In Stiri

Sa ne aducem aminte de valorile noastre romanesti - dr. Florian Colceag

Prof. dr. Florian Colceag e „antrenorul de genii” al Romaniei. Expert international gifted education, specialist in modelare matematica, inventatorul fractalilor algebrici, prof. dr. Florian Colceag activeaza, ca si consultant, in multiple echipe de cercetare din domenii precum biochimie, biofizica, biologie celulara, educatie, sociologie, teoria complexitatii, economie, in cadrul Institutului European de Integrare si a Centrului pentru Studii Complexe.

Este membru in Clubul de la Roma, in World Council for Gifted and Talented Children, European Council for High Abilities, Asia Pacific Federation, Network of International Excellency, British Columbia Organization for Gifted Education.

Recent, prof. dr. Colceag a lansat o strategie de elaborare a Legii Educatiei Nationale, care poate revolutiona scoala romaneasca asezand-o, in sfarsit, pe fagasul ei firesc. Salvand destinul fiecarui copil in parte, dar si soarta acestei natii.

Despre acest important proiect, domnul profesor a avut amabilitatea sa acorde un interviu, in exclusivitate, pentru ActiveNews. Sa vedem:

Reporter: Domnule profesor, comunitatea educationala pe care o coordonati, „Invata sa zbori”, a publicat recent o strategie de elaborare a Legii Educatiei Nationale. In acest document apare de mai multe ori mentionat cuvantul „patriotism”. De pilda, ca scoala ar trebui sa-l cultive, printre alte valori educationale, ca unul dintre obiectivele curriculei obligatorii este dezvoltarea sentimentului patriotic. De ce considerati dumneavoastra ca mai este important patriotismul azi?

Prof. dr. Florian Colceag: Noi traim intr-adevar intr-o epoca care se globalizeaza. Dar omenirea asta, globalizata sau nu, a crescut urmand traditia relatiei dintre vecini. Fiecare stat, fiecare tara, fiecare cultura a adus un aport extraordinar ansamblului. Noi nu ne dam seama, dar noi formam o comunitate globala, in care fiecare tara are o contributie colosala. Nu o vedem decat daca luam distanta. In momentul in care cultura unui neam se pierde, coerenta intregului se distruge. Deci, daca noi nu ne pastram valorile noastre proprii, care vin de la daci, de la codurile belagine, si care ne-au facut sa fim poporul pacii, de pilda – asta este un aspect – atunci valorile astea dispar. Si o data cu disparitia lor, situatia generala devine din ce in ce mai proasta. Vedeti, noi dintotdeauna am avut o intelepciune pe care am transmis-o prin bunici. De la bunici, la alti bunici. Noi, acuma, o pierdem. Am rezistat istoriei schimbatoare pe care am avut-o totdeauna, dar acuma nu mai rezistam, pentru ca am cazut in cultura desenelor animate si a jocului pe calculator. Iar asta are o consecinta incredibil de puternica, daca noi ne pierdem valorile vechi. Pierzand valorile vechi, noi ne pierdem rolul in istorie. Si disparem. E foarte simplu.

– Si ce ar putea scoala sa faca?

– Scoala trebuie sa-si aduca aminte de valorile noastre romanesti. Noi suntem reprezentantii unei culturi uriase! Si stravechi. Noi am fost focarul de unde a plecat cultura in Europa. Si nu numai in Europa. Legile belagine, de exemplu, pot fi descoperite si in scripturile indiene. Peste tot pe unde a plecat invazia ariana, vechea intelepciune s-a dus si a creat o retea a pacii. A colaborarii. Noi nu ne-am dus niciodata sa cucerim, ne-am dus totdeauna sa impacam. E adevarat ca oamenii nostri au fost mai negustori, si acuma pastreaza aceasta capacitate, de a se plia, de-a face, dar nu s-au dus sa cucereasca. Unde au mers, au reusit sa faca pace, intr-un fel sau altul. E in cultura noastra. A ramas in sangele nostru. Se poate pierde prin desene animate violente, prin filme violente…

– Si cum putem sa-i reinvatam pe copii?

– In primul rand, valorile sunt importante. Sa-i invatam sa gandeasca, sa-i invatam sa aprecieze. Sa aprecieze natura, sa aprecieze frumosul, sa aprecieze adevarul. Noi trebuie sa-i invatam, in scoala, sa aiba valori. Si sa mergem la radacinile noastre, ca popor. Acolo gasim atata intelepciune! Ati citit vreodată codurile belagine?

– Nu, dar le voi citi.

– Va sfatuiesc sa o faceti. Este absolut uimitor sa va cunoasteti si dumneavoastra radacinile, sa ne cunoastem toti radacinile. Vedeti, asta este motivul esential pentru care trebuie sa ne pastram cultura. Si sa fim patrioti. Plecarea in alta parte…, eu am vazut foarte multi romani plecati in alta parte. Sufera ca un caine batut ca nu sunt in tara lor, ca nu se pot intelege cu altii. Dar, dupa o generatie de stat in alta tara, copiii lor nu mai sunt romani, se adapteaza culturii locale. Si asta dezechilibreaza potentialele relatii care au condus, in timp, la aplanarea conflictelor mari, mergand numai pe aparare, niciodata pe atac, dezvoltand subtilitatea intelegerii si actiunea in timp real – la nevoie!, nu altfel. Ei, asta este partea cea mai importanta, pentru ca, daca scoala se detaseaza de aceasta formare umana patriotica, noi nu mai avem copii. Pentru ca generatia urmatoare pleaca! Nu se mai simte acasa. Noi ne pierdem rolul istoric si devenim inutili si atunci vin altii peste noi, pentru ca pamantul asta nu mai este populat de oameni. E populat de tineri care au fost crescuti in cultura desenelor animate. Si a jocului pe calculator. Si care nu mai simt iubirea de tara, si tara insasi se schimba astfel incat isi pierde rolul in istorie.

– Mai spuneti dumneavoastra, in acea strategie de elaborare a Legii educatiei Nationale, ca ar trebui reconsiderata varsta minima de intrare in gradinita si ca ar trebui ridicat nivelul pana la 5 ani, „pentru a lasa posibilitatea copiilor sa interactioneze cu familiile”. E mai importanta aceasta interactiune decat ceea ce ar putea invata copilul intr-un colectiv? Sunt multi parinti care spun „copilul meu stie sa numere de la 3 ani” sau stie…

– Eu nu spun ca-i mai important sau mai putin important. Este foarte important sa ajungem la radacini. Dar radacina se subtiaza de la zi la zi. Bunica mea, de pilda, cand eram eu copil, era un exemplu de intelepciune dacica. De la ea eu am invatat foarte multe lucruri pe care nu le pot uita. Unul dintre ele spunea: „maica, destul un ciomag la un car de oale”. Destul un ciomag la un car de oale…, nu spunea „capul plecat, sabia nu-l taie”, spunea „ii destul un ciomag la un car de oale”. E atat de important rolul bunicului, bunicii, care transmite intelepciune copilului, caci el nu uita. Ce se invata la varsta mica, de la bunici, ramane pe viata. Daca se rupe acest lant, al transmiterii mai departe, cei care se formeaza in continuare isi rup radacinile istorice si nu mai stiu cine sunt.

– In proiectul dumneavostra, la articolul 13, se spune ca ponderea parintilor in Consiliul scolii ar trebui sa creasca. In prezent e o treime, deci sa creasca la jumatate. De ce e atat de important rolul parintilor?

– Haideti sa ne uitam un picut: meseria de profesor trebuie sa serveasca pe cei pe care-i serveste, nu? Deci, nu e un factotum si venit de nu stiu unde, e o profesie liberala. Cand te duci sa-ti cumperi pantofi, alegi pantofii, nu ti se baga pe gat anumiti pantofi. Ei bine, ti se baga pe gat o anumita curricula, si sa vedem modelul de bagat pe gat daca este util. Pentru ca, ia inchipuiti-va ca toti ar trebui sa poarte bocanci de un anumit tip… Se mai potrivesc nevoilor? Nu.

– Asa se intampla acum la scoala.

– Asa se intampla acuma la scoala. Parintii au o oarecare viziune asupra conditiilor locale. Ei si autoritatea locala au un pic de viziune. Autoritatea locala vede cam cum ar trebui sa se dezvolte zona, iar parintele vede cam care sunt talentele copilului, pentru ca de mic ii e in apropiere, si pe unde anume poate copilul respectiv sa progreseze. In situatia aceasta, cele doua forte trebuie sa aibe un rol foarte important. In primul rand, pentru ca mama este cea care cultiva dorintele copilului, in primii ani de viata, si e valabil inclusiv la mafioti – un mafiot ajunge mafiot pentru ca mama lui i-a spus „trebuie sa fii dur!”, iar un om de stiinta ajunge om de stiinta, pentru ca mama lui i-a spus „tu esti destept, tu poti sa inveti mult, poti sa faci mult bine” -, si atunci influenta mamelor, in primul rand – tatii sunt bineveniti, dar ei sunt mai plecati si nu sunt, in general, atat de aplecati asupra copilului. Oricum Consiliile astea sunt mai mult din mame formate… Influenta lor arata cam pe unde exista drumul care sa-l puna pe copil si in directia pietei muncii, pe autoritatea locala, care cunoaste ceva, dar nu foarte bine, pentru ca nu are in general o perioada lunga de stationare pe post si n-are viziune decat pe patru ani, cati sunt alesi, dar parintii sunt pe viata. Si nu sunt alesi, nu-i voteaza nimeni (rade)… Atunci, au nevoie de opinia parintelui. Parintele isi cunoaste copilul. Cat de cat. Multi nu-si cunosc copiii, nici n-au timp sa-i vada. N-au timp sa-i vada, stau la multinationale, pierd o gramada de timp in fiecare zi, isi vad copilul daca nu fac temele impreuna? Cu toate acestea, sunt singurii care observa mai bine.

– Sau asa ar trebui.

– Sau asa ar trebui. Si atunci, alegerea curriculei scolii trebuie sa favorizeze copilul in dezvoltarea lui ca personalitate. Asta este intreaga problema. Rolul profesorului este sa il ajute pe copil sa-si maximizeze potentialul. Iar daca nu poate singur, ca nu poate singur, el e un om si are 20 de copii in clasa, si nici nu-i cunoaste bine, este oferta comunitatilor educationale a scolilor, de programe, care poate indemna copilul sa gaseasca ce doreste, daca nu la scoala lui, in alta scoala. Si sa poata macar pe internet si online sa ajunga sa-si satisfaca dorinta de cunoastere, prin regimul colaborativ cu alte scoli.

– Iar acele cursuri in ce se concretizeaza? Primeste note?

– In credite. Creditele sunt esentiale, credite transferabile. Pentru ca pe piata, de exemplu, creditul transferabil are urmatorul rol: m-am dus la un cerc de desen, m-am dus la un cerc de robotica, m-am dus la un cerc de nu stiu ce…, de aviatie (rade), pasiunea care m-a indemnat ma duce mai tarziu pe piata muncii catre directia mea de pasiune. Ulterior, creditele au valoare cel putin la fel de mare ca notele din scoala, daca nu mai mare, pentru piata muncii, care vede unde s-a antrenat copilul. Pentru ca, daca a mers la scoala, si-a antrenat numai memoria, ceea ce nu e rau, daca a mers dincolo, si-a antrenat abilitatile. Iar abilitatile profesionale sunt cele care-l scot pe piata muncii si-l fac sa performeze.

– Spuneti, in strategie, ca separarea traseelor educationale ar trebui sa se faca de la varsta de 12 ani. Cum vedeti facandu-se acest lucru?

– La intrarea in pubertate, copii au deja un orizont foarte clar despre ei insisi. Intrarea in pubertate este un moment dificil, pentru ca in general atunci isi ingroapa abilitatile, ca sa fie cu colectivul. Si daca nu folosesti perioada anterioara, in care ei s-au dovedit mai buni pe partea de descoperire, sau mai buni pe partea de dinamica, de efectuare a ceva, sau mai buni pe partea de invatare, sau mai buni pe altceva, atunci ii ratezi pe viitor. Strategia s-a dovedit a fi foarte buna in toate tarile in care s-a folosit, pentru ca, intr-adevar, copiii intra si-si pastreaza domeniul de pasiune, nu sunt tulburati – este si socul hormonal pe care il are pubertatea -, si nu sunt tulburati de pubertate atat de tare, incat sa nu-si continue traseul propriu. Traseul propriu fiind esential. Daca ei nu merg pe pasiunile lor, nu-si pot continua pasiunile si nu invata in continuare pe pasiunile lor, ajung sa nu mai stie cine sunt, de unde vin, incotro se indreapta si care e treaba lor. Iar in final, cohorta de copii care a terminat scoala e confuza. Nu stie incotro sa se indrepte. Nu vad un orizont. Termina scoala, sunt confuzi, si stiu ca au invatat multe din toate directiile, dar care nu le folosesc la nimic. Pentru ca nu s-au specializat.

