mai avea acel miros unic de Sfintele Pasti iar drobul de miel (daca va mai fi) va fi oricum fara gust in acest an.

De viata si de moartea noastra se ocupa Dumnezeu si noi insine

Nu le mai spuneti batranilor si nu ne mai spuneti, obsedant, tuturor ca vom muri catastrofic, ca va veni al doilea val al epidemiei care va fi mai dur, ca starea de urgenta va mai dura o luna, ca nimic nu va mai fi ca odinioara. Lasati grija asta excesiva, ca de viata si de moartea noastra se ocupa Dumnezeu si noi insine, dupa puterile noastre omenesti. Luati-ne cu binisorul, fiti gentili si blanzi, dati-ne termene mai scurte pentru rau si mai lungi pentru bine.

Nu ar fi mai constructiv sa ne puneti cateodata in fata si binele, sa alternati avertismentele dure cu raze de speranta, sa insistati mai mult pe vindecari, pe ganduri si vorbe bune? Cui foloseste crearea de psihoze si de depresii, din moment ce nu avem atatia psihologi ca sa ne vindece ori sa ne aline? Este drept ca suntem in Saptamana Patimilor, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fim supusi doar patimirilor.

Nicolae Iorga (1871-1940) a fost ucis acum 80 de ani, dupa ce fusese dascalul de romanitate al tuturor regilor Romaniei. Poate ca si din pricina asta a avut de la Cel de Sus harul sa-si stie clipa mortii. Astfel, cu o zi inainte de „marea trecere”, a scris poezia „Brad batran”. E bine sa ne-o reamintim acum:

Au fost taind un brad batran
Fiindca facea prea multa umbra
Si-atuncea din padurea sumbra
Se auzi un glas pagan:

„O, voi, ce-n soare cald traiti
Si ati rapus stramosul nostru,
Sa nu va strice rostul vostru,
De ce sunteti asa grabiti?

In anii multi cat el a fost,
De-a lungul ceasurilor grele,
Supt paza cracilor rebele
Multi si-au aflat un adapost.

Mosneagul stand pe culme drept
A fost la drum o calauza
Si-n vremea aspra si ursuza
El cu furtunile-a dat piept.

Folos aduse cat fu viu,
Ci mort acuma cand se duce,
Ce alta poate-a va aduce,
Decat doar inca un sicriu?!…”

Se duc batranii oricum, fiindca asa e datul firii, dar, cat sunt pe lume, ei ne dau poate si altceva decat sfaturi. Dupa moarte, ce ne pot aduce decat sicrie in plus, vorba lui Iorga? Sa presupunem macar ca, trecand prin mai multe situatii-limita decat noi, ei au si niscaiva solutii pentru chinul prin care trecem, sa credem ca ne lamuresc cat de importante sunt in comunitate iubirea si jocul, din moment ce – cum ne spune in zadar Lucian Blaga – iubirea si jocul lor e-ntelepciunea. Batranii sunt (inca) oameni ca toti oamenii. Acum sunt si ei primejduiti de molima, dar nu sunt periculosi. Nu-i mai „protejati” peste masura, fiindca le striviti umanitatea si le patati demnitatea. Omenia nu le-o puteti distruge si nici pata, deoarece o au din belsug si o revarsa neincetat asupra acestei lumi bolnave.

Va rog, dragi cititori, sa luati cele de mai sus ca pe-o marturisire simpla, ca pe o lamentatie fara nicio importanta, ca si cum ar fi niste ganduri dezlanate, poate mai ironice decat s-ar fi cuvenit si menite sa fie puse intre paranteze. Va rog chiar sa iertati – cei care v-ati simtit jigniti – vorba aceasta proasta a unui om batran care nu s-a ramolit inca de tot, care este si el ingrijorat si care nu stie cum s-ar putea proteja acum mai bine copiii, tinerii si maturii (adica cei adusi pe lumea asta pacatoasa de batrani, de batranii fosti odinioara si ei copii, tineri si maturi). In Saptamana Patimilor, in anul de la Nasterea Domnului 2020.

Sursa: clujulcultural.ro.

19/04/2020/0 Comments/by Patrick Matis

Parintele Justin Parvu - Prin ce-am trecut noi dar prin ce-o sa treceti voi!

Share this:

Nagy Attila-Mihai - Scopul maghiarimii/secuimii este de a trai fara romani in Romania!

In judetul Covasna nu se respecta deloc Constitutia si nici limba oficiala a tarii: inscriptiile oficiale sunt in ungureste.

Kelemen Hunor, babuinul de serviciu din fruntea UDMR

Izolarea prin imaginar, prin simbol, a maghiarimii, inseamna o criza de identitate

Share this:

Alexandru Ghyka - Comunismul e o utopie

„O adevarata teroare impotriva elementelor comuniste si a evreilor!”

Refuzul reeducarii

„Voi, cei din zarca, ati invins!”

Urmarit toata viata de securisti

Share this:

Pelaghia Rosu – Ioana d’Arc a motilor lui Avram Iancu

Share this:

Calin Georgescu - Noua Ordine Mondiala

Globalismul

Share this:

Calin Georgescu - Pandemia fricii restarteaza Romania

Share this:

Teodor Palade - Cand ipocrizia este ridicata la nivel de politica globala

Pe cine deranjeaza existenta generatiilor dinainte de 1955?

Sa fie insistenta pentru vaccinarea in masa o obsesie gratuita?

Un refren vechi, niciodata uitat: Sa reducem fortat populatia lumii!

Numai un redus mintal poate socoti ca toti batranii sunt bolnavi si prin urmare sunt singurii vulnerabili in fata bolii

In loc de concluzii

Share this:

Cetatea dacica din Sasciori

Share this:

Teodor Palade - Romania, o „natiune iresponsabila”

Ziua care poate schimba dramatic viitorul omenirii – 1 februarie 2019

Exista vreun vinovat pentru reinvierea razboiului rece?

Intrebari si concluzii care ar trebui sa ne trezeasca pe noi, romanii, din nepasare.

Iresponsabilitatea „guvernelor idioate si corupte” e hranita cu teancuri de dolari

Unde a gresit dl. P.C. Roberts

Share this:

Ioan Aurel Pop - Periculosii batrani

Rafinamentul comunicarii

Batranii nu sunt de lepadat

Izolarea batranilor

De viata si de moartea noastra se ocupa Dumnezeu si noi insine

Share this: