Articole despre valorile românești.

nu mai vrem sa fim romani, romani, romania

Sa ne imaginam ca nu mai vrem sa fim romani

nu mai vrem sa fim romani, romani, romania

Sa ne imaginam ca nu mai vrem sa fim romani..

..si ca acceptam de buna voie si cu mult patos noua ordine (comunistoida) mondiala. As vrea sa facem un mic exercitiu de imaginatie. Sa ne imaginam ca nu mai vrem sa fim romani. Ce ziceti?

Eu voi avea curajul sa fiu primul care face acest exercitiu si sa detaliez ce s-ar intampla, cum ar fi daca am renunta la a mai fi romani si am fi altceva, altcineva.

In ziua de astazi, in anul de gratie 2020, in Romania peisajul social este urmatorul. Sistemul cu toate institutiile sale este un organism in metastaza care horcaie de moarte. Exista coruptie si faradelege la toate nivelurile in institutiile sale. Romanii functionari in respectivele institutii nu respecta legea care oricum este ambigua si ii apara pe nelegiuiti (pe ei insisi, de ei insisi..). Putini sunt aceia care sunt corecti, vor si pot sa faca ceva in beneficiul conationalilor lor si al tarii, insa nu sunt lasati. Nu li se permite. Daca ar incerca, ar fi eliminati urgent.

Romania este o tara ocupata de indivizi ocupati in tara lor, in mintea lor, in sinea lor, de altceva, de o alta identitate. Romanii, respingem bunastarea crezand-o a fi o boala, ceva neverosimil, neadevarat, fantezist. Fantezia bunastarii, dupa cum credem, este ceva de care trebuie sa ne ferim (ca de dracu.. las’ ca stim noi mai bine!…) si reactionam cu aroganta ca stim noi cum e cu bunastarea, bogatia, prosperitatea. E ca si cum am spune Doamne ajuta!, insa nu-L cunoastem. nu vrem sa-L cunoastem, si il hulim pe acest Dumnezeu. La fel si cu bunastarea.

Romanii, in loc sa ne revoltam, sa ne aparam tara, pamanturile, proprietatile, bunurile si integritatea noastra ca neam, ca tara, ca ceea ce numim Romania, ne bucuram ca altii ne fura pamanturile de sub picioare. Nu ne aparam nici in instanta, cu toate ca am putea, din frica de a nu fi eliminati fizic sau cel putin torturati miseleste de catre batausii infractorilor care isi retrocedeaza pamanturile pe care noi le detine(a)m in proprietate. In schimb, mai si spunem „lasa, ca merge si asa.. noi sa fim sanatosi!”. Astfel, ne dam pamanturile tuturor neavenitilor care nu stiu, nu vor si nu pot sa respecte pamantul ca resursa naturala, ca bun, ca proprietate, ca ceva de care apartinem. Ei vor numai sa exploateze, sa castige cat mai mult si nu le pasa de noi, ceilalti care inca suntem majoritari pe aici… Insa, chiar nu ne mai dam seama ca Mama Natura vrea sa ne extirpeze, ca nu ne mai suporta..!?

Mai departe, observam ca si copiii nostri renunta la a mai fi romani, din ce in ce mai mult, pe zi, saptamana, luna, an ce trece. Ceea ce a fost o raritate in urma cu vreo 5-10 ani, astazi este o normalitate, in peisajul social romanesc.

Pe pamanturile acaparate s-au construit si se mai construiesc diverse cladiri de birouri (sau hypermarket/supermarketuri) pentru corporatii, sau restaurante, baruri, cafenele etc., care apartin unor indivizi de o alta nationalitate decat cea romaneasca. Acestia le-au construit si construiesc in continuare pentru a face profit in aceasta tara. Copiii nostri lucreaza astazi in cadrul respectivelor companii, apartinand acelora mai sus mentionati, sau in localurile lor pe un salariu minim pe economie. Rare sunt persoanele tinere care primesc salariul mediu lunar. Dar ei sunt astazi carne de tun pentru aceste corporatii care sunt multinationale. Chiar acest cuvant inseamna multitudinea de aspecte vintage sau retro ale oamenilor din ziua de azi, un cuvant dintr-un limbaj de lemn politic corect. Nationalitatea, cu alte cuvinte, este ceva retro, vintage pe care o au oamenii… Tre’ sa-i toleram, ca si cand nationalitatea este ca un handicap. Cel care este national este un individ special, oarecum defavorizat. Astazi, pana si cultura intelectuala si spirituala este pusa la indoiala de indivizi mai mult sau mai putin romani…

Acesti copii, acesti tineri, sunt copiii acelora care, in urma cu zeci de ani, copiau/preluau mode din afara. Felul in care se imbracau, tunsorile, felul in care se purtau pe strazi era imprumutat din afara. Urmareau, mai mult, filme straine, decat romanesti. Nimic romanesc in toate aceste manifestari! Copiii lor fac, astazi, la fel. Copiaza mode din afara tarii, si cu bucurie si mandrie le poarta ca fiind ale lor proprii. Au renuntat la a mai fi romani. Ei doar vorbesc romaneste sau echivalent. Aproape ca nu mai au nimic romanesc in ei, doar ingaduinta dusa la extrem prin care accepta orice, chiar si propria lor pierzanie. Ii vedem foarte usor pe strazile oraselor imbracati dupa moda din afara, in mare parte in negru, cu ochii si mainile pe smartphone si castile in urechi. Iar daca un om moare langa ei (va mai amintiti crima de la metrou?), nici nu le pasa, nu-l vede, trec mai departe butonand dispozitivul. Iar, in ceea ce priveste smartphone-ul, observam ca ei se uita la seriale TV pe aceste dispozitive, si pe youtube. Dar ca sa ce? Probabil ca sa treaca timpul mai repede… Nimic romanesc, pana acum, nu sunteti de acord? Tara arde si baba se piaptana, se coafeaza, se distreaza, se marita, isi face planuri de viitor, dar nu planuri romanesti… toate pe smart TV, pardon smartphone, sau nu conteaza cum se numeste, smart sa fie.. si pe retelele de socializare.

Cumparaturile le facem cu totii in hypermarketurile sau supermarketurile straine de la noi. Cumparam aproape in totalitate produse straine, de import, chiar si (dar mai ales) alimentele. Nu prea ne mai pasa de produsele romanesti autentice, in masura in care acestea ar mai exista pe piata, in asemenea unitati comerciale de mari dimensiuni. Consecintele? Banii nostri se duc la ei si nu la noi. Noi doar primim salariu minim pe economie pe care-l dam, aproape in totalitate, tot lor…

Marginalizam cu buna-stiinta taranul roman, producatorul agricol autohton si produsele lui romanesti. Mii de tone anual, trimestrial sau semestrial, chiar lunar, de fructe si legume sfarsesc pe ogor ca hrana pentru pamant sau pentru animale, in loc sa ne hraneasca pe noi. In schimb, importam astfel de alimente din alte tari, care sunt cultivate, crescute cu substante chimice toxice pentru organismul uman pe care-l avem ca dar divin, si nu in sol, ci in mare parte in vata cu apa. Multe, daca nu toate, dintre ele nu au gust, nu au miros, si sunt mari, frumoase, curate (fara tarana pe ele). Arata bine din punct de vedere comercial si ne iau ochii. Le acceptam, le cumparam, le mancam. Care sunt consecintele? Mai multe boli si mai multi bolnavi… si mai multi bani la concernurile multinationale care activeaza in domeniul sanatatii (ex. Big Pharma).

Pe langa faptul ca am ajuns sa lucram in multinationale, sa ne mankurtizam gandind de stanga, sa ne facem cumparaturile in aceleasi unitati comerciale ale multinationalelor in care lucram, acceptam si noile directive ale strainilor activisti de pe la noi si consideram ca sunt normale. Uitam si respingem total actuala Constitutie pe care nici nu o cunoastem, cu toate ca ar trebui sa cunoastem chiar si marea carta a drepturilor omului.

Nu respectam regulile, nici macar cele de circulatie. Bucurestiul arata ca un oras murdar prin intermediul caruia profitam toti. Ne intereseaza doar banul, cu toate ca finalitatea banului nu este banul. Iar cand vine vorba de religie, de mersul la biserica, chiar daca mergem in numar mare, o facem doar de fatada cerand Dumnezeului Unic sa ne dea cele de trebuinta pentru viata materiala. Vorba lui Gandhi: „crestinii sunt crestini doar cand au frigiderul plin”.

La nivel cultural este si mai mult dezastru. Respingem, iarasi, cu buna-stiinta pe toti cei care inca sunt elita intelectuala a tarii si proiectele lor. Da, inca mai avem elita intelectuala adevarata! Culmea, dar adevarat. Aceste proiecte sunt facute sa salveze tara si poporul roman de la distrugere, saracie, mizerie, foamete, boli, moarte si razboaie, exact ca in Apocalipsa. Sunt menite sa ne salveze de un sfarsit apocaliptic de tragica sorginte. Au menirea sa ne aduca prosperitate si sanatate pe termen lung si foarte lung. Nu le vrem. In schimb, vrem sa nu mai fim romani, in masura in care din ce in ce mai multe tari din Europa redevin nationale sau nationaliste. A se vedea recentul Brexit. Printre altele, chiar si asa-zisi prelati ai bisericii considera ca a fi strain in tara noastra este bine, este frumos, este ceva ce cu totii trebuie sa imbratisam. Acestia considera ca exista o tara saseasca sau secuiasca in interiorul tarii noastre. Ca asa e.. trebuie sa toleram pe straini, chiar daca acestia ne cumpara pamanturile ca sunt foarte ieftine. Chiar si ei insisi asculta muzica rock, de exemplu, in masura in care ortodoxia (principala si cea mai mare confesiune religioasa din Romania) nu este compatibila cu muzica rock… L-ati auzit cumva pe Parintele Arsenie Papacioc spunand ca asculta muzica rock!?..

Cum spunea un prieten: „romanii inca poarta blugi cand moda lor a disparut in urma cu zece ani”. Inca mai credem chiar si in sloganurile fanteziste, utopice ale globalistilor care ne spun ca trebuie sa acceptam si sa toleram diversitatea identitara a oamenilor, facandu-ne, chiar, sa credem, de exemplu, ca majoritatea barbatilor si femeilor din lume sunt homosexuali si lesbiene. Acest lucru este inca fals. Si bine este ca e. Insa, din ce in ce mai multi romani, astazi, cred, gandesc, simt si actioneaza politic corect. Socializeaza, in loc sa traiasca impreuna sau dimpreuna… Consecintele? Cand o sa vedem parade gay pe strazile oraselor noastre, atunci vom intelege… cand le vor vedea si fiii, si fiicele noastre…

In alte tari, copiii sunt invatati sa cante ca „bunica e o scroafa!”, daca nu respecta mediul, daca merge cu masina la cumparaturi, daca intra in cotet cu un motor sau isi frige niste cotlete ca sa manance, carnea fiind ieftina, ieftina, ieftina. Astfel ca, bunica lor e o scroafa poluanta. Nu mai este mult si vom vedea astfel de nerusinari si la copiii nostri, educati sexual in scoli. Au aparut chiar si carti pentru copii care ii invata cum vin pe lume copiii. Aceasta este destinata copiilor chiar de pe la 3-4 ani… ca tot sunt la varsta primelor intrebari, nu-i asa? Si chiar daca copiii atunci inca nu sunt pregatiti sa inteleaga respectivul proces natural al conceptiei, corpul lor nefiind pregatit pentru asa ceva, astfel ca nici intelegerea nu este.

Cand nu mai vrem sa fim romani, cadem in capcana de a ne parasi tara ca sa ne gasim un loc in care sa traim mai bine. Dar dintre aceia care pleaca, unora nu le mai place sa fie romani (declarand oficial ca nu se vor mai intoarce niciodata, ba chiar, am auzit dintre vecini, unul tanar ca ii spuse maica-sii ca se va intoarce in tara atunci cand ea nu va mai fi!), iar ceilalti devin mai patrioti decat erau, isi forjeaza patriotismul pentru ca sunt pusi la incercare in fiecare zi pe pamant strain. Vor sa se intoarca in tara. Vor sa isi ia tara inapoi si au toata capacitatea de a o face, insa se impiedica de mankurtii de serviciu care sunt inclusiv in institutiile publice. Ei sunt cei care, nu numai ca nu mai vor sa fie romani, dar sunt impotriva romanitatii adevarate.

A fi roman nu inseamna sa porti in fiecare zi ie si itari, opinci si cosmelie. A fi roman inseamna sa nu iti vinzi pamantul, stiind ca din el traiesti si daca-l lasi mostenire, au si generatiile viitoare din ce sa traiasca. Inclusiv, inseamna sa nu lasi pe altii sa-ti fure pamantul, actionand la timp chiar prin lege. Inseamna sa fii responsabil de tine, de familia ta, de comunitate, de patrie, de neam, de tara, stiind ca ceea ce faci tu acum are consecinte in viitor. Inseamna sa fii constient!

N-ati vazut in ultimul timp din ce in ce mai multi straini in orasele noastre? Mai ales in Bucuresti. Nu era asa, acum 5 ani. Erau mult mai putini. Acum sunt foarte multi, Bucurestiul incepand sa fie ca un fel de Paris unde se amesteca toate natiile pamantului. Nu mai e mult pana acolo…

Cand nu mai vrem sa fim romani, acceptand multiculturalitatea, vedem, de exemplu, cupluri interrasiale, femei romance cuplate cu africani mergand pe strada de mana cu odraslele lor. Asta ne aduce aminte de planul de metisare a populatiilor europene despre care se vorbeste foarte mult prin media, mai ales in mediul online. Este un plan, un experiment prin care am inceput sa trecem si noi, si care are ca scop crearea unui melanj de culturi, rase, natiuni, pe teritoriul Europei, ba chiar pe teritoriul fiecarei tari. Scopul real este crearea unei confuzii de un anumit fel. In relatiile interumane, amestecul acesta este un mesaj ca nu mai conteaza ce culoare are pielea ta, ce cultura si traditii porti, ce nationalitate ai si ce limba vorbesti, ca poti trai oriunde in aceasta lume, insa cei care vin aici (africani, pakistanezi, sirieni, libanezi, vietnamezi, chinezi, filipinezi etc., care studiaza si lucreaza si au mai multe decat noi, romanii, dintre care si salariul mai mare) nu se vor adapta niciodata. Nici macar nu se vor asimila in cultura romaneasca. Nu au de ce si nici nu le pasa. Ei au fost obligati sa paraseasca tara lor ca sa-si gaseasca un loc unde sa traiasca si fortati sa vina aici, intr-o tara ca asta, pentru a supravietui. Stati linistiti! Si ei tot pe smartphone, pe retelele de socializare stau si sunt cu castile in urechi. Acum da, chiar nu conteaza ce culoare are pielea ta atata timp cat esti conectat mereu pe smartphone prin social media si porti casti in urechi. Ma intreb oare: la ce seriale TV se uita acestia pe telefonul lor, cand umbla pe strada, prin transportul in comun etc.? Ba mai mult. Avem un prieten care este ghid turistic in Bucuresti. I-a intrebat pe turistii straini, printre care majoritatea fiind evrei, de ce au venit in Romania. Ei au raspuns ca au venit sa cumpere pamant, ca e mai ieftin aici (!). Daca va puteti imagina…

Dar ce legatura au toate acestea cu a renunta la a mai fi roman? Pai tocmai, ca nu au cu ceea ce inseamna sa fii roman. Si asa am ajuns. Este oare realitatea, au ba? Desigur!

Si pentru ca nu mai vrem sa fim romani, fetele, femeile noastre, pentru ca este oarecum la moda multiculturalitatea, pentru ca asa sunt ele invatate din facultate, din multinationale si de pe net, accepta cu usurinta o relatie cu un barbat din Africa (daca se poate.. mai ales, si bine ar fi.. ca sa se stearga cat mai repede identitatea romaneasca de blond cu ochii albastri prin progeniturile, generatiile pe care le dau nastere mai apoi), din Orientul Mijlociu, din Orientul Indepartat, cine stie… Tocmai pentru ca metisii rezultati din combinarea lor sa nu mai aiba nimic care sa sugereze romanitatea, sau poporul european primordial. Vi se pare dur, culmea, radical ce spun?! In cinci ani de acum incolo veti vedea si mai mult aceste fenomene. Cum vi s-ar parea un negru african in ie si itari imbracat?! Dar unul in suba de cioban, la stana, manand oile, caprele pe pasunile alpine din Carpati?! Nu-i asa ca este „modelul de roman adevarat”? Nu-i nimic! Probabil ca barbatii africani sunt mai virili, mai potenti decat barbatii romani, si de aia… Imi asum ce spun si nu ma scuz pentru ca aceasta nu este tabú si nici vulgaritate. Se afla pe undeva in fanteziile unora dintre ai nostri…

Si tocmai din acest motiv al modei multiculturalitatii acceptam clar sa fim condusi de straini (presedinte german, prim-ministru ungur – dintre principalii nostru dusmani de pe suprafata acestei planete, cei care mereu ne-au tradat, ne-au vandut, ne-au colonizat si ne-au furat). Dar in spatele lor stau altii care au multe motive ascunse sa ne faca sa disparem, sa ne dizolve. Nu va faceti griji! Romanii, Romania, ne dizolvam singuri acceptand directivele lor. Dar de ce vor sa ne distruga? Raspunsul este foarte simplu: ca sa puna mana pe resursele minunate pe care le are aceasta tara, vazute (cernoziom, sare, aur, argint, wolfram, molibden, staniu, stibiu, platina, sulf etc.), dar si nevazute (energetice…). Va mai aduceti aminte de accidentul aviatic din Bucegi, cand acei alogeni au fost intrebati cu voce de tunet, de catre fiinte umane uriase, puternice, intelepte, ce cauta pe pamantul strabunilor? Noi nu putem uita! Si nici voi nu ar trebui!

Uite asa dispare poporul roman. Toate acestea sunt mult dincolo de fenomenul de mankurtizare, care este declansatorul disolutiei romanilor in tara si in lume. Acestea sunt acceptarea, din pure fantezii care nu ne apartin, viselor altora, in loc sa visam noi pe ale noastre. Avem atat de multe de facut incat am avea nevoie de cativa zeci de ani sa le facem, nu numai sa ne recuperam tara (sau ce se mai poate recupera), ci si sa incepem sa prosperam.

Cand nu mai vrem sa fim romani, vrand sa fim lasati in pace sa facem, chipurile, ce vrem noi (de fapt ce vor altii, crezand ca fanteziile lor sunt ale noastre..), acceptam de buna-voie asasinatul economic al strainilor care sunt pusi chiar in functii de conducere in tara. Nu ne pasa! Nu intelegem ca, astfel, nu mai avem viitor! Insa, in zadar atragem atentia asupra acestor pericole. Trezirea vine din constiinta. Romanul, cand va fi constient de pericol, va simti in inima alarma pieirii sale! Va stii ca nu va mai dura mult si va disparea de pe fata pamantului, fie prin asimilarea altor identitati, fie prin renuntarea la oricare identitate in detrimentul de a fi de nicaieri, fie prin distrugerea propriei identitati si propriului viitor socio-economico-politico-etno-geografic, fie prin toate acestea la un loc. Uite asa disparem! Si se pare ca inca nu ne-am trezit ca asta si vrem. Romanul inconstient se autodistruge pe el insusi. Si atunci ce…?

Cam asta se poate intampla atunci cand nu mai vrem sa fim romani.

/0 Comments/by
teodor palade, scenariile politice

Teodor Palade – Scenariile politice, aceste teribile arme ale manipularii

teodor palade, scenariile politice

Teodor Palade - Scenariile politice, aceste teribile arme ale manipularii

Ati observat? Suntem asaltati de scenarii. Vin de peste tot. Scenarii cu privire la cresterea salariului minim, scenarii pentru salvarea de la colaps a sistemului de pensii, pentru reforma din invatamant, pentru exploatarea in folosul altora a rezervelor de gaze din Marea Neagra, pentru salvarea padurilor, pentru stoparea inflatiei, pentru contracararea ofensivei unguresti, pentru anularea pensiilor speciale, pentru organizarea alegerilor anticipate, pentru desfiintarea programului „Prima casa” etc. Ne facem visuri, avem reverii, suntem ingrijorati si chiar ne croim viitorul in functie de scenariile care circula, cu o frecventa ametitoare, pe toate canalele media. Suntem educati, ne hranim, ne imbracam, ne alegem meseria, emigram sau nu, ne insuram sau divortam, ne hotaram daca sa facem sau nu copii, manati din urma de haita scenariilor. Practic, TRAIM conform scenariilor!

Fiecare cu scenariul sau

Fiecare partid, mic, mare sau cel mai mare, fiecare minister si fiecare agentie guvernamentala, fiecare firma serioasa sau de conjunctura, toate, cheltuiesc o multime de timp si arunca o gramada de bani cu elaborarea de scenarii. Au aparut structuri specializate, s-au nascut meserii adiacente, iar „facatorii” de scenarii s-au autodenumit, pompos, analisti sau experti.

Inclusiv ceea ce numim Puterea, adica intreaga osatura guvernamentala formata din toti cei care raspund de destinele natiunii, cei care teoretic ar trebui sa lucreze cu proiecte serioase, cu programe sau cu planuri de executie, actioneaza si se misca dupa cum le spun scenariile. Nestatornici din fire, schimbam prim-ministri cu o frecventa de unul pe an. In medie, aducem alti si alti ministri la ministere cam o data la sase luni. Si, ca si cum numai pentru asta ar fi fost adusi acolo, noii ocupanti ai caldutelor fotolii fabrica in regim de urgenta scenarii. Lansarea de scenarii a devenit o moda. Ai ajuns ministru si nu ai scos imediat pe piata un scenariu, nu esti bun de nimic. Nu conteaza daca scenariile tale au vreun rost ori ba. Nu intereseaza nici utilitatea lor practica. Ai scenariu, esti bun. Nu ai, esti un impotent politic. Eficienta ta ca demnitar este apreciata prin prisma numarului de scenarii elaborate. Pana si in inalta sfera a Cotrocenilor, trepadusi insarcinati cu producerea de scenarii se calca pe bataturi…

Mai grav este ca, in conformitate cu aceste scenarii, scoase in devalmasie de fiecare neavenit ratacit temporar pe poteca arivismului politic, sunt elaborate legi, este modificata Justitia, sunt eliberati criminali sau sunt arestati nevinovati, se construiesc de forma sau se desfiinteaza cu adevarat spitale, sunt ajustate pozitiv sau negativ cheltuielile statului, se croieste bugetul tarii, se multiplica sau se reduce numarul de ministere, este inzestrata armata sau se stabileste varsta de pensionare. Cui sa-i mai pese ca sub invazia scenariilor se surpa tara?

Nu apucam sa deschidem un ziar, o pagina pe internet sau un post de radio in care se dezbate realitatea noastra sociala, ca suntem inundati de scenarii: „Trei scenarii care ii fac fericiti pe cei din PSD”; „Scenariul care ar putea arunca in aer scena politica”; „Top 5 scenarii politice pentru perioada imediat urmatoare”; „Scenariile de lucru in criza politica”; „Scenarii de politici publice”; „Trei scenarii pentru cresterea salariului minim”; „Pensionarii si pensiile lor in diverse scenarii”; „Scenariu pentru activitatea extracuriculara la educatie”; „Scenarii de utilizare pentru psihoterapeuti”… Inebunesti!!!

Autorii si actorii

Cum bine stim, scenariile sunt elaborate pentru actori. Pentru aceia care aproape niciodata nu arata ceea ce sunt cu adevarat. Asta este meseria lor. Sa se prefaca. Sa ne minta cat mai credibil. Iar cei care ne-au mintit cel mai iscusit, sa fie onorati cu premii. Ne-am obisnuit sa fie asa si nici nu mai realizam ca, de fapt, traim ca intr-o uriasa sala de spectacole. Uitati-va imprejur! Cu mici exceptii, nimic din ceea ce ni se prezinta nu este adevarat. Adevarul, aflat undeva acolo, in spatele aparatului de fabricat scenarii, dincolo de cortina, nu ne este harazit noua. Noi suntem fraierii care platim bilete scumpe pentru a lacrima in pumni sau hohoti de ras vrajiti de minciunile actorilor. Uneori injuram, alteori aplaudam dar, de cele mai multe ori, ne complacem in postura de spectator fara nici o responsabilitate. Adevarul? Cui ii mai pasa de adevar? Prizonieri ai miilor de inselaciuni cosmetizate, am ajuns sa credem ca nici nu avem nevoie de el.

Cine sunt cei care scriu scenariile spectacolului? Cine sunt actorii? Ii stim cu totii! Sunt alesii nostri, politicienii! Urcati la putere sau cazuti in opozitie, ei ne mint frumos in timp ce ne baga mana in buzunar. Ei, actorii politici, sunt aceia care, profitand de naivitatea noastra, pentru a ne putea manevra, cu fiecare nou scenariu ne tin apasati de incertitudine si au impresia ca sunt cu atat mai puternici cu cat suntem noi mai cu sufletul la gura.

Nu se intampla numai la noi

Sa nu credeti cumva ca suntem singurii care, ca intr-un motagne russe, ne ridicam spre slavi sau ne prabusim in negrul hau din cauza scenariilor. Se intampla aidoma in case mult mai mari. Conducatorul ales democratic al celei mai democratice tari din lume risca sa-si piarda scaunul, urmarea unui scenariu aiuristic elaborat de opozitia politica si urmat cu incapatanare tipic americana de autorii lui. Traim cu totii groaza apocalipsei generata de pericolul incalzirii globale – un scenariu dospit in creierele celor impinsi de interese financiare imense si aruncat peste noi prin toate canalele media existente. Cunoastem foarte bine scenariul penibil care a stat la baza atacarii Irakului, razboi care a pustiit unul dintre leaganele civilizatiei lumii. N-am uitat scenariile mincinoase care au declansat devastatoarele „revolutii” ce au marcat sangeros lumea prin asa-zisa Primavara Araba. Dupa aproape douazeci de ani inca se discuta despre existenta scenariului politic care ar fi a condus la tragedia prabusirii celor doua turnuri gemene din New York City, eveniment care a schimbat definitiv mersul firesc al relatiilor internationale mondiale. Ne confruntam zilnic cu scenarii referitoare la izbucnirea celui de al treilea razboi mondial. Zeci de scenarii apocaliptice pe teme politice, religioase, extraterestre sau tectonice umplu coloanele ziarelor si ocupa spatiile de emisie ale posturilor de televiziune din intreaga lume.

De ce scenarii?

Scenariile reusesc sa produca ceva ce azi pare absolut necesar societatii romanesti. Ceva fara de care nu numai Romania, dar si lumea in care traim nu ar mai putea functiona conform dorintelor celor care ne conduc. Ele, scenariile, creaza CONFUZIE. Si, mai ales, asigura perpetuarea acesteia. Iar confuzia este starea care asigura premizele manipularii cu maxima eficienta a mintii, atat la nivel individual cat si la dimensiunea maselor mari de oameni. Cuprinsi de confuzie putem fi determinati sa luam decizii care ne dezavantajeaza, sa alegem asa cum ni se sugereaza si nu cum ar fi firesc, sa reactionam ilogic si, de ce mai multe ori, sa actionam neconform cu convingerile noastre. Confuzia genereaza un climat in care persista frica si nesiguranta, stimuleaza neincrederea in societatatea in care traim, alimenteaza inclusiv neincrederea in propriile puteri sau posibilitati.

Traim in plina epoca a manipularii. Suntem manipulati prin imagini, ne este manevrata mintea prin intermediul mass-media – aceasta neoprita nascatoare de stiri false („fake news” pentru romanul ajuns deja, inclusiv in exprimare, la stadiul de fericit cetatean european). Exista tehnici de manipulare electorala, manipulare emotionala, manipularea prin inducerea vinovatiei ori manipulare prin folosirea altora ca exemplu. Mintea ne este influentata copios prin retele sociale ale internetului, retele create de la inceput in acest scop. Exista deja o ramura a psihologiei numita psihologia manipularii. Intregi departamente ale serviciilor secrete si ale partidelor politice au ca principala preocupare manipularea cetateanului.

De ce scenarii? Fiindca politica prin scenarii este parte a politicii manipularii. A politicii prin care ne este modelata mintea. A politicii destinate indobitocirii cetateanului prin fluturarea in fata ochilor a nesigurantei zilei de maine, a perspectivei saracirii, a razboiului pustiitor, a apocalipsei iminente sau a unui viitor paradisiac.

De ce scenarii? Fiindca fiecare scenariu este o arma. O arma teribila destinata manipularii. O arma distrugatoare de destine, invelita de cele mai multe ori in aura mincinoasa a dorintei de a evita un rau amenintator sau stralucind in nimbul nazuintei omenesti de mai bine!

A consemnat Teodor Palade via teopal.ro.

/0 Comments/by
mircea dogaru, poporul de imparati, tara nimanui, romani

Mircea Dogaru – Poporul de imparati din tara nimanui

mircea dogaru, poporul de imparati, tara nimanui, romani

Mircea Dogaru - Poporul de imparati din tara nimanui

Astazi popoarele care au daruit lumii marile civilizatii, ori au disparut (sumerienii, persii, vechii egipteni, incasii etc.) ori, comparativ cu gloria trecuta, vegeteaza (grecii, italienii, olandezii, spaniolii, portughezii, englezii, turcii, arabii etc.). NOI cei nascuti din ciocnirea a doua civilizatii care au modelat fata Lumii Vechi, traco-daca si romana, nu am avut inca momentul nostru de stralucire. Ba parca, cel putin teritorial, traim intr-un regres continuu! Suntem un popor „nascut batran”, sau „neterminat”, spun unii, „popor vegetal”, proclama altii! „Strainii sunt de vina” si faptul ca ne-am nascut in „calea rautatilor”, proclamam NOI! Sau „greaua mostenire a trecutului” sustine fiecare generatie lamentandu-se ca „nu sunt vremurile sub oameni, ci bietul om sub vreme” si refuzand sa priceapa ca omul nu poate fi „sub vremi” ci tot sub oameni, sub alti oameni care au avut taria sa-si supuna vremurile. Si niciodata nu ne-am pus intrebarea de bun simt: „Dar NOI, NOI chiar nu avem nici o vina”? Strainii ne resping pentru ca au ceva cu NOI, sau pentru ca nu pot sa ne inteleaga? Dar, NOI, NOI ii intelegem oare? Am facut ceva concret sa-i intelegem si sa ne facem intelesi? Ii vorbim strainului, adesea copilul sau chiar nepotul nostru, la scara istoriei, in limba lui si pe coordonatele mentalului lui, sau in limba noastra pe coordonatele gandiri noastre intortocheate de griji, batran si sfatos chiar si cand cere?

Se impaca vreunul din NOI cu ideea de a fi doar simplu soldat al datoriei si nu un Napoleon genial in toate, gata sa gaseasca solutii si sa dea sfaturi oricui, la orice, oricand si in oricare imprejurare? Se simte vreunul din NOI in stare sa primeasca lectii, nu numai sa dea? Vrem cu adevarat sa invatam despre si de la altii si sa-i invatam, la randul nostru, cate ceva, despre NOI? Stim si daca stim, recunoastem oare cine suntem cu adevarat?

DE CE?

Ne tragem seva, ca popor statornic, in aceasta parte a Lumii Vechi, dintr-o „semintie” care era, pentru antici, „cea mai numeroasa” dupa cea a „inzilor” considera Herodot cu doua milenii si jumatate in urma, ar fi putut fi „de neinfrant si cu mult mai puternica decat toate semintiile pamantului”! Ar fi putut fi, dar nu a fost! De ce ? Nu numai ca inaintasii nostri nu au durat un imperiu care sa supuna lumea, dar si-au pierdut treptat bastina!

Spatiul nord tracic, spatiu al etnogenezei omenesti, cuprins, intre Dunarea de mijloc si Adriatica, Kosovo, Nordul Greciei (linia Skok-Jirecek-Philippide) a explodat in puzderie de „insule” gravitand, de jur imprejurul „continentului nord-dunarean” (Adolf Arnbruster) redus la ceea ce, la 1 Decembrie 1918 s-a numit Romania Mare. Si „erodarea” a continuat: am pierdut Tisa cu Jula, Seghedinul si Debretinul, Timocul si Vestul Banatului in 1920, Moldova de Est si de Nord, cu Tara Hertei, in 1940, Vlahia Dristorului care s-a dus, tot in 1940, dupa fosta „Vlahie care este Tara lui Asan”, Insula Serpilor in 1948… De ce, daca vitejia nu ne-a contestat-o niciodata nimeni? Si nici dreapta judecata! De ce, daca inaintasii nostri au fost „cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci” (Herodot)?

dac tarabostes, sfinxul din bucegi, poporul de imparati, tara nimanui, mircea dogaru

In Evul Mediu romanesc nici un proiect de cruciada nu ne-a ocolit. Imparatul latin de Constantinopol, Henri de Hainaut (1206-1216) fiind incredintat ca romanii erau „oamenii… cei mai temuti si cei mai tari ai intregului imperiu, ba chiar ai pamantului”! Si nici un papa, rege ori imparat catolic n-a imaginat o cruciada anti-otomana fara „Magna Valahia” (Marea Tara a Romanilor, Mapamondul Borgian), sec. XV, sau „blocul dacic” (1595, Barton, agent englez la Poarta). De ce, daca „s-a temut insusi Soliman” (Magnificul, dupa Anton Verancsics) sa ne atace in 1526 cand a desfiintat Ungaria, sau in 1526 cand a indraznit sa asedieze Viena, de ce, cand in fata Plevnei, in 1877 rusii ne-au cerut disperati ajutor, de ce, cand in prima conflagratie mondiala, Occidentul, prin Georges Clemenceau declara „in fata poporului roman imi scot respectuos palaria”, am pierdut treptat aproape totul? De ce am castigat batalii, dar am pierdut de fiecare data, razboiul? De ce vitejii traco-daci si-au pierdut rand pe rand pamanturile in fata legiunilor Romei, in 146 i. Chr. si 106 p. Chr.? De ce, daca erau „superiori aproape tuturor popoarelor si aproape egali cu grecii” (Cassius Dio) si-au pierdut limba, mare parte din obiceiuri si traditii, intr-un cuvant cultura, capotand in fata civilizatiei romane? Si daca tot si-au impletit destinul cu al semintiilor mediteraneene, de limba si cultura latina, venite in dacii „ex toto ni orbe Romano” (Eutropius), de ce poporul rezultat din impletire n-a mostenit de la romani tenacitatea, disciplina, acceptarea ordinei, si „supunerii fata de porunci” (Strabon) care, racordate calitatilor lor nationale, acestia ca si ale romanilor, i-ar fi facut stapanii lumii? De ce i-au influentat ei pe cuceritori, odata deveniti cetateni ai republicii si militari, legiune dupa legiune proclamandu-si comandantul imparat si indreptandu-se de la Dunare spre Roma, cu vechea „netemere de moarte” a „poporului nemuritor” (Herodot, Ovidiu, Pomponius Mela, Strabon).

De ce n-am suportat, ca germanicii ideea unui conducator pe care sa-l urmam? De ce, inteligenti fiind si autori individuali de planuri perfecte, niciodata aproape duse la bun sfarsit, n-am durat o putere care sa infrunte veacurile? De ce imparatii basmelor noastre, Ros Imparat, Verde Imparat etc., sunt simpli cnezi de sate in realitate, de ce Fetii nostri Frumosi au alergat dupa himere si „tinerete fara batranete” sau „viata fara de moarte” nu dupa concret, chiar daca fetele noastre l-au preferat pe Catalin, „Luceafarului”? De ce taranii nostri si-au spus pruncilor „coconi”, adica fii de imparati si nevestelor „cocoane”, voievozii s-au numit „dominus –domn”, purtand mantia de purpura si coroana imperiala? De ce, avand ca indivizi toate calitatile si stapanind un pamant atat de bogat, a carui „dulceata” l-am preschimbat in Eden pentru „latrones gentium” din toate timpurile, am fost si suntem condamnati sa fim vesnic „popor sarac din tara bogata? De ce, darzi si razboinici”? „Adevarata intruchipare a lui Marte” (Ovidiu) ne-am topit in popoarele moderne vecine, constituite pe pamantul nostru, cu sangele nostru curgandu-le prin vene, cu trasaturile noastre, dar cu alte apucaturi in spatele pavezei ridicata de limbi straine noua, pe care le-am insusit uitandu-ne stirpea? De ce suntem romani, dar si, in parte, unguri, secui, ceangai, bulgari, sarbi, croati, sloveni, slovaci, cehi, hutuli, si de foarte curand „ucrainieni”? De ce buciumele si doinele noastre plang? De ce intotdeauna eroul moare acceptandu-si cu fatalism destinul? De ce, la trei romani, doi se intorc intotdeauna impotriva celui de-al treilea? De ce, beneficiind de uriasul bagaj de cunostinte tehnice si inventivitate mostenit de la inaintasii traco-romani, am durat o civilizatie a lemnului, in „Tara de piatra”? De ce NOI, „urmasii cetatenilor Romei” care au cladit Europa, NOI, artefact al istoriei suntem astazi invitati sa intram, alaturi de urmasii „barbarilor” in „casa comuna” care a fost de fapt CASA NOASTRA? De ce, din bagajul de intelepciune mostenit ne-am facut lozinci doar din proverbele ce accepta fatalitatea: „Apa trece, pietrele raman”! „Capul plecat sabia nu-l taie” (dar nici lumina nu vede! – n. red.) „Fa-te frate cu, dracul pana treci puntea”! S.c.l., sugrumandu-ne in numele lor, in fasa, eroii? Si fara sa ne gandim ca, apa trecand roade piatra care, se tot micsoreaza, ca nu e nevoie ca sabia sa desprinda capul care va fi strivit de cizma straina pusa pe grumaz si ca o data pe punte, diavolul ne va arunca de fiecare data in hau! De ce ne-am impiedicat eroii sa-si urmeze destinul ? Din „pizma” care, potrivit cronicilor l-a ucis si pe Domnul Unirii? Ca nu cumva sa sara „cizmarul peste calapod”? De ce ne place sa ne punem in frunte prosti, pentru a putea sa-i batjocorim apoi cum ne vine la gura, aratandu-ne superioritatea doar prin vorbe? Si de ce vedem intotdeauna doar „paiul din ochii altora” si niciodata „barna” din proprii ochi? De ce la NOI, „prostul moare” intotdeauna „de grija altuia”? De ce n-am acceptat niciodata principiul „omul potrivit la locul potrivit”? De ce clamam nevoia de Tepes, dar admitem ca „hotul neprins e negustor cinstit”? De ce admitem transformarea hotilor in negustori cinstiti si a tradatorilor in eroi, gratulandu-i cu invidie cu un „bravo lui, baiat destept! Cine poate, oase roade”? De ce, generatie dupa generatie, ne confruntam in saracie cu lustru, exact cu aceleasi probleme, refacem ca Sisif drumul, la infinit, cand solutia era mostenita? De ce sfarsim la batranete prin a deveni exact ceea ce uram mai mult in tinerete, pentru ca generatia urmatoare sa o ia de la capat, cu speranta ca, daca, „strange un pic cureaua”, o sa-i fie mai bine, candva, „la pastele cailor” sau, mai curand pe lumea cealalta? „Vulturii nu vaneaza muste!”, ne-au lasat diata mosii si exact asta facem, nascandu-ne si murind, generatie dupa generatie, in una si aceeasi vesnica reforma, care ne scoate periodic gunoaiele la suprafata, ca furtuna ce rascoleste fundul apelor adanci, fiindca mandria ne-a impiedicat de fiecare data, sa incepem cu inceputul cu acel strop de intelepciune care spune „Cunoaste-te pe tine insuti”! Si, cunoscandu-ne, ne-am fi dat seama ca tragedia noastra incape in cinci vorbe – „Sa moara si capra vecinului”!

traci, poporul de imparati, mircea dogaru

Avem tot ce ne trebuie sa cladim piramide dar constiinta noastra nu depaseste stadiul de plan, fiindca de mii de ani ne amagim cu minciuna ca „Pe-al nostru steag e scris Unire/Unire-n cuget si-n simtiri”! Noi cei care sarim intotdeauna cu usurinta nevastuicii, dintr-o extrema in cealalta! De ce, scapati de marxism, de patriotardism, ne aruncam astazi, cu bucuria prostului intr-un nou tip de „internationalism” la fel de antiuman ca si cel „proletar”? Chiar nu putem trai fara „isme”?

CE NE LIPSESTE?

Cheia insucceselor noastre din totdeauna nu sta in suma defectelor noastre care, trecand pe plan la elite, ne saboteaza INTERESUL NATIONAL, aceleasi defecte sesizate de Herodot in veacul V a. Chr., de Mauricius in veacul VI p. Chr., de Kekaumenos in 1078, de mii de tineri reformatori ai natiei sau de observatori straini pe care ne grabim sa-i huiduim si chiar de NOI insine, atunci cand ne analizam la rece clasa politica, in cuvinte identice pe parcursul a doua milenii si jumatate: „umbla pe toti sa-i insele si minte strasnic si fura mult, jurandu-ne zilnic cu juraminte infricosate si isi calca usor juramintele si facand si fratii de cruce si de cumetrii, inchipuindu-si ca prin aceasta va insela pe cei mai simpli”! Cheia se afla in cuvintele lui Herodot – „sub o conducere unitara”! „Sub o conducere unitara”, semintia inaintasilor nostri si a noastra ar fi putut deveni „de neinfrant si cu mult mai puternica decat toate semintiile pamantului”!

Dar de cate ori au acceptat inaintasii nostri si noi insine unitatea in istorie? – „De ce ala si nu EU”? De circumstanta l-au acceptat pe Burebista in fata asaltului Romei si, cand Cezar a pierit, de „Maur” n-a mai fost nevoie! Porniti pe un drum uniti in interes national s-au gasit intotdeauna, de-a doua zi, unii cu idei, care au actionat independent si contrar, din pozitie subalterna. Decebal tradat si parasit, Vitalian tradat si ucis, Gelu parasit si uitat, Ahtum tradat si ucis si asa mai departe, Vlad Dracul, Vlad Tepes, Ion Voda, Mihai Viteazul, Constantin Brancoveanu, Horea, Tudor, Avram Iancu, Ion Antonescu s.c.l. Au rezistat ca lideri la romani cei foarte norocosi si cei ce au stiut sa-i scurteze de cap pe „hicleni”. Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Petru Rares s.c.l., dar acestora li s-a dus vestea de „degraba varsatoriu de sange nevinovat”. Tara a ramas aceeasi si a indurat si mai departe, suportandu-si fatalist boierii pe care Macarie ii definea la 1538, pentru eternitate, drept „minti oarbe pentru cele ce vor veni, dornici doar sa-si insuseasca averile altora, iar pe ale lor sa le inmulteasca cu mijloace nedrepte”, prea rar saturandu-se de reforma si sculandu-se impotriva „balaurilor ce ne inghit de vii” (Tudor Vladimirescu)! Ba chiar acceptand periculoasa idee ca nu am fost si nu suntem in stare sa facem nimic decat „sub bici”!

traci, tara nimanui, poporul de imparati, mircea dogaru

Soarta noastra ar fi fost alta si va putea fi alta daca am fi inteles ori vom intelege ca, in numele INTERESULUI NATIONAL ar fi trebuit sau va trebui, odata decizia luata si liderul ales, sa actionam uniti nu numai prin vorbe, de la „opinca la vladica”, pentru telul propus, fara sa acordam prioritate intereselor personale sau de partid. Dovada ca doua milenii de istorie de experiente catastrofale, de pierderi irecuperabile, de la Herodot citire la trezirea constiintei nationale, n-au schimbat intr-adevar nimic, sta in plangerea „reformistilor” de la 1769, care-si doreau exact ce ne dorim si NOI astazi:

„In cele patru parti ale lumii
Prea numiti erau romanii
Ca sunt escusiti la fire
Dar n-au intre ei unire.
Si dintr-a lor neunire
Va veni a tarii pieire.”

(Istoria tarii Romanesti da la let 1769)

Iar daca cei ajunsi, cel mai adesea pe nemerit, in fruntea bucatelor, au subordonat aproape intotdeauna INTERESUL NATIONAL, lacomiei: setei de putere, ambitiilor lor meschine, poporul s-a facut in egala masura vinovat de a se fi complacut, adaptandu-se fara ambitii oricarei situatii si facand din complacere si adaptabilitate un modus vivendi. In 1736-1739, unul din cumplitele razboaie ruso-austro-turce, decise sa rezolve „Chestiunea Orientala” (nerezolvata nici astazi cu toate bombardamentele din Kosovo), ne-au insangerat pentru a mia oara tara, excese deosebite petrecandu-se in Banat, acolo unde romanii luptau atat in armata romano-germana, cat si in armata turca si, cei mai multi pe cont propriu, ca haiduci impotriva colonistilor catolici. Cu stupoare notau agentii imperiali ca, la hore, duminica, jucau alaturi de tarani, haiduci si soldati romani in uniforme nemtesti sau otomane chiuind „Tine Doamne tot asa, nici cu turcu nici cu neamtu! Tine Doamne tot asa!” Haosul devenise stare naturala, iar urmasii cuceritorilor Lumii Vechi – un popor de supravietuitori!

Tradarile si ambitiile personale, lipsa de unitate au facut ca planul unirii tuturor romanilor, conceput atunci, la jumatatea veacului XVIII, sa tot fie amanat, pana Europa s-a incaierat, miza fiind tocmai bogatiile noastre, si – Razboiul Crimeei a pus capat celei de-a „n-” a „Noi Ordini” continentale introdusa cu tunul de „Sfanta Alianta”. Condusa de tineri cu pregatire militara, dar si scoliti in revolutiile europene, generatia pasoptista a reusit sa-si impuna vointa vechilor „boieri” si sa realizeze, dintr-o fictiune numita „Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei”, printr-o lupta tenace, in perioada 24 ianuarie 1859 – 11 decembrie 1861, unirea reala, intr-un singur stat numit ROMANIA. Ne va dezvalui secretul scrisoarea din 13 ianuarie 1856 a lui Mihail Kogalniceanu catre C.A. Rosetii: „am indemnat pe toata lumea si sper sa fi reusit, ca fiecare sa lase deoparte orice dusmanie, orice parere de mana a doua si sa ne tinem hotarat si uniti sub marele si nobilul steag al Unirii”!

Printr-un efort de vointa surprinzator, care a dovedit ca se poate, unitatea a rezistat atunci pana la implinirea obiectivului Unirii avand deci ca liant camarazii de arme si idei, dar a capotat ulterior in fata magicului cuvant „Reforma”. Proiectul de reforma agrara din 1862 i-a facut pe cei ce purtau in suflet germenul parvenirii si demonul lacomiei, sa devina peste noapte, din „marxisti”, boieri. Este cazul lui I.C. Bratianu, daca nu artizanul, cel putin sufletul „Monstruoasei coalitii” care a dus la rasturnarea ctitorului Romaniei moderne, Alexandru Ioan Cuza, punand sub semnul intrebarii insasi Unirea in perioada 11 februarie – 10 mai 1866!

In locul lui Cuza care a acceptat sacrificiul de dragul INTERESULUI NATIONAL, a fost adus un strain si inoculata criminala idee ca nu suntem in stare sa ne guvernam singuri. Ca, ne trebuie un mediator strain pentru a realiza ceva! Nemaivorbind de faptul ca NOI cei nascuti intr-o Republica devenita „imperium mundi” am acceptat reintoarcerea de la democratie la barbarie prin „regalitatea” reintrodusa intr-o Europa unita si civilizata de germanici (franci, ostrogoti, vizigoti, vandali, saxoni) la inceputurile evului intunecat!

Uitam adesea, datorita meritelor minore incontestabile ale lui I.C. Bratianu, in continuarea operei cuzistilor, de modernizarea structurilor statale, uitam ca, la apusul carierei, el a fost alaturi de Carol I, partizanul si semnatarul unui tratat secret de alianta a Romaniei cu Austro-Ungaria-Viena (18/30 octombrie 1883) indreptat nu numai si impotriva Frantei, Marii Britanii si Rusiei, dar si a INTERESULUI NATIONAL care cerea eliberarea teritoriilor celor 4 milioane de romani supusi de Ungaria dualista genocidului etnic si cultural si Unirea lor cu tara! Ca o ironie a sortii insa, cel ce va relua munca lui Mihail Kogalniceanu si Cuza, in perspectiva primei mari conflagratii mondiale, avea sa fie tocmai fiul sau, Ionel Bratianu, adevaratul artizan, alaturi de Regina Maria, a Marii Uniri din 1918. Cu diplomatie dar si cu duritate, el a explicat generatiei sale ca „In chestiunile cele mari, in acele de ordin moral care stapanesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare si de nationalitate, nu pot fi preturi de tocmeala, nu pot fi motive de oportunitate ca sa te hotarasca a le compromite, coborandu-te de pe taramul inalt si sigur al principiilor. Oricare ar fi vicisitudinile zilelor si anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora rasplatirii!”

monstruoasa coalitie, cuza voda, alexandru ioan cuza, poporul de imparati, tara nimanui

De ce era necesara o astfel de punere la punct? Pentru ca adevarul in privinta elitei noastre politice din primele decenii ale veacului trecut, elita idealizata de „urmasii” sai intru totul de astazi, difera ca Cerul de Iad de ceea ce ni s-a inoculat prin educatie, si fara cunoasterea acestui adevar, am ajuns sa facem scump platita greseala din 1996, cand ne-am dat pe mana celor „15.000 de specialisti”, adica propriilor noastre himere! In cuvinte cumplit de actuale, unul dintre analistii politici lucizi, facea din interior, radiografia elitei politice romanesti a anilor 1914-1919 definind-o drept Turn Babel… in care cele mai scarboase ambitii cautau sa-si faca locul la adapostul declaratiilor patriotice… Toata lumea facea politica europeana si nimeni romaneasca, adica toata lumea se preocupa de soarta Europei si nimeni de a Romaniei.

„Romanii se imparteau in francofoni si germanofili si cereau intrarea noastra imediat in razboi, dupa cum simpatiile lor se indreptau spre unii sau altii din beligeranti, fara sa se ocupe de interesele romanesti. Nimeni nu mai simtea romaneste.” (C. Argetoianu).

Daca am fi cunoscut si acceptat acest adevar am mai fi fost oare nevoiti sa o luam iarasi de la capat sau sa suportam oracaiala bicisnica a unor falsi profeti botezati „analisti politici”? Fiindca Europa nu a permis Unirii celei Mari, platita cu un milion de martiri, carora, in loc de Rememberance Day, le dam astazi Valentine’s Day, sa existe decat 20 de ani, dupa care, in anul tradarii generale 1940, cand diplomatii lesinara ca midinetele, semnandu-i decesul, cand regele, politicienii si generalii, si-au pus limba in ghips ne primind ordinul de lupta, armata tarii s-a retras de la toate fruntariile fara sa fi tras (suprema umilinta) un foc de arma! Cu o singura exceptie – maiorul Valeriu Carp, simplu comandant de batalion care s-a jertfit INTERESULUI NATIONAL, oprindu-i pe rusi cu foc in fata Putnei! Iar rasplata ia fost pe masura! Proclamat de Rusia „criminal de razboi” figureaza inca pe lista infamiei, in tara in care, o justitie chioara i-a declarat eroi pe spionii „defectori”, care, vazand secrete economice si militare „n-au tradat poporul roman, ci pe Ceausescu”(! ! ! !).

In aceeasi situatie se afla Reintregitorul, militarul care a reinviat virtutea romana, angajandu-i pe romani intr-un RAZBOI NATIONAL FARA ALIATI CONSFINTITI PRIN TRATATE! Si a facut-o ridicand prin proclamatia „Catre romani” din ianuarie 1941, steagul lui Mihail Kogalniceanu, Cuza si Ionel Bratianu: „Fii om, fii drept si recunoaste ca deasupra ambitiilor si intrigilor si urilor este Patria, este vesnicia Neamului si ca acolo trebuie sa ne intalnim intotdeauna chiar daca nu intelegem de fiecare data.” (Ion Antonescu). Pentru ca nu Unirea pamanturilor noastre intr-un tot a fost „cheia de bolta” a edificiului nostru national ci „unirea in cuget si-n simtiri”, unitatea care ne-a lipsit aproape intotdeauna si ne lipseste si astazi cand suntem pe cale sa cedam pentru eternitate, parti din teritoriul ramas, fara se ne punem, orbi la colapsul spre care ne indreptam ca neam, intrebari.

Ai voie?

Ai voie, in dispretul majoritatii, urmand doar propriul interes, sa calci in picioare jertfa generatiilor trecute si viitorul generatiile nenascute? Ai voie sa te substitui lui Dumnezeu, decizand unilateral ca binele general nu tine de vointa majoritatii dispretuite, ci de vointa celor putini si (auto) „alesi”, despre a caror moralitate si calitati reale ar fi multe de spus? Ai voie sa vinzi in detrimentul INTERESULUI NATIONAL suflete de romani, pamant romanesc, paduri, pasuni, ape, fabrici, holde, mine, drumuri, flote, banci? Gandeste-te, spunea geniul national, si el hulit astazi de epigoni, ca „Tara este rodul muncii unor zeci de generatii si apartine altor zeci de generatii care vor veni.” (Mihai Eminescu). Iar INTERESUL NATIONAL este liantul fara de care ne-am inceta existenta ca fiinta etnica, este coloana noastra vertebrala, este ceea ce ne face demni si egali in randul celorlalte natiuni, amintindu-le ca avem, NOI „o misie a implini in lume.” (Nicolae Balcescu). Cu singura conditie de a ne tine „hotarat uniti” sub steagul lui! Cine s-a saturat de Romania este liber sa plece unde o vedea cu ochii! Dar fara pamantul mortilor nostri si al pruncilor nostri nenascuti, pe talpi! Pentru ca nimeni nu are dreptul sa ia decizii pentru altii!

De mii de ani ne lamentam! De mii de ani cladim scenarii si ne ucidem, din indolenta sau invidie visele. De mii de ani speram ca, poate o noua generatie va avea curajul sa se priveasca sincer in oglinda sufletului si sa extirpeze, in sfarsit, cancerul din NOI! Romanul… dusmanul romanului! Singurul etern! De mii de ani adormim cu speranta ca generatia copiilor nostri va fi poate cea aleasa, aceea care va gasi solutia nu in „isme”, nu pe pamant strain, ci in sine! Sa fii sosit oare clipa? Sa se fi nascut in sfarsit o generatie de romani soldati, dupa atatea generatii de romani – Napoleoni si „imparati”? O generatie unita, capabila sa-i schimbe mentalul, genetic mostenit, de „supravietuitor”, intr-unul de „cuceritor”? Si, daca aceasta este generatia, va intelege ea, oare, ca nu Canada trebuie cucerita, nu Statele Unite, nu Germania, ci ROMANIA?

A consemnat pentru dumneavoastra, col. dr. Mircea Dogaru via justitiarul.ro.

/0 Comments/by
nagy attila, jertfa, neam, jertfa neamului, jertfa neamului romanesc, neamul romanesc, lucrarea in duh, lucrarea duhului, identitatea maghiara

Nagy Attila-Mihai – Pastrarea identitatii maghiare prin asimilarea culturii romanilor

nagy attila, jertfa, neam, jertfa neamului, jertfa neamului romanesc, neamul romanesc, lucrarea in duh, lucrarea duhului, identitatea maghiara

Nagy Attila-Mihai - Pastrarea identitatii maghiare prin asimilarea culturii romanilor

Cum au imbinat alte etnii din Romania cultura proprie cu cea romaneasca, ar putea-o face si maghiarii/secuii, in loc s-o respinga.

Dar, cum a scris Valeriu Braniste, si chiar si un maghiar, Prohászka Lajos, ungurilor le este parca frica de intalniri interculturale, ca nu cumva sa-si piarda identitatea. Ceea ce ma face sa concluzionez ca au o identitate putin cam nesigura, pe fondul inconstientului colectiv.

Caci puterea identitatii se arata nu prin refuz, cum cred secuii/maghiarii, ci prin capacitatea de asimila, de a imbina cele doua culturi. Daca prin asimilare preiei valori culturale romanesti, nu inseamna ca pui in pericol identitatea culturala a etniei tale minoritare.

Mai bine ne imbogatim reciproc, dacat sa ne dezmembram prin izolare. Oricat de mare ar fi orgoliul cultural maghiar, romanii au valori culturale foarte mari, pe care le putem asimila inbogatindu-ne prin ele.

Pe de alta parte, secuii umbla peste tot prin Europa pentru a copia modele de autonomie. Trecand peste faptul ca nu prea le gasesc, a copia inseamna insa ca cel copiat ramane dupa aceea tot in exterior, adica neasimilat. E adevarat ca aceasta este o caracteristica a intregii culturi occidentale, despre care Vasile Bancila scria ca traieste din imitatie.

Ungurii refuza insa cu incapatanare sa ia in calcul acea varianta a pastrarii identitatii prin asimilarea culturii majoritarilor, a romanilor, imbogatindu-se organic, din interior, deci nu prin ceva impus din exterior, cum e ideea autonomiei.

Din asimilarea culturii majoritarilor poate rezulta o cultura maghiara noua, organica! Si nu e nicio problema daca va fi diferita de cea maghiara din Ungaria. Ba chiar e mai bine, caci putem contracara ideologia nationalista, culturala, neohorthysta a ungurilor din Ungaria lui Orbán Viktor, prin care ne uniformizeaza potrivit ideilor lor si ne iubim propria identitate culturala, de maghiari/secui, transformandu-ne intr-o remorca a culturii neohorthyste.

Noi, ungurii, niciodata n-am realizat imbinarea specificului gandirii neamului cu alte culturi, adica organicitatea manifestata intr-o filosofie moderna, pe fond ortodox, pe care au reusit-o filosofi romani ca Noica, Nae Ionescu sau Vasile Bancila. Iata un exemplu pe care l-am putea urma si noi, secuii/unguri, pe plan cultural. Caci nu totul este postmodern.

Un articol de Nagy Attila-Mihai via certitudinea.ro.

/0 Comments/by
ilie badescu, centenar, elite false
,

Ilie Badescu – Taranii, „singura aristocratie cu investitura divina”

ilie badescu, centenar, elite false

Ilie Badescu - Taranii, „singura aristocratie cu investitura divina”

Una dintre trasaturile definitorii ale poporului roman este autohtonia, adica legatura neintrerupta cu pamantul cuprins in geografia Romaniei perene, afirma profesorul Ilie Badescu. Romanii sunt un popor autohton in acest loc si au continuitate neintrerupta, cum putine popoare au in aceasta regiune. In opinia sociologului, pamantenia are o valoare fundamentala in sistemul de valori al societatilor satesti. Tot ce s-a intamplat in lumea satului este centrat pe pamant si pe simbolistica lui. Taranii, in sens generic, reprezinta singura aristocratie cu investitura divina, ei sunt oamenii pamantului, care au fost chemati de Dumnezeu sa stapaneasca pamantul si ceea ce creste pe el.

Domnule profesor, unde se situeaza satul romanesc pe axa traditie-deschidere europeana?

Satul romanesc se situeaza pe o linie istorica proprie, cu elemente de continuitate, dar si cu elemente de ruptura. Depinde ce intelegem prin deschidere euro­peana. Fenomenul acestei „noi deschideri” se dovedeste a fi unul contradictoriu: a mijlocit caderea regimurilor comuniste, ceea ce este in sine un fenomen pozitiv si, pe de alta parte, a provocat un pachet de procese cu tendinta negativa, agravate in mediul satelor romanesti. Pentru economiile nationale ale Estului, aceas­ta deschidere a imbracat forma unui razboi economic, pe care localnicii l-au pierdut sub cele mai multe aspecte. In general, deschiderile Europei, adica intalnirea Estului cu Vestul, au fost contradictorii, incepand poate cu acea teribila „deschidere” a cruciadei a IV-a, care-a insemnat prima cadere a Constantinopolului si un jaf inspaimantator pentru cetatea Bizantului. Mai tarziu, aceasta a mijlocit caderea imperiilor estice, dar, socialmente, a adus in satul romanesc si procese cu tendinta negativa, precum este prabusirea ratei natalitatii. In satul romanesc se nasteau intr-o familie intre 3-5 copii. Azi sunt sate in care de 10 ani n-a mai fost un botez. In al doilea rand, aceasta deschidere a indus asa-numitele „efecte perverse”, precum cele de masiva destaranizare si destinerire a satului care dureaza deja de mai bine de 20 de ani.

Noua deschidere europeana, ca sa ne referim la o alta fateta a intalnirii Estului cu Vestul, a adus si caderea imperiului bol­sevic, de esenta pagana anti-euro­peana (caci era potrivnic spiritualitatii iudeo-crestine, care este fundamentul identitatii europenilor). Dar a adus si posibilitatea omului de oriunde din arealul Europei sa migreze in zone in care munca este mai bine platita, provocand mari dezechilibre zonelor cu salarii mici. In aceasta competitie, piata occidentala exercita o atractie foarte mare, indusa tocmai de marile decalaje ale scarii salariilor. Asa incat, din acest punct de vedere, ceea ce numim deschiderea Europei a avut, in prima ei faza, mai ales efecte negative asupra lumii rurale. Satul s-a depopulat rapid si masiv. In acelasi timp s-au prabusit industriile regionale, adica acele centre industriale care, inainte de Revolutia din 1989, reprezentau centre de polarizare a fortei de munca in anumite regiuni, pe o raza de 100-150 de kilometri. Prin aceste miscari pendulatorii ale fortei de munca din mediul rural spre centrele industriale urbane, bine cunoscutul navetism ru­ral-ur­ban, s-a conservat structura gospodariei taranesti, pe toata durata „dictaturii de dezvoltare”, cum a fost denumita perioada anilor 1964-1980.

Ce s-a intamplat cu gospodaria taraneasca dupa 1989?

Lovitura puternica data gospodariei taranesti si familiei rurale a venit dupa 1990. Sigur ca satul a fost lovit si in perioada comunista, prin razboiul social impotriva taranimii si, apoi, prin dislocarea masiva a populatiei rurale, adusa de industrializarea accelerata. Insa dupa 1989, fenomenul acesta a capatat pro­portii alarmante, caci a indus dezechilibre si mai mari, in frunte cu cea mai mare contractie a stocului genealogic rural si deci cu un declin puternic al biosului rural. Tinerii care pleaca din sat in clipa de fata reprezinta poten­tialul biologic al satului si deci al Romaniei rurale, care cuprin­de 47% din populatia tarii. Astfel ca satul este destinerit si, prin efectul combinat al destineririi si al prabu­sirii ratei ferti­li­tatii, satul este si imbatranit. In ultimii 15 ani, varsta medie a po­pu­la­tiei rurale a crescut cu 3 ani, de la 37 la 40 de ani. Orasul a imbatranit si mai puternic, varsta medie a urbanului a crescut de la 33 la 40 de ani, orasul imbatranind astfel cu 7 ani. Imbatranirea societatii romanesti este un fenomen alarmant si este in mare masura legat tocmai de aceasta deschidere europeana, care a actionat ca un fel de pompa de absorbtie a populatiei tinere, diminuand rata de inlocuire demografica a gene­ra­tiilor vechi.

Cum s-a ajuns la faptul ca taranii si-au vandut pamantul pe care l-au primit in anii ’90 ?

Deschiderea europeana a golit „stupul rural” incat fortele roditoare ale familiei nu mai sunt in sat. A fost dezechilibrata comuna rurala. Satul ca unitate culturala si spirituala a fost profund cla­ti­nat. In fata acestei viituri antiruraliste, guvernantii n-au „con­struit” nici un stavilar, adica au reactionat printr-un absenteism politic grav cand au adoptat legi care au slabit dramatic forta de aparare a satului, precum cele doua legi cu efecte devastatoare, legea fondului funciar si legea lui Lupu, a restituirii integrale intr-o singura forma, adica prin anarhizare sociala si printr-un efect de faramitare a exploatatiilor rurale. Echipamentele si uneltele rurale fusesera proprietatea muncii ta­ra­nesti si ar fi trebuit, intr-o forma sau alta, sa ramana gospodariilor taranesti. Or, ele nu au fost restituite, astfel ca lotul de pamant primit, fara animale si fara unelte, n-a mai avut nici o valoare. Si atunci, taranul l-a vandut in gra­ba, constrans de situatia creata si de necesitati. Asa ca, atunci cand vorbim despre sat in lumina prefacerilor din ultimii 30 de ani, trebuie sa fim realisti. Din acest punct de vedere deschiderea eu­ro­peana a avut efecte impartite. Sigur ca e posibil ca, in timp, ea sa aduca si efecte pozitive.

Tinerii care se intorc in tara isi renoveaza casa, dar nu mai lucreaza pamantul, desi inainte romanul era legat de pamant. Cum sa ne raportam la aceasta rea­litate?

Legatura cu pamantul este cea de-a doua parghie a supravietuirii sistemului taranesc. Cand legatura organica cu pamantul a slabit, ori s-a deteriorat, apar fenomene primejdioase, precum este sentimentul de strainatate in raport cu pamantul. Un celebru personaj al romanului Niste tarani, al scriitorului de geniu Dinu Sararu, spune la un moment dat: „privesc la pamant ca la o strainatate”. Niciodata taranul nu a avut un asemenea sentiment, care anunta o ruptura a legaturii societatii romanesti cu tot ceea ce reprezinta pamantenia, adica tocmai cu talantul pe care Dumnezeu l-a daruit omu­lui la creatie. Noi, romanii, suntem un popor autohton. Ta­ra­nii, in sens generic, reprezinta singura aristocratie cu investitura divina, ei sunt oamenii paman­tului, au fost chemati de Dum­nezeu sa stapaneasca pamantul si ceea ce creste pe el. Dum­nezeu, dupa ce a creat omul si familia, prima pereche, i-a chemat la acest legamant: „cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul”. Prin urmare, Dumnezeu, i-a facut stapani pe pamant, adica aristocrati cu investitura divina. Ei au pamantul de la Dum­nezeu, nu de la regi.

Una dintre trasaturile definitorii ale poporului roman este autohtonia, adica legatura neintrerupta cu acest pamant cuprins in geografia Romaniei perene. Romanii sunt un popor autohton in regiunea aceasta, au continuitate cum putine popoare au, un alt exemplu ar fi grecii in aceasta regiune. Prin urmare, pamantenia are o valoare fundamentala in sistemul de valori al societatilor satesti. Pamantenia reprezinta un element vital, tot ce s-a intamplat in lumea satului este centrat pe pamant si pe simbolistica pamantului. In legenda cosmogonica Satana si Bunul Dumnezeu, remarca Mircea Eliade, atunci cand diavolul il rostogoleste pe Dumnezeu Creatorul in intentia malefica de a-l ineca in oceanul primordial, pe masura ce nefartatul il rostogoleste se intinde uscatul, vedem astfel ca pamantul este cosubstantial actului creator al divinitatii. Un mare savant german, Carl Schmitt, vorbeste de nomosul sau spiritul pamantului. Nomosul pamantului se transforma in timp si devine, de pilda, in faza oceanica a istoriei universale, nomos maritim.

Avand in vedere aceste aspecte, cred ca nu putem experimenta pe seama lumii rurale in mod neresponsabil, pentru ca efectele vor fi dezastruoase. De aceea, dupa opinia mea, problema taraneasca reprezinta una dintre chestiunile-cheie ale statelor intelepte.

Sursa: ziarullumina.ro.

/0 Comments/by
mihai eminescu, ziua lui eminescu, romania, societatea, statul, basarabia

Mihai Eminescu – Romania e prada minciunii disciplinate

mihai eminescu, ziua lui eminescu, romania, societatea, statul, basarabia

Mihai Eminescu - Romania e prada minciunii disciplinate

Unul din relele culturii in strainatate si mai ales a acelei culturi care in doi sau trei ani, adesea in mai putin, galopeaza prin facultatea juridica, este ca tinerii iau in mod absolut ceea ce li s-a predat in mod relativ numai. Cutare teza e pentru ei absolut adevarata pentru ca profesorul a sustinut-o, cutare adevar e absolut statornic, pentru ca cutare carte frantuzeasca sau nemteasca zice asa. Despre judecata proprie nici vorba.

Pe cand in fericita si-ntr-adevar neintrecuta anticitate greco-romana scoala era o gimnastica a mintii omenesti, adeca o continua si roditoare dezvoltare a inteligentii proprie, tinerii nostri cred a fi oameni mai mari cu cat mai multe coji de gandiri straine au gramadite nemistuite in cap, cu cat mai putina cugetare proprie au. Pentru tarile respective, in cari tinerii invata carte, nenorocirea nu-i tocmai mare. Lucrurile ce se predau sunt rezultate ale unei culturi vechi si continuitive, incat in momentul in care se predau se si potrivesc sau c-o stare actuala de lucruri sau c-un viitor foarte apropiat la care natia aspira.

Dar oare e tot astfel la noi?

Sa luam un singur caz. Cum se preda si cum stiu oamenii la noi dreptul roman? Astfel cum l-au avut romanii? Astfel cum l-am avut noi cu modificarile aduse de bizantini, cunoscut prin suta a XVI si a XVII pana mai alaltaieri sub numele de pravila imparateasca? Defel. Se preda dreptul roman asa cum el au fost admis, modificat si inteles de spiritul popoarelor germanice.

Si tot astfel e cu toate disciplinele dreptului. Lipsa de judecata in materia aceasta e atat de mare incat am auzit vorbindu-se in Senat si Camera despre principii eterne si nestramutate de drept. Deie-ni-se voie a spune ca aceasta eternitate nestramutata e un moft. Acele principii, asa-numite eterne, nu sunt juridice, ci morale. Cine voieste sa se convinga n-are decat sa deschiza Coranul, Evanghelia, Drumul spre Virtute a lui Lao-Tse, cartile budiste, si va vedea ca acele eterne principii sunt identice la moralistii de origine foarte deosebita si din timpi foarte deosebiti. Dreptul insa – dupa natura sa – e pozitiv, adeca stabilit de oameni dupa natura lor individuala, dupa scopurile ce urmaresc, dupa nevoile cu cari au a se lupta, dupa timp si imprejurari si, asemenea individelor, scopurilor, nevoilor, timpului si imprejurarilor, dreptul adevarat e supus unei necontenite miscari, e trecator.

C-un cuvant stiintele de stat si cele juridice nu sunt, asemenea astronomiei, matematicei, mecanicei, stiinte absolute, ci istorice si cazuistice oarecum. Pentru o stare de lucruri date ele au un sistem dat. De aceea ele trebuiesc predate si invatate in mod genetic, aratandu-se cum o stare de lucruri s-a dezvoltat dintr-alta si o teorie dintr-alta, ceea ce la astronomie de ex. ar fi un lucru cu totul de prisos. La stiintele istorice, adevarul sta nu in ceea ce sunt astazi in cutare punct al pamantului, ci in consectiune, in seria de intamplari cari au premers.

Deci aproape tot bagajul droaii de juristi cu care se imple in fiece an inapoiata noastra tara nu e de nici o treaba, caci d-nia lor, in loc sa fi-nvatat a potrivi legile cu tara, vor, din contra, sa schimbe tara data, obiect al naturii greu de stramutat, cu istoria si gintea ei, dupa legi cari s-au nascut din alte stari de lucruri, adaptate unor alte imprejurari.

Ei, bine, aceasta minima suma de cunostinti despre raporturile juridice dintr-o tara straina e la noi alfa si omega a intregei intelepciuni politice. Aceasta adevarata ignoranta, pe langa ceea ce trebuie sa stie un om de stat, respira la noi din presa, din discutii parlamentare. Se vorbeste atata despre civilizatiunea noastra. Cu toate astea nu exista tara in lume – neesceptand Serbia, Grecia, poate chiar Bulgaria – in care sa se citeasca mai putin decat la noi in tara. Intrebe cineva bunaoara cate exemplare din Dictionarul etimologic al lui Cihac s-a vandut in Romania, cate exemplare din cartea lui Rosler sau a lui Jung, cati abonati au foile literare? Cate exemplare s-a petrecut din Istoria lui Balcescu sau din colectia de Documente a lui E. Hurmuzache? Se vor afla cifre ridicole pentru un stat de cinci milioane de locuitori, pentr-o natie de aproape zece milioane.

Alfa si omega tuturor lucrurilor raman advocatii si pace.

O ignoranta grea ca plumbul despre tot ce atinge tara, poporul si lumea-ntreaga apasa toate spiritele. Niciuna din breslele si tagmele de cultura ale vechei Romanii n-au putut rezista erei innoiturelor si importului de legi incurcate din toate colturile lumii.

Si cata avere nationala s-au cheltuit pentru acest nimic?

S-ar putea zice ca Romania si-a preschimbat patura cea mai roditoare a pamantului, milioane de chilograme de grane, produsa de o grea munca omeneasca, pe cuvinte deserte, pe fraze stereotipe, pe-un rationalism insipid si cosmopolit, cari acestea formeaza astazi averea unica a acelei clase de carciocari ce traieste din traficul zilnic al frazei, cheltuita in moneta mica a profesiilor de credinta, a articolelor de fond, a discutiilor parlamentare, a pledoariilor la tribunale.

Vlad Tepes, Lapusneauu, Mihnea cel Rau sau Aron Voda erau asupritori stapani, dar stapanirea lor era tiranica, nu rusinoasa. Acum insa Romania are rusinea de-a geme sub jugul carciocarilor, a oamenilor a caror breasla, mestesug, meserie este ca sa prefaca negrul in alb si albul in negru, de-a arata ca ce-i stramb e drept si ce-i drept, stramb; Romania e prada minciunii disciplinate si, pentru corifeii si reprezentantii minciunii, se face totul in tara aceasta si toate ramurile vietii publice ii sunt aservite.

Cu putine deosebiri, caracterele acestei noua clase domnitoare sunt: incapacitatea, prostia, nestiinta.

(MIHAI EMINESCU, Manuscrisul 2.264)

/0 Comments/by
teodor palade, autoritarism

Teodor Palade – Pericolul instalarii autoritarismului in Romania, intre iluzie si realitate

teodor palade, autoritarism

Teodor Palade - Pericolul instalarii autoritarismului in Romania, intre iluzie si realitate

Scriam cu o luna in urma, odata cu scoaterea PSD de la guvernare, un articol intitulat „Ura, avem tatuc!”

Semnele

Era o prima reactie la pericolul ce se intrevedea: intreaga putere sa se concentreze in mana unui singur om. Tuturor ne este cunoscuta setea nemasurata de putere a celui care azi ocupa inalta demnitate de presedinte al Romaniei. Cunoastem, de asemenea, nenumarate sale incercari de a dicta in guvern, de a-si pune oamenii loiali in cat mai multe functii publice, de a respinge pana la limita absurdului tot si pe toti cei care nu-i convin, de a incendia si arde din temelii (ca un Nero nascut intre sasi) cel mai important partid politic din tara, de a impune anumite solutii Parlamentului, de a lua decizii in domenii de interes strategic pentru tara fara a se consulta cu cineva si fara a da cuiva socoteala, de a angaja Romania in tratate si intelegeri internationale fara niciun mandat din partea Parlamentului. Am fost martori, cu totii, la obraznicia cu care a incercat sa preia functii ale Guvernului („ca sa nu-si faca de cap…”) plasandu-si abuziv sezutul in fotoliu de la Palatul Victoria sau prin chemarea la ordin a ministrilor la Cotroceni, la nonsalanta cu care a incalcat decizii ale Curtii Constitutionale si la lejeritatea cu care a ignorat prevederi ale Constitutiei atunci cand interesele sale personale i-au dictat-o.

Si, de notat, toate acestea se intamplau cand la excesele presedintelui exista o opozitie serioasa in Guvern, cand se manifesta o permanenta, dar nu suficient de ferma, reactie de ponderatie din partea principalului partid politic al tarii, partid care detinea majoritatea in Parlament, nominaliza prim-ministrul si aviza ministrii! Se intampla, deci, atunci cand tendintele prezidentiale de acaparare a puterii totale intampinau o oarecare limitare.

Situatia de acum

Alta este situatia acum. Partidul majoritar este pres la usa Cotroceniului. Prim-ministrul ii canta presedintelui serenade la chitara pentru ca i-a aruncat scara de matase din balconul palatului din deal, scara care i-a permis urcarea in alcovul de premier. El, premierul, se declara fara sfiosenie servitorul supus pe viata al presedintelui si nu indrazneste sa scape nici macar o timida flatulenta pana nu capata aprobarea stapanului. Guvernul este doldora de ministri servili, in parte fosti slujitori directi la Cotroceni, care se imbulzesc, dandu-se de ceasul mortii, sa-i satisfaca toate capriciile. Administratia locala, in curs de inlocuire din temelii in toata tara, i se inchina in fiecare dimineata, la rasaritul soarelui, ca unui zeu, sporindu-i infatuarea si alimetandu-i ingamfarea nemasurata. Justitia, decapitata pana acum prin blocajul personal al presedintelui, urmeaza sa primeasca noi conducatori, umili si ei, numiti desigur de cel care detine deja atat puterea legislativa cat si pe cea executiva. Armata are un ministru, fost pana mai ieri general activ preaplecat politicului in ciuda statutului sau de militar. Un general acum in rezerva care ii datoreaza presedintelui evolutia de-a dreptul fulminanta (in grad si in cariera) din ultimii ani si care n-ar iesi din cuvantul lui nici sub amenintarea Curtii Martiale.

Cat de departe suntem?

A mai ramas foarte putin pana in momentul in care ne vom trezi, nedumeriti, in situatia in care premizele s-au si transformat, „pas cu pas”, in autoritarism. Iar autoritarismul este germenele totalitarismului. E suficient pentru autoritarism sa gaseasca un teren fertil si gata, infloreste in noua forma. Ce ne mai ramane de facut pana la atingerea pragului de la care va fi extrem de greu de revenit la statutul democratic al tarii? Nu foarte mult. Mai trebuie doar sa-l alegem pe dl. WKI pentru inca cinci ani in functia de presedinte. Sa-l votam pe el, intr-o majoritate zdrobitoare, cerinta in ale carei panze larg desfasurate sufla inspirational vanturile dinspre apus aducatoare de „democratie adevarata”. Ne mai ramane sa concretizam apoi alegerea, confirmand inca o data zvonurile privitoare la imbecilitatea noastra ancestrala in a ne desemna conducatorii, aplicand plini de incredere in viitorul fericit care ne paste stampila cu tus albastru in patratica cu numele Iohannis de pe buletinul de vot. Si s-o facem fara sa realizam ca, de data aceasta, acest Iohannis, stampilat in 2019, este cu totul altul decat celalalt Iohannis ajuns acum cinci ani printr-o minune in fruntea statului. Minune excelent controlata, atunci, de Dumnezeul lui care se mutase, temporar, peste ocean.

Ce va urma?

Ce va urma? Profitand de valul de simpatie (inexplicabil pentru orice creatura cat de cat rationala), in conformitate cu cele deja declarate de potentialul viitor/ trecut prezident, el va cere, prin referendum, modificarea Constitutiei in sensul sporirii puterii presedintelui. Motivatia este simpla. „Ciuma Rosie”, pentru a subjuga Justitia cu scopul de a-si scapa de pedeapsa penalii, a incercat si deja in parte a reusit sa limiteze prerogativelor prezidentiale. Nici nu conteaza cat de reala este afirmatia! Ca urmare, acelasi popor care a demonstrat cu prilejul scrutinului ca il iubeste pe Iohannis va trebui sa decida daca situatia mai poate ramane asa. Este de acum clar ca pentru a scapa definitiv tara de partidul demolator ce se opune progresului, Romania are nevoie de un presedintele puternic… Acesta va fi probabil dicursul, rostit taraganat, de noul nostru tatuc. Si astfel, aplaudandu-l frenetic pe cel harazit, nici nu observam larg deschisa cale spre autoritarism!

Nu, nu aiurez. Fara sa cad in greseala de a compara statura politica a lui Putin cu aceea jalnica a lui Iohannis, pentru a va convinge ca n-am luat-o razna, voi folosi argumentele profesorului universitar doctor Andrei Taranu si voi lua ca exemplu pasii parcusi in Rusia pana s-a ajuns la autoritarismul, ne contrazis de nimeni azi, al presedintelui Putin: „… a pastrat o aparenta de democratie – alegeri, presa, societate civila – doar ca supravegheata si permanent cu sabia deasupra capului. Pentru a pastra aceasta aparenta, a schimbat Constitutia, intai, pentru a limita puterea presedintelui (atunci cand s-a impus ca prim-ministru) si apoi pentru a o creste cand a revenit in functia de presedinte. Astfel, s-a impus cel mai nou model de autoritarism – cel pe care stiinta politica il numeste autoritarism electoral. Un asemenea autoritarism se defineste prin incercarea de a se legitima prin aparente. Desi toata lumea (inclusiv alegatorii) stie ca alegerile sunt doar aparente (alesii se stiu de la bun inceput), ca presa este doar aparent libera, ca dizidentii mai au doar un ragaz pana vor fi eliminati (…), regimul se preface ca totul este corect si democratic”[1].

Similaritatile in evolutie sunt frapante! Dar sa continuam: „In paralel, a cautat suportul maselor prin cresterea relativa nivelului de trai, sacrificand pentru aceasta acea parte dintre oligarhi care nu i s-au supus de la bun inceput – cazul Hodorkovski e cel mai celebru, dar nu e singurul. Astfel, in paralel cu cresterea suportului popular, Putin a crescut si presiunea asupra elitelor concurente (putinii democrati si liberali din Rusia)… (…) Asumarea acestui model cezarist a reprezentat reprosul permanent al elitelor concurente la adresa autoritarismelor – faptul ca persoana liderului inlocuieste ideologia sau programul (permitand astfel voluntarismului la guvernare) si faptul ca institutiile sunt puse intre paranteze prin vointa liderului, ceea ce doar simuleaza democratia, nu o si intareste”[1]

Ne paste, cu adevarat, pericolul instaurarii unui regim autoritarist in Romania?

Din nefericire, semnele etalate in capitolul de inceput sunt confirmate si de altele, descoperite in ultimii ani: trasaturile de caracter cu reale tendinte egocentrice ale celui care a ocupat si ocupa inca palatul Cotroceni; urmele cu iz dictatorial persistent inca lasate de predecesorul acestuia in biroul prezidential, urme pe care, fara pic de ezitare, chiriasul din deal calca tot mai apasat; folosirea minciunii ca instrument principal de conducere; exacerbarea orgoliul inascut etalat in fiecare aparitie publica; prea desele excese de superioritate in raporturile cu cetateanul, excese de nimic justificate intr-o democratie in care alesii ar trebui sa fie slujitorii cetateanului si nu stapanii sai; incercarile repetate ale presedintelui aflat acum pe cai mari de a se substitui celorlalte puteri din stat… ne indreptatesc sa luam in calcul o asemenea posibilitate.

O putem evita? Putin probabil. Ar fi o prostie sa excludem varianta, deja confirmata de situatii anterioare, a orbirii colective, a manifestarii efectului de turma ce ar avea ca rezultat alegerea domnului Iohannis pentru a doua oara in inalta demnitate de presedinte. Ar fi, de asemenea, o naivitate fara margini daca am ignora influenta externa, sosita in valuri succesive pentru a mentine pe linia de plutire corabia iohannesciana. Fara a sustine ca doamna Dancila ar fi vreun far calauzitor pentru Romania (nu am simpatii politice si prin urmare nici antipatii de asemenea natura), pericolul realegerii dlui Iohannis mi se pare infinit mai toxic pentru tara decat varianta Dancila.

Personal, prizonier neputincios al educatiei primite, egocentrismului, urii nemasurate, arogantei, aerelor de princiara superioritate, minciunilor sfruntate, lenei patologice, lipsei oricaror sentimente omenesti si romanesti, gravelor tare comportamentale si evidentului apetit spre autoritarism, le prefer naivitatea si chiar candoarea puerila (ambele, cele din urma, trasaturi periculoase si ele pentru un conducator de tara).

In incheiere

Ca oricare om rational, consider ca e mai bine sa deschid larg ochii acum decat sa-i sterg de lacrimi mai tarziu. Tot ca orice om cu capul pe umeri, stiu ca alegerile au un singur scop, acela de a da votantului impresia ca numai el este acela care hotaraste asupra viitorului sau. Mai stiu ca adevaratele jocuri nu se fac la urne, ci cu totul in alta parte. Cunosc, de asemenea, ca democratia este cu totul altceva decat ceea ce traim noi azi in Romania. Si, nu sunt singurul! Ma sustine, iata, juristul, sociologul si politicianul Maurice Duverger: „Raportand democratia la functiile regimului politic, M. Duverger sublinia ca aceasta nu inseamna doar dreptul de a participa din cand in cand la alegeri, ci presupune egalitatea din punct de vedere social, economic si un ansamblu de institutii prin care masele sa poata realmente realiza politica, sa poata conduce”.[2]

A consemnat pentru dumneavoastra Teodor Palade via teopal.ro.

Note de referinta:

[1] „Autoritarismul, aceasta eterna poveste”, Andrei Taranu, Revista TIMPUL, format online, 16.11.2018.

[2] Ana Maria Roxana PAICA, „Tipuri de regimuri politice: democratie, autoritarism si totalitarism”.

/0 Comments/by
ionut tene, nicolae iorga, traian boeru

Ionut Tene – Cine l-a asasinat pe Nicolae Iorga?

ionut tene, nicolae iorga, traian boeru

Ionut Tene - Cine l-a asasinat pe Nicolae Iorga?

Nu voi intra in amanuntele cronicii asasinarii marelui istoric Nicolae Iorga. S-au facut filme artistice, cateva documentare si s-au scris zeci de carti si tone de articole de revista pe aceasta tema. Toate acestea au aruncat, circa 70 de ani, multe minciuni, idiosincrazii ideologice comuniste si nu numai, pe seama asasinarii marelui carturar. In noiembrie 1940, Romania se afla pe terenul confruntarii intre serviciile de informatii germane si sovietice in vederea pregatirii si pornirii razboiului dintre Hitler si Stalin. In special Rusia sovietica nu avea nici un interes de stabilitate in tara noastra si, asa cum prevedeau planurile generalului sovietic Suvorov, Romania urma sa fie atacata de URSS in toamna lui 1941, ca stat aliat Germaniei si pentru a fi anihilate campurile petrolifere de pe Valea Prahovei, exploatate in beneficiul Wehrmachtului. Pe fondul instaurarii statului national-legionar si a dorintei membrilor Miscarii Legionare de a se razbuna sau a trage la raspundere pe cei vinovati de asasinarea prin sugrumare, a lui C. Z. Codreanu in noiembrie 1938, NKVD a racolat doi agenti relativ importanti: Dumitri Grozea, seful Corpului Muncitoresc Legionar, si pe Traian Boeru, cel care a condus echipa mortii de asasinare a profesorilor Virgil Madgearu si Nicolae Iorga, in noaptea de 28 noiembrie 1941. Cel mai bun pretext pentru Stalin era ca Romania e instabila politic si trebuia ocupata ori impartita teritorial cu Germania, asa cum s-a procedat in 1939 cu Polonia, in urma Pactului Ribbentrop – Molotov. Sa nu se uite faptul ca, in noiembrie 1940, cand Iorga a fost asasinat, Hitler si Stalin erau buni colaboratori, iar comertul ruso-german cunostea o inflorire fara precedent.

traian boeru

Nicolae Iorga este luat de acasa din vila sa de la Sinaia, de langa sotie, de o echipa din politia legionara, condusa de Traian Boeru. Nicolae Iorga nu era iubit de legionari, deoarece a fost unealta lui Armand Calinescu in asasinarea prin sugrumare a lui C. Z. Codreanu, in urma unei scrisori in care il acuza pe acesta de „necinste sufleteasca” si regimul carlist s-a folosit de un proces de ultraj, pentru ca Iorga era demnitar, si l-au inchis pe Capitan. Mai mult, Iorga a fost vazut de N. Steinhardt cum scuipa si dadea cu picioarele in cadavrele legionarilor executati de politie in strada si aruncate pe caldaram, in urma asasinarii premierului criminal Armand Calinescu. Cu toate acestea, legionarii nu doreau moartea marelui carturar, nu neaparat ca-l iubeau, ci intuiau clar consecintele dezastruoase de imagine datorate unui astfel de asasinat. Horia Sima, in cartea „Era Libertatii”, descrie cum a incercat cu disperare sa-i ajunga din urma pe asasini si cum cu o echipa din politia legionara a umblat cu masinile toata noaptea pe Valea Prahovei pentru a preveni asasinatul, dupa ce au aflat informatia ca Traian Boeru vrea sa-l ucida pe carturar. Personal a fost sunat Iorga acasa la Sinaia, de catre liderii legionari din Bucuresti, care l-au avertizat ca o echipa iesita de sub control vrea sa-l asasineze, dar sotia istoricului nu l-a lasat pe acesta sa fuga. Ciudat? Ea s-a justificat mai tarziu la proces ca a crezut ca telefonul facea parte din „scenariu”. Nicolae Iorga moare impuscat in cap la 69 de ani, fiind gasit intr-un sant, pe soseaua Ploiesti-Strejnic. Autorii asasinatului sunt Ion Tucan (secretar general al Institutului National al Cooperatiei), Stefan Cojocaru (consilier la INC), Traian Baicu (director la INC), Stefan Iacobete (sofer INC) si Tudor Dacu (informator al Politiei Legionare) sub comanda lui Traian Boeru, agent NKVD infiltrat in structurile legionare. Paradoxal este faptul ca Traian Boeru nu este arestat de Ion Antonescu, ci lasat liber. Horia Sima l-a anuntat pe generalul Antonescu ca faptasii crimei Iorga-Madgearu au fost prinsi de politia legionara si-l intreaba ce intentie are cu ei. Antonescu cere sa fie dusi imediat la el. In biroul generalului se gaseau Ica Antonescu si colonelul Riosanu. Antonescu i-a primit cu intelegere si le-a spus: „Ati lucrat bine, mai baieti! Canalia asta trebuia de mult sa piara!”. Peste doua zile asasinii au primit pasapoarte si au plecat in Germania. Miscarea Legionara ii eliminase pentru totdeauna din cadrul miscarii si nu mai aveau contact cu legionarii. Boeru nu a fost inchis in lagarul de la Buckenwald, unde erau ceilalti legionari, ci traia intr-un camin german, unde avea casa si masa, iar intre timp toti trei lucrau. El nu avea voie sa vorbeasca cu ceilalti legionari sau sa intre in cladirea Legatiei romane de la Berlin.

La Viena, in 1945, toti legionarii se temeau sa discute acest caz si toti credeau ca la mijloc a fost o mana straina. Dar nimeni nu stia cine a fost in spatele lui Boeru. Dupa intrarea rusilor in Austria si apropierea lor de Viena, legionarii au inceput sa se imprastie pe drumuri diferite, cat mai spre apus, ca sa nu cada prada in mana rusilor. Legionarii, in drum spre Salzburg, l-au intalnit pe Boeru cu grupul lui, care a spus ca el ramane pe loc: „Pot sa vie rusii, noi nu ne temem de ei.” Acest lucru a intarit presupunerea ca el fusese un agent al NKVD.

Mai exista o marturie, a generalului Nicusor Dragomir, care a fost trimis dupa razboi in Siberia si care a aflat, de la un general sovietic cazut in dizgratie, ca nu legionarii, ci agentul lor infiltrat in randurile Miscarii Legionare a pus la cale asasinarea lui Nicolae Iorga, din ordinul lui Stalin, pentru a se crea o imagine proasta noului regim si a induce instabilitatea in tara, pretext clasic pentru o interventie militara sau o imparteala a tarii intre germani si rusi.

Mai ciudat este faptul ca, dupa razboi „legionarul” Traian Boeru devine un prosper om de afaceri respectabil, care, desi toata lumea stia ca l-a asasinat pe Iorga, nici justitia germana si nici Legatia Romaniei comuniste de la Bonn nu a cerut extradarea sau judecarea lui. Boeru a decedat in anonimat la inceputul anilor ’90, fara sa fie deranjat de agentii sefului SRI de atunci, filo-sovieticul Virgil Magureanu. Traian Boeru a fugit in Germania, in 1941, singur, familia ramanandu-i in Romania, la Constanta. Aici s-au petrecut alte doua lucruri destul de ciudate: nimeni nu s-a legat in vreun fel de sotia si copiii lui Traian Boeru dupa 1944, cand, se stie, familiile erau deseori puse in situatia de a plati ele pentru crimele reale sau imaginare ale celor fugiti din tara, aceasta plata insemnand sa suporte diferite tracasari si persecutii. Vecinii s-au mirat ca familia lui Traian Boeru nu a fost deranjata de nimeni, adica de autoritatile instalate la putere de Armata Sovietica. In plus, pe la finele anilor ’50, familia acestuia a primit permisiunea de a parasi Romania si de a pleca in Occident, la Traian Boeru! Asta intr-un moment in care legionarii infundau inchisorile, inclusiv pentru vina de a-l fi „asasinat” pe Nicolae Iorga.

Am convingerea din ce in ce mai certa ca, daca s-ar face cercetari pe linie oficiala in arhivele NKVD/KGB de la Moscova, vom avea surpriza, ca si masacrul de la Katyn – o intorsatura istorica cu 180 de grade a faptelor – ca 70 de ani am fost mintiti despre faptul ca Nicolae Iorga a fost asasinat de legionari. In fapt, marele carturar a fost ucis de o echipa de agenti NKVD, condusa de un spion infiltrat: Traian Boeru, care a facut jocul comunistilor.

A consemnat Ionut Tene via CERTITUDINEA, nr. 50, 2019.

/0 Comments/by
,

Serban Popa – Poporul roman – vinovat de propria decadere

Serban Popa - Poporul roman - vinovat de propria decadere

La finalul unui text mai vechi, publicat in revista CERTITUDINEA, promiteam cititorilor sa aducem lamuriri amanuntite in legatura cu ratarea – la inceputul anilor ’90 – de catre cetatenii Romaniei a sansei de a deveni, practic, cu totii, proprietari privati de capital.

Sansa pe care, atat la vremea respectiva, cat si in prezent, o oferea si (inca) o ofera punerea in practica a Variantei Cojocaru, ca ALTERNATIVA la asa-zisa „privatizare prin vanzare”, promovata si implementata (adica pusa in aplicare) de catre artizanii „tranzitiei” – a „solutiei” de iesire din comunism!

Lasandu-i la o parte, desigur, pe insisi autorii INFRACTIONALEI doctrine a privatizarii prin vanzare, trei erau – constatam in articolul scris atunci – entitatile responsabile de esecul punerii in aplicare a Variantei Cojocaru.

Entitati care, ele insele, colectiv sau individual, presupuneam ca alcatuiau si alcatuiesc societatea, ca sunt, sau au fost, parte a societatii.

Si, (ii) nominalizam ca responsabili, in ordine (alta decat cea pe care o vom infatisa in continuare) pe: Constantin Cojocaru, breasla juristilor si poporul roman.

Dupa o analiza, pe care, de altfel, functionarea justitiei din ultima vreme a validat-o fara echivoc, am ajuns insa, in momentul actual, la convingerea ca, din lista mai sus infatisata, trebuie eliminata breasla juristilor, corpul profesional alcatuit din procurori, judecatori, avocati, de cele mai multe ori chiar (si) din simpli juristi, angajati/salariati. In cazul lor, termenul de „vinovatie” este insuficient si impropriu deoarece, facand parte din sistemul de putere, sunt parte a raului insusi, rupt de societate, actionand impotriva ei.

Sistem care, inainte de 1990, era fundamental/prin definitie REPRESIV, iar dupa 1989 este fundamental/prin definitie MANIPULATORIU si, „dupa nevoi”, REPRESIV.

Asadar, vom renunta sa ii mai consideram pe procurori, judecatori si avocati responsabili de esecul luptei pentru evitarea dezastrului, a prapastiei in care a fost aruncat poporul roman.

In realitate (multi dintre ei fiind inrolati efectiv si acum in structuri informative ale statului paralel si perpendicular) respectivii sunt, alaturi de aparatcicii pcr si dss, metamorfozati dupa 1989 in oligarhie autohtona superpusa, AUTORII dezastrului, CIOCLII care, prin expertiza pe care o poseda au fost cei care au sapat groapa.

De altfel, experienta directa, pe care am avut-o la jumatatea anilor ’90, a fost cat se poate de edificatoare. Atunci, incercarea de a gasi sprijin pentru fundamentarea juridica a dreptului de proprietate, inalienabil si imprescriptibil, al cetatenilor Romaniei asupra bunurilor de alcatuiesc/provin din proprietatea comuna a intregului popor, s-a lovit, ca un zid, de refuzul net al profesionistilor – multi dintre ei fiind somitati in materie – de a coopera.

Si acelasi refuz transant s-a produs si recent, odata cu reluarea preocuparilor mai sus amintite.

De aceea, din lista initiala de trei vinovati de esecul Variantei Cojocaru, mai raman doi.

Vinovati care, in ordinea gravitatii vinovatiei, sunt: poporul roman si Constantin Cojocaru.

Drept urmare, in prezenta expunere, ne vom ocupa, prioritar, de vina poporului roman de propriul esec.

Pentru aceasta vom lasa deoparte consideratiile de ordin (mai mult sau mai putin) general, atat de uzitate si care stau la temelia discursului prin care ne justificam ca eterni „luzeri”.

Consideratii care fac trimitere la toate acele „calitati” pe care autori precum Constantin Radulescu-Motru sau Dumitru Draghicescu ori, mai de curand, Daniel David, sunt nevoiti sa le contabilizeze la pasivul nostru ca popor.

Evident „calitatile” cu pricina (pe care nici nu vrem, macar, a le enumera) reprezinta un fundal la care trebuie sa ne raportam si fara de care greselile ultimelor trei decenii par a fi mai greu explicabile.

Lucrurile se for infatisa insa, in adevarata lor lumina, atunci cand le vom privi de sus: de la inaltimea caderii comunismului.

O prabusire relativ asemanatoare, desi diferita (de)caderea disecata de un Eduard Gibbon, sau profetita de un Dimitrie Cantemir…

Pentru ca, desi la sfarsit de secol XX aveam de-a face cu un imperiu, cel sovietic, structurat ca o entitate de putere asemanatoare imperiului roman sau a celui otoman, miza disparitiei sau supravietuirii lui a fost alta.

