In Articole

Mihai Eminescu - Placinta noastra constitutionala si libertatile publice

Sociologia nu este pana acum o stiinta, dar ea se intemeiaza pe un axiom care e comun tuturor cunostintelor omenesti, adica intamplarile concrete din viata unui popor sunt supuse unor legi fixe, care lucreaza in mod hotarat si inevitabil […].

Nimic nu arata mai mult ca spiritul public nu e copt, decat discutii asupra teoriilor constitutionale. Aceasta copilarie a spiritului nostru public se arata de la inceputul dezvoltarii noastre moderne, din zilele in care cei dintai tineri, rau sau deloc preparati, s-au intors in Paris, unde, uimiti de efectele stralucite ale unei vieti istorice de o mie si mai bine de ani si uitand ca padurea cea urieseasca de averi, stiinta si industrie au un trecut foarte lung in urma-i, au socotit a introduce aceeasi stare la noi, introducand formulele scrise ale vietii publice de acolo.

E o zicala veche ca, de-ai sta sa numeri foile de placinta, nu mai ajungi s-o mananci. Drept ca e asa, dar cu toate acestea acele foi exista. Si daca n-ar exista n-ar fi placinta. Asemanarea e cam vulgara, dar are meritul de a fi potrivita. Conditiile placintei noastre constitutionale, a libertatilor publice, de care radicalii se bucura atata, sunt economice: temelia liberalismului adevarat este o clasa de mijloc care produce ceva, care puind mana pe o bucata de piatra, ii da o valoare inzecita si insutita de cum o avea, care face din marmura statua, din in panzatura fina, din fier masine, din lana postavuri. Este clasa noastra de mijloc in aceste conditii? Poate ea vorbi de interesele ei?

Clasa noastra de mijloc consista din dascali si din ceva mai rau – din advocati. Intorsi din strainatate, ei nu si-au dat silinta sa-nvete legile si datinile pamantului, sa codifice obiceiurile natiei romanesti, ci au introdus pur si simplu codicele pe care le invatasera la Paris, ca si cand poporul romanesc a fost in trecut un popor de vite, fara legi, fara obiceiuri, fara nimic, si trebuia sa i s-aduca toate celea de-a gata din cea mai renumita fabrica. Dar in genere advocatii sunt inteligentele cele mai stricate din lume. Caci, intr-adevar, ce credinte poate avea un om care azi sustine, maini combate unul s-acelasi lucru, un om a carui meserie este sa dovedeasca ca negru-i alb si albu-i negru?

Oricat de buna morisca intelectuala ar avea, ea se strica cu vremea si devine incapabila de a afla adevarul. De aceea, cele mai multe din discutiile Adunarilor au caracterul de carciocuri si apucaturi advocatesti, de cautare de noduri in papura, de vorbe insirate si fire incurcate. Acestea sunt elementele carora legile noastre frantuzesti le dau in stapanire tara. Plebea de sus face politica, poporul de jos saraceste si se stinge din zi in zi de multimea greutatilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ si administrativ care nu se potriveste deloc cu trebuintele lui simple si care formeaza numai mii de pretexte pentru infiintarea de posturi si paraposturi, de primari, notari si paranotari, toti acestia platiti cu bani pesin din munca lui, pe care trebuie sa si-o vanza pe zeci de ani inainte pentru a sustine netrebnicia statului roman.

Sursa: „Icoane vechi si noua”, publicat in „Timpul” – 1877.

Recommended Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Redacția noastră vă ascultă. Contactați-ne!

Suntem bucuroși să stăm de vorbă. Așteptăm mesajele voastre.

Not readable? Change text. captcha txt
peter hitchens, bolsevismserban titeica, mecanica cuantica
%d bloggers like this: