Proiectul de Țară – România Distributistă, România Profundă, stat agroalimentar, agroturistic – Hrană, Apă, Energie.

Gheorghe Piperea – Mandatul politic al parlamentarilor ar trebui să conțină nu numai privilegii și libertăți, ci și obligații

Gheorghe Piperea - Mandatul politic al parlamentarilor ar trebui să conțină nu numai privilegii și libertăți, ci și obligații

Mandatul politic pe care parlamentarii îl primesc de la noi, votanții, ar trebui să conțină nu numai privilegii și libertăți, ci și obligații. De exemplu, obligația parlamentarului de a da periodic socoteală despre gestiunea sa (pentru o aplicație juridică a acestui principiu, vezi art. 2019 alin. 2 Cciv). Parlamentarii, de asemenea, ar trebui să poată fi revocați sau demiși pentru încălcarea obligațiilor lor de mandatari politici ai votanților și, în general, ai cetățenilor, inclusiv cei care nu i-au votat.

Multe funcții în stat sau în administrația publică locală pot înceta din inițiativă cetățenească. De exemplu, președintele poate fi demis prin referendum, dacă Parlamentul decide suspendarea sa. De asemenea, poate fi demis prin referendum un primar, un consilier local, un consilier general sau județean sau un președinte de consiliu județean.

Din păcate, Constituția și legile noastre electorale nu prevăd o procedură de demitere a unui parlamentar, eventual prin referendum.

Parlamentarii care, în ciuda intereselor celor două treimi dintre români care nu dețin codul QR, vor vota curând pentru obligativitatea pașaportului sanitar (metamorfozat în pașaport de muncă și permis de cetățean), vor putea fi sancționați la vot, la alegerile din 2024. Teoretic, cei ce vor fi reușit să țină minte „realizările” mandatului unui „ales al poporului” vor putea să nu-l mai voteze și să îl înlocuiască. Dar, timpul poate șterge chiar și amintirea unui mandat catastrofal, în care „alesul” a încălcat drepturi și libertăți, votând legi anti-cetățenești și pro-totalitarism. Cu toate eșecurile, greșelile, fraudele, încălcările de drepturi și libertăți cetățenești, un parlamentar poate fi bine-mersi prezent din nou pe listele vreunui partid și, deci, să repete mărețele fapte de arme din mandatele anterioare.

Dacă ați trimis mesaje parlamentarilor, cerându-le să nu voteze legea pașaportului sanitar/de muncă obligatoriu, și nu vi s-a răspuns, ori vi s-a răspuns cu dispreț, cu cinism sau în răspăr, acesta este motivul – mandatul lor este, aparent, inexpugnabil până în 2024.

Ceea ce vă propun este un referendum de facto pentru revocarea morală și civică a fiecăruia dintre parlamentarii care sunt deciși să voteze legea nazipass-ului.

Un deputat este ales cu votul a cca 25 de mii de cetățeni, iar un senator, cu cca 35 de mii de voturi.

Strângeți câte 25 de mii (deputat), respectiv, 35 de mii (senator) de semnături pentru fiecare dintre parlamentarii din circumscripția voastră, în care semnatarii își asumă declarația de revocare a „reprezentantului” său în Parlament, după care depuneți aceste semnături la birourile parlamentare ale celor astfel revocați, la sediile locale ale partidelor vizate și, respectiv, la sediile lor centrale.

Dacă nu vi le primește nimeni, nu-i bai – depozitați-le cumva la vedere, chemați presa, faceți „live”-uri pe feisbuc și instagram, faceți dezbateri referitoare la aspectele negative ale mandatului „alesului” poporului etc.
Pentru impact, semnăturile de revocare, referendumurile de facto, ar trebui să se concentreze primordial pe liderii partidelor politice pro-totalitarism sanitar, de la centru sau din teritoriu.

Cu siguranță aceste referendumuri de facto nu vor avea efecte juridice.
Ceea ce este important, ceea ce trebuie să urmărim cu aceste referendumuri de facto, nu este efectul juridic, ci sancțiunea morală, civică, aplicată „aleșilor”, pentru simplul și deranjantul fapt că se lasă târâți în curentul totalitar. Tocmai acum, când ar trebui ca ei să fie, de fapt, stavile contra acestui curent, ancore în plină derivă despotică, apărători primordiali ai drepturilor și libertăților omului.

Pe de altă parte, aceste referendumuri de facto sunt forme de democrație directă, aplicată la firul ierbii, care ne implică pe toți în problemele cetății aflate sub asediu. Nimic nu împiedică, în viitorul apropiat, ca ideea să se transforme în lege.

Hai liberare!

A consemnat pentru dumneavoastră prof. av. Gheorghe Piperea.

Gheorghe Piperea – Piața comună sau piața noastră?

Gheorghe Piperea - Piața comună sau piața noastră?

Piața este, în limbaj comun, un loc real sau virtual în care se poate vinde și cumpăra. Științific, piața este complexul sistem de relații juridice, economice sau sociale în interiorul căruia se derulează schimbul de mărfuri și servicii, utilizând banii ca etalon valoric.

Piața liberă, cea pe care o impune Constituția, este acel loc real/virtual în care unde poți vinde oricui sau de unde poți cumpăra de la oricine. Pe piața liberă, valorile (precum și etalonul acestora, adică banii) circulă liber, iar actorii pieței libere concurează între ei pentru a câștiga clientela – iar clientela finală suntem noi, consumatorii.

Nu există piață, deci nici etalon valoric, deci nici competiție economică și inovație, acolo unde s-a instaurat un monopol exclusiv sau, și mai grav, unul inevitabil.

Efectul TINA (there is no alternative – nu există alternativă) este cauzat de concentrarea economică extremă, toți banii, toate resursele și toate contractele de muncă fiind acumulate în câteva mâini, care controlează totul. Efectul TINA este specific capitalismului de supraveghere, în care ne-au afundat decenii de digitalizare și excepționalism economic și juridic (după regula „mai întâi să rezolvăm NOI criza, calamitatea, războiul, pandemia și, după aceea, mai vorbim și despre drepturile și libertățile VOASTRE – este pentru siguranța voastră, deci trebuie să acceptați înghețarea statului de drept”).

Efectul TINA desființează ideea de piață.

La dimensiuni mai mici și, în orice caz, de dragul păstrării unor aparențe, piața este neutralizată și în caz de monopol „obișnuit” sau de oligopol cartelar.

Nu există libertate economică în sistemul bancar, unde sunt câțiva actori (oligopol) care acționează cartelar.

Nu există asemenea libertate nici în piața pharma și, din nefericire, nici în piața utilităților și a bunurilor de consum necesar, de supraviețuire.

Explozia prețurilor la utilități, la carburant și la alimentele de primă necesitate este cauzată exact de monopolurile din domeniu. Nu avem de unde să cumpărăm energie electrică sau termică, gaze, apă curentă, telefonie mobilă, mâncare, benzină etc., decât de la cei câțiva actori ai domeniului, care și-au împărțit „frățește” recolta de consumatori, motiv pentru care suntem nevoiți să achităm exact acel preț pe care ei îl stabilesc, discreționar. Iar fără utilități nu putem trăi în orașe de secol XXI. Cu atât mai puțin nu avem o piață în privința banilor. În afară de faptul că economiile și plățile în bani fizici sunt descurajate, ba chiar în prag de interdicție totală, în beneficiul exclusiv al băncilor și al sistemelor de plăți pe care băncile le-au lăsat să existe (oarecum ca niște addendum-uri ale lor), tot ceea ce deținem în conturi este strict monitorizat și supus deselor și abuzivelor „actualizări de date cu caracter personal”, în lipsa cărora nu avem acces la banii proprii. O singură „greșeală” depistată de o bancă sau o singură suspiciune emisă de un organism public sau privat care se ocupă, de regulă, cu suspectarea noastră, poate să determine apariția unui cazier financiar care ne urmează peste tot, făcând ca orice alți bani din orice alte conturi să fie „contaminați”. Ca și în viața curentă, pe timp de pandemie, suntem și în sistemul TINA agenți patogeni, prin simplul fapt că existăm și nu luăm aminte la obligația de a fi sănătoși și cu ratingul social nepătat.

Odată cu impunerea pașaportului verde, accesul celor care nu îl dețin la piață, la orice piață, va fi restricționat sau, poate, chiar interzis. Întrucât crează un nou tip de efect TINA, mai rău decât oricare altul de până acum, pașaportul verde neutralizează piața.

Îmi pare rău să o spun, dar este ca și când am trăi în vremurile profetice din Apocalispa 13:17-18:

„… și nu veți mai putea să vindeți, nici să cumpărați, fără a purta semnul…”

Adică, „nevinovatul” și „științificul” cod QR va împiedică lumea care nu îl deține să fie parte a pieței. A oricărei piețe.

Nu are importanță imperativul omului de a supraviețui, ci imperativul membrilor „turmei” de a fi sănătoși. Vina pentru consecințele crizelor create criminal și gestionate idiot, care omoară falange întregi ale „turmei” se transferă de la birocrați/tehnocrați/capitaliști de supraveghere, la persoanele fără pașaport și fără cetățenie, adică apatrizii sanitari, adică paria medicali. La țapii ispășitori.

În lipsă de cod QR, dreptul la muncă este, de asemenea, suspendat, urmând desființarea, pentru că recalcitranții trebuie pedepsiți, cu titlu de disuasiune (descurjare).

De restul drepturilor și libertăților cetățenești nu mai e cazul să vorbim, căci astea sunt supuse, precum știți, unei „sumedenii” de restricții. Nu am vrut să ne dotăm cu semnul supunerii, atunci vom suferi, până ne vom fi supus.

Este evident că, într-un fel sau altul, societatea se va segrega, vor apărea falii enorme în constructul social.

Personal, consider că menținerea intactă a societății, pe care toți o finanțăm, prin taxe, impozite și contribuții, este esențială și este un obiectiv pentru care trebuie luptat până la ultima fărâmă de energie.
Numai că societatea de azi este o oala de fierbere sub presiune, care are nevoie de supape, de debușee. Acestea vor apărea, la modul natural și violent, cu sau fără voia noastră, putând derapa în violențe și anarhie. De aceea, mai rațional ar fi ca, din timp, oamenii să își construiască structuri paralele de organizare și supraviețuire.

De exemplu, oamenii ar putea construi o piață a lor, unde să schimbe produse și servicii, fără a utiliza banii oficiali (care și așa sunt monitorizați și taxați de toată lumea). Produsele vechi, uitate, sau cele uzate, dar reutilizabile, pot fi schimbate pe alte produse. Produsele noi, manufacturate, pot fi schimbate pe servicii (plaja este enormă, dar poate fi vorba de tâmplărie, avocatură, frizerie, transport marfă, construcții, spectacole etc.). Mâncarea, produsă la țară sau în mici fabrici din comunitățile din jurul orașelor poate fi schimbată pe carburant, pe rechizite, îmbrăcăminte sau jucării pentru copii.

Toate aceste schimburi pot fi făcute între simpli particulari, de la egal la egal, chiar pe platforme online sau în interiorul unor „rețele de sens”, de oameni care se cunosc între ei și își pot procura reciproc încredere.

Schimbul, care ar rămâne ocazional, nici nu va trece prin bancă (întrucât nu se utilizează bani), nici nu va presupune tva sau accize sau alte drăcii cu care statul încarcă prețul real al mărfurilor, carburanților și serviciilor. Schimbul se va putea face și în cadrul unor reuniuni periodice, de maxim 100 de persoane, de exemplu, organizate în diverse locuri, cum sunt târgurile țărănești sau piețele agro-alimentare, care încă mai există. Pentru un astfel de sistem de schimb, ar putea fi utilizate chiar și alimentarele de la țară, fără ca asta să atragă în vreun fel atenția autorităților.

Important, mai ales pentru viitorul apropiat – acest schimb ar putea fi facilitat chiar prin utilizarea unei monede locale.

Am și găsit un nume pentru această monedă: PARALEUL.

Nu trebuie calculate cursuri de schimb leu/paraleu sau euro/paraleu, pentru că sistemul de referință va fi diferit – paraleul nu va putea fi tezaurizat (deci nu va conține dobândă și nici nu va fi afectat de inflație), ci doar utilizat imediat sau la intervale scurte, iar valoarea sa va fi dată de cantitatea de marfă și volumul de servicii pe care le intermediază în mod concret, la firul ierbii.

Găndiți-vă: pe grupul România Nesupusă suntem deja 20 de mii de persoane! Cât un oraș de dimensiuni medii! Cum ar fi să avem propria piață, paralelă cu piața „cetățenilor liberi și presupus sănătoși”, și propria monedă, paraleul? Cum ar fi să nu mai depindem de monopolurile neo-feudalilor economiei, să nu mai fim obligați la supunere, să fim NESUPUȘI?

Hai Liberare!

A consemnat pentru dumneavoastră avocat Gheorghe Piperea.

Parintele Iustin Pârvu – Scrisoare către poporul român

Parintele Iustin Pârvu – Scrisoare către poporul român

Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi! Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu, dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte.

De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale? Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea.

Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.

Acum șapte mii de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut o mie de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul.

Cât timp o să te laşi neglijat?! Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii.

Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc.

Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat? Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.

Sângele tău a salvat Europa, iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile?

Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas.

Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta? Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma?

Etica in aer liber (5) – Diminuează impactul focurilor de tabără

Etica în aer liber (5) - Diminuează impactul focurilor de tabără

Focuri sau vetre? Se pune întrebarea. Utilizarea focurilor de tabără, cândva o necesitate pentru gătit și pentru încălzire, are multă istorie și tradiție. Unii oameni nu s-ar gândi să facă camping fără un foc de tabără. Cu toate acestea, aspectul natural al multor zone a fost degradat de utilizarea excesivă a focurilor și de cererea tot mai mare de lemn de foc. Dezvoltarea vetrelor de tabără ușoare și eficiente a încurajat renunțarea la focul tradițional pentru gătit. Vetrele au devenit echipamente esențiale pentru campingul cu impact minim. Acestea sunt rapide, flexibile și elimină disponibilitatea lemnului de foc ca o prioritate în alegerea locului de campare. Sobele funcționează în aproape orice condiții meteorologice – și nu lasă nimic în urmă.

rotocol de foc, inel de foc, foc de tabara

Mai e necesar să facem focul?

  • Cel mai important aspect de luat în considerare atunci când decideți să folosiți focul este posibilul prejudiciu adus mediului înconjurător.
  • Care este pericolul de incendiu pentru respectiva perioadă a anului și pentru locul pe care l-ați ales?
  • Există restricții administrative din partea instituției care gestionează zona?
  • Există suficient lemn astfel încât îndepărtarea acestuia să nu fie vizibilă?
  • Caracteristicile condițiilor de creștere a arborilor și arbuștilor din zonele alpine și deșertice înseamnă că regenerarea surselor de lemn nu poate ține pasul cu cererea de lemn de foc?
  • Posedă membrii grupului abilitățile necesare pentru a construi un foc de tabără care să nu lase nimic în urmă?

Micșorarea impactului la folosirea focurilor de tabără

Campați în zone în care lemnul este abundent dacă faceți un foc. Alegeți să nu faceți focul în zonele în care există puțin lemn, la altitudini mai mari, în zonele intens folosite sau în zonele deșertice. Un adevărat foc fără urme nu prezintă nici o dovadă că ar fi fost făcut.

rotocol de foc, inel de foc, foc de tabara

Vetrele de foc existente

Cel mai bun loc pentru a face focul este în cadrul unui vetre de foc existentă în formă inelară într-un loc de campare bine amplasat. Mențineți focul mic și aprindeți-l doar pentru perioada în care îl folosiți. Lăsați lemnul să ardă complet până la cenușă. Stingeți focurile cu apă, nu cu pământ. Este posibil ca țărâna să nu stingă complet focul. Evitați să faceți focul lângă gorganele de rocă, unde cicatricile negricioase vor rămâne mulți ani.

Traducere și adaptare după lnt.org.

Patrick Matiș – Un steag, un proiect de țară, un om care aduce pacea, o speranță

Patrick Matiș - Un steag, un proiect de țară, un om care aduce pacea, o speranță

Motto: Omul a fost făcut de Dumnezeu să creeze, nu să consume.

Dragi români, astăzi avem un proiect de țară, avem un om care aduce pacea, avem o speranță. „Hrană, Apă, Energie” se numește proiectul nostru, un proiect prin care readucem libertatea, suveranitatea și independența micului producător român și implicit prosperitatea poporului român pe mulți ani de acum încolo. Călin Georgescu este cel care ne-a dat acest proiect, cel care aduce pacea și speranța într-un viitor nu numai bun, ci net superior. Este vorba despre o schimbare de paradigmă întorcându-ne la natura noastră creștină și trezvie. Adică la echilibrul și simplitatea la care ne îndeamnă antecesorii noștri.

Astfel că vom începe cu următorul citat din cartea Cumpăna României a domnului Călin Georgescu, să vedem:

Eu am un proiect de țară, cu obiective simple și clare: hrană, apă, energie. Știu să-l pun în aplicare, știu cu cine și cum să o facem. Și mai știu că este mai mult decât un simplu proiect de țară: este un proiect de eliberare din robia ignoranței, a sărăciei materiale și spirituale.

Când vine un român să spună acestea, două lucruri se pot întâmpla în mintea ascultătorului: 1. ori îl respinge spunându-i să meargă la plimbare pentru că lumea e pierdută și nu se mai poate face nimic, deoarece un om nu poate schimba o lume, așa cum primăvara nu se poate face cu o floare; sau 2. se umple de bucurie și speranță, ba chiar mai mult, vrea să-l susțină și să i se alăture, ca să nu mai spunem că vrea să știe mai multe despre proiect și să-l pună el însuși în practică în propria sa ogradă.

Fiecare ne alegem latura din care facem parte, însă tendința umanității (rețineți acest cuvânt umanitate, adică omenire, care are la bază omenia conștientă) este spre libertate, spre suveranitate, spre autosusținere și cooperare, nu spre control total asupra drepturilor și libertăților, spre slugărnicie, spre dependența de sistemul global centralizat și spre competiție ca să ajungă în vârful unei piramide imaginare. Mai devreme sau mai târziu ne autoalegem. Ori vom fi reci complet, ori fierbinți, așa cum vorbeau Scripturile despre Vremurile ce vor veni. Nu mai putem fi călduți, nu mai este vremea.

Cât despre speranță, domnul doctor Călin Georgescu ne spune în carte următoarele:

Speranța însă nu moare. Dar ea nu vine dinspre chipurile anoste care se perindă zilnic pe micile ecrane sau pe la întrunirile publice. Și nici nu poate fi trezită în sufletele oamenilor doar prin rugăciuni, fără luptă, îndrăzneală și putere. Speranța este un dar divin și ea se naște, ca în toate momentele grele ale istoriei naționale, din adâncurile ființei acestui popor.

Deci, nu vorbim de credințele oarbe, ci de credințele bazate pe experiență viu trăită. Credința și speranța, în aceste cazuri, sunt surori gemene. Merg împreună și lucrează împreună. Credința nu poate fără speranță, iar speranța fără credință, este fără de putință. Mai mult de atât, la noi, la creștini, în special la ortodocși, avem nădejdea care este răsărită din jertfă. La noi nu există suferință, există jertfă, adică suferință voluntară. Noi ne asumăm, nu căutăm să suferim inutil și biciuitor asupra sufletului nostru, ci acceptăm suferințele ca pe niște jertfe. Pentru că știm că plătim pentru Dumnezeu. Așa au procedat toți martirii noștri.

Speranța nu moare atunci când există faptă frățească întru Hristos între oameni, între noi românii. Noi avem o lungă istorie a bună-voinței și îngăduinței pe care o desfășurăm între noi și dimpreună cu alte popoare care au traversat meleagurile noastre. Să nu uităm că avem, spre exemplu, numai în Dobrogea peste cincisprezece etnii cu care trăim dimpreună de sute de ani, printre care lipoveni, greci, tătari, evrei, ruteni, turci, bulgari etc.

Însă a venit timpul afirmării identității cu adevărat românești, vocaționale, altfel țara ne va fi luată de sub picioare, capitalurile vândute acelor puțini care au făcut speculă de-a lungul secolelor devalorizând totul, iar pe noi ne vor pune să trăim în rezervații precum popoarele native de peste ocean. Și nu ar fi cel mai rău lucru care ni se va putea întâmpla. Mai este și dictatura plandemică ce se vrea a ne îngenunchea la un steag fals produs de minți sinistre inumane și care dorește cu ardoare ca noi să renunțăm la libertățile noastre de a trăi în detrimentul unei noi ordini mondiale propusă de ei. Însă aceasta nu este de la noi și nu este pentru noi.

Pentru a ne adapta la noua realitate a contracției susținute, se impun o nouă economie și un nou model de civilizație. Cu alte cuvinte, este necesar să răspundem la realitatea fluxurilor de energie mai scăzute simplificând sistemele noastre sociale, politice și economice, pentru a provoca mai puține pagube pământului și climei, și pentru a putea trăi cu un buget energetic mai scăzut. Obiectivul suprem este să ducem o viață sănătoasă într-o societate sănătoasă; sănătatea solului, a plantelor, a animalelor și a oamenilor trebuie tratate ca o singură, mare provocare.

Simplificarea înseamnă să trecem de la mare la mic. În loc de hypermarketuri sau mall-uri, piețe de desfacere locale unde mici producători să vină să-și vândă marfa lor, în loc de mari fabrici și uzine care produc bunuri, mici manufacturi de familie care au un impact scăzut până la zero asupra naturii înconjurătoare. Baza este omul și calitățile sale umane, talanții despre care vorbea Arsenie Boca, precum generozitatea, bunătatea, bucuria pentru binele aproapelui, modestia, fraternitatea, blândețea, empatia și multe altele, în schimbul orgoliului, mândriei, egoismului, discriminării, invidiei, geloziei, mâniei, aroganței și sacrificării altora pentru propriul bine. Iar toate aceste calități umane vin din conștiință. Nu degeaba distributismul a mai fost denumit și capitalismul conștient.

Să investim într-o versiune de agricultură organică la scară redusă, care aplică ultimele achiziții ale științelor biologice, cu scopul de a înlocui agricultura înalt subvenționată și larg poluatoare. Agricultura nu este pandantul sistemului industrial. Un ecosistem sănătos ar putea fi primul standard al performanței agricole, având prioritate asupra standardului productivității și, cu siguranță, asupra standardului industrial, amăgitor și primejdios, al „eficienței”. Astăzi, agricultura organică ar putea oferi suficientă hrană la nivel global și mai multe locuri de muncă decât agricultura de tip industrial, fără impactul ecologic negativ al celei din urmă.

Să investim în inovație, iar inovația presupune o mai bună adaptare a organismului uman la habitatul natural, conform principiilor Economiei Albastre propuse de Gunter Pauli, membru al CoR: să răspunzi nevoilor de bază cu ceea ce ai la îndemână, introducând inovații inspirate de natură, generând multiple beneficii, inclusiv locuri de muncă și capital social, oferind mai mult cu mai puțin. Inovația nu ar trebui să-și propună universalitatea și uniformitatea, ca în modelul industrial, ci o adaptare locală în limitele recunoscute – ale spațiului, timpului, energiei, solului, apei și inteligenței umane.

Acesta este proiectul viitorului și aceștia sunt parametri de bază. Dar inovația se face atunci când avem un reper de succes care a mai funcționat odată înainte-vreme. Aceasta se numește tradiție. Avem o tradiție agricolă străveche, suntem în Grădina Maicii Domnului, un paradis natural al Marii Mame a lumii, așa cum mulți au văzut-o, au vizitat-o. Avem o tradiție meșteșugară, a breslelor, a profesioniștilor din toate îndeletnicirile umane. Dar înainte de toate avem o tradiție spirituală milenară, educațională în școala lui Spiru Haret (școala muncii) și Simion Mehedinți (pedagogul tinerilor). Cum spunea G. K. Chesterton, unul dintre fondatorii distributismului din Marea Britanie: „Luptăm nu pentru că urâm ceea ce vedem în fața noastră, ci pentru că iubim ce avem în spate.”

Distributismul reprezintă o șansă pentru ieșirea noastră din sclavia mentală și economică. Înseamnă o economie gândită la dimensiuni umane, bazată pe firme de familie și pe alte mici unități productive, pe comunitate, pe grija față de ecosistem și față de calitatea hranei noastre.

La noi micul producător este motorul economic care ne-a adus bunăstarea, prosperitatea care a ajuns la apogeu în perioada interbelică atunci când am avut cea mai mare creștere economică din istorie, devenind grânarul Europei. Țăranul român a fost reîmproprietărit după ce a fost desproprietărit de pe vremea fanarioților. Am avut și reforma agrară a marelui voievod Alexandru Ioan Cuza. Am avut personalități intelectuale de elită începând cu Mihai Eminescu (teoria statului organic), apoi Ion Mihalache, Mihail Manoilescu, Gheorghe Dumitrescu-Bumbești, Dimitrie Gusti, Virgil Madgearu, Nicolae Iorga, Vasile Băncilă, Petre Țuțea și mulți alții. Am avut politica prin noi înșine în care s-au repus bazele milenare ale lui Dimpreună. Toate acestea TREBUIE să revină! Numai cu noi se poate! DIMPREUNĂ!

Distributismul nu înseamnă redistribuirea avuției naționale din modelele socialiste, ci propune o cât mai largă distribuire a proprietății productive („proprietatea productivă” înseamnă posesiunea fizică și folosirea efectivă a pământului, uneltelor și cunoștințelor).

Cooperația ca și formă de conlucrare umană nu este o nouă economie, ci vechea economie reajunsă în actualitate. Dar nu se poate realiza un sistem economic corect dacă nu avem o spiritualitate reală la bază, cum este spiritualitatea creștină, care s-a văzut foarte clar că a stat la baza economiei noastre interbelice, în care voluntariatul era fulminant între oameni, printre români și pentru viitorul lor. Au construit mai mult decât în sute de ani înainte. Au și trăit o viață creștină interioară care le îmbogățea sufletele. Acestea par a fi uitate acum, dar vor reveni.

Avem nevoie de o stare de spirit și a început să renască. Avem nevoie să ne adunăm în jurul unui steag, proiectul de țară din iubire pentru om, neam și Dumnezeu, avem un om al păcii, nu al conflictelor distructive, și acesta este dl. dr. Călin Georgescu, cel mai capabil om să ne fie mentor acum și în viitor, și avem nevoie să ne adunăm în jurul dânsului.

Dar să lăsăm ca ultimele cuvinte să ni le împărtășească domnia sa din cartea Cumpăna României. Să vedem:

România trebuie să știe ce vrea, iar poporul român să înțeleagă ce poate. Demnitatea țării – și a noastră, ca neam – este principalul scop, acum și în viitor.

A consemnat pentru dumneavoastră al vostru devotat Patrick Matiș.

Dan Diaconu – Cum se execută un asasinat economic

Dan Diaconu - Cum se execută un asasinat economic

De ceva vreme se discută o chestiune aparent incredibilă: OMV ar vrea să renunțe la Petrom. Petrom care este realmente găina cu ouă de aur a companiei. Din acest punct de vedere n-ar avea niciun sens. Însă, dacă e să privim lucrurile cu atenție, absolut totul nu doar că are logică, dar e și premeditat de multă vreme.

Informația cu privire la posibila vânzare circulă neoficial de ceva vreme. Iată că, în ziarul austriac Kurier a apărut zvonul conform căruia austriecii s-ar afla într-un stadiu avansat de negociere a vânzării companiei românești către Mubadala Petroleum, al doilea cel mai mare acționar al OMV. Există însă și informații care vorbesc inclusiv despre vânzarea Petrom către… Romgaz, destinația cea mai preferată în ultima vreme pentru parcarea „investițiilor” incerte. Evident, cu gașca de trădători care conduce destinele României absolut nimic nu e imposibil sau întâmplător.

Motivul pentru care se face această tranzacție pare a fi fost indicat de Rainer Steel, actualul CEO al companiei: dorința de a face tranziția OMV de la o „companie murdară” la una smart, orientată către… mase plastice și alte produse petrochimice. Și acum totul devine cât se poate de limpede.

În 2011 OMV a luat decizia închiderii Rafinăriei Arpechim de la Pitești, cu toate că în contractul de privatizare al Petrom era specificată menținerea a două rafinării. Încă de atunci am spus că operațiunea OMV a fost un asasinat economic, efectuat cu ajutorul conducerii de atunci a țării, anume cuplul dement băsescu-boc. În loc să forțeze menținerea OMV în limitele contractului de privatizare, băsescu și boc au dat-o-n retorici ieftine de tipul „Năstase e de vină” (recte, hoțul strigă hoțul – n. red.). Închiderea Arpechim s-a constituit într-un dezastru inclusiv pentru Oltchim care, în scurt timp, a fost împinsă spre faliment. Poate mai țineți minte întreg circul de atunci. Astfel, întreaga industrie petrochimică autohtonă a fost pusă pe butuci, activitățile fiind preluate de… rafinăria OMV de la Viena.

Absolut nimic nu justifica închiderea Arpechim însă, cu complicitatea trădătorilor prostovani cocoțați în fruntea țării, totul a fost făcut praf. Încă din 2011 se știa de tranziția către energia verde, astfel încât putem să bănuim că totul a fost premeditat. Iată cum, printr-o privatizare cu cântec – să nu uităm: inițiată tot de băsescu!!! – se aduc prejudicii pe termen lung României. În noul context în care se desfășoară lucrurile la nivel european, rafinarea exclusivă pentru producerea de produse petrochimice este un business care va fi extrem de profitabil.

Ieșirea OMV din Petrom se produce astfel la momentul oportun întrucât absolut tot ce înseamnă „zonă murdară” va trebui să suporte reglementări stricte și taxe din ce în ce mai cocoșătoare. De asemenea, cu previzibila interzicere a mașinilor cu combustibili fosili din 2035, domeniul extracției și rafinării de combustibili nu mai are decât 14 ani de viață. Iată de ce OMV vrea să iasă de pe acum, după ce a făcut curățenie asigurându-și astfel piața pe termen lung.

În istorie lupta s-a dat mereu între deștepți și proști, iar – așa cum probabil bănuiți – de fiecare dată au câștigat deștepții. Lăcomia și ticăloșia i-au făcut, pe rând, pe spanioli, portughezi, olandezi, englezi ș.a.m.d. să stăpânească alte lumi, profitând de naivitatea băștinașilor. Din păcate iată-ne acum pe noi, ultimii băștinași proști ai istoriei, vânzându-ne perlele și aurul pe sticla grosolan colorată a aderării la UE și NATO, niște iluzii care ne-au sărăcit în numele implementării unei ipotetice democrații și-a unei înșelătoare economii de piață.

Faceți un bilanț al „realizărilor” de la Revoluție până în prezent și veți vedea cât de proști și imbecili am fost. Culmea e că nici măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, nu ne trezim, lăsându-ne conduși de imbecili străini de țara asta (autorul ignoră, încă, din păcate, faptul că suntem multe zeci de mii de susținători ai proiectului de țară și ai d-lui dr. Călin Georgescu, și de faptul că ne-am trezit deja și ne organizăm pentru a ne relua țara – n. red.). Ne lăsăm călcați în picioare de niște marionete hilare care, în mod normal, ar trebui zdrobite în piața publică, ca un un fel de oglindă istorică a ceea ce a fost execuția lui Horia, Cloșca și Crișan. Asta pentru că tot se discută despre Samuel von Brukenthal. Râdeți de proasta aia care i-a urat „la mulți ani”, dar ar trebui să fie un râs amar întrucât acel „la mulți ani” este, în realitate, adresat sclaviei noastre, implementate temeinic cu oameni strâmbi și fără creier, la fel ca acea curcă imbecilă.

Oare chiar ne place rolul de proști? Oare chiar nu avem puterea să răsturnăm din temelii tot acest regim strâmb care ne-a adus la dezastru? V-o spun sincer: nu mai sunt de acord cu manifestațiile de doi bani de prin piețele publice ale României – relevanța lor este similare celei a petițiilor online, adică zero. De-aia nu mai vine nimeni. Oamenii s-au săturat de circ, vor ceva concret! Nu mai merge așa! Ori ne propunem să răsturnăm tot și să judecăm fără milă criminalii care au asasinat țara asta condamnând-o la sclavie pe termen lung, ori lăsăm naiba tot și ne obișnuim cu statutul nostru de proști. Spun toate acestea pentru a ajunge la urechile prietenilor mei, oameni bine intenționați, dar orbiți de evenimentele momentului: Nu mai merge așa, dragii mei! Ori radicalizăm mișcarea noastră, ori plecăm capul în așteptarea ghilotinei. Altă cale nu mai e! Suntem cu spatele la zidul de execuție, astfel încât am intrat în scenariul „ori noi, ori ei”. Din păcate!

A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu via trenduri.blogspot.com.

Dan Diaconu – Portretul unui asasin economic

Dan Diaconu - Portretul unui asasin economic

Virgil Popescu, Ministrul Energiei, e un individ ultrapenal. Recent a fost obligat de Comisia Europeană să scoată din PNRR proiectul Romgaz-GSP Power. Pentru cei care nu știu, GSP Power se citește Gabriel Comănescu. Tot Virgil Popescu este individul care îndreaptă Romgaz spre groapă obligându-l să cumpere concesiunea Exxon, să investească într-o platformă pe care o va construi și exploata același Exxon. Schema e simplă: am o casă care trebuie renovată, i-o dau unuia gratis care apoi vine și-mi spune „cumpără casa asta așa cum e, îmi plătești renovarea și apoi te las să stai în chirie în ea”. Iar chiria e babană, întrucât casa e renovată.

Individul însă nu e la primele abateri, iar comportamentul său e unul tipic asasinilor economici. E suficient să constatăm cum, sub mandatul său de la Energie, companiile de utilități pun jugul asupra românilor mărind accelerat prețurile, fie că e vorba de energie electrică sau gaz. Iar totul se petrece sub înaltul patronaj al său și-al nulității de la Consiliul Concurenței care cică a lansat o investigație. Adică a dat o bășină la fel ca și celelalte cu care ne-a obișnuit. 

O altă ispravă de-a lui Virgil Popescu s-a petrecut în fostul său mandat, cel de la Economie, în guvernarea Orban. În plină pandemie, bravul nostru croitoraș a pus-o de-o afacere cu măști. Astfel, la bătaie au fost puse Societatea de Administrare a Participațiilor Statului (SAPE) și regia Romarm. Romarm a închiriat avioane private pentru a aduce măști din Vietnam. Doar transportul măștilor a costat 5.2 milioane de dolari. De menționat e faptul că, în timp ce producătorul nostru de armament s-a reprofilat pe importul de măști și închiria avioane private scumpe, avioanele militare românești efectuau curse aproape gratis pentru transportul măștilor către entități private care apoi vindeau statului la suprapreț măștile. Curat murdar nu-i așa?

Bomba stă să explodeze în prezent deoarece, încă de la vremea marilor tunuri de anul trecut, cele aproape o sută de milioane de măști stau într-un depozit din Otopeni. Și ce credeți că i-a trecut prin cap tovarășului de la Energie? Ministerul Energiei are de încasat dividende de aproximativ 300 milioane lei pentru 2020 de la SAPE. Cum scandalul e gata să izbucnească întrucât în toată afacerea s-au pierdut vreo 50 milioane de dolari, bravul Virgilică vrea ca Ministerul Energiei să primească dividendele de la SAPE în natură, adică în măștile pe care le importase pe vremea când se afla la Economie și astfel să mute gaura din nou în ograda sa, de unde s-o coafeze cumva. 

Chestiunea e deja stringentă. Măștile uitate în depozit produc cheltuieli în continuare (se plătește depozitarea lor). Iată un motiv pentru care, în ciuda datelor din teren, este menținută starea de alertă. Dacă restricțiile se ridică, trebuie să se contabilizeze cumva gaura și totul are iz penal. Așa că Virgilică speră ca, printr-un artificiu dubios să mătrășească cumva măștile din depozit. Eventual dându-le celor care trebuiau să primească măștile gratis încă de anul trecut de când s-a instituit aberanta obligativitate de port a măștii.

Iată doar un sumar rezumat al activității penalului nostru ministru care, cu fața aia tristă a lui, coace afaceri prin care ne îngroapă ca țara. Dar ce să ne mai mirăm? Individul face parte dintr-un guvern despre care se spune că se împrumută de la entități cu cântec contra comisioane groase „pă pefeu”. Ne mai miră ceva?

A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu via trenduri.blogspot.com.

Călin Georgescu, Proiectul de Țară și Viitorul României

Călin Georgescu, Proiectul de Țară și Viitorul României

Motto: „Stingeți lumânările că a răsărit Soarele.”

Bună ziua, bună seara sau bună dimineața, dragi români compatrioți de pretutindeni, vă salută cu stimă și respect al vostru Patrick Matiș. Astăzi vom vorbi despre viitorul României, despre ce s-a întâmplat în țară în ultimul timp de când a început așa-numita pandemie, despre starea țării, a românilor, despre proiectul de țară „Hrană, Apă, Energie” și mai ales despre domnul doctor Călin Georgescu.

Încep prin a spune că noi, românii, suntem foarte buni diagnosticieni însă ne și văităm foarte mult. Mai nou ne văităm că ne bagă din toamnă inapoi la coteț. Ca atunci când în Ferma Animalelor găinile se vaită că porcul le bagă dinnou la coteț pentru că sunt indisciplinate și umple ferma de microbi. Dar când e vorba să facem ceva, mulți dăm bir cu fugiții. Ne văităm că țara este pierdută, că clasa politică ne fură, că suntem sclavii multinaționalelor, însă nu facem nimic să ieșim din toate acestea. Doar ne văităm că suntem victime. Mereu ne uităm către occident și așteptăm să ne ajute alții.

Nu suntem responsabili, ne pasă doar de propriul interes, de propriul buzunar, de frigiderul propriu. Astăzi, românii muncim în multinaționale și mare parte din salariu, dacă nu tot, îl dăm tot la multinaționale unde facem cumpărături. Profitul este maxim pentru ei.

Cred că am văzut cu toții ce se întâmplă de ceva timp în lume, asaltul asupra drepturilor și libertăților, dar și asupra suveranității oamenilor și națiunilor, care ne afectează și pe noi, gradul extrem de manipulare la care suntem supuși, dar și jaful continuu asupra resurselor naturale ale tuturor țărilor. Nu în ultimul rând vorbim și despre asaltul asupra sufletului românesc, asupra spiritualității și asupra bisericii ca și refugiu de spiritualitate.

Nu mai încape îndoială că modelul globalist extrem de industrializat și centralizat a eșuat lamentabil. Clasa de mijloc aproape că nu mai există, multe afaceri mici și mijlocii au fost atacate și amenințate cu dispariția pe motiv că sunt non-esențiale pe timp de pandemie. Se dorește centralizarea tuturor economiilor într-una singură controlată doar de câțiva indivizi care dețin peste 98% din avuția lumii. Cu cât se permit mai multe astfel de crize, fie financiare, fie sanitare, fie politice etc., cu atât avuția lumii este mai centralizată în mâinile a doar câțiva. Avem impresia că acesta este un viitor prosper al omenirii? De ce oare au ieșit la rampă spunându-ne prin intermediul așa-numitului Forum Economic Mondial că nu vom deține nimic și vom fi fericiți? Dar oare ce înseamnă „venitul universal minim garantat”? Se preconizează că peste 50% din populația globului va fi asistată social până în 2030, datorită automatizării locurilor de muncă prin intermediul așa-zisei inteligențe artificiale. De ce vor să ne reducă demografic și să ne controleze întru totul? Acestea și încă și mai multe sunt întrebări care ne trezesc la realitate.

Avem nevoie să ne întoarcem la natura noastră profund creștină. Avem nevoie de starea de spirit, care deja s-a trezit, să continue să se trezească. Avem nevoie de proiectul de țară „Hrană, Apă, Energie”, avem nevoie să-l punem în practică om cu om. Avem nevoie de un lider și acesta este domnul doctor Călin Georgescu, singurul, în momentul de față, capabil să ne conducă împreună cu proiectul de țară ca să ieșim din marasmul tuturor înșelăciunilor în care am intrat în ultimii 31 de ani.

L-am descoperit pe domnul Călin Georgescu prin 2016-2017 în câteva interviuri în care a apărut și care au fost publicate pe internet, apoi am urmărit diverse conferințe pe care le-a susținut prin țară și am înțeles că gândește ca și mine, ba chiar este mai conștient de starea țării și a poporului român, de dezastrul lăsat de toți corupții oportuniști care s-au perindat prin așa-numita politică, noi permițându-le toate acestea prin faptul că i-am votat în număr mare de fiecare dată, dar și de ceea ce se întâmplă în lume și spre ce se îndreaptă lumea care rămâne nepăsătoare. A avertizat despre Noua Ordine Mondială și despre dispariția României dacă nu devenim responsabili și ne reluăm locul nostru în lume. Pledează pentru libertatea de conștiință, pentru suveranitatea omului și Ființei din om, pentru demnitatea, responsabilitatea și prosperitatea noastră, a tuturor.

Este omul potrivit la momentul potrivit, însă avem nevoie ca fiecare dintre noi să ne unim în jurul dânsului, să îi facem cor, să mergem înainte cu steagul „Hrană, Apă, Energie” mai departe, cu toții dimpreună, prin noi înșine. Suntem deja foarte mulți. Vom fi și mai mulți! Românii ne trezim din ce în ce prin efectul bulgărelui de zăpadă.

Am citit cartea „Cumpăna României” și imediat am început să promovez online pe cât posibil proiectul de țară. Mai mult de atât, am descoperit distributismul și am început să-l studiez, iar după ceva timp am început să pun în practică exact primii pași de care domnul Călin Georgescu vorbește în carte. Și anume, dacă vrem să susținem micul producător autohton, să ne cumpărăm măcar alimentele de la el (legume, fructe etc.) și nu din supermarket-urile sau hypermarket-urile străine.

Acuma, de ce spunem că avem nevoie să ne întoarcem la natura noastră profund creștină? Ce legătură există între spiritualitatea reală și distributism? Există vreo legătură între spiritualitate și economie? Bineînțeles! Hristos ne învață să ne ajutăm aproapele, nu-i așa? Dar actuala societate în care se spune că trăim este egocentrică: „în primul rând eu, în al doilea rând eu, iar în al treilea rând, dacă se poate, tot eu”. Mare parte din economia lumii este bazată pe egoism și lăcomie, de aici și tendința nesănătoasă de centralizare a tuturor capitalurilor, a tuturor resurselor. Și se spune foarte clar că planeta Pământ poate să susțină chiar și 15 miliarde de oameni, dar nu și lăcomiile noastre, care sunt fără de sfârșit. Hristos ne învață cum să gândim, cum să simțim, cum să acționăm, cum să ne comportăm, cum să fim. Hristos ne vrea prosperi și înțelepți, nu săraci și proști. O economie hristică e o economie bazată pe om, nu o economie la scară industrială bazată pe profit indiferent de consecințe, care este controlată și distribuie avuțiile după placul a câtorva. Aceasta este legătura directă, puntea de piatră.

Noi trebuie să facem schimbarea, iar chemarea este spre interior, spre noi înșine, ca prin noi înșine să prosperăm dimpreună. Cred că am trasat o esență a ceea ce trebuie să facem dacă vrem să mai existăm ca și națiune. Soluțiile vin din noi. Noi știm ce avem nevoie să facem. Mai trebuie doar să ne afirmăm românitatea.

Am fost avertizați de domnul Călin Georgescu că dacă nu acționăm, dacă nu ne recuperăm pe noi înșine, dacă nu ne recuperăm țara, riscăm să dispărem în scurt timp. Deja guvernul care ne administrează, cumpărat de forțe externe, are ca și agendă de lucru scoaterea la vânzare a pământului țării, ceea ce juridic și constituțional este o crimă, o trădare la nivel înalt și un atentat imens la siguranța națională, după ce ne-a îndatorat aproape irecuperabil și ne-au băgat în pragul falimentului. De ce așa? Pentru că suntem o țară asasinată economic. Aproape că nu ne mai aparținem. Resursele naturale, bogățiile țării sunt aici dar nu putem să ne bucurăm de ele. Credem că nu mai avem cu ce. Așa credem.

Călin Georgescu ne spune că poporul român a fost trecut prin sabie și că trebuie iubit ca să fie schimbat, nu schimbat ca să fie iubit. De altfel acesta este motto-ul proiectului de țară în ceea ce ne privește pe noi ca și neam. Nu se poate să disprețuiești pe cineva căruia nu-i cunoști trecutul sau crezi că-l cunoști. Ai nevoie să-l cunoști însă nu pentru a-i găsi și exploata defectele, ci pentru a-i descoperi calitățile, virtuțile, valorile, blajinitatea, candoarea, îngăduința natural creștină pe care o are. Ceea ce pentru noi, Revista România Culturală, este un mod de a acționa și un motto prin care parafrazăm primul dicton al Evangheliei după Ioan: La început a fost valoarea! Ne concentrăm numai pe ceea ce este valoros la noi ca și popor. Cu celulele sănătoase și conștiința ne mai putem vindeca și ridica.

România este o țară globalistă astăzi, nu mai este distributistă cum a fost în perioada interbelică. Prin legile criminale a privatizării (15/1990) și a alinierii la corporația internațională (28/1991) România și-a pierdut proprietatea și suveranitatea, două acte total neconstituționale și permise de către legislația românească de peste 30 de ani. Nimeni nu a atacat aceste două infamii decât doctorul Constantin Cojocaru (Dumnezeu să-l odihnească!) prin Constituția Cetățenilor. Apoi, doctorul Călin Georgescu ne-a dat proiectul de țară pe care astăzi avem responsabilitatea să-l punem în practică pentru a putea contracara această sclavie legislativă.

Călin Georgescu ne spune că avem o nișă care nu a fost și nu poate să fie acoperită de nici o altă țară din lume decât România: micul producător. Ne spune că prin micul producător cucerim lumea. România are unul dintre cele mai bogate soluri din lume: cernoziomul ciocolatiu care este adevăratul aur negru al lumii. Roșia germană nu are aceeași calitate ca și roșia românească, numai ca să dăm un exemplu. De asemenea, România mai are și multe ape pe un teritoriu atât de restrâns (căci nu suntem Statele Unite, nici Canada, nici Rusia sau China ca dimensiune, suntem o țărișoară, dar Grădina Maicii Domnului aici în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic). De asemenea putem produce energie sustenabilă din surse regenerabile, avem inventatori dintre cei mai buni din lume care au creat invenții în acest sens și care sunt recunoscuți la nivel mondial împreună cu invențtiile lor. Avem tradiții milenare pe care le râvnesc mulți și cu care se identifică, iar noi avem responsabilitatea să le cultivăm, să le trăim aici și acum ca să fim icoana lor, pentru că noi suntem tradiția și tradiția românească milenară suntem noi. Sau cel puțin așa ar trebui să fim. Nu există tradiții fără oameni. Noi suntem purtătorii lor. Toate acestea sunt bazele economice ale proiectului de țară, dar mai ales bazele spirituale.

Avem nevoie, de asemenea, să ne întoarcem la legea naturală a pământului care a dăinuit de milenii (prin Jus Valachorum) și care a fost dinainte de legile fanarioților care ne-au subjugat prin tributurile lor și prin mutilarea stâlpilor națiunii: școala, biserica și armata. Să fim mentorii generațiilor noastre viitoare este responsabilitatea noastră, căci educația se face în căminul familial, mai departe trecând prin învățământul care ar trebui să fie vocațional. Să întindem aripile tinerilor noștri este necesar, căci ei vor învăța să zboare din exemplul nostru.

Rețelele sau asocierile de mici producători vindecă lumea de impactul uriaș al industriilor la scară largă ce exploatează nesustenabil toate resursele naturale ale lumii și poluează de câteva sute de ani. Nu suntem singurii care au avut sau au cooperative distributiste: mai sunt și Italia, Spania, Franța, chiar și Statele Unite sau Brazilia. Micul producător poate să nu polueze deoarece ajunge să descentralizeze și să distribuie corect resursele, în același timp reducând impactul asupra naturii până la zero. Vrem și putem să refolosim inteligent toate resursele în așa fel încât natura nici măcar să nu simtă că îi folosim bogățiile pe care tot ea ni le-a dăruit. Dar începem cu ceea ce avem, cu noi înșine, autocunoscându-ne, devenind conștienți de noi și de lumea înconjurătoare, practicând proiectul de țară care ne este steag astăzi avându-l în frunte pe domnul Călin Georgescu pe care îl vrem ca premier al țării și dând exemplu și altor popoare de demnitatea de a fi drepți și de a spune NU tutoror atacurilor globaliste antiumane de atunci, acum și dintotdeauna.

Proiectul de țară trece la nivelul următor. Față către față, om cu om, român cu român îl trăim și-l dăm și la export, dacă trebuie. Și o să trebuiască!

Domnul Călin Georgescu este deja alături de noi. Acum suntem și noi alături de dânsul.

A venit vremea să ne luăm țara înapoi! S-au format deja rețele de profesioniști și adevărați patrioți! Nu mai e mult timp și vom lucra dimpreună mai aproape, unul lângă altul. Nu mai e mult timp și redevenim România! Proiectul de țară cel mai mare al nostru este UNIREA! Așa să ne ajute Dumnezeu!

A consemnat pentru dumneavoastră al vostru Patrick Matiș.

Ovidiu Hurduzeu – Schimbarea de regim: Proiectul de Țară „Hrană, Apă, Energie”

Ovidiu Hurduzeu - Schimbarea de regim: Proiectul de Țară „Hrană, Apă, Energie”

Tragedia României

La treizeci de ani de la schimbările din 1989, România este o ţară devastată. Activele au fost înstrăinate aproape total, din industrie nu a rămas mai nimic, datoria externă creşte exponențial. Cleptocraţia autohtonă și-a dat mâna cu cea globală pentru a prăda avuţia naţională și a înrobi poporul.

Statul român s-a ridicat împotriva naturii și a lui Dumnezeu spoliind solul, subsolul, sate, conștiințe și tradiții. Ros de corupţie, birocraţie, incompetenţă şi neputinţă, a cedat ruşinos în faţa capitalului străin, a „rechinilor” deghizaţi în „investitori strategici”. La nivelul administraţiei locale domnesc haosul, ineficienţa, în timp ce aparatul central supradimensionat este din ce în ce mai greu de finanţat. Au fost ignorate în mod flagrant fundamentele sociale şi etice ale dezvoltării durabile. Au fost călcate în picioare tradițiile strămoșești; nesimțirea consumeristă a înlocuit discernământul, cumpătarea și smerenia. Domenii cu care altădată ne mândream, de la cercetare şi învăţământ până la sport şi cultură înregistrează regrese catastrofale. A fost răvășită familia tradițională românească. Nu s-a investit nimic spre beneficiul generaţiilor viitoare.

În loc să fie gospodărită cu chibzuială, România este exploatată cu nesăbuinţă. S-a uitat că resursele naturale, odată risipite, sunt imposibil de recuperat, iar chipul omului, odată desfigurat, își pierde posibilitatea de a se deschide către aproape în Duh de Adevăr și libertate.

Pentru a contracara entropia resurselor economice şi sociale, epuizarea ultimelor rezerve de energie şi de optimism, pentru a opri distrugerea valorilor şi a tradiţiilor noastre sănătoase, pentru a reface solidaritatea națională, se impune o schimbare radicală de regim.

Prea mulţi dintre cetăţenii României şi-au pierdut încrederea în ţara în care trăiesc, în aproapele lor şi chiar în ei înşişi. Asistăm la o profundă criză de identitate şi la o derivă existenţială, datorate pierderii speranţelor şi a reperelor morale. Pe zi ce trece creşte numărul celor cărora nu le mai pasă de trecutul şi tradiţiile ţării lor, care îşi neagă rădăcinile, nu-şi găsesc rostul şi temeiul în România actuală şi se dezinteresează de viitorul ei. Prea mulţi dintre compatrioţii noştri „se descurcă” alegând soluţii facile, satisfacţii personale imediate. În felul acesta, rezolvarea problemelor reale este mereu amânată, ducând la o agravare continuă a situaţiei.

În România, ordinea economică şi politică postcomunistă s-a construit amatoristic, în afara unei arhitecturi morale şi în lipsa unor standarde riguroase de competenţă. Au fost încălcate atât normele tradiţionale ale chibzuinţei româneşti, cât şi dreptatea și profesionalismul, fundamentele economiei şi politicii dintr-un stat civilizat. Pentru a contracara entropia resurselor economice şi sociale, epuizarea ultimelor rezerve de energie şi de optimism, pentru a opri distrugerea valorilor şi a tradiţiilor noastre sănătoase, pentru a reface solidaritatea națională, se impune o schimbare radicală de regim.

Criza ca oportunitate: schimbarea sistemului socio-economic

Criza actuală este una de sistem, marcând sfârşitul modelului cleptoglobalist dominat de „banul cămătăresc” (debt-money), practici monopoliste şi financiar-speculative, o cultură a excesului şi hiperindividualism. Nu vom putea însă ieşi cu adevărat din criză decât după ce ne va fi clar modelul de economie şi, în plan mai larg, de societate a viitorului. Fără un model de dezvoltare sustenabilă și o reîntregire spirituală a neamului nostru nu vom ieşi cu adevărat din criză, pentru că vom reveni iar şi iar în mediul toxic care a declanşat-o.

Fără un model de dezvoltare sustenabilă și o reîntregire spirituală a neamului nostru nu vom ieşi cu adevărat din criză, pentru că vom reveni iar şi iar în mediul toxic care a declanşat-o.

Acum, când un model socio-economic falimentar chiar a dat faliment, avem şansa istorică și datoria să rezidim România pe noi fundamente: „Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună” (Matei 9, 16-17).

Proiectul de Țară „Hrană, Apă, Energie”, descriere și obiective

Proiectul de Țară „Hrană, Apă, Energie” al dr. Călin Georgescu este o revenire la rădăcinile milenare ale neamului românesc. Pornește de la om, persoana concretă care există în și prin ordinea Firii. Românii s-au săturat de proiecte și programe venite de aiurea, care i-au tot forțat să se adapteze la o realitate fictivă. România nu are nevoie de principii abstracte și idealuri frivole, dogme și doctrine. Are nevoie de Adevăr și de o stare de spirit înălțătoare.

Piatra de temelie a proiectului este național-distributismul. În concepția distributistă practicile de diseminare a proprietății productive ancorate solid în antropologia creștină a persoanei și a dăruirii sunt singura cale spre instaurarea statului micilor proprietari și a unei societăți bazate pe Buna Rânduială, Onoare și Dreptate. Astăzi, în societatea românească predomină teama, umilința, incompetența, disponibilitatea de a-ți vinde țara pentru un pumn de arginți și de a-ți da sufletul în schimbul unei vieți de sclav fericit. Dacă vrem să reconstruim România pe baze durabile, este crucial să salvăm rostul din oameni și din locuri.

Nu vom uita că punctul de referință al țăranului român a fost glia strămoșească, de care era legat organic prin parohie și moșie. România dinaintea comunismului era România micilor gospodării țărănești și a întreprinzătorilor. România n-ar mai fi România fără un asemenea trecut și o mare parte din ceea ce este caracteristic și fermecător (apreciat atât de mult de cei care ne vizitează țara) se datorește supraviețuirii României profunde și a economiei ei de proximitate (distributism).

Piatra de temelie a proiectului este național-distributismul. În concepția distributistă practicile de diseminare a proprietății productive ancorate solid în antropologia creștină a persoanei și a dăruirii sunt singura cale spre instaurarea statului micilor proprietari și a unei societăți bazate pe Buna Rânduială, Onoare și Dreptate.

Obiectivul major al Proiectului de Țară „Hrană, Apă, Energie” este construirea unui regim de demnitate națională care să salveze România. Acest obiectiv implică, în mod necesar, întărirea statului și resuveranizarea persoanei. Statul actual este servil și nereprezentativ, fiindcă nu reprezintă poporul, ci interesele diferitelor clanuri care s-au perindat la putere. Proiectul prevede înlocuirea statului servil cu un stat suveran, unde cetățeanul și statul să se întâlnească la masa libertății. Astăzi ei se întâlnesc pe palierul interesului clientelar, al manipulărilor, ideologiei și confruntărilor.

centralizare, descentralizare

Structura centralizatâ versus structura descentralizată. Ambele sunt structuri fragile întrucât depind de un centru.

distributism

Structura distribuită nu depinde de un centru. Este structura diamantului.

Pentru a avea cetățeni cu adevărat liberi într-un stat cu adevărat suveran va fi nevoie de resuveranizarea persoanei prin răspândirea cât mai largă a micii proprietăți productive. Iată de ce proiectul „Hrană, Apă, Energie” propune înlocuirea modelului cleptocratic actual cu național-distributismul. Așa-numitul „model neoliberal”, pe care România l-a urmat orbește, tratează omul ca pe un sclav pe plantație și planeta ca pe o exploatare minieră, înrobind țările marii finanțe și marilor corporații. La polul opus, național-distributismul este economia lucrătorilor proprietari, a familiei creștine, a țăranului român autentic. O economie a libertății. O economie a moralității. O economie a frățietății care mărturisește tradiția. Singura posibilitate pentru omul de rând de a ieși din sclavie și a dobândi autonomia materială în deplină siguranță și demnitate. Distributismul nu își propune să acumuleze mormane de bani pentru bănci, ci să creeze bogăție reală pentru susținerea familiilor și a comunităților. Și, mai ales, oferă speranța reală că fiecare copil, chiar din familiile nevoiașe, va ajunge la maturitate proprietarul unei afaceri, al unui petic de pământ, al unei investiții.

Distributismul nu își propune să acumuleze mormane de bani pentru bănci, ci să creeze bogăție reală pentru susținerea familiilor și a comunităților.

Proiectul de Țară „Hrană, Apă, Energie” prevede măsuri precise pentru punerea în valoare a avantajelor competitive reale de care mai dispune România în prezent: valorificarea sustenabilă a resurselor minerale și, ca urmare, consolidarea capitalului natural, întărirea și garantarea regimului proprietății, încurajarea inițiativelor antreprenoriale, identificarea unor noi resurse de dezvoltare pentru întărirea clasei mijlocii, sprijinirea formulelor asociative la firul ierbii, motorul creării de locuri de muncă stabile, sigure și bine remunerate, îmbunătățirea permanentă a calității vieții. Obiectivele sunt pe deplin realizabile: hrană integrală și omul integru. Poporul român, cel mai sănătos din lume. „Nișa românească”, model de urmat pentru multe țări din lume. România poate și trebuie să redevină grânarul Europei, să producă energie ieftină și din abundență, în mod special provenită din complexe de energie neconvențională. Resursele naturale nu sunt de vânzare. Ele constituie bogăția, istoria și teritoriul poporului român.

Dr. Călin Georgescu a ridicat un steag. Sub faldurile lui, mă aștept să se adune mii de români. Nu sunt speranțe deșarte. Nimic nu s-a legat până acum în România tocmai fiindcă a lipsit un spirit declanșat de un proiect mobilizator. Nu este adevărat că românii „nu se unesc nicicum”. Ei vor să refacă satul românesc tradițional, să renască viața la țară în integralitatea ei, economică și spirituală. Vor să lupte pentru redobândirea demnității noastre ca popor și pentru bunăstarea țării. Nu s-au implicat în acțiuni concrete fiindcă în jurul lor au descoperit doar impostori. Lipsesc oamenii de glie, conducătorii jertfelnici, modelele de urmat care să le redea cetățenilor încrederea în sine și în viitorul României.

Proiectul de Țară propune trecerea de la statul servil actual la statul suveran al proprietarilor-producători, mici și mijlocii. Este singura cale de urmat capabilă să creeze prosperitate pentru întregul popor. Actualul model economic privilegiază marea corporație și condamnă micul proprietar la dispariție sau la o supraviețuire chinuită. Distributismul nu este însă exclusivist, acceptă pluralitatea formelor de proprietate, de la întreprinderi private, companii listate la bursă, cooperative, întreprinderi de stat, întreprinderi hibride sau mixte (în care statul şi investitorii privaţi sunt co-proprietari) etc. Nici uneia dintre aceste firme nu trebuie să i se permită însă controlul monopolist asupra preţurilor şi alte practici monopoliste sau să externalizeze costurile către societate. Proiectul de Țară insistă pe încurajarea și susținerea producătorului mic și mijlociu întrucât acesta este cel mai obidit actor economic. Deși reprezintă coloana vertebrală a economiei românești, micul producător este împovărat de jugul impozitelor. Decizii și legi aberante, competiția neloială cu firmele „șmecherilor” și cu corporațiile multinaționale, șpăgile obligatorii date „organelor de control” îi fac viața un calvar. Cel ce răzbește să-și mențină o mică afacere în România este, cu adevărat, un erou!

O altă mare resursă a țării este vocația. Prin implementarea Proiectului de Țară „Hrană, Apă, Energie” fiecare cetățean al țării își va găsi rostul său, va avea posibilitatea să-și exprime îndemânarea și dorința de a munci pentru ceea ce este menit de Dumnezeu. În patria maternă, România, și nu pribegind prin lume!

Proiectul de Țară propune legi simple pe înțelesul tuturor, funcționari destoinici și devotați care să le pună în aplicare, taxe și impozite mici, o monedă sigură și stabilă, o țară curată și îngrijită. Economia se va dezvolta nu prin privatizare, ci prin buna guvernanță. Nu va mai exista lupta între stânga și dreapta, statul „minimal” și „statul dădacă”, ci doar interesul național.

Distributismul și persoana ca eveniment

Alfa și omega distributismului este concepția antropologică creștină a primatului persoanei, care se împlinește în și prin comunitate. Termenul „persoană” provine din grecescul „prosopon” care înseamnă „sunt cu fața către cineva”, „sunt în fața cuiva”, ceea ce presupune relația vie drept condiție a existenței.

Distributismul concepe persoana ca pe un eveniment. În comunitățile de iubire fiecare persoană devine un Eveniment, unul pentru celălalt, persoană pentru persoană, față către față. Comunitatea pe care o stabilesc cu semenul meu printr-un „al treilea” (Duhul Sfânt) îmi conferă calitatea de eveniment existențial, de persoană-eveniment liberă și necondiționată. Când spun „am avut o relație cu cineva”, relația este exterioară ființei mele adevărate, un simplu atribut care nu afectează identitatea mea ca persoană. Când spun „iubesc pe cineva”, relația devine parte din mine. Manifestă și clarifică identitatea mea ca eveniment existențial, unic și fără seamăn.

Distributismul concepe persoana ca pe un eveniment. În comunitățile de iubire fiecare persoană devine un Eveniment, unul pentru celălalt, persoană pentru persoană, față către față.

Un eveniment nu poate fi obiectivat, fragmentat, divizat. Este o totalitate unică și vie, care emană o energie fără asemănare. Iată de ce nu poate fi transformat într-un simplu incident, ceva replicabil prin catalogare, standardizare, robotizare (digitalizare) și astfel integrabil într-o totalitate reconstruită artificial. Persoana se comportă ca un eveniment și în sensul că nu devine niciodată „ceva” ce ea nu este menită să fie, nu se aseamănă cu lucruri ce nu aparțin existenței sale. Persoana ca eveniment este totdeauna „cineva”, nu poate fi o emanație, copie sau prelungire a unui „ceva” – iar acel „ceva” să aibă puterea să-i definească identitatea.

Un eveniment nu poate fi obiectivat, fragmentat, divizat. Este o totalitate unică și vie, care emană o energie fără asemănare. Iată de ce nu poate fi transformat într-un simplu incident, ceva replicabil prin catalogare, standardizare, robotizare (digitalizare) și astfel integrabil într-o totalitate reconstruită artificial.

Creștinism în act

Trăinicia Proiectului de Țară „Hrană, Apă, Energie” este dată de obiectivul său principal: larga răspândire a modului de viață care acordă prioritate absolută persoanei. Mintea și inima, „a fi” și „a face” înfrățite prin fapte ce trimit către adevărata realitate; corpul ecleziastic al lui Hristos. Misiunea distributismului este să rezidească și să răspândească cât mai multe comuniuni de persoane care ființează pe modelul cinei euharistice a unor frați. Când construim împreună un pod peste un pârâu nu ne angajăm doar cu o parte din noi, ca proiectanți, zidari sau oameni cu bani care donează pentru o cauză nobilă. Nici nu ne limităm la rolul de voluntari entuziaști. Construcția podului este faptă înrădăcinată în modul nostru de existență creștin. Din împletirea lui „a face” cu „a fi” se naște un eveniment eclezial concret și dinamic: podul care se desăvârșește material și crește spiritual într-o „Biseric㔄o simfonie pluripersonală în care fiecare persoană interpretează partitura sa, totul fiind coordonat, dirijat și unificat sub conducerea lui Hristos, fiecare aducându-și contribuția concretă și fiecare profitând reciproc de toți ceilalți” (Dumitru Stăniloaie).

Libertatea întrupată

Ținând de ordinul întrupării, comunitatea de iubire se definește și prin evenimentele istorice și culturale. Iată de ce Proiectul de Țară păstrează vie memoria dacului liber și a răzeșului a căror libertate avea ca sursă pe Dumnezeu și se exprima în limitele Creației Sale. Prin Duhul iubirii, sfinții, eroii neamului, marile noastre personalități culturale devin „icoane” vii, deschid un spațiu al libertății adevărate. În acest spațiu suntem împreună cu toți cei care de-a lungul timpului au mărturisit Adevărul, trăim bucuria unui nou mod de existență.

Prin distributism, „noua creație în Hristos” se manifestă ca libertate și în viața economică. Nu există sferă economică neutră. Economia este orientată fie spre Dumnezeu și participă la marea economie divină, fie către necuratul, devenind activitatea „maimuțelor lui Dumnezeu”.

Economia este orientată fie spre Dumnezeu și participă la marea economie divină, fie către necuratul, devenind activitatea „maimuțelor lui Dumnezeu”.

Dacă vrem o adevărată schimbare de regim, trebuie să schimbăm felul nostru de a ne raporta la valorile materiale. Nu trebuie să schimbăm legile intrinseci ale economiei. Le sporim doar calitativ, ca să ajungem la adevărata rațiune de a fi a economiei. Dacă Homo oeconomicus nu înțelege adevărata rațiune de a fi a lucrurilor și ia nimicurile drept „valori” incontestabile, lucrurile se limitează strict la circularitatea lor de obiecte-marfă, iar persoana devine ea însăși un obiect-marfă într-o masă informă de obiecte interșanjabile. Reacția pavloviană la câștigul măsurabil în bani, fiind plasată în afara persoanei, produce sărăcie ontologică. Aceasta, la rândul ei, alimentează, mai devreme sau mai târziu, sărăcia materială. Dintr-o perspectivă ortodoxă, gospodăria țărănească, mica firmă de familie, cooperativele nu sunt „lucruri necesare” închise în propria lor utilitate. Au logosul lor personal care se raportează la manifestarea persoanei Logosului. Doar într-o economie distributistă bazată pe antropologia creștină a dăruirii și „vecinității”, homo oeconomicus se autodepășește în planul superior al împlinirii personal-evenimențiale. Înglobându-l pe om în comunitatea de iubire, distributismul împiedică imaginile înșelătoare ale „societății spectacolului” să mai hipnotizeze privirile și să controleze comportamentele. Altfel spus, împiedică economia profană să mai profaneze lumea.

Distributismul împiedică economia profană să mai profaneze lumea.

Libertatea întrupată

Dezastrul României s-a construit pe sclavul fericit, omul „resursă umană”, pe structuri economice și politice care au spart coeziunea noastră ca persoană, ne-au parcelat în unități „eficiente” (utilitare) și ne-au reintegrat într-un angrenaj artificial pe baza unor inginerii economice și sociale. Din persoane, am devenit apendicele unor abstracțiuni – un „dușman de clasă”, un homo oeconomicus, o „victimă”, un „vaccinat/nevaccinat”, un Green Pass. O viziune asupra lumii ce privește în exclusivitate mărfurile și obiectele a ajuns să subjuge în totalitate sfera relațiilor personale. În mod mai mult sau mai puțin conștient, societatea noastră a acceptat o tehnologie, o teorie politică și o morală care au înlocuit persoana cu omul, animal de povară dotat cu rațiune. Criza declanșată de Covid-19 ne-a avertizat că s-a mai făcut un pas înainte: într-o lume tehnoglobalistă, dobitoacele cuvântătoare nu mai sunt profitabile, mult mai eficienți fiind roboții și creaturile transumane.

O viziune asupra lumii ce privește în exclusivitate mărfurile și obiectele a ajuns să subjuge în totalitate sfera relațiilor personale.

Proiectul de Țară respinge o astfel de interpretare a existenței umane și oferă o concepție antropologică total diferită.

În locul abstracțiunilor de tot felul, Proiectul de Țară așază persoana-eveniment căruia nimeni și nimic nu-i poate răpi autonomia și capacitatea de a se bucura de plenitudinea unei vieți trăite în mijlocul unei comunități reale (comunitatea de iubire). Este o restaurare a unui mod de viață autentic creștin determinat de calitatea evenimențială a relației noastre cu Dumnezeu și cu aproapele nostru. Avem libertatea să stăm ferm pe propriile picioare și să ne desăvârșim ca persoane-eveniment întru Hristos, reechilibrându-ne în Biserică. Sau zidim o comunitate vie care respectă unicitatea persoanei și spațiul său personal, potențial evenimențial (proprietate, familie, tradiție, neam), sau ne „pierdem busola” și ne transformăm în simple incidente, trupuri și minți dezechilibrate, răvășite de tot felul de patimi necrozante.

Proiectul ne oferă opțiunea unui alt mod de existență, a unei alte ierarhii a nevoilor noastre. Propune schimbări radicale plecând de la un regim ontologic profund. În loc să vedem lucrurile din punct de vedere utilitarist, începem să vedem lumea ca eveniment de comuniune. Prioritatea numărul unu nu mai este un concediu în insulele grecești, ci bucuria unei întâlniri față către față. Economia dăruirii devine strategie națională – coeziunea socială este cea care creează o economie modernă și nu „maximizarea profitului” (vezi cazul Japoniei). Nici Efficiency și nici mantra liberal-individualistă că totul este destinat schimbului nu pot fi rațiunea noastră ultimă de a fi.

Prioritatea numărul unu nu mai este un concediu în insulele grecești, ci bucuria unei întâlniri față către față. Economia dăruirii devine strategie națională – coeziunea socială este cea care creează o economie modernă și nu „maximizarea profitului”

Sensul ultim este iubirea împărtășită întru Hristos. În acest sens, Proiectul de Țară „Hrană, Apă, Energie” va reconstrui România.

A consemnat pentru dumneavoastră prof. dr. Ovidiu Hurduzeu via hurduzeu.ro.

Gheorghe Piperea – Aurul, dolarii și viitorul României în lume

Gheorghe Piperea - Aurul, dolarii și viitorul României în lume

La bursa de mărfuri din Shanghai, petrolul și energia nu se mai plătesc decât în yuani și în aur. Este începutul de-dolarizării economiei globale. Contribuie vârtos și Rusia, care strânge cam tot aurul pe care îl găsește pe piață și cere răscumpărarea obligațiunilor americane. Nici Germania nu stă degeaba în chestiunea aurului. De acum, tipărirea de dolari/euro suplimentari față de cantitatea de mărfuri și servicii de pe piață (quantitative easing) devine bombă cu ceas pentru SUA și UE. Aurul deținut în rezerve, pe teritoriul național, va deveni singura ancoră valorică și criteriul decontărilor internaționale. De aceea aurul din așa-zisa rezervă a BNR „trebuia” neapărat să rămână în Londra, ca să o poată utiliza ca referință proprie englezii. În timp ce obligațiunile americane deținute de BNR ca rezervă valutară se depreciază cam cu 20% pe an, dată fiind tipărirea masivă de dolari de către Federal Reserve (numai anul trecut a fost vorba de 4 mii de miliarde, anul acesta fiind programate alte 6 mii…), Isărescu se preocupă de încălzirea climatică.

China a oprit ieșirile externe de metal și a redus drastic producția de semiconductori.

În timp, eficienții „noștri” conducători, în fapt, niște vătafi rapace și corupți ai neo-feudalilor geopolitici, au vândut toată industria metalului, a petrochimiei ori a materialelor de construcții sau au falimentat-o. Cele 2-3 întreprinderi de oțel, aluminiu sau aramă care au mai rezistat cât de cât, sunt acum în faliment, pe motiv de cost al „decarbonării” (certificatele de emisii de CO2…) sau pe motiv de faliment al „investitorilor” (cazul de la Galați …). Iar energia a fost spartă în bucăți, pentru ca noii proprietari să crească prețul cu 25% pe an (cam asta s-a întâmplat în plandemie, dar nu ați avut ochi să vedeți, pe motiv de frică de „acest virus nenorocit”, de digitalizare, de hei-rup vaccinist…).

Prețurile materiilor prime în construcții și în industria auto au crescut deja cu 40% în anii pandemici, dar asta e nimica toată față de ceea ce pregătește China – nu numai că recolta va fi infinit mai bogată, prin creșterea fără limite a prețurilor materiilor prime, dar dependența lumii de China va deveni ineluctabilă și pe produse finite. Norvegia se laudă că are un parc auto național compus 70% din mașini electrice, dar 60% sunt importate din… China. Să vedem atunci dacă progresiștii și conservatorii europeni, inclusiv prostocrația română, vor mai aplauda eficientul și înalt-tehnologicul model chinezesc de „luptă” contra pandemiei. Sau ratingul de cetățean, creditul social (puncte de scoring care permit omului să intre în magazin, avion, piscină, școală, stradă, spital – lipsa ori caracterul insuficient al punctelor însemnând lipsa ori reducerea libertăților concesionate de stat) ori monitorizarea permanentă și omniprezentă.

Când structura totalitară chinezească, extinsă asupra întregii lumi, va schimba din taste ceea ce vreți, ceea ce intenționați și, în final, ceea ce sunteți, va fi fost prea târziu. Rețelele de socializare, netul și main-stream-ul mediatic, politica „corectă” care vă impune să îngenuncheați sau să țineți mască pe figură și să vă înțepați eroic pentru „normalitate” (sau hedonist, pentru „libertatea” de a merge în concediu sau la dineuri cu proști), v-au remodelat atât de profund și ireversibil încât veți trăi voios noul totalitarism, noua normalitate. Cu zâmbetul pe buze, aplaudând frenetic fauci, arahați sau cîți cu ochii oblici.

A consemnat pentru dumneavoastră av. Gheorghe Piperea via facebook.com.