O miza situata mai dincolo de comandamentele istoriei de manual, sau de obiectivele oculte ale celor care au prabusit „comunismul stiintific”, dupa ce (stra)strabunicii lor il inventasera cu aproape doua secole mai inainte.

O miza care a fost in 1989, este si acum si va continua sa fie, intr-un oricare viitor imaginabil, stabilirea (pentru unii restabilirea) raportului corect – daca corectitudinea poate exista intr-un astfel de raport – dintre PROPRIETATE si LIBERTATE.

Or, in concertul popoarelor lumii (nu doar al celor est-europene, care au fost scoase la poarta unui lagar pentru a fi varite pe poarta altuia!), poporul roman este – dupa stiinta noastra – singurul care a avut printre fii sai pe cineva care a gasit, la momentul oportun, solutionarea practica a problemei transferului bunurilor, aflate in proprietatea socialista, in proprietatea privata a tuturor cetatenilor.

Ar fi putut rezolva astfel, fie si partial – ca solutie de etapa – mai sus pomenita problema, cea a raportului dintre proprietate si libertate.

De aceea, faptul ca poporul roman, elita si mase deopotriva – exceptandu-i, desigur, pe infractorii si complicii lor din umbra care au deposedat cu premeditare si cinism pe proprietari de intregul lor avut comun – a ales insa, in cunostinta de cauza, sa ignore – mai mult, sa respinga! – Varianta Cojocaru, ii va impovara pe contemporanii nostri concetateni, cu o vina IMPARDONABILA in ochii generatiilor viitoare.

In realitate, tocmai EXECRABILA alegere facuta de catre locuitorii spatiului „carpato-danubiano-pontic”, aceea prin care au renuntat in mod imbecil, de a fi proprietari privati de capital, ii coboara in prezent, de la statutul de popor, la acela de populatie gregara.

De aceea, intrucat respectivii locuitori s-au lasat, vreme de aproape treizeci de ani (la data prezenta a sfarsitului de an 2019 – n. red.) si se lasa, in continuare, prostiti de MINCIUNA INCALIFICABILA a legitimitatii si legalitatii FALSEI privatizarii prin vanzare, ei isi asuma inclusiv DISPARITIA ca romani.

In consecinta, dezastrul economic si social, marasmul moral si politic, statutul colonial si diaspora hipertrofiata, ca EFECTE ale promulgarii si punerii in aplicare a legii 15/1990, urmate de implementarea pachetelor legilor privatizarii sunt, asadar, IMPUTABILE IN TOTALITATE, atat TUTUROR romanilor, cat si FIECARUI roman in parte.

Roman care NU a inteles si NU vrea sa inteleaga – din (pseudo)ratiuni ce tin de acceptul sau de a se lasa mituit cu firimiturile de la masa bogatilor „nemilostivi” – care este CAUZA FUNDAMENTALA a raului: faptul ca a acceptat si accepta sa fie FURAT de catre propriul stat.

Romani care NU a facut si NU vrea sa faca nimic pentru a inlatura cauza cu pricina (FURTUL) si, pe cale consecinta, efectele ei.

Ii dam o veste proasta acelui „fiecare roman” care refuza sa se implice in recuperarea a ceea ce i s-a furat. De fapt, ii reconfirmam vestea, dupa ce l-am avertizat deja intr-un precedent articol publicat in revista CERTITUDINEA: el, romanul in speta, este si astazi PROPRIETAR al bunurilor mijloace de productie ce au facut obiectul proprietatii socialiste.

Aceasta calitate a sa este de netagaduit si in prezent, caci TOATE instrainarile, de catre stat, bunurile aflate in proprietatea socialista au fost si sunt NELEGALE si NELEGITIME.

Motivul fiind acela ca furtul, infractiunea savarsita prin promulgarea si punerea in aplicare a legii 15/1990, NU nasc drept de proprietate pentru infractor (statul roman si, dupa caz, cei in favoarea carora au fost instrainate, de catre statul roman, bunurile furate de el, din proprietatea [socialista a] intregului popor…).

Si ii mai dam o veste – si mai proasta! – aceluiasi roman care refuza sa se implice in recuperarea a ceea ce i s-a furat. De fapt, ii reconfirmam vestea dupa ce, de asemenea, l-am avertizat deja intr-un alt articol, publicat tot in revista CERTITUDINEA: cata vreme achizitioneaza si vinde bunuri furate – de pilda cumpararea de catre chiriasi a apartamentelor ICRAL la pretul unui frigider – el, romanul in speta, ESTE pasibil a fi autor, dupa caz, complice la traficul cu bunuri furate!

Traficul cu bunuri furate este INFRACTIUNE!!

Iar el, romanul, este un posibil INFRACTOR!!!

Sursa: revista CERTITUDINEA nr. 53, 2019.

/0 Comments/by
mircea dogaru, tripla alianta

Mircea Dogaru – Marii agresori ai inceputului de secol XX si romanii

mircea dogaru, tripla alianta

Mircea Dogaru - Marii agresori ai inceputului de secol XX si romanii

Avand drept pretext asasinarea de catre patriotul sarb Gavrillo Prinkip, la Sarajevo (15/21 iunie 1914) a principelui mostenitor al Coroanei austro-ungare, Franz Ferdinand, primul Razboi Mondial a fost pregatit de Germania, pas cu pas, in ultimele trei decenii ale veacului XIX.

Unificata prin excluderea Habsburgilor si a posesiunilor lor, infrangerea Danemarcei (1864), Austriei (1866) si Frantei (1871) de catre regele Prusiei Wilhelm I (1861-1872, imparat al Germaniei 1871-1888) care se proclama imparat la 18 ianuarie 1871, Germania, stat militarist, cu o industrie in plina dezvoltare, a ridicat imediat problema instaurarii unei Noi Ordini Mondiale, adica a reimpartirii planetei, dominata prin acumularile coloniale de Anglia, Franta si Rusia.

Ea si-a asociat monstruoasa „chezaro-craiie” austro-ungara, realizata de Habsburgi la 17 februarie 1867, prin federalizarea imperiului lor, adica prin cooptarea ungurilor la guvernare in scopul pastrarii sub dominatie a milioanelor de slavi si romani si a teritoriilor lor cucerite de Imperiul Romano-German in veacurile XVII-XVIII.

La 7 octombrie 1879, la Viena, se incheie in secret tratatul de alianta germano-austro-ungar, indreptat impotriva Frantei si Rusiei. La 20 mai 1882, la acest tratat a fost asociata Italia, constituindu-se astfel „Tripla Alianta” la care a aderat in secret, tot la Viena, la 18/30 octombrie 1883 regele Romaniei, Carol I de Hohenzollern – Sigmaringen (domnitor al Romaniei 1866-1881, rege 1881-1914) cu stiinta doar a primului sau ministru, liberalul I.C.Bratianu. Un act de tradare prin care renunta la toate teritoriile romanesti cucerite de germani si incluse in Austria si Ungaria ca parti ale statului dualist.

In momentul izbucnirii razboiului insa (15/28 iulie 1914), atat Italia (2 august) cat si Romania (18 septembrie/1 octombrie) aveau sa se declare neutre, parlamentele lor nesocotind vointa suveranilor pro-germani, deoarece ambele natiuni aveau teritorii sub ocupatie austro-ungara si milioane de compatrioti supusi, prin maghiarizare fortata, etnocidului, de catre Ungaria.

Mai mult, sub presiunea opiniei publice, Italia si Romania vor intra in razboi, denuntand tratatele impotriva Puterilor Centrale (Germania si Austro-Ungaria) si rasturnand situatia geo-strategica in favoarea taberei adverse, Antanta. Italia, la 23 mai 1915, iar Romania, in scopul eliberarii Moldovei de Nord (Bucovina), Maramuresului, Transilvaniei, Banatului, Crisanei si celorlalte teritorii din „Partium” pana la Tisa, la 14/27 august 1916.

Drumul Germaniei spre Marea Conflagratie

Invingandu-l pe Napoleon III (1852-1870) in 1870 dar si Comuna din Paris in 1871, Germania a anexat Alsacia si Lorena, obligand Franta la plata a 5 miliarde franci de aur despagubiri de razboi (5 mai 1871).

Apoi a impus incheierea razboiului ruso-romano-otoman din 1878 printr-un Congres International la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878) a ocupat, in dauna intereselor Frantei si Angliei, Africa de S-V, Togo, Camerun, N-E Noii Guinee si o parte din Arhipelagul Solomon (1884-1886) convocand principalele puteri coloniale la o Conferinta Internationala la Berlin (1884-1885) pentru a „corecta” impartirea Africii.

Noul imparat, Wilhelm II (1888 -1918) si-a inceput domnia in forta, impunand Angliei si SUA o Conferinta Trilaterala la Berlin (29 aprilie/14 iunie 1889) pentru impartirea Arhipelagului Samoa si a fortat Anglia sa-i recunoasca, in schimbul recunoasterii stapanirii engleze in Zanzibar, Insula Helgoland si posesiunile din Africa de Vest si de Est (1 iulie 1890).

In Asia, Germania a ocupat prin surprindere portul chinez Tzindao (14 noiembrie 1897) si a impus guvernului Chinei un tratat prin care aronda Sandun pe o perioada de 99 de ani (6 martie 1898). Succesul l-a inspirat pe Wilhelm II in demararea unui amplu program de construire a unei flote de razboi.

Visul de a-si transforma tara in putere maritima prindea contur in 1899 cand a instituit oficial protectoratul asupra N-E Noii Guinee (1 ianuarie), a cumparat de la Spania, amenintata de SUA, insulele Caroline, Mariane (fara Guam si Palau) si a impus guvernului american impartirea definitiva a arhipelagului Samoa (2 decembrie).

Obtinand, in 1900, printr-o noua lege maritima (12 iunie), dublarea flotei de razboi, patrunzand in Imperiul otoman, in dauna intereselor anglo-franceze prin concesionarea construirii caii ferate Konya-Bagdad-Basra (5 martie 1903), dispunand, din 1905-1906 de submarine, Wilhelm II a facut prima tentativa de provocare a declansarii razboiului mondial, debarcand la Tanger, in Maroc (31 martie 1905), teritoriu de interes francez.

„Criza marocana” a fost aplanata pe calea diplomatiei, marile puteri coloniale intervenind in favoarea Frantei (Conferinta de la Algesiras, 15 ianuarie/15 aprilie 1906), dar, in cursul tratativelor, statul major al armatei germane a definitivat si supus aprobarii Kaiserului, planul de invadare a Frantei („Planul Schlieffen”, decembrie 1905).

Provocand din nou Franta in 1908 („Incidentul de la Casablanca” de la 25 septembrie), Wilhelm II a fost la un pas de a avea satisfactia declansarii razboiului la 1 iulie 1911, cand canoniera germana „Panther” a patruns in portul Agadir declansand cea de-a doua criza marocana.

Franta a evitat insa, in extremis razboiul, cedand Germaniei o parte a Congo-ului francez, in schimbul recunoasterii protectoratului sau in Maroc […].

„Divortul” de Ungaria asupritoare, al romanilor din Banat, Transilvania si „Partium”

Mostenitorii ideii imperiale habsburgice au facut sa curga valuri de cerneala dupa extirparea , in 1918, a cangrenei dualiste care coroda trupul Europei central-rasaritene, interzicandu-i mersul spre democratie, considerand ca, pe masura ce occidentalii isi pierd interesul pentru monstruozitatile care i-au afectat doar tangential, implicandu-se in problematica mai larga, planetara, repetatele tentative de masluire a trecutului si justificarea unor rapturi evidente vor da roade, punand, pe fondul necunoasterii sau dezinteresului, bazele pretins juridice ale unor rapturi viitoare.

Aproape un secol de actiune concertata si tenace, publicistica, propagandistica, politico-diplomatica si, uneori, militara, au reusit, din pacate, sa vopseasca „negrul” in „alb” si „albul” in „negru”, sa prezinte o constructie feudala despotica si anacronica – monarhia dualista de pretentie universala, drept chintesenta a democratiei si solutie viabila chiar si pentru Europa Mileniului III.

Sa prezinte, in baza dictonului „nu iese fum fara foc”, pretentii absurde drept revendicari justificate, sa stearga din istorie, actele de vointa ale popoarelor, acte plebiscitar consfintite in 1918, sa faca uitate sau sa rastalmaceasca insesi principiile care i-au animat, la sfarsitul primei mari conflagratii mondiale, pe artizanii Europei civilizate si democrate a secolului XX si sa acrediteze, sub masca stergerii barierelor dintre state, prin declararea drept caduc a conceptului de stat national, periculoasa conceptie a existentei unor natiuni sau popoare „alese”, a caror individualizare, inclusiv teritoriala, ar fi „un dat” si „un drept” istoric si divin.

In contrapartida, popoarele care si-au realizat atunci, prin imense sacrificii, idealurile de dreptate, libertate si unitate nationala s-au lasat purtate in tot acest timp de valurile… nepasarii, considerand ca adevarul este atat de limpede si actul de justitie al Istoriei atat de evident, incat nu mai au nevoie de sustinere, agitatia revansarzilor si conservatorilor fiind un „brutum fulmen”!

Uitand, bineinteles, ca anacronismele si telurile damnate pot avea priza la noile generatii, a caror energie prevaleaza cunoasterii si care, in cautarea unui nou ideal se pot lasa seduse de „dreptul” fortei! Astfel a fost posibila declansarea celui de-al doilea razboi mondial si, pentru noi, romanii, prin estomparea semnificatiei juridice a actului de la Alba Iulia, subsumat consecintei firesti numita „Trianon” – „diktatul” de la Viena, criminal corolar al Pactului Ribbentrop – Molotov si al unui tratat secret de alianta ungaro-sovietic perfectat in august 1940 (Pactul Csaky-Molotov), care prevedea granita comuna, ungaro-sovietica, pe Carpatii Orientali.

Astfel au fost posibile si destramarea in deceniile IV-V si ultim ale secolului XX, a Cehoslovaciei si Iugoslaviei, potrivit „Principiului Kohr – Tot ce este mic este minunat!” si mai usor de controlat de catre o Germanie care se substituie, pe zi ce trece, tot mai mult, Statelor Unite ale Europei.

/0 Comments/by