Articole despre valorile românești.

stefan cel sfant, ungaria

Mircea Dogaru – Un roman pe tronul Ungariei: STEFAN CEL SFANT (997-1038)

stefan cel sfant, ungaria

Mircea Dogaru - Un roman pe tronul Ungariei:
STEFAN CEL SFANT (997-1038)

Referitor la istoria romaneasca a anilor 1002-1003, izvoarele scrise semnaleaza consumarea unui violent conflict armat care a opus proaspat unsului rege „de Unguar” (25 decembrie 1001) Stefan „cel Sfant” (997-1038), pe „Geula cel Tanar” (Gyla, Jula, Gelu etc., al gestelor unguresti, adica Iuliu), dinastul de la Balgrad (Alba, cetatea lui Iuliu, Alba Iulia). Acesta era urmas al unificatorului intregii „Tari de dincolo de Codru” (Silvania), tara numita „Ultrasilvana” si, ulterior, si „Vlachia Tan Siuana” (Codex Latinus Parisinus) – „Geula” cel Batran.

„Ultrasilvana” devenise, de la jumatatea veacului X „un regnum latissimum et opulentissimum” (Chronicon Pictum Vinbodonenese), o mare TARA a romanilor, unificata de „marele si puternicul duce” („dux magnus et potens”), „Geula cel Batran”, un ducat, pe care atat arheologia, prin lipsa oricaror urme maghiare in a doua jumatate a veacului X (dr. Radu Heitel), cat si izvoarele narative (Chronicon Pictum, Anonymus), il contureaza ca pe un stat („regnum”) independent! Intr-adevar, „Geula (Iuliu) cel Tanar” mostenise ereditar nu numai „domnia peste intregul regat al Ultrasilvaniei”), ci si dusmania „Ungurilor care locuiau in Pannonia” (deci, la vest de Tisa, fluviul ajuns hotar al ducatelor romanesti cu eterogenul ducat „de Unguar”). Cauzele adanci ale conflictului fiind cunoscute, intrucat, prin moartea lui „Gelu Romanul” (c. 901), acel „dux Blachorum” din centrul Transilvaniei (Anonymus), rezistenta romanilor intracarpatici in fata noului val de migratie, departe de a inceta, se accelerase, pe masura implinirii procesului de unificare teritoriala intre Carpati Orientali, Meridionali, Mures si Tisa, ramane de stabilit motivatia imediata a agresiunii ungare din 1002.

Potrivit gestelor, adversarul lui „Geula cel Tanar”, Stefan „cel Sfant” se tragea, pe linie paterna, din romano-maghiarul Toxun (nume pecenego-cuman, patruns deja in onomastica romaneasca, sub forma Toxaba). Acesta era nepotul lui Arpad – si avea un fizic singular printre maghiarii finici si turcicii care-i insoteau, fizic mostenit de la mama sa, fiica lui „Menumorut” – ducele Bihorului (intre Tisa si Carpatii Occidentali): „ochii frumosi si mari”, „parul negru si moale” cazand in „plete de leu”. Era, asadar, fiul fiicei lui „Menumorut” si al metisului maghiaro-roman Zulta (Zulta provenea din casatoria lui Arpad cu fiica crestina a lui „DUCA” din Tara Unguarului, cucerita de maghiari dupa fixarea lor in regiunea numita cu un cuvant din limba locului – „munca” – „Muncaci”).

Toxun fusese casatorit, de mama sa, romanca, cu o „femeie din Tara Cumanilor” (nume dat in epoca teritoriilor romanesti din Transilvania intracarpatica si de la est si sud de Carpati). Era, mai mult ca sigur, si ea, o romanca sau romano-cumana ortodoxa, de vreme ce si-a botezat unul dintre fii, in rit ortodox, „Mihail”, iar acesta, la randul sau, avea sa-si boteze copiii „Vasile” si „Vladislav”. Toxun a lasat mostenire „ducatul Ungariei primului nascut” – „Geysa”.

Tot preferintele mamei i-au adus probabil noului duce ca sotie pe una din fiicele lui „Geula” (Iuliu) cel Batran, tatal (sau bunicul) lui „Geula cel Tanar”, „Sarolt” in ungureste (Saroltha). Lasand la o parte faptul ca numele „Geula” (Gyla, Gelou) al documentelor este des intalnit in onomastica si toponimia romaneasca, sub formele de Gelu, Giulea, Giulita, Giulesti, Jula, Julea etc., ascunzandu-l cu certitudine pe Iuliu, interesant este faptul ca „Saroldu” – „Saroltha” in cumana si, respectiv maghiara, s-ar putea traduce prin „Oltul alb” sau „pamantul udat de apa Oltului” („sar” – „noroi”, pamant imbibat cu apa), intr-un cuvant „Tara Oltului”.

Cum „Geysa” nu putea mosteni sau revendica acel stravechi teritoriu de autonomie romaneasca al viitoarei Transilvanii, este de presupus ca a petit-o pe fiica ducelui (voievodului) sau, Iuliu cel Batran, cel care, iesit din Tara Oltului avea sa-si stabileasca resedinta la Balgrad – Cetatea Alba, dandu-i numele sau Alba lui Iuliu – Alba Iulia. O fiica al carui nume nu s-a pastrat, fiind inlocuit ca de atatea ori in cronici cu cel al regiunii de bastina! Traditia ne informeaza in plus ca „Sarolt” scria cu litere „morave”, deci cu literele chirilice ale alfabetului recent adoptat de romani, odata cu limba slavona ca limba liturgica si ca a construit la Veszprem o catedrala care seamana izbitor cu rotonda baptisteriu ridicata in 947 de tatal sau la Alba Iulia.

De asemenea, si-a botezat fiul, nascut in anul 969, in ritul si in limba sa, „Waic” – Voicu, nume semnificativ, care apare pana tarziu in veacul XV in actele cancelariei ungare cu eticheta apartenentei etnice („Vaik Olachis”). Botezatului Voicu i s-a mai spus, in limba poporului pe care avea sa-l conduca – cel ungar, aflat in plin proces de formare, din fragmente etnice distincte (cazari, pecenego-cumani, bulgari, turcici, slavi, romanici si romani, germanici din Pannonia etc. in jurul componentei catalizatoare finice, maghiare) – si „Bela” (derivat din germanicul Adalbertus).

Ulterior, prin trecerea la catolicism, Voicu avea sa fie rebotezat Stefan. De unde cele doua brate ale crucii sfantului Stefan, simbolizand cele doua botezuri. Brate care sunt paralele cu solul cand teritoriile revendicate de revizionistii unguri sunt in cuprinsul Ungariei si oblice cand se afla in stapanirea bastinasilor romani sau slavi (slovaci, sloveni, croati, bosniaci, sarbi). Cazul actual!

Este semnificativ, in acest context, faptul ca Voicu, in semn de veneratie, pentru Deodatus – cel care „impreuna cu sfantul episcop Adalbert din Praga” l-a rebotezat „Stefan” si i-a adus ca dar din partea papei nu coroana (aceasta fusese daruita de Bizant) ci titlul regal – il va numi pe acesta, in romaneste, ca pe un parinte spiritual al sau – „TATA” (Chronicon Pictum Vindobonense). De unde, spune Cronica Pictata de la Viena, numele manastirii TATA si al tuturor pamanturile acordate lui Deodatus (ex. „Tatabanya”). Din moment ce, in textul latin, apare cuvantul romanesc TATA, ca echivalent al lui parinte (pater) este de prisos sa mai subliniem ca „Szent Istvan” avea ca limba materna ROMANA, pe care o vorbea in familie si la curte.

Pretentiile regelui Voicu-Stefan asupra Transilvaniei nu puteau decurge, asadar, decat din calitatea sa de roman si invocarea drepturilor mamei sale, a insasi originii sale voievodale romanesti. Venind insa in fruntea unei ostiri straine, Voicu-Stefan avea sa intalneasca – fara rezistenta stapanilor de drept ai pamantului intracarpatic, romanii, condusi de fratele ori nepotul romancei „Sarlot” – pe romanul Iuliu („Geula”) cel Tanar, urmasul legitim al unificatorului Transilvaniei, „Geula” (Iuliu) cel Batran (vezi Anonymus, p. 96, 121, 123 si Chronicon Pictum, p. 146, ed. G. Popa Lisseanu; M. Bogdan, Romanii in secolul al XV-lea, Bucuresti, 1941, Anexa 3, p. 225-226).

Asadar, la 1002-1003, s-a consumat un conflict dinastic similar celui care avea sa-i opuna pe regii Frantei regilor britanici, in „Razboiul celor o suta de ani”, miscand interesul capeteniilor militare din Pannonia pentru acapararea drumului sarii de pe Mures si a principalelor bogatii ale solului si subsolului transilvan.

Pretentiile romanului Voicu, metamorfozat in ungurul „Szent-Istvan” a stat la baza indelungatei agresiuni a regilor de la Budapesta asupra TARII romanesti intracarpatice. Agresiune motivata prin revendicarea de catre acestia a mostenirii lor romanesti si concretizata, dupa trei secole de confruntare, prin tratatul de la Seghedin, din 1310, cand voievozii Transilvaniei, inapoind coroana lui Voicu – Stefan, pe care o castigasera prin lupta, recunosc, in urma falimentului dinastiei romano-maghiare a Arpadienilor, suveranitatea noului rege, intemeietor de dinastie, franco-italianul Charles I Robert d’Anjou (1308-1342), care nu putea intelege relatiile dintre state decat in maniera occidentala, ca relatii intre dinasti raportati ierarhiei dominate de imparatul romano-german si papa.

A consemnat col. dr. Mircea Dogaru via certitudinea.ro.

/0 Comments/by
Florin Colceag, Florian Colceag, matematica, profesor de matematica, modelare matematica, antrenor de genii, geniu
,

Miron Manega – Fabrica de supradotati a lui Florian Colceag (I)

Florin Colceag, Florian Colceag, matematica, profesor de matematica, modelare matematica, antrenor de genii, geniu

Miron Manega - Fabrica de supradotati a lui Florian Colceag (I)

Se cauta solutii pentru iesirea din criza a Romaniei. Cica n-ar fi (solutii). Cica nu sunt bani. Cica… Un om cu mintea intreaga ar rade, daca n-ar fi de plans. Daca n-ar fi dramatic. „Romania nu de bani duce lipsa, ci de gospodari” – spunea Mugur Isarescu, in urma cu un an. Si avea dreptate. Trebuie sa fii tampit sau lenes – zicem noi – pentru a nu fi in stare sa gestionezi o bogatie uriasa gata constituita, plus resursele si potentialul.

Si totusi se intampla. Se intampla nu fiindca iubitii nostri conducatori ar fi fost sau sunt retardati, ci pentru ca sunt hoti. Adica au furat sau au vandut (ceea ce este, in fond, acelasi lucru) la pret de dumping tot ce se putea vinde din ceea ce numim generic – tara. Au vandut-o cu toptanul si paralacul, cui s-a oferit s-o cumpere. Iar noi ii platim ca sa ne fure mai bine. (In timp ce scriu, Adriean Videanu vorbeste la televizor despre moralitate si de faptul ca Romania a iesit din criza.)

In sfarsit, lucrurile acestea, si multe altele pe aceeasi tema, s-au tot spus si continua sa se spuna, de douazeci de ani… (actualmente, treizeci de ani, la momentul postarii acestui articol – n. red.)

Intrebarea care se pune este, totusi: ce-i de facut? Si derivatele ei: mai este ceva de facut? Exista solutii? Raspunsul este: DA. Exista si resurse, si solutii. Le vom prezenta pe rand, de cate ori vom avea ocazia, chiar in „paginile” acestui site. Si nu doar vom semnala, ci si vom face. Dar, toate la randul lor…

Sa incepem cu inceputul, adica cu resursele. Cea mai mare, cea mai importanta si cea mai profitabila resursa a Romaniei este creierul uman. Creierul romanesc. Desi exploatarea lui ar fi mult mai ieftina si mai putin solicitanta decat un complex industrial de extragere a aurului la Rosia Montana, n-o facem. N-o facem deloc. Mai mult, am distrus si ceea ce functiona in timpul comunismului. Sistemul educational, practic, nu mai exista. A disparut prin „modernizari” succesive. Si totusi, paradoxal, continua sa se nasca valori, parca in ciuda acestei agresiuni concentrate, venita din toate partile. Se nasc spontan, salbatic, neobservate, neajutate, nemeritate.

Nu exista nicio speranta ca situatia s-ar putea redresa cu sprijin institutional sau bugetar. Douazeci de ani au demonstrat-o din plin. Speranta vine din alta parte…

Traieste in Romania un om care nu numai ca a observat existenta acestui rezervor imens de resurse, dar s-a si apucat sa-l prelucreze, sa-l optimizeze si sa-l duca la nivelul maxim de performanta. Numele lui este Florian Colceag iar ceea ce a reusit sa creeze in Romania, prin resurse proprii, se numeste IRSCA Gifted Education. S-ar putea numi insa foarte bine „fabrica de supradotati”. Nu-i creeaza el, bineinteles, ci doar ii pune in functiune. Gratie lui Florian Colceag lumea e mai bogata, mai inteligenta, mai supradotata. Lumea, dar nu si Romania. In Romania, nimeni nu da doi bani pe cea mai scumpa materie din lume: materia cenusie…

Va urma…

/0 Comments/by
pacea de la buftea, romania ingenunchiata, dobrogea pierduta

Pacea de la Buftea. Romania ingenunchiata, Dobrogea pierduta

pacea de la buftea, romania ingenunchiata, dobrogea pierduta

Caricatura franceza de epoca: Kaiserul german, cu piciorul pe cadavrul unui rus (Rusia), ameninta cu un pumnal o femeie (Romania), ca sa semneze tratatul de pace.

Pacea de la Buftea. Romania ingenunchiata, Dobrogea pierduta

In fata presiunilor germane, Romania, abandonata de aliati, nu prea avea de ales. Regele Ferdinand a facut apel la generalul Averescu pentru formarea unui nou guvern, capabil sa poarte tratativele de pace. Discutiile incepute la Buftea au relevat duritatea conditiilor impuse Romaniei, careia i se cerea cedarea Dobrogei, rectificarea frontierei cu Austro-Ungaria si concesii economice. Nemtii urmareau chiar sa-l inlocuiasca pe Regele Ferdinand (care declarase razboi fostei sale patrii) cu o persoana impusa de interesele germane. Din fericire, acestea nu erau si interesele Austriei, care voia atragerea lui Ferdinand in orbita unui imperiu austriac federalizat si sustinea pastrarea acestuia la carma Romaniei. Bulgaria facea si ea presiuni asupra aliatilor sai pentru a obtine toata Dobrogea.

La 20 februarie/5 martie 1918 s-au semnat preliminariile de pace de catre ministrii de externe ai Puterilor Centrale si ai aliatilor lor: Kuhlmann, Czemin, dr. Momcilov, Talaat-pasa si C. Argetoianu din partea Romaniei. Textul care stabilea Pacea de la Buftea era urmatorul:

„Pacea de la Buftea

Insufletiti de dorinta comuna de a pune capat starii de razboi dintre Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria si Turcia, pe de o parte, si Romania, pe de alta parte, si pentru a restabili starea de pace, subsemnatii, adica: secretarul de stat de la departamentul Externelor, consilierul intim imperial d. Richard von Kuhlmann, ca imputernicit al Germaniei, ministrul Casei imperiale si regale si ministrul Afacerilor Externe al Maiestatii Sale imperiale si regale apostolice, consilierul intim contele Ottokar von Czernin, von si zu Chudernitz, ca imputernicit al Austro-Ungariei, vicepresedintele Sobraniei, dr. Momcilov, ca imputernicit al Bulgariei, Alteta Sa Marele Vizir Talaat-Pasa, ca imputernicit al Turciei, pe de o parte, si Constantin Argetoianu, ca imputernicit al Romaniei, pe de alta parte, dupa ce am examinat documentele de imputernicire, am cazut de acord ca, dupa ce conventia de armistitiu semnata la Focsani in ziua de 9 decembrie 1917 a fost denuntata la 2 martie 1918 si expirata la 5 martie 1918, ora 12 amiaza, acest armistitiu va mai continua patrusprezece zile cu incepere de la 5 martie 1918, cu un drept de denuntare in termen de trei zile. Intre subsemnatii s-a obtinut deplin acord ca in intervalul acestui spatiu de timp sa se incheie pacea definitiva pe baza urmatoarelor puncte:

  1. Romania cedeaza Puterilor Centrale Dobrogea pana la Dunare.
  2. Puterile Centrale vor purta grija pentru mentinerea caii comerciale pentru Romania prin Constanta spre Marea Neagra.
  3. Rectificarile de frontiera cerute de Austro-Ungaria pe granita austro-ungara sunt admise in principiu de Romania.
  4. De asemenea se admit in principiu masurile corespunzatoare situatiei pe domeniul economic.
  5. Guvernul roman se obliga sa demobilizeze imediat cel putin opt divizii ale armatei romane.
    Executarea demobilizarii se va efectua in comun de catre comandamentul suprem al grupei de armate Mackensen si comandamentul suprem al armatei romane. De indata ce pacea dintre Rusia si Romania va fi restabilita, se vor demobiliza si celelalte parti ale armatei romane, atata timp cat nu vor fi necesare pentru serviciul de siguranta pe granita ruso-romana.
  6. Trupele romane vor evacua imediat teritoriul Monarhiei Austro-Ungare ocupat de ele.
  7. Guvernul roman se obliga sa sprijine din punct de vedere tehnic al cailor ferate transportul trupelor Puterilor Centrale prin Moldova si Basarabia spre Odessa.
  8. Se va asigura repatrierea ofiterilor misiunilor militare ale Intelegerii in cel mai scurt timp posibil, prin teritoriul Puterilor Centrale.

Tratatul va intra imediat in vigoare”.

pacea de la buftea, romania ingenunchiata, dobrogea pierduta

Cele 9 puncte ale tratatului ilustrau inceputul punerii in aplicare a politicii de extindere a dualismului in Balcani, prin include­rea statelor din aceasta zona in granitele Imperiului Austro-Ungar. Pentru Romania, situatia ar fi fost si mai dura, deoarece prin pierderea Dobrogei si ocuparea ei de Bulgaria, statul roman era amenintat cu disparitia, prin impartirea lui intre Puterile Centrale si Bulgaria.

Preliminariile pacii semnate la Buftea au fost urmate de tratatul de pace final de la 24 aprilie/7 mai 1918, la palatul Cotroceni din Bucuresti, semnatarii din partea Romaniei fiind Alexandru Marghiloman, prim-ministru, Constantin C. Arion, ministru de externe, Mihail N. Burghele, ministru plenipotentiar, Ion N. Papiniu, ministru plenipotentiar.

Tratatul a fost ratificat de Parlamentul Romaniei (la 15/28 iunie 1918 de Camera Deputatilor, iar la 21 iunie/4 iulie 1918 de catre Senat), dar nu a fost niciodata promulgat de Regele Romaniei, Ferdinand I. Dispozitiile sale au functionat timp de sase luni, iar cand Puterile Centrale au inceput sa dea, la randul lor, in octombrie 1918, semne de epuizare, intelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, Romania reluand ostilitatile impotriva lor, cu ajutorul armatei franceze, condusa de generalul Henri Mathias Berthelot. Aceasta a condus la Marea Unire din decembrie 1918 prin care toate teritoriile cu populatie majoritara romaneasca au intrat in componenta Romaniei.

/0 Comments/by
arta, eroii neamului, batalia de la jiu, dan puric, umorul romanesc
,

Dan Puric – Despre eroii anonimi si dezertorii din conditia de roman

arta, eroii neamului, batalia de la jiu, dan puric, umorul romanesc

Dan Puric - Despre eroii anonimi si dezertorii din conditia de roman

„Exista o lume pe care trebuie s-o regasim cu orice pret! Romania romanilor! Romania viziunii romanești! Ea singura conteaza!”

Mircea Vulcanescu.

La prima impresie, Batalia de la Jiu este o carte de nisa, fara nicio sansa de supravietuire intr-o lume a infinitelor dezbateri, menite parca sa oculteze definitiv adevarul istoriei, o lume a ratacirii constiintei romanesti a bietilor tineri in jungla manualelor alternative.

Si poate de aceea, cititorul de azi, reeducat si formatat, cu perceptia scurta a lumii de acvariu ce-l inconjoara, va avea reflexul „legitim” s-o inchida imediat, considerand-o neinteresanta, vetusta si venita dintr-o lume moarta, care nu-l intereseaza.

Reactie fireasca a unui om provenit dintr-un popor care, timp de decenii, n-a mai fost crescut si educat in spiritului Adevarului si al Demnitatii, cu sufletul indreptat spre Dumnezeu, ci doar in spectrul halucinant al supravietuirii, al goanei haotice, cumplite si instrainante, al interesului strict personal, avand ca cer doar neantul ideologic.

Un soi de imensa departare sufleteasca intre cei de atunci si cei de acum, pe care timpul scurt istoric nu are cum s-o legitimeze, a atrofiat organica vibratie a romanului de azi catre povestea trecutului sau.

Si totusi, in ciuda a tot si a toate, omul acela rar, ce inca mai exista si in zilele noastre, va avea puterea sa citeasca in micuta carte intitulata „Batalia de la Jiu”, printre datele strict de arhiva militara, cifre reci si anonime, jertfa unui intreg neam, aflat la o cutremuratoare rascruce a existentei sale.

Va vedea cum, deodata, ca la un semn, „numerele” acelea anonime, fara de viata, se trezesc ca dintr-un somn adanc si devin oameni. Oameni de o tulburatoare credinta si putere sufleteasca!

In fond, cartea aceasta mica, plina de informatii de arhiva militara si date istorice, ascunde pe dedesubt o cutremuratoare ereditate morala, data din neam in neam, care tasneste din cand in cand ca un gheizer, prin molozul istoriei, aducand la suprafata curatenia sufleteasca a fibrei romanesti.

Veti vedea in ea, citind-o cu atentie, mai multe batalii, nu una singura. Cea vizibila, cu inamicul puternic si sfidator, dar si cu cea degradanta, de tip degenerativ, cu inamicul invizibil din interior.

Batalia tacuta, sinistra, cu acele suflete mici, fricoase, oportuniste si meschine, care atunci, ca si acum, dezertau din sfanta conditie de roman, la ceas de cumplita incercare pentru tara.

Acea speta inferioara, dar agresiva si eficienta, care atunci, ca si acum, credita din rasputeri si cu toata convingerea, neputinta acestui neam de a face istorie.

Lor, acestor perverse si letale subminari li s-a opus, ca o alta ordine morala, ca o alta viziune asupra fiintei romanesti, increderea nestramutata in vitejia acestui neam, a omului proniator de atunci, pe care vremurile l-au scos in cale, generalul Ioan Dragalina.

Nu numai planul de ofensiva, gandit cu geniu strategic, in plina campanie de retragere haotica a armatei, sub comanda unor incompetenti ai vremii, dar acea inalta temperatura sufleteasca ce a legat, fulgerator, ca un liant sufletesc, om de om, constiinta de constiinta, intr-un adevarat zid romanesc, ridicat uluitor si imprevizibil in fata inamicului excedat, parca, dintr-o data, de necunoscuta forta a unui neam, pe care de veacuri il desconsidera.

Veti vedea, citind, cum numai in cele douazeci de ore de cand a preluat comanda Armatei I si pana in clipa in care a fost ranit, generalul Dragalina a intors, cu de la sine putere, o pagina de istorie cat un veac de demnitate romaneasca a acestui popor.

„Voi fi fara mila, ascultati ofiteri de orice grad si soldati, voi fi fara mila, fata de aceia care se uita inapoi, in loc sa se uite inainte, fata de aceia care parasesc randurile si fug din fata inamicului!”

Asezati la hotarul Romaniei distruse de atunci, aceasta sfanta intransigenta si veti vedea de unde s-a nascut acel divin imperativ romanesc, ca un strigat al unui intreg popor catre eternitate, „PE AICI NU SE TRECE!”.

Aceasta tarie fulger a unei binecuvantate intolerante in fata oricarui fel de dezertare este, in fond, radicalitatea fortei morale ce iese din teaca la vremuri de cumplita restriste! Ce oameni a avut acest neam, ce romani a avut aceasta Romanie, atat de blamata si de distrusa astazi?

Cititi aceasta carte si incercati, in inima si suflet, sa repopulati tara noastra de azi, aflata in plin dezastru moral, cu acei tarani ostasi, cu hainele zdrentuite ce completau tristele uniforme, dar cu icoana Romaniei Mari in inima, avand in frunte o stanca de om, a carui sfanta intoleranta hristica ingenunchia destinul necrutator. Repopulati-o pentru o clipa cu toti acestia si veti reface adevarul de a fi roman intr-o Romanie eterna!

Printre datele istorice, printre informatiile de arhiva, va veti intalni cu fapte, cu atitudini cutremuratoare, de legenda. Acel somn profund, fara de vise, ca un tragic preludiu, inaintea Somnului de Veci, inaintea intalnirii cu moartea, a unui intreg detasament ce facuse in mars fortat, cu numai doua ore de odihna, peste 100 de km intr-o zi.

Cazut frant de oboseala, plecat din transee mergand prin ploaie si noroi, acel detasament de tarani ostasi isi mai odihnea, pentru o clipa, fruntea pe pamantul sfant al tarii, inainte ca acesta, dupa cumplita inclestare cu inamicul, sa-i primeasca sub brazda lui, ca pe niste tragice seminte ale nemuririi noastre.

Statistici, cifre, documente, relatari… Dar, dincolo de ele, plansul cumplit al unei tari ca al unui copil ramas orfan, pe care nimeni nu-l mai intelege astazi. Un fluviu de tacute si inlacrimate pomelnice, ce ocolesc discret istoria, spre a-si gasi odihna in vesnicia acestui neam.

Ce-ar fi tara aceasta Romaneasca de acum, daca am refuza sa-i declinam destinul, doar intre limitele sinistre ale degenerarilor, oportunismelor, lasitatilor si tradarilor de azi, si am alege sa punem, la granita ei sufleteasca, alte borne, acele pietre de hotar pe care nimeni n-ar indrazni sa le mai calce vreodata?

Asezati ordinul de cutremuratoare intransigenta a generalului Dragalina in fata cumplitei batalii de la Jiu, intr-un colt de hotar sufletesc al acestui neam, iar dincolo, la cealalta margine tremuranda de tara, ordinul generalului Radu R. Rosetti de la Marasesti, pe atunci locotenent colonel, comandant al Regimentului 47/72 Infanterie, care in plin atac, cazand grav ranit si trecand peste insuportabilele-i suferinte, a ordonat, parca, nu numai soldatilor sai, ci intregii istorii: „Sa se stie ca eu sunt ranit aici! Niciun om sa nu treaca indarat peste trupul meu!”

Puneti la granitele tarii aceste doua pietre de hotar si veti vedea cum din pamant, alte sute, mii, zeci de mii, fara de numar, tacute si nestiute caramizi ale jertfei romanesti, ce se vor imbratisa in liniste, ca palmele intr-o sfanta rugaciune pentru apararea acestei tari!

Ganduri, fioruri sufletesti ce te pot strabate, cititorule, rasfoind aceasta micuta carte in graba vinovata a zilei de azi! Oamenii striga dupa inaltimi sufletesti, dar oare cati dintre ei ar vrea sa locuiasca macar pentru o clipa acolo? Caci, iata, cartea aceasta mai poarta in taina ei ceva luminos si inaltator, ca un murmur tulburator catre crestele senine ale fiintei noastre.

O lectie data istoriei indiferente sau mistificatoare, de sfanta Ereditate a unei nobile si invincibile Demnitati, mostenita din tata in fiu. Diamantul constantei noastre dainuiri!

Veti citi, printre relatarile facute, printre abundentele informatii istorice si militare, goana unui suflet de om, printre nedreptati, capcane perverse, falsificari postume ale lucrului autentic, ipocrizii ascunse sub obrazul gros al asa-zisei obiectivitati, diluarea gestului eroic in focul de artificii al dezbaterilor diversioniste, veti citi ceva ce seamana cu fiorul unei tragedii antice sau cu febrilitatea infinita a unui apostol in a apara Chipul Mantuitorului de mizeriile postume Crucificarii, menite sa-nece Adevarul!

Este tragicul mars in raspar cu lumea, al fiului catre chipul luminos al tatalui sau! Este sufletul insusi al autorului acestei carti, comandorul de marina Virgil Alexandru Dragalina, care-si duce propria batalie de la Jiu, ridicand, din „calea rautatilor”, lumina adevarului istoric, acolo unde stie ca se odihneste „CINSTEA NUMELUI DE ROMAN”, chipul neintinat al tatalui sau, generalul Ioan Dragalina!

A consemnat Dan Puric via certitudinea.ro.

/0 Comments/by
capitalismul national-democratic, constantin cojocaru, reintregirea patriei, restructurarea economiei romanesti, modificarea constitutiei, fondul national de capital distributiv
,

Constantin Cojocaru – Iesirea Romaniei din prapastie prin capitalismul national-democratic

Constantin Cojocaru - Iesirea Romaniei din prapastie prin capitalismul national-democratic

Iesirea natiunii romane din prapastia economica si sociala in care a fost impinsa de „reforma” capitalist-oligarhica nu poate fi realizata decat printr-un capitalism national-democratic, concurential, productiv si eficient, subordonat intereselor natiunii romane. Programul propus de mine are urmatoarele caracteristici:

  • dreptul la existenta al capitalului, dreptul capitalului la profit si dreptul cetateanului de a fi proprietar de capital;
  • intregul capital national este detinut in proprietatea privata de cetateni; statul nu este proprietar de capital, el este proprietar numai asupra averii publice;
  • principala functie a statului national modern este aceea de a apara dreptul la proprietate si prosperitate al cetateanului si al natiunii;
  • majoritatea capitalului se afla in proprietatea majoritatii cetatenilor;
  • munca, inovatia si spiritul de economisire sunt singurele surse firesti, legitime, legale si morale, ale accesului la proprietate si prosperitate;
  • clasa mijlocie este forta motrice si obiectiv social al capitalismului national-democratic;
  • capitalismul national-democratic se opune atat comunismului, cat si capitalismului oligarhic;
  • economia nu este scop in sine, ci mijloc in serviciul prosperitatii si fericirii cetateanului si familiei sale, al intaririi si infloririi natiunii;
  • ca agent economic, individul are libertatea deplina de actiune, aceasta libertate fiind limitata numai de recunoasterea si respectarea aceleiasi libertati de actiune pentru ceilalti cetateni si de respectarea intereselor de intarire si inflorire continua a natiunii.

Revoltele anticomuniste creasera conditii favorabile pentru trecerea tarilor central-est-eropene la capitalismul national-democratic intr-un timp scurt si fara costuri economice si sociale. Numai ca, in conducerea celor mai multe dintre statele postcomuniste, printre care si Romania, s-au infiltrat grupuri mafiote, straine de interesele natiunilor, care au impus aplicarea unor asa-zise „reforme de tranzitie”, ale caror obiective fundamentale constau in acapararea capitalurilor acumulate de aceste tari de-a lungul istoriei, diminuarea potentialului lor productiv si competitiv, transformarea acestor tari in debusee pentru subprodusele strainatatii, orientarea economiilor lor in directia capitalismului oligarhic, controlat de mafia financiara internationala.

„Reforma” capitalist-oligarhica aplicata in Romania, in perioada 1990-1997, este una dintre cele mai devastatoare din intreaga lume postcomunista. Comparativ cu anul 1989, in anul 1997, Produsul Intern Brut al Romaniei a fost mai mic cu aproape 20%, valoarea productiei industriale a fost de 2 ori mai mica; salariul real al romanilor a fost, de asemenea, de 2 ori mai mic, in timp ce consumul guvernamental (parazitar) a fost de 2,1 ori mai mare. Comparativ cu perioada 1985 – 1989, in perioada 1990 – 1997, in medie, anual, cheltuielile bugetului de stat pentru invatamant au scazut cu 10%, cele pentru sanatate, cu 42%, cele pentru cercetare stiintifica, tot cu 42%, iar alocatiile pentru copii, cu 70%, in timp ce cheltuielile pentru intretinerea masinariei statului (autoritati publice centrale – presedintie, parlament, guvern – ordine publica, siguranta nationala) au crescut de 7 (SAPTE) ORI, iar cheltuielile militare de 2,6 ori, ceea ce demonstreaza caracterul politienesc, anticetatenesc al statului roman postcomunist.

In perioada 1990 – 1997, Romania a inregistrat un deficit comercial extern cumulat de 13,6 miliarde de dolari SUA, o datorie externa de peste 12 miliarde de dolari, un deficit bugetar cumulat de 7,7 miliarde dolari, o „pierdere” de Produs Intern Brut de 59 miliarde de dolari, mult mai mare decat pierderile materiale suferite de Romania in cele doua razboaie mondiale.

Iesirea din aceasta prapastie economica si sociala se poate face numai prin aprobarea directa, de catre popor, prin vor, prin referendum, sau alegeri anticipate, a Legii Proprietatii si Prosperitatii Romanilor (LEGEA COJOCARU) si a Programului Economic pentru Natiunea Romana.

(Dr. Constantin Cojocaru, „Iesirea din prapastie” – fragment)

VA CONTINUA..

/0 Comments/by
,

Catalin Berenghi – Gunoaiele si supradotatii

Catalin Berenghi - Gunoaiele si supradotatii

Este incredibil cat de prosti putem fi. Si nu e vorba de prostia in sine, cat de usurinta cu care putem fi manipulati si de indolenta cu care acceptam absurdul si anomaliile de tot felul. Mergeti odata prin Bucuresti, in absolut orice zona doriti, si notati-va intr-un carnetel tot ce vi se pare anormal. O sa vedeti in ce lume acceptam sa traim: masini ingramadite alandala, parcate pe partea carosabila sau pe trotuare, in timp ce parcarile cu plata sunt libere, blocuri de sticla monumentale (in Pipera, de exemplu), in timp ce strazile inguste in fata lor arata ca niste drumuri desfundate de tara, pietroaie si moloz abandonate la locul unor lucrari terminate sau neterminate, gunoaie imprastiate langa cosurile goale de gunoi etc.

„Romania nu de bani duce lipsa, ci de gospodari” – spunea cu multi ani in urma Mugur Isarescu, si e singura data cand ii dau dreptate. Trebuie sa fii tampit, lenes sau hot pentru a nu fi in stare sa gestionezi o bogatie uriasa gata constituita, plus resursele si potentialul.

Si pentru ca a venit vorba de resurse, exista una, cea mai importanta dintre toate, de care ne batem joc: creierul uman. Creierul romanesc! Desi exploatarea lui ar fi mult mai ieftina si mai putin solicitanta decat un complex industrial de extragere a aurului la Rosia Montana, n-o facem. N-o facem deloc. Mai mult, am distrus si ceea ce functiona in timpul comunismului. Sistemul educational, practic, nu mai exista. A disparut prin „modernizari” succesive. Ati vazut ce invata copiii la scoala dupa manualul de Limba si Literatura Romana de clasa a IV-a? Despre placinta de ambrolongi, cuvant inexistent in DEX, dar explicat in manual (ambrolong = fiinta imaginara), alaturi de tingire, a fragezi, in prealabil etc. Este doar un exemplu amuzant, dar sunt altele, in manualele de istorie alternative, de-a dreptul revoltatoare: faptul ca istoria noastra a inceput abia la 100 de ani dupa Hristos (dupa razboaiele daco-romane), faptul ca despre Mihai Viteazu se spune ca era viteaz si-i placea vinul, in timp ce unele vedete TV contemporane beneficiaza de spatii ample etc. Pai, daca in manualul de istorie o pui pe Andreea Esca alaturi de Mihai Viteazu, ce sa inteleaga un elev ca este istoria? Cam asta e trendul sistemului nostru educational, iar efectele statistice sunt cele pe care le vedem cu totii. Spiru Haret a spus o fraza memorabila: „Cum arata astazi scoala, asa va fi maine tara.” Ei bine, dupa cum a ajuns astazi tara, suntem deja „maine”.

„Si totusi, paradoxal, continua sa se nasca valori, parca in ciuda acestei agresiuni concentrate, venita din toate partile – scria Miron Manega intr-un articol din CERTITUDINEA. Se nasc spontan, salbatic, neobservate, neajutate, nemeritate.

Nu exista nici o speranta ca situatia s-ar putea redresa cu sprijin institutional sau bugetar. Speranta vine din alta parte […]. Traieste in Romania un om care nu numai ca a observat existenta acestui rezervor imens de resurse, dar s-a si apucat sa-l prelucreze, sa-l optimizeze si sa-l duca la nivelul maxim de performanta. Numele dansului este Florian Colceag, iar ceea ce a reusit sa creeze in Romania, prin resurse proprii, se numeste IRSCA Gifted Education. S-ar putea numi insa foarte bine „fabrica de supradotati”. Nu-i creeaza el, bineinteles, ci doar ii pune in functiune („Eu nu invat privighetoarea sa zboare, ci doar ii aranjez aripile” – Dem Radulescu – n. red.). Gratie lui Florian Colceag lumea e mai bogata, mai inteligenta, mai supradotata. Lumea, dar nu si Romania. In Romania, nimeni nu da doi bani pe cea mai scumpa materie din lume: materia cenusie („aurul cenusiu” – Mircea Dogaru).”

As adauga faptul ca distinsul profesor Florian Colceag nu inseamna doar un nume. Inseamna echipe, multe echipe cu care lucreaza non-stop, aproape clandestin, pentru tara lui, a lor. Si a noastra, indiferent daca o meritam sau nu. Aceste echipe pot fi „exploatate” si ele abia asteapta. Deocamdata sunt strivite de gunoaiele de incompetenti politici care sufoca Bucurestiul si Romania. Aceasta Romanie subterana a elitelor autentice trebuie scoasa la lumina.  Se poate incepe din Bucuresti… Vin alegerile locale, stimati concetateni! Vedeti ce alegeti. Eu v-am propus o alternativa istorica. Incercati-o.

A consemnat, Catalin Berenghi via CERTITUDINEA, via Revista România Culturală.

/0 Comments/by
modele, agricultura, calin georgescu, dezvoltare sustenabila, noua ordine mondiala, noul nationalism, distributismul, călin georgescu
,

Calin Georgescu – Mode si modele

modele, agricultura, calin georgescu, dezvoltare sustenabila, noua ordine mondiala, noul nationalism, distributismul, călin georgescu

Calin Georgescu - Mode si modele

Istoria o fac cei care construiesc, nu cei care distrug. Iar faptele inaintasilor nostri dovedesc ca ei au construit, nu au distrus.

Calin Georgescu.

Cand te gandesti la tineri, sigur trebuie sa te gandesti la modele, pentru ca modelele nu mai exista in aceasta tara de prea mult timp. Intr-o tara care a dat nume mari si a avut conducatori uriasi, eu nu voi aminti decat un singur nume, poate unul dintre cei mai mari conducatori ai acestei tari si care a fost exemplu pentru ceea ce a insemnat mersul civilizatiei, Regele Ferdinand, si care spunea ca „unirea in cugetare este singura chezasie a unei sanatoase propasiri nationale”. Obligatia acestui om de a fi conducator, de a fi rege trecea prin constiinta lui. Oare cate constiinte individuale mai are aceasta tara, astazi?

Istoria o fac cei care construiesc, nu cei care distrug. Iar faptele inaintasilor nostri dovedesc ca ei au construit, nu au distrus.

Investitia in cercetare-dezvoltare, in scoala superioara legata de cercetare, in stiintele aplicate si dezvoltarea de priceperi sunt temelia civilizatiei si a demnitatii umane.

Aceasta a fost, de fapt, teza lui Spiru Haret, romanul care a trasat drumul civilizatiei noastre, impreuna cu Simion Mehedinti si „scoala muncii”, inainte de a se inventa globalitatea.

Apoi, a fost un model Serban Titeica, fizicianul, fratele matematicianului Gheorghe Titeica, cel care spunea ca nu conteaza atat de mult cat inveti, ci cat intelegi si, pe baza acestor principii, a functionat, peste jumatate de secol, scoala romaneasca.

Nici unul dintre ei nu a uitat umanitatile! Pentru ca am avut si un Brancusi, care a venit dintr-o scoala de arte si meserii si a avut genialitatea si bunul-simt sa se intrebe „ce ma fac daca da gloria peste mine?” Cu alte cuvinte, un artist care se crede mare artist nu mai e artist. In ce ma priveste, intre un tamplar priceput si un bancher mediocru, sincer, prefer tamplarul.

Hermann Oberth, inventatorul rachetei, a fost instruit la scoala de la Cluj-Sibiu, iar Werhner von Braun, cel cu racheta ajunsa pe Luna, ii spunea „maestrul meu”.

Ne sunt exemple cei care au tinut aprinsa flacara civilizatiei prin stiinta matematicii, ca Moisil, Onicescu, Mihoc si multi altii.

A fost Elie Carafoli, a fost Gogu Constantinescu, si lista poate continua.

Sunt oameni care au demonstrat ca o tara sanatoasa poate sa fie condusa in exclusivitate de cei care dau, nu de cei care iau. Si, cand s-au asezat la masa conducerii societatii, au luat cea mai mica bucata de paine, nu cea mai mare.

In era cunoasterii, Romania trebuie sa aiba un bagaj urias de calitate si cantitate prin elitele sale care, prin rolul lor social, ca factor propulsor al progresului, pot contribui la cresterea calitatii vietii. Formarea profesionistilor adevarati in cele mai diverse domenii a devenit esentiala pentru propasirea societatii in ansamblu.

Definitia profesionistului inseamna, in special, disponibilitatea de a-ti sluji propria tara. Acceptarea constienta si voluntara a unui tel superior, dincolo de interesele personale sau de grup, a animat spiritele luminate ale poporului roman in toate momentele de rascruce ale zbuciumatei sale istorii. Iar acum, cred ca ne aflam intr-un moment de rascruce.

O carte uluitoare a unui urias inaintas al nostru, Gheorghe Bratianu, se numeste O enigma si un miracol istoric: poporul roman si cred ca de la scoala primara pana la inaltul functionar public, toata lumea ar trebui sa o aiba pe masa, sa o citeasca si sa fie motivat de istoria noastra, pe care, cel putin dupa 1990, unii au dorit sa o stearga.

Romania, din pacate, continua sa traiasca in mituri si prejudecati. Va rog sa faceti diferenta intre ceea ce inseamna popularitate si personalitate. Intre personalitatea oamenilor pe care i-a dat aceasta tara, pe care i-am evocat mai sus, si popularitatea celor care sunt platiti de televiziuni pentru a face rating, pentru a ne tine lipiti de micul ecran si a ne consuma interesul si energia.

Sursa: Cumpana Romaniei, de Calin Georgescu, Editura Christiana, Bucuresti, 2016.

/0 Comments/by
ce inseamna a fi roman, grigore valsan, a fi roman
,

Grigore Valsan – Ce inseamna a fi roman?

ce inseamna a fi roman, grigore valsan, a fi roman

Grigore Valsan - Ce inseamna a fi roman?

Inseamna sa marturisesti, prin chiar aceasta numire, originea ta nobila si mandria de a fi pastrat un astfel de nume. Inseamna sa vorbesti aceasta limba romaneasca, limba care nu este numai urmasa directa a unei limbi vestite de mare cultura, ci si o limba biruitoare, caci intr-o lupta de secole cu dialectele slave si cu alte limbi le-a invins pe teritoriul sau si le-a facut roabele sale. Inseamna sa locuiesti Tara Romaneasca, tara pe care o fortare neintrerupta de opt sute de ani a izbutit sa o rotunjeasca putin cate putin pana a adus-o in forma de astazi — cu muntii cari sunt ai nostri, fiindca noi le-am dat turmele de oi si doinele — cu dealurile cari sunt ale noastre, fiindca noi le-am impodobit cu gradini si vii si manastiri frumoase, — cu campiile, cari sunt ale noastre, fiindca noi le-am lucrat si destelenit an de an, cucerindu-le prin munca noastra si prin numarul nostru, — cu Dunarea cari e a noastra, fiindca noi i-am pus salbe de sate pe amandoua malurile si i-am cercetat apele si ostroavele, — cu tarmul Marii care e al nostru, fiindca noi l-am desteptat la viata pe care nu a mai trait-o din antichitate.

A fi Roman inseamna a fi suferit sute de ani si a te fi bucurat cateva clipe, — a fi plans atat incat si cantecele sa para ca plang, — a fi vazut neincetat distruse inceputurile de cultura mai inalta si totusi a le fi inceput din nou, — a fi fost jefuit fara mila si de toti salbatecii si cu toate acestea, in vremuri de liniste a fi daruit prisos de hrana materiala si sufleteasca vecinilor si chiar popoarelor mai departe, — a fi fost intotdeauna izbit in clipele sfinte ale incercarilor de unire nationala si cu toate acestea a fi ocrotit totdeauna inceputurile de acest fel al popoarelor din jur, — a fi fost darnic in saracie si marinimos in izbanda.

A fi Roman inseamna a fi pastrat tenacitatea neamului nostru, acea vitalitate misterioasa si nesecata, care s-a putut indoi dar niciodata nu s-a frant: curpen mladios si tare, acoperinda in vesmantul sau cu flori modeste si parfumate padurea intreaga. Si mai ales a fi Roman inseamna a avea credinta ca toate aceste insusiri bune ale neamului nostru, pe cari le putem arata cu cinste oricui, nu au avut inca ragazul sa se arate in deplinatatea lor, dar ca in numele lor avem dreptul sa cerem libertatea de a le duce la desavarsire, nu numai pentru gloria noastra, ci si pentru binele lumii intregi.

A incondeiat aceste randuri pentru domniile voastre, Prof. Univ. Grigore Valsan, ziarul Plugarul, 1922.

/0 Comments/by
florian colceag, romania, criza, curatenie, istorie, civilizatie
,

Florian Colceag – Rolul rezervat Romaniei in Europa – paradisul gunoaielor toxice

florian colceag, romania, criza, curatenie, istorie, civilizatie

Florian Colceag - Rolul rezervat Romaniei in Europa - paradisul gunoaielor toxice

Am reusit in final sa ajungem la fundul caderii noastre. Daca nu schimbam acum in mod decisiv directia, am ajuns si la momentul final al istoriei noastre. Romania, in acest moment este grav bolnava, aproape muribunda iar moartea ei este asteptata cu nerabdare de vulturii ce vor sa-i consume cadavrul. De imbolnavit au reusit cei care au condus-o si au jefuit-o pana in prezent si care doresc desigur sa continue aceasta activitate profitabila.

La acest moment, Romania este privita ca paradisul gunoaielor toxice si a deseurilor industriale si atomice pe care nu le vrea nimeni. Diferite companii negociaza de mai multi ani cu diferitele puteri vremelnice sa aduca si sa depoziteze aceste deseuri mortale in minele dezafectate, in acviferul de adancime prin tehnica exploatarii gazelor de sist, sau chiar direct in pamantul de sub viitoarele autostrazi si sosele nationale. Desigur, diversele guverne ce doresc sa scape de propriile deseuri discuta sau au discutat la nivel de varf cu autoritatile noastre aceasta problema. Bilantul sanctiunilor este mare, interesant si relevant, mergand de la blocarea – sau cel putin suspendarea – fondurilor europene, pana la esecul intrarii in spatiul Schenghen, sau chiar excluderea din UE desi, in aceasta strategie dezastruoasa, sunt amestecate si alte puteri ce nu sunt europene.

Romania mai are inca depozite minerale rare, sunt extrem de dorite de marii jucatori de pe pietele mondiale, mai ales acum, in criza economica si la inceputul crizei de resurse naturale. Pe aceste resurse deja exista o competitie intre vulturi, toti le vor, toti le negociaza, deci a fi presedinte de tara este cat se poate de profitabil in acest moment, mai ales daca ai reusit sa elimini, timp de ani, specialistii din administratie, inlocuindu-i cu politrici incapabili si obedienti. Nu conteaza ca, din momentul in care aceste resurse naturale vor fi vandute, Romania nu va mai avea cu ce sa garanteze pentru imprumuturile externe, ce ne-ar permite sa repornim motoarele dezvoltarii. „Dupa mine, potopul!” este un principiu cinic, dar profitabil pentru cozile de topor ce ne-au adus in aceasta situatie.

Sa facem totusi un bilant al dezastrului si al intentiilor ascunse sub vorbele linistitoare.

– Peste 1.200 de intreprinderi distruse si vandute la fier vechi.

– Peste 1.000 de miliarde de euro in bunuri jefuite, dupa 1990.

– O datorie de 100 de miliarde de euro.

– O administratie de cea mai slaba calitate si incapabila sa gestioneze iesirea din criza.

– O imagine externa execrabila, de popor de incapabili si de hoti.

– O educatie conservata in ruina.

– Un sistem sanitar terminat.

– Un numar necunoscut de someri, caci sunt numarati doar cei ce primesc ajutor de somaj.

– Un sector politic de cea mai slaba calitate, incapabil sa atraga oamenii ce pot schimba in bine sistemul.

– O populatie debusolata sau doritoare sa plece unde vede cu ochii infruntand crizele necunoscute prin care trec alte tari si un mediu ostil.

– Programe de dezvoltare ignorate si distruse cu consecventa, ani de-a randul, de regimul instaurat de presedintele suspendat Basescu.

– Programe initiate cu ajutorul specialistilor din societatea civila si apoi blocate, demonetizate sau distruse, cum s-a intamplat cu programele pe educatie.

– O populatie nemultumita de continua minciuna si manipulare la care a fost supusa, inclusiv minciuna suprema a sacrificiului pentru binele general prin micsorarea veniturilor, care in realitate au fost orientate catre camarila puterii.

– O totala neincredere in caracterul romanilor si in capacitatea de gestionare a problemelor proprii ce ne arunca in randul tarilor africane la liniile de finantare. De acum vom plati cu 1.000-2.000 de euro pe zi expertii straini, care ne vor monitoriza programele proprii de dezvoltare, jumatate din banii pe care-i vom imprumuta intrand in diurna, transport, hotel, etc., in loc sa se regaseasca in economia nationala.

Aceasta este mostenirea pe care ne-au lasat-o puterile care ne conduc de 30 de ani. De acum incolo, va fi necesar sa suflam si in iaurt cand alegem pe oricine, caci consecintele unui singur vot pot fi catastrofale.

Este timpul sa scoatem pe dracu’ din biserica. Nu e deloc usor si nici lipsit de pericole. Inca nu am uitat ca, a doua zi dupa ce am publicat proiectul de lege pentru dezvoltarea economica prin utilizarea inventicii, am fost lovit de o masina (pe un camp!), care m-a aruncat 9 metri in aer si mi-a fracturat 10 coaste. Multumesc lui Dumnezeu ca sunt inca in viata, dar am inceput sa suspectez de atunci activitatile acestei puteri ce nu a dorit nicio clipa redresarea economica a tarii.

Suntem la mana destinului si a crizelor ce vor urma. Numai cooperand in mod constient le vom depasi.

/0 Comments/by
spiru haret, scoala muncii

Spiru Haret, reformatorul invatamantului romanesc

spiru haret, scoala muncii

Spiru Haret, reformatorul invatamantului romanesc

Data de 15 februarie a marcat implinirea a 168 de ani de la nasterea celei mai mari personalitati a invatamantului romanesc din toate timpurile: SPIRU HARET. S-a nascut la Iasi, la 15 februarie 1851, in familia unui judecator, parintii sai fiind Costache si Smaranda Haret. A fost matematician, astronom, fizician, profesor, om politic, ministru al cultelor si instructiunilor publice, membru titular al Academiei Romane. Supranumit „omul scolii” pentru opera sa reformatoare, Spiru Haret este considerat organizatorul scolii moderne romanesti.

Originea. Studiile

In septembrie 1862 este admis la Liceul „Sfantul Sava” din Bucuresti, unde devine bursier, apoi urmeaza studii superioare la Facultatea de Stiinte a Universitatii din Bucuresti. Pe 30 ianuarie 1878, obtine la Paris titlul de doctor in stiinte matematice. A fost primul roman care a obtinut doctoratul in matematici la Sorbona. Teza de doctorat cu titlul „Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare” a fost un eveniment stiintific, mentionat ca atare in presa vremii. Prin aceasta, Spiru Haret s-a anuntat ca unul dintre pionierii stiintei cosmosului.

Activitatea didactica si academica

Revenit in tara in acelasi an, devine profesor de mecanica rationala, algebra si geometrie analitica la Facultatea de Stiinte, sectia fizica-matematica. Totodata, din 1881 este invitat sa predea mecanica rationala la Scoala de ofiteri de artilerie si geniu, iar din 1885 devine profesor si la Scoala de poduri si sosele, unde preda trigonometrie, geometrie analitica si geometrie descriptiva. Pe 31 martie 1892, Spiru Haret devine membru al Academiei Romane, fiindu-i recunoscuta imensa activitate culturala si contributia sa la dezvoltarea invatamantului.

Ministru al Instructiunii publice. Reforma invatamantului

In paralel cu activitatea didactica, Haret este implicat si in viata politica, unde, ca membru al PNL, este preocupat de invatamant si educatie, in domeniul carora este numit in mai multe functii: inspector general, secretar general al Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice, apoi de trei ori ministru in guvernele PNL: 31 martie 1897 – 30 martie 1899; 14 februarie 1901 – 20 decembrie 1904; 12 martie 1907 – 28 decembrie 1910. In aceasta calitate, a condus reforma invatamantului secundar si superior din 1898, infiintand cele trei sectiuni ale claselor V-VIII, clasica, moderna si reala.

Legea din 1898 a instituit certificatul de absolvire (bacalaureatul) si a stimulat metodele noi in predarea tuturor disciplinelor, profesorii fiind numiti in functie de valoare. Un an mai tarziu, Haret a propus spre votare o lege a invatamantului profesional cu planuri de instructii si statute speciale pentru scolile de arta si mestesuguri, liceele militare, seminarele teologice. Pentru a da invatatorilor o pregatire adecvata, a reorganizat scolile normale. In programe au fost introduse lucrarile practice agricole, considerandu-se ca „invatatorul sa fie satean el insusi si prin urmare sa pastreze iubirea pamantului si deprinderea de a-l lucra”.

„M-am straduit ca din invatatori si preoti sa creez o forta care sa ridice taranimea”

La toate congresele, Spiru Haret era nelipsit si isi nota in carnetul sau orice idee buna care putea fi luata in seama. Se declara colaboratorul invatatorilor, nu seful lor: „Eu privesc pe toti cei care fac parte din acest corp ca pe niste oameni meniti a aduce la indeplinire o mare opera. Intr-adevar, corpul didactic, care in trecut isi limita toata activitatea in treburile pur scolare, azi se manifesta in mod foarte larg, luand parte insemnata in evolutia activitatii noastre sociale. Va ramane sa mentineti locul inalt pe care l-ati castigat singuri in fata lumii” – sunt vorbele lui Haret de la Congresul de la Bucuresti, din 1904. Li s-a oferit invatatorilor posibilitatea sa se considere nu doar simpli slujbasi ai statului, ci sa-si inmulteasca singuri ocupatiile, sa fie elementele cele mai active ale comunitatilor in mijlocul carora traiau, „sa atace din toate partile ignoranta”, cum spunea Florin Cristescu, un invatator de la Rosiorii de Vede, raspandind cat mai mult „lumina cea binefacatoare a culturii”. La 24 ianuarie 1908, Haret declara in Parlament: „M-am straduit ca din invatatori si preoti sa creez o forta pe care s-o indreptez intreaga contra starii de ignoranta si de decadere a taranimii sub toate formele ei”.

Ctitor de scoala

Tot pentru invatatori, a infiintat „Biblioteca pedagogica”, in cadrul careia se tipareau traduceri din literatura pedagogica, prin Casa Scoalelor. Prin circularele sale repetate, a determinat sporirea localurilor de scoala: intre 1897 – 1910 s-au ridicat in toata tara 2.343 de scoli, dintre care 1.980 cat timp Haret a fost ministru. Pentru ca bugetul statului si al comunelor nu ingaduia gratuitatea unor carti necesare scolilor, a dispus ca editarea lor sa fie facuta de minister, pentru a le ieftini. De asemenea, Spiru Haret este cel care a infiintat gradinitele de copii din Romania. El a incurajat concursurile de carti didactice, sustinand reviste ca „Scoala romana”, „Convorbiri didactice”, a creat scoli de adulti si cantine pentru copiii saraci, fiind si promotorul turismului scolar. In 1904 a infiintat Scoala Superioara de Arhitectura si Comisia Monumentelor Istorice.

Initiatorul primelor gradinite de copii din Romania

Despre realizarile lui Spiru Haret au vorbit chiar si marile publicatii ale vecinilor nostri: „Romania este acel stat din Orientul Europei care este cel mai susceptibil culturii apusene si si-o insuseste cel mai curat”, scria ziarul „Maghiarorzág”. O multime de initiative care au prins contur in societatea romaneasca au plecat de la Spiru Haret. El este cel care a infiintat gradinitele de copii in Romania, cea dintai deschizandu-si portile la 1 decembrie 1897. Dar toate acestea nu erau de ajuns. Pentru ca ridicarea satelor si a nivelului de cultura al populatiei sa fie reala, mai trebuia si o viata culturala si morala. Si atunci activitatea extrascolara s-a completat cu scoli de adulti, cu cercuri culturale, conferinte populare si sezatori satesti, acestea fiind ajutate de publicarea revistei populare „Albina” si de brosurile Societatii „Steaua”, toate infiintate prin staruinta neobosita a lui Spiru Haret. De asemenea, de mentionat mai sunt cantinele scolare, care au intretinut pe elevii saraci, care locuiau la departare de scoala, coloniile de vacanta, Casa Bisericii si Casa de Economie a Corpului didactic.

Ultimii ani de viata. Fantana lui Haret

In 1910 Spiru Haret se retrage atat din activitatea didactica, cat si din cea politica. In acelasi an publica la Bucuresti si Paris lucrarea intitulata „Mecanica sociala”, utilizand pentru prima oara matematica in explicarea si intelegerea fenomenelor sociale.

Spiru Haret a incetat din viata pe 17 decembrie 1912, la varsta de 61 de ani. Constantin Brancusi, care l-a cunoscut personal pe Spiru Haret, solicitat sa faca o macheta pentru statuia acestuia, a prezentat o simpla fantana. Proiectul a fost insa respins de guvernul condus de V. G. Mortun si Fantana lui Haret nu a fost realizata niciodata. Brancusi o va pastra in atelier pana la sfarsitul vietii.

Surse: enciclopediaromaniei.ro, istorie-pe-scurt.ro.

/0 Comments/by