Mircea Dogaru – De la „ciuma sovietica” a lui Bela Kun, la „holera fascista” a lui Miklos Horthy

miclos horthy, ciuma sovietica, bela kun,

Mircea Dogaru – De la „ciuma sovietica” a lui Bela Kun, la „holera fascista” a lui Miklos Horthy

La 4 august 1919, armata romana a intrat in Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Mardarescu, printre comandantii importanti ai armatei fiind si locotenent-colonelul Ion Antonescu (viitorul Maresal). A fost cucerita Budapesta, Bela Kun a demisionat si regimul comunist a fost inlaturat.

La 14 noiembrie 1919, armata romana a parasit capitala Ungariei, care a ramas sub conducerea armatei nationale ungare. Intrand in localitati, pe urmele Armatei Romane in retragere, pe care primarii o rugau sa nu plece, „armata nationala” a lui Horthy a lichidat rapid 5.000 de adversari politici in masacrele de la Orgovani, Iszak, Kecskemet Szolnok si Gyoma, a internat in lagare 70.000 si a obligat la emigrare peste 100.000, indiferent de culoare politica.

Pentru ca, desi formal puterea o detinea arhiducele Iosif de Habsburg, amiralul de Balaton al „terorii albe”, Miklos Horthy (numele real Horacek, individul fiind slovac ungurizat, ca si Kossuth) s-a proclamat „intaiul fascist al Europei”. Si, de dragul teritoriilor revendicate, Ungaria, fosta monarhica si imperiala, fosta republicana si antantofila, fosta bolsevica, s-a transformat din nou, peste noapte si cu mare entuziasm, devenind ceea ce Fenyes Samu numea „o fortareata a transeelor fasciste in Europa”.

4 trenuri cu alimente puse de Armata Romana la dispozitia populatiei din Budapesta

Printre primele masuri luate la inceputul lui 1920 de catre „democratul” Miklos Horthy s-a inscris „Legea (votata in parlament cu 57 de voturi contra 7) privind privarea evreilor din Ungaria de drepturi civice” si aceasta in timp ce acelasi Horthy deplangea la Conferinta de pace prin delegatii sai, sau prin intermediul „Ligii pentru protectia minoritatilor nationale din Romania”, „crimele” comise de romani in Ungaria, culiminand cu „Memoriul privind violarile de drept comise de regimul roman in Transilvania impotriva minoritatilor nationale de religie si de rasa”.

Alimentata cu bani si minciuni, propaganda ungara viza revansa, blocarea oricaror decizii ale aliatilor privind Ungaria ca stat agresor, obligat la despagubiri de razboi si, mai ales, rectificarea frontierelor. Din fericire, cunoscatori adevarati ai istoriei si realitatilor traite, spre deosebire de simpatizantii americani si ai Uniunii Europene de astazi, diplomatii reuniti la Versailles atunci au remis contelui Appony, raspunsul semnat de Alexandre Millerand, la 6 mai 1920, potrivit caruia „Exprimand speranta ca Ungaria viitoare va fi in Europa un element de stabilitate si pace (naivi erau, totusi! -n.n.), Puterile aliate nu pot, in ceea ce le priveste, sa uite partea de responsabilitate care revine Ungariei in declansarea razboiului mondial si, in general, in politica imperialista dusa de dubla monarhie”.

Contracarand minciunile lui Horthy si ale lui Romanelli, observatorul SUA la Budapesta, Charles Upson Clark raporta Conferintei ca a „ramas consternat de tot ceea ce a vazut: romanii nu numai ca nu au distrus viata Capitalei ungare, dar chiar au normalizat-o”. Notand ca armata de ocupatie a pus la dispozitia populatiei 4 trenuri pline cu alimente, ca viata la Budapesta a ajuns mai ieftina decat la Bucuresti, ca soldatii romani isi impart mancarea cu batranii si copiii, ca s-a permis nu numai redeschiderea hipodromurilor, teatrelor, expozitiilor dar si organizarea de manifestari politice cu peste 150.000 de participanti, el concluziona ca romanii „merita mari laude, din punctul de vedere al laturii constructive, pentru tot ceea ce au facut la Budapesta”.

Presa si diplomatii europeni despre comportamentul romanilor in Budapesta

In aceeasi nota, un analist politic autentic, diplomatul francez Jules Cambon nota ca: „Romania a pus capat, in zilele noastre, unei dezordini care ameninta sa aduca puterea bolsevica pana la portile Vienei. Romania s-a salvat pe sine dar a salvat si Ungaria de o dominatie bolsevica ce se instalase, o vreme, in Imperiul Sfantului Stefan. Acesta a fost si sentimentul autoritatilor maghiare, caci, atunci cand armata romana se pregatea sa evacueze teritoriul lor, prefectul maghiar de Szabolcz a intervenit pe langa comandamentul roman, rugandu-i sa-si mentina ocupatia care proteja tara impotriva armatei rosii, iar la cateva luni, dupa aceasta, o cerere similara a fost facuta din nou, de teama unei reactii a albilor”.

Foarte actuala, concluzia diplomatului francez ramane valabila si astazi, pentru cine are ochi sa citeasca si sa vada, urechi sa auda si memorie sa inteleaga: „Probabil ca maghiarii au mai uitat de binele facut de romani Ungariei in 1919; n-ar fi rau sa invioram amintirea acelor servicii”. Intr-adevar, dar… cine sa o faca? „Europenii” Eva Maria Barki si Laszlo Tokes? Ei n-au trait acele timpuri, ca sa intre in tiparele introspectiei ambasadorului Conte de Sainte-Aulaire: „Desi ei sunt umiliti de a fi eliberati de bolsevici de catre chiar Romanii, bucuria Ungurilor de a fi scapat din paradisul infernal al sovietelor, paradis pentru stapani si infern pentru victime – era mai vie decat orice alt sentiment”.

Urmasii lor sunt insa, astazi otraviti de ura inradacinata de fascistii si grofii revansarzi ai caror bani si tenacitate au facut si continua sa faca prozeliti. Ieri un Charles Tisseyre in Franta, un sir Robert Donald sau un Harold Sidney Harmstad, lord Rothermere in Anglia, etc. astazi… altii care i-au nasit pe alde Marko, Frunda, Hunor, Ekstein. Pentru ca „elita” pataplesa si tismaneana a tristelor vremuri pe care le traim, nu are nimic in comun cu elita Romaniei Mari.

Cuvant fascist de ordine – „Nem, nem soha!”

In pofida infrangerii, a dreptului si a evidentei, emigratia ungureasca, indiferent de culoarea politica, a incercat sa se opuna libertatii popoarelor, sa sprijine prin risipa de minciuni, eforturile lui Horthy de stopare a recunoasterii juridice internationale a deciziilor luate de romani si slavi in zilele destramarii Austro-Ungariei.

Un episcop Marcinco a inceput sa faca politica revizionista in SUA, creand „societati culturale”, „ligi” si „biblioteci” promaghiare. Ca si astazi, cand Istoria se repeta! La Paris, la 18 martie 1920 echipa contilor Teleki, Csaki si Appony obtinea, prin trepadusul dr. Charles Holmos, un succes important prin deschiderea de negocieri secrete cu guvernul francez.

Ele au fost finalizate la 12 mai 1920, prin semnarea de catre dr. Holmos si Maurice Paleologue a unui tratat economic secret, ungaro-francez, prin care, in schimbul sprijinului Frantei pentru recuperarea Transilvaniei, Ungaria vindea pielea ursului din padure, adica ceda pe o perioada de 90 de ani exploatarea carbunelui din Valea Jiului. Mijlocul? Integrarea europeana, acelasi Maurice Paleologue transmitand Bucurestilor, la 23 martie 1920, propunerea de integrare a Romaniei, alaturi de Ungaria, intr-o „Confederatie a Dunarii”.