– Asa e acum. Exact asa e acum.

– Asa e acum, da.

– Tot in strategie se face trimitere si la „finantatorii si sprijinitorii scolii”. Cine ar trebui sa fie acestia?

– Oh, am trimis spre publicare. Cred ca va ajunge din nou pe pagina mea de facebook in curand, daca n-a ajuns deja, modelul de finantare a educatiei. Am facut o foarte atenta analiza asupra modelului de finantare a educatiei, pe care sper sa o ia foarte bine in consideratie multe ministere, pentru ca noi avem multe defecte in finantari. Modelul nostru de finantare este vetust, este venit dintr-o epoca industriala, in care lucrurile mergeau foarte bine determinat si-n care fiecare om era piesa de schimb. Ei, in situatia asta lucrurile nu mai stau asa. E foarte mult de discutat despre aceasta problema, pentru ca banul pus in educatie este esential pentru formarea oamenilor care vor fi mai departe pe piata muncii. Daca ei capacitatea inalta de a ajunge la performante personale mari si vor fi angajati cu salarii mari, pentru ca acolo se ajunge, ei vor da banii inapoi la buget, care buget se va imbunatati, si economia va prospera. Acesta este principiul numarul unu. Deocamdata, noi ne aflam in situatia absolut paradoxala in care finantam non-performanta, nu performanta.

– Sau finantam, si performanta pleaca in alta parte.

– Da, sau finantam, si performanta pleaca. Si nu ne foloseste. Deci suntem intr-o situatie absolut confuza. Dar va invit sa parcurgeti si acel material, ca sa va lamuriti mai bine.

– Ce inseamna „finantarea diferentiata a scolilor” si care sunt criteriile?

– Inseamna un lucru foarte simplu. Vedeti, cand profesorii pun suflet in ceea ce fac si se implica foarte tare, copilul are progres. Progres, nu performanta! Performanta e o masura extrema a progresului. Dar in momentul in care ai, sa spunem, o clasa de tigani, care vin din familii sarace…

– Sau o scoala in mediul rural.

– Sau o scoala in mediul rural, exact, care vine tot asa, din familii sarace, si copiii aceia se pricep la ceva, da? Se pricep foarte bine la ceva, iar acel ceva este profilul scolii. Si ei fac progrese, progrese semnificative pe domeniul in care se pricep, pentru ca intra in profilul scolii. Atunci, ei vor deveni meseriasi foarte buni pe domeniul lor, si scoala respectiva trebuie apreciata ca a facut progrese in directia pietei muncii. Ei vor deveni foarte buni in domeniul lor, si scoala va trebui finantata foarte bine, pentru ca profesorii fac asta. Daca este o scoala in care nu exista progresul elevilor, sunt doar doi profesori care pun suflet si scot progres si performanta, aceia trebuie finantati. Ceilalti, care bat apa in piua…

– La profesorii de vocatie va referiti?

– Da. La profesorii de vocatie, dar si la scoala de vocatie. Pentru ca e o vocatie! Sa va dau un exemplu, e foarte interesant. In secolul trecut au existat, in Ardeal, doi evrei din doua sate care au invatat copiii analfabeti din clasele alea sa taie geamuri. Si-au invatat sute de copii sa taie sticla. Ei au devenit geamgii, au plecat cu cadrul in spate cu geamuri si au reusit sa mearga din sat in sat, vanzand geamuri si punand lumina in casele oamenilor. Din ei s-a dezvoltat intreaga industrie a sticlariei si a geamurilor din Romania in clipa de fata. Toti sunt urmasii acelor copii. Daca acei doi evrei ar fi fost pusi intr-o scoala, dupa sufletul pe care l-au pus… Ei au dezvoltat o economie.

– Au semanat.

– Au semanat. Ei, noua ne trebuie profesorii care seamana talent, care seamana profesionalitate. Ei i-au invatat pe copii sa faca bine treaba. Sa fie rasplatiti altfel!

– Exista…, mai exista in invatamant astfel de profesori?

– Sigur.

– Majoritatea sunt blazati, sunt resemnati… Asta si pentru ca societatea nu-i trateaza asa cum ar trebui.

– Aici e problema. Daca sunt tratati cum trebuie si daca sunt apreciati, iese din ei si talentul care a fost ascuns si pe care nu l-au pus niciodata in valoare.

– De ce avem nevoie in Romania de un Bord National de Educatie?

– E o intrebare foarte buna, pentru ca, vedeti, tot ce este in mediul administrativ, mai ales la nivel de varf, la ministere, raspunde la urgente. Si toata educatia traieste pe ceva absolut absurd: fac rapoarte, ei nu se ocupa de copii, si trebuie sa raporteze in fiecare zi, in fiecare zi,… iar cei care primesc rapoartele citesc rapoartele si fac rapoarte despre rapoarte, etc… Nimeni n-are timp sa se uite la importanta, sa analizeze bine. Deci, ca sa scoti un invatamant calitativ bun, te poti baza pe cei care sunt experti in educatie, care cunosc foarte multe, care au parcurs si au experienta foarte fina, si ei trebuie sa intre intr-un Bord National, pentru a-si impartasi cunoasterea. Ei trebuie sa faca tot ceea ce se cheama reglementari. Ministerele, si e vorba nu numai la educatie, peste tot e aceeasi problema, ministerele raspund la urgente, si e firesc sa o faca, asta e rolul lor, dar n-au timp sa se uite pe informatie. Ei au vazut multi ministri, am vazut ministri epuizati de munca, epuizati plecand la 3:00 noaptea, cativa au plecat bolnavi, marea majoritate sunt terminati, pentru ca si ei trebuie sa citeasca rapoartele, pe care le-au facut altii inainte, si nu pot sa-si ia raspunderea pentru ceva, pentru ca nu cunosc subiectul, ii pun pe altii din spate sa semneze, sa puna stampila. Punerea politica reprezinta o asumare, dar ei n-ar trebui sa faca acest lucru, ar trebui sa aprobe sau sa dezaprobe. Si viata lor ar fi mai simpla, si viata administratiei ar fi mai simpla, daca s-ar renunta la aceasta maniera absurda si totalmente periculoasa, de a-i pune pe oameni sa faca ceea ce nu este nevoie. Bordul va avea aceasta misiune, sa gandeasca, sa caute solutiile, sa cantareasca bine si sa recomande.

– Ati trimis acest proiect Ministerului Educatiei?

– Categoric.

– Aveti vreun raspuns din partea ministerului? Exista vreo reactie?

– Sigur ca da. E o reactie foarte buna si ii multumesc domnului ministru ca m-a si solicitat in aceasta directie, mi-a solicitat ajutorul, si apreciez foarte mult acest lucru, pentru ca a fost un act de luciditate mare, el acuma fiind foarte obosit, pentru ca e presat din foarte multe directii. Si noi lucram acuma. Proiectul, asa cum este acum, e proiect de strategie, mai sunt de pus multe pe el, pana cand va fi perfect executabil. Cine va pune? Tot Bordul National de Educatie, care este in relatie directa cu ministerul. Dar sa ne uitam si altfel…

– Adica, avem vreo sansa sa vedem lucrurile acestea, care sunt de bun simt, la noi, in Romania?!

– Da, sigur! Doamna, ministrii epuizati se retrag. Sau sunt retrasi. Cu vorbe urate sau frumoase, depinde de la caz la caz. Dar ei pleaca epuizati. Cineva trebuie sa gandeasca mai departe, sa aibe continuitatea. Deci, modul luptei politice si a bataliilor interne nu scot la suprafata oameni extrem de specializati, in general, pentru ca acolo e alta dinamica. Dar ei isi asuma sa faca ceva. Ei bine, ca sa nu se intample nici sa faca prost, pentru ca nu se pricepe, nici sa ajunga la un nivel de epuizare totala, in care iar nu mai poate face lucru bun, trebuie facute aceste formatiuni, Bordurile Nationale. Pe educatie, dar si pe alte directii.

– Va multumesc mult, domnule profesor!

– Cu mare placere.

Sursa: activenews.ro.

Recommended Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
gheorghe pomut, sua, usa, alaskamarea unire, ioan aurel pop, academia romana, centenar, marele centenar
%d bloggers like this: