Articole despre valorile românești.

Corvin Lupu – Fundatii straine de „binefacere”, factor de risc pentru siguranta nationala II

Corvin Lupu - Fundatii straine de „binefacere”, factor de risc pentru siguranta nationala II

Cu zece luni in urma, am scris un prim articol cu acest titlu. De atunci s-au intamplat multe si situatiile pe care le semnalam au dobandit accente mai puternice, reprezentand pericole mai mari. Am aratat in acel prim articol cum s-au insinuat fundatiile straine in Romania, incepand cu GDS-ul lui George Soros, omul despre care consilierul din 2017 al presedintelui Donald Trump, Stephen Bannon, spunea ca detine controlul asupra serviciilor secrete romanesti. Referirile speciale le-am facut la adresa Fundatiei Conservation Carpathia, poate cea mai influenta fundatie cu scop economic explicit, mascat prin actiuni de promovare a unui mediu sanatos. Am aratat ca la infiintarea ei, la o judecatorie dintr-un oras mic al unui colt al Transilvaniei, in Zarnesti, initiatorii fundatiei, mari multimiliardari occidentali, au cerut instantei de judecata si au obtinut dreptul „legal” de a exploata zacamintele minerale ale muntilor nostri, vizati fiind, in primul rand, Carpatii Meridionali, cu deosebire Muntii Fagaras, deosebit de bogati in resurse neexploatate ale subsolului, mai ales uraniu, neferoase si metale rare.

Am aratat pe scurt cum doreste Fundatia Conservation Carpathia sa creeze si sa controleze un Parc National in Muntii Fagaras, cu aer curat si poteci frumoase, unde sa nu se mai taie padurile si sa nu mai intre tipenie de om din alte ratiuni decat plimbarea. „Idealurile” pe care le promoveaza fundatia multinationala sunt unele onorabile si, in parte, dorite de opinia publica si de locuitorii din zona. Am aratat ca in Occident, legislatia prevede ca cine controleaza padurile, are dreptul de exploatare a subsolului lor, iar in lipsa suveranitatii nationale a Romaniei, occidentalii pot promova la noi orice fel de legislatie, in orice moment, mai ales cand este vorba despre acte normative care sunt deja promovate in UE, mama si tatal nostru, cu drepturi depline asupra noastra.

Oare romanii nu pot, sau nu vor guvernantii, sa gestioneze corespunzator propriul teritoriu national, incat trebuie sa vina fundatii straine sa o faca? Deja Fundatia Conservation Carpathia a cumparat in zona la care ne referim 30.000 de hectare de padure si terenuri agricole aferente!!! Cand scriam articolul din aprilie 2019, cumparasera 26.000 de hectare. In zece luni au mai acaparat 4.000. Desigur, in contrapartida cu grija pentru mediu, fundatia vrea sa primeasca exploatarea zacamintelor minerale. In schimbul zacamintelor, fundatia multinationala va plati redevente statului roman. Vor plati oare 0,5% din valoarea zacamantului exploatat? Sau poate 2,5%? Aceasta este marja procentuala de redeventa minima si maxima pe care o achita unele din cele opt firme straine care exploateaza aurul din Romania? Cei care platesc redevente de 2,5% se plang la guvern spunand ca nu este dreptate, pentru ca alte firme straine achita doar 0,5 %, ramanand ei cu restul de 99,5%… (!) Recunosc public ca nu am crezut niciodata in viata ca Romania va ajunge la acest nivel de supunere coloniala!

In finalul articolului trecut, am aratat ca: „…nu pot sa nu fiu de acord cu presedintele actual al SUA, care se pronunta ferm pentru o Europa a natiunilor! Doamne ajuta! Poate atunci isi vor gasi si romanii locomotiva care sa-i impinga spre mai binele la care aspiram multi dintre noi.

Lupta pentru acapararea Muntilor Fagaras cu multele lor resurse naturale continua!”

Intre timp, incepand din primavara anului 2019, multe s-au schimbat in politica europeana si in cea romaneasca. Dupa declaratii de intentie promitatoare si cativa pasi de asemenea incurajatori, privitor la sustinerea Europei natiunilor, SUA nu s-au mai implicat in sustinerea partidelor suveraniste. Administratia national-protectionista a presedintelui Donald Trump, efectiv blocata de lupta „pe viata si pe moarte” cu globalistii, s-a retras din afacerile europene, speriata si de perspectiva periculoasa a aruncarii Germaniei in bratele Federatiei Ruse si a Chinei, daca suveranistii din diverse state europene ii vor lua controlul asupra pietelor si resurselor naturale ale Europei de Est. Astfel, cresterea numarului de reprezentanti ai partidelor suveraniste in Parlamentul European a fost mai mica decat fusese prognozata. Suveranistii nu au preluat majoritatea in acel parlament. In Italia, Matteo Salvini, care, alaturi de premierul Ungariei si presedintele Poloniei, este varful de lance al nationalismului sanatos european, a pierdut puterea, iar globalistii au constituit si finanteaza in Italia un grup opozitionist numit al sardinelor. Asupra Poloniei s-a pravalit Comisia Europeana cu amenintari tot mai puternice de sanctiuni severe. Viktor Orban al Ungariei este prezentat in continuare de globalisti ca fiind „omul negru”. Pe langa acestea, tuturor suveranistilor, nationalistilor si celor numiti peiorativ „populisti”, conducerea globalista a UE le-a rezervat o surpriza de efect: Codruta Kovesi a fost numita procuror sef al UE! Celebra prin stiinta politiei politice represive ea a fost plasata in aceasta functie, iar incepand din vara lui 2020 se va ocupa cum stie ea mai bine de toti acesti patrioti europeni care incurca politica globalista, franeaza ingenuncherea totala a popoarelor si promovarea colonialismului la periferiile UE.

In Romania, autorii programului politic de guvernare suveranist, promovat in campania electorala din decembrie 2016, neaplicat in practica, numit si al „dreptatii pana la capat”, au fost neutralizati de politia politica a presedintelui, respectiv de SRI + magistrati, iar masina de vot a Biroului Electoral Central + STS, care detine pe listele electorale 3,2 milioane de pozitii fictive, a intrat in functie. Securistii din PSD si cei plecati din PSD la alte grupari parlamentare au fost activati si si-au doborat propriul guvern. A fost adus la putere un nou guvern, cel dorit de presedinte si de stapanii din UE. Nici nu s-a instalat bine la putere noul guvern si ONG-istii au sarit pe noii ministri ca sa le intre in gratii si sa fie primii la bucate… Cei de la Conservation Carpathia au sarit direct pe ministrul Mediului. S-au facut fotografii frumoase si s-au rostit vorbe mari…

In acest context s-a agravat pericolul!!! Servilismul, presiunile externe si nevoile interne, pot determina decizii favorabile Fundatiei Conservation Carpathia si acapararii de catre aceasta a controlului asupra Muntilor Fagaras. A devenit evident ca noul guvern Ludovic Orban nu-si propune sa fiscalizeze marii contribuabili din Romania (care sunt aproape toti straini), astfel ca sa aiba la dispozitie toate sumele de care are nevoie pentru a putea guverna decent. Cand un guvern spune in Romania de astazi ca nu sunt bani, inseamna ca nu vrea sa fiscalizeze si vrea sa lase multinationalele si bancile straine sa jefuiasca tara in continuare. Este foarte simplu! Nu se introduc masurile fiscale care sa reteze suveicile prin care strainii muta TVA-ul de pe o firma pe alta si nu-l achita, nu se iau masurile pentru blocarea formelor de export ilegal al profitului societatilor comerciale si bancilor etc.

Ca urmare, acest guvern nu va avea bani si va da strainilor tot ceea ce le poate aduce faramitura cu care sa-si multumeasca clientela care l-a sustinut. Primarii au multe nevoi locale, ministerele au nevoie de bani, opinia publica asteapta nivel european de trai, investitii, autostrazi etc. Trei ani de zile actualii guvernanti au crescut mult nivelul de asteptare al populatiei, afirmand ca PSD-ul care a fost la guvernare este un partid de hoti si de incompetenti, care au condus foarte gresit, iar ei sunt cei capabili si care au toate solutiile de rezolvare ale problemelor tarii. Au repetat acest lucru pana cand chiar au fost crezuti si mai sunt crezuti ca fiind providentiali si la ora scrierii acestor randuri. Dar ce facem, ca trebuie sa si dovedim providentialitatea? Daca nu putem dovedi si nu avem bani, repet, PENTRU CA NU VREM SA FISCALIZAM, atunci dam ce mai avem: resurse virgine de subsol, CFR-ul, CEC-ul, Posta si putinul care mai este romanesc acum. Se tot vorbeste, inclusiv de catre presedinte, ca nu trebuie sa descurajam investitorii straini si trebuie sa-i atragem. Pai de ce sa-i atragem, daca nu-i fiscalizam? Pai sa nu-i mai atragem deloc! Ori ii fiscalizam, ori nu-i mai atragem, sau ii trimitem acasa la ei, pe cei care nu-si platesc obligatiile fiscale. Sa fure si sa insele la ei acasa! Sa aducem investitori numai ca sa ne ia resursele de toate felurile si sa ne dea si noua 0,5% din ele?

Din modul in care se comporta Fundatia Conservation Carpathia, ea este sigura de succes. Acest lucru se vede din nonsalanta cu care se fac cheltuieli generoase. Sunt o multime de angajati, au masini, secretare, angajeaza firme de avocati, fac procese, cumpara tot ce pot cumpara in zona etc. Nu ma refer la eventuala mituire a unor persoane, pentru ca nu o pot dovedi, dar stiu ca butada „In calea mitei nu te poti pune!” are samburi multi de adevar.

Si totusi, speranta moare ultima.

Eu cred ca discutia nu trebuie rezumata la aprecierile pe care eu le-am facut mai sus. Cred ca lucrurile trebuie abordate mai profund.

Noi nu putem sa spunem ca nu vrem arii protejate. Am fi iresponsabili. Da, vrem arii protejate, ceea ce propune Fundatia Conservation Carpathia! Dar noi, romanii, avem arii naturale protejate in Muntii Fagaras. Ma refer la „Situl Natura 2000 Muntii Fagaras” si la „Piemontul Fagaras”, care au ca scop protejarea biodiversitatii din Muntii Fagaras. Astfel, noi suntem convinsi ca nu mai avem nevoie de inca o forma de arie naturala protejata, alta decat cele doua mentionate, respectiv de un Parc National, condus de straini, de data aceasta, coordonat de o fundatie care sa aiba ca obiect de activitate si exploatarea zacamintelor minerale din subsolul muntilor, acolo unde sunt portiile copiilor nostri, inclusiv ale celor care inca nu s-au nascut.

Eu cred ca este nevoie de o evaluare stiintifica pe care sa o sustina statul roman in cooperare cu administratia locala pentru evaluarea pe criterii stiintifice a valorilor de conservare care nu pot fi protejate foarte bine prin sistemul actual de management forestier si de management al Ariilor Protejate „Natura 2000”.

Ma adresez atat autoritatilor romane centrale, cat si administratiilor locale, afirmand cu tarie ca nu se mai poate accepta stabilirea unor noi arii protejate fara o consultare temeinica a comunitatilor si autoritatilor locale, fara o informare prealabila corecta si completa si fara acordul proprietarilor de terenuri din interiorul acestor arii protejate. Din discutiile purtate cu factori de raspundere, reiese cu claritate ca nici in momentul infiintarii retelei de arii naturale protejate „Natura 2000”, consultarea comunitatilor locale nu s-a facut corespunzator, dovada si in acelasi timp, rezultatul, fiind conflictele care au fost generate privitoare la aceste arii, care nu sunt benefice nimanui si de care profita impostorii straini care se insinueaza pentru a pune mana pe ce a mai ramas romanesc in aceasta tara. In perioada interbelica, un mare patriot roman afirma ca romanii nu au fost pregatiti in istoria lor sa faca fata vicleniei si perfidiei strainilor care le-au jefuit bogatiile. Cred ca avea dreptate.

Comunitatile locale trebuie sa beneficieze de toate drepturile si beneficiile pe care le pot genera ariile naturale protejate. Ele trebuie sa fie cat mai unite si mai puternice in acest demers. Ele trebuie sa fie coloana vertebrala a tarii. Accesul la resursele naturale ale acestor arii trebuie sa apartina comunitatilor locale, iar daca statul doreste sa le exploateze, trebuie sa o faca sustenabil si sa compenseze in mod corect comunitatile locale. Instrainarea drepturilor de exploatare a resurselor naturale romanesti catre straini si-a dovedit din plin nerentabilitatea, din toate punctele de vedere, in perioada actuala. Ideea ca „statul roman este cel mai prost administrator”, cu care a fost prostit poporul roman, incepand cu fesenistii care au dat lovitura de stat in decembrie 1989 si s-au transformat in gropari ai economiei Romaniei, a condus la distrugerea tarii. Economia de astazi din Romania este 90% una straina si doar 10% romaneasca, asa cum ne-a informat INS, in anul 2017. Fenomenul instrainarii trebuie oprit, in mod obligatoriu. Gata cu instrainarea, domnilor guvernanti?! Nu va ajunge ce ati facut din tara asta?! Trebuie oprita atat vanzarea padurilor, cat si a terenurilor agricole, cat si exploatarea resurselor naturale de catre straini.

Va reamintesc, domnilor politicieni de la toate partidele, ca Romania a semnat aderarea la NATO si la UE in calitate de stat suveran si independent si astazi a mai ramas doar mentiunea din Constitutie ca Romania este un stat suveran si independent. Renuntarea la atributele suverane ale statului s-a facut deja mult peste limita admisibila. Din aceasta cauza suntem periferia coloniala a Europei. In politica se fac concesii, dar acestea trebuie sa aiba o limita, atat ca numar, cat si ca adancime a concesiei.

Romania nu trebuie sa preia toata mizeria din Occident. De acolo au venit drogurile, imoralitatea escaladata peste limitele normalitatii, traficul de copii, prostitutia si multe alte rele. Experienta de trei decenii trebuie sa ne faca sa reflectam si asupra relelor din domeniul problematicii de mediu. In Occident, ariile protejate de mediu se restrang la un procent fix de 10% din suprafata teritoriului, restul teritoriului putand fi exploatat intensiv. Adeseori aceasta exploatare s-a facut salbatic. In acele locuri trebuie sa plece Fundatia Conservation Carpathia! Sa se ocupe in Occident de cauzele disparitiei ursilor, lupilor, a cocosului de munte si multor altor specii de animale si de plante care la noi inca mai exista. Sa vada oamenii fundatiei de ce au disparut in Occident padurile virgine, naturale si rezistente la perturbari climatice, pe care Romania le mai are, desi a fost procopsita si cu societati ca Schweighofer, Kronspan, sau Egger. Asta apropos de Austria, tara care, dupa ce ne-a luat petrolul, gazele, banci foarte profitabile etc., se opune intrarii Romaniei in spatiul Schengen… Oare de ce nu actioneaza Fundatia Conservation Carpathia in statele de unde provin actionarii fondatori? Sa-si bage banii in tarile lor. Nu de astfel de bani otraviti are nevoie poporul roman! Sa ne lase pe noi in supararea noastra. N-o sa ne poata ei inveseli si, sper eu, sa nu ne mai poata nici prosti, asa cum s-a intamplat in foarte numeroasele alte situatii de acest fel din ultimele trei decenii, cand alti binevoitori, care „dadeau bani pe gratis” in Romania, ne-au aservit.

Padurile din Romania, de care se preocupa Fundatia Conservation Carpathia pot fi foarte bine gestionate de romani. Acest lucru s-a vazut in timpul regimului socialist de stat, cand padurile au fost realmente bine gospodarite. Acest adevar este indiscutabil. Pentru asta mai trebuie doar interes si vointa ale statului, respectiv ale guvernului. Trebuie „pus biciul” pe Romsilva pentru igienizarea corespunzatoare a padurilor. Trebuie golite padurile de mormanele de resturi vegetale adunate in ultimele trei decenii, datorita neglijentei sefilor de ocoale, trebuie reluate stropirile, trebuie impadurit mai mult si trebuie distruse bandele organizate de hoti de lemne, cele care fura in stil mare, de multe ori sub protectia unor autoritati ale statului.

Credeti-ma, stimati cititori, ca nu este greu! Trebuie doar vointa politica si putin patriotism, acesta din urma fiind tot mai greu de gasit la conducatorii cu functii mari ai tarii. Poate acum minoritarii etnici, ascunsi sau la vedere, care conduc Romania, avand in mana punctele „cheie” (presedinte, prim-ministru, ministru de Externe, director SRI, director SIE, comisar european din partea Romaniei etc.), vor dori sa demonstreze ca ei conduc mai bine decat etnicii romani, sunt mai patrioti decat etnicii romani, sunt mai putin supusi neconditionat strainatatii decat etnicii romani, intr-un cuvant vor demonstra ca iubesc Romania mai mult decat etnicii romani si o vor proteja de pericolele care pandesc de dupa cortinele din spatele inaltilor nostri demnitari.

Romania a avut si mai are inca un sistem echilibrat de conservare si de protejare a padurilor si a speciilor de plante si animale. El trebuie mentinut, imbunatatit si promovat.

In incheiere, dar nu in ultimul rand, doresc sa subliniez ca ultimele initiative de acaparare de paduri si terenuri agricole din zona Muntilor Carpati, de catre Fundatia Conservation Carpathia, in scopul de a crea zone de salbaticie, unde omului ii este interzis accesul sau desfasurarea activitatilor traditionale (exploatari rationale de lemn, recoltarea de fructe de padure, pasunat) este considerata de majoritatea zdrobitoare a cetatenilor din zonele tinta ca fiind una IMPOTRIVA FIRII, in contrast cu istoria si traditia milenara a poporului roman din Carpati. Romanii nu trebuie rupti de Muntii Carpati, cum propune Fundatia Conservation Carpathia si numeroasele fundatii satelit pe care le-a creat in jurul ei. Omul face parte integranta din peisajul Carpatilor.

Doresc sa fac un apel si sa-mi exprim increderea in primarii din zona Muntilor Fagaras, cu totii romani si, deopotriva, in autoritatile judetelor din zona, ca vor actiona pe langa guvernul Ludovic Orban si pe langa presedintele Klaus Werner Johannis, pentru a stopa initiativele de instrainare a administrarii muntilor Romaniei.

De la al vostru devotat, prof. dr. Corvin Lupu, screiere.

Bujorul-de-stepa, comoara de la Zau de Campie

Bujorul-de-stepa, comoara de la Zau de Campie

Singurul loc din Europa in care bujorul-de-stepa (Paeonia tenuifolia) a supravietuit se afla in judetul Mures, in Rezervatia botanica din localitatea Zau de Campie. Rezervatia a fost infiintata in anul 1932 de academicianul Alexandru Borza, fondatorul scolii romanesti de Botanica si se afla la circa 5 km de comuna Zau de Campie. Initial, rezervatia avea 2,5 ha, acum are 3,5 ha si numara 50 000 de bujori-de-stepa. Primele date despre bujorii de aici au fost publicate in anul 1846, la Viena.

bujorul de stepa, zau de campie

„La Zau de Campie, bujorul-de-stepa a venit din Dobrogea acum 10 000 de ani. Semintele au ajuns prin trei modalitati: au fost aduse de vant, pasari si apa. Bujorii s-au localizat in comuna noastra, unde traiesc la cea mai inalta cota din Europa, respectiv la 477 m altitudine. Toata Valea Botei Mari a fost plina de bujori-de-stepa, iar satul de dincolo de lac se si numeste Bujor-Hodaie, insa nu mai este nici un exemplar acolo. Spre bucuria noastra, avem unica rezervatie din Europa. In Muntii Macin, la Niculitel, in Dobrogea, pe marginea Dunarii, mai sunt bujori-de-stepa, dar foarte, foarte rari, acolo fiind putine exemplare”, a declarat Octavian Calugar, omul care se ingrijeste de gingasa planta de sase decenii incoace, de cand a disparut Marcu Sancraian, primul custode onorific al rezervatiei.

Bujorii-de-stepa de la Zau de Campie infloresc in perioada aprilie-mai, foarte rar in luna iunie, si raman infloriti doar doua saptamani.

Ion Coja – Impostorul Elie Wiesel si holocaustul inventat de acesta

Ion Coja - Impostorul Elie Wiesel si holocaustul inventat de acesta

„Inainte sa mor vreau ca toata lumea sa stie ca Elie Wiesel este un impostor.”

Miklos Grüner.

BOMBA: Elie Wiesel a subtilizat identitatea unui alt detinut de la Auschwitz. Raportul Final al lui Iliescu asupra Holocaustului ar putea deveni maculatura prin impostura lui Wiesel.

Autorul „Raportului Final asupra Holocaustului din Romania”, Elie Wiesel, este un impostor

Un supravietuitor al Holocaustului: „Elie Wiesel nu este detinutul A-7713”.

Scriitorul american de origine romana, Elie Wiesel, a fost dat in judecata de un supravietuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv ca purtatorul Premiului Nobel din 1986 si-ar fi insusit identitatea detinutului A-1773.

Grüner Miklos, stabilit in localitatea suedeza Malmo, sustine ca are dovezi certe ca Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz. „In 1986, dupa decernarea Premiului Nobel, presa suedeza a inceput sa caute supravietuitori ai Holocaustului. Asa m-au gasit pe mine, la Malmo. M-au intrebat daca vreau sa ma revad cu colegul meu de lagar, Elie Wiesel. Numele de Elie nu imi suna cunoscut. Mi-au spus ca pe vremea aceea figura sub numele de Lazar Wiesel. Timp de un an am fost inchis cu Lazar in aceeasi baraca la Auschwitz. Aparem amandoi pe acea fotografie facuta in lagarul de la Buchenwald pe 16 aprilie 1945, care a facut inconjurul lumii, Wiesel cu Haft-Nr.123565 (n.r., foto. al 7-lea din al doilea rand), iar eu cu Haft-Nr. 120762 (n.r., primul in coltul din stanga). Il stiam foarte bine, dar de atunci trecusera 40 de ani. Intalnirea organizata de suedezi a durat 10 minute si a avut loc pe 14 decembrie 1986. Normal ca eram doi oameni schimbati, dar el refuza sa vorbeasca cu mine in ungureste, desi in lagar doar limba aceasta am folosit-o. Mi-a vorbit intr-o engleza cu accent frantuzesc si in momentul in care nu a vrut sa imi arate tatuajul (A-7713), capatat de toti detinutii din Auschwitz, am inceput sa am dubii mari ca acesta ar fi Lazar Wiesel. La finalul intalnirii mi-a dedicat cartea sa ‘Noaptea’, despre care sustine ca el a scris-o, dar eu am spus tuturor ca omul acesta nu este Lazar Wiesel”, spune Grüner Miklos.

Grüner: „Lazar Wiesel mi-a salvat viata”.

De la intalnirea cu Wiesel, Grüner Miklos nu a mai avut o zi de liniste. Timp de 25 de ani a cautat dovezi, care sa confirme ipoteza sa, pe care le-a publicat intr-o carte.

„In luna mai a anului 1944, am fost deportat, de la Nyiregyhaza la Auschwitz Birkenau. Imediat mi s-a tatuat pe antebrat un numar de inregistrare. In cateva zile mi-am pierdut toata familia, atunci am ajuns‚ in grija fratilor Wiesel, Lazar si Abraham. Cei doi proveneau din Sighetul Marmatiei (n.r., judetul Maramures, Romania). Lazar era nascut in 1913 si avea numarul de inregistrare A-7713, in timp ce Abraham, in 1900 cu numarul de inregistrare A-7712. Ei m-au luat sub aripa lor si au avut grija de mine, pe cat se putea in astfel de conditii. In momentul in care nemtii au inceput sa se retraga, au luat si oamenii din Auschwitz. Eu am fugit cu Lazar, asta ne-a legat si mai mult. Am ajuns in localitatea Glivice, pe timpul iernii naprasnice din ianuarie 1945. Foarte multi au murit pe drum. Ne-au bagat in vagoane supraincarcate si pana am ajuns la Buchenwald, multi au decedat, printre ei si fratele lui Lazar, Abraham. Aici am stat pana pe 8 aprilie 1945, cand ne-au eliberat americanii, de atunci nu mai stiu nimic de Lazar Wiesel. Am ajuns intr-un sanatoriu din Elvetia, apoi in Australia”, isi aminteste Grüner despre perioada petrecuta cu Wiesel.

„Noaptea” a adus consacrarea lui Elie Wiesel

Grüner Miklos sustine ca la Auschwitz nu a existat nici un detinut cu numele de Elie Wiesel. „In 1955, bunul meu prieten Lazar Wiesel a publicat cartea ‘Lumea tace’, la Paris, sub numele de Eliezer Wiesel. In 1958, cartea a fost rescrisa in franceza si engleza sub denumirea de The Night (La Nuit, Noaptea) de Francois Mauriac. Cartea initiala avea 250 de pagini, acum avea doar 115 si era semnata de Elie Wiesel. Aceasta carte a devenit un bestseller cu peste 10 milioane de exemplare vandute, Wiesel primind si Premiul Nobel in 1986, plus alte distinctii, in timp ce s-a pierdut orice urma a prietenului meu Lazar”, spune Grüner.

Acesta s-a deplasat in America, la Oficiul pentru Evidenta Populatiei, dar nu a gasit nici un act care sa ateste existenta pe teritoriul american al unei persoane cu numele de Lazar Wiesel sau Elie Wiesel. Grüner l-a denuntat pe Wiesel si la FBI. Acestia i-au cerut un ragaz de 14 zile inainte de a-i oferi un raspuns, insa au trecut anii fara un semn de la autoritatile americane.

„Primesc constant telefoane de amenintare ca voi fi impuscat daca mai continui investigatiile, dar eu am trecut deja prin moarte, nu ma mai sperie nimic. Inainte sa mor vreau ca toata lumea sa stie ca Elie Wiesel este un impostor. Lazar Wiesel, A-7712, cu care am fost la Auschwitz, care apare in fotografie, s-a nascut la data de 4 septembrie 1913, in timp ce pe certificatul de nastere a lui Elie Wiesel, scrie 30 septembrie 1928”, a spus Grüner, autorul cartii „Povestea unui premiu Nobel furat cu identitate falsa”.

Cazul se judeca la Budapesta

In plangerea depusa, Grüner Miklos sustine ca Abraham Wiesel (A-7712) a fost fratele lui Lazar si nu tatal, asa cum declarase Elie. „Din documentele obtinute din Romania, reiese ca tatal lui Lazar Wiesel a fost Salamon Wiesel. Eu vreau ca instanta sa spuna clar daca Elie Wiesel a fost vreodata incarcerat la Auschwitz, fiindca eu ma indoiesc”, a incheiat Grüner.

Avocatul acestuia Dr. Bősze Ferenc a declarat ca procesul ar putea incepe chiar in toamna aceasta. „Este interesant ca Grüner este cetatean suedez, Wiesel american, dar cazul va fi judecat in Ungaria de Judecatoria Budapesta. Grüner Miklos a adunat o sumedenie de dovezi, unele concludente, ca de exemplu lista cu pasagerii care au calatorit de la Paris la New York in 1957, cand Elie Wiesel sustine ca a ajuns in America, certificatul de nastere al lui Lazar Wiesel din Romania, acte de la Muzeul Auschwitz, cat si certificate de la comunitatea evreiasca Yad Vashem din Ierusalim”, a declarat Bősze Ferenc.

Nu au existat doi de Lazar Wiesel la Auschwitz?

Cazul Wiesel a intrat in atentia mai multor supravietuitori ai Holocaustului. In 1986, Eva Kor a trimis o scrisoare catre Muzeul Auschwitz in care solicita informatii despre detinutul A-7713. Kazimierz Smolen, directoarea Muzeului Auschwitz i-a raspuns intr-o scrisoare datata la 15 martie 1987:

„In lagarul de concentrare Auschwitz, cu numarul de identificare A-7713 figureaza domnul Lazar Weisel, nascut la data de 4.09.1913. Este un evreu din Ungaria, nascut la Marmarossziget (Sighetul Marmatiei). El a sosit la Auschwitz in data de 24 mai 1944. A stat inchis pana la finalul anului 1944 in KL Auschwitz III – Monowitz. In momentul evacuarii lagarului a fost transferat la KL Buchenwald, fiind inregistrat in ziua de 26.01.1945”.

In data de 7 iulie 2003, Muzeul Auschwitz i-a trimis o scrisoare lui Grüner Miklos in care apar urmatoarele date de identificare: „A-11104 Grüner Miklos, evreu din Ungaria, nascut la data de 6 aprilie 1928 la Nyiregyhaza, A-7712 Wiesel Abraham, nascut la 10 octombrie 1900 la Marmarossziget (Sighetul Marmatiei), A-7713 Wiesel Lazar, nascut la 4 septembrie 1913 la Marmarossziget (Sighetul Marmatiei).”

Intr-o ancheta paralela dusa de Carlo Mattogno, scriitorul italian a ajuns la concluzia ca atat la Auschwitz, cat si la lagarul Buchenwald, unde s-a realizat fotografia, a mai existat un Lazar Wiesel, dar scris Lázár Wiesel.

„In data de 22 aprilie 1945, Lázár Wiesel a completat un formular al armatei americane la Buchenwald. La data nasterii, el a scris: 4 octombrie 1928, iar la locul nasterii: Marmarossziget (Sighetul Marmatiei). A scris ca a fost arestat in data de 16 aprilie 1944 si deportat la Auschwitz-Monowitz. El s-a nascut in acelasi an cu Elie Wiesel, dar nu in aceiasi zi.

Conform site-ului memorial Buchenwald Gedenkstatte, Lázár Wiesel a fost trimis la Paris in data de 16 iulie 1945, intr-un convoi de supravietuitori copii. Dovada clara ca vorbim de doi oameni diferiti este faptul ca in registrele de la Buchenwald apare Lazar Wiesel, detinut politic, nascut la 4 septembrie 1913, cu numarul de inregistrare Haft-Nr 123565, dar si Lázár Wiesel, nascut la data de 4 octombrie 1928, cu numarul de inregistrare Haft-Nr 123165.

Nu se stie ce numar de inregistrare a avut Lázár Wiesel la Auschwitz si nici nu apare pe lista persoanelor care au fost transferate de la Auschwitz la Buchenwald, dar in nici un caz nu putea fi A-7713, fiindca acesta apartinea lui Lazar Wiesel nascut in 1913”, sustine Carlo Mattogno.

In 2008, la procesul lui Eric Hunt, cel care l-a atacat pe Wiesel intr-o camera de hotel, aflat sub juramant, in calitate de parte vatamata, Elie Wiesel a dat urmatoarele raspunsuri la intrebarile judecatorului: „M-am nascut in Sighet, Romania, la data de 30 septembrie 1928. Am fost deportat la Auschwitz, iar pe antebratul stang mi s-a tatuat A-7713, in timp ce tatal meu a primit A-7712”.

Sursa: Jurnalul National.

Intemeierea Societatii culturale „Ateneul Roman”

Intemeierea Societatii culturale „Ateneul Roman”

La 28 ianuarie 1865 este intemeiata din initiativa lui Constantin Esarcu, a lui Nicolae Kretzulescu si a lui Vasile Alexandru Urechia, Societatea culturala „Ateneul Roman”, societate ce si-a propus sa construiasca la Bucuresti un edificiu al artelor, stiintei si culturii romanesti. Insa costurile realizarii proiectului fiind ridicate, iar societatea nedispunand de intreaga suma necesara, datorita neimplicarii autoritatilor din acea vreme, initiatorii au apelat la o colecta publica ce avea indemnul „Dati un leu pentru Ateneu”, o colecta care s-a transformat intr-o lectie de unitate si de trezire a constiintei nationale.

Timpul necesar strangerii fondurilor pentru constructia lacasului va fi insa destul de lung, astfel ca abia in 1886 se va incepe constructia propriu-zisa a Ateneului, planurile cladirii fiind concepute de arhitectul francez Albert Galleron, la indicatiile lui Alexandru Odobescu.

In anul 1888 constructia era doar partial finalizata, intarzierile legate de finalizarea constructiei fiind datorate lipsei de fonduri, astfel ca lucrarile vor continua pana in anul 1897, desi in salile Ateneului, inca inainte de aceasta data, vor avea loc conferinte, expozitii de pictura si concerte ale Societatii Filarmonice Romane.

Referitor la stilul arhitectural al Ateneului, este cunoscut faptul ca el are o inaltime de 41 m si este construit in stil neoclasic cu elemente de decoratie tipice arhitecturii franceze de sfarsit de secol al XIX-lea. Fatada cladirii este un peristil cu latimea de 48 m, avand sase coloane cu o inaltime de 12 de metri ce sustin un fronton triunghiular, ele fiind identice in dimensiuni cu cele ale Erechteionului din Atena. Sub peristil se afla cinci medalioane in mozaic care ii reprezinta pe cinci mari domnitori ai tarii: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regele Carol I al Romaniei, Vasile Lupu si Matei Basarab. In interior bolta salii este ornata cu elemente zoo si antropomorfe in relief policromat aurit, ce au ca sursa de inspiratie basmele populare romanesti. Pe peretii salii se desfasoara o fresca de 75 de metri lungime si 3 metri latime realizata in tehnica „al fresco” de pictorul Costin Petrescu in 1938, ce prezinta in 25 de episoade, momente importante din istoria noastra nationala.

Cunoscut ca un templu al artei si culturii romanesti, Ateneul Roman ramane, nu doar o cladire de patrimoniu universal, ci si un simbol de traditie spirituala a poporului nostru.

Sursa: Lectia de Istorie.

Daca familia se surpa, se pierde libertatea

Daca familia se surpa, se pierde libertatea

Pe scara duritatii materialelor exista doua minerale care se afla la maxima distanta unul fata de celalalt – diamantul si grafitul – desi, in compozitia chimica a ambelor, exista un singur si acelasi element: carbonul. In timp ce cu diamantul poti taia sticla, grafitul este asa de moale, incat lasa urme pe hartie si cliveaza, adica se desface in placi sau lame cu suprafete plane.

Ce face diferenta? Structura cristalina, adica modul de aranjare a moleculelor si atomilor. In cazul diamantului, legatura dintre atomii sai este incredibil de puternica, datorita modului in care sunt amplasati unul fata de celalalt. Dimpotriva, in cazul grafitului, atomii din diferite straturi sunt independenti unul fata de altul.

In cazul societatii, molecula de baza care asigura coeziunea – durabilitatea – e familia. Destructurarea acesteia prin redefiniri si „relaxari” legale in numele libertatii atomilor individuali, diluarea prestigiului si trivializarea sacralitatii ei prin inovatii juridice de tipul mariajului intre persoane de acelasi sex nu vor face altceva decat sa-i slabeasca rezistenta si forta sociala a familiei si, astfel, sa fragilizeze comunitatea: sa o coboare la friabilitatea grafitului, in loc de a o face sa aspire la rezistenta diamantului.

Aparent, toata aceasta vulnerabilizare a familiei se face pentru mai multa libertate si mai multe drepturi. Dar, oare, nu cumva vom obtine doar iluzii, in schimbul pierderii a ceva solid si important? Vom vedea mai jos.

In urma cu un an si jumatate a facut obiectul dezbaterii nationale chestiunea redefinirii casatoriei: daca era de preferat securizarea definitiei sale dintotdeauna (uneste un barbat si o femeie), sau daca ar fi mai bine ca, in viitor, aceasta institutie venerabila si fundamentala a societatii sa fie mai „relaxata”, mai emancipata de constrangerile traditiei, si sa fie accesibila si unor soti de acelasi sex: doi barbati sau doua femei, pentru ca nu ar face decat sa fie mai incluziva, mai deschisa tuturor.

Ceea ce foarte putina lume intelege in privinta legalizarii casatoriei homosexuale este ca problema nu se reduce la simpla acceptare a coexistentei in societate a unor persoane de acelasi sex care se considera si sunt recunoscute a fi casatorite daca doresc asta (ceva cu care putem la urma urmei trai, cata vreme nu trebuie sa-i cununam noi sau sa-i luam in casa).

Nu, nu e ca si cum „gay marriage” nu ar insemna altceva decat ca doar ii lasam pe cativa insi sa-si faca o dambla si asta e tot, ca nu e nici un alt bai cata vreme nu ne implica si pe noi. Problema o constituie implicatiile si complicatiile colaterale ce se ivesc automat imediat dupa legalizarea sa.

Realitatea este ca in societate normele, principiile si institutiile sunt asezate intr-o retea care presupune interdependenta, intr-un sistem care implica legatura unora cu altele pe diferite niveluri, interdependenta careia, odata modificata una din regulile unei institutii, nu i se pot sustrage celelalte norme conexe; institutia casatoriei nu e izolata intr-un vid normativ, ci este legata in tot acest angrenaj, e parte a ansamblului si schimbarea continutului ei atrage schimbari si in alte parti.

Cu alte cuvinte, imediat ce redefinim casatoria pentru a accepta mariajul homosexual, tot ansamblul general al drepturilor si obligatiilor capata instantaneu noi valente; e ca si cum am actiona un resort care face sa se miste diferitele parghii normative legate una de alta in mechanism, iar mutarea uneia din piese antreneaza schimbarea pozitiei celorlalte.

E ca si cum intr-o camera mobilata am vrea sa mutam un dulap de pe un perete pe altul; da, este posibil sa o facem, chiar daca nu le place unor locatari, dar asta nu se va putea face fara rearanjarea cel putin a unei parti din restul mobilierului: patul mai la stanga, noptiera la fel, comoda in locul dulapului iar tabloul pe alt perete; iar locatarii trebuie sa suporte nu doar dulapul pe un alt perete, ci si schimbarea locului celorlalte piese de mobila.

Cateva exemple:

  • Nu ar putea exista, in cazul legalizarii, o casatorie homosexuala a carei existenta sa fie doar „tolerata”; manualele de Educatie Tehnologica ori de Dezvoltare Personala care explica elevilor de scoala tipurile de familie vor trebui completate cu noua forma de familie – cea homosexuala – si nu va exista nici un temei obiectiv in lege care sa permita o diferenta de tratament intre cele doua tipuri de casatorii pentru a o putea exclude pe cea din urma din manualul pentru copii. „Familia homosexuala” nu ar fi decat o alta forma de familie, scolarii trebuind sa devina deschisi la asa ceva fara restrictii. Vai de profesorii care ar proceda altfel, activistii „diversitatii” abia vor astepta sa ceara amenzi pentru acestia… Poate, deci, ca nu ne priveste ca doi gay s-au casatorit la Faurei, dar schimbarile ce ar aparea in manuale si educatia scolara ii implica si pe copiii nostri, care vor fi invatati despre posibilitatea de a intemeia „familii alternative”.
  • Orice diferenta intre casatorie si casatoria homosexuala fiind abolita prin ipoteza, nu ar exista nicio justificare pentru acordarea preferintei la adoptie unui cuplu heterosexual in dauna unor parteneri „gay”; in state unde „mariajul gay” e legal, se dau copii spre adoptie dupa un algoritm de tipul „o adoptie din zece acordata unui cuplu gay”.
  • A te referi – de ex. in predicile preotilor – la casatoria homosexuala ca fiind una pacatoasa, in timp ce Cununia este considerata o Taina binecuvantata, sau a face un banc despre mariajul „gay” la locul de munca s-ar categorisi ca o diferenta de tratament ce nu se justifica prin nimic de vreme ce ambele forme de casatorie sunt tratate in drept/lege ca fiind fix acelasi lucru, ceea ce va duce foarte probabil la interventia „educativa” a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii pentru a pedepsi „discursul urii” (daca nu mai rau – vezi, de exemplu, aici, aici sau aici).

Prin urmare, „gay marriage” nu se reduce doar la a satisface moftul a cativa insi, ci antreneaza automat consecinte care se pot intersecta cu drepturile fiecaruia dintre noi – de a nu fi de acord, de a ne exprima critic, de a ne manifesta conform unei credinte religioase care nu priveste homosexualitatea ca nevinovata ori de a ne creste copiii intr-un spirit mai traditional; fara a mai vorbi despre urmarile in timp asupra prestigiului casatoriei ca institutie, a implicatiilor asupra vietii de familie si a urmarilor asupra tesutului social (la care ma voi referi intr-un text viitor).

De fapt, mai ales consecintele subsecvente sunt adevaratele probleme si tocmai ele sunt trecute sub tacere de avocatii casatoriei homosexuale, pe principiul „intai sa facem si apoi vedem”.

Ceilalti preferam mai intai sa vedem. Caci, o data cazuta prima piesa din domino, se vor darama si altele, dupa cum cei atenti vad deja ca se intampla in unele zone occidentale (unde s-a ajuns la tranzitia de sex de la varsta copilariei sau represalii pentru cei ce se opun). Odata cu inlaturarea primei piedici din calea bulgarului ce vrea sa rastoarne tot (structura familiei), celelalte ziduri vor cadea mult mai lesne, caci bulgarul va capata greutate si viteza pe masura ce e lasat sa se rostogoleasca…

Sursa: autor Cross Roads via bunsimt.home.blog.

Repere esentiale ale istoriei miscarii legionare din Romania III

Repere esentiale ale istoriei miscarii legionare din Romania III

„Legionarii nu impuscau pe la spate”

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, haideti sa aducem discutia noastra la crimele legionarilor, foarte controversate si care ofera, dupa parerea mea, principalul „argument” al contestatarilor Miscarii Legionare, cei care se pronunta in favoarea interzicerii in continuare a spiritului ei. Ma refer la respingerea cererii de inscriere a unui partid legionar, in anii din urma, la prevederile Legii 217/2015, la diverse alte masuri si la discursul public de dupa decembrie 1989 al unor oficiali, incepand cu Ion Marcel Ilici Iliescu si continuand cu liderii evrei Aurel Vainer, Maximillian Katz, Radu Ioanid si multi altii, cand fenomenele negative din societatea post-comunista erau adeseori numite peiorativ, cu vadita nuanta de invinovatire, ca fiind „de factura legionara”, „de esenta legionara”„legionarisme” etc.

Corvin Lupu: Da, intr-adevar, acele crime au fost de o mare violenta si au fost mediatizate pe masura, mediatizarea facuta cu mult profesionalism amplificand impactul lor negativ asupra opiniei publice interne si internationale. Dar, eu propun cititorilor nostri sa nu priveasca doar crimele in sine. Unii autori care relateaza aceste crime incep prin a spune cum s-au organizat criminalii sa-l asasineze pe I.G. Duca, sau pe Armand Calinescu, sau pe Madgearu, cum ar fi dorit sa-l asasineze pe Titulescu, ce au facut, cum au acostat victimele etc. In acest fel, putem vedea crimele doar in sine, analizate criminalistic, politienesc, dar nu le putem vedea in profunzime, nu vom afla niciodata cauzele care le-au generat si nu vom cunoaste fenomenele care au condus la reactia prin crima a unor legionari, fata de situatiile in care au fost adusi de autoritatile timpului. Oricum, cand este vorba de crime, in teorie, nimic nu le justifica, dar in razboiul politic, in practica tuturor statelor Lumii, situatia este diferita: crima cu caracter politic a existat, exista si va exista. Sunt foarte putine perioadele in care un regim politic a reusit, in anumite perioade, sa ajunga la un echilibru de asa natura incat sa-i permita sa guverneze fara sa fie nevoit sa apeleze la inlaturarea prin lichidare fizica a adversarilor politici.

Nu doresc sa fac o interpretare psihologica a fenomenului crimei, nu apartine specializarii mele, dar eu fac o distinctie intre crimele facute in conditii de aparare sau legitima aparare dovedite, cum a fost impuscarea de catre Corneliu Codreanu a politistului Manciu, cele in care criminalii au avut un temei national real si au tratat viitoarea victima ca pe un inamic al natiunii si l-au tratat ca in conditii de razboi si cele in care sunt pur si simplu asasinati adversarii politici, cum a facut regele Carol al II-lea cu capii legionarilor. La aceasta categorie de asasinate in conditii de adevarat razboi intern, as incadra eu asasinarea lui I.G. Duca si a lui Armand Calinescu. Am sa ma opresc asupra acestor doua, cele mai „celebre” crime legionare.

Marius Albin Marinescu: Pentru cititorii mai tineri, care au facut scoala in perioade mai apropiate de zilele noastre, dupa ce s-a redus drastic studiul istoriei si s-a eliminat esentialul din manuale, poate ca ar fi bine sa faceti o scurta introducere necesara intelegerii contextului in care a fost asasinat prim-ministrul I.G. Duca.

Corvin Lupu: Dupa primul razboi mondial, timp de 10 ani, liberalii au condus Romania cu multe succese, pe multiple planuri, bazandu-se pe doctrina lor nationala „Prin noi insine!” Dar, vrand, nevrand, in 10 ani s-a produs eroziunea guvernarii. Masurile impotriva legionarilor, sprijinirea evreilor pe baza de coruptie, promovarea unor legi nedemocratice, cum ar fi Legea Marzescu, imbogatirea elitei liberale prin mijloace indoielnice si multe altele, au facut poporul sa uite meritele liberalilor in crearea si consolidarea Romaniei Mari, in dezvoltarea tarii etc. In 1927 a murit Ionel I.C. Bratianu si Partidul Liberal si-a pierdut stalpul. In acelasi an a murit si regele Ferdinand, care si-a bazat domnia in primul rand pe liberali. In 1926, Partidul National Roman, puternic in Transilvania, condus de Iuliu Maniu, a fuzionat cu Partidul Taranesc, mult raspandit in Moldova, Muntenia si Oltenia, condus de Ion Mihalache. Astfel, s-a nascut Partidul National Taranesc, care a acaparat majoritatea electoratului romanesc si, in decembrie 1928, a castigat alegerile cu peste 77% din voturi. Ganditi-va ca a fost una din cele mai mari victorii electorale din istoria tarii. Ajunsi la putere, national-taranistii au vazut ca ei detineau functiile de conducere, dar puterea economica si resorturile adanci ale societatii erau tot in mana liberalilor. Pentru a-i lovi pe adversarii lor liberali, national-taranistii au conceput un plan care s-a dovedit dezastruos pentru tara. Ei au inlocuit doctrina „Prin noi insine!” cu doctrina „Portilor deschise”. Astfel, national-taranistii au redus drastic taxele vamale si au anulat o serie de masuri care protejau economia romaneasca, aflata majoritar in mana liberalilor si au umplut tara cu produse straine mai ieftine care au doborat economia Romaniei. La aceste masuri profund gresite s-a adaugat criza economica internationala care a agravat si ea situatia Romaniei. Iuliu Maniu si-a dat seama ca a gresit si a renuntat la unele din masurile luate, revenind la legislatia anterioara, dar era prea tarziu. In 1930 a avut loc lovitura de stat a printului Carol, care a inlaturat regenta condusa de patriarhul Miron Cristea si pe regele minor, Mihai I, iar dupa incoronare noul rege Carol al II-lea, s-a inconjurat de o camarila evreiasca.

Curand, dupa preluarea conducerii statului de catre Carol al II-lea, acesta a intrat in conflict cu Iuliu Maniu, cel care a avut un rol determinant in readucerea sa in tara. Pe acest fond, legionarii, in frunte cu Corneliu Codreanu, au castigat tot mai multa aderenta populara, au intrat in Parlament si au devenit o forta redutabila.

In vara anului 1933, liderul liberal I.G. Duca, a intreprins o calatorie la Paris, unde a incercat sa-si foloseasca influenta pentru a obtine sprijin in vederea preluarii guvernarii la Bucuresti. I.G. Duca era mason. A luat legatura cu masoneria franceza, compusa majoritar din evrei si le-a cerut sprijinul. Masoneria contribuise mult la aducerea pe tron a lui Carol al II-lea si il putea influenta decisiv. Multi dintre evreii din masoneria franceza erau socialisti. Socialistii francezi erau angajati in a oferi sprijin umanitar evreilor persecutati in Germania, unde, incepand din ianuarie 1933, conduceau national-socialistii in frunte cu Hitler. Evreii francezi, socialisti si masoni, i-au promis sprijin decisiv lui I.G. Duca pentru a deveni prim-ministru, cu conditia ca, ajuns la putere, sa primeasca in Romania 60.000 de familii evreiesti care urmau sa se refugieze din Germania si sa le acorde cetatenia romana si toate drepturile. I.G. Duca a promis ca va face ceea ce i s-a cerut, fiind dispus sa repare persecutia evreilor din Germania, pe seama romanilor, de parca romanii ar fi fost vinovati de ceea ce pateau evreii in tara lui Hitler.

In toamna anului 1933, guvernul condus de Alexandru Vaida Voevod a cazut si Parlamentul a fost dizolvat. Liberalii nu mai fusesera la putere de cinci ani si doreau cu ardoare puterea. Adversarii lor national-taranisti erau in mare parte compromisi de esecul guvernelor lor, dar perspectiva ajungerii la putere se indeparta pe masura ce legionarii castigau tot mai multa aderenta populara. In aceste conditii, regele Carol al II-lea l-a numit prim-ministru interimar pe I.G. Duca si l-a insarcinat cu organizarea alegerilor parlamentare. In perioada de dinaintea celui de al doilea razboi mondial, partidul care organiza alegerile le si castiga, pentru ca se fura mult… Numirea lui I.G. Duca ca prim-ministru al Romaniei a fost o confirmare istorica a faptului ca reteaua de influenta masonica a functionat fara gres.

Marius Albin Marinescu: I.G. Duca a dovedit si el ca puterea se dorea a fi obtinuta cu orice pret.

Corvin Lupu: Din pacate, de multe ori in istoria Romaniei, anumite masuri s-au luat fara a se calcula toate urmarile si care este pretul cu care se atinge un obiectiv. De multe ori, pretul platit a fost mai mare decat castigul obtinut.

Dar I.G. Duca nu s-a oprit aici, ci a luat masuri extreme, lovind tare in democratia firava a Romaniei. Desi conducea doar un guvern interimar, desi urmau alegeri si constituirea unui nou parlament care sa decida marile probleme ale tarii, I.G. Duca a decis sa-i elimine pe legionari din viata politica, dandu-si seama ca exista pericolul ca ei sa preia puterea prin mijloace democratice. Astfel, in 9 decembrie 1933, prin Hotarare a Consiliului de Ministri, Garda de Fier a fost desfiintata. Localurile legionarilor si arhivele au fost preluate de autoritati, s-au interzis toate simbolurile legionare, s-a interzis orice actiune politica sau de promovare, s-a interzis orice adunare cu caracter legionar, s-a interzis strangerea de fonduri pentru legionari. Listele de candidaturi in alegeri, depuse legal, in baza legii electorale, au fost declarate nule si neavenite. La aceasta masura dictatoriala, indreptata impotriva romanismului, au contribuit si alti politicieni. De exemplu, Nicolae Titulescu l-a informat pe ambasadorul Frantei ca daca Garda de Fier nu va fi interzisa, el va demisiona din guvern. Aceeasi atitudine de santaj a fost sustinuta de Titulescu si in cercurile guvernamentale din Romania.

Marius Albin Marinescu: Aceste masuri pe care ni le insirati dumneavoastra nu au nimic in comun cu democratia. Ele sunt masuri absolut dictatoriale.

Corvin Lupu: Categoric dictatoriale, iar cei care au savarsit aceste fapte antiromanesti au sustinut sus si tare, chiar batand cu pumnul in masa, atat ei cat si urmasii lor, pana astazi, ca ei sunt port-drapelul democratiei romanesti si detinatorii „marelui adevar” in domeniul democratiei. Nici un alt partid politic si nici o alta forta din tara nu au protestat fata de aceasta masura, bucurosi ca scapa de cea mai redutabila forta politica nationala romaneasca, eliminata cu mana lui I.G. Duca, fara ca ei sa trebuiasca sa se murdareasca incalcand legi, incalcand democratia si incalcand precepte morale. Ma refer la national-taranisti, la rege, la armata, la politie, la justitie.

Hotararea Consiliului de Ministri din 9 decembrie 1933, initiata si sustinuta de I.G. Duca, dovedeste si limitele regimului „democratic”. Chiar daca legionarii doreau reformarea societatii, pe alocuri chiar schimbarea ordinii de drept, numai prin masuri democratice, electorale, respectiv ca urmare a vointei poporului constient, acest lucru nu era tolerat de grupurile de interese din partidele istorice si, bineinteles de rege si camarila sa.

Marius Albin Marinescu: Dupa aceasta Hotarare a Consiliului de Ministri, legionarii nu au mai avut nici o sansa…

Corvin Lupu: Nu au mai avut nici o sansa legala, de lupta politica democratica, cinstita, asa cum o cereau ei si in care sa-si poata promova morala si modelul de dezvoltare a natiunii romane. Dintr-o data, toate idealurile nationale pe care le promovau legionarii, care acestor romani le pareau ca fiind singurele care asigurau etniei romane o sansa in istorie, s-au naruit. Desigur, instantaneu, s-a nascut ca de la sine intrebarea: „Ce facem?” Toate nemultumirile care s-au coagulat s-au orientat impotriva lui I.G. Duca, masonul vandut evreilor. In tara s-a aflat de intentia aducerii celor 60.000 de familii evreiesti din Germania, care totalizau in jur de 300-350.000 de oameni. Unii evrei incepusera sa se refugieze din Germania in diverse tari, inclusiv in Romania. Autoritatile germane se bucurau sa scape de ei, ii persecutau, ii determinau sa plece in toate directiile, facandu-si „curat in tara”, in viziunea majoritara europeana, antievreiasca, din acele timpuri. Nu doar in Germania exista convingerea ca mijloacele pe care le foloseste evreimea pentru a-si promova interesele economico-financiare si de control asupra societatii sunt neavenite, grav daunatoare popoarelor. In multe state din Europa, formatiunile politice de dreapta au ajuns la putere si nu-i mai lasau pe evrei sa actioneze nestingherit pentru promovarea propriilor interese, in dauna majoritatilor nationale, ci, din contra, luau masuri impotriva lor, pe baza motivatiilor generale, pe de o parte si a celor proprii fiecarei tari, pe de alta parte. O mare parte a Europei era condusa de regimuri de dreapta: Italia, Ungaria, Portugalia, Spania, Bulgaria, Germania, Austria. Apoi, nemultumiri si reactii antievreiesti se manifestau si in celelalte state europene, unde nu conduceau inca regimuri de dreapta. In aceste conditii, dintre statele Europei, Romania era destinatia preferata a evreilor. Un rege de alta etnie decat majoritatea nationala, care avea o metresa evreica si se inconjurase de o camarila evreiasca, era tot ce-si puteau dori evreii persecutati in diverse tari. Problema evreiasca era cea care framanta cel mai mult societatea europeana a timpului, nu doar pe Hitler, nu doar pe Mussolini, nu doar pe legionari, ci majoritatea statelor europene. Antisemitismul nu a cazut din cer, nu a fost o „facatura” fara motivatie, ci a avut cauze profunde in multe state. Astazi, mai marii Lumii euro-atlantice conduse de evrei pun problema ca si cand antisemitismul si zecile de milioane de antisemiti ar fi fost niste simpli criminali nebuni care s-ar fi pravalit peste evrei fara nici un motiv. Retoric, ne putem intreba de ce aceasta multitudine de state si popoare nu s-a indreptat impotriva romanilor, sau a chinezilor, sau a altora? De ce erau evreii dezagreabili in majoritatea Europei? Categoric, ca nu din senin!

In Romania, intinzand-u-li-se o mana, incepand cu un secol in urma, evreii s-au inghesuit si au vrut mereu mai multe drepturi social-politice si posibilitatea de acaparare a industriei, finantelor, justitiei, invatamantului, comertului, presei etc. In timp, tensiunile intre evrei si romani s-au acumulat si la noi si cei care au propus masuri legale de aparare a romanismului impotriva expansiunii economico-sociale evreiesti au fost legionarii si celelalte grupari de dreapta, conduse de Octavian Goga si de A.C. Cuza.

Marius Albin Marinescu: Relatati-ne cum a fost asasinat I.G. Duca.

Corvin Lupu: La toate nivelurile din Miscarea Legionara se discuta exclusiv despre nenorocirea nationala romaneasca a desfiintarii Garzii de Fier, asa cum aparea ea in opinia legionarilor si a preluarii puterii de catre masoni si „jidoviti”, cum era considerat si prim-ministrul I.G. Duca. Conducerea legionarilor s-a temut ca masura va genera miscari de masa in tara si legionarii nu vor mai putea fi tinuti sub control, astfel ca autoritatile ar fi putut avea motive de represiune crunta impotriva membrilor Legiunii. De aceea, in numele „capitanului”, generalul Gheorghe Cantacuzino-Granicerul a emis o circulara in care le cerea legionarilor calm, liniste si disciplina. Circulara stabilea caror candidati sa li se acorde voturile in scrutinul care urma dupa cateva zile.

Cu toata aceasta circulara, s-a constituit un grup de voluntari, numiti in istoria Miscarii Legionare „Nicadorii”, compus din Nicolae Constantinescu, Doru Belimace si Ion Caranica. Nicolae Constantinescu, originar din Galati, fusese arestat abuziv, intemnitat, batut crunt si torturat de jandarmi.

Marius Albin Marinescu: Dupa venirea comunistilor la putere, jandarmii, temnicerii, politistii si ofiterii de siguranta si din SSI au fost intemnitati la Fagaras.

Corvin Lupu: Da, in cetatea Fagarasului a fost o inchisoare speciala pentru ei, renumita pentru duritatea regimului penitenciar. Dupa 1964, supravietuitorii acelei inchisori s-au plans mereu de cele indurate, uitand cat de brutal s-au comportat ei insisi, la randul lor, cu legionarii si, pe alocuri, cu comunistii. Roata istoriei se invarte mereu…

Revin la Nicolae Constantinescu si precizez ca in perioada cat a fost torturat in puscarie, a promis acolo, intre detinuti, sa se razbune. Politia a aflat despre complotul impotriva lui I.G. Duca de la varul unuia dintre complotisti, care era informator. Seful Politiei, Gabriel Marinescu, l-a informat imediat pe rege despre complot, dar acesta i-a cerut sa nu transmita guvernului informatia si sa o tina secret. In data de 29 decembrie 1933, I.G. Duca s-a prezentat la castelul Peles din Sinaia, la regele Carol al II-lea, pentru consultari. Intoarcerea prim-ministrului de la Peles la Bucuresti a fost prevazuta a se efectua cu un vagon ministerial atasat unui tren de seara. Pe peronul garii din Sinaia, Nicolae Constantinescu l-a abordat pe I.G. Duca, l-a apucat de umeri si l-a intors cu fata spre el si l-a impuscat in cap, cu cinci gloante. Legionarii nu impuscau pe la spate. Dupa aceasta, s-a predat autoritatilor, declarand cauzele pentru care l-a impuscat pe I.G. Duca si primind, ca si complicii sai, condamnarea la munca silnica pe viata. Autoritatile nu s-au multumit cu aceasta condamnare si, in anul 1938, Nicadorii vor fi toti trei asasinati de jandarmi, fara ca sa fi fost judecati si condamnati la moarte de vreo instanta. Corneliu Codreanu nu a avut nici un amestec in complot. Arestat si judecat pentru moartea lui I.G. Duca, Corneliu Codreanu a fost achitat din lipsa oricarei probe.

Autoritatile au constientizat dimensiunea reactiei romanilor fata de politica filo-evreiasca si nu au mai acceptat incetatenirea in Romania a evreilor persecutati in Germania, iar in anii urmatori, inclusiv la urmatoarele alegeri, legionarii au fost lasati sa candideze. In 1938, cand a instaurat regimul regal, Carol al II-lea nu a desfiintat doar Miscarea Legionara, pe care o ura cel mai mult, ci a desfiintat toate partidele politice.

Pentru cativa ani, crima Nicadorilor a adus conducatorii Romaniei cu picioarele pe pamant.

Marius Albin Marinescu: Din ce cauza credeti ca regele Carol al II-lea a refuzat sa transmita guvernului informatia si a blocat actiunea de prevenire a complotului de asasinare a lui I.G. Duca?

Corvin Lupu: In anul 1930, in iunie, cand printul Carol a revenit in Romania, ca sa se incoroneze pe tronul la care renuntase in decembrie 1925, cei care s-au opus loviturii de stat au fost liberalii, cei mai vehementi fiind I.G. Duca si Vintila Bratianu. In decembrie 1933, I.G. Duca a platit cu viata pentru abuzurile impotriva legionarilor, dar si fata de rege, pentru impotrivirea sa la Restauratia din iunie 1930.

Marius Albin Marinescu: Ce a urmat, dupa condamnarea „Nicadorilor”?

Corvin Lupu: Au urmat trei ani de pace relativa intre autoritati si legionari. Prim-ministrul liberal Gheorghe Tatarescu a inteles ca nu poate lovi la nesfarsit dreapta romaneasca si nu poate folosi metode de represiune brutala, in paralel cu afirmarea statului „democratic”. Pe de alta parte, in toata Europa, dreapta era intr-o mare ascensiune si, brutalizand dreapta nationala, Romania risca sa intre in opozitie cu multe state, inclusiv cu cele mai mari puteri ale centrului Europei, Germania si Italia.

In 1936, Nicolae Titulescu, un mare sprijinitor al evreilor si dusman al legionarilor, a plecat din guvern, incetand astfel presiunile permanente pe care marele diplomat le facea asupra autoritatilor pentru a se lua masuri represive impotriva legionarilor. A trait bine toata viata cu banii primiti de la evrei, in primul rand prin intermediul lui Aristide Blank. Succesele sale internationale, care au adus prestigiu international Romaniei, s-au bazat in mare masura pe politica sa filo-evreiasca si au fost indreptate impotriva dreptei europene, inclusiv impotriva dreptei din Romania. Dar, pe cat a fost mai mare faima care i s-a construit lui Titulescu in tabara antantista, pe atat a fost mai mare adversitatea fata de el in randul statelor de dreapta, in primul rand in Germania si in Italia. Aceasta adversitate fata de Nicolae Titulescu s-a indreptat si impotriva Romaniei, in ansamblul ei si, cum am mai aratat intr-o alta discutie a noastra, a avut ca efect prabusirea Romaniei Mari, in vara anului 1940.

Marius Albin Marinescu: Anii de relativa liniste politica interna 1935, 1936 si 1937 au fost anii in care Miscarea Legionara s-a dezvoltat cel mai mult din toata istoria ei.

Corvin Lupu: Tineretul de elita al tarii, de la tarani si oraseni de rand, la intelectuali, s-a orientat in majoritate spre Miscarea Legionara, care raspundea intereselor nationale ale etnicilor romani si aspiratiilor lor. Elitele intelectuale ale legionarilor erau la cel mai inalt nivel romanesc al tuturor timpurilor: Mircea Eliade, Nae Ionescu, Petre Tutea, Nicolae Paulescu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcanescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Ion Barbu, Lucian Blaga. In randurile capilor Miscarii Legionare se aflau reprezentanti ai unora dintre cele mai valoroase familii din Romania, cum ar fi familiile Sturdza, Cantacuzino, Ghica. Toti cei mentionati mai sus, ca si multi altii, sunt monstrii sacri ai stiintei si culturii romanesti, adevarate monumente ale poporului roman. Este revoltator si dezgustator cum au fost infierate cu manie judeo-capitalista aceste mari valori romanesti, de catre regimul antiromanesc care conduce astazi colonia Romania! Romania euro-atlantica de astazi… Ma refer din nou la mizerabila Lege 217/2015 si la tot discursul evreiesc al catorva indivizi plini de ura, dar foarte influenti, impotriva etniei romane, impotriva romanismului autentic. Nu-i mai numesc. Nu vreau sa le fac publicitate. Dar politica judeo-capitalista din Romania de astazi este promovata si cu complicitatea unor etnici romani, unii dintre acestia fiind cei care au votat legea, in turma, ca oile.

Marius Albin Marinescu: Puteti sa asimilati politica nationala romaneasca a legionarilor din perioada interbelica cu vreo grupare politica de astazi?

Corvin Lupu: Nu exista termen de comparatie intre Miscarea Legionara si vreuna din formatiunile politice post-decembriste. Si nici nu ar fi fost posibil acest lucru. Dupa asasinarea lui Ceausescu, etnia romana a pierdut conducerea Romaniei, pe toata perioada care a urmat, pana astazi. Cat timp au guvernat Ionel Bratianu, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voevod sau Gheorghe Tatarescu, care erau romani, Miscarea Legionara s-a putut dezvolta. Cu liderii politici evrei, tigani si unguri, fara romani la decizia politica, cum este dupa decembrie 1989, o asemenea evolutie nu a mai fost posibila. Apoi, politica nationala romaneasca de astazi este in cea mai mare parte controlata de cei care stapanesc intreaga tara, in primul rand de consilierii straini, cei care fac politia politica in Romania…

Marius Albin Marinescu: Dintre formatiunile politice de dreapta actuale, care vi se pare mai autentica?

Corvin Lupu: Dintre informatiile pe care le detin eu, sau, restrangand formularea, dupa parerea mea, care poate fi si gresita, depinde din ce unghi de vedere privesti, pentru ca in politica se pot vedea lucrurile din orice directie, noile formatiuni „nationaliste” aparute au fost create de cei care controleaza societatea romaneasca cu scopul de a bloca orice formatiune nationala romaneasca autentica, care ar putea actiona necontrolat. Romanul de rand nu se poate descurca prin toate itele create si incurcate intentionat, ca sa-l prinda si sa-l tina captiv.

Marius Albin Marinescu: Asta credeti si despre formatiunile lui Bogdan Diaconu si Marian Munteanu?

Corvin Lupu: In primul rand despre aceste doua formatiuni cred ca sunt „facaturi” ale fortelor care stapanesc Romania, ca sa absoarba electoratul nemultumit de sistemul colonial in care este tinuta Romania si sa-l plaseze intr-o fundatura, de unde sa nu poata actiona. Pe langa acest scop, formatiunea lui Bogdan Diaconu mai are o menire: aceea de a „sparge” P.S.D.-ul. Liberalii s-au divizat de mult, in diverse formatiuni, P.D.L.-istii s-au „spart” si ei in vreo patru parti, prin actiunea directa a lui Traian Basescu, la ordin extern, iar acum e randul P.S.D. Nici o forta mare nu mai trebuie sa ramana intacta in Romania. Au distrus armata, cu ajutorul uriasei falsificari a referendum-ului din 2003 pentru modificarea Constitutiei Romaniei, au distrus educatia si invatamantul, care crea un procent mult mai mare de valori nationale decat astazi, au creat asemenea conditii mizere romanilor, incat i-au determinat „sa-si ia lumea in cap” si ne-au luat milioane de oameni valorosi etc. Il aud acum pe presedinte, pe care, stiti prea bine ca il cunosc personal, de multa vreme si i-am mai spus in trecut ce aveam de spus, dupa cum stiti… nimic bun… Deci, il aud pe presedinte la TV deplangand discursul nationalist-populist. Este o prostie din partea celor care vad in nationalism si in populism ceva negativ, ceva peiorativ, cum au deturnat antiromanii sensurile expresiilor care ar trebui intelese in sensul lor pozitiv. De altfel, toata societatea noastra a fost intoarsa pe dos, impotriva romanilor. In paralel cu actiunea distructiva politica se desfasoara operatiunea de amploare impotriva oamenilor de afaceri de etnie romana, in paralel cu protejarea companiilor straine si cu preluarea de catre straini, mai ales evrei, a afacerilor romanilor care sunt nimiciti de procurori si de ANAF, din motive de coruptie, fara ghilimele, dar si „coruptie”, cu ghilimele. Multe nimiciri ale oamenilor romani de afaceri sunt „facaturile” organelor de control, la comanda straina, de cele mai multe ori prin intermediul unor demnitari de stat din Romania. Scopul lor este unul simplu: pentru a putea stapani in continuare Romania, romanii trebuie tinuti la periferie si fara putere economica si politica.

Marius Albin Marinescu: Daca aceste partide politice au fost create pentru a bloca miscarea nationala romaneasca autentica, atunci care credeti ca sunt formatiunile de care se tem conducatorii?

Corvin Lupu: Dupa parerea mea, Uniunea pentru Romania nu este agreata. Ea este formata din Partidul Romania Mare si Partidul Poporului-Legea Cojocaru. Sa nu confundam Partidul Poporului-Legea Cojocaru cu Partidul Poporului-Dan Diaconescu, care a fost o „facatura” menita sa-l blocheze pe doctorul Constantin Cojocaru. Legea Cojocaru, care a fost aplicata cu mult succes in Cehia, cu peste doua decenii in urma, deranjeaza colonialistii, adica marile corporatii care jefuiesc Romania. Aceasta lege, in paralel cu Constitutia Cetatenilor, reprezinta impreuna un proiect coerent care poate asigura, din mers, o reforma profunda a societatii romanesti si poate reda Romaniei controlul asupra propriei economii, premisele obtinerii unui nivel mult mai inalt de suveranitate nationala, strict necesara iesirii tarii din statutul de colonie la periferia Uniunii Europene. Uniunea pentru Romania este solutia alternativa reala la politica mizerabila, antiromaneasca, promovata de partidele politice traditionale, cele care au condus Romania dupa decembrie 1989, care sunt toate niste „pui” ai F.S.N.-ului compus in majoritate zdrobitoare din minoritari evrei, tigani si unguri, care nu au simtit niciodata romaneste, chiar daca au trait bine si au profitat, ei si inaintasii lor, de bunatatea poporului roman. Aceste partide, vinovate de dezastrul tarii din acesti 27 de ani, vin astazi din nou in fata electoratului, cu tupeu maxim, ca si cand totul ar fi fost perfect si cer in continuare votul poporului roman. Iar multi romani… Ma opresc.

Marius Albin Marinescu: Deci, ma sfatuiti sa votez cu Uniunea pentru Romania…

Corvin Lupu: Eu nu va sfatuiesc nimic. Fiecare trebuie sa isi creeze singur o imagine cat mai corecta posibil si, daca merge la vot, sa fie impacat ca a votat dupa parerea lui. Cu Uniunea pentru Romania vor vota cei care sunt nemultumiti de sistemul politic actual si care doresc solutii in favoarea majoritatii romanesti a cetatenilor tarii.

Problema mare si grava este ca stapanii Romaniei au pe listele electorale o rezerva de trei milioane de voturi cu care se joaca cum vor ei si pot sa aduca la putere pe cine vor, in procentele pe care le calculeaza si le stabilesc ei. Aceasta este marea durere. De aceea suntem mintiti mereu si ni se spune ca suntem cu trei milioane de cetateni mai mult decat am ramas. Iliescu, care a mintit mult, a mai spus si cate un adevar. Unul din aceste adevaruri l-a spus in 2012, cand au vrut sa-l suspende pe presedintele Basescu. Atunci Iliescu ne-a spus ca descresterea populatiei Romaniei, dupa 1990, a fost de 200.000 de oameni pe an. Faceti o socoteala. Acum s-a mai imbunatatit ceva natalitatea, dar tot bazat in primul rand pe tigani. Unii cititori ai nostri se vor indoi de cele pe care le afirm eu, dar timpul le va clarifica si se va vedea ca am avut dreptate. In anii 1990, cei care au prognozat corect involutiile nationale romanesti, morale si de alta natura, erau imediat etichetati drept „comunisti”, „securisti”, „nostalgici” etc. Iliescu ii numea „minti ratacite”. Timpul a trecut si, din pacate, acesti oameni au avut dreptate in majoritatea zdrobitoare a celor prognozate.

Uniunea pentru Romania s-a creat dupa formarea Grupului pentru Romania, in perioada decembrie 2015-ianuarie 2016, sub conducerea dr. Constantin Cojocaru. Grupul pentru Romania a nascut o doctrina, repet, coerenta, national-romaneasca, realmente patriotica. Reprezentantii Partidului Romania Mare, respectiv conducerea sa interimara, au apreciat aceasta doctrina si au incheiat acordul care a dus la crearea Uniunii pentru Romania. Purtatorul de cuvant al Uniunii este actorul Florin Zamfirescu, cunoscut pentru patriotismul sau exemplar. Uniunea pentru Romania nu va putea candida in nume propriu, intrucat nu indeplineste conditiile legale, dar ar putea candida sub sigla P.R.M., sau a P.P.-L.C. Desigur, sanse mai mari de reusita sunt sub sigla P.R.M., impreuna, uniti. P.R.M. mai are inca un electorat nationalist roman. Speram ca structura sa nu fie subminata din interior. De incercat, eu stiu ca s-a incercat si sunt sigur ca se va mai incerca, dar nu stiu daca se va reusi. Principalul adversar al acestei aliante este domnul profesor Ion Coja, pe care eu il cunosc de multa vreme si il respect. Nu l-am intrebat daca este membru de partid. Unii spun ca nu ar mai fi membru al P.R.M.… Daca subminarea din interior nu va reusi, mai ramane de depasit problema incercarii conducatorilor din umbra ai tarii de a bloca P.R.M. prin „chichite” juridice, ca sa nu poata sa candideze la alegerile din decembrie 2016, situatie in care Uniunea pentru Romania nu ar mai avea sanse electorale. Dupa cum se vede, intr-o Romanie condusa de straini si de minoritari, miscarea nationala romaneasca are viata grea…

Marius Albin Marinescu: Va multumesc si va astept saptamana viitoare. Nu am vorbit nimic despre Armand Calinescu.

(Va urma)

A consemnat pentru dumneavoastra Marius Albin MARINESCU via justitiarul.ro.

Guvernul Catargiu, primul guvern al Romaniei

Guvernul Catargiu, primul guvern al Romaniei

Pe 22 ianuarie 1862, la Bucuresti, sub conducerea lui Barbu Catargiu s-a format cel dintai guvern al Principatelor Unite ale Moldovei si Tarii Muntenesti. Acest guvern a fost unul de nuanta politica conservatoare, mandatul cabinetului condus de Catargiu fiind intrerupt brusc de asasinarea primului ministru la data de 8 iunie 1862.

Amintesc faptul ca din componenta acestui guvern condus de Barbu Catargiu, care detinea pe langa functia de prim ministru si portofoliul Ministerului de Interne, mai facea parte Apostol Arsache ca Ministru de Externe, Alexandru C. Moruzi ca Ministru al Finantelor, Constantin Brailoiu ca Ministrul de Justitie, Grigore Bals ca Ministrul al Cultelor si Instructiunii Publice si Ion Grigore Ghica ca Ministrul de Razboi. In timpul acestei guvernari au fost luate importante masuri pentru unificarea administrativa a noului stat care de acum inainte va prelua oficial numele de Romania.

Tot in cadrul guvernarii Catargiu va fi desfiintata Comisia Centrala de la Focsani ce avusese sarcina unificarii legislatiei celor doua Principate, precum si toate ministerele ce activasera in Moldova, instituindu-se in locul lor ca masura de tranzitie, asa numitele directorate.

Inca de la formarea sa, guvernul Barbu Catargiu a prezentat un proiect de lege pentru infiintarea unui Comitet Provizoriu de Legislatie, compus din toti ministrii si dintr-un numar de deputati, alesi de Adunarea Legislativa care sa se ocupe de elaborarea proiectelor de legi necesare functionarii statului.

De asemenea in scurta sa existenta de numai cateva luni, guvernul Catargiu a reusit sa puna in practica doua legi importante, respectiv Legea Vanzarii Sarii si Legea Urmaririi Veniturilor Statului. Dar referitor la Barbu Catargiu, personalitatea sa cu puternice convingeri conservatoare i-a facut pe adversarii sai politici sa-i doreasca moartea, iar ca o premonitie, in ultimul sau discurs politic, Catargiu ar fi spus: „Pacea, domnilor, pacea si odihna sunt scaparea tarii, si voi prefera moartea mai inainte de a calca sau a lasa sa se calce vreuna din institutiile tarii”. Asa se face ca data de 8 iunie 1862, pe cand parasea cladirea Parlamentului din Bucuresti, Barbu Catargiu a fost asasinat prin impuscare sub clopotnita de pe Dealul Mitropoliei, acest asasinat starnind un imens scandal in epoca prin implicatii sale politice, dar si prin misterul prin cu care este inconjurata aceasta crima, mister care nu a fost elucidat nici pana in ziua de astazi.

Sursa: Lectia de Istorie.

Cucerirea cetatii Chilia de catre Stefan cel Mare

Cucerirea cetatii Chilia de catre Stefan cel Mare

La data de 25 ianuarie 1465, Stefan cel Mare al Moldovei cucereste cetatea Chiliei, punct strategic de la gurile Dunarii, ce era aparat de o puternica garnizoana ungara.

Documentele istorice atesta ca in 1448, domnitorul Moldovei, Petru al II-lea a cedat cetatea Chilia lui Iancu de Hunedoara, pe atunci guvernator al Ungariei, iar din acel an si pana in 1465, cetatea a fost aparata de catre armata ungara. Numai ca odata cu venirea la conducere a lui Stefan cel Mare, Moldova s-a straduit sa redobandeasca Chilia, cetate ce-i apartinea de drept.

Cucerirea cetatii s-a realizat in cea de-a doua campanie militara initiata de Stefan in acele tinuturi, dupa ce o prima incercare realizata in anul 1462 se soldase cu un esec, domnitorul fiind ranit la glezna in acea campanie. De data aceasta, evenimentul se va incadra intr-o campania reusita in care va mai fi cucerita si Cetatea Alba, cetate cu un mare rol strategic, pe care Stefan a considerat-o vitala pentru actiunile lui de aparare a tarii.

Dupa doua zile de asediu puternic, la 25 ianuarie 1462, Stefan cucereste cetatea Chiliei, iar in vederea eventualelor riposte ale otomanilor care si ei erau interesati de aceasta cetate, face importante pregatiri de aparare, punand la conducerea cetatii pe parcalabul Isaia, cumnatul sau.

Cucerirea Chiliei si administrarea ei de catre ostenii lui Stefan cel Mare, au intarit pentru o vreme sistemul de fortificatii al Moldovei pe directia cea mai amenintata de armatele otomane. Turcii vor reusi totusi sa cucereasca cetatea, dupa opt luni de asediu, in iulie 1484, iar cetatea va fi stapanita de otomani pana in 1812, cand odata cu cedarea Basarabiei catre Imperiul Tarist, va avea loc si cedarea acestei importante cetati de la malul Dunarii.

Sursa: Lectia de Istorie.

Mihai Eminescu si Societatea Carpatii

Mihai Eminescu si Societatea Carpatii

La data de 24 ianuarie marcam 138 de ani de la infiintarea Societatea CARPATII prin care Mihai Eminescu milita pentru unirea tuturor romanilor.

„Ideia nationala la dansul era imaginea cea mai sfanta a cugetarii”, avea sa spuna, la inmormanarea lui Eminescu, Dimitrie Laurian, colegul sau de presa de la „Romania libera” si totodata tovarasul de conspiratie pentru „Dacia Mare” de la Societatea „Carpatii”. (Victor Roncea)

„Prin nouri sparti, prin umbra a oamenilor cari
Framanta lumea ‘ntreaga in visele lor mari,
Eu vad o stanca alba, o stanca de argint
Lucind prin veacuri negre, prin moarte mari lucind,
Lucind peste morminte cu fata ei senina
Si vad ca’n lumea asta fui umbra-i de lumin;
Acea stanca sublima ce sta cu capu’n cer
E-unirea Romanimei… E visul meu de fier
Ce l-am visat o viata far’ sa-l pot ridica.
Azi sufletu-mi inceata, se stinge viata mea,
Dar las o mostenire ce-am scris-o cu-al meu sange,
Las Romanimii toate grozavul frumos vis
Ca’n fruntea ei senina etern sa stee scris!
Ridic cupa de aur in santa pomenire
Celui ce priceput-a inalta lui menire!”

Mihai Eminescu, Mira, Ms. Ac. Rom 2254 fol. 71 v.

Sursa: buletinuldecarei.ro.

mihai eminescu, societatea carpatii

Eminescu a fost o persoana extrem de incomoda pentru guvernantii din vremea lui si pentru interesele Imperiiilor Austro-Ungar si Tarist in Romania. Articolele lui au cutremurat in repetate randuri guvernul de la Bucuresti, iar vocea lui de patriot roman a deranjat extrem de mult puterile straine.

In consecinta, serviciile secrete austro-ungare si tariste au fost mult timp pe urmele sale, iar eliminarea sa din spatiul public a fost rezultatul presiunilor venite de la Viena.

Lupta lui Mihai Eminescu pentru o Romanie a romanilor si nu pentru una a intereselor straine, lupta lui pentru aducerea Transilvaniei la patria mama, il face sa se implice in activitatile conspirative ale Societatii patriotice Carpatii…

Aceasta societate patriotica care, dupa numai un an si jumatate de la infiintare, adunase peste 20.000 de membri platitori de cotizatie si care, conform rapoartelor serviciilor secrete austro-ungare, cumpara arme, devenise un pericol pentru stabilitatea Imperiului Austro Ungar…

Sursa: daniel-roxin.ro, certitudinea.ro.

[…] Publicistica lui Eminescu, prin stralucirea expresiei si limpezimea ideilor, ne arata direct care erau dusmanii interni si externi ai poetului. Pamfletele eminesciene la adresa camarilei liberale, a celor „zapaciti de ambitii, de lustrul si trambita frazelor mari si fara fond”, a celor ce erau „incapabili de-a avea ‘simt istoric’” rascolisera intreaga opinie publica. Conceptia politica si sociala a poetului capata formularea ei cea mai desavarsita in ultimele articole de la „Timpul”, in ale carui coloane se concentreaza roadele din partea cea mai agitata a vietii sale. Fiind in plina maturitate a geniului poetic, avand o minte ascutita in disecarea chestiunilor politice si sociale, el pune in discutie (este nevoit sa puna in discutie!) problema teritoriilor romanesti aflate sub ocupatie straina. Din frageda tinerete poetul le strabatuse pe jos, cu piciorul, le cunoscuse mai intai in mod direct, dar si cu documentul in mana ceva mai tarziu. Desi o buna parte din teritoriile locuite de romani se aflau sub cotropire straina, Eminescu le vedea intr-o singura tara, intr-o Romanie virtuala, ceea ce deveni realitate mai tarziu.[…]

Eminescu cunostea mult mai multe lucruri referitoare la politica gaunoasa dusa de politicianisti, despre care insa, din interese majore pentru tara, prefera sa taca. Unele din acestea puteau fi si tratatul secret negociat intre Regatul Romaniei si imperiul Austro-Ungar, si desfiintarea Societatii „Carpatii”, si activitatea agentilor secreti ai imperiul vecin in structurile guvernamentale de la Bucuresti („agenti provocatori ai strainatatii”) s. a.

Dosarele de arhiva ale vremii pastreaza o multime de rapoarte secrete trimise de agenti austrieci din Romania. In parte, ele se refera la pregatirea si desfasurarea Adunarii Nationale de la Putna din 1871, la evenimentele determinate de aniversarea a 100 de ani de la anexarea nordului Moldovei si, mai ales, la miscarea de protest din Romania provocata de acest trist „jubileu”, precum si la activitatea Societatii „Carpatii” din 1883.

In toamna anului 1875, procuratura din Cernauti raporta aproape zilnic despre confiscarea gazetelor venite din Romania, in care se contineau articole referitoare la Bucovina. La 13 octombrie au fost interzise „Curierul de Iasi” pentru articolele „Bucovina”, „La jubileul Bucovinei” si „La Bucovina”, „Romanul” – pentru articolul „Rapirea Bucovinei”, „Reforma” – pentru informatia „In zilele de 21, 22 si 23 septembrie curentu…”, „Alegatorul liber” – pentru articolul „Rapirea Bucovinei”, „Curierul” – pentru apelul „Frati romani…”. La 19 octombrie sunt interzise „Aparatorul legii” – pentru articolul „Frati romani din Bucovina”, „Trompeta Carpatilor” – pentru „Programul comemorarii lui Grigore Ghica Voievod”, „Curierul de Iasi” – pentru articolele „La mormantul gloriosului martir Grigore Ghica Voievod” si „Unirea de la Putna”.

O adevarata goana se declansase in Bucovina dupa faimoasa brosura „Rapirea Bucovinei” scrisa dupa documente autentice si tiparita in limbile romana si franceza („Rapte de la Bukowine d’apres des documents autenthiques, Guillaumin et Co libraires, rue Richelieu, 14. 1875”) si adusa la Cernauti de catre Eminescu in mai multe sute de exemplare. Tribunalul din Cernauti, prin ordinul nr. 1174 din 16 octombrie 1875, interzicea raspandirea brosurii si cerea confiscarea imediata a ei. Administratiile judetene transmit cu regularitate despre masurile intreprinse in scopul de a descoperi brosura. In rapoartele administratiilor judetene Campulung (27 octombrie), Radauti (30 octombrie), Chitmani (3 noiembrie), Vijnita (5 noiembrie), Siret (6 noiembrie) se dezvaluie exceptionala insemnatate a brosurii, care prin documente din arhiva lui Eudoxiu Hurmuzachi (la care lucrase si Eminescu), demasca targul infam al celor trei imperii, prin care a fost ocupata si anexata „partea cea mai frumoasa” de nord a Moldovei.

Daca revenim la anul 1883, urmeaza sa mentionam cateva documente legate de activitatea Societatii „Carpatii”. Ea a fost infiintata la 24 ianuarie 1882 si Eminescu, ca membru fondator al ei, spera „sa produca o schimbare radicala in politica Romaniei fata de romanii din teritoriile aflate sub administratie straina”.

Activitatea societatii a fost urmarita cu mare atentie de catre conducerea de la Viena, care stia prea bine ca romanii, veniti din provinciile aflate sub ocupatie straina, intentionau sa schimbe soarta istorica a tarii, prin unirea tuturor pamanturilor romanesti.

Astfel Ministerul de Interne austriac trimitea la Cernauti, spre cunostinta copia urmatorului document primit din Bucuresti:

„Nota, data in Bucuresti, 16 mai 1883.

Ieri Societatea ‘Carpatilor’ a sarbatorit in sala Orfeu cea de-a 35-a aniversare a revolutiei din Transilvania, la care au participat 77 de persoane… Sala era impodobita, ca si la ultimul bal al Societatii, cu stemele tuturor provinciilor romanesti, numai ca de asta data in locul tricolorului flutura drapelul rosu al revolutiei.

Pe pereti se puteau vedea transparante cu numele conducatorilor revolutiei si cu apeluri care cereau unirea provinciilor unguresti cu patria-mama. La banchet nu a participat nimeni din activistii importanti, afara de Laurean, proprietarul ‘Romaniei libere’, multi redactori, secretarul Academiei Barit, 4 ofiteri in termen si o grupa de romani din Transilvania care erau ca oaspeti.

Laurean a tinut un toast despre unirea romanilor din Transilvania cu romanii din regat. Barit a vorbit despre regimentele militare romane, despre dorobanti si despre muzica de regiment.

Pana aproape de ora doua s-au interpretat cantece nationale ca ‘Desteapta-te, romane’, ‘La arme’ s. a.

Azi ‘Romania libera’ a publicat un articol consacrat special acestei comemorari care s-a terminat cu urmatoarea fraza: ‘Inainte! Victoria definitiva si viitorul apartine cauzei nationale’.

Intr-o scrisoare din 25 iunie 1883, adresata de catre Ministerul de Interne din Viena presedintelui Bucovinei Alesani, este vorba din nou despre Societatea ‘Carpatii’ din Ploiesti cu referire directa la Mihai Eminescu. Iata care este continutul acestei scrisori:

Din izvoare confidentiale aflam ca in Bucuresti, Ploiesti, precum si in alte orase mai mari ce sunt mai aproape de granitele noastre se constituie filiale ale Societatii ‘Carpatilor’.

Membrii titulari in mare majoritate sunt fostii cetateni din teritoriile rasaritene ungare din Transilvania, din Banat si din Bucovina.

Cat priveste societatea din Ploiesti, ea are peste tot in orasele de langa frontiera Campina, Urlati, Mizil, Valenii de Munte oamenii lor, care contribuie la dezvoltarea societatii.

Acesti agenti vin de peste tot la Ploiesti, unde asista la adunari, fac rapoarte, sacrificandu-se orbeste ideilor nationale. Aceste intruniri se tin in mare taina si despre cele vazute acolo nu se vorbeste nimic.

Societatea dispune de bani, care se acumuleaza din teritoriile noastre, precum si de la membrii societatii care platesc cotizatii.

Toata corespondenta, exceptand posta, se poarta numai la cererea membrilor de incredere ai societatii.

Referindu-ne la ordonanta din 26 mai a. c. nr. 2753/M. I., avem onoarea sa Va trimitem lista celor mai activi membri ai societatii, care traiesc in principalul oras al Romaniei, precum si in orasele din provincie.

Viena, in 25 iunie 1883”.

Si iata ca aceasta societate, gandita si fondata in mare parte de Mihai Eminescu, societate care intrunea cele mai valoroase personalitati romanesti ale vremii, este desfiintata la 28 iunie 1883 din ordinul guvernului, ordin impus, desigur, si de aceasta data de mai marii din Viena. E semnificativ faptul ca in aceasta zi P. P. Carp transmitea chiar din Viena ordinul „Si mai potoliti-l pe Eminescu!”
 
In concluzie, putem afirma ca cei care erau interesati in izolarea marelui poet veneau in primul rand din „onorabila adunatura” a guvernantilor cu foloase imediate si meschine. Eminescu, prin adevarurile rostite, prin activitatea sa nu convenea nici imperiului vecin, imperiu construit pe faradelege, uneltire si minciuna, nici guvernantilor si politicianistilor din propria tara.
 
Indiferent insa de locul unde au fost urzite planurile de inscenare a nebuniei poetului (se pare ca totusi in imprejurimile Bucurestiului. Vezi: Ion Filipciuc, Un bilet pentru neant, in „Plai Romanesc”, nr. 12, decembrie 1999, si in nr. 1, ianuarie 2000), cei care l-au realizat, constient sau inconstient, au fost politicienii (politicianistii!) de la Bucuresti.
 
Chiar daca ramanem adeptii ideii ca boala lui Eminescu a izbucnit cu adevarat in vara lui 1883, ea a fost, de asemenea, inainte de toate, un rezultat al atitudinii iresponsabile si indiferente a politicienilor si guvernantilor vremii fata de soarta neamului romanesc, fata de reprezentantii lui de valoare.
 
Sa speram, iar speranta e foarte vaga, ca astazi ei sunt cu totul altfel si natiunea romana e capabila sa-si croiasca independent si cu demnitate propria istorie. Realitatea este totusi dezolanta, iar prestatia unor lideri si a unor structuri guvernamentale face ca tot ce a scris Eminescu despre ei la 1883 sa fie foarte actual si in prezent. Dar sa ramanem optimisti, caci tot marele poet scria: „Ei, dar romanii sunt patiti si nu va vor asculta. Alte maini, mai pure, alte inimi, lamurite in flacara durerii si a abnegatiunii, vor ridica semnul tainei celei marturisite inaintea unui popor ce-si asteapta mantuirea, nu maini de negustor de vorbe si de principii, nu maini de speculanti de sentimente”.
 
In splendida parabola argheziana din „Cimitirul Buna Vestire” Eminescu apare printre primii care participa la „invierea” valorilor de rezistenta in timp, la mantuirea poporului roman, desi in aceeasi parabola, pentru autoritatile unei societati degradate, cum a fost cea a lui Eminescu, dar, intr-un fel, si cea a lui Arghezi, Poetul a fost si acuzatul numarul unu. De aceasta era ferm convins Tudor Arghezi, omul caruia i-a fost dat sa se apropie cel mai mult de geniul si simtirea Luceafarului.
 
Titlul original: POETUL FATA IN FATA CU „PITICIA” DINTOTDEAUNA A POLITICIANISTILOR ROMANI (fragment)
 
Autor: Dragos Olaru
 
Sursa: ziaristionline.ro.
Mihai Eminescu – Tradarea lui Voda Cuza, o pata pentru vecii vecilor pe steagul tarii

Mihai Eminescu - Tradarea lui Voda Cuza, o pata pentru vecii vecilor pe steagul tarii

Domnia lui Voda Cuza e istoriceste cea mai insemnata de la fanarioti incoace, atat in bine cat si in rau. Se poate spune ca toate creatiunile acestei domnii au acest indoit caracter: sub impulsiunea ingramadirii trebuintelor moderne, romanii au pierdut pentru multa vreme dreapta masura a lucrurilor; institutii, legi, limba, c-un cuvant toate formele vietei publice aveau un aer pripit si netemeinic. Numele inlocuia aproape pretutindenea fondul, haina magistratului francez avea sa reprezinte in Romania capacitatea juridica, titlul profesorului din Franta, castigat aicea cu multa inlesnire, tinea locul invataturii lui.

Luand in serios proverbele ca „haina-l face pe om” si ca „acela caruia D-zeu ii da o slujba ii da si minte destula pentru ea”, Romania pare inca a fi statul despre care Oxenstierna spunea regelui sau sa mearga sa vada cu ce mica portie de intelepciune se pot „ferici” statele.

Pe cat domnea insa intr-o parte a generatiei trecute o suficienta nemaipomenita, tot pe atata cealalta parte a inteligentii nationale se impluse de neincredere fata cu toate creatiunile lui Cuza Voda, fata chiar cu acele a caror necesitate s-ar fi putut discuta pana la un punct oarecare, al caror caracter indoielnic era poate cauzat mai mult prin relele baze ce li se pusese decat prin sine insile. Se’ntelege ca generatia actuala nu este in stare de a hotari care din aceste doua directii spirituale are dreptate, cea increzuta si optimista sau cea sceptica si pesimista, caci nici una nici cealalta nu sunt inca atinse de indeferentism, n-au renuntat de a voi binele comun*.

Vor trece veacuri si nu va exista roman caruia sa nu-i crape obrazul de rusine de cate ori va rasfoi istoria neamului sau la pagina lui 11 februarie si stigmatizarea acelei negre felonii va rasari pururea in memoria generatiilor, precum in orice an rasare iarba langa mormantul vandutului Domn. C-un cuvant crima de la 2 mai a fost un act de curaj, cea de la 11 fevruarie un act de lasitate si istoria scuza cinismul, scuza crimele cari au sinceritatea de-a fi cum sunt, scuza oamenii cari au curajul caracterului si inclinarilor lor, caci ei sunt din lemnul din care se cioplesc oamenii mari, dar ceea ce istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vrodata e lasitatea. Si oamenii cari conduceau pe soldat la rusine o stiau aceasta, le era frica de soldatul de rand, le era frica de taranul acesta onest care, cu pumnul lui vartos, i-ar fi strivit sa fi stiut unde-l duce. „Doamna a nascut un print” li s-a zis oamenilor si numai greco-bulgarii ce dezonorau uniforma ofitereasca, stiau ce e la mijloc.

Dar sa lasam procesul lui 2 mai, pe care d. Boerescu‘l va pierde impreuna cu toti contimporanii, caci, daca nu tagaduim gresalele lui Voda Cuza, cea mai constanta greseala a lui era pripa, rasarita din sila de temporizare, pe de alta parte orbi am fi si rai romani daca am tagadui meritele lui. Am intelege chiar ca sa-i arunce manusa oamenii nepartinitori; am intelege-o sa i-o arunce viitorul. Trecutul n-are acest drept, caci nu e unul din contimporanii sai care sa fie vrednic de una ca aceasta**.

Sa se tina bine minte ca Voda Cuza a iertat prin viu grai si in scris tuturor… absolut tuturor, numai colonelului Leca si altor catorva nu; nu pentru el personal, ci pentru pata pe care acesta a pus-o pentru vecii vecilor pe steagul tarii. E unicul caz in istoria romanilor. Au cazut Domni prin rebeliune fatisa a poporului sau a armatei, au cazut prin amicii lor fatarnici; nici un Domn roman, absolut nici unul n-a cazut prin tradarea strajei domnesti; orice straja, chiar adversara Domnului, pe cat era straja au privit in unsul lui Dumnezeu pe oaspetele credintei ei, si oaspetii sunt sfinti chiar pentru popoarele cele mai barbare, necum pentru cele civilizate.

Noi nu vorbim pentru fostul colonel de vanatori. Ne-am feri chiar de-a-i pronunta porecla, pentru ca o suma de oameni cumsecade suporta fara vina inconvenientul de-a avea aceeasi porecla. Apoi acest domn nu ar fi nici in stare sa ne priceapa. Cat de departe este de a sti izolarea si retragerea ce i se cuvine ne-a dovedit o scrisoare publicata de d-sa in „Romania libera”, prin care se punea la dispozitie un om ce-l calomniase, cum pretindea. Ei bine, fostul colonel de vanatori isi inchipuieste inca ca exista, nu in Romania, dar in universul intreg, de la Polul de nord pana [la] cel de sud si in curmezisul celor doua emisfere, un singur om care sa-i datoreasca raspundere sau sa-i mai ceara raspundere? Mortilor de soiul acesta nu li se datoreste, nu li se cere raspundere. Ei sunt afara de cercul omenirii, precum a fost Cain, a carui fapta e o copilarie pe langa cea din noaptea de 11 fevruarie. Daca acest d. ar fi avut curajul pe care pretinde a-l avea azi, cand orice fiinta vietuitoare il dispenseaza de raspundere, ar fi sfarsit de-a doua zi dupa 11 fevruarie cu sine insusi, pentru a sterge pata de pe niste bieti soldati nevinovati si amagiti, care fusesera scosi din cazarma sub pretextul ca „Doamna nascuse un copil”.

Dar au conspirat toti atuncea, si conservatori si liberali? Ei si?

Oameni independenti, liberi a [ataca] actele unui Domn ce facuse o lovitura de stat, erau pe calea de-a comite [o crima] politica care, reusind, avea sa fie un succes politic. Se‘ntelege ca oamenii politici trag tot folosul posibil pentru cauza lor dintr-un act de tradare care le vine la’ndemana; dar aceasta nu va sa zica ca ei aproba tradarea sau iubesc pe tradator. Odata faptul miselesc indeplinit, cel ce l-a comis se inlatura din viata publica pe de-a pururea. De vrea sa traiasca fiziceste mai departe, traiasca, caci impunitatea judecatoreasca i-e asigurata; dar moraliceste e mort si un rol in viata publica nu mai poate juca.

Noi insine am fi tacut despre aceasta fapta, am fi uitat, caci asemenea lucruri se uita, dar nu se iarta niciodata, cand n-am vedea pe aceste personaje bagandu-se inainte si intunecand momentele cele mai luminoase ale vietii poporului nostru. In loc de a se ascunde, ei din contra pozeaza in lumina electrica a unor zile mari pentru ca sa se vaza cret cu cret toate zbarciturile negrului si criminalului monstru.

Ce e in adevar Simeon Mihalescu pe langa acel colonel de la 11 fevruarie? Un inger. Ce e Pietraru, care a ridicat mana criminala contra unui om de stat caruia nu-i jurase niciodata credinta, care nu era incredintat pazei lui? Daca pe colonelul de la vanatori l-ar fi chemat Pietraru n-ar fi facut ceea ce-a facut actualul general.

In decursul istoriei noastre s-au intamplat ceva analog, nu asemanator, in zilele fiului lui Stefan-Voda, Petru, pronumit Rares.

Petru Voda fusese scos din domnie prin trei armate de invazie intrate in acelasi timp in Moldova: polona, tatara si turceasca. Intamplarile sale, in vremea fugii in Ardeal, a petrecerii in cetatea Ciceului, a mergerii la Tarigrad, formeaza un roman intreg in cronicele noastre. In timpul lipsei sale domnisori ilegitimi ocupara tronul, pana ce fiul leului se arata din nou la marginea tarii. Unii boieri, pentru a castiga favoarea lui Petru Voda, auzind ca soseste, ucisera pe domnisorul ilegitim dupa vremuri si alergara inaintea lui Petru sa i se inchine, espunandu-si meritele ce le aveau in a lor parere. Petru Voda era de felul lui un om bland precum se stie. Multumitu-le-au el tradatorilor pentru fapta lor? Da… a pus sa le multumeasca calaul.

El n-a primit coroana sa proprie din mani de ucigasi si bine a facut. Dar acei colonei sau generali de pe atunci inlaturasera o piedeca din calea lui? El s-a folosit in adevar de aceasta inlaturare, dar n-a aprobat-o nicicand.

Asadar nu credem ca e loc de mirare daca in vremi mai blande, dar totusi in momente in care tara are nevoie de reinviarea tuturor instinctelor ei morale, unii membri influenti, mai ales din cei batrani ai partidului conservator, desi au aclamat cu bucurie principiul regalitatii, au evitat totusi de-a se‘ntalni fata in fata cu cel care a cautat, in ciuda lumei, de-a fi initiatorul acelei idei.***


*CURIERUL DE IASI, 18 martie 1877

**TIMPUL, 27 februarie 1882

***TIMPUL, 18 martie 1881