In interior, dupa istoricul Nemes Dezso, perioada iunie 1919 – iunie 1920 s-a caracterizat prin crearea a zeci de organizatii militare, sovine, iredentiste, de tip fascist, in scop terorist sau „bande militare” organizate potrivit vechilor structuri tribale secuiesti pe „neamuri”, „ramuri” si „familii”, spunandu-si unii altora „frati” si subordonandu-se direct lui Horthy sau unor lideri proeminenti ai regimului, ca Gombos Gyula, Friedrich Istvan, Kozma Miklos sau episcopul Zadraveck Istvan. Ele isi propuneau „lupta impotriva bolsevismului si a internationalismului”, „lupta impotriva evreilor distructivi si a liber agitatorilor”, ”luptele pentru intregirea patriei” etc. […].

Pentru instructie terorista si indoctrinare, Horthy a deschis portile Ungariei nazistilor din Germania si Austria. In mai 1920, in vederea viitoarei axe fasciste, el primea in secret pe mesagerii lui Ludendorff, colonelul Bauer si ofiterii Kanzler si Gustav Kahr din partea Garzii de Aparare bavareza.

De mare amploare strategica si geopolitica, planul comun adoptat atunci prevedea: 1. Instruirea ofiterilor germani pe teritoriul Ungariei; 2. Instaurarea prin „puci” a dictaturii militare in Germania; 3. Instaurarea „prin revolutie”, cu sprijin unguresc a unei dictaturi in Austria; 4. Atacarea Cehoslovaciei de catre fortele aliate austro-unguresti; 5. Sprijinirea contrarevolutiei in Rusia pentru obtinerea unui aliat puternic in lupta revizionista etc.

In aceasta atmosfera a cazut ca un trasnet semnarea Tratatului de Pace de la Trianon, la 4 iunie 1920. care stipula, in linii mari, actele de justitie istorica infatuite de popoarele victime ale Habsburgilor la sfarsitul lui 1918. In „linii mari” pentru ca facea, in dauna acestor popoare si peste vointa lor, incalcand principiile de drept international, cesiuni nepermise in favoarea… Ungariei, care, ca stat „national”, pe langa 5,5 milioane de unguri (cu tot cu deznationalizatii) mai cuprindea 2,1 milioane de minoritari romani, slavi, germani, tigani, evrei, armeni etc.

Cu toate acestea, reunit in luna august 1920 pentru ratificarea Tratatului, parlamentul ungar, majoritar fascist, a scandat: „Nem, nem, soha!” (Nu, nu, niciodata!), a declarat 4 iunie „zi de doliu national” si a facut publica crearea „brigazilor de lupta pentru renasterea Ungariei milenare” carora arhiducele Iosif de Habsburg, tatal „europeanului” Otto care a incercat sa ne prosteasca dupa evenimentele din decembrie 1989, le-a inmanat drapelul de lupta cu ordinul: „Doresc sa implantati acest drapel foarte curind pe crestele Carpatilor Nordici si sa-l purtati de asemenea, cu glorie pana la Adriatica”.

Totodata Romania a fost declarata „actualmente si in viitorul apropiat principalul nostru dusman”, impotriva ei fiind elaborat Planul Horthy de agresiune, partial modificat si partial incununat de succes, si in perioada 1939-1940, si in perioada 1989 – (deocamdata) 2018. Acesta cuprindea: 1. Incercuirea diplomatica a Romaniei (vezi lozinca predecembrista: „Romania, stat izolat!”); 2. Instruirea ideologica a populatiei din Ungaria si a „maghiarimii” din Romania; 3. Cresterea economica a Ungariei si sabotarea economica a Romaniei; 4. Cresterea prestigiului Ungariei in exterior, concomitent cu scaderea propagandistica a celui al Romaniei; 5. Intensificarea activitatii organizatiilor iredentiste ale minoritatilor „maghiare” (unguri si secui) etc.

Si aceasta in conditiile in care, incalcandu-se Declaratia de la Alba-Iulia, Ungaria obtinuse importante corectii teritoriale prin tratatul „Trianon”.

Sursa: CERTITUDINEA, 2019.

Dacă v-a plăcut, sprijiniți Revista România Culturală pe Patreon!
Become a patron at Patreon!
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lăsați un comentariu